Gulaş de criză

Trăim vremuri tulburi ori unde privim sau din ori ce unghi am privii. Nimic şi nimeni nu mai este sigur sau în siguranţă. Nici măcar ce bagi în gură sau ce tragi… în piept. Na! Că era să zic (alt)ceva. Dragostea, cică, trece prin stomac cu un mic ocol prin cămară, frigider. Asta dacă în prealabil am făcut piaţa sau a mai rămas ceva cât de cât din ultimele cumpărături.
După o săptămână de ros „pe uscat” brânză dimineaţa, brânză la prânz şi brânză seara, am spus: bun! înţeleg „io” că dragoste nu mai e, da’ cu stomacu’ ce ai avut?! Sau acesta este încă un caz de împuşcare a doi iepuri deodată? Stop joc, zic eu, şi mai am o vorbă de duh: mâncarea este un lucru prea important să-l laşi pe mâna femeii. Şi nu, nu sunt misogin. Spăl vase din plăcere. Eliberaţi-l pe Willy! Pardon, Gigi… Ha ha ha! 😛
Buuuuun! Când ai resturi faci un… gulaş. E simplu ca reţeta de varză a la Cluj a unui prieten de-al meu născut la… Cluj: bagi varza la cuptor, scoţi buletinu’ şi aştepţi. Ha ha ha! 😛
Dacă dreptate nu pot să-mi fac singur, mâncare, de bine, de rău, tot îmi fac. Gulaşul nu are reţetă. Câte case, atâtea obiceiuri. Întrebarea de 3 puncte de pensie sau de cât valorează toate sporurile tăiate bugetarilor este: gulaşul este o supă sau o mâncare? Răspunsul – evaziv – este: e groasă fraţilor, ca – să comit şi o cacofonie gravă – criza. Ha ha ha! 😛 Îmi spunea cineva că trec toate. Perfect! Fiind un bătrân libidinos, sper să treacă bătrâneţea şi să rămân doar libidinos! Ha ha ha! 😛 Mi-a zis o fată, râd cam mult…. 🙂
„Resturile” de care m-am împiedicat „io” în incursiunea din cămară, frigider şi congelator au fost: cartofi, carne de vită, bulion, ceapă, usturoi, morcovi, pătrunjel şi ardei congelaţi toamna trecută. Pe raft am mereu rezerve de condimente şi cu foamea în ciuda aparenţelor, stau bine. Adică tot timpu’ mor. Ha ha ha! 😛

