Ieri banană, azi mazăre, dar toţi cu morcovu’

Toată presa românească a privit cu amuzament gestul teribilist al şmecheraşului de Constanţa, primarul Radu Mazăre şi defilarea lui în uniformă militară germană din vremea celui de-al III-lea Reich. Presa internaţională însă a reacţionat vehement şi parcă trezită din mahmureala de week-end s-au mobilizat şi eticii şi moraliştii jurnalişti mioritici. După ce Centrul Wiesenthal a cerut demisia lui Mazăre, ieri Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse printr-un comunicat a catalogat gestul ca o provocare şi „aşteaptă o reacţie la nivelul comunităţii internaţionale faţă de acest gest”. Discuţia puerilă despre diferenţa dintre o uniformă militară al  Wehrmachtului şi o „uniformă nazistă cu însemne hitleriste” (?), este un fel de despicatul firului în 44 şi apă de ploaie.
N-a trecut foarte mult timp de când vorbeam despre necesitatea îmbunătăţirii relaţiilor cu Moscova şi lucrurile în loc să evolueze, se înrăutăţesc.
Scandalul venit din senin bagă la apă şi PSD-ul. Şifonaţi oricum de prestaţia doamnei Andronescu, avândul pe Adrian Năstase ca o piatră de moară în Raportul despre Justiţie, pesediştii se văd compromişi de proprii lor oameni, baroni locali, corupţi arătaţi ani de zile cu degetul, personaje pe care i-au protejat şi i-au scăpat de justiţie de câte ori a fost nevoie. Imaginea unui partid socialist, un partid popular şi deservit interesului cetăţenilor se destramă pas cu pas. Desemnarea unui „vulpoi bătrân” ca Hrebenciuc şef de campanie, dovedeşte încă o dată neputinţa PSD-ului în a se auto-reforma, incapacitatea de a face curat în propria ogradă.
Nu ştiu ce spun analiştii, dar discursul de ieri al lui Băsescu a fost o revenire-n forţă, a băut sau nu Red Bull, şeful PDL a prins aripi şi a captat atenţia. Asta nu salvează însă imaginea tot mai proastă a guvernului condus de Boc, Laura Kovesi a cerut începerea  urmăririi penale al lui Monica Iacob Ridzi, atât PSD-ul cât şi PNL-ul cer înfiinţarea unei comisii parlamentare şi pentru mininstrul Elena Udrea.
Ultimul sondaj, realizat de BCS, îl situează pe primul loc pe Băsescu cu 35,4%, urmat de Antonescu cu 21,5%, şi abia pe locul trei Geoană cu 19,1% – mult sub scorul partidului. Prinţu’ de muşama, Radu Duda este indicat doar cu 4,7% din intenţiile de vot. Eventualul candidat surpriză, Sorin Oprescu, are 5,4%, dar în continuare neagă posibilitatea de a-şi depune candidatura. Probleme ar putea avea Băsescu doar cu Antonescu, puţin probabil ca electoratul să-şi pună ştampila pe Geonă în cazul în care acesta ar ajunge-n turul doi.
Şansa este-n curtea PNL, dar cu toată simpatia mea pentru liberali şi dreapta, nu pot să nu continui să-l văd pe Crin Antonescu cu freza lui de şcolar chiulangiu, ca pe un mic secretar utecist…
Faptul că PNL-ul n-a intrat la guvernare a fost singura mutare inteligentă, dar cred că este nevoie de mult mai mult, măcar acest partid ar trebuii să dea dovadă de capacitatea de a se reforma, de a aduce tineri în faţă, oameni ne-compromişi şi capabili să aplice soluţii pentru ieşirea din situaţia de impas.

Asta s-ar întâmpla dacă am avea bun simţi, am fi civilizaţi şi am avea simţul responsabilităţii. Dar nu-l avem. Avem în schimb, mere, pere, caise, prune, pepene, banane de import şi… morcovul autohton în cur.

SUNT_VARZA_T_SHIRT

Formaţia Pansament

Formatia pansament 1991

Formatia pansament 1991

Lumea întreabă ba unde am dispărut, ba despre ce a fost înainte de ’89, se discută dacă a fost rezistenţă, opoziţie, se pune întrebarea dacă este o mişcare Punk sau dacă a fost o mişcare underground… Acum, cu valul de Brit-nu ştiu ce, cu moda Post-Punk, Retro, cu Emo-ul care îşi revendică rădăcinile tot în Punk şi Post Hardcore, cu valul de succes al Pop-Punk-ului de California şi Collage-Rock-ul cu sunet de garaj, toată lumea se consideră Punk şi nu puţini şi-au amintit că erau Punk şi înainte de ’89. Mulţi nici nu erau născuţi, dar asta e un detaliu care deranjează parcă prea puţină lume. Când vine vorba despre ce era pe vremea găuritului dubios încă-n mod ne-elucidat, mereu îmi amintesc de o carte despre Woodstock în care un tip pieptănat şi tuns, în costum impecabil, devenit broker de fiţe pe Wall Street afirma că cine susţine că-şi aminteşte ce s-a întâmplat la Woodstock, nici nu a fost acolo! 😆 Păi cam asta-i treaba şi cu Punk-ul autohton. Acum, dacă totuşi unii erau născuţi şi aveau măcar şase anişori împliniţi în decembrie ’89 şi povestesc cum cântau cu chitara dezacordată „Drumurile noastre toate…”, cu siguranţă erau Punk! 😆 Acum e momentu’ şi locul potrivit ca toţi labagii, prefăcuţii şi pretendenţii să mă înjure. Sub anonimat, evident. 🙂

Am găsit pe net un articol destul de complex şi interesant la Machu Pichu despre Punk-ul românesc, din păcate, pare o pagină abandonată, din 2007 nu s-a mai umblat la ea. Articolul vorbeşte predominat despre Timişoare şi recunosc, de nici una din trupele pomenite acolo n-am auzit înainte de ’90 şi de majoritatea din ele nici după. Asta nu înseamnă că ele n-ar fi existat. Nu dă bine ce am să spun acum, da’ din Timişoara îi cunoşteam pe Levi şi Zsolt care ulterior au format trupa Survolaj şi îi mai cunoşteam pe băieţii din Bastion. La Craiova era o mişcare destul de puternică de Punk, dar despre asta am aflat abia după ’90. Ştiam de Roata şi Chifiriuc, l-am cunoscut pe Liviu Hoisan din Tectonic şi am rămas prieteni până în ziua de azi. Auzisem zvonuri despre un proiect numit Grumaz, dar era ca o legendă şi nimeni nu ştia nimic exact. Unii spuneau că e ceva din Moldova, alţii că-i din Cluj.
Pentru cei care n-au trăit epoca, este imposibil de imaginat în ce izolare, în ce beznă, în ce incertitudine am trăit şi cât de scurtcircuitat era transferul de informaţii. Nu ştiu care puşti din ziua de azi îşi poate doar imagina o lume fără computere şi internet… 🙂 Nu doar cântatul era „mission imposible”, dar cu greu făceai rost de o casetă, o bandă sau un disc vinil… Înregistram muzică de la radio Europa Liberă, duminică din emisiunea Metronom, post bruiat cu dârjenie de Securitate… N-am trăit în Evul Mediu, dar dacă a fost vreodată un Dark Age, acela cu siguranţă a fost în România anilor ’80.

PANSAMENT 1990

Povestea cu Pansament-ul a început din două direcţii, la Braşov, în 1987. Pe de o parte era o gaşcă care se adunase în pivniţa lui Erns Hubner şi cântau jam-sassion, pe de altă parte m-am înhăitat eu (Ticke aka Brushvox) cu un prieten, Radu Pop şi încercam să punem ceva idei cap la cap, el cu chitara, eu cu vocea. Nu ştiu ce era, zdrăngăneală, Protopunk sau simplă refulare, dar ne făcea plăcere şi din ce-mi amintesc, am imprimat 2 piese cu casetofonu’ la Radu-n garsonieră. Cred că mai are el piesele… 🙂
Braşovul era un oraş mic. 🙂 Laca (Csaba Mathe), un prieten, a ajuns toboşar la Ernst şi într-o seară friguroasă de iarnă, m-a invitat la repetiţia lor. Aveau şi un vocal, Jimi, dar în seara aceea lipsea sau a plecat mai devreme, nu mai ştiu. Ideea este că după câteva sticle de vin, m-am trezit cu microfonu’ în mână şi jam-sessionul pe care l-am prestat a fost înregistrat cu magnetofonul. Treaba n-a sunat foarte rău şi Ernst m-a invitat să mă alătur trupei. Din gaşcă mai făcea parte Adrian Tudose, chitarist. Am vrut să-l aduc pe Radu basist, da’ gaşca nu mai ştiu din ce considerente nu l-a vrut, sau Radu n-a vrut, chiar nu mai ţin minte, ideea e că-n final a venit Călin Garcea, un tip care nu ne era foarte simpatic, dar avea bas, o boxă cu amplificare Vermona şi învăţa destul de repede, era harnic. Tipu’ cântase muzică uşoară, mai mergea la nunţi, era din alt film. Toţi eram. Laca era fan Zappa şi asculta mult Jazz, Ernst şi el era din zona Jazz/Blues, Adi asculta muzică simfonică, Jimi era un rocker tradiţional iar eu eram un puşti care ascultam de toate, în perioada aceea descoperisem The Clash şi David Bowie, dar m-a fascinat şi Tom Waits şi The Exploited. Bun, aşa ne-am adunat în iarna lu’ ’87 spre ’88. Nu aveam nume, nu aveam nici o direcţie precisă, cântam pentru noi în beciul lui Ernst şi uneori pentru gaşca care se mai aduna să ne asculte. Lumea făcea mişto de Ernst – care era cel mai bătrân din trupă – că a adunat o gaşcă de puşti şi cel mai contestat eram eu, total outsider în lumea „muzicanţilor”. Cred că cel mai important aport al meu la trupă atunci la început a fost că am făcut ordine în jam-session-urile interminabile. Am scos foaie şi pix şi am structurat temele, am stabilit numărul de măsuri şi am scris versuri.

