Home › Posts tagged ştiri › Page 8

ştiri

Reforma clasei politice

Posted on by — 16 Comments ↓

E rău, dar putea fi şi mai…Părerea mea.
Ieri seară ieşirea lui Antonescu, apoi şi a lui Vosganian, sincer, m-au speriat puţin.
Fraude, cu siguranţă au fost, dar azi deja este o certitudine, liberalii au fost victimele unei intoxicaţii viclene. Lucrurile puteau lua o întorsătură urâtă, şi – cum orice este posibil în politica românească – se mai pot întâmpla multe în următoare două săptămâni şi după.
După ieşirea de ieri a lui Antonescu, Geoană a făcut singura mişcare posibil câştigătoare: a pronunţat numele lui Klaus Johannis ca premier. Iar zic că am spus asta azi dimineaţă, dar asta e, şi e bine că unii din PSD s-au sesizat. Am spus „unii” fiindcă şi în PSD sunt unii şi sunt alţii. E un PSD al lui Iliescu, Hrebenciuc, Năstase, Vanghelie şi Mazăre, e un PSD cu oameni ca Cristian Diaconescu, Victor Ponta şi alţi tineri care se pare că vor să schimbe ceva, vor o reformă. Victor Ponta uneori este enervant, dar este un tânăr inteligent şi cred că are capacitatea să progreseze iar Cristian Diaconescu este un om lucid, inteligent şi cu mult bun simţ.
Johannis e soluţia optimă şi pentru Geoană. Nu ştiu câţi au sesizat, dar Geoană a candidat mai mult împins de la spate de gaşca lui Vanghelie. Schema – bănuiesc – era simplă: pierde şi îşi rupe gâtul, Vanghelie de mult a pus ochii pe conducerea partidului (am scris şi asta acum multă vreme, da’ mi-e lene să mă caut în blog). Nu o fi Geoană cel mai inteligent tip din politica românească, simpatic cu siguranţă nu e, dar s-a prins că la mijloc este capul lui, adică decapitarea lui. Strategia de campanie a fost impecabilă, mârşavă, dar impecabilă, la confruntarea directă a fost rigid, dar elegant, a jucat la cacealma cu patriarhul Daniel, dar i-a ieşit şi a prins turul doi.
Acum sunt două aspecte de care cred că merită să ţinem cont: dacă presupunem că ar fi câştigat Antonescu alegerile, probabil Geoană pierdea conducerea partidului şi negocierile pentru un guvern PNL-PSD cu aripa Vanghelie ar fi fost aproape imposibile şi realist vorbind şi la ora actuală altă coaliţie anti-Băsescu nu este posibilă. Pe de altă parte, Geoană are tot interesul să scape cu orice motivaţie de colegii de partid care au vrut să scape de el. Mutarea Johannis pe lângă faptul că-i poate aduce sprijinul lui Antonescu şi voturi nesperate din dreapta, îl scapă de Năstase.
Antonescu astăzi a fost mai nuanţat, n-a zis „da” lui Geoană, dar a zis un „nu” clar lui Băsescu şi – poate cel mai important – a dat un mesaj ferm: Băsescu nu este şi nu reprezintă dreapta. Un fapt absolut corect, PD-L-ul este o tentativă eşuată de reformare al FSN-ului, auto-declarat de dreapta strict conjunctural, dar în fapt partidul cel mai fără doctrină, ideologie şi verticalitate.
Cred că se duce da negocieri dure între PSD şi PNL şi acestea în final ar putea rezulta un guvern cât de cât sănătos, fără oamenii compromişi din ambele partide. Şi revin, cred că un Crin Antonescu şi un Cristian Diaconescu pot schimba faţa politicii româneşti, pot pornii mult terfelita reformă.

Băsescu a sesizat pericolul, l-a atacat vehement pe Antonescu, forţează nota cu ideea de dreapta şi victoria legată de referendum.
Referendumul este praf în ochi. Sau pilaf cum spunea un amic într-un alt context.
Numărul parlamentarilor nu determină calitatea parlamentarilor.
Teoretic parlamentul bicameral este mai eficient ca cel unicameral.
Sunt aproape frustrat că acest referendum a avut loc fără o campanie corectă de informare a populaţiei şi votul a fost unul emoţional ci nicidecum unul lucid, bazat pe informaţii. Însă aşa – acum o spun pe bune – proştii au votat în prostia lor, cu ură, a fost un vot de neîncredere dat politicienilor şi – trebuie spus şi asta – pot periclita sistemul democratic.
Am mai vorbit despre asta: la noi nu este bine definit dacă suntem stat prezidenţial sau parlamentar. Băsescu îşi doreşte un stat prezidenţial, un stat controlat de un singur om – de el – şi asta se află în spatele referendumului ambalat – din nefericire – extrem de propagandistic şi total fals.
S-a votat, s-a votat. Dacă e să se şi facă modificările mai este necesar un referendum pentru schimbarea Constituţiei. Mingea – cam dezumflată – se află în curtea parlamentului, rămâne de văzut ce vor face cu ea.

Mă oftic că multă lume a fost iar prostită, mă oftic că majoritatea nu înseamnă neapărat şi răspunsul corect, mă oftic că de 20 de ani ne învârtim în aceleaşi noroaie mişcătoare şi ţara e praf.
Nu mă oftic pentru că s-a dus dracului viaţa mea, mă oftic că se duce dracului şi viaţa copiilor noştri.

Vroiam să spun că poate totuşi avem şi noi odată noroc, dar parcă norocul şi-l mai şi face omul…  Vreau să gândesc pozitiv fiindcă de vibraţia negativă care atârnă de gâtul nostru de prea multă vreme şi tot mai apăsat, m-am săturat.
Poate o speranţă mai există. Nu zic doamne ajută că mereu îşi bagă dracu coada! Ha ha ha! 😛

P.S. Spun, ce spune şi Crin Antonescu: nu cred neapărat într-un guvern Klaus Johannis ci în ideea guvernului Klaus Johannis, un guvern curat, un guvern de specialişti care să găsească o cale de a ieşii din actualul impas.

Nu ştiu însă dacă pot să pun ştampila în dreptul numelui lui Geoană, încă nu m-a convins.

