Home › Posts tagged not trandy › Page 6

not trandy

O.P.E.N. – Let’s Get It On (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Despre britanicii din O.P.E.N. n-am reuşit să dezgrop aproape nimic. Şi-au dat faţă colorată paginii MySpace, dar la capitolul informaţii: zero. Le-am găsit în schimb canalul YouTube.
O.P.E.N. sună ca nedrept uitaţii Mordred din San Francisco, amintesc de Infectious Grooves-ul lui Cyco Miko, au momente care-i invocă pe Primus („What A Lovely Day!”, „L’Homage Du Fromage”) şi pe Red Hot Chilli Peppers până prin 1989. Adică este un amestec revigorant de Funk şi Metal/Rock/Punk. Băieţii pomenesc de influenţe venite de la Estradasphere, Primus, Textures, Mr Bungle, Fishbone, Pantera, Tool, System of a Down, Jimmy Smith, Jimi Hendrix, Meshuggah, Lamb, Russian Circles, Groundation, Them Apples, Secta Rouge, Don Caballero, The Cat Empire, Oceansize, Maybe Myrtle Tyrtle, Dillinger Escape Plan, etc.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XIm8AsfvprQ]

Formulă clasică, Read more O.P.E.N. – Let’s Get It On (2010) ›

Combat Astronomy – Earth Divided By Zero (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Un alt suflet contorsionat este şi acest James Huggett pitit sub titulatura Combat Astronomy. Avem de a face cu un Doom Industrial bine condimentat cu elemente Psihedelice şi infuzii de Jazz, fapt deloc surprinzător dacă ne uităm la lista artiştilor numiţi ca influenţe de James: Magma, Meshuggah, Miles Davis, Sun Ra, Hawkwind, Godflesh, Sunn O))), Soft Machine. Kate Bush, God, Black Sabbath, Can, Amon Duul, etc.
Pe lângă Huggett în studio în funcţie de album au lucrat Martin Archer, Elaine di Falco, Mick Beck, Charlie Collins, Mike Ward, iar live a beneficiat de suportul unor nume ca Anthony Poretti, John Davis, Myrriah Resneck, Nick Griffin, Dave Willey, Raoul Rossiter şi Grant Jackson.
Dacă primele trei materiale (1999-2002) sunt incursiuni Noise destul de abstracte şi neprietenoase, Huggett experimentează şi progresează de la material la material şi odată cu lansarea albumului „Dematerialised Passenger” din 2005, Combat Astronomy se conturează ca un proiect incisiv care combină cu mult nerv elemente Doom cu zgomote şi abordări Industriale şi introduce construcţii Psihedelice ce invocă Pink Floyd-ul condimentate cu infuzii incitante de Jazz. Chitara bariton – un instrument ce adaugă chitarei tradiţionale greutatea unui bas şi are un sunet mult mai consistent datorită acordajului diferit – folosită de Huggett bâzâie zgomotos, riff-urile au apăsare şi adaugă sonorităţi sănătoase de Heavy muzicii.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LJdQuF2hBiQ]

În 1999 Read more Combat Astronomy – Earth Divided By Zero (2010) ›

Child Abuse – Cut And Run (2010)

Posted on by — 4 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Jc4EEUlzN5I]

Un exerciţiu de imaginaţie dificil: Jazz amestecat cu elemente de Metal extrem şi Proto/Anarcho-Punk. Probabil aşa ar fi sunat Slipknot prin 1999 dacă i-ar fi produs Steve Albini (Big Black, Rapeman,  Shellac) şi printre ei s-ar fi infiltrat John Zorn sau vre-un alt Jazzman cu mintea deschisă, eventula Slipknot şi King Crimson s-ar fi înfruntat într-un jam-session pe “21st Century Schizoid Man”.
Ritmuri incisive, bas distorsionat, clape schizofrenice şi o voce absolut brutală sunt caracteristicile celor din Child Abuse. Jazzcore sau post… everything piperat cu Psihedelic şi mult-mult zgomot.
Esenţa muzicii avangardiste constă în experimente şi experimentare, în fuziunea dintre genuri, stiluri, abordări teoretic de neîmbinat. Asta fac şi cei din Child Abuse şi o fac cu succes. Nu este o muzică pentru mase, dar muzica nici n-ar trebui să fie concurs de popularitate.
Molestarea de copii nu e cel mai fericit nume, însă au fost trei formaţii care au optat pentru el. La sfârşitul anilor ’70 a fost o gaşcă Punk din LA, apoi la începutul anilor ’80 o trupă de Hardcore din New York a activat sub această denumire şi în anii 2000 duo-ul compus din bateristul Oran Canfield şi vocal/clăparul Luke Calzonetti migrează din San Francisco la New York (Brooklyn) şi prin cooptarea basistul Tim Dahl Read more Child Abuse – Cut And Run (2010) ›

