Însemnări cu mouse-ul

Am citit azi:

„Promusic Prod anunţă:

Interesul foarte scăzut faţă de concertul Paul DiAnno de la Cluj-Napoca, din data de 20.11.2009, a făcut ca managementul formaţiei împreună cu organizatorii evenimentului să decidă anularea acestuia.

Mulţumim persoanelor care şi-au achiziţionat bilete în avans pentru încredere şi susţinerea lor şi ne cerem scuze pentru faptul că nu le-am putut oferi concertul dorit.

Biletele se pot returna la magazinele de unde au fost achiziţionate.

Concertul de la Bucureşti RĂMÂNE ÎN PICIOARE aşa ca rockerii clujeni sunt aşteptaţi pe 19 noiembrie în Silver Church”

Ăştia suntem. Cine se mai ascunde după un nick „bestial” şi-mi flutură tricou Manowar sub nas, îl scuip în faţă şi mă piş pe el. Asta să nu zic povestea şi mai brutală cu îi smulg capul şi mă cac în el.

Ce mă „amuză” – şi asta am mai spus-o de un milion de ori – că acei câţiva fani de la Cluj (şi din tot restul ţării şi tot respectul pentru ei!) sunt aşteptaţi la… Bucureşti să umple sala.

Am mai citit într-o revistă (tipărită) de “specialitate” (?) termenul “Post-Rock”. “Post-Rock” înseamnă că s-a terminat cu Rock-ul, gata, l-am îngropat. Am totuşi o veste bună: din experienţa mea (mai vastă ca vârsta multora care au azi câte o părere), Rock-ul a fost îngropat cel puţin o dată la cincinal, o fi murit rockerii – din ce se vede – dar cu toate acestea Rock-ul se încăpăţânează să moară de zeci de ani.  Ştiu, e veste proastă pentru toţi proştii.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=k6pE-2g4hZU]

Nu are nicio relevanţă, în definitiv îmi este foarte uşor. Sunt extrem de egoist şi dacă fac ceva, fac pentru mine. Nu împart nimic, doar am tupeul să mă expun.
Am încă un milion de întrebări la care există milioane de răspunsuri, le mai caut, nu m-am abandonat şi – sper – mai respiră în mine copilul, acel copil pe care nu vreau să-l pierd niciodată:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Q7sIzWKHGwQ]

Este una din momentele acelea când îmi vine să-mi şterg blog-ul şi să mă arunc de pe bloc direct în faţa metroului, chit că cea mai apropiată staţie de metrou este la 7-8 staţii de tramvai de locul unde vieţuiesc… 😆 😆 😆
Nu vă agitaţi, nu o fac. Sunt un motan: cad în picioare şi când îmi rup gâtul! 😛 😛 😛

Viaţa este ca marea: vin valuri, unele te dezechilibrează şi te bagă la fund, altele te aruncă pe câte o creastă ameţitoare sau – poate în cea mai mare parte – doar pluteşti la suprafaţă în derivă.
Vorba (păcătosului): ce caut în viaţa mea? 😛

Cerculeţe Indie obscure…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zo7ONZlN5Zg]

Warm Leatherette…. Ştiu că am pomenit recent de piesă, dar câţi ştiu de The Normal, câţi au auzit de Daniel Miller? Sawtooth waves, Korg 700S, ReVox B-77… Cui îi pasă?

Cercuri colorate, dâre lipicioase din vise trunchiata, într-o seară înecată în fum şi noapte pare o gură căscată, o gaură care ne înghite vrem-nu vrem, seară de seară.

Frânturi de sunete se strecoară prin spatele meu şi se aşează prin colţuri. Nu există nici o voce călăuzitoare, nu e lumină la capătul coridorului şi îngerii sunt doar umbre desenate pe tavan.

Dar hai să ne prefacem! O facem atât de bine, atât de nonşalant….

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=soZs7WWgWZw]

Confruntarea

Cine dracu e Mihnea Măruţă??!

Confruntarea, cum era de aşteptat, palidă, ajustată în favoarea lui Băsescu care a vorbit cât a poftit şi nu l-a oprit nimeni şi cu un Antonescu inteligent, dar prea elegant. Hibă liberală pe semne… Bunul simţ.
Una peste alta, Băsescu a dat încă o dată dovadă de abilitate, Antonescu de verticalitate şi de amintita inteligenţă şi bun simţ, ce – consider eu – sunt calităţi mai importante la un preşedinte, decât abilitatea.
Antonescu mi-a câştigat votul: avem aceeaşi carte preferată, „Maestrul şi Margareta”. 🙂

Geoană absent nemotivat. Băsecu cred că spera să surprindă cu invitaţia şi confruntarea să nu aibe loc. Nu era pregătit şi a “confirmat” faptul că faţă de Antonescu nu are nicio şansă. Ce e bine şi eu sper să ajungă Antonescu în turul doi şi nu Geoană şi astfel să-i facem cu mânuţa lui Băsescu. 🙂

Cel mai prost s-a simţit doamna Băsescu, picată la mijloc într-o discuţie despre demnitatea femeilor şi aprecierea lor în societatea şi mai cu seamă în zona politică mioritică, o discuţie care bătea clar la Elena Udrea, dar doamna Băsescu a încasat-o şi sincer, cred că ar fi extrem de fericită să scape de la Cotroceni! 😆 😆 😆
Glumele au fost subţiri şi – iar părerea mea – nu-şi aveau locul. Nu trăim vremuri vesele. Dar Băsescu nu avea ce să ne spună, realizări ioc, glumele însă nu ţin loc de idei.

În rest, confruntarea amintea fantomatic de emisiunile TVR din epoca Iliescu, dar – unde am ajuns domne! – a picat bine şi aşa cum a fost. De virozele virtuale, clipuri pe YouTube, arătatu’ muşchilor de la distanţă la telejurnale sau mitinguri electorale, m-am săturat ca de iarna care nici n-a venit.
Discuţia – părerea mea – a fost de prim-miniştrii şi nicidecum de candidaţi la preşedinţie, dar asta e o altă problemă – gravă, dar ignorată.
Urmează alegeri prezidenţiale, e drept, probabil noul preşedinte o să desemneze un nou premier, dar cam aici se şi termină treaba preşedintelui legat de guvernare. Sau aşa ar fi normal. Este tot atât de adevărat că avem un sistem dubios, o ştruţo-cămilă şchioapă, nu suntem nici stat prezidenţial, nici parlamentar, se încalecă şi se faultează instituţiile statului între ele, împărţirea atribuţiilor este neclară şi ponoasele le-am tras noi, politicienii le jonglează după bunul plac.
Şi m-am săturat de vorbe. De lozinci.

Trăiţi bine?

Cea mai reuşită lozincă, din toate câte îmi amintesc din ultimii 20 de ani, a fost al lui Vadim acum câţiva ani: „Jos mafia, Sus patria!” Asta nu m-a făcut să-l votez – 😆 – dar lozinca în sine, nota 10.

O fi criza, zgârcenia, faptul că se achită datorii, firmele implicate în campanie sunt clientela politică şi nu cele mai bune firme, nu cu cei mai buni specialişti, putem să ne dăm cu presupusul…

„Scoatem România din criză” – „Scoatem România din priză”

„Împreună învingem” – „Împreună împingem”

„Hai România” – „Vai România”

„Luptă pentru tine” – „Lupul pentru tine”


Din nefericire, nimic nou pe frontul de Est:  „o ţară mică… două, trei mese.”

