Summer Breeze, Playlist de vară

De când m-am întors din concediu am tot vrut să fac un playlist de vară, dar ba m-am luat cu o bere, ba cu treaba, mi-a luat-o înainte şi Roxanne şi playlistul meu nu-i nicăieri, trece domne vara, eu mi-am consumat de mult şi concediul – nu că nu aş fi în vacanţă permanentă obligat-forţat – şi playlistul nu-i. Sau cum spune Roxanne: “16 Iulie, şi mie acum mi-a trecut prin cap să fac un  playlist pentru vară!” 😆 Inventez o treabă nouă: playlist tip leapşă! 💡  Sau leapşă tip playlist. 🙂 Să văd cui o dau… ❓
Mi-am suflecat tastatura, mi-am încordat memoria, am derulat filmul verilor risipite, am dat o scanare după cuvinte cheie ca „summer”, „sun” şi „sunshine” şi toate clişeele inevitabile ce-mi amintesc de vară şi concediu.

Nu pot pornii la drum decât noaptea şi nimic nu este mai răcoros ca briza sănătoasă dinspre mare, întuneric şi partea umbroasă a sufletului venită prin translaţia făcută de Peter Steel (Type O Negative) – nicio legătură cu vre-un alt Steel din domeniul hardcore al entertainmentului 😆 ! Ştiu ce am făcut vara trecută (am muncit), mai ştiu ce am făcut la începutul verii, dar habar n-am ce să fac cu restul de vară şi cu atât mai puţin cu vara viitoare… cu restu’ vieţii mele.

“Summer breeze makes me feel fine
Blowin through the jasmine in my mind…”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0-G5T0Fn-Dc]

Şi dacă tot am luat-o tare cu Rock-ul, profit şi mai scap o piesă din aceeaşi zonă umbroasă, concediu’ de criză … sau criză de concedii. 😆 Dracu’ nu-i aşa negru, dar vara?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0kRtTtpG8Ls]

Dar e concediu, e vară, ce draq! Mă las pe spate, aprind o ţigară şi privesc spre amintirea şezlongurilor şi fetelor întinse la bronzat… Of! Cine-mi fură visele?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UMl2QtZmLEQ]

Raza de soare mă duce cu gândul tot la raza de soare, la Reggae şi la o piesă veche, dar de drum lung.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=mPjIC0TRstY]

Soare, Raggae, un „Sex on the Beach” şi inevitabil iubirile de-un răsărit sau apus, de o vară… Nu-s fan Bob Sinclair, dar piesa asta are un ritm fain, are groove (o expresie de netradus!) şi te împinge la dans.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=v0NSeysrDYw]

Dar ultimul lucru pe care ştiu să-l fac este să dansez. Ţopăi ca o capră… 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hGI2d31M7Ns]

M-am dat de gol (din nou): sunt un bătrânel nostalgic. Am totuşi şi ceva noutăţi. Tot din concediu m-am ales cu noi favoriţi: maNga. Piesa „Dünyanın Sonuna Doğmuşum” s-a lipit de mine definitiv ca tot albumul de altfel. Türkiye Rocks! 😎 De la Punk la “all inclusive”… vara asta a fost doar un pas. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aBaXFrXPkGI]

Am tot săpat să găsesc clipul, dar ce vă povesteam în postare Corporate Crap se dovedeşte, nu că ar fi fost nevoie de confirmări suplimentare: clipul cu The Veronicas este şters de câte ori apare pe undeva. OK, mie-mi place piesa, îmi plac fetele şi dacă fetele m-au atins mai puţin anul acesta, criza mă pipăie tot mai insistent! 👿 E “moca” criza? Păi atunci vreau două! 😆 Gemene. 😛

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TMpE1WCHxj0&feature=related]

Îmi este dor de serile de pe plajă, de linişte, de un pahar de whiskey preparat cu Sprite şi suc de lămâie verde, de relaxare şi uitare… de insula pe care pot să-mi trag uneori sufletul. Visez. Să stau acolo 11 luni şi 2 săptămâni pe an şi să revin în realitate pentru 2 săptămâni să mai rezolv una-alta, eventual să muncesc… 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tCFU5l6-j2k]

Faci ce faci, la dus sau la întors, undeva tot rămâi blocat în trafic, este inevitabil. ❗ Răbdare şi…tutun. Viaţa-i grea, noroc că se termină repede, dar în chinuri. Scapă cine poate… 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BB9pQ6KajaQ]

Spiru Haret : specializările care nu au acreditare

Pofta şi diploma mai că au devenit sinonime. Amândouă sunt numai bunde de pus în cui. Dacă în ceea ce priveşte pofta ne descurcăm fiecare cum putem după posibilităţi şi (deocamdată) fără reglementări şi ordonanţe de urgenţă din partea Guvernului, diploma este bună numai de pus în cui. Şi numai de asta.

Dacă într-o primă fază a scandalului legat de Universitatea Spiru Haret (USH) s-a pus în discuţie doar înscrierile pentru noul an, Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării (MECI), după modelul permiselor de conducere retrase şi anulate, a anunţat o acţiune similară şi legată de absolvenţii facultăţilor neacreditate.

Astfel diplomele obţinute la specializările fără aprobare sau acreditare nu vor fi anulate, dar toţi absolvenţii vor fi obligaţi să susţină un examen prin care se vor testa cunoştinţele apoi vor susţine un examen de finalizare a studiilor la o universitate care pentru specializările parcurse de aceştia are acreditare. Se estimează că în această situaţie sunt circa 100.000 de absolvenţi din ultimii 7 ani. Ministrul Ecaterina Andronescu a mai precizat că toate detaliile privind testările speciale vor fi cuprinse într-o ordonanţă de urgenţă.

Diplomele nu se anulează, dar nici nu mai sunt valabile.

Din ce a mai spus doamna Ministru, termenul în care absolvenţii vor putea să-şi valideze diplomele o să fie de 5 ani şi cheltuielile de re-examinare vor fi acoperite de USH. Aşteptăm ordonanţa să lămurească toate detaliile…

„MECI face publică lista specializărilor, a programelor de studii, formelor de învăţământ (zi, învăţământ cu frecvenţă redusă – FR sau învăţământ la distanţă – ID) şi a locaţiilor (Anexa 1 ) care funcţionează la USH şi care au fost autorizate/acreditate în baza evaluărilor Consiliului Naţional pentru Evaluare şi Acreditare Academică/Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior.
Pentru programele de studiu şi formele de învăţământ (zi, învăţământ cu frecvenţă redusă – FR sau învăţământ la distanţă – ID) cuprinse în Anexa 2 nu există bază legală de funcţionare.
MECI atrage atenţia candidaţilor, părinţilor sau altor persoane interesate, să verifice cu atenţie listele din anexe înainte de a depune dosarul de admitere la această instituţie.

