Home › Posts tagged electro › Page 31

electro

Rammstein – Liebe ist für alle da. Da! Da! Da!

Posted on by — 34 Comments ↓

Toată planeta este-n criză. Ţin minte că Larry Flint (fondatorul revistei Hustler şi nu numai) şi Joe Francis (producător de filme pentru adulţi), de acum un an cereau Congresului American 5 miliarde Dolari pentru salvarea industriei pornografice. Parcă citeam undeva că şi Alina Plugaru, vedetuţa meleagurilor noastre sărace şi mult mai sărăcite, s-a reorientat profesional. Cu atâtea torente şi descărcări ilegale, industria muzicală suferă de mult… Rammstein fac un efort supraomenesc – vezi şi clipul Pussy, ha, ha, ha! – şi încearcă să salveze şi Rock-ul, şi pornografia.

dildo_stein

Doamnelor şi Domnilor, la o parte cu timiditatea,  jos chiloţii, s-a lansat noul Rammstein! “Porno Is There for Everyone”, pardon, „Love Is There for Everyone”. 🙂 Din titlul original, acel „da” de la final îmi place cel mai mult! „Da, da, da!” Dacă până acum mă încurcam în cutiile Rock Industrial şi Metal Industrial, de azi încolo avem şi Porno Industrial, ha ha ha! 😆
Ca să fie toată lumea fericită, şi nepotul cu furtunu’, şi mătuşica cu casa, ştiţi voi reclama, după scandalosul clip „Pussy” lansat pe situl de Webcam Visit-X , Rammstein scot şi o ediţie limitată la noul material, o cutie ce pe lângă CD include un prea minunat set de vibratoare şi lubrifianţi. 😆
Ştiu, ştiu, toţi rockerii conservatori strigă-n cor „huo!”, eu nu pot să mă abţin să nu zâmbesc măcar şi să nu apreciez umorul din spatele „ambalajul”. Acum ştiu că am să supăr (şi) o duzină de rockeri încruntaţi, dar cu ce ar fi mai penibili Rammstein decât 90% din formaţiile de Black Metal cu un kilogram de vopsea pe meclă şi litrii de ketchup stropiţi pe pereţi? Adică sex fac şi eu – ocazional, de câte ori am ocazia şi de obicei nu cu lumina stinsă – dar nu mi-am turnat niciodată găleata de lavabil în cap şi n-am stropit pereţii cu sos de bulion! 😆 Sau să pomenesc de Manowar cu poantele lor de mare rahat şi costumaţia de piele cu bucii la vedere? Ha, ha, ha! Sau Heil, heil, heil and Ill! 😆 😆 😆

Dar să vorbim de muzică fiindcă dincolo de dildouri, despre muzică este vorba! Noul Rammstein este pe departe cel mai Rock album al teutonilor, în spatele sintetizatorului şi al sampler-urilor, construcţia este foarte tradiţională, muzica are rădăcini clare de Heavy Metal, cu excepţia evidentă a vocii lui Till Lindemann, paralela cea mai la îndemână este Judas Priest, mai exact un Priest undeva la interferenţa dintre „Turbo” şi „Painkiller”. Oi fi eu un bătrân obosit, dar ceva mai Heavy (Metal) ca ce vă povestesc eu acum, nu prea-mi pot imagina. Asta în ansamblu. Pe de altă parte, „Liebe ist für alle da” este cel mai complex şi cel mai colorat, diversificat material Rammstein până-n prezent. N-au ezitat să experimenteze, să „devieze” de la reţetele testate şi sigure, dar cu toate acestea să rămână Rammstein. Multă vreme i-am hulit şi eu pentru „împrumutarea” modelului Laibach, dar admit, Rammstein au metalizat şi germanizat acel prototip şi l-au modelat după chipul şi asemănarea proprie, l-au reaşezat în viziunea personală.
Au trecut patru ani de la „Rosenrot”, au existat tensiuni, frământări şi repetate amânări, dar rezultatul final este un disc modern, dinamic, nu neapărat revoluţionar, dar solid şi de calitate. Ar fi o prostie să ne împiedicăm de vibratoare şi să nu savurăm 46 de minute de Metal dinamic, modern şi de calitate.

Cover_lifad

Introducerea, „Rammlied”, re-ia riff-ul piesei „Rammstein”, ambalajul este diferit, incisivitatea acelui riff memorabil este integrată într-o construcţie mai amplă, mai grandioasă, risc şi spun: uşor epică. Rammstein au un monumentalism oarecum tipic nemţesc, au abordarea întunecată a lui Wagner, chiar dacă o aplică – tot după un alt tipic german – într-o manieră minimalistă, repetitivă şi-n ritm de marş. Ramm-stein!
„Ich tu dir Weh” (I Hurt You – Te rănesc) continuă cu un riff barosan, clapele colorează şi tensionează simultan, refrenul este mai melodic, mai lipicios, cam lent, dar contrastant şi gras, alternează momentele sumbre cu riff-urile tăioase şi cu pasajele melodice, o fac coerent, cursiv, sunt clişee, dar Rammstein le asamblează convingător.
Am ajuns la „Waidmanns Heil” (Hunter’s Hail/Greeting – Salutul Vânătoresc), aici amintita paralelă Priest este de netăgăduit, un „Turbo” fortificat cu ceva „Painkiller”, riff-urile sunt mai ferme, mai lineare şi cu sunet mai la zi, dar au forţa şi construcţia tradiţională din Heavy Metal, tobele rup, este imposibil să rămâi pasiv la asalt şi la elanul, energia degajată. Probabil una din cele mai bune piese de pe disc.
„Haifisch” (Shark – Rechin) schimbă tonalitatea, intră în zona Synthpop, are aşa o reverberaţie Depeche, sau mai degrabă Paradise Lost din perioada „Host”, dar clapa este clar Depeche, ritmul foarte teuton, chitara vine cu o notă de (Pop/Power) Punk şi cu acorduri la rece, adică fără efect, este ceva diferit, inedit, nu sună rău, dar sună uşor ciudat, pe ultimul album Duman sunt piese de genul acesta, nu de la Rammstein aşteptam asta, dar îmi plac surprizele şi Rammstein şi în ipostaza aceasta inedită, se descurcă exemplar.
“B********” (Bückstabü) începe extrem de Industrial, este totul distorsionat, filtrat, tras prin efecte, murdărit şi zgomotos. Pică la fix puţină hârâială, toba are nerv, bubuie din nou sănătos, chitarele sună gros, nervos, Lindemann trece de la vorbit la grohăială impunătoare şi la refren (aproape) cântă, piesa rupe, este un „anthem” Rock cu toate ingredientele de rigoare.
Parcă Oliver Riedel – basistul – spunea că unica piesă de pe disc care-i displace este  „Frühling in Paris” (Springtime in Paris – Primăvară la Paris). Cum mă aşteptam, este balada de serviciu, nu-i rea deloc, un mare atu este faptul că nu este un clişeu tipic, are câteva pasaje chiar nimerite şi umorul, ironia vine cu invocarea Piaf: Je Ne Regrette Rien – aruncată printre rânduri. Sincer, mă temeam de ceva mult mai nasol! 😆
„Wiener Blut” (Viennese Blood – Sânge Vienez) nu este cover Falco! 😆 Heavy Metal-ul tumultuos se amestecă cu experimentalism Electro/Industrial, momentele răvăşite de riff-uri sunt aşezate lângă pasaje contorsionate şi tulburi de electronică şi tensiune. Tensiune este cuvântul caracteristic, este de remarcat cum exprimă cu mijloace diferite aceeaşi stare.
Şi am ajuns la ce ne doare (pe noi bărbaţii) cel mai tare: Pussy!

