Home › Posts tagged cultură › Page 3

cultură

TuborgSound sau ştii şi câştigi

Posted on by — 2 Comments ↓

Vineri eram notificat printr-un mail că se cunosc cei 5 finalişti al concursului „înlocuitor pentru Song 2” şi că luni, 18 octombrie, adică ieri vom afla şi marele câştigător. E marţi şi încă n-am aflat câştigătorul, sforile încă n-au fost trase. 😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TByqESZekxc]

Cei cinci finalişti sunt Changing Skins, Grimus, Electric Fence, Byron şi Les Elephants Bizarres şi de mă întrebaţi pe mine, aş paria pe Les Elephants Bizarres, dar pe malu’ Dâmboviţei nici ce bagi pe gură, nici ce trage pe… – adică nimic – nu e sigur.
Les Elephants Bizarres au venit Read more TuborgSound sau ştii şi câştigi ›

Charles Lloyd Quartet – Mirror (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

La începutul anilor ’90 l-am cunoscut şi m-am împrietenit cu Romi, unul din marii melomani şi colecţionari de discuri din Braşov. Romi vreme de vre-o 10 ani nu mai ascultase Rock, ci exclusiv Jazz şi când ne-am întâlnit l-am reintrodus să zic aşa în muzica Rock, i-am redeschis apetitul cu o tonă de trupe de la Soundgarden la Living Colour şi Faith No More, de la Ministry şi Nine Inch Nails la VoiVod, de la Tool şi Primus la Kyuss şi Clawfinger, de la Sepultura la Life Of Agony sau Rollins Band. La vremea aceea avem şi eu o colecţie de câteva mii de casete, deh, era vremea casetelor predominant poloneze, nebunia CD-urilor a început cu câţiva ani mai târziu şi mp3-urile încă erau departe.
Mi-am amintit de Romi şi de ce-mi povestea la o cafea sau un pahar de vin, respectiv că-n anii ’80 Rock-ul – generic vorbind – i s-a părut plafonat şi tot mai fad, de aceea s-a reorientat spre Jazz, o muzică mai vie şi mai creativă. Coliziunea noastră a fost ambivalentă, prin Romi l-am descoperit pe Miles Davis, pe Jan Garbarek, pe Keith Jarrett, Jhon Coltrain, McCoy Tyner,Charlie Parker, Egberto Gismonti, Morphine, Dunkelziffer, etc. Am profitat unul de celălalt şi ne-am lărgit orizonturile, ne-am îmbogăţit amândoi spiritual, sufleteşte.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Fn0xsx7r108]

Citeam deunăzi pe Moon Media o treabă: „Mai nou, de 1-2 ani Read more Charles Lloyd Quartet – Mirror (2010) ›

somnul soră cu moartea

Posted on by — 20 Comments ↓

[bandcamp album=4188120728 size=grande3 bgcol=FFFFFF linkcol=e64a05]

N-am mai stat la poveşti de ceva vreme, nici la modul general şi nici în particular. Poate vremurile sunt de astfel de natură, poate poveştile nu mai sunt ceea ce au fost, dar n-aş vrea să dau vina pe nimeni şi nimic.
Zero este mai mare decât nimic. Când ceva e gratis musai să fie o şmecherie undeva. Nu e nici una. Noul meu album, „Chasing Shadows” e gata, poate fi ascultat şi descărcat (gratis, moca, am făcut şi o probă, în format mp3 l-am dat jos în 8 minute, dar poate fi descărcat şi FLAC), şi am să vă spun una-alta şi din bucătăria lui, din dedesubturile materialului. Şi vă spun şi un secret: de azi faza cu zero este valabilă şi la celelalte materiale. 😉 Descărcaţi în voie, îmi fac eu griji pentru facturi. 😆
N-am planificat nimic, discul acesta pur şi simplu a ieşit la suprafaţă. Sunetele se nasc pur şi simplu, muzica nu este chirurgie pe creier, în definitiv n-ar trebui să fie ceva meşteşugit, ci este suma unor sentimente şi stări exprimate.
Ce am făcut este pur şi simplu muzică contemporană şi etichetele, clasificările, catalogarea ei este inutil şi puerilă. Ştiu, ce fac eu nu cadrează nici cum cu lumea în care trăim şi mai ştiu că dacă unii acum abia apreciază eforturile mele (noastre) cu Nation’s Slum la mai bine de 15 ani de când noi le produceam, probabil peste 10-20 de ani cineva o să aprecieze şi muzica mea de acum.
Şi care e lumea-n care trăim? Parafrazând una – aproape singura – mea piesă favorită R.E.M.: it’s the end of the capitalism as we know it and hell yeah, I feel goddamn fine. Dar despre disc vorbim mai târziu, ştiu că nu vă interesează.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tklxkg7TeRw]