BIROUL DE PRESĂ” (MECI)

Specializările la ID care nu au aprobare sau acreditare sunt: limbi străine, drept, administraţie publică, educaţie fizică, afaceri internaţionale, management, filosofie, studii culturale, jurnalism, comunicare, sociologie, psihologie, pedagogie muzicală, geografie, geografia turismului, matematică, informatică, management (Braşov), administraţie publică (Braşov), drept (Braşov), contabilitate (Constanţa), finanţe şi bănci (Constanţa), management (Constanţa), contabilitate (Craiova), finanţe şi bănci (Craiova), afaceri internaţionale (Craiova), drept (Craiova), administraţie publică (Craiova), contabilitate (Câmpulung Muscel), finanţe şi bănci (Câmpulung Muscel), administrarea afacerilor (Câmpulung Muscel), drept (Constanţa), administraţie publică (Constanţa), psihologie (Braşov), pedagogie (Braşov), drept (Râmnicu Vâlcea), contabilitate (Râmnicu Vâlcea), finanţe şi bănci (Râmnicu Vâlcea), finanţe şi bănci (Blaj), administrarea afacerilor (Blaj) şi informatică (Blaj). Pe lângă acestea, alte 29 de programe la frecvenţă redusă din cele 47 oferite de USH se află în aceeaşi situaţie. Anume: limbi străine, administraţie publică, educaţie fizică, marketing, afaceri internaţionale, contabilitate, management, finanţe şi bănci, studii culturale, comunicare, sociologie, psihologie, geografie, geografia turismului, matematică, informatică, contabilitate (Constanţa), management (Constanţa), administraţie publică (Constanţa), drept (Braşov), psihologie (Braşov), pedagogie (Braşov) afaceri internaţionale (Craiova), drept (Craiova), administraţie publică (Craiova), administrarea afacerilor (Câmpulung Muscel), drept (Râmnicu Vâlcea), administrarea afacerilor(Blaj) şi informatică (Blaj).

90% dintre programele de învăţământ la distanţă şi frecvenţă redusă se află  în afara legii, astfel 41 dintre cele 47 de specializări la ID şi 29 din 47 de specializări la fără frecvenţă nu au autorizare sau acreditare.

Având peste 300000 de studenţi, USH este cea mai mare instituţie de învăţământ superior din lume. În fiecare an USH scoate tot atâţia absolvenţi cât toate universităţile româneşti de stat la un loc. Este şi cea mai mare şi mai bogată universitate privată din România, implicată în unul din cele mai puternice scandaluri din învăţământ din ultimii ani – a avut venituri de 246 mil. lei (74 mil. euro) în 2007 şi un excedent de 110 mil. lei (33 mil. euro).
Dacă acum 10 zile puneam în discuţie calitatea îndoielnică a învăţământului acum avem clar confirmarea acesteia.
N-am discutat cu un avocat, dar cred că ar trebuii să o fac – să o facem. Fabrica de diplome pe bandă rulantă este numai bună de plată pentru despăgubiri. Banii luaţi, anii pierduţi… examene şi emoţii inutile.

P.S. “Povestea” este mult mai complexă, la mijloc sunt mulţi-mulţi bani şi unde sunt bani inevitabil intervine politicul… Başca, suntem în plină criză şi an electoral. Asistăm la un război între Stat şi zona privată, război al cărei victime deocamdată sunt absolvenţii şi studenţii…

The Land of Choice?

P.S. Ultimele noutăţi (20.07.2009) şi un sondaj legat de oportunitatea anulării diplomelor găsiţi AICI.

şi citiţi COMUNICATUL USH

Folosirea emoticoanelor şi al smily-urilor pe WorldPress

Multă lume mi-a spus că duce dorul feţelor zâmbăreţe, „măscăricilor”. Aceste simboluri în mare parte sunt icoane standard, tastarea codurilor ce le revin fac ca ele să apară-n text. 😉

Că le numim “emoticoane” sau “smily”-uri tot aia este. 😀 Sunt nişte simboluri ce colorează textul şi uneori înlocuiesc chiar cuvintele, transmit emoţii, “dau faţă” sentimentelor… 🙂

Ştiam că cititorii mei sunt mai deştepţi şi mai harnici decât mine şi ca drept dovadă, Petra a găsit pentru voi pagina aceasta unde aveţi mai multe astfel de coduri.  💡

emo_01

Câteva exemple simple:

; ) – 😉
: ) – 🙂
: ( – 🙂
: ? – 😕

La scrierea acestor coduri între simboluri NU tastaţi pauză (space) şi NU le lipiţi de alt semn sau literă. (Am lăsat spaţiu între semne să se vadă ce trebuie tastat. 🙂 )

emo_02

Şi alte câteva coduri.

: ) – 🙂
: D – 😀
: ( – 🙁
: o – 😮
8 O – 😯
: ? – 😕
8 ) – 8)
: x – 😡
: P – 😛
: | – 😐
: lol : – 😆
: kiss : – :kiss:
: oops : – 😳
: cry : – 😥
: evil : – 👿
: twisted : – 😈
: roll : – 🙄
: ! : – ❗
: ? : – ❓
: idea : – 💡
: arrow : – ➡
: mrgreen : – :mrgreen:
: smile : – 🙂
: grin : – 😀
: sad : – 🙁
: eek : – 😮
: shock : – 😯
: ??? : – 😕
: cool : – 😎
: mad : – 😡
: razz : – 😛
: neutral : – 😐
: wink : – 😉

Utilizare plăcută.  ➡

Dacă şase era nouă

Ascult Jazz, sunetul se revarsă prin toată camera, tobaru’ parcă stă pitit în colţ după uşă iar băiatu’ cu trompeta îmi suflă-n ceafă. Basistul a adormit cu capul pe genunchi într-un fotoliu mâncat de molii şi cu una din laterale rezemată de o veioză.
– Mai ţii minte ce nebunie era? – întreabă o tipă şi cu mâna, fără să se uite pipăie masa să-mi ia bricheta. Gagica căreia ia adresat întrebarea ia o gură de bere şi începe să povestească cu lux de amănunte ce vremuri erau şi cum nu ţine minte nimic din perioada aceea. Vocile curg valuri, sorb şi eu din berea din faţa mea şi încerc să separ poveştile care încet-încet se suprapun şi rămân agăţate de fâşiile de fum care se rotesc ca nişte nori încăpăţânaţi fix deasupra mesei noastre.
– Îmi mai aduceţi o bere, vă rog.
Cineva vorbeşte de revelionul din Amsterdam, altcineva despre un garaj dintr-un orăşel căzut de pe hartă din India, eu mi-am amintit rusoaicele mele din Antalia şi sărbătoritul mă sfătuieşte să încerc Grecia în timp ce între râsete şi chicoteli cineva încearcă să ne convingă ce tare e „White Widow”-ul şi cum şi-a pus mâna în plita plină cu ulei încins şi n-a simţit nimic şi nu s-a ars şi – culmea! – nici n-a avut vreo urmă a doua zi, adică şi-a băgat sau nu mâna-n tigaie?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kQrHcy3p9vU]