Ciocoii vechi şi noi

Posted on by — 19 Comments ↓

A trecut „şocul” anunţului rezultatelor primului tur pentru prezidenţiale, cum spuneam ieri seară – nimic surprinzător, cred că încet-încet putem să privim în perspectivă.
Succesul lui Geoană a fost previzibil şi am punctat de sâmbătă dimineaţă cu ce a câştigat: promisiunea liniştii marca Iliescu, părintele – pardon, patriarhul! ha ha ha! – Daniel şi gestul elegant de a oferii flori. La asta mai putem adăuga strategia bună – amânarea până-n ultimul moment şi rezumarea la o singură confruntare unde a venit cu un discurs prefabricat şi nu în ultimul rând o maşinărie de partid masivă şi funcţională.
Antonescu a pierdut prin discursul sincer, dar inevitabil plin de note negative, alarmiste, care evident au speriat o parte din alegători, a pierdut fiindcă în loc de eleganţă a apelat la virulenţă şi – nici nu prea avea de ales – s-a luat la trântă cu ambii contra-candidaţi şi a greşit grav cu Tudor Chirilă. Ce i-a lipsit lui Antonescu? În primul rând un partid eficient din spate. PSD şi PD-L au organizaţii teritoriale puternice, au oameni în aparatul local, au fost la guvernare şi au avut alte resurse la îndemână. PNL din păcate la ora aceasta este un partid mic.
Băsescu marşează în continuare pe „aspirina” referendumului, un „opiu pentru mase” care a funcţionat, dar nu ştiu dacă-l mai salvează şi-n turul doi.

Cu siguranţă au existat fraude, organizarea a fost dezastruoasă,  însă nu cred că au influenţat major rezultatele. Ieşirea vehementă a lui Antonescu şi a altor lideri PNL de ieri seară este explicabilă sub aspect emoţional, dar m-a speriat fiindcă a semănat cu paranoia spumoasă tip Vadim. Mă aşteptam la mai mult calm şi la mai multă demnitate din partea liberalilor, la mult fluturatul bun simţ şi – măcar de dragul etichetei – la eleganţă. Nu câştigi simpatie când nu ştii să pierzi şi cred că scorul obţinut de Antonescu, peste scorul partidului, nu este chiar un eşec ci mai de grabă un pas înainte. Mic, e drept, mai mic decât spera Antonescu – şi mulţi dintre noi -, dar este un pas înainte. PNL este într-o situaţie foarte ingrată şi deciziile imediat următoare vor fi vitale. Sunt practic prinşi între ciocan şi nicovală, între PSD şi PD-L.

Am afirmat că Geoană va câştiga alegerile. Victoria depinde mult de ce o să spună, dar mai ales facă Geoană zilele următoare. Indiferent de înţelegerile pe care o să le facă – sau nu – cu cei ieşiţi din cursă, votul nu cu Antonescu, Oprescu, Vadim, Kelemen şi Becali se negociază, ci trebuie să câştige votul electoratului. Sunt convins că mulţi nu pun problema atât de radical „oricine numai Băsescu nu” şi participarea la vot o să fie simţitor mai scăzută în turul doi. Mă temeam de repetarea acestei formule fantomă, „răul mai mic”, Iliescu-Vadim. Nu l-am votat nici atunci pe Iliescu şi nu-l voi vota pe Geonă nici de data aceasta şi sunt sigur că sunt mulţi care gândesc la fel.
Intoxicaţii au fost deja şi ieri în cursul zilei, pare evident că se încearcă crearea unei breşe între PSD şi PNL, cu siguranţă se trag sfori, se fac manevre, se negociază. O astfel de petardă a fost aruncată deja ieri seară: Băsescu l-ar desemna pe Klaus Johannis premier. Primarul Sibiului pare cheia politică pentru voturile din zona PNL. Însă refacerea defunctei alianţe „D.A.” cred că ar îngropa definitiv partidul liberal.
O guvernare PSD-PNL chiar dacă este ideologic absolut nefirească, poate fi posibilă, avem exemplul guvernului Tăriceanu III susţinut din „umbră” de PSD, dar pe de o parte contextul de atunci a fost unul evident anti-Băsescu, pe de altă parte nu o să fie o coabitare uşoară, lipsită de tensiuni.
Şi – se vorbeşte mai puţin, dar nu putem să excludem – revenirea la marele F.S.N., o nouă rundă de dans PSD-PD-L indiferent de cine câştigă în final fotoliul de la Cotroceni.

Dar să revin la ce mă doare, la Geoană. Avem memoria scurtă. Uităm de morţii din decembrie ’89 pentru care ştim cine este responsabil, dar justiţia l-a spălat, l-a scos cu basmaua curată, uităm de Târgu Mureş, eveniment ce a condus la re-aşezarea în contextul proaspăt „democratic” a fostei Securităţi, uităm de mineriade şi de vinovatul principal din spatele acelor evenimente profund anti-democratice, uităm de cine a facilitat dezintegrarea economiei româneşti, sub aparenta linişte şi sloganuri demagogice gen „nu ne vindem ţara”, cine a salvat nomenclatura comunist-securistă şi a contribuit la transferul economiei de stat pe mâna acestora şi astfel şi-a dat girul pentru formarea noii mafii care controlează ţara de 20 de ani. Vorbesc evident despre Ion Iliescu. Dacă despre Iliescu presupunem – justificat sau nu – că ar fi fost „maestrul păpuşar”, Geaonă pare doar o paiaţă, o marionetă uşor de controlat din umbră de aceste cercuri de putere. Poate uităm şi semnificaţia loviturii de teatru prin care aceste cercuri influente l-au înlăturat pe Iliescu din fruntea partidului socialist şi l-au implementat pe Geoană…
Din nefericire pentru noi toţi, candidaţii rămaşi în joc sunt reprezentanţii a două tabere de „baroni”, lupta se dă încă o dată pentru putere, pentru ciolan, nu pentru guvernare, nu pentru ţară, nu pentru popor.
Am să fiu elegant: aşa popor, aşa conducători.
Şi mai trist este că această clasă coruptă de politicieni şi grupurile de interes din spatele lor dincolo de lupta politică – zic eu, de ochii lumii – cred că în fapt sunt o mafie unită de multe interese comune, legată prin multe iţe, este o caracatiţă, un balaur cu multe capete ci nicidecum grupuri aflate în real conflict. Şi-n această „organizaţie” din umbră sunt şi liberali, şi udemerişti, sunt reprezentate toate partidele.

Nu ştiu cine cu cine se va alia, de unde sare noul guvern. La cum funcţionează alianţele la noi, având în vedere faptul că toate combinaţiile au mai trecut pe la conducerea ţării, nu mă aştept la nimic bun din nicio parte.
Parcă ne scapă din vedere situaţia mult mai gravă decât s-a lăsat de văzut şi înţeles în care se zbate ţara, nu suntem conştienţi că anul acesta am risipit foarte mulţi bani de dragul liniştii sociale pentru a avea alegeri „confortabile” şi criza nu că va fi depăşită, dar se agravează simţitor anul viitor, uităm că politicienii nu ne reprezintă pe noi ci pe ei.

