Introducing… Noetic Purge!

Recunosc, despre Noetic Purge astăzi am auzit pentru prima oară şi nu ştiu nimic în plus faţă de ce am citit pe pagina CYBERMENTAL. Acolo scrie că „este printre puţinele proiecte de Rhytmic Noise din România şi, fără îndoială, printre cele mai bune.” Îi cred pe cuvânt pe organizatorii festivalului. Piesa postată astăzi este o combinaţie interesantă de clasic cu intervenţii ingenioase de Noise.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=p-gci2EkJK8]

„Pe 30 septembrie, la prima zi de Cybermental, Noetic Purge apare în premieră live. Sunt sigur că peste câţiva ani vor exista mulţi care se vor mândri că au fost la primul lui concert.” Aşa să fie, ne vedem în Suburbia!

Aaaa…. şi dacă tot e 11 septembrie, asta are legătură şi cu una şi cu alta…Este un video “ne-oficial” şi între timp numele proiectului s-a transformat în Mr. Pan[k]sament, piesa a rămas neschimbată şi deschide albumul “One Bullet Revolution” pe care îl voi prezenta şi “io” la Cybermental…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dryd8wafhdI]

Cybermental.4

Muse – The Resistance

Mi-au plăcut mereu formulele de trio. Motorhead, Rush, au dovedit că se poate face muzică şi simplă şi complexă în trei.
Înfiinţaţi în Anglia, Teignmouth, Devon în 1994, MUSE au fost nominalizaţi până-n prezent la 60 de premii muzicale şi au câştigat 24. Revista Kerrang! i-a desemnat în 2001 ca cea mai bună trupă britanică şi cea mai bună formaţie live, capitol la care au câştigat şi în 2006, albumul „Absolution” a fost votat ca cel mai bun disc al anului în 2003, în 2005 şi 2007 au câştigat premiul BRIT Awards tot pentru performanţele live, în 2008 au câştigat premiul Meteor Music al Irlandei pentru cea mai bună performanţă live internaţională, în 2004 şi 2007 au câştigat 5 premii MTV, au 6 premii New Musical Express şi 5 Q Awards-uri.
Sunt renumiţi pentru concertele lor, au câştigat aprecierea publicului şi al specialiştilor pentru spectacolele lor. Au cântat pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti în octombrie 2007.
De menţionat, apreciat – şi nefiresc în show businessul modern – este faptul că formaţia cântă în aceeaşi formulă neschimbată de la înfiinţare: Matthew Bellamy voce, pian chitară şi pian, Christopher Wolstenholme bas şi voce şi bateristul Dominic Howard.

După U2, Depeche Mode, Manic Street Preachers şi Placebo, noul material discografic al celor de la Muse este unul din cele mai aşteptate produse muzicale din Marea Britanie.
Al 5-lea album după „Showbiz” 1999, „Origin of Symmetry” 2001, „Absolution” 2003 şi „Black Holes and Revelations” 2006 va fi lansat oficial pe 14 septembrie şi se numeşte „The Resistance”.

Theresistance

Zvonurile despre noul disc au apărut încă de la începutul lui 2007. Atunci se vorbea despre un material mai „electronic”. Apoi s-a vorbit despre un experiment Space Rock, un solo de peste 15 minute şi despre eventualitatea de a lansa noul album doar în formă de single-uri consecutive ca reacţia – şi rejecţie – la formatele convenţionale. S-a vorbit şi despre o simfonie Rock de peste 50 de minute… dar şi despre eventualitatea ca materialul să fie pus pe internet pentru descărcare gratuită ca în cazul albumului „In Rainbows” al celor de la Radiohead.
Titlul materialului a fost dezvăluit pe 22 mai pe pagina Twitter al formaţiei. 🙂 Primul titlu de piesă – „United States of Eurasia” (remember cartea lui George Orwell scrisă-n 1948 „1984”?) – a apărut pe situl oficial al formaţiei, piesă pe care o găsiţi pe pagina MySpace al trupei.
Materialul a fost imprimat în studioul Bellini din Italia în 2008-2009 sub îndrumarea producătorului şi inginerului de sunet Mark ‘Spike’ Stent, cel care a lucrat alături de artişti ca The KLF, Björk, Keane, Depeche Mode, Erasure, Hard-Fi, Massive Attack, Janet Jackson, Madonna, Marilyn Manson, Pet Shop Boys, Dave Matthews, No Doubt/Gwen Stefani, CSS, Beth Orton, Oasis, Spice Girls, Take That, Linkin Park, Craig David, S Club 7, Wheatus, U2, Britney Spears, Goldfrapp, Maroon 5 şi mulţi alţii.

Discul conţine 11 piese:

“Uprising” – 5:04
“Resistance” – 5:46
“Undisclosed Desires” – 3:55
“United States of Eurasia (+Collateral Damage)” – 5:47
“Guiding Light” – 4:13
“Unnatural Selection” – 6:54
“MK Ultra” – 4:06
“I Belong to You (+Mon Cœur S’ouvre à ta Voix)” – 5:38
“Exogenesis: Symphony Part 1 (Overture)” – 4:18
“Exogenesis: Symphony Part 2 (Cross Pollination)” – 3:56
“Exogenesis: Symphony Part 3 (Redemption)” – 4:36

Formaţia a confirmat că varianta iTunes al albumului va fi lansat în noul format anunţat de Apple şi o să conţină poze, textele, partiturile, animaţii şi un clip al making of-ului.

Muse au fost catalogaţi ca „Rock Alternativ”, o etichetă comodă care poate să însemne aproape orice.
Am ascultat şi re-ascultat materialul albumului „The Resistance” şi nu ştiu ce să spun. Definitiv este un disc foarte interesant, dar încă o dată se confirmă că sunt artişti şi albume despre care nu poţi sau nu este bine să scrii imediat sau foarte repede. Ca o idee de ansamblu: pe disc se amestecă într-un mod aproape bizar elemente moderne, electronice, din zona Chill-Out şi Trance cu elemente chiar mai dansante şi tonalităţi foarte tradiţionale, vădit clasice din Rock, Space Rock şi Rock Progresiv. Ştiu că sună ireal, dar imaginaţi-vă de exemplu o colaborare A-HA şi Queen… N-am amintit întâmplător nici de unii, nici de alţii, dar mai ales numele celor de la Queen mi-a sărit în faţă la multe din pasajele de pe album.

„Uprising” începe cu un bas mârâit şi o temă dansantă, toba chiar de sună perfect natural, produce un ritm monoton şi mecanic, clapele în manieră minimalistă colorează în stil modern fundalul şi intervenţia chitarei nu transformă piesa într-un imn Rock (probabil aşteptat) ci doar dă o notă mai sumbră melodiei. La prima vedere (ascultare) pare o înşiruire de clişee tradiţionale de muzică de discotecă, sunt eu tâmpit, dar mi-am amintit chiar şi de Madonna, dar vocea lui Matthew Bellamy şi textul întunecat (The paranoia is in bloom, the PR, The transmissions will resume, They’ll try to push drugs, Keep us all dumbed down and hope that, We will never see the truth around, (So come on!)”) din strofe în contrast cu urcarea din refren ce aduce puţină lumină şi un prim strigăt de revoltă, transformă piesă şi o potenţează într-un posibil succes.

„They will not force us
They will stop degrading us
They will not control us
We will be victorious…”

„Resistance” începe mai misterios, prim-planul îl au tot clapele, chiar dacă vin de undeva din spate şi se balansează ca nişte umbre, apoi cu o turnură bruscă, dar naturală, piesa se deschide cu un refren puternic.
Alternanţa atmosferelor conferă o dinamică sănătoasă, refrenul Rock în contrast cu minimalismul Electro afişat pe strofe este fascinant, are magnetism şi crescendoul în forţă tăiat brusc cu încă un pasaj sumbru şi misterios zugrăvit din sunete închide rotund compoziţia. Poate că nu toate elementele prind din prima, dar cer şi merită atenţie şi te cuceresc treptat şi pe nesimţite.

“(It could be wrong, could be wrong)
But it should’ve been right
(It could be wrong, could be wrong)
Let our hearts ignite
(It could be wrong, could be wrong)
Are we digging a hole?
(It could be wrong, could be wrong)
This is outta control
(It could be wrong, could be wrong)
It could never last
(It could be wrong, could be wrong)
Must erase it fast
(It could be wrong, could be wrong)
But it could’ve been right
(It could be wrong, could be)

Love is our resistance!”

Într-un fel sau altul toţi rezistăm. Dragostea are multe feţe…

„Undisclosed Desires” are la bază tot un ritm dansat, construcţia aminteşte uşor de New Wave-ul anilor ’80.

„I want to reconcile the violence in your heart
I want to recognize your beauty’s not just a mask
I want to exorcise the demons from your past
I want to satisfy the undisclosed desires in your heart”

Piesa balansează uşor, te ia ca un val, minimalismul exprimă uneori mult mai mult ca o tonă de samplere şi sintetizatoare la un loc. Umbrele se preling în jur, poţi dansa sau poţi să închizi ochii şi să înfrunţi demonii…

„United States of Eurasia (+ Collateral Damage)”

„Hmmmm …

You and me are the same
we don’t know or care whose to blame
But we know that whoever holds the reins
Nothing will change our cause has gone insane”

Sentimentul este comun, chiar dacă nu toţi dăm glas adevărului, ne simţim stingheri în faţa realităţii crude… sau goale. Nu contează nici cine este vinovat şi nici de ce sau cu ce… cum nici normalitatea şi nebunia n-au nicio relevanţă într-o lume normal de nebună. Ne lăsăm conduşi de convenţional…

„And must we do as we’re told?”

