Scrisori de la Olga (1)

O108219_4948_1_0lga

Există iubire pe internet? Mulţi se întreabă dacă este ceva dincolo de virtual, de masca binară şi de nickname-urile confortabile, în spatele anonimatului aparent, dacă poţi să-ţi găseşti fericirea via internet. Romanţe…. 🙂

Trăim într-o lume strâmbă cu valori şi realităţi răsturnate, o lume în care creşte viteza şi scade timpul, o lume în care omul pare – sau este – situat împotriva naturii, nefirescul a devenit obişnuinţă şi totul este relativ în relaţie cu tot restul. Nu vă plictisesc – încă o dată – cu teoriile mele fragile despre criza morală. Nu acum. 😛

Tot mai mulţi oameni petrec tot mai mult timp conectaţi la internet. Refugiul a devenit dependenţă, relaxarea dependenţă.
Deschizi computerul, verifici mailurile – unde-s scrisorile scrise de mână, cu stiloul, scrisorile parfumate? – te conectezi pe Messenger, citeşti presa, asculţi radio de pe internet, socializez pe situri dedicate. Asta faci dimineaţa în timp ce-ţi sorbi cafeaua, asta faci pe ascuns şi la serviciu şi seara când ajung acasă te reconectezi rapid să continui o discuţie întreruptă la 6 sau să cauţi un nou prieten…

Am şi am avut şi eu la rândul meu zeci de conturi pe nici nu mai ştiu câte site-uri. Sau sait-uri cum se spune mai nou. 😀 Internetul părea o fereastră cu multiple privelişti, o „ţeavă” prin care săpatul unui tunel până-n China dura câteva secunde sau nici atât.
Am prieteni care şi-au cunoscut jumătatea prin intermediul internetului şi s-au căsătorit. Nu trăiau în aceeaşi ţară, internetul elimină graniţele, desfiinţează vama şi paşaportul.
Unii cred că-i „tarlaua” nimănui şi pot să facă ce poftesc, nu există nicio limită, nicio lege, cu atât mai puţin legea bunului simţ.
Dacă păţeşti două-trei glume proaste, inevitabil devii paranoic. Sufli şi-n mous şi scuipi nu-n sân şi direct pe monitor… 😛 😛 😛

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=RyP24d8LHv8]

OK. M-am trezit cu un mail de pe un site de dating unde dracu ştie când mi-am făcut cont, mail care mă anunţa că am un mesaj nou. Recunosc, era o dimineaţă mohorâtă, nu aveam chef de nimic, nu ştiam ce să mai fac numai să nu fac nimic, aşa că m-am dus pe site-ul respectiv să văd despre ce este vorba.
După a 5-a,   6-a încercare am nimerit parola şi am găsit asta:

De la:Olgaxxxxx

Data:10/08/2009
Subiect:Buna
Mesaj:Salut!

„Numele meu este Olga. Eu caut aici pentru om pentru relatii serioase. M-am uitat chestionarul dvs. si-au
a decis de a face cunostinta cu tine. Aici e-mail meu: [email protected] . Comwrite I se asteapta raspunsul dumneavoastra. Eu am nu msn, astfel incat sa-mi scrieti pe e-mail meu. Ok?”

M-a amuzat mesajul, mai primisem câteva de genul acesta şi după ce le răspundeam pe mail, primeam tradiţionala scrisoare „nigeriană”… ha ha ha! 😛
I-am răspuns totuşi. Ştiţi că am căpătat o slăbiciune pentru rusoaice… 😛

Seara am primit acest mail însoţit de două fotografii:

„Buna ziua prietenul meu nou.
Sunt foarte multumit pentru a vedea scrisoarea dumneavoastra, ma bucur ca ati raspuns asa de repede pentru mine.
Numele meu este Olga, eu sunt o fata simpla. As dori sa stiu mai multe despre tine, vreau sa construiasca relatii cu tine.
Va trimit pozele mele, te rog trimite-mi fotografiile dvs. vreau sa te vad.
In scrisoarea urmatoare va voi spune mai multe despre tine, si vreau sa stiu despre tine cat mai mult posibil.

Noul dvs. prieten Olga.”

45

Va urma. 🙂

Candidatu’ televizor

Cine spune că lozincile vin şi pleacă?
Am crezut că aia cu „Iliescu apare, soarele răsare” e moartă – for good – vorba lu’ Unchiul Sam şi la depunerea candidaturii lui Geonă a „răsărit” ca prin minune.
Acum alta. „Aţi minţit poporul cu televizorul”. Un „sait” – conform noilor standarde de scris americănesc implementat aiurea ca McDonaldsurile în gări – dubios ne invită să votăm televizorul. Pe ecran curg într-un cap de televizor lozinci şi cele două link-uri ne aruncă unul la Realitatea, celălalt la Antena 3. Televizorul preşedinte.

televizorul-01

Campania se mută pe internet şi dă în viral. Cam pueril. Să nu zic amator.
Băsescu evită orice confruntare cu adversarii direcţi. În schimb de dimineaţa până seara aud acelaşi disc cu „mogulii”, cu parlamentarii nesimţiţi şi acum văd că lupta cea mare o duce cu presa. Are consilieri proşti. Presa la cocoţat unde e şi tot presa o să-l dea jos. Şi prostia, dar asta-i altă poveste.
Şi eu zic că presa e varză, dar când ai o funcţie publică, eşti preşedintele unei ţări, măcar PR-ul ar trebuii să-ţi funcţioneze.
Dar la noi nimic nu funcţionează.
Şi când preşedintele îşi permite să-i spună unei ziariste „ţigancă împuţită”, altuia „găozar”…. Până la urmă – dacă bun simţ nu e şi n-a demisionat de jenă – o să fie trimis la plimbare prin vot.

Lui Băsescu (încă) nu-i vine să creadă, dar viaţa bate sondajele.

Satanismul (capitolul 6… 666)

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=mE–ehEUg5I&feature=related]

(Satanismul (capitolul 1)
Satanismul (capitolul 2)
Satanismul (capitolul 3)
Satanismul (capitolul 4)
Satanismul (capitolul 5) )

„Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.” Matei 25, 32-33

satan-jesus

Simbolistica folosită în Satanism este predominant cu legătură şi referire la Creştinism. Din acest citat din Biblie înţelegem şi „eticheta” „Mâna Stângă” dar şi apariţia inocentei capre versus turma oilor (creştine).
Celelalte două simboluri majore, crucea şi pentagrama, apar întoarse, răsturnate tot ca simbol al opoziţiei faţă de „normal”, de tradiţional, de conformist.