Scrisori de la Olga (2)

(Scrisori de la Olga (1) )

Mă amuză ideea „telenovălă pe blog”. Nu credeam că lumea o să fie aşa de curioasă.
Fragmente dulce-amare culese din pomul vieţii zi de zi…
Indiferent cât de reci ne arătăm, cât de mult ne controlăm mimica sau gesturile – ca să nu zic de vorbe! – , cred că fiecare visează undeva în adâncul sufletului său ceva. Să fie promovat, să câştige o sumă fabuloasă la loto, să călătorească, să-şi întâlnească marea iubire. Ceva.

V-aţi gândit vreodată să vizitaţi republica Tatarstan? 🙂
Este o republică din Federaţia Rusă, are o populaţie de 3.800.000 (circa 53% femei 😛 ), tătarii fiind majoritari cu circa 53 de procente urmaţi de ruşi cu 39 de procente, are o suprafaţă de 68.000 km² şi este la o distanţă de circa 800 km la est de Moscova.
Tatarstan este una din cele mai dezvoltate regiuni din Federaţia Rusă, o republică puternic industrializată, produce maşini – camioanele KamAZ -, avioane şi elicoptere, deţine importante zăcăminte de petrol, producţia fiind estimată la 32 de milioane de tone pe an.
Capitala, oraşul Kazan, este unul din cele mai mari oraşe al Federaţiei Ruse, deţine oficial statutul de a 3-a capitală a Federaţiei şi se află la afluenţa râurilor Volga şi Kazanka. 🙂
Este un oraş superb, cu rezonanţă istorică şi este renumit Kremlinul Kazan….

Olga de pe malul Volga… Ce frumos! 😛

OK, OK!
În afara celor două scrisori – e sâmbătă, să fiu boier, ce dracu! – pe care le ofer azi, mai aveam cinci scrisori până ieri seară, când… am mai primit încă una. Deci şase. 😛
Fotografiile le pun fiecare la scrisoarea prin care le-am primit, unele se repetă la un moment dat, însă vreau să păstrez cursul… firesc al poveştii. 🙂

Here comes my Olga!

423

„Buna ziua! Am fost surprins sa primeasca raspunsul dumneavoastra sincer
vorbind. Va multumim ca ati platit-o affention pentru mine. Am fost incantat de a citi
scrisoarea dumneavoastra. Nu ma asteptam pentru a vedea mesajul in mea de e-mail-box. Dar
inca Sunt fericit!

M-am inregistrat pe site-ul respectiv, in speranta de a gasi un om care va fi
sincer si corect cu mine. Si ce femeia a face tu de experti pentru a gasi? Eu
cred ca in cazul in care timp de mare sa va spun cateva cuvinte despre mine. Numele meu complet
este de Olga. Dar prietenii mei Sunati-ma in moduri diferite Olga, Olechka. Tu
pot face apel, de asemenea, mi place asta. Acesta va fi placuta pentru mine. Si cum a face
prietenii tai te sun? Daca doriti ca voi adresa de la tine in acelasi
drum. Am 25 de ani, o tanara domnisoara european. De crestere meu este de aproximativ 168
SM, greutatea mea este de 52 kg Eu locuiesc in Rusia. Orasul meu natal se numeste
Kazan. Este capitala Republicii Tatarstan. Orasul meu este mare si foarte
frumos. Ador asta. Uneori, merg la o plimbare singur. Exista o “meu
loc “in cazul in care pot sa cred ca o multime singur si au o perioada de odihna. Cred ca fiecare
persoana speciala sau are in orasul sau. Sunteti de acord? Aveti o astfel de
loc? Eu locuiesc singur in apartament mici. Parintii mei sunt la pensie acum. Eu
dragoste si admira parintii mei. Sunt recunoscator pentru ca au facut tot posibilul
sa-mi aduca pana intr-un mod bun. Cred ca atunci cand am avea copii in
viitor, voi utiliza aceleasi metode de educatie. Do you like
copii? In ceea ce pentru mine, le iubesc foarte mult. Ele sunt atat de nevinovat si
nevoie de ingrijire nostru. Petrec mult timp cu fiul meu prietenii. El este de 3
de ani. Eu nu pot explica prin cuvinte, dar primesc o mare placere atunci cand
Ma duc la o plimbare cu el sau sa ramana acasa cu el. Este minunat sa
raspunda la intrebari lui copilaresc. Uneori simt o dorinta de a avea meu
propriul copil. Dar, pentru ca eu trebuie sa aiba un sot in care voi fi sigur si de
la care am putea invoca in aceasta viata. Si este destul de dificil de a gasi
un astfel de om in zilele noastre. Dar inca mai sper ca visul meu va deveni realitate
in curand si voi fi fericit avand o familie adevarata. Eu sunt de lucru ca un
shop-asistent in magazin. Eu vand electrocasnice. Eu
nu pot spun ca sunt fericit cu job-ul meu. Am avut o multime de sperante inainte de a
absolvirea de la Universitatea, dar atunci cand am incercat sa gaseasca o bine-platite
de locuri de munca sa dovedit a fi ca au nevoie de specialisti cu 3-5 ani de
experienta. Eu nu vreau sa traiesc ca si parintii mei care au fost de lucru
sincer pentru toata viata lor si nu a fost estimata intr-un vrednic
maniera. Nu spun ca sunt saraci. Ei isi pot permite cumpararea
lucruri necesare, ci chiar a-si permite un astfel de lucru in care au lucrat din greu.
It’s no echitabil. Eu nu pot intelege politica guvernului rus.
Pentru mintea mea in tara dumneavoastra, situatia este diferita, nu-i asa? El / ea
a fost unul dintre motivele pentru care am decis sa gaseasca un om din strainatate. It’s
destul de interesant pentru mine sa invete despre caracterul dvs., obiceiuri.
Eu, de asemenea, ar dori sa invete despre obiceiurile si traditiile de dvs.
tara.

Eu chiar sper ca corespondenta noastra va continua. Cred ca in
litera urmatoare va voi spune mai multe despre mine: My caracter, Hobby si
asa mai departe. Dar acum am terminat. Repet din nou, ca am fost bucuros sa
a primi scrisoarea ta. Si eu caut pe altul. Foarte curand. Avea
o zi buna. Cel mai bun ceea ce priveste, Olga.

P.S. As dori sa vad fotografiile si fotografii de la locul in cazul in care
traiti! Va voi trimite de fotografii. Cred, ca pentru a va
place!”

(11 octombrie)

