Home › Posts tagged opinii › Page 17

opinii

Scamatorii şi ţepe de criză: 7 zile-n Tenerife

Posted on by — 11 Comments ↓

Cu toate că a fost primul sfârşit de săptămână cu litoralul românesc plin ochi, realitatea este alta: cei mai mulţi români nu-şi permit un concediu, nu doar de anul acesta, concediul pentru cei mai mulţi înseamnă zugrăvit, eventual o vizită la ţară sau… un grătar în parcarea din faţa blocului.

Şi stai acasă şi o freci. O freci rău de tot fiindcă o freci la rece, n-ai nici măcar lampa lu’ Aladin. Şi ca prin minune – sau vis ❓ – sună telefonul:
– Aţi câştigat o vacanţă de vis de şapte zile în Tenerife.  Sau cinici zile. Sau îţi spun insulele Canare. Fiindcă sunt şapte. Sună mai bine. Te ia cu ameţeală. Te şi vezi (visezi 😆 ) la Santa Cruz sau Las Palmas!

insulele_canare

Dar – se aprinde beculeţul 💡 – în viaţa ta n-ai câştigat mai mult de 3 lei – şi ăia rar – la Loz în Plic, cum de a dat norocul peste tine? Tipa cu voce suavă la telefon îţi explică despre o extragere electronică şi te asigură că nu este ţeapă. Nici nu-ţi mai trece prin cap că n-ai trimis nici un e-mail, n-ai sunat la ei în viaţa ta, nu te-ai înregistrat niciodată pe situl lor sau la vre-o scrisoare de informare (news letter) sau n-ai completat vre-un chestionar…

(Cu siguranţă ar merita o discuţie şi acest aspect: cum unele firme împart bazele de date (confidenţiale) sau au apărut mii de situri cu nume diferite, predominant pure făcături, cu diferite anunţuri, oferte şi intermedieri şi în spatele lor în fapt este o singură firmă care urmăreşte cu totul altceva: să te facă de lovele prin diferite mijloace.)

Bun. Te poţi bucura de câştig în termen de doi ani, ai cazarea asigurată, tot ce trebuie să faci este să-ţi plăteşti drumul (te asigură că nu te costă mai mult de 200 euro avionul) şi mâncarea. Dacă totuşi ai dubii – ❗ – îţi spune că este metoda lor de promovare, te trimit pe tine gratuit acolo, cu siguranţă o să-ţi placă şi vei fi încântat, faci fotografii, povesteşti şi la alţii şi astfel le aduci clienţi noi, ei având super oferte. Bună idee de marketing, sună convingător şi dacă spui „da” urmează să te programezi la o prezentare şi să-ţi alegi hotelul şi perioada în care doreşti să efectuezi concediul.

Mi-am amintit de o fază haioasă petrecută pe plaja din Kemer. A venit o tipă de la firma care oferea diverse distracţii nautice şi mi-a spus că în ziua cu pricina au o promoţie gratuită să te ducă cu barca-n larg să vezi delfinii, care şi ei în mod excepţional sunt ceva mai aproape de ţărm apoi te duc să înoţi la o stâncă cu peşteri şi grote acvatice, ce mai, o mică excursie şi o distracţie de circa două ore. Am întrebat de două ori şi mi-a răspuns de două ori că este gratis. Cu toate că – cică – nu vorbea bine engleza. La finalul conversaţiei mi-a spus că în mod normal treaba costă 30 de euro, dar fiind promoţie e numai 20, dar dacă negociam ajungeam la 15 (poate chiar 10)  şi gratis e băutura şi mâncarea la stânca despre care vorbea. 😆
Ideea este alta: excursia cu barca făcea banii, cam acesta este preţul corect, nu te duc cu preşul 😆 , plăteşti şi beneficiezi de un serviciu pe loc, dar ce este-n spatele „câştigului” prin telefon, care este scamatoria, încă n-am reuşit să aflu exact.

Am citit pe forumul iTurism 66 de pagi cu comentarii. Nu s-a găsit nicio persoană să fi fost în excursie, „câştigători” cu atât mai mulţi. La fel am găsit discuţii şi pe Sofpedia sau pe Forumul Acasă. Am citit peste tot. 🙂
Un blog interesant legat de această temă  găsiţi şi la 48h.ro. Am făcut şi o scurtă sondare prin telefon: am sunat 5 cunoştinţe şi nu mică mi-a fost mirarea că 3 dintre ei erau şi ei “câştigători” de concedii de vis! 😆

Firma cu pricina poate fi First Choice SRL, First Choice Marketing SRL,  Atlantic Promotions SRL, etc. Apar sub diferite forme, nume,…clone. Unele din aceste firme au fost închise deja de OPC, dar apar altele sub altă denumire, în altă localitate. Cele mai multe ţepe s-au dat în Timişoara şi la Bucureşti. Se mai schimbă şi schema, se schimbă şi abordarea…

Ideea de „timeshare” nu este nouă şi este un concept bun şi funcţional. Cumperi acţiuni sau devii membru într-un club şi beneficiezi de o perioadă de timp stabilită anual cu dată fixă sau programată în prealabil sau de reduceri substanţiale la diferite locaţii (în cazul cluburilor). Aici însă este vorba de… altceva.

V-am povestit despre experienţa „all inclusive” în concediul din Turcia de anul acesta şi în postare am introdus şi link-ul la agenţia din Antalia prin care am făcut rezervările şi link-ul direct la hotel (şi multe-multe fotografii 🙂 ). Dacă vă cumpăraţi biletele în perioada pre-sale (adică din timp, februarie-martie), beneficiaţi de reducere substanţială, găsiţi pe internet agenţii locale şi astfel puteţi economisii şi adausurile destul de mari ale agenţiilor din România şi vă asigur că serviciile oferite de turci sunt ireproşabile, condiţiile şi peisajul de vis, oamenii primitori şi prietenoşi „pe bune”.
În ceea ce priveşte banii, am cheltuit mult mai puţin decât cu un hotel sau o cazare pe litoralul românesc… Nu o fi sunând foarte patriotic ce spun, dar asta este realitatea.
Dacă nu vă descurcaţi cu internetul, nu aveţi card să efectuaţi plăţile, apelaţi la un prieten sau căutaţi o ofertă rezonabilă la o agenţie românească cunoscută. Dai nişte bani, dar măcar ştii pe ce îi dai!

Spun asta fiindcă m-am speriat cât de multă lume se plânge pe diferite forumuri că a fost păcălită…

Cum n-am nicio cunoştinţă să fi câştigat la 6 din 49 o sumă importantă, n-am găsit nici măcar pe net pe cineva să fi plecat „gratis” cu una din aceste firme-n Tenerife.
Dar dacă are cineva covorul zburător, mă angajez şi eu să găsesc lampa lui Aladin. O frecăm împreună şi având covorul zburător, economisim şi banii de biletele de avion!  😆

2009 Jun 07_9596

Mai pune cineva botu’ la scrisoarea nigeriană? Din moment ce este-n circulaţie din anii ’80 şi eu încă o primesc sub diferite forme regulat, se pare că da.

„Dear,
I am introducing my self as Miss Catharine Alexander, the only Daughter of late Chief and Mrs Nicolas Cobenan  Alexander , I wish to request for your assistance in a financial transaction., And I wish to invest in Manufacturing and real estate management in your country.

I have five million Two hundred thousand united states dollars.USD ($ 5.200, 000) to invest in your country.    And I will require your assistance in helping me stand as my late father’s foreign business partner who he deposited the consignment on his behalf into the security,   the consignment was deposited in Africa and was letter lifted to Europe where the consignment is now under the care of the security company diplomat in Europe.

I will be gladly to give you 25% of the total sum for your assistance.

Please it is very important you contact me immediately for further explanation on the whole entire work plan.”