„Too big, too small,
Size does matter after all.
Zu groß, zu klein,
Er könnte etwas größer sein.

Merzedes-Benz und Autobahn,
Alleine in das Außland fahren,
Reise, Reise, Fahrvergnügen
Ich will nur Spaß, mich nicht verlieben

Just a little bit…
Just a little bitch!

You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick.
So take me now before it’s too late
Life’s too short, so I can’t wait.
Take me now, oh don’t you see,
I can’t get laid in Germany.”

Piesa e un imn clar, are la bază o schemă Heavy Metal, dar au ambalat-o ingenios, comercial şi digerabil, refrenul este memorabil, simplu, direct şi dincolo de cinismul adevărului este… amuzant. Eu rămân la părerea mea: este un pamflet. Pe de o parte fac mişto de pornografia ieftină, pe de altă parte de clişeele la fel de ieftine din Metal – vezi costumaţia de piele ce aminteşte clar de Metal-ul anilor ’80 şi nu de costumele gay sau Sado/Maso. Alăturarea celor două clişee, e genială.
Mie mi-a dat de gândit fraza: „I can’t get laid in Germany.” Cei care-i acuză că „s-au vândut”, nu ştiu ce vorbesc. După 4 ani de aşteptare, Rammstein îşi vindeau discul şi ambalat în hârtie de ziar. Mă repet: infuzia porno pe de o parte este un manifest, acel deget mijlociu arătat clar, pe de altă parte, mult-mult umor. So… Du riechst so gut!
Piesa de titlu, „Liebe ist für alle da” (Love Is There for Everyone – Dragostea-i acolo pentru toată lumea) are acelaşi monumentalism Heavy Metal cu o coloratură Electro/Industrial împinsă undeva-n spate, îngropată sub riff-urile groase, sub dinamismul agresiv, ritmul balansat, incisivitatea debordantă. Combinaţia este organică, vitală, au nervul care multora din copiile Helloween de anii ’80 le lipseşte cu desăvârşire. Să nu dau nume…
„Mehr” (More – Masi mult) este o piesă colorată, foarte interesantă construcţia, fluxul ei, oscilaţiile din zona Electro ambientală spre răbufnirile Metal/Industriale, de la clipele calde – paradoxal aduse de clape şi samplere -, la „răutatea” susţinută de chitare, totul într-o desfăşurare naturală, cursivă. „Mehr” este un experiment extrem de reuşit, are o atmosferă aparte, are acea strălucire magică ce te face să spui: Ja, ja, ja! 😆
Finalul se lasă uşor straniu, „Roter Sand” (Red Sand – Nisip roşu), aproape simţi vântul împrăştiind nisipul, praful se transformă-n nori de sânge şi totul se scurge în fluierăturile unei veri apuse… Drăguţ. 🙂

În viaţă rămâi prost sau devii pragmatic. Pe mine poveştile cu dragoni şi semi-zei nordici nu m-au dat pe spate nici la 16 ani, n-am să mă înghesui nici la Herry Potter, nici la Pokemoni acum. Prefer pragmatismul:

„You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick.”

Dar e loc suficient şi pentru cei care au rămas la plastilină. 😆 😆 😆

Vă recomand: Herzeleid
Site-ul oficial
Şi nu în ultimul rând să cumpăraţi albumul!!!

Poţi cumpăra on-line şi mp3-uri. 🙂 Evoluăm şi noi, ce draq! 😀 Rammstein sunt în turneu cu Combichrist… Pe 21.11. ajung la Viena, pe 25.11 la Praga… 🙂 Datele complete ale turneului le găsiţi AICI.

cumpara_rammstein

Sick Minds II AMÂNAT!!!

Posted on by — 15 Comments ↓

Habar n-am care e treaba cu festivalul acesta, ce ştiu este:  cânt şi „io”.  E un hobby de-al meu, vorba unui cântec. 😆 Nu o să fie un concert Mr. Pan[k]sament ci un set DJ combinat cu live act şi voi “presta” şi piese din proiectul the spoileD Jerks.

Festivalul s-a amânat de pe 17-18 octombrie pe 24-25 octombrie şi probabil se va desfăşura în Clubul STAMBA.

Prima ediţie s-a desfăşurat pe 18 aprilie 2009, înainte de Paşte, în cinstea “iepuraşului” în clubul Apaşu şi au prestat pentru preţiosul public: Ollie Dirt, Creep, Demonologist, AKM, SoSk şi Katalepsys.
Sâmbăta, 24 octombrie, ostilităţile se vor desfăşura în Club Stamba (str. Garboveni, nr. 19) şi zgomotul de fond pentru petrecere îl vor furniza: SoSk, AKM, Kidu, Flo şi Tukon.
Duminică, 25 octombrie, poluarea sonoră o să fie furnizată de: TDI, SoSk, AKM, Mr. Pan[k]sament/the spoileD Jerks, Kidu şi Flo.

Preţul este rezonabil: 10 RON băieţii, 5 RON fetele. Mai moca de atât nu ştiu ce poate fi. A, da! Să stai acasă şi să te scobeşti în nas şi să te plângi: ce plictiseală! Super EMO! 😆 😆 😆

Totul e să nu mai intervină ceva…. ha ha ha! 😆

Editors – In This Light and on This Evening

Posted on by — 8 Comments ↓

Dacă aş simplifica totul, aş spune că lucrurile pleacă de la Ian Curtis şi Editors în 2002 au continuat de unde s-au oprit Joy Division în 1980. New Order sunt o altă poveste. Editors au o strălucire misterioasă şi totodată sunt Dark, au ceva din Glam/Gotic-ul amestecat cu New Wave-ul de la începutul anilor ’80, dar cu un sunet mai realistic, mai Indie, e cumva ca şi cum The Cure are cânta piese U2.
Primul album a fost lansat în 2005 şi din „The Back Room” s-au vândut peste un milion de exemplare, critica din Anglia aducând elogii inepuizabile trupei.
„An End Has A Start” este scos în 2007 şi s-a vândut la fel de bine ca albumul de debut. Discul are aceleaşi amprente de Post-Punk, poate este uşor mai dinamic, chitara are ceva mai mult spaţiu şi sună ceva mai murdar, dar în esenţă, Editors şi-au păstrat stilul şi abordarea, au melodii şi armonii deschise, strălucitoare şi o apăsare Dark, Post-Punk într-o manieră evident britanică, înrudită cu amintiţii The Cure, dar şi cu Depeche Mode.
Cei patru magnifici: Tom Smith – voce, chitară, pian), Chris Urbanowicz – chitară şi sintetizatoare, Russell Leetch (bas, sintetizatoare şi backing vocals şi Ed Lay – tobe, percuţii şi backing vocals; ne-au vizitat vara aceasta, pe 16 august au cântat la Teatrul de Vara Herăstrău, oarecum au nimerit prost în plin sezon de concedii şi pe o agendă supraîncărcată de evenimente.

