Home › Posts tagged DISCURI LA ROTISOR › Page 5

DISCURI LA ROTISOR

Triptykon – Eparistera Daimones (2010)

Posted on by — No Comments ↓

La auzul numelui Triptykon nu ştiu câte beculeţe ipotetice se aprind, probabil altfel stau lucrurile dacă spun Thomas Gabriel Fischer aka Tom Gabriel Warrior sau Celtic Frost, deşii inventivul elveţian parcă nu s-a bucurat niciodată din plin de recunoaşterea pe care o merita.
Dacă are vre-un sens, vre-o noimă termenul de Avantgard Metal se datorează unor tipi ca Tom Fischer, mereu cu un (doi, trei 😀 ) pas înaintea timpului, mereu dornic să experimenteze, să creeze, să se exprime într-un mod unic.
Acum doi-trei ani am re-ascultat clasicul Venom „At War with Satan” (1983) şi sincer nu m-a impresionat la fel ca-n anii ’80 – fapt ce nu le ştirbeşte cu nimic nici valoarea nici aportul incontestabil la evoluţia scenei Metal – , însă piese ca „Into the Crypts of Rays”, „Procreation (Of the Wicked)” sau „Circle of the Tyrants” şi acum sună proaspăt şi incisiv, moştenirea lăsată-n urmă de Celtic Frost este vie.
Thomas Fischer împreună cu Bruce Day şi Steve Warrior au pus bazele formaţiei Hellhammer în 1982 influenţaţi de nume ca Black Sabbath, Venom, Raven şi Motörhead. Celor trei li s-a alăturat un an mai târziu şi Martin Eric Ain şi în această formulă a fost imprimat EP-ul cultic „Apocalyptic Raids”. În 1984 trupa se desfiinţează şi Thomas cu Martin pun bazele unui nou grup: Celtic Frost.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=L5prpJMrWhs]

După două EP-uri absolut geniale – „Morbid Tales” (1984) şi „Emperor’s Return” (1985) -, în 1985 este lansat Read more Triptykon – Eparistera Daimones (2010) ›

The Young Gods – Everybody Knows (2010)

Posted on by — 17 Comments ↓

David Bowie întrebat fiind în 1995 dacă albumul său „Outside” a fost influenţat de muzica lui Trent Reznor (Nine Inch Nails), a răspuns că nu, a fost influenţată de elveţienii din The Young Gods. Şi trupa înfiinţată în 1985 de către Franz Treichler – voce, Cesare Pizzi – samplere şi Frank Bagnoud – tobe, sunt pomeniţi ca determinanţi ca influenţă şi de Mike Patton, Sepultura, The Edge (chitaristul din U2), Devin Townsend, Econoline Crush, etc.
Muzica lor este catalogată la modul general ca fiind Post-Industrial, însă au un filon solid de Rock, reverberaţii Nu Wave şi Post-Punk/Dark/New Wave şi evidente infuzii Ambientale. Vocea lui Treichler are aceeaşi tonalitate caldă şi foloseşte aceleaşi inflexiuni ca Bono (U2), muzica are baze solide de Rock peste care construiesc o împletitură colorată pe o paletă extinsă de sonorităţi de la Industrial la sonorităţi avangardiste, secvenţe acustice sau texturi ambientale.
În 1987 este lansat albumul auto-intitulat sub emblema Wax Trax! – casa unor nume semnificativă al scenei Industrial cum sunt Ministry (şi Revolting Cocks), Front 242, Luc Van Acker, Front Line Assembly, My Life With the Thrill Kill Kult, PIG, etc. Numele şi l-au ales după titlul EP-ului semnat de Swans în 1984, trupă de referinţă şi statut cultic pe segmentul No Wave, Noise şi Rock Experimental. Albumul a fost produs de Roli Mosimann, muzician, baterist, producător care a colaborat şi cu pomeniţii Swans, dar şi cu nume ca The The, Celtic Frost, New Order, The Hair and Skin Trading Company, That Petrol Emotion,  Faith No More, Skinny Puppy şi Marilyn Manson.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NhxJp4kVEAs]

În ciuda albumelor de calitate Read more The Young Gods – Everybody Knows (2010) ›