A venit Angela Merkel. Dacă n-a fost Read more somnul soră cu moartea ›

Enslaved – Axioma Ethica Odini (2010)

Posted on by — 4 Comments ↓

Am reascultat câteva din materialele Enslaved anul acesta când i-am descoperit pe Shining – pentru mine trupa şi discul anului -, trupă plecată de pe segmentul Jazz şi ajunsă în zona de fuziune al (Black) Metal-ului, Industrial-ului, Rock-ului experimental – psihedelic şi Jazz-ului datorită şi celor din Enslaved cu care au colaborat în 2008 pentru realizarea materialului „The Armageddon Concerto”.
Nordicii, scandinavii au ceva al lor, am mai spus asta, nu prea scot produse de duzină, indiferent despre ce muzică (sau filme) vorbim, fac „chestii” trăsnite, interesante, diferite. O fi clima, băutura scumpă, nici nu are relevanţă „de ce”, contează rezultatele.
Zilele trecute a pomenit şi prietenul Garm că a ascultat şi i-a plăcut noul „Axioma Ethica Odini”, ronţăisem şi eu discul, dar n-am apucat să scriu despre el. O fac acum.
Enslaved au plecat din zona Black Metal şi au ajuns undeva într-o arie de interferenţă dintre Black şi Metal-ul Progresiv cu infuzii sonore moderne.
În 1991 Ivar Bjørnson avea 13 ani iar Grutle Kjellson 17, Bjørnson cânta la chitară, Kjellson la bas şi voce. Cântau în trupa Death Metal numită Phobia, dar doreau să facă Black Metal, aşa a luat fiinţă trupa Enslaved, au debutat cu EP-ul „Hordanes Land” în 1993 şi imediat anul următor a fost lansat şi albumul de debut „Vikingligr Veldi”.
De la al treilea album, „Eld”, lansat în 1997, Enslaved au început experimentele muzicală, şi-au lărgit treptat orizontul, elementele Black Metal au rămas baza solidă, dar peste băieţii au adăugat Read more Enslaved – Axioma Ethica Odini (2010) ›

lecţia de Hardcore pentru începători

Posted on by — 4 Comments ↓

[bandcamp track=4243447730  bgcol=b55917 linkcol=083d68 size=grande]

Hardcore-ul nu este operaţie pe creier, mare lucru nu-ţi trebuie, doar să ai… coaie. Şi până la urmă asta-i problema: nu poţi să înveţi asta, nu merge să o copiezi, nu poţi să te prefaci. Te naşti cu boaşe ori ba. Unii sunt mai Hardcore decât alţii, toţi sunt tari. În clanţă… Dacă credeţi că doar fiindcă am trecut de 40 m-am înmuiat, vă înşelaţi amarnic.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PC2GwUz8V9k]

