Home › Posts tagged divertisment › Page 2

divertisment

lumea-n retrovizor, cu capul în jos

Posted on by — No Comments ↓

Azi am pe rotisor noul album Tricky despre care amân de vreo două săptămâni să scriu, am un clip nou, teaser la următorul album şi ieri am tras cu ochiul puţin şi la congresul PSD şi în general la ce se mai petrece în prea minunata şi fascinanta noastră ţărişoară.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ahOV4PFcgbw]

Dar noul Abracadabra, cuvântul magic pe buzele tuturor săptămâna aceasta a fost: stimulente. Ăla de ce are şi io nu? Tre’ să fie totuşi o ţară defectă dacă lumea simpatizează cu cei de la fisc… Da, da, ştiu, de la iliescu-n coace noi suntem „originali” în toate. Da’ de iliescu mai târziu.
Viagra la tot poporu’! Măcar câte-o jumătate de pastilă să ajungă şi la cei din spate. Sau urmă.
Mica revoltă ad-hoc Read more lumea-n retrovizor, cu capul în jos ›

somnul soră cu moartea

Posted on by — 20 Comments ↓

[bandcamp album=4188120728 size=grande3 bgcol=FFFFFF linkcol=e64a05]

N-am mai stat la poveşti de ceva vreme, nici la modul general şi nici în particular. Poate vremurile sunt de astfel de natură, poate poveştile nu mai sunt ceea ce au fost, dar n-aş vrea să dau vina pe nimeni şi nimic.
Zero este mai mare decât nimic. Când ceva e gratis musai să fie o şmecherie undeva. Nu e nici una. Noul meu album, „Chasing Shadows” e gata, poate fi ascultat şi descărcat (gratis, moca, am făcut şi o probă, în format mp3 l-am dat jos în 8 minute, dar poate fi descărcat şi FLAC), şi am să vă spun una-alta şi din bucătăria lui, din dedesubturile materialului. Şi vă spun şi un secret: de azi faza cu zero este valabilă şi la celelalte materiale. 😉 Descărcaţi în voie, îmi fac eu griji pentru facturi. 😆
N-am planificat nimic, discul acesta pur şi simplu a ieşit la suprafaţă. Sunetele se nasc pur şi simplu, muzica nu este chirurgie pe creier, în definitiv n-ar trebui să fie ceva meşteşugit, ci este suma unor sentimente şi stări exprimate.
Ce am făcut este pur şi simplu muzică contemporană şi etichetele, clasificările, catalogarea ei este inutil şi puerilă. Ştiu, ce fac eu nu cadrează nici cum cu lumea în care trăim şi mai ştiu că dacă unii acum abia apreciază eforturile mele (noastre) cu Nation’s Slum la mai bine de 15 ani de când noi le produceam, probabil peste 10-20 de ani cineva o să aprecieze şi muzica mea de acum.
Şi care e lumea-n care trăim? Parafrazând una – aproape singura – mea piesă favorită R.E.M.: it’s the end of the capitalism as we know it and hell yeah, I feel goddamn fine. Dar despre disc vorbim mai târziu, ştiu că nu vă interesează.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tklxkg7TeRw]

A venit Angela Merkel. Dacă n-a fost Read more somnul soră cu moartea ›

Kings Of Leon – Come Around Sundown (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

I-am cunoscut pe băieţi cam la al doilea lor album, „„Aha Shake Heartbreak”, prin 2004-2005 şi atunci nu m-au impresionat cine ştie ce, erau încă o trupă americană care cânta Rock american, un fel de Dire Straits modern, dar dintr-o altă lume (sonoră), dar cu aceleaşi infuzii de Country şi cu un iz pronunţat de Southern Rorck. Am ciulit urechile la următorul album, „Because of the Times”, avea ceva special, se simţea ceva în aer. Şi „Only by the Night” lansat în 2008 m-a cucerit din prima şi a cucerit şi toată lumea, a făcut ravagii în clasamente şi trupa familiei Followill şi-au câştigat pe merit statutul de super-vedete. Într-o lume tot mai rece, distantă, alienată, „Only by the Night” a fost ca ultimul pai, mâna întinsă, o alintare şi o mângâiere, un disc cu mult suflet aşa cum rar mai apar în ultimul deceniu.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gnhXHvRoUd0]