Satanismul este simbolul rebeliunii (Lucifer) dar şi a căutării, a definirii sinelui. Conexiunea cu Alchimia, cu artele Oculte este inevitabilă.
Cum subliniam în repetate rânduri, „Satanismul” nu implică neapărat adularea Diavolului, poate fi şi ateist şi chiar şi în organizaţiile (religiile) Sataniste care au în centrul lor divinitatea, calea şi-o alege individual fiecare membru, până unde şi în ce formă explorează individul, rămâne la liberul arbitru al fiecăruia. De aici percepţia de libertate şi explorare (ştiinţă) atribuită Diavolului.

Diavolul nu este pe atât de negru cum vor unii să-l zugrăvească. Vă reamintesc remarca amuzantă al lui LaVey: „Satana a fost cel mai bun prieten pe care biserica a avut-o vreodată, pentru cum i-a păstrat în afacere toţi aceşti ani!” Ha ha ha! 😛 😛 😛
Dar se spune şi că cea mai mare scamatorie a Diavolului este că a convins lumea că nu există… 🙂
Cum şi drumul spre Iad este pavat cu bune intenţii…

Un site complex şi în limba română este Flacăra Neagră – pentru cei interesaţi de subiect. Eu am făcut doar un prospect al fenomenului… 🙂

Şi un blog dedicat: Axa Neagră.

satan_inside

O fi Diavolul în detalii, nu o fi, nu ştiu nici asta. Încă n-am căutat suficient.
Însă ştiu că suntem superficiali şi ne temem de adevăr, ne temem de noi înşine, adevărul este neconfortabil. Aruncăm vina-n exterior şi un „vinovat” perfect este unul incert.
Am mai vorbit despre asta: Diavol, terorism, masoneria, etc… duşmanii invizibili, duşmani fără faţă sau cu mii de feţe, poate toate rezultante al aceluiaşi „Război Mintal” despre care am amintit. Dacă acuzaţiile din anii ’80 asupra lui LaVey au venit să-l discrediteze, acuzaţiile aduse lui Aquino în anii ’90 au venit să-l crediteze… O fi tot “Război Mintal”?…

Adevărul – aşa incomod cum este el – cred că fiecare îl căutăm şi-l descoperim individual în măsura în care suntem capabili să-l acceptăm, să „trăim” cu el. Asta nu cred că ne face nici diabolici, nici implicit Satanişti.

Există şi „Satanism” adolescentin, cel care se manifestă prin excentricitate, dar n-are nici un fundament filozofic sau teologic. Asta explică în mare parte şi de ce mulţi abandonează după un an, doi organizaţiile Sataniste în care se înscriu. Satanismul nu se manifestă prin vandalizarea cimitirelor ci este în primul rând o căutare spirituală, un proces de auto-cunoaştere şi evaluare, o cale de dezvoltare a sinelui.
Este una din căi.
„Bună” sau „rea” este – în opinia mea – o abordare profund demagogică.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ea0CDieb4yM]

Legătura „diabolică” dintre Rock –mai ales Heavy Metal – şi Satanism are rădăcini vechi. Elvis, The Beatles sau The Rolling Stones au fost reprezentanţii Diavolului, au fost posedaţi sau au avut pact semnat cu El – se spune. 😀
AC/DC a fost „tradus” ca „After Christ Devil Comes” (între alte variante asemănătoare), KISS, WASP, etc, toate au fost „decriptate” ca purtătoare de mesaje diabolice.
Black Sabbath, Led Zeppelin, au fost etichetate Sataniste. Jimi Page a fost mereu interesat de Ocultism şi a cumpărat castelul (şi biblioteca) lui Crowley, ce a pus şi mai multe paie pe foc. Dar şi Bruce Dickinson este preocupat de Ocultism şi Magie, cu toate acestea a scăpat de astfel de acuzaţii.

Lucrurile au scăpat de sub control mai ales în anii ’90, respectiv cu al doilea val Black Metal şi în principal cu trupele Nordice.
Black Metal-ul s-a născut în 1982 cu albumul Venom ce purta acest titlu. Muzica era tot Thrash tradiţional, însă textele erau Sataniste la modul la care nu se mai întâlnise până atunci.
Mişcarea însă a luat amploare predominant în ţările Nordice unde Satanismul s-a suprapus cu Păginismul şi cu tradiţia, moştenirea Mitologică şi Mistică locală. Satanismul Nordic a fost unul direcţionat explicit împotriva Creştinismului.

satan-last-supper

De aici până la incendierea a peste 50 de biserici, majoritate monumente istorice, a fost doar un pas. Şi n-au lipsit sinuciderile şi s-a ajuns şi la crimă.
N-ar fi corect să-l învinovăţim pentru toate doar pe Varg Vikernes, dar este un exemplu emblematic cum lucrurile denaturează cu uşurinţă şi abordarea greşită – superficială şi teribilistă – uneori are ca rezultat final dezastrul.
În viaţă lucrurile scapă cu mare uşurinţă de sub control. Vorbim despre alcool, despre droguri sau… credinţă.
Nu am încercat să fac propagandă Satanismului ci dor să-l prezint cât de cât obiectiv.
Alegerile sunt în puterea noastră şi este indicat să alegem în cunoştinţă de cauză. Vorbim despre Sfântul Duh, Thelma sau Xeper, alegem rugăciunea, meditaţia, Tantra sau altă formă de apropriere, în final scopul este acelaşi, doar calea şi mijloacele diferă.

Satanismul nu este o joacă, nu există „te faci frate cu Dracu până treci puntea” cum Satanismul nu se rezumă la o cruce întoarsă şi la o pentagramă. Cu toate că pentagrama este un simbol foarte puternic şi efectele ei pot fi foarte nocive… Dar nu vreau să sperii pe nimeni.

(off topics: Şi tot incorect ar fi dacă n-aş pomenii măcar în treacă şi de White Metal sau Christian Metal – în contrast cu Black Metal-ul. Acest curent din Metal se deosebeşte tot predominant prin texte şi nu neapărat prin abordare sau stil şi textele – evident – sunt creştine. Curentul s-a format la sfârşitul anilor ’70, dar primii reprezentanţi au fost Resurrection Band-ul fondat încă în 1972. În 1975 au urmat Jerusalem din Suedia, dar probabil cei mai cunoscuţi şi apreciaţi au fost Americanii Stryper înfiinţaţi în 1983. Stryper s-au destrămat în 1992 şi s-au reînfiinţat în 2003, anul acesta scoţând încă un album de Heavy Metal de calitate “Murder By Pride”.
Lista trupelor de White (sau Christian) Metal este lungă: Tourniquet, Mortification, Underoath, Demon Hunter, As I Lay Dying, Extol, P.O.D. Skillet, etc.)

