Home › Posts tagged diverse › Page 38

diverse

Justeţea Justiţiei

Posted on by — 12 Comments ↓

O femeie, Marişca Chiş, în vârstă de 54 ani, a fost condamnată la 7 luni de închisoare fiindcă a smuls câţiva ţăruşi înfipţi într-un pământ pentru care se află în litigiu cu un vecin. Eugen Preda a fost eliberat, conform judecătorilor, nu reprezintă pericol public. Nici Sile Pietroi sau Genică Boierică. Lucrurile se petrec simultan în aceeaşi Românie unde numai noi, fraierii contribuabili ne mai mirăm cum un personaj dat în urmărire generală ca Gorbunov se antrena într-o sală alături de poliţişti.
Autorităţile, în frunte cu proaspătul ministru de interne Eugen Preda, ne asigură că Poliţia veghează. Dacă doar dormeau în post, cum era vorba, poate era mai bine. Realitatea însă este alta: poliţia este mituită şi chiar dacă uneori mai este arestat câte un Predoi sau un Pietroi, sunt scoşi pe uşa din spate al Justiţiei. Cu ce tam-tam a fost adus Tolea din Spania să fie eliberat în doar câteva luni, spălat şi pieptănat pe chelie. De la infractorii mărunţi până la marii corupţi din vârful clasei politice, toţi sunt vedete de televizor, defilează cu nonşalanţă şi se declară victime ale unui sistem care le asigură prea multă prezumţie de nevinovăţie. Pentru bună purtare sau o boală mai mult sau mai puţin misterioasă, toate aceste jeguri revin în societate şi îşi văd nestingheriţi de „afaceri”. Cotizează unde trebuie, iar oamenii ordinii întorc capul, justiţia închide ochii, unor politicieni le mai răsare o vilă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Buic70du4k8]

Am citit şi nişte cifre amuzant absurde: la 60.000 de poliţişti avem 122.000 de bodyguarzi. Sunt 1.120 de companii de pază şi siguranţă. Păzea! Mă simt mult mai în siguranţă…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0HOIRnbb0XE]

„Potrivit Codului penal, pericolul social este atingerea adusă uneia dintre valorile ocrotite prin lege. Aceste valori sunt: “România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.” (sursa: Gândul )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hmuDO6ha0-8&feature=related]

Frattini vrea garanţii că nu vor mai ajunge infractori români în Italia. Nicio problemă, le va avea când Italia o să garanteze că nu vor mai ajunge mafioţi Sicilieni în America, de exemplu. Nu vreau să fiu răutăcios cu „fraţii latini”, dar până una alta sunt mai celebrii pentru macaroane şi mafie la export decât pentru Botticelli, da Vinci, Rafael, Paganini sau Vivaldi.
Culpabilizarea colectivă nu rezolvă situaţia nici la ei, nici la noi şi nicăieri. Combaterea criminalităţii se face prin prevenire, să prinzi un borfaş după comiterea faptei nu o să elimine niciodată infracţionalitatea. Corupţie este şi la ei ca şi la noi şi se impun măsuri drastice.

Discursurile menite să ameţească publicul şi electoratul nu duc nici ele nicăieri.
Pe de altă parte şi eu susţin ideea că infractorii ar trebuii ţinuţi în ţară şi sub strictă supraveghere chiar dacă acest fapt contravine principiilor şi legislaţiei mult prea permisive din Uniunea Europeană.
Este încă un caz în care constat că Uniunea este disfuncţională şi ideea unei lumi globalizate trebuie să ţină cont de specificul local. Cred că sistemul American, fiecare stat cu legislaţie proprie, poate fi un model bun de urmat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DkfQ5KA3SBA]

America nu ne-a „dat” doar Coca-Cola, McDonalds, Star Wars şi Michael Jackson, ci ne-a binecuvântat şi cu Oscaruri. 🙂 Dar despre Oscaruri îl las pe prietenul meu Alin să-şi dea cu părerea, la filme nu mă pun cu el! Heil Mickey Rourke!

“Praise the Lord
and Praise the Holy Spirit
to save us from your
Freedom, Justice, Peace
Accordance and Illusion
from Arrogance and Pride
from Violence and Confusion
the Great Despair
and Great Depression
Satanic verses
of your superstition
the Land of Plenty…

The Bill of Rights
the Enterprise
the Free Will
and the Unbroken One
your Self-Esteem
and Self-Desire
your Trust in God
and in Religious Fire…”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aVFctjhkGjI&feature=related]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4w9EksAo5hY]

codul galben cenuşiu

Posted on by — 17 Comments ↓

Ninsoarea ne surprinde şi-n februarie cum invariabil ne surprinde-n fiecare lună de iarnă an de an. Pe mine mă miră că ne miră, oraşul o ia razna, semafoarele se blochează, maşinile rămân agăţate pe linia de tramvai, simfonia claxoanelor nerăbdării se împleteşte cu înjurăturile impersonale în care boule sau vaco nu ţin cont de sex ci de situaţie. Bucureştiul nu este un oraş dinamic ci unul haotic, edilul şef este doar un bătrânel neajutorat şi impotent, un fel de Ciomu lăsat fără bisturiu, călăul ajuns victimă,  care ieri abia pe la ora 14 aduna-se consiliul pentru situaţii de urgenţă, când oraşul se scufundase-n omăt şi noroi din zorii zilei. Când nu ninge abundent atunci plouă şi se revarsă canalizările şi când este senin ne înghite praful şi ne prăbuşim în gropi. Trăim într-un oraş parcă sub asediu constant, încolţiţi de escavatoare, buldozere, pickhammere  şi macarale, un oraş veşnic sedus şi abandonat, îngropat sau îngheţat.
Pasajul Basarab între coşmar urban şi contorsionism contemporan. Oraşul se umple încet-încet cu relicve noi. Obiective atractive? Ruinele din jurul Casei Poporului, Casa Radio în paragină, clădirile abandonate din centru şi şantierele pustii, toate fac din capitală un tărâm de coşmar, o locaţie perfectă pentru filme de categoria B despre declinul civilizaţiei sau model pentru cum nu se face administraţie. Nici vorbele, nici cârnaţii kilometrici nu acoperă jegul şi lipsa de viziune sau priceperea, abordarea profesionistă a ce înseamnă administraţie şi urbanism.
Între două cazinouri, o farmacie şi o bancă, răsare încă un mall sau o biserică. Trăim într-un oraş casant şi cu tot betonul său, perfect perisabil.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=k9xCCjL1RZE]

Ninge, perdeaua albă găurită acoperă mizeria cotidianului, pentru un minut par rătăcit într-un basm cu aromă de măr copt şi vin fiert cu scorţişoare, apoi o rafală de vânt împrăştie mireasma de vis, oraşul se dezveleşte din nou, este şters şi cenuşiu, mă agăţ cu disperare de glugă, de fulgii ce-mi zgârie faţa, de un vis de vară risipit în nisipul fierbinte pe o plajă de demult…şi un alt cod galben 🙂 :

“Te uitai la mine si ma striveai cu privirea ta

O simteam grea…

Cadea ca o ploaie de vara, grea si insetata de pamant…

Apasandu-mi fiecare centimetru de piele acoperita

Arzand fiecare centimetru de piele dezgolita…”

Paradisul pierdut? „Viitorul sună bine…”

Soţ si soţie la poarta Raiului. Sf. Petru le repartizează un bungalow de vis pe o plajă însorită, lângă o mare albastră şi în umbra unor palmieri generoşi:
– Aveţi teren de golf şi tenis, piscină, şi dacă vă e foame şi n-aveţi chef să gătiţi, puteţi merge la oricare din barurile din apropiere. Totul este gratis.
Soţul către soţie: – Ai văzut?… Dacă nu erai tu cu tărâţele tale, cu antioxidanţii şi fulgii de ovăz şi fibrele vegetale… puteam ajunge aici încă de acum 10 ani!

