RoBlogFest şi mama lu’ VisUrât

Analiza la noi duce inevitabil la anal: scoatem băşini pe gură despre lucruri făcute cu curul. Bloggingul nu poate face excepţie. Dorinţa soră cu boala de a devenii cât mai popular dăunează grav personalităţii. Am scris într-un post anterior (atunci habar n-aveam că urmează şi etapa anală, pardon! finală) despre cele cinci minute de tăcere şi luciditate versus cele 15 minute de celebritate despre care vorbea Andy Warhol. Bine, eu vorbesc şi verzi şi uscate şi vrute şi nevrute, oricum nu mă bagă nimeni în seamă şi spre norocul meu, nu-s popular, mai am o şansă să scap şi de pe internet întreg (şi integru) cum am scăpat şi din comunism. Stric de dragul statisticii: locul 641 – Brushvox 0.0% – 0 voturi… aşa că mulţumesc şi pe această cale tuturor care m-au votat. Ha ha ha!
Votul meu s-a dus la Thanat Eros (1.52% – 35 voturi) care a terminat elegant pe locul 17, dar de exemplu un blog de bun simţ şi pe care-l citesc de multe ori cu plăcere, (să nu zic şi faptul că este foarte popular)  Bed for Love-ul  lui Tudor Chirilă s-a clasat doar pe locul 181 cu… doar 2 voturi. Că pe mine nu m-a votat nimeni este „de-a dreptul drept” atâta timp cât nici măcar eu nu m-am votat, da’ la Tudor numărul voturilor pare incredibil ca să nu spun altceva.
Despre fraudă. De la an la an s-a modificat sistemul de votare pentru evitarea acestora. Nu am veleităţi de hacker da’ un IP Hider ştiu să descarc de pe un torent şi nu-i cibernetică nici să-l instalez. Şi asta este doar una din soluţiile mai sofisticate. Adică, dacă cineva vrea să trişeze, o face fără jenă şi fără prea mare bătaie de cap oricum.  Treaba cu crearea de cont a întors din drum multă lume şi nicidecum n-a folosit la evitarea fraudării… Dar cum nu există o soluţie optimă şi unanim acceptată, mereu o să existe voci nemulţumite. Şi doamne fereşte să insinuez că cineva s-a gândit doar să trişeze! Noi?! Nu, niciodată! Ha ha ha!

02_roblogfest_001Blog. Vorbim despre socializare, despre relaţionare sistematică. Jorn Barger a folosit termenii website şi logging pentru a-şi diferenţia abordarea de celelalte situri. Ulterior, din glumă, Peter Merholz a despărţit cuvintele în we blog şi astfel s-a născut termenul blog.
De la jurnal public la jurnalism s-a trecut aproape insesizabil, a apărut termenul de citizen journalism şi prin introducerea aşa numitelor medii noi (new media), bloggingul s-a dezvoltat rapid şi s-a extins spectaculos. De exemplu doar astăzi pe WordPress erau 210.986 bloggeri cu 169.663 de însemnări noi.
Goana după popularitate nu este de condamnat. Totul e cu ce preţ, mai exact până unde merge ideea „cu orice preţ”. De exemplu poţi introduce în titlu sau text cei mai căutaţi termeni, cele mai căutate expresii din motoarele de căutare. Porno, free porn, RedTube, PornTube şi alte tuburi pe post de vibratoare virtuale. Sexul vinde, cine dracu nu ştie măcar atât? Sigur o să fie suficienţi fraieri care să pice-n plasă şi să-ţi acceseze din grabă şi neatenţie pagina în căutare de senzaţii tari şi astfel să-ţi crească traficul, adică prestigiul. De exemplu „naomi tunsă şi bătută” sau cifra 666 mi-a adus şi mie extra cititori.
Aveam un prieten şmecher înainte de 89 care avea o pereche de blugi originali. Umbla cu ei prin cârciumi să-i „dea”. Găsea clientul, convingea omul şi la desfăşurarea tranzacţiei schimba pe nevăzute perechea de blugi cu o salopetă frumos ambalată. Nu ştie nici el câte sute de salopete a vândut pe post de blugi. Cam asta e şi cu şmecheria virtuală: ai multe accesări, dar majoritatea vizitatorilor pleacă în câteva secunde înjurând. Aici văd eu buba: de unde dorinţa de a fi băgat în seamă cu orice preţ când n-ai nimic de spus?

02_roblogfest_002

Dar să revin la RoBlogFest. Premierea de la Fabrika a început cu două ore întârziere după tradiţionalul model mioritic al oricărui eveniment. Încălzirea a făcut-o un tip cu glume seci pe post de stand-up comedy şi au urmat HI-Q cu un spectacol penibil. Întrebarea cea mai pertinentă ar fi: orare cât au plătit să fie lăsaţi să presteze pe scenă? Ha ha ha! Noroc că a venit Cabral şi n-a lungit-o, premierea a fost să zic aşa, fulgerătoare. VisUrât, VisUrât, VisUrât… Ha ha ha! Mi-e şi milă de el, i-ar fi trebuit Omnitrixul lui Ben Ten să se transforme-n Patru Braţe să ia şi la pachet din câtă carne şi iaurt şi-a luat…şi asta-n plin post! Ha ha ha!

