Animal Rights şi alte povestiri din pădurea gri

Între toate poveştile una mai cutremurătoare ca cealaltă, aproape că a trecut neobservată cazul câinilor lăsaţi să moară de foame în comuna Băneasa, judeţul Giurgiu. În anul 2009, secolul XXI, la doi paşi de o pretinsă capitală europeană, câinii sunt lăsaţi să moară de foame, se mănâncă între ei. Şi nu în stradă, la gena din spatele blocului sau pe câmp ci în cadru organizat, într-un pretins adăpost, sub patronajul unei asociaţii declarate pentru protecţia animalelor. Nu ştiu în ce măsură Iulia Căpăţână poate fi numit om…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ITO2zFpB__o]

Ce este poate şi mai şocant – în condiţiile în care ceva ne mai poate şoca sau surprinde – este faptul că asociaţia cu pricina, „Zdreanţă”, anul trecut a mai fost implicat într-un scandal similar la un adăpost din localitatea Jilava. Cumva mă depăşeşte cum mai poate funcţiona o asemenea asociaţie şi această persoană încă este-n libertate?
Pare inexplicabil şi faptul că aparent în noul caz apărut la Băneasa nimeni nu ştia nimic despre adăpostul ilegal amenajat pe un teren care nu are proprietar. Cât de mare este haosul şi până unde se întinde indolenţa umană?

Ştirea prezentată de Realitatea însă nu este un caz singular. Vrem – nu vrem, ajungem înapoi cu discuţia la Stat, la legislaţie şi la totalul eşec al sistemului.
Avem încă o dovadă a unui sistem de stat supra-dimensionat, greoi şi ineficient, a unei legislaţii cu multe lacune şi chiar şi aşa, bună/proastă, o legislaţie care în cele mai multe cazuri nu se aplică.
În ceea ce priveşte capitala, constat că programul de sterilizare al câinilor comunitari a dat rateu absolut.
Citeam în Cotidianul din martie: „Maidanezii de pe strada mea cu cât sunt castraţi mai des, cu atât se înmulţesc mai cu spor.” La prima vedere pare o ştire amuzantă, dar lucrurile chiar aşa se petrec! Eu mă gândeam să încercăm şi invers: să castrăm oficialităţile şi politicienii! 😆
În jurul blocului din Rahova unde vieţuiesc cu stoicism, cred că numărul câinilor şi al pisicilor a crescut cu cel puţin 10 ori doar în ultimele luni. Animalele sunt pline de paraziţi şi… mor de foame sub ochii noştri…

000100020003000400060007

Aproape paradoxal, pe un alt post de televiziune, PRO TV am văzut o altă ştire cum Garda de Mediu a intervenit şi confiscat nişte urşi crescuţi într-o casă din Pantelimon. Chiar dacă condiţiile în care aceste animale erau crescute nu se ridicau la cerinţele şi necesităţile impuse de lege, erau crescuţi şi îngrijiţi cu dragoste…
Uneori sistemul intervine parcă anapoda, alteori închide ochii, întoarce spatele când ar fi nevoie de măsuri ferme. Animalele trebuie ocrotite de pericolul pe care-l reprezintă oamenii…

Vorbeam despre aparatul de stat ineficient, supradimensionat şi încremenit. Despre acest sistem a vorbit ieri şi preşedintele Băsescu şi a spus că trebuie redus cu 20%. Clasa politică, presa şi sindicatele au reacţionat zgomotos, dar Băsescu are dreptate: nu profesorii, asistentele sau (micii) funcţionari de la ghişee sunt vizaţi ci frecangii de birou din aparatul guvernamental. Ceea ce nu a luat preşedintele în calcul, este că aceştia s-au baricadat şi s-au blindat cu tot felul de clauze de reziliere şi trimiterea lor în şomaj pe lângă şomajul legal înseamnă şi o serie de plăţi compensatorii de care statul în condiţiile actuale este incapabil. Cumetriile păguboase trebuiau eliminate cu mult timp în urmă, dar – nu-i aşa? – asta ar fi însemnat reformă reală ci nu doar simpla mimare care se petrece şi perpetuă de 20 de ani în România. Securişti am fost, securişti mai suntem! Şi-mi amintesc acum de ce spunea Un Şoricel, arătăm cu degetul spre Moldova, dar n-am fost capabili să ne facem curat în propria ogradă şi suntem conduşi de aceeaşi foşti activişti care acum au ifose democratice şi spirit capitalist.
FMI-ul însă este mai indulgent: dacă se realizează măcar o scădere de 2% a cheltuielilor şi scăderea economică nu o să depăşească 8%, ei consideră că ne aflăm încă-n grafic. Dacă mă gândesc că guvernul boc a plecat de la premiza unei creşteri economice de 2% şi că mulţi experţi consideră şi scăderea ci doar 8% o ţintă mult prea optimistă şi vorbesc despre o scădere reală cu două cifre… mă apucă ameţeala.

Din ciclul „Am întâlnit şi români fericiţi” astăzi: Dinu Patriciu. „Criza nu există” afirmă acesta în paginile ziarului Adevărul , din care-mi permit să citez:
”Citeam zilele trecute „Confesiunile unui bancher  toxic“ (de fapt, în original „pourri“, adică „putred“). Cărticica e o alcătuire repezită a cuiva după ce a primit un şut în fund din partea sistemului a cărui rotiţă a fost o viaţă întreagă. O astfel de întâmplare e întotdeauna un pas înainte către lupta de clasă. Omul dezvăluie toate relele din interiorul marilor instituţii financiare vinovate de criză prin inconştienţă şi lăcomie. Dincolo de oameni, caractere şi vorbe, se ascunde un mare adevăr.
Darwin n-avea dreptate. Nu funcţia dezvoltă organul, organismele birocratice îşi găsesc noi şi noi funcţii. Creşterea e scop în sine. (…)
Sprijinită pe modele statistice, matematica înăbuşă viaţa. Baloanele instituţionale plutesc agăţate de cer. Pierd legătura cu realitatea. Atunci când imprevizibilul se produce, revenirea pe pământ e brutală.”
Frumoase gânduri, frumoasă formulare, treaba este că sună totuşi ciudat din gura unui individ care s-a îmbogăţit dubios de repede şi inexplicabil de mult tocmai pe seama afacerilor încheiate în mod extrem de păgubos pentru Stat… Şi un alt sistem teoretic independent – Justiţia – îl scpală şi-l scoate sistematic cu basmaua curată.

Sper să-l citească şi să-l aprobe (aplaude) şi cei peste 1.800 de angajaţi ale unor firme din judeţul Prahova care vor fi disponibilizate în trimestrul al treilea al acestui an…
Cinism?

Pomeneam în titlu de „pădurea gri”, de oraşul în care trăim şi ne sufocăm. Citeam undeva că acum 20 de ani 60% din suprafaţa României era acoperită de păduri iar acum suprafeţele împădurite sunt sub 30%…
Suntem o specie minunată! Sper că pe cale de dispariţie…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gzMu6ugTNfA&feature=related]

Ajutor în sprijinul scriitorului Leonard Oprea

În data de 14 iulie am prezentat situaţia în care se află scriitorul Leonard Oprea în Statele Unite ale Americii.
Am spus şi atunci, mă repet, nu vreau să discut nici faptele, nici omul Leonard Oprea, faptele nu le cunosc mai mult de cât ce am citit în presă şi din ce relatează (evident subiectiv) Nardi, pe omul Leonard Oprea îl cunosc – zic eu – destul de bine, dar părerea mea n-are nicio relevanţă în situaţia de faţă. Nu vreau să discut nici acuzele aduse de Nardi autorităţilor, cred că pentru nici un om nu este o experienţă plăcută detenţia, cu atât mai puţin la o anumită vârstă şi atât de departe de casă… Cred că Nardi se simte foarte singur şi abandonat, nu pot să nu scuip încă o dată pe prietenii făţarnici care sunt aproape doar la bine şi nu doar în cazul lui Nardi ci în general… Încă mă mir cum de nimeni din cei care îi lăudau talentul şi îi ridicau statui de cuvinte, acum tac… Nu mă miră, doar îmi măreşte scârba faţă de pretinsa intelectualitate, pretinşii disidenţi… pretinsele modele morale. Să le fie ruşine – cu toate că ştiu că nu le este.

Nu pot dorii nimănui să ajungă la mâna milei publice…

Bun. Între timp am primit o scrisoare de la el prin intermediul unei doamne (Aura) şi am primit de asemenea două numere de cont, unul în lei, unul în Dolari, conturi deschise pentru ajutorarea lui Nardi. În scrisoare Nardi explică situaţia şi posibilităţile, din ce am înţeles, important ar fi achitarea cauţiunii de 1.200 Dolari. Nu-i o sumă aşa fabuloasă, nu ştiu de ce familia şi prietenii n-au capacitatea să pună aceşti bani de la mână la mână, dar poate că o chetă publică o să rezolve problema. Cum spune cea care a lăsat datele bancare: „Leonard are nevoie de orice ajutor posibil. Deja s-au adunat ceva bani, dar nu suficenţi ca să facă faţă tuturor necesităţilor! Orice contribuţie e bine venita.”

