Home › Posts tagged diverse › Page 24

diverse

CYBERMENTAL 4 date, locaţii, bilete şi program

Posted on by — 18 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

Fix într-o săptămână debutează ediţia a 4-a Cybermental.
Festivalul a debutat în 2006 cu o seară de Electro/Industrial în clubul „El Comandante”, la vremea aceea gazda party-urilor săptămânale AKM.
Tot acolo s-a desfăşurat şi ediţia a 2-a în 2007, în zona underground interesul a crescut pentru manifestarea unică din zona Europei de Est.
2008 a adus nu doar schimbarea locaţiei, respectiv locaţiilor, dar şi extinderea festivalului de la 1 la 3 zile.
Prima zi a debutat în clubul „Acolo”, noua gazdă a party-urilor marca AKM, următoarele două zile fiind găzduite de proaspăt deschisul club „Control”.
Reţeta s-a păstrat şi pentru anul acesta. Festivalul debutează miercuri, 30 septembrie în „Suburbia” urmând ca pa 1, respectiv 2 octombrie festivalul să fie găzduit de clubul „Silver Church”.

Ca de fiecare dată, festivalul are un scop caritabil, profitul rezultat va fi donat câtre „Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii” din sectorul 4, str. Secuilor nr. 9A.

Biletele pot fi procurate în fiecare seară la intrarea în club.
30 septembrie – Suburbia – 15 RON
1 octombrie – Silver Curch – 30 RON
2 octombrie – Silver Church – 30 RON

Cybermental.4

Programul festivalului de anul acesta:

miercuri, 30 Septembrie

@ Suburbia  (str. Şelari  nr. 19)

DOMINUS
NOETIC PURGE
CLOCK : DIVIDER
SOSK
KATALEPSYS
INDJS
Mr. H

**************************************
joi, 1 Octombrie

@ SILVER CHURCH  (Calea Plevnei nr. 61)

20.00 – open doors
13th MONKEY /DE
ROGER ROTOR /CH
BRAZDA LUI NOVAC
AKM
EKLIPSE
MISTER PAN[K]SAMENT
ODT

**************************************

vineri, 2 Octombrie

@ SILVER CHURCH  (Calea Plevnei nr. 61)

20.00 – open doors
KiEw /DE
SOMAN /DE
CYCLER
MATZE
CONTORSIONIST
CANDLESTICKMAKER

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dryd8wafhdI]

Introducing… Mr.H!

Posted on by — 4 Comments ↓

Tot Banatu-i fruntea! Cam aşa s-ar putea introduce colectivului artistic reunit sub titlulatura  Grupul Contur din care face parte şi Mr. H.
Citez textul de pe blogul oficial Cybermental: „format în 1999 de grup de tineri artişti timişoreni, care, sub această etichetă, şi-au auto-publicat textele literare, fotografiile şi lucrările grafice în revista contur – revista de bun-gust, pentru ca mai apoi să participe cu lucrări şi performance art în cadrul Festivalului Internaţional de Artă pentru Studenţi, StudentFest, dar şi în cadrul altor expoziţii artistice locale şi internaţionale. Nu în ultimul rând, grupul contur avea să se constituie într-un grup muzical experimental în 2001, urcând inclusiv pe scena unor festivaluri ca Underground Timişoara Festival sau StudentFest.

Fiind în contact cu scena muzicală timişoreană şi urmărindu-i evoluţia în ultimii 15 ani, am stabilit şi legături cu două dintre cele mai importante organizaţii ce promovează muzica electronică, în diversele ei sub-genuri, atât în Timişoara, dar şi în România: AnonimTM şi TMBase. Astfel, în toamna anului 2003 am început să întreţin atmosfera la “chefuri” la invitaţia unui prieten apropiat, Joy, care făcea treaba asta de ceva vreme. Ulterior, la invitaţia prietenilor mei, am avut ocazia să particip la cele două mari festivaluri de muzică electronică organizate anual în Timişoara: AnonimTM’s 48H şi TMBase Festival.

De atunci, am colaborat cu diverse cluburi locale şi din ţară, ca DJ invitat la evenimentele organizate de acestea, sub numele Mr. H, reprezentând Ugly Sound System.

În ultimii doi ani am fost invitat să realizez o emisiune muzicală lunară pentru postul online AnonimTM Radio, promovând în principal muzica rock alternativă, dar şi funk, acid-house, psihedelic ş.a.m.d.”

2004-04-21 perf_piu noize-022004-04-21 perf_piu noize-032004-04-21 perf_piu noize-072004-04-21 perf_piu noize-16

Muzica este de avangardă, experimentală, cu influenţe diverse de la Jazz la Electro, uneori aminteşte de veteranii Einstuerzende Neubauten, este o călătorie colorată şi misterioasă într-o lume zugrăvită din sunete…

Merită vizitată pagina MySpace al Grupului Contur

AICI puteţi descărca gratuit un mp3 promoţional (de peste 100 minute!)

Pagină Grupul Contur

Contur Magazine Nr.1(format PDF)

Contur Magazine Nr.2 (format PDF)

Radio AnonimTM

Blog Anonim

Cybermental.4

Vreau ghiozdănel…

Posted on by — 28 Comments ↓

…roz. Vreau să-mi iau lumea în cap. N-am posibilităţi, aşa că mă mulţumesc cu o tură de blog…

Vreau ghiozdănel roz cu siglă de partid. Şi vreau un cornuleţ pufos şi un pahar cu lăptic cald şi o linguriţă de miere. A început şcoala. Şi dacă tot se predă religia (anapoda) în şcoli, de ce nu s-ar face şi ore de educaţie sexuală cu Rammstein?

Tu ai o păsărică,
Eu am un pişcoţel… (ha ha ha)
Etc.

Pornografie? Vai! Şi toată lumea dă click-uri (în disperare) să vadă „minunea”…

Ce facem în week-end? Vanatordepovesti ne propune un After Party duminică, 20 septembrie în Club Control (Bucureşti, Str. Academiei, Nr. 19 (Pasajul Victoria) ).
“Duminică, 20 septembrie, ora 20, în Club Control din Bucureşti, DJ Zakaos (San Francisco) şi DJ Levish (Bucureşti) readuc spiritul efervescent al Plaiului, cu un melanj eclectic de funk, jazz, electro şi world music.
Înainte de a ne îmbarca în excursia muzicală, putem viziona, de la ora 17:00, filme de origine franceză, peruană şi israeliană, pentru a prinde gustul multiculturalităţii promovate de festivalul Plai şi pentru a intra în atmosfera petrecerii. Intrare liberă.”
Cred că este un program mai mult decât interesant şi tentant. 🙂

after-party-plai

Multicultural, globalizare, corporatizare… Suntem bombardaţi de ideograme şi uneori ne pierdem în semantica obscură a lucrurilor nespuse din spatele lozincilor luminoase ca reclamele de stradă. Cumva simt că ne-am rătăcit, ne-am pierdut, cultura este o marfă de consum mai mult sau mai puţin dubioasă şi identitatea paradisul pierdut. Mi-a rămas în cap ce mi-a spus odată Un Soricel: fiecare individ este o minoritate.
Sunt singur şi-mi vine să mă arunc de pe bloc direct în faţa metroului… În cap cu vesta antiglonţ pe mine. 😆 BANG! (şi aterizez într-o lume în mişcare… dau de un loc de dat cu capul, dar mai bine de aruncat o privire)

PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/

PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/

Dacă nu vreţi să ieşiţi din casă, din comoditate, lehamite, lipsa banilor sau condiţiile meteo, Alin vă poate recomanda vre-un film numai bun de savurat. Mie mi-a amintit de un film care se pupă cu ce simt acum.

