Sutien şi cizmă

Am fost ieri prin oraş, căldură mare monşer! Bara din tramvai frigea, cu toate geamurile deschise, aerul era greu şi ne-respirabil, totul părea lichid şi topit în jur..
Mă gândeam la ce povestea un prieten: „Pe o vreme ca asta, nu prea mai interesează pe nimeni că „gagicile“ PDL-iste, sunt vizate de procurori şi comisii, că Spiru Haret sesizează parlamentul, că Androneasca nu se simte bine, doar e an electoral şi bântuie viruşii, că Mazăre se îmbracă milităreşte la o paradă de modă, c-aşa vrea muşchiul lui de dreapta extremă (deşi e stângist de nevoie), organ care îi influenţează cam toate deciziile şi comportamentul, că autostrăzi n-avem şi nici nu vom avea prea curând, că Bucureştiul e poluat peste măsură şi n-are spaţii verzi suficiente, că la peste 37 de grade ori ai program redus, ori ai pauze dese (pe hârtie), că e blocaj spre mare, că e blocaj spre munte, că e blocaj mental, mai ales la guvernare, că Hrebenciuc dă cu mămăliga-n geamul Elenei Udrea, că recesiunea e tot în floare, că, că, că… (am pus virgule, da? ).
Mergând spre serviciu, am totuşi o satisfacţie, e atât de cald încât, de voie, de nevoie, fetele au trecut la nişte ţinute atât de lejere, că uit de restul chestiunilor stresante, gen serviciu, guvernare, autostrăzi..”
Eu adaug, din fericire unele fete şi-au uitat vestimentaţia acasă… 😆 Unele…
Mă uitam într-o vitrină, şi manechinele au scăpat de tot ce aveau pe ele… 😆
Criză, chirie mare… căldură sau toate la un loc, dracu le mai ştie şi desface! 😆

sutienul_si_cizma_01

La coborâre şi mai rău: betonul clocotea sub picioare, Piaţa Unirii semăna cu un ceaun uriaş lăsat la clocotit şi uitat acolo-n arşiţa neiertătoare. Pe cer nici urmă de vre-un norişor, crivăţul pitoresc s-a plictisit şi s-a risipit spre ţări (şi) mai calde aşa că vânt: pauză.
Ameţit şi buimac, mi-am rătăcit privirea blajină la o fată ce se bâţâia agale în faţa mea: sub bluziţa roz şi transparentă purta un sutien negru şi-n picioare avea… cizmuliţe. ❗

Sunt nenumărate lucruri enervante pe lumea asta, de la maşina de spălat care s-a stricat şi ocupă spaţiul aiurea pe balcon, trecând prin broasca blocata de la uşă, sărind la cablul de internet pe care un vecin tâmpit l-a tăiat din greşeală cu flexul, de la lucrurile inutile adunate morman în debare de-ţi cad în cap când deschizi uşa în speranţa să găseşti un bec încă funcţional, o bucată de liţă, ciocanul sau o bandă de scotch, în fine, câte ceva util dar de negăsit şi ajungând – la ce mă doare cel mai tare – la sutien.
Nu ştiu, unele lucruri chiar că sunt făcute în ciuda omului! Nu mă refer acum la maşinile bengoase ale şmecherilor parcate ba pe trotuar, ba fix blocând intrarea-n bloc, la ceasurile Rolex contrafăcute şi aurite, la iPodurile atârnate de gâtul băieţilor şi fetelor tunşi şi tunse ciudat, la lanţul de aur de la gâtul lui Gheorghe care nu ştiu cu ce se ocupă, da’ cât e ziua lungă si seara lată stă şi păzeşte colţul blocului, dar nu mă gândeam acum la absolut nimic din toate acestea ci la… sutiene.

Acum doua-trei zile mă uitam în tramvai la o fată, frumuşică, cămaşa albă, transparentă şi dedesubt sutien. Negru!!! …Groaznic! Jenant! Tăietor de aripi si iluzii! Eu vreau sa fie eliberaţi toţi sânii din robie! Vreau sâni liberi, vreau sa văd sfârcuri obraznice împungând tricourile, vreau să ştiu că respiră normal, vreau să-i simt sânii lipiţi de mine în înghesuiala din mijlocul de transport în comun! E dreptul meu şi e dreptul sânilor! Pentru ce plătesc abonament lună de lună?!
Să nu săriţi, să nu-mi daţi în cap! Poşetele la vedere! Extrema cealaltă este când vezi câte o babă – pardon – fără sutien şi cu bidoanele atârnând. Când n-ai ce sau ceea ce ai este…hm…da domne, le maschezi, fără să ne lezezi… De la o vârstă în acolo, la o ţinută anume, sutienu’ este obligatoriu. Bun, ai o cămaşă albă, musai să porţi sutien, pune un sutien alb… Bluziţă roz şi sutien negru??!

Şi înţeleg eu moda, da’ cizmuliţe la 40 de grade??!

Şi mai groaznic ca sutienul este sutienul cu burete sau cum se cheamă invenţia asta teribilă! “Push up” – nu? Nu flotări şi burete! Ştiţi despre ce vorbesc, aţi păţit şi voi! Eram într-o seară cu o fată pe care am avut tupeul s-o agăţ într-un bar, roche cochetă, aranjată, machiaj perfect, sânii scoşi în evidenţă într-un decolteu generos, se întrezărea gropiţa aceea irezistibilă şi promiţătoare, nu mai povestesc, că ameţesc..! Mergând aşa agale şi ajunşi într-o zonă iluminată fix nu, după un mic mozol agreabil, îmi zic, e timpul să-mi strecor mâna şi în sutien. Bag mâna, sutienul sare şi…surpriză! Nimic frate! Da’ nimic, daca înţelegi ce vreau să spun?!

sutienul_si_cizma_02

Încă mai ţin minte când am încercat prima oară să desfac sutienul unei fete de gaşcă, după vreo 30 de minute de asediu şi sudoare (inutilă), dacă fata n-ar fi fost binevoitoare până la capăt şi acum eram în bezna garajului din dosul curţii, probabil sub un covor protector de pânză de păianjeni şi mai puteam afirma mândru nevoie mare că da, dragii mei, sunt încă fecior! E, fata a fost de treabă şi cu vreo 4 ani mai mare şi pe semne ceva mai nerăbdătoare – 😆 – ştia mai bine ce vreau decât ştiam eu la aceea vreme… şi şi-a dat jos singură… scutul vestimentar.
Îmi place lenjeria erotică, nu-mi plac… obstacolele! 😆

Jos sutienul, jos cizma! Sau…? Mă omoară căldura! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Gms29oYg_ro]

Ghici cine s-a întors? (E ZOB în oraş)

Ei da, după o pauză de cinci ani, avem un nou album semnat ZOB. Nu vă speriaţi, băieţii spun din prima că „am venit să facem haos”, dar lucrurile nu sunt atât de grave, nu o să fie anarhie nici după acest disc şi băieţii vor-nu vor, ne mai distrează cu 12 (+ 1 bis) piese de Punk Rock în maniera tradiţională New York Dolls/Green Day. Ştiu, probabil Vlad ameţeşte şi fără să se mai îmbete de la auzul numelui Green Day, nu ştiu dacă mai scapă băieţii vreodată de această etichetă, dar zău că n-am amintit de ei cu răutate ci pur şi simplu este o paralelă la îndemână. Eu am ascultat ZOB înainte de…”Basket Case”. 🙂
Bun. ZOB nu mai sunt băieţii furioşi pe care i-am cunoscut în ’93 – mi-e dor de „fă Gherghino, stai fă capră, noaptea toată şi o să-ţi placă!” (Balada Caprii) 😆 -, dar au rămas aceeaşi gaşcă de Punk Rock corectă şi – părerea mea – sinceră. Unele lucruri, roata, votca, distorsul şi Punk Rock-ul, au fost deja inventate şi nu e cazul să-l reinventeze nimeni. ZOB nici nu încearcă să reinventeze desfăcătorul de bere, ştiu să facă piese dinamice, refrene lipicioase şi au umor. Asta fac şi pe „Zuluoscarbravo” – nu ştiu de ce Zulu, de ce Oscar şi de ce Bravo, da’ conform declaraţiei pe propria răspundere de pe copertă: „Nu conţine sintetizatoare, E-uri şi conservanţi!!!”

zuluoscarbravo_web_02

Pentru colecţionarii de „hit”-uri, la primele 15-20 de ascultări pe repeat, parcă nu are sclipirea precedentului „Printre nori”, noul material nu conţine „Bravo Punk 2”, „(Toată lumea o vrea pe) Prietena Mea 2”, „Oficial Exist 2”, „Telenovele 2”, „Beau 2” sau „Clona 2”, dar piese cu potenţial de radio sunt: „Şi ce?”, „Sanitaru’ de cârciumă”, “Perfect day”, “Get Naked” şi “Slow Song 12”.
„Ghici cine s-a întors” deschide discul energic, sună deja a clasic, dar deloc prăfuit: „iau trei sticle de poşircă şi le dau pe gât uşor, cine ştie cu ce grasă am s-ajung în dormitor.” 😆 Dacă stau puţin să mă gândesc – a se cite, să-mi amintesc – cunosc câteva personaje care se identifică uşor cu situaţia… 😆
„Imo” este imnul Emo al celor din ZOB, „Being sad is cool” conclude abordarea unei generaţii Vlad, piesa are tempo, melodia este caracteristică trupei, ca şi mişto-ul. Refrenul „Yipikaye” este atât de non-Emo de te apucă lălăiala alături de băieţi.
„Song About Nothing” este un cântecel cam despre nimic cum îi spune şi titlul, „we love sex and rock’n’roll” şi cam asta e: Rock’N’Roll fără floricele şi fiţe, un riff simplu şi nimerit, refren fredonabil şi un solo „fluierat”.
„To All My Friends” este versiune în limba engleză a ultimei piese de pe disc „Două cuvinte”, textul diferă, însă în esenţă exprimă aceleaşi sentimente. Este o baladă marcă ZOB, dulce-amară, nimic mai mult, nimic mai puţin.
„Şi ce?” readuce energia explozivă al Punk Rock-ului, este una din piesele care ar merita scăpate on-air, dar poate că pentru radiourile comerciale este prea zgomotoasă. „Ce dacă sunt alb, ce dacă sunt negru, ce dacă sunt gri, ce dacă sunt galben, ce dacă sunt roşu, sunt ca tine să ştii”. Ei şi voi! Fără ură, fără rasism, fără discriminare, oamenii s-ar plictisii, e ca şi cum te-ai duce pe stadion să vezi un meci de fotbal şi nu să arunci cu torţe şi să te baţi cu jandarmii! 😆 Ajungem şi la jandarmi. Imediat.
„Perfect Day” are un refren perfect, e drăguţ şi împrumutu’ Dire Straits: „money for nothing and chicks for free” şi involuntar mi-am amintit de Lou Reed (Transformer – 1972) fiindcă piesa are un uşor aer Retro şi Velvet Underground au fost acolo când s-a împărţit Punk-ul (la prima mână), piesa nu este doar despre o zi perfectă ci despre o lume perfectă:
„No work, no wife, no tax, no school,
No yells, no phones, no shopping like a fool,
No stupid TV shows, no assholes on the road…”
Din păcate nu prea sunt nici zile perfecte, nu trăim nici într-o lume perfectă:
„There is no other way, unless you wanna pay…”
Aşa că rămânem cu încă o piesă faină. Perfecţiunea e plicticoasă. 😆
„I wanna Be Like C.K.”. Prima întrebare: who the fuck is C.K.? Aaaa…. Cosmo Kramer! Seinfeld – m-am prins. Păi ce, Al Bundy  nu mai e la modă? 😆 Dacă n-avem „Clona 2” şi „Mamei prietenei mele îi plac telenovele”, avem (măcar) soap-opera şi încă o piesă energică şi directă.
„Killer” este o semi-baladă, refrenul se înşurubează instantaneu în urechi: „killing with her eyes, killing with her touch, killing with her smile, killing with her kiss, she’s a killer”… Clar? 🙂
„Sanitaru’ de cârciumă” combină ingenios strofa aerisită şi liniştită cu refrenul în forţă, pasajele lente cu explozia de energie/voioşie. „Am dorit să fiu alt peşte, dar n-am avut har…” 😆
„Get Naked” este favorita mea, este cea mai în forţă piesă de pe disc, are un strop de Sex Pistols/P.I.L. cu un sunet mai gros, mai de garaj şi mai la zi, are şi puţin iz The Who, comparaţiile fiind doar de idee şi ilustrare, piesa are nerv, umor şi… cinism. În viaţă reuşeşti cu…curul. Cacofonie obligatorie!
„And if you wanna get a better job, get naked
And if you wanna grab the really big cash, get naked…”
„Jandarmii” nu cred că ajunge la radio, dar cred că şi de la o cântare la gura metrou-ului rişti să fi săltat. Nu ştiu ce-şi aminteşte Vlad – dacă-şi aminteşte ceva 😆 – dar eu mi-am amintit ultima noastră întâlnire din Vama Veche de acum trei ani când jandarmii au vrut să-l salte pe DJ la opt dimineaţa şi terasa s-a umplut cu trupele de intervenţie iar noi am rezistat cu stoicism pe baricade. Adică pe bar. 😆 Piesa e haioasă, imaginaţi-vă un Gil Dobrică acompaniat de o gaşcă vesel/zgomotoasă: „Cei cu cea mai proastă meserie, sunt cei de la jandarmerie!” 😆
„Slow Song 12” este încă o baladă frumoasă – în sens bun -, mi-am amintit de britanicii din The Enemy, are ceva din abordarea şi sunetul acestora, este o piesă „radio-friendly”, nu ştiu ce şanse are o trupă românească cu text în engleză, habar n-am cu cine tre’ să mai bei şi cât să fi difuzat, nu ştiu ce intrare are Roton la posturile de radio…
Discul este închis de „Două Cuvinte” („To All My Friends”): „asta-i pentru cele care-au fost, doar pagini albe sau vise fără rost…”

