Gorillaz – Plastic Beach (2010)

De la nepot la bunică nu cred că e multă lume care nu s-a bâțâit pe Clint Eastwood, piesa proiectului Gorillaz.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_Y5KAZgMUac]

Pentru o trupă virtuală născocită de creierul lui Damon Albarncompozitorul și producătorul din spatele formației Blur – în 1998, acest „Plastic Beach” lansat oficial pe data de 3 martie este doar cel de-al 3-lea album, așa că aș putea spune că este o „gașcă” cam leneșă, dar cei 5 ani scurși de la anteriorul produs, „Demon Days”, cred că au meritat așteptarea. Read more Gorillaz – Plastic Beach (2010)

retrospectiva săptămânii

Ar fi multe de povestit, s-au întâmplat multe. A fost și Serata de Joi, am expus niște fotografii… m-a doborât oboseala și o frumoasă răceală.

A început și prima etapă de votare la RoBlogFest: 11 – 18 martie 2010. 😀 (Mă țin tare pe locul 159. 😀 )

De la Boc am aflat că o să avem bani prin 2030 și tot o dă cu asemănarea cu Grecia. OK, că s-a dus ratingul de țară dracului, că nici un investitor nu își (mai) bagă banii într-o țară a cărui premier pomenește de posibilul dezastru, nu mă interesează. Ce aș vrea eu să fie la fel ca-n Grecia este atitudinea maselor, a poporului: în stradă frate și molotovuri!

S-a confirmat (în sfârșit) și Sonisphere-ul de la București, revin și la acest subiect, dar cea mai de top știre este cea cu verificarea angajaților (la pat) aflați în concedii medicale cu… poliția. Super tare! Mă bucur că șmecherii din consiliile de administrație și alți clienți politici rămân cu salariile și bonusurile grase, bine că tăiem salariile bugetarilor, mărim taxele și împingem la disperare masele… Poate-poate data viitoare sepepistul din spatele lui Boc prinde-n gură o grenadă defensivă, nu un bulgăre de zăpadă… Și mai e schimbarea lui Geoană de la conducerea senatului. Păi momente în care un singur partid deținea tot monopolul funcțiilor și puterilor din stat au mai fost după 1989. A făcut-o și FSN-ul și PSD-ul și nu prea se agita nimeni că se duce de râpă democrația. E drept, ce face acum partidul portocaliu este alarmant, dar se pare că Geoană este omul luptelor pierdute.

Începe și noul sezon de Formula 1, prima cursă este la Bahrein în acest week-end și cum se știe, revine pe circuit și Michael Schumacher, nu la Ferrari ci în cadrul noii echipe Mercedes GP.

Dar încep  Read more retrospectiva săptămânii

sms – Salvați Muzeul Severeanu

Salvați ratonii, salvați nu știu ce insectă și nu știu ce plantă, salvați copiii, salvați ce mai este de salvat, toate aceste salvări se rezumă în final la un lucru extrem de simplu și elementar: salvați omul de om, salvați-vă unul de celălalt, salvați-vă pe voi de voi înșivă…

Știți ce spun, sunați-l pe Bruce… Bruce Willis care dacă juca-n „Titanic” îi salva pe toți… 😛

Bun.

Muzeul Severeanu (Str. Henri Coandă 26, Sector 1, București) a fost închis „n” ani, a fost renovat (cârpit), plouă în el, etc…

Evenimentul începe la ora 19 și o să fie muzică, teatru, expoziție de pictură și fotografie, action și happening, multe altele și surprize (sperăm noi plăcute 😀 ).

„Io” am făcut (doar) afișul… expun 2-3 tablouri și câteva fotografii. Cu zgomote tura aceasta n-am să (mai) oripilez pe nimeni, nu de alta, dar încă n-am “tovarăş”, adică computer…  😀

Dintre prieteni, participă  Andrei Pavel și  Adrian Petrică. Read more sms – Salvați Muzeul Severeanu

provizorat. permanent.

Citesc tot felul de „chestii” în stânga și în dreapta, cum poate bine știți – adică cum v-am obișnuit – am tot felul de preocupări și interese.

Criza actuală este doar una din ele. Nu, nu vă speriați, nu (neapărat) despre criză voi scrie acum, sau în nici un caz nu exclusiv despre criză.