„ARISEANU GENIU – Braşov Str. Al. I. Cuza Nr. 19BANCA TRANSILVANIA, str. 13 Decembrie nr. 17 – BRASOV Cod IBAN: RO72 BTRL 0080 1201 H 617 39XX (cont in lei)RO96 BTRL 0080 2201 H 617 39XX (cont in US$)SWIFT BTRL RO 22 BVA.
Cine este interesat sa dea un ajutor, are aici conturile deschise.”

Nu a precizat, sper să intuiesc corect, este vorba despre Banca Transilvania. Am mai încercat să sprijin chete publice şi am aminiri uşor amare în ceea ce priveşte bunăvoinţa publică, miloşenia cu care ne tot fălim, dar…

Scrisoarea o public având în vedere că fiind deja postată ca un comentariu, este în fapt deja publică şi cam asta cred că-şi şi dorea cititoarea:

„Vă fac publică doleanţa lui Nardi din ultimul email pe care l-am primit de la el, astăzi, iulie 25, 2009:”

“Situaţia mea acum este aceasta:

1. Din punct de vedere medical sunt:
– pshihiatric O.K. – doar un sindrom post-traumatic datorat celor patimite in 12 ani de disidenta anti-comunista plus posiblitiatea de a panica in momente de mare stress sau agresiune verbala si fizica – se recomanda sa vad un psihiatru si sa iau ceva anti-depresive /// extrem de important: SUNT CONSIDERAT INOFENSIV;

– medical – diagnosticul ramine acelasi cu speranta de viata de 3-5 // trebuie reverificate analizele intr-o clinica specializata;
– diabetul descoperit in acest spital-inchisoare.
——–
2. Din punct de vedere al detentiei si acuzatiilor de “Domestic Violence” :
– daca dupa evaluarea forensica din acest spital ma intorc in inchisoare pina la proces – risc foarte SERIOS sa fiu INJUGHIAT si torturat de gardieni (asa am fost amnintat, ti-am scris despre asta) FAPTUL A FOST CONFIRMAT DE AVOCATUL LUI INTR-O DISCUTIE PE CARE AM AVUT-O IERI LA TELEFON
– in acest spital inchisoare zilnic mi-e viata in primejdie, caci sunt practic inconjurat de indivizi adusi spre evaluare psihiatrica, indivizi care si-au UCIS:
parintii, fratii, prietenii, si-au violat copiii etc. De fapt, am si fost agresat deja de doua ori.
————–
– avocatul meu a declarat in public ca sunt in aceasta situatie complicat fiindca NU sunt cetatean american si sunt a Roamnian VIP…
——————–
– in statul Maine inchisoarea si spitalul-inchisoare este un business grozav: per detinut in inchisoare se rimesc citeva sute de dolari pe ZI, iar in spitalul-inchisoare se primesc 1000 dolari pe detinut-pacient ZILNIC
———————
3. Din punctul de vedere al Brigittei:
– procurorul acuzarii a convins-o clar ca cel mai bine este sa divorteze, altfel viata ii este pusa in primejdie
– Brigitte actioneaza in consecinta.
——————–
4. Din punctul de vedere TRAGEDIEI:
– PE AMINDOI, Brigitte si pe mine ne ameninta DEPORTAREA (Brigitte a inceput sa fie anchetata ca malpractice medical impotriva mea, la cererea procurorului in vederea apararii mele, desi eu NU, eu NU am cerut asta)
– GROAZNIC si TRAGIC IN ACEL MAI INALT GRAD este faptul ca se discuta la modul serios ca Anna-Maria sa fie data in grija unui GARDIAN LEGAL, adica sa ne fie luata si data intr-o Foster Home, noi doi fiind considerati INCAPABILI sa-i oferim un climat familial sanatos.
Imagineaza-ti ce va fi daca vom fi deportati, iar Anna-Maria va ramine aici in grjia unui gardian legal, pina cind va fi adulta… copila fiind cetatean american.
——————————–

5. SOLUTII:

Prima solutie:
– sa se discute cu Brigitte sa intelega ca:
PUTEM SALAVA TOTUL DACA:
a./ se plateste urgent bail-ul
b./ se platesc ceva bani sa am unde sta pina la proces, deoarece exista acel ordin de interdicitie sa nu am contact cu Brigitte
c./ Brigitte isi retrage declaratia impotriva mea – drop charges! – sub motivul ca a dat declaratie sub presiunea evenimentelor si convinsa de politie, de procuror etc.
d./ sa fiu eliberat si si imediat Brigitte sa ceara retragerea ordinul de restrictie al contactului cu ea si copilul
***
A doua solutie:
1./ pe cale diplomatica sau prin ajutorul diasporei sau al unor sponsori sa mi se plateasca bail-ul
2./ tot astfel ca mai sus sa mi se asigure un loc unde sa stau pina la proces
3./ PE CALE DIPLOMATICA sau PRIN PROTEST DISAPORA sa mi se schimbe acuzatia din “Domestic Violence”, sa se schimbe in “DISTURBANCE OF PUBLIC PEACE”,
si astfel sunt eliberat fara probleme, poate doar plata unei amenzi, insa poate nici aceea fiindca:
– am 55 de ani si NU am nici un cazire/ record
– sunt cine sunt
– nu sunt cetatean amrican
Personaele care pot rezolva asta, deci care trebuie contactate:
– guverantorul stat Maine, JOHN BALDACCI
– senatorul de Maine, SUSAN COLLINS
– procurorul, NORMAN CROTEAU, DA of Androscoggin County Court
– avocatul Donald S. Hornblower
——————————————————
Draga Aura,
Brigitte parca este speriata de bombe, pur si simplu nu o mai inteleg… NU INCAPE IN MINE ca 20 de ani de iubire swi casnicie magica POT FI STERSI CU BURETELE ASTFEL… Pur si simplu nu incape in mine… BRIGITTE ESTE CREATIA MEA si acum ma decapiteaza… IMI DATOREAZA TOTUL, DAR MAI ALES CARIERA EI MEDICALA si acum ma arunca in strada… AVEM DIN DRAGOSTE ACEST COPIL PE CARE EU L-AM CRESCUT si acum vrea sa-mi ia copilul… N-am vazut-o pe Anna-Maria de 3 luni de zile si nici macar o fotografie a ei nu am…
….
I-am promis ca ii acord divortul fara nici un fel de probleme, Doar sa o vad fericita pe Brigitte.
….
Singurul lucuru pe care i l-am cerut a fost ca – in virtutea unui minimum de omenie – sa ma lase cit mai am de trait, vreo trei, cinci ani:
– sa am grija de Anna-Maria ca un tata bun asa cum am fost mereu
– sa am un acoperis acolo, chiar in cabana din curte
– sa am ceva de micare
– sa am ce imbraca
– sa am un computer sa mai scriu macar 1-2 carti
Atit si nimic mai mult – apoi pot sa mor impacat.
….
Draga Aura – NU EXISTA MOTIVE ca Brigitter sa se terama de mine: TOTI DOCTORII AU CONCLUZIOANT CA SUNT ABSOLUT INOFENSIV.
….
Draga Aura,
simt ca NU MAI REZIST.
….
*
Daca ma intorc in inchisoare pina la proces, atunci voi fi injunghiat si torturat…
*
Aici in spitalul inchisoare incojurat de criminali cu omucideri groaznice…
*
PERICOLUL TRAGEDIEI ca Anna-Maria sa fie data unui gardian legal si sa fie trimisa intr-o FOster HOme…
*
Brigtte vrea divortul…
*
speranta de viata de 3-5 ani
*
cartile mele ramase nescrise
*
finaciar un cersetor
*
dupa 20 de ani daruiti intru TOTUL familei pe care am ctitorit-o in America, Brigittei care fara mine NU ar fi fost in veci cine este acum, Annei-Maria pe care eu, nimeni altul a crescut-o – acum sunt alungat si aruncat pe strazi, un cersetor
*
pericolul deportarii, iar in Romania nu ma pot intoarce, nu pot fi povara nimanui…
in concluzie:
daca nu imi iau zilele acum, aici – atunci, in cazul in care se pune problema deoprtarii si a Annei-Maria sa ajunga intr-o Foster Home, nu-mi ramine decit, de indata ce voi fi afara sa ma duc la Dumnezeu, astfel incit Brigitte si Anna-Maria sa fie fericite.
————-
Asta este.
Perspectiva mortii inevitabila ma face sa fiu cit se poate senin si lucid.
***
Daca ma puteti ajuta ar fi totusi ceva de salvat, dar in primul rind Anna-Maria.