Dacă Iliescu are vre-un „merit” acela este că a alungat din ţară milioane de români. Acum i-a venit rândul lui Geoană să desăvârşească „opera”.

Rezultatele exit-poll: nicio surpriză

Posted on by — 8 Comments ↓

Băsescu 34,1% – 32,8%
Geoană 30,9% – 31,7%
Antonescu 22,1% – 21,8%
Oprescu 3,4% – 3,5%

Ceaţa de azi dimineaţă se prelungeşte peste zi şi… probabil peste ani. Conform calculelor de hârtie Geoană are şanse să devină viitorul preşedinte al României.
Rezultat foarte previzibil, scorurile lui Antonescu şi Oprescu dezamăgitoare.
Geoană a câştigat în mediul rural, cum am şi spus, preluarea ştachetei de la Iliescu.
Nu prea este nimic de comentat.

Viitorul guvern probabil o să fie unul PSD-PNL, nu ştiu cu ce şanse, din nefericire altă variantă nici nu prea era, nici cu Antonescu preşedinte n-ar fi fost mult diferit.
Mă tem de Hrebenciuc, Năstase, Vanghelie şi Mazăre, de mafie, de corupţie, de… incompetenţă. De un preşedinte marionetă. O să avem o criză prelungită şi o agonie zbuciumată. Pleacă ai lor, vin ai lor. 2010 o să fie un an foarte-foarte urât.

Am pierdut toţi.

Cine a câştigat alegerile?

Posted on by — 21 Comments ↓

Mircea Geoană. ( UPDATE! 7 decembrie, rezultate parţiale oficiale!)
Aş vrea să nu am dreptate, dar perspectiva este previzibilă: vom împinge împreună la o ţară scoasă din priză şi din care s-a furat tot ce se putea mişca. Noi, fraierii, oamenii obişnuiţi, talpa ţării, muritorii de rând. Ei o să-şi vadă în continuare de-ale lor, zgomotos sau în linişte, zgomotos la vedere pentru popor la televizor, de afaceri în linişte, departe de ochii lumii.
Inconştiinţa colectivă funcţionează. Oamenii au nostalgia vremurilor „liniştite”, idilo-romantice al epocii Iliescu, Iliescu este un „bătrânel” cumsecade, echilibrat şi cu capul pe umeri. Este mai mult decât amar ca la 20 de ani de la schimbarea de regim, prin vot vom legitima încă o dată minciuna, uneltirile din umbră, sistemul corupt şi da, ticălos care a dezintegrat economia, agricultura şi societatea românească post decembristă.
Nu ştim de ce au murit mii de oameni în România după executarea cuplului dictatorial – şi nici înainte -, nu ştim cine a fost în spatele masacrului, nu ştim cine a ordonat, organizat mineriadele, evenimentele nefericite de la Târgu Mureş, nu ştim cum a fost dezintegrată economia şi cum a ajuns pe mâna unui grup de „băieţi deştepţi”, nu ştim?
Eu ştiu şi mulţi români sunt convins că ştiu, mulţi, dar – se pare – nu suficienţi.
Lucru mai rău ca regimul Iliescu nu-mi pot imagina că se putea întâmpla României. Dar – încă o dată – poporul, majoritatea vede altfel treburile.
Geoană a câştigat prin strategie. A punctat cu preluarea oficială a ştachetei de la Iliescu, a punctat prin absenţa din confruntări până în ultima clipă lăsând oarecum ceilalţi competitori în off-side şi consumându-se, a punctat cu modelul său moral – te apucă şi râsul când un socialist îl desemnează pe capul bisericii, ha ha ha! – şi a punctat cu buchetele de flori oferite soţiilor contra-candidaţilor şi propriei soţii la finalul confruntării de ieri. Simplu şi eficient.

Băsescu a fost o palidă umbră după un morman de dosare şi cu capul plecat.

Crin Antonescu a fost prea incisiv, prea ferm, prea cinstit într-un moment în care cum spuneam, majoritatea vrea linişte, vrea siguranţă, are nostalgia socialismului. Cred că mulţi gândesc că dacă mafia de la vârf, stăpânirea se înfulecă, din resturi şi slugile – poporul – îşi umple burta. Pe mine mă înspăimântă viziunea unui guvern Năstase, o marionetă manevrabilă ca Geoană la Cotroceni şi un PSD condus de Vanghelie şi Mazăre.
Dar vorbeam de Antonescu. A încercat să joace o carte surpriză: Tudor Chirilă. Am râs la faţa confuză al domnului Roman. Lui Tudor cu siguranţă îi mai creşte traficul pe blog, un blog pe care uneori îl citeam şi eu cu plăcere. Antonescu a făcut un calcul simplu: aducerea la vot al tinerilor. Pe de o parte Tudor e un (fel de) rocker, adică nu extrem de popular ci mai degrabă de breşă, pe de altă parte tinerii nu sunt interesaţi nici de discursurile politice, nici de votul în sine. Plus, Tudor a şi postat pe blog o delimitare fermă faţă de Antonescu…
Tudor, din punctul meu de vedere a fost o alegere foarte proastă dintr-o cu totul altă perspectivă. Ţine-ţi minte celebra piesă de succes: „Nu ne mai trageţi pe DREAPTA”? A fost o piesă plătită de PSD şi DREAPTA din titlu se referea direct la… PNL. A fost o manevră electorală inteligentă şi perversă. Dar în mine a trezit exact întrebări legate de… integritatea morală. Este ceea ce am spus şi despre Tismăneanu: ne este foame la toţi, dar nu toţi mâncăm căcat.
Eram sceptic acum câteva luni în ceea ce îl priveşte pe Antonescu, acum îmi pare rău că nu avem şansa de a îl avea ca preşedinte. Repet, sper din tot sufletul să greşesc.

Despre dezbatere s-ar putea vorbii mult, dar nu ştiu cu ce folos. A fost OK să vezi candidaţii faţă-n faţă, dar şi eu spun că un preşedinte nu trebuie să fie un “cârmaci a tot ştiutor”, nu trebuie să fie primul economist, primul agricultor, primul antrenor şi jucător. Are cu totul alte atribuţii, are o altă funcţie şi fişă de post, drept, nu suficient de bine delimitată nici constituţional, dar… Asta este o altă discuţie, ajungem la reforma care este splendidă, dar lipseşte cu desăvârşire.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

