Ruby îmi spunea acum o săptămână: „pare un colţişor interesant de văzut şi explorat”. Acum aş adăuga, un colţişor de paradis şi…paradoxuri. Coexistă un Egipt de vis, de basm, de 1001 de nopţi şi un Egipt real, izbitor, crud şi care eclipsează cel mai teribil grotesc. Sunt multe de povestit, la unele lucruri am să revin, tot grupul nostru a fost extrem de impresionat şi acest lucru ia impresionat şi pe egiptenii cu care am luat legătura, ideea ar fi să facem ceva pentru copii egipteni, vom încerca să strângem măcar haine şi jucării într-o primă fază şi să încercăm să le trimitem unor familii nevoiaşe şi unor organizaţii non-guvernamentale. Lângă hotelul de lux, reciful de corali, apa incredibil de curată şi peştii care înoată lângă tine, la nici doi paşi, peste gard, realitatea este foame şi mizerie. Un contrast ţipător de care se pare că majoritatea turiştilor nu par deranjaţi, întorc pur şi simplu capul. Pe noi ne-a izbit, asta poate şi prin prisma faptului că din grupul nostru – 9 adulţi şi 3 copii – 2 sunt de profesie asistenţi sociali… Însă nu trebuie să fi sociolog să realizezi diferenţa dintre sărăcia de la noi şi ce am găsit în Egipt.
Dar despre asta o să mai vorbim.

Îi mulţumesc şi lui Lilith pentru sfaturi şi informaţiile despre Egipt, chiar dacă le-am citit abia acum la sosire… 🙂