„Hotel California” a fost neoficial imnul bisericii lui LaVey… Textul este destul de…. 🙂

goatskull

„On a dark desert highway, cool wind in my hair
Warm smell of colitas, rising up through the air
Up ahead in the distance, I saw a shimmering light
My head grew heavy and my sight grew dim
I had to stop for the night
There she stood in the doorway;
I heard the mission bell
And I was thinking to myself,
this could be heaven or this could be hell
Then she lit up a candle and she showed me the way
There were voices down the corridor,
I thought I heard them say…

Welcome to the hotel california
Such a lovely place
Such a lovely face
Plenty of room at the hotel california
Any time of year, you can find it here

Her mind is tiffany-twisted, she got the mercedes bends
She got a lot of pretty, pretty boys, that she calls friends
How they dance in the courtyard, sweet summer sweat.
Some dance to remember, some dance to forget

So I called up the captain,
please bring me my wine
He said, we haven’t had that spirit here since nineteen sixty nine
And still those voices are calling from far away,
Wake you up in the middle of the night
Just to hear them say…

Welcome to the hotel california
Such a lovely place
Such a lovely face
They livin it up at the hotel california
What a nice surprise, bring your alibis

Mirrors on the ceiling,
The pink champagne on ice
And she said we are all just prisoners here, of our own device
And in the master’s chambers,
They gathered for the feast
The stab it with their steely knives,
But they just can’t kill the beast

Last thing I remember, I was
Running for the door
I had to find the passage back
To the place I was before
relax, said the night man,
We are programmed to receive.
You can checkout any time you like,
But you can never leave!”

That’s all folks! 😛 “If there is a Hell, I’ll see you there…..” Ha ha ha! 😛

Hexoral. Spray.

Aveţi inflamaţii şi infecţii buco-faringiene?
O doză pulverizată în cavitatea bucala, de doua ori pe zi, preferabil dimineaţa şi seara şi s-a rezolvat!
La nevoie, doza poate creşte. Preferabil… după mese.

Puţin Hexoral şi… respiri uşurat/uşurată. 😀

Hexoral_spray

Oare în urma unui teambuilding sau al unui brainstorming au ales acest nume fascinant al produsului?

Rezultatul contează. În final, toată lumea să fie fericită. 😛

Cumetria Über Alles

Numele lui Serghei Mizil nu spune nimic celor mai tineri, însă ăştia mai bătrâni ca mine, ne amintim încă numele lu’ tac-su: Paul Niculescu-Mizil, fost ministru de externe şi demnitar al regimului comunist.
Săptămâna trecută Serghei Mizil a fost invitat la OTV şi a povestit cu multă relaxare despre viaţa de şmecher pe care a dus-o înainte de ’89 cu alţi pui de nomenclaturişti ca Mădălin Voicu.
Dacă emisiunea ar fi avut loc în 1990 intra lumea peste ei şi îi linşau fără ezitare. În direct.
Aşa, într-o mare veselie, Mizil a relatat despre golăniile lor de zi cu zi, dar şi despre cum găştile clasei privilegiate s-au reorientat sub noul regim Iliescu şi au devenit prosperi oameni de afaceri.

Vorbim de golani ca Mizil sau de intelectuali ca Tismăneanu, băieţii ăştia cool au trăit bine şi în regimul Ceauşescu şi sub Iliescu şi ne râd în nas şi sub Băsescu.

Au trecut 20 de ani de la căderea zidului de la Berlin… cumetriile însă nu o să dispară niciodată.

Berlin Wall

Satanismul (capitolul 4)

„Gott ist tot”. L-am omis cu bună ştiinţă pe Nietzsche. N-a observat nimeni sau – după bunul obicei – n-a spus nimeni nimic. Îl urăsc pe Nietzsche şi – în această ecuaţie – Nietzsche n-are nicio vină. Pe Nietzsche nu trebuie să-l citim ci să-l cităm. Nietzsche a fost – şi este –  revendicat de fascişti, nazişti, nihilişti, anarhişti şi satanişti în egală măsură.
„Gott ist tot” este o premisă. Scoţi dintr-un sistem pionul central pentru a re-evalua sistemul, a re-aşeza sistemul, a re-definii valorile. Să scoţi din context o frază conduce la o evaluare greşită a situaţiei metaforice şi metafizice. Filozofia este o „joacă” cu idei şi cuvinte, nu o ştiinţă exactă.
„Gott ist tot” nu este 1+1=2.
Între „Dumnezeu este mort” şi „Dumnezeu a murit” este o diferenţă substanţială. O ideea şchioapă, trunchiată, creează dezechilibru. Căutările cu premisă greşită pot conduce la rezultate false. Dacă la chimie – de exemplu – într-un experiment greşim substanţa sau procentele, asta poate conduce la ratarea experimentului, la fel şi-n căutările spirituale, greşelile costă.

„He sewed his eyes shut because he is afraid to see
He tries to tell me what I put inside of me
He’s got the answers to ease my curiosity
He dreamed up a god and called it christianity
Your god is dead and no one cares
If there is a hell I will see you there
He flexed his muscles to keep his flock of sheep in line
He made a virus that would kill off all the swine
His perfect kingdom of killing, suffering and pain
Demands devotion atrocities done in his name

Your god is dead and no one cares
Drowning in his own hypocrisy
And if there is a hell I will see you there
Burning with your god in humility

Will you die for this?”