zuluoscarbravo_web_01

Am citit pe Metalhead că a apărut discul şi înloc să pun mâna pe telefon să-l sun pe Vlad ( 😆 ), m-am gândit la vorba celor de la Caţavencu „cine n-are punkeri bătrâni să cumpere albumul!”. 25 RON (Magazinul Muzica) egal cinci beri. 😆 Dar dacă tot a trecut un prieten – dar şi dacă nu trecea – şi mi-a lăsat două baxuri de Carlsberg (12 beri şi două pahare!  😆 ) – să trăieşti conaşule! – m-am scormonit prin buzunare şi mi-am cumpărat marfa. Vine ziua lu’ fi-meu, face 2 ani, un cadou s-a bifat. 🙂 ZOB nu sunt o clonă Green Day cum mulţi i-au etichetat ci sunt cam tot ce avem Punk Rock. Sunt „mai bătrâni, urâţi şi graşi”, dar au rezistat şi au supravieţuit. Respect!

ZOB site oficial
ZOB MySpace

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=a-R-8ona800&feature=related]

Săptămâna-n retrovizor (25.07.09.)

Săptămâna a început cu desertul. Boc şi-a servit cabinetul cu fructe cumpărate de pe marginea drumului şi le-a sugerat colegilor de guvern să cumpere produse româneşti şi astfel să încurajeze agricultura, asta fiind şi o măsură anti-criză. V-am povestit despre banana românească şi ţăranu’ de oraş care vinde pe tarabe marfă turcească. Explicaţia importurilor de 70% a produselor agricole este rezultatul politicilor falimentare. Şi a lipsei politicilor.

În fiecare vineri se întâmplă câte ceva. Uneori lucruri pe care cei implicaţi vor să le facă pierdute din faţa ochiului public – câte o ordonanţă de urgenţă, o decizie a vre-unei instanţe, o eliberare sau un arest, o demitere sau o numire-n funcţie – sau ceva ce să spele, pieptene şi parfumeze evenimentele unei săptămâni, să servească drept perdea. Praf în ochi.
Ieri premierul Boc a anunţat pe un ton grav diminuarea salariilor cabinetului său cu 20%. Mai importantă este măsura diminuării cabinetelor cu 20% şi reducerea numărului agenţiilor guvernamentale cu 50%. În ceea ce priveşte diminuarea salariilor începând cu data  de 1 august, măsura este doar o propunere pe bază de voluntariat, un gest populist cum l-au caracterizat chiar unii din membrii cabinetului, cuantificat în cifre reale nu cred că reprezintă o economie semnificativă la buget şi fără un cadru legal – o ordonanţă de guvern – banii oricum până una-alta rămân doar blocaţi într-un cont. Pe de altă parte, anunţul lui Boc poate fi un semnal de alarmă pentru sectorul bugetar: urmează reduceri salariale şi de personal. Modul în care guvernul Boc risipeşte banii proveniţi în mare parte din împrumuturi, reflectă lipsa de idei şi soluţii al actualei clase politice. Se pompează banii în continuare doar în menţinerea pe linia de plutire a unui sistem bolnav şi defect şi nu eu, dar nici analiştii economici nu regăsesc nicio sumă în dezvoltare şi investiţii. Nu împovărarea generaţiilor următoare de datorii fabuloase este grav – un aspectul strict moral ce într-o ecuaţie economico-financiară n-are nicio relevanţă – ci faptul că nu se creează nici un cadru economic pe baza căruia generaţiile viitoare să aibă posibilitatea returnării împrumuturilor.
Pe de o parte mă înspăimântă lipsa viziunii şi a gândirii în perspectivă a celor care ne-au şi ne conduc, pe de altă parte mereu m-am întrebat dacă se poate fura suficient de mult să ajungă pentru 3-4 generaţii? Se pare că da…
În mod paradoxal, cred că actuala criză putea servii drept trambulină României. Era momentul optim pentru reformarea radicală al sistemelor vitale din stat: justiţia, educaţia şi sănătatea. Era un moment perfect pentru regândirea agriculturii şi reaşezarea ei pe un făgaş modern şi productiv în termeni reali. La fel şi economia putea fi relansată şi mai presus de toate, era momentul ideal pentru a gândii şi implementa o strategie de perspectivă pentru dezvoltare generală. Cu banii obţinuţi cu uşurinţă din împrumuturi, în 2-3 ani se putea dezvolta infrastructura şi adusă la un nivel European. Construirea de autostrăzi şi drumuri moderne pe de o parte crea un număr mare de locuri de muncă sigure şi o infrastructură esenţială pentru dezvoltarea ulterioară. La fel şi modernizarea aeroporturilor şi construirea unor aeroporturi noi în oraşe vitale cum este de exemplu Braşovul. Nu ţin minte de la primele alegeri din 1991 să fi avut o coaliţie atât de puternică – cel puţin pe hârtie – cum este actuala coaliţie cu o susţinere de 70% în parlament. Dacă aveau o strategie, o viziune globală şi un plan de perspectivă, puteau să treacă prin parlament toate legile necesare de a reforma şi redefinii tot sistemul actual împotmolit şi cu banii avuţi la dispoziţie se putea realiza reconstrucţia ţării din temelii. Dacă nu se poate face reformă în astfel de condiţii, nu ştiu când şi cum s-ar mai putea face. Îmi este imposibil să înţeleg dacă este vorba despre pură prostie şi nepricepere sau rea-voinţă. Momentul actual de criză, este unul aproape la fel de propice ca cel al revoluţiei din ’89. Dacă banii s-ar investii conform unui plan viabil de perspectivă şi nu s-ar risipii pe cheltuieli curente, am avea nu doar stabilitate ci creştere economică şi o relansare reală economică şi implicit socială. Şi atunci ca şi acum, conducerea de stânga ratează cu poarta goală şi ne serveşte… apă de ploaie.
Poate acest lucru l-au simţit şi liberalii. Fost ministru de Finanţe, Varujan Vosganian, a ieşit vineri în faţă şi a cerut premierului Boc „pentru două săptămâni, conducerea Ministerului de Finanţe şi, împreună cu echipa mea, daţi-mi şi lista de proiecte de 3 miliarde de euro şi eu vă asigur că vă finanţez, din Fondul naţional de dezvoltare, toate aceste proiecte, pentru a demonstra dacă aceşti bani au fost risipiţi sau nu”. Vosganian se referea la acuzele venite de la Cotroceni, conform căruia guvernul Tăriceanu a risipit această sumă şi nu i-a folosit la… investiţii. Dincolo de tragicul real, situaţia este comică în condiţiile în care cum spuneam, guvernul Boc numai investiţii nu face ci doar astupă găuri. Şi dacă acum ne tratează cu apă de ploaie, după alegeri urmează potopul…

Faptul că liberalii au decis să treacă în opoziţie, dă roade. Conform ultimul sondaj, realizat de BCS, Băsescu rămâne în fruntea preferinţelor electorale cu 35,4%, urmat de Antonescu cu 21,5%, şi abia pe locul trei Geoană cu 19,1% – în continuare sub scorul partidului. PNL torpilează pe unde prinde PDL-ul în tandem cu PSD-ul şi PSD-ul cu aportul PDL-ului… 😆 E totuşi un joc periculos, poate că jocul duplicitar dă rezultate strict electoral, totuşi situaţia actuală necesită soluţii, nu perpetuarea bâlciului şi al faultărilor reciproce…

Astfel PDL scade în sondaje datorită scandalurilor din guvern şi anti-performanţelor guvernului condus de Boc. După ce comisia parlamentară şi-a dat verdictul în cazul Ridzi, Laura Kovesi a cerut începerea  urmăririi penale al fostei ministru. Veştile proaste nu se termină aici pentru democraţi: propunerea liberalilor pentru înfiinţării unei comisii similare şi pentru Elena Udrea a fost îmbrăţişată de PSD şi în ciuda ameninţărilor premierului Boc, luni probabil această comisie îşi va începe activitatea.
Dar nici pesediştii n-au cu ce se lăuda. Scandalul Spiru Haret şi prestaţia ministrului Andronescu le-a şifonat imaginea considerabil, Raportul pe Justiţie a scos în evidenţă corupţia şi implicarea politicului în Justiţie şi face referiri directe la Adrian Năstase, iar excentricul şi puerilul primar de Constanţa, Radu Mazăre a provocat cu uniforma de Wehrmacht un scandal internaţional ce poate avea repercusiuni grave asupra României. După ce Centrul Wiesenthal a cerut demisia sau demiterea primarului pesedist, Rusia a solicitat luarea unor măsuri la nivel internaţional. În timp de criză economică şi financiară este perfect să-ţi-i pui în cap pe evrei şi ruşi ca şi cum n-ai avea nevoie de bani şi bancheri şi nici de gaz la iarnă de la vecinii ruşi. Mazăre nu că nu intenţionează să demisioneze şi în loc să-şi ceară scuze, doar s-a justificat. Dacă gestul lui a fost taxat de preşedintele Băsescu ca fiind: „un teribilism de prost gust”, lipseşte orice reacţie la fruntea partidului său, fapt mai mult decât bizar având în vedere că este un partid de stânga… Dar PSD ne-a obişnuit cu protejarea personajelor dubioase şi nu Mazăre este singurul individ cu dosarele penale pierdute-n labirintul Justiţiei „independente”…

Amintitul Raport pe Justiţie ne menţine sub monitorizare în principal din cauza corupţiei şi ineficienţei datorată în primul rând interferenţei cu politicul.

Discursul lui Băsescu a avut virilitatea de care de ceva vreme n-a prea mai dat dovadă preşedintele în funcţie şi cred că este un semnal pentru cei care deja îl vedeau gata învins în cursa pentru un nou mandat la Cotoceni. Dacă sondajele reflectă realitatea, singurul contra-candidat serios este Crin Antonescu. Cu toate acestea Băsescu s-a ocupat de Geoană şi Năstase într-un ton miştocar şi acidulat. În cazul preşedintelui pesedist a vorbit despre şefia peste bostani iar în cazul lui Năstase a amintit de bărbăţia şi nevinovăţia acestuia… 😆
Băsescu a supărat şi sindicatele din învăţământ cu afirmaţia conform căreia sunt vinovaţi de blocarea reformei din învăţământ. O abordare pe cât de curajoasă, pe atât de interesantă: fabrica de diplome şi brambureala din învăţământ convine atât profesorilor, cât şi celor care vor o diplomă… cu orice preţ.