Dau târcoale „vecinilor”. N-am mai făcut-o de multă vreme. Toţi suntem profund egoişti, vrem, nu vrem să admitem (şi) acest adevăr.
Andrei şi-a ieşit din fire (şi tipologie) şi în loc de secvenţe de artă şi viaţă s-a scufundat în vălmăşeala virtuală de pe Netlog. Eu mi-am blocat pagina de acolo: socializarea implică (măcar) dialog iar pentru a lega două vorbe, e nevoie de mai mult decât scuipatul de seminţe…

Apropo, eram în tramvai alaltăieri, au urcat doi băieţi mai coloraţi şi vorbeau vrute şi nevrute, tare să-i audă toată lumea. Subiectul central erau evident gagicile. La două staţii mai încolo urcă două puştoaice cu freze uşchite, pearcinguri şi outfit de rigoare.
Unul din băieţi le studiază din cap până-n picioare, apoi cu o sclipire de inteligenţă le întreabă:
„Voi sunteţi emo sau imo?” 😆 😆 😆

Ce să fac? Sparg seminţe pe băncuţă. 🙂

Andruşca s-a băgat într-un alt subiect hot (and kinky): feminitate şi feminism.
„Nu am reuşit niciodată să înţeleg reprezentantele tipului de feminism pe care îl numesc “extremist”. Mă refer la creaturile care nu-şi rad părul de sub picioare sau de sub braţ, de teama că asemenea acţiuni le subjugă, cel puţin la nivel simbolic, privirii agresive şi chiar “violatoare” a bărbaţilor. Evident, tot ce ţine de masculinitate le produce scârbă, oroare, groază. Dacă sânt artiste (contemporane, cum altfel?!) fac o “instalaţie” cu un penis spânzurat de tavan: răzbunarea ultimă pentru veacuri şi milenii de sclavie! Dacă sânt teoreticiene, îţi vor demonstra cu incredibile salturi logico-mortale cum iubirea între două femei este evident mai pură decât dragostea heterosexuală – “pură” inclusiv la propriu, deci “curată” în alcov, întrucât nu sunt implicate scârboasele lichide asociate “violului” (da, propriile-mi urechi au auzit o asemenea enormitate!). Iar “viol” înseamnă desigur orice act sexual care implică un bărbat.”
Eu zic să faceţi efortul pe care în mod normal nu-l faceţi şi daţi clickul de rigoare şi citiţi tot articolul. Merită. Şi mie mi-a sărit în ochi reclama: Fii femeie, poartă fustă. 😆 Mă rog, au formulat puţin altfel.

Şi ca un toc înfipt în cap, mi-am amintit de câteva tipe supra-ponderate – şi implicit vegetariene – care urau bărbaţii. Acum am făcut legătura între cele două aspecte… 😆
Şi nu pot să nu revin la Rammstein:

„You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick!”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aM7Dkz98_dg]

Şi dacă tot suntem la femei, eu recunosc nonşalant că-mi plac „stricatele” şi îmi bag nasul iar la Curvette unde plouă în Sahara. „Între EL şi viaţa veşnică, l-aş alege mereu. (…) Mi-a promis că o să fie bine şi e singura promisiune de care am nevoie. (…) Dacă m-ar suna acum să-mi spună adio, şi să-mi livreze “it’s not you, it’s me”…” (Iar) n-am înţeles nimic – sau în fine, mă fac că nu înţeleg – şi da, nu eşti tu, sunt eu. Vinovăţia îmi vine ca o mănuşă. Primită peste ochi. 😆

Flavius este sictirit de bulibăşeala politică (pre-)electorală, atât de „pre” încât ţine de o veşnicie ca tranziţia. „Nu am ascultat discursul lui Băsescu şi nu m-a interesat nici asumarea “răspunderii” lui Boc. Din ştirile şi comentariile din media de azi, “tendenţioase” desigur, am realizat că…” Eu am spus de mult stop subiectului. Mai scap o aluzie ( 😆 ) într-un clip şi da, mai am ceva furie, dar m-am udat destul cu propria mea urină… şi un singur glonţ, orice calcule aş face, nu-mi ajunge. Doar în varianta Oswald/Kennedy… 😆 Vorba unui prieten: Dead Kennedy’s Can Dance! 😆

Îmi clătesc gustul amar cu ceva Blues via Victor şi Event Plus.  Cei din urmă să sară cu lovelele pentru reclama mascată! Ha ha ha! 😆

Fac o trecere fină cu acordurile senine de pe Grămada De Bobi. Toamna se scurge agale pe monitor, „Somn uşor. Observ adesea pământul ochilor tăi. A cărui culoare se închide precum poama manită de roua obraznică, pe timp de soare. (…) Somn uşor îţi spun. Somn uşor, livada dezintereselor mele. Mută, oarbă, surdă, amorţită, te culeg pân’ te trezeşti.” Un popas de tras sufletul – sufletul meu pe care nici dracu nu-l vrea. Eu l-aş vinde. 🙂

Dar nu e momentul somnului, mă scutur şi mă arunc în haos. Am nevoie de o cafea, trag totuşi la ceai… Jocul abstract al alegerilor care ne aruncă ba la stânga, ba la dreapta în hăţişul destinului. 🙂 Uneori lumea văzută cu capul în jos are mai mult sens şi coerenţă. „Aş vrea ca din 5 în 5 ani să se schimbe totul în jurul nostru, să fie altfel, nu neapărat în bine sau în rău. În loc de porumbei să avem urşi domestici cărora să le dăm zmeură prin parcuri ( cu ocazia asta comerţul cu zmeură ar prinde aripi şi s-ar găsi mai des zmeură şi mure prin magazine), toată lumea să meargă cu maşinile înclinate, pe două roţi, făcând echilibristică în siguranţă, toată lumea s-ar aduna la terase ca să nu vorbească…”

Eram la bere cu AKM, CYCLER şi un prieten în calitate de reprezentant al unui potenţial sponsor corporatist pentru CYBERMENTAL şi am auzit o poveste amuzantă despre un vis ce ducea în „Happy Place” unde era un urs polar mare şi fioros care nici cum nu vroia să-şi cedeze locul de pe plaja cu umbre de palmier… Shit, vreau înapoi la Kemer!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pYLYFDui27g]

Mă sucesc şi eu, aterizez fix în capitolul II la Moretta şi încerc să prind ideea din zbor: „Interesant cum te suceşte viaţa asta în zbaterea continuă a respectării destinului. În ultimii 26 de ani nu păream să manifest toleranţă faţă de imperfecţiunile prezente pe traiectoria mea de zi cu zi; însă întâmplările din ultimul an păreau să mă fi deraiat spre o introspecţie mai reuşită, vizibil mai completă şi mai… înţeleaptă.”

