De azi: Cybermental 4 – 2009

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EEC6oqt8YR4]

Am tot vorbit despre underground…Nu o dată am auzit lumea plângându-se că nu se întâmplă nimic, nu vin trupe, nu sunt evenimente. Apoi dacă se întâmplă ceva, lumea nu vine, cică-i scump biletul. Că-i 15 RON, 30 sau 150, tot scump e, ori cât ar fi. Sau – şi mai tare! – cum a fost Tuborg GreenFest-ul, i-am auzit pe unii spunând: „nu merg domne că e gratis!”. Nici eu nu agreez evenimentele câmpeneşti/corporatiste (sau electorale) fiindcă datorită acestora s-a ajuns la faza cu „e scump biletul”, dar… Ideea este că se întâmplă ceva, vin 3 zile de festival în 2 locaţii cu 20 de artişti de la noi şi de aiurea, este un eveniment unic pe acest segment de Electro/Industrial şi – zic „io” – cei interesaţi şi de alt sunet decât foşnetu’ de pungi cu chipsuri la Radio Zu, cu ameţite la televizor dând din buric pe indiferent ce fundal sonor, pot savura 3 seri de muzică experimentală.

So… De azi începe evenimentul Electro/Industrial Cybermental ajuns anul acesta la a 4-a ediţie.

Cybermental.4

Ca de fiecare dată, pe lângă seri cu zgomot şi distracţie, festivalul are un scop caritabil, profitul rezultat va fi donat câtre „Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii” din sectorul 4, str. Secuilor nr. 9A.

În seara aceasta, miercuri, 30 septembrie, de la ora 20, în clubul „Suburbia” (str. Şelari  nr. 19) urcă pe scenă: Mr. H, INDJS, SOSK, CLOCK : DIVIDER, NOETIC PURGE, şi DOMINUS. Preţul biletului este de 15 RON.

Joi, 1 octombrie, la clubul „Silver Church” (Calea Plevnei nr. 61, fostul “Preoteasa”), de la ora 20, le vine rândul pe scenă la: ODT, Mr. PAN[K]SAMENT, EKLIPSE, AKM, BRAZDA LUI NOVACROGER ROTOR (CH)
şi 13th MONKEY (DE) . Preţul biletului este de 30 RON.

Vineri, 2 octombrie, tot la clubul „Silver Church” şi tot la 30 RON preţul biletului, tot de la ora 20, urmează recitalurile: CANDLESTICKMAKER, CONTORSIONIST, MATZE, CYCLER, SOMAN (DE)  şi KiEw (DE).

The boys bring some noise!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

Oedip Piaf

La artă – ca la fotbal, politică, zacuscă, sex şi în final – de ce să nu recunoaştem? – la toate celelalte de la fizica nucleară la cultivarea roşiilor timpurii – ne pricepem toţi şi avem măcar o părere. Cu scotch, sârmă şi ciocan se repară orice în România. Se face orice. Un guvern nou sau chiar şi artă.
Nu vă plictisesc cu poveştile mele prăfuite, dar ţin minte primul meu microfon era unul belit dintr-un magnetofon, au fost momente când repetam la mine-n dormitor şi ampliful chitaristului era un casetofon setat pe Rec. şi când începea bateristul să bată tobele, altceva nici că se mai auzea… Aşa e-n underground. 🙂 Mai cu scotch, mai cu sârmă, cu o staţie manufacturată la propriu, cu o chitară mai ieftină, în dormitor sau în sufragerie, într-un beci sau în garaj, underground-ul înseamnă lucrurile făcute cu pasiune, din plăcere, de dragul de a face ceva. Aici şi văd farmecul: într-o lume în care toţi ne pricepem la toate, dar obişnuim să spargem seminţe pe bancă, se găsesc „nebuni frumoşi” care preferă să vorbească mai puţin şi să facă ceva. Şi ideea nu e să te afli în treabă ci cum spuneam, să nu te scobeşti în nas şi să laşi doar mătreaţă, deşeuri şi facturi neachitate în urma ta.
În underground, chiar dacă uneori sufrageria este la etajul 10 într-un bloc, lucrurile se întâmplă de cele mai multe ori fără scop. Oamenii se adună, fac ceva şi nu fug la şefu’ de scară să-i arate, nu vor nici măcar la pagina de sex în Bravo şi n-au gânduri de video-clip la MTV.

Pe Oedip Piaf nume extrem de inspirat, by the way – nu eu i-am găsit şi m-au găsit ei pe mine. Aşa se întâmplă de cele mai multe ori: auzi despre o chestie de la prietenul unui prieten sau – vremuri digitale, ce să-i faci – cauţi ceva pe net şi dai de cu totul altceva.

Nu-s eu cel mai potrivit lipitor de etichete şi băgător de trupe-n sertăraşe, dar ca idee, Oedip Piaf este un proiect Punk, Post-Punk, interesant şi uneori uşor bizar, experimental şi avangardist – dacă dadaismul mai este considerat de avangardă -, uneori uşor eclectic, alteori straniu sau zgomotos, este un produs de „garaj”, nefinisat, dar cu atât mai viu.

oedip_piaf_covers

Aventura în lumea Oedip Piaf este una tumultoasă.
Băieţii sunt extrem de prolifici, pe situl lor în „Listening Room” găsiţi nu mai puţin de 7 albume ce pot fi descărcate gratuit în format mp3, primul datând din 2006, ultimul, evident este de anul acesta.