Apropo Spiru Haret, în urma controlului efectuat la USH, s-a constatat că sunt câteva zeci demii de diplome puse sub semnul întrebării şi încă se caută o soluţie pentru rezolvarea situaţiei. Pe partea cealaltă a baricadei, reprezentanţii USH au sesizat Comisia de abuzuri din camera deputaţilor cu privire la acţiunile ministerului educaţiei în scandalul diplomelor. George Neculau, purtătorul de cuvânt al universităţii, a declarat că scandalul a fost declanşat de un conflict de interese. Ce înseamnă cu exactitate acest lucru, încă nu s-a lămurit, cum nici Băsescu n-a intrat în detalii. Pe lângă procesul intentat de USH Ministerului Educaţiei, peste 20 dintre absolvenţii Secţiei din Deva a Universităţii “Spiru Haret”, care au fost scoşi din examenul de titularizare, au depus plângere penală împotriva Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. Nici sindicatele nu stau deoparte: reprezentantul Alma Mater, Răzvan Bobulescu a afirmat că sunt dispuşi să examineze toţi studenţii USH care se simt nedreptăţiţi. Asta în schimb nu rezolvă problema absolvenţilor scoşi din sălile de examene la titularizarea pentru posturile de profesori… Scandalul este departe de a se fi terminat şi cum am mai spus, finalul o să fie determinat tot politic şi în nici un caz prin prisma revizuirii sistemului educaţional. Nici abordarea Rectorul Aurelian Bondrea de la USH nu duce nicăieri: „Nu dau socoteală nimănui. Harvardul cât e de Harvard are vreun antet al vreunui minister? Harvardul e Harvard. Nici nu există vreun minister”. De suferit, suferă în continuare studenţii şi absolvenţii până când cei de sus îşi rezolvă disensiunile…

Autostrăzile cresc doar cu centimetrii pe an, spitalele au rămas fără medicamente la jumătatea anului, banii nu sunt suficienţi nici pentru asigurarea salariilor din justiţie şi învăţământ, sunt instituţii rămase fără curent şi alte utilităţi în urma neplăţii facturilor curente, şomajul creşte alarmant în ciuda faptului că este vară şi se mai găsesc ceva slujbe sezoniere, oamenii rămân restanţieri şi pe timp de vară la întreţinere şi numărul celor care nu mai reuşesc să-şi achite datoriile la bănci creşte simţitor de la lună la lună.
Primul – şi deocamdată singurul – efect al mult trâmbiţatului program „Prima Casă” este umflarea preţului apartamentelor cu două camere…
Nu ştiu cum administrează guvernul banii, dar se tot duc şi nu se vede nimic. Până una-alta, România a primit, vineri, prima tranşă, în valoare de 1,5 miliarde euro, din împrumutul contractat de la Comisia Europeană. Floare la ureche, îi sparge guvernul şi pe aceştia! 😆

Nu pot să nu amintesc de criza care paralizează şi America: statul California nu mai reuşeşte să facă împrumuturi şi nu este singurul stat în această situaţie… Sunt semnale care ar trebuii să ne pună cu atât mai mult pe gânduri…

Eclipsa totală de soare din această săptămână – susţin unii astrologi – prevesteşte o perioadă tulbure şi grea.

Mai tulbure şi mai grea? 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1GA7tgvjfyY]

Formaţia Pansament

Formatia pansament 1991

Formatia pansament 1991

Lumea întreabă ba unde am dispărut, ba despre ce a fost înainte de ’89, se discută dacă a fost rezistenţă, opoziţie, se pune întrebarea dacă este o mişcare Punk sau dacă a fost o mişcare underground… Acum, cu valul de Brit-nu ştiu ce, cu moda Post-Punk, Retro, cu Emo-ul care îşi revendică rădăcinile tot în Punk şi Post Hardcore, cu valul de succes al Pop-Punk-ului de California şi Collage-Rock-ul cu sunet de garaj, toată lumea se consideră Punk şi nu puţini şi-au amintit că erau Punk şi înainte de ’89. Mulţi nici nu erau născuţi, dar asta e un detaliu care deranjează parcă prea puţină lume. Când vine vorba despre ce era pe vremea găuritului dubios încă-n mod ne-elucidat, mereu îmi amintesc de o carte despre Woodstock în care un tip pieptănat şi tuns, în costum impecabil, devenit broker de fiţe pe Wall Street afirma că cine susţine că-şi aminteşte ce s-a întâmplat la Woodstock, nici nu a fost acolo! 😆 Păi cam asta-i treaba şi cu Punk-ul autohton. Acum, dacă totuşi unii erau născuţi şi aveau măcar şase anişori împliniţi în decembrie ’89 şi povestesc cum cântau cu chitara dezacordată „Drumurile noastre toate…”, cu siguranţă erau Punk! 😆 Acum e momentu’ şi locul potrivit ca toţi labagii, prefăcuţii şi pretendenţii să mă înjure. Sub anonimat, evident. 🙂

Am găsit pe net un articol destul de complex şi interesant la Machu Pichu despre Punk-ul românesc, din păcate, pare o pagină abandonată, din 2007 nu s-a mai umblat la ea. Articolul vorbeşte predominat despre Timişoare şi recunosc, de nici una din trupele pomenite acolo n-am auzit înainte de ’90 şi de majoritatea din ele nici după. Asta nu înseamnă că ele n-ar fi existat. Nu dă bine ce am să spun acum, da’ din Timişoara îi cunoşteam pe Levi şi Zsolt care ulterior au format trupa Survolaj şi îi mai cunoşteam pe băieţii din Bastion. La Craiova era o mişcare destul de puternică de Punk, dar despre asta am aflat abia după ’90. Ştiam de Roata şi Chifiriuc, l-am cunoscut pe Liviu Hoisan din Tectonic şi am rămas prieteni până în ziua de azi. Auzisem zvonuri despre un proiect numit Grumaz, dar era ca o legendă şi nimeni nu ştia nimic exact. Unii spuneau că e ceva din Moldova, alţii că-i din Cluj.
Pentru cei care n-au trăit epoca, este imposibil de imaginat în ce izolare, în ce beznă, în ce incertitudine am trăit şi cât de scurtcircuitat era transferul de informaţii. Nu ştiu care puşti din ziua de azi îşi poate doar imagina o lume fără computere şi internet… 🙂 Nu doar cântatul era „mission imposible”, dar cu greu făceai rost de o casetă, o bandă sau un disc vinil… Înregistram muzică de la radio Europa Liberă, duminică din emisiunea Metronom, post bruiat cu dârjenie de Securitate… N-am trăit în Evul Mediu, dar dacă a fost vreodată un Dark Age, acela cu siguranţă a fost în România anilor ’80.

PANSAMENT 1990

Povestea cu Pansament-ul a început din două direcţii, la Braşov, în 1987. Pe de o parte era o gaşcă care se adunase în pivniţa lui Erns Hubner şi cântau jam-sassion, pe de altă parte m-am înhăitat eu (Ticke aka Brushvox) cu un prieten, Radu Pop şi încercam să punem ceva idei cap la cap, el cu chitara, eu cu vocea. Nu ştiu ce era, zdrăngăneală, Protopunk sau simplă refulare, dar ne făcea plăcere şi din ce-mi amintesc, am imprimat 2 piese cu casetofonu’ la Radu-n garsonieră. Cred că mai are el piesele… 🙂
Braşovul era un oraş mic. 🙂 Laca (Csaba Mathe), un prieten, a ajuns toboşar la Ernst şi într-o seară friguroasă de iarnă, m-a invitat la repetiţia lor. Aveau şi un vocal, Jimi, dar în seara aceea lipsea sau a plecat mai devreme, nu mai ştiu. Ideea este că după câteva sticle de vin, m-am trezit cu microfonu’ în mână şi jam-sessionul pe care l-am prestat a fost înregistrat cu magnetofonul. Treaba n-a sunat foarte rău şi Ernst m-a invitat să mă alătur trupei. Din gaşcă mai făcea parte Adrian Tudose, chitarist. Am vrut să-l aduc pe Radu basist, da’ gaşca nu mai ştiu din ce considerente nu l-a vrut, sau Radu n-a vrut, chiar nu mai ţin minte, ideea e că-n final a venit Călin Garcea, un tip care nu ne era foarte simpatic, dar avea bas, o boxă cu amplificare Vermona şi învăţa destul de repede, era harnic. Tipu’ cântase muzică uşoară, mai mergea la nunţi, era din alt film. Toţi eram. Laca era fan Zappa şi asculta mult Jazz, Ernst şi el era din zona Jazz/Blues, Adi asculta muzică simfonică, Jimi era un rocker tradiţional iar eu eram un puşti care ascultam de toate, în perioada aceea descoperisem The Clash şi David Bowie, dar m-a fascinat şi Tom Waits şi The Exploited. Bun, aşa ne-am adunat în iarna lu’ ’87 spre ’88. Nu aveam nume, nu aveam nici o direcţie precisă, cântam pentru noi în beciul lui Ernst şi uneori pentru gaşca care se mai aduna să ne asculte. Lumea făcea mişto de Ernst – care era cel mai bătrân din trupă – că a adunat o gaşcă de puşti şi cel mai contestat eram eu, total outsider în lumea „muzicanţilor”. Cred că cel mai important aport al meu la trupă atunci la început a fost că am făcut ordine în jam-session-urile interminabile. Am scos foaie şi pix şi am structurat temele, am stabilit numărul de măsuri şi am scris versuri.

DIY (Do It Yourself). Toate trupele obişnuiau să repete la Casa de Cultură a Studenţilor, a Sindicatelor, la Teatrul Muzical sau la cluburile fabricilor şi uzinelor. Mai pica un amplificator, curentu’ era moca, mai cântai la un eveniment. Era un mic compromis pe care toţi îl făceau. Holograf de exemplu era formaţia oficială al UTC-ului (Uniunea Tinerilor Comunişti). Noi am fost privaţi de la început până la capăt. Laca nu avea nici tobe, i-am „fabricat” piesele din PFL udat şi modelat apoi uscat sub presiunea unor cleme… „Microfonul” meu era scos dintr-un magnetofon vechi, Ernst şi-a făcut o crosă singur şi pe post de amplificatoare aveam tot magnetofoane şi tot felul de staţii modificate sau manufacturate. Suna ca dracu’, dar nu ne dădea nimeni, nici un tovăraş, nicio indicaţie… 😆 Chitara lui Ernst suna criminal: avea o pedală whau Cry-Baby cu fuzz, un Overdrive şi un Ultra Metal Boss original. Deh, avantajele să fi etnic german cu o soră şi un frate plecaţi în Deutschland. Nu ştiu ce făcea, cum regla totul, dar suna foarte gros, aveau rifurile un ton mai greu decât basul… 😆 Repetam când apucam, Ernst lucra în ture la Poştă pe vagoanele poştale, pleca şi 2 zile, ne mulam după programul lui, avea şi familie: soţie şi doi copii mici şi-n casă unde repetam, locuia şi mama lui… Ne-au suportat… 😆

Pe la sfârşitul lui ’88 trupa de Heavy Metal din Zărneşti, Experimental, ne-au invitat să cântăm în deschiderea unui concert de-al lor la Zărneşti. Trupa n-avea nici un nume, toţi am venit cu diverse propuneri şi în final s-a votat. Laca a propus de exemplu Ipecacuanha  (nu ştiu dacă aşa se scrie… 😆 ), nu ştiu ce plantă sud-americană a cărei frunză se fumează şi te „simţi bine”, eu am venit cu… Pansament. Iniţial era introdus şi „K”-ul, Punksament, dar în final s-a hotărât să simplificăm totul. Nu ştiu de unde mi-a venit ideea, nu avea nicio legătură cu Testament şi nici cu altceva anume. A venit pur şi simplu.
La show n-a mai apărut Jimi, l-am înjurat ceva mai mult, nu zic nu, a trebuit să-i învăţ partiturile cu câteva ore înaintea concertului. Am cântat 3 sau 4 piese: Roxanne, Nu Mai Vreau şi… La Dentist. Astea 3 cu siguranţă, dar parcă şi Satana. Sala a înmărmurit, nici vuiete nu se auzeau iar la piesa La Dentist când am scuipat ultimul vers „cu toţi vom ajunge în celulă la Măgurele” miliţienilor le-a cam căzut cascheta din cap. 😆 Noroc că Zărneştiul era un orăşel mic, toată lumea se cunoştea cu toată lumea şi băieţii din Experimental au vorbit ceva cu reprezentanţii legii şi ordinii şi n-am fost săltaţi… 😆