Am citit recent o idee de-a lui Karl Popper („Societatea deschisă și dușmanii ei”) legat de așa numitul „adevăr obiectiv”, ceva de genul: cunoștințele oamenilor rămân în permanență provizorii. Nu știu cât de obiectiv poate fi adevărul atâta timp cât el este mereu relativ. Însă treaba cu permanentul provizorat mi-a rămas ca un cui înfipt și nu-mi dă pace. N-am să vorbesc despre economie, ci încerc să văd și să așez anumite lucruri în perspectivă. Poate ușor filozofică sau… pseudo filozofică. Lucrurile au legătură una cu cealaltă, economia nu este (chiar) așa de departe de spiritualitate, în esență vorbim despre om și lucrurile omenești… 🙂 Read more provizorat. permanent.

Eveniment: Umbra Et Imago la Silver Church

Într-o astfel de zi superbă, stropită cu un soare ce inevitabil ne aminteşte primăvara, îmi vine oarecum peste mână să scriu despre… umbre. 🙂

În majoritatea oamenilor există o parte ascunsă, mai mult sau mai puţin întunecată. Unii nu admit nici faţă de ei înşişi „secretele murdare” pe care le dosesc în colţurile cele mai ascunse, alţii nu doar că le acceptă şi le explorează, dar chiar le expun.
Tot felul de termeni „dubioşi” ne-au invadat vocabularul în ultimele două decenii, tabuuri s-au transformat în subiecte senzaţionale numai bune să (mai) crească tirajele tabloidelor devenite surse de informare „corectă” pentru un număr tot mai mare de cetăţeni… „de bine”. Cine n-a auzit de swinging, de menaj a trois, fetish sau BDSM? Read more Eveniment: Umbra Et Imago la Silver Church

Iarna pe uliţă…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=sCsTN0KLg6k]

Mă gândeam cum o fi iarna în Canada, Alaska sau Groenlanda. Am auzit la ştiri că a nins masiv în America, dar şi în Japonia, în unele locuri zăpada ajungând şi la 3 metri. La Washington lumea a tras o bulgăreală pe cinste, adică s-au bucurat de iarnă, au tratat situaţia cu normalitate. La polul opus, în Rusia, alţii s-au distrat altfel: nişte tineri inconştienţi au experimentat un nou sport extrem inedit, săreau de pe un bloc de 5 etaje într-o movilă de zăpadă…
Zăpada şi viscolul a închis şcolile din capitală şi 13 judeţe, a închis nu ştiu câte drumuri naţionale, dârele de autostradă din sudul ţării, CFR a anulat peste 60 de trenuri şi tot traficul feroviar a fost complet bulversat, trenurile având întârzieri de la 40 la 400 de minute.

Read more Iarna pe uliţă…

Prizonierul din camera 1403 (însemnarea nr. 3)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Pn4ZT95cWf4]

(„Incită-mă, răsfaţă-mă, să vină ceea ce trebuie să urmeze, ceea ce este acum a trecut de mult, dărâmă-i cu tandreţe amintirea…” Menyhárt Jenő)

Ca oricare autor care se respectă, cu un zâmbet ştrengar şi un gest nonşalant, am să rup şirul cronologic al poveştii mele, ţes o intrigă, trag puţin cu ochiul spre ultimele pagini ale cărţii ca un cititor nerăbdător şi curios, cu alte cuvinte: evadez puţin. 🙂

Ipostaza de evadat mă incită, da ştiu, mă răsfăţ acum, dar să vină ceea ce urmează, clipa care se naşte moare în secunda următoare, n-am să mă amăgesc cu amintiri!

Read more Prizonierul din camera 1403 (însemnarea nr. 3)

Buget 2010 – Never Sleep at the… Will

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=rYCXTj67AqU&feature=related]

