Home › Posts tagged gânduri varză › Page 27

gânduri varză

Mr. Pan[k]sament – A Hole Lot of Nothings (official promo)

Posted on by — 18 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fHq-soyNhSo]

[bandcamp album=3815964024  bgcol=080707 linkcol=e7f3fe size=grande3]

Pe 22 aprilie, acum aproape 4 luni, vă prezentam pentru prima oară noul meu proiect. Iniţial l-am botezat Hotriders On Ice, dar cum – dacă nu ne duce capul – timpul le rezolvă pe toate, lucrurile s-au modelat şi modificat pe parcurs şi în final am optat pentru un „brand” deja stabilit şi doar uşor reajustat  timpurilor, astfel am ajuns la Mr. Pan[k]sament. În ultima perioadă tot mai intens am fost întrebat ce s-a întâmplat cu fosta mea formaţie (Pansament) şi de ce nu facem ceva… Pentru mine e o poveste veche şi închisă. Este ca un divorţ, odată pronunţat – dacă eşti cât de cât normal la cap – laşi trecutul şi-ţi vezi de viaţă mai departe. Dar fiindcă multă lume mă identifică în continuare cu acel nume, ideea de al refolosii sub o formă nouă, mi-a surâs.
Pe de altă parte anul acesta se fac 20 de ani de la Revoluţie şi 20 de ani de când cu formaţia Pansament am avut primele succese, oarecum lucrurile se leagă, au o logică şi o continuitate şi aşa am ajuns şi la titlul discului – după mai multe discuţii on şi off-line cu Un Soricel: One Bullet Revolution.
Faptul de a lucra singur la un material muzical are avantaje şi dezavantaje. E bine că nu te cerţi cu nimeni, nu se îmbată bateristul, nu lipseşte de la repetiţie basistul sau nu-ţi fuge chitaristul cu o admiratoare la mare sau… peste mări şi ţări. 😆 Partea proastă e că tre’ să faci tu şi pe bateristul, şi pe basistul şi pe chitaristul, scrii, compui, butonezi singur în faţa clapelor, a tastaturii şi cu ochii rătăciţi în monitor nu te poţi baza decât pe tine, scrii scheme ritmice, cauţi soluţii armonice şi evident, treaba merge mult-mult mai încet.
În final am pus cap la cap 13 piese, în total aproape 70 de minute de muzică.
Ieri am făcut un mixaj preliminar şi un prim aranjament video pentru piesa bonus, variantă instrumentală a ultimei melodii de pe album „A Hole Lot of Nothings”. Este un Electro Blues nevrotic… 😆 I-am trimis negativul lui Un Soricel, a imprimat nişte chitare, le-a trimis înapoi, le-am tăiat, le-am aşezat şi mixat.  🙂

Am tracklist-ul final (şi coperta cu noul logo):

Mr. Pan[k]sament – One Bullet Revolution – 2009

01 – Achtung Maybe [Alarm part 1]
02 – One Bullet [Evolution]
03 – Bang Your Head
04 – Doare Doar Când Respir (It Only Hurts When I Breath)
05 – Emo Number Five [Bitches And Bruises]
06 – Vio-lent

[Part 1 – Slow Rape
Part 2 – Ambulance Song
Part 3 –  Damage Control]

07 – Pop Floor of Shame [Electro Sapiens]
08 – You’re Pretty [When I Fuck You]
09 – One [Shanghai, Seattle, Istanbul]
10 – Sister Disaster [Choke, but Don’t Swallow]
11 – MP3 Killed the MTV Star [Error 404]
12 – Teenragers And Random Riots [Alarm part 2]
13 – A Hole Lot of Nothings [Chips for Free].
Bonus track:
14 – A Hole Lot of Nothings [Exit into the Sunrise, Instrumental Mix]

Mr. Pan[k]sament - One Bullet Revolution - 2009

Am scris câteva piese noi, am refolosit piese scrise în anii anteriori, cred că produsul final o să fie un material destul de colorat şi… inedit. Nu se face primăvară cu o păsărică, nici revoluţie fără violenţă şi nici eu n-am să fac un disc ghidându-mă după muzica de la radio… 😆  Nu m-am întors nici la muzica de acum 20 de ani, nici la ce făceam cu Nation’s Slum (despre care am să vă povestesc în curând!) ci am făcut exact ce am simţit. 🙂

Mai am de făcut ultimele finisaje, mixajele preliminare, am de scris câteva versuri şi de aranjat câteva pasaje vocale. Dacă nimic dramatic nu intervine, am să plec la Braşov pentru ultimele înregistrări (vocile şi ceva chitare), poate şi Un Şoricel îmi mai furnizează ceva carne de tun şi sper ca în septembrie să termin treaba complet. 🙂 Stay tune folks! Socks off, Rocks on! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dryd8wafhdI]

Săptămâna-n retrovizor (10.08.2009)

Posted on by — 10 Comments ↓

Nagasakibomb

Dacă detonarea lui „Little Boy” deasupra oraşului japonez Hiroshima din data de 6 august 1945 s-a mai justificat şchiopătând că ar fi cruţat mii de alte vieţi omeneşti prin terminarea războiului mult mai repede şi capitularea Japoniei necondiţionat, atacul din 9 august asupra oraşului Nagasaki a fost un gest crud şi cinic. America a vrut să dovedească lumii că are muşchii cei mai grei şi s-a răzbunat cu vârf şi îndesat pentru atacul de la Pearl Harbor. Pear Harbor rămâne un subiect discutat: cum de a fost posibil să-şi lase America toată flota descoperită şi dacă într-adevăr pe 7 decembrie 1941 America a fost o victimă sau s-a consumat încă un episod de iluzionism a la Hollywood menit să justifice o intervenţie militară a Americii într-un conflict în care nu era implicat. Din noua perspectivă a atacului de la 11 septembrie asupra Gemenilor, lucrurile au parcă un alt sens şi asta ca să nu deschidem şi subiectul aselenizării…
Cele două atacuri nucleare au adus Americii un avantaj politic temporar: noua eră atomică a însemnat o cursă nebună de înarmare care în final n-a dus nicăieri, Rusia, Franţa, Marea Britanie, China deţin la ora actuală armament nuclear şi Coreea de Nord şi Iranul sunt foarte aproape, cum şi Israelul se pare că deţină tehnologia necesară fabricării armelor nucleare.
Ca sursă de energie alternativă, soluţia nucleară s-a dovedit extrem de poluantă, deci „beneficiile” erei nucleare deocamdată se mai lasă aşteptate…

nagasaki 01

America la ora actuală încă se confruntă cu criza, scăderea şomajului de la 9,5% la 9,4% pare doar o picătură de apă într-un ocean mult prea mare, uşoara creştere a burselor vine doar să ne inducă o rază de speranţă: criza despre care vorbeam nu cred că a fost depăşită şi dacă ignorăm rădăcinile problemelor, obţinem doar o vagă amânare…