Am plecat sâmbăta, 23 ianuarie de pe ex-Otopeni cu ceva întârziere, dar a fost un zbor lin, fără probleme şi în mare parte am recuperat toată întârzierea pe parcurs. Stewardesele au fost foarte amabile, am primit sucuri, apă minerală, cafea şi ceai, o porţie de orez cu 3 cuburi de piept de pui şi un mic desert, dar nu călătoream să ne îndopăm! Pentru mine a fost primul zbor, dar a fost absolut ok. M-am mirat de cât de mulţi români au optat pentru o mini vacanţă-n Egipt pe timp de iarnă. Lume pestriţă, pensionari, tineri teribilişti, familişti, cupluri la 40-45 de ani şi… amanţi. 🙂
Dacă la Bucureşti erau -7 grade, la Sharm el-Sheikh la ora 11 erau +24. 😀 Vama şi formalităţile au durat destul de mult, viza costă 15 $ de persoană, dar una peste alta, egiptenii s-au arătat destul de amabili, n-au fost probleme. Ne aşteptau două autocare şi 2 ghizi ai firmei Tez Tours, am fost împărţiţi pe grupuri în funcţie de hoteluri. Drumul până la Savita a durat cam 15 minute, ne-au surprins desele baraje ale miliţiei/armatei şi gardurile de beton cu cioburi în vârf.
Savita este un hotel construit recent, în 2005 şi încă se mai construiesc corpuri suplimentare, vile adiacente şi porţiuni de plajă. Chiar dacă la prima vedere – şi mai ales în fotografii – arată destul de butucănos, în fapt Savita este chiar un hotel cu un oarecare stil, are o căldură familiară care contrastează plăcut cu dimensiunile sale (369 de camere), cu spaţiile largi.
La recepţie a fost îmbulzeală, am fost sfătuit să strecor 10 $ în paşaport pentru o cameră mai bună, aveam numai bancnote de 100 şi o singură hârtie de 5, am „sacrificat-o” pe aceasta. Ni s-a spus că vom primii camerele abia la ora 14, aşa că îmbrăcaţi bine de iarnă, ne-am înfipt pe terasa centrală cu bar şi ne-am răcorit cu bere. La ora 13 ne-am mutat în sala de mese şi am luat prânzul. Faţă de ce am găsit în Turcia anul trecut, sortimentele de mâncare au fost mai puţin diversificate şi spaţiul lor de expunere foarte restrâns, astfel se crea înghesuială şi s-a cam stat la coadă, dar nimic din prostiile citite pe net nu s-au confirmat. La primul prânz am mâncat un escalop de vită delicios, zilnic puteai opta între o supă cremă şi o supă de legume, garnitură aveai mereu orez, cartofi sau diverse paste, era un colţ de pizza şi un colţ Egiptean unde găseai tot felul de preparate din vită, oaie sau peşte, aveam salate şi fructe. Mai ales unii bucureşteni s-au plâns de meniu, ca să citez „se aşteptau să fie serviţi regeşte”, da’ „io” zic că astea-s fiţe, la 200 de euro cât a costat practic cazarea şi All Inclusive-ul pentru o săptămână (restul de 114 euro fiind biletul de avion), totul a fost mai mult decât satisfăcător. Pe ăştia cu figuri i-aş trimite la Vama Veche să vedem în ce condiţii se cazează şi ce pot să mănânce şi să bea 7 zile de banii aceştia! Mâncarea însă în general a fost bună, puţine lucruri n-am gustat, de exemplu mezelurile nu mi-au câştigat încrederea şi nici crenvurştii, dar era brânză, caşcaval, miere, tot felul de gemuri, ouă. Dimineaţa se făceau ochiuri, omletă şi clătite pe loc, în faţa ta, tot timpul găseai mere, pere, pepene galben, mandarine şi banane, produse de patiserie şi tot felul de prăjituri. Eu nu sunt de fel foarte mofturos iar modul de gătit arăbesc nu este foarte diferit de cel ardelenesc, însă cred că nimeni nu moare de foame cu ce găseşte acolo. Băutura. Votcă, brandy, whisky, rom, gin, sucuri, vin şi bere. Toate egiptene, mai ales tăriile de proastă calitate, dar gurgitabile şi acestea. 🙂 Problema era că ţi se dădea un singur pahar. Adică nu puteai să mergi să ceri 6 beri să duci şi la prieteni. Într-o seară era să-l iau de gât pe unul din băieţi că a stat nevastă-mea la coadă pentru 2 pahare de suc, eu cu fi-meu stând mai deoparte să nu-l calce-n picioare ruşii pe pitic iar bou’ n-a vrut să-i dea decât un pahar de suc. Dar cu 10 $ şpagă pe seară, acelaşi ospătar îţi aducea toată băutura din lume direct la masă fără să mai stai la coadă şi 10 $ în cazul grupului nostru de exemplu nu era un capăt de lume. 😀 Şi aici, diferenţa faţă de Turcia este că dacă la turci dai 10-15 $ şpagă în prima zi, nici dacă-l baţi nu-ţi mai acceptă alt ciubuc, cât timp egiptenii întind mâna zilnic… Ospătarii cel puţin. La barul de pe plajă de exemplu zilnic le strecuram 1 $ ospătarului să ne dea bere câtă ceream şi-n pahare mai mari… Ha ha ha! 😆 În schimb cafeaua este oribilă! În sala de mese te serveai cu „American Coffee”, un fel de cafea la filtru extrem de slabă şi-n rest la bar găseai pliculeţe de ness, însă am dus lipsa unei cafele adevărate. Pe o terasă-n oraş am băut cu 3 $ o cafea, dar tot apă chioară a fost şi-n final, la întoarcere, în aeroport am băut un expresso adevărat, e drept a fost 5 $ în sala pentru fumători.
În hotel se intră la etajul 7 din 8. La acest „parter” este recepţia, sala de mese cu o terasă imensă spre mare, o sală de conferinţe, este un restaurant şi un bar pe bani, internet cafe compus din 2 computere ( 😆 😆 😆 ), sunt birourile agenţiilor de turism, magazine şi-n centru o terasă deschisă cu barul care uneori seara funcţiona şi ca discotecă.