DIY (Do It Yourself). Toate trupele obişnuiau să repete la Casa de Cultură a Studenţilor, a Sindicatelor, la Teatrul Muzical sau la cluburile fabricilor şi uzinelor. Mai pica un amplificator, curentu’ era moca, mai cântai la un eveniment. Era un mic compromis pe care toţi îl făceau. Holograf de exemplu era formaţia oficială al UTC-ului (Uniunea Tinerilor Comunişti). Noi am fost privaţi de la început până la capăt. Laca nu avea nici tobe, i-am „fabricat” piesele din PFL udat şi modelat apoi uscat sub presiunea unor cleme… „Microfonul” meu era scos dintr-un magnetofon vechi, Ernst şi-a făcut o crosă singur şi pe post de amplificatoare aveam tot magnetofoane şi tot felul de staţii modificate sau manufacturate. Suna ca dracu’, dar nu ne dădea nimeni, nici un tovăraş, nicio indicaţie… 😆 Chitara lui Ernst suna criminal: avea o pedală whau Cry-Baby cu fuzz, un Overdrive şi un Ultra Metal Boss original. Deh, avantajele să fi etnic german cu o soră şi un frate plecaţi în Deutschland. Nu ştiu ce făcea, cum regla totul, dar suna foarte gros, aveau rifurile un ton mai greu decât basul… 😆 Repetam când apucam, Ernst lucra în ture la Poştă pe vagoanele poştale, pleca şi 2 zile, ne mulam după programul lui, avea şi familie: soţie şi doi copii mici şi-n casă unde repetam, locuia şi mama lui… Ne-au suportat… 😆

Pe la sfârşitul lui ’88 trupa de Heavy Metal din Zărneşti, Experimental, ne-au invitat să cântăm în deschiderea unui concert de-al lor la Zărneşti. Trupa n-avea nici un nume, toţi am venit cu diverse propuneri şi în final s-a votat. Laca a propus de exemplu Ipecacuanha  (nu ştiu dacă aşa se scrie… 😆 ), nu ştiu ce plantă sud-americană a cărei frunză se fumează şi te „simţi bine”, eu am venit cu… Pansament. Iniţial era introdus şi „K”-ul, Punksament, dar în final s-a hotărât să simplificăm totul. Nu ştiu de unde mi-a venit ideea, nu avea nicio legătură cu Testament şi nici cu altceva anume. A venit pur şi simplu.
La show n-a mai apărut Jimi, l-am înjurat ceva mai mult, nu zic nu, a trebuit să-i învăţ partiturile cu câteva ore înaintea concertului. Am cântat 3 sau 4 piese: Roxanne, Nu Mai Vreau şi… La Dentist. Astea 3 cu siguranţă, dar parcă şi Satana. Sala a înmărmurit, nici vuiete nu se auzeau iar la piesa La Dentist când am scuipat ultimul vers „cu toţi vom ajunge în celulă la Măgurele” miliţienilor le-a cam căzut cascheta din cap. 😆 Noroc că Zărneştiul era un orăşel mic, toată lumea se cunoştea cu toată lumea şi băieţii din Experimental au vorbit ceva cu reprezentanţii legii şi ordinii şi n-am fost săltaţi… 😆

Să povestesc sau nu? Acum toţi se dau mari disidenţi, opozanţi ai regimului Comunist, bla bla bla… Toţi ştiu povestea cu Iris interzişi, da’ la nici o lună după presupusa interzicere a trupei, taman au lansat la Electrecord discu’ doi. Interzişi ori ba, toată vara cântau la o terasă din Neptun, staţiunea de fiţe din acele vremuri şi reşedinţa de vară a familiei Ceauşescu… Dar nu asta-i problema!
În septembrie ’88 într-o seară am fost scos din clasă de la cursuri şi invitat la o discuţie în biroul directoarei. Acolo mă aştepta o femeie bine, din ce am aflat ulterior, psiholog cu care am avut o discuţie aparent stupidă de circa o oră. Apoi a apărut un miliţian în uniformă şi cu grad de căpitan şi un civil şi m-au invitat să-i urmez. Pe hol şi casa scării – stupoare – erau soldaţi cu puşti mitralieră în mână şi liceul a fost complet golit. Mi-au luat cureaua, şireturile, stiloul… m-au urcat în dubă şi dus am fost. 😆 Am fost acuzat de tot felu’ de tâmpenii, de la activităţi subversive la complot împotriva puterii de Stat, între multe altele s-a presupus că intenţionam să organizez un marş comemorativ la evenimentele din noiembrie ’87. Am fost interogat, apoi dus acasă, s-a făcut percheziţie, mi-au confiscat casete, desene, versuri, hârtii măzgălite… o brăţară cu ţinte care-i aparţinea unui prieten şi era marfă adevărată, primită din Israel. Am fost dus înapoi la sediul Securităţii şi interogat din nou. M-am simţit onorat, pentru mine a fost adus un colonel din Bucureşti, tipu’ în civil era maior dacă nu mă înşel iar tipa psiholog nu ştiu ce grad avea. Căpitanu’ m-a cârpit de câteva ori, colonelu’ mi-a frecat un ness la un moment dat, am vorbit ba de muzică, ba despre Marx şi Lenin. 😆 Dacă aş afirma că din cauza formaţiei Pansament am fost săltat, probabil aş minţii. Dacă spun că trupa n-a avut nicio legătură cu arestarea mea, probabil ar fi un neadevăr! 😆 Treaba este că până-n 1990 n-am mai primit nicio scrisoare de nicăieri, predominant în faţa casei mă aştepta o dubă şi nu o dată au fost amabili să mă plimbe ei puţin prin oraş să nu mă mai obosesc şi de multe ori am văzut dubă la colţul casei lui Ernst sau patrule care înainte nu aveau traseu în zonă. Securitatea mi-a oferit un contract „avantajos” de 5 ani de mină subterană în Valea Jiului, dar într-un final, în ciuda avertizărilor primite tot de la Securitate, un prieten sas, director la Fabrica de Prelucrare al Lemnului, m-a angajat… Lucrurile confiscate nu le-am mai recuperat niciodată, nu mi-am văzut dosarul nici în ziua de azi, n-am aderat la nicio organizaţie revoluţionară sau de altă natură… În decembrie ’89 m-am întâlnit în nebunia lucrurilor pe stradă cu doamna psiholog şi cu maiorul, dar au rupt-o la fugă şi n-am alergat după ei. Acum îmi pare rău: dacă strigam „securiştii” lumea îi linşa de vii şi scăpam ţara de două jeguri… 😆 Dar am fost manipulaţi şi pe străzi se striga: „fără violenţă!”. Revoluţie fără violenţă este ca sexul fără…. intercourse. 😆

Dimineaţa mergeam la fabrică, după masă la seral şi seara la repetiţii. În ’89 am mai cântat o dată la Braşov, la sala „Reduta” în deschiderea concertului formaţiei Test, da’ şi băieţii şi organizatorii ne-au sabotat şi nici programul n-am fost lăsaţi să-l cântăm până la capăt…
Călin era un tip mai docil, de câte ori se auzea de vre-un festival îl trimiteam cu flori şi bomboane la sediul UTC să ne înscrie şi pe noi, am încercat sub diferite nume, de la Controll, Plafon, Detector la orice alt nume ne mai trecea prin cap, dar – nu ştiu de ce 😆 – tot timpul am fost refuzaţi.

A venit evenimentu’ televizat din ’89, din fericire nimeni din noi n-a fost împuşcat în nebunia din acele zile, cu toate că am văzut oameni seceraţi de gloanţe în jurul meu… De aici piesa cea mai scurtă din istoria Rock-uli românesc, „Vrem Capul lui…”, o piesă de 26 de secunde, scrisă pe 22 decembrie 1990 când tovarăşul Iliescu cu Petre Roman depuneau coroane de flori la Intern…

„Ucigaşii depun coroane de flori
Pe morminte de eroi,
Asasinii, asasinii, asasinii!
Vrem capul lui, vrem capul lui, vrem capul lui…
Moţoc.”

Piesa asta colegii din Pansament n-au vrut să o cânte, dar am cântat-o în 1993 la „Dracula Rock” cu Nation’s Slum şi-n momentul în care am spus „Moţoc” am scos un carton mare pe care scria Iliescu, l-am arătat, apoi l-am rupt bucăţi şi aruncat în public. Nu ştiu de ce, am fost interzişi – neoficial – timp de un an… 😆 Şi mai amuzant este că-n revista „Pop Rock and Show” a apărut poza cu mine cu panoul în mână şi dedesubt au scris „Ura De După Uşă” şi astfel au fost interzişi şi ei… 😆 😆 😆 Dar asta deja e povestea Nation’s Slum, o spun altădată. 🙂

Prima ieşire importantă în ’90 am făcut-o la festivalul „Top T” de la Buzău. Era înainte de alegeri, alcool ioc, am băut spirtu’ sanitar adus – cică – pentru curăţarea corzilor de chitară. 😆 Acolo am dat peste vechii prieteni Zsolt şi Levi cu trupa lor Survolaj, l-am cunoscut pe Tavi din Drobeta cu formaţia lui Porţile De Fier. Tavi n-avea toboşar, n-au vrut să-l lase să cânte fără aşa că a băgat la tobe un rocker din sală… 😆 Cânta Thrash Metal, i-au tăiat sunetul şi s-a terminat cântarea lor cu Tavi urlând la membrii juriului: „Fuck You” şi arătând şi degetul cu pricina. 😆 A mai fost o trupă foarte faină din Bucureşti, ruşine, n-am ţinut minte numele lor, cântau un Metal combinat cu Progresiv, foarte-foarte fain şi cu mult înainte de Dream Theater, din păcate nu i-am mai văzut niciodată după… Au fost şi Tectonic, evident. Aaaaa….şi mai era o trupă din Cluj, cântau şi arătau ca Motley Crue, ştrampi, ruj şi Glam în toată regula, se numeau Trident şi care la un an şi ceva după au reapărut rebotezaţi în Altar…”Prison of Death”  😆 😆 😆
Juriul ne-a privit suspicios, publicul ne-a plăcut. 🙂

Călin s-a decis să emigreze, cu greu am găsit un basist să-l înlocuiască. Aşa a ajuns pentru o scurtă vreme-n trupă Constantin Drăgan, îl puteţi vedea pe Realitatea de la 10 dimineaţa până la ora 15 alături de frumoasa Liana Pătraş. 😆 Costi a cântat cu noi la festivalul „Posada” la Câmpulung. Adi a lipsit, era răcit parcă, am cântat în formulă de 4 şi Costi fiind nou, am fost nevoiţi să improvizăm o piesă. A ieşit bine, juriul ne-a detestat – Ursulescu/Partoş – dar publicul încă o dată a fost de partea noastră. Partoş… M-a oprit în spatele scenei şi mi-a promis că atâta vreme cât el o să lucreze la Radio-Televiziune Română, noi nu o să trecem pragul instituţiei. „OK, bagă-ţi radioul în cur!” – i-am răspuns. 😆 Costi era un copil prea cuminte, nu-l puteam strica tocmai noi – 😆 – cu greu l-am aburit pe George Nemesnic să se alăture formaţiei. Aşa am plecat la alte două festivaluri: Craiova şi Râmnicu Vâlcea.