Blog personal – VisUrât (22.84% – 524 voturi)
Blog colectiv – VisUrât (26.45% – 508 voturi)
Blog divertisment – VisUrât (27.92% – 551 voturi)
Blogul cel mai popular – ????? Aţi ghicit! Doamnelor şi Domnilor:VisUrât! (25.25% – 560 voturi)

02_roblogfest_004În rest…cea mai populară a fost mama lu’ VisUrât. Ha ha ha! Numai cuvinte de laudă am citit şi de pe Twitter ieri seară

Blog sub 18 ani – BoGy-BloggerMic (15.26% – 129 voturi)
Blog muzică – Monden (28.72% – 164 voturi)
Blog sport – adrian georgescu – scriu iute si piperat (15.66% | 55 voturi)
Blog film –  TVBlog (43.49% – 294 voturi)
Cel mai informat – Infertilitate (25.83% – 185 voturi)
Cel mai cârcotaş –  andymihail (27.21% | 132 voturi)
VIP microblogging – Bobby Voicu (14.4% – 52 voturi)
Cel mai sexy microblogger – andy mihail (22.22% – 126 voturi)
Cea mai sexy microboggeriţă – BadPitzi (14.31% | 62 voturi)
Cel mai popular microbogger – Infertilitate (25.74% | 182 voturi)

Lista completă de premii şi premiaţi e pe situl oficial al competiţiei.

Ce mi se pare uşor ciudat este că la categoriile unde a câştigat VisUrât s-a votat masiv faţă de celelalte. Între 500 de voturi şi 100 este o discrepanţă cam mare. Dar s-a câştigat şi cu doar 52 de voturi… La Blog personal VisUrât a câştigat cu 524 de voturi iar PiticiGratis clasat pe locul doi a avut nici jumătate, respectiv 250 de voturi… Ei, dacă n-a dat cu laptopu-n popor… ha ha ha! Sau cum de având peste 1000 de pretinşi cititori zilnic, într-o săptămă nu aduni decât 500 de voturi? Sunt aspecte care nu se… pupă.

2657 de nominalizări şi 23502 de voturi…. mai rău ca la Parlamentare… Ha ha ha!

Cam asta a fost toată povestea: RoBlog..Fâs.

02_roblogfest_003

RoBlogFest 2009 – un vis urât la sfârşit!

S-a gătat finalmente şi RoBlogFest 2009. M-am uitat pe Realitatea la streamingul live din Fabrika cu browserul meu (ci nu a lu’ tata…).

001_roblogfest_2009

Câteva din opiniile culese de pe Twitter (tot live):

Deci: La Roblogfest… ca la Piaţa Matache când se aduc banane…lumea se bâtzâie, fumează…aşteaptă sosirea camionului…

ce naşpa pare să fie la roblogfest! zici că e discotecă! dacă tot nu e ceva interesant măcar ar putea fi muzica mai low ca să vb oamenii

Încep ăştia să înjure vizavi de roblogfest

acum sincer, cei care ridică mâine sus acolo, sunt plătiţi? poate e urechea mea muzicală de vina

mă duc să mă piş puţin, ca m-a deprimat

hiq are mai mult haz decât tipul cu stand-up comedy. Poate cânta el bine.

a murit liveul de la #roblogfest. (ora 23.30)

roblogfest_11

(ora 23.44 a revenit streamingul. )

roblogfest da incepeti ma odata, terminati cu distrusii asti, vrem sa vedem rezultate Hai verzelorrrrrrrrrr

încep să mă simt ca un voyeurist chiombindu-mă la cheful ăsta fucked up

Acu le-a pus muzica de făcut sex….

vă mulţumesc pt această frumuseţe de spectacol. mulţumesc followers mei dragi. mulţumesc lu’ mama şi Noapte Bună şi Somn dulce!

002_roblogfest_2009

Bun, nu vreau să comentez la cald, treaba stă aşa:

Blog personal – visurât
Blog colectiv – visurât
Blog divertisment – visurât
Blogul cel mai popular – ??????? hahahahaha!  🙂

Revin cu ce am să rumeg peste noapte…. 🙂 da’ şi mai bine mă las de blog…. hahahahahaha! 🙂 Vise… frumoase!

CONTINUAREA AICI! Merită jur!!!

003_roblogfest_2009

NUP pentru Iliescu şi gaşca

Vorbeam ieri despre istorie, viaţă, fapte şi inerţie, despre implicare şi comoditate… Vorbeam. Flavius – şi nu numai el – au dreptate când spun că teoretizăm prea mult, că simplul fapt de a scrie, discuta despre anumite subiecte nu ne serveşte la mare lucru. Nu odată m-am întrebat sau am fost întrebat ce-i de făcut?
Paradoxal, cu toată mizeria, cu toată criza şi tot impasul în care ne-am scufundat şi-n care cred că ne complacem, sunt tot mai puţini oameni dispuşi să se întoarcă la… cocktailurile Molotov.

O ordonanţă DIICOT i-a scos pe Ion Iliescu, Virgil Măgureanu şi alte 30 de persoane de sub urmărire penală pentru infracţiuni precum subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi comunicare de informaţii false, la mineriada din 13-15 iunie 1990 şi a decis, de asemenea, declinarea competenţei în favoarea Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General pentru soluţionarea cauzei cu privire la alte infracţiuni.
În cauza declinată către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General, Ion Iliescu şi ceilalţi urmează să fie cercetaţi pentru genocid, tratamente neomenoase, distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri şi distrugerea unor obiective şi însuşirea unor valori culturale, pentru care Secţia Parchetelor Militare a dispus începerea urmăririi penale la datele de 9 iunie 2005, 12 iunie 2006 şi 28 mai 2007.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GCzK-8WjeXw]

La 19 ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, Ion Iliescu poate fi tot mai zâmbitor. O serie de factori combinaţi ai ultimei perioade de anchetă au făcut ca munca procurorilor militari să fie practic ştearsă cu buretele de către procurorii civili şi Ion Iliescu a fost scos proaspăt spălat şi pieptănat din anchetă.
Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România are toate motivele să fie nemulţumită atâta timp cât nu s-a cercetat cauza aşa cum a fost formulată, încă din 1997, de către asociaţie, privind acuzaţiile de genocid, rele tratamente, instigare la război civil, fapte imprescriptibile, atât în codul penal român cât şi cel internaţional.
Dar încă o dată, nu contează adevărul, nu contează faptele, istoria este re-scrisă şi fardată conform intereselor celor care au preluat puterea în decembrie 1989 şi de atunci, mai la vedere sau mai din umbră, controlează România.
Şi nu doar A.V.M.R.-ul are dreptul să fie nemulţumită ci noi toţi. Asistăm încă o dată la falsificarea istoriei la cel mai ordinar mod posibil, Ion Iliescu, unul din personajele cheie al evenimentelor din decembrie 1989 şi a tot ce s-a întâmplat ulterior, este scos cu basma curată pas cu pas din toate anchetele care-l vizează şi nu mai e mult până când maşinăria propagandistică o să-l prezinte pe fostul şef al statului ca pe un adevărat erou al revoluţiei şi democraţiei.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=a3odUFGqne4]