Post Hardcore: Asleigh Stake şi Just Like Vinyl (2010)

Posted on by — 6 Comments ↓

Rămân în zona Post-Hardcore, treaba asta devine tot mai trandy şi astfel riscă să se consume pe foc rapid datorită supra-producţiei, însă deocamdată sunt suficiente trupe tinere şi interesante care merită urmărite, cutia este suficient de generoasă, trupe de coloraturi uneori radical diferite îşi găsesc locul în ea.
Asleigh Stake vin din zona Death-ului tehnic, infuziile Hardcore le-au adus un plus de culoare, dar şi-au păstrat brutalitatea şi intensitatea. Just Like Vinyl sunt o gaşcă extrem de proaspătă, abordează muzica dintr-o perspectivă mult mai experimentală, au coloratură Psihedelică şi Progresivă, împletesc secvenţele Rock/Metal cu elemente Jazz. Două trupe, două abordări Read more Post Hardcore: Asleigh Stake şi Just Like Vinyl (2010) ›

East of the Wall – Ressentiment (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Asupra acestei trupe mi-a atras atenţia Şerban-Ionut Georgescu (danke!), basistul din White Walls, m-am băgat pe pagina lor MySpace şi ascultând piesa „Salieri” mi-am amintit de momentele complex-schizofrenice ale celor din VoiVod din era „Nothingface”, East of the Wall au ceva din acel spirit contorsionat, construiesc un univers disonant şi impredictibil aflat mereu în mişcare.
De câţiva ani, mai ales dincolo de ocean o serie de trupe din zona extremă a Metal-ului, mai ales de pe filonul Death-ului tehnic, s-au orientat spre sonorităţi experimentale, şi-au lărgit orizontul sonor introducând elemente de Jazz, Avangardă, zgomote Industriale, soliştii pe lângă urletele şi hârâielile tipice au început să şi cânte, să contrabalanseze brutalitatea cu pasaje melodice. Să urli ca boul de la un cap la coadă nici nu mai sperie, nici nu impresionează pe nimeni, cum nici traforajul viteză şi bătrâna sârbă bătută la viteze cât mai imposibile nu mai reprezintă mare lucru. Cynic au deschis drumul încă de la sfârşitul anilor ’80, albumul „Focus” din 1993 rămâne un punct de referinţă.
Un nou val de trupe, o nouă generaţia şi-a făcut vocea tot mai auzită. The Dillinger Escape Plan, Between The Buried And Me, Rolo Tomassi, Called To Arms, The Black Dahlia Murder , Chiodos, Gladiator, Converge, Haste the Day, Every Time I Die, Bleeding Through şi mulţi alţii au extins barierele Metal-ului brutal, introducând diferite nuanţe şi elemente inedite şi experimentând dincolo de barierele convenţionale.
Etichele Metalcore şi Post-Hardcore acoperă o gamă largă de trupe ce experimentează aceste combinaţii şi modul în care ele sunt îmbinate, procentul elementelor au adus la suprafaţă o serie de formaţii extrem de promiţătoare.
Şi acest val din fericire ne-a lovit şi pe noi, constănţenii din White Walls cu albumul „Mad Man Circus” au dovedit că muzică de calitate se poate face în oricare colţ de lume, au demonstrat, creaţia n-are legătură cu dotarea tehnică şi rezultatele vin în funcţie de muncă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=caJiYLlqFE8]