Aprind o ţigară şi refuz să mă privesc în oglindă, nu accept nici ce văd, nici ce simt şi nu mai am curiozităţi gen „de ce?” Trag fumul în piept cum mă izbesc de viaţă zi de zi. Don’t matter what.

Şi mă scurg prin virtualitatea (altora) unde dau de o altă probă. „Mai fac o probă, poate de data asta nu dau delete. Încerc de vreo două săptămâni să mai scriu şi eu ceva dar rămân la stadiul de încercare. Scriu şi apoi şterg. Acea cămăruţă a minţii mele din care mai iese câte o exprimare a trăirilor mele…are un dulap în uşă.” Eu am rămas de mult cu clanţa-n mână şi cheia înghiţită. S-o fi aşezat astrele cu dosul la noi… Urania ştie sigur! 😆 Mercur este tot timpul retrogad (adică cu curul la noi), Luna e în nu ştiu ce casă şi în ce ştiu eu ce conjunctură inadecvată cu Saturn…

Îmi potolesc foamea la Thanata şi sper să nu fac toxi-infecţie alimentară, văd că n-a mai gătit nimic din iulie… Fetele astea! 😆

De aici până la Verzi şi Uscate (re-localizat) e doar un pas. Dau de gramatică ce mă sperie…

… aşa că mă dau la blonde, dar n-am noroc (nimic nou! 😀 ), dau (tot) de şcoală. „Într-adevăr, şcoala e un brand mult prea promovat. Ştiţi Svarovski? Svarovski e o marcă de bijuterii confecţionate din veritabilă sticlă tăvălită prin vopsea. A, şi tinichea de cea mai înaltă calitate, să nu uităm. Aşa e şi cu şcoala. Te fac să crezi că tre’ s-o ai, ca pe cristalele Svarovski. Dar tu, de fapt, găseşti aceeaşi sclipiceală de doi lei pe orice tarabă din Dumbrava (ăsta fiind magazinul central din Sibiu, un fel de piaţă acoperită). Şi la doi lei, ad literam.”

Vreau în clasa I-a, vreau ghiozdănel roz. Nu vreau tinichea.  Şi ajung de unde am plecat. Înapoi la ghiozdan şi la şcoală, şcoală şi iar şcoală. 🙂 Vreau în clasa I-a, vreau ghiozdănel roz. „Gata vacanţa, scoateţi caietele la înaintare, scuturaţi cărţile de praf şi mucegai…şi puneţi-vă cu burta pe ele. La propriu, bineînţeles.”

Cu capul pe tastatură ce are? Computerul meu este varză, al tău în ce stare e?

Cybermental.4

Introducing… Mr. Pan[k]sament!

Posted on by — 24 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

Mister Pan[k]sament on MySpace

Mister Pan[k]sament on MyMusicSite

Mister Pan[k]sament on Unsigned

Este, cred, a treia ediţie de Cybermental la care am discutat despre eventualitatea participare la festival. La a doua ediţie n-am fost prezent fizic, dar m-au reprezentat un şir de tablouri. Anul trecut nu eram gata cu materialul unui nou album, disc pe care sper să-l termin în această toamnă, dar îmi voi prezenta albumul „One Bullet Revolution” pe 1 octombrie la Silver Church.
După Cycler, eKlipSe, Brazda Lui Novac, Noetic Purge şi Matze mi-a venit rândul la prezentare.

Nu ştiu câtă lume se adună într-o seară de joi la un eveniment Electro-Industrial, dar sper să nu cânt – după o pauză de fix zece ani – cu sala goală. Nu că ar fi grea trecerea de la 2-3 cititori pe blog la 2-3 spectatori în sală… 😆

Pe de altă parte, exact despre asta este vorba pe albumul (fals) concept „One Bullet Revolution”: se spune că în faţa morţii suntem singuri, dar eu cred că şi-n viaţă suntem la fel de singuri. Nu admitem asta, cum nu acceptăm nici multe alte adevăruri, dar…
Despre conceptul singurului glonţ am mai scris câte ceva şi în postarea „Arta… ca un glonţ”, respectiv „Arta integrată (în absolut… ha ha ha). Nu repet discursurile acum. Arta este o armă şi cei cu “dare de mână” sunt obligaţi să o…  folosească.
Din păcate nu o dată constat că underground-ul este minunat, dar inexistent. Toată lumea vrea să iasă din ceva care nu există şi să devină „mare”… Undergroundul nu este o trambulină ci scena pe care artistul – teoretic – este liber să se exprime, nu există constrângeri… Dacă „actorii” tratează lucrurile altfel…
Electro-Industrial-ul n-a prins cine ştie ce rădăcini la noi, cum n-a prea prins nimic – nici Punk-ul, nici Metal-ul, nici nimic – tocmai fiindcă nimeni nu le-a abordat din convingere ci doar în ideea de a se afirma. Sau aproape nimeni. Şi cu Punk, Metal sau Industrial nu te afirmi. Sunt sub-culturi, este muzică de breşă şi breşa este mică rău… Să ataci piaţa occidentală este dificil, producătorii îşi protejează în mare parte proprii artişti şi trebuie să fi de 1000 de ori mai bun ca aceia să fi băgat în seamă… Şi asta e greu.

Albumul acesta s-a născut greu… Dacă stau bine să mă gândesc, lucrez la el de prin 2001… În august 2001 – mă credeţi pe cuvânt ori ba – el se numea „Collide and Collapse”… apoi a venit 11 septembrie şi… am spus: ups! Nu ştiu dacă şi „One Bullet Revolution” este un titlu la fel de profetic…că n-oi fi Brucan! 😆  Nici nu ştiu dacă aş vrea sau nu asta. Lumea, evoluţia speciei umane poate fi schimbată şi de un singur glonţ… Revoluţie cu precizie chirurgicală.
Am scris peste 100 de piese în perioada aceasta, am avut mai multe proiecte: the spoileD Jerks, Liquid Seeds of Desire, Vesti Proaste, Re/Boot, Hate Larvest, Rope Of Hope, Hotriders On Ice… apoi stimulat de prieteni şi alţi factori externi, am realizat că se fac 20 de ani de la debutul formaţiei Pansament, 10 ani de când s-a retras trupa Nation’s Slum şi nu în ultimul rând 20 de ani de la pucio-răsturnarea din decembrie ’89.  Şi un an de la colapsul financiar… 😆 Cam aşa am ajuns la numele Mr. Pan[k]sament şi la titlul „One Bullet Revolution”. A rezultat un album intens şi… colorat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fHq-soyNhSo&feature=related]