Gulaşul se face după posibilităţi, inspiraţie de moment şi…gust. Eu am pus cartofi, da’ se poate folosii şi fasole, sau lângă cartofi să mai adaugi şi puţină fasole. Am mâncat şi o combinaţie de cartofi cu paste (melci). A fost bun şi acela. 🙂 Am avut pulpă de vită, da’ este şi mai bun dacă pui şi carne de porc, puţină afumătură, un os de gust… adică tot ce ai la îndemână. Cel mai bun gulaş e cel pregătit la ceaun şi în cantitate cât mai mare… n-a fost cazul.
Am avut cam 700 gr de carne şi 1 kg de cartofi. Carnea am tăiat-o cubuleţe şi am pus-o la fiert la foc mic cu puţină sare. Cu o linguriţă am tot curăţat spuma şi când n-a mai făcut spumă, am adăugat şi o ceapă şi ceva usturoi. Am pus şi cartofii bine spălaţi la fiert în coajă într-o oală separată. Focul dat încet, am plecat să mă plimb pe blog. Să nu faceţi ca mine!
gulas_001gulas_002
Andruska m-a dat gata din prima: „Rătăcind într-o noapte pe străzile Budapestei…” N-am mai hoinărit pe malul Dunării de imediat nouă ani… La Praga n-am fost – şi mă oftic! – dar cei 3 ani petrecuţi în capitala Ungariei nu se pot uita… Şi ce potriveală! Gulaşul fierbe la foc mocnit pe aragaz şi prima pagină pe care o deschid e cu Budapesta. Hm…nimic nu este întâmplător.
Pe BlueAngel am găsit-o la ţigară, apoi încremenită-n bancă, cum spune ea: „până şi musca se lipise de tavan…”. „Rezolvarea” o găsiţi la ea.
La Tudor am primit palma de trezire din visat: spinosul subiect al ajutorului umanitar. „(…) primesc tot mai multe mesaje prin care mi se cere ajutorul în legătură cu diverse cazuri umanitare. Momentan, tot ce pot face este să public aceste mesaje pe blog. Dar trebuie să înţelegeţi că nu pot monopoliza blogul cu astfel de subiecte.” De la eşecul meu personal în cazul Erika, m-am cam „acrit” de subiect. Atunci, la prima licitaţie organizată nu s-a prezentat nici un cumpărător… Mi-am mai revenit când la concertul Paraziţii/Viţa de Vie am văzut casa plină la Fabrika, da’ gustul amar din carii, a rămas. Şi atunci, şi acum spun acelaşi lucru: e frumos ca omul să fie bun,  e sănătos să fim sufletişti şi să ne pese de alţii, nu, nu la modul dizgraţios de bulevard şi sticlă, ci pur şi simplu uman, e bine când societatea civilă şi/sau organizaţiile non-guvernamentale se implică în astfel de cazuri, dar nu pot să nu mă revolt când constat constant că statul numai ne bagă mâna-n buzunar şi zi de zi mor oameni, copii, tineri şi bătrâni, de nepăsarea statului, stat fantomă, stat fără faţă şi fără… obraz.
Criză morală, criză economică, criză de idei, criză de inspirţie, criză de… ultima urmă de umanitate.
Şi eu am mess-ul, mail-boxul, modemul plin cu astfel de strigăte disperate… sunt aşa de multe că mai-mai nu le mai aud. Asta e o altă problemă: sunt multe falsuri şi uneori se pierd printre ele cele adevărate. Lumea s-a săturat. Şi staul… stă.
Merg să văd de gulaş…
gulas_003gulas_004
(Mâncarea) e bine. 🙂
Nimic nou la blondina. Blogul cu mozolitu’ unei tipe de o altă tipă e fain, da’ a rămas povestea din noiembrie-n aer şi n-a venit… orgasmul.
„Cati era blondă cu picioare lungi, frumoase şi cu un zâmbet exact ca al Cristinei Cioran.” Nu ştiu cine e Cristina, da’ îmi curg deja balele şi aş pupa-o şi eu! Ha ha ha! 😛 Condimentele din gulaş o fi de vină…
Curvette sărbătoreşte cu Gina şi cu vin roşu. Nu m-am dumirit ce: „Este vino procede de una seleccion de los mejores tempranillos de la Rioja alta y Alavesa.Los largos tiempios de maceration lo han dotado de un contenido tanico poderoso y estable. La crianza prolongada en barricas de roble, le confiere la estructura que precisa para una larga estancia en botella y una evolucion sostenida. Entre 18 y 20 C, se aprecian su robustez y complejidad” – ha ha ha! – da’ vinul roşu se brodeşte perfect cu gulaşul meu. Ne combinăm? 🙂 Bine… La Mulţi Ani, ai milionul? 🙂
La Flavius am dat de Nichita Stănescu – de care sincer am uitat. „Nichita Stănescu ar fi împlinit 76 de ani… O vârstă deplină de creaţie şi lauri pentru un poet viu. Un alt prag al nemuririi…” Merci Flavius!
S-a brodit şi trecerea la Andreea. Mi-a intrat o melodie melancolică numai bună de o seară liniştită şi am citit (din nou) cu plăcere printre bobi: „Ştiu ce ne face mai corecţi. Egalitatea salvatoare. Care ne tot promite că nu se comportă ca o indulgenţă. Dar ce te faci când ea nu se luptă cu diferenţele, ci cu comparaţiile. Care pălesc înfăţişările  ca verdeaţa sub o mătură din paie, desconsiderată, primenită, îngrămădită. Dar chiar ştiu ce ne face mai corecţi.” Hm… decât să zic o prostie, mai bine învârt lingura de lemn prin fiertura mea.
gulas_005gulas_006
Răbdare şi tutun. Fotografii şi amintiri. „atunci când fotograful are atâta grijă de tine şi te face să râzi şi îţi curăţă locul de gunoaie, pentru ca tu să stai cât mai comod, şi ştii că în mod sigur nu o să cazi în cap de pe gard, pentru că stă pe poziţie, gata să te prindă, tot ce e urât dispare şi rămâne doar plăcerea unei experienţe frumoase.” Aşa povesteşte Iren şi aşa am ajuns şi eu pe pagina lui Alex Galmaeanu. Mi-a plăcut.
Dacă vreţi să vă dezmorţiţi niţel, la Moretta vă aşteaptă Tangou-ul. În patru.
Anna schimbă ritmul, dă cu capu’ (sau dă din cap, sper!) şi ne îmbie cu Deep Purple. Acum două-trei zile am descărcat The Doors remixat şi re-editat stereo. Uneori ne agăţăm de parfumuri uitate-n raft şi prăfuite. Anna! Te ciufulesc! „Dacă m-ar întreba acum cineva de-oi mai vrea să scriu ceva vreodată, şi in general, dacă mai vreau ceva pe lumea asta, aş răspunde că NU. Norocul meu că nu mă-ntreabă nimeni.”
Anestesia adulmecă sărbătorile ce bat la uşă. Şi ridică probleme „grave”: „Io din cate stiu, fiecare are o zi de nastere si una cand da coltu’, nu? Eh, de Paste ce se sarbatoreste? Invierea, nu? Invierea dupa cele trei zile de cand a murit Iisus, da? Bunnn…si-atunci, de ce in fiecare an trebuie sa fie in alta zi? De ce neaparat sa fie Duminica?” He he he… ce ne-am face dacă n-am fi cârcotaşi?
Probabil voi fi urecheat pentru gulaşul meu în plin post, da’ nu sunt „celebru” pentru ortodoxismul meu şi cred în alimentaţia echilibrată. Mănânc ce şi când am poftă!
gulas_007gulas_008
Nu sunt de acord cu Roxana: „Ceea ce s-a petrecut azi la Strasbourg în timpul summitului NATO demonstrează, din nou, vulnerabilitatea democraţiei faţă de ea însăşi. Democraţia devine sinucigaşă atunci când se uită că fundamentul care o face posibilă este statul de drept şi când, deci, guvernul democratic permite, neprevenind, atentate anarhiste sau extremiste la adresa statului de drept.” Am mai pomenit de asta, da’ la 20 de ani de la „revoluţie” regret că n-am fost mai radical (şi mai violent) atunci. Nu zic că violenţa este soluţia, dar constat că democraţia e doar o iluzie, nu funcţionează şi totul merge până în punctul în care nu deranjezi (foarte tare) puterea. Ori cum suntem monitorizaţi 100% şi ca să revin la „oile noastre” (nu neapărat şi la ciobanii noştri), la noi dacă eşti incomod, statul „democratic” îţi fabrică rapid un dosar în două mişcări şi… un sfert. În ceea ce priveşte titlul articolului scris de Roxana: „ROMÂNIA A AVUT DREPTATE OPRIND BORFAŞII ANTI-NATO” chiar m-a enervat! „Borfaşii” despre care vorbeşte, erau nişte tineri într-un hambar şi făceau un exerciţiu (democratic) de creaţie. Au venit jandarmii şi i-au căsăpit. Ca să păstrăm proporţiile, azi la Strasburg autorităţile ar fi trebuit să dea măcar cu Napalm în demonstranţii violenţi… Puţin spirit liberal n-ar strica. Părerea mea. Chit că – tot părerea mea – ne întoarcem tiptil-tiptil la… fascism.
La „blondele gânditoare” am aflat că atunci când nu gândesc, citesc Tangou-ul… Ha ha ha! 😛 Serios vorbind, subiectul este „despărţirea cu iubire”. Dau copy/paste: „Există oameni care se despart iubindu-se. Şi există oameni care se despart crezând că nu se mai iubesc. Însă după o săptămână de coafor şi bere cu băieţii, luciditatea îşi face loc printre obişnuinţa confundată cu nepăsare. Dar de săptămâna asta de triumf şi destrăbălare n-are noroc orice nefericit. Că nu e pentru toţi norocul.” Este simplu: ne despărţim de iubit/iubită, nu de iubire. Ha ha ha! Sunt blonduţ şi prostuţ, da’ acum ceva vreme am realizat că nu iubim omu’ ci ceea credem că este el, imaginea pe care ne-am creat-o despre el, iubim o „fantomă”, o închipuire, o fată Morgana. Când ne trezim din acest vis sau dăm cu capu’ sau…cu piciorul. Uneori şi la noroc.
La fix s-a potrivit cu text găsit la Thanata. Poate prea fain, poate prea tulburător. „Prizonieri ai aceluiaşi trecut trăiau încă din dobânda primei promisiuni, cu iluzia unui viitor împreună. Declarativ îşi erau indiferenţi unul altuia, trupurile şi le amanetaseră altora pentru o stea fară noroc.” Norocu’ acesta domne! Cică ţi-l mai faci şi singur. Schimb mâna… 😛
gulas_009gulas_010
Unicornu’ are probleme „administrative”… sau cu administraţia. Problema asta e pe toate site-urile cu administraţie autohtonă: pică serverul, se blochează nu ştiu ce, etc. E mai palpitant aşa, mi-am amintit de vremurile „dial-up” când dura 10 minute să deschizi un jpg amărât şi astfel…fumam mult mai mult.
Mă iubesc şi mă urăsc. Simultan. Vorbesc verzi şi uscate. După Tango şi Rock a venit momentul unui Hip Hop de bâţâială relaxantă.

Reţeta. Când carnea a fiert suficient, s-a înmuiat, am pus ceapă, puţin usturoi, rădăcină de pătrunjel şi morcovi tăiaţi mărunt la călit. Când ceapa a prins o uşoară nuanţă aurie, am turnat carnea şi zeama peste şi am adăugat două-trei foi de dafini şi câteva boabe colorate de piper. Am verde, roşu, alb şi negru. Am pus peste şi ardeii de la congelator, tăiaţi tot cubuleţe mărunte. Merge şi un strop de vin roşu. Focul l-am lăsat tot mic, graba strică gulaşul. Am luat cartofii de la fiert, nu trebuie să fie fierţi complet, mai urmează să fiarbă şi cu carnea, i-am decojit şi tăiat cubuleţe. După încă aproximativ jumătate de ceas am adăugat cartofii şi cam două linguri de bulion. Am mai pus puţină pastă de ardei iute şi tot felu’ de condimente, ce mi-a picat la mână. De exemplu am presărat şi puţin busuioc. Mie-mi place aroma pe care o dă. La foc foarte mic m mai lăsat toată combinaţia să mai fiarbă şi să se omogenizeze. La final am mai decorat oala cu puţin usturoi şi ceapă verde, am omis să iau o legătură de pătrunjel verde, dar… asta e! Criză frate! Ha ha ha!  😛
gulas_011gulas_012

