Sunt lucruri atât de bune încât dacă n-ar exista, ar trebui inventate. Noroc că apa caldă, liftul, votul uninominal fac parte de ceva vreme din cotidian şi noroc şi mai mare că în anul 2000 saxofonistul Mats Gustafsson, basistul Ingebrigt Håker Flaten şi bateristul Paal Nilssen-Love şi-au dat mâna şi au pus cap la cap trupa The Thing. Mi-a povestit de ei UnSoricel acum ceva vreme, dar până nu i-am ascultat şi eu cu urechile mele, nu aş fi crezut cât de vie şi intensă este muzica celor trei.
Gaşca Norvegian-Suedeză poposeşte săptămâna viitore şi la Bucureşti, concertul v-a avea loc în data de 9 decembrie, joi, de la ora 21 în Club Control (Str. Academiei nr.19 – Pasajul Victoriei).
Au deja la activ şase albume de studio, ultimul lansat anul trecut: „Bag It!”
Dacă spun că fac Jazz, n-am spus mare lucru şi nu acoperă nici pe departe gama sonorităţilor celor din The Thing, poate Action Jazz ar fi mai potrivit (este şi titlul albumului din 2006 🙂 ), dar uneori sunt mai intenşi decât cel puţin 90% din trupele de pe felia Metal(core).
Dacă sunteţi în capitală, dacă aveţi drum, dacă n-aveţi – să vă faceţi neapărat, The Thing sunt de ne-ratat! UPDATE după concert AICI!
cronică de disc
bucharest burning (again)
[bandcamp album=2447078834 bgcol=050505 linkcol=f80d0f size=grande3]
Mulţi pun la îndoială valoarea, dar mai ales creativitatea când vine vorba despre mix-tape-uri. Proiectul meu din 2005 the spoileD Jerks a fost un astfel de experiment şi fiindcă doi-trei prieteni au întrebat de ce nu mai sunt disponibile acele imprimări, m-am gândit şi am reaşezat EP-ul de astă vară “Bucharest Burning” astfel în cât materialul să fie profund mioritic şi într-un fel să se lege un semi concept între parodia presupusului imn turistic inspirat din “Dansul Pinguinului” şi mix-tape-urile selectate.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QvXyG4Hck1M]
Treaba cu mix-tape-urile – părerea mea – îşi are farmecul său, contează ce alegi, cum tai şi cum îmbini fraze, teme, fragmente ce la origine n-au nici o legătură una cu alta şi în ceea ce mă priveşte am adăugat tobe, clape, bas, chitare şi tot felul de sunete adiţionale, m-am “jucat” cu secvenţe de bandă întoarsă, adică… am creeat plus (non)valoare. 😀 Read more bucharest burning (again)
Enough Has Been Said – Premonitions (2010)
Extrem de brutali, tehnici, dar şi coloraţi, Enough Has Been Said sunt o gaşcă din Mexic şi amestecă la modul cel mai fericit Hardcore furios cu elemente Metalcore, sonorităţi Death şi infuzii moderne, dar şi pasaje aerisite şi mici experimente progresive sunt înserate pe ici-colo în muzica lor.
Prea multe detalii n-am reuşit să dezgrop despre ei, în 2004 chitariştii Dario şi Gerardo au descoperit că împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru Metal, având printre favorite nume ca Children of Bodom, Shadows Fall , Killswitch Engage, etc. Lor li s-a alăturat solistul Oswaldo ca-n 2005 componenţa trupei să fie completată de bateristul Alejandro şi basistul Alexis.
Acest „Premonitions” pare să fie albumul lor de debut şi cele 10 piese aliniate îţi smulg capul la propriu. Read more Enough Has Been Said – Premonitions (2010)
Bhayanak Maut – Bhayanak Maut (2010)
Metalcore din Mumbai, India. Fanii Sepultura pot găsi în aceşti Bhayanak Maut un nou favorit, componenţii trupei abordează un Thrash/Metalcore extrem de tehnic şi incisiv, mă aşteptam la ceva mai multe infuzii orientale – şi cred că le-ar fi dat un mare plus -, dar băieţii atacă frontal şi tradiţional temele brutale şi de viteză.
Trupa din India înfiinţată în 2003 a ajuns la al treilea său album, 11 piese zgomotoase, alerte, cu multe schimbări, riff-uri incisive, voci agresive – predominant urlate în manieră Death.
Ne surprinde în mod plăcut când din cele mai neaşteptate colţuri ale lumii vin materiale interesante, cum probabil şi alţii sunt surprinşi când descoperă că şi-n România sunt trupe interesante. Şi apropo de asta, am găsit trupele White Walls şi Mediocracy pe un blog – Mediocracy, respectiv White Walls – cu multă muzică Metal de calitate, ce ca promovare pentru nişte trupe tinere este un fapt absolut pozitiv. Read more Bhayanak Maut – Bhayanak Maut (2010)
OK Go – Of The Blue Colour Of The Sky Extra Nice Edition (2010)
Despre OK Go şi acest „Of The Blue Colour Of The Sky” am scris în data de 20 ianuarie şi atunci, la primele ascultări cred că i-am subapreciat. Mi-a plăcut materialul şi atunci, dar ca foarte puţine discuri din ultimii ani, „Of The Blue Colour Of The Sky” s-a lipit la propriu de mp3 playerul meu, săptămâni la rând l-am tot ascultat şi re-ascultat şi de-a lungul anului am revenit la el în repetate rânduri.