Nu vreau să par mai paranoic decât sunt, dar şi momentul ales este perfect. Ieri seară la ştiri pe Realitatea 2 titluri din 3 includeau cuvântul magic „criză” şi toată media s-a concentrat asupra posibilului acord cu F.M.I.-ul. Ştirea despre Iliescu astfel a fost strecurată ca un eveniment secundar, de importanţă minoră.
Iliescu n-ar trebuii lăsat să zâmbească, locul lui este de multă vreme după gratii. Şi tare mă tem că nu doar a lui ci dacă am trăii într-o ţară obişnuită şi instituţiile statului ar funcţiona, toată spuma clasei politice s-ar afla nu la Casa Poporului ci în Rahova sau Jilava.
Iliescu este responsabil pentru desfăşurarea sângeroasă a schimbării la putere de după 22 decembrie şi fuga lui Ceauşescu, este personajul din spatele mineriadelor, Iliescu este maestrul păpuşar al distrugerii întregului sistem economic al României de după 1990 şi pare mai simplu să întocmeşti o listă cu faptele în care nu a fost implicat într-un fel sau altul tovarăşul Iliescu decât să faci inventarul “meritelor” sale.
Nicio ţară fost-socialistă n-a beneficiat de un potenţial atât de bun cum l-am avut noi şi pare inexplicabil cum de am ajuns în dezastrul în care suntem. Şi toate acestea în mare măsură se datorează acestui activist nesimţit, Ion Iliescu.
Istorie? Îmi mai sună-n cap lozinca pseudo-patriotică „Nu ne vindem ţara” lansată cu festivismul fesenist al momentului tot de acest Ion Iliescu şi ţin minte cum rând pe rând investitorii cu greutate, marile companii occidentale au fost îndepărtate din ţară. Nu ne-am vândut ţara, doar am dezmembrat-o, dezasamblat-o şi bucăţile s-au împărţit între noii ciocoi politici care ulterior le-au valorificat în interes personal. Nimic din toate acestea n-ar fi fost posibile fără acordul lui Ion Iliescu.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KUwU14UIpjA]

Nu ştiu dacă mai este poza lui Esca în manualul de istorie şi mi-e groază să mă gândesc ce o să scrie peste 10 ani despre revoluţie, mineriade şi tranziţie în aceste manuale.
Probabil cititorii mei mai tineri acum se uită cruciş la acest text şi nu înţeleg nimic din furia mea. Şi au dreptate. Eu sunt de vină. N-am împuşcat pe cine trebuie când trebuia.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TvV7wwVQ9Oc]

Ora de istorie

Am citit acum câteva zile la Flavius un blog în care făcea referire la o declaraţie a istoricului Florin Constantiniu: „Trăim o perioadă în care istoria naţională este lichidată cu bună ştiinţă”. Mi-a rămas ideea cumva-n cap şi peste asta s-a suprapus ce a spus astăzi Traian Băsescu la Radio: „să nu ne amanetăm viitorul”. Creierul face conexiuni ciudate uneori.
Şi mie mi-a plăcut istoria, dar nici eu n-am mai pus mâna de ceva vreme pe un manual de istorie. Şi eu îl cred pe cuvânt pe domnul Academician când afirmă că în manualul de Istorie modernă şi contemporană de clasa a VII-a, „Al Doilea Război Mondial este o lecţie facultativă, în timp ce manualul include un studiu de caz consacrat muzicii tinere”. Îmi place şi muzica, nu tânără ci contemporană, dar cu toate acestea nu aş introduce-o în manualul de istorie. Acum mi-a venit ideea, cred că-n manualul de muzică s-ar putea să găsim chestii interesante! Ha ha ha!
Ziceam că trăim vremuri ciudate, Flavius mi-a răspuns că „Trăim întâmplări stupide”. Istoria o facem noi, şi iar mi-am amintit de nepăsarea şi superficialitatea cu care tratăm tot şi toate, lejeritatea cu care ne tolănim zi de zi în aceeaşi mocirlă a „las că merge şi aşa”-ului, comoditatea dezolantă cu care dăm din umeri şi niciodată nimic nu pare să fie treaba sau responsabilitatea noastră.
Apoi mi-am amintit de Gheorghe Lala – oare câţi mai ştiu despre cine vorbesc? – şi de mii anonimi care se trezesc în fiecare dimineaţă şi îşi fac treaba pur şi simplu, firesc, în normalitate, fără zarvă, fără obişnuitul senzaţional şi fără gălăgioasele lumini de rampă ale lumii tabloidizate în care trăim.
Dar tot din normalitate aruncăm peturile de plastic după golire la colţul blocului sau tăiem pădurile fără nicio jenă.
Istoria o facem noi. Şi când facem ceva şi când nu facem nimic. Dar ce o să le povestim nepoţilor?

Pe cine faci tu curvă, mă?!

Ne răcim gura, dar stăm cu mâinile în buzunarul călduţ. Dăm din umeri cu lejeritate, de multe ori spunem „Nu-i treaba mea”. Se întâmplă asta când vedem pe cineva cu mâna-n buzunarul sau geanta altei persoane-n tramvai, când un bărbat loveşte o femeie pe stradă, aiurea în tot felul de situaţii preferăm să nu vedem, să nu auzim, să nu spunem, să întoarcem capul şi să lăsăm privirea în podea.
Neimplicarea are efecte multiple. Azi el, mâine tu… viaţa este imprevizibilă. Cred că societatea, adică fiecare din noi, avem nu doar drepturi ci şi responsabilităţi. Dacă nu faţă de noi, măcar faţă de copii noştri.
Bat câmpii iar?