2009022001200902200220090220032009022004200902200520090220062009022007200902200820090220092009022010

Între Bamboo şi Biserică

Posted on by — 18 Comments ↓

N-am fost niciodată la Bamboo. Nu-s genul de petrecăreţ la „Corporate Parties”, nu mă duc undeva să fiu văzut ci merg ca boul să mă simt bine-n pielea mea, în hainele mele absolut obişnuite şi n-am nici maşină de fiţe, mobilul meu n-are blue-tooth, nu face poze şi n-are mp3 player, nu trag cocaină pe nas să par relaxat sau să rânjesc şi nu port nici femeia pe post de bijuterie. Era să zic podoabă. N-am mai fost la o biserică de nici nu mai ţin minte exact cât timp. Sexul şi credinţa ţin de intimitatea fiecăruia şi cum nu defilez cu măciuca-n mână pe Lipscani, aşa nu-mi scot nici sufletul pătat şi petecit la vedere-n public. Cred că am o relaţie normală cu Dumnezeu, nu dialogăm prea des, dar ne tolerăm cu discreţie. Nu dau niciodată vina pe el, dar nici nu-i cer ajutorul. O fi rivalitatea masculină – fiindcă mi s-a indus şi mie ideea că Dumnezeu este un bătrânel cu barbă, uneori foarte răzbunător – sau egoismul meu exacerbat, dar m-am obişnuit să-mi rezolv singur problemele. Sunt persoane cu care e plăcut să bei un ceai, să ai o discuţie agreabilă, dar să nu le ceri niciodată nimic! Acesta este Dumnezeul meu şi cu asta pace!
Am citit prin ziare o veste minunată: salariile cresc şi în 2009 cu 2-13%. Apoi am aprofundat subiectul şi am înţeles că vor creşte salariile directorilor. Să-mi mai zică cineva că unora nu li se îndeasă-n sac că fac ca trenul în gară! Cei de la Bamboo pot sta relaxaţi: partyurile la piscină nu vor lipsii nici anul acesta. Vorba lu’ Ţiriac: „Criza îi face bogaţi pe cei cu bani şi îi sărăceşte pe cei săraci”.
Dar demnitarii s-au gândit şi la omul de rând. Astfel: Vasile Mocanu, PSD: „La biserică ajunge omul şi când se mărită, şi când se botează, şi când moare”; Doru Leşe, PD-L: „Sunt relativ credincios”; Cristina Pocora, PNL: „Vreau să stimulez turismul ecumenic” şi Raluca Turcan, PD-L: „Am făcut-o pentru oameni”.
Amendamentele admise în discuţiile legate de  buget vizează alocarea de sume de bani pentru 806 lăcaşe de cult. 55 de milioane lei noi.
Cum era vorba aceea? Cu aia-n aia, cu degetul în… şi cu sufletul în Rai nu se poate? Uite că se poate.

Cu bani de la buget.

biserica

Vă place Brahms?

Posted on by — 12 Comments ↓

Nu ştiu câţi oameni au auzit numele scriitoarei Françoise Sagan, nu ştiu câţi dintre voi aţi văzut filmul „Goodbye Again” din 1961 regizat de Anatole Litvak şi în rolurile principale cu Ingrid Bergman şi Yves Montand, cum nu ştiu nici câţi dintre dumneavoastră ascultaţi dimineaţa la cafea Brahms, Chopin, Grieg sau Tchaikovsky.
Sincer vorbind, nu ştiu câţi am auzit numele lui Marian Cozma înaintea tragicului eveniment, eu unul cu siguranţă nu. Nu ţin minte nici când am citit despre vânzările spectaculoase de disc ale unor artişti ca Iris, Voltaj sau ori cine altcineva, în schimb da, citim zilnic despre tot felul de starlete şi vedete bârfe şi aşa-zise „mondănităţi”, trăim într-o ţară unde parcă avem numai jafuri, crime, sinucideri şi violuri, unde brand-uri devin nume ca Cioacă, Gorbunov, Simona Sensual şi Sexy Brăileanca, unde tot felul de băbuţe visează să devină tinere speranţe ale industriei pornografice şi unde autorităţile par ocupate doar cu umplutul propriilor buzunare iar noi, fraierii, ne păzim buzunarele-n tramvai de concetăţenii care rătăcesc cu mâinile prin ele…

[youtube=www.youtube.com/watch?v=tibeoDFsrkI]

Nu cred că nu sunt medici extraordinari care cu toate că n-au la dispoziţie cele mai performante aparate nu salvează vieţi în fiecare zi, nu cred că nu sunt profesori dăruiţi meseriei care nu predau şi-n condiţiile nu rareori inadecvate zi de zi copiilor la şcoală, nu pot să cred că nu avem artişti deosebiţi, sportivi care fac performanţă, cum nu pot să cred că nu avem ţărani care se trezesc zi de zi cu noaptea-n cap să-şi muncească pământul şi să-şi poarte de grijă gospodăriei, nu cred că nu mai sunt oameni obişnuiţi care-şi fac treaba fără mare vâlvă, oameni fără de care în fapt nimic n-ar mai funcţiona.
Mă repet şi spun că m-am săturat de senzaţional, de extraordinar, de ştirile bombă şi explozive, vreau să citesc şi eu în ziar, să văd la televizor ceva obişnuit, ceva simplu, ceva…uman. Ştiu, sunt un tâmpit, un prost şi un ciudat, nici măcar paşaport biometric n-am şi nu-mi fac griji nici pentru apocalipsa din 2012, dar cred că nu sunt singurul. Sau cel puţin aşa sper…

goodbye_again

să moară duşmanii!

Posted on by — 2 Comments ↓

Pe 23 februarie o să fie lansat noul album The Prodigy, “Invaders Must Die” al cincilea LP al trupei Britanice. Aveam un promo din decembrie, am găsit şi tot albumul. Deh, fisurile internetului!
Discul precedent, „Always Outnumbered, Never Outgunned” din 2004 mi-a plăcut foarte-foarte mult, chiar dacă n-a avut acelaşi succes comercial ca precedentele. Trupa lui Liam Howlett de la bun început a reuşit să sune foarte viu în ciuda faptului că vorbim despre muzică electronică, de samplere, sintetizatoare şi tot arsenalul de artificii digitale. Mă uitam pe tot felul de situri, citeam părerile criticilor, zâmbeam la etichete: Prodigy sunt Big Beat, Rock Alternativ, Electropunk, Rave şi Breakbeat, sunt Hardcore Tehno şi Industrial în funcţie de cine-i ascultă. Mare lucru şi puţine formaţii au reuşit să adune aşa un public „pestriţ”. Cine nu s-a zbenguit pe „Breathe” sau „Firestarter”?