Am păţit cu OK Go cam ce am păţit cu Kings Of Leon şi al lor „Only By the Night” anul trecut.
Piesele de pe albumul „Of The Blue Colour Of The Sky” toate au farmec, au şarm, au câte un cârlig, infuziile şi reflexiile diferite prind o culoare aparte în interpretarea, re-interpretarea şi viziunea celor din OK Go.
Această ediţie „extra drăguţă” conţine Read more OK Go – Of The Blue Colour Of The Sky Extra Nice Edition (2010)
Manowar – Battle Hymns MMXI (2010)
Dacă tot am vorbit de NanowaR şi al lor “Into Gay Pride Ride”, să spun măcar două vorbe şi de Manowar şi acest „Battle Hymns 2011”.
Oficial – fizic – discul o să iasă la anul, însă trupa a decis să pună la dispoziţia fanilor versiunea digitală a materialului încă de anul acesta – Manowar Site Oficial.
„Battle Hymns” a fost albumul de debut al trupei din 1982, ideea de a re-imprima cu sculele mult mai barosane de acum şi cu tehnologia de imprimare-editare mult mai performantă de acum, nu e chiar rea, pe de altă parte este şi o bună manevră de marketing care vizează „întârziaţii”, adică generaţia care în ’82 era la creşă şi a ratat anii aceia şi poate încă n-a recuperat toată istoria Metal ale acelor ani.
Ca lucrurile să fie aproape ca atunci, lipseşte doar chitaristul Ross the Boss, dar Karl Logan prestează-n trupă deja de 16 ani, în schimb bateristul Scott Columbus s-a retras în linişte de imediat doi ani şi a fost resuscitat Donnie Hamzik, cel care în anii ’81-’82 tăbăcea tobele tot în Manowar.
Mie cumva piesele din acele vremuri îmi plac mult mai mult ca cele de factură mai recentă, în fapt cred că m-au mai interesat americanii doar până prin ’88. Metal-ul american de anii ’80 a fost unul vânjos, Twisted Sister, Metal Church sau Manowar au fost un sânge şi impuls proaspăt venit de peste ocean în sprijinul aşa numitului NWoBHM (New Wave of British Heavy Metal). Read more Manowar – Battle Hymns MMXI (2010)
Jesus On Extasy – No Gods (2010)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=thtPjx7UjOM]
Inspiraţi de versurile lui Trent Reznor din piesa „Suck” (Pigface/Nine Inch Nails): „I’m Jesus Christ on Ecstacy”, trupa din Essen înfiinţată în 2005 de verii Dorian Deveraux – voce, samplere, sintetizatoare şi Chai Deveraux – chitară, sintetizatoare, programare, abordează un Rock (Metal) Alternativ ambalat într-o manta Industrial şi proaspătul „No Gods” este cel de-al treilea lor album după „Holy Beauty” (2007) şi „Beloved Enemy” (2008).
Numiţi-o prejudecată, o fi experienţa… anterioară (ca vânzările anterioare 😀 ), în general am rezerve vis a vis de trupele nemţeşti, multe din ele – acum nu vorbesc de Einsturzende Neubauten! – au o abordare linear-mecanică de cele mai multe ori agasantă, obositoare şi mai ales cele de pe segmentul Industrial merg pe direcţia EBM care – cu mici excepţii (Leaether Strip) – în sine este o linie (moartă şi) monotonă.
Din fericire verii Deveraux fac o muzică destul de colorată, au inflexiuni Gotice, nuanţe New Wave/Post Punk din zona Joy Division, seamănă mai mult cu Oomph!, au ceva reverberaţii Reznor, dar via Filter, nu sunt experimentali ca pomeniţii Einsturzende Neubauten, mai de grabă au preluat ceva-ceva din spiritul Rammstein şi modelul Eisbrecher, se înrudesc mai mult cu Umbra Et Imago şi infuziile Industrial, clapele şi samplerele se suprapun unui filon Rock/Metal ce aminteşte pe alocuri de H.I.M. din vremurile când gaşca lui Ville Valo se mândrea cu rădăcinile Heavy Metal şi nu încerca cu disperare să devină un Def Leppard de Finlanda croit pe gustul pieţei Americane. Read more Jesus On Extasy – No Gods (2010)
The Fall – Your Future Our Clutter (2010)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=M660GZSS3E8]
Mark Edward Smith are respectabila vârstă de 53 de ani, probabil nu este la fel de celebru şi faimos ca John Joseph Lydon aka. Johnny Rotten, dar a înfiinţat trupa sa The Fall la vârsta de 19 ani astfel dând cu piciorul la o frumoasă carieră de muncitor în docurile Salford din Manchester, asta acum mai bine de 30 de ani, mai exact în 1976.