Să povestesc sau nu? Acum toţi se dau mari disidenţi, opozanţi ai regimului Comunist, bla bla bla… Toţi ştiu povestea cu Iris interzişi, da’ la nici o lună după presupusa interzicere a trupei, taman au lansat la Electrecord discu’ doi. Interzişi ori ba, toată vara cântau la o terasă din Neptun, staţiunea de fiţe din acele vremuri şi reşedinţa de vară a familiei Ceauşescu… Dar nu asta-i problema!
În septembrie ’88 într-o seară am fost scos din clasă de la cursuri şi invitat la o discuţie în biroul directoarei. Acolo mă aştepta o femeie bine, din ce am aflat ulterior, psiholog cu care am avut o discuţie aparent stupidă de circa o oră. Apoi a apărut un miliţian în uniformă şi cu grad de căpitan şi un civil şi m-au invitat să-i urmez. Pe hol şi casa scării – stupoare – erau soldaţi cu puşti mitralieră în mână şi liceul a fost complet golit. Mi-au luat cureaua, şireturile, stiloul… m-au urcat în dubă şi dus am fost. 😆 Am fost acuzat de tot felu’ de tâmpenii, de la activităţi subversive la complot împotriva puterii de Stat, între multe altele s-a presupus că intenţionam să organizez un marş comemorativ la evenimentele din noiembrie ’87. Am fost interogat, apoi dus acasă, s-a făcut percheziţie, mi-au confiscat casete, desene, versuri, hârtii măzgălite… o brăţară cu ţinte care-i aparţinea unui prieten şi era marfă adevărată, primită din Israel. Am fost dus înapoi la sediul Securităţii şi interogat din nou. M-am simţit onorat, pentru mine a fost adus un colonel din Bucureşti, tipu’ în civil era maior dacă nu mă înşel iar tipa psiholog nu ştiu ce grad avea. Căpitanu’ m-a cârpit de câteva ori, colonelu’ mi-a frecat un ness la un moment dat, am vorbit ba de muzică, ba despre Marx şi Lenin. 😆 Dacă aş afirma că din cauza formaţiei Pansament am fost săltat, probabil aş minţii. Dacă spun că trupa n-a avut nicio legătură cu arestarea mea, probabil ar fi un neadevăr! 😆 Treaba este că până-n 1990 n-am mai primit nicio scrisoare de nicăieri, predominant în faţa casei mă aştepta o dubă şi nu o dată au fost amabili să mă plimbe ei puţin prin oraş să nu mă mai obosesc şi de multe ori am văzut dubă la colţul casei lui Ernst sau patrule care înainte nu aveau traseu în zonă. Securitatea mi-a oferit un contract „avantajos” de 5 ani de mină subterană în Valea Jiului, dar într-un final, în ciuda avertizărilor primite tot de la Securitate, un prieten sas, director la Fabrica de Prelucrare al Lemnului, m-a angajat… Lucrurile confiscate nu le-am mai recuperat niciodată, nu mi-am văzut dosarul nici în ziua de azi, n-am aderat la nicio organizaţie revoluţionară sau de altă natură… În decembrie ’89 m-am întâlnit în nebunia lucrurilor pe stradă cu doamna psiholog şi cu maiorul, dar au rupt-o la fugă şi n-am alergat după ei. Acum îmi pare rău: dacă strigam „securiştii” lumea îi linşa de vii şi scăpam ţara de două jeguri… 😆 Dar am fost manipulaţi şi pe străzi se striga: „fără violenţă!”. Revoluţie fără violenţă este ca sexul fără…. intercourse. 😆

Dimineaţa mergeam la fabrică, după masă la seral şi seara la repetiţii. În ’89 am mai cântat o dată la Braşov, la sala „Reduta” în deschiderea concertului formaţiei Test, da’ şi băieţii şi organizatorii ne-au sabotat şi nici programul n-am fost lăsaţi să-l cântăm până la capăt…
Călin era un tip mai docil, de câte ori se auzea de vre-un festival îl trimiteam cu flori şi bomboane la sediul UTC să ne înscrie şi pe noi, am încercat sub diferite nume, de la Controll, Plafon, Detector la orice alt nume ne mai trecea prin cap, dar – nu ştiu de ce 😆 – tot timpul am fost refuzaţi.

A venit evenimentu’ televizat din ’89, din fericire nimeni din noi n-a fost împuşcat în nebunia din acele zile, cu toate că am văzut oameni seceraţi de gloanţe în jurul meu… De aici piesa cea mai scurtă din istoria Rock-uli românesc, „Vrem Capul lui…”, o piesă de 26 de secunde, scrisă pe 22 decembrie 1990 când tovarăşul Iliescu cu Petre Roman depuneau coroane de flori la Intern…

„Ucigaşii depun coroane de flori
Pe morminte de eroi,
Asasinii, asasinii, asasinii!
Vrem capul lui, vrem capul lui, vrem capul lui…
Moţoc.”

Piesa asta colegii din Pansament n-au vrut să o cânte, dar am cântat-o în 1993 la „Dracula Rock” cu Nation’s Slum şi-n momentul în care am spus „Moţoc” am scos un carton mare pe care scria Iliescu, l-am arătat, apoi l-am rupt bucăţi şi aruncat în public. Nu ştiu de ce, am fost interzişi – neoficial – timp de un an… 😆 Şi mai amuzant este că-n revista „Pop Rock and Show” a apărut poza cu mine cu panoul în mână şi dedesubt au scris „Ura De După Uşă” şi astfel au fost interzişi şi ei… 😆 😆 😆 Dar asta deja e povestea Nation’s Slum, o spun altădată. 🙂

Prima ieşire importantă în ’90 am făcut-o la festivalul „Top T” de la Buzău. Era înainte de alegeri, alcool ioc, am băut spirtu’ sanitar adus – cică – pentru curăţarea corzilor de chitară. 😆 Acolo am dat peste vechii prieteni Zsolt şi Levi cu trupa lor Survolaj, l-am cunoscut pe Tavi din Drobeta cu formaţia lui Porţile De Fier. Tavi n-avea toboşar, n-au vrut să-l lase să cânte fără aşa că a băgat la tobe un rocker din sală… 😆 Cânta Thrash Metal, i-au tăiat sunetul şi s-a terminat cântarea lor cu Tavi urlând la membrii juriului: „Fuck You” şi arătând şi degetul cu pricina. 😆 A mai fost o trupă foarte faină din Bucureşti, ruşine, n-am ţinut minte numele lor, cântau un Metal combinat cu Progresiv, foarte-foarte fain şi cu mult înainte de Dream Theater, din păcate nu i-am mai văzut niciodată după… Au fost şi Tectonic, evident. Aaaaa….şi mai era o trupă din Cluj, cântau şi arătau ca Motley Crue, ştrampi, ruj şi Glam în toată regula, se numeau Trident şi care la un an şi ceva după au reapărut rebotezaţi în Altar…”Prison of Death”  😆 😆 😆
Juriul ne-a privit suspicios, publicul ne-a plăcut. 🙂

Călin s-a decis să emigreze, cu greu am găsit un basist să-l înlocuiască. Aşa a ajuns pentru o scurtă vreme-n trupă Constantin Drăgan, îl puteţi vedea pe Realitatea de la 10 dimineaţa până la ora 15 alături de frumoasa Liana Pătraş. 😆 Costi a cântat cu noi la festivalul „Posada” la Câmpulung. Adi a lipsit, era răcit parcă, am cântat în formulă de 4 şi Costi fiind nou, am fost nevoiţi să improvizăm o piesă. A ieşit bine, juriul ne-a detestat – Ursulescu/Partoş – dar publicul încă o dată a fost de partea noastră. Partoş… M-a oprit în spatele scenei şi mi-a promis că atâta vreme cât el o să lucreze la Radio-Televiziune Română, noi nu o să trecem pragul instituţiei. „OK, bagă-ţi radioul în cur!” – i-am răspuns. 😆 Costi era un copil prea cuminte, nu-l puteam strica tocmai noi – 😆 – cu greu l-am aburit pe George Nemesnic să se alăture formaţiei. Aşa am plecat la alte două festivaluri: Craiova şi Râmnicu Vâlcea.

Craiova a fost de vis. Sala Sporturilor arhiplină, aveam ceva emoţii, dar le-am înghiţit cu ceva bitter. 😆 Pe scenă trebuia să intre Voltaj, da’ au zis că fac o şmecherie, ne bagă pe noi să mai încălzim niţel publicul. I-am încins, asta n-a fost o problemă. 😆 La jumătatea primei piese deja lumea cobora pe teren iar la ultima piesă, „Punk Ain’t Dead”, toată sala era călare pe noi. Publicul insista să cântăm un bis, organizatorii ne-au scos afară şi au băgat repede Voltaj-ul să profite de publicul încălzit. Sala vuia „Pansament” şi nu cred că Voltaj şi-au mai luat în viaţa lor atâta m*ie vreodată! 😆
Am luat premiu’ trei. Jurizarea a fost una bazată tot pe „cumetrie”, dar cinste nouă, n-am participat. Eram obişnuiţi să nu luăm nimic, începea festivalul la Râmnicu Vâlcea, am plecat acolo. Din povestite ştiu ce s-a întâmplat la jurizare. Preşedinte a fost Petre Magdin la care ne-a pus o vorbă bună Guriţă, vocalul din Kripton cu care eram prieten din vara anului ’88. În rest s-au ales reprezentanţi din fiecare formaţie şi acolo pe bază de reciprocitate s-au dat puncte. Noi am primit de la Survolaj, Conexiuni şi parcă Porţi De Fier, trupă care de altfel a cântat în locul nostru în seara de gală, noi fiind deja la Râmnicul Vâlcea şi habar n-aveam de premiu… 😆
La Vâlcea ne-au făcut tartorii Holograf şi la sunet şi la lumini şi la tot ce se putea. Acolo obligatoriu câştiga trupa locală, protejaţii Holograf-ului. Nu le-am reţinut numele niciodată, până acum câţiva ani mai apăreau cu câte o piesă pe Atomic. 😆

La nici 2 săptămâni după ce am ajuns acasă, sună telefonul şi mă trezesc pe fir cu Petre Magdin. Ne-a invitat la Bucureşti să imprimăm la Radio şi să filmăm la TVR pentru programul de Revelion. 😆 Inevitabil în holul Casei Radio am dat nas în nas cu… Partoş. 😆 Din alb s-a făcut mov, din violet portocaliu şi înapoi. Nici dacă-mi doream sau regizam faza, nu avea cum să iasă mai bine! 😆
Noi am întrebat băieţii din Conexiuni cum se procedează, ştiam că se dă şpagă la Radio… şi ne-am prezentat cu o sticlă de Whiskey şi un cartuş de Marlboro. Oamenii de acolo erau cam sictiriţi şi în final am băut noi Whiskey-ul în WC şi am fumat ţigările. Imprimările evident că au sunat ca dracu’, nici că am mai călcat vreodată la Radio, dar eram mândrii că încă o dată am „scăpat” fără să pupăm pe nimeni în cur şi n-am dat nicio şpagă. Că am imprimat pe un set de tobe cu toba mare spartă, nici nu mai conta! 😆
La TVR ne-am întâlnit cu Tectonic, Roata, Survolaj, Cardinal (cu foşti membrii Bastion, ulterior transformaţi în… Neurotica 🙂 ) şi o trupă de gagici din Bucureşti, mii de scuze, nu mai ţin minte numele lor. Am imprimat o singură piesă parcă: „N-am să aştept”. E amuzantă povestea, piesa avea text în engleză şi se numea „I Hate the Game” iar în refren era versul „riot of violence again, I hate the game!”. Când cu o seară înaintea să venim la Bucureşti Magdin ne-a rugat să tragem piesa-n limba româna, am făcut un cu totul alt text, dar la refren m-am blocat complet. Era un meci de fotbal la televizor, comenta Ţopescu şi la un moment dat a spus: „jocul devine violent”. ❗  💡 De aici la „Jocul devine violent, n-am să aştept!” a fost o joacă de copil! 😆 Textul era cam pueril, dar contrasta flagrant cu ce se purta. „Alegi salam ori libertate când minciuna-i actualitate…” („Actualităţi” se numea grupajul de ştiri de la TVR 😆 ) era totuşi o treabă cam abruptă într-o televiziune la aceea oră încă militarizată… era decembrie 1990.

Poate ar merita spus câte ceva şi despre Magdin. Nu poate ci cu siguranţă. Fără sprijinul şi aportul lui, efortul meu sau al lui Liviu Hoisan cu Tectonic poate n-avea sorţi de izbândă. Emisiunea lui a lansat un şir de trupe şi a dat şansa multor tineri să se prezinte în condiţii rezonabile în faţa unui public larg. Succesul formaţiei Pansament şi Tectonic a deschis calea şi a dat pofta pentru cântat şi altceva decât tradiţionalul Hard şi Heavy următoarelor generaţii. Că s-a cam ales praful de tot, este o altă poveste… Madin făcea din inimă treaba, dacă mergeai la el cu o sticlă de vin, mai dădea el două să nu rămână niciodată dator, ba, la meseriaşii din TVR am văzut că le dădea câte o cutie de votcă să vină să-şi facă treaba, că barosanii erau obişnuiţi cu ăia de la folclor şi muzică uşoară care le dădeau pliculeţu’ şi nu aveau chef de pârliţii de rockeri care nici tenişi în picioare n-aveau… Mulţi pretind că au făcut ceva pentru Rock-ul românesc şi în fapt prea puţini chiar au şi făcut ceva.

Şi dacă tot am ajuns la capitolul „periat”, mai merită pomenit Doru „Rocker” Ionescu care ţinea revista „Rocker” şi scria şi de trupele noi, Lenţi Chiriac care mai târziu cu Heavy Metal Magazin tot aşa a mai scris de trupele noi, dar mai ales le promova la Radio şi a mai fost Gabi Gomboş care o vreme s-a implicat şi a scris despre trupe şi a organizat evenimente (de exemplu Metal Fan).