Voi face referire la câteva comentarii lăsate de un prieten, un şoricel.
„Poate era bine să te gândeşti (…)şi la faptul că vestul a acceptat aşa uşor prostituatele din est… o condiţie pe care se pare că au rezervato femeilor noastre mai degrabă fără nici un fel de scrupule ..nu în necunoştinţă de cauză…”
Întâmplător ( 🙂 ) am cunoscut câteva fete care au plecat ca dansatoare ba în Canada, ba în Italia. Unele ştiau exact la ce se înhamă, altele au picat în plasă din naivitate. Au fost fete care au reuşit să scape de contract, au reuşit să danseze doar, altele au ajuns la prostituţie. Fiecare fată o poveste. Nu toate poveştile au „happy end fericit”…
Există reţele bine puse la punct. Victime sigure sunt fetele de la ţară sau din zonele foarte sărace. Primesc un contract de dansatoare, pare şansa vieţii lor. Îşi fac rodajul într-un club mai jerpelit în provincie, apoi sunt mutate într-un municipiu mai luminat sau într-un club din capitală. Rămân acolo sau sunt trimise la lucru în occident. Odată intrate în circuit este aproape imposibil să scapi.

025_rednails
Cum spuneam şi în postarea anterioară soluţia este prevenirea. Pedepsirea faptei în acest caz este o prostie, legalizarea nu ştiu în ce măsură o să rezolve toate problemele pe care le implică prostituţia.
Proxenetismul, forţarea unei persoane să se prostitueze, abuzurile, trebuie pedepsite şi încă în cel mai aspru mod posibil!
Este nevoie de educaţie, de informare, de măsuri sociale preventive. Aici, din păcate, statul dă rateuri. Sau şi aici. Dar nu vreau să mă repet.
Asistenţa socială face consiliere timidă, peştii nu privesc cu ochi buni abordarea „protejatelor” lor şi teama asistenţilor este firească. Poliţia este mituită, nu se implică sau dacă o face, o face doar formal.
De aici şi teama mea că legiferarea prostituţiei nu va aduce mari schimbări pentru fetele exploatate şi abuzate.
Fetele care aleg benevol prostituţia sunt o altă categorie, dar şi ele au dreptul la statut social, la asistenţă socială şi medicală.
Despre riscuri am vorbit deja în mare parte.

Un şoricel a mai spus un lucru care mi-a rămas în cap: „Poetic spus fiecare individ este o minoritate!”
Este un aspect cel puţin interesant. Într-o lume a globalizării, o lume în care tot mai mult tindem să devenim doar o faţă-n mulţime, un anonim pe internet sau aiurea, într-o lume în care devenim tot mai uniformizaţi şi standardizaţi sub presiunea modei, a trendurilor, a non-valorii impuse şi a consumismului exacerbat, cred că avem şi mai multă nevoie de „ciudaţi”, de nonconformişti, de rebelii fără cauză, de… profesiile liberale.
Avem nevoie de artişti şi avem nevoie de… prostituate. Nu, nu curve.

030_orangeglow

Da’ pe cine fac eu curvă?!
Curve sunt cei care ne mint în faţă, sunt cei care ar putea şi chiar ar avea obligaţia să facă ceva şi nu fac nimic, cei care ne vorbesc despre criză şi buget de austeritate, dar o fac cu un zâmbet larg îmbrăcaţi în costume scumpe şi elegante şi au nonşalanţa celor care în fapt nu au nicio apăsare, curve sunt cei care ne vorbesc despre moralitate, ne vorbesc despre căinţă din uşa jeepului…

Şi tot de la un şoricel: „O altă idee mai a dracului … e că toţi în capitalism suntem prostituate!… ce facem, toţi facem pe bani nu din convingere .. şi lasă urme!!”
Poate să pară o abordare abruptă, dar cred că este oarecum corectă. Capitalismul, moartea pasiunii. Ha ha ha!

Gata! Încă una şi mă duc! Ha ha ha! Mâine vă stresez cu altceva…ştiu sunt un nesuferit. „România se închide tot mai mult în sine fascinată bolnăvicios de o realitate care pare sincer o angoasă amplificată a unor fapte banale. Lipsa de interes în lumea din exterior, lipsa de interes faţă de lucruri care au un sens nu imediat local, şi mai ales principialitatea ortodoxa par a fi la rădăcina a ceea ce numim masochism. Personal o văd ca lipsă de curaj pe lângă o lipsă de interes în a da credit altor lucruri ce au o valoarea mai largă.”

Nu pot să cred!

Mereu rămân lucruri nespuse. Unele importante, altele haioase, iarăşi altele uitate pur şi simplu.
La mesajul de ieri spunea o Doamnă/Domnişoară: „Mulţumesc mult pentru floare. Poate nu crezi, dar e prima floare pe care o primesc pe ziua de azi. Şi cred că singura…” Nu pot să cred! Şi nu a fost singura persoană care a spus asta. Încă nu m-am dumirit dacă este vorba de nepăsare sau nesimţire…
Aşa mi-am amintit de Braşov, de Schei unde am stat o vreme şi unde mai tot timpul vedeam femeile cum cară sacoşele de la piaţă, cum urcau dealul anevoios, singure sau pe lângă ele cu bărbatul cu mâinile-n buzunar sau fumând nepăsător. Apoi mi-am amintit de o altă fază din tramvaiul 32, a urcat un tip cu o tipă, tineri, tipul cu mâinile tot în buzunare, fata căra o geantă mare de voiaj şi o sacoşă. Băiatul (de băiat) a văzut un loc liber, s-a înfipt cu viteza luminii, s-a trântit pe scaun şi şi-a scos telefonul mobil şi a început să butoneze. Fata a stat lângă el în picioare şi cu bagajele-n mână. Au coborât la Gara de Nord… Un voiaj de vis…
Poveşti mărunte, poveşti de lângă noi. Cotidianul aşa cum este, nefardat, cu cearcăne la ochi şi cu uşor damf de brânză cu ceapă.
Naturaleţea cu care aruncăm biletul perforat după coborâre pe jos se reflectă în naturaleţea cu care se defrişează bezmetic pădurile din toată ţara. Adică nu prea ne putem înjura conducătorii atâta timp cât sunt la fel ca noi, atâta tot, joacă cu mize mult mai mari. Nu poţi pretinde de la alţii lucruri pe care nici tu nu le ai sau nu le faci. Ei bine da, unii pot, dar intrăm în alte poveşti!

