Nu pentru ţărani, ci la Muzeul Ţăranului

Treaba asta cu muzica electro este extrem de breşă, după calculele şi observaţiile mele, publicul poate fi numărat pe degete. Poate chiar pe degetele de la o mână… Cel puţin când vine vorba de „prestatorii” autohtoni. Pentru nu ştiu care DJ de printr-un Club obscur din Vest poate se mai adună lumea. Ai nevoie şi de degetele de la un picior. Fiţe de Dâmboviţa.
În fine!
La Clubul Ţăranului Român (Bucureşti, Şoseaua Kiseleff  Nr.3, Sector 1), sâmbăta (18.09.2010) de la ora 21, respectiv duminica de la ora 15, avem un eveniment EBM pe al cărui afiş îi regăsim pe Brazda Lui Novac, Cycler şi Nic’s Lipstick Traces.
De Brazda şi Cycler am mai tot scris, pe Nic ascultătorii radio poate-l cunosc de la Radio 21, Radio Guerilla şi Greenchannel.
EBM, nu pentru ţărani, ci la Muzeul Ţăranului… Detalii (pă feisbuc)


Shiwa 2000 – Portinfarttijan Hyppypiertari (2010)

Oraşul pare părăsit, trei zile libere sunt mereu o oportunitate de a fugi cât mai departe de betoane şi traficul nebun. E chiar plăcut să rămâi în oraş. 🙂
E… chill. Şi chill sunt şi Shiwa 2000.

Proiectul Shiwa 2000 provine din Finlanda şi-i are la bază pe Rick Timebees şi Tim Thick (active şi în proiectele Texas Faggott şi Mandalavandalz).
„Portinfarttijan Hyppypiertari” este al treilea lor album şi a fost lansat de ruşii de la Hippie Killer Productions.

Abordează un Trance Psihedelic Read more Shiwa 2000 – Portinfarttijan Hyppypiertari (2010)

Insatisfacţiile de luni

001_stambaLuni dimineaţa cafeaua pare mai amară, viaţa mai sărată, unii susţin că nu creşte nici iarba mai verde a vecinului.
Durerea de cap este doar un ac înfipt în plus în irelevanta lumină gri a zorilor. Faţa din oglindă este la fel de neprietenoasă şi tot mai străină, zâmbetul strâmb nu devine mai prietenos nici de la pasta de dinţi, gustul amar rămâne undeva în vârful gâtului ca o notă de aducere aminte.
Insatisfacţiile de luni dimineaţa se preling din nopţile pierdute-n week-end, din spuma ultimei beri nebăute, din fumul dens lipit de ochi, din fragmentele obscure de sunete rămase-n cutia craniană, din gândurile neterminate, din vorbele nespuse, din vălmăşeala incertă şi dezamăgirea concretă înfiptă în suflet irecuperabil.
Numai în filme fata îţi spune „da, mi-ar face plăcere” înainte să deschizi gura.

Apa rece stropită pe faţă mă trimite într-o altă realitate.
God is a DJ: ne învârte destinele la platanele din ceruri…. 🙂

Dacă Dumnezeu este un DJ, eu cu certitudine nu sunt unul. 🙂

Le mulţumesc prietenilor care au venit să mă vadă/asculte. Şi celor 2-3 oameni care au rezistat până la sfârşit… 😆

Mulţumesc pentru fotografii.

Insatisfacţiile rămân bibelourile de suflet ale fiecăruia. Şi luni şi marţi şi pentru totdeauna.
Îmi place ciocolata amară. Este… sexy. 😀

002_stamba003_stamba004_stamba005_stamba006_stamba007_stamba008_stamba009_stamba010_stamba

Şi data viitoare o facem şi mai şi mai lată. 😀 Mâinile sus, mâinile sus… draq va pus! 😆 😆 😆 Bun. M-am dat în Stamba… sau stambă? Am mai învăţat ceva, o experienţă în plus nu-mi strică cu siguranţă. 🙂

Dacă şase era nouă

Ascult Jazz, sunetul se revarsă prin toată camera, tobaru’ parcă stă pitit în colţ după uşă iar băiatu’ cu trompeta îmi suflă-n ceafă. Basistul a adormit cu capul pe genunchi într-un fotoliu mâncat de molii şi cu una din laterale rezemată de o veioză.
– Mai ţii minte ce nebunie era? – întreabă o tipă şi cu mâna, fără să se uite pipăie masa să-mi ia bricheta. Gagica căreia ia adresat întrebarea ia o gură de bere şi începe să povestească cu lux de amănunte ce vremuri erau şi cum nu ţine minte nimic din perioada aceea. Vocile curg valuri, sorb şi eu din berea din faţa mea şi încerc să separ poveştile care încet-încet se suprapun şi rămân agăţate de fâşiile de fum care se rotesc ca nişte nori încăpăţânaţi fix deasupra mesei noastre.
– Îmi mai aduceţi o bere, vă rog.
Cineva vorbeşte de revelionul din Amsterdam, altcineva despre un garaj dintr-un orăşel căzut de pe hartă din India, eu mi-am amintit rusoaicele mele din Antalia şi sărbătoritul mă sfătuieşte să încerc Grecia în timp ce între râsete şi chicoteli cineva încearcă să ne convingă ce tare e „White Widow”-ul şi cum şi-a pus mâna în plita plină cu ulei încins şi n-a simţit nimic şi nu s-a ars şi – culmea! – nici n-a avut vreo urmă a doua zi, adică şi-a băgat sau nu mâna-n tigaie?