Cele 11 piese care în final au intrat în matricea discului sunt toate scrise în ultima perioadă, o parte din ele făcând parte din setul iniţial al proiectului Rope Of Hope început în iarna lui 2007 cu „Bang Your Head” şi cea mai veche piesă este „Doare Doar Când Respir” scrisă în 2005 pentru proiectul Veşti Proaste.
La pagina lyrics am pus toate textele, coperta şi tracklist-ul final. Am mai scurtat albumul, “doar” 11 piese şi două bonusuri. 13. Şi azi e marţi.  🙂

Mr. Pan[k]sament – One Bullet Revolution – 2009

01. Achtung Maybe [Alarm part 1] – instrumental
02. Sister Disaster [Choke, but don’t Swallow]
03. Bang Your Head
04. Doare Doar Când Respir [It Only Hurts When I Breath]
05. Emo Number Five [Bitches And Bruises] – instrumental
06. Vio-lent
[Part 1 Slow Rape
Part 2 Ambulance Song
Part 3 Damage Control]

07. Pop Floor of Shame [Death of the Dance]
08. You’re Pretty [When I Fuck You]
09. MP3 Killed the MTV Star [Error 404] – instrumental
10. One Bullet [Resolution]
11. A Hole Lot of Nothings [Chips for free]

bonus tracks:
12. Nation’s Slum – Burn (1998)
13. Pansament – Punk Ain’t Dead (1989)

One_Bullet_Revolution_FRONT

Am făcut totul singur, respectiv aproape singur. Un Şoricel şi Marius au imprimat nişte chitări, Un Şoricel a contribuit în mod creativ la „A Hole Lot of Nothing”, pe Marius l-am chinuit cu riff-urile scrise de mine. O să fiu singur pe scenă şi pare uşor stânjenitor… Dacă proiectul „prinde” aş vrea lângă mine (măcar) un chitarist şi un clăpar/DJ… Îi aştept pe cei interesaţi.

M-am uitat ce piese au fost descărcate din Music BOX-ul de aici. Conduce detaşat Pansament cu „The Vicious” descărcat de 46 de ori, urmat tot de o piesă Pansament, „N-am să aştept” cu 42 de descărcări.
Demoul „Elevator To Hell” din 1993 al Nation’s Slum-ului, piesă abandonată, a fost descărcată de 34 de ori şi piesa „Burn” de 16 ori. Din piesele proiectului the spoileD Jerks, cea mai descărcată este „Whole Lotta Techno” cu 16 descărcări. „A Hole Lot of Nothing (Exit Into the Sunrise) al noului meu proiect, Mr. Pan[k]sament, a fost descărcată de 12 ori. Am pus şi piesa nouă, „One Bullet (Resolution), sunt curios câte descărcări o să producă. 🙂
Piesa se pare că are potenţial, am primit deja o ofertă interesantă de la MyMusicSite.com şi sunt curios cum o să evolueze „relaţia”. Am depăşit de mult vârsta primei dragoste şi nici n-am obiceiul să mă îmbăt cu apă chioară, am avut contract de disc cu o casă de producţie din Germania când pe la noi trupele nici demo-uri nu prea aveau…deocamdată rămân Unsigned.  😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dryd8wafhdI&feature=related]

Am mixat piesa „One Bullet [Resolution]” şi cred că este perfectă pentru promovarea albumului. Puteam alege o piesă mai soft, mai comercială, puteam să fac un clip lacrimogen, puteam face un milion de alte lucruri cum mulţi preferă să nu facă nimic… Arunc eu primul cu piatra.

One Bullet [Resolution]

It’s like a gun in my mouth
Stucked in the corner of doubts,
The trigger won’t pull me out
Nothing I can do about.
Questions are nailing me down,
The answers are stains on the wall,
Something it’s wrong, we both know,
The bullet won’t fill up the hole.

It’s like a bill left to pay
No cover for all what we spend,
The system just eat up itself,
This program it runs till the end.
Custom revolution demand,
Like a bottle washed ashore,
Cancel salvation on-line,
But the bullet won’t fill up the hole…

Save a bullet for you…

I save a bullet for you,
My last bullet it’s for you.

Despre album am să mai povestesc, nu cred că apuc să-l editez, mixez şi masterizez până la sfârşitul lunii (sper că nu şi al lumii! 😆 ), acum însă să spun câteva vorbe despre (pseudo) clip.
Nu intenţionez să mă explic şi clipul cred că este suficient de explicit ( 😆 ). Editarea video îmi aparţine, fără bani e greu să faci clipuri chiar dacă există idei…

Am tot vorbit despre criza morală care cred că este esenţa, sâmburele actualei crize generale. Aici sunt două aspecte: pe de o parte criza individuală şi criza societăţii în ansamblu. 1000 de oameni nefericiţi nu pot forma un grup de oameni fericiţi… Şi votul meu clasei politice. Cam asta e în clip. 🙂

Noutăţi despre CYBERMENTAL în fiecare zi pe pagina festivalului. Bring the Noise!

Cybermental.4

Muse – The Resistance

Posted on by — 8 Comments ↓

Mi-au plăcut mereu formulele de trio. Motorhead, Rush, au dovedit că se poate face muzică şi simplă şi complexă în trei.
Înfiinţaţi în Anglia, Teignmouth, Devon în 1994, MUSE au fost nominalizaţi până-n prezent la 60 de premii muzicale şi au câştigat 24. Revista Kerrang! i-a desemnat în 2001 ca cea mai bună trupă britanică şi cea mai bună formaţie live, capitol la care au câştigat şi în 2006, albumul „Absolution” a fost votat ca cel mai bun disc al anului în 2003, în 2005 şi 2007 au câştigat premiul BRIT Awards tot pentru performanţele live, în 2008 au câştigat premiul Meteor Music al Irlandei pentru cea mai bună performanţă live internaţională, în 2004 şi 2007 au câştigat 5 premii MTV, au 6 premii New Musical Express şi 5 Q Awards-uri.
Sunt renumiţi pentru concertele lor, au câştigat aprecierea publicului şi al specialiştilor pentru spectacolele lor. Au cântat pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti în octombrie 2007.
De menţionat, apreciat – şi nefiresc în show businessul modern – este faptul că formaţia cântă în aceeaşi formulă neschimbată de la înfiinţare: Matthew Bellamy voce, pian chitară şi pian, Christopher Wolstenholme bas şi voce şi bateristul Dominic Howard.

După U2, Depeche Mode, Manic Street Preachers şi Placebo, noul material discografic al celor de la Muse este unul din cele mai aşteptate produse muzicale din Marea Britanie.
Al 5-lea album după „Showbiz” 1999, „Origin of Symmetry” 2001, „Absolution” 2003 şi „Black Holes and Revelations” 2006 va fi lansat oficial pe 14 septembrie şi se numeşte „The Resistance”.