Cumetria, ştruţo-cămila şi nesimţirea srl

Nici nu ştiu de unde să încep să nu vă plictisesc, dar să nici nu omit ceva.
Mă întreabă lumea ce am cu Iliescu, Minculescu, Bălaşa sau mai ştiu eu cine… Păi am, adică n-am. N-am nimic cu ei personal, am cu sistemul, am cu ceea ce reprezintă.
Într-o altă discuţie glumeam pe seama faptului că am şi uitat de ce am ieşit în stradă în decembrie ’89. Aaaa….pentru libertate! Parcă, parcă îmi mai amintesc ceva vag. Ha ha ha!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=q_Dg-uzcUIY]

Pe 22 decembrie (’89), la TVR Ion Iliescu ne explica cu nonşalanţă faptul că nu partidul comunist a fost rău şi nici comunismul sau comuniştii ci doar clica lui Ceauşescu care şi-a însuşit partidul şi la folosit în scopuri personale. Tentativa de a prelua nu doar conducerea ţării, dar şi a partidului (unic) şi al sistemului, aproape că a reuşit. Chiar dacă eram proşti şi naivi, eram prea furioşi pe Ceauşescu şi comunismul pe care-l reprezenta ca o astfel de încercare să reuşească pe faţă. Iliescu a revenit ulterior, a vorbit despre „comunismul cu faţă umană” şi-n final forţat de împrejurări, despre un sistem pluripartidic. Am mai spus asta, preţul de a accede la conducere a fost salvarea sistemului şi mai ales a oamenilor din vechiul sistem. Şi Iliescu s-a achitat onorabil de datorii. Poate că nu el este singurul vinovat, dar cu siguranţă este principalul.
Legat de proaspătul scandal Popoviciu am spus şi faptul că nimeni de pe stradă nu s-a trezit peste noapte nici cu spaţii comerciale, nici cu fabrici, nici cu clădiri sau hectare de teren sau cu alte afaceri la cheie. Nu, toate acestea au fost privilegiul celor din vechiul sistem şi al rudelor acestora. „Democraţia originală” – cum a numit-o acelaşi Ion Iliescu – a fost o cumetrie al activiştilor care au preluat controlul. S-a profitat de necunoaşterea şi naivitatea noastră, am fost păcăliţi şi manipulaţi după cum le-a fost interesul. Iliescu şi noua putere a mimat reforma şi a asigurat tranziţia vechiului sistem într-o conjunctură nouă. Sub sloganul ingenios „nu ne vindem ţara” şi-au împărţit bunurile sub nasul nostru.
În ’90 habar nu aveam nici ce înseamnă democraţia, nici ce este şi cum funcţionează capitalismul sau ce implicaţii are. Majoritatea a crezut că libertatea este tot, se termină cu „raţionalizarea” alimentelor şi al resurselor, în rest lucrurile rămân cum au fost, adică o să persiste siguranţa locului de muncă, în continuare o să mergem la muncă şi o să ne facem că muncim şi viaţa o să fie numai lapte şi miere, câinii vor alerga cu covrigii în coadă iar gardul o să fie din cârnaţi şi salam. Repet, nu vreau să plictisesc pe nimeni, dar tot ce s-a întâmplat în perioada regimului Iliescu, practic ne-a compromis în mare măsură viitorul şi asta doar pentru a asigura un viitor confortabil aceleaşi nomenclaturi „reformate”.
Este suficient să ne uităm la marii îmbogăţiţi de după ’90 şi cine sunt ei, ce au făcut înainte. Oameni ca Popoviciu sunt peste tot, mai bogaţi sau mai săraci, mai discreţi sau mai exhuberanţi.
Dar vechea nomenclatură şi cei apropiaţi de ea, precum şi securiştii, nu s-au reorganizat doar în FSN ci s-au înfiltrat în toate partidele politice, au preluat controlul şi conducerea peste tot. Şi politicul nu poate fi disociat de economic. Am mai spus şi acest lucru: chiar dacă de dragul spectacolului se mai ceartă-n Parlament un PSD-ist cu un PNL-ist, asta nu înseamnă că oamenii n-au afaceri împreună, nu au interese comune şi nu îşi fac treaba departe de ochiul public. Avem un balaur cu mai multe capete care de dragul spectacolului se mai muşcă uneori şi singur. Cei incomozi au fost şi sunt înlăturaţi sau pur şi simplu nu au acces în poziţii importante. A fost aproape haios Băsescu când într-un moment mai mult sau mai puţin regizat de sinceritate a recunoscut că tot comuniştii sunt la putere. Dar avem exemple şi mult mai recente: simpatia reciprocă între Crin Antonescu şi Iliescu sau tovărăşia dintre Antonescu şi Oprescu. Ce alte dovezi sau confirmări ale marii cumetrii mai doriţi?
Este trist ca la 20 de ani după evenimentele din decembrie ’89 să ajungem să regretăm faptul că ne-am dorit o schimbare fără violenţă, să regretăm că n-am fost mult mai determinaţi şi radicali atunci. Pe 22 decembrie întâmplarea a făcut să mă întâlnesc cu 2 din securiştii care m-au arestat şi anchetat cu un an în urmă şi i-am lăsat în pace. În nebunia de atunci un strigăt gen „securiştii!” era suficient ca respectivii să fie linşaţi de mase. Dar nu căutam răzbunarea.

Vorbeam despre falsificarea istorie… se face sub nasul şi cu acordul nostru tacit.

iliescu

Sabin Bălaşa. Nu discut despre pictura sa, nu mă interesează şi nu sunt critic de artă să mă pronunţ despre valoarea sau non-valoarea lucrărilor sale. Bălaşa a fost pictorul de curte al familiei Ceauşescu, un pupincurist notoriu şi implicit unul din marii profitori de pe urma sistemului.
Am o singură întrebare: chiar nu există şi alţi artişti valoroşi care ar merita atenţie şi promovare?
Şi la uniunea artiştilor de plastic şi plastilină a existat o mare cumetrie şi acea cumetrie s-a conservat şi s-a perpetuat.

