Lansare Theory of Mind Joi, 27 Februarie, in Control Club, Bucuresti

ToM_IFTS

ToM_IFTS Odată cu Soarele și cu vântul de primăvară, vine la București și o formație din Cluj-Napoca să ne mai dezmorțească. Theory of Mind îi are la bază pe frații Bosînceanu, Vladimir – voce și chitară, respectiv Andrei bas, lor li s-au alăturat chitaristul Alex Cos și bateristul Tudor Bilt.
Trupa cântă un amestec revigorant de post-rock psihedelic cu inflexiuni indie și dream pop. Este o muzică cu sunet modern, dar cu rădăcini solide în rock-ul clasic.
La un an de la debutul lor pe scena alternativă autohtonă, Theory of Mind au pregatit un nou material discografic. Este vorba de EP-ul intitulat “I Felt The Sun” ce va conține două compoziții originale plus o serie de remixuri la piesa ce da titlul materialului. Piesele originale semnate Vladimir Bosînceanu sunt: “I Felt The Sun”, ce se regasește și pe albumul de debut, și melodia “Summer Waves” – cea mai noua creație a formației. Read more Lansare Theory of Mind Joi, 27 Februarie, in Control Club, Bucuresti

Sick Mindz V – 5 Noiembrie 2011

Pentru cei cu poftă de o bubuială electro-urbană, evenimentul Sick Mindz aflată la a cincea ediție este ocazia ideală pentru o bâțâială și destrăbălare pe cinste. Acces liber, volum maxim și o listă substanțială de prestatori de zgomote contorsionateȘ SOSK, CAI VERZI, CNER, AKM, SIBERIA, QISHTA (DJ SET), RAZVANEL și CuI?.
Ostilitățile încep la ora 21, locul de desfășurare fiind clubul Underworld din București, Coltei, nr 48.
Și de făcut poftă și încălzirea, ceva-ceva muzică de la artiștii de serviciu din această seară: Read more Sick Mindz V – 5 Noiembrie 2011

Brazda Lui Novac – Dizzy, lansarea din Silver Church

Joi, 20 Octombrie la Silver Church a fost lansat noul album Brazda Lui Novac, “Dizzy” (despre care am scris deja), așa că seara a fost un prilej bun să mai scot nasul în lume, să-l ascult din nou live pe Victor și să mă mai văd cu câțiva dintre prietenii din branșă (Cycler, Sosk, AKM, etc).
Am ajuns la “Biserică” (fosta “Preoteasa”) pe la 21.30, pentru început lumea timid de puțină, deh, greu să miști oamenii în alte zile decât Vineri sau Sâmbăta. Read more Brazda Lui Novac – Dizzy, lansarea din Silver Church

Brazda Lui Novac – Dizzy – lansare de album

Dacă primul album semnat Brazda Lui Novac, lansat anul trecut s-a lăsat așteptat 13 ani de când Victor s-a pus pe treabă, albumul numărul doi, intitulat “Dizzy” vine rapid doar la un an după debut. Despre
12 piese plus un remix, “Dizzy” va fi lansat sub egida casei de discuri Germane Raumklang Music Records și va avea parte de o lansare Joi, 20 Octombrie la Silver Church în București, începând cu ora 21.00, prețul biletului fiind 20 RON.
Programul evenimentului este unul absolut tentant: Read more Brazda Lui Novac – Dizzy – lansare de album

TehnoLogik, Club A – Hoisan şi (avan)garda

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ppiU76be8eY]

Citez de pe pagina Club A: “Conceptul Tehnologic este prima dată prezentat în Club A în 2006 sub titulatura: TehnoLogik. Tehnologie din epoca Revoluţiei Industriale de la Maşini-Unelte până la Arme Secrete. O prezentare în vizunea lui Liviu Hoisan prin muzică şi visuals a luptei umanităţii către perfecţionarea tehnicii şi tehnologiei.

Chitară Bass Live, Visuals Midi, Drum Machine, PC-uri şi Avangardă. 25 noeimbrie 2010 TehnoLogik-Die LUft- Kamikaze. Un spectacol care urmăreşte aviaţia cu imagini spectaculoase ale atacurilor kamikaze. Invitat: MAX (2).