Editors_70x100

În data de 12 octombrie a fost lansat noul material, al treilea album al formaţiei: „In This Light and On This Evening”.
Conform celor declarate de Tom Smith, de această dată au încercat o altă reţetă, au abandonat abordarea tradiţională având în centru chitara şi au ales un sunet mai Industrial, mai modern. Pentru acest experiment l-au ales ca producător pe Mark Ellis – cunoscut sub pseudonimul Flood – cel care a lucrat cu trupe ca: Depeche Mode, U2, Nick Cave and the Bad Seeds, Nine Inch Nails, The Jesus And Mary Chain, The Smashing Pumpkins, The Sound, Erasure, Curve, Nitzer Ebb, The Killers, Sigur Rós şi PJ Harvey şi în 2006 a obţinut un premiu Grammy pentru albumul anului cu produsul U2 „How to Dismantle an Atomic Bomb”.
Diferenţa se simte, „In This Light and on This Evening” este un disc mai „ciudat”, chiar dacă construcţia de bază, reţeta compoziţională nu s-a schimbat radical, coloratura discului accentuează în mod pozitiv mesajul, stările, ideile din spatele muzicii.
Este un disc ce necesită atenţie şi probabil un timp de digestie mai lung, dar cred că merită încercarea!

Inthislightonthisevening

„In This Light and on This Evening” deschide discul într-un ton sumbru furnizat de sintetizatoare şi vocea gravă a lui Tom Smith. N-am văzut (încă) Londra, dar Tom spune: „I swear to God, London becomes the most beautiful thing I’ve seen”. Piesa explodează zgomotos, dar sunetele sunt aşezate cu atenţie, zgomotul este curat şi controlat, o nebunie sub atentă supraveghere şi cu un final abrupt. Interesantă deschidere, oarecum un semn – un avertisment – că este altceva.
„Bricks And Mortar” vine mai aşezat, are ceva foarte calm şi senin sub straturile de sintetizatoare, ritmurile suprapuse de zgomote şi percuţii, e un amestec ameţitor din U2, Depeche Mode şi mii de alte chestii, se suprapune feeling-ul  New Wave de anii ’80 cu dichiselile sunetului anilor ’90 şi infuzia de Industrial/Electro, vocea lui Tom Smith este fermă, dar are un ton cald, sugerează încredere… „My whole life it’s for you”. Corurile amintesc de U2 şi sună oarecum straniu în context şi în construcţia oarecum mai încărcată, dar dau o culoare aparte.
„Papillon” este primul single, piesa menită să promoveze materialul. Lucrurile sunt mai aşezate, abordarea mai minimalistă: tobă  şi sintetizator, vocea mai incisivă a lui Tom şi un refren eficient, manieră anthem, memorabil şi potenţial imn: „It kicks like a sleep twitch!” Este ca şi cum Depeche Mode ar interpreta o piesă mai incisivă de Post-Punk, să zicem ceva de pe primul album Kaiser Chief.

Clipul Papillon pe canalul oficial Editors de pe YouTube

„You Don’t Know Love” (like you use to, you don’t feel love like you did before…). Sentimentul de răceală, înstrăinare este exprimat prin minimalismul mecanic al tobelor şi sintetizatoarelor, undeva acolo se simte fantoma Depeche Mode, dar totuşi lucrurile sunt diferite, sună diferit, au ceva dement, o nebunie care n-ajunge atât de evident la suprafaţă în gaşca lui Dave Gahan, poate şi fiindcă la Editors amprenta şi moştenirea Joy Division pare mult mai evidentă, este mai pregnantă.
„The Big Exit” ne aruncă în lumea lui David Bowie, chiar şi vocea lui Tom Smith aminteşte fantomatic de Bowie, la refren cu puţină condimentare Depeche. Este o piesă stranie, minimalistă, dar cu profunzime, este ca un vârtej care te ia uşor, dar creşte-n intensitate şi când realizezi că eşti prins în capcană, este prea târziu: „take what once was ours…”
„The Boxer” este un moment şi mai lent, şi mai întunecat, mai straniu, mi-am amintit de o altă trupă veche şi uitată, Japan, eventual un Japan cu acelaşi Bowie la microfon în locul lui David Sylvian. Stranie, uşor anevoioasă construcţia, obscură şi totodată pregnantă, apăsătoare. Editors reuşesc să creeze atmosferă, au sentimente în spatele sunetelor, o calitate parcă tot mai rară… „show me something ugly, show me something free…”
„Like Treasure” animează uşor atmosfera, tema este ceva mai degajată, vocea lui Tom readuce un ton mai cald, sintetizatorul are puţină lumină, dincolo de cinismul lui Tom: „Got to have friends in high places, hiding behind they plastic faces…” Suntem ceea ce mâncăm… şi o înşiruire elegantă de clişee (la mâna a doua), dar paradoxal sună credibil, convingător, melodia este aproape dansantă, bună de bâţâială şi bine balansată.
„Eat Raw Meet = Blood Drool” învie spiritul Post-Punk într-un ambalaj Electro/Industrial, aduce puţin ritm şi o doză mai mare de zgomot, o dinamică ameţită în disonanţele controlate, prin anii ’80 The Stranglers erau experţi în astfel de construcţii contorsionate.
„Walk the Fleet Road” închide discul într-o notă caldă, lucrurile par să se aşterne într-un calm de spital… 🙂 Editors îşi lasă uşile deschise, orizonturile sunt multiple, de aici se pot îndrepta oriunde.

Dacă Depeche Mode au cam dezamăgit cu ultimul lor album şi nici în România n-au mai ajuns, Editor au punctat şi la Bucureşti şi acest nou material este sclipitor ca întunericul, are spirit, pregnanţă şi pentru cei deschişi la urechi şi suflet, poate oferii momente deosebite.

Surpriză plăcută „In This Light and on This Evening”, chiar foarte plăcută.

Site Oficial EDITORS

EDITORS pe MySpace

Cybermental, Silver Church, 2 octombrie

Posted on by — 10 Comments ↓

Omul este un animal ciudat. Uneori, pentru gusturile mele (ciudate), mult prea ciudat.
Ştiam că este greu de reuşit cu un festival de breşă într-un an dificil ca acesta şi nici cum a picat el, miercuri, joi şi vineri, nu a fost cea mai fericită variantă, poate că nici reclama n-a fost suficient de pregnantă, dracu ştie de ce, mass-media nu s-a arătat interesată de eveniment şi nici publicul nu s-a înghesuit. Vineri seara s-a mai animat puţin Silver Church-ul, dar participarea a fost tot departe de aşteptări. Păcat – zic eu – fiindcă pentru 60 RON la Silver Church în două seri, cu o sonorizare impecabilă, cu proiecţii vizuale şi cu un personal amabil şi simpatic, artiştii au oferit un spectacol de peste 20 de ore de muzică. Probabil Kiew nu reprezintă un nume suficient de sonor şi muzica lor – asta s-a văzut la spectacol – nu prezintă interes pentru un public mai larg, dar Brazda, Matze, Cycler înseamnă deja ceva pentru această zonă Electro/Industrial şi din numele mai puţin cunoscute, majoritatea au oferit un spectacol pe cinste.