Paralela Queen este elocventă.

„Guiding Light” porneşte cu tobe bombastice, instrumentele intră pe rând, clapele, apoi basul, toată construcţia vine să susţină vocea puternică, parcă mai deschisă şi mai luminoasă aici. Reţeta este aceeaşi: o temă cu iz de anii ’80 într-o manta ceva mai stranie, sunete vechi şi moderne împletite extrem de armonios te călăuzesc într-o lume uşor rece şi nepăsătoare unde toţi ne trezim uneori foarte singuri în liniştea (şi golul) rece din interior unde nu ne mai putem ascunde de noi înşine…

„Impure hearts stumble
In my hands they crumble
And fragile and stripped to the core
I can’t hurt you anymore

Loved by numbers
You’re losing life’s wonder
Touch like strangers detached
I can’t feel you anymore…”

Mereu căutăm lumina călăuzitoare în exterior… în cel (cea) din faţa noastră sau cel (cea) din visele noastre..

„Unnatural Selection” începe cu o orgă de biserică şi se transformă în una din cele mai Rock, cele mai dinamice (agresive) piese de pe album. Muzical rămâne aceeaşi reţetă de combinaţie de vechi şi nou, celor de la Muse le-a ieşit impecabil acest amestec bizar şi uneori exploziv. Cu cele peste 6 minute, „Unnatural Selection” este cea mai lungi piesă de pe disc, conţine şi un solo ce îşi are rădăcinile în tradiţionalul Space Rock, dar temele se succed cu repeziciune şi în contextul unui material relativ lent şi aerisit, acest „moment” mai accelerat pică la fix. Adevărul? Vorbim despre el, susţinem că-l dorim, dar… nu sunt chiar aşa convins că ne şi dorim realmente… I want the truth…

They’ll laugh as they watch us fall
The lucky don’t care at all
No chance for fate, it’s unnatural selection
I want the truth…

Dedication to a new age
This is the end of destruction and rampage
Another chance to raise and never plead again…”

„MK Ultra” amestecă abordarea mai agresivă din piesa anterioară cu electronica dinamică, părţile alerte cu pasajele tensionate şi ceva mai lente. Un univers captiv într-o lacrimă – spune Matthew Bellamy…

„How much deception can you take?
How many lies will you create?
How much longer until you break?
You mind’s about to fall”

Este o piesă din zona Rock-ului Progresiv, o altă pată de culoare pe disc, atmosfera este încărcată ca de altfel pe tot materialul, nuanţele uşor schizofrenice se accentuează. O luăm agale. Razna. Sau aşa este…normal?

„I Belong to You (+Mon Cœur S’ouvre à ta Voix)” are parfum de Paris şi o notă Retro, mai că mi-am amintit de Morrison şi de The Doors… şi de multe alte treburi şi… substanţe. Pianul şi vocea iar mi l-au amintit pe Freddy şi Queen-ul… Un moment calm, dar la fel de straniu…

„I can’t find the words to say When I’m confused
I travel half the world to say “You are my muse”…”

Urmează mini-simfonia (Rock) în trei acte: „Exogenesis – Symphony”. Poate cel mai „ciudat” moment al discului, probabil cel mai vădit anti-comercial.
Dacă muzica s-ar putea descrie în cuvinte, aş spune că este stranie şi misterioasă această lucrare… Vioara şi chitara se tatonează, covorul de clape vine ca un val liniştit, dar ascunde tensiune, tema rămâne una minimalistă, nu are grandoare, dar conţine emoţie şi gravitează ca tristeţea ascunsă-n suflet…

MUSE nu s-au dezminţit şi în mod cert nu-şi dezamăgesc fanii. „The Resistance” este un material concept, un disc umbros de secol XXI, cu ingredientele de rigoare şi cu nostalgia unor vremuri apuse despre care ne place să ne amintim că ar fi fost mai… calme.

Canalul oficial MUSE de pe YouTube

Iubiri Inaccesibile sau drama singurătăţii

De foarte multe ori spunem despre cineva că este nebun. Sau rezolvăm totul cu un dat din mână: ce lume nebună! Suntem toţi nebuni. Nebunie…. normalitate? Nu există nebunie la fel cum nici normalitatea nu există. Toţi avem o debara secretă cu schelete prăfuite, toţi ascundem ceva. Sub aparenţa nebuniei sau sub o fadă normalitate, în spatele unui zâmbet, amestecat într-un dialog banal, din colţ, în spatele veiozei, pitit după o umbră, nu ştim niciodată ce se ascunde.
Nu ştiu dacă sufletul unui om sau mintea lui este mai întortocheată? Cuvintele lui contează sau gesturile? Cine ar putea trage linia precisă dintre lumină şi umbră, dintre imaginar şi realitate? Ce transformă şoapta într-un ţipăt şi zâmbetul amar într-o lacrimă? O lume nebună plină de nebuni… priveşti pierdut spectacolul şi nu eşti cu nimic mai normal ca cel de lângă tine sau cel din faţa ta. Eşti la fel de singur şi la fel de… nebun.

IUBIRI INACCESIBILE

Ieri seară de la ora 21 s-a jucat piesa lui Paul Emond, „Iubiri Inaccesibile” la clubul-restaurant „La Scena”. Mutarea teatrului în spaţii neconvenţionale nu mai este un fenomen avangardist, devine… normalitate. Piesa jucată într-o încăpere mică, cu lumină proastă, dar în mijlocul publicului, are avantajele şi dezavantajele ei. Povestea sa derulat într-un bar, astfel punerea ei „în scenă” într-o încăpere de bar, n-a reprezentat o problemă. O mână de oameni a plătit biletul de 20 RON să urmărească drama celor trei personaje cărora le-au dat viaţă actorii Eugen Cristea, Carmen Ionescu şi Orodel Olaru în regia lui Răzvan Popa.
Într-o lume răvăşită, dominată de tensiuni sociale şi scandaluri politice, de nuditate şi nulitate, de ştirile de la ora cinci şi de fetele de la pagina cinci, lipsa de interes pentru orice fel de act cultural este tot atât de firesc şi normal pe cât este de nebunesc.
Drama celor trei personaje, o ospătăriţă trecută şi cu vise fragile, un măcelar tulburat şi copleşit sub povara moştenirii, dar aparent un om banal şi un artist expansiv şi exploziv îşi confruntă vieţile în jurul unei mese şi destinele interferează şi se ciocnesc într-un final uşor previzibil. Ca şi în cazul ştirilor de care pomeneam, nu faptele sunt determinante şi de ce-ul din umbra lor, semnele de întrebare agăţate-n fumul obscur din mintea şi sufletul omului. Enigma persistă: este mai determinant conştientul sau inconştientul, mintea sau sufletul? Uneori umbrele exprimă mai mult decât faţa de complezenţă afişată-n lumină. Adevărul ne înnebuneşte sau nebunia este adevărata normalitate? Se sting luminile şi suntem tot mai singuri…

(Cum spuneam, lumina difuză nu m-a ajutat deloc şi ca de obicei m-am încăpăţânat să lucrez fără blitz, mai ales fiind vorba despre un spaţiu mic, ar fi fost deranjant şi pentru actori şi pentru public, dar sper ca aceste câteva cadre să vă facă suficient de curioşi să vizionaţi spectacolul pe viu cu următoarea ocazie.)

DECLARAŢIE de PRESĂ – Leonard Oprea

Leonard Oprea este un scriitor – părerea mea, cu talent şi har – destul de necunoscut, adaug eu, din păcate.
L-am cunoscut pe Nardi prin 1993 şi am păstrat legătura şi după plecarea lui în America şi în ciuda faptului că a luat-o pe calea – abruptă – a religiei şi nu o dată ne-am mai ciondănit. Ba, la un moment dat i-am trecut adresa de mail în lista de spam că mă săturasem până peste cap de „Isus jos, Isus sus, Isus te iubeşte”…

Scriitorul Leonard Oprea a debutat în 1981 cu proză scurtă şi primul succes vine în 1984 cu volumul de nuvele fantastice „Domenii interzise” (Ed. Albatros). Volumul de proză scurtă „Radiografia Clipei” este interzis în 1987, este publicat abia în 1990 de Editura Dacia şi re-editată în 2003 de Editura Curtea Veche.
Romanul interzis în 1988 „Cămaşa de forţă” apare la Editura Nemira în 1992 şi re-editată de Editura Curtea Veche în 2004.
În 1999 emigrează în America unde continuă să scrie şi începe seria „Theophil Magus”, eseuri într-o abordare personală – originală – pe teme religioase. Asta foarte pe scurt despre scriitorul Leonard Oprea (vezi şi wiki).