Mikey Mouse e mă-ta! – hohotele de râs înăbuşesc restul, tot ce mai aud este – Nu, nu, nu, el mă vedea Pantera Roz şi eu vedeam totul în zigzag. Apoi iar râsete şi iar bere. Un „Trainspotting” transfigurat pe o terasă cuminţică cu mămici la masă povestind despre venirea soacrei, despre casa nouă, grădina şi piscina din curte, despre ultima canapea achiziţionată pentru camera de musafiri în care nu este televizor şi despre o telenovelă românească cu ţigani din care copilul susţine că a învăţat cuvântul „pulă”. Apoi una din fete mi-o prezintă pe cea care stă lângă mine: „Ea e Cristinuţa” de parcă pe ea aş ştii cum o cheamă. E momentul în care din Unirii a plecat şi ultimul tramvai spre casă şi halba este goală iar, ospătăriţa pare tot mai simpatică şi arătând spre recipientul gol, o cer pe soră-sa.

Între timp am ajuns în capătul celălalt al mesei în mijlocul unei discuţii despre Punk. Diferenţa este – spun pe un ton serios, habar n-având despre ce se discută exact – că acum 20 de ani eu am cântat şi restul povestesc că ar fi fost acolo. O blondă cu sânii mari brusc ridică privirea: „Să-mi bag pula, tu erai ăla?!” Apoi începe o discuţie aprinsă dacă Punk-ul a fost de dreapta sau de stânga la care eu încerc să povestesc ceva despre Bakunin, dar fără succes. Bine, am să scriu eu o carte şi despre Punk şi un blog despre Anarhism. Numai noi mai suntem pe terasă şi suntem foarte gălăgioşi. Barmanul a închis, stă cu noi la masă şi încearcă să ne explice că vecinii fac reclamaţii. La colţul străzii o patrulă a poliţiei opreşte maşinile şi face teste de alcoolemie. Vreau şi eu! Să văd ce şi cât mai intră, ce de rahat, la 2 noaptea să nu-ţi mai dea de băut şi să fi nevoit să te muţi într-o altă locaţie! Oraşul e mare, mereu mai există un loc deschis şi undeva ceva de băut. Ne împuţinăm, rămânem 7, după încă două-trei rânduri 5, apoi 4, 3 şi inevitabil dimineaţa te prinde cu capul pe masă sau curul pe bordură. Mai am 13 ţigări în pachet şi cu vre-o 20 de roni mai mulţi în buzunar ca ieri seară când am plecat de acasă. Mă duc să-i cumpăr lu’ ăsta micu’ o cutie de lapte praf.

Concerte văzute şi de văzut

Da, am fost ieri seară la Soulfly. Da, a meritat.
Am ajuns cu o mică întârziere, formaţia Truda deja cânta şi i-am auzit doar din hol (scuze!), dar ştiţi cum e la câte un astfel de eveniment: te vezi cu prieteni, amici, schimbi o vorbă, o impresie, întrebi de alţi prieteni absenţi. Fundaţia Culturală (şi Penticostală – cred) Phoenix ne-a rezervat şi o mică surpriză: în Polivalentă nu se fuma şi de ieşit nu se putea din motive neprecizate. Pe lângă tricouri şi cd-uri la vânzare numai sticksuri şi băuturi răcoritoare, aşa că pot spune că a fost pe departe cel mai cuminte concert Rock la care am participat vreodată. Data viitoare poate distribuie şi nişte cărţi de rugăciuni. E drept, pe la zece seara în hol toţi şi-au aprins o ţigară şi jandarmii s-au dovedit neputincioşi: nu poţi da afară circa 1000 de oameni, he he he.
După Truda scena a fost preluată de Richie Cavalera, fiul vitreg al lui Max şi trupa sa Incite. Un Thrash Metal corect, dar atât. Dacă amintita legătură de rudenie n-ar exista, trupa din Texas, Arisona n-ar câta în polivalentă ci în cel mai bun caz într-un club gen Suburbia. Şi n-am nimic cu amintitul club.
A urmat o pauză mult prea lungă în care am audiat Metallica. Soulfly au intrat pe scenă abia la zece şi un sfert şi au început direct cu „Blood Fire War Hate”, piesa care deschide şi ultimul lor album „Conquer”. N-a lipsit nici „Back to the Primitive” sau „Prophecy” şi spre bucuria publicului, clasice Sepultura ca „Roots Bloody Roots” sau „Refuse/Resist”. A fost un moment semi-acustic de chitară al lui Marc Rizzo (ex-Ill Nino – abia acum am realizat ce chitarist bun este!) interpretat pe un double 6 şi un solo de tobe condimentat cu percuţie in-corpore a întregului trib, Max a tras pe scenă şi un fan din public. N-am făcut fotografii, dar vă recomand galeria Metalhead.
Una peste alta, un concert corect, polivalenta a fost pe jumătate plină (sau goală?), se pare că 2000 de oameni sunt interesaţi constant de acest gen de spectacole. Afară ne aştepta o ploaie măruntă, rece şi bezna parcului Tineretului, o plăcere de traversat la aceea oră.