Ieri am mai realizat ceva: politicienii şi presa trăiesc în altă ţară. În loc să merg la concert – urăsc pe toată lumea că n-am ajuns – am stat şi am văzut „marea confruntare” care în primul rând mi s-a părut prea lungă. Ştiu că din lipsa dezbaterilor, confruntărilor anterioare s-au adunat multe întrebări şi era nevoie de această întrevedere faţă-n faţă măcar a principalilor candidaţi, dar în al 12-lea ceas e greu să acoperi toate golurile acumulate într-o întreagă campanie. În fine! După confruntare au început dezbaterile frenetice pe marginea evenimentului şi a existat aproape o unanimitate care l-a desemnat câştigător pe Crin Antonescu. Însă „traducerea” presei legat de prestaţie şi discurs a fost una softistă, prea tehnică, prea elevată şi foarte-foarte departe de percepţia populară, de ce înţelege, dar mai ales ce vrea poporul, sfânta majoritate. Dacă eram redactor tv, ieri seară aduceam în studio la întâmplare 6-7 oameni de pe stradă şi-i lăsam pe aceştia să-şi spună părerea despre prestaţia candidaţilor. Era mult mai interesant şi relevant. Ieri am realizat că şi politicienii şi jurnaliştii mestecă în acelaşi rahat, mestecă aceleaşi vorbe prea multe şi prea goale, sunt din alt film, dintr-o altă realitate, sunt rupţi de oameni şi de viaţa acestora, chiar dacă vorbesc numai despre asta.

Mă tem de ce o să fie după 7 decembrie. Cine cu cine o să facă guvern şi ce guvern o să fie acela, cât o să reziste şi ce măsuri o să ia. Echilibrul de forţe din parlament rămâne neschimbat ca şi posibilităţile de combinaţii. Probabil vom asista la un nou val de „emigrare”, de data aceasta în sens invers, parlamentarii „voiajori”, oportuniştii vor abandona barca PD-L şi se vor orienta spre PSD. Nici eventuale alegeri anticipate nu cred că ar schimba radical balanţa de forţe, probabil tot PD-L-ul ar mai pierde ceva procente, dar nimic din toate acestea nu rezolvă problemele grave cu care ne confruntăm, nu aduc soluţii, nu ne scot din prăpastia în care singuri ne-am băgat.
Am auzit că la anul trece criza. Am mari rezerve. Poate Vestul reuşeşte să iasă din punctul mort, dar cred în continuare că sistemul capitalist este mort iar noi ne-am cuplat la un tub fără oxigen. Nici occidentul nu are o soluţie viabilă pe termen lung, pe lângă asta noi le avem şi pe ale noastre.
Şi nu cred că politicienii au voinţa, au pregătirea, cunoştinţele şi determinarea ca să caute şi găsească soluţiile. Soluţiile pentru noi, pentru ţară.

Ieri am mai simţit ceva: candidaţii luptau pentru ei. Şi între ei şi noi prăpastia este deja de netrecut.
N-am mai votat de la Constantinescu încoace şi mâine merg să-l votez pe Antonescu. N-am tăria să ucid speranţa, dar tare-mi vine să-mi fac bagajele. Poate căpşuni se fac şi la anul…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3CO7FPU7a2g]

Pe blog, ca de obicei, păreri pro şi contra, mult patos şi uneori demenţă.
De la „NU VOTATI. Deoarece majoritatea candidatilor fac parte din clica ce a distrus aceasta tara” la „Crin suntem Noi” şi la „Nu particip si nu votez la referendum”.
Unii rămân la eternul vot negativ alţii amintesc… fapte bune. După gust, pricepere şi…interes.

Am văzut şi ceva amuzant ieri. Eram în tramvai şi au urcat nişte ţigănci gălăgioase în mână cu umbrele portocalii. Cineva – o pensionară – le-a întrebat de unde au umbrele la care una a răspuns: păi le-au împărţit pesediştii mai încolo! Ha ha ha! 😛 Atât despre pomana electorală. La 6 din 49 nu s-a câştigat iar de multă vreme, vremea pare superbă, avem şi un referendum pe cât de mobilizator pe atât de inutil, premise numai bune de a merge cât mai mulţi la vot.

Pleacă mafia portocalie, vine mafie roşie.

Superbutt – You And Your Revolution live în Suburbia

Posted on by — 6 Comments ↓

În seara aceasta formaţia de Metalcore SUPERBUTT din Ungaria susţin un concert în Clubul Suburbia alături de formaţiile Snapjaw şi Dwarf Planet.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BDbR878v9Kw]

Despre solistul trupei, Voros Andras merită amintit faptul că a fost vocea formaţiei FreshFabrik, una din formaţiile deschizătoare de drum pentru noul val de Metal modern din ţara vecină, una din primele trupe care a obţinut contract de disc cu o companie multinaţională (Warner) cântând exclusiv în limba engleză. Trebuie precizat că în ţara vecină conservatorismul este mult mai accentuat, atât din partea publicului, dar mai cu seamă din partea mediei şi a caselor de discuri şi până la mijlocul anilor ’90 părea imposibil să răzbeşti cântând în engleză. FreshFabrik, Blind Myself, Ektomorf şi după aceea Superbutt au dovedit că se poate,  din ţară importatoare, Ungaria a reuşit să devină şi exportatoare de muzică.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=cR9kHLWRZ_4&feature=related]

Pe Andras am avut plăcerea să-l cunosc încă de pe vremea când făcea parte din FreshFabrik şi mereu am apreciat la el deschiderea, naturaleţea, calmul, echilibrul, realismul şi nu în ultimul rând seriozitatea cu care muncea. Zilnic ore de repetiţii apoi treburile organizatorice, interviuri, etc.
Am fost surprins când m-a anunţat că părăseşte FreshFabrik-ul, o formaţie tot mai în vogă în acel moment (1999), dar Andras s-a mişcat foarte repede şi în câteva luni maşinăria Superbutt s-a pus în mişcare.

Poate numele nu este cea mai fericită alegere, dar şirul formaţiilor cu nume „dubioase” este suficient de lung: Goo Goo Dolls, Butthole Surfers, Stone Temple Pilots, Queens of the Stone Age, Pearl Jam, Foo Fighters, Voodo Glow Skulls, Pussy Galore, Pygmy Love Circus…

Muzica lor este un Metal modern, un Metalcore incisiv înrudit cu Rap Metal-ul, Rapcore-ul, Industrial Metal-ul marca Clawfinger, cu toate că sintagma „Rap” este uşor nepotrivită şi în ultima vreme toată lumea se fereşte de ea ca de Emo şi râie… 😆 Comparaţia cu suedezii Clawfinger este probabil cel mai la îndemână, cu toate acestea Superbutt sunt mai melodici şi mai tradiţionali. Cântă energic, cu nerv, au un groove sănătos, chitarele muşcă, basul are momente Funky, foarte tehnice şi are pasaje unde mârâie cu furie.
Pe lângă Andras Voros – voce, din trupă mai fac parte: Kovacs Attila – chitară, Praznek Tamas – chitară, Prepelicza Zoltán – bas şi Szucs Peter – tobe.
Puteţi asculta muzica lor şi pe pagina lor de MySpace iar pe site-ul oficial găsiţi şi toate textele, pot fi ascultate piese  de pe fiecare album, este o galerie de imagini şi o galerie video.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=F1oljQRXrm0&feature=related]

Au cântat alături de nume sonore ca: Rollins Band, Ignite, Pro-Pain, Hellacopters, Anthrax, Clawfinger, In Flames, Soulfly, Oomph! şi au avut turnee, au participat la numeroase festivaluri importante din întreaga Europă. Au câştigat numeroase premii în Ungaria, dar nu numai, dar cel mai important, au câştigat aprecierea publicului.