Noi am fost cazaţi în camera 1403 la etajul 4. Tot ţărmul în aceea zonă este stâncos, s-a săpat practic acel spaţiu imens până la nivelul mării în aceea stâncă, din acest motiv este sus parterul, interesantă abordarea. Camerele foarte spaţioase, în cele 2 paturi încap lejer şi 3-4 oameni, baia era dotată cu vană, camera avea o terasă măricică cu vedere la mare. Decorat drăguţ, am fost încântat. O parte din prietenii noştri au fost cazaţi în una din clădirile de lângă corpul principal, un bloc de două etaje, camerele sunt identice cu cele din hotel, doar la baie este doar cabină de duş în loc de cadă.
N-am pierdut vremea, ne-am dus pe plajă.
Dacă aerul avea 24 de grade, apa avea 23. Nu pot să vă descriu cât de curată, transparentă este apa, vezi la 2 metrii fără probleme prin ea, se văd coralii, nu sunt alge deloc şi peştii înoată lângă tine ca într-un acvariu. Incredibil! Intrarea-n apă se face de pe un ponton, asta pentru a proteja coralii. Pontonul în funcţie de condiţiile meteo uneori se balansează destul de puternic, într-o după-masă l-au şi închis din cauza valurilor mari, trebuie să fi atent cum păşeşti pe el. Plaja este şi ea în trepte, malul este destul de abrupt şi stâncos, sunt două locuri pe unde puteai intra direct în apă, însă sunt semi închise, e pus un semn de interzis însă paznicii cam întorc capul şi te mai gonesc din când în când mai mult formal. În schimb este interzisă hrănirea peştilor şi ruperea coralilor şi la asta evident ţin cu sfinţenie. N-ai voie să aduni scoici, corali nici dacă-i găseşti morţi pe ţărm, la vamă dacă te găsesc cu aşa ceva amenda este între 300 şi 1000 de euro, suma este în funcţie de toanele vameşului iar marfa se confiscă, poţi risca şi o interdicţie pentru Egipt. În schimb poţi cumpăra corali şi scoici prelucrate de localnici, cu acestea nu sunt probleme.
Turişti. Foarte mulţi ruşi şi cum spuneam, surprinzător de mulţi români pentru vremurile de criză, însă preţul fiind atât de mic, lucrurile au totuşi sens. Şi doar pentru ideea de a te lăfăi în mare şi la plajă-n ianuarie, în toiul iernii şi tot merită experienţa! În rest, ceva englezi, francezi, câţiva nemţi şi în ultimele zile au venit un grupuleţ mai consistent de italieni. Tot personalul vorbeşte rusa, cu alte limbi te înţelegi mai greu cu ei… 😆
Soarele apune pe la 4 jumătate, 5, este totuşi iarnă şi-n Egipt, iar când apune se răceşte simţitor, temperatura coboară la 14-16 grade destul de brusc. Răsăritul este pe la 6 dimineaţa, pe la 7 deja este cald din nou, însă ziua este totuşi scurtă, doar 10 ore.
Distracţii. Poţi merge-n oraş, sunt cluburi, cafenele şi un bazar, însă mai interesante sunt ofertele agenţilor de turism şi servicii. Noi ne-am împrietenit cu Adam, un băiat simpatic, vorbea bine şi engleza şi ne-a făcut oferte bune, reduceri substanţiale. Dacă de exemplu Tez Tours ofereau drumul la Cairo cu autocarul la aproape 200 de dolari, Adam ne-a furnizat exact acelaşi pachet la 65 de dolari. Tez sunt cei mai scumpi şi serviciile sunt identice indiferent de operator. De Moise n-aveam chef, în schimb au fost multe pensionare care au venit pentru exclusiv pentru el. 😀 Asta nu înseamnă că nu merită excursia pe muntele Sinai şi la mănăstirea Sfântei Caterina. Data viitoare! 😀 Nici la safari n-am fost, dar cei care s-au dus din gaşca noastră au spus că a fost fain. Am ratat şi o plimbare cu barca la insula Tiran, asta chiar merită, o oră costă 100 de dolari, a doua oră – în caz că vrei să-ţi prelungeşti şederea – costă 80, în barcă încap 2 cupluri – la acelaşi preţ – aşa că merită să te combini. Insula Tiran are plajă superbă de nisip şi plaja privată îţi conferă intimitate maximă, vine Valentine’s Day-ul, o mică vacanţă-n Egipt cu o astfel de „escapadă” este o idee genială şi face toţi banii! 🙂
Dacă duminică ne-am lăfăit la soare şi-n apă, luni pentru 45 de Dolari de persoană – mai puţin copii – ne-am dus la scufundări în faimosul Parc Naţional Ras Mohammad. La banii aceştia, cu o barcă am fost duşi în 3 locaţii pentru scufundări sub supravegherea unor instructori profesionişti. Primele 2 locaţii au fost în incinta parcului cu durate de 30, respectiv 40-45 de minute iar a 3-a, în afara zonei ocrotite, într-un loc liniştit cu program de voie de circa o oră, o oră jumătate. Dacă n-ai echipament poţi închiria la mal, dar au şi băieţii pe barcă. Ochelarii sunt 3 Dolari pe zi, de cumpărat găseşti produse de calitate la 15-20 de Dolari. Nu doar merită, dar este obligatorie investiţia, sub apă descoperi o lume fascinantă, nu doar coralii minunaţi, dar zeci de specii de peşti absolut splendizi. A fost o zi cu vânt mai puternic, pe barcă ne-am cam zguduit, din 9 adulţi 6 au şi dat afară plus am cam îngheţat toţi, luaţi-vă haine mai groase cu voi şi prosoape suplimentare. Masa s-a servit pe barcă, a fost ok, intră-n preţ. Toată tura a durat cam 7 ore, am plecat la 9 dimineaţa şi am revenit la hotel pe la 4 după-masa. Pe barcă era şi un camera-man profesionist care a filmat toate momentele importante din excursie şi pentru 30 de Dolari făcea un montaj din material la care se adăugau filmări subacvatice din parcul Ra’s Mohammad, dar şi un filmuleţ cu un tur complet al Egiptului, un DVD cu o durată totală de 2 ore. Dacă ruşii şi englezii de pe barcă l-au refuzat, noi l-am comandat. 🙂
Parcul Naţional Ra’s Mohammad este la 12 km de Sharm el-Sheikh, punctul sudic al peninsulei Sinai unde se întâlneşte Golful Arab cu Golful Sued, loc în care apa are o adâncime de 700 metri. Este zonă protejată din 1983 şi a devenit punctul de atracţie al zonei fiind cea mai mare atracţie turistică şi principala sursă de venit din zonă. Parcul are o suprafaţă de 480 km² din care 345 km² sunt pe apă. Un adevărat paradis!