PRODIGY_invaders

The Prodigy – MySpace

01. “Invaders Must Die” – 4:55
02. “Omen” – 3:36
03. “Thunder” – 4:08
04. “Colours” – 3:27
05. “Take Me to the Hospital” – 3:39
06. “Warrior’s Dance” – 5:12
07. “Run with the Wolves” – 4:24
08. “Omen Reprise” – 2:14
09. “World’s on Fire” – 4:50
10. “Piranha” – 4:05
11. “Stand Up” – 5:35

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EiqFcc_l_Kk]

Prima piesă,  „Invaders Must Die” a fost pusă la dispoziţia publicului pentru descărcare gratuită pe situl oficial al formaţiei pe 26 noiembrie 2008. Este o piesă cu puţină voce, orientată mai spre zona dansantă, recunoşti că-i Prodigy instantaneu după sunetul şi ritmul impus de tobe şi clapa pregnantă, the Moog Prodigy, acel sunet analogic inconfundabil.
Pe 16 februarie va fi lansat oficial al doilea single „Omen”. Aceeaşi clapă schizofrenică domină şi această piesă, ritmul rămâne alert, nu prea poţi sta locului. „Thunder” ne aruncă înapoi undeva la „Out of Space” în 2001 şi la rădăcinile trupei, după două-trei măsuri cânţi şi fără să vrei: „I hear thunder but there’s no rain/  this kind of thunder break walls and window pane/ I hear thunder but there’s no rain/ this kind of thunder”. Vocea lui Keith Flint a rămas neschimbată şi şi-a păstrat şi acel accent exotic care-l face special. „Colours” revine la tonurile mai experimentale ale precedentului album, rămâne însă intensă şi plină de energie. „Take Me to the Hospital” are basul acela pulsant de Hardcore din „Breathe”, are clapele şi vocea nebună din deja amintita „Out of Space” şi un tempo agresiv. Apropo de spital, „Take Met o the Hospital” este şi numele noii case de discuri al formaţiei, acest album fiind primul lor produs independent. „Warrior’s Dance” este o versiune revizuită la „No Good (Start the Dance)”, este mai experimentală, dar te ţine pe ringul de dans. „Run with the Wolves” îl are la tobe pe Dave Grohl (Foo Fighters, ex-Nirvana), poate şi din acest motiv are un gust mai „Rock”, dar rămâne o piesă profund Prodigy, clapele sună violent şi schizofrenic în acelaşi timp, ritmul este ameţitor şi vocea lui Keith obsesivă. După încă o scurtă repriză de „Omen” scoatem chibriturile pentru „Firestarter”, pardon! „World’s on Fire”. Vă e clar, nu? „Piranha” revine iar în zona mai experimentală trasată de „Always Outnumbered…” ca-n final să mai sărim odată-n sus pe „Stand Up”, o piesă instrumentală şi cu un sunet de old-school sănătos şi o linie melodică atipică pentru The Prodigy, ceva ce mi-a amintit de alte vremuri şi de altceva, altcineva, dar nu pot să vă spun (sau spoon?) de ce.
M-am liniştit, „Invaders Must Die” n-are nicio legătură cu „să moară duşmanii de ciudă”, aşa că-l dau la maxim să moară de bucurie şi vecinii…Să le stea salamu’, puştiu şi guţă-n gât!

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=olHnyslc-OM]

dreapta

Posted on by — 18 Comments ↓

…sau să o spun pe aia dreaptă: democraţia nu e pentru proşti că se găseşte cineva să-ţi dea cu ea în cap. Am zis asta puţin altfel şi într-un alt context, dar cam asta este esenţa, cam aşa stau lucrurile, nu pretind nici că am inventat-o eu, nici nu zic că sigur e adevărată afirmaţia, este doar o constatare.
Sunt zile în care parcă fuge tastatura de sub degete, nu se leagă nimic, televizorul merge-n gol şi orice muzică mi-aş pune, trece pe lângă urechi. Încerc să înţeleg ceva din cursul pentru examenul de mâine, dar (iar) nu-mi stă capul la materie, nici nu ştiu dacă mai am cap şi chiar de aş mai avea, nu văd sensul să stea undeva… V-am lămurit?

Brambura prin browser am dat de un blog despre un băiat de opt ani din Iran, prins la furat şi căruia pentru fapta sa, i s-a zdrobit mâna. Act crud, barbar, comentarii revoltate. Am stat să rumeg cele citite, faptul în sine este trist, nimic de zis, dar cred că lucrurile nu stau chiar aşa. Noi, occidentalii, judecăm lucrurile după ocaua noastră, vedem strict faptul şi nu ne gândim la context şi la dedesubturile lucrurilor. În Iran se trăieşte după regulile Islamice care pentru furt prevăd tăierea mâinii. Atâta lucru ştiu şi eu, cu toate că nu-s foarte familiarizat nici cu Islamul, nici Coranul nu l-am aprofundat ci doar l-am citit superficial. În condiţiile date cred că cel care trăieşte şi a crescut în cunoştinţa acestor reguli când fură îşi asumă conştient riscul pedepsei în cazul în care este prins. Adică ştie exact la ce se expune, nu?

copil_de_8_ani

Apoi mi-am amintit de modelul German. Credeţi că nemţii sunt mai arieni? Pe draq! Civilizaţia s-a impus şi la ei prin reguli stricte şi pedepse/amenzi drastice. Aruncai gunoiul pe jos şi erai văzut, săreai cu vreo 500 de Mărci din buzunar! S-a impus şi perpetuat şi modelul hitlerist conform căruia „se raporta” orice încălcare a regulilor. Un prieten uşor băut, seara ajuns cu maşina acasă a lovit copacul din faţa casei. Un vecin responsabil a anunţat Poliţia şi prietenul meu a rămas fără carnet. Turnătorie sau spirit civic? Practic nici nu mai contează, ideea era că şi în Germania standardele de civilizaţie s-au impus printr-o serie de reguli stricte.
Admitem sau nu, dacă nu suntem forţaţi, nici gând să ne civilizăm.
Cred că după 90 ne-am trezit peste noapte liberi şi habar n-am avut ce să facem. Mai cred că „modelul original” despre care a tot vorbit la vremea respectivă tataie Iliescu, a fost mai nociv ca toate mineriadele laolaltă. Am crezut că putem linge frişca de pe tort fără să ne murdărim mâinile…
Valorile occidentale nu înseamnă doar liberă circulaţie, „merţane”, cârnaţi fără stat la coadă şi filme, muzică şi cărţi, cum mulţi cred că am crezut. Am ales modelul occidental iar acest model include şi prostituţia, pornografia, drogurile şi…şomajul, concurenţa, falimentul, etc.
Tot acest sistem funcţionează pe baza unor reguli stricte. Din nefericire noi am adoptat o legislaţie destul de permisivă, ambiguă şi cu prea multe portiţe, başca, de multe ori ea nici aşa şchioapă cum este nu se aplică la categoria aşa numiţilor „băieţi deştepţi”!
Biserica nu mai îndeplineşte de mult rolul de educator şi modelator de caractere, nu mai este un îndrumător spiritual. Şi atâta timp cât vom mai vedea preoţi înjurând din jeepanele lor şmechere-n trafic, nici nu vreau să am de-a face în vre-un fel cu aceşti păstori ciobanizaţi. O mai fi preoţi cu vocaţie, nu zic nu, dar ei nu se văd, nu-i vom găsi pe internet toată ziua în război cu cipurile…