Iniţiat de Magdin şi organizat de Gomboş, în 1991 s-a desfăşurat aşa numitul „Primul Turneu Thrash Metal din România” cu Tectonic, Pansament, Crusaders şi Interval. A fost o tură predominant prin secuime, concerte cu săli arhipline şi o mare ţeapă de la management: s-au evaporat cu încasările. 😆 Pentru mine a fost şi un moment personal dificil: mama a murit de cancer, o înmormântasem cu câteva zile înaintea turneului şi doar la insistenţele bunicii şi al lui taică-meu m-am dus. A urmat o perioadă tulbure prelungită în care din meniul zilei n-a lipsit niciodată un litru de rom, o ladă de bere şi măcar o bătaie pe zi… nu conta cu cine sau de ce.
Trupa totuşi a supravieţuit. Am tot imprimat în TVR (S.O.S., Punk Ain’t Dead, etc) şi am avut concerte constant prin ţară. De management şi relaţii publice mă ocupam eu, trupa a zis că dacă tot sunt „gurist”, pot face şi asta… Undergroundul? Splendid, dar inexistent. 😆
Era TVR-ul, prin oraşele mai mari posturi locale, la fel şi câteva posturi de radio, singura casă de discuri bătrânul Electrecord, studiouri deloc, cluburi ioc şi presa subţire. Şi atunci – ca şi acum – să scrie vre-un ziarist de tine, trebuia să-i fi amic, să-i mai scapi o votcă, o bere-două. Noi fiind „din provincie” şi „cu figuri”, nu aveam cine ştie ce presă, dar n-am cântat cu sala goală niciodată. A fost totuşi o perioadă bună, peste noapte ca ciupercile au apărut trupe noi, parcă toată lumea cânta şi cine nu cânta, tot mergea la concerte. Asta până la lansarea PRO TV-ului şi al modei cu cântările gratuite…
Tot în 1991 Laca – ca majoritatea prietenilor mei maghiari – s-a decis să plece la Budapesta, aveam nevoie de un baterist nou şi aşa a venit în trupă Darius Giubernea, un tip foarte talentat şi rodat prin trupe de Heavy Metal.

La sfârşitul anului ne-a contactat un tip din Franţa care a fost prin România în căutare de trupe din underground, cu precădere din zona Punk. Avea o mică casă de discuri independentă, Tian An Men 89 Records şi vroia să scoată un EP cu două formaţii româneşti, a ales Tectonic şi Pansament.
În ’92 ne-am dus la proaspătul Migas Real şi am imprimat cu Ordean „Punk Ain’t Dead” şi „Chain Gang” pentru discul din Franţa, material ce conform contractului trebuia să iasă ca o ediţie limitată – 500 de exemplare – din care nouă ne reveneau câte 50 de bucăţi. Discul a apărut în 1993, atât Liviu cât şi eu am primit multe-multe scrisori din lumea întreagă: din Alasca trecând prin Malaiezia până-n Australia. Nu cred nici în ziua de azi că 400 de discuri s-au împrăştiat chiar aşa prin lume,  la un moment dat am şi găsit pe net variante din alte ediţii sub alte egide, în orice caz, discul este o raritate şi se mai găseşte la licitaţii. 🙂 Eu n-am nici măcar un exemplar, dar este la mine discul lui Mari, chitaristul din Nation’s Slum. 😆

În ’92 cel mai important concert a fost „Eco Pop”-ul de la Polivalenta din Bucureşti cu Tectonic, Altar, Timpuri Noi şi Celelalte Cuvinte.
Un alt eveniment major a fost şi festivalul Metal Fan organizat de Gabi Gomboş pe marginea lacului Tei din Bucureşti şi televizat de Magdin. Acolo am imprimat şi o piesă nouă „The Vicious”.
Tot în 1992 am imprimat şi un demo oficial, intitulat „Negative”. Am înregistrat 10 piese cu ajutorul a două magnetofoane în două etape cu suprapunere. Am tras în sala de repetiţii, nu suna mult mai bine ca înregistrările anterioare, dar a funcţionat relativ bine pentru promovare, o recenzie relativ pozitivă a apărut şi în ediţia de limba maghiară a revistei Metal Hammer.
N-am fost singurul cu probleme şi Ernst şi-a avut demonii lui, a avut şi probleme în familie, au apărut probleme de comunicare, Ernst şi pleca 3-4 luni pe an să mucească în Germania. Când a plecat în iarna anului ’92, de comun acord am hotărât să nu suspendăm activitatea formaţiei şi l-am adus ca înlocuitor temporal pe Kuky Gherman din formaţia Detector, o trupă de puşti care mai repetau uneori la noi şi încercam să-i ajutăm cum puteam. Din cauza găştii care era în jurul formaţiei şi al beţiilor şi scandalurilor de la repetiţii, s-a tensionat şi relaţia cu soţia lui Ernst şi atunci la un moment dat au venit băieţii cu ideea să facem rocada, să ne mutăm la mine şi să rămână Kuky chitarist definitiv. Am refuzat categoric propunerea. Am compus totuşi o piesă nouă împreună cu Kuky şi cu sprijinul lui George şi Darius am şi imprimat-o la începutul lui ’93, aşa s-a născut proiectul Sonic Sandwich şi piesa: „Lovely Dick James”. În paralel cu proiectul meu solo am produs şi primul demo Ura De După Uşă.

La întoarcerea lui Ernst, micul şantaj al colegilor s-a inversat: George cu Darius au ameninţat cu plecarea din trupă dacă Ernst nu scapă de mine. Am avut o discuţie între patru ochi cu Ernst şi i-am spus că un vocal se găseşte, un toboşar şi un basist mai greu, plec. N-a fost nevoie de vocal, George îşi dorea şi microfonul şi prietena lui managementul formaţiei. 😆
La organizarea festivalului „Dracula Rock” după şi pe scena festivalului „Cerbul de Aur”, Magdin m-a sunat şi a insistat să cânt sub numele de Pansament. Am refuzat oferta, dar în final ne-am înţeles să cânt cu o nouă trupă şi sub alt nume. Am apelat la băieţii din Detector minus Kuky şi aşa s-a născut Nation’s Slum.
Dar povestea aceasta am să o spun data viitoare!
Pansament-ul a mai funcţionat circa un an, după părerea mea au încercat să devină prea mainstream, şi-au pierdut din nerv şi cu toate că piesa „Lemon Vodka” n-a fost o încercare chiar rea, trupa şi-a pierdut aderenţa la public.
George Nemesnic a fost o vreme basist în Conexiuni apoi s-a retras la munca de studio, iniţial la Braşov, apoi a mers la Bucureşti şi a lucrat cu Ordean, acum este pe cont propriu unul din cei mai căutaţi ingineri de sunet din capitală. Darius a cântat cu formaţia Bosquito şi acum este-n trupa Taxi. Pe Laca ultima oară l-am văzut prin 2001, nu mai cântă şi avea probleme grave cu drogurile… A decedat pe 1 august 2009. R.I.P. Costi a lucrat la radio, acum este la Realitatea, nu cred că mai are ambiţii muzicale. Călin a fost acasă prin 2004, este-n Suedia, are soţie şi copil, nu mai cântă nici el. Adi a cântat o vreme în corul Bisericii Negre, s-a căsătorit, are doi copii, nu mai cântă. Ernst a venit basist în 1996 în Nation’s Slum şi a rămas în formaţie până la „pauza tehnică” luată-n 1999.
Pe internet mare lucru n-am găsit despre trupă, doar pe Last FM o pagină cu 8 piese de pe demo-ul „Negative” şi nişte filmări cu o trupă impostoare care şi-a însuşit (doar) numele de Pansament… i-am găsit şi pe YouTube cu o piesă…. Zana.

Pe bandcamp găsiți câteva imprimări vechi cu Pansament şi între acestea sunt şi înregistrări rare ca „Punk Ain’t Dead” de la concertul din 1990 din Craiova, „N-am Să Aştept” din TVR tot din 1990, imprimări din 1988 din sala de repetiţie (Nu Mai Vreau) şi „The Vicious” înregistrat în 1992 la Metal Fan.
Găsiţi și 24 de piese cu Nation’s Slum, „Elevator to Hell” fiind o piesă rară de pe primul demo din 1993… Am pus şi Sonic Sandwich, piesa din 1992 „Lovely Dick James”.

(Va Urma)

Până atunciPANSAMENT Punk Ain’t Dead versus “Pansament” Zana… 😆 😆 😆

Vorba lu’ rifeor: “cu astia cu zana….e clara treaba….sunt tineri , pasionati ……ai ridici de la domiciliu le torni niste rachiu pe gat si refaci pansament…..hihi….. 🙂 ce sa zik , era mai bine de se numeau savoy, holograf sau compact ….”

Mda…. era mai potrivit Pokemon-Savoy, dar ideea cu rachiul nu e rea: dacă toţi 4 reuşesc să bea într-o săptămână cât turna Ernst în el într-o seară obişnuită, scapă doar cu câte o castană! 😆

Banana românească

Spuneam că actuala guvernare aruncă banii pe geam – să-i fure sau să-şi servească clientela -, ziceam că nu are un plan viabil anti-criză şi în general un plan economic şi social de perspectivă şi afirmam că nu a luat nicio măsură concretă anti-criză. Ieri, premierul Boc boboc m-a contrazis. La şedinţa de guvern, premierul şi-a servit colegii de cabinet cu mere, pere, caise, prune şi pepene, achiziţionate de la ţărani de pe marginea drumului la sfârşitul săptămânii trecute şi şi-a invitat colegii să consume produse adevărate româneşti, asta fiind una din măsurile menite să scoată ţara din criză.
Este acelaşi premier Boc care săptămâna trecută se revolta că din foşti exportatori – interbelici – am devenit o ţară care importă 70% din produsele agricole.
Vă spun „io” o poveste din piaţă petrecută săptămâna trecută.
M-am dus în piaţa Rahova şi din puţinii bani pe care-i aveam am zis să-i cumpăr şi lu’ ăsta micul ceva fructe şi m-am orientat spre caise. Am dat o raită şi-n final m-am oprit la o ţărancă care avea nişte caise mai urâţele, mai că vedeai şi viermii în ei, cu gândul clar că sunt de grădină. Nu-s foarte vorbăreţ de felul meu, dar cumva treaba asta mi-a şi scăpat pe gură, la care femeia îmi spune:
– Româneşti pe dracu! Tot turceşti sunt domne, da’ ce? Nu-s bune? Nici bananele nu sunt româneşti, da’ ce, au ceva bananele?
😆 😆 😆
N-au nimic nici caisele, nici bananele. Treaba e că nu mai avem noi nici prea mulţi ţărani şi nici agricultură…
Nu o iau de la capăt cu povestea satelor abandonate din Bulgaria şi cu terenurile pustii şi pârjolite din ţara vecină, în cel mult 10 ani o să fim în aceeaşi situaţie, tinerii pleacă la oraşe, bătrânii mor, agricultură modernă – eficientă – n-ai cum să faci pe un hectar de teren… Ţăranii s-au mutat la oraş şi vând marfă turcească la tarabă, locuiesc la bloc… Dacă asta e tot ce poate guvernul Boc, e nasol, e naşpa rău…

Dar premierului îi arde de glumiţe, a mai scos o măsură din mâneca cămăşii la semnarea contractelor pentru investiţii mari din cadrul Programului Operaţional Sectorial privind creşterea competitivităţii economice, Boc a văzut pe lista firmelor beneficiare de fondurile UE şi o firmă din industria textilă şi făcând referire la firma proaspetei ministru al Tineretului şi Sportului, Luminiţa Plăcintă, a spus: „Să ne cumpărăm haine. Să nu ne cumpărăm numai de la doamna Plăcintă, să cumpărăm haine şi de la alţii”.
Nu vreau să-l supăr pe domnu’ Boc, dar tot în Rahova am văzut că vreo două firme de marfă second-hand au dat faliment şi au închis prăvăliile. Păi dacă nici acestea nu mai rezistă, o măsură salvatoare ar fi să încurajăm cultivarea de… frunze. 😉 Că tot ele vor devenii noua modă – retro – vestimentară…

Şi… că tot venii vorba,  guvernul (probabil tot preventiv 😆 ) stă şi… taie frunze le câini. 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UWALdYlRsIk&feature=related]

Din presa de azi – fără să-mi sparg computerul şi să dau cu spray lacrimogen! 😆 … Gândul ne vorbeşte despre tachinarea dintre Hrebenciuc-Udrea în care doamna Udrea a afirmat că pesedist-ul a fost desemnat şef de campanie pentru Mircea Geoană fiindcă „ştie să strângă bani” iar Hrebenciuc – simţind aluzia la faptul că este un cunoscut „trăgător de sfori” – i-a răspuns: „Îi recomand doamnei Elena Udrea, sexy buzoianca, o apropiată a domnului preşedinte Traian Băsescu, să se ocupe de turismul ecumenic de care PD-L va avea nevoie în campanie electorală”. Nu îmi e dragă doamna Udrea, dar dacă discursul politic şi pseudo-argumentarea este coborâte de pe acum la acest nivel, prevăd o campanie „colorată”. Cu învăţământul în corzi, tovarăşul Hrebenciuc dă şi un bun exemplu de educaţie şi civilizaţie, au tinerii ce învăţa de la el!

