Sick Mindz V – 5 Noiembrie 2011

Pentru cei cu poftă de o bubuială electro-urbană, evenimentul Sick Mindz aflată la a cincea ediție este ocazia ideală pentru o bâțâială și destrăbălare pe cinste. Acces liber, volum maxim și o listă substanțială de prestatori de zgomote contorsionateȘ SOSK, CAI VERZI, CNER, AKM, SIBERIA, QISHTA (DJ SET), RAZVANEL și CuI?.
Ostilitățile încep la ora 21, locul de desfășurare fiind clubul Underworld din București, Coltei, nr 48.
Și de făcut poftă și încălzirea, ceva-ceva muzică de la artiștii de serviciu din această seară: Read more Sick Mindz V – 5 Noiembrie 2011

Brazda Lui Novac – Dizzy, lansarea din Silver Church

Joi, 20 Octombrie la Silver Church a fost lansat noul album Brazda Lui Novac, “Dizzy” (despre care am scris deja), așa că seara a fost un prilej bun să mai scot nasul în lume, să-l ascult din nou live pe Victor și să mă mai văd cu câțiva dintre prietenii din branșă (Cycler, Sosk, AKM, etc).
Am ajuns la “Biserică” (fosta “Preoteasa”) pe la 21.30, pentru început lumea timid de puțină, deh, greu să miști oamenii în alte zile decât Vineri sau Sâmbăta. Read more Brazda Lui Novac – Dizzy, lansarea din Silver Church

Brazda Lui Novac – Dizzy – lansare de album

Dacă primul album semnat Brazda Lui Novac, lansat anul trecut s-a lăsat așteptat 13 ani de când Victor s-a pus pe treabă, albumul numărul doi, intitulat “Dizzy” vine rapid doar la un an după debut. Despre
12 piese plus un remix, “Dizzy” va fi lansat sub egida casei de discuri Germane Raumklang Music Records și va avea parte de o lansare Joi, 20 Octombrie la Silver Church în București, începând cu ora 21.00, prețul biletului fiind 20 RON.
Programul evenimentului este unul absolut tentant: Read more Brazda Lui Novac – Dizzy – lansare de album

(No) Reason

[bandcamp track=813586418  bgcol=FFFFFF linkcol=f20719 size=grande]

Motiv, scuză sau justificare? Mai contează?!
Şi sâmbăta, pe 8 ianuarie am avut şi primul jam pe anul acesta cu gaşca Oedip Piaf. Ne-am „jucat”, ne-am distrat, ne-am încins şi ne-am răcorit, fiecare cum am putut.
La prima strigare am făcut „piesa” (No) Reason, improvizaţie ca de obicei la care am sudat şi transpirat cu Grigore, Şerban şi Călin, un cvartet de forţă. 😀
Cum se întâmplă adesea, multe faze bune s-au consumat în timpul repetiţiei, dar lipsesc de pe imprimare.
Fiindcă la faţa locului în 3 secunde îmi este imposibil să scriu un track de tobe, am folosit o singură măsură de tobe pusă ad-hoc, acasă însă am stat două zile şi am rescris tobele măsură cu măsură din mânuţe (taste 😀 ) cuminţel.
Dacă în mixajul făcut pe „fast forward” şi-n spiritul momentului contrabasul lui Călin a fost scos din schemă, acasă reaşezând puţin instrumentele am considerat de cuviinţă să-i fac loc şi efortului depus de Călin – între două fumuri şi/sau pahare de Jack. 😀 Şi alte “chestii” le-am eliminat din mix, sorry guys! (Unele mi-au aparţinut, asta, să nu credeţi că am ceva cu cineva! 😀 )
„(No) Reson” în versiunea mea nu este „No Reason” în versiunea lui Grigore, dar – zic „io” – merită ascultate ambele Read more (No) Reason

Holy Fucking ANTIChristmas Volume 3 (2010)