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=LeiQb_JE6f0&feature=related]

(Satanismul (capitolul 1)
Satanismul (capitolul 2)
Satanismul (capitolul 3) )

Nietzsche a influenţat într-un mod major Satanismul modern, abordarea filozofică şi conţinutul teologic. Pe de o parte prin nihilismul său, pe de altă parte prin arhetipul „Übermensch” îmbrăţişat cu atâta drag de fascişti şi nazişti. Dumnezeu înlocuit cu „supra-omul”, eliminarea lui Dumnezeu din centrul universului şi punerea în loc al egoului sau al Satanei.
Din această perspectivă Satanismul modern poate fi împărţit în două categorii: cel ateist şi cel care-l adulează pe Diavol.
Însă trebuie să ţinem cont şi de rădăcinile Ezoterice, Mistice al Satanismului, Magia Neagră sau cum mai este denumită: Calea Mâinii Stângi – un termen ce provine din Tantra-ul.
În cultura Orientală dreapta este reprezentată prin Yang (elementul masculin), stânga prin Yin (elementul feminin), însă în Occident principiul s-a radicalizat în „bine” şi „rău”.
Interesul lui Crowley pentru Magia Sexuală, pentru Tantra şi introducerea tehnicilor, filozofiei orientale în sistemul Vestic – corelate cu filozofia lui  Nietzsche – au deschis orizonturi şi abordări noi, au crescut interesul către Ocultism.

Tradiţia Magiei Negre, a Căii Mâinii Stângi este veche, însă prima oară termenul apare folosit vis a vis de Magia Occidentală la Helena Blavatsky (1831 – 1891), fondatoarea Societăţii Teo-fizice, practic precursorul abordării New Age. Blavatsky a folosit termenul pentru a desemna practicile magice considerate „imorale” cum era în primul rând Magia Sexuală.
În viziunea modernă, diferenţierea între Calea Dreaptă şi Calea Stângii este că prima ţine cont de codurile morale şi caută unificarea (spirituală) cu divinitatea, cea de a doua situează în centru eu-ul, perfecţionarea sinelui şi obţinerea de avantaje pentru sine.
Crowley foloseşte termenul „Brother of the Left-Hand Path” (Fratele Mâinii Stângi) sau „Black Brother” (Fratele Megru) privitor la cei care au eşuat să obţină gradul superior în propriul său sistem ceremonial, adică în sens de eşec. Însă tot la Crowley termenul este folosit şi pentru magiceianul de gradul Adeptus Exemptus alege să renunţe la tot – inclusiv la sine – şi să traverseze Abisul.

Dintr-o altă perspectivă privite lucrurile, avantajul adepţilor „Calei Mâinii Stângi” este că pe lângă mijloacele tradiţionale folosite de magicieni, aceştia folosesc şi arsenalul „neconvenţional”, ne-acceptat, etichetat ne-curat şi astfel au posibilităţi mult mai mari, putere mai mare.

Am rămas la Biserica Satenei înfiinţată de Anton LaVey, dar trebuie să ţinem cont că de-a lungul timpului au existat multe alte secte şi societăţi secrete sataniste, biserica lui LaVey fiind doar prima care a ieşit la suprafaţă,  s-a declarat ca religie şi a fost consemnată ca atare oficial şi legal.

Despre sectele şi societăţile secrete până la Biserica Satanei informaţiile sunt puţine şi multe incerte. Având în vedere că pe de o parte Biserica Creştină i-a prigonit şi persecutat, pe de altă parte ideea de societate secretă este tocmai să nu-şi facă simţită prezenţa şi să nu se ştie despre existenţa ei, acest fapt este perfect normal.

Bisericile cele mai vizibile sunt:

Biserica Satanei
Templul lui Set
Ordinul celor Nouă Îngeri (şi site-ul oficial)
Prima Biserică Satanică

Principiile care stau la baza Bisericii lui LaVey sunt: individualism, plăcerile personale şi principiul Biblic: ochi pentru ochi. Cele Nouă Legi (Declaraţii) Satanice promovate în Biblia Satanică sunt:

1. Satana reprezintă indulgenţă, în loc de abstinenta!
2. Satana reprezintă existenţa vitală, în loc de vise iluzorii spirituale!
3. Satana reprezintă înţelepciunea pură, în loc de auto-înşelăciune ipocrită!
4. Satana reprezintă bunătate pentru cei care îl merită, în loc de dragoste irosită pe cei care nu o merită!
5. Satana reprezintă răzbunare, în loc de a întoarce şi celălalt obraz!
6. Satana reprezintă responsabilitatea conştientă, în locul nevrozelor cu vampiri!
7. Satana reprezintă omul ca un animal, uneori mai bune, alteori mai rău decât cei care merg în patru labe, care, din cauza “dezvoltării divine, spirituale şi intelectuale”, a devenit cel mai vicios animal de toate!
8. Satana reprezintă toate aşa-numitele păcatele, deoarece acestea toate duc la mulţumire fizică, mentală, şi  emoţională!
9. Satana a fost cel mai bun prieten pe care biserica a avut-o vreodată, pentru cum i-a păstrat în afacere toţi aceşti ani!

Din ce se observă cu uşurinţă şi din această declaraţie de căpătâi, un fel de „10 porunci” al Satanismului lui LaVey, abordarea este umoristică, destinsă.

Anton Szandor LaVey (11 aprilie 1930 –29 octombrie 1997) s-a născut la Chicago şi există zvonuri şi speculaţii conform cărora părinţii lui ar fi fost ţigani emigranţi din Europa, tot la nivel speculativ, din România.
Familia se mută în California şi marea parte a vieţii sale, LaVey a petrecut-o în San Francisco.
Tânărul LaVey a dovedit real talent muzical şi s-a specializat pe pian şi orgă. Abandonează şcoala şi se alătură unui circ, apoi cântă în Los Angeles în diverse bariuri de noapte, apoi revine în San Francisco unde timp de 3 ani lucrează ca fotograf pentru poliţie. Toate aceste date trebuie însă tratate cu o oarecare prudenţă, sunt multe semne de întrebare, multe din povestirile auto-biografice al lui LaVey n-au fost niciodată confirmate din surse oficiale sau de alte persoane.