Craiova a fost de vis. Sala Sporturilor arhiplină, aveam ceva emoţii, dar le-am înghiţit cu ceva bitter. 😆 Pe scenă trebuia să intre Voltaj, da’ au zis că fac o şmecherie, ne bagă pe noi să mai încălzim niţel publicul. I-am încins, asta n-a fost o problemă. 😆 La jumătatea primei piese deja lumea cobora pe teren iar la ultima piesă, „Punk Ain’t Dead”, toată sala era călare pe noi. Publicul insista să cântăm un bis, organizatorii ne-au scos afară şi au băgat repede Voltaj-ul să profite de publicul încălzit. Sala vuia „Pansament” şi nu cred că Voltaj şi-au mai luat în viaţa lor atâta m*ie vreodată! 😆
Am luat premiu’ trei. Jurizarea a fost una bazată tot pe „cumetrie”, dar cinste nouă, n-am participat. Eram obişnuiţi să nu luăm nimic, începea festivalul la Râmnicu Vâlcea, am plecat acolo. Din povestite ştiu ce s-a întâmplat la jurizare. Preşedinte a fost Petre Magdin la care ne-a pus o vorbă bună Guriţă, vocalul din Kripton cu care eram prieten din vara anului ’88. În rest s-au ales reprezentanţi din fiecare formaţie şi acolo pe bază de reciprocitate s-au dat puncte. Noi am primit de la Survolaj, Conexiuni şi parcă Porţi De Fier, trupă care de altfel a cântat în locul nostru în seara de gală, noi fiind deja la Râmnicul Vâlcea şi habar n-aveam de premiu… 😆
La Vâlcea ne-au făcut tartorii Holograf şi la sunet şi la lumini şi la tot ce se putea. Acolo obligatoriu câştiga trupa locală, protejaţii Holograf-ului. Nu le-am reţinut numele niciodată, până acum câţiva ani mai apăreau cu câte o piesă pe Atomic. 😆

La nici 2 săptămâni după ce am ajuns acasă, sună telefonul şi mă trezesc pe fir cu Petre Magdin. Ne-a invitat la Bucureşti să imprimăm la Radio şi să filmăm la TVR pentru programul de Revelion. 😆 Inevitabil în holul Casei Radio am dat nas în nas cu… Partoş. 😆 Din alb s-a făcut mov, din violet portocaliu şi înapoi. Nici dacă-mi doream sau regizam faza, nu avea cum să iasă mai bine! 😆
Noi am întrebat băieţii din Conexiuni cum se procedează, ştiam că se dă şpagă la Radio… şi ne-am prezentat cu o sticlă de Whiskey şi un cartuş de Marlboro. Oamenii de acolo erau cam sictiriţi şi în final am băut noi Whiskey-ul în WC şi am fumat ţigările. Imprimările evident că au sunat ca dracu’, nici că am mai călcat vreodată la Radio, dar eram mândrii că încă o dată am „scăpat” fără să pupăm pe nimeni în cur şi n-am dat nicio şpagă. Că am imprimat pe un set de tobe cu toba mare spartă, nici nu mai conta! 😆
La TVR ne-am întâlnit cu Tectonic, Roata, Survolaj, Cardinal (cu foşti membrii Bastion, ulterior transformaţi în… Neurotica 🙂 ) şi o trupă de gagici din Bucureşti, mii de scuze, nu mai ţin minte numele lor. Am imprimat o singură piesă parcă: „N-am să aştept”. E amuzantă povestea, piesa avea text în engleză şi se numea „I Hate the Game” iar în refren era versul „riot of violence again, I hate the game!”. Când cu o seară înaintea să venim la Bucureşti Magdin ne-a rugat să tragem piesa-n limba româna, am făcut un cu totul alt text, dar la refren m-am blocat complet. Era un meci de fotbal la televizor, comenta Ţopescu şi la un moment dat a spus: „jocul devine violent”. ❗  💡 De aici la „Jocul devine violent, n-am să aştept!” a fost o joacă de copil! 😆 Textul era cam pueril, dar contrasta flagrant cu ce se purta. „Alegi salam ori libertate când minciuna-i actualitate…” („Actualităţi” se numea grupajul de ştiri de la TVR 😆 ) era totuşi o treabă cam abruptă într-o televiziune la aceea oră încă militarizată… era decembrie 1990.

Poate ar merita spus câte ceva şi despre Magdin. Nu poate ci cu siguranţă. Fără sprijinul şi aportul lui, efortul meu sau al lui Liviu Hoisan cu Tectonic poate n-avea sorţi de izbândă. Emisiunea lui a lansat un şir de trupe şi a dat şansa multor tineri să se prezinte în condiţii rezonabile în faţa unui public larg. Succesul formaţiei Pansament şi Tectonic a deschis calea şi a dat pofta pentru cântat şi altceva decât tradiţionalul Hard şi Heavy următoarelor generaţii. Că s-a cam ales praful de tot, este o altă poveste… Madin făcea din inimă treaba, dacă mergeai la el cu o sticlă de vin, mai dădea el două să nu rămână niciodată dator, ba, la meseriaşii din TVR am văzut că le dădea câte o cutie de votcă să vină să-şi facă treaba, că barosanii erau obişnuiţi cu ăia de la folclor şi muzică uşoară care le dădeau pliculeţu’ şi nu aveau chef de pârliţii de rockeri care nici tenişi în picioare n-aveau… Mulţi pretind că au făcut ceva pentru Rock-ul românesc şi în fapt prea puţini chiar au şi făcut ceva.

Şi dacă tot am ajuns la capitolul „periat”, mai merită pomenit Doru „Rocker” Ionescu care ţinea revista „Rocker” şi scria şi de trupele noi, Lenţi Chiriac care mai târziu cu Heavy Metal Magazin tot aşa a mai scris de trupele noi, dar mai ales le promova la Radio şi a mai fost Gabi Gomboş care o vreme s-a implicat şi a scris despre trupe şi a organizat evenimente (de exemplu Metal Fan).

Iniţiat de Magdin şi organizat de Gomboş, în 1991 s-a desfăşurat aşa numitul „Primul Turneu Thrash Metal din România” cu Tectonic, Pansament, Crusaders şi Interval. A fost o tură predominant prin secuime, concerte cu săli arhipline şi o mare ţeapă de la management: s-au evaporat cu încasările. 😆 Pentru mine a fost şi un moment personal dificil: mama a murit de cancer, o înmormântasem cu câteva zile înaintea turneului şi doar la insistenţele bunicii şi al lui taică-meu m-am dus. A urmat o perioadă tulbure prelungită în care din meniul zilei n-a lipsit niciodată un litru de rom, o ladă de bere şi măcar o bătaie pe zi… nu conta cu cine sau de ce.
Trupa totuşi a supravieţuit. Am tot imprimat în TVR (S.O.S., Punk Ain’t Dead, etc) şi am avut concerte constant prin ţară. De management şi relaţii publice mă ocupam eu, trupa a zis că dacă tot sunt „gurist”, pot face şi asta… Undergroundul? Splendid, dar inexistent. 😆
Era TVR-ul, prin oraşele mai mari posturi locale, la fel şi câteva posturi de radio, singura casă de discuri bătrânul Electrecord, studiouri deloc, cluburi ioc şi presa subţire. Şi atunci – ca şi acum – să scrie vre-un ziarist de tine, trebuia să-i fi amic, să-i mai scapi o votcă, o bere-două. Noi fiind „din provincie” şi „cu figuri”, nu aveam cine ştie ce presă, dar n-am cântat cu sala goală niciodată. A fost totuşi o perioadă bună, peste noapte ca ciupercile au apărut trupe noi, parcă toată lumea cânta şi cine nu cânta, tot mergea la concerte. Asta până la lansarea PRO TV-ului şi al modei cu cântările gratuite…
Tot în 1991 Laca – ca majoritatea prietenilor mei maghiari – s-a decis să plece la Budapesta, aveam nevoie de un baterist nou şi aşa a venit în trupă Darius Giubernea, un tip foarte talentat şi rodat prin trupe de Heavy Metal.

La sfârşitul anului ne-a contactat un tip din Franţa care a fost prin România în căutare de trupe din underground, cu precădere din zona Punk. Avea o mică casă de discuri independentă, Tian An Men 89 Records şi vroia să scoată un EP cu două formaţii româneşti, a ales Tectonic şi Pansament.
În ’92 ne-am dus la proaspătul Migas Real şi am imprimat cu Ordean „Punk Ain’t Dead” şi „Chain Gang” pentru discul din Franţa, material ce conform contractului trebuia să iasă ca o ediţie limitată – 500 de exemplare – din care nouă ne reveneau câte 50 de bucăţi. Discul a apărut în 1993, atât Liviu cât şi eu am primit multe-multe scrisori din lumea întreagă: din Alasca trecând prin Malaiezia până-n Australia. Nu cred nici în ziua de azi că 400 de discuri s-au împrăştiat chiar aşa prin lume,  la un moment dat am şi găsit pe net variante din alte ediţii sub alte egide, în orice caz, discul este o raritate şi se mai găseşte la licitaţii. 🙂 Eu n-am nici măcar un exemplar, dar este la mine discul lui Mari, chitaristul din Nation’s Slum. 😆

