Noua fiţă (muzicală sau mai bine spus de iPod) poartă numele de Vampire Weekend şi acest „Contra” a debutat în ianuarie pe prima poziţie din Billboard Hot 200. Toată presa de specialitate îi pupă pe unde apucă, adică această trupă şi acest disc are toate premisele proaste posibile…ha ha ha! 😛
Am descărcat albumul „Contra” tot înaintea fugii nu din ci în Egipt, am ascultat „din mers” 2-3 piese şi sincer, nu părea altceva decât o bâzâială plăcut-indiferentă. Tot Alin mi-a spus că asta e trupa „hot” a anului. Mă rog, a începutului de an. Dacă mă întrebaţi pe mine – bine, bine, ştiu că nu o faceţi! – rămân la OK Go – pe felia acasta so called Indie. Ştiu… sunt „io”… a punk. 😛
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_XC2mqcMMGQ]
Albumul de debut, „Vampire Weekend” lansat în ianuarie 2008 a prins poziţia 42 în cele 100 de discurile ale deceniului la N.M.E. şi în general – cum spuneam – trupa are parte de presă dubios de pozitivă.
Înfiinţaţi la New York în 2006 de solistul Ezra Koenig, şi-au câştigat popularitatea via internet şi…blogging. Unora le iese şi cu spa-muire (ha ha ha! 😛 ), unii – ca mine – se chinuiesc degeaba orice ar face.
Muzica lor – spun ei – este influenţată atât de muzica populară africană cât şi de Pop-ul Vestic, e ceva în treaba asta, „africanismele” lor au un gust diluat de Ska, uneori sună ca un Happy Pop Punk amestecat cu rom de Jamaica şi stropit cu Raggae, miroase a iarbă roz, cer verde şi soare… violet. 😀
Ca să nu fiu complet contra ( 😛 ) aş spune că optimismul şi degajarea, abordarea solară sunt probabil cele mai bune lucruri la acest Vampire Weekend. Partea proastă – părerea mea – este că piesele lor sună ca muzica pentru emisiunile de copii. O fi cool, fi-meu de 2 ani şi 6 luni s-a zbenguit la prima piesă, da’ la a 2-a a lăsat-o baltă şi s-a întors la vizionat Minimax-ul. 😛 Deh, Vampire Weekend nu-s The Prodigy!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1e0u11rgd9Q]
Nu e nimic contra pe „Contra”. Este-n schimb aceeaşi veselie-băşcălie (?), aceeaşi lejeritate – bermude cu floricele şi coctail-uri multicolore în straturi sub un palmier pe plajă care „parfuma” şi traversa şi discul anterior. Nu-i nimic rău în a fi vesel, chiar dacă privim suspicios spre 2012, se întâmplă ce se întâmplă în Haiti şi criza – tot mai evident – nu se termină nici în 2010… Nu-i rău, nu, nu trebuie să fi nici neapărat nebun, dar pare uşor neadecvat, imatur… Pe de altă parte, sunt ticsit de înverşunare, dezastre, războaie şi negativism, Gigi contra este la fel de viril ca nenea Păcală şi la fel de „vero”.
Pare misiune imposibilă să disec discul piesă cu piesă: toate sună cam la fel, aproape merge să dai copy/paste la acelaşi text la fiecare titlu.
„Horchata” – W.T.F.??! Ha ha ha! 😛 – este perfectă pentru o bâţâială pe plajă, ceva ca mult pomenitul meu mini concediu în Egipt în miez de iarnă. Adică unora le îngheaţă ţeava la calorifer la -20 de grade şi ţie ţi se rupe pe o plajă sub umbreluţă şi cu paiul în gură. 😀 „White Sky” pomeneşte parcă ceva de corporaţiile imorale, de arta modernă şi de alte bazaconii ce tot de limbajul secret al bebeluşilor mi-a amintit, adică băieţii nu pot fi luaţi prea-n serios şi tonul rămâne la fel de degajat. Şi uite aşa, ne întoarcem la vacanţă: „Holiday”. 😀 „California English”: „Contra Costa, Contra Mundum, contradict what I say, Living like the French Connection, but we’ll die in LA” – nu moare nimeni din asta. „Taxi Cab” este ceva mai lentă, reţinută, este un moment mai plăcut, la fel de insolit, copilăresc, dar place. 🙂 V-am spus „io” că nu-i nimic rău să fi vesel sau/şi nebun! 😛
„You stand this close to me,
Like the future was suppose to be,
In the eyes of the Grocery,
In the block uptown,
I remember,
Remember well,
But if I forgotten,
Could you tell”
De ce să fie viaţa ca o pradă ci nu ca o joacă? 🙂
„Run” – de ce nu Rhum?! Ha ha ha! – readuce tempo-urile medii, bâţâiala, trompeţica şi basul balansat, sunetele de clape de jucărie. Primul single de pe album, „Cousins” este mai ritmată, mai energică, mai (Pop) Punk – pentru standardele lor. „Giving Up the Gun” este iar pe reţeta mai simpatică a la „Taxi Cab”, ceva mai lentă, un fel de The Clash castrat… Ha ha ha! 😛 „Diplomat’s Son” ne mai serveşte o porţie de Raggae alungită mai bine de 6 minute. Am timp să mă gândesc de ce în 2007 piesa „Cape Cod Kwassa Kwassa” a băieţilor a fost cotată de revista Rolling Stone a 67 cea mai bună piesă din 100 a anului, cum de albumul de debut a urcat până pe poziţia 15 în UK Album Chart şi pe 17 în Billboard sau ce caută „A-Punk” pe locul 25 la Modern Rock Songs?
Pentru siguranţă îmi verific căştile şi setările de la placa de sunet. Totul pare în regulă, nu-mi rămâne decât să mă programez la un control la O.R.L.. O fi ceva ce nu aud eu şi au auzit toţi ceilalţi…
Şi pe nesimţite am ajuns şi la finalul cu „I Think Ur A Contra”, o piesă şi mai lentă, mai minimalistă, nu-i rău, dar nu e nici un „Straight to Hell” şi nici “Contra” ne e un “Combat Rock”…(hai că nu mă pot abţine!)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=HQwm1v1R-qM]
„It ain’t Coca-Cola it’s rice” 😛 Nu mă mai miră nimic… Cu ce-mi pierd vremea şi cu ce vă trombonesc, incredibil! Este discul perfect pentru cei care gustă LOL-urile lu’ Morrison! Ha ha ha! 😛
Trebuia să scriu articolul pentru week-end, da’ dacă tot l-am scris în miez de noapte miercuri spre joi, mi-e lene să mă reorientez pe fugă şi să scriu repede altceva (ei, tot am scris şi altceva, bag mai târziu… 😉 ), să mai pasez subiectul două-trei zile. 🙂 Un Horchata vă rog! Fără orez, dar cu mult-mult rom! Sau trecem direct la… Sex On the Beach….Ha ha ha! 😛
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9wHl9qRsMzw&feature=related]
Tim Lambesis – voce şi bateristul Jordan Mancino au înfiinţat trupa în 2001 şi şi-au ales numele după titlul romanului lui William Faulkner însă fără vre-o legătură cu conţinutul cărţii. În cei zece ani de activitate au fost mai multe schimbări de componenţă, la ora actuală alături de cei doi mai sunt în trupă Phil Sgrosso – chitară ritmică (sosit în 2003), Nick Hipa – chitară solo (alăturat în 2004) şi basistul Josh Gilbert (membru din 2007).