În anii ’60 devine o celebritate locală, pe de o parte pentru party-urile unde cânta ca pianist/organist, pe de altă parte pentru serile organizata la el acasă cu tematică paranormală. Aceste serate de vineri seara au devenit tot mai populare şi au atras o serie de oameni influenţi. Aceste adunări au devenit aşa numitul „Cerc Magic” şi în 1966 au condus la formarea Bisericii Sataniste.
Friedrich Nietzsche, Aleister Crowley, Ayn Rand, H.L. Mencken, Jack London, John Dee, Ragnar Redbeard sunt doar câteva din numele care l-au influenţat şi în următorii ani scoate o serie de cărţi, „Biblia Satanică”, „Ritualul Satanic”, „Vrăjitoria Satanică”.
Curiozitatea, interesul marelui public şi implicit a presei a făcut foarte repede populară noua biserică.
LaVey a fost un personaj controversat, este aproape imposibil de stabilit unde se termină spectacolul – în care era expert – şi unde încep lucrurile serioase. Mulţi l-au etichetat ca simplu „circar”, mulţi au crezut – şi cred – în puterile sale magice.
Declinul începe în 1975, an în care unul din Marii Preoţi, Michael Aquino produce prima schismă în cadrul bisericii şi înfiinţează Templul Lui Set (Temple Of Set). Conform lui Michael Aquinto, LaVey îşi pierduse interesul pentru Satanism şi devenise lacom, încercând să transforme biserica în propria fabrică de bani. Lucru plauzibil având în vedere că de exemplu un medalion Baphomet care se vindea la preţul de 20 de Dolari cu un profit de 17, a crescut la 50 de Dolari şi au existat speculaţii şi conform cărora LaVey a vândut grade înalte în cadrul bisericii unor persoane care nu-şi meritau, nu-şi câştigaseră poziţia conform standardelor şi cerinţelor.
În anii ’80 s-a declanşat aşa numita „Panică satanistă”, biserica şi membrii bisericii au fost acuzaţi de activităţi criminale, mergând până la presupuse crime ritualice şi conspiraţii criminale. Ulterior FBI a informat printr-un anunţ public că nu s-a dovedit nici o implicare a bisericii sau a unui membru al bisericii în nicio activitate ilegală sau criminală.

LaVey moare în urma unei pneumonie cu complicaţii pe 29 octombrie 1997, în mod cinic, în spitalul Catolic Sf. Maria din San Francisco.

Conducerea bisericii este preluată de soţia sa, Blanche Barton (născută Sharon Densley) care s-a aflat la conducerea ei până-n 2001 când a cedat poziţia în favoarea lui Peter H. Gilmore şi al soţiei acestuia, Peggy Nadramia. Aceştia mută sediul bisericii din San Francisco în New York.

În 1999 se mai produce o schismă: Karla LaVey, prima fiică a lui LaVey din prima lui căsătorie cu Carole Lansing, înfiinţează Prima Biserică Satanică (First Church of Satan).

Nu se ştie cu exactitate numărul membrilor bisericii. Se pare că pe fiecare card de membru este tipărită aceeaşi cifră: 100261. Există o taxă unică de înscriere de 200 de Dolari. Printre membrii bisericii se numără muzicienii Boyd Blake Rice şi King Diamond.

Merită citite cărţile despre biserică, ambele intitulate „Church of Satan” ale lui Michael Aquino şi Ole Wolf.

Va urma. 🙂

Satanismul (capitolul 2)

(Satanismul (capitolul 1) )

devil_01

Probabil am dezamăgit pe mulţi fiindcă n-am început „povestea” cu faze practice gen: cum să jumulim cocoşu’ negru al vecinului, cum să smulgem unghia pisicii şi să o fierbem sau cum să dărâmăm cruci prin cimitire părăsite… ha ha ha! 😛
Dezamăgire, dar în Satanism nu despre asta este vorba.
Satanismul pe de o parte reprezintă revolta, nesupunerea, pe de altă parte cunoaşterea şi căutarea. În ambele ipostaze în aceste acte Biserica a văzut mereu pericolul şi implicit „duşmanul”. Un om liber, informat şi în căutarea cunoaşterii dincolo de ceea ce i se spune, este un om periculos.
Crearea unui duşman – cu cât mai nedefinit şi obscur, cu atât mai bine – se pare că a fost una din cele mai vechi forme de manipulare şi un instrument extrem de eficient. Diavolul s-a potrivit perfect acestui profil şi prin creşterea abilităţilor sale de-a lungul timpului Diavolul s-a mulat „cerinţelor” şi necesităţilor.
Este suficient să amintim faptul că la începuturile Creştinismului, în perioada cruntei prigoniri al celor convertiţi la noua credinţă, primul personaj identificat cu Diavolul a fost împăratul Nero. De-a lungul istoriei, pe rând Napoleon, Stalin sau Hitler au fost de asemenea desemnaţi ca fiind „Diavolul pe Pământ”, dar şi alte personaje oculte ca Rasputin sau Aleister Crowley, dar n-a scăpat nici Bill Gates ( vezi 666 )
„One size fits all” –  un chip – cu o mie de feţe şi nici unul – perfect tuturor.

Totuşi, cât suport găsim pentru toate acestea în Biblie?
„Diavol” apare în 33 de versete ( 🙂 ) iar „Satana” în 27. Pentru un inamic atât de feroce, pare cam puţin.

În Facerea (3,1-5 ) apare şarpele – corupătorul – şi acesta o tentează şi o convinge pe Eva să muşte din fructul interzis.

„Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”  2. Iar femeia a zis către şarpe: “Roade din pomii raiului putem să mâncăm;  3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”  4. Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri!  5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.”

Interesantă este motivarea lui Dumnezeu: „în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii”.

Este ideea care a stat la baza bisericii: păstrarea omului în prostie – întuneric – şi necunoaştere. Paradoxal? Nu, biserica a înţeles că prin cunoaştere obţii puterea şi deţii controlul. De aici şi conflictele ulterioare cu cei care n-au acceptat necondiţionat „învăţăturile” bisericii şi au căutat răspunsuri înafara limitelor impuse …şi au fost „satanizaţi”.

Analogie şarpe – Diavol este la îndemână, dar nu este extrem de convingătoare. Spun asta tot în lumina textului biblic: „Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: “Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! (Facerea 3,14 )
Nu pare şarpele îngerul căzut, prinţul întunericului, inamicul puternic demn de temut.

O altă abordare o găsim în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul: „Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.” (12,9)

Aici analogia este clară şi această formulare se repetă de-a lungul întregii cărţi însă trebuie să avem în vedere condiţiile în care a luat naştere Noul Testament.
Conform cercetărilor, cele mai vechi texte din Nou Testament au fost scrise undeva în 45 D.C. în Grecia şi scrierea, respectiv adunarea apoi selectarea textelor care au stat la baza Noului Testament a durat încă sute de ani şi textele provin de la sute de autori. Trebuie să fim naivi să credem că Evanghelia lui Luca a fost scrisă de… Luca – de exemplu.
Forma actuală a Noului Testament s-a cristalizat abia în 397 D.C. dar nici atunci n-a fost unanim acceptată de toate bisericile Creştine.
Este evident că textele au fost filtrate, selectate, modelate după interesele şi nevoile conducătorilor bisericii din acele vremuri. Dacă în linii mari canoanele excluse sunt cunoscute, este cu atât mai dificil stabilirea pasajelor modificate, excluse sau adăugate de-a lungul procesului. De altfel, printr-un proces asemănător au trecut şi textele ce formează şi Vechiul Testament. Un material destul de amplu pe acest subiect găsiţi AICI.

