Surprize?

16.528 cetățeni Români au averi de peste un milion de dolari, dintre care doi miliardari, şi România se află pe locul 47 în lume după numărul persoanelor bogate, în timp ce averea medie a unui român, circa 14.000 dolari, este pe locul 59 din 160 de ţări, potrivit unui raport al Credit Suisse. Surpriză?
Comform previziunile legate de recensământul populaţiei, fiecare român va fi mai bogat cu până la 18%, dar paradoxal rata şomajului se va dubla. Surpriză?
În România nimic nu mai poate surprinde. Toate intră într-o logică absurdă și absolut locală.
Citeam și că oficial, în România sunt 8.524 atei şi 12.825 de persoane fără religie, potrivit recensământului din 2002, mai exact 0,2 la sută dintre români.
În Europa, cele mai multe persoane care nu cred în Dumnezeu sau într-o fiinţa superioară se regăsesc în Franţa (33%), Cehia (30%) şi Olanda (27%), confom unui Eurobarometru efectuat din 2005. Cumva gradul de civilizația și prosperitate pare să aibă totuși o legătură directă (și) cu… credința. Acum dacă identificăm credința cu bătutul crucuilor, datul buluc la biserică de sărbători, și cu pupatul de moaște pentru dobândire unor beneficii, lucrurile sunt cât se poate de clare: când n-ai, ceri și speri că ți se va da, că e cineva acolo sus care să facă ceva pentru tine când tu nu poți sau pur și simplu n-ai chef. Și noi în general nici nu putem, nici nu avem chef.

Nu avem școli, nu avem spitale, dar biserici apar ca ciupercile di-n metru-n metru, din gard în gard. În ultimii 20 de ani, peste 4.000 de biserici au fost construite în România multe cu susţinere guvernamentală – în timp ce au fost închise 67 de spitale numai în in baza Hotărârii de Guvern 345 din 31 martie 2011. La roşu, numai construcția Catedralei Mântuirii Neamului va costa aproximativ între 180 de milioane şi 200 de milioane de euro.

Și recesiune îl întoarce pe mulți cu fața la Dumnezeu. Deh, In God We Trust – așa scrie pe bancnota Americană.

2 comments on “Surprize?

  1. Păi, da… Eu aş plăti de pildă medicii, doar dacă numărul bolnavilor ar fi zero. Ba chiar le-aş da şi prime pentru asta. Prin contrast, le-aş tăia din salariu pentru fiecare bolnav internat. Aşa se face în Japonia, de exemplu! 😉
    Aş extinde practica la toate serviciile publice. E coadă la primărie? 50% din salariu, în prima lună. După aia -75%, etc. Grecii, din administraţie, au de luat salariul pe ultimele 7 luni… 😉
    Pe poliţişti, i-aş plăti doar dacă numărul dosarelor de instrumentat ar fi zero, al infracţiunilor de orice grad tot zero, al “neidentificatelor” zero. Altfer, “muncă patriotică”, până la loc comanda! Şi astfel, brusc s-ar descoperi că sunt bani gârlă la buget şi pentru cercetare şi pentru educaţie şi pentru pensii şi încă pentru multe altele!

    • Nu știu cum este-n Japonia sau Grecia. Ce spui tu pare totuși ușor SF și nici nu-s convins că este 100% funcțional. Am mai spus asta: nu există soluții miraculoase general valabile și aplicabile. Dar știu că de biserici sigur nu avem nevoie, nu din banii noștrii, din bugetul de Stat. De profesori, polițai, medici, avem nevoie. Chiar dacă cum spui tu, medicul și polițistul ar trebui să prevină, ci nu să intervină ulterior. Dar repet, “dosarelor de instrumentat zero“ este o utopie și nici un super-polițist n-ar putea atinge astfel de performanțe. Unii se nasc infractori și vor comite infracțiuni indiferent de ce pedepse ar risca – de exemplu. etc etc etc
      Nu despre asta era vorba……… noi am ajuns ca un stat sud-american, mulți săraci și puțini super bogați, toți din te miri ce, adică din activități ilegale. bani sunt, dar se cheltuiesc aiure.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.