Judgement Day – Peacocks/Pink Monsters (2010)
[bandcamp track=550440077 bgcol=a02746 linkcol=e7e5e4 size=venti]
Când vine vorba de violoncel şi Metal, toată lumea asociază îmbinarea cu finlandezii din Apocalyptica. Însă băieţii din Helsinki nu sunt singurii care experimentează menajul între muzica şi instrumentele clasice şi Metal-ul. Fraţii Patzner – Anton – vioară şi Lewis – violoncel – împreună cu bateristul Jon Bush au înfiinţat trupa Judgement Day în 2002 la San Francisco un oraş celebru pentru multiculturalitatea sa şi viaţa artistică – şi nu numai – extrem de diversificată.
În 2003 lansează un prim EP Acustic ce conţine 7 plus 1 piese urmat un an mai târziu şi de albumul de debut „Dark Opus” – puteţi asculta toate materialele pe pagina lor Bandcamp.
„Dark Opus” conţine 12 piese, sunetul trupei devine mai agresiv, compoziţiile sunt dinamice, băieţii îmbine ingenios elementele din muzica clasică cu structurile Metal/Rock şi Punk. Ce fac americanii nu seamănă deloc cu muzica finlandezilor, Judgement Day sunt mult mai coloraţi, au o paletă mai largă de sonorităţi, elementele se îmbină diferit în muzica lor, este un experimet avangardist cu rădăcini clasice, un produs de fuziune extrem de intens şi dinamic. Read more Judgement Day – Peacocks/Pink Monsters (2010)
19 noiembrie 2010, Bucuresti
răsăritul – spectacol ceresc
N-am mai postat fotografii de ceva vreme, ce-i drept, nici n-am mai fotografiat cu aceeaşi intensitate cu care o făceam acum un an…
În această dimineaţă însă cerul mi-a oferit un spectacol care ar fi fost păcat să-l ratez şi cum s-ar spune, am fost pe fază. 😉 🙂
Sodom – In War And Pieces (2010)
Thomas Such la 18 ani avea în faţa sa o perspectivă sumbră şi gri de a-şi trăi viaţa în subteran ca miner în oraşul său natal Gelsenkirchen din Germania. Inspirat de Motorhead şi Venom, alege un nume de scenă mai răsunător: Tom Angelripper, pune mâna pe bas şi se poziţionează în faţa microfonului şi împreună cu chitaristul Frank “Aggressor” Testegen şi bateristul Rainer “Bloody Monster” pun bazele formaţiei Sodom în 1981.
În scurt timp Rainer este înlocuit de Chris “Witchhunter” Dudek şi începe un şir lung de schimbări şi pe postul de chitarist, până-n prezent trupa „consumând” circa 10 chitarişti şi 3 baterişti.
Primul EP „In the Sign of Evil” din 1984 şi albumul de debut „Obsessed by Cruelty” din 1986 sunt compuse sub semnul Black Metal-ului cu infuzii de Thrah Teuton, critica considerând trupa o simplă copie de mâna a doua a celor din Venom.
Lucrurile se schimbă odată cu venirea în trupă Read more Sodom – In War And Pieces (2010)
Circus Of Dead Squirrels – Operation Satan (2010)
Dubioşi băieţii aceştia din Tucson, Arizona, imaginaţi-vă un Ministry amestecat cu Green Jelly, Cradle of Filth contopit cu KMFDM sau un Slipknot stâlcit cu umorul lui Frank Zappa, eventual un Zappa bolnav. Grav.
I-am pescuit de curând, deşii „Operation Satan” este al treilea lor album şi mai au un disc cu remixuri, trupa funcţionează de imediat un deceniu, mai exact din 2001.
Cei trei – Matt Foran aka. Pancho Ripchord – voce, programare; Dan Raphael aka. Ninja Turtle Liberace – programare, chitară şi Matt Nodland – bas, programare se declară influenţaţi de precursori ca KMFDM, NIN, Skinny Puppy, Front Line Assembly, Dimmu Borgir, Faith No More, Mr. Bungle, Ministry, GWAR, Billy Idol, Beck, Moby, Pink Floyd, Johnny Cash, Slipknot, Sepultura, Marilyn Manson, Fear Factory, Green Jelly (Jello), Cradle of Filth, Alice in Chains, The Kovenant, Peter Gabriel şi Crash Test Dummies, adică o paletă largă şi colorată de muzică şi câte ceva din toate acestea se şi regăseşte în muzica lor, în ciuda riff-urilor tăioase, a ritmurilor alerte şi al tonalităţilor predominant grave, strecoară armonii, teme minimale melodice şi frânturi de secveţe ce amintesc de desenele animate sau muzica Read more Circus Of Dead Squirrels – Operation Satan (2010)
My Chemical Romance – Danger Days The True Lives Of The Fabulous Killjoys (2010)
Pe scurt: veselie mare pe noul My Chemical Romance, al patrulea album al băieţilor americani care făceau ravagii în 2004 cu al doilea lor album „Three Cheers for Sweet Revenge” şi în mare parte au pus temelia la faima controversatul val Emo.
Albumul concept din 2006, „The Black Parade” s-a dovedit încă un succes şi între numeroase premii acumulate, solistul Gerard Way în 2007 a primit şi distincţia de „Eroul Anului” în cadrul NME Awards. Dar nu toată presa le-a fost favorabilă, băieţii sunt într-un război deschis mai ales cu tabloidele din Regatul Unit, The Sun şi The Daily Mail, publicaţii care le-au adus o serie de acuze vis a vis de sinuciderea unor adolescenţi etichetaţi a fi emo şi conexiunea lor cu muzica celor din My Chemical Romance.