Oblivion Machine – Viewpoint Collector (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Din Saratov, Rusia aceşti Oblivion Machine surprind cu un material foarte profesionist, propun publicului un Death Metal condimentat cu infuzii Electro şi Industrial ce amintesc într-o oarecare măsură de Fear Factory din era 1991-1994, perioada marcată de albumul „Soul of a New Machine”, lipsesc doar escapadele melodice furnizate de Burton C. Bell, Alex rămâne exclusiv la tradiţionala abordare brutală a la Max Cavalera.
Trupa a fost înfiinţată de cei doi fraţi Alex şi Konstantin, ambii chitarişti în primăvara lui 2003 şi lor li s-a alăturat basistul E_X_I_L_E.
Trupa şi-a păstrat componenţa şi formula de trio ţi în 2008 debutează cu albumul „Unnatural & Wrong” sub egida Irond Records. Cele 10 piese sunt un Metal brutal cu rădăcini Death şi beneficiază de suportul samplerelor şi coloraturilor Electro. Un mix incisiv şi interesant, elementele brutale şi tehnice sunt îmbinate organic şi inventiv cu sonorităţile Industrial.

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=w2EUcX7hEBw]

Cele 7 piese colectate pe „Viewpoint Collector” Read more Oblivion Machine – Viewpoint Collector (2010) ›

Atheist – Jupiter (2010)

Posted on by — 4 Comments ↓

După 17 ani de tăcere trupa din Florida revine cu cel de-al patrulea album. „Jupiter” conţine 8 piese noi cu o durată de puţin peste 30 de minute în aceeaşi manieră Metal Extrem şi tehnic şi cu infuziile de elemente Progresive şi unele soluţii, (mici) coloraturi înrudite cu Jazz-ul.
Ciudat cum trupele acestea inovative din zona Metal-ului Extrem, Cynic şi Atheist, au oarecum aceeaşi istorie contorsionată, deşii şi-au început activitatea la mijlocul anilor ’80, istoria, evoluţia lor a fost fracturată, n-au reuşit să se menţină pe o linie ascendentă şi chiar dacă au un statut oarecum cultic, pentru mulţi au fost şi sunt un punct de reper, n-au avut parte de aprecierea cuvenită. Există şi o conexiune între cele două trupe, basistul Tony Choy venit în Atheist să-l înlocuiască pe decedatul Roger Patterson în 1991, ulterior a cântat şi în Cynic.
Trupa a fost înfiinţată în 1984, iniţial sub numele de Oblivion, schimbat în R.A.V.A.G.E. şi finalmente transformat în Atheist. Albumul de debut „Piece of Time” a fost imprimat în 1988, dar a fost lansat în Europa în 1989 şi abia un an mai târziu şi în America natală. Considerat un clasic, „Unquestionable Presence” este scos în 1991, dar anul următor trupa decide să se dizolve. Obligaţiile contractuale faţă de Music for Nations însă îi forţează să revină în 1993 cu încă un produs: „Elements”.
Kelly Schaefer pune bazele formaţiei Neurotica Read more Atheist – Jupiter (2010) ›

Cradle of Filth – Darkly, Darkly, Venus Aversa (2010)

Posted on by — 18 Comments ↓

Cradle of Filth sunt cel mai de succes produs britanic pe segmentul Heavy de la Iron Maiden încoace. Mulţi îi consideră trădători, acuză faptul că s-au „vândut” şi s-au strecurat în mainstream, însă albumul lor de debut „The Principle of Evil Made Flesh” din 1994 a fost cotat în 2006 de revista Metal Hammer ca unul din cele mai bune 10 albume Black Metal al ultimelor două decenii, au fost răsfăţaţi de Kerrang! Şi MTV, au cântat ca atracţie principală la mai toate festivalurile importante (mainstream) de la Ozzfest la Download şi Sziget.
Poate că muzica găştii lui Dani Filth (Daniel Lloyd Davey) nu mai are sonorităţile Black Metal-ului, infuziile Heavy Metal şi Gothic, respectiv Dark au şlefuit sunetul şi i-au făcut mai acceptabili unui public mai larg, însă Cradle of Filth au un şarm anume, au reuşit să-şi construiască o imagine şi un stil care-i deosebeşte de restul formaţiilor şi asta, până la urmă este o calitate pe care majoritatea formaţiilor din ultimele decenii încep să nu o mai aibă.
„Darkly, Darkly, Venus Aversa” este un nou material concept aşa cum Dani ne-a obişnuit de la succesul major al albumului „Dusk… and Her Embrace” din 1996 încoace.
Povestea de data aceasta este una originală, personajul central fiind prima soţie al lui Adam, Lilith şi povestea se derulează până în zilele noastre. Muzical Cradle of Filth n-au schimbat reţeta de succes, au rămas ritmurile infernale, riff-urile zgomotoase şi coloraturile ample de clape, Dani hârâie şi ţipă, universul conceput de această dată aminteşte cel mai mult de danezii Mercyful Fate, respectiv de King Diamond.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3tWiWkvz8-c]