sabin_balasa

Să vedem puţin şi cum stă treaba cu Rock-ul. Mergeam la concerte Iris fiindcă mai cântau un „Back in Black” şi un „Living After Midnight”, Holograf mai scăpau un „Jump” şi Compact un “You Give Love  A Bad Name”. Cine neagă acest lucru este un mincinos sau nici n-a trăit epoca.
Am tot auzit şi basmul cu disidenţa. Să fim serioşi! Iris – de exemplu – au activat sub aripa protectoare a poetului de curte Adrian Păunescu, erau cap de afiş la Cenaclul Flacăra. Aveau contract de disc la Electrecord, de bine, de rău erau difuzaţi la radio şi la televizor. Sau să vorbim despre cum cântau Iris an de an pe litoral la cârciumă pe bani frumoşi şi nu ori unde şi la Neptun, locul de reşedinţă al familiei Ceauşescu? Disidenţă ziceţi? Să râd sau să mă piş direct? Ei, a fost un mic incident cu Iris la Miercurea Ciuc, dar a intervenit şi aplanat problema… Adrian Păunescu.
Şi toate formaţiile acestea au activat ba sub aripa UTC-ului, ba sub aripa sindicatelor sau la o casă studenţească… Se găsea un sistem de amplificare, mai venea măcar un amplificator Vermona.  Am tot auzit poveşti despre sacrificiile făcute şi iar nu pot decât să… râd. Să nu discutăm despre valoarea sau non-valoarea muzicii făcute de unii sau de alţii, gusturile nu se discută, faptul că-ţi plac sau nu-ţi plac manelele – de exemplu – nu face nici genul, nici pe unul ca Salam un artist mai valoros sau mai puţin valoros. Poate că ce am făcut nu valorează nici o ceapă degerată, dar cu trupele mele am repetat încă din 1987 în spaţii particulare unde ne plăteam singuri curentul şi atât echipamentul cât şi instrumentele ni le-am cumpărat exclusiv din banii proprii. Am cântat de plăcere, n-am cerşit şi n-am pupat în cur pe nimeni niciodată. E o chestiune de principiu.
Mai este un aspect: mass-media. Mulţi se trezesc vorbind despre tot felul de lucruri, dar habar n-au despre ce vorbesc. După ’90 nici în media sau la Electrecord nu s-a schimbat nimic. Cineva neavizat sau neinteresat, neimplicat în mod direct în fenomen, nu are de unde să ştie, dar pun şi eu întrebarea ca prostul, cum de 30 de ani avem numai Iris, Compact şi Holograf? Adică alte formaţii nu s-au mai găsit să facă ceva? La ce se difuzează la majoritatea posturilor de radio şi televiziune, la ce poţi citii în presă, ai tendinţa să crezi că altceva nu a existat şi nici nu există.

Întâmplător, da la una din mineriade, la asaltul televiziunii exact arhiva emisiunii lui Magdin şi înregistrările cu formaţiile româneşti de la începutul anilor ’90 a ars.  Ce a scăpat atunci, a fost şters ulterior: s-au refolosit casetele. 🙂

Gusturile nu se discută, dar ar putea fi educate. Nu este cazul. Suntem bombardaţi cu aceleaşi “valori”: nişte ramoliţi şi nişte fufe care pecesc şi play-backul. Uneori ai senzaţia că avem doar 2 compozitori: Moga şi Moculescu… şi manelele curg şi din robinet. Şi nu doar manelele ci o grămadă de sunete dubioase sau ciordite…
Şi aici au rămas aceeaşi oameni în sistem şi evident s-au păstrat legăturile, relaţiile şi cumetria. Acelaşi set de artişti este difuzat la radio, la televizor, aceeaşi artişti cântă la evenimentele corporatiste şi în deschidere la concertele artiştilor de dincolo. Este un sistem cu circuit închis la fel ca în politică: la vremuri noi, tot noi.  Unde e rost de ceva bani, cărţile sunt făcute între aceeaşi jucători.

Pentru o scurtă perioadă, anii 1990-1994, sistemul a fost uşor scurtcircuitat şi nume noi au pătruns şi spart puţin tiparele, dar „minunea” nici aici n-a ţinut mult şi am ajuns înapoi de unde am plecat.

http://viewmorepics.myspace.com/index.cfm?fuseaction=albumPrintPreview&friendID=83074918&albumID=109419
http://viewmorepics.myspace.com/index.cfm?fuseaction=albumPrintPreview&friendID=83074918&albumID=109419

De ce mă enervează Cristi Minculescu? Păi vă explic şi asta. Omu’ e alcoolic, şi-a distrus sănătatea de bună voie şi cu bună ştire, ce să zic? Să fie sănătos! Corect şi de bun simţ ar fi fost să-şi rezolve problema tot aşa, discret şi pe… barba lui. Dar nu, ştiţi vorba cu fudulia… Cu un ingenios artificiu, alcoolismul s-a transformat în boală ereditară şi astfel Cristi a obţinut sponsorizare naţională pentru intervenţia chirurgicală. Nu s-a mai apelat la mila publică, la chetă fiindcă acestea nu-s soluţii garantate 100% ci s-a scurtcircuitat frumos sistemul şi pe banii noştri, dar fără să mai fim întrebaţi, s-a înfăptuit minunea. Ingenios şi simplu. Şi tot… cumetrie. Nu contează nici cine contribuie sau nu la fondul de sănătate, nu contează nici câtă lume se află pe lista de aşteptare, nu contează nici gravitatea cazurilor, cunoşti pe cine trebuie, îţi rezolvi treaba. Poate n-ar fi aşa enervantă toată faza dacă oamenii după ce s-au mânjit cu căcat, nu şi-ar fi făcut şi mediatizare pe măsură. Dar când eşti artist, publicitatea este totul, nu?
Ştiu alţi artişti mult mai grav bolnavi care suferă în tăcere. Sunt foşti sportivi de performanţă uitaţi şi ajunşi la prăpastia sub-existenţei sau bătrâni, bolnavi şi abandonaţi. Sunt oamenii simplii, oameni care muncesc şi îşi plătesc dările şi doamne fereşte să ajungă vreodată la mâna sistemului!

Şi dacă am amintit de relaţia Iris – Păunescu, să revin la Păunescu. Poet, poet, da’….vă mai amintiţi accidentul soţiei poetului (senator)? Trei morţi şi un rănit grav. Sentinţa? Doi ani de închisoare cu suspendare. Păi sunt oameni care au luat 2 ani fără suspendare fiindcă au plecat cu bicicleta vecinului beţi de la cârciuma din sat seara şi au fost condamnaţi pentru furt chit că dimineaţa au returnat…vehiculul. Asta să nu amintesc de octogenarii băgaţi la zdup pentru smulsul de ţăruşi…

Adică asta-i buba cumetriei. Nu poţi închide un ochi aici şi să dai cu pietre dincolo… Rectific: sunt eu un idiot imbecil şi nu pot. Alţii pot.
Văd că sunt persoane care îşi asumă veleităţi divine şi cu gura plină strigă că omul acesta merită mai mult ca omul celălalt.

Sau să vorbim despre copii bolnavi care n-au nici vină, dar nici şansă şi se sting din viaţă zilnic în umbra nepăsării sistemului obosiţi de aşteptarea unei decizii… nu fac parte din marea cumetrie, nu le vine rândul niciodată.

Este un teren cam alunecos…
Este subiectul unei alte discuţii ce ar fi menit statul să facă pentru oamenii de valoare care ne-au reprezentat sau ne mai reprezintă şi care din terţe motive ajung la în situaţii dificile. Dar deocamdată nu există un astfel de cadru legislativ bine definit şi ori ce intervenţie este profund subiectivă.

Lucrurile interferează, sistemele nu funcţionează în paralele ci se suprapun. Nu poţi reforma clasa politică fără să investeşti în agricultură, nu poţi reforma sistemul sanitar fără să susţii învăţământul, etc.

(Ce-i de făcut? Habar n-am… ne rămâne vorbitul… măcar atât sper că am câştigat în decembrie ’89. Şi puteţi să mă înjuraţi cât poftiţi. Din câte se vede, accept şi comentariile anonime, n-am şters nici înjurăturile primite şi nici nu am blocat accesul nimănui (pe bază de IP pot face asta pe WordPress).)