Place, place…. şi fetele – cu ochii cei mai critici – au spus: woau! 😛

756

„Buna ziua!!! prietenul meu
Vreau sa-ti spun multumesc pentru scrisoarea dumneavoastra. A fost foarte interesant
pentru mine sa-l cititi si de a invata o multime de fapt despre tine. Ce mai faci?
Cum este starea ta de spirit? I-am promis sa-i scrii despre mine in detaliu. Eu sunt
Rusa. Eu vorbesc engleza fluent pentru ca am studiat-o la prima scoala
si apoi in cadrul Universitatii. Am absolvit Facultatea de Externe
de limbi. Stiu francez de asemenea. Franceza meu nu este atat de bun decat limba engleza
dar pot sa vorbesc prea. Imi place limbi straine. Ei da-mi un
sansa de a vorbi cu oameni de diferite nationalitati si pentru a obtine
cunostinta cu obiceiurile si traditiile tarilor in curs de Europeen. In
viitor, am de gand sa invete limba spaniola si chineza. Acum, nu am o multime
de timp liber pentru ca am de lucru foarte mult. Dar, ma duc ofter la sala de sport. I a face
aerobic. Ea ma ajuta sa pastrati in forma si care urmeaza sa fie energic pentru toate zile
lung. Stii o cifra este foarte important pentru orice femeie si eu nu sunt un
exceptie de aceasta regula. Vreau sa fie atractiva si vreau omul meu sa
admira-ma. Iti place sportul? Daca da Ce sport preferi? Eu
cum ar fi de lectura. Sunt dornic de aventura si povestiri detectiv. I’m so
curios si chiar nu pot sa adormi daca nu pot afla cine este
criminal sau penale in acest sau ca poveste. Nu-mi place de lectura
povesti romantice. Ele sunt intotdeauna scrise intr-un mod primitiv care
ea ma irita. Si ce carti iti place? Uneori ma uit la TV. Dar
I a face it indraznete micul dejun sau cina sau atunci cand am ceva gatesc. I like
programe de istorie, natura programe de viata sau de cele de invatamant. Nu-mi place
telenovelele. Aceste temeri tac, nu pentru mine. Imi place de inalta calitate caracteristica
de filme. Din cauza aceasta eu de multe ori merg la cinema cu prietenii mei. Dupa filmele
vom merge acasa pe jos si a discuta despre filme. Asta e un moment bun pentru mine! Eu
, de asemenea, place muzica de ascultare. Eu prefer muzica clasica, pop straine si i
adora muzica de jazz. Aceasta ma face sa ma simt calm si in armonie cu sufletul meu.
Si ce muzica asculti? Am o colectie foarte buna de
discuri cu muzica de jazz si Ragtime. Imi place dans. Uneori, ma duc la
cluburi de noapte cu prietenii mei. Avem o distractie mare acolo. Am atat de dans
de mult incat, in dimineata ma simt durere in picioarele. Eu nu-mi pot imagina
de viata fara a naturii. In opinia mea, este cel mai bun sezon de vara. Si ce
este de sezon dumneavoastra preferat? Imi place vara pentru ca ne putem sweam, plaja
si sa indeplineasca zori cu pasarile cantand atat de minunat. I’m minut, cum ar
Eu inteleg de ce Dumnezeu a creat o fiinta umana in legatura cu
natura. Ne depind reciproc. Si ma simt in astfel de momente care
natura si mine este tot unitar. Chiar daca vom muri de natura ia-ne
la sine. Asa ca am intr-adevar bucura de minute cu natura, cantece aproape de foc
pe timp de noapte, petreceri gratar si un aer curat. In cazul in care imi da fortele pentru a merge
printr-o iarna cu zapada multa. In ceea ce priveste caracterul meu nu vreau sa laude
tine sau pe invers, sa-ti spun despre caracteristicile meu bad.
I chiar pot sa spun ca nu sunt ideale. Asa cum fiecare persoana am avantaje meu
si dezavantaje. Prietenii mei sa-mi spui ca eu sunt emotional, sensibil,
un fel, uneori egoist. Sunt prea directe. Va spun tot oameni care
ma gandesc la ele. Desigur, este bine, dar pe de alta parte mea cuvinte
pot fi uneori prea directa decat de oameni jignesc. Im ‘trying la spre a lua rid
din ea acum. Dar cred ca adevarul ma ajuta sa fie cu oameni care intr-adevar
Ma iubesc si nu va trada pe mine. Sunteti de acord cu mine, in acest caz? Dar eu
credeti ca veti face concluzii proprii despre mine, in cursul
de comunicare. La fel ca mine – despre tine. Cred ca e timpul pentru a termina
acum. Va rugam sa va spun in scrisoarea ce femeia sunt cautati? Face
tu ai un ideal de sotie viitor? Este interesant pentru mine. Te sarut.
Avea grija. Cele mai bune urari, Olga”

(12 octombrie)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qyKpEP0aSJI]

Va urma. 🙂

Candidatu’ televizor

Cine spune că lozincile vin şi pleacă?
Am crezut că aia cu „Iliescu apare, soarele răsare” e moartă – for good – vorba lu’ Unchiul Sam şi la depunerea candidaturii lui Geonă a „răsărit” ca prin minune.
Acum alta. „Aţi minţit poporul cu televizorul”. Un „sait” – conform noilor standarde de scris americănesc implementat aiurea ca McDonaldsurile în gări – dubios ne invită să votăm televizorul. Pe ecran curg într-un cap de televizor lozinci şi cele două link-uri ne aruncă unul la Realitatea, celălalt la Antena 3. Televizorul preşedinte.

televizorul-01

Campania se mută pe internet şi dă în viral. Cam pueril. Să nu zic amator.
Băsescu evită orice confruntare cu adversarii direcţi. În schimb de dimineaţa până seara aud acelaşi disc cu „mogulii”, cu parlamentarii nesimţiţi şi acum văd că lupta cea mare o duce cu presa. Are consilieri proşti. Presa la cocoţat unde e şi tot presa o să-l dea jos. Şi prostia, dar asta-i altă poveste.
Şi eu zic că presa e varză, dar când ai o funcţie publică, eşti preşedintele unei ţări, măcar PR-ul ar trebuii să-ţi funcţioneze.
Dar la noi nimic nu funcţionează.
Şi când preşedintele îşi permite să-i spună unei ziariste „ţigancă împuţită”, altuia „găozar”…. Până la urmă – dacă bun simţ nu e şi n-a demisionat de jenă – o să fie trimis la plimbare prin vot.

Lui Băsescu (încă) nu-i vine să creadă, dar viaţa bate sondajele.

Hexoral. Spray.

Aveţi inflamaţii şi infecţii buco-faringiene?
O doză pulverizată în cavitatea bucala, de doua ori pe zi, preferabil dimineaţa şi seara şi s-a rezolvat!
La nevoie, doza poate creşte. Preferabil… după mese.

Puţin Hexoral şi… respiri uşurat/uşurată. 😀

Hexoral_spray

Oare în urma unui teambuilding sau al unui brainstorming au ales acest nume fascinant al produsului?

Rezultatul contează. În final, toată lumea să fie fericită. 😛

Satanismul (capitolul 5)

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=KwQJTukjS9o]

(Satanismul (capitolul 1)
Satanismul (capitolul 2)
Satanismul (capitolul 3)
Satanismul (capitolul 4) )

Probabil una din cele mai interesante (şi serioase) organizaţii Sataniste este Templul lui Set (Temple Of Set).
Rezervele mele legate de T.O.S. sunt privitoare la fondatorul ei, Michael A. Aquino, Locotenent Colonel în Armata Americană, specializat în aşa numitul „Război Mintal” – un subiect mult discutat de organizaţiile non-guvernamentale şi în special de cei interesaţi de teoriile conspiraţioniste.
Michael Aquino a fost membru în Church of Satan, dar între el şi conducătorul autoritar, Anton LaVey, se pare că au apărut tensiuni tot mai mari. În fapt Aquino a încercat să preia conducerea bisericii şi pe de o parte a adus acuze de corupţie şi aservirea bisericii exclusiv intereselor lui LaVey, pe de altă parte la nivel ideologic a atacat abordarea ateistă a lui LaVey.
Sunt voci care susţin că Aquino este agent guvernamental şi a fost înfiltrat în C.O.S. să preia conducerea sau să discrediteze, fragmenteze mişcarea Satanistă şi să o controleze. Scenariu destul de plauzibil având în vedere că Aquino după eşecul tentativei de preluare, a rupt o parte din C.O.S. şi a înfiinţat T.O.S.