obama

Din discuţiile guvern-FMI au transpirat şi informaţii mai inedite. Pe de o parte, FMI a atras atenţia guvernanţilor că sunt dispuşi să ne împrumute şi în continuare, dar guvernanţii… să fure mai puţin. Nu prea înţeleg cum – de exemplu – un kilometru de autostradă la noi costă de trei ori mai mult ca în Germania…
Pe de altă parte – şi oarecum inexplicabil – fondul pare de acord să ne acorde şi cea de a doua tranşă din împrumut, bani care – tot cu acordul Fondului – se duc direct şi ajung pentru plata salariilor bugetarilor pe următoarele două luni. În traducere, trăim pe datorii, din împrumuturi fiindcă nu producem nimic.
Cheltuielile de personal din sectorul bugetar au înregistrat o creştere de 12% în prima jumătate a anului iar cheltuielile de capital au consemnat o scădere de 16,3% în condiţiile în care de la un buget construit iniţial pe o creştere de 2,5%, s-a ajuns la o prognoză de contracţie economică de 8,5%.
Criza a lovit în proporţie de 99% exclusiv sectorul privat. Cifrele oficiale arată că firmele particulare au concediat 200.000 de persoane în paralel cu doar 2.300 de bugetari trimişi în şomaj. Petrom a redus personalul cu 4.200 de angajaţi, Mittal Steel Galaţi a concediat circa 3.000 de salarizaţi şi grupul German Draxlmaier, cel mai mare angajator din industria auto locală, a renunţat la 1.000 de oameni în primul semestru din 2009. Statul a apelat la credite internaţionale, a găsit tot felul de soluţii prin aranjamente interne, a mai adăugat taxe şi impozite împovărând şi mai accentuat sectorul particular  să-şi păstreze salariaţii şi implicit o aparatură birocratică supradimensionată şi ineficientă. FMI se pare că a înaintat şi ideea de a disponibiliza măcar 10% din aparatul bugetar cât timp cei din PSD vorbesc despre îngheţarea salariilor şi al pensiilor anul viitor… O altă soluţie de moment vehiculată ar fi un concediu de 10 zile fără plată.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=flDRlrsK1cI&feature=related]

Camera Deputaţilor a cheltuit peste jumătate de milion Ron doar în luna iulie. Banii s-au dus pe cravate, cămăşi… etichetele autoadezive, drapele şi…un „fierăstrău portabil de tăiat ţeavă la poziţie”. Buget de criză?

Sâmbăta a ieşit din nou la rampă şi ministrul educaţiei în cazul Spiru Haret: „Am decis desfiinţarea a tuturor centrelor ID din cadrul Universităţii Spiru Haret. De asemenea, am decis anularea a 92 de titluri de profesori şi conferenţiari, iar Universităţii Spiru Haret şi se retrage dreptul de a organiza examenul de licenţă până când se va efectua o evaluare de către ARACIS.”
Tot sâmbăta, Ecaterina Andronescu a mai anunţat: „Studenţii care au absolvit specializarea Drept cu o durată de trei ani la universitatea Spiru Haret vor fi nevoiţi să îşi completeze numărul de credite şi să reia examenul de licenţă la o altă instituţie de învăţământ acreditată”.
Reforma se lasă aşteptată, învăţământul este varză şi din evoluţia ultimelor zile constat că totul se rezumă la un război exclusiv Spiru Haret şi (învăţământul de) Stat. Nu ştiu de ce, dar nu sunt deloc surprins…
Ministrul Andronescu va prezenta azi în BPN, legile educaţiei, care vor intra ulterior în dezbatere publică, acest lucru urmând a fi discutat şi în coaliţie.
Am văzut cum se desfăşoară şi „dezbaterile publice”… Praf în ochi.

Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Liberal, Partidul Democrat şi Alianţa Moldova Noastră au anunţat sâmbătă că au semnat documentul de constituire a coaliţiei de guvernare “Alianţa pentru Integrarea Europeană”. Liderii noii alianţe au declarat vineri seara, în urma unei noi întrevederi, că sunt dispuşi să poarte un dialog cu Partidul Comuniştilor, dar nu să colaboreze cu ei. Totodată liderii noii coaliţii de la Chişinău au declarat sâmbătă seara că vor elimina vizele pentru cetăţenii români imediat ce vor ajunge la guvernare. Poate că Moldova va da dovadă de mai multă voinţă şi capacitate de reformare decât suntem noi în stare… Nici asta nu m-ar mira.

Începe încă o săptămână… Spor!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5Bcpj-q0Snc]

Îmi vând sufletul. Pe bucăţi.

Posted on by — 36 Comments ↓

Azi am o reţetă specială, ceva tentant. Sper. Vă invit la o cafea. Nu cafea cu sex ci cafea cu îngheţată. Am citit pe undeva azi dimineaţă, conform unui studiu realizat la nivel naţional,  pe timp de caniculă, cele mai multe femei, 63%, preferă un profiterol, decât să facă dragoste. Există şi excepţii: ieşencele. Mereu există excepţii – aviz amatorilor! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5PFu0bnc8Gw]

Cafeaua îmbunătăţeşte timpul de reacţie şi accentuează vigilenţa, favorizează digestia şi poate crea buna dispoziţie.
Cafeaua conţine antioxidanţi (fenol, arome volatile) care împiedică distrugerea celulelor şi, implicit, declanşarea unor boli, iar acidul colorgenic reduce concentraţia de glucoză. Un consum de până la 3 ceşti de cafea pe zi se pare că reduce riscul afecţiunilor cardiovasculare.
Acţionează asupra tubului respirator şi este un  bun remediu împotriva durerilor de cap şi a migrenelor pentru că dilatează vasele de sânge.
Am ceva dureri de cap, dar nu ştiu dacă-mi trec cu ţigări şi cafea… 😆

Dar nu despre cafea, nu despre îngheţată şi nici măcar despre sex sau ieşence nu vreau să vă povestesc. Sunt prea cinic să mai fiu şi libidinos! 😆
Îmi vând sufletul. 🙂 M-a întrebat odată cineva cum pot să-mi vând tablourile, dacă nu mă ataşez de ele şi nu este dificilă despărţirea… Uneori poate fi, dar este vorba despre creaţie, în mod normal treci la o altă idee, la un nou tablou şi mereu noul este mai fascinant, te acaparează. Cred că asta este explicaţia pentru care aceste despărţiri nu sunt chiar aşa dramatice, chiar dacă evident, am tablouri preferate şi de care uneori îmi este dor.
Celălalt aspect este, evident, foamea, setea şi facturile. 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=wGPlkcltTqA]

Cu alte cuvinte: cine-mi dă un pahar cu apă că-mi e o foame de nu ştiu unde dorm la noapte! 😆 😆 😆
Am trei tablouri care stau să se prăfuiască, poate cineva undeva are nişte pereţi goi. 🙂
Am citit cândva undeva despre „legea necesităţii”, ceva de genul că dacă eu am pictat nişte tablouri, cu siguranţă cineva-n univers are nevoie de ele. Fac şi eu un experiment, sunt curios dacă măcar universul mai funcţionează cât de cât normal şi la necesităţile mele există rezonanţă undeva… 🙂

„Illusions” (Iluzii) are dimensiunile de 30/30 cm, ulei pe pânză, ne-înrămat. Maci… după o perioadă în care m-au obsedat trandafirii, am prins „gustul” macilor… Este pictat în 2009.

