„Ce craci are aia!” – de câte ori n-am spus, n-am auzit exclamaţia aceasta? Problema e – dacă e vre-o problemă – că în momentul în care pui labele pe duduia cu pricina, singurul lucru la care îţi mai stă capul este cum să-i dai cracii la o parte.
La fel stau lucrurile şi cu îmbrăcămintea. Cu toate că de multe ori tipele arată mult mai bine îmbrăcate decât dezbrăcate, nu ne gândim la nimic altceva decât la cum să le dezbrăcăm mai repede…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kPWzeUttMY0]
I-am cunoscut pe băieţi cam la al doilea lor album, „„Aha Shake Heartbreak”, prin 2004-2005 şi atunci nu m-au impresionat cine ştie ce, erau încă o trupă americană care cânta Rock american, un fel de Dire Straits modern, dar dintr-o altă lume (sonoră), dar cu aceleaşi infuzii de Country şi cu un iz pronunţat de Southern Rorck. Am ciulit urechile la următorul album, „Because of the Times”, avea ceva special, se simţea ceva în aer. Şi „Only by the Night” lansat în 2008 m-a cucerit din prima şi a cucerit şi toată lumea, a făcut ravagii în clasamente şi trupa familiei Followill şi-au câştigat pe merit statutul de super-vedete. Într-o lume tot mai rece, distantă, alienată, „Only by the Night” a fost ca ultimul pai, mâna întinsă, o alintare şi o mângâiere, un disc cu mult suflet aşa cum rar mai apar în ultimul deceniu.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gnhXHvRoUd0]
Succesul înseamnă şi o presiune imensă. Când Read more Kings Of Leon – Come Around Sundown (2010)
Într-o prea frumoasă zi de sâmbătă, pe 20 februarie, la Silver Church au venit cu un show incendiar cei din Umbra et Imago, am pomenit atunci de eveniment, dar nu mai ştiu ce m-a ţinut departe de spectacol. Ascultând proaspătul „Opus Magnus” oarecum regret absenţa mea de la acel concert, Umbra et Imago dincolo de show-ul erotic cu accente BDSM (Bondage & Discipline, Dominance & Submission, Sadism & Masochism), fac muzică, muzică de calitate. Imagini din Silver Church găsiţi pe Realitatea.net.
11 piese plus un bonus („Wanderers Nachtlied”), noul Umbra et Imago este un material întunecat, o combinaţie extrem de nimerită între tendinţele Neue Deutsche Härte impuse în primul rând de Rammstein şi notele tradiţionale de Gothic Metal cu iz teuton.
Mozart (Manuel Munz) – voce, frumoasa Madeleine Le Roy – voce şi show, basistul Lutz Demmler, bateristul Michael „Migge” Schwarz şi chitaristul Sascha au reuşit să imprime un disc rotund, echilibrat, colorat şi foarte bine produs.
Dacă trecem peste balada obsesivă, laitmotivul NDH, „Ohne Dich” ce deschide albumul, riff-urile consistente, clapele îmbietoare, vocea gravă al lui Mozart şi partiturile muzicale sofisticate ale Madelinei ne călăuzesc într-o lume incitantă, bine nuanţată şi solid construită.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=HqXUDsFR-0s]
De la „Perfect Baby” la „Sonntagsandacht” discul Read more Umbra et Imago – Opus Magnus (2010)
Mişto faci, mişto găseşti. E o vorbă de-a mea, da’ se pune.
E grav rău şi de tăvăleală! Ştiu, ştiu, ştiu! Probabil cu excepţia lu’ Frank Zappa, „roacării n-are umor”. Nu când vine vorba de Metal şi/sau trupa lor favorită. Mai ştiu că foarte mulţi ciumpalitici şi ciupacabre au pus botu’ anul trecut la faza cu Geoană preşedinte, vin minerii, se întorc comuniştii cu Iliescu-n frunte, etc, exact cum mulţi rockeri au pus botul şi la faza cu „True Metal”. Şi asta-i la fel ca scena politică mioritică: unii-s mai de dreapta sau mai de stânga (după caz sau… interes de moment) ca ceilalţi şi-n fapt sunt varză (o apă şi-un pământ) toţi. Metal „adevărat” şi… mai puţin adevărat. Dar să revin la umor. Pe americanii din Manowar poţi să-i iei Read more NanowaR of Steel – Into Gay Pride Ride (2010)
N-am fermă în Virtualia şi nu cresc, nu fur oi, capre sau vaci nici în viaţa de zi cu zi, nici pe internet. N-am sute de prieteni nici pe Facebook, nici pe MySpace şi nici măcar în viaţa reală. În fapt prietenii mi-i pot număra pe degete şi cred că-i bine aşa, chiar nu contează numărul lor, ci relaţia pe care o avem, adică prietenia. Nu socializez excesiv, ba, chiar sunt un pic sociofob, nu mă dă pe afară compasiunea pentru semeni. Şi apropo: nu semnez petiţii, nu particip la strângerea de semnături pentru interzicerea avortului fiindcă am convingerea că sunt mult prea mulţi idioţi – avortoni – printre noi. Nimeni nu-i perfect. Şi nimeni nu e nimeni. 😀
Mark Elliot Zuckerberg ( 😛 ) are 26 de ani (născut pe 14 mai 1984) este co-fondatorul reţelei de socializare Facebook, deţine 24% din acţiuni şi conform ultimelor date valorează 6,9 miliarde de parai. Facebook-ul a fost lansat în 2004, adică omu’ a produs aproximativ un miliard pe an. Prost nu o fi şi pe semne a avut şi ceva bulan.
