Home › Posts tagged show biz › Page 7

show biz

Motörhead şi Moby

Posted on by — 4 Comments ↓

Ziua de 2 iulie, a 2-a zi a festivalului Bestfest 2009 ne rezervă două nume importante: Motörhead şi Moby. Lemmy este programat să ia în primire scena “Ciuc” la ora 20.30 iar Moby scena “Romtelecom” la ora 21.30.

Ian Fraser Kilmister împlineşte 63 de ani pe data de 24 decembrie şi de 34 de ani viaţa lui este legată de Motörhead, o lume întreagă îl cunoaşte ca Lemmy. S-a apucat de muzică la 17 ani la Stockport, urmând modelul lui John Lennon.  A cântat prin cluburi cu formaţiile The Rainmakers şi The Motown Sect. Mutat la Manchester, s-a alăturat trupei The Rockin’ Vickers care avea contract de disc cu CBS-ul şi au fost prima formaţie britanică care a concertat în fosta Iugoslavie.
În 1967 se mută la Londra şi prinde o slujbă ca rodie la The Jimi Hendrix Experience. În 1968 se alătură formaţiei de Rock Psyhedelic Sam Gopal (cunoscută şi sub numele de Sam Gopal’s Dream) şi scot împreună albumul „Escalator” şi single-ul „Horse”. Urmează în 1969 o trecere prin trupa Opal Butterfly ca în 1971 să se alăture ca basist formaţiei de Space Rock Hawkwind. Stilul specific de a cânta la bas al lui Lemmy, stopajele, folosirea acordurilor ca la chitara ritmică în locul notelor pe o singură coardă, a contribuit substanţial la sunetul formaţiei. Lemmy primeşte şi partitura vocală a mai multor piese, „Silver Machine” de exemplu ajungând pe poziţia a 3-a în topurile britanice şi astfel este cel mai mare succes al formaţiei. Contribuţia lui Lemmy la hawkwind poate fi ascultată pe albumele „Hall of the Mountain Grill” 1974 şi „Warrior on the Edge of Time” 1975 şi pe discurile înregistrate live „Greasy Truckers Party” şi „Space Ritual”, probabil cel mai important disc al formaţiei Hawkwind.
În 1975 Lemmy este arestat şi întemniţat pentru 5 zile la graniţa Canadei pentru posesie de droguri şi ca să nu aducă necazuri şi formaţiei, se auto-exclude din trupă. Acest incident nefericit practic conduce la înfiinţarea formaţiei Motörhead.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=b6ah5OKrDNw&feature=PlayList&p=EC794C454A514BD0&index=4]

Iniţial Lemmy intenţiona să dea numele de „Bastard” noului său grup, dar impresarul Doug Smith l-a sfătuit să găsească un alt nume fiindcă este greu de crezut că având un astfel de nume vreodată va ajunge în „Top of the Pops”… ha ha ha!
Prima formulă i-a avut alături de Lemmy pe chitaristul Larry Wallis (ex-Pink Fairies) şi bateristul Lucas Fox. Au cântat în deschiderea concertelor Blue Öyster Cult şi alături de Pink Fairies, The Damned şi The Adverts. În 1977 apare şi o primă schimbare importantă: înlocuirea bateristului cu Phil “Philthy Animal” Taylor urmată şi de înlocuirea chitaristului cu “Fast” Eddie Clarke. Aceasta este şi formula de aur a formaţiei şi este imprimat şi lansat primul album auto-intitulat „Motörhead”.
Urmează „Overkill” 1979, „Bomber” 1979 şi probabil cel mai important album al formaţiei, genialul „Ace of Spades” 1980 şi albumul live „No Sleep ’til Hammersmith” din 1981, două discuri care mi-au pecetluit şi mie preferinţele muzicale.
Motörhead lansează 19 albume de studio şi 5 discuri în concert.

Ace_of_Spades

Discografie:

1977     Motörhead
1979     Overkill
1979     Bomber
1980     Ace of Spades
1981     No Sleep ’til Hammersmith (live)
1982     Iron Fist
1983     Another Perfect Day
1986     Orgasmatron
1987     Rock ‘n’ Roll
1988     Nö Sleep at All (live)
1991     1916
1992     March ör Die
1993     Bastards
1995     Sacrifice
1996     Overnight Sensation
1998     Snake Bite Love
1999     Everything Louder than Everyone Else (live)
2000     We Are Motörhead
2002     Hammered
2003     Live at Brixton Academy (live)
2004     Inferno
2006     Kiss of Death
2007     Better Motörhead than Dead: Live at Hammersmith (live)
2008     Motörizer

motorizer_Front

„Motörizer” lansat anul trecut conţine 11 piese în aceeaşi manieră deja clasică a formaţiei, un Rock’N’Roll zgomotos şi zemos, cu riff-uri Heavy, o muzică directă şi fără compromisuri, marcată de vocea răguşită a lui Lemmy.
Formula de trio funcţionează ireproşabil: “Lemmy” Kilmister – bas, voce, Phil Campbell (membru din 1984) – chitară şi Mikkey Dee (membru din 1992) – tobe.
Am avut plăcerea să-i văd live de câteva ori, so…we are the Road Crew!

„Playing for the high one, dancing with the devil,
Going with the flow, it’s all a game to me,
Seven or Eleven, snake eyes watching you,
Double up or quit, double stakes or split,
The Ace Of Spades
The Ace Of Spades

You know I’m born to lose, and gambling’s for fools,
But that’s the way I like it baby,
I don’t wanna live forever,
And don’t forget the joker!” (Ace of Spades)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iyPRjf9Drh4&feature=related]

Richard Melville Hall s-a născut pe 11 septembrie 1965 în Harlem, New York şi de la vârsta de 9 ani s-a apucat de muzică, devenind cunoscut sub numele de Moby, poreclă care provine dintr-o presupusă rudenie cu autorul celebrei cărţi „Moby Dick”, Herman Melville.
Şi-a început activitatea în diferite formaţii de Hardcore şi Punk: Voodoo Child, Schaumgummi, Caeli Seoul şi Gin Train. În perioada 1982 – 1985 a cântat în formaţia Vatican Commandos cu care au lansat EP-ul „Hit Squad for God” în 1983. Tot în 1983 înregistrează cu trupa AWOL un album Post Punk în maniera Joy Division.
În 1990 optează pentru o carieră solo şi după single-ul „Mobility”,al doilea single, „Go” în octombrie 1991 intră în Top Ten-ul britanic şi îi facitilează apariţia la… „Top of the Pops”.
Albumul „Moby” este lansat în 1992, urmate de „Ambient” 1993, „Everything Is Wrong” 1995 şi de genialul „Animal Rights” din 1996.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ITO2zFpB__o]

Discul conţine piese grele: „Come On Baby”, „Someone To Love”, „Heavy Flow”, „You” sau „That’s When I Reach For My Revolver”, este practic ultimul material Moby cu amprentă Post Punk şi Hardcore, cu chitară multă şi distorsionată, cu o abordare vocală în forţă.

