Toată lumea spune că este scârbită de politică. Schema însă e la fel ca şi cu manelele, telenovele, bâlciurile ieftine de la televizor şi toate mizeriile mondene care încă mai ţin ţara în mişcare. Că mergem înapoi, n-are nicio semnificaţie pentru absolut nimeni.
Azi am scris o cronicuţă la noul album Editors şi eram conştient că nu este o trupă foarte populară şi nu o să rup gura târgului cu treaba asta. Totuşi, din aproape 200 de vizitatori, o singură persoană a accesat articolul…
Nu ascult manele. Nu mă interesează şoferul lu’ Monica Columbeanu şi nici cine o să fie premier. Sau preşedinte. Din rahat, nu ne scoate nimeni dacă nu facem noi ceva… Dar noi o frecăm pe internet în timpul seviciului şi seara căscăm gura la televizor. Cică criza a venit de dincolo şi cum a venit, aşa o să şi treacă…
Stau, sorb din cafea, pufăi o ţigară şi încerc să sortez gânduri. Dimineţile sunt răcoroase, zburlite, toamna zgârie geamul insistent şi privesc cum flacăra aragazului pâlpâie.
Se aşează gândurile prin sita perspectivei, încerc să coc hotărâri, să-mi găsesc rostul, să-mi regăsesc direcţia. A fost un prim pas, lucrurile au sens doar dacă urmează şi următoarele.
Şi o să urmeze. Nu este oficial – încă – dar probabil pe data de 18 octombrie, duminică, am o cântare nouă tot la Bucureşti. Vorba beduinilor: stay tune!
Am rămas cu gândul agăţat de unde am pornit acum câteva zile: omul este un animal ciudat, spuneam, mult prea ciudat chiar şi pentru gusturile mele ciudate, să nu zic de-a dreptul dubioase.
Oare cât depinde de noi realmente cum este ţara în care trăim? Sunt lucruri pe care nu le înţeleg nici cum şi sunt tot mai multe. O explicaţie ar fi gradul scăzut de inteligenţă cu care sunt dotat, dar parcă nu este suficientă nici această explicaţie.
De exemplu, nu mă interesează deloc subiectul, dar este la îndemână: i-au dat drumul din puşcărie criminalului Mihaelei Runceanu şi omul peste noapte este vedetă de televiziune. Dragii mei, dacă nu v-aţi uita la căcaturile astea, asemenea bizanterii nu ar fi posibile. Ştiu, toată lumea spune că nu, nu se uită, dar graficele de audienţă arată cu totul altceva. Fără aportul nostru, media n-ar putea face vedetă din Magdele Ciumac şi toate corigentele porno.
Nu este prima oară când spun că la noi nici comunismul n-a fost comunism ci o mimare palidă sub un jug dictatorial şi azi la fel, creştinismul nostru este doar de faţadă şi fără substrat. Şi – asta e, mă repet! – criza, dincolo de accentele sale grave din punct de vedere economic, este o criză profund morală.
2010 o să fie un an urât. Mulţi aşteaptă sfârşitul crizei şi în fapt la noi abia din iarnă o să înceapă criza. Dacă mai aveţi RON la saltea, e timpul să-i schimbaţi în valută, Banca Naţională nu o să mai poată susţină cursul, urmează – inevitabil – şi valul de inflaţie. 4,5 RON pentru un Euro – zic eu – este o previziune optimistă şi ireală… Băncile au scos toate lichidităţile posibile – şi imposibile – din ţară, banii de la FMI s-au dus aiurea pe apa Sâmbetei. Guvernul nu a făcut investiţii şi investitori n-au venit şi nici nu o să vină în următorii ani. Ba, cine a putut – şi din şmecherii noştrii – şi-a scos banii din ţară sau şi-a suspendat proiectele.
Clasa politică trăieşte într-o altă lume. Au conturi, au „şpârle”, par rupţi complet de realitate dincolo de discursurile etern electorale. Schimbarea sau neschimbarea pionului de la Cotroceni n-are nicio relevanţă. Preşedintele are puteri relativ limitate, Parlamentul este – sau ar trebuii să fie – forţa principală-n Stat şi alegerile prezidenţiale nu schimbă componenţa, balanţa forţelor din Legislativ. Avem trei partide influente şi două posibilităţi de coaliţie. Dincolo de acest aspect, realitatea este că practic avem o singură caracatiţă mafiotă şi zero voinţă sau intenţie de reformă. Sincer, m-am plictisit (scârbit) să aud cuvântul „reformă”. Sună radical, dar singura reformă posibilă este cea cu mitraliera. Şi – mă tem – nici asta nu duce nicăieri, cel puţin asta dovedeşte desfăşurarea evenimentelor din ultimii 20 de ani de după ciuruirea cu gloanţe a soţilor Ceauşescu. La impasibilul „Las’ că merge şi aşa”, clasa politică a mai lipit o pleaşcă: „La vremuri noi tot noi” şi asta, stimaţi cititori, nu se schimbă, parol! Indiferent unde, când şi pe cine pui – sau nu – ştampila: tot aia este. Nu mama – sau tata – a privatizat Sidex-ul, a vândut flota sau a semnat contractul cu Bechtel.
