Dacă numele lui Marc Ribot nu vă sună familiar, poate unele din aceste nume da: Tom Waits, John Zorn, David Sylvian, Robert Plant, Elvis Costello, Allen Ginsberg, Foetus, The Black Keys, McCoy Tyner, Cassandra Wilson, The Jazz Passengers, Cyro Baptista, Akiko Yano, John Medeski, Jack McDuff, Wilson Pickett, The Lounge Lizards, Marianne Faithfull, Arto Lindsay, T-Bone Burnett, Martin and Wood, Cibo Matto, Elysian Fields, Sam Phillips, David Poe, Susana Baca, Stan Ridgway, Vinicio Capossela, Alain Bashung, Hector Zazou, Madeline Peyroux, Leonid Fedorov, Tonio K – aceştia fiind o parte din artiştii cu care Ribot a colaborat ca producător, compozitor, chitarist, trompetist şi… vocal. Ce-i drept, nici pe „ăştia” nu cred că i-aţi auzit la Radio Zu – puteam înşira oricum toate posturile radio, Guerilla, Radio 3, Romantic sau Antena Satelor – şi nu-i prea vedeţi nici pe MTV 2…
Ribot este un muzician multi-instrumentist implicat în stiluri diferite de la Rock Alternativ – şi experimental – la Jazz, muzică electronică (No Wave), muzică cubaneză şi Hardcore Punk.
Având preocupări – artistice – atât de colorate şi – aparent – divergente, Read more Marc Ribot – Silent Movies (2010)
Syd Barrett – An Introduction to Syd Barrett (2010)
Născut Roger Keith Barrett, Syd Barrett a fost partea întunecate, nebunul – sau geniul – strălucitor („Shine On You Crazy Diamond”) din trupa Pink Floyd – perioada 1965-1968 -, de numele lui se leagă piese ca „Arnold Layne” şi „See Emily Play”, dar el este responsabil şi de conceptul albumului „The Piper at the Gates of Dawn” îmbibat cu Psihedelism vizionar, dar amprenta sa este pregnantă şi pe următorul „A Saucerful of Secrets”.
Mai ales datorită consumului excesiv de LSD, comportamentul lui Barrett devine tot mai impredictibil la sfârşitul anului 1967, cântă tot mai des cu chitara dezacordată şi nu ţine cont deloc de dificultăţile de a se armoniza cu ceilalţi membrii ai trupei şi astfel este adus în trupă şi prietenul şi elevul său, David Gilmour să-l „acopere” pe Barrett. Planul iniţial a fost păstrarea lui Barrett ca membru neparticipant la live-urile trupei – după modelul Brian Wilson şi The Beach Boys – însă au apărut şi inevitabilele conflicte creative şi în final Barrett a fost debarcat în 1968.
Pink Floyd-ul cu Gilmour a luat o cu totul altă cale iar Barrett a rămas în urmă ca o figură excentrică a muzicii.
[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=F94vHO7okZQ]
Barrett a scos şi două albume Read more Syd Barrett – An Introduction to Syd Barrett (2010)
Frank Zappa – Greasy Love Songs (2010)
Frank Vincent Zappa a murit – răpus de cancer prematur – la vârsta de 52 de ani pe 4 decembrie 1993. A rămas în urma sa un patrimoniu considerabil: 56 albume de studio şi 29 de live-uri, au fost scoase oficial 14 compilaţii şi după decesul său au mai fost lansate tot felul de discuri cu materiale inedite, remixuri, imprimări recondiţionate, etc. „Greasy Love Songs” a fost lansat anul acesta la începutul lunii aprilie şi este o imprimare din… 1968 al lui Zappa cu the Mothers of Invention. În fapt este prima ediţie pe CD al materialului original al albumului „Cruising with Ruben & the Jets”, cu basul şi tobele imprimate iniţial, plus ceva mixuri inedite cum este şi versiunea mono la „Jelly Roll Gum Drop”.
Discul reflectă interesul din acea vreme al lui Zappa şi colegii săi în muzica Doo-Wop – hai că v-am băgat în ceaţă! 😆 😆 😆 – cu care toţi au crescut şi în buna practică Zappa, umorul, parodiile se îmbină impecabil cu găselniţele muzicale gen schimbările de acord a la Stravinsky, faze favorite ale lui Zappa.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=R6h2PnsA6Z0]
Despre Zappa n-ai cum să scrii un blog, eventual Read more Frank Zappa – Greasy Love Songs (2010)
TuborgSound sau ştii şi câştigi
Vineri eram notificat printr-un mail că se cunosc cei 5 finalişti al concursului „înlocuitor pentru Song 2” şi că luni, 18 octombrie, adică ieri vom afla şi marele câştigător. E marţi şi încă n-am aflat câştigătorul, sforile încă n-au fost trase. 😀
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TByqESZekxc]
Cei cinci finalişti sunt Changing Skins, Grimus, Electric Fence, Byron şi Les Elephants Bizarres şi de mă întrebaţi pe mine, aş paria pe Les Elephants Bizarres, dar pe malu’ Dâmboviţei nici ce bagi pe gură, nici ce trage pe… – adică nimic – nu e sigur.
