Rabla şi maşina nouă

Am un vecin, de când a dat căldura, meştereşte la maşină. În timpul săptămânii cum vine de la muncă, se schimbă, probabil bagă la repezeală ceva-n gură apoi fuga jos la maşină şi până se lasă bezna, nu-l mai scoţi de sub ea. În week-end-uri de cum dădea soarele şi până apunea, vecinul era la datorie, sub capotă sau sub maşină. Omul are nevastă, acum a născut femeia şi al doilea copil, dar maşina e pe primul loc. Şi mereu se găseşte ceva de reparat la ea, deh, nu e nouă.

Acum câteva săptămâni a dispărut maşina veche şi omul şi-a cumpărat o maşină nou-nouţă. Mi-am zis, gata cu chinuiala, s-a terminat cu meşteritul la maşină, deh, nevastă, copil plus noul venit bebeluş, sunt şi alte lucruri pe lumea aceasta decât maşina şi iar maşina.
M-am înşelat. Câteva zile stătea şi o privea, mai dădea câte o frunză căzută pe ea şi discuta înfocat cu vecinii ce super afacere a făcut, ce chilipir a fost şi ce super vehicul şi-a tras la doar câteva mii de euro. Apoi încet-încet a început cu ştersul maşinii seară de seară, a spălat-o, a lustruit-o, a frecat-o. Îi pune husa – rămasă de la maşina veche şi cam mică pentru cea nouă – apoi o dă jos şi mai şterge undeva ceva numai de el văzut. Şi aşa merge de atunci. Ba o spală, ba o şterge, ba o lustruieşte, mai reglează ceva la uşi sau la geamuri, mai spală o dată plăcuţa de înmatriculare. Şi acum e la maşină şi freacă portierele cu o periuţă de dinţi.

Nu s-a schimbat nimic.
Şi să nu-mi spuneţi că adulţii nu se joacă!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-9JuAx_CB6o]

Dulce amar

Mă trezesc şi-mi fac o cafea. Este un automatism, un viciu înşurubat adânc, este o tragedie dacă cutia cu cafea este goală. Cafeaua este amară, aceasta este esenţa, farmecul ei, totuşi îmi pun zahăr. Paradox?
Este „detergentul pentru rufe curate”. 😆

Mi-am amintit de versurile unui cântec vechi: „şi când loveam cu piciorul o piatră, încotro se rostogolea mă duceam şi eu”. Uneori atât de simplu este să iei o hotărâre, uneori chiar nu contează dacă apuci la dreapta sau la stânga sau dimpotrivă, schimbă totul. Uneori decidem noi pentru noi, alteori decide majoritatea sau ne lăsăm conduşi pur şi simplu. Decid alţii…

Una din ştirile de presă pe ziua de ieri a fost cea legată de primul caz de piraterie prin reţeaua de file sharing DC++. Utilizatorul ales la întâmplare a fost amendat cu 10.932 RON pentru punerea în reţea a unor piese muzicale pentru care nu avea drepturile de autor. Din toată povestea cel mai mult m-a „speriat” acest „ales întâmplător”. Îmi amintesc de inchiziţie, de nazism şi de comunism, de pedepsirea unui individ în public pentru a speria şi a pune presiune pe mase. Nu cred că milioanele de utilizatori începând de ieri au şters tot ce aveau copiat ilegal şi s-au deconectat. Nu cred că măsura este eficientă în lupta împotriva pirateriei şi nici artiştii sau statul nu s-au îmbogăţit din ăştia 3000 de Euro. Tot ce pot să spun este: poor bastard.

Pe de altă parte văd la televizor zilnic reclamele la tot felul de furnizori de servicii de internet cum descarci cu mega viteză… descarci ce?
Apropo, ieri nu mi-a mers netul toată ziua, n-am descărcat nimic! 😆

click_net_error

Este cam acelaşi lucru care se petrece în lumea mare: cazul Ridzi, Nemirschi sau Udrea. Se vorbeşte de câteva sute de mii de euro, totul se rezumă la un război politic ce are drept miză fotoliul de la Cotroceni, dar nimeni nu discută unde s-au dus banii mari, cum se evaporează miliardele… Loganu’ de 70.000 Euro totuşi tre’ să fie o maşină beton! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MZ3lXZT7PFY]

Fraudate, trucate, manipulate sau reale, primele estimări arată că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a obţinut 45,9 la sută din voturi. Nu trebuie să uităm faptul că populaţia Moldovei preponderent este rurală şi există o tendinţă accentuată de îmbătrânire a populaţiei. Astfel vorbim despre o populaţie destul de rigidă şi conservatoare. Pe de altă parte, cum spuneam şi ieri, dansul pe sfoară între Occident şi Rusia nu poate merge la nesfârşit şi până la urmă câştigă cine dă mai mult. Şi cum UE n-a dat nimic…

Spunea (tot) ieri Un Soricel: „mă întreb dacă totuşi nu ţi se pare şi ţie poate măcar ipocrit faptul că România – o ţară care clar nu şi-a rezolvat trecutul comunist şi n-a condamnat pe mai nimeni pentru abuzuri şi violări ale drepturilor umane – face atâta caz de comuniştii de peste Prut care taie şi spânzură în stilul cunoscut şi aplicat cu mineri în Bucureşti…?”
Ipocrizia ţine tot de interesul personal şi dezinteresul pentru toţi ceilalţi. Nu cred că la Bucureşti vreodată ar fi fost comunişti adevăraţi, devotaţi ideologic ci doar oportunişti. Ideea de a-ţi vedea interesul este unica ideologie aplicată şi acceptată unanim… Numa Numa…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JLURgcbtMEQ&feature=related]