Omul Leonard Oprea este mai complicat şi… zbuciumat. Am stat şi m-am gândit ce titlu să-i dau acestui post şi am aruncat pe rând toate ideile. Am avut discuţii fascinante cu el până-n zorii zilei la un pahar de vin (el votcă), de multe ori am stat pe poziţii diametral opuse, dar mereu am avut răbdarea şi plăcerea de a ne asculta reciproc. Poate că (şi) Nardi, ca mulţi artişti, este omul extremelor. Alcoolul şi Dumnezeu sunt extreme. Nu era un beţiv Nardi, dar îi plăcea băutura. Nu ştiu prea multe despre viaţa lui în America, rar mai trimitea un mail despre el şi familia lui, cum spuneam, mă bombarda cu texte religioase pe care recunosc, de cele mai multe ori le ştergeam fără să le mai citesc. Îl enervam cu citate din Nine Inch Nails şi Marilyn Manson… ha ha ha! Mereu am avut reţineri faţă de oamenii care „picau” în extreme: prea credincios, prea radical politic, prea nu ştiu cum… Nardi cred că făcea pasional tot. Din păcate şi băutul şi – din punctul meu de vedere – şi credinţa a dus-o la extremă. Cum se împăcau cele două, habar n-am. Dar Nardi mereu a fost un tip fascinant… ha ha ha! Cred că nu i-a fost uşoară adaptarea cu America, visul american cu greu se pupă cu realitatea americană…

nardi

Anul acesta-n luna mai brusc nu mi-a mai scris. Apoi un prieten mi-a dat vestea: a fost arestat. Nu ştiam multe detalii, am început să sap pe internet, am găsit în presa din Braşov acest articol:

„Scriitorul braşovean Leonard C. Oprea, arestat în SUA

Leonard C. Oprea, un scriitor şi disident român aflat în Statele Unite ale Americii, arestat la începutul acestei luni sub acuzaţia că şi-a bătut soţia, va fi ţinut în continuare după gratii, informează publicaţia Sun Journal. Scriitorul român în vârstă de 55 de ani, care trăieşte în Auburn, a fost pus sub acuzare pentru violenţă domestică, lovire, ameninţări criminale şi obstrucţionarea anchetei. Fiecare dintre aceste infracţiuni poate fi pedepsită cu până la 1 an de închisoare. Conform poliţiei din Auburn, Oprea şi-a lovit soţia, Brigitte Hristea, 42 de ani, în mod repetat în zona capului şi a feţei, i-a smuls părul şi a strâns-o de gât. De asemenea, scriitorul ar fi ameninţat-o cu moartea. Poliţia a intervenit în noaptea de 10 mai, după ce victima a solicitat ajutor la numărul de urgenţă 911. În momentul în care poliţiştii au ajuns la domiciliul celor doi, Oprea îşi urmărea soţia prin casă, iar femeia urla după ajutor. Conform relatărilor poliţiştilor, scriitorul agresor era în stare de ebrietate. El a recunoscut pe loc că îşi bătea soţia şi nu s-a opus arestării. Cei doi au împreună o fetiţă de 4 ani care nu a avut de suferit în urma incidentului. Soţia agresorului a fost internată la Central Maine Medical Center unde a fost şi consiliată cu privire la drepturile ei, ca victimă a violenţei domestice. Scriitorul agresor a apărut în faţa unei instanţe din 8th District Court şi a pledat nevinovat faţă de acuzaţii. Sursele americane îl descriu pe Leonard Oprea ca pe un disident anticomunist din perioada dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, în anii ’80. El a publicat un roman şi câteva nuvele apreciate de critică. Securitatea a blocat publicarea scrierilor sale în 1987, considerându-l un autor subversiv. După Revoluţia română Oprea a devenit un cunoscut jurnalist şi editor. El s-a mutat în SUA din anul 1999, locuind mai întâi în Boston şi apoi mutându-se în Maine. Născut la Braşov, Leonard Oprea debutează în 1981 cu proză scurtă în revista literara Vatra din Târgu Mureş. În perioada 1981 – 1987 publică proza în principalele reviste literare naţionale, pentru care primeşte premii literare naţionale pentru proza scurta în 1981, 1982, 1984 şi 1985. Între 1978 şi 1989 devine disident anticomunist şi participă la revolta muncitorilor din Braşov la 15 noiembrie 1987, eveniment după care este interzis ca scriitor.” (Gazeta de Transilvania)

Apoi am găsit câteva articole în presa americană,  unele cu ceva mai multe detalii, dar în esenţă toate spuneau acelaşi lucru: Nardi a băut, şi-a luat soţia la bătaie şi… s-a trezit arestat. Ce am aflat este că s-a stabilit o cauţiune de $1.200 $, bani pe care Nardi cu siguranţă nu-i are.
Ulterior un alt prieten mi-a spus că Brigitte ne-a rugat să nu-l ajutăm, n-am prea înţeles ce şi cum şi despre ce ajutor ar fi fost vorba, dar cum Nardi nu mi-a cerut ajutorul – nu că aş putea face mare lucru pentru el – şi nici prietenii comuni nu mi-au mai spus absolut nimic, subiectul s-a stins.

M-am gândit că faptul că a băut nu este o scuză şi strict legal chiar este un fapt agravant şi violenţa domestică în lumea civilizată este o infracţiune gravă şi se pedepseşte aspru. Undeva speram ca Brigitte şi Nardi să cadă la o înţelegere şi sincer, altă soluţie de „scăpare” pentru Nardi nici nu vedeam. Şi nici acum nu văd… N-am înţeles de ce a pledat “nevinovat” Nardi, dar este viaţa şi decizia lui, am să o respect şi nu vreau să comentez mai mult decât am făcut-o.
Repet, tot ce ştiu, ştiu din presă şi vag din auzite, nu sunt în măsură să-l judec pe Nardi, dar recunosc, ştiu că uneori de la băutură îşi ieşea din fire, pierdea controlul. Nu ştiu ce a fost în noaptea de 10 mai, dar ştiu că Nardi a rămas în arest.

Ieri – spre surprinderea mea – am primit un mail/apel de la Nardi. Nu ştiu ce speră Nardi de la Noi, m-am gândit şi în final am decis să-i public scrisoarea deschisă, în definitiv este punctul său de vedere şi poate, mesajul său o să fie citit şi de cineva avizat. Omeneşte îl înţeleg. De judecat, repet, nu pot şi n-am nici un drept să-l judec. Nu vreau să comentez în nici un fel conţinutul acestei Declaraţii de Presă.
Scrisoarea fără relatarea din presă nu cred că-şi avea rostul.

„Către: Preşedintele României, Dl. Traian Băsescu
Parlamentul României
Guvernul României
Ministerul de Externe al României
Ambasada Română din SUA / Washington DC
Ambasada Americană din Romania, Bucuresti
Cotidienle Naţionale ale României
Televiziune Naţională şi Televiziunile Private
Radio Naţional Romania
Mass-media Diasporei Române din SUA
Personalităţi culturale şi politice ale României

De la:
LEONARD OPREA, SCRIITOR şi ex-DISISDENT ANTI-COMUNIST, CETAŢEAN ROMÂN cu VISA TEMPORARĂ în USA
Cu respect , consideraţie, dar şi din punct de vedere cultural, politic şi uman, vă rog PUBLICAŢI şi DAŢI CURS următoarei DECLARAŢII de PRESĂ:

DECLARAŢIE de PRESĂ

ATAC RASIST în SUA asupra Scriitorului şi ex-disidentului român Leonard Oprea.
VIOLAREA DREPTURILOR CIVILE şi UMANE în SUA, de către Statul MAINE, ale CETĂŢEANULUI ROMÂN, cu VISA TEMPORARĂ în SUA, scriitorul LEONARD OPREA.