Succesul înseamnă şi o presiune imensă. Când Read more Kings Of Leon – Come Around Sundown (2010) ›

Trent Reznor and Atticus Ross – The Social Network (2010)

Posted on by — 8 Comments ↓

N-am fermă în Virtualia şi nu cresc, nu fur oi, capre sau vaci nici în viaţa de zi cu zi, nici pe internet. N-am sute de prieteni nici pe Facebook, nici pe MySpace şi nici măcar în viaţa reală. În fapt prietenii mi-i pot număra pe degete şi cred că-i bine aşa, chiar nu contează numărul lor, ci relaţia pe care o avem, adică prietenia. Nu socializez excesiv, ba, chiar sunt un pic sociofob, nu mă dă pe afară compasiunea pentru semeni. Şi apropo: nu semnez petiţii, nu particip la strângerea de semnături pentru interzicerea avortului fiindcă am convingerea că sunt mult prea mulţi idioţi – avortoni – printre noi. Nimeni nu-i perfect. Şi nimeni nu e nimeni. 😀
Mark Elliot Zuckerberg ( 😛 ) are 26 de ani (născut pe 14 mai 1984) este co-fondatorul reţelei de socializare Facebook, deţine 24% din acţiuni şi conform ultimelor date valorează 6,9 miliarde de parai. Facebook-ul a fost lansat în 2004, adică omu’ a produs aproximativ un miliard pe an. Prost nu o fi şi pe semne a avut şi ceva bulan.
Noul film, „The Social Network” este ecranizarea cărţii „The Accidental Billionaires” (Miliardari accidentali, deh, nu ca la noi, de carton…. ) scrisă de Ben Mezrich. Nici cartea, nici filmul nu se doreşte un documentar şi nu reflectă „povestea adevărată”, ci creează o intrigă în centrul căreiea personajul principal – Zuckerberg interpretat de Jesse Eisenberg – este un tip „normal”, cu trăsături atât pozitive, cât şi negative, nu s-a încercat „romantizarea” personajului ca de exemplu în „The People vs. Larry Flynt” al lui Miloš Forman în care Larry Flynt este prezentat ca un tip amuzant şi un Robin Hood contemporan.
Ideea de a face un film despre Zuckerberg pare totuşi puerilă. Faza cu „nu poţi avea 500 de milioane de prieteni fără a-ţi face câţiva duşmani” e totuşi simpatică. N-am văzut încă filmul, dar recunosc, am rezerve şi oarecum idei preconcepute legat de subiect. Faptul că filmul este făcut de David Fincher, celebru pentru „Alien 3”, „Seven”, „The Game”, „Fight Club”, Read more Trent Reznor and Atticus Ross – The Social Network (2010) ›

Lie Lady Lie

Posted on by — 2 Comments ↓

1969… Generaţia flower-power, idealurile hippie despre o lume a păcii şi iubirii în plin război din Vietnam, emanciparea chiar şi doar superficială şi de suprafaţă şi răbufnirile sexuale de din-înaintea bolii SIDA.
Sunt un tip agitat. Şi dubios. Să nu-i spun altfel fiindcă nici nu ştiu cum i-aşi putea spune. N-am stare. N-am linişte. E un virus, este-n sânge.
Lucrez la un set nou de piese şi planific o serie intitulată generic „Vintage” şi din care primul disc se va numi „Chasing Shadows”. Muzică… contemporană. Poate pe alocuri experimentală, puţin bizară, de ambient. De fapt nici nu are importanţă ce este. Scriu teme de pian şi le colorez, le aşez în făgaşe diferite. Muzică de film pentru o viaţă supra-realistă fără film în care decorul are rolul principal. Şi singurul.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=CQCnwkJFRlI]