„Play” din 1999 prezintă un Moby axat pe Electro, dispar elementele Hardcore şi Punk, sunt introduse abordări Blues, Soul, Funk şi Rock, un amestec colorat, dinamic, de calitate. Piesele „Find My Baby”, „Porcelain”, „Why Does My Heart Feel So Bad”, „Bodyrock” sau „Natural Blues” cuceresc pe rând topurile.
Moby se menţine în această zonă şi cu următoarele discuri: „18” 2002, „Hotel” 2005 şi rămâne prezenţă constantă în fruntea clasamentelor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Dw17-BEFb3Y]

2008 aduce albumul „Last Night”, un material cu uşor parfum Retro, apar mai multe elemente Funky şi Hip Hop. Este un material diversificat, Moby combină, amestecă stilurile şi ritmurile cu o uşurinţă, naturaleţe şi flexibilitate de invidiat, orchestraţiile sale fine sunt remarcabile.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Kd9VEcrtUG0]

Noul album, „Wait For Me” a fost lansat pe 30 iunie şi promovat cu single-ul „Shot in the Back of the Head” regizat de David Lynch. Cele 52 de minute împărţite pe 16 piese ale noului disc sunt impregnate cu o atmosferă mai melancolică, mai apăsată, este un material mai lent, mai întunecat, mai interiorizat.

Sunt curios cu ce o să ne distreze Mister Moby în această seară, ştiu că epoca Punk/Hardcore a apus (pentru Moby evident!) şi nu cred că o să se mai întoarcă vreodată, dar sper să avem parte de un show dinamic.

Conform sitului Metalhead dacă după concert nu vă cheamă căldura plăpumii şi confortul pernei (şi nu o să fim uzi leoarcă), clubul Suburbia ne aşteaptă să ne tragem „suflul pe nişte muzică de voie bună! Intrarea e liberă, barmanii de treabă, bodyguarzii invizibili (şi ninja), aerul condiţionat (ca de obicei) pus pe modul Polul Nord (South of Heaven), sunetul indubitabil şi toate cele!”

afterparty

Limp Bizkit, Queensryche and Saga live – Bucureşti 28.06.09.

Posted on by — 4 Comments ↓

„Ladies and Gentlemen, introducing, the chocolate starfish, and the hot-dog flavored water, Bring it on!”

2009 Jun 28 Concert 01 Read more Limp Bizkit, Queensryche and Saga live – Bucureşti 28.06.09. ›

(həd) p.e. – New World Orphans (2009)

Posted on by — No Comments ↓
(həd) p.e. – New World Orphans 2009

(həd) p.e. s-au lipit de mine prin 2000 cu piesa „Bartender”.

„Ain’t nothing working ain’t nothing right
There’s a whole in me that I can’t fill
No matter how hard I try

Hey bartender hit me with a double
And introduce me to that girl with the bubble
Im looking for trouble tonight…” Read more (həd) p.e. – New World Orphans (2009) ›

maNga – Şehr-i Hüzün (2009)

Posted on by — 18 Comments ↓

Trupa din Ankara s-a înfiinţat în 2001 şi s-a evidenţiat la concursul de căutare a tinerelor talente „Sing your song”, unde au atras atenţia impresarului Hadi Elazzi care le-a facilizat un contract de disc cu Sony Music.
Dacă la început formaţia a cântat predominant prelucrări, în timp s-a cristalizat un stil personal, o combinaţie de Metal, Rap/Hip Hop, Electro şi muzică tradiţională turcească.
„Şehr-i Hüzün” este al trei-la lor album, după debutul autointitulat din 2004 şi „MaNga+” din 2006, ambele bucurându-se de vânzări foarte bune.
Formaţia apare într-un duet cu Göksel pe coloana filmului „Sinav” (Examenul) al lui Ömer Faruk Sorak, o îmbinare de dramă şi comedie având-ul în distribuţie pe Jean-Claude Van Damme şi fiind unul din cele mai de succes producţii cinematografice turceşti.
Piesa „Bir kadın çizeceksin” a fost inclusă în coloana jocului FIFA 06 şi anul trecut băieţii au cântat pe faimosul Wembley Arena din Londra în deschiderea spectacolului lui Tarkan. Sunt cap de afiş la numeroase festivaluri din Turcia şi pe bună dreptate: muzica lor este explozivă, un amalgam gustos de elemente orientale cu riffuri vânoase, ritmuri săltăreţe, electronică dinamică şi treceri de la genuri diferite cu multă uşurinţă şi naturaleţe.

I-am „descoperit” şi eu butonând  într-o dimineaţă în camera de hotel între programele muzicale turceşti de la televizor, MTV, Power Turk, Canal D Dream şi NR1 cu piesa „Dünyanın Sonuna Doğmuşum”:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aBaXFrXPkGI&feature=related]

Noul material începe sobru cu pianul piesei „Gün Doğumu” şi colorată cu suflători tradiţionali într-o piesă de inspiraţie folclorică. „Beni Benimle Bırak” porneşte imediat cu percuţii orientale şi dialogul între clapă şi chitara ascuţită, accentuată cu viori şi scratchuri. Vocea lui Ferman Akgül este puternică şi totodată melodioasă, piesa are ruperi ingenioase, intervenţii zemoase ale basistului Cem Bahtiyar, creşte exponenţial şi convinge. Urmează amintita „Dünyanın Sonuna Doğmuşum” care prin sunet şi abordare contrasta puternic cu majoritatea muzicii difuzate pe amintitele programe de televizor, am şi dat „blană” la sonor! 😛 Este o combinaţie antrenantă de Hip Hop cu Nu-Metal şi Electro, o piesă cu un refren puternic. Cred că o variantă în limba engleză la această piesă ar face furori şi mai mari în topuri, dar gândindu-mă la reţeta Rammstein, poate şi MaNga pot cucerii lumea cu limba turcă tocmai prin această nuanţă exotică. Poate şi ca urmare a celor două săptămâni petrecute în Turcia, nu mă deranjează limba, regret doar că nu înţeleg textele.
„Cevapsız Sorular” este o baladă Power, fundalul de Trip Hop asigurat de tobe electronice, scratchuri şi chitara acustică este completată de un refren puternic, dar armonios. „Evdeki Ses” este un amestec sănătos de Etno şi Hip Hop cu Rock, aminteşte uşor de începuturile promiţătoare ale celor din Zdob şi Zdub când mai aveau vână Metal în ei. La MaNga este foarte bună colaborarea lui Efe Yılmaz care este răspunzător de instrumentele tradiţionale şi electronice cu chitaristul Yağmur Sarıgül. Reuşesc să aducă genurile diferite abordată într-un produs final care sună unitar şi colorat.

