The departure of Max Cavalera back in 1996 shaken the foundations of Sepultura and some of the fans still not comfortable with Derrick Green. After the release of album “Dante XXI” from 2006, Max managed to extract also his brother Igor from his former band and “A-Lex”, the previous album released in 2009 introduced us the new drummer: Jean Dolabella. Bass player Paulo Jr. is the sole remaining member from the band’s debut album, although guitarist Andreas Kisser might be considered veteran as well while he joined the band in 1987 and his contribution was present since the band’s second album “Schizophrenia”. And well, Derrick fronting Sepultura for 14 years now…
“Kairos”, scheduled to be released on June 24, 2011, through Nuclear Blast Records, is a return to the straight, intense sound and approach of “Roorback” from 2003, a blending of hardcore rawness and nu metal strength, it’s a grinding, heavy, balanced and typically Sepultura flavored material. And metal. Read more Sepultura – Kairos (2011)
nu metal
Centox – Centox (2011)
Reminds me mainly of Korn, Centox new album is build of quality and traditional nu metal songs. They are not actually re-invent anything, but this is a nice collection of cutting edge guitar riffs, twisted vocals, pumping rhythms, in few words, they put together that makes nu metal rocks. On the other hand, while Korn seems to lost their direction, “Centox” is a nice piece of traditional, full of energy and screamable choruses album.
Centox came together in the spring of 2006 when founding members Cesar “237” – guitars/vocals and Steve Hart began to write songs at a local studio in their hometown of San Pedro, CA. The two hired Daniel Gomez for guitar duties, and Glenn Ellis on bass, both of whom had been in bands with the founding members prior to the formation of Centox. Rene Araujo was put to the microphone and in 2006 the band recorded a 6 track EP followed by the debut album “”Above Them All”. Read more Centox – Centox (2011)
Absolution – The Other Side Of Nothing (2011)
On the other side of nothing there is Absolution. Stepping in the foot-prints of P.O.D., Godsmack, Drowning Pool and other acclaimed representatives of the post nu metal and alternative metal scene, this band from Wilkes-Barre, Pennsylvania, delivering their second album. They heavily promoting themselves in support of their previous, critically-acclaimed EP “Theory Of Existence” sharing the stage with many great acts such as Ill Nino, Nonpoint, Drowning Pool, Tantric, Taproot, RED, Future Leaders Of The World, Ekotren, A New Revolution, Sick Puppies, Otep, CKY, Halestorm, Black Stone Cherry and many more, they gained an impressive following.
Powerful and melodic, passionate and adrenaline pumping, Absolution gained experience and reach its maturity. Read more Absolution – The Other Side Of Nothing (2011)
Deftones – Covers (2011)
To commemorate “Record Store Day“, Deftones released a special edition “Covers” album. This LP is a collection of classic Deftones’ cover tracks, pressed together on limited edition vinyl for the first time ever and only 3K of these will be available. Deftones play songs by artists like The Cure, Japan, Drive Like Jehu, The Cars, The Smiths, Lynryd Skynrd, Duran Duran. I like covers, actually I collect them and sometimes I find real pearls, interesting reinterpretations or new, unexpected dimension of some more or less classic tracks. To play one on one somebody else’s song, make no sense. It’s actually not the first time when Deftones delight us with covers,their “B Sides & Rarities” – Released in 2005 – compilation included cover songs from their favorite artists, ranging from metal, hard rock (Lynyrd Skynyrd) and post-hardcore (Helmet and Jawbox), to gothic rock, art rock and new wave (Duran Duran, Cocteau Twins and The Cure), so, they always have a “colored” taste, and this vinyl is colored and contrasting as well. Read more Deftones – Covers (2011)
Ill Nino – Dead New World (2010)
Living la vida loca… 😀 În Statele Unite trăieşte o semnificativă minoritate hispanică, nu este de mirare că Ill Niño s-au bucurat rapid de succes, din cele 5 albume de studio au vândut peste un milion de unităţi, al doilea lor album a debutat în clasamentul Billboard 200 pe poziţia 37 şi în clasamentul mainstream Rock single-ul „How Can I Live” inclus şi pe coloana sonoră a filmului „Freddy vs. Jason” a urcat până pe locul 24, MTV-ul a acordat spaţiu generos celor 10 clipuri realizate, au cântat la Ozzfest, etc.
