Pentru cei ce n-au aflat încă, Lena Meyer-Landrut este nemţoaica „picată de pe Lună” care a câştigat Eurovision-ul şi are 19 ani.
Adică mahării din show biz vor să ne convingă că se poate. Că nu trebuie să stai capră, nu este necesar ca tati – sau amantul, unchiul să fie un producător celebru, actor faimos, milionar excentric sau bancher respectabil, că showurile tembele de televiziune gen „American idol” (sau idiot?) sunt pe bune, că… şi lista asta ar putea continua cu: nu este nici o criză, trebuie salvată ciocănitoarea cu creasta violetă, viermele cu două cozi, trebuie să reciclăm deşeurile, nu vine încălzirea globală şi… lumea vrea pace, pacea o vom apăra.
Dragii mei: bullshit.
E fix ca bancul acela cu baba de 99 de ani şi Făt Frumos în pădure când baba îl convinge pe flăcău că dacă i-o trage ea se va transforma într-o splendidă prinţesă de 19 ani şi după ce actul sexual se consumă şi baba tot babă rămâne iar Făt Frumos se arată tot mai revoltat Read more Lena – My Cassette Player (2010)
muzică
Promo (moca) şi concerte
Aşa! În seara aceasta avem Read more Promo (moca) şi concerte
Eurovision 2010, Becksperience, varză
N-am urmărit porcărioarele din concursul naţional pentru Eurovision-ul de anul acesta, am aflat că a câştigat un oarecare Ovi şi Paula Seling. Pe Ovi îl bănuiam că e vre-unul din maneliştii cu nume de mezel, parizel, caltaboş, şuncă presată, dar văzând rezultatul final în dimineaţa aceasta am săpat puţin pe net şi am aflat că are cetăţenia Norvegiană şi aşa am înţeles de ce a fost strecurat el în competiţia pentru Oslo , că de mă întrebaţi, voce nu prea are, frumos nu e şi nu cred că IQ-ul are vre-o relevanţă.
Da’ să vedem premianţii:
01 – Germania – Lena – Satellite – 246 puncte
02 – Turcia – maNga – We Could Be The Same – 170 puncte
03 – România – Paula Seling & Ovi – Playing With Fire – 162 puncte
04 – Danemarca – Chanée & N’evergreen – In A Moment Like This – 149 puncte
05 – Azerbaijan – Safura – Drip Drop – 145 puncte
06 – Belgia – Tom Dice – Me And My Guitar – 143 puncte
07 – Armenia – Eva Rivas – Apricot Stone – 141 puncte
08 – Grecia – Giorgos Alkaios & Friends – OPA – 140 puncte
09 – Georgia – Sofia Nizharadze – Shine – 136 puncte
10 – Ucraina – Alyosha – Sweet People – 108 puncte
Lena. Pornită drept mare favorită, nemţoaica a câştigat detaşat concursul. Părerea mea este că n-are voce deloc. Dar deloc. Nu că eu aş avea cine ştie ce voce cutremurătoare, dar sincer n-o lăsam nici să facă proba de microfon la spectacole, ştiţi voi, clasicul şi enervantul: doi, zece, doi, zece, şa-se, şase. Ba, dacă juca în vre-un film porno Read more Eurovision 2010, Becksperience, varză
The Chap – Well Done Europe (2010)
Am dat peste gaşca aceasta britanică pur întâmplător.
Deşii activează de prin 2006 şi au deja la activ 3 albume, acesta fiind al patrulea.
La prima incursiune mi s-a părut un disc lejer de vară. Abordează un amestec de Indie cu Pop la modul cel mai minimalist şi lejer posibil, însă deloc superficial. O culoare aparte introduc prin utilizarea viorii (Panos Ghikas – bas, voce, clape, samplere şi vioară) şi al violoncelului (Johannes von Weizsäcker – chitară, voce, clape, violoncel), faptul că folosesc atât instrumente cât şi sintetizatoare şi samplere conferă avantaje certe. Cu toate acestea sunt extrem de aerisiţi, chiar zgârciţi cu sunetele, totul este redus la absolut strictul necesar.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9ZxnhIBsBdU]
Pe „Well Done Europe” lansat în data de 24 mai, avem Read more The Chap – Well Done Europe (2010)
Stone Temple Pilots – STP (2010)
I-am cunoscut pe STP în ’93 prin intermediul clip-ului „Sex Type Thing” difuzat intens de MTV şi mi-a plăcut ce am văzut, auzit. Următoarele extrase de pe albumul de debut „Core” lansat în toamna lui ’92 – „Wicked Garden”, dar mai ales „Plush” şi „Creep” – aveau deja o amprentă mult prea pregnantă Pearl Jam şi mi-au lăsat impresia că am de-a face cu o trupă surogat, produsă la repezeală de industria muzicală pentru a încasa cât mai mult şi cât mai rapid de pe urma trendului Grunge ce a măturat piaţa la aceea vreme.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2sHY0kJG_KE]
Scott Weiland a copiat cu precizie maximă toate inflexiunile lui Eddie Vedder, trupa „costumată” în tipicele cămăşi cu pătrăţele a cunoscut extrem de rapid succesul, pomenitul album „Core” a fost certificat de către RIAA de 8 x Platină, a ajuns pe prima poziţie în Billboard Heatseekers şi până pe locul 3 în Billboard 200 fiind şi cel mai vândut material al formaţiei până-n prezent.