Dar cui îi pasă? Lumea noastră se termină la uşa apartamentului şi ce este dincolo de ea nu ne interesează de mult. Implicarea noastră rar trece de pragul formalului şi de cele mai multe ori se rezumă la stricta aparenţă: vrem să părem mai „buni” şi totul este un simplu joc de imagine. Undeva ne-am pierdut pe drum sau ne-a pierdut societatea? Ce reprezintă societatea dincolo de suma obscură a unor indivizi care rar au ceva în comun, dincolo de inerţia de conjunctură cu care uneori circulăm cu acelaşi tramvai, mergem o vreme în aceeaşi direcţie sau ne intersectăm la un colţ de stradă, nu este nimic. Uneori nici când împărţim acelaşi dormitor… Bun/rău, alb/negru, dulce/amar… Est sau Vest.

Nu cred că ar trebuii să aibă vreo relevanţă că trăieşti la Sanghai sau Seattle, dincolo de definiţia strict geografică nu cred că reprezintă ceva Estul sau Vestul. Împărţim – vrem nu vrem – aceeaşi planetă, trăim în aceeaşi lume… Şi dacă lucrurile o iau razna, înseamnă că noi am luat-o razna. Dacă nu ne mai pasă, nu ne mai interesează ce se petrece dincolo de geam, nu vecinu’ de la trei este de vină. Dacă ne punem termopane, nici măcar sunetele nu mai pătrund şi putem pretinde relaxaţi că nu se întâmplă nimic.

Mai dai cu piciorul într-o piatră, mai faci doi paşi la dreapta… te pierzi în mulţime.

Lumea ar trebuii să fie liberă, să poţi trăii şi circula de bună voie… Muzica ar trebuii să fie liberă… Dacă nu de noi, de cine depinde?

Ne împiedicăm de oportunităţi. (Ce mişto sună! 🙂 ) Sau… dăm cu piciorul. Zi de zi putem devenii un milion de alte persoane, de obicei nu vrem să fim noi. Ne transformăm, ne schimbăm, cu sau fără voie, admitem sau nu acest fapt. Mergem încotro se rostogoleşte piatra imaginară, ne schimbăm la faţă în funcţie de oglinda în care ne privim. În oglinda mea de azi nu văd pe nimeni.

Ce vrei să te faci când vei fi mare?
Eu vreau să fiu mic. Vreau să rămân eu.

Îmi plac lucrurile imposibile. 🙂

Menaj A Trois? Nu! Dragostea din trei! 😀 Din trei în trei… 🙂

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=ZSRF5oERKzU]

Sutien şi cizmă

Am fost ieri prin oraş, căldură mare monşer! Bara din tramvai frigea, cu toate geamurile deschise, aerul era greu şi ne-respirabil, totul părea lichid şi topit în jur..
Mă gândeam la ce povestea un prieten: „Pe o vreme ca asta, nu prea mai interesează pe nimeni că „gagicile“ PDL-iste, sunt vizate de procurori şi comisii, că Spiru Haret sesizează parlamentul, că Androneasca nu se simte bine, doar e an electoral şi bântuie viruşii, că Mazăre se îmbracă milităreşte la o paradă de modă, c-aşa vrea muşchiul lui de dreapta extremă (deşi e stângist de nevoie), organ care îi influenţează cam toate deciziile şi comportamentul, că autostrăzi n-avem şi nici nu vom avea prea curând, că Bucureştiul e poluat peste măsură şi n-are spaţii verzi suficiente, că la peste 37 de grade ori ai program redus, ori ai pauze dese (pe hârtie), că e blocaj spre mare, că e blocaj spre munte, că e blocaj mental, mai ales la guvernare, că Hrebenciuc dă cu mămăliga-n geamul Elenei Udrea, că recesiunea e tot în floare, că, că, că… (am pus virgule, da? ).
Mergând spre serviciu, am totuşi o satisfacţie, e atât de cald încât, de voie, de nevoie, fetele au trecut la nişte ţinute atât de lejere, că uit de restul chestiunilor stresante, gen serviciu, guvernare, autostrăzi..”
Eu adaug, din fericire unele fete şi-au uitat vestimentaţia acasă… 😆 Unele…
Mă uitam într-o vitrină, şi manechinele au scăpat de tot ce aveau pe ele… 😆
Criză, chirie mare… căldură sau toate la un loc, dracu le mai ştie şi desface! 😆

sutienul_si_cizma_01

La coborâre şi mai rău: betonul clocotea sub picioare, Piaţa Unirii semăna cu un ceaun uriaş lăsat la clocotit şi uitat acolo-n arşiţa neiertătoare. Pe cer nici urmă de vre-un norişor, crivăţul pitoresc s-a plictisit şi s-a risipit spre ţări (şi) mai calde aşa că vânt: pauză.
Ameţit şi buimac, mi-am rătăcit privirea blajină la o fată ce se bâţâia agale în faţa mea: sub bluziţa roz şi transparentă purta un sutien negru şi-n picioare avea… cizmuliţe. ❗