Mikey Mouse e mă-ta! – hohotele de râs înăbuşesc restul, tot ce mai aud este – Nu, nu, nu, el mă vedea Pantera Roz şi eu vedeam totul în zigzag. Apoi iar râsete şi iar bere. Un „Trainspotting” transfigurat pe o terasă cuminţică cu mămici la masă povestind despre venirea soacrei, despre casa nouă, grădina şi piscina din curte, despre ultima canapea achiziţionată pentru camera de musafiri în care nu este televizor şi despre o telenovelă românească cu ţigani din care copilul susţine că a învăţat cuvântul „pulă”. Apoi una din fete mi-o prezintă pe cea care stă lângă mine: „Ea e Cristinuţa” de parcă pe ea aş ştii cum o cheamă. E momentul în care din Unirii a plecat şi ultimul tramvai spre casă şi halba este goală iar, ospătăriţa pare tot mai simpatică şi arătând spre recipientul gol, o cer pe soră-sa.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=W1M133Qh2rY]

Între timp am ajuns în capătul celălalt al mesei în mijlocul unei discuţii despre Punk. Diferenţa este – spun pe un ton serios, habar n-având despre ce se discută exact – că acum 20 de ani eu am cântat şi restul povestesc că ar fi fost acolo. O blondă cu sânii mari brusc ridică privirea: „Să-mi bag pula, tu erai ăla?!” Apoi începe o discuţie aprinsă dacă Punk-ul a fost de dreapta sau de stânga la care eu încerc să povestesc ceva despre Bakunin, dar fără succes. Bine, am să scriu eu o carte şi despre Punk şi un blog despre Anarhism. Numai noi mai suntem pe terasă şi suntem foarte gălăgioşi. Barmanul a închis, stă cu noi la masă şi încearcă să ne explice că vecinii fac reclamaţii. La colţul străzii o patrulă a poliţiei opreşte maşinile şi face teste de alcoolemie. Vreau şi eu! Să văd ce şi cât mai intră, ce de rahat, la 2 noaptea să nu-ţi mai dea de băut şi să fi nevoit să te muţi într-o altă locaţie! Oraşul e mare, mereu mai există un loc deschis şi undeva ceva de băut. Ne împuţinăm, rămânem 7, după încă două-trei rânduri 5, apoi 4, 3 şi inevitabil dimineaţa te prinde cu capul pe masă sau curul pe bordură. Mai am 13 ţigări în pachet şi cu vre-o 20 de roni mai mulţi în buzunar ca ieri seară când am plecat de acasă. Mă duc să-i cumpăr lu’ ăsta micu’ o cutie de lapte praf.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ku7kf17AoCs&feature=PlayList&p=E93ADB663F8E4435&playnext=1&playnext_from=PL&index=28]

De ce?

Este cea mai stupidă întrebare: „de ce?” Şi are perechea perfectă, adorabilă de pe buzele unei domniţe: „de aia”. Punct. Închizi telefonul, trânteşti uşa, este acelaşi lucru. De aia.
Ca într-o cămară prăfuită sau o debara cu uşa sărită din balamale, am depozitat în ultima vreme tot mai multe de ce-uri cu răspunsuri neglijabile sau tardive. De la domniţe mi-am luat de mult gândul şi pofta am atârnat-o în cuiul virtual al neputinţei contrastant de viril. Cu alte cuvinte, am podu’ plin. O fi semn de bunăstare, o da de bănuit, să se pronunţe organele abilitate, care sunt acelea, nu mă întrebaţi!
Încropesc cuvinte şi le bag în sertar, sub tastatură, le ţin să fie. A fi intelectual nu înseamnă nimic. Eu nu sunt intelectual cu toate că tind mai de grabă spre zero decât spre absolut. Zeroul este ceva pur, ceva rotund şi implicit comod, n-ai de dat, n-ai de luat, cât timp absolutul pare de necuprins, te ia cu ameţeală, te pierzi în el şi te face să te simţi nimic. Şi ajung înapoi de unde am plecat, adică la nimic. De ce? Păi de aia!
Şi uite aşa mi-am umplut debaraua imaginară cu tot felul de fleacuri care nici nu-mi folosesc, nici nu duc nicăieri.
Mă întreabă lumea „de ce” fac una sau „de ce” nu fac nu ştiu ce altceva. Păi nu ştiu ce altceva aş putea face. Alţii spun, păi da’ nu faci nimic. Acum de exemplu mă scobesc în nas. Nu mă vede nimeni şi – cel mai important – nu costă nimic. E criză bre! Unii, undeva, nu se spune cine şi unde, şi-au dat cu mucii în fasole şi acum – ca la aviară, porcină sau ce o mai venii – toţi ne suflăm – sau ne scobim – nasul, buzunarele. Acesta-i dansul, un pas înainte, doi paşi înapoi.
Mă tot relaxez şi mă relaxez de tot. E tot un fel de a nu face nimic într-un mod aparent elegant, dar comod. Devine însă stânjenitor. Adică mi-e dor de o ţigară, de o cafea, de dimineţile în care şi eu ca o furnicuţă făceam ture între baie şi bucătărie, apoi mă înghesuiam în tramvaiul împuţit şi mergeam la serviciu să urle şefu’ la mine. Acum văd şefii doar la televizor în reclamele la bere. Ce treabă este şi asta: când apare o reclamă anume, apar încă 10 similare. Să nu-mi spuneţi că cineva sondează piaţa şi şefii sâcâitori – au tras sociologii concluzia – dau bine-n reclamele la bere! Nu ştiu de ce, dar mie şi de bere mi-a pierit pofta. Prefer şefu’ enervant! Ha ha ha!
Oare cum o fi în debara? Sau în frigider? Ce face cutia de margarină şi roşia după ce închizi uşa şi se stinge lumina? Ce fac toate de ce-urile şi de aia-urile din viaţa mea dosite-n debara?