Ideea tentaţiei, ispitei se leagă de numele Diavolului în mai multe versete.
În Cartea întâia a Cronicilor (21,1) „s-a sculat Satana împotriva lui Israel şi a îndemnat pe David să facă numărătoarea Israeliţilor.” În Faptele Sfinţilor Apostoli (5,3) „Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?”.
Şi cel mai evident în ispitirea lui Isus când acesta a petrecut 40 de zile-n deşert, episod consemnat atât de Luca (4, 2-13),  Matei (4, 1-11) cât şi de Marcu (1,13) destul de asemănător: „Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana.”

În ceea ce priveşte „unde sălăşluieşte Diavolul”, lucrurile par clare: „Aruncat a fost pe pământ”… sau „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.” (Luca 10,18)

„Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 12,12)

Cât de scurt este timpul, nu putem ştii cu exactitate. De-a lungul istoriei Apocalipsa a fost prezisă şi recunoscută cu „precizie” de nenumărate ori.

Nici în ceea ce priveşte forţa Diavolului, Biblia nu este foarte clară.
Pe de o parte avem:

„Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 6,11)

Şi:

„Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi.” (Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov, 4,7)

Pe de altă parte sunt avertizările:

„Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.” (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 2, 14)

Şi:

„Ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute.” (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 2,11)

Imaginea Diavolului este contradictorie cum – se spune – este şi spiritul său.

Mai sperie pe cineva Diavolul? Se pare că da. Bau!

Va Urma!

devil_02

Ghici cine vine la cină? Fripturistu’ Tismăneanu (UPDATE)

Cotidianul a publicat pe 3 noiembrie lista „intelectualilor” care-l susţin „necondiţionat” pe Băsecu, „Fripturiştii lui Traian Băsescu”.
Corist- pupincuriştii sunt: Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Sever Cotoi-Voinescu, Sebastian Lăzăroiu, Mircea Mihăieş, Traian Radu Ungureanu, Cătălin Avramescu, Monica Macovei, Toader Paleologu şi Teodor Baconski.

M-am bucurat să-l revăd pe domn’ Tismăneanu care pe blog ne tot dă lecţii de democraţie şi susţine cursuri de moralitate de dincolo de ocean. De acolo se vede cică mai bine realitatea de aici. Disidenţii şi diaspora… bla bla bla.

Pe Wiki scrie: „Vladimir Tismăneanu (n. 4 iulie 1951, Braşov) este un politolog român stabilit în Statele Unite, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland, College Park, specialist în teoria sistemelor politice, politici comparate, analiza ideologiilor şi mişcărilor revoluţionare ale secolului XX. În 2006 a fost preşedinte al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România, iar din data de 11 aprilie 2007 este preşedintele Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.”

În Cotidianul: „Vladimir Tismăneanu, urmaşul unui feroce activist comunist, a devenit el însuşi lector propagandist de partid în perioada Ceauşescu. S-a lipit ca o ventuză de regimul Ion Iliescu, iar acum este rezervor de idei prezidenţiale, ideologul condamnării comunismului şi conducătorul Comisiei prezidenţiale de cercetare a perioadei totalitare.”

 

Răspunsul la acuzaţii este aceaşi placă zgâriată şi uzată: “Stalinizarea “Cotidianului”: Nistorescu reinfiinteaza “Tribunalul poporului”… Nu voi comenta mizeria aparuta la loc de (ne) cinste in ex-Cotidianul lui Nistorembo. Este echivalentul contemporan al infectiilor aparute in 1990 in “Azi”, “Dimineata” si “Romania Mare”.  Un text imbibat de ura si instigand la lapidarea celor desemnati drept “dusmani ai poporului”. (…)Atac la persoana, calomnii, inventii ordinare, iar Clubul Roman de Presa tace.” Şi un răspuns indirect prin gura (blogu’) lu’ Cristian PATRASCONIU – cu nimic mai elegant şi cu nimic mai… documentat: Dragi colegi, mai ales dragi colegi de trust, ce parere aveti – domnul Cornel Nistorescu, ilustru fost gazetar, actualmente automobilist periculos pentru siguranta traficului nu vrea, oare,  si domnia sa RESPECT?
Il includem in “noi vrem respect”? Sau pentru domnia sa facem alt slogan -de pilda, “noi vrem pesmet”? Sau “noi vrem cotlet”? Sau, “noi vrem closet”?”

Gura… bate curul, stimabililor. La schimbarea de regim din decembrie ’89 speram ca să nu mai văd, să nu mai aud şi să nu mai citesc nimic de la nevertebrate de acest soi. Am greşit. Şi eu şi multe milioane de români. Hârtia igienică oferită atunci cu bunăvoinţă n-a folosit-o nimeni.

O fi adevărul la mijloc, nu o fi, slugărnicia lui Tismăneanu faţă de Cotroceni este evidentă. O fi mic salariu’ de profesor şi-n America, doar criza de la ei a venit… 😛 😛 😛

Cât despre Comisia şi Raportul Condamnării Comunismului: a fost tot doar apă de gură pentru domn Traian.
Torţionarii încă aflaţi în viaţă trăiesc din mult discutatele „pensii nesimţite” şi speciale, comuniştii de ieri sunt capitaliştii de astăzi, securitatea a trecut de la oprimarea populaţiei la afaceri şi – implicit – jecmănirea ei. De condamnat, n-a fost nimeni condamnat.

Ce să zic? Bravo!

Ne este foame la toţi, dar nu toţi mâncăm căcat.

 

P.S. Acest text este un pamflet. Şi da, îmi cer scuze: n-aţi mâncat căcat, nu vă pute gura. Aţi halit tot rahatu’ de pe lume. Şi nu, nu vă săturaţi, nu vă este ruşine.

tismaneanu

Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 4)

(Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1)
Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 2)
Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 3) )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=M3T_xeoGES8]

Rock And Roll-ul a apărut la sfârşitul anilor ’40 în America, rezultantă a amestecului de Blues şi Country.
Bob Robinson’s cânta o piesă “Rock and Rolling” în 1939 şi în acelaşi an Buddy Jones  “Rock and Rolling Mamma”. Combinaţia de Rhythm And Blues şi Country a însemnat nu doar amestecul de genuri şi abordări diferite, dar şi dărâmarea frontierelor dintre rase.
Astfel asimilarea ideii de Rock’N’Roll cu ideea libertăţii – dar şi al rebeliunii, al nonconformismului – a fost făcută chiar de la începuturi.
Rock’N’Roll-ul a fost muzica rebelă, incitantă, de „trezire” şi revoltă.