Ideea e simplă, în scrisoare se solicită asistenţă pentru transferarea unei sume mari de bani dintr-o ţară africană. Uneori se vorbeşte de investiţia banilor, dar nu obligatoriu, alteori despre o moştenire. Pentru presupusul tău ajutor ţi-se oferă 25% din sumă şi în primă fază să-ţi deschizi un cont în valută la o bancă. Dacă intri în joc, pe parcurs tot apar complicaţii, mici taxe şi diverse cheltuieli până te saturi sau rămâi fără bani sau… ambele. Ţeapă.

Sunt tot felul de „variante”, tot la o astfel de scrisoare a pus botu’ Nati Meir acum câţiva ani (atunci vroia să cumpere cu banii “câştigaţi” clubul Steaua de la Gigi Becali, acum vrea să fie preşedinte 😆 ) de s-a făcut de râsul curcilor.

Suntem prea săraci să ne permitem luxul să ne lăsăm înşelaţi!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JNctofCOGbY]

Săptămâna-n retrovizor (18.07.2009.)

Posted on by — 20 Comments ↓

O femeie se căsătoreşte cu patru bărbaţi simultan, oamenii circulă călare pe zebre, peştii cresc în copaci. O spun Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi  Gică Hagi, este „The Land of Choice”, spotul care are menirea să promoveze România în lumea largă. S-au cheltuit 13 milioane RON pentru promovare, rămâne de văzut cu ce rezultate. Sau cum a fost aleasă agenţia de publicitate. Ţin minte că legat de filmul „Borat” au existat reacţii destul de revoltate din partea oficialităţilor. Din noul spot înţeleg că femeile sunt curve, bărbaţii impotenţi, că viaţa e grea şi veniturile mici: să întreţii o femeie trebuie să muncească patru bărbaţi, înţeleg că zimbrii au dispărut, dar avem zebre şi dacă câinii nu umblă cu covrigii-n coadă şi nici gardul nu-i din cârnaţi, peştii se crăcesc din belşug în copaci. Branding pentru o ţară în care 70% din produsele agricole sunt din import, directorul unei firme care aparţine Consiliului Local Hunedoara şi-a aprobat un act adiţional la contractul de muncă în care se stabileşte dreptul la 180 de salarii compensatorii (salariul pe 15 ani în valoare de peste un milion RON!) în cazul în care contractul lui de muncă este desfăcut unilateral, este ţara în care zeci de mii de absolvenţi s-au trezit cu diplomele anulate peste noapte, guvernul în an de criză şi cu dificultăţi în a-şi respecta promisiunile, programul şi achitarea drepturilor salariale are totuşi bani şi suplimentează bugetul Ministerului Culturii cu 7,3 milioane RON pentru finanţarea cheltuielilor unor lăcaşe de cult, Ministerul Finanţelor se războieşte cu Justiţia şi pierde în instanţă, este locul unde sute de oameni au leşinat ieri din cauza căldurii toride şi autostrada Soarelui se blochează în fiecare sfârşit de săptămână indiferent de codul galben.
La ce să facem brandig? Sau cum?

Suntem ţara paradoxurilor, o ţară pe cât de delăsătoare şi relaxată prin abordarea „lasă, merge şi aşa”, pe atât de rigidă şi refractară la orice schimbare.  Să se facă reformă, da’ să rămână totul cum a fost înainte! 😆

Dintr-o amorţeală pseudo-socialistă ne-am convertit într-o societate pseudo-ortodoxă, am şters însemnele, dar am păstrat cu stricteţe mentalităţile, am schimbat semnul, dar aşteptăm sacrificiul altuia pentru mântuirea noastră.
Nu pot să nu-mi amintesc nevinovăţia şi mirarea cu care toată clasa politică vorbea vara trecută despre criza globală: „Criză? Ce criză domne? Aaaa….în America? E problema lor, la noi economia bubuie!”
Un prieten din diasporă îmi spunea că citind ştirile din ţară, citind blogurile româneşti care s-au înmulţit ca ciupercile nebune după ploile acidulate şi toată lumea scrie, nimeni nu mai citeşte, şi-a pierdut orice apetit să mai vină în vizită acasă. Cumva mă simt stânjenit că pun şi eu umărul la dezastru. Nu odată mă gândeam să scriu numai despre lucruri pozitive, de la noi, de aiurea, nu contează, dar să fie numai ştiri bune. Apoi m-am gândit să nu mai iau în serios toată brambureala din jurul meu: suntem trataţi la mişto, să-i tratez cu mişto. Un fel de: mişto faci, mişto găseşti. Citeam adineauri undeva că PIB-ul o să scadă la anul cu 6%. E bine – zic „io” – ţin minte din şcoală că minus cu minus dă plus şi uite aşa am aflat pe ce se bazează Guvernul Boc când vorbeşte de creştere economică în 2010! Bun mişto-ul, dar nu duce nicăieri şi recunoaştem realitatea sau o refuzăm cu încăpăţânare: ne scufundăm încet, dar sigur. Şi revin la ideea de la care am plecat: pseudo-socialism, pseudo-ortodoxism. Totul este pseudo, de la aşa zisa revoluţie din ’89 până la veşnica reformă şi interminabila tranziţie. Avem pseudo economie de piaţă, pseudo guvernanţi cu pseudo rezultate şi ne cam pseudo doare-n bască de tot şi de toate.

PSEUDO – Element de compunere care înseamnă „fals” şi care serveşte la formarea unor substantive şi a unor adjective. (DEX)

Problema este că a venit criza care nu mai este nimic mimat, este o problemă globală şi cu pseudo măsurile pseudo guvernanţilor ne-au băgat la apă cât se poate de real. Lenea şi hoţia fac un cuplu exploziv cu eterna cumetrie. Şi dacă azi pică lumea pe stradă din cauza căldurii, la iarnă o să moară de frig miile de debranşaţi. Şi ajungem să ne dăm în cap, dar tot degeaba, o să fim tot mai mulţi desculţi de nici pantofii rupţi în talpă nu o să avem să ne luăm unul altuia. Sună alarmant? O nu! Este cald şi vară, iarna-i tare departe, cri-cri-cri, toamnă gri…

Scandalurile se ţin lanţ. Am obosit să mai cred că un scandal este menit să îngroape altul. Am pierdut şirul, nu mai ştiu care scandal e menit să îngroape care scandal. Cazul Ridzi a fost îngropat de scandalul „porno” al consulului Ion Nuică la Chişinău. Noile relatări spun că fata din film (versiune porno la „Fata din Vis” 😆 ) este o animatoare care a lucrat prin tot felul de cluburi de noapte şi de peste tot a fost dată afară pentru „comportamentul libertin”. Fata identificată ca fiind protagonista filmului, neagă că ea ar fi în imagini. Dar scandalul diplomatic a fost rapid uitat cu izbucnirea grevei din Justiţie. Magistraţii au decis în instanţă că magistraţii îşi merită sporurile. Vorbim despre Justiţie şi se şopteşte că urmează un Raport din partea Comisiei Europene în care suntem nominalizaţi ca fiind ceea mai coruptă ţară din Europa. Dar ce contează şi care deficit bugetar domne?! Păi parlamentarii nu-şi votează tot singur salariile, sporurile şi pensiile speciale? Cine poate, poate! Exact: cine nu, nu. Dumnezeu dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă, mai bagi şi tu mâna-n sac dacă ai oportunitatea şi eşti… potent. 😆 La începutul anului, în Letonia parlamentarii au votat reducerea salariilor … La noi conform grilei de salarizare votată în luna mai senatorii si deputaţii şi-au mărit lefurile ajungând la un venit lunar care este echivalentul a 13 salarii minime pe economie… Criza-i pentru fraieri! 😆
Meciul Pogea – Magistraţi este-n plină desfăşurare. Ministerul de Finanţe a pus în executare hotărârea Curţii de Apel Bucureşti de joi, acordând, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii, drepturile salariale, inclusiv sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, aferente lunii iunie. De cealaltă parte, însă, Finanţele neagă că au plătit sporurile solicitate de CSM. Stop cadru: la cine-i mingea? A încercat Ministerul Finanţelor să le închidă gura magistraţilor pe şustache sau am eu… halucinaţii?
Elena Băsescu, Vadim şi Gigi Becali s-au prezentat la Bruxelles să-şi ia în primire proaspăt obţinutele slujbe de euro-parlamentari. Şi noi, şi presa occidentală se amuză pe seama lor, dar nu-s singurii bufoni de acolo.
Subiectul cel mai fierbinte este conflictul dintre Stat şi Spiru Haret. După ce au fost acceptate dosarele (şi taxa de examinare) pentru concursul de titularizare al profesorilor şi de la absolvenţii USH, în ziua examenului aceştia au aflat că diplomele lor nu mai sunt valide şi au fost scoşi din sălile de examinare cu jandarmii. De aici până la ordonanţa de urgenţă ce urmează să facă – se presupune – ordine-n învăţământul din România este doar un pas. Nu pot însă să evit cuvântul „scandal” nici în acest caz. De la Geoană la Vanghelie, toată lumea din partidul care o susţine începe să se dezică de doamna Andronescu. Vanghelie – încă o dată – a pus punctu’ pe „i”: „Cred că răspunsul ministrului Educaţiei trebuie să fie că diplomele vor trebui să fie recunoscute”. 😆 Până una-alta, o comisie de la Ministerul Educaţiei a început vineri să verifice câte diplome nerecunoscute au fost eliberate.
Dacă pun toate ştirile cap la cap constat că Statul – cu mâna Guvernului – în lipsă de alte idei şi a unei viziuni de perspectivă, strânge de gât sectorul privat din care se alimentează. Altfel spus, parazitul îşi omoară gazda şi inevitabil comite sinuciderea. Mă tem că nu rămâne nimeni să stingă lumina.