În ’92 cel mai important concert a fost „Eco Pop”-ul de la Polivalenta din Bucureşti cu Tectonic, Altar, Timpuri Noi şi Celelalte Cuvinte.
Un alt eveniment major a fost şi festivalul Metal Fan organizat de Gabi Gomboş pe marginea lacului Tei din Bucureşti şi televizat de Magdin. Acolo am imprimat şi o piesă nouă „The Vicious”.
Tot în 1992 am imprimat şi un demo oficial, intitulat „Negative”. Am înregistrat 10 piese cu ajutorul a două magnetofoane în două etape cu suprapunere. Am tras în sala de repetiţii, nu suna mult mai bine ca înregistrările anterioare, dar a funcţionat relativ bine pentru promovare, o recenzie relativ pozitivă a apărut şi în ediţia de limba maghiară a revistei Metal Hammer.
N-am fost singurul cu probleme şi Ernst şi-a avut demonii lui, a avut şi probleme în familie, au apărut probleme de comunicare, Ernst şi pleca 3-4 luni pe an să mucească în Germania. Când a plecat în iarna anului ’92, de comun acord am hotărât să nu suspendăm activitatea formaţiei şi l-am adus ca înlocuitor temporal pe Kuky Gherman din formaţia Detector, o trupă de puşti care mai repetau uneori la noi şi încercam să-i ajutăm cum puteam. Din cauza găştii care era în jurul formaţiei şi al beţiilor şi scandalurilor de la repetiţii, s-a tensionat şi relaţia cu soţia lui Ernst şi atunci la un moment dat au venit băieţii cu ideea să facem rocada, să ne mutăm la mine şi să rămână Kuky chitarist definitiv. Am refuzat categoric propunerea. Am compus totuşi o piesă nouă împreună cu Kuky şi cu sprijinul lui George şi Darius am şi imprimat-o la începutul lui ’93, aşa s-a născut proiectul Sonic Sandwich şi piesa: „Lovely Dick James”. În paralel cu proiectul meu solo am produs şi primul demo Ura De După Uşă.

La întoarcerea lui Ernst, micul şantaj al colegilor s-a inversat: George cu Darius au ameninţat cu plecarea din trupă dacă Ernst nu scapă de mine. Am avut o discuţie între patru ochi cu Ernst şi i-am spus că un vocal se găseşte, un toboşar şi un basist mai greu, plec. N-a fost nevoie de vocal, George îşi dorea şi microfonul şi prietena lui managementul formaţiei. 😆
La organizarea festivalului „Dracula Rock” după şi pe scena festivalului „Cerbul de Aur”, Magdin m-a sunat şi a insistat să cânt sub numele de Pansament. Am refuzat oferta, dar în final ne-am înţeles să cânt cu o nouă trupă şi sub alt nume. Am apelat la băieţii din Detector minus Kuky şi aşa s-a născut Nation’s Slum.
Dar povestea aceasta am să o spun data viitoare!
Pansament-ul a mai funcţionat circa un an, după părerea mea au încercat să devină prea mainstream, şi-au pierdut din nerv şi cu toate că piesa „Lemon Vodka” n-a fost o încercare chiar rea, trupa şi-a pierdut aderenţa la public.
George Nemesnic a fost o vreme basist în Conexiuni apoi s-a retras la munca de studio, iniţial la Braşov, apoi a mers la Bucureşti şi a lucrat cu Ordean, acum este pe cont propriu unul din cei mai căutaţi ingineri de sunet din capitală. Darius a cântat cu formaţia Bosquito şi acum este-n trupa Taxi. Pe Laca ultima oară l-am văzut prin 2001, nu mai cântă şi avea probleme grave cu drogurile… A decedat pe 1 august 2009. R.I.P. Costi a lucrat la radio, acum este la Realitatea, nu cred că mai are ambiţii muzicale. Călin a fost acasă prin 2004, este-n Suedia, are soţie şi copil, nu mai cântă nici el. Adi a cântat o vreme în corul Bisericii Negre, s-a căsătorit, are doi copii, nu mai cântă. Ernst a venit basist în 1996 în Nation’s Slum şi a rămas în formaţie până la „pauza tehnică” luată-n 1999.
Pe internet mare lucru n-am găsit despre trupă, doar pe Last FM o pagină cu 8 piese de pe demo-ul „Negative” şi nişte filmări cu o trupă impostoare care şi-a însuşit (doar) numele de Pansament… i-am găsit şi pe YouTube cu o piesă…. Zana.

Pe bandcamp găsiți câteva imprimări vechi cu Pansament şi între acestea sunt şi înregistrări rare ca „Punk Ain’t Dead” de la concertul din 1990 din Craiova, „N-am Să Aştept” din TVR tot din 1990, imprimări din 1988 din sala de repetiţie (Nu Mai Vreau) şi „The Vicious” înregistrat în 1992 la Metal Fan.
Găsiţi și 24 de piese cu Nation’s Slum, „Elevator to Hell” fiind o piesă rară de pe primul demo din 1993… Am pus şi Sonic Sandwich, piesa din 1992 „Lovely Dick James”.

(Va Urma)

Până atunciPANSAMENT Punk Ain’t Dead versus “Pansament” Zana… 😆 😆 😆

Vorba lu’ rifeor: “cu astia cu zana….e clara treaba….sunt tineri , pasionati ……ai ridici de la domiciliu le torni niste rachiu pe gat si refaci pansament…..hihi….. 🙂 ce sa zik , era mai bine de se numeau savoy, holograf sau compact ….”

Mda…. era mai potrivit Pokemon-Savoy, dar ideea cu rachiul nu e rea: dacă toţi 4 reuşesc să bea într-o săptămână cât turna Ernst în el într-o seară obişnuită, scapă doar cu câte o castană! 😆

Banana românească

Spuneam că actuala guvernare aruncă banii pe geam – să-i fure sau să-şi servească clientela -, ziceam că nu are un plan viabil anti-criză şi în general un plan economic şi social de perspectivă şi afirmam că nu a luat nicio măsură concretă anti-criză. Ieri, premierul Boc boboc m-a contrazis. La şedinţa de guvern, premierul şi-a servit colegii de cabinet cu mere, pere, caise, prune şi pepene, achiziţionate de la ţărani de pe marginea drumului la sfârşitul săptămânii trecute şi şi-a invitat colegii să consume produse adevărate româneşti, asta fiind una din măsurile menite să scoată ţara din criză.
Este acelaşi premier Boc care săptămâna trecută se revolta că din foşti exportatori – interbelici – am devenit o ţară care importă 70% din produsele agricole.
Vă spun „io” o poveste din piaţă petrecută săptămâna trecută.
M-am dus în piaţa Rahova şi din puţinii bani pe care-i aveam am zis să-i cumpăr şi lu’ ăsta micul ceva fructe şi m-am orientat spre caise. Am dat o raită şi-n final m-am oprit la o ţărancă care avea nişte caise mai urâţele, mai că vedeai şi viermii în ei, cu gândul clar că sunt de grădină. Nu-s foarte vorbăreţ de felul meu, dar cumva treaba asta mi-a şi scăpat pe gură, la care femeia îmi spune:
– Româneşti pe dracu! Tot turceşti sunt domne, da’ ce? Nu-s bune? Nici bananele nu sunt româneşti, da’ ce, au ceva bananele?
😆 😆 😆
N-au nimic nici caisele, nici bananele. Treaba e că nu mai avem noi nici prea mulţi ţărani şi nici agricultură…
Nu o iau de la capăt cu povestea satelor abandonate din Bulgaria şi cu terenurile pustii şi pârjolite din ţara vecină, în cel mult 10 ani o să fim în aceeaşi situaţie, tinerii pleacă la oraşe, bătrânii mor, agricultură modernă – eficientă – n-ai cum să faci pe un hectar de teren… Ţăranii s-au mutat la oraş şi vând marfă turcească la tarabă, locuiesc la bloc… Dacă asta e tot ce poate guvernul Boc, e nasol, e naşpa rău…

Dar premierului îi arde de glumiţe, a mai scos o măsură din mâneca cămăşii la semnarea contractelor pentru investiţii mari din cadrul Programului Operaţional Sectorial privind creşterea competitivităţii economice, Boc a văzut pe lista firmelor beneficiare de fondurile UE şi o firmă din industria textilă şi făcând referire la firma proaspetei ministru al Tineretului şi Sportului, Luminiţa Plăcintă, a spus: „Să ne cumpărăm haine. Să nu ne cumpărăm numai de la doamna Plăcintă, să cumpărăm haine şi de la alţii”.
Nu vreau să-l supăr pe domnu’ Boc, dar tot în Rahova am văzut că vreo două firme de marfă second-hand au dat faliment şi au închis prăvăliile. Păi dacă nici acestea nu mai rezistă, o măsură salvatoare ar fi să încurajăm cultivarea de… frunze. 😉 Că tot ele vor devenii noua modă – retro – vestimentară…

Şi… că tot venii vorba,  guvernul (probabil tot preventiv 😆 ) stă şi… taie frunze le câini. 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UWALdYlRsIk&feature=related]

Din presa de azi – fără să-mi sparg computerul şi să dau cu spray lacrimogen! 😆 … Gândul ne vorbeşte despre tachinarea dintre Hrebenciuc-Udrea în care doamna Udrea a afirmat că pesedist-ul a fost desemnat şef de campanie pentru Mircea Geoană fiindcă „ştie să strângă bani” iar Hrebenciuc – simţind aluzia la faptul că este un cunoscut „trăgător de sfori” – i-a răspuns: „Îi recomand doamnei Elena Udrea, sexy buzoianca, o apropiată a domnului preşedinte Traian Băsescu, să se ocupe de turismul ecumenic de care PD-L va avea nevoie în campanie electorală”. Nu îmi e dragă doamna Udrea, dar dacă discursul politic şi pseudo-argumentarea este coborâte de pe acum la acest nivel, prevăd o campanie „colorată”. Cu învăţământul în corzi, tovarăşul Hrebenciuc dă şi un bun exemplu de educaţie şi civilizaţie, au tinerii ce învăţa de la el!