„TANTO CONSUMIR TE CONSUMIRA” este un album de cover-uri. Nu, nu vă gândiţi la ceva gen „vin de masă”, uşor de digerat făcut şpriţ într-o după-masă de vară umbroasă. Băieţii nu vor să se facă simpatici ci modelează muzica după chipul şi asemănarea lor, creează o lume bizară de sunete, disonanţe, nu respectă forma ci încearcă să modeleze conţinutul pentru a se exprima. Uneori aceste experimente trezesc amintiri, alteori te zgârie neiertător ca palma realităţii primită peste ochi zi de zi.
„Love Song” este un re-make aşezat, dar contorsionat după The Cure, poartă în ea fantoma lui Ian Curtis şi al trupei sale Joy Division – punct de plecare pentru aproape toată muzica de după ’80, chestiile cu “Post” în faţă – dar puteam să amintesc şi de Bauhaus. Chitara sună ascuţit, vocea mârâie, există tensiune şi o furie mascată, nu reţinerea, dezarmarea care-l caracterizează pe Robert Smith.
„Hey, Hey, My, My!” ne trimite înapoi în 1988 la albumul „This Is Not for You” al lui Neil Young. Înregistrarea suferă sub aspectul calităţii, chiar şi la nivel de garaj este nevoie de puţină producţie, dar ce se aude este un Blues distorsionat, chinuit, transpus într-un plan zgomotos şi surealist. Ca un intrus – ascultător – nu ştiu câtă premeditare sau cât accident încape în aceste înregistrări, dar în prag de Cybermental m-iam amintit de interviul cu Thedi din KiEw şi 13 Monkey care spunea că este imposibil de tras linia între „normalitate” şi „nebunie”.
„Izolare” este transcrierea destul de fidelă a piesei „Isolation” al amintiţilor Joy Division în limba română. Vocea are o oarecare nuanţă de patos, chitara zgârie, soloul este schizofrenic şi colorat, se pretează perfect piesei şi mesajului. Abordarea este lineară, simplist-minimalistă, dar redă fidel ideea de Post-Capitalism, Post-Punk, Post-Industrial şi ce post o mai fi până la Crăciun.
Ajungem la o altă trupă uşor marginalizată: Simple Minds şi albumul lor din 1989 „Street Fighting Years” de unde Oedip Piaf au extras piesa „Belfast Child”. Transcrierea păstrează coloratura originală, doar că o mută într-o zonă mai bizară, mai neliniştită, mai răvăşită. Chitara dă semnale de alarmă, înţeapă, sub covorul de clape toba pufăie anevoios şi vocea trezeşte fantome Gothic/Dark (Fields of the Nephilim) şi reuşeşte să ţină la olaltă mixtura stranie.
Pharoah Sanders este un saxofonist de Jazz. Piesa lui, „The Creator Has A Master Plan” trece şi ea printr-o metamorfoză sub atingerea celor din Oedip Piaf, dar este un moment mai liniştit, un Ambiental întunecat, cu amprentă modernă, într-o maniere Dark/Gothic aerisită, plutitoare.
„Willie’s Revenge” ne trimite şi mai înapoi în timp la Willie Dixon şi al lui „You Need Love”, cel mai cunoscută pentru mulţi prin intermediul celor din Led Zeppelin şi varianta lor: „Whole Lotta Love”. Aici piesa are o coloratură antrenantă dată de percuţii, chitara murdară aduce un aer Post-Punk ca şi vocea care aminteşte uşor de Peter Murphy.
„Ce-am înţeles noi” (ELC) este un amalgam colorat din diferite piese care pentru cei mai mulţi n-ar avea legătură una cu alta. Astfel de la „Smoke On the Water” se ajunge cu mare uşurinţă la „Juan Taramela”. Blasfemie? Cu siguranţă unii vor considera că da, eu am zâmbit şi nu, nu mă prefac că înţeleg eu ceva sau altceva, ci pur şi simplu îmi place ideea de a nu fi îngrădit de nimic. Dacă de înţeles, am înţeles ce am vrut, mi-am mai amintit de o formaţie uitată: Crass.
„Hurt”-ul lui Trent Reznor (Nine Inch Nails) multora le-a intrat în cap ca fiind Johnny Cash. Păi nu e. Originalul este genial şi mai sunt câţiva artişti şi în afara lui Cash care au reuşit să o remodeleze sau să o interpreteze în mod interesant. Oedip Piaf astfel sunt uşor dezavantajaţi ca oricare alt artist care mai încearcă să se atingă de piesă, dar ce au făcut ei sună – încă o dată – interesant. Au umblat puţin la ritm, la armonii, au sintetizat la minim posibil lucrurile la chitară şi voce şi au interpretat-o cu un elan uşor străin şi contrastant mesajului şi abordării originale, dar au implementat-o corect în lumea lor.
„Suzie Q” vine aproape la fel de „cuminte” ca „Jhonny be Good” în varianta Sex Pistols. 😆 Vocea este mai nervoasă şi aşa parcă mult mai credibilă, mai coerentă şi colorată, să zicem a la Tom Waits, chitara se joacă, dacă tobele, percuţiile erau mai incisive, dacă basul era mai prezent, mai grav, ieşea perfect.

Un producător ar putea face minuni sau ar putea distruge complet trupa.
Mie mi-a plăcut faptul că se întâmplă ceva deosebit, ceva ce nu ţine cont nici de modă, nici de curentele dominante, dincolo de plăcerea lor de a face ceva, reuşesc să exprime ceva şi acest „ceva” cu siguranţă îşi găseşte ecoul în urechile (sufletul) celor care nu-şi cumpără ţoale la modă ci haine confortabile. 🙂
Nu ştiu dacă v-am făcut măcar curioşi să-i ascultaţi sau v-am speriat, dar eu respect spiritul liber şi atâta timp cât există libertate, o să existe şi astfel de proiecte. Muzica ar trebuii să fie mereu aşa: liberă. Punk Ain’t Dead.

Puţină culoare mai şterge din griul cotidian… 🙂

Skillet – Awake

Skillet vin din Memphis, Tennessee,  America, s-au înfiinţat în 1996 şi cel mai de succes album al lor de până acum este al treilea lor material, „Invincible”-ul lansat în 2000, un disc pe care au o abordare mai Electro-Industrială, critica la momentul respectiv i-a comparat cu Nine Inch Nails, dar sunt mult mai cuminţi, au o abordare mult mai puţin zgomotoasă şi incisivă. N-au nici geniul lui Trent Reznor.
Skillet sunt o formaţie creştină şi la fiecare album şi-au modificat şi abordarea, stilul: au trecut de la Rock Alternativ, Post-Grunge la Electro, la Rock Simfonic ca în ultima vreme să se aşeze în zona Linkin Park, P.O.D.
De pe noul material, „Awake”, lansat pe 25 august 2009, al doilea extras single, „Monster” deja cucereşte topurile de peste ocean şi este foarte posibil ca noul album să depăşească succesele anterioare.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Y6obINPvZtg]

Din actuala componenţă a formaţiei fac parte: John Cooper – voce, bas (membru fondator), Korey Cooper – clape, chitară ,voce (venit în 1999), Ben Kasica – chitară (venit în 2001) şi Jen Ledger – tobe, voce (venit în 2008). „Awake” are puţin din toate abordările anterioare, oscilează în zona Rock-ului Simfonic, are nuanţe Post-Grunge şi elemente Alernetive/Nu Metal, paralela cu Linkin Park fiind cea mai evidentă.