Theresistance

Zvonurile despre noul disc au apărut încă de la începutul lui 2007. Atunci se vorbea despre un material mai „electronic”. Apoi s-a vorbit despre un experiment Space Rock, un solo de peste 15 minute şi despre eventualitatea de a lansa noul album doar în formă de single-uri consecutive ca reacţia – şi rejecţie – la formatele convenţionale. S-a vorbit şi despre o simfonie Rock de peste 50 de minute… dar şi despre eventualitatea ca materialul să fie pus pe internet pentru descărcare gratuită ca în cazul albumului „In Rainbows” al celor de la Radiohead.
Titlul materialului a fost dezvăluit pe 22 mai pe pagina Twitter al formaţiei. 🙂 Primul titlu de piesă – „United States of Eurasia” (remember cartea lui George Orwell scrisă-n 1948 „1984”?) – a apărut pe situl oficial al formaţiei, piesă pe care o găsiţi pe pagina MySpace al trupei.
Materialul a fost imprimat în studioul Bellini din Italia în 2008-2009 sub îndrumarea producătorului şi inginerului de sunet Mark ‘Spike’ Stent, cel care a lucrat alături de artişti ca The KLF, Björk, Keane, Depeche Mode, Erasure, Hard-Fi, Massive Attack, Janet Jackson, Madonna, Marilyn Manson, Pet Shop Boys, Dave Matthews, No Doubt/Gwen Stefani, CSS, Beth Orton, Oasis, Spice Girls, Take That, Linkin Park, Craig David, S Club 7, Wheatus, U2, Britney Spears, Goldfrapp, Maroon 5 şi mulţi alţii.

Discul conţine 11 piese:

“Uprising” – 5:04
“Resistance” – 5:46
“Undisclosed Desires” – 3:55
“United States of Eurasia (+Collateral Damage)” – 5:47
“Guiding Light” – 4:13
“Unnatural Selection” – 6:54
“MK Ultra” – 4:06
“I Belong to You (+Mon Cœur S’ouvre à ta Voix)” – 5:38
“Exogenesis: Symphony Part 1 (Overture)” – 4:18
“Exogenesis: Symphony Part 2 (Cross Pollination)” – 3:56
“Exogenesis: Symphony Part 3 (Redemption)” – 4:36

Formaţia a confirmat că varianta iTunes al albumului va fi lansat în noul format anunţat de Apple şi o să conţină poze, textele, partiturile, animaţii şi un clip al making of-ului.

Muse au fost catalogaţi ca „Rock Alternativ”, o etichetă comodă care poate să însemne aproape orice.
Am ascultat şi re-ascultat materialul albumului „The Resistance” şi nu ştiu ce să spun. Definitiv este un disc foarte interesant, dar încă o dată se confirmă că sunt artişti şi albume despre care nu poţi sau nu este bine să scrii imediat sau foarte repede. Ca o idee de ansamblu: pe disc se amestecă într-un mod aproape bizar elemente moderne, electronice, din zona Chill-Out şi Trance cu elemente chiar mai dansante şi tonalităţi foarte tradiţionale, vădit clasice din Rock, Space Rock şi Rock Progresiv. Ştiu că sună ireal, dar imaginaţi-vă de exemplu o colaborare A-HA şi Queen… N-am amintit întâmplător nici de unii, nici de alţii, dar mai ales numele celor de la Queen mi-a sărit în faţă la multe din pasajele de pe album.

„Uprising” începe cu un bas mârâit şi o temă dansantă, toba chiar de sună perfect natural, produce un ritm monoton şi mecanic, clapele în manieră minimalistă colorează în stil modern fundalul şi intervenţia chitarei nu transformă piesa într-un imn Rock (probabil aşteptat) ci doar dă o notă mai sumbră melodiei. La prima vedere (ascultare) pare o înşiruire de clişee tradiţionale de muzică de discotecă, sunt eu tâmpit, dar mi-am amintit chiar şi de Madonna, dar vocea lui Matthew Bellamy şi textul întunecat (The paranoia is in bloom, the PR, The transmissions will resume, They’ll try to push drugs, Keep us all dumbed down and hope that, We will never see the truth around, (So come on!)”) din strofe în contrast cu urcarea din refren ce aduce puţină lumină şi un prim strigăt de revoltă, transformă piesă şi o potenţează într-un posibil succes.

„They will not force us
They will stop degrading us
They will not control us
We will be victorious…”

„Resistance” începe mai misterios, prim-planul îl au tot clapele, chiar dacă vin de undeva din spate şi se balansează ca nişte umbre, apoi cu o turnură bruscă, dar naturală, piesa se deschide cu un refren puternic.
Alternanţa atmosferelor conferă o dinamică sănătoasă, refrenul Rock în contrast cu minimalismul Electro afişat pe strofe este fascinant, are magnetism şi crescendoul în forţă tăiat brusc cu încă un pasaj sumbru şi misterios zugrăvit din sunete închide rotund compoziţia. Poate că nu toate elementele prind din prima, dar cer şi merită atenţie şi te cuceresc treptat şi pe nesimţite.

“(It could be wrong, could be wrong)
But it should’ve been right
(It could be wrong, could be wrong)
Let our hearts ignite
(It could be wrong, could be wrong)
Are we digging a hole?
(It could be wrong, could be wrong)
This is outta control
(It could be wrong, could be wrong)
It could never last
(It could be wrong, could be wrong)
Must erase it fast
(It could be wrong, could be wrong)
But it could’ve been right
(It could be wrong, could be)

Love is our resistance!”

Într-un fel sau altul toţi rezistăm. Dragostea are multe feţe…

„Undisclosed Desires” are la bază tot un ritm dansat, construcţia aminteşte uşor de New Wave-ul anilor ’80.

„I want to reconcile the violence in your heart
I want to recognize your beauty’s not just a mask
I want to exorcise the demons from your past
I want to satisfy the undisclosed desires in your heart”

Piesa balansează uşor, te ia ca un val, minimalismul exprimă uneori mult mai mult ca o tonă de samplere şi sintetizatoare la un loc. Umbrele se preling în jur, poţi dansa sau poţi să închizi ochii şi să înfrunţi demonii…

„United States of Eurasia (+ Collateral Damage)”…

„Hmmmm …

You and me are the same
we don’t know or care whose to blame
But we know that whoever holds the reins
Nothing will change our cause has gone insane”

Sentimentul este comun, chiar dacă nu toţi dăm glas adevărului, ne simţim stingheri în faţa realităţii crude… sau goale. Nu contează nici cine este vinovat şi nici de ce sau cu ce… cum nici normalitatea şi nebunia n-au nicio relevanţă într-o lume normal de nebună. Ne lăsăm conduşi de convenţional…

„And must we do as we’re told?”

Paralela Queen este elocventă.

„Guiding Light” porneşte cu tobe bombastice, instrumentele intră pe rând, clapele, apoi basul, toată construcţia vine să susţină vocea puternică, parcă mai deschisă şi mai luminoasă aici. Reţeta este aceeaşi: o temă cu iz de anii ’80 într-o manta ceva mai stranie, sunete vechi şi moderne împletite extrem de armonios te călăuzesc într-o lume uşor rece şi nepăsătoare unde toţi ne trezim uneori foarte singuri în liniştea (şi golul) rece din interior unde nu ne mai putem ascunde de noi înşine…

„Impure hearts stumble
In my hands they crumble
And fragile and stripped to the core
I can’t hurt you anymore

Loved by numbers
You’re losing life’s wonder
Touch like strangers detached
I can’t feel you anymore…”

Mereu căutăm lumina călăuzitoare în exterior… în cel (cea) din faţa noastră sau cel (cea) din visele noastre..