Înfiinţaţi în 1998 la New Jersey, Jorge Rosado – voce, Marc Rizzo – chitară, Daniel Gomez – chitară, Cristian Machado – bas şi Dave Chavarri – tobe, trupa a suferit mai multe schimbări de componenţă de-a lungul anilor, Jorge Rosado părăseşte trupa în 2000 şi se întoarce la vechea s-a gaşcă Merauder şi astfel poziţia de frontman este preluată de basistul Cristian Machado şi numele trupei este modificat din El Niño – deja folosit şi de alţii – în Ill Niño. La bas este cooptat Lazaro Pina şi introdus în gaşcă şi un percuţionist: Roger Vasquez. Se poate muzică Latină (Sud Americană) fără percuţii? 🙂
Şirul schimbărilor continuă, Marc Rizzo şi Roger Vasquez părăsesc trupa în 2003, în locul lor sunt aduşi Ahrue Luster (ex-Machine Head) şi Daniel Couto. În 2006 este înlocuit chitaristul Jardel Martins Paisante (adus în 1999 în locul lui Daniel Gomez) şi se alătură trupei Diego Verduzco.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OI-fWgyMXYA]
Cele 12 piese noi continuă Read more Ill Nino – Dead New World (2010)
White Walls – Mad Man Circus (2010)
Încep cu ce interesează cel mai mult. Albumul de debut al constănţenilor poate fi descărcat GRATUIT şi legal de pe site-ul Asiluum Arts.
Mereu este ingrat să scrii despre artiştii autohtoni, orgoliile sunt mereu exacerbate, sensibilitatea este mare, dacă ai „tupeul” să critici ceva inevitabil eşti bănuit de motive subiective, personale, mai cu seamă de invidie, dacă lauzi este pentru toată lumea la fel de limpede că eşti cel puţin prieten cu careva din gaşcă sau ai vre-un interes legat de ei. Adică poţi s-o dai cum vrei, nu e bine.
White Walls s-a format pe bazele a două trupe de la malul mării, Protest Urban, respectiv Fortuneteller, numele cum cei familiarizaţi cu Metal-ul contemporan pot să intuiască, l-au ales după titlul unei compoziţii Between The Buried And Me şi la doar un an de la primele repetiţii debutează cu acest „Mad Man Circus”, un disc ce conţine 8 piese originale.
Eugen Brudaru – voce, Alexandru-Eduard Dascălu – chitară, Şerban-Ionuţ Georgescu – bas şi bateristul Marian Mihailă abordează un Metal (Alternativ cum e moda să fie definit) modern, progresiv, complex şi de calitate şi cu siguranţă sunt cel mai bun produs din ultimele – şi nu numai – decenii ale scenei autohtone. Şi ştiţi, sunt zgârcit cu laudele.
Elemente Post Hardcore şi Nu Metal, riffuri zgomotoase şi ritmuri săltăreţe, se îmbină cu pasaje, elemente Progresive şi Alternative, regăsim în muzica lor reflecţii Rush (era modernă, mai ales albumele “Roll the Bones” (1991), “Counterparts” (1993) ), Tool, A Perfect Circle, filonul dur, Metalic, cu rădăcini Death Metal este completat ingenios şi inspirat de secvenţe acustice cu inserturi de Jazz, Eugen Brudaru reuşeşte să cânte în stilul lui Geddy Lee, dar este capabil şi de „hârâială” brutală, răguşită când tema, abordarea o cere.
Dacă e vre-un CD pe care să merită să daţi banii, cu certitudine „Mad Man Circus” este unul din ele.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=babEklQj6KA]
Materialul a fost lansat oficial (citeşte impresii, vezi video pe Asiluum) Read more White Walls – Mad Man Circus (2010)
Bastardolomey – Plastic Pig Society (2010)
Dacă-ţi plac White respectiv Rob Zombie, trupe ca Static-X, Prong sau Rikets şi în general Metal-ul modern, abordările Groove şi Nu Metal, cu aceşti Bastardolomey te-ai scos. Şi la o adică nici nu trebuie să mergi foarte departe pentru ei, sunt din Sofia, Bulgaria.