Am mai spus asta, traversăm un moment dificil şi dacă este o criză reală, aceea este criza spirituală, criza morală. Cu tradiţionala atitudine „merge şi aşa” nu o scoatem la capăt. Tranziţia la noi parcă nu se mai termină niciodată şi singurul rezultat vizibil este măcinarea reperelor şi al valorilor reale. Nu-mi surâde ideea de a mă raporta la ceva, dar şi lipsa totală a unor repere ne conduce în deşertăciune.

Presa s-a tabloidizat. Chiar şi presa cu ceva pretenţii este tot mai mizeră şi să vorbim despre independenţa ei este cel puţin un gând pueril. Nu-i prea mai văd nici rolul de informare şi nici atribuţia de formare de opinie. Pe de o parte presa deserveşte interesele finanţatorilor ei, pe de altă parte s-a pliat după cerinţele şi nevoile publicului larg. Într-o societate (relativ) sănătoasă Sexy Brăileanca sau Magda Ciumac nu prindeau nici pagina cinci, nici ştirile populare de la aceeaşi oră…

Şi am ajuns (înapoi) la Justiţie. E trecut de al doisprezecelea ceas, dar poate că încă nu este prea târziu.  Avem nevoie de reguli dure şi măsuri aplicate cu stricteţe. Nu vorbesc despre o convertire la Islamism, poate că pentru un furt nu tăierea mâinii este singura măsură aplicabilă, poate că nici întoarcerea la statul fascist nu este soluţia, dar o legislaţie fermă şi pedepse aspre ar putea să stăvilească actuala stare de fapt. M-am săturat de hoţi, corupţi, violatori şi criminali, m-am săturat să fie puşi în libertate fiindcă „suferă” de otită, herpes sau – vezi Doamne! – claustrofobie.

Nu-mi place ce văd în jurul meu şi dacă stau bine să mă gândesc, nici de mine nu-mi mai place. Dacă nimeni nu mă pedepseşte, într-un fel sau altul mă voi pedepsi singur… îmi prind degetele-n mouse. Click!

(e-)job de criză

Posted on by — 4 Comments ↓

Uşor-uşor devin alergic la auzul cuvântului „criză”.

Ce mă enervează cel mai mult este faptul că doar se vorbeşte despre acest fapt, măsuri ioc. La cum funcţionează toate la noi, criza era inevitabilă: pseudo-creşterea economică datorată creditărilor masive (şi de multe ori fără acoperire), mai devreme sau mai târziu tot ne exploda în faţă. Fără producţie şi cu importuri masive, colapsul era uşor de prevăzut.
Bun, nu de analize economice-mi arde mie acum, ideea este alta: avem o criză, ce facem cu ea?
Românul este întreprinzător, scoate bani şi din piatră seacă, de ce n-ar scoate şi din…criză?
Un exemplu simpatic am găsit pe e-jobs.
O agenţie de publicitate caută grafician.

CANDIDATUL IDEAL:
PERSOANA CORECTA, CARE SA PUNA ACCENT PE CAPACITATEA SA DE A ADUCE BENEFICII ANGAJATORULUI SI DUPA CE VA DEMONSTRA ACEST LUCRU SA PUNA PRETENTII, DE ORICE NATURA.
DISPONIBILITATE IMEDIATA.

RESPONSABILITATI / BENEFICII:
CONCEPTIE GRAFICA/MACHETARE BROSURI, PLIANTE, DIPLOME, REVISTE, BANNERE, STANDURI PUBLICITARE, CUNOSTINTE AVANSATE CORELDRAW, PHOTOSHOP, ADOBE ACROBAT, PREGATIREA MATERIALELOR PENTRU TRIMITEREA IN TIPOGRAFIE.

DESCRIEREA COMPANIEI SAU A JOBULUI:
AGENTIE DE PUBLICITATE

ANUNTUL CONTINE UN INTERVIU ONLINE CU 3 INTREBARI:

VREI UN JOB BINE PLATIT, PE TERMEN SCURT?
DACA RASPUNSUL E DA, ATUNCI NU APLICA PENTRU ACEST JOB.

VREI UN JOB PLATIT DECENT PE TERMEN NELIMITAT CARE SA-TI GARANTEZE UN SALARIU CHIAR SI PE TIMP DE CRIZA?

DACA RASPUNSUL ESTE DA, ATUNCI TE RUGAM SA APLICI CV-UL TAU PENTRU ACEST JOB.

UN SALARIU DE 500 EURO CREZI CA E (REPET) UN SALARIU DECENT?

e-job de criză

Abordarea psihologică a subiectului este genială! Hahahaha! 🙂 Băi, e criză! Repet, e criză, ai înţeles? Nu-ţi dau prea mulţi bani, da’ ăştia puţin dacă te rupi în patru muncind ţi-i dau sigur, e criză, mă înţelegi? Să repet încă o dată? 🙂

Treaba-i simplă. Dacă tot e criză, ne menţinem profitul sau cu puţin noroc chiar îl creştem, pe seama angajaţilor. De lucru este, treaba merge, oamenii-s speriaţi şi de criză, dar mai ales să nu-şi piardă slujba, de ce să nu profităm?

Mi-am amintit un banc auzit acum câteva zile:
Doi directori de firme vorbesc.
– Băi, cum îţi merge cu criza asta?
– Nasol, nasol! Nu mi-am mai plătit angajaţii de două luni…
– Da? Păi nici eu! Şi mai vin oamenii la muncă?
– Da, vin…
– Şi ai mei…
– Băi, ce-ar fi să le cerem taxă de intrare-n clădire?

Şi mi-am mai amintit o vorbă de duh pe care am auzit-o de la mulţi patroni: „Băi, stau zece la uşă să-ţi ia slujba!”

Mda… avem o criză, da’ avem mult mai multe probleme. Multe de management, dar şi mai multe de MENTALITATE.

metalmorfoza

Posted on by — 2 Comments ↓

M-am apucat să scriu despre Adrian Năstase şi discursul său teribil şi teribilist, dar mi-am dat seama că nu are rost să scriu al 6548-lea blog despre asta, chiar dacă şi eu îmi doresc ca instituţiile statului să funcţioneze, bugetul să răspundă nevoilor oamenilor, justiţia să apere cetăţenii, penitenciarele să nu lase criminali pe drumuri, pensionarii să aibă pensii mai bune, profesorii să aibă salarii mai mari, de asemenea şi medicii şi funcţionarii publici şi, nu în ultimul rând, naţionala României să se califice în Africa de Sud iar turismul (ecumenic?) să triumfe în România.