Citeam în Jurnalul Naţional despre „Mişcarea de rezistenţă”. Da, frumos, dar pare totul aşa un pamflet mediatic, o spovedanie, îşi spune omul oful şi asta-l face să se simtă mai bine şi… cam atât. Nu de aspirină avem nevoie… Poate de mişcare. 😆
Nu prea văd rostul demersului dacă nu aduce nicio finalitate, constat doar şi aici lipsa de idei şi soluţii, similară – dacă nu soră – cu cea a presupuşilor guvernanţi. Vorbe, vorbe, vorbe… Ne place să ne auzim vorbind, ba, mai mult, îi ascutăm pe alţii cu gura căscată, dar nimeni nu vrea să-şi mânjească mâinile… muncind.
De clip nici nu s-a pus problema, acesta e un mix făcut noaptea trecută cu boxele date la minim să nu-mi enervez vecinii şi să ajung şi cu o mână ruptă şi un ochi umflat diseară la spectacol, dar sper să vă placă şi această piesă-n premieră: Pop Floor Of Shame [Death Of the Dance].
Feels like I’m dancing, acting like a fool,
Let’s do some moonwalk, that should be cool.
Need a stupid hair cut, I should be gay,
Have a Jewish producer, it works that way.
Don’t need la, la, la, la, wear a crazy tie,
Singing only blah, blah, make them laugh or cry.
Need one charting single, steal some rhythm and rhymes,
Timing must be perfect, like the prime-time crimes.
Death on the dance floor!
(Death on the dance floor!)
I’m gonna make it, don’t matter how,
I’m gonna make it, don’t matter how!
Nu ştiu câte ore am dormit în ultimele 3-4 zile, în nici un caz mai mult de 5-6… Acum 10 ani când trupa Nation’s Slum a tras pe dreapta suspendând-uşi activitatea, Marius, un prieten m-a introdus în lumea computerelor şi a muzicii făcute cu software. Nu aveam computer, Cipango, un alt prieten m-a găzduit pe computerul lui şi nu numai… Băi frate, ce palincă de Cluj avea şi ce potoale făcea! Mi-am zis atunci: ok, măcar scap de stresul că se îmbată careva din trupă – sau tot restul trupei – în seara concertelor şi ne facem de toată frumuseţea… Păi să-mi bag şi să-mi scot toate alea (şi-n) computere!
Vara asta, computerul meu a început să dea rateuri şi-n final, acum când aveam mai mare nevoie de el, m-a lăsat baltă… Acum chiar nu mai ştiu ce e mai rău: un tobar beat sau un computer stricat?
În fine! Mai mult de rău decât de bine, am croptit playlistul pentru seara asta, nu ştiu dacă computerul şi placa de sunet o să şi funcţioneze şi o să se audă ceva din toată munca mea… 😀
Surprizele fac parte din viaţă, nu? Debut sau rebut, rămâne de văzut, dar, măcar ceva-ceva o să se întâmple.
Buuun…. Am fost ieri seară într-o scurtă incursiune la Suburbia, treaba mergea bine, lume cam puţină ce-i drept, dar ok, muzica super, proiecţiile de asemenea. Păcat că eram stresat şi n-am putut să văd/ascult tot programul… Am făcut câteva poze la repezeală şi am băut o bere cu Roger Rotor şi Răzvan (eKlipSe). Cool.
Amicul meu Alin mi-a trimis un link la un filmuleţ de pe YouTube postat pe blogul lui cu textul: „Iaca de ce nu conduc io par exemple.” Am râs de m-am spart, filmuleţul e criminal!
Nici eu nu conduc, nici n-am carnet, dar ideea e alta: iaca de ce nu bag „io” substanţe în mine. Adică sunt măscărici suficient şi fără… 😀 Cine vine la Cybermental poate să vadă cu ochii lui joi.
Priveam apa cum curge, ce culoare are, cât de tulbure este. Nu sunt un mofturici, dar cumva chestia asta care curge la robinet uneori nu se pretează nici la a-ţi clătii gura după ce te-ai spălat pe dinţi, lucru pe care tocmai îl făceam.
Apoi mi-am amintit – creier jucăuş! – de reclamele la Calgon şi cum apa distruge maşina de spălat. Brrrr! Păi dacă maşina se face praf de la apă oare în interiorul corpului meu aceeaşi apă ce ravagii face?!
