Învăţătoarea la şcoală îi întreabă pe copii ce au mâncat la micul dejun. Copii răspund diverse, se ajunge şi la Bulă care spune că a mâncat o cană cu ceai. Povestea se repetă zile la rând iar Bulă se simţea tot mai stânjenit. Sătul, într-o dimineaţă spune că a mâncat friptură. Învăţătoarea bucuroasă îl întreabă:
– Şi câte ai mâncat? Read more friptura
Life and Living
societate
Miting, petting, moţiune şi muie
Cu 219 voturi pentru şi o abţinere, moţiunea opoziţiei n-a reuşit să demită guvernul boc, lucru evident previzibil şi prevăzut (vezi Boţiunea de centură).
Opoziţia a plecat la vânătoare fără puşcă şi muniţie. Tind să cred că PSD-ul nu şi-a dorit nici măcar o secundă dărâmarea Guvernului boc şi preferă joaca de-a şoarecele şi pisica prin Parlament şi mass-media şi aşteaptă erodarea PD-L-ului în speranţa că asta-i va sălta tot mai sus pe ei în sondaje. Tactica aceasta au aplicat-o şi cu CDR-ul, nu-i o noutate.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]
S-a tot vorbit despre Read more Miting, petting, moţiune şi muie
(update) Maximum Rock – Suport Pentru Underground
Să-mi fie iertată sinceritatea, dar să vorbim despre Underground în Românie este mai neadecvat decât pomenirea funiei în casa spânzuratului. Am mai discutat despre asta şi lucrurile – ca toate celelalte – involuează constant, porcăiala existentă pe care o alintăm a fi „industrie muzicală” este cel mult un şmen de breşă, Underground-ul nu că n-are nici măcar pilonii de bază, dar – părerea mea – nici fundaţia n-a fost încă săpată.
Nu există publicaţii de Underground – încet-încet au dispărut unul câte unul şi cele mainstream… -, nu există o reţea de cluburi, nu există posturi de radio specializate, emisuni TV cu specific, nu sunt case de discuri independente, nu există impresari – vânători de talente şi nu în ultimul rând, musai să admitem, nu există public interesat şi de fapt asta-i buba. La Metallica sau AC/DC se îmbulzesc câteva 10 de mii de curioşi, însă trupe mai „mici” ca Soulfly, Faith No More, Limp Bizkit, etc – abia de adună 1000 de spectatori din toată ţara iar când vine vorba de artişti locali, dacă evenimentul e pe bani, e bine când în sală sunt măcar 100 de oameni. Şi dacă presă nu e, sunt cu atât mai mulţi jurnalişti. Este ceea ce numesc eu „sindromul Cerbul de Aur” la care Braşovul este invadat de circa 2500-3000 de bucureşteni, toţi angajaţi sau colaboratori ai TVR-ului. La ultima lansare de disc la care am fost pe pagina Facebook al artistului şi-au anunţat prezenţa circa 1600 de persoane – n-ar fi încăput în sala de 3-4 sute de locuri – iar în sală au fost cam 100 din care 95 erau presa, prietenii şi apropiaţii iar plătitori de bilet au fost 5… Dar cam la fel se întâmplă şi la artiştii de dincolo, din 1000 de oameni aproape jumătate vin cu invitaţii şi acreditări, adică la pomangeală şi cam ăsta-i tot sprijinul.
Nu vreau să dezgrop morţii, dar lucrurile s-au stricat definitiv la mijlocul anilor ’90 când tăvălugul de concerte moca a indus multora senzaţia că muzica gratuită li se cuvine şi este firească. Rock-ul rămâne viu însă mai ales datorită live-urilor şi dacă publicul în continuare se va lăsa aşteptat în cluburile goale, trupele practic vor fi condamnate la moarte sigură. La „Rock Battle”, un concert cu intrare liberă a fost dezolant să vezi micul club Fire mai mult gol decât plin iar terasa afară plină ochi…
Poate pe unii-i doare – predominant în cot, părerea mea -, dar aceasta este realitatea. Şi n-are legătură cu actuala criză financiară, este criza lu’ mi se rupe de vreo 10, chiar 15 ani încoace. E perversa întoarsă a concertelor câmpeneşti gen berar şi ziua oraşului la care la începutul anilor ’90 publicul s-a obişnuit să primească muzica gratuit ca garnitură la mici şi bere, e reversul mp3-urilor descărcate ilegal de pe internet, dar şi a nepăsării generalizate. Roacărul preferă tricoul, nu CD-ul şi asta doar dacă îi rămâne restu’ de la bere. Criza – golul – este-n capul şi sufletul nostru.
Că pe internet – pe bloguri – mai latră unul-altul, este absolut irelevant.
În atare condiţii este Read more (update) Maximum Rock – Suport Pentru Underground
Boţiunea de centură
Mă întreb dacă cineva chiar crede că Moţiunea de Cenzură înaintată de PSD-PNL are vreo şansă ori ba sau este doar un joc de gleznă şi imagine pentru actuala opoziţie.