Cvartetul Read more East of the Wall – Ressentiment (2010) ›

Helloween, Forbidden, All That Remains, Chiodos, Escape The Fate, Kylesa şi Legen Beltza (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Îmi vine să mă bag la somn şi să mă trezesc după 21 decembrie 2012 (XXI-XII-MMXII). Poate odată cu calendarul maiaş se termină şi cu criza, cu băse, boc, udre şi jeffrey franks. Nu ştiu ce-i cu nebuneala asta, cum îi zice bre? Halloween. Păi ce rost are să ne extra-costumăm în noaptea de 31 octombrie – că 31 a picat duminică, s-au mutat petrecerile cu o seară înainte din evidente motive comerciale – când zi de zi trăim într-un bal mascat perpetuu?
Cine încă nu s-a speriat de pomeniţii vampiri moderni, o va face oricum lunile următoare şi cine nu moare instantaneu de infarct, are mari şanse să-ngheţe în casă de… foame. Cristina Anghel a rezistat 70 de zile (!), însă protestul ei n-a produs nici o reacţie din partea autorităţilor…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yOAl0enE7kI]

Am turnat în „malaxorul de Metale” Helloween, Forbidden, All That Remains, Chiodos, Escape The Fate, Kylesa  şi Legen Beltza şi am produs acest (pseudo) playlist: „Halloween Aftershock”, disecţia ultimelor albume produse de aceştia. 7 păcate, 7 păcătoşi, 7 mini-recenzii, nume vechi şi prezenţe noi ce merită reţinute. Bagă mare! Read more Helloween, Forbidden, All That Remains, Chiodos, Escape The Fate, Kylesa şi Legen Beltza (2010) ›

Einsturzende Neubauten – Strategies Against Architecture IV (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Mulţi reduc muzica Industrial la Nine Inch Nails, Ministry, eventual mai recent la Rammstein. N-am să reiau istoricul, însă nume semnificative au apărut de la sfârşitul anilor ’70, pionierat au făcut Kraftwerk, Throbbing Gristle, Monte Cazazza, SPK, Swans, Test Dept, Laibach, Einstürzende Neubauten şi Die Krupps.
Trupa cu nume imposibil de pronunţat ( 😀 )  Einstürzende Neubauten (Clădiri Noi ce se Prăbuşesc) s-a înfiinţat în 1980 în Berlinul de Vest şi la doar câteva luni după datorită prăbuşirii acoperişului Palatului de Congres Berlinez în data de 21 mai, numele lor a făcut vâlvă-n presă. Termenul de „Neubauten” – clădiri noi – este unul extrem de uzual în Germania şi se referă la clădirile construite după 1945 când Germania bombardată aproape complet a intrat într-o amplă reconstrucţie iar unul din clădirile simbol este acest Palat de Congres.
La început au abordat un amestec de Punk Rock cu zgomote industriale, una din caracteristicile (sonore) ale grupului fiind dat de instrumentele construite de ei înşişi, mai ales instrumente de percuţie în care includeau diferite obiecte de metal găsite – modelul a fost preluat şi de americanii din Cop Shoot Cop.
Alături de Blixa Bargeld – voce, chitară, clape Alexander Hacke – bas, chitară, voce şi N.U. Unruh – instrumente originale, percuţii, voce, din componenţa originală au făcut parte şi două doamne: Beate Bartel şi Gudrun Gut. Acestea părăsesc grupul în 1981 şi sunt cooptaţi F.M. Einheit – percuţionist şi Mark Chung – bas, ambii anterior membrii formaţiei Abwärts. Acest line-up rezistă aproape 15 ani.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=C16hjYO6X0c]

Despre Blixa Bargeld am vorbit recent Read more Einsturzende Neubauten – Strategies Against Architecture IV (2010) ›

Buckethead – Captain Eo’s Voyage (2010)