MaNga - Şehr-i Hüzün

„Her Aşk Ölümü Tadacak” este o piesă mai aşezată, dar puternică, dialogurile amintite o fac pulsantă, vocea fermă dar melodioasă a lui Ferman Akgül este un mare atu pentru formaţie. „Şehr-i Hüzün”, piesa de tiltlu, are doar un minut şi este tot un fel de intro ca şi prima piesă de pe disc urmată de „Hayat Bu İşte” o compoziţie epică, condusă cu pianul şi un covor de instrumentaţie simfonică culminând într-un refren melodios şi puternic. Elementele orientale se întrepătrund perfect cu „şmecheriile” Electro moderne şi cu chitara Rock 100%, pianul colorează plăcut toată piesa cu o temă folclorică ce mi-a amintit de Liszt.
„Üryan Geldim” este o melodie tensionat cu clapa şi chitara, aminteşte uşor de atmosfera ultimul album Faith No More ca şi următoare „Tek Yön Seçtiğin Tüm Yollar” care este puţin mai rapidă, dar rămâne în aceeaşi zonă destul de întunecată dominată de dialog riff-clapă şi de răsturnările dintre momentele mai calme şi răbufniri. În unele pasaje mai ales basul aminteşte flagrant de stilul lui Billy Gould, dar e de bine!
Un alt intro/ intermezzo,  „Gecenin Ritmi” are o clapă care m-a dus cu gândul la Pink Floyd şi la „Division Bell”, mai exact la „High Hopes” şi la: „The grass was greener, The light was brighter, With friends surrounded, The nights of wonder”… „Hepsi Bir Nefes” readuce energia Rock, apoi „cade” într-un ritm mediu ca la refren să crească la loc. Foarte plăcute aceste „alunecări” sonore, straturi de orchestraţie aerisite şi combinaţiile ingenioase între fazele apăsate de Rock şi chitare cu pasajele Electronice şi inserţiunile din folclor. O parte din refren este melodic, apoi urmează un moment de Rap Metal, apoi un final gen „Epic” cu voce şi pian. Super.
„Sessizlik Sona Erdi” este cel mai zgomotos moment al albumului, clapele moderne, ritmul puternic asigurat cu precizie de Özgür Can Öney şi riffurile, apoi solul susţinut cu basul puternic se constituie într-o piesă de forţă.
Ultimul intermezzo, „Kaçamak Faslı” este cel mai modern, cu „ah ah”-uri feminine şi instrumentaţie Electro/Trip Hop şi introduc încă o baladă în forţă: „Alışırım Gözlerimi Kapamaya”, piesă ce aminteşte uşor de Linkin Park.
„Gün Batımı” închide discul într-o notă mai calmă, meditativă. După 1 minut şi 14 secunde urmează o pauză de peste 2 minute şi o piesă „ascunsă”, o mică „joacă” pe o armonie simplă şi caldă cu multe voci vorbite, iar, mare păcat, nu înţeleg textul.

mangaaaaaa

Nu ştiu cui să recomand materialul, cred că fanii Faith No More obişnuiţi cu acest gen de amalgam se pot regăsii şi în maNga, dar poate şi fanii Linkin Park sau Limp Bizkit. Pe mine mă cuceresc cu cât ascult mai mult materialul, aş vrea să-i văd live, cred că rup.
maNga sunt dovada că se poate face muzică bună oriunde şi talentul, consecvenţa, seriozitatea şi truda se răsplăteşte. Am convingerea că vom mai auzii de maNga, acest nou disc s-ar putea să le aducă o consacrare internaţională.

maNga pe MySpace

Manic Street Preachers – Jurnal pentru iubitori de ciumă (2009)

Posted on by — No Comments ↓

Şi bătrâna Anglie îşi are Elodia sa, chiar dacă n-are „televiziunea poporului” – un OTV şi nici o cucuvea a la Dan Diaconescu gata oricând să dezgroape morţii sau să hărţuiască sosiile. Richard James Edwards a dispărut în mod misterios pe 1 februarie 1995. Edwards a fost şofer şi rodie al formaţiei Manic Street Preachers, apoi a devenit al 4-lea membru al formaţiei ca al 2-lea chitarist, cu toate că la multe din primele apariţii pe scenă, doar mima cântatul. Principalul său aport au fost textele şi grafica.  Dar şi furnizor de şocuri pre-emo: şi-a scris pe braţ cu o lamă „4 REAL”. După dispariţie au existat multe zvonuri, semnalându-se prezenţa sa pe diferite insule sau în India. Oficial, pe 23 noiembrie 2008, Edwards a fost declarat „presupus decedat”, trupa însă în continuare pune deoparte într-un cont 25% din încasările reprezentând drepturi de autor pentru el.
Conform celor declarate de colegii săi, textele albumului „Journal for Plague Lovers” lansat pe 18 mai, provin din ce a lăsat în urmă Edwards.

4 REAL
4 REAL

Trupa a fost înfiinţată la Blackwood, Wales în 1986 de James Dean Bradfield – voce, chitară, Nicky Wire – bas şi Sean Moore – tobe, trompetă, numele iniţial fiind Betty Blue.  Primul album, „Generation Terrorists” (intitulat original „Culture, Alienation, Boredom And Despair”) a fost lansat în 1992 şi a avut un succes moderat, s-a vândut în 250.000 de exemplare. Imaginea trupei avea amprente de Punk Android, muzica lor fiind un Rock melodios, uşor Post-Punk cu accente Glam.
Succesul a venit cu cover-ul „Suicide Is Painless” din coloana sonoră a filmului M.A.S.H. – muzica Johnny Mandel, textul Mike Altman. Single-ul a intrat în top 10 în Anglia.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=i-g0aBYVCgE]

În 1993 este scos al doilea album, „Gold Against the Soul”, sunetul formaţiei se cristalizează, apar elemente de Rock Alternativ, textele sunt mai interiorizate, melancolice. Se remarcă piesa „La Tristesse Durera (Scream to a Sigh)”, un tribut adus lui Vincent van Gogh, inspirat de afirmaţia lui Theo van Gogh: „tristeţea va dura o veşnicie”. Aspectul Punk/Glam este schimbat cu o apariţie mai clasică, simplă.
„The Holy Bible” din 1994 continuă maturizarea sunetului formaţiei, este un disc ceva mai întunecat ca anteriorul, unii critici mergând până a-l cataloga Goth Rock, cred, totuşi o exagerare. Dar discul sună mult mai grav, sunt piese mult mai grele (Heavy) ca „Archives Of Pain” cu un bas fuzzat şi riffuri pregnante, este un disc mult mai grav. Blugii sunt schimbaţi din nou pe… uniforme militare. Azi deja este o modă… Discul nu se vinde conform aşteptărilor, la acel moment nici nu este lansat în America, dar formaţia are statut de cult şi are un public fidel. Noua imagine le-a adus şi suficiente probleme, lucrurile au degenerat până la acuzaţii de susţinere a terorismului…
Dispariţia lui Edwards a marcat membrii formaţiei. Prima înregistrare a formaţiei rămasă trio, a fost un nou cover, „Raindrops Keep Falling On My Head” pentru „The Help Album”, o compilaţie apărută în 1995 pentru ajutorarea sinistraţilor în urma conflictului din Bosnia.
Primul disc fără Edward apare în 1996, „Everything Must Go”, un album mai tradiţional, revin la un sunet mai cristalin, mai Rock (Alternativ), dar rămâne melancolia, tonalităţile grave. Discul este şi primul cu un succes major, fiind nominalizat la premiile Mercury Prize la categoria „cel mai bun album” în 1996.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Y9kz10lAMFY]