Nu-i musai să fi terminat Ştefan Ghiorghiul să ştii, cheia Moţiunii e la UDMR.
În primul rând, Moţiunea va fi votată miercuri, cu o zi înaintea votării controversatei Legi al Învăţământului, unul din obiectivele majore al UDMR-ului. Altfel spus, timing-ul este cât se poate de prost.
În al doilea rând toată construcţia aceasta pare şubredă şi cârpită. Anul trecut când opoziţia a dărâmat Guvernul, exista un proiect clar care a adus împreună cele 3 Partide într-o majoritate solidă şi contextul era total diferit. Mergând puţin înainte, chiar dacă Moţiunea ar dărâma guvernul, nu există o majoritate consistentă a opoziţiei care să impună un alt Guvern şi astfel un nou Guvern băsescian, fie el şi un nou Guvern boc, are toate şansele să treacă prin Parlament fluierând. Toată numărătoarea asta cu voturile lipsă – 20-25 – plecând de la numărul voturilor de la Moţiunea anterioară, este oricum complet greşită fiind cu totul alt context acum, nu toţi care data trecută au votat împotriva lui boc, o vor face automat şi de această dată, de exemplu, Teo Trandafir a spus că de data aceasta susţine Guvernul şi nu cred că este singura.
Nu este de neglijat nici faptul că Read more Boţiunea de centură
TuborgSound sau ştii şi câştigi
Vineri eram notificat printr-un mail că se cunosc cei 5 finalişti al concursului „înlocuitor pentru Song 2” şi că luni, 18 octombrie, adică ieri vom afla şi marele câştigător. E marţi şi încă n-am aflat câştigătorul, sforile încă n-au fost trase. 😀
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TByqESZekxc]
Cei cinci finalişti sunt Changing Skins, Grimus, Electric Fence, Byron şi Les Elephants Bizarres şi de mă întrebaţi pe mine, aş paria pe Les Elephants Bizarres, dar pe malu’ Dâmboviţei nici ce bagi pe gură, nici ce trage pe… – adică nimic – nu e sigur.
Les Elephants Bizarres au venit Read more TuborgSound sau ştii şi câştigi
lumea-n retrovizor, cu capul în jos
Azi am pe rotisor noul album Tricky despre care amân de vreo două săptămâni să scriu, am un clip nou, teaser la următorul album şi ieri am tras cu ochiul puţin şi la congresul PSD şi în general la ce se mai petrece în prea minunata şi fascinanta noastră ţărişoară.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ahOV4PFcgbw]
Dar noul Abracadabra, cuvântul magic pe buzele tuturor săptămâna aceasta a fost: stimulente. Ăla de ce are şi io nu? Tre’ să fie totuşi o ţară defectă dacă lumea simpatizează cu cei de la fisc… Da, da, ştiu, de la iliescu-n coace noi suntem „originali” în toate. Da’ de iliescu mai târziu.
Viagra la tot poporu’! Măcar câte-o jumătate de pastilă să ajungă şi la cei din spate. Sau urmă.
Mica revoltă ad-hoc Read more lumea-n retrovizor, cu capul în jos
reformă şi revoltă
În data de 23 octombrie 1956 sute de mii de unguri au ieşit în stradă şi au cerut demisia guvernului bolşevic condus de Mátyás Rákosi. Rusia care avea încă din luna aprilie pregătite trupele şi planul de intervenţie acţionează ferm. În Budapesta este haos, se dau 5 zile lupte de stradă timp în care ruşii mimează negocieri ca în data de 3 noiembrie să intervină în forţă şi să recucerească capitala maghiară cu blindate. Armata sovietică a folosit mai multe tancuri împotriva Ungariei faţă de ce a folosit Germania nazistă pentru invadarea URSS-ului.
Conform datelor desecretizate în 1993 2652 de cetăţeni maghiari şi 720 de ruşi au murit în urma ciocnirilor, au fost răniţi 19226 de unguri şi 1540 ruşi.
Mulţi comunişti au fost vânaţi, spânzuraţi sau injectaţi cu benzină.
Primul ministru Imre Nagy care a preluat conducerea este arestat în data de 22 noiembrie şi adus în România, sub stricta supraveghere a Securității, este deţinut într-o casă conspirativă din Snagov. În 1958 este dus înapoi în Ungaria şi în urma unui proces de mascaradă este condamnat la moarte prin spânzurare în data de 16 iunie.
Noul lider maghiar, János Kádár rămâne la conducerea ţării până în 1988, dar comunismul din Ungaria n-a mai fost la fel de feroce, a devenit mult mai flexibil, atmosfera din ţara vecină treptat s-a relaxat şi figurile bolşeviste au fost eliminate.
Vă povestesc toate acestea Read more reformă şi revoltă
somnul soră cu moartea
[bandcamp album=4188120728 size=grande3 bgcol=FFFFFF linkcol=e64a05]
N-am mai stat la poveşti de ceva vreme, nici la modul general şi nici în particular. Poate vremurile sunt de astfel de natură, poate poveştile nu mai sunt ceea ce au fost, dar n-aş vrea să dau vina pe nimeni şi nimic.