Poate cu un mic amendament: justiţia nu trebuie să apere cetăţenii – asta ar fi datoria Poliţiei, Jandarmeriei, al S.R.I.-ului şi-n caz de un nedorit război al Armatei – justiţia ar fi momentul să-şi facă treaba şi borfaşii, infractorii, criminalii, hoţii şi corupţii să ajungă după gratii. Indiferent că-i cheamă Iliescu, Năstase, Verestoy, Gorbunov, Becali sau cum i-o chema.

Atât.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=92miS5edOao]

Nici n-a început bine anul şi au dat năvală Metaliştii de ligă grea-n Bucureşti. Şirul l-au deschis britanicii din Napalm Death în promovarea proaspătului lor album „Time Waits For No Slave” într-un concert pe 11 ianuarie la Becker Brau în faţa a 400 de fani. N-am fost la concert, dar mi-am băgat nasul (urechile) în album. Recunosc, nu-s fan Napalm Death, din cele 14 albume începând cu debutul „Scum” din 1987, cred că am început să-i urmăresc abia de la „Fear, Emptieness, Dispair” din 1994. Atunci trupa a renunţat la Grind-Core şi a început să experimenteze, să devină şi muzicali, nu doar extremi şi vitezomani. Fanii evident au considerat asta ca trădare şi semn de comercializare, dar asta e o altă mâncare de peşte! „Diatribes” din 1996 este probabil cel mai experimental produs al lor şi favoritul meu. Cu următoarele albume, „Inside the Torn Apart” (1997) , „Words from the Exit Wound” (1998 ) şi terminând cu „Enemy of the Music Business” (2000), treptat Napalm Death au revenit spre stilul care i-a consacrat. „Order of the Leach” (2002), „Leaders Not Followers part 2” (2004), „The Code Is Red…Long Live the Code” (2005) şi „Smear Campaign” (2006) sunt discuri corecte, redefinesc elementele tradiţionale de Grind-Core într-un Metal tăios, energic şi momentele mai „lente”, riff-urile de respiro fac muzica lor mai accesibilă şi pentru un public puţin mai larg.

napalmdeathtimewaitsfornoslave

Cele 14 piese de pe „Time Waits For No Slave” păstrează reţeta ultimelor produse, predomină temele brutale, ritmurile alerte, secvenţele experimentale au dispărut aproape în totalitate, dar au mai rămas mici ruperi, pete de culoare şi câteva riff-uri ce taie sănătos câte o piesă şi lasă omul să tragă aer în piept. Dacă supravieţuieşti primele patru piese, ai mintea odihnită şi nervii suficienţi de tari, de la „On the Brink of Extinction” discul devine tot mai interesant. Urmează ceva mai experimentalul „Time Waits For No Slave” care combină strofele Grind cu un refren mai lent, colorat interesant şi sprijinit şi de un cor vocal atipic pentru trupă, „Life And Limb” este o piesă aproape tradiţională ce aminteşte de momentele bune ale regretaţilor Pantera şi nici „Downbeat Clique” nu este departe de acel sound. „Fallacy Dominion” combină armonii interesante şi aduce şi ceva pasaje mai lente. Nu este un disc revoluţionar, dar este un album corect. „Politically corect”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OJS76JZbP1s]

Într-un interviu acordat de Max Cavalera revistei „Revolver Magazine” în 2007 a lansat ideea unei posibile reuniuni al formaţiei Sepultura în cadrul Ozz Fest-ului. Lucrurile au evoluat într-u totul altă direcţie: Igor s-a alăturat proiectului proaspăt al lui Max, botezat sugestiv Cavalera Conspiracy şi a părăsit şi el Sepultura. În aceste circumstanţe nu ştiu câtă lume mai spera într-un nou album al Brazilienilor, cu toate acestea, al 11 disc Sepultura nu doar că a fost lansat pe 16 ianuarie 2009 şi băieţii pe 7 februarie au şi sosit la Bucureşti in cadrul primei ediţii al „My Metal Festival”-ului să-şi promoveze proaspătul produs în Sala Polivalentă. Sesiunea nu-i o scuză, da’ alta n-am, am mai ratat un eveniment!

Numele Alex vă spune ceva? Anthony Burgess? Sau poate Kubrick? 1971? Portocale Mecanică? Exact! „A-Lex” – titlul noului album Sepultura – se referă la acel Alex şi băieţii şi-au propus un nou album concept după „Dante XXI” care  s-a bazat pe „Divina Comedie” a lui Dante Aligheri.

sepulturaalex

Discul porneşte cu un scurt intro „A-Lex I” care surprinde cu prezenţa sintetizatorului, clapele fiind mânuite de invitatul Eduardo Queiroz pe tot parcursul albumului. „Moloko Mestro” revine cu un riff puternic în zona sunetului tradiţional al formaţiei, Thrash Metal curat, simplu şi energic. Calităţile noului baterist, Jean Dolabella (ex-Udora şi Rock Fellas) se fac simţite în „Filthy Rot” care include şi pasaje de percuţie Braziliană tradiţională, nuanţe Electro-Industriale şi un cor ce dă culoare interesantă. „We’ve Lost You” a fost prima piesă disponibilă pe pagina MySpace a formaţiei, este o piesă ce porneşte uşor cu chitară acustică, apoi vine şi riff-ul cu toba, piesa devine apăsătoare şi este grea (Heavy) fără să fie rapidă. „What I Do!” mai încinge puţin atmosfera pentru două minute. Surprinzător, majoritatea pieselor sunt foarte scurte, 2-3 minute. „A-Lex II” este încă o piesă instrumentală ce combină sonorităţile Braziliene cu Metalul Nord American, sunt pete muzicale interesante. „The Treatment” este încă un Thrash galopant ca apoi în „Metamorphosis” să slăbească uşor ritmul şi în doar 3 minute să ne treacă prin stări şi abordări diametral opuse. „Sadistic Values” cu cele aproape 7 minute este şi una din cele mai interesante compoziţii de pe album. Derrick dovedeşte că are veleităţi vocale adevărate şi sincer nu înţeleg de ce nu le etalează/foloseşte mai des. După un început tulbure construit predominant pe tobe, voce şi ceva electronică, piesa intră în tempoul tradiţional şi devine încă o desfăşurare tipic Sepulturistă şi trece neobservat în „Forceful Behavior” o piesă cu un ritm ceva mai alert. „Conform” închide şi ciclul doi al discului şi ajungem la „A-Lex III” încă o instrumentală scurtă. Apropo de „A-Lex”, ingenioasă găselniţa din latinul Ab (departe) şi Lex (lege) în combinaţie cu numele personajul şi caracterul lui Alex. „The Experiment” nu putea fi decât încă o piesă mai Thrash urmată de un moment bun al discului: „Strike” cu un bas sănătos şi chitara uşor Industrializată. „Enough Said” ne scoate rapid din sonorităţile Metalice şi ne aruncă într-o interesantă incursiune în lumea lui „Ludwig Van” (Beethoven of course! Cei care au văzut filmul lui Kubrick, ştiu de ce!). Urmează „A-Lex IV” şi finalul cu „Paradox”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NbROQxe4aV4&feature=channel_page]

„A-Lex” nu este nici „Chaos A.D.”, nici „Roots” şi poate nici măcar „Roorback”, dar este un disc dinamic şi colorat şi dovada că Sepultura merită să rămână pe scenă.