În timp ce încercam să nu confund cutia de zahăr cu cea de sare când îmi pregăteam cafeaua, mi-am amintit de tata care se tratează de zeci de ani cu bicarbonat pentru arsurile de stomac şi iarăşi creierul a făcut o tranziţie abruptă înapoi la reclamele cu Calgon…
De luni, lângă zahăr, pun şi cutia de Calgon şi împreună cu laptele am să-mi îndulcesc cafeaua… Parcă-mi plăcea mai mult cafeaua înainte…
Mereu de luni ne lăsăm de fumat şi ne schimbăm viaţa. 🙂
…roz. Vreau să-mi iau lumea în cap. N-am posibilităţi, aşa că mă mulţumesc cu o tură de blog…
Vreau ghiozdănel roz cu siglă de partid. Şi vreau un cornuleţ pufos şi un pahar cu lăptic cald şi o linguriţă de miere. A început şcoala. Şi dacă tot se predă religia (anapoda) în şcoli, de ce nu s-ar face şi ore de educaţie sexuală cu Rammstein?
Tu ai o păsărică,
Eu am un pişcoţel… (ha ha ha)
Etc.
Pornografie? Vai! Şi toată lumea dă click-uri (în disperare) să vadă „minunea”…
Ce facem în week-end? Vanatordepovesti ne propune un After Party duminică, 20 septembrie în Club Control (Bucureşti, Str. Academiei, Nr. 19 (Pasajul Victoria) ).
“Duminică, 20 septembrie, ora 20, în Club Control din Bucureşti, DJ Zakaos (San Francisco) şi DJ Levish (Bucureşti) readuc spiritul efervescent al Plaiului, cu un melanj eclectic de funk, jazz, electro şi world music.
Înainte de a ne îmbarca în excursia muzicală, putem viziona, de la ora 17:00, filme de origine franceză, peruană şi israeliană, pentru a prinde gustul multiculturalităţii promovate de festivalul Plai şi pentru a intra în atmosfera petrecerii. Intrare liberă.”
Cred că este un program mai mult decât interesant şi tentant. 🙂
Multicultural, globalizare, corporatizare… Suntem bombardaţi de ideograme şi uneori ne pierdem în semantica obscură a lucrurilor nespuse din spatele lozincilor luminoase ca reclamele de stradă. Cumva simt că ne-am rătăcit, ne-am pierdut, cultura este o marfă de consum mai mult sau mai puţin dubioasă şi identitatea paradisul pierdut. Mi-a rămas în cap ce mi-a spus odată Un Soricel: fiecare individ este o minoritate.
Sunt singur şi-mi vine să mă arunc de pe bloc direct în faţa metroului… În cap cu vesta antiglonţ pe mine. 😆 BANG! (şi aterizez într-o lume în mişcare… dau de un loc de dat cu capul, dar mai bine de aruncat o privire)
Dacă nu vreţi să ieşiţi din casă, din comoditate, lehamite, lipsa banilor sau condiţiile meteo, Alin vă poate recomanda vre-un film numai bun de savurat. Mie mi-a amintit de un film care se pupă cu ce simt acum.
Dau târcoale „vecinilor”. N-am mai făcut-o de multă vreme. Toţi suntem profund egoişti, vrem, nu vrem să admitem (şi) acest adevăr. Andrei şi-a ieşit din fire (şi tipologie) şi în loc de secvenţe de artă şi viaţă s-a scufundat în vălmăşeala virtuală de pe Netlog. Eu mi-am blocat pagina de acolo: socializarea implică (măcar) dialog iar pentru a lega două vorbe, e nevoie de mai mult decât scuipatul de seminţe…
Apropo, eram în tramvai alaltăieri, au urcat doi băieţi mai coloraţi şi vorbeau vrute şi nevrute, tare să-i audă toată lumea. Subiectul central erau evident gagicile. La două staţii mai încolo urcă două puştoaice cu freze uşchite, pearcinguri şi outfit de rigoare.
Unul din băieţi le studiază din cap până-n picioare, apoi cu o sclipire de inteligenţă le întreabă:
„Voi sunteţi emo sau imo?” 😆 😆 😆
Ce să fac? Sparg seminţe pe băncuţă. 🙂
Andruşca s-a băgat într-un alt subiect hot (and kinky): feminitate şi feminism.