Zero este mai mare decât nimic. Când ceva e gratis musai să fie o şmecherie undeva. Nu e nici una. Noul meu album, „Chasing Shadows” e gata, poate fi ascultat şi descărcat (gratis, moca, am făcut şi o probă, în format mp3 l-am dat jos în 8 minute, dar poate fi descărcat şi FLAC), şi am să vă spun una-alta şi din bucătăria lui, din dedesubturile materialului. Şi vă spun şi un secret: de azi faza cu zero este valabilă şi la celelalte materiale. 😉 Descărcaţi în voie, îmi fac eu griji pentru facturi. 😆
N-am planificat nimic, discul acesta pur şi simplu a ieşit la suprafaţă. Sunetele se nasc pur şi simplu, muzica nu este chirurgie pe creier, în definitiv n-ar trebui să fie ceva meşteşugit, ci este suma unor sentimente şi stări exprimate.
Ce am făcut este pur şi simplu muzică contemporană şi etichetele, clasificările, catalogarea ei este inutil şi puerilă. Ştiu, ce fac eu nu cadrează nici cum cu lumea în care trăim şi mai ştiu că dacă unii acum abia apreciază eforturile mele (noastre) cu Nation’s Slum la mai bine de 15 ani de când noi le produceam, probabil peste 10-20 de ani cineva o să aprecieze şi muzica mea de acum.
Şi care e lumea-n care trăim? Parafrazând una – aproape singura – mea piesă favorită R.E.M.: it’s the end of the capitalism as we know it and hell yeah, I feel goddamn fine. Dar despre disc vorbim mai târziu, ştiu că nu vă interesează.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tklxkg7TeRw]
A venit Angela Merkel. Dacă n-a fost Read more somnul soră cu moartea
Îmbrăcate pentru dezbrăcare
„Ce craci are aia!” – de câte ori n-am spus, n-am auzit exclamaţia aceasta? Problema e – dacă e vre-o problemă – că în momentul în care pui labele pe duduia cu pricina, singurul lucru la care îţi mai stă capul este cum să-i dai cracii la o parte.
La fel stau lucrurile şi cu îmbrăcămintea. Cu toate că de multe ori tipele arată mult mai bine îmbrăcate decât dezbrăcate, nu ne gândim la nimic altceva decât la cum să le dezbrăcăm mai repede…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kPWzeUttMY0]
Trent Reznor and Atticus Ross – The Social Network (2010)
N-am fermă în Virtualia şi nu cresc, nu fur oi, capre sau vaci nici în viaţa de zi cu zi, nici pe internet. N-am sute de prieteni nici pe Facebook, nici pe MySpace şi nici măcar în viaţa reală. În fapt prietenii mi-i pot număra pe degete şi cred că-i bine aşa, chiar nu contează numărul lor, ci relaţia pe care o avem, adică prietenia. Nu socializez excesiv, ba, chiar sunt un pic sociofob, nu mă dă pe afară compasiunea pentru semeni. Şi apropo: nu semnez petiţii, nu particip la strângerea de semnături pentru interzicerea avortului fiindcă am convingerea că sunt mult prea mulţi idioţi – avortoni – printre noi. Nimeni nu-i perfect. Şi nimeni nu e nimeni. 😀
Mark Elliot Zuckerberg ( 😛 ) are 26 de ani (născut pe 14 mai 1984) este co-fondatorul reţelei de socializare Facebook, deţine 24% din acţiuni şi conform ultimelor date valorează 6,9 miliarde de parai. Facebook-ul a fost lansat în 2004, adică omu’ a produs aproximativ un miliard pe an. Prost nu o fi şi pe semne a avut şi ceva bulan.
Noul film, „The Social Network” este ecranizarea cărţii „The Accidental Billionaires” (Miliardari accidentali, deh, nu ca la noi, de carton…. ) scrisă de Ben Mezrich. Nici cartea, nici filmul nu se doreşte un documentar şi nu reflectă „povestea adevărată”, ci creează o intrigă în centrul căreiea personajul principal – Zuckerberg interpretat de Jesse Eisenberg – este un tip „normal”, cu trăsături atât pozitive, cât şi negative, nu s-a încercat „romantizarea” personajului ca de exemplu în „The People vs. Larry Flynt” al lui Miloš Forman în care Larry Flynt este prezentat ca un tip amuzant şi un Robin Hood contemporan.
Ideea de a face un film despre Zuckerberg pare totuşi puerilă. Faza cu „nu poţi avea 500 de milioane de prieteni fără a-ţi face câţiva duşmani” e totuşi simpatică. N-am văzut încă filmul, dar recunosc, am rezerve şi oarecum idei preconcepute legat de subiect. Faptul că filmul este făcut de David Fincher, celebru pentru „Alien 3”, „Seven”, „The Game”, „Fight Club”, Read more Trent Reznor and Atticus Ross – The Social Network (2010)