Les Elephants Bizarres au venit Read more TuborgSound sau ştii şi câştigi
Charles Lloyd Quartet – Mirror (2010)
La începutul anilor ’90 l-am cunoscut şi m-am împrietenit cu Romi, unul din marii melomani şi colecţionari de discuri din Braşov. Romi vreme de vre-o 10 ani nu mai ascultase Rock, ci exclusiv Jazz şi când ne-am întâlnit l-am reintrodus să zic aşa în muzica Rock, i-am redeschis apetitul cu o tonă de trupe de la Soundgarden la Living Colour şi Faith No More, de la Ministry şi Nine Inch Nails la VoiVod, de la Tool şi Primus la Kyuss şi Clawfinger, de la Sepultura la Life Of Agony sau Rollins Band. La vremea aceea avem şi eu o colecţie de câteva mii de casete, deh, era vremea casetelor predominant poloneze, nebunia CD-urilor a început cu câţiva ani mai târziu şi mp3-urile încă erau departe.
Mi-am amintit de Romi şi de ce-mi povestea la o cafea sau un pahar de vin, respectiv că-n anii ’80 Rock-ul – generic vorbind – i s-a părut plafonat şi tot mai fad, de aceea s-a reorientat spre Jazz, o muzică mai vie şi mai creativă. Coliziunea noastră a fost ambivalentă, prin Romi l-am descoperit pe Miles Davis, pe Jan Garbarek, pe Keith Jarrett, Jhon Coltrain, McCoy Tyner,Charlie Parker, Egberto Gismonti, Morphine, Dunkelziffer, etc. Am profitat unul de celălalt şi ne-am lărgit orizonturile, ne-am îmbogăţit amândoi spiritual, sufleteşte.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Fn0xsx7r108]
Citeam deunăzi pe Moon Media o treabă: „Mai nou, de 1-2 ani Read more Charles Lloyd Quartet – Mirror (2010)
lumea-n retrovizor, cu capul în jos
Azi am pe rotisor noul album Tricky despre care amân de vreo două săptămâni să scriu, am un clip nou, teaser la următorul album şi ieri am tras cu ochiul puţin şi la congresul PSD şi în general la ce se mai petrece în prea minunata şi fascinanta noastră ţărişoară.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ahOV4PFcgbw]
Dar noul Abracadabra, cuvântul magic pe buzele tuturor săptămâna aceasta a fost: stimulente. Ăla de ce are şi io nu? Tre’ să fie totuşi o ţară defectă dacă lumea simpatizează cu cei de la fisc… Da, da, ştiu, de la iliescu-n coace noi suntem „originali” în toate. Da’ de iliescu mai târziu.
Viagra la tot poporu’! Măcar câte-o jumătate de pastilă să ajungă şi la cei din spate. Sau urmă.
Mica revoltă ad-hoc Read more lumea-n retrovizor, cu capul în jos
The Gaslamp Killer – Death Gate (2010)
Este stranie şi în acelaşi timp virilă muzica făcută de William Benjamin Bensussen – alias The Gaslamp Killer – un DJ şi producător născut în San Diego şi influenţat de Too Short, Jimi Hendrix, Dr. Dre şi DJ Shadow. Numele ales şi-la luat după cartierul Gaslamp din oraşul natal, cartier istoric şi centrul cultural al oraşului unde a activat prin cluburi ca DJ de la vârsta de 17 ani. În 2006 se mută-n elei şi pune bazele evenimentului săptămânal „Low End Theory”, manifestaţie a DJ-ilor experimentali şi începe activitatea de producător. Între altele el este producătorul albumului „A Sufi And A Killer” semnat Gonjasufi, disc despre care v-am povestit anul acesta pe la mijlocul lunii martie.
„Death Gate” este un EP cu 5 piese şi atmosfera, armoniile orientale se îmbină excelent cu ritmurile Dub şi Dubstep, nuanţe de Jazz şi sonorităţi experimentale completând şi dând culoare pieselor.
În „When I’m In Awe” cântă Gonjasufi, piesa aminteşte de Tom Waits Read more The Gaslamp Killer – Death Gate (2010)
reformă şi revoltă
În data de 23 octombrie 1956 sute de mii de unguri au ieşit în stradă şi au cerut demisia guvernului bolşevic condus de Mátyás Rákosi. Rusia care avea încă din luna aprilie pregătite trupele şi planul de intervenţie acţionează ferm. În Budapesta este haos, se dau 5 zile lupte de stradă timp în care ruşii mimează negocieri ca în data de 3 noiembrie să intervină în forţă şi să recucerească capitala maghiară cu blindate. Armata sovietică a folosit mai multe tancuri împotriva Ungariei faţă de ce a folosit Germania nazistă pentru invadarea URSS-ului.