„Nu am reuşit niciodată să înţeleg reprezentantele tipului de feminism pe care îl numesc “extremist”. Mă refer la creaturile care nu-şi rad părul de sub picioare sau de sub braţ, de teama că asemenea acţiuni le subjugă, cel puţin la nivel simbolic, privirii agresive şi chiar “violatoare” a bărbaţilor. Evident, tot ce ţine de masculinitate le produce scârbă, oroare, groază. Dacă sânt artiste (contemporane, cum altfel?!) fac o “instalaţie” cu un penis spânzurat de tavan: răzbunarea ultimă pentru veacuri şi milenii de sclavie! Dacă sânt teoreticiene, îţi vor demonstra cu incredibile salturi logico-mortale cum iubirea între două femei este evident mai pură decât dragostea heterosexuală – “pură” inclusiv la propriu, deci “curată” în alcov, întrucât nu sunt implicate scârboasele lichide asociate “violului” (da, propriile-mi urechi au auzit o asemenea enormitate!). Iar “viol” înseamnă desigur orice act sexual care implică un bărbat.”
Eu zic să faceţi efortul pe care în mod normal nu-l faceţi şi daţi clickul de rigoare şi citiţi tot articolul. Merită. Şi mie mi-a sărit în ochi reclama: Fii femeie, poartă fustă. 😆 Mă rog, au formulat puţin altfel.
Şi ca un toc înfipt în cap, mi-am amintit de câteva tipe supra-ponderate – şi implicit vegetariene – care urau bărbaţii. Acum am făcut legătura între cele două aspecte… 😆
Şi nu pot să nu revin la Rammstein:
„You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick!”
Şi dacă tot suntem la femei, eu recunosc nonşalant că-mi plac „stricatele” şi îmi bag nasul iar la Curvette unde plouă în Sahara. „Între EL şi viaţa veşnică, l-aş alege mereu. (…) Mi-a promis că o să fie bine şi e singura promisiune de care am nevoie. (…) Dacă m-ar suna acum să-mi spună adio, şi să-mi livreze “it’s not you, it’s me”…” (Iar) n-am înţeles nimic – sau în fine, mă fac că nu înţeleg – şi da, nu eşti tu, sunt eu. Vinovăţia îmi vine ca o mănuşă. Primită peste ochi. 😆
Flavius este sictirit de bulibăşeala politică (pre-)electorală, atât de „pre” încât ţine de o veşnicie ca tranziţia. „Nu am ascultat discursul lui Băsescu şi nu m-a interesat nici asumarea “răspunderii” lui Boc. Din ştirile şi comentariile din media de azi, “tendenţioase” desigur, am realizat că…” Eu am spus de mult stop subiectului. Mai scap o aluzie ( 😆 ) într-un clip şi da, mai am ceva furie, dar m-am udat destul cu propria mea urină… şi un singur glonţ, orice calcule aş face, nu-mi ajunge. Doar în varianta Oswald/Kennedy… 😆 Vorba unui prieten: Dead Kennedy’s Can Dance! 😆
Îmi clătesc gustul amar cu ceva Blues via Victor şi Event Plus. Cei din urmă să sară cu lovelele pentru reclama mascată! Ha ha ha! 😆
Fac o trecere fină cu acordurile senine de pe Grămada De Bobi. Toamna se scurge agale pe monitor, „Somn uşor. Observ adesea pământul ochilor tăi. A cărui culoare se închide precum poama manită de roua obraznică, pe timp de soare. (…) Somn uşor îţi spun. Somn uşor, livada dezintereselor mele. Mută, oarbă, surdă, amorţită, te culeg pân’ te trezeşti.” Un popas de tras sufletul – sufletul meu pe care nici dracu nu-l vrea. Eu l-aş vinde. 🙂
Dar nu e momentul somnului, mă scutur şi mă arunc în haos. Am nevoie de o cafea, trag totuşi la ceai… Jocul abstract al alegerilor care ne aruncă ba la stânga, ba la dreapta în hăţişul destinului. 🙂 Uneori lumea văzută cu capul în jos are mai mult sens şi coerenţă. „Aş vrea ca din 5 în 5 ani să se schimbe totul în jurul nostru, să fie altfel, nu neapărat în bine sau în rău. În loc de porumbei să avem urşi domestici cărora să le dăm zmeură prin parcuri ( cu ocazia asta comerţul cu zmeură ar prinde aripi şi s-ar găsi mai des zmeură şi mure prin magazine), toată lumea să meargă cu maşinile înclinate, pe două roţi, făcând echilibristică în siguranţă, toată lumea s-ar aduna la terase ca să nu vorbească…”
Eram la bere cu AKM, CYCLER şi un prieten în calitate de reprezentant al unui potenţial sponsor corporatist pentru CYBERMENTAL şi am auzit o poveste amuzantă despre un vis ce ducea în „Happy Place” unde era un urs polar mare şi fioros care nici cum nu vroia să-şi cedeze locul de pe plaja cu umbre de palmier… Shit, vreau înapoi la Kemer!