Doamnelor şi Domnişoarelor, vă ofer şi astăzi o floare, să fiţi iubite şi să aveţi o primăvară senină şi frumoasă. Eu vă respect şi vă ador în continuare cu încăpăţânare.

035_roseoftheroses

Apropo de „nu rupeţi florile”, Geoană visează să culeagă ghiocei în grădina de la Cotroceni. Vise plăcute prostănacule! Ha ha ha! Nu pot să cred! Adică ţara-i praf şi Geoană vrea să culeagă floricele! Vă zic eu, nici pe el nu o să-l vedem cărând sacoşele de la piaţă!
Întâmplător am auzit la radio-n autobuz ieri o dezbatere despre cursa pentru Cotroceni. Ce m-a surprins (sau nu chiar) a fost faptul că toate partidele căutau un contra-candidat pentru Băsescu, analizau şi schiţau presupusul portret robot al celui care ar putea să-l bată pe marinar. Idiot cum sunt, mie mi se pare nefiresc. Adică ideea e să-l bată cineva pe Băsescu sau să avem un preşedinte capabil, responsabil, o persoană adecvată funcţiei? Este cam aceeaşi situaţie ca şi cu alegerile pentru Parlament: toţi vorbeau despre preluarea puterii, nimeni despre guvernare şi asta se şi vede acum în fapt: bugetul s-a făcut anapoda, banii s-au împărţit după interese şi criterii politice şi aşa zisele măsuri anti-criză sunt simple cârpeli de moment, nici acum nu există o viziune generală şi o strategie pe termen lung pentru remedierea problemelor care macină toată societatea şi tot sistemul românesc.
Lucrurile nu stau pe roze nici în dreapta, nici în stânga. PSD se agaţă de Geoană sau Năstase, nici unul din cei doi nu prea se bucură de popularitate sau aprecierea electoratului. În dreapta, la liberali, îl avem pe Crin Antonescu şi pe Tăriceanu. Tăriceanu niciodată n-a sărit în sondaje de 25%, şanse să ajungă la Cotroceni sunt minime iar Antonescu nu este nici măcar prezent în conştiinţa şi ochiul public. Habar n-am ce strategi şi ce şefi de campanie au partidele, dar suntem deja în martie şi încă nimeni n-a desemnat un candidat, de promovarea acestuia nici nu poate fi vorba! Sunt doar două posibilităţi: 1. nimeni nu s-a gândit serios că ar putea să-l învingă pe Băsescu, 2. cei din fruntea partidelor nu sunt doar incompetenţi, dar sunt şi proşti şi rupţi de realitate.
Ar mai fi şi o a treia variantă, dar nici nu vreau să mă gândesc! În secret toţi speră ca Oprescu (candidatul surpriză independent) să-i fure fotoliul pe ultima 100 de metri lui Băse. Un bătrânel amorţit şi adormit ne lipseşte de la Cotroceni! Autostrăzi tot nu o să avem, da’ poate de Crăciun anul acesta, Oprescu ne trage un cârnat de la Baia Mare la Constanţa…

Trăim în România şi asta ne excită!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OH3EaO5AMDU]

slalom printre vise

Lumea s-a schimbat. Computerul şi internetul a schimbat radical omul. Menite să susţină o comunicare şi o informare mai eficientă, parcă lucrurile au luat o întorsătură diametral opusă. Nu este singular cazul în care constat că omul reuşeşte să-şi dea cu ranga-n cap, cu băţul în baltă sau cu mucii în fasole.
Nici cum poţi abandona viaţa în favoarea Second Life-ului  nu prea pot să înţeleg. Sexul în favoarea sexului virtual. Atingerea pielii s-o dai pe…tastatură. Ne-am rătăcit?
Slalom printre vise? „Zi de zi, într-o lume mică şi murdară aşa cum o ştii…” Colectăm ID-uri de Mess, adrese de mail, fotografii sau ne zâmbim jovial pe web-cam. Stupid? Trăim tot mai mult o imitaţie de viaţă şi comunicăm prin semne, emoticoane.
bucurie:  : ) – 🙂 şi  tristeţe: : ( – 🙁
Am auzit o ştire la radio acum două-trei săptămâni despre drogurile digitale. Nişte fişiere audio care induc stări halucinogene. Nu mai „bagi în vene”, bagi la căşti. Ce mai urmează?