Sunt nenumărate lucruri enervante pe lumea asta, de la maşina de spălat care s-a stricat şi ocupă spaţiul aiurea pe balcon, trecând prin broasca blocata de la uşă, sărind la cablul de internet pe care un vecin tâmpit l-a tăiat din greşeală cu flexul, de la lucrurile inutile adunate morman în debare de-ţi cad în cap când deschizi uşa în speranţa să găseşti un bec încă funcţional, o bucată de liţă, ciocanul sau o bandă de scotch, în fine, câte ceva util dar de negăsit şi ajungând – la ce mă doare cel mai tare – la sutien.
Nu ştiu, unele lucruri chiar că sunt făcute în ciuda omului! Nu mă refer acum la maşinile bengoase ale şmecherilor parcate ba pe trotuar, ba fix blocând intrarea-n bloc, la ceasurile Rolex contrafăcute şi aurite, la iPodurile atârnate de gâtul băieţilor şi fetelor tunşi şi tunse ciudat, la lanţul de aur de la gâtul lui Gheorghe care nu ştiu cu ce se ocupă, da’ cât e ziua lungă si seara lată stă şi păzeşte colţul blocului, dar nu mă gândeam acum la absolut nimic din toate acestea ci la… sutiene.

Acum doua-trei zile mă uitam în tramvai la o fată, frumuşică, cămaşa albă, transparentă şi dedesubt sutien. Negru!!! …Groaznic! Jenant! Tăietor de aripi si iluzii! Eu vreau sa fie eliberaţi toţi sânii din robie! Vreau sâni liberi, vreau sa văd sfârcuri obraznice împungând tricourile, vreau să ştiu că respiră normal, vreau să-i simt sânii lipiţi de mine în înghesuiala din mijlocul de transport în comun! E dreptul meu şi e dreptul sânilor! Pentru ce plătesc abonament lună de lună?!
Să nu săriţi, să nu-mi daţi în cap! Poşetele la vedere! Extrema cealaltă este când vezi câte o babă – pardon – fără sutien şi cu bidoanele atârnând. Când n-ai ce sau ceea ce ai este…hm…da domne, le maschezi, fără să ne lezezi… De la o vârstă în acolo, la o ţinută anume, sutienu’ este obligatoriu. Bun, ai o cămaşă albă, musai să porţi sutien, pune un sutien alb… Bluziţă roz şi sutien negru??!

Şi înţeleg eu moda, da’ cizmuliţe la 40 de grade??!

Şi mai groaznic ca sutienul este sutienul cu burete sau cum se cheamă invenţia asta teribilă! “Push up” – nu? Nu flotări şi burete! Ştiţi despre ce vorbesc, aţi păţit şi voi! Eram într-o seară cu o fată pe care am avut tupeul s-o agăţ într-un bar, roche cochetă, aranjată, machiaj perfect, sânii scoşi în evidenţă într-un decolteu generos, se întrezărea gropiţa aceea irezistibilă şi promiţătoare, nu mai povestesc, că ameţesc..! Mergând aşa agale şi ajunşi într-o zonă iluminată fix nu, după un mic mozol agreabil, îmi zic, e timpul să-mi strecor mâna şi în sutien. Bag mâna, sutienul sare şi…surpriză! Nimic frate! Da’ nimic, daca înţelegi ce vreau să spun?!

sutienul_si_cizma_02

Încă mai ţin minte când am încercat prima oară să desfac sutienul unei fete de gaşcă, după vreo 30 de minute de asediu şi sudoare (inutilă), dacă fata n-ar fi fost binevoitoare până la capăt şi acum eram în bezna garajului din dosul curţii, probabil sub un covor protector de pânză de păianjeni şi mai puteam afirma mândru nevoie mare că da, dragii mei, sunt încă fecior! E, fata a fost de treabă şi cu vreo 4 ani mai mare şi pe semne ceva mai nerăbdătoare – 😆 – ştia mai bine ce vreau decât ştiam eu la aceea vreme… şi şi-a dat jos singură… scutul vestimentar.
Îmi place lenjeria erotică, nu-mi plac… obstacolele! 😆

Jos sutienul, jos cizma! Sau…? Mă omoară căldura! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Gms29oYg_ro]

Ieri banană, azi mazăre, dar toţi cu morcovu’