Tot ştiri legate de doamna Udrea am găsit şi-n Jurnalul Naţional. Ştiri politice cumpărate pe bani publici. Pe de o parte doamna Udrea aruncă pe fereastră sume substanţiale pentru un an de criză, pe de altă parte este prezentă în mod suspect de mult în presă, predominant la televiziuni. Doar „În perioada 9 ianuarie-19 iulie, acţiunile Elenei Udrea au fost prezentate asiduu de posturile de televiziune, potrivit unei analize rea­lizate de Jurnalul Naţional, în urma consultării scripturilor furnizate de o agenţie de monito­rizare a presei. Realitatea TV a prezentat 109 ştiri unice în care apare numele ministrului Elena Udrea, din care 44 au fost pozitive, 62 neutre şi doar trei negative. Antena 1 a difuzat 34 de ştiri, din care patru pozitive, opt negative şi 22 neutre, TVR1 – 32 de ştiri, reprezentând 15%, din care şase pozitive, nouă negative şi 17 neutre.” Dacă stau bine să mă gândesc, pe bani publici cred că şi eu aş putea fi sexy. Sexy braşoveanu’! 😆

Şi tot Udrea – ce mai, am o slăbiciune evidentă pentru blonde! 😆 – aflăm din Evenimentul Zilei: „Ludovic Orban, este propunerea liberalilor pentru şefia unei eventuale comisii de anchetă parlamentare în cazul „Elena Udrea. Nominalizarea lui Orban a fost făcută ieri de preşedintele PNL, Crin Antonescu, la finalul şedinţei în care conducerea partidului a decis începerea demersurilor pentru formarea comisiei de anchetă.” Liberali speră într-un nou succes după modelul comisiei Ridzi şi evident mizează din nou pe sprijinul PSD. Mie tovărăşia aceasta PSD-PNL înfiripată încă de pe vremea guvernării Tăriceanu îmi displace profund. Speram ca prin venirea unei persoane tinere în fruntea PNL-ului, cumetria dreptei cu stânga să dispară, dar domnul Crin Antonescu dă dovadă de tot mai multe afinităţi cu stânga şi liderii acesteia şi astfel compromite poate ireparabil ideea de dreapta şi liberalism…Nu că n-ar trebui doamna Udrea anchetată.

În Ziua am remarcat un articol legat de supermarketuri, în speţă filiera franceză: Carrefour-Auchan. „Politicienii francezi au făcut intervenţii pe căi politice la Bruxelles în sprijinul supermarke­turilor cu capital francez, pentru ca acestea să capete avantaje compe­tiţio­nale în România. Guvernul României a cedat presiunilor şi, în urma unei scrisori primite de la Directoratul General pentru Competiţie (DGC) din cadrul Comisiei Europene a renunţat să mai publice în Monitorul Oficial o Ordonanţă deja adoptată. OG reglementa activitatea supermarketurilor şi adopta “Codul bunelor practici”, convenit de supermarketuri ţmpreună cu producătorii, furnizorii şi sindicatele din industria agroalimen­tară. Textul va fi probabil modificat după dictarea Carrefour.” – afirmă publicaţia, care mai publică şi un fragment dintr-o scrisoare de la DGC către guvernul – la aceea vreme Năstase – din care se sub-înţelege  că „Guvernul s-a angajat informal” să susţină poziţia supermarketurilor vis a vis de producătorii interni şi să faciliteze în dauna acestora importurile. „Angajamentul informal” se referă evident la o înţelegere „off the record”, ne-oficială şi se pare păstrată şi transferată de la guvernare la guvernare.
Cum rămâne cu caisele româneşti domnule Boc?

Cotidianul publică în format PDF raportul complet de monitorizare al Comisiei Europene. Nu ştiu dacă era necesar să pună pe toate cele 8 pagini scrisul cu Cotidianul.ro pe care în Acrobat Writer îl şterge oricine oricum dintr-o mişcare, dar în fine, e doar un detaliu uşor enervant!
Una din motivele menţinerii monitorizării este marea corupţie despre care Ponta mai-mai afirma că nici nu este aşa mare şi referiri directe se fac în primul rând la cazul (cazurile, dosarele) lui Adrian Năstase (n-şpe case, de nici el nu mai ştie…câte ouă).
Nu vreau să trag de subiect, foarte pe scurt: cea mai importantă problemă ridicată de Comisia Europeană este că în ultimii 3-4 ani s-a modificat, dar nu s-a schimbat nimic în Justiţia noastră. În raport parcă nu apare explicit, dar de exemplu CEDO are mari probleme şi riscă să-şi blocheze activitatea din cauza invaziei de dosare din România.
Mai mulţi politicieni au dat glas ieri ideii că această monitorizare nu se justifică şi ar trebuii ridicată. Nu vreau să-i supăr pe dragii noştri aleşi, dar fără această monitorizare, lucrurile erau şi mai grave, corupţia – inimaginabil cum – dar ar fi fost şi mai profundă. Nu doar „măsurile” luate-n privinţa Justiţiei sunt total ineficiente ci – părerea mea – şi Comisia Europeană ar trebuii să găsească măsuri mult mai drastice decât simpla monitorizare fiindcă este evident că fără constrângere noi de la sine voie nu vom face curăţenie niciodată în ograda proprie… Next case!

fabricat_in_romania

la televizor

Mă uitam ieri seară la televizor. Prost obicei, recunosc, eram cu castronul de supă-n braţe tolănit pe canapea şi săream de pe un program pe celălalt fără nici un scop sau interes. Pe Antena 3 l-am prins pe Mircea Badea cum îşi spărgea laptopul cu un baston şi ameninţa că dă cu spray lacrimogen prin studio… Brrrr. Trăiam cu impresia că băiatu’ face revista presei! 😆 Crize de criză… 😆
Apoi pe nu mai ştiu ce program am prins o reclamă la un operator de telefonie mobilă. Sigur aţi văzut reclama: un tip joacă badminton cu o tipă pe plajă, prietenii îl cheamă la fotbal, da’ gagica cu un zâmbet întrebător îl pune la punct şi rămâne cuminte la joaca cu rachetele. Reclama spune că ai 75 de minute în reţea, plus 25 de minute cu prietenii pentru 4 euro.
Am stat „io” şi m-am gândit… Stau 75 minute cuminte cu consoarta, aleasa inimii, scorpia, hoaşca, cotoroanţa, nenorocita sau nefericita  sau ce şi cum o fi ea, dacă ştiu sigur că am parte de alea 25 de minute cu prietenii sau cine vreau eu. Şi zău dacă nu face 4 euro treaba!

P.S. Dacă sunt cuminte şi nu-mi folosesc minutele 3-4 luni, se reportează?

2009 Jun 12_9119

Colaps: ieri învăţământul, azi justiţia. Mâine?

“Diplomele tuturor studenţilor de la Spiru Haret sunt valabile, până la clarificarea situaţiei”, a declarat ieri Ecaterina Andronescu. E bine, putem merge liniştit la vot. Unu: diplomele sunt valabile, doi: la noi nimic niciodată nu se clarifică. Cum spuneam, problema s-a rezolvat politic fără să se ţină cont de situaţia şi de problemele reale din învăţământ. Dacă ministrul sau orice alt politician mai pronunţă cuvântul „reformă”, vomit pe el. Intervenţia de ieri al preşedintelui Băsescu n-a fost altceva decât încă o acţiune politicianistă şi populistă. Chiar dacă aparent Băsescu s-a aliat opiniei şefilor de la PSD, în fapt cred că viza cele afirmate şi de cotidianul Ziua: „PSD falimentează şcoala privată”. Datele puse cap la cap de jurnaliştii publicaţiei sunt elocvente: „Universităţile de stat şi-au calculat locurile în funcţie de numărul absolvenţilor la Bac: pentru cei 170.000 de promovaţi au fost puse la bătaie 108.000 de locuri cu taxa, plus 62.000 de locuri bugetate.” Aici bătea Traian Băsescu în intervenţia sa de ieri: „’În momentul de faţă este un blocaj pe două paliere. Este o luptă între cei care vor să diminueze învăţământul privat, pentru că pâinea şi cuţitul este în mâna celor de la stat, sindicate şi oameni politici, iar pe de altă parte este o luptă pentru blocarea proceselor de modernizare a sistemului de educaţie, dusă în tandem de sindicate şi Ministerul Educaţiei. Se pare că s-a luat decizia să se dea satisfacţie sindicatelor, pentru discreditarea sistemului privat.” Nu-s fan Băse, dar omul are dreptate: Staul în nebunia sa, sugrumă sectorul privat şi tot sistemul este blocat, nu se doreşte reformă sub nicio formă. Nimic nou, însă situaţia generală este cu totul alta ca acum 3-4 ani, contextul este altul. Coaliţia PSD-PDL nu funcţionează, guvernul Boc nu a reuşit să pună cap la cap un program anti-criză şi practic nu s-au luat măsuri anti-criză de nici un fel. Banii împrumutaţi se împrăştie fără cap sau sunt deturnaţi în interese proprii sau politice, şomajul creşte alarmant, cum am mai spus, este vară, se mai găsesc slujbe sezoniere şi cu o pâine şi un pepene omul îşi mai umflă burta, întreţinerea este mică, dar în ciuda celor aproape 40 de grade din termometre, să nu uităm că iarna-i după colţ şi am da dovadă de naivitate să nu prevedem creşterea tensiunilor sociale. România va avea în trimestrele 2 şi 3 o scădere economică mai mare decât cea din primul trimestru şi nu va putea respecta ţintele convenite cu Fondul Monetar Internaţional. Deficitul bugetar o să ajungă la 7% din produsul intern brut, iar economia este într-o scădere de 6%. În ceea ce priveşte şomajul, cifrele oficiale sunt mult sub cele reale.

Oficial, la ora 14 va fi prezentat şi raportul pe justiţie al Comisiei Europene: am scăpat de clauza de salvgardare, rămânem cu monitorizarea.
Din tot ce a spus pe marginea ciornei Victor Ponta ieri, mi-a atras atenţia un singur aspect: Ponta era revoltat că mereu se aduce în discuţie subiectul corupţiei, dar în fapt doar 1% din activitatea justiţiei reprezintă cazuri legate de acest delict. Păi ce dovadă mai mare a corupţiei am putea avea atâta timp cât conform Comisiei Europene suntem catalogaţi ca ceea mai coruptă ţară membră U.E.?