Există multe discuţii pe marginea temei „cine a fost primul”.
Dacă faimoasa revistă Rolling Stones Magazine în 2004 a dat verdictul în favoarea primului single realizat pentru Sun Records de Elvis Presley, „That’s All Right (Mama)” din 1954, înaintea acestui material sunt mai multe înregistrări ce se întorc în timp până la sfârşitul anilor ’30.
Astfel avem: Big Joe Turner cu „Roll ‘Em Pete” din 1939, Roy Brown cu „Good Rocking Tonight” din 1947, Hank Williams din acelaşi an cu  „Move It On Over”, Fats Domino „The Fat Man” din 1949 şi Les Paul and Mary Ford cu „How High the Moon” în1951.
Nu este atât de semnificativ cine a fost primul, mai important este că noua abordare a prins şi s-a răspândit.

Anii ’50 au adus aşa numitul „Rockabilly” având reprezentanţi de frunte ca Elvis Presley, Carl Perkins şi Jerry Lee Lewis. Dar şi aşa numitul Doo wop, un gen ce împrumuta din Gospel corurile ample, avea în centru voce şi punea accent mai puţin pe chitare.

Tot în anii ’50 s-a lansat şi moda cover version-urilor: majoritatea pieselor Rock’N’Roll au fost la început re-interpretări, re-aranjări al unor piese vechi de Blues şi Rhythm And Blues.
Dacă finalul anilor ’50 a marcat şi declinul Rock’N’Roll-ului de peste ocean, în Europa, mai ales în Marea Britanie, abia începea nebunia. 🙂

Rock’N’Roll-ul semnifică punctul de plecare pentru toate (sub) genurile muzicale din Rock.
Nu există deceniu în care Rock’N’Roll-ul (sau Rock-ul) să nu fie declarat decedat, dar de peste jumătate de secol se încăpăţânează şi persistă. 🙂

La noi a fost mai mult Rock decât Roll, adică vremuri naşpa… 😆
Mereu am fost cu doi-trei paşi în urmă, trupele s-au limitat la copiat şi au fost limitate şi de conducerea de… Partid.
Phoenix au trecut de Beat la Hard Rock, Celelalte Cuvinte de la amestecul extrem de zemos de Folc, Rock şi Heavy Metal… la Thrash Metal. N-am avut nici constanţă, nici un progres firesc, s-au sărit etape, muzica New Wave, Punk aproape că a lipsit cu desăvârşire din spectrul autohton.
Nici nu ştiu ce este mai jalnic: să copiezi cu stângăcie ultimele trenduri sau să freci clişee obosite de acum 20 de ani?

Vroiam să mai pomenesc de texte – fiindcă de fapt de la ideea legată de texte am pornit.
Pe de o parte mi se pare stupid să afirmi: „nu mă interesează textele”. Am întâlnit multe persoane care nu ştiu engleza şi – automat – habar n-au ce ascultă. E ca ciorba fără sare…

Textele trupelor de la noi sunt sau versuri împrumutate de la poeţi consacraţi sau… de cele mai multe ori adunături de clişee şi tembelisme. Există excepţii, dar rare şi… tot mai rare. Sexul – cum spuneam – rămâne tabu, ce despre Rock-ul occidental nu se poate spune.

Realitatea este că interesul pentru Rock este scăzut. Dacă numele mari de import adună lumea pe stadion, totuşi şi 5000-7000 de fani (la Metallica, fiindcă la Limp Bizkit/Queensryche/Saga doar 1000) la o ţară de 22 de milioane este extrem de puţin.

Concluzia este la îndemână: sex şi droguri da, Rock’N’Roll nu. Poate Drum’N’Bass… 😆

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=w6v6STh1Thw&feature=related]

Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 2)

(Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1) )

Nu putem discuta despre absenţa subiectelor tabu din textele pieselor Rock atâta timp cât nu săpăm înapoi până la rădăcinile problemei.

Sexul – în ciuda faptului că este prezent excesiv în cotidian – a rămas un subiect tabu.
Acasă nu se vorbeşte despre sex, la şcoală nu se vorbeşte despre sex, biserica continuă să se refere la sex ca la un păcat şi în paralele suntem bombardaţi cu sex, sex, sex. Sexul nu este prezent doar în publicaţii de specialitate, nu vezi scene fierbinţi doar după 10 seara sau exclusiv pe canale dedicate adulţilor ci el este prezent constant şi pretutindeni de la emisiunile de divertisment până la cotidianele de mare tiraj şi reclamele de tot felul. Este o situaţie paradoxală.
Îmi amintesc că-n adolescenţă dacă prindeam un catalog Burda, Quelle sau Nekermann şi avea paginile cu lenjerie intimă, era sărbătoare. Acum oricât ţi-ai dorii să-ţi ţii copilul departe de McDonalds sau să nu-i dai Coca-Cola este la fel de imposibil ca să-l ţii departe de sex. Se schimbă vremurile, trebuie schimbate şi abordările, şi mentalitatea, ignorarea realităţii niciodată nu este o soluţie iar agăţatul de tradiţii uneori este nocivă.
Cu toate acestea majoritatea oamenilor se încăpăţânează să ignore realitatea.
Ne este jenă să vorbim deschis despre sex, în şcoală nu se face sport, nu se face educaţie sexuală, dar insistăm pe o programă proastă, încărcată şi învechită şi… pe ore de religie. Ore unde copii învaţă că dumnezeu îi „bate”, îi pedepseşte. Am mai vorbit despre asta…

Săpând după subiectul sex am găsit zeci de pagini unde copii – că la 13-14 ani totuşi nu putem vorbii despre adolescenţi – îşi discutau problemele sexuale.
De exemplu pe site-ul Toţi pentru Unul am găsit ASTA:

„Salut!Am 13 ani si vreau sa-mi incep viata sexuala. Credeti ca fac ceva rau?Pot avea urmari in viitor?Se va observa ca nu mai sunt virgina?”