„Hero” – primul extras single – deschide albumul într-o abordare modernă şi-n forţă, manieră tradiţională Linkin Park, dialogul vocal dintre John şi Korey este tonifiant, piesa are dinamică, balansul clapă/chitară este nimerit şi eficient, ritmul săltăreţ.
„Monster” menţine tonalitatea, este chiar mai Rock, riff-ul are prim-planul, clapa doar colorează fundalul, refrenul este mai incisiv, piesa mai cursivă, mai sudată. Este un Rock simplu, eficient, curat şi tipic American cu refren simplu, dar memorabil. Au ales bine promovarea albumului cu două piese mai Rock, mai moderne şi dintr-un punct de vedere mai incisive şi mai credibile ca multe din trupele-ciungă care populează peisajul actual.
„Don’t Wake Me” este o baladă Post-Grunge/Alternativă, cam de clişeu, prea radio-friendly pentru urechile mele, dar am ascultat şi lucruri mult mai nasoale…
„Awake And Alive” revine în tonuri mai grave, la dialogul clapă/chitară şi inevitabila paralelă Linkin Park, tema este interesantă, cele două voci se completează perfect, corurile au amplitudine, forţă, piesa dinamism. Poate că nu inventează nimic, dar ceea ce fac sună corect şi au momente foarte reuşite.
„One Day Too Late” este încă o baladă, muzica se mută uşor în registrul Nickleback, Rock şi sirop, dar cel puţin la publicul American se lipeşte ca ciunga. 😀
„It’s Not Me It’s You” are un tempo mediu, riff-uri sănătoase, vocea este mai incisivă, balansul nimerit, un refren simplu, dar lipicios. Skillet foloseşte cele mai simple şi eficiente reţete, dar reuşeşte să scoată maximul din fiecare temă.
„Should’ve When You Could’ve” este înco o piesă mai lentă, în notă mai tradiţională, are ceva din Whitesnake-ul din era „Here I Go Again”, dar e ambalat mai simplist şi într-o manieră uşor mai modernă. Armoniile sunt plăcute, cuminţi, pot cucerii adolescenţii… Teenage Rock, Bravo Rock… 😆

Skillet awake 2009 albumart

„Believe” începe cu chitare acustice, însă tonul este mai grav, tema ceva mai tensionată, este o baladă Power în manieră Americană, moştenire Heart, ambalată modern, electro-acustic.
„Forgiven” rămâne în aceeaşi zonă, este mai Electro, mai la zi ca sunet şi abordare, dar devine uşor monoton materialul, îşi pierde din energie, chiar dacă tema este nimerită, orchestraţia bine proporţionată, sunetul gras, totul este mult prea previzibil.
„Sometimes” trezeşte amintiri Heavy Metal, riff-ul tradiţional este filtrat şi distorsionat up to date, strofele în forţă construite pe chitare contrastează cu refrenul mai modern şi mai colorat, o combinaţie reuşită şi extrem de cursiv realizată, o piesă interesantă ce ne mai scoate din amorţeala baladelor anterioare. Pe alocuri aminteşte de Korn, dar sunetul este mult mai cuminte.
„Never Surrender” readuce tonul mai aşezat de Hard Rock în amestec cu Alternativul la modă, o piesă aerisită, orchestrată fin, dar nimic mai mult.
„Lucy” închide materialul cu înc-o piesă lirică, într-un ton cald, uşor epic cu puţină coloratură de Rock Simfonic.

Un disc plăcut, poate prea plăcut pe alocuri, cred că dacă se concentrau mai mult pe latura Rock/Metal erau mai interesanţi, parcă au pus alături prea multe balade şi momente lirice şi uşor plictisitoare, dar poate tocmai aceste balade le vor facilita accesul la radio şi implicit le vor aduce mai mulţi fani.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=s9xWeEtQstM&feature=related]

Relax

Amicul meu Alin mi-a trimis un link la un filmuleţ de pe YouTube postat pe blogul lui cu textul: „Iaca de ce nu conduc io par exemple.” Am râs de m-am spart, filmuleţul e criminal!

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=GEhCm3nMGLs&feature=player_embedded]

Nici eu nu conduc, nici n-am carnet, dar ideea e alta: iaca de ce nu bag „io” substanţe în mine. Adică sunt măscărici suficient şi fără… 😀 Cine vine la Cybermental poate să vadă cu ochii lui joi.

Până una-alta…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=lyl5DlrsU90]

Sau asta:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4RuD3zYb6ak&feature=related]

Week-end plăcut. 🙂

KiEw şi13th Monkey – interviu cu Andreas “Thedi” Thedens

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-lYHOOY3Mik&feature=related]

AKM: Salut!
Thedi: Salut!
AKM: În sfârşit ne vedem, e drept online, dar…
Thedi: Curând şi faţă-n faţă 🙂
AKM: Abia aştept!
Thedi: Hehehe! Şi noi suntem nerăbdători să ajungem la eveniment!
AKM: Bun, să vorbim despre muzica voastră şi…în general despre tot!
Thedi: Da, să facem asta!
AKM: „Institutul pentru Terapie Electro-Acustică…”
Thedi:  😀
AKM: Poţi explica asta?
Thedi: KiEw este o organizaţie într-un ospiciu cu medici şi pacienţi, astfel Institutul este cumulul de sunete cu care pacienţii sunt trataţi pentru însănătoşirea lor. Aşa că dacă vii la un spectacol KiEw, beneficiezi de o sesiune de terapie, în fapt eşti în mijlocul ei.
AKM: Prin faptul că te prezinţi la un spectacol KiEw pacientul admite faptul că este bolnav”?
Thedi: Well – Atâta timp cât nu este clar unde poţi trage linia între „normalitate” şi „nebunie” şi nu poţi să ştii cine este „normal” şi cine „nebun”, poţi fi bolnav, dar să nu realizezi acest fapt. Cum nu este clar cine poate definii corect „normalitatea”, s-ar putea să nu te simţi bolnav. Asta însă nu înseamnă că un show KiEw, o astfel de sesiune de terapie te va ajuta să vezi diferenţa.
AKM: Diferit în ce sens?
Thedi: Diferit de punctul obişnuit de a privii problema. Perspectiva se schimbă, se mută.
AKM: De la realitate la ce?
Thedi: De la realitate la o altă realitate.
AKM: Realitatea voastră?
Thedi: O realitate pe care o vezi când deschizi ochii. Nu realitatea pe care crezi că o vezi. Noi poate îţi deschidem ochii şi după asta poate nu mai este clar cine este medicul şi cine pacientul.
AKM: În calitate de compozitor şi performer, cum găseşti legătura dintre realitate, sunet, tu şi nevoile pacienţilor?
Thedi: Cum se întâmplă în mod curent şi se întâmplă şi într-o terapie, mereu există un progres, omul evoluează. Trebuie să urmăreşti reacţia oamenilor la terapia acustică pe care le-o oferi şi chiar dacă sunetul se modifică, tema şi scopul pot fi aceleaşi. Este vorba despre căutarea sunetului perfect.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dvwP_JWQmsg&feature=related]