Vecinii din sudul Dunării nu sună deloc rău şi acest album de debut este unul consistent şi de calitate, nu sună cu nimic mai prejos ca produsele similare din Vest şi de peste ocean. Din nefericire nu ştiu nici o gaşcă de pe la noi care să le poată fi măcar pe aproape…Am tot ascultat trupe de aiurea şi de te miri unde şi cumva nu-mi dă pace treaba asta că ei pot şi noi nu. În fine!
Cvartetul format în 2007 de chitarist/vocalul Dimitar Vassilev – aka Nufry – îi mai aliniază pe Kiril Petrushev – aka Busti – chitară, Venelin Georgiev – aka Villi – bas şi bateristul Milen Ivanchev. Ca influenţe îi desemnează pe Black Sabath, Ozzy, Rob Zombie, White Zombie, Ministry, Prong, Static X, Slayer şi NIN, cum spuneam, abordează un Metal modern, sănătos, vânjos, cântat din încheietură.
Imediat după înfiinţare au imprimat primul single – Cheap Thrill/51st State (cover New Model Army) şi au urcat pe scenă prima oară în Novemberie 2008. În Aprilie 2009 au deschis pentru New Model Army la primul concert al acestora la Sofia şi anul acesta au cântat în cadrul festivalului Sonisphere – evident, la Sofia – şi tot atât de evident în seara celor 4: Metallica, Slayer, Anthrax, Megadeth.
În Aprilie 2010 a fost lansat acest „Plastic Pig Society” şi trupa îşi promovează materialul prin concerte şi festivaluri Read more Bastardolomey – Plastic Pig Society (2010)
Linkin Park – A Thousand Suns (2010)
Linkin Park au rupt în 2000 cu albumul de debut „Hybrid Theory” şi hit-urile „Crawling”, „One Step Closer”, „In the End”, „Runaway”. În 2002 albumul a fost nominalizat la Grammy la secţiunea de cel mai bun album Rock, este în lista celor 1001 albume pe care trebuie să le asculţi înainte să mori (1001 Befor You Die) şi este pe poziţia a unsprezecea în Hot 200 albume ale deceniului. Gaşca a prins predominant la puşti (şi puştoaice 😛 ). În showbiz lucrurile se schimbă cu repeziciune, au trecut 11 ani, Linkin Park nu mai sunt „new kids (on the top 😀 )”, publicul lor s-a maturizat, mulţi s-au reorientat.
Justificat sau nu, Linkin Park par prototipul de boy-band Rock, prefabricat, produs cu public ţintă precis, o reţetă de succes venit pe valul Nu Metal şi asociat la debut unor nume ca Limp Bizkit şi Korn, dar ambalat pentru un public mai larg, comestibil la scară largă.
Găselniţa, reţeta Linkin Park este relativ complexă. Riff-uri Nu Metal inserate într-un fundal semi-Industrial şi Electronic cu clape şi samplere moderne, dialogul între două voci pe un model Hardcore, dar adaptat la abordări Rap/Hip Hop, adică au aruncat un arsenal vast şi cuprinzător din toate tendinţele muzicii contemporane şi au venit cu un produs final colorat ce încearcă să satisfacă cerinţele unui public pestriţ şi vast.
Eu n-am pus „botul” la Linkin Park, cu toate că admit, „Hybrid Theory” a fost un disc bun şi extrem de bine produs.
L-au şi remixat cu aportul unor nume consacrate din zona Nu Metal şi nume din underground-ul Hip Hop, disc scos în 2002 cu titlul „Reanimation”.
Au urmat albumele „Meteora” (2003), „Minutes to Midnight” (2007) şi acest al patrulea album de studio, „A Thousand Suns” urmează să fie lansat oficial în data de 10 septembrie. Între au mai avut un album remix în 2004 „Collision Course” şi 2 live-uri: „Live in Texas” (2003), respectiv „Road to Revolution: Live at Milton Keynes” (2008).
