[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=thtPjx7UjOM]
Inspiraţi de versurile lui Trent Reznor din piesa „Suck” (Pigface/Nine Inch Nails): „I’m Jesus Christ on Ecstacy”, trupa din Essen înfiinţată în 2005 de verii Dorian Deveraux – voce, samplere, sintetizatoare şi Chai Deveraux – chitară, sintetizatoare, programare, abordează un Rock (Metal) Alternativ ambalat într-o manta Industrial şi proaspătul „No Gods” este cel de-al treilea lor album după „Holy Beauty” (2007) şi „Beloved Enemy” (2008).
Numiţi-o prejudecată, o fi experienţa… anterioară (ca vânzările anterioare 😀 ), în general am rezerve vis a vis de trupele nemţeşti, multe din ele – acum nu vorbesc de Einsturzende Neubauten! – au o abordare linear-mecanică de cele mai multe ori agasantă, obositoare şi mai ales cele de pe segmentul Industrial merg pe direcţia EBM care – cu mici excepţii (Leaether Strip) – în sine este o linie (moartă şi) monotonă.
Din fericire verii Deveraux fac o muzică destul de colorată, au inflexiuni Gotice, nuanţe New Wave/Post Punk din zona Joy Division, seamănă mai mult cu Oomph!, au ceva reverberaţii Reznor, dar via Filter, nu sunt experimentali ca pomeniţii Einsturzende Neubauten, mai de grabă au preluat ceva-ceva din spiritul Rammstein şi modelul Eisbrecher, se înrudesc mai mult cu Umbra Et Imago şi infuziile Industrial, clapele şi samplerele se suprapun unui filon Rock/Metal ce aminteşte pe alocuri de H.I.M. din vremurile când gaşca lui Ville Valo se mândrea cu rădăcinile Heavy Metal şi nu încerca cu disperare să devină un Def Leppard de Finlanda croit pe gustul pieţei Americane.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=frj_EaxUhTg]
Cele 10 piese proaspete sunt un cocktail colorat – şi inspirat – de sonorităţi şi abordări, împletite organic, cursiv, fazele Rock se împacă cu secvenţele mai armonioase şi melodice, sonorităţile Industrial sunt inteligent atenuate de faze mai moi, uneori cu rezonanţe Goth, alteori chiar mai spre zona Electro-Pop şi zvâcnelile Heavy Metal se suprapun perfect peste tonurile mai moderne.
„Revenge”, piesa ce deschide materialul mi-a amintit de cele mai bune momente Die Krupps, refrenul este leit Jürgen Engler. „No Gods” încăpea fără probleme pe „Razorblade Romance” (1999) – probabil cel mai bun album H.I.M.. „Beauty In Your Eyes” are mici inflexiuni orientale aduse de fata de la clape, Ophelia Dax, piesa este un mix bun de Dark/Goth/Industrial Metal cu un refren ce ne trimite tot la Ville Valo. „Riot” vine mai incisiv, vâna Heavy şi sonorităţile moderne se împletesc eficient, sună ca un Queensryche din era primului „Mindcrime” filtrat de… Richard Patrick. „Embrace The World” invocă spiritul lui Marilyn Manson din ultimii ani, Manson-ul mai Goth, dar persistă şi paralela H.I.M.. În „Transitoriness” rămâne umbra lui Manson dizolvată în tonuri Oomph!, este o semi-baladă apăsată, cam de clişeu ce-i drept, dar sună surprinzător de bine. „Intoxicated” introduce ceva din tonurile Leaether Strip, combinaţia de riff-uri Heavy şi ritmuri EBM funcţionează, se întrezăreşte o nuanţă de Die Krupps şi ceva inspiraţie Eisbrecher. „Movie Star” putea fi şi un portret Marilyn Manson, sună tare convingător, piesa fiind totuşi un tribut adus actorului Corey Haim. „Shelter Me” jonglează eficient pe segmentul Neue Deutsche Härte, dar menţine şi ceva-ceva din sunetul anticristului american. „Tonight” este o baladă reţinută şi întunecată, tema este extrem de simplă, dar şarmantă.
În final – bonus – remixul Midnight Resistance la „Revenge” introduce încă o doză de EBM, sună OK, dar se putea şi fără, însă probabil în cluburi şi discoteci îţi faci loc mai uşor aşa.
JoE s-au inspirat din stânga şi dreapta, poate că sunt intenţionat şi relativ comerciali, dar trăgând linia la final de album, nu pot să nu remarc că au făcut un disc bun, dacă nu chiar foarte bun, însă fără nici un dubiu extrem de ascultabil.
Au împărţit scena cu nume ca Marilyn Manson, Project Pitchfork, Tool şi Skinny Puppy, tânjesc spre un loc în mainstream şi probabil îl merită. Nu fac artă, fac entertainment, dar o fac bine.