AKM: Faceţi acest lucru de multă vreme, aveaţi acest scop propus de la început?
Thedi: Am pornit în 1990 cu experimente dadaiste şi chestii zgomotoase, dar de la primul spectacol, de la prima piesă creeată, tema, ideea terapiei a existat. Piesa ce a deschis primul spectacol în 1993 – prima noastră apariţie live – a fost „Meister des Wahnsinns” („Master of Madness”). Unica constantă în piesă era un track care repeta pe diferite voci: „Ich bin nicht verrückt” – nu sunt nebun. Probabil atunci eram ceva mai mult pacienţi decât acum când ca parte a terapiei suntem şi medicii. Este un fel de cerc: persoana care aparent este normală, devine nebună, primeşte terapia – care poate sau nu să funcţioneze – şi tratează medicul care din acel punct este şi el „nebun”. Dar cum spuneam, definiţiile vin dintr-un punct de vedere exterior pe care nu-l poţi lua ca certitudine: se schimbă, curge, se transformă.
AKM: Un cerc în jurul creierului?
Thedi: Poate un cerc în interiorul creierului – ca o sinapsă.
AKM: Totul se transformă, chiar şi terapia. Reacţia pacientului poate schimba terapia.
Thedi: Da. Dar tot nu este evident că persoana care oferă terapia nu este cea care de fapt are  nevoie mai mare de terapie şi ar putea fi un pacient mai bun.
AKM: Terapia fiind muzica voastră, aţi observat mutaţii semnificative în decursul? Şi dacă da, ce a cauzat-o?
Thedi: Da, s-au petrecut transformări, de la experimentele dadaist timpurii spre o muzică cu mai multă susţinere ritmică ce a făcut-o mai consumabilă pentru unii. Dar doar pentru unii. Şi asta fiindcă şi noi ne-am schimbat, aş numii asta progres.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YmKZI-tQ1To]

AKM: Poţi numii unul din albumele voastre ca fiind punctul de cotire?
Thedi: Cu siguranţă „Feierabend” a fost un moment important fiindcă a fost foarte populară în cluburi, un lucru pe care nu-l planificasem şi am fost foarte surprinşi. Şi a fost şi primul album scos prin „Out of Line”.
AKM: Pe disc aveţi şi un cover după Tone-Loc: „Funky Cold Medina”, cum aţi ales piesa?
Thedi: A fost o alegere personală 🙂
AKM:  😀
Thedi: Îmi place piesa. Când în 1989 am fost în America, piesa rula la radioul din avion şi am ascultat-o de mai multe ori, încă o mai am în cap. Mai sunt piese care pe viitor ar merita re-aranjate, dar facem rar aşa ceva.
AKM: Apropo, aveţi multe variante la „Feierabend”!
Thedi: Da, sunt ceva remixuri.
AKM: Este aceea cursă pentru sunetul perfect?
AKM: Nu neapărat piesa aceasta, dar având în vedere remixurile… Este mai mult rezultatul progresului şi schimbului de idei, să vezi ce gândesc ceilalţi când îţi ascultă materialul. Cum se transformă sunetul.
AKM: Deci toată lumea într-un fel caută acel sunet perfect ..
Thedi: Poate că scopul nu este sunetul şi drumul parcurs în căutarea lui, mai importantă este parcurgerea drumului decât atingerea scopului. Şi sunt multe căi. Ai căile care din nou sunt forme de terapie.
AKM: Din punctul de vedere al publicului ai văzut vre-o schimbare?
Thedi: Cum ar fi? Sau să-ţi răspund scurt: sigur.
AKM: Cum?
AKM: Este o călătorie de 20 de ani şi continuă…
Thedi: Da, aproape 20 de ani şi continuă.
AKM: Cum s-a schimbat reacţia publicului de la prima piesă până-n prezent?
Thedi: Prima piesă am scos-o pe casetă şi n-au fost mai mult de 10 copii. Dar toţi prietenii ştiau piesele şi le-a plăcut. Era o marfă de consum greu. Nu era aşa zgomotoasă, dar nici uşor de ascultat.
AKM: Ce v-au influenţat la începuturi?
Thedi: Un amalgam de Kraftwerk, Throbbing Gristle, Einstürzende Neubauten, Joy Division, Der Plan
AKM: Şi ulterior?
Thedi: Tot aceleaşi.
AKM: Şi acum…?
Thedi: Nimic nu s-a schimbat prea mult   Vorbind la general, suntem deschişi. Ascultăm: industrial, electro, techno, drum’n’bass, hiphop, pop, etc, deci de la Nine Inch Nails la Johnny Cash şi The Beastie Boys… totul 🙂
AKM:  😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hKNReYfZKxs&feature=related]

AKM: Să revenim la prezent…
Thedi: Sigur 🙂
AKM: „Mental [per]mutation” este titlul următorului album…
Thedi: Este încă într-un stadiu de creaţie. Dar curând o să-l finalizăm.
AKM: Ce aduce nou acest material?
Thedi: Este un documentar sonor unde ne situăm în prezent. Este puntea dintre albumul anterior audio-terapeutic, către trecutul mai zgomotos şi prezent. Aş spune că avem un sunet proaspăt, am progresat fără să ne schimbăm stilul.
Dacă asculţi „Käferfrühstück” sau „Mister 29” şi „Delusion” poţi să-ţi faci o idee.
AKM: Vom auzii şi piese noi la Cybermental?
Thedi: Da.
Thedi: Cu siguranţă piesa „Käferfrühstück” care este favorita mea de pe album şi al momentului. Dar şi piese care abia de curând au intrat în set-ul live cum este şi „Stille/Stimme” tot de pe noul album. Sperăm să terminăm discul în curând. În paralel am imprimat şi albumul de debut 13th Monkey şi urmează să-l lansez în octombrie. Şi cu 13th Monkey vom cânta piese noi la Cybermental. Şi mă simt onorat că particip cu ambele proiecte!
AKM: Mai ai şi alte proiecte?
Thedi: Nu, numai 13th Monkey şi KiEw. Şi remixuri… Dar cu remixurile am lăsat-o mai moale, tot timpul meu este dedicat albumului KiEw.
AKM: Ce a condus la naşterea proiectului 13th Monkey?
Thedi: Nu este vorba despre o necesitate ci este un alt mod de lucru. Harm, cealaltă jumătate a proiectului este un bun prieten, mi-a fost şi vecin până să se mute la Berlin. Este capul unui colectiv Techno din oraşul meu natal Lüneburg, Sonic Fiction crew. Am folosit numele 13th Monkey când am remixat o piesă KiEw pentru o compilaţie, dar ulterior m-am gândit că ar fi grozav să-l transform într-un proiect. Harm a fost invitat la spectacolul aniversar de 15 ani al KiEw-ului deoarece îmi place stilul lui şi ulterior am hotărât să formăm un duo sub numele 13th Monkey. Am organizat un party: „Digital Hardcore Riot” unde au fost invitaţi şi Ambassador 21, nişte prieteni buni din Belarus, au cântat şi pe „Mister 29”, piesă de pe albumul KiEw.
Lucrurile au progresat rapid. 13th Monkey este diferit, totul este un jamsession live, exclusiv pe hardware, cât timp în KiEw prima oară pregătim materialele în studio şi doar după aceea pregătim şi variantele de scenă. Deci cu 13th Monkey ne întâlnim şi îi dăm bătaie cu improvizaţiile, în aşa fel, live, a fost imprimat şi materialul primului disc. Uneori folosim şi piese KiEw.
AKM: Deci asta este reţeta şi pentru live-urile 13th Monkey?
Thedi: Avem ideea pieselor pe care le vom mixa, restul vine din mers. Folosim o groază de groove box-uri, pattern-uri şi piesele pot fi lungite sau scurtate, dar niciodată nu sună la fel. Este dificil să transporţi toată aparatura tot timpul, dar sperăm să aducem cu noi cât mai multe pentru Cybermental   Ne lăsăm doar mesele acasă.   Sunt foarte curios să ascult toate trupele româneşti cântând la festival şi la fel sunt curios de public!
AKM: Ai ceva să transmiţi publicului?
Thedi: Suntem foarte nerăbdători să cântăm la voi şi sper să vă placă sunetul nostru!   Şi dacă nu vă place, nicio problemă, puteţi să vă prefaceţi că vă place!   He he he he! Sau vă vom trata până când o să vă placă!
AKM:   Abia aştept să vă văd!
Thedi:  🙂