Intrare liberă.” Read more TehnoLogik, Club A – Hoisan şi (avan)garda

(update) Maximum Rock – Suport Pentru Underground

Să-mi fie iertată sinceritatea, dar să vorbim despre Underground în Românie este mai neadecvat decât pomenirea funiei în casa spânzuratului. Am mai discutat despre asta şi lucrurile – ca toate celelalte – involuează constant, porcăiala existentă pe care o alintăm a fi „industrie muzicală” este cel mult un şmen de breşă, Underground-ul nu că n-are nici măcar pilonii de bază, dar – părerea mea – nici fundaţia n-a fost încă săpată.
Nu există publicaţii de Underground – încet-încet au dispărut unul câte unul şi cele mainstream… -, nu există o reţea de cluburi, nu există posturi de radio specializate, emisuni TV cu specific, nu sunt case de discuri independente, nu există impresari – vânători de talente şi nu în ultimul rând, musai să admitem, nu există public interesat şi de fapt asta-i buba. La Metallica sau AC/DC se îmbulzesc câteva 10 de mii de curioşi, însă trupe mai „mici” ca Soulfly, Faith No More, Limp Bizkit, etc – abia de adună 1000 de spectatori din toată ţara iar când vine vorba de artişti locali, dacă evenimentul e pe bani, e bine când în sală sunt măcar 100 de oameni. Şi dacă presă nu e, sunt cu atât mai mulţi jurnalişti. Este ceea ce numesc eu „sindromul Cerbul de Aur” la care Braşovul este invadat de circa 2500-3000 de bucureşteni, toţi angajaţi sau colaboratori ai TVR-ului. La ultima lansare de disc la care am fost pe pagina Facebook al artistului şi-au anunţat prezenţa circa 1600 de persoane – n-ar fi încăput în sala de 3-4 sute de locuri – iar în sală au fost cam 100 din care 95 erau presa, prietenii şi apropiaţii iar plătitori de bilet au fost 5… Dar cam la fel se întâmplă şi la artiştii de dincolo, din 1000 de oameni aproape jumătate vin cu invitaţii şi acreditări, adică la pomangeală şi cam ăsta-i tot sprijinul.
Nu vreau să dezgrop morţii, dar lucrurile s-au stricat definitiv la mijlocul anilor ’90 când tăvălugul de concerte moca a indus multora senzaţia că muzica gratuită li se cuvine şi este firească. Rock-ul rămâne viu însă mai ales datorită live-urilor şi dacă publicul în continuare se va lăsa aşteptat în cluburile goale, trupele practic vor fi condamnate la moarte sigură. La „Rock Battle”, un concert cu intrare liberă a fost dezolant să vezi micul club Fire mai mult gol decât plin iar terasa afară plină ochi…
Poate pe unii-i doare – predominant în cot, părerea mea -, dar aceasta este realitatea. Şi n-are legătură cu actuala criză financiară, este criza lu’ mi se rupe de vreo 10, chiar 15 ani încoace. E perversa întoarsă a concertelor câmpeneşti gen berar şi ziua oraşului la care la începutul anilor ’90 publicul s-a obişnuit să primească muzica gratuit ca garnitură la mici şi bere, e reversul mp3-urilor descărcate ilegal de pe internet, dar şi a nepăsării generalizate. Roacărul preferă tricoul, nu CD-ul şi asta doar dacă îi rămâne restu’ de la bere. Criza – golul – este-n capul şi sufletul nostru.
Că pe internet – pe bloguri – mai latră unul-altul, este absolut irelevant.
În atare condiţii este Read more (update) Maximum Rock – Suport Pentru Underground

White Walls – Mad Man Circus (2010)

Încep cu ce interesează cel mai mult. Albumul de debut al constănţenilor poate fi descărcat GRATUIT şi legal de pe site-ul Asiluum Arts.
Mereu este ingrat să scrii despre artiştii autohtoni, orgoliile sunt mereu exacerbate, sensibilitatea este mare, dacă ai „tupeul” să critici ceva inevitabil eşti bănuit de motive subiective, personale, mai cu seamă de invidie, dacă lauzi este pentru toată lumea la fel de limpede că eşti cel puţin prieten cu careva din gaşcă sau ai vre-un interes legat de ei. Adică poţi s-o dai cum vrei, nu e bine.
White Walls s-a format pe bazele a două trupe de la malul mării, Protest Urban, respectiv Fortuneteller, numele cum cei familiarizaţi cu Metal-ul contemporan pot să intuiască, l-au ales după titlul unei compoziţii Between The Buried And Me şi la doar un an de la primele repetiţii debutează cu acest „Mad Man Circus”, un disc ce conţine 8 piese originale.
Eugen Brudaru – voce, Alexandru-Eduard Dascălu – chitară, Şerban-Ionuţ Georgescu – bas şi bateristul Marian Mihailă abordează un Metal (Alternativ cum e moda să fie definit) modern, progresiv, complex şi de calitate şi cu siguranţă sunt cel mai bun produs din ultimele – şi nu numai – decenii ale scenei autohtone. Şi ştiţi, sunt zgârcit cu laudele.
Elemente Post Hardcore şi Nu Metal, riffuri zgomotoase şi ritmuri săltăreţe, se îmbină cu pasaje, elemente Progresive şi Alternative, regăsim în muzica lor reflecţii Rush (era modernă, mai ales albumele “Roll the Bones” (1991), “Counterparts” (1993) ), Tool, A Perfect Circle, filonul dur, Metalic, cu rădăcini Death Metal este completat ingenios şi inspirat de secvenţe acustice cu inserturi de Jazz, Eugen Brudaru reuşeşte să cânte în stilul lui Geddy Lee, dar este capabil şi de „hârâială” brutală, răguşită când tema, abordarea o cere.
Dacă e vre-un CD pe care să merită să daţi banii, cu certitudine „Mad Man Circus” este unul din ele.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=babEklQj6KA]