Dar cum spuneam, „Danger Days The True Lives Of The Fabulous Killjoys” este un material exploziv, dinamic, nici urmă de depresie şi deprimare, chiar dacă textele ating şi subiectele controversate amintite, abordarea este incisivă, muzica are vână Post-Punk, sclipiri Pop şi Alternativ, chitarele ţipă şi completările aduse de clape şi electronică la olaltă constituie un (Punk) Rock modern, solid şi colorat.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8bbTtPL1jRs]
Ştiu, e la modă – şi uşor – să facem mişto de „generaţia emo”. Aş spune că Read more My Chemical Romance – Danger Days The True Lives Of The Fabulous Killjoys (2010)
Nouvelle Vague – Couleurs sur Paris (2010)
Dacă e să reduc la un singur cuvânt ceea ce fac Nouvelle Vague (am scris despre ei şi anul trecut), acel cuvânt ar fi şic. Resuscitarea unor piese clasice, altele obscure din anii optzeci al valului New Wave cu iterpretări acustice şi infuzia de Bossa Nova are un şarm aparte, Marc Collin şi Olivier Libaux susţinuţi de un colectiv creativ în mişcare, din 2004 furnizează discuri cochete şi show-uri incendiare.
După vizita din 2008 revin şi-n toamna aceasta la Bucureşti, în data de 22 noiembrie în seria evenimentelor Fusion Nights, la Sala Palatului, preţul biletelor fiind între 65 şi 185 RON.
Dacă pe anterioarele trei albume – „Nouvelle Vague” (2004), „Bande à Part” (2006) şi „3” (2009) – s-au focalizat primordial asupra scenei britanice şi americane, a unor artişti ca XTC, Modern English, The Clash, Joy Division, Tuxedomoon, The Cure, Killing Joke, Dead Kennedys, The Sisters of Mercy, The Undertones, Buzzcocks, New Order, Echo & the Bunnymen, Yazoo, Blondie, Depeche Mode, The Specials, Magazine, etc, noua colecţie de cover-uri a fost culeasă exclusiv din zona scenei franceze al anilor şaptezeci-optzeci şi continuând reţeta anteriorului material, la fiecare piesă au adus invitaţi de seamă, dar de data aceasta nu din trupa al cărei piese au reinterpretat-o, ci din rândul artiştilor din prima scenă franceză actuală. Astfel îşi fac apariţia Vanessa Paradis, Helena Noguerra, Louis-Ronan Choisy, Camille, Adrienne Pauly, Julien Doré, Yelle, Soko, Olivia Ruiz, Emily Loizeau, Mélanie Pain, Nadeah Miranda, etc. Totuşi sunt şi trei piese Read more Nouvelle Vague – Couleurs sur Paris (2010)
The Stranglers – Decades Apart (2010)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kFeykueEZNI]
The Stranglers au fost prea Punk pentru muzica Electronică şi prea Electronici – şi intelectuali – pentru Punk. Prin „Golden Brown” de pe albumul „La Folie” din 1981 au devenit extrem de cunoscuţi, unda lor a lovit şi marii noştri artişti – cu ghilimelele de rigoare 😀 – şi Sfinx s-au grăbit să ne seducă cu „Într-un Cer Violet”, ciordeala o avem în sânge… Dar şi alţii s-au „inspirat” din creaţia lor – mă refer la The Stranglers, evident. 😀
Evit să scriu despre compilaţii, dar „sugrumătorii” merită mai mult decât un simplu review. „Decades Apart” este un CD dublu lansat în februarie, conţine măcar o piesă de pe fiecare album (sunt 16) şi are şi două piese absolut proaspete: „Retro Rockets” şi „I Don’t See The World Like You Do”.
Eu am avut bulan, un prieten cumpărase albumele „The Raven” (1979) şi „The Gospel According to the Meninblack” (1981), „coadă” – adică la pachet, obligatoriu – la nişte discuri Progresiv şi nu i-au plăcut, mi le-a vândut. Asta undeva prin anii ’80. Aveam salariul de 1250 Lei, un vinil original în stare bună costa 300, uneori chiar şi 500 Lei… 🙂 Pe mine m-au marcat definitiv piese ca „Dead Loss Angeles”, „Baroque Bordello”, „Nuclear Device”, „Duchess” şi „Waltzinblack”, „Just Like Nothing on Earth”, „Second Coming”, „Waiting for the Meninblack” sau „Two Sunspots”, „The Gospel…” este un album absolut genial. Read more The Stranglers – Decades Apart (2010)
Înapoi în beci
Acum 23 de ani, 15 noiembrie a fost tot o zi deosebit de blândă şi caldă, cu aromă de septembrie mai de grabă decât o zi obişnuită de noiembrie.
Revolta muncitorilor de la Întreprinderea de Autocamioane Braşov a luat prin surprindere nu doar regimul de atunci, dar şi Braşovul, braşovenii.
Acum se spune că acela a fost începutul sfârşitului, dar atunci, anii ’87-’89 au fost probabil cei mai gri şi deprimanţi ani ai sfârşitului de comunism, admitem sau nu, nu mulţi speram măcar că acel regim, aceea dictatură se va sfârşi vreodată.
Am neplăcuta senzaţie că au trecut 23 de ani şi am uitat gustul libertăţii.
„Alegi salam ori libertate” este un vers din piesa „N-am să aştept”, piesa cu care formaţia Pansament a debutat în 1990 la TVR. Răspunsul are gust (damf) de… soia.
[bandcamp track=1096456345 size=venti bgcol=020303 linkcol=4285BB]
Alin a reuşit ce noi Read more Înapoi în beci