Nu sunt un fan înfocat Cradle of Filth, dar Read more Cradle of Filth – Darkly, Darkly, Venus Aversa (2010) ›

Jon Anderson and Rick Wakeman – The Living Tree (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Yes sunt cunoscuţi de cei mulţi mai ales datorită piesei „Owner of a Lonely Heart” de pe albumul „90125” din 1983, disc care a marcat turnura formaţiei din zona Rock-ului Progresiv spre sonorităţi mai comerciale, radio friendly.
Din cele 19 albume de studio scoase sub emblema Yes, Anderson a cântat pe 18, a lipsit doar de pe albumul „Drama” din 1980 şi a revenit pentru pomenitul „90125”, material ce purta în mare măsură amprenta lui Trevor Rabin şi iniţial ar fi trebuit să fie scos ca produsul unei noi formaţii: Cinema. Anderson începând din 1976 a scos 14 albume solo, a făcut parte din proiectul Anderson Bruford Wakeman Howe, practic tot Yes-ul din 1989, a colaborat la 5 albume cu Vangelis, „The Friends of Mr. Cairo” din 1981 fiind probabil unul din cele mai cunoscute, dar a cântat ca invitat şi pe alte 3 albume Vangelis, cum şi pe albume semnate de Kitaro, Mike Oldfield, Tangerine Dream, King Crimson, Toto, 4 Him şi Milton Nascimento.
Wakeman şi-a început cariera de muzician de studio alături de David Bowie în 1971 cântând pe piesa „Space Oddity” fapt pentru care a fost plătit cu 9 Lire Sterline. A mai colaborat cu Bowie la 4 piese: “Life on Mars?”, “Changes”,  “Oh! You Pretty Things” şi în 1985 la “Absolute Beginners”. Tot în aprilie 1971 a lucrat cu Cat Stevens la  mega-hit-ul “Morning Has Broken”. Apoi s-a alăturat formaţiei Strawbs şi împreună cu aceştia a imprimat trei albume ca-n 1971 să-l înlocuiască pe Tony Kaye, clăparul din Yes. Apare pe 8 albume de studio alături de aceştia, plus amintitul proiect ABWH. În anii ’70 scoate 10 albume solo printre care merită pomenite măcar „The Six Wives of Henry VIII” (1973), „Journey to the Centre of the Earth” (1974), „Lisztomania” (1975) sau „Rick Wakeman’s Criminal Record” (1977). Anii ’80 aduc alte 18 albume solo, printre care două sunt coloane sonore pentru filme, „The Burning” (1981) şi „Crimes of Passion” (1986).
În anii ’90 imprimă aproape 40 de albume şi din 2000 până-n prezent încă aproape 20, dar are timp să cânte şi cu Alice Cooper, Ozzy Osbourne, Black Sabbath, Brian May, T. Rex, Elton John, John Williams, Brotherhood of Man, Elkie Brooks,Vivian Stanshall, Denny Laine şi Al Stewart.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6Ph8hNljOXE]

„The Living Tree” este Read more Jon Anderson and Rick Wakeman – The Living Tree (2010) ›

O.P.E.N. – Let’s Get It On (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Despre britanicii din O.P.E.N. n-am reuşit să dezgrop aproape nimic. Şi-au dat faţă colorată paginii MySpace, dar la capitolul informaţii: zero. Le-am găsit în schimb canalul YouTube.
O.P.E.N. sună ca nedrept uitaţii Mordred din San Francisco, amintesc de Infectious Grooves-ul lui Cyco Miko, au momente care-i invocă pe Primus („What A Lovely Day!”, „L’Homage Du Fromage”) şi pe Red Hot Chilli Peppers până prin 1989. Adică este un amestec revigorant de Funk şi Metal/Rock/Punk. Băieţii pomenesc de influenţe venite de la Estradasphere, Primus, Textures, Mr Bungle, Fishbone, Pantera, Tool, System of a Down, Jimmy Smith, Jimi Hendrix, Meshuggah, Lamb, Russian Circles, Groundation, Them Apples, Secta Rouge, Don Caballero, The Cat Empire, Oceansize, Maybe Myrtle Tyrtle, Dillinger Escape Plan, etc.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XIm8AsfvprQ]