De pe Misantrof (ANTI-Records) am pescuit această compilaţie de anti-sărbători, numai potrivită spiritului vremurilor. Sper că moca totuşi nu îngraşă. 😀
Avem 15 piese, 15 artişti, diferite abordări şi tonuri Metal de la Experimental la Industrial, de la Stoner la Black şi de la Heavy la Death, del la Punk la Avangardă, adică exact ca bradul împodobit: de toate pentru toţi.
Unele piese sună excepţional, altele mai puţin, sunt totuşi nişte trupe din Underground care merită ascultate.
Mi-au plăcut 26z, A Waste Of Talent, Plaag, Ignotus, Pål Potet, The Small Penis Syndromes, Vrangsinn, Ion Vader, Glomb, Phoebusnex , adică mai toate trupele, majoritatea fiind surprize neaşteptat de plăcute şi nume ale căror evoluţie merită urmărită. Read more Holy Fucking ANTIChristmas Volume 3 (2010)

The Thing, chestii, Lulu

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=J1TvQCvWKP4]

Şi fiindcă am fost cuminte am fost invitat la concertul The Thing de ieri seară din Club Control. Dacă o prietenă se îngrijora dacă se mai găsesc bilete, la faţa locului lucrurile erau exact cum preconizam: linişte şi pace, câţiva lălăiţi şi rătăciţi. Cu tragerea de timp de rigoare până a început spectacolul ne-am adunat cam 100 de persoane, în mare parte cei care ştiam despre ce este vorba, dar – de exemplu – în faţa mea era un tip gelat cu prietena care se amuzau privind pe telefon nişte poze de la pescuit… Acum treaba e simplă: când o trupă nu e de găsit pe torrente, n-are clipuri pe YouTube, e ca şi cum n-ar exista. Cu toate acestea The Thing au acţionat conform aşteptărilor, Action Jazz sau Free Music, cum vreţi să-i spuneţi, bateristul Paal Nilssen-Love este un Dumnezeu, Mats Gustafsson a fost dezlănţuit şi Ingebrigt Håker Flaten a tras cu dârzenie de contrabasul său. Parcă n-au fost la fel de spulberători ca pe discuri, însă când vine vorba de muzică Free, nimic nu este repetabil, o cântare nu este la fel ca cealaltă.
În schimb m-am mirat că nu vindeau CD-uri, tricouri, chestii din astea de-ale sufletului, Read more The Thing, chestii, Lulu

Eveniment la Club Control – The Thing, 9 decembrie

Sunt lucruri atât de bune încât dacă n-ar exista, ar trebui inventate. Noroc că apa caldă, liftul, votul uninominal fac parte de ceva vreme din cotidian şi noroc şi mai mare că în anul 2000 saxofonistul Mats Gustafsson, basistul Ingebrigt Håker Flaten şi bateristul Paal Nilssen-Love şi-au dat mâna şi au pus cap la cap trupa The Thing. Mi-a povestit de ei UnSoricel acum ceva vreme, dar până nu i-am ascultat şi eu cu urechile mele, nu aş fi crezut cât de vie şi intensă este muzica celor trei.
Gaşca Norvegian-Suedeză poposeşte săptămâna viitore şi la Bucureşti, concertul v-a avea loc în data de 9 decembrie, joi, de la ora 21 în Club Control (Str. Academiei nr.19 – Pasajul Victoriei).
Au deja la activ şase albume de studio, ultimul lansat anul trecut: „Bag It!”
Dacă spun că fac Jazz, n-am spus mare lucru şi nu acoperă nici pe departe gama sonorităţilor celor din The Thing, poate Action Jazz ar fi mai potrivit (este şi titlul albumului din 2006 🙂 ), dar uneori sunt mai intenşi decât cel puţin 90% din trupele de pe felia Metal(core).
Dacă sunteţi în capitală, dacă aveţi drum, dacă n-aveţi – să vă faceţi neapărat, The Thing sunt de ne-ratat! UPDATE după concert AICI!

Club Control

Mediocracy – Human Progress – Endless Regress (2010)