Tot vineri, preşedintele Băsescu a semnat decretele de promulgare a Legii privind Codul Civil şi a Legii privind Codul Penal. La toamnă Parlamentul mai are de votat şi codurile de procedură… E timp pentru toate!

Băsescu pare-n cădere liberă.  Discursul confuz legat de schimbarea ministrului Ridzi a surprins toată lumea.

Pe de altă parte, constat încă o dată că la noi votul a fost şi este mereu unul negativ. Îmi spunea un taximetrist că s-a săturat şi că era mult mai bine înainte (de ’89) şi el de acum în colo votează cu PSD-ul indiferent ce se mai întâmplă. (de parcă PSD-ul nu ar fi şi acum la guvernare… 😆 ) Mi-am amintit că aşa a venit Constantinescu la putere, apoi tot în urma unui vot negativ a revenit PSD-ul, a urmat votul negativ acordat PSD-ului şi venirea la putere a alianţei “DA” şi urmează un nou vot negativ dat de această dată “dreptei” şi readucerea “stângii”… Nu se votează niciodată nici oameni, nici idei ci sunt sancţionaţi cei aflaţi la putere… E un joc ce nu duce nicăieri şi ne mai mirăm că nu există rezultate…

Şi tot ieri am asistat la primul atac cu ouă asupra premierului. Numai Boc susţine că n-a văzut nimic, dar cu toate acestea Poliţia şi Jandarmeria s-a mobilizat exemplar să-l prindă pe făptaş. Eu zic că-i (încă) bine: omu’ mai avea ouă cu ce să arunce. Din toamnă s-ar putea să treacă populaţia la pietre şi o să fie mult mai interesant! 😆
Semnale sunt: ieri la Braşov a avut loc un jaf armat eşuat asupra unei bănci, în timp ce la Bolintin Vale nişte hoţi au reuşit să plece cu 420.000 RON dintr-un bancomat. Noroc că Banca Mondială a aprobat joi un prim împrumut, de 300 milioane euro (423 milioane dolari), dintr-un program propus de finanţare pentru România în valoare de un miliard de euro. 😆 Cu ştrampii pe meclă, la treabă fraţilor!

Şi revin la „the land…off”. Ieri am văzut iar autostrada Soarelui blocată şi imagini cu plajele arhipline de pe litoralul Românesc. Conform sitului SETimes.com oficial turismului îi merge bine: de pe locul 30 anul trecut din clasamentul celor mai vizitate ţări din Europa, anul acesta am ajuns pe poziţia 26.

Cum observam şi la începutul săptămânii, ştirile externe sunt îngropate de spectacolul interminabil cotidian. De menţionat ar fi faptul că Parlamentul islandez a votat joi in favoarea depunerii candidaturii pentru aderarea la Uniunea Europeană. Cum spunea Un Soricel: „stirea zilei… Islanda (Iceland) a facut cerere sa fie acceptata in UE… Frantza si GErmania au zis ca nu mai vor sa accepte pe nimeni pina tratatul de la Lisabona nu e ratificat (la care se opun majoritate celor care vor independentza de UE)… adica legat ce se va intimpla cu constitutia UE…. ca analiza se spune ca primul lucru pe care islandezii o sa-l piarda daca intra in UE sunt dreptul la pescuit si procesarea pestelui cum il fac ei acuma !! adica o sa li se zica de la Bruxelle cum sa pescuisca si cit !!!… parte ce o vor insa e ca aparent UE o sa le dea bani sa iasa din rahat cu economia … get the picture ! Pana mea zi si tu ce lume nebuna !”

Lume nebună, in deed. 🙂

La noi par mai de interes ştirile legate de Michael Jackson… 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_eyFiClAzq8]

Spiru Haret : specializările care nu au acreditare

Posted on by — 20 Comments ↓

Pofta şi diploma mai că au devenit sinonime. Amândouă sunt numai bunde de pus în cui. Dacă în ceea ce priveşte pofta ne descurcăm fiecare cum putem după posibilităţi şi (deocamdată) fără reglementări şi ordonanţe de urgenţă din partea Guvernului, diploma este bună numai de pus în cui. Şi numai de asta.

Dacă într-o primă fază a scandalului legat de Universitatea Spiru Haret (USH) s-a pus în discuţie doar înscrierile pentru noul an, Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării (MECI), după modelul permiselor de conducere retrase şi anulate, a anunţat o acţiune similară şi legată de absolvenţii facultăţilor neacreditate.

Astfel diplomele obţinute la specializările fără aprobare sau acreditare nu vor fi anulate, dar toţi absolvenţii vor fi obligaţi să susţină un examen prin care se vor testa cunoştinţele apoi vor susţine un examen de finalizare a studiilor la o universitate care pentru specializările parcurse de aceştia are acreditare. Se estimează că în această situaţie sunt circa 100.000 de absolvenţi din ultimii 7 ani. Ministrul Ecaterina Andronescu a mai precizat că toate detaliile privind testările speciale vor fi cuprinse într-o ordonanţă de urgenţă.

Diplomele nu se anulează, dar nici nu mai sunt valabile.

Din ce a mai spus doamna Ministru, termenul în care absolvenţii vor putea să-şi valideze diplomele o să fie de 5 ani şi cheltuielile de re-examinare vor fi acoperite de USH. Aşteptăm ordonanţa să lămurească toate detaliile…

„MECI face publică lista specializărilor, a programelor de studii, formelor de învăţământ (zi, învăţământ cu frecvenţă redusă – FR sau învăţământ la distanţă – ID) şi a locaţiilor (Anexa 1 ) care funcţionează la USH şi care au fost autorizate/acreditate în baza evaluărilor Consiliului Naţional pentru Evaluare şi Acreditare Academică/Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior.
Pentru programele de studiu şi formele de învăţământ (zi, învăţământ cu frecvenţă redusă – FR sau învăţământ la distanţă – ID) cuprinse în Anexa 2 nu există bază legală de funcţionare.
MECI atrage atenţia candidaţilor, părinţilor sau altor persoane interesate, să verifice cu atenţie listele din anexe înainte de a depune dosarul de admitere la această instituţie.