(Ai-ia-ia-ia-ia-ai-ia-ia-ia
Uu-aa, uu-aa…)
😛

…Să nu (a)dormi la volan ([a]sleep at the wheel). De bună voie (will) – conştient.
Nu ştiu, de 20 de ani maşina asta-n care ne dăm noi toţi – România – merge tot mai prost şi dacă nu neapărat în direcţia greşită, dar cu siguranţă într-o direcţie incertă.
Nu sunt nici prea deştept, n-am diplomă nici în economie – şi nici în altceva, nici măcar carnet de conducere n-am, dar parcă mi-e tot mai frică să deschid ochii.
Băieţii ăştia – deştepţi – care s-au tot învârtit prin rotaţie la… ghidonul – conducere-i mult spus – acestui prezumtiv vehicul, rând pe rând au furat tot ce se putea mişca de pe biata maşină (second-hand) de la oglinzile retrovizoare până la plăcuţele de frână. Asta oarecum în cârdăşie directă – prin vot – cu noi, pasagerii turmentaţi sau pur şi simplu dezinteresaţi.
De mai bine de un an a devenit evident că maşina se îndreaptă direct în primul pom şi prin ricoşeu o să ajungă pe fundul râpei. Pentru a vedea asta nu trebuie să fi nici implicat politic, nici iluminat în ale economiei.
Anul trecut ştiam că iraţional – dar din raţiuni politice – guvernu’ nu o să ia măsuri nepopulare, nu o să rişte măsuri radicale menite să schimbe ceva în mersul lucrurilor, mers sub egida impasibilului „las’ că merge şi aşa”. Au trecut alegerile, avem guvern nou, aceeaşi criză, aceleaşi probleme.
Ştiam că acest guvern este complet incompetent şi n-am nicio garanţie că alt guvern ar fi făcut treabă mai bună.
Programul guvernului nu conţine nicio măsură anti-criză iar bugetul este din nou o împărţire a banilor pe ministere – interese, se cheltuiesc banii iar total aiurea.
Nu vreau să discut despre ideea unora de a taxa pornografia, brichetele, ciocolata, hot-dog-ul şi chebabul, sucurile, dreptul de autor, pământul de sub unghii şi aerul inspirat/expirat fiindcă dăm într-un penibil grotesc.
Eu revin – obsesiv – la povestea mea despre Kemer, Turcia de anul trecut. O să fiu scurt, Guvernul Turc la începutul anilor ’80 a făcut un împrumut masiv şi a investit toţi banii în zona Antalia-Kemer, a construit autostradă şi a încurajat investiţiile în turism, s-a dezvoltat turismul şi conceptul „all inclusive” care pe de o parte serveşte impecabil orice cerinţă a clientului, pe de altă parte pe lângă industria hotelieră a dezvoltat şi agricultura şi alte servicii colaterale care servesc şi deservesc această industrie.
Ce vreau să spun este că dacă tot ne împrumutăm masiv, banii ar trebuii folosiţi cu cap. Investiţi în agricultură, în infrastructură, în turism sau economie. Nu ştiu, ce ştiu este că guvernul ar fi trebuit să desemneze 2-3 proiecte primordiale şi să dirijeze banii în acelea. Nu se întâmplă aşa, banii sunt risipiţi, se vor duce în continuare în salarii şi pensii, în proiecte aiuristice şi spre contracte tradiţional păguboase statului şi pentru satisfacerea celor de la putere şi a clientelei politice.
Nu sunt bani pentru educaţie, pentru agricultură, sunt pentru servicii (secrete) şi… terenuri de golf şi evident, bani de biserici şi cel mai scump metru pătrat de asfalt din lume.
Pare absurd, dar cred că conducătorii noştri nu doar că dorm, dar par direct drogaţi sau… sinucigaşi (ca să revin şi la piesa de la început). Dacă ne dăm cu capul de parbriz la impact, ne dăm toţi, nu doar noi, fraierii de pe bancheta din spate.
M-a dezamăgit şi opoziţia. Şi PNL-ul şi PSD-ul în egală măsură. Nu ştiu câte mii de amendamente la actualul buget doar încearcă să mute banii dintr-o parte-n alta, însă un program viabil, o viziune clară şi de perspectivă nu a venit nici din zona politicului, dar nici din partea specialiştilor mai mult sau mai puţin independenţi. Nici în ce spun reprezentanţii guvernului şi al partidelor aflate la putere, nici în ce spune opoziţia nu văd nici o perspectivă, dincolo de vorbe nu se întrevede nici un proiect.

Pe mine mă afectează criza din România, dar mă îngrijorează la modul cel mai serios criza globală. Adică indiferent cât de deştepţi sau şmecheri au fost unii şi au mormanele de cash în bancă, banii – hârtiile acelea cu valoare numerică – nu sunt organici, din câte ştiu eu nu sunt comestibili, deci nu prea ţin de foame…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BGvd-C7bw8g&feature=related]

The Dark Side of the Moon

Se spune că pisicile şi femeile sunt curioase, eu zic că şi bărbaţii, oamenii în general sunt curioşi. Tot aşa, despre secrete se presupune că sunt menite să fie descoperite. Secrete – schelete-n dulap – avem toţi, ale noastre sunt tabu, ale altora sunt de… descoperit. Slobod la cuget, am vorbit despre masturbare, nimeni nu admite şi cu atât mai puţin se făleşte cu faptul că se masturbează, cum nimeni nu admite că descarcă sau îşi achiziţionează materiale pornografice. M-am luat cu prostiile şi zău că nu despre asta vreau să vă povestesc! Cel puţin nu acum. 🙂
Ideea era „the dark side” – partea întunecată -, necunoscutul, secretul, misteriosul care ne atrage.