Tot ştiri legate de doamna Udrea am găsit şi-n Jurnalul Naţional. Ştiri politice cumpărate pe bani publici. Pe de o parte doamna Udrea aruncă pe fereastră sume substanţiale pentru un an de criză, pe de altă parte este prezentă în mod suspect de mult în presă, predominant la televiziuni. Doar „În perioada 9 ianuarie-19 iulie, acţiunile Elenei Udrea au fost prezentate asiduu de posturile de televiziune, potrivit unei analize rea­lizate de Jurnalul Naţional, în urma consultării scripturilor furnizate de o agenţie de monito­rizare a presei. Realitatea TV a prezentat 109 ştiri unice în care apare numele ministrului Elena Udrea, din care 44 au fost pozitive, 62 neutre şi doar trei negative. Antena 1 a difuzat 34 de ştiri, din care patru pozitive, opt negative şi 22 neutre, TVR1 – 32 de ştiri, reprezentând 15%, din care şase pozitive, nouă negative şi 17 neutre.” Dacă stau bine să mă gândesc, pe bani publici cred că şi eu aş putea fi sexy. Sexy braşoveanu’! 😆

Şi tot Udrea – ce mai, am o slăbiciune evidentă pentru blonde! 😆 – aflăm din Evenimentul Zilei: „Ludovic Orban, este propunerea liberalilor pentru şefia unei eventuale comisii de anchetă parlamentare în cazul „Elena Udrea. Nominalizarea lui Orban a fost făcută ieri de preşedintele PNL, Crin Antonescu, la finalul şedinţei în care conducerea partidului a decis începerea demersurilor pentru formarea comisiei de anchetă.” Liberali speră într-un nou succes după modelul comisiei Ridzi şi evident mizează din nou pe sprijinul PSD. Mie tovărăşia aceasta PSD-PNL înfiripată încă de pe vremea guvernării Tăriceanu îmi displace profund. Speram ca prin venirea unei persoane tinere în fruntea PNL-ului, cumetria dreptei cu stânga să dispară, dar domnul Crin Antonescu dă dovadă de tot mai multe afinităţi cu stânga şi liderii acesteia şi astfel compromite poate ireparabil ideea de dreapta şi liberalism…Nu că n-ar trebui doamna Udrea anchetată.

În Ziua am remarcat un articol legat de supermarketuri, în speţă filiera franceză: Carrefour-Auchan. „Politicienii francezi au făcut intervenţii pe căi politice la Bruxelles în sprijinul supermarke­turilor cu capital francez, pentru ca acestea să capete avantaje compe­tiţio­nale în România. Guvernul României a cedat presiunilor şi, în urma unei scrisori primite de la Directoratul General pentru Competiţie (DGC) din cadrul Comisiei Europene a renunţat să mai publice în Monitorul Oficial o Ordonanţă deja adoptată. OG reglementa activitatea supermarketurilor şi adopta “Codul bunelor practici”, convenit de supermarketuri ţmpreună cu producătorii, furnizorii şi sindicatele din industria agroalimen­tară. Textul va fi probabil modificat după dictarea Carrefour.” – afirmă publicaţia, care mai publică şi un fragment dintr-o scrisoare de la DGC către guvernul – la aceea vreme Năstase – din care se sub-înţelege  că „Guvernul s-a angajat informal” să susţină poziţia supermarketurilor vis a vis de producătorii interni şi să faciliteze în dauna acestora importurile. „Angajamentul informal” se referă evident la o înţelegere „off the record”, ne-oficială şi se pare păstrată şi transferată de la guvernare la guvernare.
Cum rămâne cu caisele româneşti domnule Boc?

Cotidianul publică în format PDF raportul complet de monitorizare al Comisiei Europene. Nu ştiu dacă era necesar să pună pe toate cele 8 pagini scrisul cu Cotidianul.ro pe care în Acrobat Writer îl şterge oricine oricum dintr-o mişcare, dar în fine, e doar un detaliu uşor enervant!
Una din motivele menţinerii monitorizării este marea corupţie despre care Ponta mai-mai afirma că nici nu este aşa mare şi referiri directe se fac în primul rând la cazul (cazurile, dosarele) lui Adrian Năstase (n-şpe case, de nici el nu mai ştie…câte ouă).
Nu vreau să trag de subiect, foarte pe scurt: cea mai importantă problemă ridicată de Comisia Europeană este că în ultimii 3-4 ani s-a modificat, dar nu s-a schimbat nimic în Justiţia noastră. În raport parcă nu apare explicit, dar de exemplu CEDO are mari probleme şi riscă să-şi blocheze activitatea din cauza invaziei de dosare din România.
Mai mulţi politicieni au dat glas ieri ideii că această monitorizare nu se justifică şi ar trebuii ridicată. Nu vreau să-i supăr pe dragii noştri aleşi, dar fără această monitorizare, lucrurile erau şi mai grave, corupţia – inimaginabil cum – dar ar fi fost şi mai profundă. Nu doar „măsurile” luate-n privinţa Justiţiei sunt total ineficiente ci – părerea mea – şi Comisia Europeană ar trebuii să găsească măsuri mult mai drastice decât simpla monitorizare fiindcă este evident că fără constrângere noi de la sine voie nu vom face curăţenie niciodată în ograda proprie… Next case!

fabricat_in_romania

la televizor

Mă uitam ieri seară la televizor. Prost obicei, recunosc, eram cu castronul de supă-n braţe tolănit pe canapea şi săream de pe un program pe celălalt fără nici un scop sau interes. Pe Antena 3 l-am prins pe Mircea Badea cum îşi spărgea laptopul cu un baston şi ameninţa că dă cu spray lacrimogen prin studio… Brrrr. Trăiam cu impresia că băiatu’ face revista presei! 😆 Crize de criză… 😆
Apoi pe nu mai ştiu ce program am prins o reclamă la un operator de telefonie mobilă. Sigur aţi văzut reclama: un tip joacă badminton cu o tipă pe plajă, prietenii îl cheamă la fotbal, da’ gagica cu un zâmbet întrebător îl pune la punct şi rămâne cuminte la joaca cu rachetele. Reclama spune că ai 75 de minute în reţea, plus 25 de minute cu prietenii pentru 4 euro.
Am stat „io” şi m-am gândit… Stau 75 minute cuminte cu consoarta, aleasa inimii, scorpia, hoaşca, cotoroanţa, nenorocita sau nefericita  sau ce şi cum o fi ea, dacă ştiu sigur că am parte de alea 25 de minute cu prietenii sau cine vreau eu. Şi zău dacă nu face 4 euro treaba!

P.S. Dacă sunt cuminte şi nu-mi folosesc minutele 3-4 luni, se reportează?

2009 Jun 12_9119

Say Cheese: Viva la Vodka!

Am vorbit despre Richard Cheese prin ianuarie legat de „cover vesion”-uri. Cum spuneam, l-am descoperit accidental, dar m-a fermecat din prima. Tipul şi gaşca lui veselă, abordează tot felul de piese arhicunoscute, de la Michael Jackson şi Madonna, trecând prin U2, Radiohead, Guns’N’Roses până la chestii „grave” ca Limp Bizkit, System of A Down, Disturbed sau Slipknot. Abordarea este mereu plină de umor şi aduc totul în zona Jazz/Swing, vocea lui Richard păstrează tradiţia americană a la Frank Sinatra, dar este proaspătă şi mai flexibilă, trupa din spatele său, The Lounge Against the Machine, furnizează mereu un suport dinamic şi balansat. De câte ori am chef să ascult ceva vesel, prima opţiune este Richard Cheese şi albumul „Aperitif For Destruction”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MvFYJjMoUqs&feature=related]

Discografie oficială:

Lounge Against The Machine (2000)
Tuxicity (2002)
I’d Like A Virgin (2004)
Aperitif For Destruction (2005)
The Sunny Side Of The Moon (2006)
Silent Nightclub (2006)
Dick At Nite (2007)
Viva La Vodka: Richard Cheese Live (23 iunie 2009)

Trupa înfiinţată în Los Angeles, California în anul 2000 activează predominant – unde alt undeva? – în capitala cazinourilor şi al entertainment-ului american, la Las Vegas. Apare şi primul album, „Lounge Against The Machine” şi printre cele 16 prelucrări găsim de la Limp Bizkit „Nookie”, Rage Against the Machine „Guerilla Radio” şi Nine Inch Nails „Closer”, trecând prin U2 „Bullet the Blue Sky”, Radiohead „Creep” sau Garbage „Only Happy When It Rains” până la Fatboy Slim „The Rockafeller Skank” şi The Beastie Boys „Fight for Your Right”, dar şi Nirvana „Rape Me” toate genurile muzicale la modă, tot felul de piese cunoscute şi modelate în acel Jazz zemos, Lunge-Music cum îl numesc ei, muzică de bar şi…voie bună.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=V4hSUDCWKDc]

„Tuxicity” apare-n 2002, conţine un set nou de 18 de prelucrări, de la „Chop Suey!” (System of a Down) sau „More Human than Human” (White Zombie) la „Baby Got Back” (Sir Mix-a-Lot) şi Loser” (Beck).
„I’d Like A Virgin” apare pe piaţă-n 2004 şi avem de la „Personal Jesus” (Depeche Mode) sau „Beat It” (Michael Jackson) la „War Ensemble” (Slayer) şi „Rock the Casbah” (The Clash) încă un material cu 20 de piese antrenante.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=F58P1QTmBC4&feature=related]

„Aperitif For Destruction” este lansat în 2004, pleacă de la „Me So Horny” (2 Live Crew) şi „People = Shit” (Slipknot) avem „Welcome to the Jungle” (Guns N’ Roses), „Man in the Box” (Alice in Chains), „Enter Sandman” (Metallica) şi „American Idiot” (Green Day), o colecţie excepţională de 16 piese.
„The Sunny Side of the Moon” din 2006 este un Best Of urmat imediat de un album proaspăt: „Silent Nightclub” cu 15 piese, între care „Like a Virgin” (Madonna), „Imagine” (John Lennon) şi „The Trees” (Rush).
Discul din 2007, „Dick At Nite”, conţine piesele de titlu al unor filme şi seriale celebre.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=KCv2cgIlnHA&feature=related]

Noul disc este înregistrat live şi conţine 15 piese.

01 SMELLS LIKE TEEN SPIRIT  (originally by NIRVANA)
02 BRASS MONKEY  (originally by BEASTIE BOYS)
03 CRAZY BITCH  (originally by BUCK CHERRY)
04 ME SO HORNY  (originally by 2 LIVE CREW)
05 THREE’S COMPANY  (TV THEME)
06 LOLLIPOP  (originally by LIL WAYNE)
07 DONT CHA  (originally by PUSSYCAT DOLLS )
08 TOXIC  (originally by BRITNEY SPEARS)
09 YOU SHOOK ME ALL NIGHT LONG  (originally by AC/DC)
10 AIRBAG  (originally by RADIOHEAD)
11 GUERILLA RADIO  (originally by RAGE AGAINST THE MACHINE)
12 WKRP IN CINCINNATI  (TV THEME)
13 RC ON THE AIR (live around the world)
14 VIVA LAS VEGAS  (originally by ELVIS PRESLEY)
15 VIVA LA VIDA  (originally by COLDPLAY)

IDTCD12_Y5MJ_P:VIVA_CDR.qxd

Pentru anul acesta mai este programat încă un album, „OK Bartender” şi agenda este plină până-n 2011.
La anul Richard ne promite 2 discuri „Back In Black Tie” şi „Lavapalooza” iar în 2011 „A Lounge Supreme”. Zâmbiţi, vă rog. Say cheese: Richard Cheese. Şi… Trăiască votca! 😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Ac8v9OT8RsQ&feature=related]

RICHARD CHEESE
OFICIAL MySpace

Cine aruncă primul… piatra?