BIROUL DE PRESĂ” (MECI)

Specializările la ID care nu au aprobare sau acreditare sunt: limbi străine, drept, administraţie publică, educaţie fizică, afaceri internaţionale, management, filosofie, studii culturale, jurnalism, comunicare, sociologie, psihologie, pedagogie muzicală, geografie, geografia turismului, matematică, informatică, management (Braşov), administraţie publică (Braşov), drept (Braşov), contabilitate (Constanţa), finanţe şi bănci (Constanţa), management (Constanţa), contabilitate (Craiova), finanţe şi bănci (Craiova), afaceri internaţionale (Craiova), drept (Craiova), administraţie publică (Craiova), contabilitate (Câmpulung Muscel), finanţe şi bănci (Câmpulung Muscel), administrarea afacerilor (Câmpulung Muscel), drept (Constanţa), administraţie publică (Constanţa), psihologie (Braşov), pedagogie (Braşov), drept (Râmnicu Vâlcea), contabilitate (Râmnicu Vâlcea), finanţe şi bănci (Râmnicu Vâlcea), finanţe şi bănci (Blaj), administrarea afacerilor (Blaj) şi informatică (Blaj). Pe lângă acestea, alte 29 de programe la frecvenţă redusă din cele 47 oferite de USH se află în aceeaşi situaţie. Anume: limbi străine, administraţie publică, educaţie fizică, marketing, afaceri internaţionale, contabilitate, management, finanţe şi bănci, studii culturale, comunicare, sociologie, psihologie, geografie, geografia turismului, matematică, informatică, contabilitate (Constanţa), management (Constanţa), administraţie publică (Constanţa), drept (Braşov), psihologie (Braşov), pedagogie (Braşov) afaceri internaţionale (Craiova), drept (Craiova), administraţie publică (Craiova), administrarea afacerilor (Câmpulung Muscel), drept (Râmnicu Vâlcea), administrarea afacerilor(Blaj) şi informatică (Blaj).

90% dintre programele de învăţământ la distanţă şi frecvenţă redusă se află  în afara legii, astfel 41 dintre cele 47 de specializări la ID şi 29 din 47 de specializări la fără frecvenţă nu au autorizare sau acreditare.

Având peste 300000 de studenţi, USH este cea mai mare instituţie de învăţământ superior din lume. În fiecare an USH scoate tot atâţia absolvenţi cât toate universităţile româneşti de stat la un loc. Este şi cea mai mare şi mai bogată universitate privată din România, implicată în unul din cele mai puternice scandaluri din învăţământ din ultimii ani – a avut venituri de 246 mil. lei (74 mil. euro) în 2007 şi un excedent de 110 mil. lei (33 mil. euro).
Dacă acum 10 zile puneam în discuţie calitatea îndoielnică a învăţământului acum avem clar confirmarea acesteia.
N-am discutat cu un avocat, dar cred că ar trebuii să o fac – să o facem. Fabrica de diplome pe bandă rulantă este numai bună de plată pentru despăgubiri. Banii luaţi, anii pierduţi… examene şi emoţii inutile.

P.S. “Povestea” este mult mai complexă, la mijloc sunt mulţi-mulţi bani şi unde sunt bani inevitabil intervine politicul… Başca, suntem în plină criză şi an electoral. Asistăm la un război între Stat şi zona privată, război al cărei victime deocamdată sunt absolvenţii şi studenţii…

The Land of Choice?

P.S. Ultimele noutăţi (20.07.2009) şi un sondaj legat de oportunitatea anulării diplomelor găsiţi AICI.

şi citiţi COMUNICATUL USH

Dacă şase era nouă

Posted on by — 16 Comments ↓

Ascult Jazz, sunetul se revarsă prin toată camera, tobaru’ parcă stă pitit în colţ după uşă iar băiatu’ cu trompeta îmi suflă-n ceafă. Basistul a adormit cu capul pe genunchi într-un fotoliu mâncat de molii şi cu una din laterale rezemată de o veioză.
– Mai ţii minte ce nebunie era? – întreabă o tipă şi cu mâna, fără să se uite pipăie masa să-mi ia bricheta. Gagica căreia ia adresat întrebarea ia o gură de bere şi începe să povestească cu lux de amănunte ce vremuri erau şi cum nu ţine minte nimic din perioada aceea. Vocile curg valuri, sorb şi eu din berea din faţa mea şi încerc să separ poveştile care încet-încet se suprapun şi rămân agăţate de fâşiile de fum care se rotesc ca nişte nori încăpăţânaţi fix deasupra mesei noastre.
– Îmi mai aduceţi o bere, vă rog.
Cineva vorbeşte de revelionul din Amsterdam, altcineva despre un garaj dintr-un orăşel căzut de pe hartă din India, eu mi-am amintit rusoaicele mele din Antalia şi sărbătoritul mă sfătuieşte să încerc Grecia în timp ce între râsete şi chicoteli cineva încearcă să ne convingă ce tare e „White Widow”-ul şi cum şi-a pus mâna în plita plină cu ulei încins şi n-a simţit nimic şi nu s-a ars şi – culmea! – nici n-a avut vreo urmă a doua zi, adică şi-a băgat sau nu mâna-n tigaie?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kQrHcy3p9vU]

Mikey Mouse e mă-ta! – hohotele de râs înăbuşesc restul, tot ce mai aud este – Nu, nu, nu, el mă vedea Pantera Roz şi eu vedeam totul în zigzag. Apoi iar râsete şi iar bere. Un „Trainspotting” transfigurat pe o terasă cuminţică cu mămici la masă povestind despre venirea soacrei, despre casa nouă, grădina şi piscina din curte, despre ultima canapea achiziţionată pentru camera de musafiri în care nu este televizor şi despre o telenovelă românească cu ţigani din care copilul susţine că a învăţat cuvântul „pulă”. Apoi una din fete mi-o prezintă pe cea care stă lângă mine: „Ea e Cristinuţa” de parcă pe ea aş ştii cum o cheamă. E momentul în care din Unirii a plecat şi ultimul tramvai spre casă şi halba este goală iar, ospătăriţa pare tot mai simpatică şi arătând spre recipientul gol, o cer pe soră-sa.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=W1M133Qh2rY]

Între timp am ajuns în capătul celălalt al mesei în mijlocul unei discuţii despre Punk. Diferenţa este – spun pe un ton serios, habar n-având despre ce se discută exact – că acum 20 de ani eu am cântat şi restul povestesc că ar fi fost acolo. O blondă cu sânii mari brusc ridică privirea: „Să-mi bag pula, tu erai ăla?!” Apoi începe o discuţie aprinsă dacă Punk-ul a fost de dreapta sau de stânga la care eu încerc să povestesc ceva despre Bakunin, dar fără succes. Bine, am să scriu eu o carte şi despre Punk şi un blog despre Anarhism. Numai noi mai suntem pe terasă şi suntem foarte gălăgioşi. Barmanul a închis, stă cu noi la masă şi încearcă să ne explice că vecinii fac reclamaţii. La colţul străzii o patrulă a poliţiei opreşte maşinile şi face teste de alcoolemie. Vreau şi eu! Să văd ce şi cât mai intră, ce de rahat, la 2 noaptea să nu-ţi mai dea de băut şi să fi nevoit să te muţi într-o altă locaţie! Oraşul e mare, mereu mai există un loc deschis şi undeva ceva de băut. Ne împuţinăm, rămânem 7, după încă două-trei rânduri 5, apoi 4, 3 şi inevitabil dimineaţa te prinde cu capul pe masă sau curul pe bordură. Mai am 13 ţigări în pachet şi cu vre-o 20 de roni mai mulţi în buzunar ca ieri seară când am plecat de acasă. Mă duc să-i cumpăr lu’ ăsta micu’ o cutie de lapte praf.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ku7kf17AoCs&feature=PlayList&p=E93ADB663F8E4435&playnext=1&playnext_from=PL&index=28]

De ce?