Pe „This Is My Truth Tell Me Yours” din 1998 trupa păstrează abordarea sumbră, sunetul Alternativ şi le aduce şi primul single „number one”: „If You Tolerate This Your Children Will Be Next”.
„Know Your Enemy” din 2001 readuce un sunet mai abraziv/agresiv, mai Rock, un sunet mai modern şi mai puţin tradiţional, acusticul este înlocuit în multe locuri de electric şi asta conferă o dinamică mai crescută a materialului chiar dacă elementele de „tristeţe”, melancolie rămân pregnante.
În 2001 formaţia vizitează Cuba, se întâlnesc cu preşedintele Fidel Castro şi devin prima formaţie vestică care concertează la Karl Marx Theater din Havana. Spectacolul apare pe DVD cu titlul „Louder Than War”.
„Lifeblood” din 2004 este o îndepărtare radicală de la sunetul şi abordarea discului anterior, este un album mult mai aerisit, elementele Rock şi chitara electrică este abandonată aproape în totalitate, sunetul devine uşor Pop, uşor Rock Progresiv cu amprente New Wave/Post Punk.
2007 aduce cel mai de succes album de până acum, „Send Away The Tigers”. Trupa şi-a reanalizat cariera de până atunci şi conform propriilor declaraţii: „publicul aşteaptă politică şi imnuri Rock”. Astfel, discul este un amestec cu bun gust din tot ce e mai bun în muzica celor de la Manic Street Preachers, Rock-ul se mulează plastic pe melancolie, elementele acustice şi electrice alternează plăcut, piesele sunt dinamice, orchestraţiile mai colorate ca pe materialele anterioare.
Pe disc apare ca invitată Nina Persson din The Cardigans  în piesa „Your Love Alone Is Not Enough”, primul single oficial de pe album, urmat de încă două extrase: „Autumn Song” şi „Indian Summer”.
În 2008 imprimă un alt cover, piesa „Umbrella” al Rihannei care apare pe compilaţia NME Awards 2008.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tpKDLA54_88]

În această seară, vineri, 29 mai 2009, la ora 18 în magazinul Off The Record (str. Blanari nr. 14) va avea loc lansarea şi în România a noului album Manic Street Preachers, „Journal For Plague Lovers”, iar luni seara, 1 iunie, la MTV în cadrul emisiunii Alternative Nations, de la ora zero, va fi o ediţie specială dedicată galezilor.
Cele 13 piese noi plus un „hidden track”, „Bag Lady”, prezintă un Manic Street Preachers pulsant, cu un sunet mai musculos, mai modern, uşor mai agresiv/incisiv, un Rock „up to date”.

Journal For Plague Lovers

„Peeled Apples” sună surprinzător de modern, se înrudeşte cu abordarea Placebo, este mai electric ca niciodată. „Jackie Collins Existential Question Time” se întoarce la un sunet mai cuminţel, dar este ambalat mult mai modern, are schimbări interesante, dinamică antrenantă, pasaje mai moderate şi momente explozive de energie.
„Me And Stephen Hawking” este un Rock vesel, condimentate cu ruperi şi răsturnări ingenioase, se păstrează alternanţa pasajelor lente şi al celor dinamice, sunetul este la fel de modern şi filtrat prin efecte mai mult decât ne-au obişnuit.
„This Joke Sport Severed” este o piesă acustică lentă, ritmul se schimbă abia pe ultimul minut al piesei, orchestraţia colorată cu viori şi violoncele îi creşte dinamica, strălucirea.
Piesa de titlu al discului, „Journal For Plague Lovers” readuce în prim-plan sunetul electric, abordarea modernă, însă rămâne în tonalitatea caracteristică formaţiei.
„She Bathed Herself In A Bath Of Bleach” este construită pe aceeaşi schemă a alternanţelor, are un groove de anthem.
„Facing Page: Top Left” este construită pe chitarele acustice, vocea pregnantă a lui James Dean Bradfield, este un moment liric, confortant ca următoarea „Marlon J.D.” să readucă sunetul electronic, uşor Retro, uşor New Wave/Post Punk de anii ’80.
„Doors Closing Slowly” este o baladă de nici 3 minute, uşor pulsantă, uşor melancolică şi întunecată.
„All Is Vanity” menţine atmosfera tensionată, ritmul creşte exponenţial, instrumentele intră treptat, melodia devine electrică, iar apare acel iz ce aminteşte puţin de Placebo, dar nu sunt atât de gravi ci doar mai Rock decât ne-au obişnuit. Aşa este şi piesa următoare, „Pretension/Repulsion”, doar puţin mai moderat şi alternanţa momentelor calme cu cele „nervoase” este mai accentuată.
„Virginia State Epilpetic Colony” sună proaspăt şi mai relaxat, împletirea electricului cu acusticul este cursivă, piesa este fredonabilă în sensul bun.
Finalul cu „Williams Last Words” este o închidere calmă, armonioasă a celui mai dinamic, celui mai penetrant album de până acum al galezilor. Bonusul ascuns, „Bag Lady” este o piesă electrică, cu schimbările care caracterizează tot materialul, are ceva rezonanţă The Clash şi Muse, sună uşor diferit, dar nu contrastează disonant cu restul materialului.
Producătorul principal al albumului a fost excentricul Steve Albini, care a lucrat cu formaţiile The Stooges, Ramones, Television, Suicide, Wire, The Jesus Lizard, The Fall, The Velvet Underground, The Birthday Party, Public Image Ltd. şi Killing Joke, dar s-a afirmat şi ca muzicean în formaţiile Big Black, Rapeman şi Shellac. Şi de această dată, Albini a produs un sunet zgrunţuros, chitarele zgârie, au pregnanţă. „Journal For Plague Lovers” sună modern fără să deranjeze sau să forţeze nota, sunetul, este un material colorat şi diversificat atât ca sunet, cât şi ca abordare şi – părerea mea – cel mai reuşit material al formaţiei.
N-am vorbit intenţionat despre texte: sunt faine, merită toată atenţia! Edwards, las-o pe Elodia şi hai înapoi, vorba olteanului: good job, we need you! 4 REAL!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3G-wZ5uY0_o]

Discuri de duminică

Posted on by — 2 Comments ↓

Iggy Pop – Préliminaires (2009)

Moarte prietenului de o viaţă, chitaristul The Stooges, Ron Asheton în data de 6 ianuarie 2009, a schimbat agenda lui Iggy Pop radical. A anulat toate concertele pentru acest an, inclusiv spectacolul programat la Bestfest. În aceste condiţii, faptul că Iggy lansează un nou album solo, a venit pe neaşteptate.
Ultimul album a fost scos în 2003, „Skull Ring”, un disc zgomotos, în maniera clasică, tradiţională, urmat de reuniunea formaţiei The Stooges şi la fel de clasicul şi zgomotosul album „The Weirdness” din 2007.
După 41 de ani de carieră, 6 discuri cu The Stooges şi 14 albume solo, la 62 de ani, Iggy ne surprinde cu 36 de minute de Jazz, un amestec de parfum Parizian cu aromă de New Orleans, un disc,cum o spune chiar el „mai liniştit”.