Formulă clasică, Read more O.P.E.N. – Let’s Get It On (2010) ›

Combat Astronomy – Earth Divided By Zero (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Un alt suflet contorsionat este şi acest James Huggett pitit sub titulatura Combat Astronomy. Avem de a face cu un Doom Industrial bine condimentat cu elemente Psihedelice şi infuzii de Jazz, fapt deloc surprinzător dacă ne uităm la lista artiştilor numiţi ca influenţe de James: Magma, Meshuggah, Miles Davis, Sun Ra, Hawkwind, Godflesh, Sunn O))), Soft Machine. Kate Bush, God, Black Sabbath, Can, Amon Duul, etc.
Pe lângă Huggett în studio în funcţie de album au lucrat Martin Archer, Elaine di Falco, Mick Beck, Charlie Collins, Mike Ward, iar live a beneficiat de suportul unor nume ca Anthony Poretti, John Davis, Myrriah Resneck, Nick Griffin, Dave Willey, Raoul Rossiter şi Grant Jackson.
Dacă primele trei materiale (1999-2002) sunt incursiuni Noise destul de abstracte şi neprietenoase, Huggett experimentează şi progresează de la material la material şi odată cu lansarea albumului „Dematerialised Passenger” din 2005, Combat Astronomy se conturează ca un proiect incisiv care combină cu mult nerv elemente Doom cu zgomote şi abordări Industriale şi introduce construcţii Psihedelice ce invocă Pink Floyd-ul condimentate cu infuzii incitante de Jazz. Chitara bariton – un instrument ce adaugă chitarei tradiţionale greutatea unui bas şi are un sunet mult mai consistent datorită acordajului diferit – folosită de Huggett bâzâie zgomotos, riff-urile au apăsare şi adaugă sonorităţi sănătoase de Heavy muzicii.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LJdQuF2hBiQ]

În 1999 Read more Combat Astronomy – Earth Divided By Zero (2010) ›

Child Abuse – Cut And Run (2010)

Posted on by — 4 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Jc4EEUlzN5I]

Un exerciţiu de imaginaţie dificil: Jazz amestecat cu elemente de Metal extrem şi Proto/Anarcho-Punk. Probabil aşa ar fi sunat Slipknot prin 1999 dacă i-ar fi produs Steve Albini (Big Black, Rapeman,  Shellac) şi printre ei s-ar fi infiltrat John Zorn sau vre-un alt Jazzman cu mintea deschisă, eventula Slipknot şi King Crimson s-ar fi înfruntat într-un jam-session pe “21st Century Schizoid Man”.
Ritmuri incisive, bas distorsionat, clape schizofrenice şi o voce absolut brutală sunt caracteristicile celor din Child Abuse. Jazzcore sau post… everything piperat cu Psihedelic şi mult-mult zgomot.
Esenţa muzicii avangardiste constă în experimente şi experimentare, în fuziunea dintre genuri, stiluri, abordări teoretic de neîmbinat. Asta fac şi cei din Child Abuse şi o fac cu succes. Nu este o muzică pentru mase, dar muzica nici n-ar trebui să fie concurs de popularitate.
Molestarea de copii nu e cel mai fericit nume, însă au fost trei formaţii care au optat pentru el. La sfârşitul anilor ’70 a fost o gaşcă Punk din LA, apoi la începutul anilor ’80 o trupă de Hardcore din New York a activat sub această denumire şi în anii 2000 duo-ul compus din bateristul Oran Canfield şi vocal/clăparul Luke Calzonetti migrează din San Francisco la New York (Brooklyn) şi prin cooptarea basistul Tim Dahl Read more Child Abuse – Cut And Run (2010) ›

Post Hardcore: Asleigh Stake şi Just Like Vinyl (2010)

Posted on by — 6 Comments ↓

Rămân în zona Post-Hardcore, treaba asta devine tot mai trandy şi astfel riscă să se consume pe foc rapid datorită supra-producţiei, însă deocamdată sunt suficiente trupe tinere şi interesante care merită urmărite, cutia este suficient de generoasă, trupe de coloraturi uneori radical diferite îşi găsesc locul în ea.
Asleigh Stake vin din zona Death-ului tehnic, infuziile Hardcore le-au adus un plus de culoare, dar şi-au păstrat brutalitatea şi intensitatea. Just Like Vinyl sunt o gaşcă extrem de proaspătă, abordează muzica dintr-o perspectivă mult mai experimentală, au coloratură Psihedelică şi Progresivă, împletesc secvenţele Rock/Metal cu elemente Jazz. Două trupe, două abordări Read more Post Hardcore: Asleigh Stake şi Just Like Vinyl (2010) ›