Posted on by — 17 Comments ↓

Este cea mai stupidă întrebare: „de ce?” Şi are perechea perfectă, adorabilă de pe buzele unei domniţe: „de aia”. Punct. Închizi telefonul, trânteşti uşa, este acelaşi lucru. De aia.
Ca într-o cămară prăfuită sau o debara cu uşa sărită din balamale, am depozitat în ultima vreme tot mai multe de ce-uri cu răspunsuri neglijabile sau tardive. De la domniţe mi-am luat de mult gândul şi pofta am atârnat-o în cuiul virtual al neputinţei contrastant de viril. Cu alte cuvinte, am podu’ plin. O fi semn de bunăstare, o da de bănuit, să se pronunţe organele abilitate, care sunt acelea, nu mă întrebaţi!
Încropesc cuvinte şi le bag în sertar, sub tastatură, le ţin să fie. A fi intelectual nu înseamnă nimic. Eu nu sunt intelectual cu toate că tind mai de grabă spre zero decât spre absolut. Zeroul este ceva pur, ceva rotund şi implicit comod, n-ai de dat, n-ai de luat, cât timp absolutul pare de necuprins, te ia cu ameţeală, te pierzi în el şi te face să te simţi nimic. Şi ajung înapoi de unde am plecat, adică la nimic. De ce? Păi de aia!
Şi uite aşa mi-am umplut debaraua imaginară cu tot felul de fleacuri care nici nu-mi folosesc, nici nu duc nicăieri.
Mă întreabă lumea „de ce” fac una sau „de ce” nu fac nu ştiu ce altceva. Păi nu ştiu ce altceva aş putea face. Alţii spun, păi da’ nu faci nimic. Acum de exemplu mă scobesc în nas. Nu mă vede nimeni şi – cel mai important – nu costă nimic. E criză bre! Unii, undeva, nu se spune cine şi unde, şi-au dat cu mucii în fasole şi acum – ca la aviară, porcină sau ce o mai venii – toţi ne suflăm – sau ne scobim – nasul, buzunarele. Acesta-i dansul, un pas înainte, doi paşi înapoi.
Mă tot relaxez şi mă relaxez de tot. E tot un fel de a nu face nimic într-un mod aparent elegant, dar comod. Devine însă stânjenitor. Adică mi-e dor de o ţigară, de o cafea, de dimineţile în care şi eu ca o furnicuţă făceam ture între baie şi bucătărie, apoi mă înghesuiam în tramvaiul împuţit şi mergeam la serviciu să urle şefu’ la mine. Acum văd şefii doar la televizor în reclamele la bere. Ce treabă este şi asta: când apare o reclamă anume, apar încă 10 similare. Să nu-mi spuneţi că cineva sondează piaţa şi şefii sâcâitori – au tras sociologii concluzia – dau bine-n reclamele la bere! Nu ştiu de ce, dar mie şi de bere mi-a pierit pofta. Prefer şefu’ enervant! Ha ha ha!
Oare cum o fi în debara? Sau în frigider? Ce face cutia de margarină şi roşia după ce închizi uşa şi se stinge lumina? Ce fac toate de ce-urile şi de aia-urile din viaţa mea dosite-n debara?

Şi atunci, într-un final, întorc faţa cu demnitate spre soartă (dumnezeu, străinul din oglindă, etc) şi întreb ca prostu’:
De ce? De ce dai măi, de ce?   :mrgreen:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iZom-YGJxHU]

Corporate Crap

Posted on by — 14 Comments ↓

Nu ştiu de ce, vorba aceea conform căreia lucrurile care încep bine, se termină prost, se adevereşte tot mai des. YouTube a fost lansat în 2005 de trei tipi sufletişti, foşti angajaţi PayPal ca un site de „video sharing”, adică un loc unde puteau fi postate fişiere video.
Situl a fost activat pe data de 15 februarie 2005 şi primul filmuleţ, „Me at the Zoo” în care apare unul din fondatori, Jawed Karim, a fost încărcat pe 23 aprilie 2005, la ora 8.27 PM şi este disponibil şi la ora actuală.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=jNQXAC9IVRw]

Lansarea oficială a siteului a fost făcută în noiembrie 2005 şi până în iulie 2006 au fost încărcate peste 65.000 de filmuleţe. În scurt timp YouTube a devenit al treilea cel mai vizitat site de pe internet după Yahoo! şi Google. Inevitabilul se produce în octombrie 2006: Google Inc. cumpără situl pentru 1.65 bilioane de Dolari.
De aici până la mesajele tip „acest video-clip nu mai este disponibil fiind sub incidenţa legii dreptului de autor” a fost un pas mic-mic-mic şi „insesizabil”. (This video is no longer available due to a copyright claim by…)

youtube_01

Sunt un liberal şi respect dreptul la proprietate, implicit la cea intelectuală şi evident ştiu ce înseamnă şi dreptul de autor, ce reprezintă.
Totuşi, intervenţia caselor de discuri şi ştergerea video-clipurilor, cred că este o mişcare greşită şi nu putea să se nască decât în capetele seci ale băieţilor în costume impecabile din birourile multinaţionalelor. Câtă grăsime au unii  pe creier să saboteze publicitatea gratuită? Cât rău faci unui artist că-i difuzezi on-line video-clipul şi-l promovezi? Sunt milioane de oameni care mai scriu benevol, dezinteresat, moca, despre câte un artist, unul din avantajele blogului este exact faptul că poţi insera şi un video-clip, nu doar o imagine şi astfel cititorul are ocazia să şi vadă/asculte o piesă-două al artistului respectiv, adică îl promovezi şi e enervant şi stupid să introduci linkul şi peste o oră sau 3 zile să te trezeşti că respectivul clip a fost şters!
Este şi o luptă inutilă de orgoliu. Este şters clipul dintr-un loc, îl găseşti sau apare în altul… So?

MySpace a fost la origini un spaţiu virtual de stocare care s-a transformat în 2004 într-un site de socializare (social networking). Având în spate şi la îndemână baza de date a 20 de milioane de utilizatori via eUniverse şi scheletul platformei Friendster, MySpace-ul a crescut şi a devenit popular foarte rapid, în data de 9 august 2006 din Olanda s-a înregistrat contul cu numărul 100 milioane.

MySpace a fost locul unde găseai muzică bună, formaţii din afara mainstream-ului, artişti adevăraţi.
În iulie 2005 afacerea a fost cumpărată pentru suma de 580 milioane de Dolari de principalul competitor, Rupert Murdoch’s News Corporation (partenerul Fox Broadcasting) şi deţinătorul Facebook.
Google a semnat un contract în valoare de 900 milioane Dolari cu MySapace în august 2006 şi ulterior şi alte companii mai mici cum ar fi Slide.com şi RockYou! au semnat contracte asemănătoare să apară şi să fie introduse ca widget-uri pe MySpace.
Popularitatea siteului este afectată doar de creşterea simţitoarea a Twitter-ului, cel mai nou concurent pe acest segment, dar oficial Rupert Murdoch a declarat că nu intenţionează nici să re-vândă MySpace-ul, nici să cumpere Twitter-ul.
Din 2005 MySpace are şi propria casă de discuri, MySpace Records.

Corporatizarea spaţiului virtual, al siturilor independente nu este mereu şi în avantajul utilizatorilor, artiştilor. Înţeleg lupta împotriva pirateriei, a încărcatului şi descărcatului de produse piratate şi pierderile cauzate de acestea, însă nu înţeleg de ce marile corporaţii preferă să angajeze hoarde de avocaţi şi băieţi pieptănaţi cu diplome distinse în loc să urmărească nevoile şi cerinţele utilizatorilor, să ofere soluţii viabile la cerinţele pieţei… Este trist că în momentul în care apar alternativele independente, corporaţiile recurg la cumpărarea şi distrugerea lor… Unele site-uri au fost închise, altele modelate după “legea” corporatistă. Partea bună este că mereu o să apară alternative. 🙂 Şi în final corporaţiile pierd pe banii şi mâna lor…

Ne globalizăm de ne iese pe nas!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=L_z2sxKs54I]

1 RON

Posted on by — 29 Comments ↓

Eram la mijlocul anilor ’90 în Germania la prima mea ieşire-n Vest după ’89. În una din primele zile m-am dus la supermarket pentru nişte cumpărături şi am primit rest ceva mărunţiş pe care l-am lăsat cu nonşalanţă pe tejghea. Casieriţa a fugit după mine şi mi-a pus în palmă restul.
Cred că a fost prima lecţie de respect pentru bani şi muncă.