0001000200030004

Luna agăţată într-un colţ de umbră, mă sărută, se coboară, mutilată pare acuma cum pe străzi agale umblă.
Îmi face semn discret cu mâna, îmi şopteşte ultima oară…
Rătăcesc împiedicat prin gândurile mele, cuvintele se leagă şi se destramă în voie…N-am să le aşez pe foaie: am un blog, le las în ploaie. Când totul pare fără sens şi-n ceaţă, scormonesc un fir de aţă, mă agăţ, ies pe fereastră, strig tăcut: viaţa-i albastră…

Dar altceva vroiam să spun! Vroiam să spun că vreau să ţip, vreau să respir, vreau să adulmec parfumul teilor, vreau să mă preling pe pielea ta, chiar daca habar n-am cine eşti Tu, vreau să vrei şi să mă vrei, vreau să nu ne mai strecurăm printre cuvintele cu grijă alese, vreau să ne jucăm, să ne excităm şi apoi să râdem, vreau să-mi iau viaţa înapoi, vreau să îţi dau viaţa înapoi, vreau să te vreau din nou şi din nou, să te las, apoi să te strâng în braţe, să plec fluierând şi să mă opresc tresărind la colţ, vreau să plâng, sunt băiat mare! şi să râd când îmi amintesc de lacrimile dulci amare, vreau să bem cafeaua seara împreună şi să nu mai mergem la culcare, vreau tot, vreau acum, vreau şi ce nici n-am vrut vreodată!
Am un vis, ascuns într-o batistă, o am tot timpul într-un buzunar ferit, cred că visul e o larvă şi mai cred că o să zboară…

0005

“Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul.
Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc.
Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! – Regele m-a dus în cămările sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte!”
(Cântarea Cântărilor, versetele 1,2 şi 3, Vechiul Testament)

00070008

Sunt viu. În micul meu univers. Respir şi visez cu ochii deschişi. Dau albul la o parte şi dedesubt eşti…tu. Vie. Visez?

0009

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=niIcxMuORco&feature=related]

paşaport spre iad?

Paşapoartele biometrice, nedesluşitul 666, frica exacerbată de venire a apocalipsei şi în final prostia omenească mereu proaspătă şi fascinantă, rămân subiecte „hot and kinky”. Jale mare!
Mi-am amintit de „Tatăl Nostru” şi al cincilea vers: „Facă-se voia Ta”. Care ar putea fi dovada mai vie şi mai pregnantă a adevărului Biblic şi Creştin decât împlinirea profeţiilor şi nu înţeleg nici teama Creştinilor îndârjiţi de apocalipsă atâta timp cât Dumnezeu le-a promis credincioşilor salvarea. Dacă eu, un păcătos netrebnic cum sunt, nu mă tem, ei de ce-şi fac griji? Cred că au o problemă de credinţă.
Dar nu despre asta vreau să discutăm!
pasapoarte biometrice
Subiectul a stârnit şi în Parlament discuţii aprinse. Olguţa Vasilescu a sărit ca arsă: „Prea repede aplicăm prevederile UE. A ajuns ţăranul să nu-şi mai poată paşte o capră în curte fără avizul consiliului ştiinţific al nu ştiu cui”. György Frunda s-a exprimat şi el în aceeaşi direcţie: „Nu cred că este cazul să fim mai iuţi decât celelalte ţări europene”. Referitor la fatidica cifră Varujan Vosganian a punctat: „Nu putem să nu credem în numere. Chiar CNP-ul este un număr care ne identifică. Eu cred că orice superstiţie vine din lipsă de informare, iar noi nu am fost informaţi suficient”. Dezbaterea s-a înfundat şi Puiu Haşotti le-a propus colegilor săi retrimiterea ordonanţei la Comisia Juridică şi reluarea discuţiilor săptămâna viitoare.
De partea cealaltă, Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a încercat să liniştească spiritele: „Acest număr este menţionat în Apocalipsă, dar e un număr ca oricare altul. Nu înseamnă că dacă vedem numărul 666 scris undeva pe un gard trebuie să avem o problemă cu acest număr. Avem la telefonul mobil aceste numere şi nu există vreun argument teologic susţinut de cei care sunt împotriva paşapoartelor biometrice în legătură cu acest număr. Din păcate am văzut pe posturile de televiziune fel de fel de monahi care din mândrie şi din precară pregătire teologică au produs mai mult panică decât să prezinte exact care e poziţia bisericii.”

Totuşi biserica Ortodoxă a solicitat Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului schimbarea legislaţiei în vigoare după modelul Serbiei, pentru a face posibilă eliberarea pentru românii care invocă motive de conştiinţă sau religioase de paşapoarte temporare care nu conţin date biometrice. Astfel infractorii sau teroriştii vor putea invoca aceste motive şi vor beneficia de paşapoarte „normale”. Chiar şi fără o astfel de prevedere, în cadrul U.E. poţi circula liniştit şi fără paşaport, deci cei care nu doresc să fie supravegheaţi, pot trăii liniştiţi fără paşaport sau să-l lase pe acesta acasă.

De supravegheat, oricum suntem supravegheaţi: internetul şi activitatea oricui poate fi supravegheată, telefoanele mobile pot fi interceptate şi monitorizate, prin cardurile bancare se poate urmării activitatea fiecăruia, chiar şi prin televiziunea digitală se poate şti cu exactitate cine ce program urmăreşte. De toate aceste lucruri cel mai mult se tem cei ce au ceva de ascuns şi mai puţin oamenii  care ridică problema strict din punct de vedere etic şi al dreptului fiecărui om la intimitate.

Un alt aspect a fost al măicuţelor şi călugărilor care populează posturile de televiziune şi internetul în campania anti-paşapoarte: „Biserica se dezice clar de declaraţiile lor.” Majoritatea acestor personaje n-au nicio legătură cu biserica şi sunt doar în căutare de popularitate sau unii – să mă ierte Domnul – sunt simplii nebuni.

În România anului 2009 mai sunt sate fără reţea electrică, de gaze şi canalizare, sunt oraşe cu străzi neasfaltate şi fără canalizare şi apă, sistemul sanitar este la pământ, nu este asigurată siguranţa cetăţeanului iar sistemul de învăţământ nu mai răspunde nevoilor directe şi reale de pregătire vis a vis de piaţa muncii. În aceste condiţii cred că nu se justifică cele circa 70 de milioane de euro „investite” în paşapoartele electronice. Cum nici cu investiţiile de 55 de milioane Ron în biserici nu pot fi de acord. Ca să nu amintesc din nou de proiectul megaloman ceauşist al Catedralei Mântuirii Neamului.