Binecunoscutul scriitor şi ex-disident anti-comunist Leonard Oprea (autorul romanului “Camasa de forta” / interzis de ex-Securitatea ceausista/  si creatorul “Trilogiei lui Theophil Magus” / publicata cu succes si in Romania si in SUA), este tinta atacului RASIST al Statului Maine, al SUA. Statul Maine, din SUA, prin Politia sa si Tribunalul sau l-au arestat pe Leonard Oprea si l-au aruncat in inchisoarea “Androscoggin County Jail”, unde se afla si acum de peste 70 de zile, FARA dreptul de a comunica cu familia sa si cu prietenii sai.
Statul Maine este recunoscut in SUA, ca fiind cel mai “alb” stat al Americii (peste 90% populatie alba, anglo-saxona) si unul dintre cele mai RASISTE state americane (in Statul Maine, a fi putin mai “colorat” este un motiv suficient de puternic sa fii oprit de Politie – interogat, perchezitionat si chiar arestat).
Scriitorul  Cetaten Roman, Leonard Oprea traieste impreuna cu familia sa in oraselul Auburn, din Statul Maine (deoarece in acest oras sotia sa a gasit un contract de munca acceptabil pentru profesia sa, de medic). Dar, fiindca atit Leonard Oprea, cit si sotia sa sunt Cetateni Romani cu Visa Temporara in SUA, in foarte scurt timp au devenit, din punct de vedere rasist, INDEZIRABILI pentru vecinii lor si autoritatile din Auburn. Motivul fiind, odata cu Cetatenia Romana, faptul ca au indraznit sa aiba un standard de viata, deasupra standardului mediu american. Fireste, americanii din Auburn nu stiu, spre exemplu, unde se afla Romania pe harta lumii.
Astfel, dupa 2/doua/ tentative esuate de a elimina familia Leonard Oprea din Auburn, finalmente, la inceputul lunii Mai 2009, sub pretextul unui scandal in familia Oprea, ce deranja vecinii si incalca legeile Statului Maine, dar FARA nici o investigatie prealabile, dar FARA nici un martor, dar FARA macar sa ia o declaratie scriitorului Leonard Oprea, Politia oraselului Auburn, din Maine, l-a arestat pe Leonard Oprea si l-a aruncat in inchisoarea “Androscoggin County Jail”.
Imediat, a doua zi, dimineata, Leonard Oprea a fost dus in fata unui Judecator, care, reprezentind Statul Maine, l-a acuzat pe scriitorul, Cetatean Roman, cu Visa Temporara in SUA, de “Violenta Domestica” (delict minor in acord cu legea din SUA), i-a pus o cautiune (bail) de 1200 $ Cash si o Interdictie Totala de a comunica cu familia sa, aceasta interdictie fiind valabila si pentru sotia sa si copilul lor, in virsta de 4 ani si 9 luni. Sentinta inca nu a fost pronuntata si astfel, scriitorul Leonard Oprea se afla inca in Puscaria “Androscoggin County Jail” din oraselul Auburn, de peste 70 de zile. Singura marturie este raportul Politiei din Auburn. NU exista investigatie, NU exista martori, NU exista declaratia lui Leonard Oprea.
In virsta de 55 de ani, scriitorul roman si ex-disidentul anti-comunist Leonard Oprea (ale carui carti, recent, sunt subiect de studiu pentru studentii Universitatii din Okland, SUA) sufera de sindrom post-traumatic, anxietate, depresie cronica, atacuri-de-panica, claustrofobie, diabet, guta si prostata si, in aceasta conditie medicala se afla in Puscaria “Androscoggin County Jail” , unde este  SINGURUL detinut FARA CAZIER, intre peste 300 de criminali/omucidere/, traficanti de droguri, hoti si tilhari, proxeneti si pedofili, fiecare cu macar trei condamnari la activ. Fiind scriitor si Cetaten Roman FARA cazier, Leonard Oprea este supus zilnic la tot felul de agresiuni din partea detinutilor si din partea gardienilor inchisorii.
Statul Maine insa NU si-a oprit aici atacul sau RASIST impotriva scriitorului si Cetateanului Roman Leonard Oprea. Pentru a-l sili sa paraseasca oraselul Auburn si Statul Maine, Tribunalul din Maine “District Court of Lewiston” a inaintat impotriva lui Leonard Oprea doua actiuni CIVILE: divortul si protectia de abuz. Sotia scriitorului, Brigitte Hristea, si ea Cetateanca Romana, cu Visa doar Temporara, a fost obligata sa accepte aceste actiuni, fiind amenintata ca isi va pierde licenta de a practica medicina in SUA, isi va pierde serviciul si Visa Temporara, punind astfel in primejdie securitatea copilului.  Insa, prin aceste actiuni CIVILE, Statul Maine, respectiv “District Court of Lewiston” comite o ILEGALITATE si un ABUZ de PUTERE, deoarece Leonard Oprea si Brigitte Hristea sunt casatoriti LEGAL / de peste 20 de ani/ DOAR in Romania, fiind Cetateni Romani cu DOAR Visa Temporara in SUA. Deci, orice actiune CIVILA privind acest statut, casatoria legala in Romania, este sub Jurisdictia autoritatilor romane. Insa, pentru Statul Maine din SUA, se pare ca Romania nu exista.
***
In anul 1990, Congresul American il invita in America pe scriitorul si ex-disidentul anti-comunistroman Leonard Oprea, sa ii rasplateasca meritele luptei sale pentru libertate si democratie.
Astazi, aceeasi America “democratica” il sileste pe Leonard Oprea sa traiasca tragedia unei detentii inumane de de cea mai pura sorginte RASISTA americana, doar pentru ca este un Cetatean Roman care a indraznit sa aiba un standard de viata civilizat intr-un orasel, Auburn din Statul Maine, cu un standard de viata sub nivelul mediu al intregii Americi.
Scriitorul Cetatean Roman Leonard Oprea, admirat si pretuit in mod deosebit de presonalitati cum sunt Vladimir Tismaneanu, Norman Manea, Andrei Codrescu, Liviu Antonesei, Mircea Mihaes, Gelu Vlasin si altii asemenea lor,
autorul a doua carti interzise oficial de ex-Securitatea lui Ceausescu, astazi este O VICTIMA a RASISMULUI “liberalei” democratii americane.
***
Leonard Oprea considera ceea ce i se intimpla acum in Statul Maine, oraselul Auburn, Inchisoarea “Androscoggin County Jail”, ca fiind o FLAGRANTA INCALCARE A DREPTURILOR SALE CIVILE si UMANE, in calitatea sa de Cetatean Roman cu Visa Temporara in SUA.
Leonard Oprea declara ca, mai mult, decit aceasta tragedia ce o traieste este O INSULTA adusa Culturii si Natiunii Romane, O DESCONSIDERARE a Romaniei ca Stat independent si democratic.
***
Leonard Oprea roaga respectuos,
dar cu reala disperare ca,
Presdintele Romaniei, Dl. Traian Basescu,
Parlamentul si Guvernul Romaniei,
Mass-Media romaneasca,
dar si personalitatile Culturii si lumii politice romanesti
SA CEARA ELIBERAREA SA urgenta din puscaria “Androscoggin County Jail”, odata cu RETRAGEREA acuzatiilor si SCUZELE ce se impun din partea Statului Maine, SUA.
***
Leonard Oprea considera ca,
este o datorie de onoare, dar si un act politic absolut necesar APARAREA DREPTURILOR CIVILE si UMANE ale CETATENILOR ROMANI, impotriva actelor de RASISM AMERICANE, INTR-O DEMOCRATIE AMERICANA CE SE AUTO-INITULEAZA… CA FIIND IN CEL MAI INALT GRAD… DEMOCRATICA.

Leonard Oprea                                                 Iulie 11, 2009
“Androscoggin County Jail”
Auburn/ Maine/ SUA”

P.S.1

Nardi are prieteni în America, prieteni care sper să fie alături de el şi în momentul acesta dificil. Un exemplu este domnul Vladimir Tismaneanu care anul acesta (01/05/2009) îi mulţumea pentru: “un mesaj de solidaritate la un ceas cind acest lucru inseamna enorm”. Cred că moral este momentul ca acest ajutor să fie întors.

“Un text despre chin si regasire, despre starea de veghe si despre refuzul de a tacea atunci cind in jurul nostru sunt atitea focare de infectie (la propriu si la figurat). Ii multumesc lui Leonard Oprea pentru faptul ca mi-a dedicat aceasta minunata respiratie, un mesaj de solidaritate la un ceas cind acest lucru inseamna enorm.”

Vladimir Tismaneanu: Leonard Oprea: Veghe, suferinta, adevar

P.S. 2

Sunt curios câţi din prietenii mai mult sau mai puţin influenţi al lui Nardi o să-i întindă o mână acum…

P.S. 3 Update 30 iulie 2009: s-au deschis 2 conturi pentru ajutorarea lui Nardi, detalii AICI.

Motörhead şi Moby

Ziua de 2 iulie, a 2-a zi a festivalului Bestfest 2009 ne rezervă două nume importante: Motörhead şi Moby. Lemmy este programat să ia în primire scena “Ciuc” la ora 20.30 iar Moby scena “Romtelecom” la ora 21.30.

Ian Fraser Kilmister împlineşte 63 de ani pe data de 24 decembrie şi de 34 de ani viaţa lui este legată de Motörhead, o lume întreagă îl cunoaşte ca Lemmy. S-a apucat de muzică la 17 ani la Stockport, urmând modelul lui John Lennon.  A cântat prin cluburi cu formaţiile The Rainmakers şi The Motown Sect. Mutat la Manchester, s-a alăturat trupei The Rockin’ Vickers care avea contract de disc cu CBS-ul şi au fost prima formaţie britanică care a concertat în fosta Iugoslavie.
În 1967 se mută la Londra şi prinde o slujbă ca rodie la The Jimi Hendrix Experience. În 1968 se alătură formaţiei de Rock Psyhedelic Sam Gopal (cunoscută şi sub numele de Sam Gopal’s Dream) şi scot împreună albumul „Escalator” şi single-ul „Horse”. Urmează în 1969 o trecere prin trupa Opal Butterfly ca în 1971 să se alăture ca basist formaţiei de Space Rock Hawkwind. Stilul specific de a cânta la bas al lui Lemmy, stopajele, folosirea acordurilor ca la chitara ritmică în locul notelor pe o singură coardă, a contribuit substanţial la sunetul formaţiei. Lemmy primeşte şi partitura vocală a mai multor piese, „Silver Machine” de exemplu ajungând pe poziţia a 3-a în topurile britanice şi astfel este cel mai mare succes al formaţiei. Contribuţia lui Lemmy la hawkwind poate fi ascultată pe albumele „Hall of the Mountain Grill” 1974 şi „Warrior on the Edge of Time” 1975 şi pe discurile înregistrate live „Greasy Truckers Party” şi „Space Ritual”, probabil cel mai important disc al formaţiei Hawkwind.
În 1975 Lemmy este arestat şi întemniţat pentru 5 zile la graniţa Canadei pentru posesie de droguri şi ca să nu aducă necazuri şi formaţiei, se auto-exclude din trupă. Acest incident nefericit practic conduce la înfiinţarea formaţiei Motörhead.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=b6ah5OKrDNw&feature=PlayList&p=EC794C454A514BD0&index=4]

Iniţial Lemmy intenţiona să dea numele de „Bastard” noului său grup, dar impresarul Doug Smith l-a sfătuit să găsească un alt nume fiindcă este greu de crezut că având un astfel de nume vreodată va ajunge în „Top of the Pops”… ha ha ha!
Prima formulă i-a avut alături de Lemmy pe chitaristul Larry Wallis (ex-Pink Fairies) şi bateristul Lucas Fox. Au cântat în deschiderea concertelor Blue Öyster Cult şi alături de Pink Fairies, The Damned şi The Adverts. În 1977 apare şi o primă schimbare importantă: înlocuirea bateristului cu Phil “Philthy Animal” Taylor urmată şi de înlocuirea chitaristului cu “Fast” Eddie Clarke. Aceasta este şi formula de aur a formaţiei şi este imprimat şi lansat primul album auto-intitulat „Motörhead”.
Urmează „Overkill” 1979, „Bomber” 1979 şi probabil cel mai important album al formaţiei, genialul „Ace of Spades” 1980 şi albumul live „No Sleep ’til Hammersmith” din 1981, două discuri care mi-au pecetluit şi mie preferinţele muzicale.
Motörhead lansează 19 albume de studio şi 5 discuri în concert.