ILLUSIONS

„The Birth of the Balance” (Naşterea echilibrului), are dimensiunile de 45/40 cm, ulei pe lemn (pal) cu aplicaţie de textilă şi ramă pictată. Este mai mult decât un simplu tablou, este o lucrare suprarealistă tridimensională, pictat în 2005.

THE BIRTH OF THE BALANCE

„The Missing Frames of a Dream Randomly Re-rendered into Another Vision” ( 😆 Cadrele lipsă dintr-un vis reaşezate la întâmplare într-o viziune nouă) are dimensiunile de 50/70 cm, ulei pe hârtie de pictură cu bumbac, pictat în 2006.

THE MISSING FRAMES (...)

Oferta e „pe bune”, chiar vreau să le vând. Ştiu… nici dracul nu cumpără suflete, da’ tablouri?! 😆 M-am tot uitat prin casă, da’ altceva nu prea am găsit bun de valorificat… Asta, după ce am încercat să vând tot… 😆

Muzica din noile clipuleţe sunt de pe primul album the spoileD Jerks din 2005, un proiect de-al meu unde am folosit tehnica de colaj în combinaţie cu creaţie proprie, ceva ce fac şi KOOP… 🙂

Bun. 🙂 Le-am pus şi pe ocazii.ro:

ocazii.ro

Iluzii

Naşterea Echilibrului

Cadre lipsă dint-un vis…

în definitiv se licitează şi virginitatea mai nou… 😆

Cât costă? (tablourile, nu virginitatea! 😆 )
Acum ceva vreme, o prietenă, escortă, m-a întrebat cât am lucrat la un tablou. I-am zis cam 4-5 zile. Apoi m-a întrebat „şi cât costă?” I-am zis 250 Euro. Se uită mirată la mine şi-mi zice: „Doar atât? Două futinguri?” 😆 😆 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EFTGItX95tc]

6 august

Posted on by — 13 Comments ↓

În zori zilei de 6 august 1945, de pe insula Tinian a decolat bombardierul American „Enola Gay”, la bord cu o bombă cu uraniu de 4.400 kg botezat „Little Boy” (Băieţelul). Destinaţia a fost orăşelul Hiroshima din delta insulei Honshu şi detonarea a avut loc în jurul orei 8 şi un sfert. În doar 10 minute 9 din 10 oameni aflaţi pe o rază de 800 de metri de la “zona zero” erau morţi.

enola gay crew 1enola gayhiroshima 1Hiroshima aftermathmother with child

Nu se ştie cu exactitate câţi oameni au murit în urma exploziei. Se ştie că 70.000 de persoane au murit imediat, ca urmare a deflagraţiei, căldurii şi iradierii. Până la sfârşitul lui 1945, numărul morţilor s-a ridicat la 100.000. În următorii cinci ani, trecuse de 200.000, pe măsură ce au început să se instaleze cancerul şi alte afecţiuni.
Pe scurt – şi sec – cam acesta a fost începutul erei nucleare.
Încheierea rapidă a celui de-al doilea Război Mondial a fost justificare oficială pentru folosirea armei nucleare, dar America era nerăbdătoare să testeze „pe viu” noua armă şi să arate lumii ce puternică este şi ce armă nimicitoare deţine. Aşa a început cursa nebună de înarmare nucleară, o cursă costisitoare şi… în final inutilă.
Potrivit Tratatului de Neptroliferare Nucleară, doar Statele Unite, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi China sunt considerate puteri nucleare, India şi Pakistanul sunt însă şi ele puteri nucleare de facto. Corea de Nord şi Iran-ul sunt foarte aproape să intre şi ele în rândul ţărilor care şi-au dezvoltat tehnologia nucleară şi sunt capabile de construcţia bombei nucleare şi se presupune că şi Israel-ul deţine tehnologia necesară.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WZ_X43zcXcU]

Vorbeam ieri despre faptul că mai există speranţe – resurse – atâta timp cât ne folosim doar 3% din capacitatea celebrară… Problema este cum şi la ce o folosim. Ieşirea din actualul impas nu cred că se va realiza cu un salt tehnologic ci mai degrabă prin revenirea la resursele originale, la re-descoperirea propriilor noastre capacităţi şi o re-armonizare cu mediul înconjurător.
Cred că generaţiile noi sunt mai sensibile şi mai conştiente, dar depinde în mare măsură de noi să le creăm condiţii, să nu le ridicăm aceleaşi bariere stupide în care – tradiţional – am crescut şi trăit şi noi.
Este motivul pentru care tot insist şi pe tema reformei în educaţie, dar cum am mai spus-o, nu cred că se poate face reformă doar într-un singur sens, trebuie regândit şi restructurat tot sistemul în ansamblu. Tot aud că „da, dar cum?”, nu avem „mari gânditori”, nu există nicio teorie nouă gata aplicabilă. Nici nu cred că este necesar, cred că pentru început o reformă structurală ar fi suficientă. Restul – sunt convins – o să vină pe parcurs fiindcă – şi aici iar sunt convins – este nevoie de un flux creativ, orientat spre intuiţie ci nu… tehnologie.
Viitorul o să sune bine dacă o să ştim să-i ascultăm muzica. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Xpd6LKTDa6s]

Privesc şi eu în jur…

„All the tension in the world today
all the little girls fillin’ up the world today
when the good comes to bad the bad comes to good
but I’m a live my life like i should (like i should)
now all the critics wanna hit it
shit can ever did it
just because they don’t get it
but I’ll stay fitted
knew there commited
now this red cap gets a wrap from these critics
do we always gotta cry (gotta cry)
do we always gotta live inside a lie (live inside a lie)
lifes just a blast
its movin really fast
better stay on top
or life will kick you in the ass
follow me into a solo
remember that,kid
so what you wanna do
and where you gonna run
when your starin down the cable of my
might put it at your grill like gun
Limp Bizkit is rockin the set
it’s like russian roulette
when your placin your bet
so dont be upset
when your broke
and your done
cuz I’m a be the one til i jet(I’m a be the one til I jet)
I know why you wanna hate me…
cause hate is all the world has even seen lately
I know why you wanna hate me
I know why you wanna hate me
now I know why you wanna hate me
cause hate is all the world has even seen lately
why you wanna hate me
cause hate is all the world has even seen lately
why you wanna hate me
cause hate is all the world has even seen lately
does anybody really know the secret
or the combination for this life
and where they keep it
it’s kinda sad when u dont know the meanin
but everything happens for a reason (everything happens for a reason)
I don’t even know what I should say
cause I’m an idiot
a loser, microphone abuser
I analyze every second I exist
beatin on my mind every second with my fists
and everybody wanna run (wanna run)
everybody wanna hide from the gun (hide from the gun)
you can take a ride through this life if you want
but you can’t take the edge off the knife (no sir)
and now you want your money back (money back)
but your denied cause your brains fried from the sack
and there aint nothin I can do
cause life is a lesson
you learn it when your through
I know why you wanna hate me (wanna hate me)
I know why you wanna hate me (know why you wanna hate me)
cause hate is all the world has even seen lately” (Limp Bizkit – Take A Look Around)