Toată presa românească a privit cu amuzament gestul teribilist al şmecheraşului de Constanţa, primarul Radu Mazăre şi defilarea lui în uniformă militară germană din vremea celui de-al III-lea Reich. Presa internaţională însă a reacţionat vehement şi parcă trezită din mahmureala de week-end s-au mobilizat şi eticii şi moraliştii jurnalişti mioritici. După ce Centrul Wiesenthal a cerut demisia lui Mazăre, ieri Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse printr-un comunicat a catalogat gestul ca o provocare şi „aşteaptă o reacţie la nivelul comunităţii internaţionale faţă de acest gest”. Discuţia puerilă despre diferenţa dintre o uniformă militară al  Wehrmachtului şi o „uniformă nazistă cu însemne hitleriste” (?), este un fel de despicatul firului în 44 şi apă de ploaie.
N-a trecut foarte mult timp de când vorbeam despre necesitatea îmbunătăţirii relaţiilor cu Moscova şi lucrurile în loc să evolueze, se înrăutăţesc.
Scandalul venit din senin bagă la apă şi PSD-ul. Şifonaţi oricum de prestaţia doamnei Andronescu, avândul pe Adrian Năstase ca o piatră de moară în Raportul despre Justiţie, pesediştii se văd compromişi de proprii lor oameni, baroni locali, corupţi arătaţi ani de zile cu degetul, personaje pe care i-au protejat şi i-au scăpat de justiţie de câte ori a fost nevoie. Imaginea unui partid socialist, un partid popular şi deservit interesului cetăţenilor se destramă pas cu pas. Desemnarea unui „vulpoi bătrân” ca Hrebenciuc şef de campanie, dovedeşte încă o dată neputinţa PSD-ului în a se auto-reforma, incapacitatea de a face curat în propria ogradă.
Nu ştiu ce spun analiştii, dar discursul de ieri al lui Băsescu a fost o revenire-n forţă, a băut sau nu Red Bull, şeful PDL a prins aripi şi a captat atenţia. Asta nu salvează însă imaginea tot mai proastă a guvernului condus de Boc, Laura Kovesi a cerut începerea  urmăririi penale al lui Monica Iacob Ridzi, atât PSD-ul cât şi PNL-ul cer înfiinţarea unei comisii parlamentare şi pentru mininstrul Elena Udrea.
Ultimul sondaj, realizat de BCS, îl situează pe primul loc pe Băsescu cu 35,4%, urmat de Antonescu cu 21,5%, şi abia pe locul trei Geoană cu 19,1% – mult sub scorul partidului. Prinţu’ de muşama, Radu Duda este indicat doar cu 4,7% din intenţiile de vot. Eventualul candidat surpriză, Sorin Oprescu, are 5,4%, dar în continuare neagă posibilitatea de a-şi depune candidatura. Probleme ar putea avea Băsescu doar cu Antonescu, puţin probabil ca electoratul să-şi pună ştampila pe Geonă în cazul în care acesta ar ajunge-n turul doi.
Şansa este-n curtea PNL, dar cu toată simpatia mea pentru liberali şi dreapta, nu pot să nu continui să-l văd pe Crin Antonescu cu freza lui de şcolar chiulangiu, ca pe un mic secretar utecist…
Faptul că PNL-ul n-a intrat la guvernare a fost singura mutare inteligentă, dar cred că este nevoie de mult mai mult, măcar acest partid ar trebuii să dea dovadă de capacitatea de a se reforma, de a aduce tineri în faţă, oameni ne-compromişi şi capabili să aplice soluţii pentru ieşirea din situaţia de impas.

Asta s-ar întâmpla dacă am avea bun simţi, am fi civilizaţi şi am avea simţul responsabilităţii. Dar nu-l avem. Avem în schimb, mere, pere, caise, prune, pepene, banane de import şi… morcovul autohton în cur.

SUNT_VARZA_T_SHIRT

2 concursuri foto cu premii

Toţi ne-am „japonizat”… 😆  Nu, nu suntem mai harnici, mai conştincioşi sau mai dedicaţi muncii, dar pe lângă poezia care ne caracteriza sufletul proverbial, ne-am dotat şi cu aparate foto digitale şi „împuşcăm” tot ce zboară, tot ce prindem.
Te recunoşti în descriere? Sau eşti un artist în căutare de faimă? OK, am găsit două concursuri foto, fotografiaţi (filmaţi, desenaţi, pictaţi şi/sau cântaţi) şi participaţi! Multă baftă!

1.
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile invită jurnaliştii foto, fotografii profesionişti si fotografii amatori să participe la Concursul naţional de fotografie intitulat „Vorbeşte despre Dezvoltare!” (data limită: 4 septembrie 2009).

Tema concursului este “Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului şi problematica dezvoltării internaţionale”. Fotografiile intrate în competiţie trebuie să exprime un mesaj cu privire la unul din cele 8 Obiective ale Mileniului:

Obiectivul 1 – Eradicarea sărăciei extreme şi a foametei
Obiectivul 2 – Realizarea accesului universal la educaţia primară
Obiectivul 3 – Promovarea egalităţii între sexe şi afirmarea femeilor
Obiectivul 4 – Reducerea mortalităţii infantile
Obiectivul 5 – Îmbunătăţirea sănătăţii materne
Obiectivul 6 – Combaterea HIV/SIDA, malariei şi a altor boli
Obiectivul 7 – Asigurarea sustenabilităţii mediului
Obiectivul 8 – Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare

Pentru mai multe informaţii despre Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului consultaţi situl.

Participanţii trebuie să trimită lucrarea/lucrările lor împreună cu formularul de înscriere până la data de 2 septembrie 2009, ora 12. Fiecare participant poate trimite maxim 3 fotografii diferite. Fiecare dintre acestea va fi considerată ca fiind intrată separat în competiţie. Toate imaginile trimise trebuie să fie originale.

Prezentarea concursului, regulamentul şi formularul de înscriere sunt disponibile aici.

Câştigătorului la categoria „Fotograf media / Fotograf profesionist” i se va înmâna un premiu constand in echipament fotografic profesionist in valoare de 1000 Euro. Câştigătorului la categoria „Fotograf amator” i se va înmâna un premiu constand in echipament fotografic in valoare de 500 Euro. Dintre fotografiile selectate in ambele categorii se va acorda un premiu special in valoare de 300 euro. Lucrările clasate de către Comitetul de jurizare pe primele trei locuri vor intra automat în concursul transnaţional de fotografie MEDIP. Câştigătorului la categoria cea mai bună imagine pentru competiţia transnaţională i se va înmâna un premiu constand in echipament fotografic profesionist in valoare de 1000 Euro.