„Lay Lady Lay”-ul lui Dylan a fost scrisă-n ’69, iniţial Read more Lie Lady Lie ›

Eric Clapton – Clapton vs Neil Young – Le Noise (2010)

Posted on by — 10 Comments ↓

Iar am pescuit un morman de albume şi din nou am ascultat prea multe discuri. Multe proaste, majoritatea de uitat instantaneu, dar şi câteva „chestii mişto”.
Cine a împuşcat şeriful? Cu siguranţă nu Clapton. Ştiu, ştiu, ştiu! E o legendă, The Yardbirds, Mayall, Cream, adevărate repere muzicale. Din anii ’60. Suntem în 2010 şi după albumul Blind Faith din 1969, o colaborare cu Lennon şi The Plastic Ono Band, din 1970 – adică de 40 de ani – Clapton a scos 20 de albume solo, a colaborat la o serie de coloane sonore şi a cântat cu toată crema muzicii. A avut piese şi momente bune – nu că ar conta, mie mi-a plăcut cât de cât albumul „Pilgrim” din 1998 unde infuziile de sonorităţi moderne i-au prins bine lui Mr. Slowhand, „Unplugged”-ul din 1992 pe care „Layla”, piesa celor din Derek and the Dominos sună parcă cel mai bine, mi-a plăcut „It’s Probably Me” – colaborare cu Sting pentru soundtrack-ul „Lethal Weapon 3” şi… cam atât. „Cocaine” e piesa lu’ J.J. Cale din 1976 şi multe alte piese care i-au adus faimă, nu-i aparţin.
Doamnelor şi domnilor, Eric Clapton e un labagiu şi nimeni nu are argumente serioase să mă convingă de contrar. Mai ales Clapton n-are nici un argument. Clapton, în ciuda repetatelor sale ieşiri rasist-naţionaliste – sau poate de aceea – a „spălat” muzica neagră, a albit-o şi a transformat-o într-un produs comestibil, o muzică de salon pentru snobi, bătrânei nostalgici şi pseudo-elitişti. I-au fost de folos producătorii pricepuţi şi invitaţii, colaboratorii, toţi muzicieni de elită. Cu aceştia şi administratorul din bloc ar scoate discuri impecabile. Şi nu că ar fi un om rău – administratorul -, dar talent ioc.
Albumul „Clapton” Read more Eric Clapton – Clapton vs Neil Young – Le Noise (2010) ›

Vă Salut din Bucureşti!

Posted on by — 32 Comments ↓

Patruzeci… ce? Alibaba şi cei patruzeci de…. ?
Ani? Fugi de aici!
Midlife fuckin’ crises my ass!
„Criza” mea de „maturitate” n-o simt, nici nu cred că există, fac şi eu ca iluştrii noştri politicieni acum doi an, „criză? unde? poate la ei, la noi nu…”
Nici de criză de maturitate n-am parte, s-a disipat în criza globală… 🙂 Circa 7 miliarde de crize individuale.
Andy Warhol vorbea despre 15 minute de faimă (fame), Marilyn Manson i-a răsucit vorbele în 15 minute de ruşine (shame), eu mă tot gândesc cât de diferiţi suntem noi ca indivizi, dar în cele din urmă suntem toţi la fel.
Dar nu vreau să mă gândesc, teoria (filozofia) rar duce la ceva, conduce undeva.
De exemplu aud des asta cu „să-ţi trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima” şi ideea în sine îmi miroase a pură disperare, mereu am spus, de ce nu ca şi cum ar fi prima? „This is the first day of my last day  …”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=uQ8JvKhpVr0]

Ce contează – spun mulţi – este ce lăsăm în urmă. Păi ce lăsăm? Deşeuri de plastic, resurse secătuite, bulibăşeală şi facturi neachitate. Dacă mai băgăm multe E-uri la ficat, mă tem că nici căcatu’ n-o să mai fie biodegradabil…
Eu – cu reminiscenţe de punker burghez 😀  – am promis discu’ nou pentru azi şi am discu’ nou.
Oficial 13 piese, neoficial – la descărcare – 16, va să zică cu 3 bonusuri.