iggy_pop_preliminaires_2009

Discul este inspirat de cartea „La Possibilité d’une île” (Posibilităţile unei insule) a lui Michel Houellebecq, recunosc, nu am citit cartea, nu cunosc autorul.
„Les feuilles mortes” (Autumn Leaves) care deschide albumul sună cunoscută din interpretările anterioare a lor Yves Montand şi Edith Piaf, este un standard Jazz franţuzesc din anii ’40 şi în varianta lui Iggy aminteşte de Serge Gainsbourg. Vocea lui Iggy este răguşită şi discretă, miroase a fum, a club îmbibat cu whiskey şi a obscuritate. Saxofonul răbufneşte, piesa sună surprinzător pentru Iggy, dar are şarm.
„I Want to Got o the Beach” are acelaşi parfum franţuzesc, amprentă Tom Waits, acomodarea cu „noul” Iggy este ciudată, totul este atmosferă aerisită, melancolie şi cinism, nu sunt elemente străine de Iggy, este inedit ambalajul.
„King of the Dogs” este (şi) mai Tom Waits, are puls de New Orleans, are ritm, atmosferă de anii ’40.
„Je Sais Que Tu Sais” îmbină cu gust Parisul cu New Orleansul, blues minimal, bas/tobă, chitara discretă şi pe lângă vocea lui Iggy o voce feminină mai mult şoptită, misterioasă.
„Spanish Cost” aminteşte de un apus de soare pe o plajă părăsită, vântul aduce sunete şterse, ecouri incerte… Încă nu pare real că acesta este Iggy Pop.
„Nice to Be Dead” animează puţin atmosfera, este prima sclipire de (Blues) Rock, refrenul are toate caracteristicile personale ale lui Iggy, era nevoie de un astfel de moment.
„How Insensitive” este un standard semnat de Antônio Carlos Jobim, readuce liniştea, confirmă spusele lui Iggy că s-a săturat de „Rock-ul cu două acorduri”… Hm. Piesa este plăcută, uşor ambientală şi obscură, orchestrată rafinat, pe straturi ce cresc şi se suprapun pentru crearea atmosferei.
Chiar dacă „Party Time” nu este un nou „Nightclubbing” şi mai degrabă o piesă de pe „Arizona Dreaming”, nuanţele electro colorează în mod pozitiv discul.
„Hes Dead – Shes Alive” este absolut New Orleans, simţi mirosul deltei şi al nămolului printre acordurile chitarei.
„A Machine for Loving” este povestită de Iggy pe un fundal minimal ce doar susţine vocea, chitara acustică alternează cu cea electrică, percuţia şi toba menţine ritmul, are cadenţă.
„Shes a Business” este un Blues tradiţional, condimentat cu puţină muzicuţă şi instrumente de corzi ce accentuează izul de coloană sonoră a întregului material.
„Les Feuilles Mortes (Marcs theme)” este o variantă de închidere a primei piese, orchestrată diferit, puţin mai ritmat ca la începutul discului şi cu o partitură de saxofon mai plină, dar în esenţă este acelaşi lucru.
Discul apare oficial pe 2 iunie, sunt curios cum va fi primit. Mie mi-a plăcut, dar este altceva decât cu ce ne-a obişnuit şi cu ce aşteptăm de la Iggy.

tosca_no_hassle

Tosca – No Hassle (2009)

Mare lucru nu ştiam despre acest duo Austriac, cum nici despre celelalte proiecte ale membrilor Richard Dorfmeister şi Rupert Huber. „No Hassle” este al 5-lea material al proiectului şi un album concept în maniera Electro/Downtempo.
Cei doi folosesc tehnica de sampling, sintetizatoare, pian, maşini de ritm. Dacă anumite teme, sunete par cunoscute, nu este întâmplător. Cu toate acestea rezultatul este unul plăcut urechii, o muzică relaxantă, uşor meditativă, dar nicidecum solicitantă, o poţi lăsa liniştit să curgă-n fundal şi să furnizeze un ambient cald şi lejer. Momentele mai antrenante rup ingenios plutirile, tripurile şi astfel cei doi evită amorţeala şi senzaţia de monotonie. Orchestraţia este minimalistă, dar de efect şi cu gust, sunetele sunt rotunde şi bine aşezate, integrate în ansamblu. Într-o lume în care este la modă „re-conectarea”, „No Hassle” aduce un moment confortabil de… de-conectare.

castione_for_the_painfully_

Casiotone For The Painfully Alone Vs. Children (2009)

Casiotone for the Painfully Alone vine din Chicago şi este proiectul lui Owen Ashworth.
După două albume minimaliste, (Answering Machine Music (1999) şi Pocket Synphonies for Lonesome Subway Cars (2001) ), stilul a fost extins, s-au introdus instrumente adiţionale: pian, flaut, instrumente cu corzi, astfel muzica a prins gust Indie/Alternativ.  Albumul „Twinkle Echo”(2003) face trecerea uşor spre discul „Etiquette” din 2006.
Cele 11 piese de pe noul material păstrează abordarea minimalistă şi orchestraţiile suave ce oferă un covor moale de sunete sub vocea caldă şi calmă a lui Owen al cărui abordare aminteşte de Eels în momentele lor cele mai relaxate.
Nu este un produs de geniu, nu reinventează Indiul şi nici nu-l revoluţionează, dar o audiţie merită, este… chill.

Datarock_Red

Datarock – Red (2009)

Datarock sunt o formaţie Norvegiană ajunsă la al 3-lea album. Pornit ca un trio de prieteni în 2005, după plecarea lui Kevin O’Brien, formaţia a rămas un duo format din Fredrik Saroea – Voce, chitară, tobe, clape şi Ketil Mosnes – Bas, programare, clape, voce.
Stilul abordat este un Post-Punk pe linia Electro/New Wave, îşi numesc ca influenţe majore nume ca Devo, Talking Heads şi Happy Mondays, eu aş mai adăuga Yes şi Focus în abordările lor cele mai comerciale şi în anumite momente mi-au amintit şi de The Stranglers.
„Red” va fi lansat oficial în septembrie şi conţine 13 piese, o parte din ele fiind de factură mai progresivă, celelalte încadrate în maniera Dance/New Wave cu amprentă Retro şi Revival.
Mi-au plăcut „The Blog”, „Give it Up”, „In the Red”, „Fear of Death” şi „Amarillion”.
Un material plăcut, ascultabil, pretabil pentru maşină, iPod sau şters praful prin casă într-o dimineaţă de duminică.

mobile_in_motion

Mobile In Motion – Shadows of Danger (2009)

Este un proiect Electro ambiental, minimalist, cu amprente de Trip-Hop şi Downtempo. Pot fi gustaţi pe MySpace şi cu toate că piesele sunt cântate în limba engleză, par francezi. În lipsă de informaţii, dau şi eu cu presupusul, sper că nu şi cu băţul în baltă.
Cele 14 piese ale albumului „Shadows of Danger” jonglează între elementele amintite, uneori cochetează cu puţin spirit de (Acid) Jazz, alte ori se reduce totul la un minimalism obscur, mecanic şi construit exclusiv din zgomote nedefinite, dar rezultatul este interesant şi audiabil. Poate nu au şarmul celor din Koop, n-au nervul unor Us3, nu-s nici muzicali ca A.I.R., dar în fiecare piesă au ceva, sunt câteva momente foarte bune şi tot discul este cursiv, n-are găuri, mereu alternează abordarea, sunetul şi stările în aşa fel încât te ţin „legat” să-i asculţi.  Mi-a plăcut „The Dude” cu ruperile electro şi valurile zgomotoase, Jazz-ul modernist din „20_2047” cu umbre de Miles Davis, suspansul fragmentat din „Firestorm”, abordarea a la Business of Punishment din „American Diarrhea 2”, „Sure Thing” este un amestec de coloană sonoră, zgomote electro şi balans Jazz, foarte dinamic, antrenant.
E un nume care merită memorat şi dacă apar prin vre-un club nu trebuie rataţi!