Materialul a fost lansat oficial (citeşte impresii, vezi video pe Asiluum) Read more White Walls – Mad Man Circus (2010)

Nu pentru ţărani, ci la Muzeul Ţăranului

Treaba asta cu muzica electro este extrem de breşă, după calculele şi observaţiile mele, publicul poate fi numărat pe degete. Poate chiar pe degetele de la o mână… Cel puţin când vine vorba de „prestatorii” autohtoni. Pentru nu ştiu care DJ de printr-un Club obscur din Vest poate se mai adună lumea. Ai nevoie şi de degetele de la un picior. Fiţe de Dâmboviţa.
În fine!
La Clubul Ţăranului Român (Bucureşti, Şoseaua Kiseleff  Nr.3, Sector 1), sâmbăta (18.09.2010) de la ora 21, respectiv duminica de la ora 15, avem un eveniment EBM pe al cărui afiş îi regăsim pe Brazda Lui Novac, Cycler şi Nic’s Lipstick Traces.
De Brazda şi Cycler am mai tot scris, pe Nic ascultătorii radio poate-l cunosc de la Radio 21, Radio Guerilla şi Greenchannel.
EBM, nu pentru ţărani, ci la Muzeul Ţăranului… Detalii (pă feisbuc)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iv6VOkxIF1Y]


All The “Punk” Things Fest

Regimul dinainte de ’90 din România a fost cel mai aspru. Dacă în toate fostele ţări din blocul estic, Ungaria, Iugoslavia, Cehia, Polonia, Germania de Est şi chiar şi-n Rusia au fost trupe de Rock, Punk, New Wave, Metal(e), a existat o coerenţă şi un underground viabil de rezistenţă, la noi: pauză. Ca şi în multe alte cazuri şi domenii, cele câteva nume care totuşi au fost, sunt umflate excesiv cu pompa, mai mult din prostie decât din patriotism.
Speram ca după ’90 lucrurile să fie cât de cât corectate şi să intrăm şi noi în rând cu lumea. Aparent a existat o oarecare liberalizare şi revigorare în primii ani de după ’90, dar încet-încet vechile găşti au răsuflat liniştit, Iliescu pe toate planurile a asigurat liniştea şi nu doar industria, agricultura, economia, dar şi societatea şi cultura, implicit frageda scenă underground, au fost bine îngropate.
Dacă totuşi pe felia Rock/Metal ceva-ceva s-a mai mişcat, o adevărată mişcare Punk n-am avut niciodată. Punkeri da, trupe nu prea.

Mie îmi plac Z.O.B. chiar dacă au luat-o pe linia americană, mai „pieptănată” şi radio friendly. N-a fost rău nici ce făceau băieţii din Ura De După Uşă, amestecul acela de Nirvana cu Thrash/Heavy Metal simplist, minimalist, dar direct şi eficient a fost poate cel mai Punk act de pe scena românească, dar ca multe alte proiecte bune de la începutul anilor ’90 şi UDDU – din varii motive – s-au dispersat şi au dispărut treptat din lumina reflectoarelor. Trupa activează din nou şi sper să aibă aceeaşi vână ca acum 20 de ani şi să se lege lucrurile pentru ei.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VT3oSGuFubY]
Fireşte, proiecte interesante au fost şi poate Read more All The “Punk” Things Fest

Iron Maiden – The Final Frontier (2010)

Iron Maiden – Site Oficial
Iron Maiden – Pagină MySpace

Joia trecută mă plângeam de căldura sufocantă din Bucureşti şi am scris: ce n-aş da pe o ploaie în secunda asta! Aveam o treabă în zona de Nord a oraşului, m-a prins furtuna şi ploaia torenţială, în nici 5 secunde aveam şi chiloţii uzi pe mine. Ieri spuneam că „abia aştept să ascult tot materialul” referindu-mă la noul Iron Maiden, e 5 dimineaţa şi ascult „The Final Frontier”. Cele 6 norocoase din cele 49 nedibuite nu mi-au ieşit niciodată, dar inevitabil mă gândesc: ai grijă ce-ţi doreşti…
Cu acest al 15-lea material discografic (album de studio) britanicii punctează şi câteva recorduri: cu cele 76 de minute şi 34 de secunde, acesta este cel mai lung album Maiden până-n prezent şi având în vedere cei 4 ani scurşi de la precedentul material discografic – album nou de studio, excluzând live-ul „Iron Maiden: Flight 666” –  „A Matter of Life and Death”, este cea mai lungă perioadă scursă între două discuri din istoria trupei. Şi dacă stau să mă gândesc bine, nici nu ştiu vreo altă formaţie cu trei chitarişti (Dave Murray, Adrian Smith şi Janick Gers).
Pe de o parte este reconfortant să ştii că sunt câteva trupe (AC/DC, Iron Maiden, Manowar, etc) de la care mereu ştii cu precizie aproape chirurgicală ce primeşti, la ce să te aştepţi. Pe de altă parte Read more Iron Maiden – The Final Frontier (2010)