***

Dulce amar

Mă trezesc şi-mi fac o cafea. Este un automatism, un viciu înşurubat adânc, este o tragedie dacă cutia cu cafea este goală. Cafeaua este amară, aceasta este esenţa, farmecul ei, totuşi îmi pun zahăr. Paradox?
Este „detergentul pentru rufe curate”. 😆

Mi-am amintit de versurile unui cântec vechi: „şi când loveam cu piciorul o piatră, încotro se rostogolea mă duceam şi eu”. Uneori atât de simplu este să iei o hotărâre, uneori chiar nu contează dacă apuci la dreapta sau la stânga sau dimpotrivă, schimbă totul. Uneori decidem noi pentru noi, alteori decide majoritatea sau ne lăsăm conduşi pur şi simplu. Decid alţii…

Una din ştirile de presă pe ziua de ieri a fost cea legată de primul caz de piraterie prin reţeaua de file sharing DC++. Utilizatorul ales la întâmplare a fost amendat cu 10.932 RON pentru punerea în reţea a unor piese muzicale pentru care nu avea drepturile de autor. Din toată povestea cel mai mult m-a „speriat” acest „ales întâmplător”. Îmi amintesc de inchiziţie, de nazism şi de comunism, de pedepsirea unui individ în public pentru a speria şi a pune presiune pe mase. Nu cred că milioanele de utilizatori începând de ieri au şters tot ce aveau copiat ilegal şi s-au deconectat. Nu cred că măsura este eficientă în lupta împotriva pirateriei şi nici artiştii sau statul nu s-au îmbogăţit din ăştia 3000 de Euro. Tot ce pot să spun este: poor bastard.

Pe de altă parte văd la televizor zilnic reclamele la tot felul de furnizori de servicii de internet cum descarci cu mega viteză… descarci ce?
Apropo, ieri nu mi-a mers netul toată ziua, n-am descărcat nimic! 😆

click_net_error

Este cam acelaşi lucru care se petrece în lumea mare: cazul Ridzi, Nemirschi sau Udrea. Se vorbeşte de câteva sute de mii de euro, totul se rezumă la un război politic ce are drept miză fotoliul de la Cotroceni, dar nimeni nu discută unde s-au dus banii mari, cum se evaporează miliardele… Loganu’ de 70.000 Euro totuşi tre’ să fie o maşină beton! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MZ3lXZT7PFY]

Fraudate, trucate, manipulate sau reale, primele estimări arată că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a obţinut 45,9 la sută din voturi. Nu trebuie să uităm faptul că populaţia Moldovei preponderent este rurală şi există o tendinţă accentuată de îmbătrânire a populaţiei. Astfel vorbim despre o populaţie destul de rigidă şi conservatoare. Pe de altă parte, cum spuneam şi ieri, dansul pe sfoară între Occident şi Rusia nu poate merge la nesfârşit şi până la urmă câştigă cine dă mai mult. Şi cum UE n-a dat nimic…

Spunea (tot) ieri Un Soricel: „mă întreb dacă totuşi nu ţi se pare şi ţie poate măcar ipocrit faptul că România – o ţară care clar nu şi-a rezolvat trecutul comunist şi n-a condamnat pe mai nimeni pentru abuzuri şi violări ale drepturilor umane – face atâta caz de comuniştii de peste Prut care taie şi spânzură în stilul cunoscut şi aplicat cu mineri în Bucureşti…?”
Ipocrizia ţine tot de interesul personal şi dezinteresul pentru toţi ceilalţi. Nu cred că la Bucureşti vreodată ar fi fost comunişti adevăraţi, devotaţi ideologic ci doar oportunişti. Ideea de a-ţi vedea interesul este unica ideologie aplicată şi acceptată unanim… Numa Numa…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JLURgcbtMEQ&feature=related]

Dar cui îi pasă? Lumea noastră se termină la uşa apartamentului şi ce este dincolo de ea nu ne interesează de mult. Implicarea noastră rar trece de pragul formalului şi de cele mai multe ori se rezumă la stricta aparenţă: vrem să părem mai „buni” şi totul este un simplu joc de imagine. Undeva ne-am pierdut pe drum sau ne-a pierdut societatea? Ce reprezintă societatea dincolo de suma obscură a unor indivizi care rar au ceva în comun, dincolo de inerţia de conjunctură cu care uneori circulăm cu acelaşi tramvai, mergem o vreme în aceeaşi direcţie sau ne intersectăm la un colţ de stradă, nu este nimic. Uneori nici când împărţim acelaşi dormitor… Bun/rău, alb/negru, dulce/amar… Est sau Vest.

Nu cred că ar trebuii să aibă vreo relevanţă că trăieşti la Sanghai sau Seattle, dincolo de definiţia strict geografică nu cred că reprezintă ceva Estul sau Vestul. Împărţim – vrem nu vrem – aceeaşi planetă, trăim în aceeaşi lume… Şi dacă lucrurile o iau razna, înseamnă că noi am luat-o razna. Dacă nu ne mai pasă, nu ne mai interesează ce se petrece dincolo de geam, nu vecinu’ de la trei este de vină. Dacă ne punem termopane, nici măcar sunetele nu mai pătrund şi putem pretinde relaxaţi că nu se întâmplă nimic.

Mai dai cu piciorul într-o piatră, mai faci doi paşi la dreapta… te pierzi în mulţime.

Lumea ar trebuii să fie liberă, să poţi trăii şi circula de bună voie… Muzica ar trebuii să fie liberă… Dacă nu de noi, de cine depinde?

Ne împiedicăm de oportunităţi. (Ce mişto sună! 🙂 ) Sau… dăm cu piciorul. Zi de zi putem devenii un milion de alte persoane, de obicei nu vrem să fim noi. Ne transformăm, ne schimbăm, cu sau fără voie, admitem sau nu acest fapt. Mergem încotro se rostogoleşte piatra imaginară, ne schimbăm la faţă în funcţie de oglinda în care ne privim. În oglinda mea de azi nu văd pe nimeni.

Ce vrei să te faci când vei fi mare?
Eu vreau să fiu mic. Vreau să rămân eu.

Îmi plac lucrurile imposibile. 🙂

Menaj A Trois? Nu! Dragostea din trei! 😀 Din trei în trei… 🙂

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=ZSRF5oERKzU]

Moldova alege?

Proptită între marţi şi joi, alegerile de miercuri sunt o invenţie menite să asigure victoria comuniştilor de la Chişinău. Este o victorie pe cât de previzibilă, pe atât de logică. Şi nu spun asta cu cinism ci cu un realism rece şi analitic. Ne-am obişnuit să ne ascundem după degete, vorbe umflate şi gesturi de paradă, să ne pierdem în sentimente şi formalităţi cu iz patriotic, în abordări romantice şi de duminică, dar refuzăm realitatea crudă: dincolo de podul de flori nu s-a făcut absolut nimic, în spatele cuvintelor n-a existat nicio acţiune concretă şi coerentă, nu reuşim să ne rezolvăm propriile noastre probleme, nici gând să putem întinde o mână Moldovei.
Criza a atins inevitabil şi ţara de peste Prut, o vecină săracă şi sărăcită, înghesuită între o Românie fragilă social şi economic şi o Ucraina dependentă de Mama Rusia. Tatonările UE au fost mai mult de curtoazie, ora exactă se dă la Moscova. Nici măcar nu trebuie să urmăreşti ştirile să ştii că la întâlnirea Obama-Putin s-a desenat noua hartă a Europei, s-au determinat zonele de influenţă şi noua hartă nu este cu nimic mai nouă ca harta de acum 20 de ani, chiar dacă la noi nici acest subiect nu se discută, ţările nordice, Polonia, Cehia sau Ungaria simt şi resimt un oarecare abandon din partea Americii şifonate, dar trebuie să privim realist şi rece şi ineficienţa de care dă dovadă UE, lipsa unei politici comune şi coerente, este timpul să recunoaştem adevărata faţă a UE, un UE în care ţările mari şi puternice îşi urmăresc şi impun propriile interese şi eventuala – şi previzibila – falimentare a „rudelor sărace” este trecută cu lejeritate la pierderile colaterale.

Republica_Moldova

În aceste condiţii, întâmplător sau nu, înaintea alegerilor de astăzi, ajutorul financiar fără de care Chişinăul nu are cum să se menţină măcar pe o linie de plutire, a venit de la Moscova şi China. 500 de milioane de dolari vin din Rusia în sprijinul guvernului Moldovenesc şi un miliard de dolari din China. L-am văzut ieri pe Emil Hurezeanu – pe care-l respect sincer – vorbind despre Moldova şi la un moment dat a spus că noi suntem în „tabăra bună”, Moldova… Se referea că noi suntem în UE iar Moldova cu siguranţă rămâne în zona de influenţă Rusă. Pe de o parte cred că este o abordare uşor nostalgică, uşor pueril-idealistă împărţirea lumii din nou în buni şi răi, Vestul fiind albul „by default” şi cel bun incontestabil iar Rusia eternul bau-bau. Eu văd un Occident în convalescenţă, într-o tranziţie ratată de la o societate de consum post-capitalistă spre un orizont incert şi nedefinit şi un Est revigorat, determinat şi potent. Atât Rusia cât şi China înfloresc dincolo de evidentele exagerări propagandistice şi tot atât de evident este că Occidentul şi-a consumat toate resursele economice şi ideologice şi se află într-o căutare prelungită ce deocamdată nu dă roade. Asta oarecum explică – dar nu scuză – şi incapacitatea noastră de a tranzita de la sistemul socialist abandonat la ceva ce nu există. Dar revenind la Moldova şi la situaţia ei actuală, lăsând pseudo-patosul la o parte, nu cred că opţiune mai viabilă ca cea pro-rusă există. Cât de „bine” e să fi membru UE şi cât de „rău” este să ai sprijinul Moscovei şi al Chinei, rămâne de văzut, timpul o să ne arate.
Nici România, nici UE nu au dat dovadă nici de interes, nici de susţinere reală în sprijinul dorinţei de apropriere a moldovenilor de Occident, aceasta este realitatea crudă pe care nimeni nu vrea să o pronunţe.
Divagând uşor de la subiect, cine mai crede că există „un plan”, că suntem martorii unei conspiraţii şi cineva din umbră controlează criza sau orice altceva, citeşte doar literatură şi… maculatură.