Agendă supra încărcată…

Posted on by — 2 Comments ↓

Citeam undeva că pirateria în România depăşeşte 90%. În condiţiile crizei, dar şi a „tradiţiei”, cifra nu mă miră. „Moca” e mottoul întipărit în mintea multora. Pe de o parte nu avem tradiţia cumpărării materialelor originale – multă vreme ne având acces la aşa ceva – pe de altă parte internetul şi posibilitatea descărcării ilegale s-a răspândit rapid în lumea întreagă. Dacă industria cinematografică suferă simţitor de pe urma acestui fenomen, în industria muzicală lucrurile merg (încă) ceva mai bine: artiştii s-au pus pe cântat, se fac banii – mulţi, puţini, câţi sunt de la caz la caz – din cântări. Şi aici avem o problemă: lumea s-a cam obişnuit cu cântările „câmpeneşti” şi corporatiste, adică evenimente gratuite cu mici şi bere, plus mulţi încă mai mizează pe strecuratul la concerte gratis… dar asta e deja o altă poveste!
Mereu am dat bani pe muzică. Mi-am cumpărat CD-uri originale, mi-am cumpărat bilete la concerte. Nu îmi permit să-mi cumpăr tot ce-mi doresc, dar produsele artiştilor favoriţi le cumpăr şi materialele artiştilor autohtoni care-mi plac, le cumpăr şi nu le copiez. Ştiu, sunt cam idiot. Ha ha ha! PM3-urile omoară vedetele de MTV … ha ha ha! 😛 Cred că în câţiva ani prefabricatele, „vedetele” de duzină create artificial o să dispară şi asta, sincer, mă bucură. Cei care nu sunt capabili să cânte live, n-au nici public adevărat şi eventual doar câte un „şlagăr” de o vară, nu vor rezista. Sper. 😛
Faptul că România a fost inclusă în programul turneelor se datorează în primul rând acestui fenomen de piraterie. Dacă banii ies din concerte – inclusiv tricourile, accesoriile şi CD-urile care se mai vând la astfel de evenimente – trupele care trec prin zonă nu ratează ocazia să ne onoreze şi pe noi cu un spectacol. Chiar dacă nu au mare lucru de câştigat, nici n-au nimic de pierdut.
Acum privind agenda din vara asta, constat că ai nevoie de un portofel gros şi mult timp liber să vezi tot ce ar fi de văzut. Încă suntem o piaţă de mâna a doua (sau a treia?), devin „tradiţionale” spectacolele de luni seara, concertele de joi, etc, ha ha ha! Nu am găsit încă formula portofelului burduşit cu bancnote şi de a avea şi mult-mult timp liber, dar nimeni nu este perfect! Momentan am un portofel subţire şi timp de bătut câmpii… ha ha ha!
Sunt totuşi câteva evenimente ce ar fi păcat să le ratăm. Nine Inch Nails sunt unii din artiştii sold-out permanent dincolo de ocean şi vin relativ rar în Europa (chiar dacă acum doi ani au mai făcut un mini-turneu), Kraftwerk sunt mai mult decât o legendă, Madonna sau Depeche Mode reprezintă vârfuri din mainstream şi prezenţa unor artişti ca Placebo, Moby, Motorhead, The Prodigy, Limp Bizkit sau Manowar sunt evenimente aşteptate de mii de fani…

Şi dacă tot am amintit de Fred Durst: „dacă cineva chiar cunoaşte secretul, combinaţia pentru această viaţă şi unde este el păstrat”…să mă anunţe şi pe mine.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dqXmaFPn604]

Pe 26 aprilie la Hala, în Bucureşti vin NAZARETH. Preţul biletului este de 90 RON. Nazareth sunt una din formaţiile importante ale Rock-ului, dacă tot a fost ţeapă AC/DC şi Guns’N’Roses, aceşti veterani merită respect şi ca o mică observaţie:trupa lui Axl Rose fără ei n-ar fi existat.

afişul unui vis de-o seară...
afişul unui vis de-o seară...

La Sala Palatului, miercuri, 29 aprilie de la ora 20:00, avem concertul trupei ANATHEMA reunită în formula completă .În deschidere vor cânta Celelalte Cuvinte iar preţul biletelor este de  60, 80, 100 şi 120 RON.

La doar o zi distanţă, pe 30 aprilie, la  The Silver Church, tot în Bucureşti, cântă legenda Thrash Metal Germană DESTRUCTION. Preţul biletului este între 66 şi 100 RON.

În perioda 15-17 mai se desfăşoara Festivalul Dark River Rock Fest ajuns la cea de-a treia ediţie. Evenimentul va avea la Valea Întunecată (lângă Sf.Gheorghe). Încă nu s-au anunţat participanţii…

Pe 16 mai în Parcul Izvor, dacă ne permite şi dom’ Vanghelie, avem DEPECHE MODE în cadrul turneului mondial „Tour of the Universe 2009″. Biletele pentru Gazon A s-au epuizat, zona din faţa scenei fiind sold-out.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yaGKZsgA_u0&feature=channel_page]

Joi, 21 mai la ora 21:00 în Club Control din Bucureşti concertează THE LEGENDARY PINK DOTS. O legendă pentru…cunoscători.

Vineri, 12 iunie, trupa Germană KRAFTWERK, pionerii muzicii electronice vin la Bucureşti pentru un spectacol la Sala Palatului. Biletele, în funcţie de categorie, costă 100, 150, 220, 300 şi 500 RON.

Pe data de 17 iunie, la Arenele Romane, revin după doi ani, conglomeratul multi-etnic şi polifonic: GOGOL BORDELLO. Preţul biletelor este de 75, 100, respectiv 125 RON.

PLACEBO concertează la Bucureşti pe 21 iunie la Romexpo, în cadrul turneului de promovare al viitorului lor album, pe care îl vor lansa in 2009.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=R-fJ9ROrW08]

28 iunie este o dată cu probleme la Arenele Romane. Şi situl oficial al celor de la QUEENSRYCHE, şi situl oficial LIMP BIZKIT anunţă spectacol. Queensryche îşi promovează doar la un an de la concertul anterior, noul album „American Soldier” iar gaşca lui Fred Durst (Wes Borland, Sam Rivers, John Otto şi DJ Lethal) sunt în turneul „Unicorns N`Rainbows Tour 2009”. Ştiu că Limp Bizkit naşte discuţii aprinse şi multe controverse, dar mie îmi plac. Cred că se prefigurează iar un mini-scandal la minunaţii noştrii organizatori… după “gluma” AC/DC nimic nu ne mai poate surprinde.

2 iulie la Bestfest avem în aceeaşi seară MOTORHEAD şi MOBY iar pe data de 5 la Bestfest Aftershock MANOWAR.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Dw17-BEFb3Y]

Hardcore nu este un termen folosit exclusiv în pornografie. Greii din Brooklyn, BIOHAZARD şi Comeback Kid vor cânta la a II-a ediţie My Metal Festival în perioada 10-11 iulie la Arenele Romane.

„I question not me, it only happens to others
I cant deny reality as lite gets smothered
If the lines can be read between
Maybe you can tell me then what it all means
Cause he who paints the big picture runs the whole scene
Locked down, I gotta get it out
Impending doom, a cloud above my head
Why me ? my faith has been devout
Blasphemous ? am I better off dead ?