Cu toate acestea, ideologic, T.O.S. pare cea mai interesantă şi complexă organizaţie Satanistă. Însă de la distanţă şi prin internet, doar citind cărţi şi diferite rapoarte, este imposibil să dai un verdict corect, fundamentat pe argumente.
Aquino a fost acuzat şi cercetat în legătură cu presupuse abuzuri asupra unor copii însă a fost găsit nevinovat şi achitat. Dosarul său militar este impecabil şi se pare că este autorul în mare parte al teoriilor ce stau la baza amintitului „Război Mintal”, proiect pornit după războiul din Vietnam şi relansat şi dezvoltat mai ales după răspândirea internetului.
Foarte pe scurt, „Războiul Mintal” se bazează predominant pe un „bombardament” media care să facă poporul American, aliaţii Americii şi inamicii acestora să creadă că un conflict cu America este gata pierdut înainte să izbucnească. Practic se urmăreşte demoralizarea inamicului şi scăderea substanţială a daunelor provocate de un război. Conform teoriei lui Aquino, un astfel de „război mintal” practic poate să conducă la victorie fără nicio intervenţie militară efectivă, înlătură orice daune şi implicit cheltuielile masive pe armamente. O teorie interesantă – trebuie să admitem -, dar totodată înfricoşătoare dacă ne gândim la cât de controlată trebuie să fie – şi este – media ca teoriile lui Aquino să fie aplicabile. În cartea intitulată „From PSYOP to MindWar: The Psyhology of Victory” scrisă de Colonelul Paul E. Valley şi la aceea vreme (1980) Maiorul Aquino şi revizuită de Aquino în 2003, acesta exemplifică concret elemente din „Războiul Mintal” aplicate în timpul războiului din Golf.

Aquino s-a înrolat în armată în 1968 şi un am mai târziu se alătură Bisericii Sataniste al lui LaVey. Pleacă în Vietnam şi revine în America la sfârşitul anului 1970 şi îşi reia activitatea şi în cadrul bisericii şi după nici un an obţine gradul de preot şi înfiinţează propriul său grup (Grotto) la domiciliul său.
Tentativa eşuată de preluare a conducerii bisericii conduce în 1975 la fondarea T.O.S. alături de alţi lideri şi membrii C.O.S., printre care şi Lilith Sinclair, conducătorul organizaţiilor de pe Coasta de est.
Aquino susţine că prin invocarea Diavolului acesta s-a arătat în forma lui Set – divinitatea Egipteană – şi i-a dat documentul numit „The Book of Coming Forth by Nigh” prin care se precizează că mandatul lui LaVey a expirat şi conducerea bisericii este încredinţată lui Aquino.

Set sau Seth în religia egipteană antică a fost identificat ca zeul răului. Set a fost un zeu soare în Egiptul predinastici, dar el a degenerat (decâzut)  treptat din zeitate binefăcătoare într-un Dumnezeu al răului şi întunericului. Legenda spune că el la ucis pe fratele său Osiris şi a fost la rândul său învins de Horus, fiul lui Osiris. Grecii l-au identificat set cu Typhon. Set pare să fie prototipul Diavolului din Biblie, modelul ce a stat la baza decăderii lui Lucifer şi izgonirii sale din Rai.
Prin alegerea lui Set ca divinitate, Aquino a preîntâmpinat atacurile din partea Creştinilor, afirmând că religia lui este mult mai veche decât Iudaismul şi Creştinismul şi nu are nimic în comun cu aceştia.

T.O.S. atât filozofic-teistic cât şi structural se aseamănă cu Thelma lui Crowley.
Filozofia setienilor poate fi rezumată ca fiind „iluminare individualistă”, se pune accentul pe evoluţia individuală, plecând tot de la sintagmă Nietzsche: „The Will of Power” – puterea voinţei, fundament şi în filozofia LaVey, dar Aquino a dezvoltat-o adăugând educaţie, experimentare şi iniţiere în artele Oculte şi nu în ultimul rând schimbând abordarea ateistă caracteristică la LaVey cu introducerea ca divinitate a lui Set, întruchiparea Diavolului şi forţa dominantă în univers.
Cuvântul cheie în sistemul T.O.S. este „Xeper” (folosit şi în forma Xpr) care provine din hieroglifa „Kheper” şi înseamnă „a deveni” – simbolizând renaşterea şi împlinirea spirituală a adepţilor T.O.S.
Formula a fost dezvoltată şi re-definită în 1996 de scriitorul şi Mare Preot al templului, Don Webb în „I have come into Being” – Am venit în Fiinţă.

Fiecare nou candidat îşi alege un Ordin la care se afiliază, fiecare Ordin având un alt specific de specializare. Funcţionează 7 Ordine majore: The Esoteric Order of Beelzebub, The Order of Horus, The Order of Leviathan, The Order of Setne Khaumuast, The Order of the Trapezoid, The Order of the Vampyre şi The Order of Xnum.
The Esoteric Order of Beelzebub (Ordinul Ezoteric al lui Belzebut) este axat pe studierea Magiei Negre şi a dezvoltării individuale şi studierea Ezoterismului Oriental şi Occidental, al celei de-a Patra Căi, Goetica şi Fizica Cvantică. Cartea fundamentală a Ordinului este „Diabolica”.
The Order of Horus (Ordinul lui Horus) este un Ordin Magic al Căii Mâinii Stângi şi pe lângă iniţierea în misterele ştiinţelor Oculte, dezvoltarea şi re-manifestarea individului, preocuparea fundamentală este controlul puterii, al lanţului gând-cuvânt-manifestare/acţiune. Paralela cu Thelma este destul de evidentă.
The Order of Leviathan (Ordinul Leviathan) pe lângă iniţierea în artele Oculte – element nelipsit din nici un Ordin – este specializat pe studiul metafizic, în special pe controlul minţii, conştientizarea şi controlul gândului şi voinţei – The Power of Will fiind tradus în Mind and Will (Minte şi Voinţă).
The Order of Setne Khaumuast (Ordinul lui Setne Khaumuast) şi este deschis doar membrilor care au obţinut deja gradul II de iniţiere şi activitatea membrilor este canalizată spre cercetarea Egiptului Antic şi al practicilor Magice pierdute din aceea vreme. Ordinul este şi o primă treaptă spre iniţierea în Ordinul Trapezoid.
The Order of the Trapezoid (Ordinul Trapezoid) continuă învăţăturile Oculte şi pe lângă re-afirmare (împlinirea) spirituală al individului are ca obiectiv (individual) găsirea Gral-ului (adevărul suprem), desluşirea misterului Trapezului – legătura dintre spaţiu şi timp şi transcederea dintr-un spaţiu determinat de cele două puncte în unul tri-dimensional şi astfel obţinerea un control asupra timpului şi spaţiului. Faza finală a căutărilor Ordinului fiind Wallhalla, locul unde se află toţi „demonii”.
The Order of the Vampyre (Ordinul Vampirilor) vede în „vampiri” manifestare forţei individuale şi prin metode Magice caută nemurirea. Activitatea primordială a membrilor este găsirea şi readucerea capacităţilor primordiale pierdute de om pe parcursul timpului şi controlul, folosirea acestora. Studiul se face nu doar prin abordările ştiinţelor Oculte, dar şi prin tehnici para-psihologice.
The Order of Xnum (Ordinul Lui Xnum) se ocupă primordial de studiile teologice şi filozofice şi este o şcoală superioară de iniţiere rezervată membrilor ce au trecut de gradul II de iniţiere, dezvoltare.