MOLDOVA-VOTE-RALLY

Republica Moldova şi-a declarat pentru prima oară suveranitatea la data de 21 noiembrie 1917 iar la 27 martie 1918 s-a unit cu România. La data de 28 Iunie 1940, România a fost obligată să cedeze Basarabia Uniunii Sovietice şi a redevenit parte a României între vara anului 1941 şi vara anului 1944 apoi din nou republică sovietică în perioada 1944-1991. Odată cu dezmembrarea Uniunii Sovietice, Republica Moldova a devenit stat independent la data de 27 august 1991 şi membru al ONU.
După proclamarea independenţei, au ieşit la suprafaţă două orientări: o mişcare care sprijinea reunificarea cu România şi cele care sprijineau fie unirea cu Rusia, fie cu Ucraina. Conform statisticilor, populaţia ţării este de 70% moldovenească, 11% ucraineană şi 10% rusă, restul populaţiei fiind găgăuzi, români (?), bulgari şi alte naţionalităţi.
Politica proastă dusă la Bucureşti atât în ceea ce priveşte Moscova, cât şi Chişinăul, gesturile formale şi lipsite de conţinut şi consistenţă, lipsa unei politici coerente şi eficiente, au răcit şi treptat înrăutăţit relaţiile dintre cele două state. Nu pot să nu-l văd pe Ion Iliescu ca principal vinovat şi pentru ratarea startului spre democratizare şi o economie de piaţă reală şi sănătoasă, să nu-i văd zâmbetul formal în spatele dezastrului economic şi să nu-l învinuiesc pentru ratarea tuturor oportunităţilor ivite la începutul anilor ’90, între care a fost şi şansa unificării cu Moldova. Au fost momente favorabile în care Moscova era incapabilă să se opună mai mult decât formal iar Occidentul se arăta favorabilă oricărei mişcări spre democratizare. Istoria nu se repetă niciodată, noi repetăm greşelile cum şi momentele ratate se răzbună aproape tot timpul.
Indiferent de culoarea guvernelor aflate la putere la Bucureşti şi de orientarea mai pro-europeană sau mai pro-rusă a conducerilor de la Chişinău, relaţiile dintre statele noastre s-a înrăutăţit simţitor şi constant până s-a ajuns la deja celebrele scandaluri diplomatice de după alegerile anterioare din data de 5 aprilie 2009 şi manifestările de stradă care contestau victoria comuniştilor. România a fost acuzată de implicare directă în organizarea şi desfăşurarea protestelor de la Chişinău, diplomaţii români au fost expulzaţi ca şi majoritatea reprezentanţilor presei din România, s-a introdus unilateral obligativitatea vizei pentru intrarea în Moldova a cetăţenilor români, cursa feroviară între Moldova şi România a fost anulată şi scandalul diplomatic a culminat cu filmul în care consulul Ion Nuică a apărut întreţinând relaţii intime cu o tânără, film postat pe internet cu un ambalaj vădit propagandistic.
În prag de alegeri, apar noi dezvăluiri pe marginea subiectului: publicaţia Jurnal de Chişinău a venit cu noi dezvăluiri în acest caz ieri. Tânăra implicată se numeşte Cristina Ursol,are 23 de ani şi anul trecut a ocupat locul doi la concursul de Miss desfăşurat la Sighişoara „Lady Dracula”. În ceea ce priveşte filmul specialiştii afirmă că scandalul a fost o comandă a regimului Voronin, concretizată prin intermediul agenţilor de la SIS, cu ajutorul unei unelte folosite în cazurile clasice de spionaj, „amanta”, pentru a fi utilizată în scop politic în campania electorală.
Acest scandal a ţinut prima pagină a presei mai mult pentru conotaţiile sale sexuale şi în mod ciudat ştirile despre şi din Chişinău nu au stârnit prea multă vâlvă în presa românească. Este bizar şi amuzant că este scos pe tapet din nou povestea cu o zi înaintea alegerilor şi astfel interesul este canalizat din nou în zona porno şi implicit, distrasă de la alegerile în desfăşurare.
Apatia şi liniştea de la Bucureşti este încă o dovadă a lipsei de interes şi capacitatea României de a se implica în destinul ţării vecine la fel cum şi UE tratează evoluţia Moldovei cu indiferenţă.

Cristina Ursol - "Lady Dracula"
Cristina Ursol - "Lady Dracula"

Alegerile de astăzi probabil vor legitima un nou guvern comunist pro-rus în ciuda afirmaţiei majoritatea tinerilor: „mai bine să fii vacă în UE decât tânăr în Republica Moldova”.
Organizare într-o zi lucrătoare la mijlocul săptămânii a alegerilor anticipate face parte dintr-un complex plan pus la cale de regimul Voronin. În plină vacanţă, studenţii nu pot vota decât în centrele universitare unde studiază, deci nu acasă. Diaspora moldovenească care vota masiv împotriva comuniştilor practic este pusă în imposibilitatea de a-şi exercita votul, de exemplu la Paris unde există o comunitate moldovenească considerabilă, consulatul a fost închis iar cetăţenii moldoveni îndrumaţi să voteze la… Bucureşti. Potrivit cifrelor oficiale, circa 500.000 de moldoveni trăiesc în prezent în străinătate. Neoficial însă, se presupune că peste un milion de moldoveni au emigrat, ce reprezintă un sfert din populaţia totală a ţării.
Şi nu în ultimul rând, 87 de observatori europeni au fost refuzaţi pentru alegerile ce se desfăşoară astăzi… Sergiu Răcilă, vicepreşedintele Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti,  susţine că Partidul Comunist va încerca din nou să fraudeze alegerile prin mai multe măsuri anticonstituţionale. „Măsurile” sunt cele tradiţionale: trecerea pe liste a persoanelor decedate, dar şi aducerea la urne a persoanelor cu dezabilităţi psihice şi fără discernământ. Conform unor estimări doar 11% din listele electorale verificate sunt şi corecte.
Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, totul pare foarte bine pus la punct. Potrivit sondajelor, comuniştii sunt creditaţi miercuri drept favoriţi, dar vor întâmpina dificultăţi în întrunirea majorităţii necesare pentru a alege singuri, în Parlament, viitorul preşedinte.

MOLDOVA-VOTE-PROTEST

La Bucureşti continuă menaj a trois-ul pe bani grei, clasa politică rămâne orbită de obsesia de al înlătura pe Băsescu de la Cotroceni şi nimic altceva nu contează.

Moldova nu este a noastră ci a ruşilor şi chinezilor.
Veci pururi?

Spiru Haret: comunicat către studenţi şi absolvenţi

“Dragi studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret,

Am asistat împreună, în ultimele săptămâni, la o campanie de denigrare şi abuzuri din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, demers orchestrat părtinitor de către doamna ministru Ecaterina Andronescu.
Ne-am manifestat pe toate căile posibile, atât juridic, cât şi mediatic, profunda indignare şi regretul faţă de o astfel de  abordare lipsită de orice fel de sens sau obiectivitate.
Universitatea Spiru Haret este o instituţie de prestigiu, recunoscută ca atare atât  pe plan naţional cât şi internaţional. De partea noastră, în conflictul artificial creat de ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, stau deciziile judecătoreşti favorabile Universităţii, date de mai multe instanţe din România.