„Unnatural Selection” începe cu o orgă de biserică şi se transformă în una din cele mai Rock, cele mai dinamice (agresive) piese de pe album. Muzical rămâne aceeaşi reţetă de combinaţie de vechi şi nou, celor de la Muse le-a ieşit impecabil acest amestec bizar şi uneori exploziv. Cu cele peste 6 minute, „Unnatural Selection” este cea mai lungi piesă de pe disc, conţine şi un solo ce îşi are rădăcinile în tradiţionalul Space Rock, dar temele se succed cu repeziciune şi în contextul unui material relativ lent şi aerisit, acest „moment” mai accelerat pică la fix. Adevărul? Vorbim despre el, susţinem că-l dorim, dar… nu sunt chiar aşa convins că ne şi dorim realmente… I want the truth…

They’ll laugh as they watch us fall
The lucky don’t care at all
No chance for fate, it’s unnatural selection
I want the truth…

Dedication to a new age
This is the end of destruction and rampage
Another chance to raise and never plead again…”

„MK Ultra” amestecă abordarea mai agresivă din piesa anterioară cu electronica dinamică, părţile alerte cu pasajele tensionate şi ceva mai lente. Un univers captiv într-o lacrimă – spune Matthew Bellamy…

„How much deception can you take?
How many lies will you create?
How much longer until you break?
You mind’s about to fall”

Este o piesă din zona Rock-ului Progresiv, o altă pată de culoare pe disc, atmosfera este încărcată ca de altfel pe tot materialul, nuanţele uşor schizofrenice se accentuează. O luăm agale. Razna. Sau aşa este…normal?

„I Belong to You (+Mon Cœur S’ouvre à ta Voix)” are parfum de Paris şi o notă Retro, mai că mi-am amintit de Morrison şi de The Doors… şi de multe alte treburi şi… substanţe. Pianul şi vocea iar mi l-au amintit pe Freddy şi Queen-ul… Un moment calm, dar la fel de straniu…

„I can’t find the words to say When I’m confused
I travel half the world to say “You are my muse”…”

Urmează mini-simfonia (Rock) în trei acte: „Exogenesis – Symphony”. Poate cel mai „ciudat” moment al discului, probabil cel mai vădit anti-comercial.
Dacă muzica s-ar putea descrie în cuvinte, aş spune că este stranie şi misterioasă această lucrare… Vioara şi chitara se tatonează, covorul de clape vine ca un val liniştit, dar ascunde tensiune, tema rămâne una minimalistă, nu are grandoare, dar conţine emoţie şi gravitează ca tristeţea ascunsă-n suflet…

MUSE nu s-au dezminţit şi în mod cert nu-şi dezamăgesc fanii. „The Resistance” este un material concept, un disc umbros de secol XXI, cu ingredientele de rigoare şi cu nostalgia unor vremuri apuse despre care ne place să ne amintim că ar fi fost mai… calme.

Canalul oficial MUSE de pe YouTube

Introducing… eKlipSe!

Posted on by — 12 Comments ↓

eKlipSe este proiectul lui Răzvan Petrescu din Piatra Neamţ. Absolvent al Facultăţii de Filosofie din Iaşi, Răzvan a descoperit pasiunea pentru compus muzică în 2000 atunci când a pornit proiectele eKlipSe şi Kafeine. În timp ce Kafeine este un proiect Chill-Out „tradiţional”, eKlipSe este un proiect fără limitări stilistice şi se aventurează în zona experimentală.

Cum ne prezintă organizatorii festivalului CYBERMENTAL în update-ul de astăzi, „Ideea de bază e să nu vă aşteptaţi la easy listening ci să înţelegeţi în profunzime direcţia şi identitatea muzicală a proiectului. Setul de la Cybermental se bazează pe exact aceeaşi paradigmă şi va fi un spectacol audio/vizual nu bazat pe tehnici complexe de mixaj sau pe muzică de dans, ci pe crearea unei atmosfere din care să se poată distinge intenţia şi fundamentul cultural al artistului.”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yEIvc0RaCvA]

Pe situl oficial eKlipSe Răzvan spune că muzica lui este pur şi simplu „muzică electronică” fără nicio constrângere artificială legată de gen sau abordare.
eKlipSe este un experiment interesant, o călătorie însorită pe un fundament electro-minimalist, dar nu superficial, o muzică ambientală cu accente simfonice, o muzică introspectivă şi meditativă, definitiv neadecvată bâţâielii, accentul fiind pus pe armonii şi sugestiile sonore ci nu atât pe ritm.
De pe site pot fi descărcate mp3-uri. Merită ascultate şi nu rataţi recitalul de la CYBERMENTAL!

Cybermental.4

Introducing… CYCLER!

Posted on by — 2 Comments ↓

Cybermental 4 e pe rol… Rock’N’Roll… 🙂  În fiecare zi găsiţi ceva nou pe noua pagină a festivaluli.  Azi – pentru cei care încă nu-l cunosc – îl puteţi urmării pe CYCLER (…şi merită vizitată şi pagina MySpace) în acţiune la ediţia de anul trecut.

The boys makes some noise… 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pYLYFDui27g]

Cybermental.4

Bucureştii în tranziţie

Posted on by — 61 Comments ↓

0001

Ieri la ora 17 s-a desfăşurat vernisajul expoziţiei „Bucureştii în tranziţie”, expoziţie ce a rezultat din concursul foto organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Interes scăzut, o mână de oameni s-a adunat în Rotonda M.N.L.R. din Bulevardul Dacia nr.12.
Din ce am înţeles din introducerea făcută de noul director interimar al instituţiei, domnul Lucian Chişu, concursul a fost organizat de fosta conducere şi prin schimbările intervenite la vârful instituţiei lucrurile (şi) legate de acest concurs s-au bulversat-tergiversat,  dar, ne-a asigurat domnia sa, câştigătorii îşi vor primii premiile. Cum nu mă număr între câştigători, sunt scutit de emoţii.
Scopul concursului a fost adunarea unei mici colecţii de imagini şi în perioada 29 septembrie – 29 octombrie 2009, expoziţia va fi prezentă la sediul Institutului Cultural Român din Praga, în cadrul amplei manifestări, “Luna 9 a Bucureştiului în Praga” şi va reuni 21 de evenimente culturale.

Domnul Chişu ne-a explicat şi de ce gramatical „Bucureştiul în tranziţie” nu este o formulare corectă, deşii comună şi răspândită şi a intervenit şi modificat titlul în „Bucureştii în tranziţie”.

Despre concurs, concurenţi şi exponate, a vorbit domnul Francisc Mraz, un discurs “light” şi cam “polite”, dar simpatic şi relaxant. 🙂

david

Pentru mine vernisajul de ieri a fost un mic cadou: astăzi împlineşte fiul meu 2 ani şi astfel se împlinesc doi ani şi de când mi-am făcut transferul (semi-forţat) de la Braşov la Bucureşti.
La Mulţi Ani David, să fii sănătos, să creşti mare şi fii tu indiferent ce înseamnă asta şi cât de dificil este.