Şi apropo de scenă, pe 16 martie ne onorează cu vizita sa şi Max cu trupa Soulfly pentru un concert la Sala Polivalentă în promovarea genialului album de anul trecut „Conquer”. Cu siguranţă merită fiecare bănuţ din cei 75 Ron cât costă biletul!

kreatorhordesofchaosl

Nici nu apucăm să ne dezmeticim, pe 9 februarie la Becker Brau năvălesc peste noi „hoardele haosului”! Când vine vorba despre germanii de la Kreator îmi amintesc două lucruri: 1. albumul genial din 1992 „Renewal” – un disc mai experimental şi uşor Industrializat, deloc apreciat de public şi 2. un interviu din Metal Hammer al lui Nick Holmes (Paradise Lost) în care povestea despre un turneu dezastruos în America împreună cu Kreator, turneu de prin 1993-1994 dacă ţin bine minte, vremuri când erau deja Regi în Europa, dar în America abia de se adunau 4-5 oameni la concertele lor, turneu deprimant în urma căruia au ajuns în pragul destrămării, şi în care cel mai distractiv lucru era să-l întrebe în autobusul de turneu pe Mille Petrotzza despre conţinutul textului piesei „Bonebreaker”…Hahaha! Bine, dacă mai sap puţin, nu departe, doar prin 1988, îmi amintesc că prietenul meu Goro primise de la „sursa” din capitalismul corupt şi desfrânat o casetă care pe o parte avea „Endless Pain”-ul, pe partea cealaltă „Pleasure to Kill”-ul. Nu auzisem nimic aşa turbat până atunci, brusc Slayer sau The Exploited păreau copii inocenţi şi rapid mi-am şi “tras” un logo mare cu Kreator pe spatele hainei de camuflaj cu care defilam în acele vremuri… Eram singurul Punker din Braşov şi prieten cu toţi Rockerii, de bătut ne băteam doar cu cocalarii…Alte vremuri!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=a4CB-qTBIvI&feature=PlayList&p=745F4EFCEAB7F3E8&playnext=1&index=2]

„Hordes of Chaos” a fost lansat oficial pe 13 ianuarie 2009, este al 12-lea album al formaţiei şi conform spuselor lui Mille, este un disc imprimat aproape-n totalitate live, fără prea multe artificii de studio. Actuala formulă a trupei este alcătuită din Mille Petrozza – chitară, voce, Sami Yli-Sirniö – chitară (membru din 2001 şi component activ al formaţiei Waltari), Christian Giesler – bas (membru din 1994) şi bateristul veteran, co-fondatorul formaţiei, Jürgen ‘Ventor’ Reil (absent doar în perioada 1994-1996). Albumul debutează cu chitarările armonice ce amintesc uşor de Iron Maiden ca imediat Mille să se desfăşoare şi se trece la Thrash-uiala tradiţională: „Everyone hates everyone…Chaos!” „Hordes of Chao (A Necrologue for the Elite)” este o piesă care aliniază toate elementele de marcă Kreator şi este un început promiţător. Trecere directă prin tobe şi ajungem în „Warcurse”. Reţeta este neschimbată, combinaţii de riff-uri armonice cu pasaje de măcinare (grinding) Thrash. Vocea lui Mille este neschimbată şi textele rămân în aceeaşi zonă, de la „Violence is conquering the world” la „Violence, total violence unlike anything You have ever seen before”. Clişee? Probabil, dar fac parte din arsenalul Kreator, fără acestea ar fi ca AC/DC fără riff-urile lui Angus şi textele cu „money”, „Rockin’”, whiskey şi femei. În „Amok Run” Mille cântă surprinzător pe o temă de chitară acustică, dar piesa intră-n normal cu un riff care iar m-a dus cu gândul la Maiden, la fel ca şi riff-ul de bază din „To The Afterborn” unde şi refrenul aminteşte de Britanici.

„Hordes of Chaos” este un disc „regular”, obişnuit pentru gaşca lui Mille, nu aduce nimic nou şi rămâne în categoria discurilor corecte ca şi ultimul Napalm Death.

Alături de Kreator luni seara-i mai putem vedea pe: Caliban (Germania), Eluveitie, Emergency Gate, Taine şi Snapjaw.

Setlistul concertului conform site-ului Metalhead : 01. Intro 02. Hordes Of Chaos 03. Warcurse 04. Extreme Agression 05. Phobia 06. Voices Of The Dead 07. Enemy Of God 08. Destroy What Destroys You 09. Pleasure To Kill 10. To The Afterborn 11. Corpses Of Liberty 12. Demon Prince 13. The Patriarch 14. Violent Revolution 15. Terrible Certainty 16. Betrayer 17. Amok Run 18. Riot Of Violence  PLUS 19. Flag Of Hate 20. Tormentor

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hcDhw90VTQg&feature=related]

ciunga

Posted on by — 26 Comments ↓

Mestecăm ciunga şi înghiţim în sec. De câte ori cineva deschide gura, primeşte o ciungă. Nu ţine de foame, dar mesteci la ea pe-ndelete şi te ţine ocupat. Faci balonaşe… „Acelaşi gust, fără zahăr”?

Nici gândul că Statul Român ar putea repeta figura frumoasă Petrom – O.M.V. şi-n variantă maritimă nu mi s-a uscat în colţul creierului şi a şi răsărit scandalul Sterling.

„Contractul iniţial de concesiune al perimetrelor Pelican şi Midia a fost atribuit, în 1992, în timpul Guvernării Stolojan, firmei Enterprise Oil, care a devenit, astfel, prima companie străină care fora în zona maritimă a Româ­niei. În 1997, Enterprise Oil a renunţat la concesiune, în urma acutizării diferendelor dintre România şi Ucraina refe­ritor la delimitarea platformei marine. În 2006 Sterling a deve­nit unic concesionar, prin achiziţia a 80% din drepturile asu­pra perimetrelor Pelican şi Midia de la partenerul său, Talisman Energy. Prin Hotărârea de Guvern 1446 din 12 noiembrie 2008 s-a aprobat al XI-lea act adiţional, de 42 de pagini, la Contractul de exploatare şi împărţire a producţiei pen­tru perimetrele Pelican şi Midia.” (sursa Gândul)

Desecretizarea actului adiţional conform actualelor condiţii impuse de lege nu se poate face fără acordul firmei/companiei implicate. Puţin probabil că Sterling Resources îşi va da acordul. Cât pierdem de fapt este tot atât de dificil de calculat. Am însă aşa o presimţire că gazul din platforma marină care o să ne revină nu ne ajunge nici să fierbem un ibric de cafea iar petrolul nici să alimentăm o…bicicletă.