Stimaţi studenţi şi absolvenţi,

Dreptatea este de partea dumneavoastră şi a Universităţii Spiru Haret.  Este important, în acest moment, să ştiţi acest lucru. Şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării o ştie însă, în acest moment, îi  vine greu să accepte public acest lucru.
Diplomele absolvenţilor sunt perfect valabile şi nu pot fi anulate.
Precizăm că din punct de vedere juridic, diplomele sunt acte administrative, emise pe baza legii şi în aplicarea legii, fiind supuse regimului juridic reglementat prim Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Din această cauză, diplomele nu pot fi anulate decât individual şi în condiţiile acestei legi, exclusiv de către instanţele de contencios administrativ competente.
Pe studenţii Universităţii Spiru Haret îi asigurăm că sunt în legalitate, formele de învăţământ fiind organizate în conformitate cu prevederile art. 60(1) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, care precizează: „Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvenţă redusă şi la distanţă.  Formele de învăţământ seral, cu frecvenţă redusă şi la distanţă pot fi organizate de instituţiile de învăţământ superior care au cursuri de zi”, iar art. 60(3) stabileşte : „Diplomele şi certificatele de studii eliberate de  instituţiile de învăţământ superior, în condiţiile legii, pentru aceeaşi specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învăţământ absolvită”.
Avem de partea noastră hotărârile judecătoreşti. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării ignoră, în acest moment, deciziile instanţei.
Dumneavoastră şi noi ştim cât de mult aţi muncit pentru a vă asigura o instruire universitară, pentru a vă pregăti în specializarea pentru care aţi optat. Şi ştim cât de serioase sunt examenele la facultăţile pe care le urmaţi. Cei care afirmă contrariul o fac fie din reavoinţă,  fie pentru a dezinforma.
În cazul în care cădeţi victima unor abuzuri din partea angajatorilor dumneavoastră, actuali sau potenţiali, trebuie să ştiţi că drepturile pe care le aveţi, în calitate de absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret, nu pot fi anulate de ministrul educaţiei sau nesocotite prin deciziile manageriale arbitrare. Noi ştim care vă sunt drepturile şi vrem să fiţi şi dumneavoastră conştienţi de  ele.
Pentru întrebări sau lămuriri, ne puteţi scrie la următoarele adrese de
e-mail:

î[email protected]
[email protected]
[email protected]
[email protected]

şi vă rugăm să accesaţi site-ul nostru http://www.spiruharet.ro

Preşedintele şi Rectorul Universităţii Spiru Haret
Prof.univ.dr. Aurelian Gh. Bondrea

Menaj A Trois

Parlamentarii au renunţat la vacanţă de dragul lui Ridzi, Udrea şi Tăriceanu. Aş fi tentat să-i suspectez de hărnicie dacă n-ar fi an electoral. 😆 Aşa mă amuz de triunghiul amoros-ghebos în care în stânga e PSD-ul, la dreapta PDL-ul şi strânşi la mijloc cei din PNL. Şi-o trag cu schimbul şi-n ture, stau cu rândul cuminţi capră şi se mai aud gâfâieli, oftaturi şi vagi proteste înecate doar când cineva – cu lumina stinsă, din motive evidente de economie – o suge de prea multe ori consecutiv. Orgie fără orgă de lumini, nu se poate. La butoane doamna Andronescu: a stins lumina peste învăţământ şi a rămas cu gura căscată. Cu toate că unii s-au trezit cu genunchii juliţi şi botul umflat, într-un gest candid-forţat, la indicaţiile regizorului de conjunctură, şi-au redus tarifele cu 20 la %. Transpiră stimabilele şi stimabilii doamne şi domni politicieni, nu glumă!

Au şi de ce. Am auzit ieri pe cineva spunând că s-au dus 5 miliarde din împrumut, trebuie văzut ce fac cu următoarele 2. Nu cum să-i spargă ci cine este problema. 😆 La pofta de care dau dovadă, ne prinde toamna în fundul gol. Treaba e că parcă toţi sunt cu barca şi nici urmă de sanie sau de căruţă. Cu toate acestea, rămânem toţi de căruţă.
Ieri „au intrat” 1,5 miliarde de euro de la Comisia Europeană, dar azi vine pe capul guvernului o delegaţie a FMI, condusă de Jeffrey Franks, pentru prima evaluare a acordului stand-by. Deficitul bugetar este mai mare, PIB-ul mai mic. Faza cu „mărimea nu contează” la aceste aspecte nu se aplică. Din ce zice lumea, nici la altele, da’ asta e o altă discuţie. 😆

“Voi fi oricând la dispoziţia Parchetului şi mi-aş dori o cât mai rapidă rezoluţie. Linşajul meu mediatic nu se mai justifică decât în măsura în care acesta serveşte politic interesele PSD şi PNL”, a spus ieri Monica Iacob Ridzi în plenul parlamentului înaintea votului pentru începerea urmăririi penale. O cam dă de gard şi nici urmă de eleganţă.

În urma negocierilor PNL, PSD şi UDMR, Ludivic Orban a fost desemnat preşedintele comisiei care va face ancheta în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea. Orban love Udrea. 😆 Ceilalţi opt membrii ai comisiei sunt deputaţii PSD Aura Vasile, Robert Negoiţă, Vasile Bleotu, Dumitru Chiriţă şi Nicolae Bănicioiu, liberalii Claudiu Ţaga şi Adriana Săftoiu şi deputatul UDMR Lakatos Peter. PDL n-a vrut să-şi desemneze nici un membru în comisia care probabil îşi va începe activitatea joi.

Dar nici liberalii nu pot să se bucure de o vară liniştită: raportul Comisiei Sterling a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Prin această hotărâre Camera Deputaţilor solicită Guvernului şi celorlalte autorităţi executive să analizeze propunerile comisiei de anchetă şi aşteaptă un raport din partea comisiei juridice privind începerea urmăririi penale a fostului premier Tăriceanu.

Şi să nu se simtă marginalizaţi nici pesediştii, Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului l-a reclamat pe Radu Mazăre pentru încălcarea Legii privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Primarul este cercetat de către procurorii constănţeni pentru utilizarea în public a simbolurilor fasciste.
Pe de altă parte, PDL-ul face presiuni pentru căutarea la unghiuţe a lui Adrian Năstase şi nici Nicolae Nemirschi nu are batistuţa curată…

Vară caldă monşer!

Şi-o trag în trei, da’ pe seama noastră. Cam scump biletu’ la filmul acesta şi sindicatu’ ne-a băgat biletele pe gât fără să fim întrebaţi: datorăm fiecare 3000 de euro şi dobânda creşte… cică nu-i bai, vor plătii copii şi copii copiilor noştrii.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=86kh3CdKI3s&feature=related]

Iubiri Inaccesibile sau drama singurătăţii

De foarte multe ori spunem despre cineva că este nebun. Sau rezolvăm totul cu un dat din mână: ce lume nebună! Suntem toţi nebuni. Nebunie…. normalitate? Nu există nebunie la fel cum nici normalitatea nu există. Toţi avem o debara secretă cu schelete prăfuite, toţi ascundem ceva. Sub aparenţa nebuniei sau sub o fadă normalitate, în spatele unui zâmbet, amestecat într-un dialog banal, din colţ, în spatele veiozei, pitit după o umbră, nu ştim niciodată ce se ascunde.
Nu ştiu dacă sufletul unui om sau mintea lui este mai întortocheată? Cuvintele lui contează sau gesturile? Cine ar putea trage linia precisă dintre lumină şi umbră, dintre imaginar şi realitate? Ce transformă şoapta într-un ţipăt şi zâmbetul amar într-o lacrimă? O lume nebună plină de nebuni… priveşti pierdut spectacolul şi nu eşti cu nimic mai normal ca cel de lângă tine sau cel din faţa ta. Eşti la fel de singur şi la fel de… nebun.

IUBIRI INACCESIBILE

Ieri seară de la ora 21 s-a jucat piesa lui Paul Emond, „Iubiri Inaccesibile” la clubul-restaurant „La Scena”. Mutarea teatrului în spaţii neconvenţionale nu mai este un fenomen avangardist, devine… normalitate. Piesa jucată într-o încăpere mică, cu lumină proastă, dar în mijlocul publicului, are avantajele şi dezavantajele ei. Povestea sa derulat într-un bar, astfel punerea ei „în scenă” într-o încăpere de bar, n-a reprezentat o problemă. O mână de oameni a plătit biletul de 20 RON să urmărească drama celor trei personaje cărora le-au dat viaţă actorii Eugen Cristea, Carmen Ionescu şi Orodel Olaru în regia lui Răzvan Popa.
Într-o lume răvăşită, dominată de tensiuni sociale şi scandaluri politice, de nuditate şi nulitate, de ştirile de la ora cinci şi de fetele de la pagina cinci, lipsa de interes pentru orice fel de act cultural este tot atât de firesc şi normal pe cât este de nebunesc.
Drama celor trei personaje, o ospătăriţă trecută şi cu vise fragile, un măcelar tulburat şi copleşit sub povara moştenirii, dar aparent un om banal şi un artist expansiv şi exploziv îşi confruntă vieţile în jurul unei mese şi destinele interferează şi se ciocnesc într-un final uşor previzibil. Ca şi în cazul ştirilor de care pomeneam, nu faptele sunt determinante şi de ce-ul din umbra lor, semnele de întrebare agăţate-n fumul obscur din mintea şi sufletul omului. Enigma persistă: este mai determinant conştientul sau inconştientul, mintea sau sufletul? Uneori umbrele exprimă mai mult decât faţa de complezenţă afişată-n lumină. Adevărul ne înnebuneşte sau nebunia este adevărata normalitate? Se sting luminile şi suntem tot mai singuri…

(Cum spuneam, lumina difuză nu m-a ajutat deloc şi ca de obicei m-am încăpăţânat să lucrez fără blitz, mai ales fiind vorba despre un spaţiu mic, ar fi fost deranjant şi pentru actori şi pentru public, dar sper ca aceste câteva cadre să vă facă suficient de curioşi să vizionaţi spectacolul pe viu cu următoarea ocazie.)