Vorbim despre criză, despre buget de austeritate şi se aruncă cu banii absolut aiurea. Nu Diavolul ne este duşman ci suntem noi proprii noştrii duşmani.

Naomi tunsă şi bătută

0724 433 783 – Aşa începe povestea cu Naomi tunsă şi bătută. Se întâmpla acum două seri pe inegalabilul post de televiziune OTV condus spre noi culmi ale ratingului de acelaşi negreşit Dan Diaconescu. Naomi şi-a dat numărul de telefon în direct pe post şi de aici până la ce s-a întâmplat ieri seară…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=AA5oRBC68V8&feature=related]

Ieri seară Naomi se afla într-o cafenea din centrul Bucureştiului când a fost sunată să se întâlnească cu un necunoscut. Respectivul ajuns la faţa locului a chemat-o pe Naomi afară unde împreună cu alte trei persoane au lovit-o, au tuns-o, au obligat-o să se dezbrace şi în final au aruncat-o într-o pubelă. Agresorii au fotografiat scenă cu scenă toată isprava şi au afirmat, conform spuselor lui Naomi că sunt de la Noua Dreaptă.

naomi-batuta_la_White_Bar

Regionala Noua Dreaptă acesta este ultimul avertisment” – au spus atacatorii îmbrăcaţi în trening, dintre care unul a fost ţigan, tot conform celor declarate de Naomi. Tudor Ionescu, preşedintele mişcării Noua Dreaptă , foarte prompt şi pe fază, a sunat şi a intrat în direct la Dan Diaconescu să se dezică de acţiune. S-a iscat şi o mică altercaţie între cei doi, la un moment dat Tudor Ionescu ameninţând-o pe Naomi că o va da în judecată pentru acuzaţii nefondate la adresa organizaţiei conduse de domnia sa. Din platou n-a lipsit nici Nikita, gravidă fiind, a stat în studio toată noaptea să o încurajeze pe Naomi. Un tablou bizar, o scenă grotescă, o imagine în oglindă a societăţii române de acum, o secvenţă necosmetizată a realităţii absurde în care trăim.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PDo7B9KAyMc]

Putem avea presupuneri, putem enunţa ipoteze, rămân însă pure speculaţii. La ce bine se descurcă Poliţia Română în cazuri mult mai grave, făptaşii pot să doarmă liniştiţi.
Rămâne un singur semn de întrebare: de ce agresorii au fotografiat toată operaţiunea? Putea fi vorba despre o acţiune la comandă şi aveau nevoie de dovada că şi-au făcut treaba sau pozele în sine vor face vâlvă într-o publicaţie? Aici poate fi cheia acestui caz, dar poate fi doar o altă mişcare la derută.
Noua Dreaptă aflată în plină campanie în lupta împotriva cipurilor şi a monitorizării individului şi într-o campanie de susţinere a românilor din Italia, a câştigat ori cum la capitolul lizibilitate.
Dan Diaconescu a făcut ce ştie el să facă cel mai bine: rating. La urma urmei, este mămica şi tăticul ratingului, nu-i aşa? Etica, moralitatea sunt sofisme, nici de cum rude cu profesionalismul şi jurnalismul românesc în sine a devenit tot mai tabloidal, axat pe spectaculos, pe şoc şi aşa numitele ştiri bombă sau explozive. Până unde se mai pot împinge limitele pare imposibil de spus. Cu toate că multă lume se dezice de acestea, ele fac rating şi atâta timp cât ele vând, o să existe şi o să se pluseze.
La o simplă căutare pe Google la „Naomi tunsă şi bătută”, la doar câteva ore după eveniment, am găsit 1.870 de rezultate, în mare majoritate bloguri. A fost amuzant să scriu al 1871-lea blog cu acelaşi titlu inspirat! Îmi pot imagina cum stăteau distinşii bloggeri cu ochii pe indicele de trafic azi noapte şi se bucurau de creşterile spectaculoase pe seama unei persoane amărâte şi (a)bătute…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=44MF9xjpb4w]

Trăim într-o Românie americanizată unde nu doar panourile luminoase Coca-Cola şi McDonalds-urile de la tot pasul domină peisajul, dar odată cu democraţia occidentală am ales (importat) şi drogurile, pornografia, prostituţia, homosexualitatea, şomajul şi crima organizată. Un trei în unu mai spumos şi mai perfid. Nu că infracţionalitatea, prostituţia sau homosexualitatea n-ar fi existat cu mii de ani înaintea oricărui sistem socio-politic…

Este o Românie americanizată unde totul este posibil, dar mai cu seamă orice. Este în declin societatea occidentală şi capitalismul sau doar noi am înţeles şi implementat toate lucrurile anapoda, este greu de spus. Deloc retoric, declinul capitalismului este evident şi se resimte.
Dar ce ne facem noi, fiecare în parte, cu propriul nostru declin?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=W-eDibSCHxI]

se modifică, dar nu se schimbă nimic!

Cazul jafului de la Braşov pare tot mai mult o vânătoare de ţap ispăşitor. Temutul Serghei Gribenco, cel de-al doilea suspect arestat în acest caz, este caracterizat pe un ton grav de actualul ministru Dan Nica ca fiind un personaj cu sânge rece care ştia fiecare pas al anchetatorilor,  extrem de periculos, specializat în crimă organizată, dar şi în contrainformaţii. Cu toate acestea, personajul era dat în urmărire internaţională din 2003 pentru că a înşelat mai multe firme folosindu-se de file cec fără acoperire si provocând pagube de câteva miliarde de lei vechi. Cireaşa de pe tort la toată povestea aceasta cusută cu frişcă, pardon! cu aţă, este că temutul infractor în 2007 respectiv 2008 a fost de două ori oprit şi amendat de Poliţia Rutieră.
Dacă unii vorbesc despre incompetenţa poliţiştilor de la Braşov, eu cred că lucrurile sunt mult mai grave: este vorba despre corupţie şi de o mare tovărăşie între poliţie şi infractori. Adică devine tot mai lizibil cine organizează crima…
Nu ne mai miră nici faptul că la Braşov nici cazul farmacistelor, nici cazul Elodia n-au fost nici în ziua de azi soluţionate.
Mai este un aspect, sunt curios cine o să fie ministru de interne săptămâna viitoare? Dacă aceea declaraţie dramatică despre Serghei Gribenco ar fi fost făcută de Liviu Constantin Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, nu ar fi fost situaţia atât de gravă, dar mă întreb cum este posibil ca ministrul de interne să fie la modul acesta dezinformat de proprii săi subalterni şi împins practic să se facă de…cacao.