Ace_of_Spades

Discografie:

1977     Motörhead
1979     Overkill
1979     Bomber
1980     Ace of Spades
1981     No Sleep ’til Hammersmith (live)
1982     Iron Fist
1983     Another Perfect Day
1986     Orgasmatron
1987     Rock ‘n’ Roll
1988     Nö Sleep at All (live)
1991     1916
1992     March ör Die
1993     Bastards
1995     Sacrifice
1996     Overnight Sensation
1998     Snake Bite Love
1999     Everything Louder than Everyone Else (live)
2000     We Are Motörhead
2002     Hammered
2003     Live at Brixton Academy (live)
2004     Inferno
2006     Kiss of Death
2007     Better Motörhead than Dead: Live at Hammersmith (live)
2008     Motörizer

motorizer_Front

„Motörizer” lansat anul trecut conţine 11 piese în aceeaşi manieră deja clasică a formaţiei, un Rock’N’Roll zgomotos şi zemos, cu riff-uri Heavy, o muzică directă şi fără compromisuri, marcată de vocea răguşită a lui Lemmy.
Formula de trio funcţionează ireproşabil: “Lemmy” Kilmister – bas, voce, Phil Campbell (membru din 1984) – chitară şi Mikkey Dee (membru din 1992) – tobe.
Am avut plăcerea să-i văd live de câteva ori, so…we are the Road Crew!

„Playing for the high one, dancing with the devil,
Going with the flow, it’s all a game to me,
Seven or Eleven, snake eyes watching you,
Double up or quit, double stakes or split,
The Ace Of Spades
The Ace Of Spades

You know I’m born to lose, and gambling’s for fools,
But that’s the way I like it baby,
I don’t wanna live forever,
And don’t forget the joker!” (Ace of Spades)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iyPRjf9Drh4&feature=related]

Richard Melville Hall s-a născut pe 11 septembrie 1965 în Harlem, New York şi de la vârsta de 9 ani s-a apucat de muzică, devenind cunoscut sub numele de Moby, poreclă care provine dintr-o presupusă rudenie cu autorul celebrei cărţi „Moby Dick”, Herman Melville.
Şi-a început activitatea în diferite formaţii de Hardcore şi Punk: Voodoo Child, Schaumgummi, Caeli Seoul şi Gin Train. În perioada 1982 – 1985 a cântat în formaţia Vatican Commandos cu care au lansat EP-ul „Hit Squad for God” în 1983. Tot în 1983 înregistrează cu trupa AWOL un album Post Punk în maniera Joy Division.
În 1990 optează pentru o carieră solo şi după single-ul „Mobility”,al doilea single, „Go” în octombrie 1991 intră în Top Ten-ul britanic şi îi facitilează apariţia la… „Top of the Pops”.
Albumul „Moby” este lansat în 1992, urmate de „Ambient” 1993, „Everything Is Wrong” 1995 şi de genialul „Animal Rights” din 1996.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ITO2zFpB__o]

Discul conţine piese grele: „Come On Baby”, „Someone To Love”, „Heavy Flow”, „You” sau „That’s When I Reach For My Revolver”, este practic ultimul material Moby cu amprentă Post Punk şi Hardcore, cu chitară multă şi distorsionată, cu o abordare vocală în forţă.

„Play” din 1999 prezintă un Moby axat pe Electro, dispar elementele Hardcore şi Punk, sunt introduse abordări Blues, Soul, Funk şi Rock, un amestec colorat, dinamic, de calitate. Piesele „Find My Baby”, „Porcelain”, „Why Does My Heart Feel So Bad”, „Bodyrock” sau „Natural Blues” cuceresc pe rând topurile.
Moby se menţine în această zonă şi cu următoarele discuri: „18” 2002, „Hotel” 2005 şi rămâne prezenţă constantă în fruntea clasamentelor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Dw17-BEFb3Y]

2008 aduce albumul „Last Night”, un material cu uşor parfum Retro, apar mai multe elemente Funky şi Hip Hop. Este un material diversificat, Moby combină, amestecă stilurile şi ritmurile cu o uşurinţă, naturaleţe şi flexibilitate de invidiat, orchestraţiile sale fine sunt remarcabile.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Kd9VEcrtUG0]

Noul album, „Wait For Me” a fost lansat pe 30 iunie şi promovat cu single-ul „Shot in the Back of the Head” regizat de David Lynch. Cele 52 de minute împărţite pe 16 piese ale noului disc sunt impregnate cu o atmosferă mai melancolică, mai apăsată, este un material mai lent, mai întunecat, mai interiorizat.

Sunt curios cu ce o să ne distreze Mister Moby în această seară, ştiu că epoca Punk/Hardcore a apus (pentru Moby evident!) şi nu cred că o să se mai întoarcă vreodată, dar sper să avem parte de un show dinamic.

Conform sitului Metalhead dacă după concert nu vă cheamă căldura plăpumii şi confortul pernei (şi nu o să fim uzi leoarcă), clubul Suburbia ne aşteaptă să ne tragem „suflul pe nişte muzică de voie bună! Intrarea e liberă, barmanii de treabă, bodyguarzii invizibili (şi ninja), aerul condiţionat (ca de obicei) pus pe modul Polul Nord (South of Heaven), sunetul indubitabil şi toate cele!”

afterparty

Audienţe şi trafic

Nu am obiceiul, da’ nu ştiu ce-mi venii, m-am uitat pe tabelul de audienţe Radio/TV şi la traficul de pe internet. În ceea ce priveşte televiziunile, lideri sunt în continuare Pro TV şi Antena 1, Pro cu peste 300 de mii de telespectatori iar Antena cu circa 250 de mii. Asta, în raport cu TVR Cultural cu o medie de 7 mii de telespectatori şi clasată în topul general undeva pe poziţia 35.
Cred că aceste măsurători de audienţă spun mai mult despre noi decât toate sondajele posibile şi imposibile.
Nici în rândul ascultătorilor Radio, Radio Cultural nu ocupă o poziţie fruntaşă cu cei 83 de mii de ascultători faţă de Europa FM sau Kiss FM cu peste 180 de mii de ascultători.
În Bucureşti, City FM care difuzează muzică Rock are doar o medie de 12 mii de ascultători faţă de radio ZU cu peste 260 de mii de ascultători.
În ceea ce priveşte blogurile, este greu să baţi traficul de 2,465 vizitatori zilnici al unui site ca Pitzipedia, Cocalari şi Pitzipoance cu peste 2000 de vizitatori zilnici sau deja „clasicul” Pitipoance cu peste 1000 de vizitatori.
Ce urmărim, ce ascultăm, ce citim spune totul despre noi.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DUmq1cpcglQ]

Teatrul în stradă: B-FIT in the Street!

„Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti -organizează cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă “B-FIT in the Street!”
După succesul de anul trecut, evenimentul revine în centrul Capitalei, animându-l din nou timp de patru zile cu parade alegorice, instalaţii suspendate, concerte în aer liber şi spectacole extreme ce îmbină muzica şi dansul cu elemente de acrobaţie şi efecte pirotehnice.
Manifestarea va reuni şi de această dată importante companii de teatru de stradă. Trupe din Franţa, Spania, Italia, Germania, Argentina şi România vor transforma Bucureştiul într-un spaţiu urban plin de culoare şi magie, destinat exprimării artistice libere şi creative. Locuitorii Capitalei vor fi purtaţi într-o lume populată de maşinării miraculoase, păpuşi gigant şi personaje captivante.
Trupele participante în festival sunt: Malabar, KITONB Project, Comediants, Voala, Antagon, Carros de Foc, Provisional Danza, Geants du Sud, Les Caramantran, La Tal, Cuartetto Maravilla, L’Excuse,Teatre NU, Les Cubitenistes, Les Enjoliveurs, Funambules precum şi Teatrul Masca şi XtREme.
B-FIT in the Street! include atât spectacole fixe şi cât şi mobile. Spectacolele fixe se vor desfăşura în următoarele locaţii: EsplanadaTNB, Piaţa Constituţiei, Piaţa “George Enescu”, Parcul Colţea, Parcul Unirii şi Parcul Cişmigiu. Deasemenea mici reprezentaţii mobile vor străbate străzile Capitalei în fiecare zi a festivalului. Nu vor lipsi nici paradele din încheierea serilor de spectacol. Acestea vor avea loc pe trasee către Piaţa Constituţiei, dinspre Piaţa Unirii şi Parcul Cişmigiu.”