Am avut „A Walk on the Wild Side” – mai mult sau mai puţin cu… Gicu – era previzibilă, la îndemână şi incursiunea în „The Dark Side of the Moon”.
Întâmplarea a făcut că plimbându-mă azi pe net, am dat de o pagină cu şi despre muzică, Muzika Magikaunde m-am regăsit în Blogroll şi mă simt onorat – şi unde am găsit o postare despre muzica din 2009 şi am citit un articol interesant despre… „The Dark Side of the Moon”: 5 faze întunecate ale Lunii. Le recomand pe ambele. Şi nu numai.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZZSi02uccrc]

Asta însă nu mă întoarce din drum. Îmi fac şi eu plimbarea şi damblaua cu „The Dark Side of the Moon”, albumul din 1973 al celor din Pink Floyd este şi cel mai de succes disc al lor. Albumul a rezistat un timp record în Billboard – 741 de săptămâni, se estimează că s-a vândut în peste 45 de milioane de exemplare şi astfel este unul din cele mai vândute discuri din toate timpurile.
A fost re-editat de nenumărate ori, cea mai interesantă din aceste ediţii fiind cea pentru a 30-a aniversare a lansării, re-mixat şi lansat în format Super Audio CD. Chiar şi membrii trupei spuneau că această realizare a scos la suprafaţă sunete,  instrumente pe care abia ţineau minte că le-au imprimat, dar până atunci nu se auzeau.
Despre cele 10 piese ce însumează 43 de minute de muzică s-ar putea povestii zile şi pagini întregi. N-am să povestesc nimic fiindcă nu cred că am ceva de adăugat la tot ce s-a mai spus, nici nu vreau să vă plictisesc şi în definitiv: muzica e de ascultat.

Mie îmi plac prelucrările, cover-urile. Am o colecţie fabuloasă de astfel de piese şi discuri, sunt maniac.
Cum este şi firesc, n-au scăpat nici Pink Floyd, n-a scăpat nici „The dark Side of the Moon” de tentaţia de a fi reorchestrate, reinterpretate, rearanjate de diferiţi artişti.
Am în colecţie piese şi albume tribut Pink Floyd, majoritatea din zona Electro, Trance, Chillout şi Tehno, dar şi Rock, Country, Bluegrass şi Industrial sau Gothic.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Zny_iiS8NJk&feature=related]

În 2003 este lansat „The Dub Side of the Moon”, albumul de debut al proiectului Reggae Easy Star All-Stars, un material care reinterpretează albumul Floyd în manieră Chillout/Trance şi Trip Hop  înbinat cu Reggae. În 2006 scot un disc asemănător dedicat formaţiei Radiohead şi anul acesta au lansat „Easy Star’s Lonely Hearts Dub Band” – material evident ce reiterează muzical faimosul album The Beatles.

„Return to the Dark Side of the Moon” este un disc realizat sub bagheta lui Billy Sherwood în 2005 şi lansat în 2006 ca urmare a unui alt material, „Back Against the Wall”, reinterpretarea albumului „The Wall” al aceloraşi Pink Floyd.
Sherwood a adunat la o laltă o listă impresionantă de muzicieni din formaţii cu greutate ca: Zappa, Yes, King Crimson, UFO, Journey, Sefferson Starship, Asia, Whitesnake, The Firm, The Doors, Toto, Supertramp, Styx, etc pentru realizarea ambelor materiale, un deliciu pentru orice ascultător.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=HiaGECY8LWw]

În 2006 apar două materiale.
Pe de o parte Dream Theater imprimă live în Japonia tot albumul, discul este o interpretare în oglindă, fidelă originalului, dar interesantă ca abordare şi sunet. Este un „bootleg oficial”, trupa mai are la activ astfel de tributuri pentru Metallica („Master of Puppets” – 2004), Iron Maiden („The Number of the Beast” – 2005) şi Deep Purple („Made In Japan” – 2007).