Mortiis – Perfectly Defect (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Mortiis este proiectul norvegianului Håvard Ellefsen care şi-a început cariera muzicală ca basist în Emperor unde a zăbovit doar vreme de vre-un an după care de la începutul anilor ’90 s-a concentrat pe acest proiect şi alte trei proiecte paralele: Cintecele Diavolui, Fata Morgana, respectiv Vond.
În perioada 1993-1999 sub denumirea Mortiis a scos 7 albume, primele 6 fiind exclusiv create cu ajutorul sintetizatoarelor şi samplerelor şi conţin o muzică întunecată, ambientală. Turnura a reprezentat-o albumul „The Stargate” din ’99 pe care un aport semnificativ a adus şi solista Sarah Jezebel Deva (a furnizat voce şi pentru Cradle of Filth), dar şi introducerea mai multor instrumente între care şi chitara.
Următorul album, „The Smell of Rain” din 2001 are o orientare mai Electro-Pop, Ellefsen preia pentru prima oară şi microfonul iar în jurul său încet-încet se încheagă şi o formaţie chiar dacă cu excepţia lui nici un membru nu rămâne constant în trupă.
În 2004 este lansat următorul album, „The Grudge”, turnura finală din cariera grupului, Ellefsen se reorientează spre zona Rock-ului Industrial, riffurile solide Read more Mortiis – Perfectly Defect (2010) ›

Trent Reznor and Atticus Ross – The Social Network (2010)

Posted on by — 8 Comments ↓

N-am fermă în Virtualia şi nu cresc, nu fur oi, capre sau vaci nici în viaţa de zi cu zi, nici pe internet. N-am sute de prieteni nici pe Facebook, nici pe MySpace şi nici măcar în viaţa reală. În fapt prietenii mi-i pot număra pe degete şi cred că-i bine aşa, chiar nu contează numărul lor, ci relaţia pe care o avem, adică prietenia. Nu socializez excesiv, ba, chiar sunt un pic sociofob, nu mă dă pe afară compasiunea pentru semeni. Şi apropo: nu semnez petiţii, nu particip la strângerea de semnături pentru interzicerea avortului fiindcă am convingerea că sunt mult prea mulţi idioţi – avortoni – printre noi. Nimeni nu-i perfect. Şi nimeni nu e nimeni. 😀
Mark Elliot Zuckerberg ( 😛 ) are 26 de ani (născut pe 14 mai 1984) este co-fondatorul reţelei de socializare Facebook, deţine 24% din acţiuni şi conform ultimelor date valorează 6,9 miliarde de parai. Facebook-ul a fost lansat în 2004, adică omu’ a produs aproximativ un miliard pe an. Prost nu o fi şi pe semne a avut şi ceva bulan.
Noul film, „The Social Network” este ecranizarea cărţii „The Accidental Billionaires” (Miliardari accidentali, deh, nu ca la noi, de carton…. ) scrisă de Ben Mezrich. Nici cartea, nici filmul nu se doreşte un documentar şi nu reflectă „povestea adevărată”, ci creează o intrigă în centrul căreiea personajul principal – Zuckerberg interpretat de Jesse Eisenberg – este un tip „normal”, cu trăsături atât pozitive, cât şi negative, nu s-a încercat „romantizarea” personajului ca de exemplu în „The People vs. Larry Flynt” al lui Miloš Forman în care Larry Flynt este prezentat ca un tip amuzant şi un Robin Hood contemporan.
Ideea de a face un film despre Zuckerberg pare totuşi puerilă. Faza cu „nu poţi avea 500 de milioane de prieteni fără a-ţi face câţiva duşmani” e totuşi simpatică. N-am văzut încă filmul, dar recunosc, am rezerve şi oarecum idei preconcepute legat de subiect. Faptul că filmul este făcut de David Fincher, celebru pentru „Alien 3”, „Seven”, „The Game”, „Fight Club”, Read more Trent Reznor and Atticus Ross – The Social Network (2010) ›

Buckethead – Spinal Clock (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Tipul ăsta e dus. E irecuperabil. Dacă după accidentul suferit anul acesta cel puţin fizic se recuperează vizibil, la „mansardă” este neschimbat. Şi e bine, e bine aşa. Salvatorul găinilor din Kentucky se joacă şi de cele mai multe ori din joaca aceasta ne alegem şi noi cu câte o călătorie sonoră de calitate.
Anul trecut v-am povestit despre el şi cele 4 (!) albume scoase (vezi AICI), anul acesta a scos un album electro-acustic intitulat „Shadows Between the Sky” lansat în februarie, apoi şi-a făcut revenirea de după accident cu primul set din cele 5 preconizate ale proiectului alături de Bryan “Brain” Mantia şi Melissa Reese, „Best Regards”, un set de 5 CD-uri şi o incursiune într-o lume viu colorată a muzicii experimentale.
„Spinal Clock” este tot un experiment acustic, Brian Carroll alias Buckethead şi-a atârnat chitara-n cui şi a luat banjoul la frecat. A rezultat Read more Buckethead – Spinal Clock (2010) ›