Egiptul este o democraţie mai mult formală, Mohamed Hosni Mubarak este un fel de Ceauşescu, este preşedinte de 28 de ani şi chiar dacă oficial puterea este împărţită între preşedinte şi prim-ministru (din 2004 Dr. Ahmed Nazif), practic toată puterea este-n mâna lui Mubarak.
Localnicii n-au acces în zona hotelurilor cu excepţia angajaţilor, dar şi turiştii au o libertate limitată de mişcare. Puteam ieşii cu taxiuri sau microbus-uri în oraş, însă în afara oraşului doar în excursii organizate sau cu o aprobare specială de la Poliţia locală. Nu poţi să închiriezi o maşină şi să pleci de capul tău… Sunt filtre militare la tot pasul.
Sărăcia este izbitoare. Mereu m-a preocupat cum o civilizaţie avansată şi măreaţă cum a fost şi cea din Egipt a decăzut în mod misterios şi au ajuns codaşe, sub dezvoltate. Din ce am vorbit cu localnicii, autorităţile nu se implică în nimic, protecţia socială este noţiune necunoscută şi drama sutelor de mii de nenorociţi, oameni fără adăpost, fără venituri, fără minimul de sub-existenţă ne-a impresionat.
Nu ştiu ce putem face efectiv, dar cum spuneam, vrem să facem ceva.
Eu nu m-am dus în excursia la Cairo, dar a fost aparatul meu foto şi David. Nevastă-mea a fost aşa impresionată de o femeie cu o grămadă de copii de i-a dat toate hainele de schimb al lui David şi unor copii de pe stradă mâncarea. Ce este trist – şi înspăimântător – este că nu sunt zeci cum mai vezi şi la noi, sunt mii, sute de mii la tot pasul. Întâmplător, joi când ei erau la Cairo iar eu la masa de prânz, mă gândeam ce risipă este totuşi şi All Inclusive-ul… Lumea îşi umple farfuria de dă pe afară apoi lasă jumătate în ea. În fapt mă gândeam la mâncarea rămasă neatinsă şi de ce nu se face lângă hotel o cantină de ajutor social…