Noul album, „You And Your Revolution” a fost produs de Jocke Skog, clăpar/vocalul din Clawfinger şi în mare parte a fost imprimat în studioul acestora din Stockholm. Mai mult, în prima piesă de pe album, „Last Call” invitat este Zak Tell. Materialul păstrează tradiţia precedentelor 3 albume, este incisiv, dinamic, un Metal cursiv şi de calitate, direct, aşa cum trebuie să fie Metalul în secolul XXI.

Discografia:
2 Minutes For Roughing – 2001
The Unbeatable Eleven – 2003
Black Soup – 2006
Szájon át (Through Mouth) EP – 2007
You And Your Revolution – 2009

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DkPTVb90lwo&feature=related]

Programul actualului mini-turneu:

11/05 Kranj (SLO), Bazen
11/06 Celje (SLO), MCC
11/13 Debrecen (H), Lovarda
11/14 Cluj Napoca (RO), Irish Music Pub
11/19 Sofia (BG), Backstage
11/20 Bucuresti (RO), Suburbia
11/21 Odorheiu Secuiesc (RO), Thunder Rock Club
12/05 Kiskunfelegyhaza (H), Rocktar
12/12 Beograd (SRB), Livingroom
12/27 Budapest (H), A38
12/28 Veszprém (H), Expresszo
12/29 Gyor (H), Red Rocket

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IeKR07C7JFM]

 

Un interviu cu Andras găsiţi pe Metalhead.

Sublima democraţie

Posted on by — 15 Comments ↓

…sau ştruţo-cămila, Fata Morgana, caii verzi de pe pereţi, coada dracului fix în detalii.

Am o dilemă. Sau ca să fiu cinstit, am tot mai multe dileme, mă îngroapă dilemele, nici nu mai ştiu care-i a mea, care-i colectivă sau de împrumut, nu mai ştiu care a fost prima sau cu care să încep.

Uitarea are o funcţie terapeutică. Amintirile neplăcute se estompează-n timp, devin tot mai fade, incolore, imaginea devine distorsionată, alungită sau lăţită până când sau dispare complet sau în malaxorul subconştientului se remodelează ca plastilina şi rămân doar petele de culoare vii, nuanţele plăcute.

Acum nici nu mai ştiu cum este normal: să visezi alb-negru sau color. Mi-e lene să sap iar după „Interpretarea viselor” al lui Freud, poate mă lămureşte cineva-n direct pe blog. 🙂

Mai e puţin şi aniversăm revoluţia, lovitura de stat sau cum – după multe frământări am ales să o numesc – schimbarea de regim din decembrie ’89.
Ieri UnSoricel, cel mai constant şi activ cititor al meu, a propus o treabă interesantă: să ne amintim, să privim şi să votăm „cel mai funny moment de la revoluţie”.

Marfa – adică aproape toată arhiva revoluţiei – este pe RoTube aşa că fac invitaţia oficială să… votăm.
Din experienţele anterioare ştiu că lumea nu se prea omoară cu apelul la colaborare, treburile „murdare” să le facă alţii şi privitul este sportul preferat popular, dar încercatul chiar nu mă costă nimic.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=McUy0dHZx1M]

Cândva ştiam – sau credeam că ştiu – ce înseamnă sau măcar ce reprezintă „visul American”. Acum realizez că habar n-am ce o fi „visul românesc”. În ansamblu probabil visul – idealul – este casa, maşina, bani mulţi, slujbă lejeră, adică o viaţă fără griji.

Mă gândeam la idealurile revoluţiei – chiar dacă uneori mă îndoiesc că am fi avut idealuri clar creionate – şi la lucrurile cu care ne-am ales. Şi uite aşa revin la ştruţo-cămilă, la dileme şi uitare.

Să plecăm de la premisa simplă că ne-am dorit libertate. Cu cât încerc să definesc termenul mai exact, realizez că acesta este tot mai relativ.
Tot mai mulţi români spun că era mai bine înainte: aveam siguranţa locului de muncă, partidul ne „dădea” casă, pe stradă patrula miliţia şi nu-ţi prea dădea nimeni în cap să-ţi fure cartela de pâine… dar partea aceasta din realitate s-a pierdut.  La televizor n-aveai ce să vezi, iarna mureai de frig în casă şi fără pile şi şpagă nu obţineai nici alimentele de bază, s-a estompat, s-a şters şi ea din memoria colectivă. La cinema rula „Ecaterina Teodoroiu”, în librării tronau doar cărţi tip „omagiu” şi ne bucuram cu zâmbet tâmp şi satisfăcut la o ciocolată sau gumă, la o carte sau o casetă cu muzică din vest…

Am câştigat democraţie, pluripartism, libertatea presei… Oare?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-CR2rxRMcTE&feature=fvst]

Să revin în actualitate. Cum anticipam ieri dimineaţă, am rămas cu dezbaterile despre dezbaterea care n-a avut loc. Băsescu şi Geoană dau dovadă de aceeaşi aroganţă, se ştiu în turul doi şi n-au de ce să se expună, nu riscă să piardă voturi. Cei cotaţi cu şanse de la locul 4 în jos ar accepta orice fel de dezbatere sau confruntare, evident, n-au nimic de pierdut. Poziţia cea mai ingrată o are Crin Antonescu. Pentru el confruntările cu Băsescu şi Geoană sunt esenţiale, dar nici el nu vrea să se expună unor atacuri din partea lui Oprescu, Vadim sau Becali care l-ar trage în jos. Dar a picat şi în propria capcană: „cu oricine, oriunde, oricând”. Înţeleg de ce n-a mai vrut dezbaterea în absenţa lui Băsescu şi Geoană, dar cred că a fost şi o greşeală tactică de a anula în această circumstanţă întâlnirea cu ceilalţi candidaţi. Nu cred că Oprescu, Becali şi nici chiar Vadim l-ar fi atacat dur, mai mult, cred că ţintele principale ar fi fost exact candidaţii cu care şi Antonescu se află în confruntare directă, pe de altă parte toată treaba aceasta cu împărţeala candidaţilor în cei cu şanse şi cei de mâna a doua nu are deloc un gust plăcut democratic.