(traducerea din engleză Mr. Pan[k]sament, preluat de pe pagina Cybermental)

Puteţi descărca gratuit de aici 13 Monkey live la Amsterdam!

Şi alte înregistrări 13 Monkey AICI.

Pe situl KiEw la pagina AUDIO puteţi asculta şi descărca mai multe piese şi găsiţi clipuri la pagina VIDEO.

CYBERMENTAL: festivalul de unde pleacă glonţul

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_lZmbSb8MyY&feature=player_embedded]

Şi un alt interviu….

„Mr. Pan[k]sament, fostul vocalist al trupei Punk Pansament, va cânta în premieră melodii dintr-un nou proiect solo, în cadrul festivalului Cybermental – care va începe pe 30 septembrie.

[bandcamp album=3815964024 size=venti bgcol=FFFFFF linkcol=af232d]

Festivalul internaţional de muzica si cultura electro-industrial Cybermental 4 va avea loc între 30 septembrie şi 2 octombrie, evenimentul fiind organizat de casa de discuri AKM. Festivalul va fi găzduit de două cluburi bucureştene: de Suburbia pe 30 septembrie şi de Silver Church pe 1 si 2 octombrie. Vor fi invitate trupe autohtone, dar şi formaţii din Germania şi Elevetia. Printre acestea se numără formaţiile Kiew, Somna, Cycler, Roger Rotor, Brazda lui Novac si 13th Monkey.

Pe 1 octombrie, fostul solist al trupelor Punk Pansament şi Nation’s Slum va cânta în premieră piese de pe albumul „One Bullet Revolution”, care urmează să fie lansat în această toamna. „Albumul este rezultatul muncii din ultimii ani, fiind primul meu material solo. Este extrem de diversificat si colorat, conţine piese diferite, dar toate aduse în zona Post-Punk, industrial şi experimental. E continuarea firească, evoluţia, de la Pansament la Nation’s Slum şi la ce si cine sunt acum”, a declarat Mr. Pan[k]sament în exclusivitate pentru B24fun.ro.

One_Bullet_Revolution_FRONT

Recent, muzicianul a lansat video-clipul piesei One Bullet (Resolution). Piesa combină două concepte diferite: “arta ca glonţ”, ca armă eficienta, şi “revoluţia chirugicală – un singur foc de arma poate schimba cursul istoriei”, explica Mr. Pan[k]sament. Clipul include imagini cu politcieni români, dar şi cu revoluţia din ’89. „Sunt 20 de ani de când s-a lansat formaţia Pansament şi 20 de ani de la revoluţie. Lucrurile au sens, se închide un cerc”, mai spune Mr. Pan[k]sament (aka Attila Blaga).”

(Victor Popescu , 24 FUN )

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

IAMX – concert la Fratelli şi noul album: Kingdom Of Welcome Addiction

Dacă numele trupei IAMX (I Am X) nu vă spune nimic, numele lui Chris Corner, cel aflat în spatele acestui proiect a fost strâns legată de formaţia Sneaker Pimps până în 2003.
Concertul va avea loc joi, 1 octombrie, la Fratelli Studios (Bucureşti, Strada Glodeni 1-3) şi face parte din turneul de promovare al noului album „Kingdom of Welcome Addiction” lansat pe 19 mai 2009. În deschiderea spectacolului va presta DJ Marika, preţul uni bilet fiind 50 RON, evenimentul este planificat pentru ora 21.

Sneaker Pimps au spart în 1996 cu albumul de debut „Becoming X” şi cu single-urile „6 Underground” şi „Spin Spin Sugar”. Oscilând interesant în zona Trip-Hop colorată cu elemente Dub şi Downtempo, muzica lor Electronică a câştigat teren foarte repede. În 1998 este lansat un disc remix „Becoming Remixed”. Din trupă pleacă solista Kelli Dayton şi microfonul este preluat de Chris Corner şi 1999 aduce în această formulă albumul numărul doi: „Splinter”. Sunetul mai întunecat, textele mai obscure şi vădita orientare spre zona Dark, a speriat o parte din public şi chiar dacă albumul n-a mai avut vânzările fabuloase ale precedentelor materiale, este un disc de calitate. „Bloodsport” apare in ianuarie 2002, continuă linia discului anterior, poate cu ceva mai multă infuzie de Electro, dar tot într-o zonă destul de Dark. Sneaker Pimps 4 n-a mai apărut niciodată, majoritatea pieselor au fost folosite de Chris pentru primul album al noului său proiect IAMX: „Kiss + Swallow” lansat în 2004.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OJSYzBqA9RA]

IAMX se situează în zona Electro cu accente vii de Glam/Goth şi un sunet Retro cu rădăcini în New Wave-ul anilor ’80 şi în aşa numitul Synth Rock. Cum spune Chris, este un alter-ego al său. Imaginaţi-vă un Placebo fără chitare (şi coi) trecut pe sintetizatoare sau un Kajagoogoo machiat extrem şi interpretând piese Joy Division. Asta ca idee, nu că ar fi rău ce se întâmplă în IAMX.
„Kiss + Swallow” reprezintă o ruptură radicală faţă de Sneaker Pimps. Muzica devină foarte electronică şi sintetică, ritmurile mecanice şi tot sound-ul ne trimit înapoi undeva în discotecile anilor ’80, epoca Post-Punk şi începuturile New Wave-ului, machiajele stridente cu rădăcini Glam, preluate de mişcarea Goth şi răspândită şi sub eticheta „Gruffi”, să zicem bunica lu’ Emo. 😆
Discul este destul de colorat, piesele mai ritmate sunt intercalate cu piese lente, mai întunecate, orchestraţii minimaliste şi experimente sonore bizare. Un disc avangardist dintr-o abordare Retro, un experiment interesant.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6e4GQFnKiDw]

În 2006 apare „The Alternative” care păstrează linia precedentului material, interesant este faptul că varianta originală lansată în Germania şi Elveţia a fost aproape complet remixată pentru ediţia din Anglia şi America. De notat este şi aportul vocii lui Janine Gezang.