Posted on by — No Comments ↓

N-am mai scris de mult (30 septembrie 😆 😆 😆 ) despre Brian Carroll, chitaristul fără stare, ajuns la al 29-lea album solo şi al 3-lea pe anul acesta. Asta fără „Best Regards” materialul experimental, triplu CD alături de Bryan “Brain” Mantia şi Melissa Reese, setul 2 de discuri scos tot cu cei doi „Kind Regards”, albumul „Brain as Hamenoodle” alături de acelaşi Bryan Mantia şi albumul „Left Hanging” cu Travis Dickerson. Tipul acesta mai şi doarme?
„Captain EO” este un film 3 D în regia lui Francis Ford Coppola şi produs de George Lucas realizat în 1986 şi având-ul în rolul principal pe Michael Jackson, artist omagiat de Buckethead şi în piesa „The Return of Captain Eo” de pe albumul „A Real Diamond in the Rough” de anul trecut.
Cele 12 piese noi au fost imprimate cu sprijinul compozitorului, producătorului, inginerului de sunet Dan Monti care a tras şi bas-ul şi s-a ocupat şi de programarea tobelor şi percuţiilor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IYPThvomkx8]

„Captain Eo’s Voyage” este un material instrumental, conţine un Rock clasic Read more Buckethead – Captain Eo’s Voyage (2010) ›

Beaten Back to Pure – The Last Refuge of the Sons of Bitches (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Beaten Back to Pure poate că n-au strălucirea şi şarmul unora ca Maylene And The Sons Of Disaster, însă furnizează un Rock/Metal sănătos în cea mai bună tradiţie Stoner/Sludge/Southern Metal amintind de Corrosion of Conformity, Buzzov*en, de nervul Pantera/Down ( 😀 ), dar şi de dinamica celor din Soudgarden din epoca „Badmotorfinger”.
N-au inventat roata de rezervă, uşa la cămară sau filetul la bec, dar acest „The Last Refuge of the Sons of Bitches” sună energic, băieţii îşi fac treaba cu suflet, din convingere şi plăcere.
Cam subţire informaţiile legate de gaşcă, discul lansat acum pare re-editarea celui de-al doilea lor disc din 2004, însă nu ştiu dacă este doar o re-editare sau au remixat, re-masterizat, eventual re-imprimat materialul.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=d9y4a3RlkI8]

S-au înfiinţat Read more Beaten Back to Pure – The Last Refuge of the Sons of Bitches (2010) ›

John Zorn (Moonchild) – Ipsissimus (2010)

Posted on by — 12 Comments ↓
John Zorn (Moonchild) - Ipsissimus (2010)

John Zorn (Moonchild) - Ipsissimus (2010) Acesta este un „heavy shit” adevărat, dacă muzica ar avea greutate fizică şi ar cădea peste tine, te-ar strivi. Şi dacă eticheta „Avant-garde Metal” şi Rock experimental nu este doar fiţă de promenadă, se datorează exclusiv proiectelor de acest gen. În general „supergrup”-urile dau randamente oscilante, de cele mai multe ori sunt adunătură exclusiv din considerente comerciale, „le mai luăm fraierilor banii o tură”.
Nu este şi cazul lui John, Mike, Joey şi Trevor. La origini un trio compus din Joey Baron – tobe, Mike Patton – voce, Trevor Dunn – bas şi John Zorn pe post de compozitor, producător şi dirijor, Moonchild sau cum mai este denumit, The Moonchild Trio s-a dovedit încă de la debutul din 2006 cu „Moonchild: Songs Without Words” urmat imediat de al doilea album „Astronome” unul din cele mai incisive găşti de acest gen şi din fericire proiectul livrează materiale de calitate cu o regularitate demnă de oricare trupă obişnuită.
„Six Litanies for Heliogabalus” este lansat în 2007 şi sunt cooptaţi şi Ikue Mori (compozitor, baterist, artist grafic) şi clăparul Jamie Saft. La aceste două produse Zorn nu participă în mod direct, dar revine în 2008 pe albumul „The Cruciable” şi este adus şi chitaristul Marc Ribot pentru una din piese: „9×9″.
„Ipsissimus” s-a lăsat ceva mai mult aşteptat, dar a meritat cu desăvârşire. Scos sub numele lui John Zorn, noul produs Moonchild îi aduce din nou la olaltă pe John Zorn (saxofon, pian), Joey Baron (tobe), Mike Patton (voce), Trevor Dunn (bas) şi Marc Ribot (chitară) şi astfel avem de a face cu o trupă completă şi o formulă clasică.

Despre Zorn Read more John Zorn (Moonchild) – Ipsissimus (2010) ›