Am dat o tură cu foarfece şi prin presa de azi. Editorialul lui Ovidiu Nahoi din Adevărul prezintă patru adevăruri dureroase:
„1. Procentele de simpatie pentru Radu Mazăre vor creşte după ce acesta a purtat uniforma de ofiţer nazist.
2. Numărul simpatizanţilor echipei Steaua va creşte printre tinerii imberbi lipsiţi de educaţie, după ce câţiva suporteri inconştienţi au arborat acel banner infam în timpul meciului cu Ujpest – cel în care întrebau în limba maghiară câte luni stă un rahat în burta unei unguroaice.
3. Dacă Elena Băsescu nu avea procente de simpatie câte voturi a strâns la europarlamentare, acum poate sta liniştită. Situaţia s-a schimbat în favoarea ei. Mii şi mii de tineri, orbiţi de modelul copiilor de bani gata, cărora viaţa nu le refuză nimic, vor visa să fie ca ea.
4. Ministrul Ecaterina Andronescu va deveni o persoană cât se poate de antipatică printre tinerii români cu educaţie pe sfert (majoritari), fiindcă a îndrăznit să ceară anularea diplomelor date cu toptanul de Universitatea „Spiru Haret“. Şmecherul care se descurcă este cel simpatizat, nu fraierul care învaţă.”

„Producţia de grâu s-a redus semnificativ faţă de 2008 din cauza secetei, la 3,1 milioane tone pe 60% din suprafaţa cultivată, iar recolta de orz din acest an a fost de 570.000 de tone, nivel similar cu cel de anul trecut.” Putem citii din Curierul Naţional. Ei titrează „Agricultura, la pământ”. Corect este, sub pământ.

Din Gândul am aflat cine este cap de listă la profesorii de la USH: Adrian Păunescu. Pe listă mai sunt: „fostul procuror general al României, Gheorghe Mocuţa, fostul şef CNSAS, Gheorghe Onişoru, Răzvan Teodorescu, fost ministru al Culturii, Costică Voicu, fost rector al Academiei de Poliţie, Gheorghe Uglean, fost preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie.”

Nou scandal sexual la Chişinău: „Un film in care apare candidatul din 2007 la Primăria Chişinău, Veaceslav Iordan, în timp ce făcea sex cu două tinere, a fost postat ieri pe mai multe site-uri moldoveneşti.” – aflăm din România Liberă.  Se simte aproprierea alegerilor… 😆

Gardianul anunţă cursul leu/euro preconizat după alegeri: 5 RON.

În Evenimentul Zilei aflăm de ultima afacere a doamnei Ridzi în calitate de ministru: „Până la demisie, Ridzi a reuşit să dea fără licitaţie alţi 880.000 de euro unor firme datornice la stat, dar abonate la bani publici.” Nu pot să nu rămân constant fascinate cum guvernanţii cu o mână aruncă banii pe fereastră şi cu cealaltă încearcă să strângă şi ultimul bănuţ de la contribuabili şi storc economia până o sufocă.

Din Cotidianul am aflat despre alţi 27.000 de euro băgaţi în nemurirea sufletului: „Palatul Cotroceni a decis să cumpere, pentru biserica din incintă, o serie de 10 obiecte de cult.”

Sfânta treime din sistemul românesc este: haos, incompetenţă şi corupţie.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=k8cYDnthloI]

2 concursuri foto cu premii

Toţi ne-am „japonizat”… 😆  Nu, nu suntem mai harnici, mai conştincioşi sau mai dedicaţi muncii, dar pe lângă poezia care ne caracteriza sufletul proverbial, ne-am dotat şi cu aparate foto digitale şi „împuşcăm” tot ce zboară, tot ce prindem.
Te recunoşti în descriere? Sau eşti un artist în căutare de faimă? OK, am găsit două concursuri foto, fotografiaţi (filmaţi, desenaţi, pictaţi şi/sau cântaţi) şi participaţi! Multă baftă!

1.
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile invită jurnaliştii foto, fotografii profesionişti si fotografii amatori să participe la Concursul naţional de fotografie intitulat „Vorbeşte despre Dezvoltare!” (data limită: 4 septembrie 2009).

Tema concursului este “Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului şi problematica dezvoltării internaţionale”. Fotografiile intrate în competiţie trebuie să exprime un mesaj cu privire la unul din cele 8 Obiective ale Mileniului:

Obiectivul 1 – Eradicarea sărăciei extreme şi a foametei
Obiectivul 2 – Realizarea accesului universal la educaţia primară
Obiectivul 3 – Promovarea egalităţii între sexe şi afirmarea femeilor
Obiectivul 4 – Reducerea mortalităţii infantile
Obiectivul 5 – Îmbunătăţirea sănătăţii materne
Obiectivul 6 – Combaterea HIV/SIDA, malariei şi a altor boli
Obiectivul 7 – Asigurarea sustenabilităţii mediului
Obiectivul 8 – Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare

Pentru mai multe informaţii despre Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului consultaţi situl.

Participanţii trebuie să trimită lucrarea/lucrările lor împreună cu formularul de înscriere până la data de 2 septembrie 2009, ora 12. Fiecare participant poate trimite maxim 3 fotografii diferite. Fiecare dintre acestea va fi considerată ca fiind intrată separat în competiţie. Toate imaginile trimise trebuie să fie originale.

Prezentarea concursului, regulamentul şi formularul de înscriere sunt disponibile aici.

Câştigătorului la categoria „Fotograf media / Fotograf profesionist” i se va înmâna un premiu constand in echipament fotografic profesionist in valoare de 1000 Euro. Câştigătorului la categoria „Fotograf amator” i se va înmâna un premiu constand in echipament fotografic in valoare de 500 Euro. Dintre fotografiile selectate in ambele categorii se va acorda un premiu special in valoare de 300 euro. Lucrările clasate de către Comitetul de jurizare pe primele trei locuri vor intra automat în concursul transnaţional de fotografie MEDIP. Câştigătorului la categoria cea mai bună imagine pentru competiţia transnaţională i se va înmâna un premiu constand in echipament fotografic profesionist in valoare de 1000 Euro.

MEDIP este finanţat de Comisia Europeană în cadrul programului tematic ‘Non State Actors and Local Authorities in Development’ care îşi propune sprijinirea iniţiativelor organizaţiilor societăţii civile şi a autorităţilor locale din Comunitatea Europenă şi statele partenere în sfera dezvoltării. Mai exact, MEDIP este derulat în cadrul programului ce are drept obiectiv încurajarea educaţiei pentru dezvoltare în Europa.

2.
Eşti pasionat de desen, muzică, video sau fotografie?
Doreşti să îţi prezinţi lucrarea în 6 ţări din Europa ?
Este şomajul o problemă ?
Dacă răspunsul tău este DA…
Exprimă-te!

Participa la campania „ Lipsa de experienţă în muncă, o provocare pentru tinerii şomeri „ şi pe 1 Octombrie 2009 în 6 oraşe din Europa lucrarea ta va fi prezentă într-o expoziţie…

Toţi cei pasionaţi de artă sunt invitaţi pentru a-şi promova şi demonstra aptitudinile.
Expoziţiile vor fi realizate în următoarele oraşe :

– Campina, Romania
– Banja Luka, Bosnia Hertegovina
– Chiety, Italia
– Sintra, Portugalia
– Bruxelles, Belgia
– Sabac, Serbia

Promovarea expoziţiei şi a catalogului cu toate lucrările înscrise se va realiza la nivel European. Aplicaţiile se pot depune pe site (are versiune şi în limba romana). Pentru mai multe informaţii adresaţi-vă Asociaţiei Together Romania la adresa [email protected] sau aici.

Proiectul este finanţat cu ajutorul Consiliului Europei prin Fundaţia Europeana a Tinerilor.

Heaven And Hell: 1980-2009

La sfârşitul anilor ’70 formaţia Black Sabbath traversa o criză acută. După eşecul albumului „Tehnical Extasy” din 1976, în noiembrie 1977 Ozzy părăseşte formaţia şi alături de foşti membrii ai formaţiei Dirty Tricks încearcă să-şi construiască cariera solo. Membrii trupei se confruntau cu grave probleme legate de consumul de droguri şi alcool. Cu toate acestea, Ozzy se răzgândeşte şi în 1978 revine alături de colegii săi şi mai scot împreună încă un album: „Never Say Die!”. Este ultimul efort, relaţiile dintre membrii trupei sunt reci şi perturbate de droguri şi alcool.
Ozzy pleacă din nou şi la sugestia lui Sharon Arden (ulterior Sharon Osbourne), fiica impresarului Don Arden, este adus ex-vocalul din ELF şi Rainbow, Ronnie James Dio. Albumul „Heaven And Hell” se naşte greu. În 1979 pleacă şi basistul Geezer Butler şi este înlocuit de Geoff Nicholls din formaţia Quartz. Bill Ward este acreditat cu partitura de tobe, dar conform propriilor sale declaraţii ulterioare, nu ţine minte să fi participat la lucrul la acest disc… 😆 Butler totuşi revine şi Geoff Nicholls trece pe clape şi rămâne membrul formaţiei din umbră, prezent în spatele scenei până-n prezent.
Cele 8 piese ce formează albumul, „Neon Knights” (3:54), „Children of the Sea” (5:35), „Lady Evil” (4:26), „Heaven and Hell” (6:59), „Wishing Well” (4:08), „Die Young” (4:46), „Walk Away” (4:26) şi „Lonely is the Word” (5:53) sunt toate perle clasice, prezintă un Black Sabbath proaspăt, prin aportul lui Dio s-au deschis perspective şi abordări noi formaţiei.

heaven_and_hell_front_big

În 1981 apare încă un album cu Dio, „Mob Rules” apoi acesta părăseşte formaţia şi optează pentru o carieră solo. S-a încercat aducerea lui David Coverdale (Whitesnake), Nicky Moore (Samson), John Sloman (Lone Star), ca-n final să fie adus în 1983 Ian Gillan (Deep Purple) şi apare albumul „Born Again”. Discul nu ar fi trebuit să apară sub sigla Black Sabbath,  dar casa de discuri (Warner) a insistat şi formaţia nu a reuşit să se opună. A fost încă o dată finalul unei ere Black Sabbath. Povestea formaţiei este o călătorie perpetuă între Rai şi Iad…

O cu totul altă formaţia revine-n 1986 (Black Sabbath featuring Tony Iommi) cu albumul „Seventh Star”, un disc Hard Rock cu foarte puţină legătură cu ceea ce însemna Black Sabbath. Cu excepţia lui Iommi nu mai este nici un membru din formaţia originală, postul de vocalist fiind ocupat de Glenn Hughes (ex-Trapez, ex-Deep Purple). Încă o dată Iommi este forţat să folosească numele de Black Sabbath în ciuda faptului că materialul ar fi trebuit să apară ca un proiect solo…

„The Eternal Idol” apare-n 1987 şi după o serie de vocali care s-au perindat la microfon, opţiunea finală este Tony Martin (ex-Alliance). Tony rezistă şi pe următoarele 2 albume: „Hedless Cross” (1989) şi „Tyr” (1990).
Este un „alt” Black Sabbath, nici critica, nici publicul nu a reacţionat foarte pozitiv la evoluţia trupei.