Sutien şi cizmă

Am fost ieri prin oraş, căldură mare monşer! Bara din tramvai frigea, cu toate geamurile deschise, aerul era greu şi ne-respirabil, totul părea lichid şi topit în jur..
Mă gândeam la ce povestea un prieten: „Pe o vreme ca asta, nu prea mai interesează pe nimeni că „gagicile“ PDL-iste, sunt vizate de procurori şi comisii, că Spiru Haret sesizează parlamentul, că Androneasca nu se simte bine, doar e an electoral şi bântuie viruşii, că Mazăre se îmbracă milităreşte la o paradă de modă, c-aşa vrea muşchiul lui de dreapta extremă (deşi e stângist de nevoie), organ care îi influenţează cam toate deciziile şi comportamentul, că autostrăzi n-avem şi nici nu vom avea prea curând, că Bucureştiul e poluat peste măsură şi n-are spaţii verzi suficiente, că la peste 37 de grade ori ai program redus, ori ai pauze dese (pe hârtie), că e blocaj spre mare, că e blocaj spre munte, că e blocaj mental, mai ales la guvernare, că Hrebenciuc dă cu mămăliga-n geamul Elenei Udrea, că recesiunea e tot în floare, că, că, că… (am pus virgule, da? ).
Mergând spre serviciu, am totuşi o satisfacţie, e atât de cald încât, de voie, de nevoie, fetele au trecut la nişte ţinute atât de lejere, că uit de restul chestiunilor stresante, gen serviciu, guvernare, autostrăzi..”
Eu adaug, din fericire unele fete şi-au uitat vestimentaţia acasă… 😆 Unele…
Mă uitam într-o vitrină, şi manechinele au scăpat de tot ce aveau pe ele… 😆
Criză, chirie mare… căldură sau toate la un loc, dracu le mai ştie şi desface! 😆

sutienul_si_cizma_01

La coborâre şi mai rău: betonul clocotea sub picioare, Piaţa Unirii semăna cu un ceaun uriaş lăsat la clocotit şi uitat acolo-n arşiţa neiertătoare. Pe cer nici urmă de vre-un norişor, crivăţul pitoresc s-a plictisit şi s-a risipit spre ţări (şi) mai calde aşa că vânt: pauză.
Ameţit şi buimac, mi-am rătăcit privirea blajină la o fată ce se bâţâia agale în faţa mea: sub bluziţa roz şi transparentă purta un sutien negru şi-n picioare avea… cizmuliţe. ❗

Sunt nenumărate lucruri enervante pe lumea asta, de la maşina de spălat care s-a stricat şi ocupă spaţiul aiurea pe balcon, trecând prin broasca blocata de la uşă, sărind la cablul de internet pe care un vecin tâmpit l-a tăiat din greşeală cu flexul, de la lucrurile inutile adunate morman în debare de-ţi cad în cap când deschizi uşa în speranţa să găseşti un bec încă funcţional, o bucată de liţă, ciocanul sau o bandă de scotch, în fine, câte ceva util dar de negăsit şi ajungând – la ce mă doare cel mai tare – la sutien.
Nu ştiu, unele lucruri chiar că sunt făcute în ciuda omului! Nu mă refer acum la maşinile bengoase ale şmecherilor parcate ba pe trotuar, ba fix blocând intrarea-n bloc, la ceasurile Rolex contrafăcute şi aurite, la iPodurile atârnate de gâtul băieţilor şi fetelor tunşi şi tunse ciudat, la lanţul de aur de la gâtul lui Gheorghe care nu ştiu cu ce se ocupă, da’ cât e ziua lungă si seara lată stă şi păzeşte colţul blocului, dar nu mă gândeam acum la absolut nimic din toate acestea ci la… sutiene.

Acum doua-trei zile mă uitam în tramvai la o fată, frumuşică, cămaşa albă, transparentă şi dedesubt sutien. Negru!!! …Groaznic! Jenant! Tăietor de aripi si iluzii! Eu vreau sa fie eliberaţi toţi sânii din robie! Vreau sâni liberi, vreau sa văd sfârcuri obraznice împungând tricourile, vreau să ştiu că respiră normal, vreau să-i simt sânii lipiţi de mine în înghesuiala din mijlocul de transport în comun! E dreptul meu şi e dreptul sânilor! Pentru ce plătesc abonament lună de lună?!
Să nu săriţi, să nu-mi daţi în cap! Poşetele la vedere! Extrema cealaltă este când vezi câte o babă – pardon – fără sutien şi cu bidoanele atârnând. Când n-ai ce sau ceea ce ai este…hm…da domne, le maschezi, fără să ne lezezi… De la o vârstă în acolo, la o ţinută anume, sutienu’ este obligatoriu. Bun, ai o cămaşă albă, musai să porţi sutien, pune un sutien alb… Bluziţă roz şi sutien negru??!

Şi înţeleg eu moda, da’ cizmuliţe la 40 de grade??!

Şi mai groaznic ca sutienul este sutienul cu burete sau cum se cheamă invenţia asta teribilă! “Push up” – nu? Nu flotări şi burete! Ştiţi despre ce vorbesc, aţi păţit şi voi! Eram într-o seară cu o fată pe care am avut tupeul s-o agăţ într-un bar, roche cochetă, aranjată, machiaj perfect, sânii scoşi în evidenţă într-un decolteu generos, se întrezărea gropiţa aceea irezistibilă şi promiţătoare, nu mai povestesc, că ameţesc..! Mergând aşa agale şi ajunşi într-o zonă iluminată fix nu, după un mic mozol agreabil, îmi zic, e timpul să-mi strecor mâna şi în sutien. Bag mâna, sutienul sare şi…surpriză! Nimic frate! Da’ nimic, daca înţelegi ce vreau să spun?!

sutienul_si_cizma_02

Încă mai ţin minte când am încercat prima oară să desfac sutienul unei fete de gaşcă, după vreo 30 de minute de asediu şi sudoare (inutilă), dacă fata n-ar fi fost binevoitoare până la capăt şi acum eram în bezna garajului din dosul curţii, probabil sub un covor protector de pânză de păianjeni şi mai puteam afirma mândru nevoie mare că da, dragii mei, sunt încă fecior! E, fata a fost de treabă şi cu vreo 4 ani mai mare şi pe semne ceva mai nerăbdătoare – 😆 – ştia mai bine ce vreau decât ştiam eu la aceea vreme… şi şi-a dat jos singură… scutul vestimentar.
Îmi place lenjeria erotică, nu-mi plac… obstacolele! 😆

Jos sutienul, jos cizma! Sau…? Mă omoară căldura! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Gms29oYg_ro]

Ghici cine s-a întors? (E ZOB în oraş)

Ei da, după o pauză de cinci ani, avem un nou album semnat ZOB. Nu vă speriaţi, băieţii spun din prima că „am venit să facem haos”, dar lucrurile nu sunt atât de grave, nu o să fie anarhie nici după acest disc şi băieţii vor-nu vor, ne mai distrează cu 12 (+ 1 bis) piese de Punk Rock în maniera tradiţională New York Dolls/Green Day. Ştiu, probabil Vlad ameţeşte şi fără să se mai îmbete de la auzul numelui Green Day, nu ştiu dacă mai scapă băieţii vreodată de această etichetă, dar zău că n-am amintit de ei cu răutate ci pur şi simplu este o paralelă la îndemână. Eu am ascultat ZOB înainte de…”Basket Case”. 🙂
Bun. ZOB nu mai sunt băieţii furioşi pe care i-am cunoscut în ’93 – mi-e dor de „fă Gherghino, stai fă capră, noaptea toată şi o să-ţi placă!” (Balada Caprii) 😆 -, dar au rămas aceeaşi gaşcă de Punk Rock corectă şi – părerea mea – sinceră. Unele lucruri, roata, votca, distorsul şi Punk Rock-ul, au fost deja inventate şi nu e cazul să-l reinventeze nimeni. ZOB nici nu încearcă să reinventeze desfăcătorul de bere, ştiu să facă piese dinamice, refrene lipicioase şi au umor. Asta fac şi pe „Zuluoscarbravo” – nu ştiu de ce Zulu, de ce Oscar şi de ce Bravo, da’ conform declaraţiei pe propria răspundere de pe copertă: „Nu conţine sintetizatoare, E-uri şi conservanţi!!!”