IAMX_cover

Şi am ajuns la „Kingdom of Welcome Addiction”.
Noul material aduce un sunet mai proaspăt, mai la zi, chiar dacă elementele de bază rămân în aceeaşi zonă Electro/Goth.
„Nature Of Inviting” deschide discul cu un bas puternic, un sound mai modern de sintetizatoare, toba sună amplu, dar uşor mecanic, chitara este filtrată ca şi vocea pe anumite pasaje. Piesa are forţă, surprinde prin abordarea mai modernă, soundul mai rafinat.
„Kingdom Of Welcome Addiction” pleacă de la o temă de pian, creşte, oscilează, are puls şi atmosferă, alternează momentele mai soft cu pasajele ample, susţinute de coruri şi covoare suprapuse de sintetizatoare. Plăcut valsul temelor şi stărilor diferite, chiar dacă Chris Corner niciodată nu a părut împăcat cu sarcina de frontman şi voce principală, timbrul său convinge mai ales prin vibraţie şi sinceritate.
„Tear Garden” revine cu un ritm mai alert, sunetul modern este combinat cu o temă cu uşor iz Parizian, sunete obscure colorează demersul sprijinindu-se pe pian şi pe vocea uşor tristă, reţinută a lui Chris Corner. Atmosfera rămâne apăsată, elementele Dark sunt interesant îmbinate cu o orchestraţie uşor bizară şi un sunet modern, viu.
„My Secret Friend” (feat. Imogen Heap) rămâne în aceeaşi zonă misterioasă, chiar dacă toba aduce un suport mai pregnant, sunetele stranii şi vocea „plutitoare” menţin atmosfera întunecată. Mi-am amintit de o altă trupă care experimentează într-o zonă apropiată, The Knife şi atmosfera chiar dacă poartă o manta de altă coloratură, este apropiată şi de fazele Dark al Sneaker Pimps-ului.
„An I For An I” vine cu o altă temă minimalistă şi colorată de sintetizatoarele distorsionate şi de intervenţii zgomotoase ale chitarei. Tot strict ilustrativ i-aş amintii pe Massive Attack, aici au ceva din pulsul acestora, energia explozivă pe care reuşesc să o transpună. Momentele mai aerisite contrastează perfect cu ieşirile zgomotoase, sunetele bizare, zgârie, au nerv.
„I Am Terrified” aduce puţin calm cu o nouă temă furnizată de pian. Vocea este din nou mai reţinută, abordarea mai sensibilă. Este o baladă mai aerisită, în ciuda uşorului iz de clişeu, este plăcută, are vibraţie şi gravitate. Sunetele curg, lasă loc de meditaţie.
„Think Of England” are mai multă energie, este o piesă Rock ambalată Electro, chiar dacă nu are incisivitatea unor Placebo, are abordarea aceea de anthem, are dinamism, sintetizatoare bâzâie cu forţă, ritmul este săltăreţ.
„The Stupid, The Proud” este un moment liric însoţit de o chitară acustică şi piperată de sintetizatorul ambiental şi de pian. Mixtura elementelor Trip-Hop cu abordarea New Wave este din nou interesantă.
„You Can Be Happy” mi-a amintit de The Cure. Cu excepţia vocii lui Chris Corner compoziţia ne duce undeva în aceea lume stranie, îmbibată cu sunete misterioase, susţinută de basul pulsant şi de toba monotonă cu nuanţe mecanice. Încă o piesă de atmosferă şi cu amprentă Goth de anii ’80, o incursiune reuşită în bizar.
„The Great Shipwreck Of Life” păstrează umbra anilor ’80, este un menaj între New Wave şi Goth tradiţional într-o manieră minimalistă, adoptată ritmului de dans şi distorsionată de sintetizatoare şi filtre.
„Running” închide materialul într-o atmosferă mai aşezată, aduce o neaşteptată rază de speranţă, este o compoziţie mai luminoasă care pune punctul elegant şi plăcut la finalul unui material destul de tulburător, întunecat şi plin de contorsiuni.
Cu siguranţă cu acest disc IAMX fac un mare pas înainte în cariera lor şi succesul este din nou aproape de Chris Corner şi asta fără să fi făcut compromisuri majore sau să se fi îndepărtat din zona întunecată al Goth-ului.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=XR66_6gXfdE]

IAMX Site oficial

IAMX MySpace

CYBERMENTAL 4 date, locaţii, bilete şi program

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

Fix într-o săptămână debutează ediţia a 4-a Cybermental.
Festivalul a debutat în 2006 cu o seară de Electro/Industrial în clubul „El Comandante”, la vremea aceea gazda party-urilor săptămânale AKM.
Tot acolo s-a desfăşurat şi ediţia a 2-a în 2007, în zona underground interesul a crescut pentru manifestarea unică din zona Europei de Est.
2008 a adus nu doar schimbarea locaţiei, respectiv locaţiilor, dar şi extinderea festivalului de la 1 la 3 zile.
Prima zi a debutat în clubul „Acolo”, noua gazdă a party-urilor marca AKM, următoarele două zile fiind găzduite de proaspăt deschisul club „Control”.
Reţeta s-a păstrat şi pentru anul acesta. Festivalul debutează miercuri, 30 septembrie în „Suburbia” urmând ca pa 1, respectiv 2 octombrie festivalul să fie găzduit de clubul „Silver Church”.

Ca de fiecare dată, festivalul are un scop caritabil, profitul rezultat va fi donat câtre „Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii” din sectorul 4, str. Secuilor nr. 9A.

Biletele pot fi procurate în fiecare seară la intrarea în club.
30 septembrie – Suburbia – 15 RON
1 octombrie – Silver Curch – 30 RON
2 octombrie – Silver Church – 30 RON

Cybermental.4

Programul festivalului de anul acesta:

miercuri, 30 Septembrie

@ Suburbia  (str. Şelari  nr. 19)

DOMINUS
NOETIC PURGE
CLOCK : DIVIDER
SOSK
KATALEPSYS
INDJS
Mr. H

**************************************
joi, 1 Octombrie

@ SILVER CHURCH  (Calea Plevnei nr. 61)

20.00 – open doors
13th MONKEY /DE
ROGER ROTOR /CH
BRAZDA LUI NOVAC
AKM
EKLIPSE
MISTER PAN[K]SAMENT
ODT

**************************************

vineri, 2 Octombrie

@ SILVER CHURCH  (Calea Plevnei nr. 61)

20.00 – open doors
KiEw /DE
SOMAN /DE
CYCLER
MATZE
CONTORSIONIST
CANDLESTICKMAKER

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dryd8wafhdI]