ArCuB http://www.arcub.ro/
ArCuB http://www.arcub.ro/

Programul complet al festivalului:
Joi, 28 Mai 2009

10.00 – 20.00 / Salvador&Calul Real (Compania Carros de Foc)
Spectacol fix / Parcul Unirii
12.30 – 13.00 / The Scarecrows (Compania Funambule)
Spectacol fix / Piaţa Unirii
14.00 – 14.30 / The Scarecrows (Compania Funambule)
Spectacol fix / Piaţa Universităţii
17.00 – 17.50 / Homocatodicus (Compania L’Excuse)
Spectacol fix / Metrou Unirii
18.00 – 18.45 / Ole Maestro! (Compania Les Enjoliveurs)
Spectacol fix / Piaţa Universităţii
18.30 – 19.20 / Homocatodicus (Compania L’Excuse)
Spectacol fix / Metrou Victoriei
19.30 – 20.00 / The Scarecrows (Compania Funambule)
Spectacol fix / Piaţa George Enescu
20.00 – 21.00 / Zap Doo Hap (Compania Les Enjoliveurs)
Spectacol fix / Piaţa George Enescu
21.00 – 21.25 / Calle 4 (Compania Provisional Danza)
Spectacol fix / Piaţa George Enescu
21.00 – 21.15 / Vertical (Compania XtREme)
Spectacol fix / Faţada Universităţii de Arhitectură
21.30 – 22.40 / Time Out (Compania Antagon)
Spectacol fix / Piaţa George Enescu
22.00 – 22.15 / Vertical (Compania XtREme)
Spectacol fix / Faţada Universităţii de Arhitectură

Vineri, 29 Mai 2009

10.00 – 20.30 / Salvador&Calul Real (Compania Carros de Foc)
Spectacol fix / Parcul Unirii&Piaţa Constituţiei
12.00 – 13.00 / Zap Doo Hap (Compania Les Enjoliveurs)
Spectacol mobil / Piaţa Romană – Piaţa Universităţii
12.20 – 13.00 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Spectacol mobil / Piaţa Romană – Piaţa Universităţii
12.30 – 13.00 / 16.00 – 16.30 / 19.00 – 19.30 / The Scarecrows (Compania Funambule)
Spectacol fix / Piaţa Unirii / Piaţa Universităţii / Piaţa Universităţii
13.00 – 13.30 / 15.30 – 16.00 / 16.30 – 17.00 / 17.30 – 18.00 / 18.30 – 19.00 /
Concert Hydrophonique (Compania Les Cubitenistes)
Spectacol fix / Parcul Colţea
13.30 – 14.10 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii
14.00 – 15.00 / Zap Doo Hap (Compania Les Enjoliveurs)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii
14.50 – 15.30 / Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Le Caramantran)
Spectacol mobil / Piaţa Romană – Piaţa Universităţii
16.30 – 17.10 / Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Le Caramantran)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii
16.30 – 17.10 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Parcul Cişmigiu
17.00 – 17.45 / Ole Maestro! (Compania Les Enjoliveurs)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Parcul Cişmigiu
17.30 – 18.20 / 19.30 – 20.20 / Homocatodicus (Compania L’Excuse)
Spectacol fix / Bucureşti Mall Vitan / Mall Plaza România
18.00 – 18.45 / Ole Maestro! (Compania Les Enjoliveurs)
Spectacol mobil / Parcul Cişmigiu – Piaţa Universităţii
18.00 – 18.40 / Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Le Caramantran)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Parcul Cişmigiu
19.30 – 20.30 / Cocktail (Teatrul Masca)
Spectacol fix / Esplanada Teatrului Naţional
20.20 – 21.20 / Salvador&Calul Real (Compania Carros de Foc)
Spectacol mobil / Parcul Unirii – Piaţa Constituţiei
21.00 – 21.15 / 22.00 – 22.15 / Vertical (Compania XtREme)
Spectacol fix / Faţada Universităţii de Arhitectură
21.30 – 22.00 / Calle 4 (Compania Provisional Danza)
Spectacol fix / Piaţa Constituţiei
22.10 – 23.00 / Voala (Compania Voala)
Spectacol fix / Piaţa Constituţiei

Sâmbătă, 30 Mai 2009

12.00 – 12.20 / Countdown Dimonis (Compania Comediants&Fanfara Shavale)
Spectacol fix / Esplanada Teatrului Naţional
12.20 – 12.50 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Spectacol mobil / Piaţa Romană – Piaţa Universităţii
12.20 – 13.00 / Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Le Caramantran)
Spectacol mobil / Parcul Cişmigiu – Piaţa Universităţii
13.00 – 13.30 / 14.00 – 14.30 / 16.30 – 17.00 / 17.30 – 18.00 / 18.30 – 19.00 /
Concert Hydrophonique (Compania Les Cubitenistes)
Spectacol fix / Parcul Colţea
13.30 – 14.10 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii
15.00 – 15.40 / Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Le Caramantran)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii
17.20 – 18.00 / Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Le Caramantran)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Parcul Cişmigiu
18.10 – 19.00 / Somnis D’Alicia (Compania Teatre Nu)
Spectacol fix / Parcul Cişmigiu
18.20 – 19.00 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Parcul Cişmigiu
19.00 – 20.30 / Carilló (Compania La Tal)
Spectacol fix / Parcul Cişmigiu
21.00 – 21.15 / 22.00 – 22.15 / Vertical (Compania XtREme)
Spectacol fix / Faţada Universităţii de Arhitectură
21.00 – 22.00 / Parada L’Odyssée des Saltimbanques (Compania Malabar)
Spectacol mobil / Parcul Unirii – Piaţa Constituţiei
22.10 – 23.00 / Carillon 3.1 – Zborul Timpului (Compania Kitonb Project)
Spectacol fix / Piaţa Constituţiei

Duminică, 31 Mai 2009

11.00 – 11.30 / 12.30 – 13.00 / 15.00 – 15.30 /16.00 – 16.30 /17.30 – 18.00 /
Concert Hydrophonique (Compania Les Cubitenistes)
Spectacol fix / Parcul Colţea
11.30 – 12.00 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Le Caramantran)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Parcul Cişmigiu
12.00 – 12.20 / Countdown Dimonis (Compania Comediants&La Banda del Surdo)
Spectacol fix / Esplanada Teatrului Naţional
15.00 – 15.30 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii
15.00 – 15.50 / Somnis D’Alicia (Compania Teatre Nu)
Spectacol fix / Parcul Cişmigiu
15.20 – 16.00 / Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Le Caramantran)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii
17.00 – 18.00 / Musiclown (Compania Maravilla Teatro y Musica)
Spectacol mobil / Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii
18.00 – 19.30 / Carilló (Compania La Tal)
Spectacol fix / Parcul Cişmigiu
19.00 – 20.00 / Musiclown (Compania Maravilla Teatro y Musica)
Spectacol mobil / Piaţa Universităţii – Parcul Izvor
19.30 – 20.30 / Mario, Panto, Djezel (Compania Les Geants du Sud)
Rosa Luna, Mephisto, TimTao (Compania Le Caramantran)
Spectacol mobil / Parcul Cişmigiu – Piaţa Constituţiei
20.30 – 21.30 / La Banda del Surdo
Spectacol mobil / Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei
21.30 – 23.00 / Dimonis (Compania Els Comediants)
Spectacol fix / Piaţa Constituţiei

Informaţii suplimentare la:  ArCuB

Înainte la Punk

Gallows – Grey Britain (2009)

Gallowgreybritains

Format în 2005 la Hertfordshire (Anglia) din rămăşiţele trupelor My Dad Joe al bateristul Lee Barratt şi Winter In June al basistul Stuart Gili-Ross, Gallows sunt o gaşcă de Punk pe linia Hardcore, amintind de Black Flag şi implicit Rollins Band.
Primul disc, „Orchestra of Wolves” lansat de o casă de discuri independentă în 2006 a atras atenţia publicului şi a primit critici pozitive din partea presei, astfel, noul material „Grey Britain” este lansat pe 2 mai sub egida celor de la Warner.
Discul numărul doi mereu este considerat cel mai dificil şi totodată crucial pentru existenţa unei formaţii şi trecerea de la o casă de discuri independentă la o multinaţională este privită tot timpul cu suspiciune. Gallows şi-au păstrat nervul, agresivitatea, materialul nou nu face compromisuri, ba, chiar sună mai grav, mai plin şi este definitiv un pas înainte.
„The Queen is dead, so is the clown…” este punctul de plecare a primei piese „The Riverbank”, un intro întunecat cu miros de ceaţă de pe malul Tamisei şi practic fără trecere explodează „London Is the Reason”.
Vocea lui Frank Carter aminteşte fantomatic de Henry Rollins, iar abordarea de Rollins Band din perioada „The End of Silence”, dar fără incursiunile experimentale, jazzistice, ci pe o linie mai abruptă, cu anumite nuanţe de Heavy Metal britanic manifestate mai ales de chitarele care uneori merg în paralel a la Maiden. Nu-i de mirare că pentru discul tribut „Maiden Heaven” au ales „Wratchild”, o piesă din era Paul Di’Ano.
Reţeta de bază rămâne aceeaşi pe tot parcursul discul: sunetul este abraziv, baza solidă o conferă basul cu toba, chitarele colorează şi furnizează riffuri galopante iar vocea furioasă, vorbit/strigată îţi şterge faţa ca un pumn. Micile ruperi, scurtele momente de respiro, sparg ritmul doar pentru a-l accentua, armonicele aduse de chitare sau coruri condimentează ingenios materialul.
Discul este destul de uniform şi echilibrat, nu are vârfuri, dar nici momente slabe, mici găselniţe, şuruburi, se găsesc în fiecare piesă, evită monotonia cu îndemânare şi furnizează 52 de minute de adrenalină în 12 doze.
O să mai auzim de ei.