În august 1990 la un spectacol din Minneapolis Forum, apar pe scenă Ronnie James Dio şi Geezer Butler pentru a interpreta piesa „Neon Knights” şi de aici până la reorganizarea formaţiei şi albumul „Dehumanizer” din 1992 a fost un singur pas. Materialul este unul din cele mai întunecate şi Heavy discuri Black Sabbath, o revenire la linia originală. Cu toate acestea apar din nou tensiuni în cadrul formaţiei, Dio părăseşte din nou grupul şi pentru următoarele două albume este readus Tony Martin. Astfel apar: „Cross Purposes” în 1994 şi „Forbidden” în 1995.

În vara anului 1997 Tony Iommi, Geezer Butler şi Ozzy Osbourne se reunesc oficial în cadrul festivalului ambulant „Ozzfest” şi albumul dublu şi live „Reunion” este lansat în octombrie 1998.
În 2006 când Ozzy s-a apucat de un nou material solo, casa de discuri Rhino lansează un CD „The Dio Years”, material pentru care Iommi, Butler, Dio şi bateristul Vinny Appice se reunesc şi scriu împreună şi 3 piese noi.
Pentru a evita noi dispute Ozzy-Iommi legate de numele Black Sabbath şi complicaţii legale şi conflicte de interes între artişti şi casa de discuri, cei patru hotărăsc să folosească numele de Heaven And Hell şi pleacă-n turneu cu Megadeth şi Machine Head, apoi cu Judas Priest, Motorhead şi Testament.

Pe 28 aprilie 2009 apare şi primul album oficial al formaţiei: „The Devil You Know”.

Thedevilyouknow-Large_(Actual_Art_Work)

Discul de aproape 54 de minute conţine 10 piese ce readuc atmosfera sumbră a Black Sabbath-ului din anii ’70 cu un sunet mai curat şi uşor mai modern, dar având toate caracteristicele ce au consacrat formaţia. Vocea lui Ronnie James Dio la 67 de ani sună încă proaspăt şi are forţă, virilitate. Piesele sunt predominant lente sau cu tempo mediu, un amestec mistic între Heavy Metal şi Doom, ambele genuri având la rădăcină acelaşi etern Black Sabbath. Ca şi la Black Sabbath, trupa este acompaniată şi de un clăpar off-stage: Scott Warren.
Materialul a debutat pe poziţia a 8-a în topul Billboard 200, formaţia se află în turneu şi participă la mai toate festivalurile de Metal.
Nu se ştie nimic despre un eventual nou disc Black Sabbath, dar până atunci, Heaven And Hell este mai mult decât un simplu înlocuitor.
Piesele de pe „The Devil You Know”:

“Atom and Evil” – 5:15
“Fear”– 4:48
“Bible Black”– 6:29
“Double the Pain”– 5:25
“Rock and Roll Angel”– 6:02
“The Turn of the Screw”– 5:02
“Eating the Cannibals”– 3:37
“Follow the Tears”– 6:12
“Neverwhere”– 4:35
“Breaking Into Heaven”– 6:53

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NUJH7y1yK_E]

Spiru Haret: hârtie sau diplomă?

După ce săptămâna trecută am publicat lista specializărilor la ID care nu au aprobare sau acreditare conform MECI, conflictul dintre USH şi Minister se mută în instanţă. Conducerea celei mai mari facultăţi particulare a dat în judecată Ministerul şi Executivul pentru promovarea Hotărârii de Guvern 749/2009, care cuprinde lista facultăţilor din România acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu. În Hotărârea de Guvern nu a fost trecută şi Universitatea “Spiru Haret”, astfel că aceasta nu poate să organizeze admitere în anul universitar 2009-1010.
Rectorul USH, Aurelian Bondrea, a declarat că diplomele de licenţă eliberate de facultate sunt legale, întrucât studenţii „au parcurs şi finalizat studiile la specializări acreditate şi autorizate”.
În partea cealaltă, Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că, dacă USH nu se supune evaluărilor şi continuă ilegalităţile, va propune adoptării un proiect legislativ pentru desfiinţarea instituţiei.
Doamna Andronescu insistă absolvenţii cu diplome ilegale vor avea la dispoziţie cinci ani pentru a promova un examen de validare şi unul de licenţă, potrivit unei Ordonanţe de Guvern ce ar putea fi aprobată în cursul acestei săptămâni sau cel târziu săptămâna viitoare. Asta în ciuda faptului că mai mulţi lideri PSD au sfătuit-o „să se mai gândească” şi azi s-a pronunţat şi cuvântul „demisie”. Este tot mai evident că încă o dată într-o problemă legată de învăţământ se va lua o decizie politică.

Cu toate că rectorul USH afirma că facultatea are un caracter non-profit, este şi cea mai mare şi mai bogată universitate privată din România, a avut venituri de 246 mil. lei (74 mil. euro) în 2007 şi un excedent de 110 mil. lei (33 mil. euro). Într-un an de criză în care Guvernul pe de o parte aruncă banii pe fereastră iar cu cealaltă mână nu mai ştie de unde să adune ceva bani la buget, un examen de validare şi unul nou de licenţă la un număr semnificativ de studenţi, la prima vedere pare o soluţie… de criză. Tot scandalul a fost condimentat de bâlbâieli: de la scoaterea absolvenţilor USH din sălile de examen pentru titularizare până la „diplomele nu se anulează, dar se anulează” susţinute cu încăpăţânare de doamna Andronescu.
Aş fi vrut să văd aceeaşi perseverenţă şi în ceea ce priveşte reforma reală a învăţământului, dar nu, reformele rămân simple vorbe… electorale.
Implicarea (politică) a multora dintre profesori este un alt subiect trecut cu vederea. Inevitabil ajungem şi la problema predării: majoritatea profesorilor predau şi la Stat şi la una sau mai multe facultăţi particulare în una sau mai multe oraşe şi – în final – se constată că aceştia „predau” doar cu numele, treaba o fac asistenţii şi aceştia doar încasează salariile. Astfel ajungem la discuţiile despre calitatea învăţământului. Şi la Stat şi la particulari…
În ceea ce priveşte acreditarea, USH se află într-o perioadă de monitorizare pentru obţinerea acreditării internaţionale, o acreditare ce i-ar conferii o poziţie superioară chiar vis a vis de instituţiile de învăţământ de Stat.
Având peste 300000 de studenţi, USH este cea mai mare instituţie de învăţământ superior din lume. În fiecare an USH scoate tot atâţia absolvenţi cât toate universităţile româneşti de Stat la un loc, la ora actuală-n România din 3 studenţi 1 învaţă la USH.
Nu în ultimul rând când doamna Andronescu s-a grăbit să propună anularea diplomelor, nu a luat în calcul şi efectele sociale. Plecând de la simpla idee de a contesta validitatea diplomelor şi implicit al învăţământului până la urmările acestei anulări. Sunt mii de oameni care în ultimii ani au lucrat în domenii ca drept, pedagogie, psihologie, contabilitate, management sau asistenţă socială şi acum este pusă la îndoială nu doar valabilitatea diplomei pe baza căreia au fost angajaţi, dar şi pregătirea şi calificarea acestora în domeniile de activitate prestate. Într-un an în care şomajul creşte alarmant şi siguranţa locului de muncă este extrem de relativ, doar de un astfel de scandal nu era nevoie!

Soluţiile ieşirii din criză vin tocmai de la specialişti… nu de la politiceni. Sau aşa ar fi normal. Dar mai este ceva “normal”?

Într-un an şi aşa frământat economi şi social, un astfel de scandal  poate avea urmări incalculabile. Şi ajungem înapoi la anul electoral, la guvernarea marcată de hărţuielile dintre cei doi parteneri şi la lipsa de soluţii în ceea ce priveşte problemele sociale şi economice ce trag ţara tot mai jos. Am mai vorbit şi despre faptul că Statul prin mâna sa Guvernul sufocă sectorul privat din care se hrăneşte. Doamna Andronescu este confirmarea zicalei: gura bate c*rul… Şi tot guvernul dovedeşte lipsa de viziune, coerenţă şi competenţă… Măsuri luate la cald, “soluţii” de moment care nu au în vedere efectele în timp şi diferitele implicări.

Amânarea reformelor reale, lipsa de coerenţă şi viziune în luarea măsurilor, hoţia, interesele şi corupţia au compromis tot sistemul şi dacă astăzi s-a spart „buba” cu învăţământul, mâine urmează justiţia, apoi sistemul sanitar şi toate celelalte. Este o avalanşă pe care muţi am prevăzut-o, doar clasa politică a ignorat-o şi continuă să o ignore. Nu pentru multă vreme… încep pietrele să zboare.

Scandalul USH se dovedeşte un adevărat domino cu final imprevizibil. Dar dincolo de toate datele, în spatele cifrelor, vorbim despre oameni şi destinele lor. Oameni de bună credinţă care au urmat cursuri, au dat examene şi nu în ultimul rând… bani.

Comunicatul către studenţi şi absolvenţi emis de USH.

Consideraţi că anularea diplomelor este cea mai potrivită măsură ce se impune?

[polldaddy poll=1797801]

Say Cheese: Viva la Vodka!