T.O.S. este organizată pe „Piloni”, fiecare pilon fiind subordonat unuia din Ordine. Conducerea superioară este formată din „Consiliul celor Nouă” – ca şi în cazul C.O.S. – al căror membrii sunt Mari Preoţi.
Sunt şase trepte ierarhice: Setian (Gradul I), Adept (Gradul II), Preot / Preoteasă (Gradul III), Magister / Magistra Templi (Gradul IV), Magus / Maga (Gradul V) şi Ipsissimus / Ipsissima (Gradul VI).
Trecerea de la membru obişnuit (Setian) la Gradul II de Adept durează circa 2 ani şi este o perioadă de iniţiere şi evaluare. Conform unor estimări neoficiale, doar 10% din cei care se înscriu rămân şi obţin acces superior.

Până în 2004 Aquino a deţinut cea mai înaltă funcţie din T.O.S. când conducerea a fost preluată de Magistra Patricia Hardy, neoficial însă, conducătorul „din umbră” probabil a rămas Aquino.

Despre The Order of Nine Angles (ONA) (Ordinul Celor Nouă Unghiuri) am citit, ştiu mult mai puţine lucruri.
Urmează calea iniţierii individuale tot sub amprenta filozofiei lui Nietzsche îmbinată cu Ocultism şi şcoala Magiei Negre.
Înfiinţată iniţial în anii ’60 în Marea Britanie, O.N.A. a activat cu mare discreţie.
În anii ’80  au existat suspiciuni privind legătura cu organizaţii fasciste şi de dreapta, dar conducătorii au negat atât aceste acuzaţii cât şi apartenenţa lor la mişcarea Satanistă.
Acum O.N.A. îşi asumă afilierea la Satanism, practicile Oculte şi Ezoterice.

Pe lângă situl oficial, O.N.A. poate fi găsită şi pe un Blog WordPress.

Un aspect important legat de Satanism este dezvoltarea individuală, căutarea sinelui, împlinirea spirituală. Cum spuneam, nu toţi Sataniştii cred în Diavol ca divinitate, există foarte mulţi Satanişti atei.
Astfel, mulţi Satanişti preferă calea individuală, nu sunt afiliaţi la nicio organizaţie.

Va urma. 🙂

A murit Gheorghe Dinică

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_M5gNvWFwlk]

Azi gâlceava cotidiană din politică a fost împinsă în plan secundar de moartea maestrului Gheorghe Dinică. Temporal…
Mereu ne amintim cu vorbe frumoase de cei care nu mai sunt, vărsăm o lacrimă… apoi viaţa merge mai departe cu nepăsare, uitarea pare binecuvântare, ignoranţa normalitatea gri, noroiul în care ne bălăcim.

Dispare încet-încet o generaţie de mari artişti, de oameni la care putem privii sus.
Din fericire avem tineri actori foarte talentaţi – am avut plăcerea să-i văd, însă într-o lume tot mai rece, distantă, copleşită de indolenţă şi de probleme, este tot mai dificil să te afirmi, filme se fac tot mai puţine, valorile par tot mai răsturnate şi incerte.

E o lume stranie… şi tot mai tristă parcă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0vVpsJnbq3A&feature=related]

Cumetria Über Alles

Numele lui Serghei Mizil nu spune nimic celor mai tineri, însă ăştia mai bătrâni ca mine, ne amintim încă numele lu’ tac-su: Paul Niculescu-Mizil, fost ministru de externe şi demnitar al regimului comunist.
Săptămâna trecută Serghei Mizil a fost invitat la OTV şi a povestit cu multă relaxare despre viaţa de şmecher pe care a dus-o înainte de ’89 cu alţi pui de nomenclaturişti ca Mădălin Voicu.
Dacă emisiunea ar fi avut loc în 1990 intra lumea peste ei şi îi linşau fără ezitare. În direct.
Aşa, într-o mare veselie, Mizil a relatat despre golăniile lor de zi cu zi, dar şi despre cum găştile clasei privilegiate s-au reorientat sub noul regim Iliescu şi au devenit prosperi oameni de afaceri.

Vorbim de golani ca Mizil sau de intelectuali ca Tismăneanu, băieţii ăştia cool au trăit bine şi în regimul Ceauşescu şi sub Iliescu şi ne râd în nas şi sub Băsescu.

Au trecut 20 de ani de la căderea zidului de la Berlin… cumetriile însă nu o să dispară niciodată.

Berlin Wall

Satanismul (capitolul 4)

„Gott ist tot”. L-am omis cu bună ştiinţă pe Nietzsche. N-a observat nimeni sau – după bunul obicei – n-a spus nimeni nimic. Îl urăsc pe Nietzsche şi – în această ecuaţie – Nietzsche n-are nicio vină. Pe Nietzsche nu trebuie să-l citim ci să-l cităm. Nietzsche a fost – şi este –  revendicat de fascişti, nazişti, nihilişti, anarhişti şi satanişti în egală măsură.
„Gott ist tot” este o premisă. Scoţi dintr-un sistem pionul central pentru a re-evalua sistemul, a re-aşeza sistemul, a re-definii valorile. Să scoţi din context o frază conduce la o evaluare greşită a situaţiei metaforice şi metafizice. Filozofia este o „joacă” cu idei şi cuvinte, nu o ştiinţă exactă.
„Gott ist tot” nu este 1+1=2.
Între „Dumnezeu este mort” şi „Dumnezeu a murit” este o diferenţă substanţială. O ideea şchioapă, trunchiată, creează dezechilibru. Căutările cu premisă greşită pot conduce la rezultate false. Dacă la chimie – de exemplu – într-un experiment greşim substanţa sau procentele, asta poate conduce la ratarea experimentului, la fel şi-n căutările spirituale, greşelile costă.

„He sewed his eyes shut because he is afraid to see
He tries to tell me what I put inside of me
He’s got the answers to ease my curiosity
He dreamed up a god and called it christianity
Your god is dead and no one cares
If there is a hell I will see you there
He flexed his muscles to keep his flock of sheep in line
He made a virus that would kill off all the swine
His perfect kingdom of killing, suffering and pain
Demands devotion atrocities done in his name

Your god is dead and no one cares
Drowning in his own hypocrisy
And if there is a hell I will see you there
Burning with your god in humility

Will you die for this?”

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=LeiQb_JE6f0&feature=related]

(Satanismul (capitolul 1)
Satanismul (capitolul 2)
Satanismul (capitolul 3) )

Nietzsche a influenţat într-un mod major Satanismul modern, abordarea filozofică şi conţinutul teologic. Pe de o parte prin nihilismul său, pe de altă parte prin arhetipul „Übermensch” îmbrăţişat cu atâta drag de fascişti şi nazişti. Dumnezeu înlocuit cu „supra-omul”, eliminarea lui Dumnezeu din centrul universului şi punerea în loc al egoului sau al Satanei.
Din această perspectivă Satanismul modern poate fi împărţit în două categorii: cel ateist şi cel care-l adulează pe Diavol.
Însă trebuie să ţinem cont şi de rădăcinile Ezoterice, Mistice al Satanismului, Magia Neagră sau cum mai este denumită: Calea Mâinii Stângi – un termen ce provine din Tantra-ul.
În cultura Orientală dreapta este reprezentată prin Yang (elementul masculin), stânga prin Yin (elementul feminin), însă în Occident principiul s-a radicalizat în „bine” şi „rău”.
Interesul lui Crowley pentru Magia Sexuală, pentru Tantra şi introducerea tehnicilor, filozofiei orientale în sistemul Vestic – corelate cu filozofia lui  Nietzsche – au deschis orizonturi şi abordări noi, au crescut interesul către Ocultism.