Sinusuri şi minusuri

Posted on by — 8 Comments ↓

Criză? M-am săturat de criză!
Toată lumea vorbeşte despre criză, la televizor, la radio, în tramvai şi la piaţă, pe terasă la bere, poate chiar şi-n patul conjugal… Criză despre care anul trecut se spunea că e imaginară, ba, unii şi acum afirmă acelaşi lucru. Întrebarea este cum s-a ajuns aici.
Am mai vorbit despre asta, despre moartea capitalismului. Nu vreau să vă plictisesc. 🙂
În mod aparent accidental, sistemul socialist şi cel capitalist au ajuns într-un punct mort concomitent. Asta a făcut practic posibilă căderea Zidului de la Berlin. Nu argumentele ideologice au condus la aşa-zisa democratizare, ci strict factorii economici: capitalismul se împotmolise (ca şi socialismul) şi avea nevoie de noi pieţe de desfacere. Da, suntem nişte termite, consumăm, epuizăm şi strategia este expansionistă. Nu cred că nimeni n-a preconizat criza, doar nu s-a calculat dimensiunea ei exactă şi nu s-au luat măsuri eficiente.
Practic măsurile au fost două: prima, amintita expansiune, a doua, scăderea calităţii produselor şi astfel creşterea consumului. Un Mercedes de acum 20-30 de ani era o maşină aproape garantată pe viaţă, un Mercedes fabricat acum, funcţionează impecabil exact cât are garanţia, adică undeva la 5 ani, respectiv la x mii kilometri parcurşi. Admit, nu le am cu maşinile, m-am referit la Mercedes şi în ideea că este un brand care vindea exact pe acest criteriu al calităţii.
Strategiile aplicate n-au condus la evitarea crizei ci doar la amânarea ei.
Am mai spus şi asta, nu ne confruntăm cu o criză (strict) economică şi financiară ci cu una morală şi etică. Partea economică a crizei este – în opinia mea – doar vârful icebergului, altfel spus, degeaba tratăm strănutatul, dacă răceala rămâne netratată în adâncuri.
Nu vreau să mă pierd în teorii economice – nici nu sunt punctul meu forte – dar schema oricărui produs este sinusoidală: fiecare produs nou lansat pe piaţă are într-o primă fază o linie ascendentă, îşi atinge apogeul de creştere apoi urmează căderea. Unele produse se menţin pe o anumită linie relativ constantă: margarina se va vinde oricând ca şi săpunul sau alte câteva produse alimentare şi de larg consum, predominant casnice, dar majoritatea produselor după un timp dispar de pe piaţă şi sunt înlocuite cu altele noi. Multe produse au ajuns la acel punct mort simultan. Mai grav este că sistemul de bază, sistemul de funcţionare, capitalismul, a expirat şi el: şi-a epuizat toate resursele, nu mai are nimic de oferit, nu mai funcţionează şi nu are nicio perspectivă. Însă – cel puţin deocamdată – nu s-a găsit nicio alternativă viabilă pentru schimbarea ei. Aşa numitul „consumism” este doar o extensie către… extincţie.

sinewave

– Dar unde sunt banii? – se pune întrebarea. Înainte să discutăm despre bani, trebuie să avem în vedere evoluţia preţului. Teoretic, criza a plecat din sectorul imobiliar. Ce s-a întâmplat în America, s-a întâmplat şi la noi. Practic o ne-concordanţă între valoare şi preţ. Preţul şi valoare unui teren era de 1 leu şi primul cumpărător la achiziţionat la acest preţ. Fără să-i aducă nicio îmbunătăţire, a vândut după un timp x aceeaşi proprietate cu 2 lei unui cumpărător care ne având banii, s-a împrumutat de la o bancă. După încă două-trei astfel de tranzacţii s-a ajuns cu preţul la 10 lei, valoarea reală a terenului însă a rămas neschimbată. În final, ultimul cumpărător ajunge să nu-şi mai poată achita ratele iar banca – creditorul – se alege cu proprietatea care pe hârtie valorează 10 lei, dar în realitate tot  leu şi nu mai poate să-l valorifice, nu mai există cumpărător. Este pe de o parte aceeaşi schemă piramidală care caracteristică multor afaceri, pe de altă parte, avem de a face cu bani virtuali, inexistenţi, fără acoperire reală.
Există şi contra exemplu: bricheta care se vinde la ultima mână la preţul de 1 leu cu amănuntul şi nici acest 1 leu nu cred că acoperă costul de producţie…
Ar merita o analiză amănunţită fenomenului China, cel mai mare furnizor de damping şi cu o creştere economică artificială subvenţionată paradoxal exact de Vest şi capitalism din raţionamente politice şi economice, dar şi din perspective mai obscure, dar intrăm într-o zonă mult mai complexă. Ca factor însă China este unul extrem de important în actuala ecuaţie economico-financiară.
La noi (dar nu numai) se resimte foarte puternic şi sistemul de creditare scăpat de sub control – credit doar cu buletinul – cu alte cuvinte sume importante de bani virtuali, inexistenţi, neproduşi puşi în circulaţie.
Nu s-a diminuat suma banilor, doar cash-flow-ul şi a ieşit la suprafaţă gaura creată de banii virtuali.
Cei care au bani acum au anumite oportunităţi. Căderea bursei le permite să cumpere acţiuni la companiile importante la preţuri mult diminuate sau chiar cumpărarea integrală a unor companii. Dacă o acţiune valora 10 lei, acum preţul lui este în multe cazuri sub jumătate. Chiar dacă continuă căderea, stric teoretic, la redresarea pieţei şi al economiei, aceste acţiuni şi companii ar trebuii să revină la valoarea lor anterioară.
Însă aici – cred eu – ajungem încet-încet la miezul problemei: sistemul s-a auto-devorat, trebuie înlocuit, este momentul schimbărilor în profunzime ci nu a soluţiilor de suprafaţă.

Momentan creşterile le au afacerile legate de internet şi telecomunicaţii, în special telefonia mobilă. Este oarecum ciudat, dar explicabil: lumea iluziilor şi virtualitatea reprezintă o fugă la fel de „salvatoare”, dar comodă şi la îndemâna ca şi credinţa…  Pe termen scurt – vorbind de 10 ani – aceste afaceri sunt şi vor fi extrem de profitabile, dar nu cred că vor scoate omenirea din criză ci este doar încă o amânare, o prelungire a agoniei.