Sâmbăta mă distram pe seama premierului Boc, fiind ţinta unui atac cu ouă, unde altundeva decât la Timişoara. Spuneam că încă e bine, omu’ mai avea ouă (şi boaşe! 😆 ), din toamnă s-ar putea să trecem la pietre.
Lucrurile n-au rămas aşa. Sâmbăta Traian Băsescu într-o mişcare electorală menită să atragă voturile românilor din Transilvania i-a provocat la huiduieli pe ungurii adunaţi la Tuşnad iar tot sâmbăta seara, Elena Udrea şi-a luat şi ea porţia de huiduieli la festivalul de Jazz de la Gărâna. Nu ştiu dacă mai este vre-un guvern/preşedinţie cu asemenea performanţă în nici 24 de ore. Cei din PSD îşi freacă mânuţele stângi, dar la ce „simpatii” a atras şi doamna ministru Andronescu tot anul acesta culminând săptămâna trecută cu balamucul Spiru Haret, aş fi mai rezervat.
E brambureală şi-n PSD: dacă şefu’ mare, Geoană susţine că absolvenţii n-au nicio vină şi n-ar trebuii să dea examene de re-evaluare şi licenţa din nou, doamna Andronescu se mai încăpăţânează să-şi susţină poziţia anterioară. PSD-ul a realizat riscul de pierdere a unor voturi importante şi-n final doamna ministru o să ajungă pe făraş. Trist este că nu datorită dezastrului la care în mare parte a pus umărul şi pe care l-a perpetuat în învăţământ ci strict din calcule politice, dar până la urmă, rezultatul scuză motivaţia… 😆
Anul electoral îşi pune amprenta nejustificat de puternic pe actuala guvernare mimată. Este aproape fascinant cum cu o mână se aruncă banii pe fereastră iar cu cealaltă nu mai ştiu de unde să mai adune mărunţişul. Ar fi fascinant dacă nu ar fi banii noştri şi nu viitorul nostru ar fi miza. Este uşor nefiresc să afirmi că te-a scârbit politicul, că nu te mai interesează ce se întâmplă, atâta timp cât la mijloc este viaţa şi viitorul tău… ❗ Şi nu al meu mă îngrijorează ci al copilului meu.
Nu-mi iese din cap nici cele spuse de taximetrist săptămâna trecută, ideea că era mai bine înainte de ’89 şi indiferent de ce se mai întâmplă, de acum încolo votează PSD-ul. Păi PSD a guvernat indirect şi în ultima eră Tăricianu/PNL, este şi acum la guvernare alături de PDL… Jocul duplicitar pe care-l fac se pare că dă rezultate, clasa politică în continuare se bazează pe votul negativ al populaţiei care a condus la toate schimbările din fruntea ţării de până acum şi în continuare nimeni nu are nici program, nici nu se gândeşte la soluţii.
Ne tot lamentăm că nu avem nici noi soluţii. Pe de o parte tot aud aceleaşi clişee cu ne-am născut poeţi, suntem primitori, harnici şi inteligenţi, pe de altă parte persistă datul din umeri şi veşnicele scuze cu „nu ştiu, nu pot, n-am ce face”. Să înţeleg că de fapt suntem nişte proşti conduşi de proşti? Am tot auzit-o şi pe asta cu „avem conducătorii pe care îi merităm”…  ❓  Eu merit altceva, copilul meu merită altceva.
Nu-s eu nici mai frumos, nici mai deştept, nici fără păcate – din fericire! 👿

Dar dacă nimeni nu se simte suficient de bărbat, cu mare plăcere arunc eu primul cu piatra.

2009 Jun 11_9219

Mi-a plăcut ce a spus rifeor legat de ţepe: „toţi suntem înţepaţi …vrei nu vrei …unii cu excursii la ierusalim alţii cu altele…..suntem o naţie de înţepaţi ….
cred că face bine la psihic să fi înţepat din când iîn când …..e ceva necesar …ce te trezeşte ….
şi sunt convins că şi ţeparii au fost înţepaţi la rândul lor şi de aia au devenit ţepari …….au învăţat …..din greşeli.”

Nu prea învăţăm, părerea mea. Dar până să dăm cu pietre, până să tragem şi noi ţepe, hai să tragem un… playlist comun. 🙂

Bun. Cititorii mei sunt tot timpul mai inteligenţi decât mine, afirm şi reafirm asta cu mare plăcere. Şi merg (din nou) pe mâna lui Un Soricel:
„Şi că tot veni vorba de playlisturi … poate am putea face una la comun cu toţii pe aici .. la criză şi de criză. (songs for … when the shit hits the fan)… şi după aia votăm nr 1…”
OK. Am săpat în setările site-ului şi am activat posibilitatea de a nota/puncta comentariile. Şi postările fiindcă altfel pare treaba uşor unilaterală şi cu toate că devin pe zi ce trece tot mai fascist, undeva în adâncul sufletului meu întunecat mai există un sâmbure rătăcit de liberalism şi o speranţă mică-mică de societate liberă şi democratică. Ştiu, sunt mulţi idioţi care se distrează de minune cu depunctatul în lipsă de argumente, dar îi dezamăgesc de pe acum: mă distrează atitudinea asta de anonimi care aruncă cu pietre de după gard. Între “steluţe” şi metoda “Nero”, am ales varianta a doua… aşa se pot contoriza exact voturile.
Acum treaba e simplă: fiecare poate să propună o piesă, o caută pe YouTube şi o postează la comentariu pe această pagină. Este simplu: tastezi [ youtube =  introduce adresa url:  http://www.youtube.com/watch?v=WVQhfDwqifY şi adaugi paranteza de închidere ] – fără pauză (space) între ele. Dacă apar totuşi erori, intervin şi corectez. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WVQhfDwqifY]

Dacă-i criză, merg pe mâna celor din Faith No More: Midlife Crises. Ca idee, este “jocul” vostru, eu nu particip.  🙂
Apoi puteţi vota fiecare piesă propusă şi vedem ce iese. Sincer sunt uşor sceptic, dar poate de această dată mă contraziceţi. 😆 Mă tem că rămân (iar) singur ca prostu’ şi cu piatra-n mână… 😆 😆 😆

Scamatorii şi ţepe de criză: 7 zile-n Tenerife

Cu toate că a fost primul sfârşit de săptămână cu litoralul românesc plin ochi, realitatea este alta: cei mai mulţi români nu-şi permit un concediu, nu doar de anul acesta, concediul pentru cei mai mulţi înseamnă zugrăvit, eventual o vizită la ţară sau… un grătar în parcarea din faţa blocului.

Şi stai acasă şi o freci. O freci rău de tot fiindcă o freci la rece, n-ai nici măcar lampa lu’ Aladin. Şi ca prin minune – sau vis ❓ – sună telefonul:
– Aţi câştigat o vacanţă de vis de şapte zile în Tenerife.  Sau cinici zile. Sau îţi spun insulele Canare. Fiindcă sunt şapte. Sună mai bine. Te ia cu ameţeală. Te şi vezi (visezi 😆 ) la Santa Cruz sau Las Palmas!

insulele_canare

Dar – se aprinde beculeţul 💡 – în viaţa ta n-ai câştigat mai mult de 3 lei – şi ăia rar – la Loz în Plic, cum de a dat norocul peste tine? Tipa cu voce suavă la telefon îţi explică despre o extragere electronică şi te asigură că nu este ţeapă. Nici nu-ţi mai trece prin cap că n-ai trimis nici un e-mail, n-ai sunat la ei în viaţa ta, nu te-ai înregistrat niciodată pe situl lor sau la vre-o scrisoare de informare (news letter) sau n-ai completat vre-un chestionar…

(Cu siguranţă ar merita o discuţie şi acest aspect: cum unele firme împart bazele de date (confidenţiale) sau au apărut mii de situri cu nume diferite, predominant pure făcături, cu diferite anunţuri, oferte şi intermedieri şi în spatele lor în fapt este o singură firmă care urmăreşte cu totul altceva: să te facă de lovele prin diferite mijloace.)

Bun. Te poţi bucura de câştig în termen de doi ani, ai cazarea asigurată, tot ce trebuie să faci este să-ţi plăteşti drumul (te asigură că nu te costă mai mult de 200 euro avionul) şi mâncarea. Dacă totuşi ai dubii – ❗ – îţi spune că este metoda lor de promovare, te trimit pe tine gratuit acolo, cu siguranţă o să-ţi placă şi vei fi încântat, faci fotografii, povesteşti şi la alţii şi astfel le aduci clienţi noi, ei având super oferte. Bună idee de marketing, sună convingător şi dacă spui „da” urmează să te programezi la o prezentare şi să-ţi alegi hotelul şi perioada în care doreşti să efectuezi concediul.

Mi-am amintit de o fază haioasă petrecută pe plaja din Kemer. A venit o tipă de la firma care oferea diverse distracţii nautice şi mi-a spus că în ziua cu pricina au o promoţie gratuită să te ducă cu barca-n larg să vezi delfinii, care şi ei în mod excepţional sunt ceva mai aproape de ţărm apoi te duc să înoţi la o stâncă cu peşteri şi grote acvatice, ce mai, o mică excursie şi o distracţie de circa două ore. Am întrebat de două ori şi mi-a răspuns de două ori că este gratis. Cu toate că – cică – nu vorbea bine engleza. La finalul conversaţiei mi-a spus că în mod normal treaba costă 30 de euro, dar fiind promoţie e numai 20, dar dacă negociam ajungeam la 15 (poate chiar 10)  şi gratis e băutura şi mâncarea la stânca despre care vorbea. 😆
Ideea este alta: excursia cu barca făcea banii, cam acesta este preţul corect, nu te duc cu preşul 😆 , plăteşti şi beneficiezi de un serviciu pe loc, dar ce este-n spatele „câştigului” prin telefon, care este scamatoria, încă n-am reuşit să aflu exact.

Am citit pe forumul iTurism 66 de pagi cu comentarii. Nu s-a găsit nicio persoană să fi fost în excursie, „câştigători” cu atât mai mulţi. La fel am găsit discuţii şi pe Sofpedia sau pe Forumul Acasă. Am citit peste tot. 🙂
Un blog interesant legat de această temă  găsiţi şi la 48h.ro. Am făcut şi o scurtă sondare prin telefon: am sunat 5 cunoştinţe şi nu mică mi-a fost mirarea că 3 dintre ei erau şi ei “câştigători” de concedii de vis! 😆

Firma cu pricina poate fi First Choice SRL, First Choice Marketing SRL,  Atlantic Promotions SRL, etc. Apar sub diferite forme, nume,…clone. Unele din aceste firme au fost închise deja de OPC, dar apar altele sub altă denumire, în altă localitate. Cele mai multe ţepe s-au dat în Timişoara şi la Bucureşti. Se mai schimbă şi schema, se schimbă şi abordarea…

Ideea de „timeshare” nu este nouă şi este un concept bun şi funcţional. Cumperi acţiuni sau devii membru într-un club şi beneficiezi de o perioadă de timp stabilită anual cu dată fixă sau programată în prealabil sau de reduceri substanţiale la diferite locaţii (în cazul cluburilor). Aici însă este vorba de… altceva.

V-am povestit despre experienţa „all inclusive” în concediul din Turcia de anul acesta şi în postare am introdus şi link-ul la agenţia din Antalia prin care am făcut rezervările şi link-ul direct la hotel (şi multe-multe fotografii 🙂 ). Dacă vă cumpăraţi biletele în perioada pre-sale (adică din timp, februarie-martie), beneficiaţi de reducere substanţială, găsiţi pe internet agenţii locale şi astfel puteţi economisii şi adausurile destul de mari ale agenţiilor din România şi vă asigur că serviciile oferite de turci sunt ireproşabile, condiţiile şi peisajul de vis, oamenii primitori şi prietenoşi „pe bune”.
În ceea ce priveşte banii, am cheltuit mult mai puţin decât cu un hotel sau o cazare pe litoralul românesc… Nu o fi sunând foarte patriotic ce spun, dar asta este realitatea.
Dacă nu vă descurcaţi cu internetul, nu aveţi card să efectuaţi plăţile, apelaţi la un prieten sau căutaţi o ofertă rezonabilă la o agenţie românească cunoscută. Dai nişte bani, dar măcar ştii pe ce îi dai!

Spun asta fiindcă m-am speriat cât de multă lume se plânge pe diferite forumuri că a fost păcălită…

Cum n-am nicio cunoştinţă să fi câştigat la 6 din 49 o sumă importantă, n-am găsit nici măcar pe net pe cineva să fi plecat „gratis” cu una din aceste firme-n Tenerife.
Dar dacă are cineva covorul zburător, mă angajez şi eu să găsesc lampa lui Aladin. O frecăm împreună şi având covorul zburător, economisim şi banii de biletele de avion!  😆

2009 Jun 07_9596

Mai pune cineva botu’ la scrisoarea nigeriană? Din moment ce este-n circulaţie din anii ’80 şi eu încă o primesc sub diferite forme regulat, se pare că da.

„Dear,
I am introducing my self as Miss Catharine Alexander, the only Daughter of late Chief and Mrs Nicolas Cobenan  Alexander , I wish to request for your assistance in a financial transaction., And I wish to invest in Manufacturing and real estate management in your country.

I have five million Two hundred thousand united states dollars.USD ($ 5.200, 000) to invest in your country.    And I will require your assistance in helping me stand as my late father’s foreign business partner who he deposited the consignment on his behalf into the security,   the consignment was deposited in Africa and was letter lifted to Europe where the consignment is now under the care of the security company diplomat in Europe.

I will be gladly to give you 25% of the total sum for your assistance.

Please it is very important you contact me immediately for further explanation on the whole entire work plan.

Ideea e simplă, în scrisoare se solicită asistenţă pentru transferarea unei sume mari de bani dintr-o ţară africană. Uneori se vorbeşte de investiţia banilor, dar nu obligatoriu, alteori despre o moştenire. Pentru presupusul tău ajutor ţi-se oferă 25% din sumă şi în primă fază să-ţi deschizi un cont în valută la o bancă. Dacă intri în joc, pe parcurs tot apar complicaţii, mici taxe şi diverse cheltuieli până te saturi sau rămâi fără bani sau… ambele. Ţeapă.