Conform datelor desecretizate în 1993 2652 de cetăţeni maghiari şi 720 de ruşi au murit în urma ciocnirilor, au fost răniţi 19226 de unguri şi 1540 ruşi.
Mulţi comunişti au fost vânaţi, spânzuraţi sau injectaţi cu benzină.
Primul ministru Imre Nagy care a preluat conducerea este arestat în data de 22 noiembrie şi adus în România, sub stricta supraveghere a Securității, este deţinut într-o casă conspirativă din Snagov. În 1958 este dus înapoi în Ungaria şi în urma unui proces de mascaradă este condamnat la moarte prin spânzurare în data de 16 iunie.
Noul lider maghiar, János Kádár rămâne la conducerea ţării până în 1988, dar comunismul din Ungaria n-a mai fost la fel de feroce, a devenit mult mai flexibil, atmosfera din ţara vecină treptat s-a relaxat şi figurile bolşeviste au fost eliminate.
Vă povestesc toate acestea Read more reformă şi revoltă
somnul soră cu moartea
[bandcamp album=4188120728 size=grande3 bgcol=FFFFFF linkcol=e64a05]
N-am mai stat la poveşti de ceva vreme, nici la modul general şi nici în particular. Poate vremurile sunt de astfel de natură, poate poveştile nu mai sunt ceea ce au fost, dar n-aş vrea să dau vina pe nimeni şi nimic.
Zero este mai mare decât nimic. Când ceva e gratis musai să fie o şmecherie undeva. Nu e nici una. Noul meu album, „Chasing Shadows” e gata, poate fi ascultat şi descărcat (gratis, moca, am făcut şi o probă, în format mp3 l-am dat jos în 8 minute, dar poate fi descărcat şi FLAC), şi am să vă spun una-alta şi din bucătăria lui, din dedesubturile materialului. Şi vă spun şi un secret: de azi faza cu zero este valabilă şi la celelalte materiale. 😉 Descărcaţi în voie, îmi fac eu griji pentru facturi. 😆
N-am planificat nimic, discul acesta pur şi simplu a ieşit la suprafaţă. Sunetele se nasc pur şi simplu, muzica nu este chirurgie pe creier, în definitiv n-ar trebui să fie ceva meşteşugit, ci este suma unor sentimente şi stări exprimate.
Ce am făcut este pur şi simplu muzică contemporană şi etichetele, clasificările, catalogarea ei este inutil şi puerilă. Ştiu, ce fac eu nu cadrează nici cum cu lumea în care trăim şi mai ştiu că dacă unii acum abia apreciază eforturile mele (noastre) cu Nation’s Slum la mai bine de 15 ani de când noi le produceam, probabil peste 10-20 de ani cineva o să aprecieze şi muzica mea de acum.
Şi care e lumea-n care trăim? Parafrazând una – aproape singura – mea piesă favorită R.E.M.: it’s the end of the capitalism as we know it and hell yeah, I feel goddamn fine. Dar despre disc vorbim mai târziu, ştiu că nu vă interesează.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tklxkg7TeRw]
A venit Angela Merkel. Dacă n-a fost Read more somnul soră cu moartea
TuborgSound – Votează Mr. Pan[k]sament!
N-am crezut niciodată în corectitudinea vre-unui concurs şi n-am avut încredere în corporaţii niciodată. Şi n-am nici acum şi foarte probabil nu o să am vreodată.
Cine a băut vreodată de exemplu un Cola original – American – şi zeama îmbuteliată la noi, ştie despre ce vorbesc. Nu ştiu cum se face, dar corporaţiile mari care au poposit la noi nu şi-au impus standardele, ci în scurt timp s-au românizat. Un produs nou lansat este de calitate fix pe durata promoţiei, apoi – să zicem că e vorba de o ciocolată cu alune – alunele brusc se împuţinează, ciocolata nu mai e la fel de fină…
Dar să revenim la muzică şi dacă luăm toată treaba ca o distracţie… să „ne simtem bine!”.
Mi-am înscris şi eu două piese – sinucigaş gest, evident o singură piesă are măcar teoretic mai mari şanse – şi cred că „Se Aude Ceva” chiar se şi potriveşte… „cred că bate-n perete iarăşi vecina”. 😀
Ca să votezi, eşti nevoit să-ţi faci cont, ştiu, cine dracu-şi bate capul cu asta? (Click AICI)
Mulţumesc oricum. 🙂