Curve şi droguri

Riscurile sociale, conform unui proaspăt comunicat emis de Cotroceni sunt curvele şi drogurile. Despre prostituţie am vorbit în cel mai citit post al meu, „escorte, dame de companie, salon de masa”, accesat de peste 1500 de curioşi. Nu este zi ca motoarele de căutare să nu arunce pe pagina mea oameni în căutare de prostituate: dame companie, escorte gara de nord, femei prostituate… etc.
Societatea făţiş ortodoxă şi pseudo-puritană, sare ca arsă. Cum să dezincriminezi prostituţia şi consumul de droguri?!
Ţara e praf, trenurile deraiază pe o infrastructură în aer, criza se agravează, vin (iar) alegeri, statul este falimentar de atâta hoţie şi nepricepere, de sex şi droguri ne arde? Nu zic că nu avem (şi) mii de alte probleme – ba, chiar spun că nu prea ştiu ce sector nu are probleme – dar constat că orice discuţie despre subiectele fierbinţi ca prostituţia, pornografia şi drogurile este constant inoportună.
Pe de o parte e mare prefăcătoria, politicienii şi-au făcut un obicei din a pupa-n cur reprezentanţii bisericii şi sunt convinşi că prin asta câştigă puncte în ochii votantului turmentat şi probabil că există o masă largă, predominant rurală care chiar pune botul în continuare la astfel de ieşiri  de paradă, pe de altă parte – şi am mai spus şi asta – incertitudinea, portiţele, legislaţia obscură din această zonă, favorizează exact dezvoltarea ei nestingherită şi sunt mulţi oameni din zona politicului sau apropiaţi de ea care au afaceri super profitabile tocmai din aceste activităţi.
Nu pot uita nici „marile acţiuni” pompieristice ale Poliţiei menite să stârpească criminalitatea ale căror victime de fiecare dată au picat biete curve de trotuar şi mărunţi distribuitori de marijuana… Păi dacă aceştia ar fi scoşi din zona penală, Poliţia cu ce s-ar mai lăuda/justifica?
Aşa, cu prevederi semi-obscure, mai scapă şi un Ţiriac junior, capii reţelelor pot să-şi facă treaba liniştiţi şi îşi dau partea şi la Poliţie şi la clasa politică, să fie toată lumea fericită. De ochii prostimii mai bagă o curvă la pârnaie, arestează un student ameţit dintr-o discotecă unde şmecherii ştiau dinainte că o să fie razie şi s-au evaporat elegant…
Fac cum fac, tot fraierii şi fraierele o sug. Sistematic.

Şi tot fraierii sunt poftiţi la vot. Nu legat de prostituţie ci să trimită gaşca veselă odată la 4 ani în parlament sau câte un bufon odată la 5 ani la Cotroceni…  Să trăiţi cum aţi votat! 😆 😆 😆

Acum, guvernanţii ar taxa şi aerul inspirat şi – evident – şi cel expirat. Problema e că ei fac şi cele mai mari afaceri şi cele mai mari evaziuni… Circ şi cozonac? Nuuuu! Sex şi droguri! 😆

[polldaddy poll=1439857]

FMI ne mai dă nişte bani. Mai că-mi vine să zic: i-aş băga-n curve şi droguri decât (tot) în buzunarul politicienilor! De parcă nu tot acolo ar ajunge… în fine!

De droguri nu mă ating, cu toate că şi sexul e un drog şi… 😀 dar bag suficiente ţigări şi ling destul alcool.

Vine iarna şi… foamea. Sexul şi drogurile o vreme te mai ţin în viaţă… cei drept, iluzoriu.   Sunt un tip responsabil şi mi-am exprimat şi opţiunea electorală:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

Doi în unu – import Canada

Dacă VoiVod au marcat lumea muzicală prin combinaţia elementelor Metal din zona Thrash cu un sunet mecanic şi infuzie de Psihedelic şi progresiv, Fear Factory au venit din zona Death Metal-ului şi treptat s-au apropiat de Industrial şi Electro, muzica lor influenţând în mod determinant evoluţia multor formaţii.

Vin veşti contradictorii din tabăra veteranilor Fear Factory. Trupa care şi-a suspendat activitatea în 2006, acum se află într-un proces de reorganizare. Chitaristul Dino Cazares şi vocalul Burton C. Bell lucrează la un nou album, planificat a fi lansat la începutul anului 2010. De partea cealaltă a baricadei se află Christian Olde Wolbers şi bateristul Raymond Herrera – ambii membrii co-fondatori al formaţiei – au depus o plângere penală contra foştilor colegi pentru folosirea abuzivă a numelui Fear Factory şi Dino Cazares şi Burton C. Bell au fost nevoiţi să contramandeze toate concertele contractate pe anul în curs. Momentan ei lucrează cu basistul Byron Stroud şi bateristul Gene Hoglan la terminarea albumului şi speră soluţionarea conflictului cu foştii colegi.

În paralel, Dino Cazares a lansat alături de formaţia sa DIVINE HERESY, albumul cu numărul doi: „Bringer of Plagues” şi Burton C. Bell s-a alăturat proiectului CITY OF FIRE şi au lansat albumul auto-intitulat.
Despre importanţa formaţiei Fear Factory nu cred că este nevoie să mai vorbim. „Soul of a New Machine” din 1992 a fost piatră de hotar în evoluţia Metal-ului modern, un şir lung de artişti au fost influenţaţi de noua abordare de la Korn, Coal Chamber, Limp Bizkit, Slipknot până la Machine Head, Disturbed, Static-X, Chimaria sau Spineshank.