Punishment, for all my sins

A burning thought inside my mind
Has me full of pity for all of human kind
As we move forth, we fall further behind
Fear of death, will my life go on ?
Controlled fate ? on the corner rolling dice
Punishment, but Ive done nothing wrong
In my eyes, who really pays the price
My lament, for the human race
Guilty, punishment for all my sins

Dread the day that brings the truth
Punishment for what Ive done
Sentence me for all my sins
Bound in fear for what Ive got
Though not much it seems a lot
Life is death and no one wins

Bustin my ass, another day another dollar, as I kneel down and i
Confess to the father that Im suffering a burning question of
The truth, whether or not to pull the trigger or to jump right
Off the roof, cause I did things normal and just like all my friends
But now Im positive and life it all ends
Punishment, for all my sins, I repent

In reality, we all must face the fact that the majority
Of the people are out there smoking crack, getting doped up,
Shooting that shit into their veins, the question must be asked if
We have any brains left, or right or wrong in this song,
A question we all ask and must answer before long, cause no one
Is safe in this world, whats the deal, the sentence is death and to
What court do I appeal ?

Punishment, for all my sins, I repent
Punishment!”

17-19  Iulie la  Sibiu  avem ARTMANIA 2009. Preţul biletelor este de: 90, 110, 160, 180 ROn şi vor evolua: NIGHTWISH, OPETH, MY DYING BRIDE şi TRISTANIA.

În perioada 23-26 iulie cap de afiş la Peninsula (Felsziget), Târgu Mureş, anul acesta, sunt THE PRODIGY şi NINE INCH NAILS. Dacă The Prodigy au mai fost în România, Nine Inch Nails este un eveniment şi având în vedere show-urile lor, o să fie un spectacol cu siguranţă incendiar!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UEW8riKU_tE]

În perioada 20-23 august, la Feteşti se desfăşoară Rock City Open Air Festival. Preţul biletului este de 270 RON la presale şi 400 RON la intrare. O listă impresionantă de artişti, din care merită evidenţiaţi IMMORTAL (Norvegia), MAYHEM (Norvegia), LAKE OF TEARS (Suedia), PRIMAL FEAR (Germania), SINNER (Germania), dar şi foştii vocali de la IRON MAIDEN, veteranul PAUL DI ANNO şi înlocuitorul temporal al lui Bruce Dickinson, BLAZE BAILEY.
Lista celorlalţi participanţi: Agathodaimon (Germania), Amon Amarth (Suedia), Ancient Rites (Belgia), Betrayer (Romania), Blood Red Throne (Norvegia), Brainstorm (Germania), Bucovina (Romania), Cirith Gorgor (Olanda), Claymore (Bulgaria), Crossover (Grecia), Dawn Of Destiny (Germania), De Profundis (Marea Britanie), Dew-Scented  (Germania), Eastern Front (Marea Britanie), Einherjer (Norvegia), Euphobia (Bulgaria), Ghamorean (Suedia), Hanzel Und Gretyl (SUA), Hollenthon (Austria), Infected Rain (Rep Moldova), Lacrimas Profundere  (Germania), Macbeth (Italia), Moribund Oblivion (Turcia), Nothnegal (Insulele Maldive), Onslaught (Marea Britanie), Overgarven (Grecia), Sirenia (Norvegia), Stormlord (Italia), Symbolic (Bulgaria), The Cold Existence (Suedia), The Revenge Project (Bulgaria), Theatres Des Vampires (Italia), Trail Of Tears (Norvegia),Trooper (Romania) şi Vendetta (Germania).

Pe lângă aceste evenimente majore, cluburile sunt pline, underground-ul pulsează şi el cu încăpăţânare demnă de admiraţie. Bani să avem, distracţie este din belşug!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Bk7uf_6ZRV4]

AC/DC: Play fool sau… ei şi! – de ce?

Posted on by — 4 Comments ↓

AC/DC NU mai cântă în România! Direcţia Belgrad, fraţilor, 26 mai, cât mai sunt bilete… ha ha ha! 😛

Am râs de cum s-a prezentat marele eveniment de la bun început dar nu e de râs, e penală traba!

Au fost deja vândute 8 mii de bilete pentru “eveniment”-ul de la Bucureşti, Ticketpoint a promis returnarea banilor… organizatorii, Play Cool nu mai sunt de găsit… n-a ieşit ţeapa de 4 milioane de euro, da’ 10 mii de euro tot au ciupit cei doi israelieni şi dacă nu apărea infirmarea pe situl oficial al formaţiei australiene,  în seara de 14  mai încasau 300 de mii de euro…

Date oficiale de pe situl oficial AC/DC
Date oficiale de pe situl oficial AC/DC

bucrockarena_04

“Pe 31 mai AC/DC nu canta in Romania. Este sută la sută. Avem contra-confirmare şi de la agentul trupei cu care am vorbit în urmă cu două ore. Nu ştim exact dacă a existat vreodată un contract, cum arăta acel contract, cu cine s-a semnat şi aşa mai departe. Noi am fost implicaţi în acest eveniment strict pentru artiştii români. O să analizăm, mâine, situaţia şi, dacă vom considera, s-ar putea să fie un proces de imagine între noi şi Play Cool”. – a declarat ieri seară Cristian Busuioc de la One Event pentru Realitatea.net.

http://acdc.com/index-orig.php - prima pagină, situl AC/DC
http://acdc.com/index-orig.php - prima pagină, situl AC/DC

Situl oficial al formaţiei AC/DC anunţă ţeapa pe prima pagină…. Suntem tari!!!

Citez:

AC/DC Date In Bucharest Falsely Advertised

Promoters in Bucharest, Romania have been falsely advertising AC/DC as the headliner for their 2 day Bucharest Rock Arena festival happening on May 30 and 31, 2009.

Tickets for this event have been available online as well as various retail outlets in Bucharest. AC/DC’s Black Ice World Tour is sweeping through Europe where the band are headlining the 02 Arena in London tonight as well as April 16, 2009. AC/DC fans are encouraged to visit the ACDC.com tickets page for a list of all sanctioned concerts. AC/DC will complete another 20 European dates before returning to the U.S. for a tour which kicks off on July 28 in Foxborough, MA.  (AC/DC news)

bucrockarena_021

Este suficient de clar, nu? Promovare falsă a unui eveniment…

Eu am spus prin ianuarie că AC/DC şi U2 au declarat oficial că NU vor cânta anul acesta în România, motivul principal fiind lipsa unui stadion. Formaţiile mari şi-au cam făcut agenda de turneu şi greu mai prinzi câte o “feresatră”…
Play Cool şi mega fâs-tivalul lor mi s-a părut o chestie dubioasă de la bun început: păi faci afişe numai cu trupele din deschidere şi pui bilete-n vânzare fără să ştii cine o să fie cap de afiş?
Figura AC/DC a făcut mare vâlvă… Marketing mioritic? Foarte posibil…

„Bucharest Rock Arena Se amana pana la o data care va fi comunicata ulterior PlayCool anunta amanarea Bucharest Rock Arena pana la o data care va fi comunicata ulterior. Motivele amanarii sunt de natura organizatorica si vor fi comunicate in detaliu in urmatoarele zile. Mentionam faptul ca Bucharest Rock Arena NU se anuleaza ci doar se amana. Revenim cu amanunte curand.”

M-am consultat şi eu cu tata gândac (înlocuitor artificial la mama omida) şi o să vină AC/DC la Bucureşti când se întoarce Bon Scott vocal.

Până atunci… vă las cu ochii-n soare (adică cu blogu’ de azi).