Şi atunci, într-un final, întorc faţa cu demnitate spre soartă (dumnezeu, străinul din oglindă, etc) şi întreb ca prostu’:
De ce? De ce dai măi, de ce?   :mrgreen:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iZom-YGJxHU]

Corporate Crap

Nu ştiu de ce, vorba aceea conform căreia lucrurile care încep bine, se termină prost, se adevereşte tot mai des. YouTube a fost lansat în 2005 de trei tipi sufletişti, foşti angajaţi PayPal ca un site de „video sharing”, adică un loc unde puteau fi postate fişiere video.
Situl a fost activat pe data de 15 februarie 2005 şi primul filmuleţ, „Me at the Zoo” în care apare unul din fondatori, Jawed Karim, a fost încărcat pe 23 aprilie 2005, la ora 8.27 PM şi este disponibil şi la ora actuală.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=jNQXAC9IVRw]

Lansarea oficială a siteului a fost făcută în noiembrie 2005 şi până în iulie 2006 au fost încărcate peste 65.000 de filmuleţe. În scurt timp YouTube a devenit al treilea cel mai vizitat site de pe internet după Yahoo! şi Google. Inevitabilul se produce în octombrie 2006: Google Inc. cumpără situl pentru 1.65 bilioane de Dolari.
De aici până la mesajele tip „acest video-clip nu mai este disponibil fiind sub incidenţa legii dreptului de autor” a fost un pas mic-mic-mic şi „insesizabil”. (This video is no longer available due to a copyright claim by…)

youtube_01

Sunt un liberal şi respect dreptul la proprietate, implicit la cea intelectuală şi evident ştiu ce înseamnă şi dreptul de autor, ce reprezintă.
Totuşi, intervenţia caselor de discuri şi ştergerea video-clipurilor, cred că este o mişcare greşită şi nu putea să se nască decât în capetele seci ale băieţilor în costume impecabile din birourile multinaţionalelor. Câtă grăsime au unii  pe creier să saboteze publicitatea gratuită? Cât rău faci unui artist că-i difuzezi on-line video-clipul şi-l promovezi? Sunt milioane de oameni care mai scriu benevol, dezinteresat, moca, despre câte un artist, unul din avantajele blogului este exact faptul că poţi insera şi un video-clip, nu doar o imagine şi astfel cititorul are ocazia să şi vadă/asculte o piesă-două al artistului respectiv, adică îl promovezi şi e enervant şi stupid să introduci linkul şi peste o oră sau 3 zile să te trezeşti că respectivul clip a fost şters!
Este şi o luptă inutilă de orgoliu. Este şters clipul dintr-un loc, îl găseşti sau apare în altul… So?

MySpace a fost la origini un spaţiu virtual de stocare care s-a transformat în 2004 într-un site de socializare (social networking). Având în spate şi la îndemână baza de date a 20 de milioane de utilizatori via eUniverse şi scheletul platformei Friendster, MySpace-ul a crescut şi a devenit popular foarte rapid, în data de 9 august 2006 din Olanda s-a înregistrat contul cu numărul 100 milioane.

MySpace a fost locul unde găseai muzică bună, formaţii din afara mainstream-ului, artişti adevăraţi.
În iulie 2005 afacerea a fost cumpărată pentru suma de 580 milioane de Dolari de principalul competitor, Rupert Murdoch’s News Corporation (partenerul Fox Broadcasting) şi deţinătorul Facebook.
Google a semnat un contract în valoare de 900 milioane Dolari cu MySapace în august 2006 şi ulterior şi alte companii mai mici cum ar fi Slide.com şi RockYou! au semnat contracte asemănătoare să apară şi să fie introduse ca widget-uri pe MySpace.
Popularitatea siteului este afectată doar de creşterea simţitoarea a Twitter-ului, cel mai nou concurent pe acest segment, dar oficial Rupert Murdoch a declarat că nu intenţionează nici să re-vândă MySpace-ul, nici să cumpere Twitter-ul.
Din 2005 MySpace are şi propria casă de discuri, MySpace Records.

Corporatizarea spaţiului virtual, al siturilor independente nu este mereu şi în avantajul utilizatorilor, artiştilor. Înţeleg lupta împotriva pirateriei, a încărcatului şi descărcatului de produse piratate şi pierderile cauzate de acestea, însă nu înţeleg de ce marile corporaţii preferă să angajeze hoarde de avocaţi şi băieţi pieptănaţi cu diplome distinse în loc să urmărească nevoile şi cerinţele utilizatorilor, să ofere soluţii viabile la cerinţele pieţei… Este trist că în momentul în care apar alternativele independente, corporaţiile recurg la cumpărarea şi distrugerea lor… Unele site-uri au fost închise, altele modelate după “legea” corporatistă. Partea bună este că mereu o să apară alternative. 🙂 Şi în final corporaţiile pierd pe banii şi mâna lor…

Ne globalizăm de ne iese pe nas!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=L_z2sxKs54I]

DECLARAŢIE de PRESĂ – Leonard Oprea

Leonard Oprea este un scriitor – părerea mea, cu talent şi har – destul de necunoscut, adaug eu, din păcate.
L-am cunoscut pe Nardi prin 1993 şi am păstrat legătura şi după plecarea lui în America şi în ciuda faptului că a luat-o pe calea – abruptă – a religiei şi nu o dată ne-am mai ciondănit. Ba, la un moment dat i-am trecut adresa de mail în lista de spam că mă săturasem până peste cap de „Isus jos, Isus sus, Isus te iubeşte”…

Scriitorul Leonard Oprea a debutat în 1981 cu proză scurtă şi primul succes vine în 1984 cu volumul de nuvele fantastice „Domenii interzise” (Ed. Albatros). Volumul de proză scurtă „Radiografia Clipei” este interzis în 1987, este publicat abia în 1990 de Editura Dacia şi re-editată în 2003 de Editura Curtea Veche.
Romanul interzis în 1988 „Cămaşa de forţă” apare la Editura Nemira în 1992 şi re-editată de Editura Curtea Veche în 2004.
În 1999 emigrează în America unde continuă să scrie şi începe seria „Theophil Magus”, eseuri într-o abordare personală – originală – pe teme religioase. Asta foarte pe scurt despre scriitorul Leonard Oprea (vezi şi wiki).

Omul Leonard Oprea este mai complicat şi… zbuciumat. Am stat şi m-am gândit ce titlu să-i dau acestui post şi am aruncat pe rând toate ideile. Am avut discuţii fascinante cu el până-n zorii zilei la un pahar de vin (el votcă), de multe ori am stat pe poziţii diametral opuse, dar mereu am avut răbdarea şi plăcerea de a ne asculta reciproc. Poate că (şi) Nardi, ca mulţi artişti, este omul extremelor. Alcoolul şi Dumnezeu sunt extreme. Nu era un beţiv Nardi, dar îi plăcea băutura. Nu ştiu prea multe despre viaţa lui în America, rar mai trimitea un mail despre el şi familia lui, cum spuneam, mă bombarda cu texte religioase pe care recunosc, de cele mai multe ori le ştergeam fără să le mai citesc. Îl enervam cu citate din Nine Inch Nails şi Marilyn Manson… ha ha ha! Mereu am avut reţineri faţă de oamenii care „picau” în extreme: prea credincios, prea radical politic, prea nu ştiu cum… Nardi cred că făcea pasional tot. Din păcate şi băutul şi – din punctul meu de vedere – şi credinţa a dus-o la extremă. Cum se împăcau cele două, habar n-am. Dar Nardi mereu a fost un tip fascinant… ha ha ha! Cred că nu i-a fost uşoară adaptarea cu America, visul american cu greu se pupă cu realitatea americană…

nardi

Anul acesta-n luna mai brusc nu mi-a mai scris. Apoi un prieten mi-a dat vestea: a fost arestat. Nu ştiam multe detalii, am început să sap pe internet, am găsit în presa din Braşov acest articol:

„Scriitorul braşovean Leonard C. Oprea, arestat în SUA

Leonard C. Oprea, un scriitor şi disident român aflat în Statele Unite ale Americii, arestat la începutul acestei luni sub acuzaţia că şi-a bătut soţia, va fi ţinut în continuare după gratii, informează publicaţia Sun Journal. Scriitorul român în vârstă de 55 de ani, care trăieşte în Auburn, a fost pus sub acuzare pentru violenţă domestică, lovire, ameninţări criminale şi obstrucţionarea anchetei. Fiecare dintre aceste infracţiuni poate fi pedepsită cu până la 1 an de închisoare. Conform poliţiei din Auburn, Oprea şi-a lovit soţia, Brigitte Hristea, 42 de ani, în mod repetat în zona capului şi a feţei, i-a smuls părul şi a strâns-o de gât. De asemenea, scriitorul ar fi ameninţat-o cu moartea. Poliţia a intervenit în noaptea de 10 mai, după ce victima a solicitat ajutor la numărul de urgenţă 911. În momentul în care poliţiştii au ajuns la domiciliul celor doi, Oprea îşi urmărea soţia prin casă, iar femeia urla după ajutor. Conform relatărilor poliţiştilor, scriitorul agresor era în stare de ebrietate. El a recunoscut pe loc că îşi bătea soţia şi nu s-a opus arestării. Cei doi au împreună o fetiţă de 4 ani care nu a avut de suferit în urma incidentului. Soţia agresorului a fost internată la Central Maine Medical Center unde a fost şi consiliată cu privire la drepturile ei, ca victimă a violenţei domestice. Scriitorul agresor a apărut în faţa unei instanţe din 8th District Court şi a pledat nevinovat faţă de acuzaţii. Sursele americane îl descriu pe Leonard Oprea ca pe un disident anticomunist din perioada dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, în anii ’80. El a publicat un roman şi câteva nuvele apreciate de critică. Securitatea a blocat publicarea scrierilor sale în 1987, considerându-l un autor subversiv. După Revoluţia română Oprea a devenit un cunoscut jurnalist şi editor. El s-a mutat în SUA din anul 1999, locuind mai întâi în Boston şi apoi mutându-se în Maine. Născut la Braşov, Leonard Oprea debutează în 1981 cu proză scurtă în revista literara Vatra din Târgu Mureş. În perioada 1981 – 1987 publică proza în principalele reviste literare naţionale, pentru care primeşte premii literare naţionale pentru proza scurta în 1981, 1982, 1984 şi 1985. Între 1978 şi 1989 devine disident anticomunist şi participă la revolta muncitorilor din Braşov la 15 noiembrie 1987, eveniment după care este interzis ca scriitor.” (Gazeta de Transilvania)

Apoi am găsit câteva articole în presa americană,  unele cu ceva mai multe detalii, dar în esenţă toate spuneau acelaşi lucru: Nardi a băut, şi-a luat soţia la bătaie şi… s-a trezit arestat. Ce am aflat este că s-a stabilit o cauţiune de $1.200 $, bani pe care Nardi cu siguranţă nu-i are.
Ulterior un alt prieten mi-a spus că Brigitte ne-a rugat să nu-l ajutăm, n-am prea înţeles ce şi cum şi despre ce ajutor ar fi fost vorba, dar cum Nardi nu mi-a cerut ajutorul – nu că aş putea face mare lucru pentru el – şi nici prietenii comuni nu mi-au mai spus absolut nimic, subiectul s-a stins.

M-am gândit că faptul că a băut nu este o scuză şi strict legal chiar este un fapt agravant şi violenţa domestică în lumea civilizată este o infracţiune gravă şi se pedepseşte aspru. Undeva speram ca Brigitte şi Nardi să cadă la o înţelegere şi sincer, altă soluţie de „scăpare” pentru Nardi nici nu vedeam. Şi nici acum nu văd… N-am înţeles de ce a pledat “nevinovat” Nardi, dar este viaţa şi decizia lui, am să o respect şi nu vreau să comentez mai mult decât am făcut-o.
Repet, tot ce ştiu, ştiu din presă şi vag din auzite, nu sunt în măsură să-l judec pe Nardi, dar recunosc, ştiu că uneori de la băutură îşi ieşea din fire, pierdea controlul. Nu ştiu ce a fost în noaptea de 10 mai, dar ştiu că Nardi a rămas în arest.

Ieri – spre surprinderea mea – am primit un mail/apel de la Nardi. Nu ştiu ce speră Nardi de la Noi, m-am gândit şi în final am decis să-i public scrisoarea deschisă, în definitiv este punctul său de vedere şi poate, mesajul său o să fie citit şi de cineva avizat. Omeneşte îl înţeleg. De judecat, repet, nu pot şi n-am nici un drept să-l judec. Nu vreau să comentez în nici un fel conţinutul acestei Declaraţii de Presă.
Scrisoarea fără relatarea din presă nu cred că-şi avea rostul.

„Către: Preşedintele României, Dl. Traian Băsescu
Parlamentul României
Guvernul României
Ministerul de Externe al României
Ambasada Română din SUA / Washington DC
Ambasada Americană din Romania, Bucuresti
Cotidienle Naţionale ale României
Televiziune Naţională şi Televiziunile Private
Radio Naţional Romania
Mass-media Diasporei Române din SUA
Personalităţi culturale şi politice ale României

De la:
LEONARD OPREA, SCRIITOR şi ex-DISISDENT ANTI-COMUNIST, CETAŢEAN ROMÂN cu VISA TEMPORARĂ în USA
Cu respect , consideraţie, dar şi din punct de vedere cultural, politic şi uman, vă rog PUBLICAŢI şi DAŢI CURS următoarei DECLARAŢII de PRESĂ:

DECLARAŢIE de PRESĂ

ATAC RASIST în SUA asupra Scriitorului şi ex-disidentului român Leonard Oprea.
VIOLAREA DREPTURILOR CIVILE şi UMANE în SUA, de către Statul MAINE, ale CETĂŢEANULUI ROMÂN, cu VISA TEMPORARĂ în SUA, scriitorul LEONARD OPREA.