MEDIP este finanţat de Comisia Europeană în cadrul programului tematic ‘Non State Actors and Local Authorities in Development’ care îşi propune sprijinirea iniţiativelor organizaţiilor societăţii civile şi a autorităţilor locale din Comunitatea Europenă şi statele partenere în sfera dezvoltării. Mai exact, MEDIP este derulat în cadrul programului ce are drept obiectiv încurajarea educaţiei pentru dezvoltare în Europa.

2.
Eşti pasionat de desen, muzică, video sau fotografie?
Doreşti să îţi prezinţi lucrarea în 6 ţări din Europa ?
Este şomajul o problemă ?
Dacă răspunsul tău este DA…
Exprimă-te!

Participa la campania „ Lipsa de experienţă în muncă, o provocare pentru tinerii şomeri „ şi pe 1 Octombrie 2009 în 6 oraşe din Europa lucrarea ta va fi prezentă într-o expoziţie…

Toţi cei pasionaţi de artă sunt invitaţi pentru a-şi promova şi demonstra aptitudinile.
Expoziţiile vor fi realizate în următoarele oraşe :

– Campina, Romania
– Banja Luka, Bosnia Hertegovina
– Chiety, Italia
– Sintra, Portugalia
– Bruxelles, Belgia
– Sabac, Serbia

Promovarea expoziţiei şi a catalogului cu toate lucrările înscrise se va realiza la nivel European. Aplicaţiile se pot depune pe site (are versiune şi în limba romana). Pentru mai multe informaţii adresaţi-vă Asociaţiei Together Romania la adresa [email protected] sau aici.

Proiectul este finanţat cu ajutorul Consiliului Europei prin Fundaţia Europeana a Tinerilor.

Cine aruncă primul… piatra?

Sâmbăta mă distram pe seama premierului Boc, fiind ţinta unui atac cu ouă, unde altundeva decât la Timişoara. Spuneam că încă e bine, omu’ mai avea ouă (şi boaşe! 😆 ), din toamnă s-ar putea să trecem la pietre.
Lucrurile n-au rămas aşa. Sâmbăta Traian Băsescu într-o mişcare electorală menită să atragă voturile românilor din Transilvania i-a provocat la huiduieli pe ungurii adunaţi la Tuşnad iar tot sâmbăta seara, Elena Udrea şi-a luat şi ea porţia de huiduieli la festivalul de Jazz de la Gărâna. Nu ştiu dacă mai este vre-un guvern/preşedinţie cu asemenea performanţă în nici 24 de ore. Cei din PSD îşi freacă mânuţele stângi, dar la ce „simpatii” a atras şi doamna ministru Andronescu tot anul acesta culminând săptămâna trecută cu balamucul Spiru Haret, aş fi mai rezervat.
E brambureală şi-n PSD: dacă şefu’ mare, Geoană susţine că absolvenţii n-au nicio vină şi n-ar trebuii să dea examene de re-evaluare şi licenţa din nou, doamna Andronescu se mai încăpăţânează să-şi susţină poziţia anterioară. PSD-ul a realizat riscul de pierdere a unor voturi importante şi-n final doamna ministru o să ajungă pe făraş. Trist este că nu datorită dezastrului la care în mare parte a pus umărul şi pe care l-a perpetuat în învăţământ ci strict din calcule politice, dar până la urmă, rezultatul scuză motivaţia… 😆
Anul electoral îşi pune amprenta nejustificat de puternic pe actuala guvernare mimată. Este aproape fascinant cum cu o mână se aruncă banii pe fereastră iar cu cealaltă nu mai ştiu de unde să mai adune mărunţişul. Ar fi fascinant dacă nu ar fi banii noştri şi nu viitorul nostru ar fi miza. Este uşor nefiresc să afirmi că te-a scârbit politicul, că nu te mai interesează ce se întâmplă, atâta timp cât la mijloc este viaţa şi viitorul tău… ❗ Şi nu al meu mă îngrijorează ci al copilului meu.
Nu-mi iese din cap nici cele spuse de taximetrist săptămâna trecută, ideea că era mai bine înainte de ’89 şi indiferent de ce se mai întâmplă, de acum încolo votează PSD-ul. Păi PSD a guvernat indirect şi în ultima eră Tăricianu/PNL, este şi acum la guvernare alături de PDL… Jocul duplicitar pe care-l fac se pare că dă rezultate, clasa politică în continuare se bazează pe votul negativ al populaţiei care a condus la toate schimbările din fruntea ţării de până acum şi în continuare nimeni nu are nici program, nici nu se gândeşte la soluţii.
Ne tot lamentăm că nu avem nici noi soluţii. Pe de o parte tot aud aceleaşi clişee cu ne-am născut poeţi, suntem primitori, harnici şi inteligenţi, pe de altă parte persistă datul din umeri şi veşnicele scuze cu „nu ştiu, nu pot, n-am ce face”. Să înţeleg că de fapt suntem nişte proşti conduşi de proşti? Am tot auzit-o şi pe asta cu „avem conducătorii pe care îi merităm”…  ❓  Eu merit altceva, copilul meu merită altceva.
Nu-s eu nici mai frumos, nici mai deştept, nici fără păcate – din fericire! 👿

Dar dacă nimeni nu se simte suficient de bărbat, cu mare plăcere arunc eu primul cu piatra.