A urmat albumul „Purple” (1994) şi „Tiny Music… Songs from the Vatican Gift Shop” (1996), apoi o scurtă pauză între anii 1997 şi 1999 timp în care Weiland şi-a lansat primul material solo „12 Bar Blues”. Au revenit în 1999 cu albumul „No. 4” urmat în 2001 de „Shangri-La Dee Da” şi în 2002 au început lucrul la noul material Read more Stone Temple Pilots – STP (2010)
Cypress Hill – Rise Up (2010)
Sen Dog, Eric Bobo şi B-Real s-au întors. Le-a luat 6 ani. 🙂 Au avut ceva de furcă cu Sony Music – mă întreb care artist n-a avut? Au semnat cu Priority, în fapt tot un corporatist, face parte din grupul EMI… N-o fi chiar din lac în puţ, da’…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8spKRu5w7Gk]
Vremurile bune au apus. Veteranii au dispărut, par nişte dinozauri din secolul trecut, scena s-a umplut cu de-al de 50 Cent, vedeta e Eminem şi rebelul Fred Durst. Şase ani în umbră sunt o eternitate, poţi să spui că o iei practic de la zero. Read more Cypress Hill – Rise Up (2010)
Lost In Stereo – incursiune în bucătărie
Azi – a doua zi de luni din săptămână (respectiv luni după două duminici 😀 ), vorba lui Flavius – m-am gândit să deschid uşa la o altă bucătărie, nu aceea unde fierbe oala cu mazăre sau ştiu eu ce altă „invenţie” culinară de-a mea, ci „bucătăria” sunetelor, sertarul cu proiectul la care lucrez: Lost In Stereo.
Ştiu, mai am de terminat partea de producţie la „One Bullet Revolution” – discul promis pentru anul trecut, dar da, admit, sunt împrăştiat, lucrurile s-au legat mai greu, dezinteresul constatat (şi) la Cybermental IV toamna trecută, m-a dezumflat niţel…
Dar revin puţin la luni după luni…. E atât de românesc, nu?! Adică Read more Lost In Stereo – incursiune în bucătărie
John 5 – The Art of Malice (2010)
„Unii n-are stare, domne!” Am scris anul trecut pe larg despre cariera lui John 5, cum acest vrăjitor al celor 6 corzi a ajuns de la Lita Ford la Rob Zombie trecând pe la David Lee Roth, proiectul Industrial 2wo al lui Rob Halford şi prin trupa lui Marlyn Manson şi am scris şi despre albumele solo şi „Remixploitation”-ul lansat anul trecut.
Anul acesta a fost lansat noul Rob Zombie „Hellbilly Deluxe 2” pe care John 5 şi-a impregnat simţitor aportul, dar se pare că i-a mai rămas energie şi i-au mai rămas suficiente idei şi pentru încă un disc solo, acest „The Art of Malice”. Read more John 5 – The Art of Malice (2010)
Pendulum – Immersion (2010)
Gaşca australiană Pendulum practic este rezultatul unei coliziuni între două genuri diametral opuse. Pe de o parte Rob Swire (voce, sintetizatoare) şi Gareth McGrillen (bas) provin din zona Rock şi au avut o trupă de succes Xygen, de partea cealaltă Paul Harding este un DJ consacrat. Rob şi Gareth au fost impresionaţi de piesa Drum’N’Bass „Messiah” a celor din Konflict şi asta i-a determinat să se orienteze spre acea zonă muzicală şi să-şi unească forţele cu Paul. Din formula actuală mai fac parte: Peredur ap Gwynedd – chitară, Kevin Joseph Sawka – tobe şi MC-ul Ben Mount.
Goldie le-a criticat single-ul „Granite”, numind-ul „a shit single” şi acuzându-i că nu cunosc scena Drum’N’Bass, dar asta n-a împiedicat trupa relocată în Anglia să devină unul din cei mai în vogă producători Drum’N’Bass.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DQA1d0QQvf8]
Dacă pe albumul de debut „Hold Your Colour” lansat în 2005 elementele Electro şi Drum’N’Bass predominau, cu discul al doilea, „In Silico” scos în 2008 introduc tot mai multe elemente Rock şi Heavy Metal Read more Pendulum – Immersion (2010)
Brazda Lui Novac în Club Control
Şi a fost vineri seara şi a fost lansarea albumului Brazda Lui Novac la Club Control.
Contând pe „punctualitatea mioritică”, am aterizat la locul faptei cu o oră întârziere, dar şi aşa s-a dovedit că ajunsesem cam devreme.
Nic Cocarlea a început rotitul de platane pe la 10 jumătate, apoi pe la 11 au urcat pe scenă Brum Conspiracy, un trio interesant cu tobar şi chitară live, o muzică Electro-Experimentală cu arome Psihedelice ce-şi au rădăcinile în Avangarda anilor 80 undeva în zona dintre Rock-ul Progresiv şi World Music. Interesant proiect, poate uşor unidimensional, dar cu potenţial.
Victor a preluat scena pe la 12 şi spectacolul său a durat aproximativ 2 ore inclusiv 3 bis-uri. A fost Read more Brazda Lui Novac în Club Control