Am vorbit despre Richard Cheese prin ianuarie legat de „cover vesion”-uri. Cum spuneam, l-am descoperit accidental, dar m-a fermecat din prima. Tipul şi gaşca lui veselă, abordează tot felul de piese arhicunoscute, de la Michael Jackson şi Madonna, trecând prin U2, Radiohead, Guns’N’Roses până la chestii „grave” ca Limp Bizkit, System of A Down, Disturbed sau Slipknot. Abordarea este mereu plină de umor şi aduc totul în zona Jazz/Swing, vocea lui Richard păstrează tradiţia americană a la Frank Sinatra, dar este proaspătă şi mai flexibilă, trupa din spatele său, The Lounge Against the Machine, furnizează mereu un suport dinamic şi balansat. De câte ori am chef să ascult ceva vesel, prima opţiune este Richard Cheese şi albumul „Aperitif For Destruction”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MvFYJjMoUqs&feature=related]

Discografie oficială:

Lounge Against The Machine (2000)
Tuxicity (2002)
I’d Like A Virgin (2004)
Aperitif For Destruction (2005)
The Sunny Side Of The Moon (2006)
Silent Nightclub (2006)
Dick At Nite (2007)
Viva La Vodka: Richard Cheese Live (23 iunie 2009)

Trupa înfiinţată în Los Angeles, California în anul 2000 activează predominant – unde alt undeva? – în capitala cazinourilor şi al entertainment-ului american, la Las Vegas. Apare şi primul album, „Lounge Against The Machine” şi printre cele 16 prelucrări găsim de la Limp Bizkit „Nookie”, Rage Against the Machine „Guerilla Radio” şi Nine Inch Nails „Closer”, trecând prin U2 „Bullet the Blue Sky”, Radiohead „Creep” sau Garbage „Only Happy When It Rains” până la Fatboy Slim „The Rockafeller Skank” şi The Beastie Boys „Fight for Your Right”, dar şi Nirvana „Rape Me” toate genurile muzicale la modă, tot felul de piese cunoscute şi modelate în acel Jazz zemos, Lunge-Music cum îl numesc ei, muzică de bar şi…voie bună.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=V4hSUDCWKDc]

„Tuxicity” apare-n 2002, conţine un set nou de 18 de prelucrări, de la „Chop Suey!” (System of a Down) sau „More Human than Human” (White Zombie) la „Baby Got Back” (Sir Mix-a-Lot) şi Loser” (Beck).
„I’d Like A Virgin” apare pe piaţă-n 2004 şi avem de la „Personal Jesus” (Depeche Mode) sau „Beat It” (Michael Jackson) la „War Ensemble” (Slayer) şi „Rock the Casbah” (The Clash) încă un material cu 20 de piese antrenante.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=F58P1QTmBC4&feature=related]

„Aperitif For Destruction” este lansat în 2004, pleacă de la „Me So Horny” (2 Live Crew) şi „People = Shit” (Slipknot) avem „Welcome to the Jungle” (Guns N’ Roses), „Man in the Box” (Alice in Chains), „Enter Sandman” (Metallica) şi „American Idiot” (Green Day), o colecţie excepţională de 16 piese.
„The Sunny Side of the Moon” din 2006 este un Best Of urmat imediat de un album proaspăt: „Silent Nightclub” cu 15 piese, între care „Like a Virgin” (Madonna), „Imagine” (John Lennon) şi „The Trees” (Rush).
Discul din 2007, „Dick At Nite”, conţine piesele de titlu al unor filme şi seriale celebre.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=KCv2cgIlnHA&feature=related]

Noul disc este înregistrat live şi conţine 15 piese.

01 SMELLS LIKE TEEN SPIRIT  (originally by NIRVANA)
02 BRASS MONKEY  (originally by BEASTIE BOYS)
03 CRAZY BITCH  (originally by BUCK CHERRY)
04 ME SO HORNY  (originally by 2 LIVE CREW)
05 THREE’S COMPANY  (TV THEME)
06 LOLLIPOP  (originally by LIL WAYNE)
07 DONT CHA  (originally by PUSSYCAT DOLLS )
08 TOXIC  (originally by BRITNEY SPEARS)
09 YOU SHOOK ME ALL NIGHT LONG  (originally by AC/DC)
10 AIRBAG  (originally by RADIOHEAD)
11 GUERILLA RADIO  (originally by RAGE AGAINST THE MACHINE)
12 WKRP IN CINCINNATI  (TV THEME)
13 RC ON THE AIR (live around the world)
14 VIVA LAS VEGAS  (originally by ELVIS PRESLEY)
15 VIVA LA VIDA  (originally by COLDPLAY)

IDTCD12_Y5MJ_P:VIVA_CDR.qxd

Pentru anul acesta mai este programat încă un album, „OK Bartender” şi agenda este plină până-n 2011.
La anul Richard ne promite 2 discuri „Back In Black Tie” şi „Lavapalooza” iar în 2011 „A Lounge Supreme”. Zâmbiţi, vă rog. Say cheese: Richard Cheese. Şi… Trăiască votca! 😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Ac8v9OT8RsQ&feature=related]

RICHARD CHEESE
OFICIAL MySpace

Cine aruncă primul… piatra?

Sâmbăta mă distram pe seama premierului Boc, fiind ţinta unui atac cu ouă, unde altundeva decât la Timişoara. Spuneam că încă e bine, omu’ mai avea ouă (şi boaşe! 😆 ), din toamnă s-ar putea să trecem la pietre.
Lucrurile n-au rămas aşa. Sâmbăta Traian Băsescu într-o mişcare electorală menită să atragă voturile românilor din Transilvania i-a provocat la huiduieli pe ungurii adunaţi la Tuşnad iar tot sâmbăta seara, Elena Udrea şi-a luat şi ea porţia de huiduieli la festivalul de Jazz de la Gărâna. Nu ştiu dacă mai este vre-un guvern/preşedinţie cu asemenea performanţă în nici 24 de ore. Cei din PSD îşi freacă mânuţele stângi, dar la ce „simpatii” a atras şi doamna ministru Andronescu tot anul acesta culminând săptămâna trecută cu balamucul Spiru Haret, aş fi mai rezervat.
E brambureală şi-n PSD: dacă şefu’ mare, Geoană susţine că absolvenţii n-au nicio vină şi n-ar trebuii să dea examene de re-evaluare şi licenţa din nou, doamna Andronescu se mai încăpăţânează să-şi susţină poziţia anterioară. PSD-ul a realizat riscul de pierdere a unor voturi importante şi-n final doamna ministru o să ajungă pe făraş. Trist este că nu datorită dezastrului la care în mare parte a pus umărul şi pe care l-a perpetuat în învăţământ ci strict din calcule politice, dar până la urmă, rezultatul scuză motivaţia… 😆
Anul electoral îşi pune amprenta nejustificat de puternic pe actuala guvernare mimată. Este aproape fascinant cum cu o mână se aruncă banii pe fereastră iar cu cealaltă nu mai ştiu de unde să mai adune mărunţişul. Ar fi fascinant dacă nu ar fi banii noştri şi nu viitorul nostru ar fi miza. Este uşor nefiresc să afirmi că te-a scârbit politicul, că nu te mai interesează ce se întâmplă, atâta timp cât la mijloc este viaţa şi viitorul tău… ❗ Şi nu al meu mă îngrijorează ci al copilului meu.
Nu-mi iese din cap nici cele spuse de taximetrist săptămâna trecută, ideea că era mai bine înainte de ’89 şi indiferent de ce se mai întâmplă, de acum încolo votează PSD-ul. Păi PSD a guvernat indirect şi în ultima eră Tăricianu/PNL, este şi acum la guvernare alături de PDL… Jocul duplicitar pe care-l fac se pare că dă rezultate, clasa politică în continuare se bazează pe votul negativ al populaţiei care a condus la toate schimbările din fruntea ţării de până acum şi în continuare nimeni nu are nici program, nici nu se gândeşte la soluţii.
Ne tot lamentăm că nu avem nici noi soluţii. Pe de o parte tot aud aceleaşi clişee cu ne-am născut poeţi, suntem primitori, harnici şi inteligenţi, pe de altă parte persistă datul din umeri şi veşnicele scuze cu „nu ştiu, nu pot, n-am ce face”. Să înţeleg că de fapt suntem nişte proşti conduşi de proşti? Am tot auzit-o şi pe asta cu „avem conducătorii pe care îi merităm”…  ❓  Eu merit altceva, copilul meu merită altceva.
Nu-s eu nici mai frumos, nici mai deştept, nici fără păcate – din fericire! 👿

Dar dacă nimeni nu se simte suficient de bărbat, cu mare plăcere arunc eu primul cu piatra.

2009 Jun 11_9219

Mi-a plăcut ce a spus rifeor legat de ţepe: „toţi suntem înţepaţi …vrei nu vrei …unii cu excursii la ierusalim alţii cu altele…..suntem o naţie de înţepaţi ….
cred că face bine la psihic să fi înţepat din când iîn când …..e ceva necesar …ce te trezeşte ….
şi sunt convins că şi ţeparii au fost înţepaţi la rândul lor şi de aia au devenit ţepari …….au învăţat …..din greşeli.”

Nu prea învăţăm, părerea mea. Dar până să dăm cu pietre, până să tragem şi noi ţepe, hai să tragem un… playlist comun. 🙂

Bun. Cititorii mei sunt tot timpul mai inteligenţi decât mine, afirm şi reafirm asta cu mare plăcere. Şi merg (din nou) pe mâna lui Un Soricel:
„Şi că tot veni vorba de playlisturi … poate am putea face una la comun cu toţii pe aici .. la criză şi de criză. (songs for … when the shit hits the fan)… şi după aia votăm nr 1…”
OK. Am săpat în setările site-ului şi am activat posibilitatea de a nota/puncta comentariile. Şi postările fiindcă altfel pare treaba uşor unilaterală şi cu toate că devin pe zi ce trece tot mai fascist, undeva în adâncul sufletului meu întunecat mai există un sâmbure rătăcit de liberalism şi o speranţă mică-mică de societate liberă şi democratică. Ştiu, sunt mulţi idioţi care se distrează de minune cu depunctatul în lipsă de argumente, dar îi dezamăgesc de pe acum: mă distrează atitudinea asta de anonimi care aruncă cu pietre de după gard. Între “steluţe” şi metoda “Nero”, am ales varianta a doua… aşa se pot contoriza exact voturile.
Acum treaba e simplă: fiecare poate să propună o piesă, o caută pe YouTube şi o postează la comentariu pe această pagină. Este simplu: tastezi [ youtube =  introduce adresa url:  http://www.youtube.com/watch?v=WVQhfDwqifY şi adaugi paranteza de închidere ] – fără pauză (space) între ele. Dacă apar totuşi erori, intervin şi corectez. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WVQhfDwqifY]

Dacă-i criză, merg pe mâna celor din Faith No More: Midlife Crises. Ca idee, este “jocul” vostru, eu nu particip.  🙂
Apoi puteţi vota fiecare piesă propusă şi vedem ce iese. Sincer sunt uşor sceptic, dar poate de această dată mă contraziceţi. 😆 Mă tem că rămân (iar) singur ca prostu’ şi cu piatra-n mână… 😆 😆 😆