2009 Jun 11_9219

Mi-a plăcut ce a spus rifeor legat de ţepe: „toţi suntem înţepaţi …vrei nu vrei …unii cu excursii la ierusalim alţii cu altele…..suntem o naţie de înţepaţi ….
cred că face bine la psihic să fi înţepat din când iîn când …..e ceva necesar …ce te trezeşte ….
şi sunt convins că şi ţeparii au fost înţepaţi la rândul lor şi de aia au devenit ţepari …….au învăţat …..din greşeli.”

Nu prea învăţăm, părerea mea. Dar până să dăm cu pietre, până să tragem şi noi ţepe, hai să tragem un… playlist comun. 🙂

Bun. Cititorii mei sunt tot timpul mai inteligenţi decât mine, afirm şi reafirm asta cu mare plăcere. Şi merg (din nou) pe mâna lui Un Soricel:
„Şi că tot veni vorba de playlisturi … poate am putea face una la comun cu toţii pe aici .. la criză şi de criză. (songs for … when the shit hits the fan)… şi după aia votăm nr 1…”
OK. Am săpat în setările site-ului şi am activat posibilitatea de a nota/puncta comentariile. Şi postările fiindcă altfel pare treaba uşor unilaterală şi cu toate că devin pe zi ce trece tot mai fascist, undeva în adâncul sufletului meu întunecat mai există un sâmbure rătăcit de liberalism şi o speranţă mică-mică de societate liberă şi democratică. Ştiu, sunt mulţi idioţi care se distrează de minune cu depunctatul în lipsă de argumente, dar îi dezamăgesc de pe acum: mă distrează atitudinea asta de anonimi care aruncă cu pietre de după gard. Între “steluţe” şi metoda “Nero”, am ales varianta a doua… aşa se pot contoriza exact voturile.
Acum treaba e simplă: fiecare poate să propună o piesă, o caută pe YouTube şi o postează la comentariu pe această pagină. Este simplu: tastezi [ youtube =  introduce adresa url:  http://www.youtube.com/watch?v=WVQhfDwqifY şi adaugi paranteza de închidere ] – fără pauză (space) între ele. Dacă apar totuşi erori, intervin şi corectez. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WVQhfDwqifY]

Dacă-i criză, merg pe mâna celor din Faith No More: Midlife Crises. Ca idee, este “jocul” vostru, eu nu particip.  🙂
Apoi puteţi vota fiecare piesă propusă şi vedem ce iese. Sincer sunt uşor sceptic, dar poate de această dată mă contraziceţi. 😆 Mă tem că rămân (iar) singur ca prostu’ şi cu piatra-n mână… 😆 😆 😆

Folosirea emoticoanelor şi al smily-urilor pe WorldPress

Multă lume mi-a spus că duce dorul feţelor zâmbăreţe, „măscăricilor”. Aceste simboluri în mare parte sunt icoane standard, tastarea codurilor ce le revin fac ca ele să apară-n text. 😉

Că le numim “emoticoane” sau “smily”-uri tot aia este. 😀 Sunt nişte simboluri ce colorează textul şi uneori înlocuiesc chiar cuvintele, transmit emoţii, “dau faţă” sentimentelor… 🙂

Ştiam că cititorii mei sunt mai deştepţi şi mai harnici decât mine şi ca drept dovadă, Petra a găsit pentru voi pagina aceasta unde aveţi mai multe astfel de coduri.  💡

emo_01

Câteva exemple simple:

; ) – 😉
: ) – 🙂
: ( – 🙂
: ? – 😕

La scrierea acestor coduri între simboluri NU tastaţi pauză (space) şi NU le lipiţi de alt semn sau literă. (Am lăsat spaţiu între semne să se vadă ce trebuie tastat. 🙂 )

emo_02

Şi alte câteva coduri.

: ) – 🙂
: D – 😀
: ( – 🙁
: o – 😮
8 O – 😯
: ? – 😕
8 ) – 8)
: x – 😡
: P – 😛
: | – 😐
: lol : – 😆
: kiss : – :kiss:
: oops : – 😳
: cry : – 😥
: evil : – 👿
: twisted : – 😈
: roll : – 🙄
: ! : – ❗
: ? : – ❓
: idea : – 💡
: arrow : – ➡
: mrgreen : – :mrgreen:
: smile : – 🙂
: grin : – 😀
: sad : – 🙁
: eek : – 😮
: shock : – 😯
: ??? : – 😕
: cool : – 😎
: mad : – 😡
: razz : – 😛
: neutral : – 😐
: wink : – 😉

Utilizare plăcută.  ➡

Corporate Crap

Nu ştiu de ce, vorba aceea conform căreia lucrurile care încep bine, se termină prost, se adevereşte tot mai des. YouTube a fost lansat în 2005 de trei tipi sufletişti, foşti angajaţi PayPal ca un site de „video sharing”, adică un loc unde puteau fi postate fişiere video.
Situl a fost activat pe data de 15 februarie 2005 şi primul filmuleţ, „Me at the Zoo” în care apare unul din fondatori, Jawed Karim, a fost încărcat pe 23 aprilie 2005, la ora 8.27 PM şi este disponibil şi la ora actuală.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=jNQXAC9IVRw]