zuluoscarbravo_web_02

Pentru colecţionarii de „hit”-uri, la primele 15-20 de ascultări pe repeat, parcă nu are sclipirea precedentului „Printre nori”, noul material nu conţine „Bravo Punk 2”, „(Toată lumea o vrea pe) Prietena Mea 2”, „Oficial Exist 2”, „Telenovele 2”, „Beau 2” sau „Clona 2”, dar piese cu potenţial de radio sunt: „Şi ce?”, „Sanitaru’ de cârciumă”, “Perfect day”, “Get Naked” şi “Slow Song 12”.
„Ghici cine s-a întors” deschide discul energic, sună deja a clasic, dar deloc prăfuit: „iau trei sticle de poşircă şi le dau pe gât uşor, cine ştie cu ce grasă am s-ajung în dormitor.” 😆 Dacă stau puţin să mă gândesc – a se cite, să-mi amintesc – cunosc câteva personaje care se identifică uşor cu situaţia… 😆
„Imo” este imnul Emo al celor din ZOB, „Being sad is cool” conclude abordarea unei generaţii Vlad, piesa are tempo, melodia este caracteristică trupei, ca şi mişto-ul. Refrenul „Yipikaye” este atât de non-Emo de te apucă lălăiala alături de băieţi.
„Song About Nothing” este un cântecel cam despre nimic cum îi spune şi titlul, „we love sex and rock’n’roll” şi cam asta e: Rock’N’Roll fără floricele şi fiţe, un riff simplu şi nimerit, refren fredonabil şi un solo „fluierat”.
„To All My Friends” este versiune în limba engleză a ultimei piese de pe disc „Două cuvinte”, textul diferă, însă în esenţă exprimă aceleaşi sentimente. Este o baladă marcă ZOB, dulce-amară, nimic mai mult, nimic mai puţin.
„Şi ce?” readuce energia explozivă al Punk Rock-ului, este una din piesele care ar merita scăpate on-air, dar poate că pentru radiourile comerciale este prea zgomotoasă. „Ce dacă sunt alb, ce dacă sunt negru, ce dacă sunt gri, ce dacă sunt galben, ce dacă sunt roşu, sunt ca tine să ştii”. Ei şi voi! Fără ură, fără rasism, fără discriminare, oamenii s-ar plictisii, e ca şi cum te-ai duce pe stadion să vezi un meci de fotbal şi nu să arunci cu torţe şi să te baţi cu jandarmii! 😆 Ajungem şi la jandarmi. Imediat.
„Perfect Day” are un refren perfect, e drăguţ şi împrumutu’ Dire Straits: „money for nothing and chicks for free” şi involuntar mi-am amintit de Lou Reed (Transformer – 1972) fiindcă piesa are un uşor aer Retro şi Velvet Underground au fost acolo când s-a împărţit Punk-ul (la prima mână), piesa nu este doar despre o zi perfectă ci despre o lume perfectă:
„No work, no wife, no tax, no school,
No yells, no phones, no shopping like a fool,
No stupid TV shows, no assholes on the road…”
Din păcate nu prea sunt nici zile perfecte, nu trăim nici într-o lume perfectă:
„There is no other way, unless you wanna pay…”
Aşa că rămânem cu încă o piesă faină. Perfecţiunea e plicticoasă. 😆
„I wanna Be Like C.K.”. Prima întrebare: who the fuck is C.K.? Aaaa…. Cosmo Kramer! Seinfeld – m-am prins. Păi ce, Al Bundy  nu mai e la modă? 😆 Dacă n-avem „Clona 2” şi „Mamei prietenei mele îi plac telenovele”, avem (măcar) soap-opera şi încă o piesă energică şi directă.
„Killer” este o semi-baladă, refrenul se înşurubează instantaneu în urechi: „killing with her eyes, killing with her touch, killing with her smile, killing with her kiss, she’s a killer”… Clar? 🙂
„Sanitaru’ de cârciumă” combină ingenios strofa aerisită şi liniştită cu refrenul în forţă, pasajele lente cu explozia de energie/voioşie. „Am dorit să fiu alt peşte, dar n-am avut har…” 😆
„Get Naked” este favorita mea, este cea mai în forţă piesă de pe disc, are un strop de Sex Pistols/P.I.L. cu un sunet mai gros, mai de garaj şi mai la zi, are şi puţin iz The Who, comparaţiile fiind doar de idee şi ilustrare, piesa are nerv, umor şi… cinism. În viaţă reuşeşti cu…curul. Cacofonie obligatorie!
„And if you wanna get a better job, get naked
And if you wanna grab the really big cash, get naked…”
„Jandarmii” nu cred că ajunge la radio, dar cred că şi de la o cântare la gura metrou-ului rişti să fi săltat. Nu ştiu ce-şi aminteşte Vlad – dacă-şi aminteşte ceva 😆 – dar eu mi-am amintit ultima noastră întâlnire din Vama Veche de acum trei ani când jandarmii au vrut să-l salte pe DJ la opt dimineaţa şi terasa s-a umplut cu trupele de intervenţie iar noi am rezistat cu stoicism pe baricade. Adică pe bar. 😆 Piesa e haioasă, imaginaţi-vă un Gil Dobrică acompaniat de o gaşcă vesel/zgomotoasă: „Cei cu cea mai proastă meserie, sunt cei de la jandarmerie!” 😆
„Slow Song 12” este încă o baladă frumoasă – în sens bun -, mi-am amintit de britanicii din The Enemy, are ceva din abordarea şi sunetul acestora, este o piesă „radio-friendly”, nu ştiu ce şanse are o trupă românească cu text în engleză, habar n-am cu cine tre’ să mai bei şi cât să fi difuzat, nu ştiu ce intrare are Roton la posturile de radio…
Discul este închis de „Două Cuvinte” („To All My Friends”): „asta-i pentru cele care-au fost, doar pagini albe sau vise fără rost…”

zuluoscarbravo_web_01

Am citit pe Metalhead că a apărut discul şi înloc să pun mâna pe telefon să-l sun pe Vlad ( 😆 ), m-am gândit la vorba celor de la Caţavencu „cine n-are punkeri bătrâni să cumpere albumul!”. 25 RON (Magazinul Muzica) egal cinci beri. 😆 Dar dacă tot a trecut un prieten – dar şi dacă nu trecea – şi mi-a lăsat două baxuri de Carlsberg (12 beri şi două pahare!  😆 ) – să trăieşti conaşule! – m-am scormonit prin buzunare şi mi-am cumpărat marfa. Vine ziua lu’ fi-meu, face 2 ani, un cadou s-a bifat. 🙂 ZOB nu sunt o clonă Green Day cum mulţi i-au etichetat ci sunt cam tot ce avem Punk Rock. Sunt „mai bătrâni, urâţi şi graşi”, dar au rezistat şi au supravieţuit. Respect!

ZOB site oficial
ZOB MySpace

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=a-R-8ona800&feature=related]

Săptămâna-n retrovizor (25.07.09.)

Săptămâna a început cu desertul. Boc şi-a servit cabinetul cu fructe cumpărate de pe marginea drumului şi le-a sugerat colegilor de guvern să cumpere produse româneşti şi astfel să încurajeze agricultura, asta fiind şi o măsură anti-criză. V-am povestit despre banana românească şi ţăranu’ de oraş care vinde pe tarabe marfă turcească. Explicaţia importurilor de 70% a produselor agricole este rezultatul politicilor falimentare. Şi a lipsei politicilor.

În fiecare vineri se întâmplă câte ceva. Uneori lucruri pe care cei implicaţi vor să le facă pierdute din faţa ochiului public – câte o ordonanţă de urgenţă, o decizie a vre-unei instanţe, o eliberare sau un arest, o demitere sau o numire-n funcţie – sau ceva ce să spele, pieptene şi parfumeze evenimentele unei săptămâni, să servească drept perdea. Praf în ochi.
Ieri premierul Boc a anunţat pe un ton grav diminuarea salariilor cabinetului său cu 20%. Mai importantă este măsura diminuării cabinetelor cu 20% şi reducerea numărului agenţiilor guvernamentale cu 50%. În ceea ce priveşte diminuarea salariilor începând cu data  de 1 august, măsura este doar o propunere pe bază de voluntariat, un gest populist cum l-au caracterizat chiar unii din membrii cabinetului, cuantificat în cifre reale nu cred că reprezintă o economie semnificativă la buget şi fără un cadru legal – o ordonanţă de guvern – banii oricum până una-alta rămân doar blocaţi într-un cont. Pe de altă parte, anunţul lui Boc poate fi un semnal de alarmă pentru sectorul bugetar: urmează reduceri salariale şi de personal. Modul în care guvernul Boc risipeşte banii proveniţi în mare parte din împrumuturi, reflectă lipsa de idei şi soluţii al actualei clase politice. Se pompează banii în continuare doar în menţinerea pe linia de plutire a unui sistem bolnav şi defect şi nu eu, dar nici analiştii economici nu regăsesc nicio sumă în dezvoltare şi investiţii. Nu împovărarea generaţiilor următoare de datorii fabuloase este grav – un aspectul strict moral ce într-o ecuaţie economico-financiară n-are nicio relevanţă – ci faptul că nu se creează nici un cadru economic pe baza căruia generaţiile viitoare să aibă posibilitatea returnării împrumuturilor.
Pe de o parte mă înspăimântă lipsa viziunii şi a gândirii în perspectivă a celor care ne-au şi ne conduc, pe de altă parte mereu m-am întrebat dacă se poate fura suficient de mult să ajungă pentru 3-4 generaţii? Se pare că da…
În mod paradoxal, cred că actuala criză putea servii drept trambulină României. Era momentul optim pentru reformarea radicală al sistemelor vitale din stat: justiţia, educaţia şi sănătatea. Era un moment perfect pentru regândirea agriculturii şi reaşezarea ei pe un făgaş modern şi productiv în termeni reali. La fel şi economia putea fi relansată şi mai presus de toate, era momentul ideal pentru a gândii şi implementa o strategie de perspectivă pentru dezvoltare generală. Cu banii obţinuţi cu uşurinţă din împrumuturi, în 2-3 ani se putea dezvolta infrastructura şi adusă la un nivel European. Construirea de autostrăzi şi drumuri moderne pe de o parte crea un număr mare de locuri de muncă sigure şi o infrastructură esenţială pentru dezvoltarea ulterioară. La fel şi modernizarea aeroporturilor şi construirea unor aeroporturi noi în oraşe vitale cum este de exemplu Braşovul. Nu ţin minte de la primele alegeri din 1991 să fi avut o coaliţie atât de puternică – cel puţin pe hârtie – cum este actuala coaliţie cu o susţinere de 70% în parlament. Dacă aveau o strategie, o viziune globală şi un plan de perspectivă, puteau să treacă prin parlament toate legile necesare de a reforma şi redefinii tot sistemul actual împotmolit şi cu banii avuţi la dispoziţie se putea realiza reconstrucţia ţării din temelii. Dacă nu se poate face reformă în astfel de condiţii, nu ştiu când şi cum s-ar mai putea face. Îmi este imposibil să înţeleg dacă este vorba despre pură prostie şi nepricepere sau rea-voinţă. Momentul actual de criză, este unul aproape la fel de propice ca cel al revoluţiei din ’89. Dacă banii s-ar investii conform unui plan viabil de perspectivă şi nu s-ar risipii pe cheltuieli curente, am avea nu doar stabilitate ci creştere economică şi o relansare reală economică şi implicit socială. Şi atunci ca şi acum, conducerea de stânga ratează cu poarta goală şi ne serveşte… apă de ploaie.
Poate acest lucru l-au simţit şi liberalii. Fost ministru de Finanţe, Varujan Vosganian, a ieşit vineri în faţă şi a cerut premierului Boc „pentru două săptămâni, conducerea Ministerului de Finanţe şi, împreună cu echipa mea, daţi-mi şi lista de proiecte de 3 miliarde de euro şi eu vă asigur că vă finanţez, din Fondul naţional de dezvoltare, toate aceste proiecte, pentru a demonstra dacă aceşti bani au fost risipiţi sau nu”. Vosganian se referea la acuzele venite de la Cotroceni, conform căruia guvernul Tăriceanu a risipit această sumă şi nu i-a folosit la… investiţii. Dincolo de tragicul real, situaţia este comică în condiţiile în care cum spuneam, guvernul Boc numai investiţii nu face ci doar astupă găuri. Şi dacă acum ne tratează cu apă de ploaie, după alegeri urmează potopul…