Silver Church

Laba şi tasta tâmpeşte şi am mai spus-o, criza este mult mai profundă şi vine din altă parte, nu se rezumă la banii din buzunar pe care-i ai ori ba. OK, la anul o să fie şi mai nasol, sunt curios cum va fi atunci, că în ciuda dezastrului financiar, sper să fie şi Cybermental 5.

Horatiu

Vineri seara s-a adunat lumea inexplicabil de greu la Silver Church. Până la ora 22 au prestat la platane (iar) Sosk şi Horaţiu, au animat atmosfera. E o treabă pe care iar n-am să o înţeleg niciodată: dacă un spectacol într-un club este anunţat pentru ora 21, de ce e „cool” să apari la 23? În ceea ce priveşte Cybermental-ul, programul a fost încărcat şi s-a respectat cu stricteţe, vineri a fost doar un mic decalaj cauzat de… traficul aerian.

Cycler_00Cycler_01Cycler_02Cycler_03

Cycler a preluat scena pe la ora 22, a avut un program excelent, Chill, cu unele accente mai grave pe la final, foarte bine legat şi cursiv. Pe Ion tot timpul e o plăcere să-l asculţi, jonglează bine atât cu sunetele cât şi cu ritmurile, are armonii, are zgomote ambientale colorate, ştie când să introducă momente de relaxare sau când să vină cu o răsturnare în forţă, cu intervenţii zgomotoase.

AKM_00AKM_01AKM_02

AKM – şi-n calitate de gazdă – a umplut spaţiile dintre artişti, toţi venind cu hardware propriu, erau necesare minute de cablare şi setări, aşa că Tudor a avut timp suficient să-şi facă de cap şi să distreze publicul. Abordarea lui este zgomotoasă, Hardcore, nu ştiu, zic şi eu, la un program aşa lung – aproape 10 ore pe seară – poate că între artişti mergeau şi momente mai Chill, mai ambientale, erau bune câteva minute în care să-ţi mai odihneşti urechile şi nervii, să mai poţi schimba o vorbă, două cu cineva… 🙂

Matze_00Matze_01Matze_02

Pentru mine Matze este omul extremelor: are chestii foarte mişto şi are chestii la care strâmb din nas. Nu e vorba de umor şi cum percepem fiecare – în mod diferit – glumele. Pentru mine nu e cool nici aia cu „Oameni” şi – vineri seara – n-a fost cool nici finalul programului său cu „Tânăr şi neliniştit”. Acum pe bune, cine vrea să rămână-n cap cu tema aia idioată?! Însă până la final, Matze a avut un program foarte dinamic, incisiv, cu un groove fain, un crescendo bine gândit şi implementat şi cu apogeul genial, un remake după un clasic Tectonic: „Canalul colector”. Nu ştiu câţi ştiu originalul lui Liviu dinainte de ’90, dar toată sala a savurat remake-ul excelent. Nici treaba cu proiecţia şi coloana sonoră a serialului-sirop n-ar fi fost rea şi – în opinia mea – ar fi funcţionat, dacă Matze începea cu asta şi trecea după aceea la hard stuff-uri. Nu că mi-a cerut cineva părerea! 😆 Una peste alta, Matze a avut încă o dată un program colorat şi convingător, o combinaţie reuşită între momente mai calme, mai Chill şi explozii violente a la Nine Inch Nails.

ROGER_00ROGER_01ROGER_02ROGER_03ROGER_04

Roger a tras lozul norocos pe ghinionul lui Soman. Dacă pe 1 octombrie Roger Roton a cântat pe 2 octombrie dimineaţa ( 😆 ), faptul că avionul lui Soman s-a defectat şi n-a mai ajuns la spectacol, i-a dat şansa lui Roger să presteze la o oră mai adecvată şi în faţa unui public mai numeros. Roger e un tip jovial şi simpatic, iar programul său este incisiv, zgomotos, destul de Hardcore, dar fără să fie obositor. Are nerv, are cursivitate, ritm şi sunete violente. Detestă software-ul şi – ca toţi artiştii de la festival care se respectă – a băgat hard stuff de pe hardware. Poate mă repet obsedant, dar calitatea sunetului la tot festivalul, a fost impecabil. Roger Rocks!

KIEW_00KIEW_01KIEW_02KIEW_03KIEW_04KIEW_05

Pentru mine Kiew au fost o dezamăgire. Şi n-am fost singurul. Primele 2-3 piese din programul lor au fost ok, dar după aceea totul a fost doar o gălăgie monotonă, repetitivă şi… fără sens. Sorry guys! Punctul cel mai slab al trupei este chitaristul: sincer, eu nu-l lăsam nici să se apropie de sala de repetiţii, nu să-l iau într-o trupă! Chitara suna fără vlagă, ceva gen Santana tras cu telefonul mobil la un concert, dar de undeva din afara stadionului sau din closet – ca să fiu exact şi prestaţia tipului a fost jenant de mediocră. Andreas “Thedi” Thedens, creierul trupei şi vocal/showman-ul ei, este OK, a alergat prin sală,  a interacţionat cu publicul. Interviul cu el, tradus de mine, a fost interesant, însă – din nou, din punctul meu de vedere – nu s-a regăsit nimic din ideile interesante povestite, în transpunerea muzicală. Să fiu puţin rău: mult zgomot, pentru nimic. Kiew sunt prea germani, germani în sensul acela de monotoni şi prea mecanici, faptul că au bas şi chitară parcă nici n-a prea contat, au fost îngropaţi sub uraganul de zgomote şi cum spuneam, după primele 2-3 piese, au devenit uşor obositori. Asta s-a răsfrânt şi asupra audienţei: o parte din public s-a retras tiptil şi nu doar datorită orei înaintate. Dar, trebuie spus că au fost şi oameni care au savurat spectacolul lor şi acesta este unul din aspectele pentru care merită să mergi la un festival: toată lumea primeşte câteceva pe placul său.

jam session 01

A urmat un jam session zgomotos unde alături de băieţii din Kiew au urcat pe scenă Brazda Lui Novac, Cycler şi AKM. Din păcate tonul l-au dat tot cei din Kiew şi după 10-15 minute, toată treaba s-a înecat într-o chestii zgomotoasă şi lipsită de sens. Cu atâţia oameni pe scenă, se putea face ceva mult mai colorat, tot părerea mea, Brazda şi Cycler puteau să aducă culoare şi ton în nebunia lui Thedi dacă erau lăsaţi…

CST_01

Candlestickmaker vine de la Craiova şi este un tânăr promiţător. Programul lui a fost unul ambiental cu inserţii electrizante marca Nine Inch Nails, foarte cursiv şi incisiv, Alexandru are culoare, un simţ dezvoltat de ritm, mi-a plăcut programul lui, cu toate că oboseala acumulată şi-a cam pus amprenta şi pe nervii mei iar ora târzie, încet-încet, a golit şi clubul.

contorsionist

Închiderea a făcut-o Contorsionist cu un program marca The Prodigy, foarte ritmat şi antrenant, cu siguranţă la 10 seara ar fi pus sala pe dans, aşa, la 4 dimineaţa, prea puţină lume mai avea energie pentru a participa activ la spectacol. Pe 1 octombrie a fost lansat pe situl Asiluum EP-ul „Departures” pentru descărcare gratuită, vă recomand experienţa celor 4 piese. Cum s-a prezentat la festival, merită.