Lansarea oficială a siteului a fost făcută în noiembrie 2005 şi până în iulie 2006 au fost încărcate peste 65.000 de filmuleţe. În scurt timp YouTube a devenit al treilea cel mai vizitat site de pe internet după Yahoo! şi Google. Inevitabilul se produce în octombrie 2006: Google Inc. cumpără situl pentru 1.65 bilioane de Dolari.
De aici până la mesajele tip „acest video-clip nu mai este disponibil fiind sub incidenţa legii dreptului de autor” a fost un pas mic-mic-mic şi „insesizabil”. (This video is no longer available due to a copyright claim by…)

youtube_01

Sunt un liberal şi respect dreptul la proprietate, implicit la cea intelectuală şi evident ştiu ce înseamnă şi dreptul de autor, ce reprezintă.
Totuşi, intervenţia caselor de discuri şi ştergerea video-clipurilor, cred că este o mişcare greşită şi nu putea să se nască decât în capetele seci ale băieţilor în costume impecabile din birourile multinaţionalelor. Câtă grăsime au unii  pe creier să saboteze publicitatea gratuită? Cât rău faci unui artist că-i difuzezi on-line video-clipul şi-l promovezi? Sunt milioane de oameni care mai scriu benevol, dezinteresat, moca, despre câte un artist, unul din avantajele blogului este exact faptul că poţi insera şi un video-clip, nu doar o imagine şi astfel cititorul are ocazia să şi vadă/asculte o piesă-două al artistului respectiv, adică îl promovezi şi e enervant şi stupid să introduci linkul şi peste o oră sau 3 zile să te trezeşti că respectivul clip a fost şters!
Este şi o luptă inutilă de orgoliu. Este şters clipul dintr-un loc, îl găseşti sau apare în altul… So?

MySpace a fost la origini un spaţiu virtual de stocare care s-a transformat în 2004 într-un site de socializare (social networking). Având în spate şi la îndemână baza de date a 20 de milioane de utilizatori via eUniverse şi scheletul platformei Friendster, MySpace-ul a crescut şi a devenit popular foarte rapid, în data de 9 august 2006 din Olanda s-a înregistrat contul cu numărul 100 milioane.

MySpace a fost locul unde găseai muzică bună, formaţii din afara mainstream-ului, artişti adevăraţi.
În iulie 2005 afacerea a fost cumpărată pentru suma de 580 milioane de Dolari de principalul competitor, Rupert Murdoch’s News Corporation (partenerul Fox Broadcasting) şi deţinătorul Facebook.
Google a semnat un contract în valoare de 900 milioane Dolari cu MySapace în august 2006 şi ulterior şi alte companii mai mici cum ar fi Slide.com şi RockYou! au semnat contracte asemănătoare să apară şi să fie introduse ca widget-uri pe MySpace.
Popularitatea siteului este afectată doar de creşterea simţitoarea a Twitter-ului, cel mai nou concurent pe acest segment, dar oficial Rupert Murdoch a declarat că nu intenţionează nici să re-vândă MySpace-ul, nici să cumpere Twitter-ul.
Din 2005 MySpace are şi propria casă de discuri, MySpace Records.

Corporatizarea spaţiului virtual, al siturilor independente nu este mereu şi în avantajul utilizatorilor, artiştilor. Înţeleg lupta împotriva pirateriei, a încărcatului şi descărcatului de produse piratate şi pierderile cauzate de acestea, însă nu înţeleg de ce marile corporaţii preferă să angajeze hoarde de avocaţi şi băieţi pieptănaţi cu diplome distinse în loc să urmărească nevoile şi cerinţele utilizatorilor, să ofere soluţii viabile la cerinţele pieţei… Este trist că în momentul în care apar alternativele independente, corporaţiile recurg la cumpărarea şi distrugerea lor… Unele site-uri au fost închise, altele modelate după “legea” corporatistă. Partea bună este că mereu o să apară alternative. 🙂 Şi în final corporaţiile pierd pe banii şi mâna lor…

Ne globalizăm de ne iese pe nas!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=L_z2sxKs54I]

Sindromul Spiru Haret şi învăţământul

Învăţământul suferă, nu este nicio noutate. Profesorii sunt sub-salarizaţi, şcolile n-au suficiente fonduri nici pentru întreţinerea clădirilor, nici pentru dezvoltare, modernizare. La oraşe mai este cum este, dar la ţară în multe locuri este dezastru şi sunt încă localităţi care nici măcar şcoală nu au sau dacă clădirea există, nu sunt profesori. Dincolo de aceste aspecte deloc minore, problema fundamentală este reforma învăţământului. Despre reformă vorbeşte toată lumea, dar nu s-a găsit nimeni să facă ceva. Problema cea mai mare cred că este Programa Şcolară depăşită, metodologia de învăţământ învechită şi ineficientă. La întrebarea „la ce-mi foloseşte şcoala?” nu există un răspuns ferm. Modelele de succes din societatea post-decembristă n-au ieşit în evidenţă nici prin studii superioare, nici prin cunoştinţe vaste, nici prin aplecarea spre cultură sau minime gesturi de bun simţ. Modelul de succes este ciobanul, borfaşul, fotbalistul, şmecherul. În acest context, la ce bun şcoala?