Mark are cam acelaşi stil flegmatic ca Rotten, trupa The Fall abordează un Punk-Rock zgomotos cu mici infuzii Psihedelice şi cu timpul şi-au făcut loc şi nuanţe de Rock Alternativ, însă în esenţă este un Rock murdar, neşlefuit, zgomotos, basul bârâie, toba bubuie obsesiv, chitarele distorsionează prin staţiile date cu blana la maxim şi suprasaturate, The Fall cu siguranţă nu sunt o trupă foarte complicată, dar dacă termenul „Rock de garaj” poate fi atribuită unei formaţii, The Fall o merită cu desăvârşire.
Mr. Smith pare pilit tot timpul şi n-aş băga mâna-n foc că lucrurile nu stau exact aşa, însă sictirul acesta britanic cu abordarea frontal-zgomotoasă are un şarm aparte, ceva autentic care în cazul celor din The Fall pare şi absolut natural şi autentic, acel ceva pe care mulţi încearcă să-l copieze şi implementeze, dar dacă nu vine de la sine, dă în penibil. Bollocks ai sau n-ai. Şi vorba unui prieten: „ce credeaţi băi, e uşor să fi vedetă?!” 😆
Matoli sau nu, The Fall n-au pierdut deceniile degeaba, începând cu 1979 au scos 28 de albume, eu i-am cunoscut abia cu „Bend Sinister”-ul Read more The Fall – Your Future Our Clutter (2010)
Black 47 – Bankers and Gangsters (2010)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GFsTrvJGiDc]
Fanii serialului „Sons Of Anarchy” au remarcat piesa „The Big Fellah” al celor din Black 47 la începutul episodului „Lochan Mor” (episodul 34 – respectiv 8 din sezonul 3). Eu am avut bulanul să dau peste CD-ul „Home of the Brave” (1994) prin 1996 în consignaţia de la Braşov unde o pensionară a adus la vânzare la un preţ derizoriu un morman de CD-uri originale – promtional use only – primite – cum am aflat ulterior – de la băiatul dânsei, radio DJ în Canada. Mi-am pus labele atunci pe o grămadă de discuri interesante ale unor formaţii absolut anonime, am cumpărat aproape tot, pe neauzite.
„Hey big fella, where the hell are you now, when we need you the most?”
Albumul poate fi ascultat on-line AICI. The Big Fellah, Different Drummer, Paul Robeson (Born to be Free), Losin’ It, Who Killed Bobby Fuller?, Oh Maureen sau American Wake sunt câteva din piesele colorate ale celor din Black 47 care amestecă rădăcinile tradiţionale irlandeze cu Raggae, Hip Hop, Rock, Punk şi ceva Jazz.
Pentru mulţi această abordare multi-culturală şi extrem de colorată n-a fost pe plac, critica şi consumatorul este obişnuit cu standardele, cu tradiţionalul, cu lucrurile clare şi etichetabile, convenţionale. Şi tot majoritatea asimilează zona Celtic-Punk exclusiv cu numele celor din The Pogues.
Povestea celor din Black 47 se leagă şi de The Pogues, Frank Murray Read more Black 47 – Bankers and Gangsters (2010)
Tactus A – ByDesign (2010)
Tactus A sunt dovada că sunt mii de muzicieni talentaţi, mii – poate „N” – trupe excelente şi pe cât de bune, pe atât de anonime sau cunoscute doar unui public restrâns. Trioul Tactus A sunt din Regatele Unite, s-au înfiinţat prin 2008 şi albumul lor de debut „Mechanical Demons” poate fi descărcat gratuit via Rapidshare cu consimţământul dat de trupă pe pagina lor MySpace. Materialul a fost lansat în 2009, conţine circa 41 de minute de muzică împărţită în 6 piese, muzica celor din Tactus A fiind un amestec de Heavy şi Death cu nuanţe Progresiv şi Post-Hardcore în maniera actuală de Metal Alternativ, respectiv Mathcore. Trupa era compusă la aceea vreme din Jory Griffin – chitară, Dave Kersh – bas şi solistul Raayl care faţă de colegii săi locuia în State şi colaborau via internet.
Interesant materialul lor de debut, chiar promiţător, dar cu atât mai bună este continuarea, acest „ByDesign” lansat de curând.
Cam abandonată pagina lor MySpace, acolo figurează încă doar albumul de debut însă ca solist este pomenit un oarecare Liam, ascultând cele două materiale nu pare una şi aceeaşi persoană, presupun că pentru a putea activa şi live băieţii au fost nevoiţi să-şi găsească un solist mai aproape de casă. Cred că şi-au găsit şi un tobar, în orice caz cel care a bătut pielile pe noul disc a făcut o treabă excelentă!
Fără informaţii de „fundal”, rămâne muzica, respectiv cele 7 piese proaspete. Read more Tactus A – ByDesign (2010)