Propagandhi –  Supporting Caste (2009)

Propagandhi-supporting-caste

Înfiinţată în 1986 în Canada de Chris Hannah şi Jord Samolesky, Propagandhi poate fi numită indubitabil o formaţie militantistă. Trupa luptă în primul rând pentru drepturile animalelor, dar susţin şi „veganismul” lui Donald Watson, o formă – să zic aşa – extremă a vegetarianismului care exclude complet alimentele de provenienţă animalică, adică şi brânza, ouăle, etc.
Dar să vorbim despre muzică! Trupa a pornit cu primul album pe linia Punk Rock, Ska şi Skate Punk, cu elemente de Hardcore, influenţe majore fiind Bad Brains, Minor Threat şi Fugazi-ul ulterior al lui Ian MacKaye, adică zona Straight Edge. Treptat în muzica lor şi-au făcut simţită prezenţa tot mai mult elemente de Heavy Metal, muzica s-a colorat şi diversificat în mod constructiv.
Anul acesta au ajuns la al patrulea album, „Supporting Caste” fiind lansat pe data de 10 mai.
Cele 52 de minute împărţite în 12 piese, sunt cel mai complex, cel mai colorat şi cel mai Metal produs al formaţiei de până acum.
„Night Letters” porneşte cu riffuri agresive alternate cu armonice gustoase, ritmul este alert, piesa creşte într-un Hardcore sănătos, musculos şi antrenant.
„Supporting Caste” combină ingenios abordarea directă, Hardcore cu sunetul Heavy/Thrash Metal al chitarelor, părţile agresive cu o frumoasă incursiune acustică ca apoi să revină la ritm cu o trecere a la Maiden.
„Tertium Non Datur” porneşte cu o temă Heavy Metal furnizată de chitare, construcţia devine tensionată, ritmica colorată şi accentuată iar basul are intervenţii progresive, rezultatul fiind foarte dinamic.
„Dear Coach’s Corner” cu toate că are la bază un pasaj acustic, păstrează tempoul alert, are nerv, urcă şi coboară cursiv, băieţii sunt instrumentişti excelenţi şi au simţ de a orchestra, inventivitate de a dinamiza compoziţiile.
„This Is Your Life”  este o doză concentrată de Hardcore într-o pastilă de un minut, o rupere ingenioasă.
„Human(e) Meat (The Flensing of Sandor Katz)” este momentul propagandei, muzica este redusă la un Hardcore pur, ingenios alternând pasajul acustic cu riffurile, piesa creşte în intensitate în mod natural.
„Potemkin City Limits” este o doză de trei minute de Punk  curat, chitările sunt mai puţin tăioase, ritmul însă rămâne alert, ruperea de pe la mijlocul piesei este ca o gură de oxigen, remarcabil simţul cu care trupa reuşeşte să te menţină atent şi în priză, să schimbe, să alterneze elemente şi pasaje în momentele cheie, ingeniozitatea de a surprinde chiar şi cu elemente care într-o altă abordare ar părea clişee.
„The Funeral Procession” este ca o piesă Maiden din prima perioadă cântată la turaţie dublă, deloc macabră, la fel de antrenantă ca tot materialul.
„Without Love” nu este o baladă, rămânem în zona chitarelor a la Maiden, la ritmul sănătos şi alert/galopant, la alternanţa riffurilor melodioase cu traforaje mai tăioase, vocea impecabilă a chitaristului Chris Hannah ne conduce ferm prin temele piesei, abordează cu aceeaşi uşurinţă cântatul şi momentele mai agresive.
„Incalculable Effects” începe cu o temă progresivă ca apoi să se transforme într-un galop Hardcore, schimbările fie ele şi abrupte, sună extrem de firesc.
„The Banger’s Embrace” este un moment Punk relaxant, melodic, mi-au amintit puţin de o altă formaţie obscură: Black 47.
Finalul durează nu mai puţin de 15 minute, „Last Will & Testament”, cei drept, cu o pauză de linişte consistentă între piesa semi-acustică şi prelucrarea „ascunsă” a piesei „Come to the Sabbat” al celor din Black Widow. Aş fi curios câţi cunosc/îşi amintesc piesa: “Come, Come, Come to the Sabbat, Come to the Sabbat, the Satan’s there…” O re-întâlnire plăcută. 🙂

Propagandhi este o descoperire extrem de plăcută şi o recomand atât Punkerilor cât şi Metaliştilor. Pe mine m-au surprins în cel mai plăcut mod şi m-au convins. Merg să-mi fac o omletă! Ha ha ha! 😛

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=lEmALYV72sc]

Indecentul

INDECÉNT, -Ă, indecenţi, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenţei; lipsit de pudoare; necuviincios, neruşinat, impudic, licenţios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.
adj. v. obscen. (DEX )

Vă anunţam sâmbăta despre „Ziua Porţilor Deschise” la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi despre expoziţia la care şi un prieten de-al meu urma să expună un tablou.

andrei_pavel_02

Cum povesteşte chiar el , a fost sunat cu 10 minute înaintea vernisajului şi a fost anunţat că lucrarea sa a fost retrasă din expoziţie pe motiv de „indecenţă”. Indecenţă relativă, relaţionată la celelalte lucrări expuse între care, din ce am înţeles, mai erau şi alte nuduri. Da’ vorba lu’ Andrei, ceva este sau nu indecent. Punct.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hSxlkNU6NJ4]

Mi-am amintit iar de această piesă Paraziţii şi de cele spuse de Andrei Gheorghe. Nu ştiu cine şi după ce criterii poate decide ce este indecent. Eu sunt un Punker împuţit, obsedat şi obscen. Recunosc. Măzgăliturile mele sunt mai… deocheata. Îmi plac femeile. Care-i problema? Îmi place sexul şi uneori asta se vede şi în lucrurile pe care le…fuck. Asta e! Am schimbat titlul paginii din „brushvox dezgolit” în „Mr. Pan(k)sament”, dar esenţa rămâne: eu nu ascund şi n-am să mă ascund, sunt cine sunt şi îmi asum acest fapt. Nu-s frumos, nu-s deştept, n-am moţ şi n-am cine ştie ce merite. Dacă am făcut sau fac ceva, este pentru că asta am chef să… fuck.
Mi-am amintit de o expoziţie de acum câţiva ani la care am fost invitat alături de un tip condamnat pentru omor din culpă care la „mititica” şi-a descoperit vocaţia de pictor şi astfel şi-a mai uşurat detenţa. Totul a fost ok până mi-am dus lucrările şi le-am expus lângă ale sale. A doua zi dimineaţa – ziua vernisajului – nu mai erau. Acum nu ştiu dacă eu nu mă pretam să expun lângă un ex-condamnat, sau fostul deţinut nu se preta la pictura din libertate, dar mi-am luat „jucăriile” şi le-am expus cu 2 săli mai încolo pe cont propriu şi toată lumea a fost fericită.

flowes_and_roses

Dar nu despre mine este vorba. Revin la ce spunea Gheorghe: „cu ce este mai indecentă pula decât să fuţii miliarde” – adaug eu –  din banii publici? În ziua în care Primăria a autorizat marşuri pentru „diversitate”, marşuri pentru „normalitate”, să dai jos de pe un perete într-o sală de expoziţie un nud, mi se pare grosolănie.
Ce mă enervează este faptul că generaţia tânără trebuie să înghită aceleaşi porcării pe care le-am primit şi noi pe gât ani de zile. Am mai povestit eu despre marea cumetrie care infectează tot sistemul şi toată societatea, dar poveştile nu duc nicăieri.
Până una-alta mă oftic că homosexualii reuşesc să se organizeze şi să iasă-n stradă, iar noi, marea majoritatea, rămânem tăcuţi şi înghiţim toate mizeriile clasei politice şi a câtorva şmecheri profitori. Nu ştiu ce şi câte trebuie să se mai întâmple ca oamenii să aibe boaşe din nou să iasă-n stradă şi revoluţia începută în 1989 să se finalizeze….

Ne merităm soarta frate!

Dar să rămânem puţin în zona artei, reiau un blog scris anul trecut şi publicat în altă parte despre artă. Şi îmi pun întrebarea: la ce valori ne referim?

jeff_and_ilona

M-am uitat pe topul celor mai vânduţi artişti plastici contemporani. Cam mult plastic şi… contemporanul ţine loc de artă. Dar nu sunt un critic demn de luat în seamă şi gusturile nu se discută.
Pe primul loc se află artistul American Jeff Koons cu un preţ record de 14,5 milioane euro, obţinute pentru sculptura “Balloon Flower (Magenta)” de casa de licitaţii Christie’s din Londra.
Koons a studiat pictura la School of the Art Institute of Chicago şi la Maryland Institute College of Art. La începutul anilor 80, după modelul Fabrici lui Andy Warhol sau al Studioului lui Damien Hirst, Koons şi-a amenajat un studio de lucru în SoHo la New York unde 30 de angajaţi lucrau pentru a realiza lucrările sale.
Koons şi-a angajat şi un consultant de imagine şi a postat o serie de reclame cu el în revistele de artă. A atras atenţia mass mediei prin căsătoria cu Ilona Staller, cunoscută ca actriţa de filme pornografice, Cicciolina, căsnicie reflectată în seria de lucrări “Made in Heaven”.
Catalogat Neo-Pop, lucrările lui Koons sunt de un gust cel puţin îndoielnic, definite ca parodii ale kitschului şi consumismului modern. Cota sa actuală probabil nu reflectă valoarea sa artistică, ci este rezultatul contextului social şi geo-economic actual, în care cei mai mulţi investitori în lucrări de artă provin din Europa de Est, mai ales noii îmbogăţiţi din fosta Uniune Sovietică.

Britanicul Damien Hirst cu vânzare la 12,7 milioane euro, se situează pe locul doi. Hirst a devenit cunoscut pentru lucrările sale care predominant au ca subiect central moartea, dar şi pentru legătura sa cu colecţionarul Charles Saatchi. Ultima sa reuşită se leagă de o licitaţie de la Sotheby’s, unde a obţinut 140 milioane de euro dintr-un foc, pe mai multe lucrări.

Pe locul trei apare Americanul Jean-Michel Basquiat, considerat primul artist Graffiti. Cea mai scumpă lucrare a sa a fost vândută cu 9,6 milioane euro. Deşi a murit la doar 28 de ani, artistul e unul dintre marile mituri ale artei contemporane. A creat un stil unic, melanj de arta bruta si street-art, inventand un gen care a facut cariera ulterior. Lars Ulrich, tobosarul trupei Metallica, va scoate la vanzare, la casa de licitatii Christie’s, un tablou semnat Jean-Michel Basquiat, evaluat la circa 8,9 mil. Euro. Licitatia va avea loc pe 12 noiembrie. Organizatorii estimeaza un record de pret pentru o opera a lui Basquiat. Pictura, intitulata “Boxer”, a fost achizitonata de catre Ulrich cu 10 ani in urma.