Mă sucesc şi eu, aterizez fix în capitolul II la Moretta şi încerc să prind ideea din zbor: „Interesant cum te suceşte viaţa asta în zbaterea continuă a respectării destinului. În ultimii 26 de ani nu păream să manifest toleranţă faţă de imperfecţiunile prezente pe traiectoria mea de zi cu zi; însă întâmplările din ultimul an păreau să mă fi deraiat spre o introspecţie mai reuşită, vizibil mai completă şi mai… înţeleaptă.”
Aprind o ţigară şi refuz să mă privesc în oglindă, nu accept nici ce văd, nici ce simt şi nu mai am curiozităţi gen „de ce?” Trag fumul în piept cum mă izbesc de viaţă zi de zi. Don’t matter what.
Şi mă scurg prin virtualitatea (altora) unde dau de o altă probă. „Mai fac o probă, poate de data asta nu dau delete. Încerc de vreo două săptămâni să mai scriu şi eu ceva dar rămân la stadiul de încercare. Scriu şi apoi şterg. Acea cămăruţă a minţii mele din care mai iese câte o exprimare a trăirilor mele…are un dulap în uşă.” Eu am rămas de mult cu clanţa-n mână şi cheia înghiţită. S-o fi aşezat astrele cu dosul la noi… Urania ştie sigur! 😆 Mercur este tot timpul retrogad (adică cu curul la noi), Luna e în nu ştiu ce casă şi în ce ştiu eu ce conjunctură inadecvată cu Saturn…
Îmi potolesc foamea la Thanata şi sper să nu fac toxi-infecţie alimentară, văd că n-a mai gătit nimic din iulie… Fetele astea! 😆
De aici până la Verzi şi Uscate (re-localizat) e doar un pas. Dau de gramatică ce mă sperie…
… aşa că mă dau la blonde, dar n-am noroc (nimic nou! 😀 ), dau (tot) de şcoală. „Într-adevăr, şcoala e un brand mult prea promovat. Ştiţi Svarovski? Svarovski e o marcă de bijuterii confecţionate din veritabilă sticlă tăvălită prin vopsea. A, şi tinichea de cea mai înaltă calitate, să nu uităm. Aşa e şi cu şcoala. Te fac să crezi că tre’ s-o ai, ca pe cristalele Svarovski. Dar tu, de fapt, găseşti aceeaşi sclipiceală de doi lei pe orice tarabă din Dumbrava (ăsta fiind magazinul central din Sibiu, un fel de piaţă acoperită). Şi la doi lei, ad literam.”
Vreau în clasa I-a, vreau ghiozdănel roz. Nu vreau tinichea. Şi ajung de unde am plecat. Înapoi la ghiozdan şi la şcoală, şcoală şi iar şcoală. 🙂 Vreau în clasa I-a, vreau ghiozdănel roz. „Gata vacanţa, scoateţi caietele la înaintare, scuturaţi cărţile de praf şi mucegai…şi puneţi-vă cu burta pe ele. La propriu, bineînţeles.”
‘”I drained my heart and burn my soul,
I trained the core to stop my growth,
I pray to die in space,
to cover me in snow,
to cover me in snow,
cover me in snow,
I’m dying, I hope you’re dying too,
cover me in snow, I’m dying, I hope you’re dying too…””
Ieri la ora 17 s-a desfăşurat vernisajul expoziţiei „Bucureştii în tranziţie”, expoziţie ce a rezultat din concursul foto organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Interes scăzut, o mână de oameni s-a adunat în Rotonda M.N.L.R. din Bulevardul Dacia nr.12.
Din ce am înţeles din introducerea făcută de noul director interimar al instituţiei, domnul Lucian Chişu, concursul a fost organizat de fosta conducere şi prin schimbările intervenite la vârful instituţiei lucrurile (şi) legate de acest concurs s-au bulversat-tergiversat, dar, ne-a asigurat domnia sa, câştigătorii îşi vor primii premiile. Cum nu mă număr între câştigători, sunt scutit de emoţii.
Scopul concursului a fost adunarea unei mici colecţii de imagini şi în perioada 29 septembrie – 29 octombrie 2009, expoziţia va fi prezentă la sediul Institutului Cultural Român din Praga, în cadrul amplei manifestări, “Luna 9 a Bucureştiului în Praga” şi va reuni 21 de evenimente culturale.
Domnul Chişu ne-a explicat şi de ce gramatical „Bucureştiul în tranziţie” nu este o formulare corectă, deşii comună şi răspândită şi a intervenit şi modificat titlul în „Bucureştii în tranziţie”.
Despre concurs, concurenţi şi exponate, a vorbit domnul Francisc Mraz, un discurs “light” şi cam “polite”, dar simpatic şi relaxant. 🙂
Pentru mine vernisajul de ieri a fost un mic cadou: astăzi împlineşte fiul meu 2 ani şi astfel se împlinesc doi ani şi de când mi-am făcut transferul (semi-forţat) de la Braşov la Bucureşti. La Mulţi Ani David, să fii sănătos, să creşti mare şi fii tu indiferent ce înseamnă asta şi cât de dificil este.