Binecunoscutul scriitor şi ex-disident anti-comunist Leonard Oprea (autorul romanului “Camasa de forta” / interzis de ex-Securitatea ceausista/  si creatorul “Trilogiei lui Theophil Magus” / publicata cu succes si in Romania si in SUA), este tinta atacului RASIST al Statului Maine, al SUA. Statul Maine, din SUA, prin Politia sa si Tribunalul sau l-au arestat pe Leonard Oprea si l-au aruncat in inchisoarea “Androscoggin County Jail”, unde se afla si acum de peste 70 de zile, FARA dreptul de a comunica cu familia sa si cu prietenii sai.
Statul Maine este recunoscut in SUA, ca fiind cel mai “alb” stat al Americii (peste 90% populatie alba, anglo-saxona) si unul dintre cele mai RASISTE state americane (in Statul Maine, a fi putin mai “colorat” este un motiv suficient de puternic sa fii oprit de Politie – interogat, perchezitionat si chiar arestat).
Scriitorul  Cetaten Roman, Leonard Oprea traieste impreuna cu familia sa in oraselul Auburn, din Statul Maine (deoarece in acest oras sotia sa a gasit un contract de munca acceptabil pentru profesia sa, de medic). Dar, fiindca atit Leonard Oprea, cit si sotia sa sunt Cetateni Romani cu Visa Temporara in SUA, in foarte scurt timp au devenit, din punct de vedere rasist, INDEZIRABILI pentru vecinii lor si autoritatile din Auburn. Motivul fiind, odata cu Cetatenia Romana, faptul ca au indraznit sa aiba un standard de viata, deasupra standardului mediu american. Fireste, americanii din Auburn nu stiu, spre exemplu, unde se afla Romania pe harta lumii.
Astfel, dupa 2/doua/ tentative esuate de a elimina familia Leonard Oprea din Auburn, finalmente, la inceputul lunii Mai 2009, sub pretextul unui scandal in familia Oprea, ce deranja vecinii si incalca legeile Statului Maine, dar FARA nici o investigatie prealabile, dar FARA nici un martor, dar FARA macar sa ia o declaratie scriitorului Leonard Oprea, Politia oraselului Auburn, din Maine, l-a arestat pe Leonard Oprea si l-a aruncat in inchisoarea “Androscoggin County Jail”.
Imediat, a doua zi, dimineata, Leonard Oprea a fost dus in fata unui Judecator, care, reprezentind Statul Maine, l-a acuzat pe scriitorul, Cetatean Roman, cu Visa Temporara in SUA, de “Violenta Domestica” (delict minor in acord cu legea din SUA), i-a pus o cautiune (bail) de 1200 $ Cash si o Interdictie Totala de a comunica cu familia sa, aceasta interdictie fiind valabila si pentru sotia sa si copilul lor, in virsta de 4 ani si 9 luni. Sentinta inca nu a fost pronuntata si astfel, scriitorul Leonard Oprea se afla inca in Puscaria “Androscoggin County Jail” din oraselul Auburn, de peste 70 de zile. Singura marturie este raportul Politiei din Auburn. NU exista investigatie, NU exista martori, NU exista declaratia lui Leonard Oprea.
In virsta de 55 de ani, scriitorul roman si ex-disidentul anti-comunist Leonard Oprea (ale carui carti, recent, sunt subiect de studiu pentru studentii Universitatii din Okland, SUA) sufera de sindrom post-traumatic, anxietate, depresie cronica, atacuri-de-panica, claustrofobie, diabet, guta si prostata si, in aceasta conditie medicala se afla in Puscaria “Androscoggin County Jail” , unde este  SINGURUL detinut FARA CAZIER, intre peste 300 de criminali/omucidere/, traficanti de droguri, hoti si tilhari, proxeneti si pedofili, fiecare cu macar trei condamnari la activ. Fiind scriitor si Cetaten Roman FARA cazier, Leonard Oprea este supus zilnic la tot felul de agresiuni din partea detinutilor si din partea gardienilor inchisorii.
Statul Maine insa NU si-a oprit aici atacul sau RASIST impotriva scriitorului si Cetateanului Roman Leonard Oprea. Pentru a-l sili sa paraseasca oraselul Auburn si Statul Maine, Tribunalul din Maine “District Court of Lewiston” a inaintat impotriva lui Leonard Oprea doua actiuni CIVILE: divortul si protectia de abuz. Sotia scriitorului, Brigitte Hristea, si ea Cetateanca Romana, cu Visa doar Temporara, a fost obligata sa accepte aceste actiuni, fiind amenintata ca isi va pierde licenta de a practica medicina in SUA, isi va pierde serviciul si Visa Temporara, punind astfel in primejdie securitatea copilului.  Insa, prin aceste actiuni CIVILE, Statul Maine, respectiv “District Court of Lewiston” comite o ILEGALITATE si un ABUZ de PUTERE, deoarece Leonard Oprea si Brigitte Hristea sunt casatoriti LEGAL / de peste 20 de ani/ DOAR in Romania, fiind Cetateni Romani cu DOAR Visa Temporara in SUA. Deci, orice actiune CIVILA privind acest statut, casatoria legala in Romania, este sub Jurisdictia autoritatilor romane. Insa, pentru Statul Maine din SUA, se pare ca Romania nu exista.
***
In anul 1990, Congresul American il invita in America pe scriitorul si ex-disidentul anti-comunistroman Leonard Oprea, sa ii rasplateasca meritele luptei sale pentru libertate si democratie.
Astazi, aceeasi America “democratica” il sileste pe Leonard Oprea sa traiasca tragedia unei detentii inumane de de cea mai pura sorginte RASISTA americana, doar pentru ca este un Cetatean Roman care a indraznit sa aiba un standard de viata civilizat intr-un orasel, Auburn din Statul Maine, cu un standard de viata sub nivelul mediu al intregii Americi.
Scriitorul Cetatean Roman Leonard Oprea, admirat si pretuit in mod deosebit de presonalitati cum sunt Vladimir Tismaneanu, Norman Manea, Andrei Codrescu, Liviu Antonesei, Mircea Mihaes, Gelu Vlasin si altii asemenea lor,
autorul a doua carti interzise oficial de ex-Securitatea lui Ceausescu, astazi este O VICTIMA a RASISMULUI “liberalei” democratii americane.
***
Leonard Oprea considera ceea ce i se intimpla acum in Statul Maine, oraselul Auburn, Inchisoarea “Androscoggin County Jail”, ca fiind o FLAGRANTA INCALCARE A DREPTURILOR SALE CIVILE si UMANE, in calitatea sa de Cetatean Roman cu Visa Temporara in SUA.
Leonard Oprea declara ca, mai mult, decit aceasta tragedia ce o traieste este O INSULTA adusa Culturii si Natiunii Romane, O DESCONSIDERARE a Romaniei ca Stat independent si democratic.
***
Leonard Oprea roaga respectuos,
dar cu reala disperare ca,
Presdintele Romaniei, Dl. Traian Basescu,
Parlamentul si Guvernul Romaniei,
Mass-Media romaneasca,
dar si personalitatile Culturii si lumii politice romanesti
SA CEARA ELIBERAREA SA urgenta din puscaria “Androscoggin County Jail”, odata cu RETRAGEREA acuzatiilor si SCUZELE ce se impun din partea Statului Maine, SUA.
***
Leonard Oprea considera ca,
este o datorie de onoare, dar si un act politic absolut necesar APARAREA DREPTURILOR CIVILE si UMANE ale CETATENILOR ROMANI, impotriva actelor de RASISM AMERICANE, INTR-O DEMOCRATIE AMERICANA CE SE AUTO-INITULEAZA… CA FIIND IN CEL MAI INALT GRAD… DEMOCRATICA.