DSC00347

Ploaia, vântul neprietenos ne-au întâmpinat la 5 dimineaţa la ieşirea din club. Cei care n-au fost, au ratat câteva spectacole deosebite, o ocazie rară de a vedea în acţiune o serie de artişti interesanţi şi coloraţi, într-o densitate şi la o intensitate atât de mare. Putem sta la o bere şi să discutăm la nesfârşit „de ce”-urile, dar… de ce?
Dacă şi la Faith No More sau Limp Bizkit publicul s-a dovedit impasibil şi nu s-au adunat cu mult peste 1000 de oameni, încep să nu mă mai mir de nimic. Poate că lumea tresărea la un afiş cu o blondă undulată sau un anunţ genul „avem bere la 2 lei”… Poate. Sau tocmai, lumea s-a dus la “Bucharest Food Festival” că-i foame mare! 😆

Mai am o tonă de fotografii, nici acestea, nici acelea n-am apucat să le editez, probabil revin peste o zi, două cu o galerie (mai) completă.
2010 o să fie un an Hardcore la propriu, o să ne gândim nostalgic la ce an de criză lejeră a fost 2009, dar sper că totuşi o să fie şi Cybermental 5. Ci nu doar la nivel de interes virtual.

Galerie foto completă AICI.

Cybermental, Silver Church, 1 octombrie

Posted on by — 31 Comments ↓

Încep cu „La Mulţi Ani!” pentru Tudor (aka. AKM), organizatorul festivalului, azi e ziua lui.

Ce a fost ieri? Cam ce am prevăzut: nu te pui cu 2 meciuri de fotbal televizate, concertul IAMX şi asta, în mijlocul săptămânii, într-o seară de joi. La ora la care am cântat (22) erau cam 7 plătitori de bilet prin sală, ceilalţi artişti prestatori, personalul clubului şi încă câteva persoane, prieteni, cunoştinţe, etc.

aşa se vedea de pe scenă...
aşa se vedea de pe scenă...

Mi-a plăcut jam session-ul dinaintea spectacolului cu Sosk, Eklipse, Brazda şi Horaţiu. A fost foarte-foarte fain. Risc să spun, mai fain ca programele ulterioare.
Proiecţiile furnizate de Sfere au fost şi ieri ca şi în prima seară foarte ok. La mine au proiectat tifoane… 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Rgi9s9LtdBc&feature=player_embedded]

Din spectacol mi-a plăcut Eklipse, Brazda şi Roger Rotor. Eklipse a venit cu un set mai zgomotos, mai noisy decât programul obişnuit, a fost dinamic şi mai Industrial. Brazda a sunat impecabil, hardware-ul are nerv, Brazda e vulpoi bătrân, programul a fost colorat şi dinamic. De altfel Brazda a fost cred că cel mai aclamat ieri seară, a băgat şi un bis. Programul lui a fost impregnat uşor cu reverberaţii Nine Inch Nails – albumele Ghosts, a fost interesant. Dacă eu am picat prost cântând (se pare) prea devreme, Roger a cântat prea târziu. Mai cânta când am plecat acasă şi m-am oprit la chioşcul din faţa blocului să-mi cumpăr ţigări iar doamna mi-a spus “Bună Dimineaţa!”  Era întuneric afară, am fost cam surprins! 😆 Abia de mai era lume în sală şi majoritatea eram deja prea rupţi: unii de oboseală alţii de… altele. 13 Monkey au venit şi ei cu o căruţă de hardware – asta, aşa în paranteză, a fost super: majoritatea am lucrat pe hardware, cu clape, controler-uri şi asta s-a simţit, s-a auzit – însă programul lor nu m-a convins. Au sunat foarte-foarte bine, dar în afara ritmurilor şi zgomotelor controlate, n-a fost nimic şi asta după 15-20 de minute – pentru mine – devine obositor şi plictisitor. Cu siguranţă se vor supăra unii pe mine, dar cumva în zona asta Electro parcă prea mulţi s-au axat exclusiv pe crearea de ritmuri şi zgomote şi tot mai puţini compun muzică, lipsesc armoniile, temele, tot şirul de ritmuri şi zgomote de cele mai multe ori nu prea duc nicăieri… În fine! Sunt un tip de modă veche şi din şcoala veche. Am venit acasă şi mi-am pus Slayer! 😆

Despre mine. M-am descurcat bine, am făcut publicul atent la prestaţie, cred că abordarea pe alocuri mai incisivă, mai Rock/Metal a surprins puţin, dar am câştigat definitiv pe partea cu vocea. A fost cool, am fost aplaudat după fiecare piesă şi da, mi-au cerut şi bis, dar am crezut că-i glumă. 😆 Pe de altă parte, sunt convins că peste 2-3 ani o să povestească 1000 de oameni că ieri seară erau în sală… 😆 Am confirmarea că am făcut un album foarte bun, acum trebuie să mă gândesc bine ce şi cum fac cu el. 🙂

Azi este ultima seară de Cybermental, sunt convins că fiind vineri, nu mai sunt meciuri, parcă nici un alt concert la concurenţă, aşa că o să apară şi ceva mai mult public.
Programul de astăzi e: CANDLESTICKMAKER, CONTORSIONIST, MATZE, CYCLER, KiEw şi SOMAN. Tot de la ora 20, tot la Silver Church. 🙂

Galerie foto completa AICI!

akm
AKM

în hol la Silver înainte de spectacol
cu o admiratoare-n hol... ha ha ha!

la lucru 03la lucru 01la lucru 02scule 001scule 002

Omul De Tinichea
Omul De Tinichea
Eklipse
Eklipse
Brazda Lui Novac
Brazda Lui Novac
3 Monkey
13 Monkey
Roger Rotor
Roger Rotor
...publicul. ha ha ha!
...publicul. ha ha ha!

Galerie foto completă AICI.

Mr. Pan[k]sament – azi la Cybermental 4

Posted on by — 14 Comments ↓

De clip nici nu s-a pus problema, acesta e un mix făcut noaptea trecută cu boxele date la minim să nu-mi enervez vecinii şi să ajung şi cu o mână ruptă şi un ochi umflat diseară la spectacol, dar sper să vă placă şi această piesă-n premieră: Pop Floor Of Shame [Death Of the Dance].

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=C1PE_h5cSYQ]

Pop Floor of Shame [Death of the Dance]

Feels like I’m dancing, acting like a fool,
Let’s do some moonwalk, that should be cool.
Need a stupid hair cut, I should be gay,
Have a Jewish producer, it works that way.
Don’t need la, la, la, la, wear a crazy tie,
Singing only blah, blah, make them laugh or cry.
Need one charting single, steal some rhythm and rhymes,
Timing must be perfect, like the prime-time crimes.