Tradiţia Magiei Negre, a Căii Mâinii Stângi este veche, însă prima oară termenul apare folosit vis a vis de Magia Occidentală la Helena Blavatsky (1831 – 1891), fondatoarea Societăţii Teo-fizice, practic precursorul abordării New Age. Blavatsky a folosit termenul pentru a desemna practicile magice considerate „imorale” cum era în primul rând Magia Sexuală.
În viziunea modernă, diferenţierea între Calea Dreaptă şi Calea Stângii este că prima ţine cont de codurile morale şi caută unificarea (spirituală) cu divinitatea, cea de a doua situează în centru eu-ul, perfecţionarea sinelui şi obţinerea de avantaje pentru sine.
Crowley foloseşte termenul „Brother of the Left-Hand Path” (Fratele Mâinii Stângi) sau „Black Brother” (Fratele Megru) privitor la cei care au eşuat să obţină gradul superior în propriul său sistem ceremonial, adică în sens de eşec. Însă tot la Crowley termenul este folosit şi pentru magiceianul de gradul Adeptus Exemptus alege să renunţe la tot – inclusiv la sine – şi să traverseze Abisul.

Dintr-o altă perspectivă privite lucrurile, avantajul adepţilor „Calei Mâinii Stângi” este că pe lângă mijloacele tradiţionale folosite de magicieni, aceştia folosesc şi arsenalul „neconvenţional”, ne-acceptat, etichetat ne-curat şi astfel au posibilităţi mult mai mari, putere mai mare.

Am rămas la Biserica Satenei înfiinţată de Anton LaVey, dar trebuie să ţinem cont că de-a lungul timpului au existat multe alte secte şi societăţi secrete sataniste, biserica lui LaVey fiind doar prima care a ieşit la suprafaţă,  s-a declarat ca religie şi a fost consemnată ca atare oficial şi legal.

Despre sectele şi societăţile secrete până la Biserica Satanei informaţiile sunt puţine şi multe incerte. Având în vedere că pe de o parte Biserica Creştină i-a prigonit şi persecutat, pe de altă parte ideea de societate secretă este tocmai să nu-şi facă simţită prezenţa şi să nu se ştie despre existenţa ei, acest fapt este perfect normal.

Bisericile cele mai vizibile sunt:

Biserica Satanei
Templul lui Set
Ordinul celor Nouă Îngeri (şi site-ul oficial)
Prima Biserică Satanică

Principiile care stau la baza Bisericii lui LaVey sunt: individualism, plăcerile personale şi principiul Biblic: ochi pentru ochi. Cele Nouă Legi (Declaraţii) Satanice promovate în Biblia Satanică sunt:

1. Satana reprezintă indulgenţă, în loc de abstinenta!
2. Satana reprezintă existenţa vitală, în loc de vise iluzorii spirituale!
3. Satana reprezintă înţelepciunea pură, în loc de auto-înşelăciune ipocrită!
4. Satana reprezintă bunătate pentru cei care îl merită, în loc de dragoste irosită pe cei care nu o merită!
5. Satana reprezintă răzbunare, în loc de a întoarce şi celălalt obraz!
6. Satana reprezintă responsabilitatea conştientă, în locul nevrozelor cu vampiri!
7. Satana reprezintă omul ca un animal, uneori mai bune, alteori mai rău decât cei care merg în patru labe, care, din cauza “dezvoltării divine, spirituale şi intelectuale”, a devenit cel mai vicios animal de toate!
8. Satana reprezintă toate aşa-numitele păcatele, deoarece acestea toate duc la mulţumire fizică, mentală, şi  emoţională!
9. Satana a fost cel mai bun prieten pe care biserica a avut-o vreodată, pentru cum i-a păstrat în afacere toţi aceşti ani!

Din ce se observă cu uşurinţă şi din această declaraţie de căpătâi, un fel de „10 porunci” al Satanismului lui LaVey, abordarea este umoristică, destinsă.

Anton Szandor LaVey (11 aprilie 1930 –29 octombrie 1997) s-a născut la Chicago şi există zvonuri şi speculaţii conform cărora părinţii lui ar fi fost ţigani emigranţi din Europa, tot la nivel speculativ, din România.
Familia se mută în California şi marea parte a vieţii sale, LaVey a petrecut-o în San Francisco.
Tânărul LaVey a dovedit real talent muzical şi s-a specializat pe pian şi orgă. Abandonează şcoala şi se alătură unui circ, apoi cântă în Los Angeles în diverse bariuri de noapte, apoi revine în San Francisco unde timp de 3 ani lucrează ca fotograf pentru poliţie. Toate aceste date trebuie însă tratate cu o oarecare prudenţă, sunt multe semne de întrebare, multe din povestirile auto-biografice al lui LaVey n-au fost niciodată confirmate din surse oficiale sau de alte persoane.

În anii ’60 devine o celebritate locală, pe de o parte pentru party-urile unde cânta ca pianist/organist, pe de altă parte pentru serile organizata la el acasă cu tematică paranormală. Aceste serate de vineri seara au devenit tot mai populare şi au atras o serie de oameni influenţi. Aceste adunări au devenit aşa numitul „Cerc Magic” şi în 1966 au condus la formarea Bisericii Sataniste.
Friedrich Nietzsche, Aleister Crowley, Ayn Rand, H.L. Mencken, Jack London, John Dee, Ragnar Redbeard sunt doar câteva din numele care l-au influenţat şi în următorii ani scoate o serie de cărţi, „Biblia Satanică”, „Ritualul Satanic”, „Vrăjitoria Satanică”.
Curiozitatea, interesul marelui public şi implicit a presei a făcut foarte repede populară noua biserică.
LaVey a fost un personaj controversat, este aproape imposibil de stabilit unde se termină spectacolul – în care era expert – şi unde încep lucrurile serioase. Mulţi l-au etichetat ca simplu „circar”, mulţi au crezut – şi cred – în puterile sale magice.
Declinul începe în 1975, an în care unul din Marii Preoţi, Michael Aquino produce prima schismă în cadrul bisericii şi înfiinţează Templul Lui Set (Temple Of Set). Conform lui Michael Aquinto, LaVey îşi pierduse interesul pentru Satanism şi devenise lacom, încercând să transforme biserica în propria fabrică de bani. Lucru plauzibil având în vedere că de exemplu un medalion Baphomet care se vindea la preţul de 20 de Dolari cu un profit de 17, a crescut la 50 de Dolari şi au existat speculaţii şi conform cărora LaVey a vândut grade înalte în cadrul bisericii unor persoane care nu-şi meritau, nu-şi câştigaseră poziţia conform standardelor şi cerinţelor.
În anii ’80 s-a declanşat aşa numita „Panică satanistă”, biserica şi membrii bisericii au fost acuzaţi de activităţi criminale, mergând până la presupuse crime ritualice şi conspiraţii criminale. Ulterior FBI a informat printr-un anunţ public că nu s-a dovedit nici o implicare a bisericii sau a unui membru al bisericii în nicio activitate ilegală sau criminală.

LaVey moare în urma unei pneumonie cu complicaţii pe 29 octombrie 1997, în mod cinic, în spitalul Catolic Sf. Maria din San Francisco.

Conducerea bisericii este preluată de soţia sa, Blanche Barton (născută Sharon Densley) care s-a aflat la conducerea ei până-n 2001 când a cedat poziţia în favoarea lui Peter H. Gilmore şi al soţiei acestuia, Peggy Nadramia. Aceştia mută sediul bisericii din San Francisco în New York.

În 1999 se mai produce o schismă: Karla LaVey, prima fiică a lui LaVey din prima lui căsătorie cu Carole Lansing, înfiinţează Prima Biserică Satanică (First Church of Satan).