Ce sens mai are o dezbatere “negociată” de stuff-urile candidaţilor? Unde este dezbaterea în toată această ecuaţie şi ce rol mai are presa?

Mergând mai departe pe fir, mi-a luat câteva ore să înţeleg ce s-a întâmplat. Şi nu fiindcă-s mai greu de cap sau am capul gol ci fiindcă în locul dezbaterii pe toate posturile de televiziune se dezbătea de către politicieni şi jurnalişti de ce n-a mai avut loc nicio dezbatere.
Mi-am amintit că rostul primordial al presei este să INFORMEZE. Însă tocmai informaţia obiectivă lipseşte cu desăvârşire din mass-media românească. Le numim radical „tonomate”, sau simplu slugi, jurnalişti care să informeze, să relateze strict faptele fără să introducă nuanţe personale sau impuse de patronii trusturilor de presă, nu există.

“Mulţi politicieni au obţinut puterea absolută şi i-au pus botniţă presei. Niciodată în istorie presa nu a cucerit puterea absolută şi nu a redus la tăcere politicienii.” (David Brinkley)

Partidele şi politicienii. Platformele partidelor, apartenenţa lor la curentele politice de foarte multe ori este incertă. Toţi se declară de „centru” şi discursul lor alunecă cu mare nonşalanţă la dreapta sau la stânga în funcţie de circumstanţe şi audienţă.
Toată lumea s-a aliat în anumite momente şi situaţii cu toată lumea, am avut guvernul PNL al lui Tăriceanu susţinut din umbră de PSD, am avut alianţa D.A, cu PNL şi PD-L, am avut guvern PSD-PD-L… Politica nu ţine cont neapărat de standarde morale, dar o asemenea lipsă de verticalitate parcă este deja mult peste limite.
Indiferent cine câştigă alegerile prezidenţiale pe 6 decembrie, echilibrul de forţe din parlament rămâne acelaşi, posibilitatea alianţelor este redusă şi nici eventualele alegeri anticipate nu ar schimba radical situaţia. Suntem într-o situaţie standard de mat şi perspectivele sunt sumbre.
Nu mai vorbeşte nimeni de criza economică, de prăpastia în care am păşit deja şi din care pare imposibil să ieşim, discutăm discuţii, pierdem din vedere esenţialul: ziua de mâine este mai sumbră decât pare. Trece ziua de 6 decembrie şi sunt curios ce guvern o să se negocieze, de cine şi în cât timp? Şi… cu ce folos? Le-am cam avut pe toate şi este foarte clar unde am ajuns. Sublima democraţie le foloseşte lor, nu… ţie.

Am neplăcuta senzaţie că majoritatea populaţiei încă mai trăieşte cu un picior în trecut şi celălalt picior a rămas undeva-n aer… şi din când în când cu iluzia votului în buzunar.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UuOmsGXznHU]

Mă dau pe blog: România veselă

Posted on by — 30 Comments ↓

Vremuri triste, ţară veselă. Explicaţiile sunt multiple ca răspunsurile la testele grilă. Sau ca la alba-neagra: „asta are, asta n-are, care are, care n-are?” E bine, trăim în ţara celor 22 de milioane de antrenori de fotbal, 22 de milioane de mecanici auto, instalatori, zidari, zugravi şi electricieni, 22 de milioane de analişti politici şi tot atâţia economişti, 22 de milioane de alegători şi potenţial potenţi candidaţi şi… 22 de milioane de viitor şomeri. Pe 6 decembrie se termină şi ameţeala care a dat peste cap toată ţara şi cineva o să ne tragă preşul de sub picioare şi o să stingă lumina. Ştiu, ştiu, suntem „descurcăreţi”, însă sintagme ca „frate cu codrul” – cacofonie acceptată gen biserica catolică – nu mai sunt actuale, Verestoy şi Pinalti au avut grijă să nu mai avem codrii. Ne vedem în parcul Carol sau într-un parc virtual, la alegere.

Mă distrează euforia aproape revoluţionară cu referendumul. „Să mergem să-i dăm jos pe bandiţi!” Cool frate! Mai sunt câteva zile şi jur că n-am văzut nicio informare legat de acest subiect. Ok, ok, promit: azi mut de pe Animax pe Boomerang, poate nu m-am uitat la posturile de televiziune care trebuiau. Nici în presa scrisă, nici la televizor nimic despre diferenţa dintre un parlament unicameral propus de actualul preşedinte şi cel actual, bicameral. Treaba asta are un iz „size does matter”, adică conotaţii sexuale.  Exact ca: “Mai vreau odată!” 😛 O au prea mare, nesimţiţii, hai să le-o tăiem. Cred în necesitatea reformării clasei politice, dar este complet greşită abordarea. Nu cantitatea ci calitatea parlamentarilor contează. Numărul şi structura parlamentului n-are nicio legătură cu calitatea parlamentarilor. Şi – între noi fie vorba – am mai spus asta: pe lângă aspectul strict populist al manevrei, pe de o parte votul este strict consultativ, adică nu are nicio relevanţă, în practică nu o să se schimbe absolut nimic, pe de altă parte adevărata problemă este ambiguitatea actualei constituţii, se încalecă puterile de stat şi cred că după 20 de ani de bâlbâieli şi brambureală, ar fi momentul pentru o reală reformă constituţională şi să hotărâm dacă ne dorim un stat prezidenţial sau unul parlamentar. Sună uşor a sofism, dar este foarte simplu.

Armata celor 12 maimuţe. Avem un car de candidaţi la preşedinţie: Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Sorin Oprescu, Corneliu Vadim Tudor, Kelemen Hunor, George Becali, Ovidiu Iane, Remus Cernea, Constantin Rotaru,Constantin Ninel Potarca şi Gheorghe Eduard Manole. Bătălia se va da între primii trei, restul este doar împrăştiat de voturi aiurea. Favorabile – din păcate – stângii. Oprescu, vrea-nu vrea, conştient-inconştient, pus sau de bună voie, joacă pe mâna stângii şi probabil îi facilitează fostului său coleg de partid accederea în turul doi. Nicio surpriză de la aşa numitul „candidat surpriză”. Tare mă tem că se repetă formula Iliescu-Vadim în versiunea Băsescu-Geoană, caz în care în turul doi stau acasă şi mă scobesc în nas. Rău mai mic nu există, este o invenţie subversiv-propagandistică. Geoană preşedinte şi – foarte probabil – Adrian Năstase premier reprezintă doar o schimbare de mafie.