În acest timp am surprins sute de instantanee ale Bucureştilor, am fotografii şi mai bune şi mai proaste decât cele înscrise la concurs. Şi am înscris la concurs câteva imagini care îmi plac mai mult ca 2 din cele 3 expuse. Recunosc, am mers pe o singură idee şi admit şi faptul că titlul pe care l-am lipit de imagini n-a fost cel mai inspirat: „Între prezent şi trecut”. E un titlu uşor abrupt şi de aici aş şi reformula ideea – în definitiv sunt lucrările mele şi fac ce vreau cu ele 😆 – şi aleg exact acest titlu: „Abrupt”.
Despre Bucureşti… Este un oraş contrastant şi în imagini asta am şi dorit să surprind şi zic „io” am reuşit. Bucureşti este un oraş unde oamenii nu prea comunică şi când o fac, o fac monosilabic, propoziţiile încep cu „bă” şi se trece rapid la pumni, spray, bâtă sau pistol, este oraşul în care nu ştiu dacă oprind un localnic pe stradă, acesta este capabil să-ţi spună două fraze despre trecutul oraşului în care trăieşte, este un oraş cu prezent dubios şi viitor incert, Bucureşti este reflexia perfectă a nepăsării, a nesimţirii, a indolenţei, a sintagmei care ne defineşte: las’ că merge şi aşa. Pe de altă parte, sub praf, mormane de deşeuri şi printre miile de gropi şi mirosul de transpiraţie înţepător din mijloacele de transport în comun, Bucureştii au un parfum aparte, este un oraş dinamic şi vibrant unde trecutul şi prezentul se ating şi scânteile au farmec şi şarm.
Depinde de noi. Din păcate – adaug eu. Şi îmi pasă fiindcă este oraşul în care o să crească (şi) copilul meu.
Despre concurs.
Felicitări câştigătorilor: Daiana Olteanu, Laurenţiu Dinică şi Vlad Eftenie.
Lucrarea câştigătoare, „Verona Street” al lui Daiana Olteanu este o lucrare interesantă, dar pare un colaj ci nu o fotografie. Mai mult mi-a plăcut din lucrările ei fotografia „Still”, dar adaug, ca multe din fotografiile înscrise, nu are legătură cu tema sau doar tangenţial şi prin extrapolare.
Mi-am amintit de un banc – şi apropo Praga. Concurs foto cu tema „Stalin la Praga”. Se trimit fotografiile, se triază, imagini cu Stalin în diverse ipostaze şi cu diverse personalităţi locale din şi în Praga. La un momendat apare şi o fotografie cu o femeie şi un bărbat la un picnic pe iarbă într-un parc. Este chemat autorul şi întrebat: ce legătură are imaginea cu tema concursului? Păi în imagine este soţia lui Stalin cu şoferul. Da, da, dar unde este Stalin? Păi Stalin era la Praga. 😆 😆 😆
În opinia mea cam aşa stă treaba şi cu multe din imaginile din această expoziţie.
N-am prea înţeles nici de ce unele lucrări s-au procopsit cu titluri în limba engleză la o temă neaoş românească, dar probabil sunt eu un bozgor cârcotaş… 😆
Mi-a mai plăcut lucrarea „Partida I şi II” al lui Vlad Eftenie, cadrează cu tema şi ideea este bine exploatată.
În rest, cum spuneam, lucrările selectate, pe mine ca intrus – străin – şi simplu privitor, nu prea m-au convins şi mă tem că nu vor convinge nici la Praga.
Nu pot decât să mă amuz încă o dată: a little dirty punk like me – că altfel n-am cum să spun – cu un aparat de buzunar, am făcut un instantaneu care a ajuns şi afişul evenimentului şi poza pentru pliant, adică, am câştigat. 😆 Vizibilitate.
A fost o plăcere să-mi văd fotografiile pe hârtie şi atârnate pe perete şi nu doar pe ecranul monitorului … 🙂
Până în data de 10 septembrie expoziţia rămâne deschisă, multă lume m-a întrebat acest detaliu şi am aflat răspunsul de la doamna Ştefania Cosovei, sper că bucureştenii sau cei aflaţi în trecere prin capitală, vor profita de acest lucru şi o să viziteze expoziţia. 🙂
Ar mai fi câteva lucruri de spus – şi am mai scris despre concurs (1, 2 ), dar pe moment mă mulez şi eu pe discursul domnului Mraz şi rămân în zona relaxa(n)tă. 🙂
Ok, eu am să lipsesc cam o săptămână, îmi văd de noul disc, plec la Braşov şi sper să am spor. Punk Ain’t Dead, here comes the… One Bullet Revolution. 🙂
Până atunci, joi, 27 august, începând cu ora 20:30, sunteţi invitaţi în The Silver Church Club din Bucuresti la un warm-up party cu muzică live, pe ritmuri electro-indie, accesul publicului fiind gratuit.