Atât a rămas din site-ul oficial al evenimentului…

ţeapă în ţara lu' Ţepeş
ţeapă în ţara lu' Ţepeş

Am fost urecheat de Thanata: “Ma! Azi m-ai dezamagit! Sa nu sufli tu un cuvant ca nu mai vine ACDC??? Pai ma asteptam la un blog pe tema asta, unul usturator !! eu crap de nervi! In pauza vroiam sa ma duc sa iau bilet…e…ca aveam vreo 10 de luat” – m-am executat rapid! Ha ha ha! 😛

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=syHA0PJxu24]

de la una la alta

Posted on by — 2 Comments ↓

Păcăleala cea mai mare pe ziua de ieri a tras-o selecţionerul Piţurcă prin jocul Naţionalei de fotbal. Omu’ cu faţă acră constantă, se pare că are totuşi umor: „Nu s-a întâmplat nimic deosebit în afara faptului că am pierdut jocul.”  😛 Ce nu ştiu este dacă a fost o farsă sau bătaie de joc.

Şi guvernul pare glumeţ. De 1 aprilie a crescut punctul de pensie cu 3%. Conform datelor statistice, abia în 2008 salariul mediu a revenit la valoarea de cumpărare din 1990 iar pensiile (teoretic) vor revenii anul acesta. Şi aşa datele sunt triste, dar dacă ne gândim şi la faptul că aceste calcule au fost făcute pe un salariu şi o pensie medie, adică-n calcul au fost incluse şi salariile şi pensiile foarte-foarte mari, realitatea din „teren” este alta. Ca să nu mai amintim faptul că în ’90 prăpastia dintre salarii, respectiv pensii era infimă.

Tot de glumă proastă ţine şi mărirea accizelor la tutun şi alcool. Nu este prima oară când afirm că aceste măsuri nu vor aduce venituri suplimentare la buget ci vor încuraja contrabanda.
Confirmarea vine chiar de la Guvern. Potrivit execuţiei publicate de ministerul Finanţelor, bugetul general consolidat a înregistrat în primele două luni un deficit de 3,3 miliarde lei, respectiv 0,63% din PIB, pe fondul unor venituri totale de 25,98 miliarde lei, în scădere cu 6,8%, şi al unor cheltuieli de 29,32 miliarde lei, în creştere cu 10,1%. Pe partea de venituri se mai observă reduceri semnificative la încasările din TVA, cu 7,6%, de la 7,21 miliarde lei la 6,66 miliarde lei, şi din impozitul pe profit, de 13,4%, de la 2,29 miliarde lei la 1,99 miliarde lei. Cu toate acestea, guvernanţii iau în calcul o majorarea a veniturilor prognozate cu 0,25%, adică sunt cu pluta.

Simbolul capitalismului din anii ’90, fast-food-ul Sheriff’s de la Unirii, închiriază jumătate din spaţiul restaurantului. Între timp la Londra circa 4000 de manifestanţi au atacat Banca Angliei şi sediile Royal Bank of Scotland (RBS). Este clar că şi capitalismul este pe ducă, ce nu ştiu însă este ce punem în loc? Tendinţa este revenirea la  diferite forme mai mult sau mai puţin mascate de dictatură…

sursa: mediafax
sursa: mediafax

În urma unor probleme cardiace, actriţa Marga Barbu în vârstă de 80 de ani, a încetat din viaţă ieri la Spitalul Floreasca.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=rO8JWbG6bVw]

Sinéad O’Connor o să concerteze la Arenele Romane, pe 11 iunie, informează organizatorul concertului, Events. Biletele au fost puse în vânzare la preţul de 79 de lei, până pe data de 17 aprilie. Între 17 aprilie şi 10 iunie, acestea vor putea fi cumpărate la preţul de 109 de lei, urmând ca în ziua spectacolului să coste 129 de lei şi pot fi achiziţionate şi on-line prin Ticketpoint.
Artista a debutat în 1986 cu single-ul „Heroin”, o colaborare cu chitaristul U2 The Edge şi probabil cel mai de succes album al ei este „I Do Not Want What I Haven’t Got” din 1990, disc ce include celebra preluare după Prince „Nothing Compares to U”, dar şi piesele „The Emperor’s New Clothes” şi „Three Babies” şi vândut în peste 7 milione de exemplare.
Foarte temperamentală şi controversată, artista a fost în centrul multor scandaluri culminând cu un conflict intens mediatizat cu Biserica Catolică. Chiar dacă a intrat într-un oarecare corn de umbră, artista a rămas activă, ultimul ei disc fiind „Theology” din 2007.

Siteul formaţiei americane Limp Bizkit anunţă revenirea formaţiei în formula originală, un noul album şi datele turneului care includ şi Bucureştiul, Arenele Romane pe 28 iunie.
Trupa lui Fred Durst a debutat în 1997 şi până în prezent din cele 5 albume de studio au vândut peste 50 de milioane de copii. Ultimul produs, „The Unquestionable Truth, part 1” datează din 2005.

limp_bizkit_tour_2009

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bPD6YiBFG1Q]

Ieri am “scris” un prea frumos blog…  Am păstrat spiritul lunii martie şi v-am oferit încă un rând de flori.  🙂

N-a fost o farsă de 1 aprilie, fotografiile au fost făcute ieri dimineaţă în Rahova… Ai tendinţa să crezi că este un colţ de rai… 🙂 Da’ nu e.

Club 27

Posted on by — 8 Comments ↓

3 iulie 1969, Brian Jones, chitaristul formaţiei Rolling Stones se îneacă în piscină. 18 septembrie 1970, Jimi Hendrix se îneacă-n somn cu propria vomă după o supra doză de droguri. 4 octombrie 1970, Janis Joplin moare în urma unei supra doze de heroină. 3 iulie 1971, Jim Morrison decedează la Paris, nu s-a făcut autopsie şi cauzele rămân necunoscute, conform versiunii oficiale, a avut o disfuncţionalitate cardiacă.
5 aprilie 1994, Kurt Cobain, chitaristul şi solistul formaţiei Nirvana, se sinucide.
Lista este lungă, alte nume, mai mult sau mai puţin cunoscute din lumea muzicii (Rock) au decedat, toţi la vârsta de 27 de ani.

brian_jones

Alan Willson, vocal în Canned Heat, Ron McKernan, clăpar al formaţiei Grateful Dead, Peter Ham, clăpar şi chitarist în Badfinger, Gary Thain, basistul din Uriah Heep sau Pete de Freitas bateristul formaţiei Echo & the Bunnymen.
Strict tehnic vorbind, „tăticul” clubului este Robert Johnson, chitarist de Blues, decedat pe 16 august 1938.
Cel mai misterios membru al clubului este Richey James Edwards, textierul şi chitaristul formaţiei Manic Street Preachers, dispărut fără urmă la date de 1 februarie 1995.
În 1969 chiar şi despre Paul McCartney s-a zvonit că ar fi murit în urma unei supra doze şi că ar fi fost înlocuit cu o sosie. În anul respectiv Paul avea evident 27 de ani.
Clubul 27 este o obsesie şi un coşmar în rândul Rockerilor, se tem de această vârstă, dar este şi un fel de oanoare să pătrunzi în… selectul club.

Nu, Club 27 n-are nicio legătură cu “Emo”…

Azi am avut şi eu un club 27. Douăzeci şi şapte de vizitatori au căutat „dame de companie”, „escorte şi dame de companie” sau „escorte Bucureşti”. Sper că n-au plecat dezamăgiţi de articol. 🙂 Pe mine nu mă dezamăgesc niciodată fetele. Mă omoară. Şi nu mai am nici 27 de ani…

club_27

club_27_căutare

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Y8xkuOQ3H9o]