Din acest motiv cred şi afirm că înfruntăm în primul şi-n primul rând o criză morală şi etică, partea financiară şi economică este doar vârful de lance.
Suntem în punctul minus al sinusului, creşterea vine, dar depinde şi de noi. Am interferat în mod negativ cu natura, am perturbat circuitele naturale…

Încerc să gândesc pozitiv. Admit că nu sunt deşteptu’ pământului şi n-am soluţia minune nici în buzunar, nici undeva în întortocheatul labirint al creierului. Sau – mai exact – încă n-am ajuns acolo. Unii spun că ne folosim numai 3 % din creier, speranţe (resurse) ar mai fi… 🙂 Deocamdată mă simt doar prins undeva la mijloc…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EC76b0VZQog&feature=related]

Adevărul

Posted on by — 8 Comments ↓

Mă trezesc buimac, cu oprirea obligatorie la baie, apoi bâjbâi drumul până-n bucătărie şi pun ibricul cu apă şi puţin zahăr la fiert să-mi fac cafeaua. Tot obligatorie. Mă abţin să-mi aprind prima ţigară, pornesc computerul, bag o boabă de strugure-n gură, muşc dintr-un biscuite. Totul este puţin automatism şi puţin haos, un film fragmentat şi ireal:

unicul adevăr este durerea.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=cefrrdRUid4]

Tastez mecanic, sorb din cafea, deschid câte o fereastră şi caut ceva…. În fiecare dimineaţă ceva, altceva, nu ştiu ce, uneori nici de ce, dar caut. Mă caut.
Ups! De unde ai căpătat aşa un link? Cauţi ceva ce nu există. 🙂

ups...404

404 Not Found.
Răspuns corect. 🙂 Modemul pâlpâie cu încăpăţânare, computerul bârâie enervant, sap prin el după ceva muzică, dar nu-mi place nimic la ora asta, n-am chef de nimic, las monitorul baltă şi merg în bucătărie să mai fumez o ţigară. Apuc din mers telecomanda şi dau pe VH1…Pink: Please Don’t Leave Me.

labirint 1

Funcţia primordială a jurnalismului este să informeze. Parcă ceva de genul acesta este formularea corectă din ce s-a lipit de mine din incursiunea (scurtă) în Jurnalism la Spiru Haret F.R.  …

Cui îi pasă întradevăr de adevăr?

Ieri am încercat să discut dintr-o altă perspectivă despre crima de la Timişoara, nu mă interesa nici sângele şi nici sexul din poveste, nu sunt nici jurnalist, nu fac nici presă, nu mă face nici mai fericit traficul, nici mai trist lipsa de interes… BlogRank: locul 1752… 1+7=8, 5+2=7, 8+7=15… 6. Poziţia mea în Zelist: 6342 6+3=9, 4+2=6, 9+6=15… 6 😆 Încă un 6, vă rog, să fiu bestial! Ştiam că am circa 6 cititori… 😆 😆 😆

trafic

Ok, care este adevărul legat de aceşti tineri? În prima zi s-a vorbit despre faptul că fata era un student eminent, a intrat la facultate cu 9.90, ieri am auzit că din 14 examene a obţinut notă de trecere doar la 6. Prima zi s-a spus că întâlnirea de la cămin a fost prima de acest fel, ieri se vorbea despre faptul că se prostitua de ceva vreme… Unde este adevărul?
Cum funcţionează presa dacă se discută despre senzaţional şi n-am auzit pe nimeni discutând cauzele ci nu doar efectele?
Da, nu se prostituează toate studentele, nici chiar toate tinerele nevoiaşe, dar multe o fac. Sunt împinse în faţă tragediile, prezentate faptele mai mult sau mai puţin obiectiv, dar ignorăm cauzele. Nu revin la disecarea sistemului, dar puroiul, infecţia este acolo.

Vorbeam cu o cunoştinţă despre cazul azilului pentru câini din comuna Băneasa. Îmi spunea că Iulia a adunat câini foarte bolnavi de pe străzi şi a încercat să-i pună pe picioare. Că nu are sponsori, nu are bani şi se luptă cu morile de vânt iar presa a prezentat cazul extrem de abrupt şi unilateral. Aleg să cred ce-mi spune un om ci nu ce văd la televizor şi ce citesc în presă… Şi – pentru a nu ştiu câta oară – ajung înapoi la sistem, la Stat-u care nu funcţionează. Fiindcă nu un om, nu ONG-urile au datoria să facă curat după gunoiul lăsat cu indolenţă de Stat. Nu sunt un anarhist, (încă) nu sunt nici suficient de fascist, dar indiferent de subiectul despre care discutăm, problemele pleacă mereu de la lipsa de reacţie a Statului, delăsarea şi superficiala formalitate cu care „rezolvă” orice problemă. Şi tot vorba prietenei: nimeni n-a zis, hai oameni (buni?) să facem ceva pentru câinii aceştia…
Statul tocmai prin faptul că nu are o faţă precisă, tocmai prin noţiune generală în spatele căreia se ascunde îşi ascunde şi ne-funcţionalitatea. Când ceva nu merge, mai pică câte un funcţionar împins în faţă, dar mecanismul rămâne neatins, se schimbă uneori câte o rotiţă, dar nu şi mecanismul de funcţionare.
Statul este invizibil şi această „calitate” face ca noi să spunem adesea: „dar ce pot să fac? Nu pot să fac nimic…”
Însă nu pot să nu văd câinii comunitari care se înmulţesc, mor de foame, se mănâncă între ei sau ne atacă, nu pot să nu văd bătrânii abandonaţi, nu pot să nu văd copii care mor prin spitale, nu pot să nu văd tinerele care ajung să se prostitueze. Fiecare individ este un mic univers, o poveste şi o tragedie, dar până una-alta trăim în societate, plătim taxe şi pentru asta merităm să primim ceva, să fim într-un fel… trataţi.

Nu ştiu care este „adevărul”, ştiu că de 7 luni nu-mi găsesc slujbă, ştiu că de 7 ani îmi neglijez dantura şi îmi cad dinţii, le ştiu pe ale mele, probleme adevărate sau false, reale sau imaginare… Şi ştiu că în final sunt singur.
Nu cred nici în Secretul, nici în Codul lu’ Moise, nici în Dumnezeu şi nici în Stat fiindcă ambii sunt la fel de prezenţi… Ca şi adevărul. Adevărul este dincolo de… no(r)i. 🙂

the_truth_is_out_there

Ca şi vina, adevărul îl vedem şi-l căutăm mereu în exterior…

Încă mai cred în mine şi că dincolo de lumini şi umbre, dincolo de labirint (poate) este ceva. Dincolo de imaginile din oglindă suntem tot noi. Goi.

labirint 2

Adevărul este exact ca un chestionar din Caţavencu de acum mulţi ani. Răspundeţi cu DA sau NU:
Iliescu este un preşedinte bun şi porcul un animal comestibil. 😆

[polldaddy poll=1838845]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=SmVAWKfJ4Go&feature=related]