Cei care vor fi prezenţi în The Silver Church Club la “Tuborg Green Fest Warm Up Party” vor primi un voucher pentru a savura gratuit două beri…
Invitaţii serii vor fi câteva dintre cele mai “fresh” prezenţe pe scena muzicală autohtona: The MOOOD, Les Elephantes Bizzares şi Discoballs.
Şi nu uitaţi de Guano Apes săptămâna viitoare la Tuborg Green Fest. 🙂
Mulţumiri lui Adi (Smogg) pentru fotografiile de ieri. Şi nu numai. A da, şi lui Bruno pentru bere. 😆
N-a fost ceva premeditat, de fapt am pomenit despre fumat ca o paranteză, dar s-au stârnit discuţii, şi-a dat lumea cu părerea. Nu tutunul şi nu fumatul este ideea.
Acum câţiva ani când prima oară în America, apoi şi în Europa a început nebunia cu anti-tutunul, am zâmbit şi am făcut mişto în ideea că mişto faci, mişto găseşti. 😆
Dar lucrurile parcă o iau razna.
Cum scrie şi pe Wiki, tutunul sau „tabacul” (Nicotiana) este o plantă din familia „Solanaceae” familie de care aparţin şi tomatele, cartoful, şi mătrăguna. Tutunul ajunge în Europa după descoperirea Americii în1492. Francezul Jean Nicot a contribuit la introducerea tutunului în Franţa ca plantă medicinală şi a fost considerată ca atare până în secolul XVII, folosită în afecţiunile oculare. Mai târziu s-a reuşit izolarea nicotinei din frunzele de tutun. Iniţial, acest alcaloid a fost folosit ca insecticid, ulterior a fost trecut la categoria droguri.
Evoluţie frumoasă de la medicament la insecticid apoi la drog. 😆
Fumatul dăunează grav sănătăţii, fumatul poate să ucidă, bla, bla, bla, cine vrea să trăiască o veşnicie şi să plătească facturi şi rate la bancă şi la 90 de ani?
Bun. Am şi „io” o întrebare: ce sporturi vă plac? Ce cărţi citiţi? La ce filme vă uitaţi? Ce religie aveţi? Cu cine votaţi? Nu de alta, dar dacă azi cineva decide în locul dumneavoastră ce este bine – sănătos – pentru dumneavoastră, mâine vor decide şi ce şcoală să urmaţi, ce religie să îmbrăţişaţi, cu cine să vă împrieteniţi şi – de ce nu? – cu cine să vă căsătoriţi, cu cine să votaţi… De ce? Fiindcă cineva ştie mai bine ce e bine pentru tine! 😆
Nu fac nici un manifest pro fumat, nu fac nici un lobby.
Fumatul este un viciu, creează dependenţă, nu o fi sănătos că tragem fumul în piept şi ne ameţim creierul, dar – şi la asta ţin morţiş – faptul că fumăm sau nu, musai să fie decizia noastră.
Sunt de acord că nu este corect să fumezi în preajma copiilor, sunt de acord că într-un restaurant unde evident sunt şi nefumători şi se mănâncă, să nu se fumeze, n-am nimic împotrivă să nu se fumeze într-un avion, însă nu înţeleg de ce nu ar putea exista şi în continuare vagon sau compartiment de fumători într-un tren, dar trec şi peste asta… E uşor penibil să te duci într-un pub şi în loc de fum să tragi în piept aer condiţionat – treabă de la care multă lume se îmbolnăveşte – şi în loc de bere să bei cu prietenii apă plată cu lămâie şi să zâmbeşti tâmp. În fine! Dar de aici până a discrimina fumătorii, de a interzice fumatul în locurile publice – inclusiv pe stradă – este o cale lungă pe care autorităţile au parcurs-o suspect de repede…
Şi în aceste circumstanţe, treaba cam pute.
Dacă cuiva chiar îi păsa de sănătatea – altuia – se luau măsuri ca atare. De exemplu cum există în unele ţări legi pentru puritatea berii sau a vinului, se putea impune prin lege excluderea chimicalelor nocive din procesarea şi producerea tutunului. Dar despre asta n-am auzit nicio discuţie măcar…
De ce nu vorbim despre discriminarea fumătorilor?
Astfel, cred că toată povestea aceasta este… fum în ochi. Propagandă.