Noul film, „The Social Network” este ecranizarea cărţii „The Accidental Billionaires” (Miliardari accidentali, deh, nu ca la noi, de carton…. ) scrisă de Ben Mezrich. Nici cartea, nici filmul nu se doreşte un documentar şi nu reflectă „povestea adevărată”, ci creează o intrigă în centrul căreiea personajul principal – Zuckerberg interpretat de Jesse Eisenberg – este un tip „normal”, cu trăsături atât pozitive, cât şi negative, nu s-a încercat „romantizarea” personajului ca de exemplu în „The People vs. Larry Flynt” al lui Miloš Forman în care Larry Flynt este prezentat ca un tip amuzant şi un Robin Hood contemporan.
Ideea de a face un film despre Zuckerberg pare totuşi puerilă. Faza cu „nu poţi avea 500 de milioane de prieteni fără a-ţi face câţiva duşmani” e totuşi simpatică. N-am văzut încă filmul, dar recunosc, am rezerve şi oarecum idei preconcepute legat de subiect. Faptul că filmul este făcut de David Fincher, celebru pentru „Alien 3”, „Seven”, „The Game”, „Fight Club”, Read more Trent Reznor and Atticus Ross – The Social Network (2010)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=q4XIdw6rmE4]
Tipul ăsta e dus. E irecuperabil. Dacă după accidentul suferit anul acesta cel puţin fizic se recuperează vizibil, la „mansardă” este neschimbat. Şi e bine, e bine aşa. Salvatorul găinilor din Kentucky se joacă şi de cele mai multe ori din joaca aceasta ne alegem şi noi cu câte o călătorie sonoră de calitate.
Anul trecut v-am povestit despre el şi cele 4 (!) albume scoase (vezi AICI), anul acesta a scos un album electro-acustic intitulat „Shadows Between the Sky” lansat în februarie, apoi şi-a făcut revenirea de după accident cu primul set din cele 5 preconizate ale proiectului alături de Bryan “Brain” Mantia şi Melissa Reese, „Best Regards”, un set de 5 CD-uri şi o incursiune într-o lume viu colorată a muzicii experimentale.
„Spinal Clock” este tot un experiment acustic, Brian Carroll alias Buckethead şi-a atârnat chitara-n cui şi a luat banjoul la frecat. A rezultat Read more Buckethead – Spinal Clock (2010)
Lucrurile sunt rar albe sau negre şi nu vorbesc despre milioanele de nuanţe de gri, ci despre milioanele de culori. Dacă din capul locului excludem lucruri, experienţe, etc din viaţa noastră, practic nu facem altceva decât ne îngustăm orizontul. Convenienţa şi comoditatea pot fi garanţia unui oarecare confort, dar nu fac altceva decât ne scot pe o linie moartă. Cum lipsa de mişcare conduce la pierderea muşchilor şi în ultimă instanţă la obezitate, şi creierul, şi sufletul se atrofiază în timp. Puiul cu ananas sau dulceaţă pare extravaganţă, preferăm micii şi ne mulţumim cu „tradiţionalii” cartofi prăjiţi, nu ascultăm Depeche Mode fiindcă nu suntem cocalari, nici Black Metal fiindcă suntem de două mii de ani creştini şi dezavuăm satanismul.
Dimmu Borgir – oraşul, citadela, castelul întunecat – în norvegiana veche, este una din cele mai creative formaţii din anii nouăzeci. Elementele glaciar-nordice, infuzia medieval-simfonică şi Black Metal-ul închegat şi cu elemente Heavy sunt perfect îmbinate şi fac din norvegieni o trupă deosebită dincolo de constrângerile stilistice, de cutiuţele inventate pentru consumatorul comod/conservator.
Stian Tomt Thoresen aka Shagrath ne-a oferit alături de Tom Cato Visnes aka King ov Hell un album modern ca sunet, dar tradiţional de Black Metal sub titulatura Ov Hell de care m-am bucurat prin februarie, acum a venit timpul şi noului Dimmu Borgir după 3 ani de la lansarea precedentului „In Sorte Diaboli”.
Al nouălea album al norvegienilor Read more Dimmu Borgir – Abrahadabra (2010)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6ipgT9deSeM]
LaBrie cântă la tobe şi cu vocea de la vârsta de 5 ani, a performat într-un şir de trupe până ce a ajuns în trupa Glam Metal White Rose cu care a şi scos albumul de debut în 1989 ca-n 1990 să se alăture trupei alături de care s-a şi consacrat: Dream Theater.
„Static Impulse” practic este al 4-lea său album solo după „Keep It To Yourself” (1999) şi „MullMuzzler 2” sub titulatura Mullmuzzler, respectiv James LaBrie’s Mullmuzzler şi albumul „Elements Of Persuation” din 2005 scos sub această titulatură James LaBrie.
Evident, ce face separat de trupa mamă, sună diferit. Cele 12 piese noi ce urmează să fie lansate pe 28 septembrie, sunt un Metal Progresiv îmbinat cu elemente moderne, infuzii Screamo şi Metal Alternativ american. Bateristul Peter Wildoer are sarcina să aducă partiturile vocale extreme, apropriate abordării Death Metal şi dialogurile sale cu Read more James LaBrie – Static Impulse (2010)