Băieţii sunt din Bucureşti şi albumul lor de debut îl puteţi descărca de pe Asiluum Arts cu binecuvântarea lor.
Trupa – ca mai orice în românica… – s-a închegat mai greu, a durat patru ani ca să se ajungă la formula actuală, în jurul solistului Viez s-au adunat Radu (Cap De Craniu) – chitară, Para (Rain District) – tobe, Dop (Deviant) – bas şi Costin (Nightpray, Cap de Craniu) – chitară.
Albumul de debut, „Human Progress – Endless Regress” conţine 9 piese imprimate „din încheietură”, la grămadă – adică live – probabil în sala de repetiţii, pentru a capta energia, forţa muzicii, astfel sunetul nu este cel mai şlefuit, cel mai sofisticat, însă dinamica este cea naturală, redă cu precizie spiritul muzicii.
Mediocracy abordează un Metal contemporan, undeva-n zona Metalcore, elemente Post-Hardcore, sonorităţi Death, Thrash, Sludge şi Groove Metal se îmbină dinamic şi rezultatul este un manifest furios-zgomotos.
Temele abordate sunt corupţia, declinul, ura, discriminare, disperarea, lipsa perspectivei şi aceste subiecte negative oarecum şi-au pus amprenta şi pe atmosfera trupei, au oarecum o vibraţie joasă care induce la un moment dat o stare neplăcută, este ceva apăsător dincolo de momentele incisive, pasajele rapide, riff-urile tăioase.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=42mHdzjDuak]

Cele 9 piese adunate pe „Human Progress – Endless Regress” Read more Mediocracy – Human Progress – Endless Regress (2010)

TehnoLogik, Club A – Hoisan şi (avan)garda

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ppiU76be8eY]

Citez de pe pagina Club A: “Conceptul Tehnologic este prima dată prezentat în Club A în 2006 sub titulatura: TehnoLogik. Tehnologie din epoca Revoluţiei Industriale de la Maşini-Unelte până la Arme Secrete. O prezentare în vizunea lui Liviu Hoisan prin muzică şi visuals a luptei umanităţii către perfecţionarea tehnicii şi tehnologiei.

Chitară Bass Live, Visuals Midi, Drum Machine, PC-uri şi Avangardă. 25 noeimbrie 2010 TehnoLogik-Die LUft- Kamikaze. Un spectacol care urmăreşte aviaţia cu imagini spectaculoase ale atacurilor kamikaze. Invitat: MAX (2).

Intrare liberă.” Read more TehnoLogik, Club A – Hoisan şi (avan)garda

Dhafer Youssef – Abu Nawas Rhapsody (2010)

Dhafer Youssef s-a născut în orăşelul Teboulba de la malul mării din Tunisia în 1967 şi de mic a fost atras de muzică. În timp ce părinţii l-au trimis să studieze Coran-ul într-o şcoală Islamică, Dhafer Youssef asculta şi studia Jazz pe ascuns. La Radio, era singura sursă de a asculta muzică. Într-o zi o cunoştinţă a primit cadou o chitară electrică, Youssef o împrumuta pentru câteva zile, perioade în care nici măcar nu mai dormea.
Când a început să câştige bani din cântatul la nunţi, şi-a cumpărat cu echivalentul a 100 euro primul oud, instrument cu 12 corzi, tradiţional în orient. Cum povesteşte chiar el, dacă s-ar fi născut în Africa probabil ar fi cântat la tobe şi percuţii, dacă s-ar fi născut la New York ar fi ales saxofonul, dar s-a născut în Tunisia şi instrumentul său este oudul. Până să vadă primul pian mai trec nişte ani, mai exact la 19 ani când se mută la Viena. Ca să se întreţină lucrează ca spălător de vase, curăţător de geamuri şi ospătar într-un restaurant italian. Şi de câte ori are ocazia merge la concerte de muzică clasică şi Jazz. Se împrieteneşte cu un violonist, Tony Burger care-l învaţă să-şi transcrie muzica pe partitură apoi vine marea revelaţie, se împrieteneşte cu Jatinder Thakur care-l introduce în sonorităţile Indiene ale muzicii, muzică de care se îndrăgosteşte.
Cântă ore-n şir cu Jatinder apoi cu acordeonistul Otto Lechner.
Apare şi prima mare oportunitate, clubul de Jazz „Porgy and Bess” îi oferă şansa să cânte o dată pe lună pentru o perioadă de un an cu cine şi ce doreşte. Youssef apelează la Iva Bittova, Peter Herbert, Renaud Garcia Fons, Christian Muthspiel şi mulţi alţii, proiectul se dovedeşte un real succes şi astfel are şansa să imprime primul său album: „Malak” în 1999, după ce anterior a participat la imprimările a două discuri alături de Lenny MacDowell şi Hakim Ludin, respectiv Otto Lechner, Wolfgang Puschnig şi Achim Tang.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=lvk5ccmQG8I]

Pleacă în Africa Read more Dhafer Youssef – Abu Nawas Rhapsody (2010)