Death on the dance floor!
(Death on the dance floor!)

I’m gonna make it, don’t matter how,
I’m gonna make it, don’t matter how!

Nu ştiu câte ore am dormit în ultimele 3-4 zile, în nici un caz mai mult de 5-6… Acum 10 ani când trupa Nation’s Slum a tras pe dreapta suspendând-uşi activitatea, Marius, un prieten m-a introdus în lumea computerelor şi a muzicii făcute cu software. Nu aveam computer, Cipango, un alt prieten m-a găzduit pe computerul lui şi nu numai… Băi frate, ce palincă de Cluj avea şi ce potoale făcea! Mi-am zis atunci: ok, măcar scap de stresul că se îmbată careva din trupă – sau tot restul trupei – în seara concertelor şi ne facem de toată frumuseţea… Păi să-mi bag şi să-mi scot toate alea (şi-n) computere!
Vara asta, computerul meu a început să dea rateuri şi-n final, acum când aveam mai mare nevoie de el, m-a lăsat baltă… Acum chiar nu mai ştiu ce e mai rău: un tobar beat sau un computer stricat?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

În fine! Mai mult de rău decât de bine, am croptit playlistul pentru seara asta, nu ştiu dacă computerul şi placa de sunet o să şi funcţioneze şi o să se audă ceva din toată munca mea… 😀
Surprizele fac parte din viaţă, nu? Debut sau rebut, rămâne de văzut, dar, măcar ceva-ceva o să se întâmple.

akm

Buuun…. Am fost ieri seară într-o scurtă incursiune la Suburbia, treaba mergea bine, lume cam puţină ce-i drept, dar ok, muzica super, proiecţiile de asemenea. Păcat că eram stresat şi n-am putut să văd/ascult tot programul… Am făcut câteva poze la repezeală şi am băut o bere cu Roger Rotor şi Răzvan (eKlipSe). Cool.

Diseară vă aşteptăm în Silver Church. 🙂 Toate informaţiile legate de festival le găsiţi în postarea de ieri. [Post-] Punk Ain’t Dead!

De azi: Cybermental 4 – 2009

Posted on by — 16 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EEC6oqt8YR4]

Am tot vorbit despre underground…Nu o dată am auzit lumea plângându-se că nu se întâmplă nimic, nu vin trupe, nu sunt evenimente. Apoi dacă se întâmplă ceva, lumea nu vine, cică-i scump biletul. Că-i 15 RON, 30 sau 150, tot scump e, ori cât ar fi. Sau – şi mai tare! – cum a fost Tuborg GreenFest-ul, i-am auzit pe unii spunând: „nu merg domne că e gratis!”. Nici eu nu agreez evenimentele câmpeneşti/corporatiste (sau electorale) fiindcă datorită acestora s-a ajuns la faza cu „e scump biletul”, dar… Ideea este că se întâmplă ceva, vin 3 zile de festival în 2 locaţii cu 20 de artişti de la noi şi de aiurea, este un eveniment unic pe acest segment de Electro/Industrial şi – zic „io” – cei interesaţi şi de alt sunet decât foşnetu’ de pungi cu chipsuri la Radio Zu, cu ameţite la televizor dând din buric pe indiferent ce fundal sonor, pot savura 3 seri de muzică experimentală.

So… De azi începe evenimentul Electro/Industrial Cybermental ajuns anul acesta la a 4-a ediţie.

Cybermental.4

Ca de fiecare dată, pe lângă seri cu zgomot şi distracţie, festivalul are un scop caritabil, profitul rezultat va fi donat câtre „Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii” din sectorul 4, str. Secuilor nr. 9A.

În seara aceasta, miercuri, 30 septembrie, de la ora 20, în clubul „Suburbia” (str. Şelari  nr. 19) urcă pe scenă: Mr. H, INDJS, SOSK, CLOCK : DIVIDER, NOETIC PURGE, şi DOMINUS. Preţul biletului este de 15 RON.

Joi, 1 octombrie, la clubul „Silver Church” (Calea Plevnei nr. 61, fostul “Preoteasa”), de la ora 20, le vine rândul pe scenă la: ODT, Mr. PAN[K]SAMENT, EKLIPSE, AKM, BRAZDA LUI NOVAC,  ROGER ROTOR (CH)
şi 13th MONKEY (DE) . Preţul biletului este de 30 RON.

Vineri, 2 octombrie, tot la clubul „Silver Church” şi tot la 30 RON preţul biletului, tot de la ora 20, urmează recitalurile: CANDLESTICKMAKER, CONTORSIONIST, MATZE, CYCLER, SOMAN (DE)  şi KiEw (DE).

The boys bring some noise!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

Skillet – Awake

Posted on by — 4 Comments ↓

Skillet vin din Memphis, Tennessee,  America, s-au înfiinţat în 1996 şi cel mai de succes album al lor de până acum este al treilea lor material, „Invincible”-ul lansat în 2000, un disc pe care au o abordare mai Electro-Industrială, critica la momentul respectiv i-a comparat cu Nine Inch Nails, dar sunt mult mai cuminţi, au o abordare mult mai puţin zgomotoasă şi incisivă. N-au nici geniul lui Trent Reznor.
Skillet sunt o formaţie creştină şi la fiecare album şi-au modificat şi abordarea, stilul: au trecut de la Rock Alternativ, Post-Grunge la Electro, la Rock Simfonic ca în ultima vreme să se aşeze în zona Linkin Park, P.O.D.
De pe noul material, „Awake”, lansat pe 25 august 2009, al doilea extras single, „Monster” deja cucereşte topurile de peste ocean şi este foarte posibil ca noul album să depăşească succesele anterioare.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Y6obINPvZtg]

Din actuala componenţă a formaţiei fac parte: John Cooper – voce, bas (membru fondator), Korey Cooper – clape, chitară ,voce (venit în 1999), Ben Kasica – chitară (venit în 2001) şi Jen Ledger – tobe, voce (venit în 2008). „Awake” are puţin din toate abordările anterioare, oscilează în zona Rock-ului Simfonic, are nuanţe Post-Grunge şi elemente Alernetive/Nu Metal, paralela cu Linkin Park fiind cea mai evidentă.