Şi apropo mafie, sloganul cel mai „vero” este cel al lui Vadim: „Jos mafia, sus patria!” Nu este nou, dar – din nefericire – valabil.
„Împingem împreună”, „Scoatem România din priză”, „Vai România!” şi toate celelalte sunt mai mult decât slăbuţe. O psihanaliză ar merita poate „Luptă pentru tine” – a 4-a sau a nu ştiu câta lozincă lansată de stuff-ul lui Băsescu, dar… de ce? Adică, cu ce folos?

Discuţiile – neinteresante. N-am auzit mai nimic despre atribuţiile reale ale candidaţilor la preşedinţie, doar populisme. Schimbarea – sau nu – de la Cotroceni, nu schimbă actuala componenţă a parlamentului şi nici starea de fapt în care se zbate ţara şi noi cu ea deodată.

Toată porcăiala cu dosare, clipuri pe YouTube, sms-uri, bloguri şi bla-bla show-uri la televizor, au scos din discuţie criza, lipsa unui guvern şi lipsa unui plan economic viabil iar dezastrul inevitabil stă după colţ cu braţele-n sân şi zâmbetul pe buze şi ne aşteaptă după magicul 6 decembrie.

Cel mai amuzant este că în locul unei dezbateri între candidaţi, avem dezbateri despre o posibilă – sau eventuală – dezbatere. Ha ha ha! 😆

Teoretic ar exista o soluţie. Mă tot gândesc la asta de luni de zile şi când am crezut că am găsit-o, am aflat că au fost alţii mult mai deştepţi înaintea mea, respectiv  William Henry Smyth în 1919 şi se numeşte „Tehnocraţie”. Dar despre asta povestesc altădată…

V-am şi m-am plictisit destul! Ha ha ha! 😆

M-am rupt în figuri, m-am dat în stambă, petic şi băşini, să mă dau niţel şi pe blog, doar am promis.

Am pornit agale pe WordPress, adică prin vecini. Rezultatele la SuperBingo nu mă interesează – dar pare subiectul cel mai fierbinte, speranţa moare ultima… –  aşa că mi-am băgat nasul în ce-i doare pe bucureşteni cel mai tare zilele acestea, Scrisoare catre nenea Metrorecs:
„Sa stii ca taticu si mamica sunt tare furiosi pe tine ca nu stiu ce le`ai facut. Taticu a zis ca te baga undeva, da` mamica a zis ca de ce vorbeste asa urat si pe urma nu a mai zis nimic, ca taticu a si pognit`o.
Draga nene, iti scriu ca sa te rog ceva din inima. Taticu, care nu`i un om rau, a zis ca a cumparat de la tine un “abonament” sau asa ceva si ca de banii pe care ti i`a dat, te`ai obligat sa il duci in fiecare zi la serviciul lui si ca se gandeste sa te dea in judecata ca de ce nu iti indeplinesti partea ta de obligatie.
Nene Metrorecs, eu nu stiu…”  Cred că subiectul a făcut trafic – în locul garniturilor care au stat şi mai stau şi astăzi – fiindcă am mai găsit o grămadă de blog-uri pe acest subiect.
„Amicul” meu Tismăneanu iar face apel să-i votăm şeful. Dacă nu iese preşedinte, rămâne fără slujbă şi s-a obişnuit cu pupatu-n cur.
La Roxana am dat de un clip al lui Crin Antonescu, YouTube Uber Alles!
Gata cu politica! Nu mai citesc, nu mai spun nimic! Parol!
Aşa am dat de Mantzy „Probably de meanest blog in the world” şi am aflat ce caută… iaurtul în vagin. Forumurile sunt o sursă inepuizabilă de râs şi plâns.
Duminică,  22 noiembrie, mare concert mare în El Comandante. 6 trupe vor distra câte 20 de minute publicul amator în semi finala unei competiţii organizate de trupa Byron. Finala o să fie un concert alături de trupa care-şi serbează al 3-lea an de existenţă pe 30 noiembrie în Club Fabrica. La Mulţi Ani şi baftă concurenţilor!
Şi uite cum nu scap de politică nici cum! Am ratat-o şi pe asta: trupa iris a concertat moca pe 11 noiembrie în favoarea lui Oprescu la Cinema Republica. Moca pentru public. 😀
Sex şi cugetări la marginea patului am găsit la Asaseya. Ca idee: „Am facut dragoste pana am cazut epuizata in bratele lui si am adormit.”
Asta mi-a amintit de o fază din viaţa mea jalnică. Eram acum ceva ani în urmă într-un băruleţ din inima Braşovului şi mă tatonam din priviri cu o fată. După câteva beri stinse cu coniac, mi-am luat inima-n dinţi şi ţigara – de şmecher – în colţul gurii şi am abordat-o vertical: n-ai vrea să fumezi cu mine ţigara de după, să evităm dezamăgirile… 😆
Cărţi. Ugly Bad Bear ne recomandă două. Dianei Haulică, CONTRACTE SPECIALE REGLEMENTATE DE LEGEA DREPTULUI DE AUTOR şi cartea Lorenei Lupu, HYDE PARK.
„Blog de ziarist ratat” – sună bine. Azi cinci întrebări de fată. Băieţii „ştie” răspunsurile! 😆
Film. „2012” – nu l-am văzut, nu ştiu dacă am să-l văd. Despre el aici.
La Meşterul Manole am citit despre dezamăgire: „Rămâne însă dezamăgirea judecăţii corecte pe care uneori aş dori-o să fie greşită. Să fiu măcar o dată, dezamăgită în dezamăgire…” Drăguţ.
În grădina de vis al Elisei azi am bălit la o prăjitură cu mere. Apropo reţete, intratul în post mi-a adus vizitatori în căutarea reţetelor cu varză! 😛 Şi – tot apropo – trafic. Vineri pe la prânz am lăsat deschis pe pagina analizei traficului, la acel moment aveam 158 de vizitatori. Mi-am văzut de alte treburi prin casă şi când m-am întors la computer, am dat refresh. Numărul de vizitatori a scăzut la 143… ha ha ha! Nu ştiu ce s-a întâmplat, probabil unii s-au răzgândit. Nu, nu mă plâng de trafic, în ultima vreme numărul vizitatorilor mei s-a dublat. Că-i de bine, că-i de rău, habar n-am.
Despre ce am făcut „io” azi, adică mi-am spionat vecinii, dar la un alt mod scrie 22 Visions într-un post cu parfum misterios şi plăcut.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=gfuRz1w_8ss&feature=related]

În top 10 Ze-list aceleaşi nume se rotesc de când mă ştiu. Cabral, Ciutacu, Mircea Badea, Visurât (cu sau fără mă-sa! Ha ha ha!), adică bloguri devenite instituţii. Sunt mai anarhist din fire, nu mă duc la pomul lăudat, ba, am obiceiul să fluier prin biserică.