David şi-a descoperit un nou idol: Pamut. Adică Tut-ankh-Amon. 🙂 Mi-a explicat şi că soţia lui Pamut avea doar o ureche, chestie pe care nu ştim de unde a scos-o. Tutankhamon (1341 î.Hr. – d. 1324 î.Hr.) a urcat pe tronul Egiptului la vârsta de 9 ani şi a fost ucis la vârsta de doar 18. Nu se ştie cu exactitate cine l-a ucis, suspectă este şi soţia sa, Ankesekhamon, dar şi Ay, succesorul său la tron. A făcut parte din făcând parte din aşa numitul Noul Regat, dinastia a 17-a, numită şi Epoca de aur a faraonilor. Notorietatea s-a post-mortem se datorează în mare parte faptului că mormântul său de lângă Teba, din Valea Regilor a fost descoperit de britanicul Howard Carter în 1922 şi astfel este singurul mormânt al unui faraon care timp de 3.200 de ani a scăpat nejefuit.

Joi mare parte din gaşcă s-a dus în excursia de la Cairo, eu m-am odihnit şi am terminat lecturarea cărţii de concediu: Pascal Bruckner „Iubirea faţă de aproapele”. Poate o să povestesc şi despre asta.
7 zile au trecut ca 3… vacanţele sunt parcă mereu prea scurte şi admit, încă sunt buimac, ameţit, probabil aş mai putea povestii multe. Nu-mi iese din cap nici imaginea peştilor de lângă noi din apă – parcă o armonie firească a omului cu natura care pare tot mai fantastică, ireală – şi nici sărăcia oamenilor locului, o tristeţe amestecată cu revoltă şi acea furie pe care o simţi când ceva este atât de nedrept şi nici nu ştii ce ai putea face. Sper să putem face ceva, dar sunt conştient că nu sunt nici Crucea Roşie, nici O.N.U…

Întoarcerea a fost cam de calvar. Am plecat ieri dimineaţă la 9 de la hotel, urmând să decolăm la ora 11 şi un sfert cu o cursă Tarom. La aeroport am fost anunţaţi că există o întârziere de 3 ore, apoi au spus 30 de minute, apoi două ore jumătate şi iar 3 ore… În final pe la 13 jumătate a sosit avionul, ne-am îmbarcat, dar surpriză, cică aveam 2 pasageri întârziaţi de aşteptat! Pasagerii s-au certat cu stewardesele, stewardesele nu prea aveau răspunsuri şi nici nu au reuşit să comunice prea convingător, a intervenit şi pilotul, dar tot degeaba. Acesta din urmă ne-a ameninţat că la 5 iese din tură şi ne lasă baltă…ha ha ha! 😛 😛 😛
În final am decolat pe la ora 16 şi la ora 19 am ajuns la Bucureşti. A durat mai bine de o oră descărcatul bagajelor aşa că în final, acasă-acasă am ajuns după ora 21, au fost 12 ore cam obositoare.

Sper să mă mai întorc în Egipt, dar acum am să mă întorc la treabă. 🙂 Am făcut peste 2000 de poze, am selectat 471 să vedeţi o mică parte din ce am văzut, dar nici o imagine nu este nici măcar o frântură faţă de lucrurile văzute acolo.

Mare shopping n-am făcut, câteva atenţii pentru rude, mi-am cumpărat o eşarfă, m-am întors cu câteva pietricele în buzunar. 🙂 La trei persoane ai dreptul la 60 de kg în cală, noi am avut nici 20… 😛

Egiptenii vor să transforme zona într-o rivieră după modelul Antalia însă mai au ceva de lucrat cu serviciile, însă oferta naturală este fascinantă. Nouă cameristul ne-a sustras cei 25 RON lăsaţi de rezervă într-o gentuţă de cosmetice-n cameră cu toate că l-am “premiat” cu 5 Dolari şi în penultima zi, în timpul mesei de prânz cineva ne-a uşurat şi de un prosop ce ne-a mai costat 15 Dolari, dar asta e, se mai întâmplă… 🙂

8 zile am fost rupt de realitatea flăcărilor mov, al celor minus 20-30 de grade, al noului dopaj a lu’ Mutu… Ajuns ieri seară în Piaţa Unirii, eram cu căştile în urechi când m-a “interceptat” o puştoaică frumuşică, cu părul vopsit roşu şi pearcing în buze. Mi-a spus ceva din care am înţeles doar că-mi cere bani, i-am spus că mai am doar o hârtie de 1 RON, m-am scormonit de portofel şi i-am dat-o. Mi-a mai spus ceva din care am înţeles doar că mi-a mulţumit că am ascultat-o – ce din cauza muzicii din căşti nu era adevărat – şi am mai înţeles cuvântul “ţigări” aşa că m-am căutat prin buzunare şi de pachetul de ţigări şi i-am dat câteva…

Bine v-am găsit. 🙂