[bandcamp album=367258372 size=grande3 bgcol=FFFFFF linkcol=cd0e17]

„All the Best, from Bucharest!” este o colecţie de piese mai vechi (2006) şi piese extrem de proaspete, diferit pe de o parte fiindcă abordarea este mai, hm, comercială, pe de altă parte am reciclat câteva piese pentru unul din proiectele mele abandonate, Veşti Proaste, astfel am 5 piese cu text în limba română, lucru mai rar în „cariera” mea, dar poate aşa mă fac şi eu dracului înţeles. 👿
Am Read more Vă Salut din Bucureşti! ›

Pansament. Pentru portofel. Portofelul meu.

Posted on by — 2 Comments ↓

La 20 de ani de la intrarea noastră-n sistemu’ „liber”, m-am dumirit şi „io” la ce poate fi bun un card bancar, care-i treaba cu capitalismul, acum când nici coliva n-a mai rămas din ea…
Şi – m-am gândit bine – dacă nici moca n-a vrut nimeni muzica mea (exagerez!), poate vrea totuşi cineva pe bani. Sau să facă donaţii pur şi simplu. 😀
Bănuiesc că nu o să-mi plătesc ratele la bancă – bat executorii la uşă, n-o să-mi trimit copilul la grădi, ba, cred că nici de o ciungă nu-mi iese, în schimb acum pot fi ascultate gratuit în condiţii bune şi la calitate maximă atât piese vechi cu trupele mele Pansament şi Nation’s Slum, cât şi piese noi şi – contra cost 😀 – pot fi descărcate albumele sau piesele separat.
Din toate site-urile dedicate muzicii şi muzicienilor, oferta Bandcamp bate tot la distanţă. Şi e gratuit, n-are reclame, etc. Ptu, să nu-l deochi!
Nu ştiu dacă unul din prietenii mei are sau nu dreptate, dar Read more Pansament. Pentru portofel. Portofelul meu. ›

Predictibilitatea impredictibilului

Posted on by — 8 Comments ↓

Am văzut nişte filme în ultimele zile – pe lângă faptul că am muncit de m-am rupt, dar despre asta mai târziu. Într-un film vizionat la un moment dat un personaj spune ceva ce mă obsedează şi pe mine de ceva timp, dar eu n-am reuşit să formulez ideea aşa scurt şi la obiect:
Problema nu este să alegi între bine şi rău – asta este simplu -, ci să alegi între două rele cel mai puţin rău.
Este un lanţ simplu: decizie, acţiune, consecinţă şi… responsabilitate. Responsabilitatea în general nu şi-o asumă nimeni când lucrurile au mers „prost”. Ştiţi, genul acela de „afară plouă”. Sau se vorbeşte în termeni generali, obscuri, mereu sunt „alţii” sau pur şi simplu există o „vină colectivă” nedefinită. Şi, la general vorbind, când ceva „merge prost” este consecinţa unui şir de „lucruri” (hm…) care toate converg ca lucrurile să rezulte în acel fel.
Putem vorbi despre politica proastă dusă-n anii ’90, a sistemului clientelar patentat de regimul Năstase şi perfecţionat de Băsescu şi actuala majoritate corelată cu guvernarea fără cap care ne-a adus unde suntem. La asta s-a mai adăugat şi criza mondială o altă „bulă” care era extrem de previzibilă, dar toată lumea se pare că a întors capul şi s-a prefăcut că nu există.
Putem vorbi despre Read more Predictibilitatea impredictibilului ›