România – Ucraina 1–0? În toţi anii aceştia lupta s-a dat pentru insula Şerpilor, teritoriu acordat conform deciziei de la Haga, Ucrainei. Dacă la acest fapt adăugăm şi contractul de concesionare a platformei marine, rezultatul final este România – Ucraina 0-2. Golul doi fiind un frumos autogol dat prin minutul 92. Nu este deloc dificil să construim o întreagă teorie conspiratistă în jurul „poveştii” în care interese străine şi „obscure” ne-au tras-o din nou, dar tare mă tem că încă o dată ne-am făcut-o cu mâna noastră.

Aceeaşi „băieţi deştepţi” care nu se satură niciodată. Nouă ne rămân resturile şi mestecatul de ciungă. Ei se îngraşă, noi ne înfigem tot mai adânc în pământ…

wringley

Tot iz de ciungă are şi povestea urmăririi penale a domnului Adrian Năstase. Mătuşa Tamara poate să-şi vadă liniştită de investiţii imobiliare şi-n următorii ani: una din proprietăţile ciungii este că se întinde. În acest caz la nesfârşit.

Dacă în ceea ce priveşte bugetarii de rând nu vor fi creşteri salariale şi s-au mai tăiat şi o serie de sporuri, lucrurile stau diferit în Parlament. Bugetul Camerei Deputaţilor a crescut cu 22% faţă de anul 2008. În semn de austeritate s-a renunţat la studioul de televiziune al Camerei şi la sera Palatului Parlamentului… La cât rahat mănâncă unii, este clar că folosesc o ciungă inodoră cu gust de usturoi!

dezamăgiţi de soare

Posted on by — 3 Comments ↓

Era parcă în vara anului 1994, la nici doi paşi de casa mea, în vitrina vechiei consignaţii, am văzut nişte coperţi de CD-uri. Am intrat din curiozitate şi am găsit un teanc de CD-uri originale, aduse de o femeie mai în vârstă care le primise de la fiul său plecat pe nu ştiu unde. Sincer, nu cunoşteam nici un nume, erau CD-uri promoţionale, trimise la radiouri şi reviste de casele de discuri, dar preţul era tentant şi dacă cei din magazin nu aveau CD player, am cumpărat vreo zece discuri la „plezneală”. M-am dus acasă, am pus repede câte puţin din fiecare, apoi am fugit înapoi la magazin şi le-am cumpărat pe toate.
Aşa m-am ales cu nişte noi prieteni ca BiGod 20, Black 47, Ugly Mus-Tard, H.P. Zinker, Candy Machine şi nu în ultimul rând cu albumul de debut al Belgienilor de la dEUS „Worst Case Scenario”, lansat anul acela.

După un scurt intro, discul începe cu o vioară tăioasă şi obsedantă: aceasta este „Suds & Soda”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=h3r7Oo0Fs-8&feature=related]

o piesă care te prinde şi nu îţi mai iese din cap niciodată. Strofa haotică, febrilă este urmată de un refren cald şi melodios iar soloul zgomotos, cu iz de The Doors şi psihedelic de anii 70 dar în veşminte noi, experimentale fac imaginea completă a trupei. În extrema cealaltă se situează „Hotellounge (be the death of me)” o piesă mai aerisită, mai aşezată, dar tot purtând amprenta vibrantă şi tensiunea care caracterizează tot albumul. dEUS nu sunt doar muzică şi versuri într-o orchestraţie şi interpretare genială, sunt Artă. Este o construcţie sofisticată, dar vie şi naturală, fiecare moment îşi are farmecul său de la piesa de titlu „W.C.S (First Draft)”, trecând prin zgomotoasa „Morticiachair” şi terminând cu vesela „Shake Your Hip” şi „Divebomb Djingle”. Worst Case Scenario este un album atât de bun încât chiar şi lor le este greu să-l egaleze.

Al doilea album, „In a Bar, Under the Sea” a apărut în 1997 şi am avut şansa să-i văd live la Budapesta. O experienţă unică şi fascinantă. Sunt extrem de electrizanţi live, reuşesc să redea frumos „nebunia” din studio condimentând-o cu noi experimente sonore. Piese pulsante ca „Fell Off The Floor, Man”, infuzii de (Acid) Jazz ca-n „Theme From Turnpike” , sentimentalism relaxat şi deloc siropos ca-n „Little Arithmetics” şi tensiunea pulsantă din „For The Roses” completează perfect cartea de vizită a celor din dEUS.

Să nu rataţi splendida „Disappointed In The Sun” !

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YQkuJcP1diY&NR=1]

Pentru o zi ploioasă, pentru un moment amar, nu ştiu dacă s-a scris vreo piesă mai potrivită!

„Who could tell the story better
About the things that I went through
Some were great but most were terrifying and so spooky too
Had to get out of there, to hide away
Had to get out of there, to find my way
I troubled everything too soon
Now where I want to be is
Where I want to be is
Need I say my only wish was
To escape my earthly life
High skies were no option whereas
Diving deep in oceans wide
Was the way for me, to hide away
A possibility, to leave today
I troubled everything too soon
Now where I want to be is
Where I want to be is
Under the sea is where I’ll be
No talking ’bout the rain no more
I wonder what thunder will mean, when only in my dream
The lightning comes before the roar
Circumstantial situations, now I know what people meant
Beware of the implications, God I’ve had enough of them
Dedicated to be brave and find a way
Just picking out a wave and slide away
I troubled everything too soon
Now where I want to be is
Where I want to be is
Maybe taking it another hour then taking away the pain
Maybe taking it another hour then taking away the pain
Maybe taking it another hour then taking away the pain
Then taking away the pain
Then taking away the pain
Then taking away the pain
I troubled everything too soon
Now where I want to be is
Where I want to be is
Under the sea, is where I’ll be
No talking ’bout the rain no more
I wonder what thunder will mean, when only in my dream
The lightning comes before the roar
Under the sea, down here with me I find I’m not the only one
Who ponders what life would mean if we hadn’t been
So disappointed in the sun
And that’s why we’re thinking
That’s why we’re drinking in a bar under the sea
And that’s why we’re thinking
That’s why we’re drinking in a bar under the sea”