Mă uitam ce poţi cumpăra de 1 RON. Mare lucru nu dacă trec peste chibrituri, praf de copt, zahăr vanilat sau „3 pachete de batiste la 1 Leu” – cum aud zilnic strigând în tramvai.
Ne enervează când vânzătoarea n-are să ne dea rest şi ne alegem cu o gumă sau ştiu eu ce bomboană, dar când primim restul în fise de 5 bani, de obicei nu-l mai luăm, nu ne „încărcăm” cu mărunţişul. De multe ori am auzit vorbindu-se despre „banu’ muncit”, dar cumva din cultura noastră lipseşte exact respectul pentru fiecare…ban.
Uneori pare ciudat când cunoştinţe – mai ales cei veniţi din Vest – strâng restul, iau fiecare bănuţ, avem tendinţa să-i etichetăm zgârciţi, başca, vin de „dincolo”, deci sunt şi “cu banii pe ei”, dar în fapt cred că este vorba de conştiinţa banului muncit, de respectul pentru muncă şi implicit bani, până la urmă respectul de sine.
La fel este şi cu ciubucul lăsat într-un bar sau restaurant. Cât să laşi? În Istambul pe o terasă în centru am băut o cafea şi un suc de portocale iar când mi-au adus nota, după cele două produse consumate era trecut şi ciubucul. M-a surprins puţin, dar în final este chiar corect aşa. Nu-ţi mai baţi capul cât să laşi sau dacă ai lăsat prea puţin sau prea mult.
Contează fiecare bănuţ. Chiar şi fisa de 5 bani aparent fără nicio valoare. Ai muncit şi pentru ei, dacă nu-ţi respecţi munca şi banii, cine să-i respecte?
Uitându-mă pe Ocazii ce aş putea cumpăra cu 1 RON am găsit…”doar” cărţi.

Despre ce vorbeam? Cultură? Respect? Doamne!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dlPjxz4LGak&feature=fvst]

dincolo de… gard

Posted on by — 40 Comments ↓

Dacă dincolo de gard cineva îşi face nevoile putem pretinde că n-am văzut nimic, dar chiar dacă ne prefacem că nu simţim, mirosul tot ne deranjează.
Stau de doi ani în acelaşi bloc şi nu ştiu numele niciunui vecin de pe scară. Mă salut cu toţi, mai schimbăm câte o vorbă uneori la gheenă, în staţia de tramvai sau pe scări, dar în fapt nu ştiu absolut nimic despre nici unul din ei. E drept, nici vecinii nu ţi-i alegi, nu-s genul să-mi bag nasul în viaţa altora neîntrebat, dar oare unde este graniţa între bun simţ şi nepăsare?
Este şi acel spot publicitar la o organizaţie non-guvernamentală în care suntem întrebaţi câţi prieteni avem când vrem să ieşim la un film, la o bere, câţi putem suna noaptea dacă avem o problemă, câţi ne-ar da cheia de la maşină fără să clipească sau câţi sunt alături când avem o problemă gravă… Chiar, câţi prieten credem că avem şi câţi avem în realitate? Parcă am trăii în cutii. Universul nostru se rezumă la atât de puţin, orizontul este incredibil de îngust, lumile noastre mărunte par şi extrem de paralele…
Dar nu despre relaţiile interumane vreau să vă povestesc ci despre ştiri şi conţinutul acestora.

Sunt două aspecte care mi-au sărit în ochi. Pe de o parte sunt ştirile sportive: de ani de zile totul se rezumă la fotbal. Ce a făcut nu ştiu care finanţator, ce a avut de declarat nu ştiu care conducător de club, antrenorul cărei echipe a mai fost schimbat după două luni, ce arbitru a mai făcut vre-un blat  şi jucătorii ce maşini de fiţe şi-au mai luat, unde au mai chefuit şi ce fufe au mai agăţat. Adică pe de o parte parcă alt sport în afara fotbalului n-ar mai exista iar ştirile din fotbal numai cu sportul n-au nicio legătură.
Pe de altă parte sunt ştirile externe. Ştirile care nu prea sunt. S-a extins modelul ştirilor tip „ora 5” iar ştirile externe s-au redus la ştiri gen „flash” şi „info”. Foarte rar mai deschide grupajul de ştiri o ştire externă. S-a întâmplat la atentatele de la 11 septembrie, când a murit Papa sau mai recent Michael Jackson.
Mi-am amintit de telejurnalele dinainte de ’89 în care totul era despre el şi ea, iubiţii noştri conducători şi ştirile externe erau eventualele lor vizite în state tot mai obscure. Atunci ştiam că ştirile sunt cenzurate, dar oare acum ce se întâmplă?
Dincolo de audienţele care au luat minţile tuturor, presa are ca principal rol informarea. Ce discută Obama cu Putin ne afectează în mod direct pe termen lung. Facem parte din Uniunea Europeană, ce decizii se iau la Bruxelles ne implică şi pe noi, la fel şi hotărârile luate la vârful N.A.T.O..
Mă uitam pe fluxul de ştiri şi dintre „Cel puţin 1.680 de persoane au fost rănite în revoltele interetnice, în urmă cu o săptămână, la Urumqi, la Xinjiang, dintre care 74 sunt în stare critică, au anunţat duminică autorităţile locale, citate de agenţia China Nouă.” şi „Patru români acuzaţi de tâlhărirea unei studente în vârstă de 19 ani în apropiere de Roma au fost arestaţi de carabinieri, informează site-ul TG.com.” cu siguranţă a doua va ajunge în grupajul de ştiri la majoritatea posturilor.
În mod bizar nici canalele axate pe ştiri ca Realitatea sau Antena 3, nu fac excepţie. Şi în zile banale, când mare lucru nu se întâmplă la noi, se repetă aceleaşi banalităţi şi pseudo-ştiri, suntem bombardaţi cu aceleaşi clişee despre tot felul de nimicuri şi despre personaje practic nimeni, dar nu prea se suflă o vorbă despre ce se petrece-n lume, în jurul nostru.
Nu pot să nu repet întrebarea: există oare un interes, suntem împinşi spre o zonă gri şi manipulaţi constant? Ne copleşesc grijile de zi cu zi în aşa măsură încât uităm de lumea în care trăim?

Nu suntem singuri şi nu trăim în perfectă izolare, chiar dacă uneori în centrul universului nostru suntem numai noi şi aparent trăim într-un mic glob de sticlă. Programul nuclear al Iranului ne afectează şi pe noi, colonizările din Cisiordania sunt mai importante decât apartamentul de 1 milion de euro pe care şi la cumpărat Nicoleta Luciu în Bucureşti, cum faptul că Rusia deschide încă o bază militară în Kîrgîzstan spune mai multe despre lumea în care trăim decât declaraţia La Toyei Jackson conform căreia fratele ei ar fi fost asasinat…

Deschide ochii!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GEVBz9cHfII]

Săptămâna-n retrovizor (11.07.09)

Posted on by — 12 Comments ↓

Încep cu mine. Ieri seară m-am răsfăţat: după mai bine de o săptămână, a izvorât apa caldă. Nu este cel mai select cartier Rahova unde vreau-nu vreau vieţuiesc, dar parcă (încă) e pe hartă şi sectorul 5, indiferent ce nuanţă are primarul, este parte a Bucureştiului şi – surpriză! – Bucureşti este capitala României şi să mă ia naiba dacă vă mint, suntem în Europa. Măcar aşa, tot pe hartă. Înţeleg şi treaba cu revizia, dar să ştim şi noi şi, de ce revizie odată la două săptămâni câte o săptămână? Uneori este aproape imposibil să te conformezi condiţiei umane.
Bine. Ideea era că a fost tare fain să mă bălăcesc în apa fierbinte, am abuzat şi de răţuşca lui fi-meu, sărut-mâna!