Nu se ştie cu exactitate numărul membrilor bisericii. Se pare că pe fiecare card de membru este tipărită aceeaşi cifră: 100261. Există o taxă unică de înscriere de 200 de Dolari. Printre membrii bisericii se numără muzicienii Boyd Blake Rice şi King Diamond.

Merită citite cărţile despre biserică, ambele intitulate „Church of Satan” ale lui Michael Aquino şi Ole Wolf.

Va urma. 🙂

Satanismul (capitolul 3)

Cred că v-am fiert destul. 😛 Cu toate acestea cred că introducerea era necesară şi prezentarea – chiar şi concisă – a percepţiei în general şi a imaginii Biblice a Diavolului, a fost inevitabilă.

Dar lucrurile abia de acum încolo devin serioase. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iL_RbCGxqsc]

(Satanismul (capitolul 1)
Satanismul (capitolul 2) )

„O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte?” (Faptele Sfinţilor Apostoli 13, 10)

Aşa s-a adresat Pavel vrăjitorului Elimas şi această abordare vis a vis de „vrăjitori” este mai veche decât Biblia şi a persistat.
Omul se teme de necunoscut şi necunoscutul a fost asociat necuratului.

După instaurarea Bisericii Creştine în lumea Vestică, creştinii au început aceeaşi prigoană a celor de alt crez cu care au fost şi ei trataţi, aceeaşi sau şi mai abitir.
Primele victime au fost aşa numiţii păgâni, dar nu trebuie uitate nici „Războaiele Sfinte” declanşate de Vest împotriva arabilor şi al Islamului. Pe scurt: tot ce nu era creştin, era diabolic. Din punctul meu de vedere o abordare cel puţin strâmbă din partea unei religii care s-a autodefinit ca fiind „al iubirii aproapelui”. Dar de aici pleacă şi prăpastia dintre credinţă şi religie. Dar nu numai în cazul religiei, teoria (dogma) şi practica (ritualul) se bat cap în cap. Slăbiciunea – atribuită de biserică Diavolului – sălăşluieşte în sufletul omului…
Biserica a câştigat influenţă majoră în societate, o poziţie importantă de putere şi în aceste condiţii s-a opus cu toate mijloacele cunoaşterii, evoluţiei şi progresului. „Crede şi nu cerceta” – sintagma îmbrăţişată de biserică a marcat pentru multe secole gândirea şi atitudinea reprezentanţilor ei, a reprezentat ceea ce azi s-ar traduce prin „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”.
Este într-o măsură încă un exemplu cum Biserica „rătăceşte” calea, atâta timp cât în Luca găsim: „căutaţi şi veţi afla” (Luca 11,9). De altfel, originea sintagmei „crede şi nu cerceta” este incertă, Sfântului Augustin a preluat-o de la filosoful păgân Celsus (secolul II) iar acesta a atribuit-o predicatorilor creştini pentru a convinge păgânii să îmbrăţişeze noua credinţă. Însă sintagma nu are nicio acoperire în Biblie.

Melek_taus

O religie combătută şi etichetată Satanistă atât de Creştinism cât şi de Islam a fost (şi este) Yazidi (Yezidi). Această religie aparţine etnicilor Kurzi din Nordul Irakului. Figura centrală a religiei este îngerul Melek Taus şi deoarece un alt nume alocat acestuia a fost Shaytān – numele Satanei în Coran – credinţa lor a fost etichetată drept Satanistă.
Melek Taus în mod tradiţional este tradus ca „Îngerul Păun”, păunul fiind şi imaginea iconografică centrală a religiei. „Povestea” lui Melek Taus are asemănări semnificative cu cea a lui Lucifer. Este tot un înger căzut care din Oul Cosmic a creat universul. Teologia Yazidi spune că lumea a fost creată de Dumnezeu şi este păzită de 7 fiinţe divine – îngeri – unul din ei fiind Melek Taus.
Au două cărţi de căpătâi: unul se numeşte Kitêba Cilwe (Cartea Iluminării sau cartea Revelaţiei Yazidi) şi conţine presupusele vorbe a lui Malek Taus. Cartea are 5 capitole şi este aranjată asemenea Coranului în ordine descrescătoare.
Celălalt este Mishefa Reş (Cartea Neagră Yazidi), nu este împărţită pe capitole şi este mai lungă ca prima carte. În prima jumătate sunt adunate miturile creaţiei şi evoluţiei, urmate de o listă a unor nume de regi presupuşi reprezentanţi al comunităţii Yazidi şi-n final restrângerile legate de anumite comportamente, cuvinte şi hrană prohibită precum şi câteva ordine privitoare la igienă.
În orice caz, etichetarea acestei religii ca fiind Satanistă este incorectă, cu toate că persistă.

Pe lângă persecutarea şi eradicarea oricărei alte forme de credinţă Biserica a etichetat ca necurat orice încercare a omului de a căuta, de a cerceta, de a afla „adevărul”.
A prigonit nu doar păgânii, dar şi ştiinţele. Matematica, astrologia – cu rădăcini vechi în Persia şi Egipt – , toate au fost etichetate „diabolice” şi cei ce le practicau au fost persecutaţi. Astfel a apărut eticheta de „ocult” – necurat şi-n paralel organizaţiile secrete care desfăşurau activităţi în afara limitelor impuse de Biserică.
Nu toate aveau conotaţii religioase, dar orice ce era în legătură cu spiritualitatea sau ştiinţa în ochii bisericii avea legătură cu Diavolul.

Astfel un istoric cât de cât corect al evoluţiei Satanismului, a separării miturilor de realitate, a faptelor de fabulaţii, este destul de dificilă.

Persecutarea magicienilor şi vrăjitorilor/vrăjitoarelor s-a intensificat în mai cu seamă în secolul XV şi XVI, dar apogeul l-a atins abia în secolul XVII. Aşa numitele „abilităţi supranaturale” au fost atribuite Diavolului şi de aici până la istorioarele cu Ritualuri Satanice înfricoşătoare, orgii sexuale şi chiar acte de canibalism, a fost doar un pas.
Primele procese împotriva vrăjitoarelor au fost consemnate în secolele XIV şi XV în Franţa şi Elveţia, abia apoi s-a extins în Germania şi a culminat între anii 1561 şi 1670.  Conform unor estimări în urma acestor procese au fost executate – arse pe rug – 60.000 de persoane – „posedate de Diavol” – , predominant femei.
În Anglia primele procese încep prin 1735 şi este important de menţinut că până în 1951 legile ce impuneau pedepse împotriva vrăjitoriei nu au fost abrogate.

O figură aparte este Gilles de Rais (Seigneur and Baron de Retz, 1404 – 1440), tovarăşul de arme al Jeanne d’Arc, presupus ocultist şi responsabil pentru uciderea a câtorva sute de copii. Chiar dacă faptele lui par a fi fost dovedite de Biserică şi înainte de a fi executat prin spânzurare a şi făcut o mărturisire, legăturile sale cu Ocultismul şi presupusa sa legătură cu Diavolul rămân simple speculaţii.

O figură misterioasă a fost doctorul Johann Georg Faust (1480 –1540), astrolog, fizician, alchimist şi magician German, existenţa lui multă vreme fiind considerată chiar doar rezultat al ficţiunilor. Mulţi îl consideră autor al „Pactului cu Diavolul”. Şi în prezent sunt mai multe teorii legate de viaţa şi activitatea sa, însă cu atât mai puţin date certe. Au circulat multe legende despre el şi a fost sursă de inspiraţie pentru Marlowe şi Goethe.