Dimmu Borgir – Abrahadabra (2010)

Posted on by — 5 Comments ↓

Lucrurile sunt rar albe sau negre şi nu vorbesc despre milioanele de nuanţe de gri, ci despre milioanele de culori. Dacă din capul locului excludem lucruri, experienţe, etc din viaţa noastră, practic nu facem altceva decât ne îngustăm orizontul. Convenienţa şi comoditatea pot fi garanţia unui oarecare confort, dar nu fac altceva decât ne scot pe o linie moartă. Cum lipsa de mişcare conduce la pierderea muşchilor şi în ultimă instanţă la obezitate, şi creierul, şi sufletul se atrofiază în timp. Puiul cu ananas sau dulceaţă pare extravaganţă, preferăm micii şi ne mulţumim cu „tradiţionalii” cartofi prăjiţi, nu ascultăm Depeche Mode fiindcă nu suntem cocalari, nici Black Metal fiindcă suntem de două mii de ani creştini şi dezavuăm satanismul.
Dimmu Borgir – oraşul, citadela, castelul întunecat – în norvegiana veche, este una din cele mai creative formaţii din anii nouăzeci. Elementele glaciar-nordice, infuzia medieval-simfonică şi Black Metal-ul închegat şi cu elemente Heavy sunt perfect îmbinate şi fac din norvegieni o trupă deosebită dincolo de constrângerile stilistice, de cutiuţele inventate pentru consumatorul comod/conservator.
Stian Tomt Thoresen aka Shagrath ne-a oferit alături de Tom Cato Visnes aka King ov Hell un album modern ca sunet, dar tradiţional de Black Metal sub titulatura Ov Hell de care m-am bucurat prin februarie, acum a venit timpul şi noului Dimmu Borgir după 3 ani de la lansarea precedentului „In Sorte Diaboli”.
Al nouălea album al norvegienilor Read more Dimmu Borgir – Abrahadabra (2010) ›

World’s End Girlfriend – Seven Idiots (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Dacă sunt şapte idioţi, unul din ei cu siguranţă sunt eu. Nu mă ascund, îmi plac tot felul de ciudăţenii, de la muzică clasică la dubioşenii avangardiste. În aprilie mi-am găsit deja trupa şi albumul anului: Shining „Blackjazz”, am trecut de mijlocul lunii septembrie şi cu toate că am mai devorat un morman considerabil de discuri şi au fost printre deşeuri şi suficiente perle, Shining rămân de nedetronat.
De câteva zile tot mestec „Seven Idiots”-ul şi nu prea ştiu ce aş putea scrie despre el, cu toate că-mi place.
World’s End Girlfriend este numele sub care îşi scoate discurile japonezul Katsuhiko Maeda despre care  până acum nu ştiam nici că există, deşii primul album l-a lansat în 2000 şi actualul material este al zecelea disc în rând.
Mi-a amintit de Frank Zappa, totuşi comparaţia este inadecvată. În schimb există o paralelă cu „Flex-able” şi „Flex-able Leftovers”, primele 2 albume solo ale lui Steve Vai profund impregnate cu spiritul lui Zappa. Diferenţa constă doar în faptul că Katsuhiko Maeda nu este un chitarist extrem de virtuos, în schimb este un multi-instrumentist, cântă la chitară, clape şi foloseşte tehnica oferită de samplere.
Muzica lui este muzică contemporană. Greu de îndesat într-o cutie anume. La vârsta de 10 ani era fascinat de muzica clasică, la 12 ani deja experimenta la pian şi chitară şi inevitabil au apărut infuziile electronice şi Rock.
Noul material conţine Read more World’s End Girlfriend – Seven Idiots (2010) ›