Cel mai fierbinte subiect din agenda săptămânii este greva – spun unii analişti, ilegală – din Justiţie. În spatele vorbelor mari, al discului cu pocănituri şi fâşâituri al reformei, toată treaba se rezumă (iar) la bani, vizează sporurile pierdute. Nu mai este cazul să spunem că magistraţii, judecătorii, grefierii au tot dreptul la salarii mai mari. La fel şi profesorii, medicii, militarii sau funcţionarii publici. Toţi cei care muncesc au dreptul să fie plătiţi conform muncii depuse. Soluţia pare să fie acea mult discutată Lege Unică a Salarizării. Lege care nu vine şi lege pe care exact cei care ocolind legile actuale, nu şi-o prea doresc. Într-un an în care sacul nu doar că este gol, dar defilăm cu saci de împrumut, măririle salariale sunt imposibile. Mai este şi efectul domino, lanţul slăbiciunilor, dacă Guvernul cedează într-o parte automat va creşte presiunea şi în toate celelalte părţi şi ţara se scufundă mai rapid decât a făcut-o Titanicul. Mai este un aspect de care se pare, nu ţine cont nimeni: la noi toată lumea vrea să se facă economist, jurist, medic sau manager. Sau blogger. 😛 Nu cunosc pe nimeni să-şi dorească să devină oţelar, strungar, fermier sau sudor. Nu, toată lumea vrea să-şi câştige pâinea gândind, mutând hârtii din dreapta-n stânga, trăgând linii virtuale cu mouseul, teoretizând. Nimeni nu vrea să se „murdărească” muncind. E bine, dar atunci să nu ne mai mirăm că economia duduia doar pe hârtie şi după ce se termină actuala criză – când se termină, dacă se termină – creşterea o să vină tot doar pe hârtie.

Şi Guvernul pune umărul nemijlocit la dezastru: banii se duc pe cheltuieli şi-n buzunare obscure iar la capătul tunelului ne aşteaptă prăpastia. Ador două reclame: „viitorul îţi surâde” şi „viitorul sună bine”!

Dar dacă tot suntem în curtea din dos a Justiţiei, musai să-l amintim şi pe Don Costel, numit de presă „Demnitarul Interlop”, Costel Iancu. Justiţia l-a achitat. Mai exact Tribunalul Dolj. „Costel Iancu, fostul director al Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, a fost găsit nevinovat de Tribunalul Dolj în dosarul penal în care era acuzat de constituire de grup infracţional organizat, lipsire de libertate, ameninţări, loviri şi alte violenţe. În motivarea hotărârii, judecătorii au menţionat faptul că fostul director al ANIF Constantin Iancu nu l-a sechestrat pe omul de afaceri vâlcean Andrei Alexandru, conform unor alineate din articolul 10 din Codul Penal, potrivit cărora fapta nu există, iar faptele săvârşite de acesta nu prezintă elementele constitutive ale unei infracţiuni.” (Realitatea Net)
Presa a adus în faţa opiniei publice o grămadă de fotografii şocante cu bărbatul sechestrat şi umilit, s-au scris zeci, dacă nu sute de pagini despre acest caz scandalos. Adică presa sau a minţit sau a halucinat. Nu este prima oară când Justiţia ia astfel de hotărâri controversate într-o după-masă de vineri în ideea că aceeaşi presă nu mai apucă să informeze opinia publică şi subiectul scapă din centrul atenţiei. Eu nu cred nici în coincidenţe şi nu cred că ceva ar putea fi pur întâmplător în viaţă.
Don Costel în urma scandalului a fost exclus din PDL, acum, spălat şi parfumat de Justiţie, partidul ar putea să-l ia din nou în braţe şi – de ce nu? – să-şi reprimească şi funcţia de Secretar de Stat. Bravo Don Costel, bravo Justiţie!

Cazul Ridzi a ţinut prima pagină a ziarelor toată săptămâna, eu v-am povestit despre compromiterea unei generaţii. Comisia Parlamentară a găsit-o vinovată, urmează să vedem şi decizia DNA ca apoi dosarul să ia calea…Justiţiei. Sunt multe aspecte neclare. Ridzi cu siguranţă n-a acţionat de capul ei şi banii nu au intrat în buzunarul ei. De interesant, ar fi urmărirea traseului banilor: vor ajunge sau nu sub formă de sponsorizare în campania pentru prezidenţiale? Sau au fost achitate datorii mai vechi? Faptul că Ridzi a acţionat la comandă sau a fost lucrată la comandă, chiar n-are nicio relevanţă. Sau pur şi simplu sacrificată. An de criză, buget subţire, se dă o luptă acerbă pentru fiecare bănuţ, partenerii de guvernare se faultează reciproc de câte ori prind ocazia, başca, este şi an electoral, foamea şi nevoile sunt şi mai mari. Revin la ce mă doare cel mai mult: s-a mai compromis încă o generaţie. Cine nu intră în horă, nu are nicio şansă. Este valabil pentru toate partidele. Vorbim despre Ghişe, Udrea, Negoiţă, Antonescu, Ponta sau cine mai vreţi voi, sunt toţi o apă şi un pământ. Ba, chiar mai rău, tinerii parcă au şi mai mult tupeu şi mai puţin bun simţ. Despre responsabilitate nici nu poate fi vorba.

Mă gândeam să extrag săptămânal câte un personaj enervant. M-am oprit la Robert Negoiţă. La doar 37 de ani (născut în data de 29 martie 1972 la Ploieşti) are o avere estimată la 350 de milioane de dolari şi astfel este pe primele locuri în lista celor 300 de milionari ai României. Împreună cu fratele său Ionuţ Negoiţă deţin firma Pro Confort Group. Din 2003 este membru PSD şi a devenit vicepreşedinte al Tineretului Social Democrat şi este deputat în actuala legislaţie. Declaraţia sa de avere depusă la Parlament are nu mai puţin de 72 de pagini şi cuprinde 1603 case şi 52 de terenuri.
Faptul că mă enervează faţa lui, nu-i un motiv. Faptul că face parte dintr-un partid de stânga – pentru mine – deja este un motiv întemeiat să-l detest iremediabil. Dacă s-ar înscrie tata în PSD, nici la telefon nu i-aş mai răspunde! Dar obiectiv vorbind, nici asta nu e motiv să „premiezi” un personaj.
Cum îşi îndeplineşte datoriile de proaspăt ales în Parlament, nu ştiu: toată ziua este prezent la Realitatea TV. Este aproape mai activ  ca PNL-istul Ioan Ghişe. Acum nu ştiu dacă sunt acolo din sarcină de partid sau din propria iniţiativă, dar de plătit, sunt plătiţi din bani publici pentru totul alte activităţi. Negoiţă este enervant pentru obrăznicia, pentru tupeul cu care vorbeşte. De cele mai multe ori tonul vocii înlocuieşte argumentul, tupeul cunoştinţele. Este o gaşcă de măscărici care este prezentă constant la mai toate posturile de televiziune, sunt mereu disponibili pentru declaraţii de presă, le place şi vor să fie în luminile rampei. Indiferent de subiect, au constant o părere, sunt mereu abrupţi şi vehemenţi. Sunt enervanţi.
Mai este un aspect care nu-mi dă pace. Cum se face că toţi îmbogăţiţii au legătură cu sfera politicului? Ba firmele lor sponsorizează câte un partid, ba şi-au făcut firme imediat ce au intrat într-un partid?
Şi atunci ne mai mirăm unde s-au dus banii?
De 20 de ani banii publici sunt ingenios deturnaţi în zona privată, statul a falimentat şi un mic grup privilegiat s-a îmbogăţit cu nesimţire. Ce mă frapează de fiecare dată este că atunci când zic gata, nu mai e nimic de furat, realitatea mă contrazice.