ADEVẮR, adevăruri, s.n. 1. Concordanţă între cunoştinţele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realităţii în gândire; ceea ce corespunde realităţii, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. Adevăr obiectiv = conţinutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realităţii, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realităţii. Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 2. Justeţe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum.
(FILOZ.) real, realitate. (Noţiunea de ~.) 2. realitate, veridicitate, (livr.) veracitate, (înv.) veritate. (Există mult ~ în acest roman.) 3. autenticitate, exactitate, exactitudine, justețe. (S-a confirmat ~ul celor spuse de el.)
adevăr (adevắruri), s.n. Concordanţă între cunoştinţele noastre și realitatea obiectivă, veridicitate. – Mr. (aver). < Lat. vērum, probabil într-un compus de tipul *ad de vērum (Philippide, Principii, 96; DAR); cf. it. davvero (‹ *de ad vērum), sp. de veras. Puşcariu 24 (și REW 9262, Scriban) indică *ad ad vērum, care de asemenea ar fi posibil. Candrea se gândeşte la o formaţiune post-verbală, plecând de la *addevērāre; iar Pascu, I, 183, presupune direct un lat. *addeverum puțin probabil; ambele soluții fuseseră indicate de Candrea, Éléments, 169. La origine, adevăr a fost un adv., folosit și ca adj., uz care s-a păstrat până în sec. XVII; atuncea adevăr afla-ne-vom bogați (Coresi) (uz adv.), faţă de închinătorii cei adeveri (Varlaam) (uz adj.). În limba actuală, uzul adj. nu este posibil. Ca adv., se păstrează numai în expresia sacră adevăr zic vouă. Cuv. mr. provine dintr-un lat. ad verum. – Der. neadevăr, s.n. (minciună). Cf. adevăra.

Sistemul naşte monştrii, sistemul hrăneşte monştrii

Posted on by — 18 Comments ↓

Crima din camera 52 al căminului 2 Medicină din Timişoara a şocat opinia publică. O fată de 20 de ani, studentă în anul doi la facultatea Medicină şi prietenul ei, tot de 20 de ani şi student la Medicină au ucis şi tranşat un bărbat de 65 de ani. Dincolo de oroare faptelor – peste 50 de lovituri cu un cuţit cu o lamă de 17 cm şi tranşarea cadavrului – cazul ridică semne de întrebare asupra sistemului social şi nu numai.

Cât de normală, cât de funcţională este o societate în care o studentă este nevoită să se prostitueze pentru a se întreţine? Nu discut acum stric cazul de la Timişoara unde lucrurile încă nu sunt complet lămurite şi cercetările se află în plină desfăşurare ci despre un fenomen cunoscut şi tot mai răspândit. Văd în toate acestea – încă o dată – eşecul sistemului.

Nu ce au făcut copii este de discutat ci ce facem noi pentru copii.

Putem discuta despre cât de caraghios de mică este bursa, putem vorbii despre faptul că un loc la căminul studenţesc se obţine cu şpagă şi chiar şi-n condiţiile acestea sunt mii de demnitari care locuiesc în apartamente de lux sau case cu chirii mult-mult mai mici, putem vorbii despre educaţia propriu-zisă şi despre faptul că şcoala nu reprezintă nicio garanţie în obţinerea unui loc de muncă decent, puteam ajunge înapoi până la structura învăţământului şi putem discuta despre programa şcolară care de mult nu mai are nicio legătură cu realitatea din societate, cu cerinţele şi necesităţile pe care le înfrunţi la terminarea şcolii.
Putem discuta lipsa modelelor reale, lipsa reperelor morale sau lipsa soluţiilor viabile.
Putem să ne punem mii şi mii de întrebări legate de eşecul tuturor sistemelor din administraţia Statului, putem găsii şi anumite răspunsuri şi soluţii, problemele rămân: Statul de mult nu mai funcţionează în interesul cetăţenilor ci funcţionează pe seama lor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Ca6ERTxUCGw&feature=related]

Doamna Andronescu începe reforma la mijlocul sistemului: toţi absolvenţii de clasa a XII-a vor susţine un test de cunoştinţe informatice. Mi-am amintit că în ’90 când am dat admitere la Arte Plastice, secţia pictură la Cluj, primul examen eliminatoriu a fost la… limba şi literatura Română. Nu conta dacă ştii sau nu să desenezi, nu conta talentul ci literatura. Doar o babă ca Andronescu pentru care computerul este încă un mister şi o minune putea să gândească introducere testării cunoştinţelor de informatică.
În loc să se facă finalmente mult trâmbiţa reformă a învăţământului cu regândirea structurii programei şcolare şi introducerea unui nou sistem care să-l aibă în centru pe copil ci nu programa, abilităţile acestuia şi educarea şi dezvoltarea lui pe baza acestor calităţi ci nu o programă rigidă şi supra-încărcată, doamna Andronescu continuă să trateze cu sindicatele care evident au interesul să menţină actuala structură şi programă care le asigură pe de o parte un loc de muncă, pe de altă parte menţine pe posturi un număr semnificativ de profesori încremeniţi. Materii multe, număr mare de ore (adică programă încărcată) înseamnă o pâine de mâncat pentru un număr mai mare de persoane şi într-un an electoral doamna Andronescu nu-şi permite să devină şi mai antipatică decât este, aplecarea dânsei spre sindicate şi nu spre interesele copiilor este explicabilă, dar nu scuzabilă.
Cunoştinţele de informatică nu te pun la adăpost de la posibilitatea şomajului. Dacă pentru doamna Andronescu computerul încă este o minune, pentru majoritatea tinerilor din ziua de azi, nu reprezintă o curiozitate mai mare ca apa la robinet. Ca aceşti copii de astăzi să beneficieze de un viitor mâine, este nevoie de reforme reale, de o abordare nouă, de schimbarea completă a sistemului. Nu doamna Andronescu o să facă reformă şi – revin – nu este prima oară când constat că Statul nu serveşte interesul cetăţenilor ci reprezentanţii Statului îşi urmăresc propriile interese.

Tratarea efectelor şi ignorarea cauzelor ne caracterizează, face parte din cultura populară. Te doare măseaua: iei un calmant, da’ doamne fereşte să te duci la un stomatolog. Cam asta văd şi constat pentru a nu ştiu câta oară şi în ce se petrece în jurul nostru.
A fost săptămâna „bătăii rupte din rai”. Apar una după alta înregistrările cu bone care „aplică corecţii” copiilor pe care îi au în grijă. Imaginile au revoltat opinia publică, dar uităm că bătăile ca măsură „educativă” face parte din cultura noastră, este o metodă aplicată şi la care recurgem fără ezitare.
Am mai vorbit despre mituri şi mitocănii, despre cum vorbele se bat cap în cap cu faptele, cum poezia este totalmente ruptă de realitate. Ne place, nu ne place, suntem aşa cum suntem şi măturatul gunoiului sub preş şi ascunsul după vorbe, nu ne foloseşte la nimic. Nu cred că putem pretinde unei bone – necalificate – să se comporte altfel decât o facem şi noi. Pedepsele ca statul în colţ – eventual în genunchi şi cu mâinile ridicate – sau trasul de urechi, bătaia cu făcăleţul au făcut parte din arsenalul părinţilor, bunicilor noştri şi le-am moştenit inevitabil. Nu ne miră când vedem pe stradă o mamă sau bunică care ţipa sau îşi mai lovea copilul. Numai cine nu este părinte nu ştie cât de obositor este un copil şi doar ipocriţii nu recunosc că s-au mai pierdut cu firea. Legislaţia nici în acest caz nu funcţionează, nu ţine cont nimeni de ea, tradiţia şi obişnuinţa au câştig de cauză. Soluţia? Educaţia, evident. Educaţia care în continuare rămâne-n aer…