„Hero” – primul extras single – deschide albumul într-o abordare modernă şi-n forţă, manieră tradiţională Linkin Park, dialogul vocal dintre John şi Korey este tonifiant, piesa are dinamică, balansul clapă/chitară este nimerit şi eficient, ritmul săltăreţ.
„Monster” menţine tonalitatea, este chiar mai Rock, riff-ul are prim-planul, clapa doar colorează fundalul, refrenul este mai incisiv, piesa mai cursivă, mai sudată. Este un Rock simplu, eficient, curat şi tipic American cu refren simplu, dar memorabil. Au ales bine promovarea albumului cu două piese mai Rock, mai moderne şi dintr-un punct de vedere mai incisive şi mai credibile ca multe din trupele-ciungă care populează peisajul actual.
„Don’t Wake Me” este o baladă Post-Grunge/Alternativă, cam de clişeu, prea radio-friendly pentru urechile mele, dar am ascultat şi lucruri mult mai nasoale…
„Awake And Alive” revine în tonuri mai grave, la dialogul clapă/chitară şi inevitabila paralelă Linkin Park, tema este interesantă, cele două voci se completează perfect, corurile au amplitudine, forţă, piesa dinamism. Poate că nu inventează nimic, dar ceea ce fac sună corect şi au momente foarte reuşite.
„One Day Too Late” este încă o baladă, muzica se mută uşor în registrul Nickleback, Rock şi sirop, dar cel puţin la publicul American se lipeşte ca ciunga. 😀
„It’s Not Me It’s You” are un tempo mediu, riff-uri sănătoase, vocea este mai incisivă, balansul nimerit, un refren simplu, dar lipicios. Skillet foloseşte cele mai simple şi eficiente reţete, dar reuşeşte să scoată maximul din fiecare temă.
„Should’ve When You Could’ve” este înco o piesă mai lentă, în notă mai tradiţională, are ceva din Whitesnake-ul din era „Here I Go Again”, dar e ambalat mai simplist şi într-o manieră uşor mai modernă. Armoniile sunt plăcute, cuminţi, pot cucerii adolescenţii… Teenage Rock, Bravo Rock… 😆

Skillet awake 2009 albumart

„Believe” începe cu chitare acustice, însă tonul este mai grav, tema ceva mai tensionată, este o baladă Power în manieră Americană, moştenire Heart, ambalată modern, electro-acustic.
„Forgiven” rămâne în aceeaşi zonă, este mai Electro, mai la zi ca sunet şi abordare, dar devine uşor monoton materialul, îşi pierde din energie, chiar dacă tema este nimerită, orchestraţia bine proporţionată, sunetul gras, totul este mult prea previzibil.
„Sometimes” trezeşte amintiri Heavy Metal, riff-ul tradiţional este filtrat şi distorsionat up to date, strofele în forţă construite pe chitare contrastează cu refrenul mai modern şi mai colorat, o combinaţie reuşită şi extrem de cursiv realizată, o piesă interesantă ce ne mai scoate din amorţeala baladelor anterioare. Pe alocuri aminteşte de Korn, dar sunetul este mult mai cuminte.
„Never Surrender” readuce tonul mai aşezat de Hard Rock în amestec cu Alternativul la modă, o piesă aerisită, orchestrată fin, dar nimic mai mult.
„Lucy” închide materialul cu înc-o piesă lirică, într-un ton cald, uşor epic cu puţină coloratură de Rock Simfonic.

Un disc plăcut, poate prea plăcut pe alocuri, cred că dacă se concentrau mai mult pe latura Rock/Metal erau mai interesanţi, parcă au pus alături prea multe balade şi momente lirice şi uşor plictisitoare, dar poate tocmai aceste balade le vor facilita accesul la radio şi implicit le vor aduce mai mulţi fani.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=s9xWeEtQstM&feature=related]

KiEw şi13th Monkey – interviu cu Andreas “Thedi” Thedens

Posted on by — 2 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-lYHOOY3Mik&feature=related]

AKM: Salut!
Thedi: Salut!
AKM: În sfârşit ne vedem, e drept online, dar…
Thedi: Curând şi faţă-n faţă 🙂
AKM: Abia aştept!
Thedi: Hehehe! Şi noi suntem nerăbdători să ajungem la eveniment!
AKM: Bun, să vorbim despre muzica voastră şi…în general despre tot!
Thedi: Da, să facem asta!
AKM: „Institutul pentru Terapie Electro-Acustică…”
Thedi:  😀
AKM: Poţi explica asta?
Thedi: KiEw este o organizaţie într-un ospiciu cu medici şi pacienţi, astfel Institutul este cumulul de sunete cu care pacienţii sunt trataţi pentru însănătoşirea lor. Aşa că dacă vii la un spectacol KiEw, beneficiezi de o sesiune de terapie, în fapt eşti în mijlocul ei.
AKM: Prin faptul că te prezinţi la un spectacol KiEw pacientul admite faptul că este bolnav”?
Thedi: Well – Atâta timp cât nu este clar unde poţi trage linia între „normalitate” şi „nebunie” şi nu poţi să ştii cine este „normal” şi cine „nebun”, poţi fi bolnav, dar să nu realizezi acest fapt. Cum nu este clar cine poate definii corect „normalitatea”, s-ar putea să nu te simţi bolnav. Asta însă nu înseamnă că un show KiEw, o astfel de sesiune de terapie te va ajuta să vezi diferenţa.
AKM: Diferit în ce sens?
Thedi: Diferit de punctul obişnuit de a privii problema. Perspectiva se schimbă, se mută.
AKM: De la realitate la ce?
Thedi: De la realitate la o altă realitate.
AKM: Realitatea voastră?
Thedi: O realitate pe care o vezi când deschizi ochii. Nu realitatea pe care crezi că o vezi. Noi poate îţi deschidem ochii şi după asta poate nu mai este clar cine este medicul şi cine pacientul.
AKM: În calitate de compozitor şi performer, cum găseşti legătura dintre realitate, sunet, tu şi nevoile pacienţilor?
Thedi: Cum se întâmplă în mod curent şi se întâmplă şi într-o terapie, mereu există un progres, omul evoluează. Trebuie să urmăreşti reacţia oamenilor la terapia acustică pe care le-o oferi şi chiar dacă sunetul se modifică, tema şi scopul pot fi aceleaşi. Este vorba despre căutarea sunetului perfect.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dvwP_JWQmsg&feature=related]

AKM: Faceţi acest lucru de multă vreme, aveaţi acest scop propus de la început?
Thedi: Am pornit în 1990 cu experimente dadaiste şi chestii zgomotoase, dar de la primul spectacol, de la prima piesă creeată, tema, ideea terapiei a existat. Piesa ce a deschis primul spectacol în 1993 – prima noastră apariţie live – a fost „Meister des Wahnsinns” („Master of Madness”). Unica constantă în piesă era un track care repeta pe diferite voci: „Ich bin nicht verrückt” – nu sunt nebun. Probabil atunci eram ceva mai mult pacienţi decât acum când ca parte a terapiei suntem şi medicii. Este un fel de cerc: persoana care aparent este normală, devine nebună, primeşte terapia – care poate sau nu să funcţioneze – şi tratează medicul care din acel punct este şi el „nebun”. Dar cum spuneam, definiţiile vin dintr-un punct de vedere exterior pe care nu-l poţi lua ca certitudine: se schimbă, curge, se transformă.
AKM: Un cerc în jurul creierului?
Thedi: Poate un cerc în interiorul creierului – ca o sinapsă.
AKM: Totul se transformă, chiar şi terapia. Reacţia pacientului poate schimba terapia.
Thedi: Da. Dar tot nu este evident că persoana care oferă terapia nu este cea care de fapt are  nevoie mai mare de terapie şi ar putea fi un pacient mai bun.
AKM: Terapia fiind muzica voastră, aţi observat mutaţii semnificative în decursul? Şi dacă da, ce a cauzat-o?
Thedi: Da, s-au petrecut transformări, de la experimentele dadaist timpurii spre o muzică cu mai multă susţinere ritmică ce a făcut-o mai consumabilă pentru unii. Dar doar pentru unii. Şi asta fiindcă şi noi ne-am schimbat, aş numii asta progres.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YmKZI-tQ1To]