Pe scurt.
„Octavian Bellu a depus, vineri, la cabinetul premierului Emil Boc un document în care solicită să fie eliberat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, invocând imposibilitatea de a mai lucra într-un sistem “blocat şi fără viitor”. (Mediafax)
„Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că, pentru sesiunea din această vară, universităţile “Spiru Haret” din Bucureşti şi “Petre Andrei” din Iaşi nu pot organiza concurs de admitere în anul întâi, întrucât au nişte probleme.” (Mediafax)
Filme, teatru, concerte pentru weekend-ul 10 – 12 iulie
„Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod galben de ploi şi vijelii care vizează întreaga ţară, cu excepţia Crişanei şi a unei părţi din Banat, valabilă de sâmbătă de la prânz până duminică seară.” (Mediafax).

Fie vremea cât de rea, cel mai bine-i în ţara mea!
Să aveţi un sfârşit de săptămână cât mai plăcut!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TvC6VS4Np4U]

Călăreţul Ninja fără Cap

Posted on by — 17 Comments ↓

De ce acest titlu? Habar n-am. Mi-a venit aşa ca o adiere de vânt în minte şi mi-a plăcut cum sună. Mare lucru nu ştiu despre temuţii Ninja. Ştiu că erau folosiţi ca spioni şi asasini în Japonia medievală şi mai citisem că în 1581 Oda Nobunaga a trimis 46.000 de samurai să căsăpească 4.000 de ninja. Cei care au supravieţuit măcelului s-au refugiat prin munţi şi s-au amestecat între săteni. Stilul lor de luptă, Ninjitsu, este considerată o formă neconvenţională de Arte Marţiale. Despre pădurea Sleepy Hollow şi fantoma Călăreţului fără Cap care o bântuie nu ştiu chiar nimic şi nici filmul nu l-am văzut.
Da’ cu siguranţă nu despre Ninja sau Călăreţul fără Cap vreau să vă povestesc! Şi încă o dată pe ziua de azi sunt nevoit să folosesc un „abracadabra” contorsionat: habar n-am ce o să scriu.

Am intrat pe Zelist să văd cine ce mai face, scrie. L-am zărit pe Visurât (fără mă-sa ha ha ha! 😛 ) şi nu m-am abţinut, am dat o raită. Cel mai interesant lucru de citit a fost asta: „De exemplu, mie nu-mi place să spăl vasele. Nu mi-a plăcut niciodată şi, dacă ar fi să locuiesc singur (din nou) mi-aş cumpăra (aşa cum am mai făcut-o) farfurii şi tacâmuri de unică folosinţă. De ce? Pentru că urăsc să spăl vasele.” (Ce ţie nu-ţi place… ). Mie îmi place să spăl vase, cei drept, de când m-am întors din vacanţa din Antalia, parcă nu mai am aceeaşi plăcere… ha ha ha! 😛 Dar asta este valabil la cam tot ce fac, nu doar la spălatul vaselor. Ideea este alta: sunt ecologice vasele şi tacâmurile de unică folosinţă? Pe mine asta mă interesează… Am intrat şi la Zoso dar nici acolo n-am găsit nimic interesant. M-am prins, sunt eu defect! Să nu mă înţelegeţi (din nou) greşit! N-am nimic cu oamenii (blogării) aceştia, să fie sănătoşi şi să vândă pe cât mai mulţi bani cât mai mulţi centimetrii pătraţi de publicitate, dar zău dacă înţeleg ce draq găsesc unii de citit la ei.  Adică nu pot să-mi imaginez nici gospodina, nici puştiul emo care se scoală dimineaţa şi nerăbdător deschide computerul să intre pe internet şi să citească ce au mai scris unii şi alţii din aceşti Guru cyber… sau Cyber Guru? …  În fine!  Aş vrea să fiu invidios, dar n-am pe ce. Şi aşa revin – inevitabil – la Neil Young:

„Keep on bloggin’
‘Til the power goes out
Your battery’s dead
Twist and shout…”

(Bloguiţi până se ia curentul, aveţi bateriile moarte… Twist and shout! Ha ha ha!)

Bun. Tre’ să zic două vorbe şi despre mega ceremonia lu’ mega Jaco. Trist dar adevărat. După inegalabilul succes cu „Thriller”, cred că moartea este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat. Din tot ce am citit, auzit şi văzut, omu’ nu rezista nici la 5, nu la 50 de spectacole din cele programate şi era terminat şi fizic şi psihic şi… financiar. Organizatorii sunt fericiţi: lumea păstrează biletele drept amintire, nu trebuie să returneze nici un bănuţ şi economisesc şi costurile spectacolelor. Ha ha ha! Acum încearcă toţi cei implicaţi să ia şi pielea de pe mort, dar reţeta Elvis nu cred că o să funcţioneze. Peste şase luni – tot părerea mea – o să auzim: „Michael who?” Din curiozitate poate mai descarcă ilegal un milion-două de tineri „Thriller”-ul, se mai şi vând ceva CD-uri şi mai ales DVD-uri şi cu asta basta. Ceremonia anunţată ca fiind cea mai grandioasă, a fost un fâs. Şi de pe scenă şi din sală au cam lipsit vedetele momentului. Nici măcar Quincy Jones n-a apărut, „tăticul” succesului carierei solo a lui Jaco. Poliţia se aştepta la o histerie generală şi la circa un milion de fani în afara amfiteatrului şi nu s-au adunat nici 50.000… Era mega-starurilor şi implicit a lui Jaco s-a terminat cu sfârşitul secolului XX şi ultimul său album, „Invincible” din 2001 a fost deja un mare fiasco. Jaco has left the building. For good.

Am văzut şi un documentar interesant într-o seară pe un post de televiziune: Iarna demografică (Demographic Winter).
E un trailer pe YouTube:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IG2IZEzUmA0]

Din ce am înţeles, nu încălzirea globală ne trimite pe bară ci în mod paradoxal scăderea vertiginoasă a populaţiei. În mod bizar, paralel cu scăderea populaţiei creşte numărul de locuinţe şi gradul de poluare. Un alt aspect este cel financiar: scăderea populaţiei conduce în impas asigurările sociale, scade populaţia activă şi creşte masa celor inactivi, astfel n-are cine să asigure fondul de pensii. Ştiam că banii pe care îi dăm pe tot felul de asigurări se duc pe apa sâmbetei şi nu stau frumuşel nici într-un cont bancar, nici nu sunt investiţi să se înmulţească, dar se pare că situaţia este şi mai nasoală. Apelez tot la bătrânul Neil Young: „Where did all the money go?”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3yKV22_Dz4g]

Ridzi. Nu o iau de la capăt cu povestea, Comisia Parlamentară a găsit-o vinovată, aşteptăm şi mutarea DNA-ului, este an electoral, tre’ să cadă capete şi să curgă (cât mai mult) sânge. Înţeleg tot. Sau aproape. E clar, Ridzi n-a băgat banii în buzunar, oare de asta a picat? Altfel nu-mi explic cum toţi ceilalţi politicieni şi şmecheri lipiţi de indiferent care putere aflată la conducerea ţării de 20 de ani şi care au jecmănit nu cu 700.000 Euro bugetul ci cu milioane şi miliarde, stau bine merci şi aruncă cu pietre…

Asta este brambureala pe ziua de azi, am încălecat pe o şa… bla bla bla, bla bla bla!

P.S. Am adus la zi pagina cu fotografii şi am adăugat şi o pagină nouă cu favorite. 🙂

Şi că tot e “viucănd”… citiţi oferta pusă cap la cap pe Metalhead. Keep On Rockin in a free world.