Şi putem discuta corupţia. Nu doar Spiru Haret este o fabrică de diplome: şi în învăţământul de stat se dau şpăgi pentru promovarea examenelor, se dau şpăgi la obţinerea diplomei sau licenţei. Vrei o slujbă bună: dai şpagă. Sistemele interferează, sunt toate corupte şi avem în faţa noastră un balaur cu mii de capete, este inutil şi ineficient să tai un singur cap fiindcă cresc alte două în locul lui…

Agricultură nu se mai face, industria este pe patul de moarte şi din perfuzii sug tot lipitoarele, asistenţa socială este mai mult pe hârtie decât în fapt, şcoala nu formează ci deformează caractere…

Nimeni din cei responsabili nu-şi asumă nicio responsabilitate şi mereu cei din înaintea lor poartă toată vina. Este un carusel din care nu vor să iasă şi atâta timp cât mai este un ciolan cât de mic de ros, nici nu o să iasă. Dar ce ne facem când chiar nu o să mai fie nimic de făcut?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PynWTLeUJRA]

Orele strănutului pe blog: deschis 24 din 24

Posted on by — 18 Comments ↓

Mă amuză cum ajung unii la mine căutând „orele strănutului”, wisterol sau diabonal, dame de compania sau te miri ce altceva. Blogul ca o farmacie. 🙂 Mai aveţi compensate? Cauţi ceva şi dai – mai tot timpul – de cu totul altceva. Aspirina care nu te face să transpiri. Sau – dimpotrivă – transpiri fără să mai iei aspirina şi să-ţi găurească stomacul. Tamponată? Zici tu? Şifonat, prietene, doar şifonat. Toate au un capăt undeva şi vine momentul să pui punctul unde îi este locul. Cauţi un ciocan, îţi baţi bine cuiul în cap şi agăţi blogul de el. Eşti ecologist – dă atât de bine! – stingi lumina şi pleci la un picnic cu maşina la marginea drumului… şi laşi în urma ta un morman de deşeuri nereciclabile. Plastic.
Blog de călător, turist rătăcit într-o lume „All Inclusive” dar mai ales exclusiv… Margini şi marginalizaţi. Neînţelesul din noi şi-a înghiţit limba şi stă pitit în debara atârnat de scheletele ascunse. Cred că n-a rămas nimic nespus.
N-a mai rămas nici un sentiment împăturit în batista parfumată, n-a rămas nimic neatins, n-a rămas nici un strop de vis la fundul paharului. Îmi vreau banii înapoi: nu-mi place spectacolul.
Am obosit. Am muşcat şi mi-am rupt dinţii. Mă învârt în cerculeţele mele de fum până ameţesc. Îmi amintesc vag de copilărie, de ochii daţi peste cap urmărind un punct undeva-n urmă, fascinaţia de a te vedea din exterior. Dar acum parcă nimic nu mai fascinează. Dansezi pe sfoara invizibilă din cuvinte răsucite şi te arunci în gol. Adică nu văd unde aş putea ajunge şi nici nu mai înţeleg de ce aş vrea să ajung acolo sau oriunde aiurea altundeva? Gânduri împrumutate şi atârnate de etichete prefabricate în umbra unui blogroll politicos. „Vreau şi io un comment, please!” Sau: „votaţi-mi şi mie motanul!”
Blogul toaletă unde verşi totul din tine şi laşi uşa întredeschisă să vadă şi publicul ceva. Puţin pornO TV, puţin senzaţional, 10% adevărat şi mult playback, ceva copy/paste. Sex fiindcă vinde orice.
Blogul corporatist, militant, subliminal. „Pentru o dantură sexy, beţi Cola şi mult Pepsi!” 😆
Blogul xerox: iei puţin din toate şi faci o ciorbă. Un puzzle… fiindcă eşti deşteptu’ blogului. Croşetezi frumos. Succes garantat. Celebrii anonimi al digitalului cenuşiu. Şi blogul văr: cel de împroşcat noroi.
Blogul de breşă sau blogul elitist. De obicei un loc unde doi se ceartă şi al treilea se bagă ca musca-n lapte.
Blogurile hi-hi-hi şi ha-ha-ha unde totul este roz, poate să ningă, poate să plouă, nimeni nu ne zice nouă!
Blogurile cu copii. Da, da, da, acestea sunt cele mai simpatice: ah, îl doare burtica, ce să fac? Nu, al meu este cel mai frumos! Ba al meu este un geniu: la şase ani îşi schimbă singur pampersul! 😆

Blogul Emo: daţi-mi vă rog un blog, vreau să-mi tai venele! 😆

Blog diluat, blog diletant, blog disident, blog disonant, blog diminuat, blog minat, blog mimat, blog mono, blog bi, blog de blog… Blog de artist: fiţe. Blog de moft. Blog de tras pe nas, de spart vena. Blog să fie, blog de umplutură… Plictiseală mare monşer! Blog de dat cu (cu 😆 ) mucii-n fasole, cu băţul în baltă sau blog de dat cu capul sau în cap cu bâta. Undeva ceva tot crapă… Rock’N’Roll.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IaCXxqRNNcc]

Rabla şi maşina nouă

Posted on by — 8 Comments ↓

Am un vecin, de când a dat căldura, meştereşte la maşină. În timpul săptămânii cum vine de la muncă, se schimbă, probabil bagă la repezeală ceva-n gură apoi fuga jos la maşină şi până se lasă bezna, nu-l mai scoţi de sub ea. În week-end-uri de cum dădea soarele şi până apunea, vecinul era la datorie, sub capotă sau sub maşină. Omul are nevastă, acum a născut femeia şi al doilea copil, dar maşina e pe primul loc. Şi mereu se găseşte ceva de reparat la ea, deh, nu e nouă.

Acum câteva săptămâni a dispărut maşina veche şi omul şi-a cumpărat o maşină nou-nouţă. Mi-am zis, gata cu chinuiala, s-a terminat cu meşteritul la maşină, deh, nevastă, copil plus noul venit bebeluş, sunt şi alte lucruri pe lumea aceasta decât maşina şi iar maşina.
M-am înşelat. Câteva zile stătea şi o privea, mai dădea câte o frunză căzută pe ea şi discuta înfocat cu vecinii ce super afacere a făcut, ce chilipir a fost şi ce super vehicul şi-a tras la doar câteva mii de euro. Apoi încet-încet a început cu ştersul maşinii seară de seară, a spălat-o, a lustruit-o, a frecat-o. Îi pune husa – rămasă de la maşina veche şi cam mică pentru cea nouă – apoi o dă jos şi mai şterge undeva ceva numai de el văzut. Şi aşa merge de atunci. Ba o spală, ba o şterge, ba o lustruieşte, mai reglează ceva la uşi sau la geamuri, mai spală o dată plăcuţa de înmatriculare. Şi acum e la maşină şi freacă portierele cu o periuţă de dinţi.