În acest timp am surprins sute de instantanee ale Bucureştilor, am fotografii şi mai bune şi mai proaste decât cele înscrise la concurs. Şi am înscris la concurs câteva imagini care îmi plac mai mult ca 2 din cele 3 expuse. Recunosc, am mers pe o singură idee şi admit şi faptul că titlul pe care l-am lipit de imagini n-a fost cel mai inspirat: „Între prezent şi trecut”. E un titlu uşor abrupt şi de aici aş şi reformula ideea – în definitiv sunt lucrările mele şi fac ce vreau cu ele 😆 – şi aleg exact acest titlu: „Abrupt”.
Despre Bucureşti… Este un oraş contrastant şi în imagini asta am şi dorit să surprind şi zic „io” am reuşit. Bucureşti este un oraş unde oamenii nu prea comunică şi când o fac, o fac monosilabic, propoziţiile încep cu „bă” şi se trece rapid la pumni, spray, bâtă sau pistol, este oraşul în care nu ştiu dacă oprind un localnic pe stradă, acesta este capabil să-ţi spună două fraze despre trecutul oraşului în care trăieşte, este un oraş cu prezent dubios şi viitor incert, Bucureşti este reflexia perfectă a nepăsării, a nesimţirii, a indolenţei, a sintagmei care ne defineşte: las’ că merge şi aşa. Pe de altă parte, sub praf, mormane de deşeuri şi printre miile de gropi şi mirosul de transpiraţie înţepător din mijloacele de transport în comun, Bucureştii au un parfum aparte, este un oraş dinamic şi vibrant unde trecutul şi prezentul se ating şi scânteile au farmec şi şarm.
Depinde de noi. Din păcate – adaug eu. Şi îmi pasă fiindcă este oraşul în care o să crească (şi) copilul meu.

intre_prezent_si_trecut_08intre_prezent_si_trecut_05intre_prezent_si_trecut_11

Despre concurs.
Felicitări câştigătorilor: Daiana Olteanu, Laurenţiu Dinică şi Vlad Eftenie.
Lucrarea câştigătoare, „Verona Street” al lui Daiana Olteanu este o lucrare interesantă, dar pare un colaj ci nu o fotografie. Mai mult mi-a plăcut din lucrările ei fotografia „Still”, dar adaug, ca multe din fotografiile înscrise, nu are legătură cu tema sau doar tangenţial şi prin extrapolare.
Mi-am amintit de un banc – şi apropo Praga. Concurs foto cu tema „Stalin la Praga”. Se trimit fotografiile, se triază, imagini cu Stalin în diverse ipostaze şi cu diverse personalităţi locale din şi în Praga. La un momendat apare şi o fotografie cu o femeie şi un bărbat la un picnic pe iarbă într-un parc. Este chemat autorul şi întrebat: ce legătură are imaginea cu tema concursului? Păi în imagine este soţia lui Stalin cu şoferul. Da, da, dar unde este Stalin? Păi Stalin era la Praga. 😆 😆 😆
În opinia mea cam aşa stă treaba şi cu multe din imaginile din această expoziţie.
N-am prea înţeles nici de ce unele lucrări s-au procopsit cu titluri în limba engleză la o temă neaoş românească, dar probabil sunt eu un bozgor cârcotaş… 😆
Mi-a mai plăcut lucrarea „Partida I şi II” al lui Vlad Eftenie, cadrează cu tema şi ideea este bine exploatată.

0002000300040005

În rest, cum spuneam, lucrările selectate, pe mine ca intrus – străin – şi simplu privitor, nu prea m-au convins şi mă tem că nu vor convinge nici la Praga.
Nu pot decât să mă amuz încă o dată: a little dirty punk like me – că altfel n-am cum să spun – cu un aparat de buzunar, am făcut un instantaneu care a ajuns şi afişul evenimentului şi poza pentru pliant, adică, am câştigat. 😆 Vizibilitate.

A fost o plăcere să-mi văd fotografiile pe hârtie şi atârnate pe perete şi nu doar pe ecranul monitorului … 🙂

Până în data de 10 septembrie expoziţia rămâne deschisă, multă lume m-a întrebat acest detaliu şi am aflat răspunsul de la doamna Ştefania Cosovei, sper că bucureştenii sau cei aflaţi în trecere prin capitală, vor profita de acest lucru şi o să viziteze expoziţia. 🙂

Ar mai fi câteva lucruri de spus – şi am mai scris despre concurs (1, 2 ), dar pe moment mă mulez şi eu pe discursul domnului Mraz şi rămân în zona relaxa(n)tă. 🙂

Ok, eu am să lipsesc cam o săptămână, îmi văd de noul disc, plec la Braşov şi sper să am spor. Punk Ain’t Dead, here comes the… One Bullet Revolution.  🙂

Ne vedem de vineri, 4 septembrie la Tuborg Green Fest. 🙂

Până atunci, joi,  27 august, începând cu ora 20:30, sunteţi invitaţi în  The Silver Church Club din Bucuresti la un warm-up party cu muzică live, pe ritmuri electro-indie, accesul publicului fiind gratuit.
Cei care vor fi prezenţi în The Silver Church Club la “Tuborg Green Fest Warm Up Party” vor primi un voucher pentru a savura gratuit două beri…
Invitaţii serii vor fi câteva dintre cele mai “fresh” prezenţe pe scena muzicală autohtona: The MOOOD, Les Elephantes Bizzares şi Discoballs.

Şi nu uitaţi de Guano Apes săptămâna viitoare la Tuborg Green Fest. 🙂

Mulţumiri lui Adi (Smogg) pentru fotografiile de ieri. Şi nu numai. A da, şi lui Bruno pentru bere. 😆

colaj_01_DSC1041adi_DSC1026_DSC1039adi_DSC1010_edit_01

Arta integrată (în absolut… ha ha ha)

Posted on by — 3 Comments ↓

Coca-Cobain-T-Shirt by BrushvoxÎn data de 24 august 1770, la vârsta de doar 17 ani, tânărul poet Thomas Chatterton îşi punea capăt zilelor şi suferinţei de foame otrăvindu-se cu arsenic.
În 2009 mai sunt oameni care susţin că adevărata artă se naşte din sărăcie şi foame… Arta ca un moft. Arta ca un produs (de larg consum).  Sau arta ca un… glonţ. Au trecut 239 de ani de la moarte lui Thomas Chatterton…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=lul9HkOpUKk&feature=PlayList&p=A4044078BF0E278A&index=0&playnext=1]