Leonard Oprea                                                 Iulie 11, 2009
“Androscoggin County Jail”
Auburn/ Maine/ SUA”

P.S.1

Nardi are prieteni în America, prieteni care sper să fie alături de el şi în momentul acesta dificil. Un exemplu este domnul Vladimir Tismaneanu care anul acesta (01/05/2009) îi mulţumea pentru: “un mesaj de solidaritate la un ceas cind acest lucru inseamna enorm”. Cred că moral este momentul ca acest ajutor să fie întors.

“Un text despre chin si regasire, despre starea de veghe si despre refuzul de a tacea atunci cind in jurul nostru sunt atitea focare de infectie (la propriu si la figurat). Ii multumesc lui Leonard Oprea pentru faptul ca mi-a dedicat aceasta minunata respiratie, un mesaj de solidaritate la un ceas cind acest lucru inseamna enorm.”

Vladimir Tismaneanu: Leonard Oprea: Veghe, suferinta, adevar

P.S. 2

Sunt curios câţi din prietenii mai mult sau mai puţin influenţi al lui Nardi o să-i întindă o mână acum…

P.S. 3 Update 30 iulie 2009: s-au deschis 2 conturi pentru ajutorarea lui Nardi, detalii AICI.

1 RON

Eram la mijlocul anilor ’90 în Germania la prima mea ieşire-n Vest după ’89. În una din primele zile m-am dus la supermarket pentru nişte cumpărături şi am primit rest ceva mărunţiş pe care l-am lăsat cu nonşalanţă pe tejghea. Casieriţa a fugit după mine şi mi-a pus în palmă restul.
Cred că a fost prima lecţie de respect pentru bani şi muncă.

Mă uitam ce poţi cumpăra de 1 RON. Mare lucru nu dacă trec peste chibrituri, praf de copt, zahăr vanilat sau „3 pachete de batiste la 1 Leu” – cum aud zilnic strigând în tramvai.
Ne enervează când vânzătoarea n-are să ne dea rest şi ne alegem cu o gumă sau ştiu eu ce bomboană, dar când primim restul în fise de 5 bani, de obicei nu-l mai luăm, nu ne „încărcăm” cu mărunţişul. De multe ori am auzit vorbindu-se despre „banu’ muncit”, dar cumva din cultura noastră lipseşte exact respectul pentru fiecare…ban.
Uneori pare ciudat când cunoştinţe – mai ales cei veniţi din Vest – strâng restul, iau fiecare bănuţ, avem tendinţa să-i etichetăm zgârciţi, başca, vin de „dincolo”, deci sunt şi “cu banii pe ei”, dar în fapt cred că este vorba de conştiinţa banului muncit, de respectul pentru muncă şi implicit bani, până la urmă respectul de sine.
La fel este şi cu ciubucul lăsat într-un bar sau restaurant. Cât să laşi? În Istambul pe o terasă în centru am băut o cafea şi un suc de portocale iar când mi-au adus nota, după cele două produse consumate era trecut şi ciubucul. M-a surprins puţin, dar în final este chiar corect aşa. Nu-ţi mai baţi capul cât să laşi sau dacă ai lăsat prea puţin sau prea mult.
Contează fiecare bănuţ. Chiar şi fisa de 5 bani aparent fără nicio valoare. Ai muncit şi pentru ei, dacă nu-ţi respecţi munca şi banii, cine să-i respecte?
Uitându-mă pe Ocazii ce aş putea cumpăra cu 1 RON am găsit…”doar” cărţi.

Despre ce vorbeam? Cultură? Respect? Doamne!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dlPjxz4LGak&feature=fvst]

pornO TV

„Aşa vor să ne „aibă” românii şi pe noi, cum  „a avut-o” consulul român de la Chişinău, Ion Nuică, pe o angajată de la consulat. Priviţi şi uniţi-vă, dacă doriţi!” – cu acest mesaj scris peste drapelul României şi în fundal cu imnul, începe filmuleţul montat şi postat pe un site din Moldova. Filmul nu este recomandat celor sub 18 ani!
Astăzi consulul României la Chişinău, Ioan Nuică, şi-a prezentat demisia în urma filmului postat pe pagina on-line al ziarului Curentul din Chişinău. Ştirea a făcut repede vâlvă în presa on-line, dar şi pe posturile de televiziune… Realitatea, (porn)OTV… Ne place sau nu, filmul este rezultatul politicii duse la Bucureşti vis a vis de Moscova şi Chişinău în ultimii 20 de ani.

Ion_Nuica

După ce am avut judecătoarea porno, profesoara porno, eleva porno şi elevul porno, ministrul porno, justiţiarul porno, preotul porno, a venit momentul şi diplomatului porno. Dincolo de deşertăciunea presei, în spatele trivialului şi al senzaţionalului de tip tabloid de care toată lumea se lepădă, dar face audienţe record şi vinde tiraje spectaculoase, aproape în fiecare din aceste cazuri avem de a face cu violarea dreptului la intimitate.  Un detaliu aparent minor care nu deranjează pe nimeni. Pornografia – în capul meu – înseamnă altceva. Filmul cu profesoara a fost extras din laptopul ei personal, actualul filmuleţ cu diplomatul român a fost realizat cu o cameră ascunsă…

În cazul diplomatului român este inevitabil să ne întrebăm cine, când şi cum a plasat camera video, cum a controlat-o. Intenţia este evidentă, altfel nu ajungea materialul în presă.

PORNOGRAFÍE, pornografii, s.f. Scriere, desen, fotografie sau gravură obscenă. Atitudine, faptă, vorbă obscenă. – Din fr. pornographie. Interpretare obscenă şi imorală a problemelor legate de sex. 2) Lucrare pretins artistică (scriere, desen, pictură, fotografie etc.), care prezintă scene obscene destinate a fi comunicate publicului. 3) Faptă sau vorbă obscenă. (DEX)

Situaţia diplomaţilor români din Chişinău se înrăutăţeşte simţitor, cum nici relaţiile dintre statele noastre nu reuşeşte să intre pe un făgaş de normalitate. Vina cred că este la Bucureşti. Relaţia noastră cu Rusia este inadmisibil de rece, indiferent de guvernarea din România, legăturile noastre cu Moscova au fost neglijate şi compromise. Ne-am îmbătat cu aderarea la N.A.T.O. şi integrarea europeană şi am scăpat din vedere influenţa Rusiei în zonă.
Aşa avem parte de gaz scump şi am pierdut şi o piaţă de desfacere uriaşă şi un partener cu care am avut relaţii bune. Şi vorbesc acum strict despre aspectele economice. Dar şi cele diplomatice meritau menţinute măcar într-o zonă cordială.