“The Ideal Crash” lansat în 1999 începe mai zgomotos, mai Rock cu „Put The Freaks Up Front”, o piesă cu elemente moderne, are puls şi un ritm obsedant, chitara scârţâie, vocea este neschimbată, caldă, dar incisivă când tema o cere, băieţii şi-au păstrat nervul şi acea tensiune specifică care i-a consacrat, au vitalitate, totuşi parcă lipseşte ceva… Nu aş putea spune ce. Probabil aşteptările mele erau prea mari, re-re ascultând discul, încet-încet se strecoară prin urechi spre sufletul meu, dar dacă-mi vine să ascult dEUS, tot după primele două discuri îmi întind tentaculele… „Sister Dew” este o piesă lentă, acompaniată discret de violoncel, creşte în intensitate treptat, dar rămâne în zona de plutire: „Please forgive me if I keep on smiling/ but every sad story has a funny side in/ from that moment on I felt like crying… every day.” Tot discul rămâne în zona mai melancolică, cu nota uşor realist-cinică care m-a prins din prima la ei. „One Advice, Space” este uşor mai electro, chiar dacă rămâne undeva în fundal – cred – un quartet de corzi şi un cor eteric, aproape ireal.
„The Magic Hour” este tot o piesă lentă, mai acustică, mai interiorizată, cu aceeaşi orchestraţie soft, cu nelipsita vioară şi cu o rupere de ritm şi ton splendidă pe finalul compoziţiei. Piesa de titlu readuce puţin ritm şi tensiune, dar rămâne totuşi într-o zonă destul de abstractă. Single-ul „Instant Street” este mai lejeră în contextul albumului şi aduce puţină eliberare, chiar dacă numai veselă nu este! „Magdalena” este încă o piesă lentă, „Everybody’s Weird” este cel mai zgomotos moment al albumului, urmat de experimentul de şase minute jumătate „Let’s See Who Goes Down First”. Discul se termină cu o altă piesă la fel de lungă, „Dream Sequence #1”, mai puţin experimentală, dar o perfectă reflexie a întregului disc.
Ascultând dEUS este aproape imposibil să nu ţi-se deruleze filme în faţa ochilor. Au acest efect hipnotic. Vezi filmul şi vrei să fi parte din el. Te scufunzi. dEUS cer răbdare, uneori sunt abstracţi şi dificili, greu de digerat. Membrii formaţiei sunt implicaţi în zeci de alte proiecte şi toate aceste escapade şi experimente se întorc şi pe albumele lor, îşi fac loc în noile călătorii sonore.

La vremea lui am ratat albumul „Pocket Revolution”, scos în 2005. Discul începe lent, parcă anevoios, piesa de peste şapte minute, „Bad timing” abia după jumătatea ei prinde viaţă. „7 days, 7 weeks” este undeva între lejeritate şi căutare interioară, exprimată fin acustic, dar pulsant. „Stop-start nature” explodează energic, este mai Rock ca tot ce a oferit dEUS pe ultimele două albume, are nerv. Din fericire dEUS păstrează linia şi pe următoarea „If you don’t get what you want”: este o piesă zgomotoasă şi tensionată. Chiar dacă următoarea „What we talk about (when we talk about love)” are elemente de Electro-Industrial, este o rupere de ritm inteligentă, are o sacadare care te prinde şi te ia cu ea. La  „Include me out” realizezi că trupa îşi caută rădăcinile în direcţia primelor două albume, parcă îşi regăseşte trăirile originale, le reformulează ingenios, găseşte acea aromă dulce-amăruie pentru care te îndrăgosteşti de ei. Puţin Jazz, puţin Rock Indie/Alternativ, multe game experimentale, o reţetă magică care-i face deosebiţi. Piesa de titlu menţine magia, este colorată, fină şi abstractă. Pulsează şi reflectă dorinţa revoluţiei…Evoluţiei.
Zgomotele sănătoase, bas-ul fuzzat revin în „Nightshopping”, dinamitând discul în sens pozitiv. „Cold sun of circumstance” combină ingenios momentele de „furie” cu escapade sensibile care ne introduc în piesa următoare: „The real sugar”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3LaRC9CJFCw]

o adevărată perlă naturală, neşlefuită, dar splendidă. „Only love is the real sugar/ Only love is the real…” Următoarea piesă, „Sun ra” este o nouă călătorie dEUS, alte aproape şapte minute de căutare şi răvăşeală tensionată, frumos pastelată, aşezată în diferite ritmuri şi acorduri. Finalul, „Nothing really ends” este o revenire la teme Jazzy, vine ca o concluzie rece, ca o floare oferită pe înserate. „Mă mai iubeşti?”  🙂

deus

Anul trecut am ratat concertul de la a şasea ediţie a Stufstock-ului din Vama Veche, dar n-am mai ratat noul album, „Vantage Point” lansat pe 18 aprilie. Adevărul este că la o audiţie superficială, nu m-a convins discul, dar după 2-3 ascultări parcă nu-mi vine să-l mai scot din CD player şi în final „Vantage Point” intră clar în topul meu personal cu albumele cele mai reuşite pe anul 2008.  „When She Comes Down” parcă începe de unde s-a terminat albumul anterior, creşte în valuri consecutive şi introduce ingenios următoarea piesă „Oh Your God” , un imn Rock furios, aproape atipic pentru dEUS. Cred că acesta este ingredientul secret al formaţiei: mereu experimentează şi mereu surprind prin ceva nou. Albumul alternează ingenios momentele calme, sensebile, cum este „Eternal Woman” sau „Smokers Reflect” cu piesele energice, uneori umplute cu sunete noi, electronice, cum sunt „Favourite Game” (Leonard Cohen?) , „Slow” sau „The Arhitect”. Ultima din cele zece piese, magicul „Popular Culture”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GGzcqzO78H0]

te face să cânţi, să dansezi şi să-ţi doreşti să re-asculţi tot discul:
„Let me tell you a thing
On popular culture
American swing
The British add sulphur
I’ll buy you a beer
If you can compete from here

They throw you a line
Let me see it you catch it
And they’ll give you some time, sure
If you got something to match it
Just as long as you know
Who is running that show, oooohhhh

And I was thinking, well hey
I’m gonna throw it away
Throwing out my popular culture
Cause now you know it’s not great
If you don’t come from the states
You will always be late to be in popular culture

From western slang
To showbiz spells
You’d almost think
There’s nothing else

Can you give me the news
On the romantic actor
No, I don’t really care but his blues
Is for me a distractor
Through his eyes I can see
What is wrong with me… oooooh…

And I was thinking, well hey
I’m gonna throw it away
Throwing out my popular culture
Cause now you know it’s not great
If you don’t come from the states
You will always be late to be in popular culture

From western slang
To showbiz spells
You’d almost think
There’s nothing else

And I was thinking, well hey
Well what the hell is my place
If someone else will dictate
My singular culture
Cause everybody’s a star
And if you don’t think too far
You can define who you are
Through popular culture

It’s like you’re not really seen
Without a fashionable spleen
That is so much alike the one
Your heroes suffered

And so you gotta be strong
You’ve got to just speak in tongues
About how you belong
In popular culture”

Fiecare piesă, fiecare album dEUS îşi are farmecul său dacă reuşeşti să-l asortezi cu starea potrivită. Poate că nu sunt foarte accesibili la o primă audiţie, dar au calitatea să se facă indispensabili dacă le acorzi suficient timp şi atenţie.

Dacă v-au plăcut dEUS, puteţi săpa şi după Americanii de la EELS

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=V2yy141q8HQ&feature=fvsr]

merită şi ei gustaţi. Asta ca să nu vă trimit direct în braţele celor de la Radiohead.

Plec şi eu să beau ceva….Nu, nu sub mare ci la munte, într-un bar undeva-n Braşov. 🙂