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gPOrXSu_eKk]

Celălalt material îi aparţine cântăreţei, compozitoarei şi actriţei Mary Fahl, cunoscută din formaţia October Project. Albumul „From the Dark Side of the Moon” este finalizat în toamna lui 2006, însă din cauza restructurărilor de la casa de discuri V2 Records unde are contract artista, discul a fost pus în vânzare doar în formă electronică şi câteva copii promoţionale au ajuns pe eBuy.
Este un disc extrem de intens, colorat, Mary Fahl are o voce expresivă şi puternică, dar ea a imprimat şi o mare parte din părţile instrumentale şi muzica ei se aventurează de la faze de Rock Progresiv şi sonorităţi experimentale până în zona Electro-Ambiental, World Music şi până la Jazz, Blues şi Folk într-un coctail sonor extrem de proaspăt şi incitant. Pe mine m-a câştigat definitiv Mary Fahl. 🙂

În 2008, patru muzicieni de Jazz: Sam Yahel, Ari Hoenig, Mike Moreno şi Seamus Blake realizează şi o acoperire Jazz a materialului: „Jazz Side of the Moon”, un disc incitant, o provocare interesantă, o coloratură deosebită dată materialului original.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GnP8-xofiz8&feature=player_embedded]

Anul trecut am tot vrut să pomenesc de The Flaming Lips şi albumul „Embryonic”, dar cumva – ca şi cu Buckethead – îmi vine mai greu să vorbesc, decât să ascult şi lucrurile mi-au luat-o înainte, în decembrie trupa a mai lansat un material: „The dark Side of the Moon”. Pentru acest disc au apelat şi la veteranul Henry Rollins, la trupa Stardeath and White Dwarfs şi la solista canadiană Merrill Beth Nisker cunoscută sub numele Peaches.
Este un disc experimental, cu sonorităţi Rock, Electro şi Blues în egală măsură, un material avangardist, zgomotos, Indie în adevăratul sens, surprinzător doar pentru cei care nu cunosc trupa, dar interesant şi provocator pentru orice fan Pink Floyd.
Ştiu, cunosc mulţi fani Pink Floyd, ştiu că sunt conservatori, astfel de discuri mulţi le consideră blasfemie, însă aceste experimente scot în evidenţă alte dimensiuni al unui material genial şi de referinţă, cred că sunt binevenite.

🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zlY-JlE5ZCo]

Aaaaaaaaaaa! Şi era să uit! Mai este un disc interesant, să zic aşa colateral: “The Dark Side of the Spoon”, discul genial al celor din Ministry din 1999. Ei au “răstălmăcit” doar titlul, au explorat într-o altă direcţie, însă au creat un material extrem de întunecat, grav, tulburător şi avangardist. Merită ascultat!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oZgAohO31eI]

Buckethead

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Gpr498vngFQ&feature=related]

Buckethead – pe numele său Brian Patrick Carroll, născut pe 13 mai 1969 – este un tip cu chitară şi o găleată-n cap care astfel protestează împotriva holocaustului găinilor pusă la cale pe plan global de reţelele de fast-food… Că tot bagă ai noştri taxă pe fast-food, sucuri şi dulciuri.
Prezentarea aceasta e cam de rahat, admit, dar dă bine, atrage atenţia şi probabil cam asta şi este ideea.
Am mai spus asta, nu-s prea priceput la chitară, cred că un Do major mai ştiu să ţin, basul mi-a plăcut mai mult, dar nu sunt Les Claypool şi – cum spuneam – niciodată nu m-am cutremurat ascultând eroii celor şase, şapte corzi. E drept, sâmbăta trecută am re-ascultat cu mare plăcere primele trei albume ale lui Yngwie Malmsteen, nu l-am mai ascultat pe suedezul virtuoz de peste 10 ani cred, anul trecut l-am descoperit în adevăratul sens pe John 5 pe care-l ştiam doar din Marilyn Manson, 2wo şi Rob Zombie, mi-a plăcut mereu Frank Zappa, Steve Vai are momentele lui bune şi ascult cu plăcere uneori şi „Flying in a Blue Dream”-ul lui Satriani, dar niciodată nu m-am omorât după solo-uri şi – părerea mea de punker ciufut – solo-urile de prea multe ori sunt ne-inspirate, fac parte din piese că „aşa se face”, doar mai umple un minut, două şi rar mă…excită. Ei, e o altă generalizare grosolană, mea culpa, recunosc, mie îmi plac riff-urile sănătoase, acelea care-ţi smulg capul.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=FHM8Sfi36ts&feature=related]