Anul trecut au revenit în atenţia publicului cu single-ul „New Divide”, parte a coloanei sonore a filmului „Transformers: Revenge of the Fallen” (semnată de celebrul Hans Zimmer). Piesa cei drept e cam subţire, accesoriu la clipul de fiţe şi efect.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ysSxxIqKNN0]
Astea fiind spuse, să Read more Linkin Park – A Thousand Suns (2010)
Disturbed – Asylum (2010)
Probabil sunt destul de mulţi cei care aşteaptă cu sufletul la gură noul produs Disturbed ce urmează să fie lansat oficial în data de 31 august. Ştiu, mă vor înjura din nou toţi „roacării” conservatori, „Asylum” este un disc ok sau putea fi un album bun dacă era scos undeva la sfârşitul anilor ’80, începutul anilor ’90. De la primele până la ultimele acorduri sună ca discurile Heavy/Thrash ale acelor vremuri, mi-a venit în cap numele celor din Testament, excepţie face doar abordarea mai hardcore/post grunge/hip hop/etc al solistului David Draiman, sound-ul mai modern, folosirea subtilă a unor mici coloraturi de sintetizatoare, clape. Disturbed nu mai au nici prospeţimea, nici forţa de pe „The Sickness”, în fapt, de la disc la disc aceste elemente s-au estompat, s-au risipit treptat. Succesul pomenitului album de debut din 2000 probabil i-a împins conştient sau nu spre zona tot mai convenţională în dorinţa de a păstra sau mării succesul, dar – evident – lucrurile au „evoluat” fix pe dos şi vânzările au scăzut direct proporţional. Şi mi-a mai năzărit o paralelă, cea cu Godsmack (trupă ceva mai inspirată, dar cu care tinde să semene tot mai mult Disturbed) şi mă întreb dacă nu mediocritatea şi lipsa de personalitate, ce altceva te poate motiva în a-ţi dorii să fi Metallica 2, 3 sau 1794 în 2010?
Şi dacă mă gândesc mai bine, cu „Stupify” Disturbed se încadrează perfect Read more Disturbed – Asylum (2010)
D’espairsRay – Monsters (2010)
D’espairsRay – Site Oficial
D’espairsRay – MySpace
Din Coreea migrez (sonor) spre ţara Soarelui Răsare, Japonia. La sfârşitul anilor ’80 am făcut cunoştinţă cu Loudness, a trecut ceva timp de atunci şi spre surprinderea mea trupa încă funcţionează, chiar au scos şi un disc nou anul acesta, „King Of Pain”, un disc bunicel, tradiţional, un Heavy Metal sănătos să zic aşa.
Anul trecut am găsit pe net – torrente 😛 – un „cârnat” de vreo 4 GB de trupe japoneze, nume arhi-necunoscute, dar multe din ele extrem de interesante. Dir En Grey – trupă din generaţia nouă – se bucură deja de apreciere internaţională, dar sunt şi multe alte găşti cu potenţial real. Japonezii din consumatori încet-încet s-au transformat şi în producători şi şi-au învăţat bine lecţia, fac treabă de calitate.
Zilele acestea am dat şi de D’espairsRay, trupă înfiinţată în 1999 şi cu acest „Monsters” ajunşi la al patrulea album.
Hizumi – voce, Karyu – chitară, Zero – bas şi Tsukasa – tobe abordează un Metal modern, Alternativ să-i zic – că-i cool şi trandy 😀 – , amestecă faze Nu Metal, Emo şi Screamo cu sonorităţi Industrial şi reuşesc să combine ingenios şi organic riff-uri grave cu construcţii armonice, pasaje melodice.
Piesele lor au dinamică, au şi o oarecare sclipire exotică, orientală ce le conferă culoare şi îi deosebeşte de miile de găşti predominant americane apărute pe acest segment ca ciupercile după ploaie. (Ce n-aş da pe o ploaie în secunda asta! 😆 )
Amintesc pe alocuri de turcii din maNga una din descoperirile mele plăcute de anul trecut deveniţi notorii anul acesta datorită participării la Eurovision.
D’espairsRay n-au cum să participe la Eurovision…sau cine ştie? 😀 Dar cred că Read more D’espairsRay – Monsters (2010)