Faptul că liberalii au decis să treacă în opoziţie, dă roade. Conform ultimul sondaj, realizat de BCS, Băsescu rămâne în fruntea preferinţelor electorale cu 35,4%, urmat de Antonescu cu 21,5%, şi abia pe locul trei Geoană cu 19,1% – în continuare sub scorul partidului. PNL torpilează pe unde prinde PDL-ul în tandem cu PSD-ul şi PSD-ul cu aportul PDL-ului… 😆 E totuşi un joc periculos, poate că jocul duplicitar dă rezultate strict electoral, totuşi situaţia actuală necesită soluţii, nu perpetuarea bâlciului şi al faultărilor reciproce…

Astfel PDL scade în sondaje datorită scandalurilor din guvern şi anti-performanţelor guvernului condus de Boc. După ce comisia parlamentară şi-a dat verdictul în cazul Ridzi, Laura Kovesi a cerut începerea  urmăririi penale al fostei ministru. Veştile proaste nu se termină aici pentru democraţi: propunerea liberalilor pentru înfiinţării unei comisii similare şi pentru Elena Udrea a fost îmbrăţişată de PSD şi în ciuda ameninţărilor premierului Boc, luni probabil această comisie îşi va începe activitatea.
Dar nici pesediştii n-au cu ce se lăuda. Scandalul Spiru Haret şi prestaţia ministrului Andronescu le-a şifonat imaginea considerabil, Raportul pe Justiţie a scos în evidenţă corupţia şi implicarea politicului în Justiţie şi face referiri directe la Adrian Năstase, iar excentricul şi puerilul primar de Constanţa, Radu Mazăre a provocat cu uniforma de Wehrmacht un scandal internaţional ce poate avea repercusiuni grave asupra României. După ce Centrul Wiesenthal a cerut demisia sau demiterea primarului pesedist, Rusia a solicitat luarea unor măsuri la nivel internaţional. În timp de criză economică şi financiară este perfect să-ţi-i pui în cap pe evrei şi ruşi ca şi cum n-ai avea nevoie de bani şi bancheri şi nici de gaz la iarnă de la vecinii ruşi. Mazăre nu că nu intenţionează să demisioneze şi în loc să-şi ceară scuze, doar s-a justificat. Dacă gestul lui a fost taxat de preşedintele Băsescu ca fiind: „un teribilism de prost gust”, lipseşte orice reacţie la fruntea partidului său, fapt mai mult decât bizar având în vedere că este un partid de stânga… Dar PSD ne-a obişnuit cu protejarea personajelor dubioase şi nu Mazăre este singurul individ cu dosarele penale pierdute-n labirintul Justiţiei „independente”…

Amintitul Raport pe Justiţie ne menţine sub monitorizare în principal din cauza corupţiei şi ineficienţei datorată în primul rând interferenţei cu politicul.

Discursul lui Băsescu a avut virilitatea de care de ceva vreme n-a prea mai dat dovadă preşedintele în funcţie şi cred că este un semnal pentru cei care deja îl vedeau gata învins în cursa pentru un nou mandat la Cotoceni. Dacă sondajele reflectă realitatea, singurul contra-candidat serios este Crin Antonescu. Cu toate acestea Băsescu s-a ocupat de Geoană şi Năstase într-un ton miştocar şi acidulat. În cazul preşedintelui pesedist a vorbit despre şefia peste bostani iar în cazul lui Năstase a amintit de bărbăţia şi nevinovăţia acestuia… 😆
Băsescu a supărat şi sindicatele din învăţământ cu afirmaţia conform căreia sunt vinovaţi de blocarea reformei din învăţământ. O abordare pe cât de curajoasă, pe atât de interesantă: fabrica de diplome şi brambureala din învăţământ convine atât profesorilor, cât şi celor care vor o diplomă… cu orice preţ.

Apropo Spiru Haret, în urma controlului efectuat la USH, s-a constatat că sunt câteva zeci demii de diplome puse sub semnul întrebării şi încă se caută o soluţie pentru rezolvarea situaţiei. Pe partea cealaltă a baricadei, reprezentanţii USH au sesizat Comisia de abuzuri din camera deputaţilor cu privire la acţiunile ministerului educaţiei în scandalul diplomelor. George Neculau, purtătorul de cuvânt al universităţii, a declarat că scandalul a fost declanşat de un conflict de interese. Ce înseamnă cu exactitate acest lucru, încă nu s-a lămurit, cum nici Băsescu n-a intrat în detalii. Pe lângă procesul intentat de USH Ministerului Educaţiei, peste 20 dintre absolvenţii Secţiei din Deva a Universităţii “Spiru Haret”, care au fost scoşi din examenul de titularizare, au depus plângere penală împotriva Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. Nici sindicatele nu stau deoparte: reprezentantul Alma Mater, Răzvan Bobulescu a afirmat că sunt dispuşi să examineze toţi studenţii USH care se simt nedreptăţiţi. Asta în schimb nu rezolvă problema absolvenţilor scoşi din sălile de examene la titularizarea pentru posturile de profesori… Scandalul este departe de a se fi terminat şi cum am mai spus, finalul o să fie determinat tot politic şi în nici un caz prin prisma revizuirii sistemului educaţional. Nici abordarea Rectorul Aurelian Bondrea de la USH nu duce nicăieri: „Nu dau socoteală nimănui. Harvardul cât e de Harvard are vreun antet al vreunui minister? Harvardul e Harvard. Nici nu există vreun minister”. De suferit, suferă în continuare studenţii şi absolvenţii până când cei de sus îşi rezolvă disensiunile…

Autostrăzile cresc doar cu centimetrii pe an, spitalele au rămas fără medicamente la jumătatea anului, banii nu sunt suficienţi nici pentru asigurarea salariilor din justiţie şi învăţământ, sunt instituţii rămase fără curent şi alte utilităţi în urma neplăţii facturilor curente, şomajul creşte alarmant în ciuda faptului că este vară şi se mai găsesc ceva slujbe sezoniere, oamenii rămân restanţieri şi pe timp de vară la întreţinere şi numărul celor care nu mai reuşesc să-şi achite datoriile la bănci creşte simţitor de la lună la lună.
Primul – şi deocamdată singurul – efect al mult trâmbiţatului program „Prima Casă” este umflarea preţului apartamentelor cu două camere…
Nu ştiu cum administrează guvernul banii, dar se tot duc şi nu se vede nimic. Până una-alta, România a primit, vineri, prima tranşă, în valoare de 1,5 miliarde euro, din împrumutul contractat de la Comisia Europeană. Floare la ureche, îi sparge guvernul şi pe aceştia! 😆

Nu pot să nu amintesc de criza care paralizează şi America: statul California nu mai reuşeşte să facă împrumuturi şi nu este singurul stat în această situaţie… Sunt semnale care ar trebuii să ne pună cu atât mai mult pe gânduri…

Eclipsa totală de soare din această săptămână – susţin unii astrologi – prevesteşte o perioadă tulbure şi grea.

Mai tulbure şi mai grea? 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1GA7tgvjfyY]