O să-mi vizitez şi prietenii, musafirii din blogroll, n-am făcut-o de mult şi-mi cer iertare. Dar pentru moment atât. 🙂 Am avut o seară naşpa şi un început de zi aiurea, cu plimbarea aceasta m-am mai relaxat. Sper să o faceţi şi voi. 🙂

Confruntarea

Posted on by — 15 Comments ↓

Cine dracu e Mihnea Măruţă??!

Confruntarea, cum era de aşteptat, palidă, ajustată în favoarea lui Băsescu care a vorbit cât a poftit şi nu l-a oprit nimeni şi cu un Antonescu inteligent, dar prea elegant. Hibă liberală pe semne… Bunul simţ.
Una peste alta, Băsescu a dat încă o dată dovadă de abilitate, Antonescu de verticalitate şi de amintita inteligenţă şi bun simţ, ce – consider eu – sunt calităţi mai importante la un preşedinte, decât abilitatea.
Antonescu mi-a câştigat votul: avem aceeaşi carte preferată, „Maestrul şi Margareta”. 🙂

Geoană absent nemotivat. Băsecu cred că spera să surprindă cu invitaţia şi confruntarea să nu aibe loc. Nu era pregătit şi a “confirmat” faptul că faţă de Antonescu nu are nicio şansă. Ce e bine şi eu sper să ajungă Antonescu în turul doi şi nu Geoană şi astfel să-i facem cu mânuţa lui Băsescu. 🙂

Cel mai prost s-a simţit doamna Băsescu, picată la mijloc într-o discuţie despre demnitatea femeilor şi aprecierea lor în societatea şi mai cu seamă în zona politică mioritică, o discuţie care bătea clar la Elena Udrea, dar doamna Băsescu a încasat-o şi sincer, cred că ar fi extrem de fericită să scape de la Cotroceni! 😆 😆 😆
Glumele au fost subţiri şi – iar părerea mea – nu-şi aveau locul. Nu trăim vremuri vesele. Dar Băsescu nu avea ce să ne spună, realizări ioc, glumele însă nu ţin loc de idei.

În rest, confruntarea amintea fantomatic de emisiunile TVR din epoca Iliescu, dar – unde am ajuns domne! – a picat bine şi aşa cum a fost. De virozele virtuale, clipuri pe YouTube, arătatu’ muşchilor de la distanţă la telejurnale sau mitinguri electorale, m-am săturat ca de iarna care nici n-a venit.
Discuţia – părerea mea – a fost de prim-miniştrii şi nicidecum de candidaţi la preşedinţie, dar asta e o altă problemă – gravă, dar ignorată.
Urmează alegeri prezidenţiale, e drept, probabil noul preşedinte o să desemneze un nou premier, dar cam aici se şi termină treaba preşedintelui legat de guvernare. Sau aşa ar fi normal. Este tot atât de adevărat că avem un sistem dubios, o ştruţo-cămilă şchioapă, nu suntem nici stat prezidenţial, nici parlamentar, se încalecă şi se faultează instituţiile statului între ele, împărţirea atribuţiilor este neclară şi ponoasele le-am tras noi, politicienii le jonglează după bunul plac.
Şi m-am săturat de vorbe. De lozinci.

Trăiţi bine?

Cea mai reuşită lozincă, din toate câte îmi amintesc din ultimii 20 de ani, a fost al lui Vadim acum câţiva ani: „Jos mafia, Sus patria!” Asta nu m-a făcut să-l votez – 😆 – dar lozinca în sine, nota 10.

O fi criza, zgârcenia, faptul că se achită datorii, firmele implicate în campanie sunt clientela politică şi nu cele mai bune firme, nu cu cei mai buni specialişti, putem să ne dăm cu presupusul…

„Scoatem România din criză” – „Scoatem România din priză”

„Împreună învingem” – „Împreună împingem”

„Hai România” – „Vai România”

„Luptă pentru tine” – „Lupul pentru tine”


Din nefericire, nimic nou pe frontul de Est:  „o ţară mică… două, trei mese.”

Candidatu’ televizor

Posted on by — 2 Comments ↓

Cine spune că lozincile vin şi pleacă?
Am crezut că aia cu „Iliescu apare, soarele răsare” e moartă – for good – vorba lu’ Unchiul Sam şi la depunerea candidaturii lui Geonă a „răsărit” ca prin minune.
Acum alta. „Aţi minţit poporul cu televizorul”. Un „sait” – conform noilor standarde de scris americănesc implementat aiurea ca McDonaldsurile în gări – dubios ne invită să votăm televizorul. Pe ecran curg într-un cap de televizor lozinci şi cele două link-uri ne aruncă unul la Realitatea, celălalt la Antena 3. Televizorul preşedinte.

televizorul-01

Campania se mută pe internet şi dă în viral. Cam pueril. Să nu zic amator.
Băsescu evită orice confruntare cu adversarii direcţi. În schimb de dimineaţa până seara aud acelaşi disc cu „mogulii”, cu parlamentarii nesimţiţi şi acum văd că lupta cea mare o duce cu presa. Are consilieri proşti. Presa la cocoţat unde e şi tot presa o să-l dea jos. Şi prostia, dar asta-i altă poveste.
Şi eu zic că presa e varză, dar când ai o funcţie publică, eşti preşedintele unei ţări, măcar PR-ul ar trebuii să-ţi funcţioneze.
Dar la noi nimic nu funcţionează.
Şi când preşedintele îşi permite să-i spună unei ziariste „ţigancă împuţită”, altuia „găozar”…. Până la urmă – dacă bun simţ nu e şi n-a demisionat de jenă – o să fie trimis la plimbare prin vot.

Lui Băsescu (încă) nu-i vine să creadă, dar viaţa bate sondajele.

A murit Gheorghe Dinică

Posted on by — 14 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_M5gNvWFwlk]

Azi gâlceava cotidiană din politică a fost împinsă în plan secundar de moartea maestrului Gheorghe Dinică. Temporal…
Mereu ne amintim cu vorbe frumoase de cei care nu mai sunt, vărsăm o lacrimă… apoi viaţa merge mai departe cu nepăsare, uitarea pare binecuvântare, ignoranţa normalitatea gri, noroiul în care ne bălăcim.

Dispare încet-încet o generaţie de mari artişti, de oameni la care putem privii sus.
Din fericire avem tineri actori foarte talentaţi – am avut plăcerea să-i văd, însă într-o lume tot mai rece, distantă, copleşită de indolenţă şi de probleme, este tot mai dificil să te afirmi, filme se fac tot mai puţine, valorile par tot mai răsturnate şi incerte.

E o lume stranie… şi tot mai tristă parcă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0vVpsJnbq3A&feature=related]