Sunt tot felul de „variante”, tot la o astfel de scrisoare a pus botu’ Nati Meir acum câţiva ani (atunci vroia să cumpere cu banii “câştigaţi” clubul Steaua de la Gigi Becali, acum vrea să fie preşedinte 😆 ) de s-a făcut de râsul curcilor.

Suntem prea săraci să ne permitem luxul să ne lăsăm înşelaţi!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JNctofCOGbY]

Săptămâna-n retrovizor (18.07.2009.)

O femeie se căsătoreşte cu patru bărbaţi simultan, oamenii circulă călare pe zebre, peştii cresc în copaci. O spun Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi  Gică Hagi, este „The Land of Choice”, spotul care are menirea să promoveze România în lumea largă. S-au cheltuit 13 milioane RON pentru promovare, rămâne de văzut cu ce rezultate. Sau cum a fost aleasă agenţia de publicitate. Ţin minte că legat de filmul „Borat” au existat reacţii destul de revoltate din partea oficialităţilor. Din noul spot înţeleg că femeile sunt curve, bărbaţii impotenţi, că viaţa e grea şi veniturile mici: să întreţii o femeie trebuie să muncească patru bărbaţi, înţeleg că zimbrii au dispărut, dar avem zebre şi dacă câinii nu umblă cu covrigii-n coadă şi nici gardul nu-i din cârnaţi, peştii se crăcesc din belşug în copaci. Branding pentru o ţară în care 70% din produsele agricole sunt din import, directorul unei firme care aparţine Consiliului Local Hunedoara şi-a aprobat un act adiţional la contractul de muncă în care se stabileşte dreptul la 180 de salarii compensatorii (salariul pe 15 ani în valoare de peste un milion RON!) în cazul în care contractul lui de muncă este desfăcut unilateral, este ţara în care zeci de mii de absolvenţi s-au trezit cu diplomele anulate peste noapte, guvernul în an de criză şi cu dificultăţi în a-şi respecta promisiunile, programul şi achitarea drepturilor salariale are totuşi bani şi suplimentează bugetul Ministerului Culturii cu 7,3 milioane RON pentru finanţarea cheltuielilor unor lăcaşe de cult, Ministerul Finanţelor se războieşte cu Justiţia şi pierde în instanţă, este locul unde sute de oameni au leşinat ieri din cauza căldurii toride şi autostrada Soarelui se blochează în fiecare sfârşit de săptămână indiferent de codul galben.
La ce să facem brandig? Sau cum?

Suntem ţara paradoxurilor, o ţară pe cât de delăsătoare şi relaxată prin abordarea „lasă, merge şi aşa”, pe atât de rigidă şi refractară la orice schimbare.  Să se facă reformă, da’ să rămână totul cum a fost înainte! 😆

Dintr-o amorţeală pseudo-socialistă ne-am convertit într-o societate pseudo-ortodoxă, am şters însemnele, dar am păstrat cu stricteţe mentalităţile, am schimbat semnul, dar aşteptăm sacrificiul altuia pentru mântuirea noastră.
Nu pot să nu-mi amintesc nevinovăţia şi mirarea cu care toată clasa politică vorbea vara trecută despre criza globală: „Criză? Ce criză domne? Aaaa….în America? E problema lor, la noi economia bubuie!”
Un prieten din diasporă îmi spunea că citind ştirile din ţară, citind blogurile româneşti care s-au înmulţit ca ciupercile nebune după ploile acidulate şi toată lumea scrie, nimeni nu mai citeşte, şi-a pierdut orice apetit să mai vină în vizită acasă. Cumva mă simt stânjenit că pun şi eu umărul la dezastru. Nu odată mă gândeam să scriu numai despre lucruri pozitive, de la noi, de aiurea, nu contează, dar să fie numai ştiri bune. Apoi m-am gândit să nu mai iau în serios toată brambureala din jurul meu: suntem trataţi la mişto, să-i tratez cu mişto. Un fel de: mişto faci, mişto găseşti. Citeam adineauri undeva că PIB-ul o să scadă la anul cu 6%. E bine – zic „io” – ţin minte din şcoală că minus cu minus dă plus şi uite aşa am aflat pe ce se bazează Guvernul Boc când vorbeşte de creştere economică în 2010! Bun mişto-ul, dar nu duce nicăieri şi recunoaştem realitatea sau o refuzăm cu încăpăţânare: ne scufundăm încet, dar sigur. Şi revin la ideea de la care am plecat: pseudo-socialism, pseudo-ortodoxism. Totul este pseudo, de la aşa zisa revoluţie din ’89 până la veşnica reformă şi interminabila tranziţie. Avem pseudo economie de piaţă, pseudo guvernanţi cu pseudo rezultate şi ne cam pseudo doare-n bască de tot şi de toate.

PSEUDO – Element de compunere care înseamnă „fals” şi care serveşte la formarea unor substantive şi a unor adjective. (DEX)

Problema este că a venit criza care nu mai este nimic mimat, este o problemă globală şi cu pseudo măsurile pseudo guvernanţilor ne-au băgat la apă cât se poate de real. Lenea şi hoţia fac un cuplu exploziv cu eterna cumetrie. Şi dacă azi pică lumea pe stradă din cauza căldurii, la iarnă o să moară de frig miile de debranşaţi. Şi ajungem să ne dăm în cap, dar tot degeaba, o să fim tot mai mulţi desculţi de nici pantofii rupţi în talpă nu o să avem să ne luăm unul altuia. Sună alarmant? O nu! Este cald şi vară, iarna-i tare departe, cri-cri-cri, toamnă gri…

Scandalurile se ţin lanţ. Am obosit să mai cred că un scandal este menit să îngroape altul. Am pierdut şirul, nu mai ştiu care scandal e menit să îngroape care scandal. Cazul Ridzi a fost îngropat de scandalul „porno” al consulului Ion Nuică la Chişinău. Noile relatări spun că fata din film (versiune porno la „Fata din Vis” 😆 ) este o animatoare care a lucrat prin tot felul de cluburi de noapte şi de peste tot a fost dată afară pentru „comportamentul libertin”. Fata identificată ca fiind protagonista filmului, neagă că ea ar fi în imagini. Dar scandalul diplomatic a fost rapid uitat cu izbucnirea grevei din Justiţie. Magistraţii au decis în instanţă că magistraţii îşi merită sporurile. Vorbim despre Justiţie şi se şopteşte că urmează un Raport din partea Comisiei Europene în care suntem nominalizaţi ca fiind ceea mai coruptă ţară din Europa. Dar ce contează şi care deficit bugetar domne?! Păi parlamentarii nu-şi votează tot singur salariile, sporurile şi pensiile speciale? Cine poate, poate! Exact: cine nu, nu. Dumnezeu dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă, mai bagi şi tu mâna-n sac dacă ai oportunitatea şi eşti… potent. 😆 La începutul anului, în Letonia parlamentarii au votat reducerea salariilor … La noi conform grilei de salarizare votată în luna mai senatorii si deputaţii şi-au mărit lefurile ajungând la un venit lunar care este echivalentul a 13 salarii minime pe economie… Criza-i pentru fraieri! 😆
Meciul Pogea – Magistraţi este-n plină desfăşurare. Ministerul de Finanţe a pus în executare hotărârea Curţii de Apel Bucureşti de joi, acordând, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii, drepturile salariale, inclusiv sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, aferente lunii iunie. De cealaltă parte, însă, Finanţele neagă că au plătit sporurile solicitate de CSM. Stop cadru: la cine-i mingea? A încercat Ministerul Finanţelor să le închidă gura magistraţilor pe şustache sau am eu… halucinaţii?
Elena Băsescu, Vadim şi Gigi Becali s-au prezentat la Bruxelles să-şi ia în primire proaspăt obţinutele slujbe de euro-parlamentari. Şi noi, şi presa occidentală se amuză pe seama lor, dar nu-s singurii bufoni de acolo.
Subiectul cel mai fierbinte este conflictul dintre Stat şi Spiru Haret. După ce au fost acceptate dosarele (şi taxa de examinare) pentru concursul de titularizare al profesorilor şi de la absolvenţii USH, în ziua examenului aceştia au aflat că diplomele lor nu mai sunt valide şi au fost scoşi din sălile de examinare cu jandarmii. De aici până la ordonanţa de urgenţă ce urmează să facă – se presupune – ordine-n învăţământul din România este doar un pas. Nu pot însă să evit cuvântul „scandal” nici în acest caz. De la Geoană la Vanghelie, toată lumea din partidul care o susţine începe să se dezică de doamna Andronescu. Vanghelie – încă o dată – a pus punctu’ pe „i”: „Cred că răspunsul ministrului Educaţiei trebuie să fie că diplomele vor trebui să fie recunoscute”. 😆 Până una-alta, o comisie de la Ministerul Educaţiei a început vineri să verifice câte diplome nerecunoscute au fost eliberate.
Dacă pun toate ştirile cap la cap constat că Statul – cu mâna Guvernului – în lipsă de alte idei şi a unei viziuni de perspectivă, strânge de gât sectorul privat din care se alimentează. Altfel spus, parazitul îşi omoară gazda şi inevitabil comite sinuciderea. Mă tem că nu rămâne nimeni să stingă lumina.

Tot vineri, preşedintele Băsescu a semnat decretele de promulgare a Legii privind Codul Civil şi a Legii privind Codul Penal. La toamnă Parlamentul mai are de votat şi codurile de procedură… E timp pentru toate!

Băsescu pare-n cădere liberă.  Discursul confuz legat de schimbarea ministrului Ridzi a surprins toată lumea.

Pe de altă parte, constat încă o dată că la noi votul a fost şi este mereu unul negativ. Îmi spunea un taximetrist că s-a săturat şi că era mult mai bine înainte (de ’89) şi el de acum în colo votează cu PSD-ul indiferent ce se mai întâmplă. (de parcă PSD-ul nu ar fi şi acum la guvernare… 😆 ) Mi-am amintit că aşa a venit Constantinescu la putere, apoi tot în urma unui vot negativ a revenit PSD-ul, a urmat votul negativ acordat PSD-ului şi venirea la putere a alianţei “DA” şi urmează un nou vot negativ dat de această dată “dreptei” şi readucerea “stângii”… Nu se votează niciodată nici oameni, nici idei ci sunt sancţionaţi cei aflaţi la putere… E un joc ce nu duce nicăieri şi ne mai mirăm că nu există rezultate…

Şi tot ieri am asistat la primul atac cu ouă asupra premierului. Numai Boc susţine că n-a văzut nimic, dar cu toate acestea Poliţia şi Jandarmeria s-a mobilizat exemplar să-l prindă pe făptaş. Eu zic că-i (încă) bine: omu’ mai avea ouă cu ce să arunce. Din toamnă s-ar putea să treacă populaţia la pietre şi o să fie mult mai interesant! 😆
Semnale sunt: ieri la Braşov a avut loc un jaf armat eşuat asupra unei bănci, în timp ce la Bolintin Vale nişte hoţi au reuşit să plece cu 420.000 RON dintr-un bancomat. Noroc că Banca Mondială a aprobat joi un prim împrumut, de 300 milioane euro (423 milioane dolari), dintr-un program propus de finanţare pentru România în valoare de un miliard de euro. 😆 Cu ştrampii pe meclă, la treabă fraţilor!

Şi revin la „the land…off”. Ieri am văzut iar autostrada Soarelui blocată şi imagini cu plajele arhipline de pe litoralul Românesc. Conform sitului SETimes.com oficial turismului îi merge bine: de pe locul 30 anul trecut din clasamentul celor mai vizitate ţări din Europa, anul acesta am ajuns pe poziţia 26.

Cum observam şi la începutul săptămânii, ştirile externe sunt îngropate de spectacolul interminabil cotidian. De menţionat ar fi faptul că Parlamentul islandez a votat joi in favoarea depunerii candidaturii pentru aderarea la Uniunea Europeană. Cum spunea Un Soricel: „stirea zilei… Islanda (Iceland) a facut cerere sa fie acceptata in UE… Frantza si GErmania au zis ca nu mai vor sa accepte pe nimeni pina tratatul de la Lisabona nu e ratificat (la care se opun majoritate celor care vor independentza de UE)… adica legat ce se va intimpla cu constitutia UE…. ca analiza se spune ca primul lucru pe care islandezii o sa-l piarda daca intra in UE sunt dreptul la pescuit si procesarea pestelui cum il fac ei acuma !! adica o sa li se zica de la Bruxelle cum sa pescuisca si cit !!!… parte ce o vor insa e ca aparent UE o sa le dea bani sa iasa din rahat cu economia … get the picture ! Pana mea zi si tu ce lume nebuna !”

Lume nebună, in deed. 🙂

La noi par mai de interes ştirile legate de Michael Jackson… 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_eyFiClAzq8]