Divine_Heresy_-_Bringer_Of_Plagues

Chiar dacă solistul Tommy Vext de pe albumul de debut „Bleed the Filth” din 2007 a fost concediat în urma unei altercaţii din timpul unui concert, stilul grupului n-a suferit nicio schimbare, noul sosit Travis Neal fiind la fel de incisiv ca predecesorul său, ba, chiar are calităţi vocale mai extinse, stilul său seamănă perfect cu cel al lui Phill Anselmo, timbrul său pe pasajele grave are acelaşi şmirghel iar la abordările melodioase aminteşte de… Burton C. Bell.
„Bringer of Plagues” a fost lansat pe 28 iulie 2009 şi conţine 12 piese proaspete în aceeaşi manieră incisivă, un Metal modern, proaspăt şi flexibil, dar cu rădăcini solide în Metal-ul brutal şi tradiţional.
„Facebreaker” îţi rupe faţa cu un intro de Death Metal/Grindcore, riff-urile sfâşie, apoi vocea trece rapid din nota lui Anselmo la Burton C. Bell şi înapoi la urletele brutale. Toba macină infernal, ritmul este turat la maxim şi ruperile, schimbările, nu fac decât să accentueze şi să coloreze piesa.
„The Battle of J. Casey” menţine ritmul alert, este un amestec de elemente Grindcore cu abordarea cea mai brutală marca Pantera. Vocea lui Travis Neal rupe iar bateristul Tim “The Missile” Yeung (trecut şi prin Hate Eternal, All That Remains, Vital Remains şi Nile) este aproape inuman şi incredibil.
„Undivine Prophecies” este un scurt intro tensionat ca „Bringer of Plagues” să explodeze cu putere în boxe, ritmurile alternează cu rapiditate, strofele rămân în zona extrem de brutală iar refrenul ne aduce în zona marca Fear Factory. Combinaţie dinamică, aproape ucigaşă.
„Redefine” macină cu aceeaşi intensitate, refrenul însă este melodic, aerisit, familiar fanilor Fear Factory, te rupe din uraganul zgomotos şi-ţi permite să-ţi tragi sufletul.
„Anarchaos” începe într-un ton grav, apăsat, ritmul scade puţin, dar nici vorbă de lejeritate, Divine Heresy rămân exclusiv în zona brutală, dar arată că nu doar viteza îi face extremi şi ştiu să pună presiune şi altfel. Refrenul este incisiv, un bridge mai lent şi apăsat schimbă uşor tonul, chiar dacă toba menţine ritmul iar un mic pasaj psihedelic colorează în mod plăcut compoziţia.
„Monolithic Doomsday Devices” începe cu vocea filtrată, apoi tobele apocaliptice preiau prim-planul, alternanţa momentelor extrem de rapide şi ale celor mai lente şi apăsate dă un balans incisiv compoziţiei.
„Letter to Mother” sună în manieră mai tradiţională, este o temă Speed tunată şi implementată în abordare mult mai brutală, sună incisiv şi proaspăt, asta şi datorită vocii puternice, dar capabile şi de melodicitate al lui Travis Neal şi al construcţiilor ritmice extrem de precise şi ingenioase.
„Enemy Kill” readuce puţin aerul Pantera într-un ton foarte brutal, refrenul mai armonios contrastează în mod pozitiv cu măcelul din strofe, face ca muzica să fie mai acceptabilă şi pentru ascultătorii obişnuiţi cu Metal-ul diluat şi împins de mass-media.
„Darkness Embedded” surprinde cu intro-ul acustic, vocea curată şi melodia adusă de Travis Neal, riff-ul intră hotărât, dar piesa rămâne într-o zonă Heavy, este o baladă Power, dar Power pe bune! 😆 Interesant intermezzo.
„The End Begins” aduce secvenţe de sintetizatoare bine amestecate cu brutalitatea chitarei şi avem încă o piesă cu notă Pantera, mai lentă decât majoritatea pieselor de pe album, dar cu nimic mai uşoară.
„Forever the Failure” este bonus-ul pentru ediţia Japoneză, o piesă brutală, neiertătoare, tot cu urme evidente de Pantera, dar aceste asemănări, înrudiri cu Regii Texani nu deranjează, mie chiar mi-au făcut plăcere.

Divine Heresy au furnizat un disc brutal, dar foarte bine făcut, un produs de calitate: Metal la maxim!

front_1front_2

Cu totul alta este abordarea de pe „City of Fire”, noul proiect al lui Burton C. Bell unde îi are colegi pe: Byron Stroud (Zimmer’s Hole, Fear Factory, Strapping Young Lad) la bas, Ian White – voce/chitară, Terry “Sho” Murray (Shocore) – chitară şi Bob Wagner (Shocore, Econoline Crush) – tobe.
Albumul auto-intitulat şi lansat pe 15 august 2009 este un omagiu/tribut adus oraşului Vancouver.
Muzica este extrem de colorată, se amestecă şi se succed abordări şi stiluri diferite de la Metal brutal la Post-Punk, Alternativ, Industrial şi tot felul de experimente sonore.
„Carve Your Name” începe în manieră tradiţională, un Metal incisiv şi-n forţă cu rezonanţe Thrash şi Groove, sunetul este gras şi modern, un amestec gustos între VoiVod, Fear Factory şi Strapping Young Lad, o combinaţie din care rezultă ceva nou şi proaspăt, destul de schizofrenic, dar pulsant, viu.
„Gravity” introduce o atmosferă apăsată, ritmul este mai lent, compoziţia are o notă Alternativă, uşor Post-Grunge, dacă n-ar fi vocea lui Burton C. Bell atât de marcantă şi inconfundabilă, ar amintii poate de Tool şi experienţele lor uneori bizare, piesa are apăsare, gravitează. 🙂
„Rising” combină în mod plăcut elemente Grunge cu sonoritatea Blues şi infuzia de Metal, doar stric ilustrativ aş aminti de Down, dar aici este altceva, muzica se leagă altfel, accentul cade pe atmosfera creată şi trupa reuşeşte să arunce-n „joc” elemente diferite pentru a atinge scopul şi o fac foarte bine.
„A Memory” rămâne cam în zona piesei anterioare, riff-uri Metal se amestecă fluid cu melodii armonioase, deschise, pasaje lente, liniştite sunt urmate de momente mai în forţă, mai energice, totul curge în mod natural şi firesc, sună plăcut şi proaspăt.
„Spirit Guide” este un Heavy Metal tradiţional într-un ambalaj modern, atmosfera a la Black Sabbath este strămutată într-un viitor SciFi grav şi rece, undeva la limita dintre VoiVod şi Fear Factory. Un experiment interesant şi intens.
„Coitus Interuptus” amestecă abordarea Hardcore şi Post-Punk cu sunetul uşor Industrializat şi cu abordarea vocală tipică lui Burton C. Bell din Fear Factory, momentele dominate de riff-uri sunt urmate de pasaje mai bizare şi de avangardă. Este admirabilă pofta de a cânta şi de a nu ţine cont de nici un fel de limitări stilistice al formaţiei.
„Hanya” readuce în prim-plan chitara, riff-ul tăios, Metal-ul cu amprenta S.F. a la Fear Factory, dar şi VoiVod. Tonurile sunt sumbre, schimbările de ritm şi atmosferă cresc tensiunea, măresc nota de mister.
„Emerald” este un „cântecel” acustic, un moment de calm şi meditare, simplitatea are un farmec anume, pauza este bine venită şi aduce o briză de prospeţime.
„Hollow Land” revine în forţă, este o piesă în notă Fear Factory ambalată într-o atmosferă Post-Punk şi Post-Industrial, cu schimbări de ton şi răsturnări ritmice şi armonice. Este încă o perlă pe un album colorat şi avangardist.
„Dark Tides” ne aruncă în obscuritate, o lume a umbrelor construită din şoapte şi sunete, din zgomote şi incertitudini, este o compoziţi îmbibată cu mister şi gravitate.
„Rain” închide materialul într-o atmosferă mai puţin încărcată, mi-a amintit involuntar de Temple of the Dog, are ceva din acel amestec mistic de Blues şi Grunge, aproape că simţi ploaia şi prin ea eliberarea.

O surpriză foarte plăcută acest City Of Fire, sper să nu se oprească la acest material.

album_art