Michael_Pacher

Urbain Grandier (1590-1634) a fost un preot Catolic Francez, convertit la vrăjitorie şi în final ars pe rug în urma Procesiunii Demonice de la Loudun din 1634. Lui Urbain Grandier i se atribuie şi această formă a Pactului cu Diavolul:

Nos praepotens Lucifer, juvante Satan, Belzebub, Leviathan, Elimi,
atque Astaroth, allisque, hodie habemus acceptum pactum
foederis Urbani Grandieri qui nobis est. Et huic pollicemur
amorem mulierum, florem virginum, decus monacharum, honores, voluptates et opes.
Fornicabitur triduo; ebrietas illi cara erit. Nobis offerit semel
in anno sanguinis sigillum, sub pedibus conculcabit sacra ecclesiae et
nobis rogationes ipsius erunt; quo pacto vivet annos viginti felix
in terra hominum, et veniet postea inter nos maleficere Deo.
Factum in infernis, inter consilia daemonum.
Lucifer Belzebub Satanas
Astaroth Leviathan Elimi
Sigilla posuere magister diabolus et daemones principes domini.
Baalberith, scriptor.

Donatien Alphonse François – Marchizul de Sade (1740–1814) a fost şi el etichetat ca un mentor Satanist pentru abordarea sa libertină şi filozofia combinată cu erotism.

Un personaj cheie a fost magicianul francez Alphonse Louis Constant (1810-1875), cunoscut sub numele de Eliphas Lévi, autorul unor lucrări extrem de importante.
Una din cele mai importante scrieri este „Dogme et Rituel de la Haute Magie”, un manual complex de magie teoretică şi practică. De altfel cartea a fost tradusă în engleză de un alt faimos magician şi ocultist: Arthur Edward Waite, unul din liderii Ordinului Ermetic Golden Dawn.
Unul din aporturile importante al lui Eliphas Lévi a fost desluşirea sistemului din spatele cărţilor de Tarot şi încorporarea acestora în sistemul şi practica magică.

La sfârşitul anilor 1800, începuturile anilor 1900, mai mulţi artişti şi filozofi s-au auto-declarat Satanişti. Astfel avem în 1857  „Les Litanies de Satan” (Liturghia Satanei) a lui Charles Baudelaire şi poetul italian Giosuè Carducci publică în 1865 „Inno a Satana” (Imnul Satanei), dar lista personalităţilor este mult mai lungă: Stanisław Przybyszewski, Félicien Rops, Joris-Karl Huysmans, Joseph-Antoine Boullan, Stanislas de Guaita, Henri Antoine Jules-Bois, Joséphin Péladan.

Eliphas Lévi a avut un impact semnificativ mai cu seamă asupra unui alt personaj cheie, Edward Alexander Crowley (1875-1947), devenit faimos sub numele de Aleister Crowley.
Crowley a fost – şi rămâne – un personaj complex şi controversat, ca mai toate marile personaje legate de Ocultism. Crowley în cartea sa autobiografică – dar plină şi de elemente de ficţiune – a mers până a pretinde că este reîncarnarea lui Eliphas Lévi.
Crowley merită cu siguranţă o dezbatere mai amplă separat şi probabil voi revenii asupra lui cândva.
Crowley a fost magician, astrolog, pictor, poet, dar şi un vehement critic social, un hedonist şi un tip care a experimentat cu drogurile, în fapt moartea a survenit în urma unei doze de heroină, dar dependenţa de droguri se produsese cu mult timp în urmă şi ia afectat viaţa şi activitate.
Importante însă sunt lucrările lăsate moştenire, abordarea lui proaspătă şi îndrăzneaţă, încercarea sa de unificare a sistemelor magice orientale şi occidentale în mare măsură au revoluţionat şi au modernizat abordarea magicului şi au deschis calea multor noi experimente. Nu întâmplător Satanismul modern îşi revendică rădăcinile în lucrările şi activitatea lui Crowley, dar cu toate acestea etichetarea lui Crowley ca fiind un Satanist este totuşi o exagerare sau dovadă de rea voinţă.
Crowley îşi are partea sa de „vină”, educat fiind de un tată foarte aspru şi profund religios, ca un act de rebeliune s-a auto-denumit 666, Marea Fiară. 😀
După ce a studiat timp de trei ani literatura la Cambridge, în 1896 îşi reorientează interesul spre Ocultism, Misticism şi Magie ca un an mai târziu să intre în Golden Dawn.
Allan Bennett îl introduce în lumea Budismului şi începe o serie de scrieri în care Magicul se amestecă cu ficţiunea, cea mai cunoscută fiind „Moonchild”.
În 1940 pleacă în Mexic şi studiază în izolare. Practică Raja Yoga şi în următoarele sale lucrări implementează tot mai mult din practicile Orientale în sistemul Occidental de Ceremonie Rituală. Treptat intră în conflict atât cu Samuel Liddell MacGregor Mathers, cât şi cu William Butler Yeats şi Arthur Edward Waite – conducătorii Golden Dawn – şi în mare parte contribuie la scindarea ordinului după o tentativă nereuşită de preluare a conducerii acesteia.
1904 este probabil unul din cei mai importanţi ani pentru Crowley, în Egipt în urma unor experienţe Magice intră în contact cu vocea care susţine că ar fi al lui Aiwass (Aiwaz) şi aceasta îi arată calea Magică pe care o denumeşte Thelma. În urma acestor experienţe scrie una din cele mai importante lucrări ale sale: „The Book of the Law” (Liber AL vel Legis – Cartea Legii).
În 1907 scrie „Holy Books of Thelema” (Sfânta Carte al Thelmei) şi înfiinţează un nou ordin: A.’.A.’.
În paralel face parte şi din Ordo Templi Orientis (O.T.O.), dar ca şi în cazul Golden Dawn are mai multe conflicte cu alţi Maeştrii al Ordinului.
Încă un capitol important a fost crearea în 1920 al aşa numitului „Abbey of Thelma” în Cefalù, Italia, un centru de iniţiere cu reguli proprii, însă în 1923 la ordinele lui Mussolini centrul a fost desfinţat şi Crowley expulzat.
Crowley a fost un magician controversat, la vremea aceea a şocat prin deschiderea sa sexuală şi introducerea ritualurilor de Magie Sexuală preluate din orient în sistemul Magic Occidental, dar a continuat şi explorarea rădăcinilor Egiptene al Magiei începute de Eliphas Lévi. De mulţi a fost declarat practicant al Magiei Negre, dar şi etichetat ignorant şi impostor, precum a fost acuzat şi de faptul că ar fi fost agent Britanic.
Una peste alta, Crowley a influenţat în mare măsură evoluţia şi abordarea Magiei şi lucrările sale sunt sursă de inspiraţie şi acum pentru mulţi magicieni.

Inevitabil, Masoneria şi alte organizaţii secrete de tip masonic au fost etichetate drept Sataniste de-a lungul timpului mai cu seamă prin prezenţa în cadrul lor a unor personaje controversate şi presupus Sataniste cum a fost şi Crowley sau artistul belgian Félicien Rops.

În anii ’30 se cunosc cel puţin două secte Sataniste, una condusă de Maria de Naglowska şi alta iniţiată de preoţi catolici ce au inversat liturghiile creştine şi astfel au pretins obţinerea unor liturghii Satanice.

satan_goat

Una din frazele acestei Liturghii satanice – „In nomine Domini Dei nostri Satanae Luciferi Excelsi” – este folosită cu 30 de ani mai târziu de Anton Szandor LaVey, când a scris faimoasa „Biblie Satanică” (The Satanic Bible – format PDF) în 1968 şi a înfiinţat The Church of Satan – Biserica Satanică.

Evident: va urma.