Petecitul nu duce nicăieri şi dacă faci un compromis, inevitabil urmează şi altele şi în final ajungi să spui ca fostul preşedinte Constantinescu: ne-a înfrânt sistemul. Ăla ticăloşit, vorba altui preşedinte….
şi încă o dată, rămânem cu vorbitul.ill_be_back

Activ pasiv

Am o răceală de care nu scap de câteva luni bune. Mă mai lasă, mă ia din nou, mi-o dau singur sau i-o dau lui David şi o iau înapoi de la el. Sunt într-o spirală, tot în jos mă duc ca un lift stricat.
Am fost la medicul de familie care are o soluţie universală pentru toate bolile posibile şi imposibile: să mă las de fumat. Într-o zi dacă mor călcat de maşină şi mă voi duce la ea să cer ajutorul, o să-mi spună că m-a călcat maşina fiindcă am traversat strada să-mi cumpăr ţigări.
Mi-a dat Tantrum Verde şi Paracetamol Sinus. Frecţie la piciorul de lemn amputat. Am supt Tantrum de mi-a venit rău şi dacă nu mai găsiţi Paracetamol la farmacie, să ştiţi că eu le-am înghiţit pe toate. Bine nu m-am făcut, dar am un gust tot mai de rahat în gură.
Am încercat cu usturoi, vin fiert, ţuică fiartă şi toate variantele de aspirină. De la cele scumpe la cele la îndemâna omului sărac. Tot răcit sunt şi tot rău îmi este. Nu, nu întreabă moartea de mine…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=p1UdfgVogJk]

Am o răceală şi este ca o leapşă.
M-am procopsit cu o leapşă şi de la Moretta. “Ti-am lasat o leapsa de dus la indeplinire… E in legatura cu sinestezia, stiu ca le ai cu simturile… Sper sa-ti placa pt a o prelua.” Niciodată nu le-am avut cu astea, nu ştiu cum se procedează şi ce să fac cu ele. Din instinct am vrut s-o pun în frigider sau s-o duc pe balcon, dar poate că n-ar fi fost cel mai frumos gest aşa că… Omu’ mai face şi lucruri care nu erau în calcul. 🙂

Dacă eram o lună, aş fi fost Septembrie.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1NX0II7JAGY&feature=related]
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost Miercuri (la mine este Miercuri zi de zi).
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost cinci dimineaţa (îmi plac să stau liniştit cu mine).
Dacă eram un animal marin, aş fi fost un căluţ de mare.
Dacă eram o direcţie, aş fi fost cea care indică o înfundătură.
Dacă eram o virtute, aş fi fost raţiune.
Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost…soldatul Svejk. (istoria e tot o ficţiune, nu?)
Dacă eram o planetă, aş fi fost Mercur (la naiba, Mercur mă mănâncă pe mine-n…)
Dacă eram un lichid, aş fi fost apă.
Dacă eram o piatră, aş fi fost granit.
Dacă eram o pasăre, aş fi fost corb.
Dacă eram o plantă, aş fi fost un ficus (am şi „io” fixurile mele, ce vreţi!).
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost un răsărit de soare (cafea la nisip pe plajă…).
Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost un bas (mârâit).
Dacă eram o emoţie, aş fi fost dorinţă (subscriu).
Dacă eram un sunet, aş fi fost un ţipăt.
Dacă eram un element, aş fi fost cu siguranţă al cincilea.
Dacă eram un cântec, aş fi fost Low Rider.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8iffDvXTcm8]
Dacă eram un film, aş fi fost Falling Down.
Dacă eram un serial, nu aş fi fost (gen) sud-american. Ha ha ha! (Bulevardul Paulista!)
Dacă eram o carte, aş fi fost „De veghe în lanul de secară”.
Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost C-3PO.

C-3PO
Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost foarte picant.
Dacă eram un oraş, aş fi fost Budapesta (sau Praga).
Dacă eram un gust, aş fi fost iute.
Dacă eram o aromă, aş fi fost…mentă (că tot o frec 🙂 ).
Dacă eram o culoare, aş fi fost albastru.
Dacă eram un material, aş fi fost lemn (să nu zic direct “bâtă”, ha ha ha!).
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost cuvântul „tăcut”.
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost… ochii.
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost stingher.
Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost ora de desen.
Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi Şniţel (ha ha ha!).
Dacă eram o formă, aş fi fost un cerc.
Dacă eram un număr, aş fi fost numărul unu (One Is the Loneliest Number…).

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=r5DHquP1HWU&feature=related]
Dacă eram o maşină, eram Ferrari.
Dacă eram o haină, aş fi fost un fular vara.

O păstrez. N-am cui s-o dau…

N-am avut aşa o grămadă de “dacă” în viaţa mea. 🙂

Blogroll de luni

Mă trezesc tuşind, dar asta nu mă împiedică să-mi aprind o ţigară înainte să fie gata cafeaua. E luni – cred – e martie cu siguranţă, am „cules” ieri alte flori şi zâmbetul lor mă face şi pe mine să zâmbesc, să mă pun pe prag şi să aştept soarele rătăcit după bloc, să privesc cerul printre crengile uscate, să trag în piept aerul rece cu gândul la primăvara care sper că nu ne-a uitat şi ne v-a mângâia cu seninătate.
Partea proastă când eşti disponibilizat e că uiţi de tine cu mare uşurinţă. Trec zilele aiurea, nu mai e marţi, nu mai e vineri, nu te mai bărbiereşti, nu te înghesui în metrou, nu ţipă şefu’ la tine şi nu mai ieşi cu colegii la bere. Totul devine ceţos, nu contează la cât te trezeşti sau la cât te culci sau dacă la zece dimineaţa vrei să mai tragi un pui de somn, nu te împiedică nimeni şi nimic. Verifici mailurile, mai trimiţi un CV undeva, dai o tură de net, mai fumezi o ţigară şi-ţi mai faci o cafea, mai vorbeşti cu cineva 5 minute pe mess, da’ lumea e ocupată, munceşte, tu, tu n-ai nimic de făcut…şi mai trece o zi.
Mi-am găsit de făcut o grămadă de treburi. Lucrez la un nou proiect muzical, am împrăştiat pe la cunoştinţe o piesă promo şi am avut un feed-back neaşteptat de pozitiv. E şi nu e foarte diferit de ce fac în mod normal,  o să vă ţin la curent şi probabil am să fac o pagină separată pe MySpace.
Am şi pictat, dar acum m-am cam lipit cu degetele de clape. Îmi place să pictez, altfel nu aş face asta, dar… Mori de foame cu pensula-n mână! Ha ha ha!