Chişinăul poate devenii o zonă de tampon neutră unde Rusia şi Europa să-şi dea mâna, cu exagerările de rigoare, un mic Istambul unde Estul şi Vestul să se unească. Sub tutela Moscovei şi cu sprijin European, Chişinăul poate devenii un mic paradis iar Bucureştiul (Iaşul) poate fi capătul de pod European către el.
Este foarte târziu, dar poate încă nu este prea târziu ca diplomaţia românească să-şi dovedească clasa şi calitatea, să întindem o mână spre Moscova şi una spre Chişinău, să acceptăm realitatea şi să salvăm ce mai poate fi salvat. Dar nu în pat. Şi nici la şpriţ cu Voronin.

P.S. La începutul acestei luni, un diplomat britanic a demisionat din postul pe care îl ocupa în Rusia, după ce un site de internet rusesc a difuzat un filmuleţ în care acesta apărea făcând sex cu două prostituate. Potrivit unor surse din Marea Britanie, filmul putea fi făcut chiar de serviciile secrete ruseşti…

Nu cred că viaţa particulară al oricărei fiinţe umane poate fi făcută publică (fără acordul ei, evident) şi catalogată drept pornografie. Am pus link la filmuleţ doar fiindcă nu cred că este un material pornografic – mare lucru nu se vede din el – dar genericul trebuie văzut şi montajul dovedeşte că s-au făcut mai multe filmăricu diferite ocazii iar fata ştia exact unde este camera…)

Fata chiar pare drăguţă, care bărbat i-ar fi spus „nu”? ( 😀 )

Era să uit, încă o zi de 13.

Încercaţi şi jocul propus de Alianţa Moldova Noastră: “Dă-le papuci comuniştilor!” (asta să nu fie totul absolut negru… 🙂 )

dincolo de… gard

Dacă dincolo de gard cineva îşi face nevoile putem pretinde că n-am văzut nimic, dar chiar dacă ne prefacem că nu simţim, mirosul tot ne deranjează.
Stau de doi ani în acelaşi bloc şi nu ştiu numele niciunui vecin de pe scară. Mă salut cu toţi, mai schimbăm câte o vorbă uneori la gheenă, în staţia de tramvai sau pe scări, dar în fapt nu ştiu absolut nimic despre nici unul din ei. E drept, nici vecinii nu ţi-i alegi, nu-s genul să-mi bag nasul în viaţa altora neîntrebat, dar oare unde este graniţa între bun simţ şi nepăsare?
Este şi acel spot publicitar la o organizaţie non-guvernamentală în care suntem întrebaţi câţi prieteni avem când vrem să ieşim la un film, la o bere, câţi putem suna noaptea dacă avem o problemă, câţi ne-ar da cheia de la maşină fără să clipească sau câţi sunt alături când avem o problemă gravă… Chiar, câţi prieten credem că avem şi câţi avem în realitate? Parcă am trăii în cutii. Universul nostru se rezumă la atât de puţin, orizontul este incredibil de îngust, lumile noastre mărunte par şi extrem de paralele…
Dar nu despre relaţiile interumane vreau să vă povestesc ci despre ştiri şi conţinutul acestora.

Sunt două aspecte care mi-au sărit în ochi. Pe de o parte sunt ştirile sportive: de ani de zile totul se rezumă la fotbal. Ce a făcut nu ştiu care finanţator, ce a avut de declarat nu ştiu care conducător de club, antrenorul cărei echipe a mai fost schimbat după două luni, ce arbitru a mai făcut vre-un blat  şi jucătorii ce maşini de fiţe şi-au mai luat, unde au mai chefuit şi ce fufe au mai agăţat. Adică pe de o parte parcă alt sport în afara fotbalului n-ar mai exista iar ştirile din fotbal numai cu sportul n-au nicio legătură.
Pe de altă parte sunt ştirile externe. Ştirile care nu prea sunt. S-a extins modelul ştirilor tip „ora 5” iar ştirile externe s-au redus la ştiri gen „flash” şi „info”. Foarte rar mai deschide grupajul de ştiri o ştire externă. S-a întâmplat la atentatele de la 11 septembrie, când a murit Papa sau mai recent Michael Jackson.
Mi-am amintit de telejurnalele dinainte de ’89 în care totul era despre el şi ea, iubiţii noştri conducători şi ştirile externe erau eventualele lor vizite în state tot mai obscure. Atunci ştiam că ştirile sunt cenzurate, dar oare acum ce se întâmplă?
Dincolo de audienţele care au luat minţile tuturor, presa are ca principal rol informarea. Ce discută Obama cu Putin ne afectează în mod direct pe termen lung. Facem parte din Uniunea Europeană, ce decizii se iau la Bruxelles ne implică şi pe noi, la fel şi hotărârile luate la vârful N.A.T.O..
Mă uitam pe fluxul de ştiri şi dintre „Cel puţin 1.680 de persoane au fost rănite în revoltele interetnice, în urmă cu o săptămână, la Urumqi, la Xinjiang, dintre care 74 sunt în stare critică, au anunţat duminică autorităţile locale, citate de agenţia China Nouă.” şi „Patru români acuzaţi de tâlhărirea unei studente în vârstă de 19 ani în apropiere de Roma au fost arestaţi de carabinieri, informează site-ul TG.com.” cu siguranţă a doua va ajunge în grupajul de ştiri la majoritatea posturilor.
În mod bizar nici canalele axate pe ştiri ca Realitatea sau Antena 3, nu fac excepţie. Şi în zile banale, când mare lucru nu se întâmplă la noi, se repetă aceleaşi banalităţi şi pseudo-ştiri, suntem bombardaţi cu aceleaşi clişee despre tot felul de nimicuri şi despre personaje practic nimeni, dar nu prea se suflă o vorbă despre ce se petrece-n lume, în jurul nostru.
Nu pot să nu repet întrebarea: există oare un interes, suntem împinşi spre o zonă gri şi manipulaţi constant? Ne copleşesc grijile de zi cu zi în aşa măsură încât uităm de lumea în care trăim?

Nu suntem singuri şi nu trăim în perfectă izolare, chiar dacă uneori în centrul universului nostru suntem numai noi şi aparent trăim într-un mic glob de sticlă. Programul nuclear al Iranului ne afectează şi pe noi, colonizările din Cisiordania sunt mai importante decât apartamentul de 1 milion de euro pe care şi la cumpărat Nicoleta Luciu în Bucureşti, cum faptul că Rusia deschide încă o bază militară în Kîrgîzstan spune mai multe despre lumea în care trăim decât declaraţia La Toyei Jackson conform căreia fratele ei ar fi fost asasinat…

Deschide ochii!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GEVBz9cHfII]