Vorbind despre discurile de anu’ trecut, UnSoricel a pomenit de Buckethead, i-am răspuns atunci că pe mine nu m-a impresionat prea tare, apoi am săpat în arhivă şi am început să-i ascult discurile.
Şi… e ceva de ascultat. La doar 41 de ani, şi-n 17 ani, a „scos” 28 de albume solo şi a cântat încă pe peste 50 de albume! Fără să-l fi ascultat, pe mine oarecum asta m-a şi intrigat. Cred. Apoi m-am gândit la amintitul Zappa care la fel, are o discografie impresionantă şi cantitativ, dar şi calitativ.
Mi-am pus căştile, am dat volumu’ tare – să nu mă bruieze Minimax-ul lui fi-meu 😛 – şi m-am scufundat în lumea lui Buckethead. Cu capul în gălată – ca să zic aşa. 😛

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=HkCEXrlfJ4E&feature=related]

Buckethead nu e un ciudat extravagant, nu e un mercenar – cum aveam impresia – ci e un tip extrem de creativ, colorat, plin de surprize (plăcute). Pe undeva aş putea păstra paralela cu Zappa, are o plajă extrem de largă de abordare de la Thrash Metal, trecând prin zona progresivă şi ajungând la Jazz, Funk şi Blues, Bluegrass. Muzica lui este de avangardă, este extrem de multidimensională, nu este foarte uşor de urmărit, dar dacă laşi deoparte prejudecăţile, îi acorzi puţină atenţie, călătoria devine extrem de plăcută.
Buckethead este compozitor, multi-instrumentist, dar în primul rând un chitarist extrem de virtuos, dar şi inspirat. A colaborat cu o grămadă de artişti: Mike Patton, Les Claypool, Iggy Pop, Serj Tankian, Bill Laswell, Bootsy Collins, Bernie Worrell, Bill Moseley, Viggo Mortensen, etc şi o vreme a petrecut alături de Axl pentru a pune-n mişcare noul Guns’N’Roses.
În 2009 a lansat nu mai puţin de 4 albume solo:

Slaughterhouse on the Prairie – 30 ianuarie
A Real Diamond in the Rough – 1 mai
Forensic Follies – 1 iunie
Needle in a Slunk Stack – 24 septembrie

„Slaughterhouse on the Prairie”
este un disc incisiv, plin (şi) de riff-uri groase, ritmuri bubuite cu două tobe mari, baza este un Metal dinamic, energic şi la asta, Buckethead adaugă tot felul de condimente aromate, formule Jazz, puţin progresiv, ceva Rock şi Blues, totul însă într-o cursivitate firească, momentele mai moi, mai domoale nu ştirbesc ci accentuează vâna Metal al materialului.
„A Real Diamond in the Rough” are la bază o atmosferă Blues cu miresme de Southern, te duce cu gândul la New Orleans, nu lipsesc însă nici exploziile mai zgomotoase, însă predominante sunt pasajele aerisite, îmbinările de acustic şi electronic, momentele introvertite, de meditaţie, căutare. Un material mai senin, curge ca un vis.
„Forensic Follies” este un experiment avangardist, dacă pe „Slaughterhouse on the Prairie” Metal-ul era abordat tradiţional, pe filiera Thrash/Heavy, aici totul este împins într-o zonă futuristică, sunt folosite elemente Electro, zgomote Industrial, totul are o oarecare amprentă schizofrenică colorată cu disonanţe, dar este o lume fascinantă, o nebunie atât de vie încât aproape simţi că poţi să o atingi. Este un disc greu de digerat, dar merită efortul!
„Needle in a Slunk Stack” continuă experimentul, parcă lucrurile devin şi mai grave, tonurile de chitară distorsionată se suprapun cu zgomotele, însă dincolo de demenţă este muzică. Introduce ingenios pasaje Jazz, World Music, avangardism progresiv, Electro ambiental şi haos Industrial, rezultatul fiind cel puţin… tulburător.

Buckethead nu e de povestit, e de ascultat. Nu ştiu dacă am reuşit să vă fac poftă, eu nu mai reuşesc să-i scot discurile din player. Merci UnSoricel!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=H7xsmFraAqY&feature=related]

Jos găleata domnule Buckethead! Respect!