Bun, poate mai târziu scriu şi (alt)ceva… acum prefer să hoinăresc puţin.
M-am dus pe la Curvette – sunt un depravat, asta e! am mintea setată pe un singur lucru! ha ha ha! – şi am citit despre sex şi vicii în timp de criză şi un swap party. Mi-a plăcut o frază: „Oamenii au nevoie de senzaţii noi şi încearcă să le obţină plătind mai puţin.” Fain…
La grămada de bobi am lins puţin din cratiţa cu suflete. „Simţurile noastre nu pot fi graniţe decât pentru temerilor celor din jur.” Mă tem că nu mai simt nimic şi că s-au şters toate graniţele. „Cerem involuntar irealului. Crezând apoi, că poate aşa, ne înfrumuseţăm realul…” Da, suntem captivi în coliviile pe care singur le-am creat să ne protejăm de cei din jurul nostru… Dar fix de cei din jur avem nevoie câteodată.
Iren (mintea de ceai) mi-a amintit de cubul lui Rubick şi de faptul că eu am fost leneş şi cred că mi-am îngropat creierul în cutia cu cuie.
Moretta s-a trezit mai târziu şi mai veselă, deschide fereastra larg şi s-a gândit să scrie un roman pe blog. Roman să fie! Până atunci să vedem şi ce zice bunica-n zaţ.
Anna m-a delectat cu o imaginară conversaţie, dar problema de fond rămâne: până nu pui punctul unde trebuie, nu poţi începe o frază nouă. Am o grămadă de puncte de pus şi cu toate acestea deschid noi şi noi propoziţii. Sunt varză.
Anestisia m-a întâmpinat cu seriozitate  , dar m-am dumirit repede că nu-i grav, e doar puţină melancolie de ploaie.
La blondă m-a distrat titlul: „Bloggerii scriu pe prezervative”. Este vorba despre concursul LovePlus şi despre viaţa dincolo de blog, adică….după bloc.
Ultimul Unicorn tot tristă este şi asta mă enervează, îmi ajunge tristeţea mea! Ha ha ha! „De unde mă cunoşti? De unde te ştiu? (…) Suntem aici dar în acelaşi timp suntem şi acolo… acum şi atunci… Din nou îmi arunci lumile in aer…” Nu despre mine-i vorba, eu sunt expert doar să-mi tai craca singur. Şi de atâtea ori m-am dezamăgit încât nu mai vreau să dezamăgesc pe nimeni…
Zappy nu scrie azi, da’ în general e haioasă.
Thanata în obişnuitul ei stil m-a amintit de Fuckutură… Ha ha ha. „Io” la faza asta scot nişte Sepultura că tot am fost lunea trecută la Soulfly şi-mi mai crestez creierul puţin! Ha ha ha!
Am terminat plimbarea la verzi şi uscate şi concluzia este una: „O să fie bine. Ce bine sună asta. O să…”

Am fost doar pe la fete, ce chestie!  “O să” vizitez şi băieţii…. Ha ha ha!

Azi creşte iarba?
Habar n-am, vă las cu florile mele, să fiţi cuminţi!

09-03-22_0409-03-22_0509-03-22_0309-03-22_0209-03-22_01

Sex doar sex (comunicare prin sex, partea 2

N-am mai scris introducere ca ieri fiindcă mulţi s-au împiedicat de el şi n-au mai apucat să treacă pragul… Ha ha ha.

Nu sunt nici micul Einstein – adică un tip inteligent -, nu sunt nici Freud sau măcar canapeaua lui. Sunt doar un tip comunicativ. Îmi place sexul.  Şi nu mă feresc niciodată să vorbesc despre lucrurile care mă interesează. 🙂 Ce atâta tura-bura? Jos textila! Ha ha ha!

Cercetările ne arată că în comunicarea interumană, doar 7% se face prin transmitere verbală iar 38% este transmis prin elementele para-verbale. 55% din totalitatea mesajelor pe care le comunicăm sunt transmise prin limbajul trupului – elementul non-verbal. Elementele para-verbale sunt: tonul, ritmul şi volumul vocii.
Elementele non-verbale încep de la aspectul fizic, contactul vizual, expresia feţei (mimica), gesturile, poziţia şi orientarea corpului, proximitatea (distanţa şi poziţia persoanelor implicate) şi se termină cu contactul direct, corporal. Într-un cadru intim la acestea se adăugă şi factorii externi (ambientali) care pot accentua pozitiv sau negativ demersul nostru: contează ce parfum „purtăm”, este importantă lumina, contează muzica. Toţi ştim cât de mult contează prima impresie, dar cu toate acestea nu ţinem cont de acest fapt. Se vorbeşte şi despre limbajul tăcerii, limbajul spaţiului.
Tăcerea se leagă de ascultare şi de recepţionarea corectă a mesajelor. Folosind-o cu pricepere, putem stimula comunicarea creând interlocutorului posibilitatea de a-şi exprima ideile sau sentimentele care, altfel, ar fi rămas ascunse. O comunicare eficientă se bazează pe alternanţa rolului de receptor – emiţător şi pe interacţionare. Este ca un dans în care rolul conducătorului se schimbă aleatoriu.
Ansamblul elementelor non-verbale ale comunicării este denumită „metacomunicare” (cuvântul grecesc „meta” înseamnă „dincolo” sau „în plus”).

Dar n-am să scriu nici de data aceasta un referat şi nici nu sunt în măsură să dau sfaturi. Poate toată discuţia este aiure atâta timp cât sunt oameni care nu ştiu nici să răspundă civilizat la telefon. Dar să nu confundăm educaţia fiecăruia cu limbajul corporal (body language) pe care-l avem toţi şi care ne trădează.
Cercetările arată existenţa unei legături directe între nivelul de pregătire, statusul social şi disponibilităţile de vorbire ale unei persoane  şi numărul de gesturi utilizate de ea pentru a transmite un mesaj.
Chiar şi atunci când nu vorbim, trimitem mesaje în exterior, uneori neintenţionat, alteori controlat.
De foarte multe ori una spunem şi alta gândim sau nu suntem atenţi la ceea ce ni se comunică.
Există corelaţii între mesajul verbal şi cel non-verbal transmis de individ. Când între cele două mesaje există discordanţă, oamenii au tendinţa să se bazeze pe mesajul non-verbal întrucât este, de regulă, mai sincer şi mai puţin supus controlului conştient.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=6n6zO_FnnIw]

Nikki Sixx (basistul din Motley Crue) spunea despre un album de-al lor că este ca o târfă cu care ţi-ai trage-o 24 de ore din 24, dar n-ai duce-o niciodată acasă s-o prezinţi mămicii. Femeile de obicei neagă cu vehemenţă ideea de „sex doar sex” şi argumentează că ele sunt mai emoţionale, mai sentimentale şi mai cerebrale. Poate că au dreptate, dar există şi excepţii. Asta ştiu sigur. He he he.
Totuşi nu există sex doar sex. Cred că avem o problemă de comunicare (hi hi hi), mai exact, de definiţie. Sexul implică un ansamblu complex de comunicare, un schimb de mesaje la toate nivelurile, implică emoţii şi reacţii chimice. Există sex fără marea iubire, fără a te îndrăgostii, fără întrebări şi conflicte gen „cine duce azi gunoiul?”. Pentru a face sex este totuşi nevoie cel puţin de atracţie. Simplul fapt că vrei să i-o tragi sau să ţi-o tragi cu cineva este o emoţie. Cu siguranţă nu putem neglija nici factorul strict animalic, instinctiv, dar nu cred că putem trece pe seama lui toate atracţiile pe care le avem atâta timp cât există şi fenomenul invers, sunt persoane pe care nu le agreăm şi cu care cu siguranţă nu ne dorim nici un fel de contact şi acest fapt nu mai are legătură cu animalismul.
Cum nu există Făt Frumos, nu există nici Femeia Minune gospodină, inteligentă şi „curvă” în pat. Există o mai mare sau mai mică potrivire dintre parteneri şi aceste punţi sau obstacole pot fi ajustate prin comunicare. Lipsa de comunicare conduce la rutină, monotonie şi plafonare iar sexul este doar una din punţile ce leagă două persoane. Sau dezleagă. De la un sex „bun” poţi ajunge la o relaţie mai complexă, dar de la un sex „prost” (să zicem nesatisfăcător) niciodată relaţia nu va evolua.