„Rata de ocupare a românilor cu vârste între 15 şi 64 de ani a fost de 57,4% în primul trimestru al acestui an, în scădere uşoară faţă de aceeaşi perioadă din 2008, potrivit Institutului naţional de Statistică. (…)În aceste condiţii, rata şomajului, (…) a fost de 6,9% în primele trei luni din acest an.” (sursa Money.ro)
Statisticile sunt tot mai alarmante. „Persoanele cu studii superioare au disponibile 334 locuri de muncă. (…)Pentru persoanele cu studii medii şi profesionale, ANOFM are înregistrate 10.434 de locuri vacante. (…).Comisia Naţională de Prognoză (CNP) se aşteaptă ca, la finalul acestui an, să fie 620.000 de şomeri, rata şomajului urmând să urce în acest an la 6,8%, de la 4,4%. (sursa Money.ro)
Concluzia este şi mai alarmantă: cele mai puţine locuri de muncă disponibile sunt pentru persoanele cu studii superioare.
În aceste condiţii, învăţământul superior din România a devenit în ultimii 20 de ani o industrie înfloritoare care an de an scoate pe bandă rulantă mii de posesori de diplome. De-a lungul timpului presa a dezvăluit o serie de nereguli şi nenumărate scandaluri în care au fost implicate diferite instituţii de învăţământ. Sunt celebre cazurile studenţilor străin care au dobândit diplome cu „magna cum laude” şi implicit dreptul de a profesa fără să fi ştiut o boabă limba Română şi cu atât mai puţin materia şcolară.
Cazurile de corupţie, scandalurile de plagiat zguduie doar în mass-media învăţământul, lucrurile în instituţiile cu pricina merg înainte nestingherit şi…”totul rămâne cum am stabilit!”.

Sunt student la F.R. anul I la „Jurnalism, Comunicare, Relaţii Publice” la Spiru Haret în Bucureşti. Încă nu m-am lămurit: este sau nu acreditată această formă de învăţământ la această instituţie cu (mari) pretenţii.
Nu-mi permit să discut învăţământul la alte Catedre, dar constat cu amărăciune că în primul an n-am învăţat absolut nimic. M-am uitat şi peste câteva cursuri din anii următori, dar mare lucru nici acolo n-am găsit. Programa şcolară se dovedeşte extrem de teoretizată şi depăşită. Studentul este îndopat cu date (multe din acestea nerelevante) şi cu aproape nimic aplicabil în practică. Majoritatea profesorilor sunt trecuţi de floarea vârstei, predau în fugă la mai multe instituţii de învăţământ. La Radio – de exemplu – în primul semestru am învăţat despre banda de magnetofon. La examenul „grilă” profesorul a chemat secretara: nu ştia nici să pornească computerele. Nu este de râs, este trist. O discuţie despre diferenţa dintre web 1.0 şi web 2.0 nu-şi are rostul în condiţiile în care cei meniţi să te înveţe tainele meseriei, habar n-au ce reprezintă termenul de „new media” şi despre „blog” au auzit doar la televizor. Lucrurile se schimbă aproape de la minut la minut, urmează aplicaţiile web 3.0, informaţiile vin în flux masiv predominant via internet iar la şcoală am dat de termeni în limba Latină şi informaţii „vitale” gen cine a fost redactorul sportiv la Adevărul în 1936…

Şi revin la ce spuneam mai devreme: în condiţiile în care sunt tot mai puţine locuri de muncă pentru oameni cu pregătire superioară, ce sens are să scoţi pe bandă rulantă oameni prost pregătiţi? Diploma a devenit un moft, un act de snobism, o hârtie în plus de atârnat pe uşa de la baie, o carte de vizită ataşată la C.V. cu înflorituri frumoase, dar fără valoare.
În scurt timp o să ajungem ţara cu cei mai mulţi analfabeţi cu studii superioare, în mare majoritate şomeri.

Învăţământul trebuie reformat, şcoala trebuie să-şi recâştige demnitatea şi rolul educaţional. Programa şcolară trebuie revizuită, în secolul XXI este nevoie de un învăţământ pragmatic, teoria trebuie să fie aplicabilă, să aibă veleităţi practice.
O diplomă nu-ţi mai asigură nici statut privilegiat, nici…viitor luminos. Cunoştinţele reale da.

Mai este un aspect. Dacă cineva tot optează pentru o formă de învăţământ particulară şi implicit plătită, cred că instituţia respectivă este cu atât mai mult obligată să asigure învăţământ de calitate ci nu doar o diplomă trasă la xerox…

Ce mi-ai adus?

Sunt lucruri care îmi vin în minte şi nu-mi dau pace… Mă gândeam – din nou – la faza cu ce ospitalieri suntem şi la reversul medaliei.
S-a împământenit o „tradiţie”: când vine cineva de „dincolo”, ne aşteptăm să ne aducă ceva. Nu contează ce. Orice. Este o apucătură oarecum firească din perioada de dinainte de 1990 când o ciocolată, un deodorant sau un săpun „mai fin”, un pachet de cafea sau ţigări, un disc bun, mai rar o carte, erau mai mult decât o gură de libertate.
Acum toate acestea le găseşti la tot pasul, avem şi noi (acelaşi)  gard de cârnaţi şi câinii umblă cu covrigii-n coadă, ideea că cel care vine din occident trebuie să ne aducă ceva, este depăşită, inopinată. Părerea mea.
Cu toate acestea, dacă apare cineva de dincolo şi nu aduce un cadou, gazda, prietenii, cunoştinţele o să spună:
– Uită-te şi la ăsta, a venit cu palma-n cur…