Nu s-a schimbat nimic.
Şi să nu-mi spuneţi că adulţii nu se joacă!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-9JuAx_CB6o]

Animal Rights şi alte povestiri din pădurea gri

Posted on by — 10 Comments ↓

Între toate poveştile una mai cutremurătoare ca cealaltă, aproape că a trecut neobservată cazul câinilor lăsaţi să moară de foame în comuna Băneasa, judeţul Giurgiu. În anul 2009, secolul XXI, la doi paşi de o pretinsă capitală europeană, câinii sunt lăsaţi să moară de foame, se mănâncă între ei. Şi nu în stradă, la gena din spatele blocului sau pe câmp ci în cadru organizat, într-un pretins adăpost, sub patronajul unei asociaţii declarate pentru protecţia animalelor. Nu ştiu în ce măsură Iulia Căpăţână poate fi numit om…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ITO2zFpB__o]

Ce este poate şi mai şocant – în condiţiile în care ceva ne mai poate şoca sau surprinde – este faptul că asociaţia cu pricina, „Zdreanţă”, anul trecut a mai fost implicat într-un scandal similar la un adăpost din localitatea Jilava. Cumva mă depăşeşte cum mai poate funcţiona o asemenea asociaţie şi această persoană încă este-n libertate?
Pare inexplicabil şi faptul că aparent în noul caz apărut la Băneasa nimeni nu ştia nimic despre adăpostul ilegal amenajat pe un teren care nu are proprietar. Cât de mare este haosul şi până unde se întinde indolenţa umană?

Ştirea prezentată de Realitatea însă nu este un caz singular. Vrem – nu vrem, ajungem înapoi cu discuţia la Stat, la legislaţie şi la totalul eşec al sistemului.
Avem încă o dovadă a unui sistem de stat supra-dimensionat, greoi şi ineficient, a unei legislaţii cu multe lacune şi chiar şi aşa, bună/proastă, o legislaţie care în cele mai multe cazuri nu se aplică.
În ceea ce priveşte capitala, constat că programul de sterilizare al câinilor comunitari a dat rateu absolut.
Citeam în Cotidianul din martie: „Maidanezii de pe strada mea cu cât sunt castraţi mai des, cu atât se înmulţesc mai cu spor.” La prima vedere pare o ştire amuzantă, dar lucrurile chiar aşa se petrec! Eu mă gândeam să încercăm şi invers: să castrăm oficialităţile şi politicienii! 😆
În jurul blocului din Rahova unde vieţuiesc cu stoicism, cred că numărul câinilor şi al pisicilor a crescut cu cel puţin 10 ori doar în ultimele luni. Animalele sunt pline de paraziţi şi… mor de foame sub ochii noştri…

000100020003000400060007

Aproape paradoxal, pe un alt post de televiziune, PRO TV am văzut o altă ştire cum Garda de Mediu a intervenit şi confiscat nişte urşi crescuţi într-o casă din Pantelimon. Chiar dacă condiţiile în care aceste animale erau crescute nu se ridicau la cerinţele şi necesităţile impuse de lege, erau crescuţi şi îngrijiţi cu dragoste…
Uneori sistemul intervine parcă anapoda, alteori închide ochii, întoarce spatele când ar fi nevoie de măsuri ferme. Animalele trebuie ocrotite de pericolul pe care-l reprezintă oamenii…

Vorbeam despre aparatul de stat ineficient, supradimensionat şi încremenit. Despre acest sistem a vorbit ieri şi preşedintele Băsescu şi a spus că trebuie redus cu 20%. Clasa politică, presa şi sindicatele au reacţionat zgomotos, dar Băsescu are dreptate: nu profesorii, asistentele sau (micii) funcţionari de la ghişee sunt vizaţi ci frecangii de birou din aparatul guvernamental. Ceea ce nu a luat preşedintele în calcul, este că aceştia s-au baricadat şi s-au blindat cu tot felul de clauze de reziliere şi trimiterea lor în şomaj pe lângă şomajul legal înseamnă şi o serie de plăţi compensatorii de care statul în condiţiile actuale este incapabil. Cumetriile păguboase trebuiau eliminate cu mult timp în urmă, dar – nu-i aşa? – asta ar fi însemnat reformă reală ci nu doar simpla mimare care se petrece şi perpetuă de 20 de ani în România. Securişti am fost, securişti mai suntem! Şi-mi amintesc acum de ce spunea Un Şoricel, arătăm cu degetul spre Moldova, dar n-am fost capabili să ne facem curat în propria ogradă şi suntem conduşi de aceeaşi foşti activişti care acum au ifose democratice şi spirit capitalist.
FMI-ul însă este mai indulgent: dacă se realizează măcar o scădere de 2% a cheltuielilor şi scăderea economică nu o să depăşească 8%, ei consideră că ne aflăm încă-n grafic. Dacă mă gândesc că guvernul boc a plecat de la premiza unei creşteri economice de 2% şi că mulţi experţi consideră şi scăderea ci doar 8% o ţintă mult prea optimistă şi vorbesc despre o scădere reală cu două cifre… mă apucă ameţeala.

Din ciclul „Am întâlnit şi români fericiţi” astăzi: Dinu Patriciu. „Criza nu există” afirmă acesta în paginile ziarului Adevărul , din care-mi permit să citez:
”Citeam zilele trecute „Confesiunile unui bancher  toxic“ (de fapt, în original „pourri“, adică „putred“). Cărticica e o alcătuire repezită a cuiva după ce a primit un şut în fund din partea sistemului a cărui rotiţă a fost o viaţă întreagă. O astfel de întâmplare e întotdeauna un pas înainte către lupta de clasă. Omul dezvăluie toate relele din interiorul marilor instituţii financiare vinovate de criză prin inconştienţă şi lăcomie. Dincolo de oameni, caractere şi vorbe, se ascunde un mare adevăr.
Darwin n-avea dreptate. Nu funcţia dezvoltă organul, organismele birocratice îşi găsesc noi şi noi funcţii. Creşterea e scop în sine. (…)
Sprijinită pe modele statistice, matematica înăbuşă viaţa. Baloanele instituţionale plutesc agăţate de cer. Pierd legătura cu realitatea. Atunci când imprevizibilul se produce, revenirea pe pământ e brutală.”
Frumoase gânduri, frumoasă formulare, treaba este că sună totuşi ciudat din gura unui individ care s-a îmbogăţit dubios de repede şi inexplicabil de mult tocmai pe seama afacerilor încheiate în mod extrem de păgubos pentru Stat… Şi un alt sistem teoretic independent – Justiţia – îl scpală şi-l scoate sistematic cu basmaua curată.

Sper să-l citească şi să-l aprobe (aplaude) şi cei peste 1.800 de angajaţi ale unor firme din judeţul Prahova care vor fi disponibilizate în trimestrul al treilea al acestui an…
Cinism?

Pomeneam în titlu de „pădurea gri”, de oraşul în care trăim şi ne sufocăm. Citeam undeva că acum 20 de ani 60% din suprafaţa României era acoperită de păduri iar acum suprafeţele împădurite sunt sub 30%…
Suntem o specie minunată! Sper că pe cale de dispariţie…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gzMu6ugTNfA&feature=related]