Vorbeam despre alfabetul comun. Acesta se „învaţă” şi se dezvoltă activ prin schimbul de mesaje. Plăcerea sexuală nu este doar orgasmul, împlinirea finală ci explorarea, parcurgerea drumului la orgasm şi acest parcurs este presărat de aceste schimburi de mesaje uneori verbale, dar mai ales non-verbale care ne fac plăcere. Trupul vorbeşte, totul e să-i acordăm atenţia cuvenită, să-l ascultăm şi să-i răspundem.
Putem să ne ascundem în spatele cuvintelor sau chiar şi a gesturilor, dar nu la nesfârşit.

Plus, primăvara încinge hormonii… ha ha ha!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ROnXv7Z7v28]

Mojo (comunicarea prin sex, partea 1)

Vreau să mă dau cu preşul pe linoleu, să stau cu nasul în mochetă, să adulmec zambilica, să dau la lopăţică până behăi şi când mă satur de dat la elicopter să trec la scufundat corabia, barbadeală frate! în seara asta am s-o proptesc, o bubui rău de tot, dau la geantă până nu mai pot şi când nu mai pot, tot îi mai rup coloana încă o dată. De control. Doar sunt un macho de mioriţa. 🙂

Dicţionar obligatoriu:
a te da cu preşul pe linouleu
mochetă
zambilică
lopăţică
a da la elicopter
a scufunda corabia
barbadeală
a o propti cuiva
a bubui (pe cineva)
a da la geantă
a rupe coloana

Mojo…  Şarm, magnetism personal, atitudine. Un complex de comunicare, ce transmitem, cum şi cui. Este important modul, forma în care comunicăm, abordarea, conţinutul mesajului şi receptorul, relaţia noastră cu el.
Ne „trădează” mimica, gesturile, limbajul folosit.
Nu mă pot decide dacă-i dulce limba ce-o primim sau pe care o dăm, nu reuşesc să vorbesc de fiecare dată cu fiecare interlocutor „pe limba lui” şi uneori „fiecare păsărică  pe limba ei piere”.  🙂
Treaba dracului comunicarea asta!

„Now roll it up and smoke it again.
Now light me up and snort it again.
Now fix it up and shoot it again.
I can’t believe I did it again.

Keep haunting me, taunting me,
but they’ll never get through to me

It’s my party, but I’m waiting for someone to start it…”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9pcvBFFflEc]

Comunicarea este un ansamblu de acţiuni care au în comun transmiterea de informaţii în interiorul perechii emiţător – receptor. Astfel comunicarea presupune prezenţa a cel puţin 2 interlocutori.
E drept, mă mai trezesc vorbind şi de unul singur. În acest caz îmi aleg prost mijloacele sau partenerul, am mesajul nepotrivit sau forma în care-l transmit este inadecvat.  🙂 Pentru o comunicare eficientă avem nevoie de un „alfabet” comun.
Esenţiale pentru actul de comunicare sunt: relaţia, schimbul şi modificarea. Când o informaţia este transmisă se produce o acţiune asupra receptorului şi un efect retroactiv asupra persoanei emitente.

COMUNICÁRE, comunicări, s.f. Acţiunea de a comunica şi rezultatul ei. 1. Înştiinţare, ştire, veste; raport, relaţie, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de specialişti, a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică. v. anunţare. 2. (concr.) anunţ, aviz, încunoştinţare, înştiinţare, mesaj. (Am primit acasă o ~.) 3. (concr.) informaţie, ştire, veste. (O ~ de mare importanţă.) 4. v. transmitere. 5. v. declaraţie. (DEX)

Sexul este comunicare. Într-o formă rafinată, subtilă, într-un mod special de a da şi de a primii, de a împărtăşii.
În percepţia generală, sexul este pus în legătură mai cu seamă cu dragostea, cu iubirea şi mai puţin cu o formă complexă de comunicare.
Sexul implică atât comunicarea verbală cât şi cea non verbală. Practic, sexul constituie ansamblul proceselor psihice şi fizice prin care două persoane relaţionează, interacţionează.

(va urma) 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2gR6zB3-Cr8]

Cuplul perfect

Într-o lume a evoluţiei fără evoluţionism, al E-urilor prin excelenţă, e-mail, Explorer (opt) şi emoticoane, o lume cu cât mai globalizată cu atât mai străină, dar unde mereu tot şi orice este la „doar un click îndepărtare”, lumea în care banii dezlănţuie cele mai fierbinte sentimente şi totul pare de vânzare sau de cumpărat,  o lume a ratelor la bancă, al leasingului şi al uzurii, o lume în care omul îi ţine locul lui Dumnezeu, dar maşinile create de om nu reuşesc să înlocuiască omul, o lume în care căsătoria înseamnă nuntă cu dar şi divorţul scandal şi partaj, o lume în care s-a erodat chiar şi erosul, ore mai există iubire şi dragoste dezinteresată? Oare există încă un cuplu fericit şi nepătat?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=S6fVhYTRVp8]

Ea, o suedeză blondă, cu pielea catifelată, sâni perfecţi, epilată şi mereu disponibilă, el un tip tăcut, viril, nu sforăie niciodată, nu bea, nu fumează şi nu urmăreşte nicio transmisiune sportivă.
Cuplul perfect?

Le plastique c’est fantastique!

Bang bang, t’as le cœur à l’envers
Juste avant de te rouler les mécaniques
Tu sais que pour lui faire l’affaire
Il vaudrait mieux sortir les élastiques…

Le plastique, c’est fantastique
Le caoutchouc, super doux
Nous l’affirmons sans complexe
Nous sommes adeptes du latex
Le plastique, c’est fantastique
Le caoutchouc, super doux
C’est une question de réflexe
Nous sommes adeptes du latex... 🙂

realdoll and pussypall

Ea este femeia cu scheletul perfect, flexibilă şi naturală, siliconată şi cu carnea fragedă şi proaspătă, pielea moale şi fină, mereu zâmbitoare. Nu te plictiseşti de ea niciodată: are 16 feţe şi poate fi adaptată conform cerinţelor.
El? O minune a tehnicii, cum s-ar spune. Ştie să facă de toate. Şi ce nu ştie, învaţă. Are un iepuraş vibrator adăugat la baza jucăriei şi este poziţionat în aşa măsură încât să ofere clitorisului cea mai puternică excitaţie pe care a avut-o vreodată. Oferă o stimulare delicată părţii exterioare a vaginului numită labia minoră folosind o serie de bile gen perle. Acestea se rotesc uşor în timp ce dispozitivul funcţionează masând această zona a vaginului. Deşi Punctul G este o zonă misterioasă a vaginului este conceput în aşa fel încât să-l găsească de fiecare dată. Capătul vibratorului se roteşte de jur împrejur masând Punctul G prin lovituri uşoare şi delicate astfel încât el nu provoacă durere precum alte jucării.

„El a fost creat de o femeie pentru femei şi testat de mii de ori pentru a se asigura plăcerea maximă.” Ha ha ha ha!

Nu-mi rămâne decât să le urez: “Casă de…plastic!”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=eHkanM4TVn8&feature=related]

8×2 martie. (Fotoblog cu text minimal)

Undeva, soarele ne zâmbeşte. Chiar şi atunci când ne orbeşte sau când stă ascuns după nori şi nu-l mai vedem cu zilele. Undeva chiar acum cineva îşi aprinde o ţigară şi undeva este cinci dimineaţa. Este cineva care ar vrea să-ţi zâmbească şi să-ţi atingă mâna, dar rămâne nemişcat.
Încremeniţi în gânduri, zilele se sfărâmă încet şi rămânem zgribuliţi în colţuri opuse.
Cuvintele sforăie lipite de tavan. Durerile de cap şi gustul amar al mahmurelii tipice zilelor de după s-au scurs după canapea. O altă zi, alte cuvinte ce ne servesc drept colivie.