Ce m-a surprins este că în clasamentul de 10 s-au „strecurat” şi 4 artişti din China: Cai Guo-Qiang, Zeng Fanzhi, Liu Xiaodong şi Yue Minjun.

Valul Revoluţiei Culturale loveşte Occidentul. Aştept şi eu. Revoluţia.

Discuri de duminică

Iggy Pop – Préliminaires (2009)

Moarte prietenului de o viaţă, chitaristul The Stooges, Ron Asheton în data de 6 ianuarie 2009, a schimbat agenda lui Iggy Pop radical. A anulat toate concertele pentru acest an, inclusiv spectacolul programat la Bestfest. În aceste condiţii, faptul că Iggy lansează un nou album solo, a venit pe neaşteptate.
Ultimul album a fost scos în 2003, „Skull Ring”, un disc zgomotos, în maniera clasică, tradiţională, urmat de reuniunea formaţiei The Stooges şi la fel de clasicul şi zgomotosul album „The Weirdness” din 2007.
După 41 de ani de carieră, 6 discuri cu The Stooges şi 14 albume solo, la 62 de ani, Iggy ne surprinde cu 36 de minute de Jazz, un amestec de parfum Parizian cu aromă de New Orleans, un disc,cum o spune chiar el „mai liniştit”.

iggy_pop_preliminaires_2009

Discul este inspirat de cartea „La Possibilité d’une île” (Posibilităţile unei insule) a lui Michel Houellebecq, recunosc, nu am citit cartea, nu cunosc autorul.
„Les feuilles mortes” (Autumn Leaves) care deschide albumul sună cunoscută din interpretările anterioare a lor Yves Montand şi Edith Piaf, este un standard Jazz franţuzesc din anii ’40 şi în varianta lui Iggy aminteşte de Serge Gainsbourg. Vocea lui Iggy este răguşită şi discretă, miroase a fum, a club îmbibat cu whiskey şi a obscuritate. Saxofonul răbufneşte, piesa sună surprinzător pentru Iggy, dar are şarm.
„I Want to Got o the Beach” are acelaşi parfum franţuzesc, amprentă Tom Waits, acomodarea cu „noul” Iggy este ciudată, totul este atmosferă aerisită, melancolie şi cinism, nu sunt elemente străine de Iggy, este inedit ambalajul.
„King of the Dogs” este (şi) mai Tom Waits, are puls de New Orleans, are ritm, atmosferă de anii ’40.
„Je Sais Que Tu Sais” îmbină cu gust Parisul cu New Orleansul, blues minimal, bas/tobă, chitara discretă şi pe lângă vocea lui Iggy o voce feminină mai mult şoptită, misterioasă.
„Spanish Cost” aminteşte de un apus de soare pe o plajă părăsită, vântul aduce sunete şterse, ecouri incerte… Încă nu pare real că acesta este Iggy Pop.
„Nice to Be Dead” animează puţin atmosfera, este prima sclipire de (Blues) Rock, refrenul are toate caracteristicile personale ale lui Iggy, era nevoie de un astfel de moment.
„How Insensitive” este un standard semnat de Antônio Carlos Jobim, readuce liniştea, confirmă spusele lui Iggy că s-a săturat de „Rock-ul cu două acorduri”… Hm. Piesa este plăcută, uşor ambientală şi obscură, orchestrată rafinat, pe straturi ce cresc şi se suprapun pentru crearea atmosferei.
Chiar dacă „Party Time” nu este un nou „Nightclubbing” şi mai degrabă o piesă de pe „Arizona Dreaming”, nuanţele electro colorează în mod pozitiv discul.
„Hes Dead – Shes Alive” este absolut New Orleans, simţi mirosul deltei şi al nămolului printre acordurile chitarei.
„A Machine for Loving” este povestită de Iggy pe un fundal minimal ce doar susţine vocea, chitara acustică alternează cu cea electrică, percuţia şi toba menţine ritmul, are cadenţă.
„Shes a Business” este un Blues tradiţional, condimentat cu puţină muzicuţă şi instrumente de corzi ce accentuează izul de coloană sonoră a întregului material.
„Les Feuilles Mortes (Marcs theme)” este o variantă de închidere a primei piese, orchestrată diferit, puţin mai ritmat ca la începutul discului şi cu o partitură de saxofon mai plină, dar în esenţă este acelaşi lucru.
Discul apare oficial pe 2 iunie, sunt curios cum va fi primit. Mie mi-a plăcut, dar este altceva decât cu ce ne-a obişnuit şi cu ce aşteptăm de la Iggy.

tosca_no_hassle

Tosca – No Hassle (2009)

Mare lucru nu ştiam despre acest duo Austriac, cum nici despre celelalte proiecte ale membrilor Richard Dorfmeister şi Rupert Huber. „No Hassle” este al 5-lea material al proiectului şi un album concept în maniera Electro/Downtempo.
Cei doi folosesc tehnica de sampling, sintetizatoare, pian, maşini de ritm. Dacă anumite teme, sunete par cunoscute, nu este întâmplător. Cu toate acestea rezultatul este unul plăcut urechii, o muzică relaxantă, uşor meditativă, dar nicidecum solicitantă, o poţi lăsa liniştit să curgă-n fundal şi să furnizeze un ambient cald şi lejer. Momentele mai antrenante rup ingenios plutirile, tripurile şi astfel cei doi evită amorţeala şi senzaţia de monotonie. Orchestraţia este minimalistă, dar de efect şi cu gust, sunetele sunt rotunde şi bine aşezate, integrate în ansamblu. Într-o lume în care este la modă „re-conectarea”, „No Hassle” aduce un moment confortabil de… de-conectare.

castione_for_the_painfully_

Casiotone For The Painfully Alone Vs. Children (2009)

Casiotone for the Painfully Alone vine din Chicago şi este proiectul lui Owen Ashworth.
După două albume minimaliste, (Answering Machine Music (1999) şi Pocket Synphonies for Lonesome Subway Cars (2001) ), stilul a fost extins, s-au introdus instrumente adiţionale: pian, flaut, instrumente cu corzi, astfel muzica a prins gust Indie/Alternativ.  Albumul „Twinkle Echo”(2003) face trecerea uşor spre discul „Etiquette” din 2006.
Cele 11 piese de pe noul material păstrează abordarea minimalistă şi orchestraţiile suave ce oferă un covor moale de sunete sub vocea caldă şi calmă a lui Owen al cărui abordare aminteşte de Eels în momentele lor cele mai relaxate.
Nu este un produs de geniu, nu reinventează Indiul şi nici nu-l revoluţionează, dar o audiţie merită, este… chill.

Datarock_Red

Datarock – Red (2009)

Datarock sunt o formaţie Norvegiană ajunsă la al 3-lea album. Pornit ca un trio de prieteni în 2005, după plecarea lui Kevin O’Brien, formaţia a rămas un duo format din Fredrik Saroea – Voce, chitară, tobe, clape şi Ketil Mosnes – Bas, programare, clape, voce.
Stilul abordat este un Post-Punk pe linia Electro/New Wave, îşi numesc ca influenţe majore nume ca Devo, Talking Heads şi Happy Mondays, eu aş mai adăuga Yes şi Focus în abordările lor cele mai comerciale şi în anumite momente mi-au amintit şi de The Stranglers.
„Red” va fi lansat oficial în septembrie şi conţine 13 piese, o parte din ele fiind de factură mai progresivă, celelalte încadrate în maniera Dance/New Wave cu amprentă Retro şi Revival.
Mi-au plăcut „The Blog”, „Give it Up”, „In the Red”, „Fear of Death” şi „Amarillion”.
Un material plăcut, ascultabil, pretabil pentru maşină, iPod sau şters praful prin casă într-o dimineaţă de duminică.

mobile_in_motion

Mobile In Motion – Shadows of Danger (2009)

Este un proiect Electro ambiental, minimalist, cu amprente de Trip-Hop şi Downtempo. Pot fi gustaţi pe MySpace şi cu toate că piesele sunt cântate în limba engleză, par francezi. În lipsă de informaţii, dau şi eu cu presupusul, sper că nu şi cu băţul în baltă.
Cele 14 piese ale albumului „Shadows of Danger” jonglează între elementele amintite, uneori cochetează cu puţin spirit de (Acid) Jazz, alte ori se reduce totul la un minimalism obscur, mecanic şi construit exclusiv din zgomote nedefinite, dar rezultatul este interesant şi audiabil. Poate nu au şarmul celor din Koop, n-au nervul unor Us3, nu-s nici muzicali ca A.I.R., dar în fiecare piesă au ceva, sunt câteva momente foarte bune şi tot discul este cursiv, n-are găuri, mereu alternează abordarea, sunetul şi stările în aşa fel încât te ţin „legat” să-i asculţi.  Mi-a plăcut „The Dude” cu ruperile electro şi valurile zgomotoase, Jazz-ul modernist din „20_2047” cu umbre de Miles Davis, suspansul fragmentat din „Firestorm”, abordarea a la Business of Punishment din „American Diarrhea 2”, „Sure Thing” este un amestec de coloană sonoră, zgomote electro şi balans Jazz, foarte dinamic, antrenant.
E un nume care merită memorat şi dacă apar prin vre-un club nu trebuie rataţi!