Şi… dresaj. 11 septembrie a fost un bun pretext să legalizeze ce oricum făceau de mult: ne ascultă telefoanele, ne citesc mailurile. Ideea că musulmanii sunt terorişti se tot propagă mai mult sau mai puţin subliminal şi că orientul este un cuib de terorişti ştiu deja şi copii de grădiniţă… 😆 😆 😆 Coincidenţe? Nu cred în ele…Nu iese fum fără foc. 🙂
Phfuuu…. Tu şi tu-tu-NU’.
P.S. Care-mi dă o ţigară că mi-e o sete de-mi chiorăie maţele şi nu ştiu unde dorm la noapte?!
Nu ştiu exact de ce, gândindu-mă ce să scriu despre artă, mi-am amintit de Kurt Cobain. După o viaţă tumultoasă, ceva şampanie, cocaină şi un glonţ, pe 5 aprilie 1994 a pus capăt nu doar vieţii, dar şi unei cariere artistice promiţătoare. Au rămas trei albume – putem să le numim geniale – Nirvana, plus discurile cu rarităţi, înregistrări live, bootleg-uri dezgropate în timpul vieţii, dar mai ales ulterior şi Unplugged-ul de la New York. Paradoxal sau nu, (şi) Cobain a produs mai mulţi bani mort decât a făcut-o viu.
Destin de artist?
Multă lume a uitat şi de Cobain, cum mulţi care plâng acum o să-l uite şi pe Jackson. Aşa este lumea în care trăim, aşa suntem noi construiţi, programaţi genetic, aşa… dracu ştie.
„…and I swear
that I don’t have a gun…”
Lucrurile trec pe lângă noi şuierând… uneori ca un glonţ. Dar nici atunci, nu ne pasă.
Coca-Cobain T-Shirt by Brushvox
Dar nu despre Kurt Cobain vreau să vorbesc şi nu toţi artiştii termină socotelile la fel de dramatic. Puţină lume ştie de exemplu că temutul Marilyn Manson nu este doar o icoană Rock modernă ci este şi un pictor cu talent, chiar dacă şi pictura sa are aceleaşi caracteristici groteşti.
Marilyn Manson
Dar la fel, David Bowie nu este doar un muzician de excepţie, este şi pictor, sculptor, fotograf şi actor. Sau fostul Beatles, Paul McCartney .
Odette
Arta nu ţine de foame chiar dacă mulţi idioţi susţin că artistului îi şade bine cu stomacul gol… sau mort. Toată nebunia, reală sau nu, din jurul nostru de zi cu zi şi-a pus amprenta pe viaţa noastră, la cum ne raportăm la ce este în jurul nostru, la ce este şi ce nu este important pentru noi. Lucrurile sunt date peste cap, ne raportăm la „valori” uneori dubioase şi admitem sau nu, am devenit dependenţi de bani şi de… plastic.
Andrei Pavel
Cu toate acestea, arta nu dispare, artişti noi, proaspeţi, apar zi de zi chiar dacă nu răzbat prin hăţişul mediei, nu sunt mereu strident de vizibili în ochiul public cum sunt multe alte baliverne ce – în opinia mea – n-are avea ce să caute acolo.
Sunt artişti tineri ca Odette, Andrei sau Dragoş care merită atenţia noastră. Şi mulţi-mulţi alţii, sunt convins de acest fapt.
Un nou proiect este promovat de Clubul Silver Church şi poate fi o portiţă, o oportunitate pentru mulţi tineri artişti care în mod frecvent dau cu nasul doar de porţi şi uşi închise…
Promovaţi-vă valorile artistice! Propuneri de proiect
Arta trebuie promovată!!! În România sunt foarte mulţi artişti din diverse domenii cărora nu li se acordă şansa de a-şi exprima şi demonstra valoarea. Cum să te faci remarcat ca artist, cum să te faci auzit?
Aveţi un spectacol de teatru, un performance de dans, o trupă de muzică, sunteţi artist vizual şi doriţi să realizaţi o expoziţie. Aveţi un proiect individual sau de grup pe care doriţi să-l faceţi pe scena noastră.
Scena noastră este o rampă de lansare pentru tinerii promotori al valorilor culturale.
Trebuie doar să aflăm că existaţi şi că aveţi nevoie de sprijinul nostru .
Ajutaţi-ne să vă ajutăm în promovarea imaginii dumneavoastră ca ARTIST postâtand un nou topic la această categorie ( specificaţi genul artistic: proiect teatral, proiect muzical, proiect dans, etc:
– O scurtă descriere a proiectului propus
– prezentarea dumneavoastră şi al echipei
– Portofoliul artistic incluzând materialele (de preferat linkate) care să fie reprezentativă pentru imaginea dumneavoastră.
– Pentru a beneficia de o vizibilitate mai mare postaţi şi linkul blogului în care să putem vizualiza activitatea dumneavoastră profesională atât noi cât ăi potenţiali investitori interesaţi de susţinerea tinerilor artişti.