Nu mai e mult şi deloc surprinzător vom afla ştirea bombă de la Dan Diaconescu în Direct că Eugen Preda l-a ajutat pe Cioacă să scape de cadavrul Elodiei! Ceva pute la Braşov…şi nu doar acolo!

Dar să nu ne îndepărtăm foarte tare nici de la problema smulsului de ţăruşi. România Liberă a găsit un caz similar cu cel al doamnei Marişca Chiş în Penitenciarul de maximă siguranţă de la Iaşi . Costică Dima are 80 de ani şi este condamnat la un an de detenţie tot pentru că a smuls doi ţăruşi. Bătrânul suferă de insuficienţă hepatică, hernie multiplă cu eviscerare, prostată şi a fost dus cu targa la penitenciar.
Dacă presa o să facă suficientă vâlvă probabil şi domnul Dima o să fie graţiat, dar nu cred că este treaba preşedintelui să graţieze zilnic asemenea cazuri şi în general nu asta este soluţia.

Cum se mişcă treaba în Justiţie? Executivul a aprobat ieri patru Coduri ale Justiţiei – penal, de procedură penala, civil şi de procedură civilă. „Aceste Coduri sunt absolut necesare pentru îmbunătăţirea sistemului juridic din România”, a afirmat Ministrul Justiţiei care a mai precizat că „toate cele patru Coduri vor fi cel mai probabil implementate peste un an şi jumătate – doi”. Bun aşa!

Multe nu se ştiu încă despre noile prevederi din codul penal, dar Pro Sport deja vine cu o ştire surprinzătoare (?): „Gigi Becali e aproape de a scăpa de condamnare în dosarul Valiza!
Noul Cod Penal, adoptat astăzi de Guvernul Românei şi trimis la vot în Parlament, prevede că fotbalistul nu mai e asimilat unui funcţionar. Astfel, premierea fotbaliştilor de la Universitatea Cluj nu mai poate fi considerată mită.”

Concluzia nu poate fi decât una: se modifică, dar nu se schimbă nimic! Puşcăriile vor fi umplute tot de bătrâni ca doamna Chiş şi domnul Dima şi câţiva borfaşi mărunţi iar adevăraţii infractori rămân să-şi vadă de treabă protejaţi de lege şi de organele abilitate. Putem ieşii în stradă, dar grijă mare la genţi şi portofele!

Gândul furnizează un „top 10 Dosare „omorâte“ de mâna procurorilor”:
„01) Eugen Preda, liderul clanului de la mall. A fost pus în libertate pentru că anchetatorii nu au depus suficiente probe la dosar.
02) Alexandru Diaconescu, acuzat de uciderea celor 2 farmaciste din Braşov, împuşcate în cap în anul 2004. A fost achitat definitiv şi acum cere despăgubiri de la statul roman.
03) Corneliu Iacobov a fost achitat de Tribunalul Bucureşti. Judecătorii au stabilit că nu au existat infracţiunile stabilite de anchetatori, respectiv spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
04) Ion Alexandru Tiriac a fost achitat de către Curtea de Apel Bucureşti de acuzaţiile de trafic de droguri şi punere la dispoziţie a locuinţei pentru consum de droguri. Judecătorii au renunţat la probele audio-video „pentru ca sunt neclare“ şi pentru că nu exista transcrierea acestora la procurori
05) Iosif Pop, fostul preşedinte al Băncii Transilvania, a fost arestat de procurorul Gheorghe Şuhan de la DNA, care – ulterior – i-a dat soluţia de scoatere de sub urmărire penală. Pop a fost arestat sub acuzaţiile de acordarea de credite neperformante, spalare de bani şi abuz în serviciu.
06) Elena Pop Blaga, judecătoare din Oradea, a fost arestată şi trimisă în judecată, fiind achitată definitiv. Ulterior, a dat statul în judecată solicitând daune morale. Judecătoarea a fost acuzată de corupţie. Înregistrările folosite pentru acuzarea sa au fost efectuate ilegal
07) Csibi Istvan a fost achitat definitiv pentru complicitate la tâlhărie, pentru că fapta nu exista. Această soluţie a fost pronunţată de trei instanţe. Omul de afaceri a mai fost achitat în alte trei dosare. pentru lovire, lipsire de libertate şi ultraj.
08) Mircea Gutău, primarul din Râmnicu Vâlcea, trimis în judecată de DNA pentru corupţie, a fost achitat. Procurorii nu au reuşit să demonstreze că a fost vorba de luare de mită. În plus, stenograma casetelor era diferită ca conţinut de ceea ce apărea pe înregistrări.
09) Omar Hayssam a fost achitat în dosarul Foresta Nehoiu pentru că fapta pentru care a fost acuzat iniţial, bancruta frauduloasă, a fost abrogată, iar legea penală nu prevede infracţiuni de natura celor pentru care sirianul a fost trimis în judecată.
10) Gavril Mârza, preşedintele PSD Suceava, a fost achitat pe motiv că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. El a fost acuzat de procurorii anticorupţie că s-a folosit de funcţiile deţinute în partid în scopul obţinerii de foloase necuvenite.”

Şi acesta este doar un timid vârf al icebergului!