bilete_la_concerte

Parcul Izvor
Sunt curios cum s-au gândit organizatorii să transforme parcul în stadion. Avem Depeche Mode pe 16 mai şi Madonna în cadrul turneului „Sticky and Sweet” pe 26 august. Bilete la Depeche Mode nu mai sunt, doar la „mâna a doua” cu 250 de lei, iar la Madonna preţul unui bilet este între 120 şi 800 de lei, da’ eu zic să vă grăbiţi, şmenarii cumpără en-gros.

Pe 17 mai revin la Arenele Romane şi Gogol Bordello într-un spectacol produs de One Event, biletele se vor pune în vânzare în cursul acestei săptămâni, preţurile fiind următoarele: 75 de lei până la 12 aprilie, 100 de lei în perioada 13 aprilie – 16 iunie şi 125 de lei, la intrare, în ziua concertului.

B’estfest.
B’estfest este un experiment curios. E ca şi cum ai încerca să-i faci lipeala lui Naomi cu un băiat din Noua Dreaptă. Ha ha ha. Îmi amintesc cu greaţă de Wu-Tang-Clan înfipt de-an pulea între Alice Cooper şi Marilyn Manson. Pe de o parte n-aveau nicio legătură, pe de altă parte a fost la fel de prost concertul ca Negură Bunget în deschidere la Paradise Lost. Wu-Tang-Clan nici boxele n-ar putea să le care la Cypress Hill de exemplu, ca să rămân tot la Hip Hop şi la artişti ce au trecut pe şi prin B’estfest.
Programul de anul acesta este tot după această reţetă cocktail: pe 1 iulie avem The Killers, Thievery Corporation şi Patrice, pe 2 iulie Ayo, Moby şi Motorhead, pe 3 iulie  Klaxons, Orbital, Franz Ferdinand şi The Faint şi pe 4 iulie The Charlatans, The Ting Tings şi Santana. În fiecare seară e ceva de văzut/ascultat, da’ eu am ales doar seara 2 iulie, Moby şi Lemmy fac toţi banii! Mi-ar fi plăcut şi Thievery Corporation (pe care i-am ratat elegant şi anul trecut), Orbital sau Franz Ferdinand, dar… mai vedem!
Pierderea mare este Iggy care şi-a contramandat toate concertele pentru anul acesta din cauza decesului chitaristului The Stooges, Ron Asheton (R.I.P.).
Abonamentele de trei zile, valabile pentru 2, 3 si 4 iulie, costa 270 lei iar preţul unui billet pe seară este între 110 şi 150 de lei: 110 până în data de 1 aprilie, 130 de lei în perioada 2 aprilie – 30 iunie şi 150 pe durata festivalului.
Biletele pentru acest spectacol vor fi puse in vanzare luni, 16 martie, pe MyTicket, urmand ca de joi, 19 martie, acestea sa fie disponibile şi în reţeaua magazinelor Diverta.

La B’estfest AFTERSHOCK, 5 iulie 2009, avem Manowar şi HolyHell iar biletele sunt disponibile în două categorii de preţ, în funcţie de poziţia faţă de scenă: 100 lei şi 150 lei (Zona A, din faţa scenei).

“Thank you Bucharest, we will come back soon!”, a spus solistul trupei Placebo, Brian Molko la sfârşitul concertului din vara lui 2006. Nu ştiu câţi l-au crezut sau l-au luat în serios, dar britanicii se-ntorc la Bucureşti pe 21 iunie 2009 şi vor susţine un concert la RomExpo. Biletele sunt puse în vânzare la preţul de 175 RON (Zona A – in fata scenei) respectiv 100 RON (Zona B). Biletele pot fi procurate online la MyTicket, din reţeaua Diverta, Magazinul Muzica şi din cluburile Control, Fabrica şi Fire (toate din Bucureşti).

Am lăsat la urmă, probabil evenimentul anului: Kraftwerk la Bucureşti pe 12 iunie la Sala Palatului. Asta mă obligă să scriu un articol separat despre germanii avangardişti.

Nu ştiu piesa fredonată de Boc cu puşca şi cureaua, nu aplec urechea la toţi imbecilii, da’ merită strânşi banii pentru câte o seară de muzică.

Şi ceva pentru seara asta, 17 martie la Suburbia începând cu ora 20.00 “HELLECTRO” cu: SoSk, AKM, Creep şi Katalepsys. De la drum&bass la power-noise si breakcore. Mai multe informaţii pe:  Another Kind of Music