Te-ai îngropat, dar mai eşti vie?

09-03-15_00109-03-15_00209-03-15_00309-03-15_00409-03-15_00509-03-15_00609-03-15_00709-03-15_00809-03-15_00909-03-15_010

Dintr-un colţ de buză surdă îţi arunc un strigăt mut
Ne face cu mâna o umbră, strigi şi tu, dar nu te aud.
Jos sub pat, în buzunarul de la cămaşă, pe un şerveţel am salvat un mic sărut
Aş vrea să-l pipăi încă o dată, să-l păstrez proaspăt şi ud.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OZtQh5EIgWQ]

8×2 martie. 🙂

Ne îngropăm după cuvinte, ne ameţim cu spuma şi surâsul lor, spunem de prea multe ori altceva decât ceea ce gândim sau simţim.
Uneori nu simt nimic şi uneori şi acest nimic pare o povară mult prea mare.
Zâmbesc din spatele norilri de fum, cafeaua îşi împrăştie aroma proaspătă şi muzica dansează de una singură dintr-o boxă-n alta.

Începe o altă zi, o altă săptămână, schimbăm cămaşa, asortăm cravata, alegem un parfum şi ne mascăm după un zâmbet efemer proaspăt bărbieriţi.
Oraşul tremură, tramvaiul trece nepăsător în aceeaşi rotaţie. Punct şi de la capăt.
N-am rupt florile de 8 martie şi n-am să le rup nici astăzi.

Toată lumea oferă flori pe 8 martie, mă rog, cel puţin aşa pare “normal”, Doamnelor şi Donişoarelor, mereu cu capul în nori,  dar tot timpul cu sufletul în flăcări,  vreau să vă dăruiesc aceste flori şi un zâmbet (şi) astăzi.

Să aveţi o primăvară senină şi pe placul inimii!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GTKzdCX-Nyc&feature=related]

Dreptul la plasă

Nu-mi place definiţia aceia de “pitzipoancă” . Sună vulgar. Eu o numesc “cosmopolitană”.
Sunt fete naive sau prostuţe care-n dorinţa lor de afirmare îşi pun poze mai deocheate pe diferite site-uri. Nu neapărat deocheate, uneori doar de prost gust. Ştiţi despre ce vorbesc! Poză cu cracii în raftul de la biblioteca ticsită nu cu cărţi ci cu ursuleţi sau bibelouri…
Şi este tipul de fată cu zâmbet perfect şi decolteu asortat. Este studentă sau a terminat ASE sau Drept. Sau a terminat una şi este la Master sau a doua facultate. Jurnalismul nu mai este aşa la modă, dar mai sunt şi fete de modă veche. Acum se poartă Relaţii Publice şi Comunicare.
Nu se dau în spectacol, dar ştiu să se facă remarcate. Sunt conştiente de avantajul conferit de aspectul fizic şi suficient de inteligente să nu vorbească prea mult, să-şi cântărească cu grijă vorbele. Cochetează cu ideea unei cariere politice sau vrea o slujbă cu “funcţie”. Se orientează sau spre o corporaţie sau spre zona administrativă, eventual un job la un minister. Îi plac bărbaţii cu prestanţă, cu aură, genul care „dă bine”. Nu se acceptă rataţii, cei fără maşină, fără studii superioare şi un venit sigur. Nu contează de unde este acel venit. Vorbesc la mişto despre Bamboo şi celelalte locaţii de fiţe şi fente, dar din când în când le place să se afişeze acolo, contează să se ştie văzute.
Sunt fete emancipate, dar în mod paradoxal, consevatoare. Îşi urmăresc cu consecvenţă interesul.

Ce a însemnat emanciparea femeii în fapt? Femeile au câştigat dreptul la PLASĂ. Da, la plasă: să care plasa şi să ia plasă.

plasa

Multă vreme femeile au trăit într-o lume guvernată de bărbaţi, în totală supunere, neavând drepturi,ci numai obligaţii. Femeia avea datoria să fie soţie şi mamă bună, să satisfacă mofturile bărbatului şi să se îngrijească de acesta şi de gospodărie.
Pornind chiar de la povestea biblică a creării omului, femeile au fost considerate fiinţe secundare, menite să servească şi deservească bărbatul. Această mentalitate nu a dispărut nici acum şi este greu de crezut că o să dispară vreodată.

Volumul Simonei de Beauvoir Al doilea sex (Le Deuxième sexe, 1949) este prima încercare de structurare teoretică exhaustivă a tematicii feministe. Cartea, o riguroasă analiză istorică, antropo-sociologică şi tipologică a condiţiilor sociale şi psihologice de inferioritate la care femeia este constrânsă.
Primele structurări ale mişcărilor feministe apar în suita ideilor Revoluţiei franceze. Textele feministe fondatoare reiau principiile iluministe ale dreptului natural şi ale egalităţii în drepturi şi libertăţi. Scriitoarea revoluţionară Olympe de Gouges, inspirată de Declaraţia drepturilor omului, proclamă în Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne (1791) principiile umaniste ale emancipării femeii, afirmînd egalitatea ei juridică.

“În timpul vieţii oamenii învata să reacţioneze şi sunt condiţionaţi de diferiţi factori […] La o anumită vârstă băieţii suferă o schimbare atunci când cunosc „modelul masculin” în care încrederea în sine, curajul şi independenţa sunt condiţii esenţiale pentru succes. Femeile sunt încurajate să fie dependente si emotive, pe când bărbaţilor li se cere să se comporte raţional şi independent. (Claudia Ana Moarcas, Comunicarea si comportamentul in negocierea contractelor)

Acest mod de gândire şi educare face imposibilă schimbarea în esenţă a situaţiei femeii. Sunt automatisme de care nu o să scăpăm niciodată: fetiţele bluziţe roz, băieţeii bluziţe albastre.
Femeia la…cratiţă.

“Ce înseamnă să fii femeie emancipată?

Să ai un job bun, un salariu motivant.
Să ai o familie, copii, să fii gospodină şi menajeră în casă.
Să ai viaţă socială, să ai prieteni, să ieşi în lume, să frecventezi cercuri exclusiviste.
Să te îmbraci bine, să te îngrijeşti, să te respecţi.
Să călătoreşti, să vezi lumea, să-ţi trăieşti viaţa.

Credeţi că e posibil să le faci pe toate?” (cocochannel)

Cred că ideea e să respectăm femeia şi să acceptăm faptul că ea este cea care alege. Şi ne alege, ne acceptă. Asta cred că este esenţa emancipării. Emanciparea femeii fără emanciparea bărbatului nu este posibilă.

Este aproape firesc să afirmi despre o femei sexy şi tânără, care se dă jos dintr-o maşină scumpă, că este curvă. O femeie ajunsă într-o funcţie de conducere, tot o curvă este.
Bărbaţii nu concep succesul femeilor, altfel decât prin performanţe şi prestaţii sexuale.
Aceasta este lumea în care trăim. Acestea sunt mentalităţile care ne guvernează subconştientul şi acţionăm, reacţionăm ca atare. Prejudecăţile acestea, nouă bărbaţilor, ne rezervă privilegii deosebite. Posibilitatea de a abuza.
Când un bărbat spune despre o femeie că ar fi „curvă” în 99% din cazuri asta înseamnă că femeia respectivă n-a vrut să şi-o tragă cu el.