AKM: Poţi numii unul din albumele voastre ca fiind punctul de cotire?
Thedi: Cu siguranţă „Feierabend” a fost un moment important fiindcă a fost foarte populară în cluburi, un lucru pe care nu-l planificasem şi am fost foarte surprinşi. Şi a fost şi primul album scos prin „Out of Line”.
AKM: Pe disc aveţi şi un cover după Tone-Loc: „Funky Cold Medina”, cum aţi ales piesa?
Thedi: A fost o alegere personală 🙂
AKM:  😀
Thedi: Îmi place piesa. Când în 1989 am fost în America, piesa rula la radioul din avion şi am ascultat-o de mai multe ori, încă o mai am în cap. Mai sunt piese care pe viitor ar merita re-aranjate, dar facem rar aşa ceva.
AKM: Apropo, aveţi multe variante la „Feierabend”!
Thedi: Da, sunt ceva remixuri.
AKM: Este aceea cursă pentru sunetul perfect?
AKM: Nu neapărat piesa aceasta, dar având în vedere remixurile… Este mai mult rezultatul progresului şi schimbului de idei, să vezi ce gândesc ceilalţi când îţi ascultă materialul. Cum se transformă sunetul.
AKM: Deci toată lumea într-un fel caută acel sunet perfect ..
Thedi: Poate că scopul nu este sunetul şi drumul parcurs în căutarea lui, mai importantă este parcurgerea drumului decât atingerea scopului. Şi sunt multe căi. Ai căile care din nou sunt forme de terapie.
AKM: Din punctul de vedere al publicului ai văzut vre-o schimbare?
Thedi: Cum ar fi? Sau să-ţi răspund scurt: sigur.
AKM: Cum?
AKM: Este o călătorie de 20 de ani şi continuă…
Thedi: Da, aproape 20 de ani şi continuă.
AKM: Cum s-a schimbat reacţia publicului de la prima piesă până-n prezent?
Thedi: Prima piesă am scos-o pe casetă şi n-au fost mai mult de 10 copii. Dar toţi prietenii ştiau piesele şi le-a plăcut. Era o marfă de consum greu. Nu era aşa zgomotoasă, dar nici uşor de ascultat.
AKM: Ce v-au influenţat la începuturi?
Thedi: Un amalgam de Kraftwerk, Throbbing Gristle, Einstürzende Neubauten, Joy Division, Der Plan
AKM: Şi ulterior?
Thedi: Tot aceleaşi.
AKM: Şi acum…?
Thedi: Nimic nu s-a schimbat prea mult   Vorbind la general, suntem deschişi. Ascultăm: industrial, electro, techno, drum’n’bass, hiphop, pop, etc, deci de la Nine Inch Nails la Johnny Cash şi The Beastie Boys… totul 🙂
AKM:  😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hKNReYfZKxs&feature=related]

AKM: Să revenim la prezent…
Thedi: Sigur 🙂
AKM: „Mental [per]mutation” este titlul următorului album…
Thedi: Este încă într-un stadiu de creaţie. Dar curând o să-l finalizăm.
AKM: Ce aduce nou acest material?
Thedi: Este un documentar sonor unde ne situăm în prezent. Este puntea dintre albumul anterior audio-terapeutic, către trecutul mai zgomotos şi prezent. Aş spune că avem un sunet proaspăt, am progresat fără să ne schimbăm stilul.
Dacă asculţi „Käferfrühstück” sau „Mister 29” şi „Delusion” poţi să-ţi faci o idee.
AKM: Vom auzii şi piese noi la Cybermental?
Thedi: Da.
Thedi: Cu siguranţă piesa „Käferfrühstück” care este favorita mea de pe album şi al momentului. Dar şi piese care abia de curând au intrat în set-ul live cum este şi „Stille/Stimme” tot de pe noul album. Sperăm să terminăm discul în curând. În paralel am imprimat şi albumul de debut 13th Monkey şi urmează să-l lansez în octombrie. Şi cu 13th Monkey vom cânta piese noi la Cybermental. Şi mă simt onorat că particip cu ambele proiecte!
AKM: Mai ai şi alte proiecte?
Thedi: Nu, numai 13th Monkey şi KiEw. Şi remixuri… Dar cu remixurile am lăsat-o mai moale, tot timpul meu este dedicat albumului KiEw.
AKM: Ce a condus la naşterea proiectului 13th Monkey?
Thedi: Nu este vorba despre o necesitate ci este un alt mod de lucru. Harm, cealaltă jumătate a proiectului este un bun prieten, mi-a fost şi vecin până să se mute la Berlin. Este capul unui colectiv Techno din oraşul meu natal Lüneburg, Sonic Fiction crew. Am folosit numele 13th Monkey când am remixat o piesă KiEw pentru o compilaţie, dar ulterior m-am gândit că ar fi grozav să-l transform într-un proiect. Harm a fost invitat la spectacolul aniversar de 15 ani al KiEw-ului deoarece îmi place stilul lui şi ulterior am hotărât să formăm un duo sub numele 13th Monkey. Am organizat un party: „Digital Hardcore Riot” unde au fost invitaţi şi Ambassador 21, nişte prieteni buni din Belarus, au cântat şi pe „Mister 29”, piesă de pe albumul KiEw.
Lucrurile au progresat rapid. 13th Monkey este diferit, totul este un jamsession live, exclusiv pe hardware, cât timp în KiEw prima oară pregătim materialele în studio şi doar după aceea pregătim şi variantele de scenă. Deci cu 13th Monkey ne întâlnim şi îi dăm bătaie cu improvizaţiile, în aşa fel, live, a fost imprimat şi materialul primului disc. Uneori folosim şi piese KiEw.
AKM: Deci asta este reţeta şi pentru live-urile 13th Monkey?
Thedi: Avem ideea pieselor pe care le vom mixa, restul vine din mers. Folosim o groază de groove box-uri, pattern-uri şi piesele pot fi lungite sau scurtate, dar niciodată nu sună la fel. Este dificil să transporţi toată aparatura tot timpul, dar sperăm să aducem cu noi cât mai multe pentru Cybermental   Ne lăsăm doar mesele acasă.   Sunt foarte curios să ascult toate trupele româneşti cântând la festival şi la fel sunt curios de public!
AKM: Ai ceva să transmiţi publicului?
Thedi: Suntem foarte nerăbdători să cântăm la voi şi sper să vă placă sunetul nostru!   Şi dacă nu vă place, nicio problemă, puteţi să vă prefaceţi că vă place!   He he he he! Sau vă vom trata până când o să vă placă!
AKM:   Abia aştept să vă văd!
Thedi:  🙂

(traducerea din engleză Mr. Pan[k]sament, preluat de pe pagina Cybermental)

Puteţi descărca gratuit de aici 13 Monkey live la Amsterdam!

Şi alte înregistrări 13 Monkey AICI.

Pe situl KiEw la pagina AUDIO puteţi asculta şi descărca mai multe piese şi găsiţi clipuri la pagina VIDEO.