Am râs la câteva răspunsuri, dar chiar nu cred că-i de râs.

„Vaaaii! Asa de tarziu? Ai pierdut ani buni! Fataaaaa…asta e treaba serioasa, nu se amana asa. Trebuia sa fi inceput-o de pe la 6-7 ani. Acum, degeaba o mai incepi…chiar n-are sens.”

„Urmatoarea ta intrebare pe tpu va fi probabil “am facut sex neprotejat, sunt insarcinata?””

„Tie itzi trebuie un psiholog nu un ginecolog…..”

Nu-şi încep toţi copii viaţa sexuală la 13-14 ani, dar tot mai mulţi o fac. Politica de struţ nu duce nicăieri. Şi nici predicile.  Abordarea genul „sexul este un păcat” sau să-i induci copilului sentimentul de ruşine legat de „puţă” este aberant.

Unul dintre efecte este că aceşti copii evită discuţiile cu părinţii care oricum evită subiectul… 😆
Astfel se ajunge la un alt fenomen, observ, tot mai răspândit: aceşti tineri preferă sexul oral şi anal. Ideea este simplă: fetele astfel îşi păstrează virginitatea şi – în capul lor – n-au nevoie de contracepţie. Faptul că se expun unor pericole mult mai mari prin practicarea sexului anal nu-l realizează şi nici nu prea au cum atâta timp cât n-au nicio informaţie despre sex şi sexualitate.

Îmi amintesc că la apariţia SIDA, prima reacţie a multora a fost de oarecare bucurie: era o boală care omora (pedepsea) homosexualii. Apoi s-a aflat că este o boală cu răspândire sexuală, predominant prin contactele anale (datorită leziunilor şi sângerării), dar nu numai şi treptat, boala s-a răspândit şi a indus inevitabil sentimentul de teamă.
Întâmplător sau nu, apariţia acestei boli a pus capăt şi revoluţiei sexuale.
Există teorii conform căreia este vorba de un virus artificial, creat în laboratoare, dar am intra într-o zonă extrem de speculativă şi ne-am îndepărta de la subiect.

La noi, după o aparentă liberalizare din anii ’60, ’70, a urmat un deceniu negru. Una din măsurile cele mai elocvente a fost decretul 770, dat de Ceauşescu pe 1 octombrie 1966 care interzicea întreruperea de sarcini. Efectul imediat a fost explozia ratei de natalitate de la 1.9 la 3.7. În timp însă efectele au fost multiple. Pe de o parte s-a încercat – şi într-o mare măsură s-a reuşit – eradicarea ideii de contracepţie, pe de altă parte a condus la naşterea unui număr mare de copii nedoriţi, pe de altă parte multe femei au decedat încercând să scape de sarcinile nedorite.

Este interesantă însă aproprierea ideologică între abordarea bisericii şi al comunismului în ceea ce priveşte sexualitatea şi contracepţia, avortul. Ambele tratează subiectul ca fiind tabu şi în ceea ce priveşte avortul şi prostituţia de exemplu, le combat cu vehemenţă.
Rezultatul este o mutilare psihică şi o lipsă acută de cunoştinţe legate de subiect.

Din păcate abordarea nu s-a schimbat nici după ’90, inexplicabil biserica reuşeşte să-şi impună punctele de vedere şi în laic şi îşi menţine influenţa asupra unor subiecte care o depăşesc.
Nici reforma învăţământului nu s-a produs şi nici şcoala nu vine în sprijinul copiilor şi revin la punctul de plecare, nici acasă nu este atins subiectul, sau este ferm interzis.

Pe mine vociferările din zona bisericii mă irită cel mai mult.
Atitudinea arhaică a bisericii, inducerea unor concepte false în copii şi perpetuarea acestora de la generaţie la generaţie cred că este cel mai păgubos şi periculos lucru.
Vă dau un exemplu. Biblia – vechiul testament – interzicea evreilor consumul de carne de porc. Se ştie, carnea de porc este cea mai perisabilă iar la temperaturile în care trăia poporul evreu îmbolnăvirile fatale datorită consumului de carne de porc alterată erau foarte răspândită. Prin această „prevedere”, astfel biserica a introdus o măsură sanitar-preventivă. Exemple mai sunt numeroase, dar explicaţia în acest caz este extrem de simplă: acum 2000 de ani evreii n-aveau frigidere.
Ce vreau să subliniez este că dacă acceptăm faptul că nu biserica şi dumnezeu pedepseşte infractorul care fură, cu toate că „să nu furi” este prevăzut în cele 10 porunci, aşa şi în multe alte privinţe, biserica este depăşită, atribuţiile ei de acum 2000 de ani au fost preluate în mare măsură de stat, aspecte legate de igienă şi sănătate sunt – sau ar trebuii – tratate din alte perspective.
Când discuţia vine în zona aceasta, biserica sare ca arsă. Se simte lezată, ameninţată, îşi pierde din putere. Dar – întreb ca prostul – orgoliul bisericii, dorinţa ei de a controla şi laicul, respectarea unor tradiţii prosteşti este mai importantă sau sănătatea şi viitorul copiilor noştri?

Interzicerea sexului  – ca şi-n cazul drogurilor – exacerbează şi mai mult curiozitatea. Nu zic să legalizăm drogurile, nu ştiu dacă „modelul Olandez” este cel mai bun, dar pare mai eficient decât interzicere şi cu certitudine este mult mai bun decât ignoranţa.
Trebuie să avem în vedere şi faptul că generaţiile tinere sunt din ce în ce mai precoce, copii de 4-5 ani înţeleg lucruri pe care poate noi abia după 10 ani le-am înţeles. În aceste condiţii nu maturizarea sexuală la o vârstă mai fragedă este anormală ci ignorarea acestui fapt.

Consecinţele se văd.

Am plecat de la „Sex, Droguri şi Rock’N’Roll” şi m-am împotmolit la sex. 🙂
Rock-ul n-are funcţie educativă, nu Marilyn Manson tre’ să ne lămurească problemele sexuale… însă săpând după răspunsuri am înţeles de unde lipsa abordării verticale a subiectului la formaţiile noastre: sexul e ceva jegos, facem şi… tăcem.

(Va urma. 🙂 )

“Vreau să te fut ca un animal
Vreau să te simt din interior
Vreau să te fut ca un animal
Existenţa mea integral este eronată
Tu mă aduci mai aproape de Dumnezeu”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=C4VAv8y2hHM]