Integrarea şi implicit corporatizarea artei în societatea de consum este un fenomen aproape natural dacă cuvântul „natural” n-ar suna atât de ne-natural – adică artificial – în acest context. În „lumea bună” „dă bine” şi câte un personaj excentric, un hair-styler homosexual, un rocker rebel, un scriitor sau poet beţivan sau un pictor jerpelit cu barba crescută şi neîngrijită. Într-un anume context „dau bine” şi astfel sunt toleraţi cum se trece cu vederea şi trasul cocainei pe nas al unor fotbalişti.
Artistul integrat conferă societăţii un grad de control asupra produsului artistic. Este un fel de sistem de carantină: nu laşi artistul să moară de foame, dar îl menţii sub control (financiar) atâta timp cât el este creativ. Artiştii de succes – în marea lor majoritate – sunt artiştii care au intrat în sistem, au înţeles sau au intuit „jocul”, s-au pliat pe cerinţa societăţii şi uneori chiar şi în spatele unei aparente atitudini rebele, nu sunt mai subversivi în creaţiile lor decât este un contabil onest în hârţoagele sale.
Am mai vorbit despre muzică şi spuneam că în opinia mea atâta timp cât cel mai excentric sau zgomotos experiment muzical este produs şi comercializat chiar şi pentru un public ţintă restrâns, aceea muzică este comercială. Şi aici inevitabil trebuie să spun că în definitiv este normal şi absolut uman: omul este o fiinţă egocentrică, îşi doreşte şi admiraţie şi succes, artistul nu este – sau doar foarte rar– excepţie. Asta în final îl face şi vulnerabil, îl şi expune integrării, comercializării, corporatizării.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Iz0gBHCHnbY]

Povesteam ieri despre 23 august şi nostalgii. Cineva a pomenit de cenaclul Flacăra. Da, este un exemplu bun. Regimul Ceauşescu a profitat în mod propagandistic şi de artiştii dispuşi, cum s-a profitat şi de rezultatele sportivilor. Nu iubeau nici comuniştii mai mult artiştii decât o fac actualii guvernanţi, doar că atunci era (mai) important ca fenomenul să fie (şi mai) controlat.
Dar nu este vorba doar de ce se întâmplă la noi, unde toate se întâmplă sau mai nasol, sau pur şi simplu aiuristic.
Într-o formă sau alta, în toată lumea arta este controlată şi a fost transformată într-un simplu produs mai mult sau mai puţin estetic.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3xrno3IkcMI&feature=related]

Vorbeam într-o noapte pe Mess cu un prieten şi era foarte impresionat de povestea celor din formaţia Tinariwen. Mi-a dat link şi m-am uitat şi eu la documentarul – foarte interesant – despre ei. Trupa formată din rândul poporului nomad African Tuareg, are o istorie fascinantă, din războinici concentraţi în armata lui Gaddafi, apoi întemniţaţi şi deveniţi într-un final muzicieni de succes mondial…
Şi aici, văd partea uşor amară a poveştii: cred că şi aceşti rebeli de excepţie prin fire şi definiţie, au ajuns să fie integraţi, comercializaţi şi corporatizaţi de lumea Occidentală…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KCkSX6Kl3ig]

La întrebarea dacă aleg kalaşnicovul sau chitara, eu fără ezitare răspund kalaşnicovul.

23 august şi memoria colectiv-selectivă

Posted on by — 11 Comments ↓

Nu poţi compara para cu portocala, pruna cu pepenele, peştele cu porcul sau viaţa de dinainte cu viaţa de după. Cu siguranţă există nostalgii şi nostalgici. „Futu-i ceapa mă-si, nu credeam că democraţia o să fie aşa!” – am auzit nu o dată de la oameni diferiţi.
Acum 20 de ani probabil eram pe stadionul 23 august şi aşteptam apariţia marelui conducător. Azi nici măcar stadionul nu mai este şi nici urmă de manifestările grandioase de odinioară.
Strălucirea zilei Naţionale a României între 1948-1989 nu mai are nicio strălucire şi trecerea României din tabăra Axei în cea a Aliaţilor în cel de-al doilea război mondial la 23 august 1944 aparent s-a risipit în praful istoriei şi al timpului. Americanii au întârziat mai bine de 50 de ani şi ne-am ales cu o cumetrie de care n-am ştiut să profităm cu Mama Rusia. Ne place sau nu să admitem, schimbarea taberei în funcţie de interesele de moment, ne-au adus şi „beneficiul” unui partener privit tot timpul cu suspiciune, etichetă de care n-am scăpat şi nici nu vom scăpa. În fapt, 23 august nu este altceva decât ziua în care în 1944 printr-o lovitură de Stat militară, Antonescu a fost îndepărtat de la conducerea ţării şi România s-a predat necondiţionat Aliaţilor. Dacă istoricii încă n-au căzut de acord asupra evenimentelor de atunci – lovitură de Palat şi de Stat, Insurecţie, Revoluţie, etc – şi încă se folosesc diferite termene pentru definirea evenimentelor, consecinţele le-am suportat şi le mai suportăm.
Au rămas trei localităţi cu numele de 23 August, o localitate în judeţul Caraş-Severin, una în Constanţa şi una în Mureş.
23 august trezeşte încă nostalgia unor vremuri apuse. Asta fiindcă la înlăturarea sistemului comunist, n-am pus nici un alt sistem în locul acestuia şi – paradoxal sau cinic – sistemul capitalist la care ne-am pseudo-aliniat, tocmai dădea semnele decesului neanunţat, dar cu atât mai previzibil. Între două scaune şubrezite, ne-am trezit cu curul în aer. 🙂
Mulţi vorbesc despre avantajele „epocii de aur”: siguranţa locului de muncă, siguranţa cetăţeanului, concediile la îndemâna tuturor sau performanţele sportive aparent de ne-egalat de atunci. Uită de frică, de frig, de lipsa alimentelor, lipsa perspectivei, în mod bizar creierul selectează detaliile care ne convin şi izolează sau şterge lucrurile care ne incomodează sau nu (mai) cadrează cu opinia şi poziţia noastră curentă. Absurditatea nostalgiei se reflectă perfect în mult înjuratul salamul de soia devenit astăzi un produs „cool”.
Evident, atât sistemul capitalist, cât şi cel comunist a avut avantaje şi dezavantaje, spre neşansa noastră însă se pare că păstrăm şi perpetuăm din prostie sau comoditate exact aspectele care n-au legătură cu sistemul ci ţin de om şi caracterul acestuia: hoţia, cumetria, corupţia, lenea, nepăsarea, şmecheria…

Nu suntem conduşi de extratereştrii, politicienii nu vin dintr-o altă lume, Statul nu este un organism extern ci reflecţia societăţii, socetate din care facem şi noi parte. Şi sunt nevoit să mă repet: nu istoria se repetă ci noi repetăm greşelile.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=sPJHQmJAiKA&feature=rec-HM-r2]

Mai importantă – cred – a fost ziua de 23 august 1939, când la Moscova, în prezenţa lui Stalin, s-a semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, teoretic – şi oficial – un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă, practic un tratat de împărţire a lumii între două imperii expansioniste. Tot un cinism al istoriei a făcut ca tot într-o zi de 23 august – în 1942 – să înceapă bătălia de la Stalingrad…

23 august 2009, încă o zi într-o lume aparent ciudată, dar tot mai… amuzantă.