Home › Posts tagged cronică de disc › Page 4

cronică de disc

Judgement Day – Peacocks/Pink Monsters (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

[bandcamp track=550440077  bgcol=a02746 linkcol=e7e5e4 size=venti]

Când vine vorba de violoncel şi Metal, toată lumea asociază îmbinarea cu finlandezii din Apocalyptica. Însă băieţii din Helsinki nu sunt singurii care experimentează menajul între muzica şi instrumentele clasice şi Metal-ul. Fraţii Patzner – Anton – vioară şi Lewis – violoncel – împreună cu bateristul Jon Bush au înfiinţat trupa Judgement Day în 2002 la San Francisco un oraş celebru pentru multiculturalitatea sa şi viaţa artistică – şi nu numai – extrem de diversificată.
În 2003 lansează un prim EP Acustic ce conţine 7 plus 1 piese urmat un an mai târziu şi de albumul de debut „Dark Opus” – puteţi asculta toate materialele pe pagina lor Bandcamp.
„Dark Opus” conţine 12 piese, sunetul trupei devine mai agresiv, compoziţiile sunt dinamice, băieţii îmbine ingenios elementele din muzica clasică cu structurile Metal/Rock şi Punk. Ce fac americanii nu seamănă deloc cu muzica finlandezilor, Judgement Day sunt mult mai coloraţi, au o paletă mai largă de sonorităţi, elementele se îmbină diferit în muzica lor, este un experimet avangardist cu rădăcini clasice, un produs de fuziune extrem de intens şi dinamic. Read more Judgement Day – Peacocks/Pink Monsters (2010) ›

Sodom – In War And Pieces (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Thomas Such la 18 ani avea în faţa sa o perspectivă sumbră şi gri de a-şi trăi viaţa în subteran ca miner în oraşul său natal Gelsenkirchen din Germania. Inspirat de Motorhead şi Venom, alege un nume de scenă mai răsunător: Tom Angelripper, pune mâna pe bas şi se poziţionează în faţa microfonului şi împreună cu chitaristul Frank “Aggressor” Testegen şi bateristul Rainer “Bloody Monster” pun bazele formaţiei Sodom în 1981.
În scurt timp Rainer este înlocuit de Chris “Witchhunter” Dudek şi începe un şir lung de schimbări şi pe postul de chitarist, până-n prezent trupa „consumând” circa 10 chitarişti şi 3 baterişti.
Primul EP „In the Sign of Evil” din 1984 şi albumul de debut „Obsessed by Cruelty” din 1986 sunt compuse sub semnul Black Metal-ului cu infuzii de Thrah Teuton, critica considerând trupa o simplă copie de mâna a doua a celor din Venom.
Lucrurile se schimbă odată cu venirea în trupă Read more Sodom – In War And Pieces (2010) ›

Circus Of Dead Squirrels – Operation Satan (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Dubioşi băieţii aceştia din Tucson, Arizona, imaginaţi-vă un Ministry amestecat cu Green Jelly, Cradle of Filth contopit cu KMFDM sau un Slipknot stâlcit cu umorul lui Frank Zappa, eventual un Zappa bolnav. Grav.
I-am pescuit de curând, deşii „Operation Satan” este al treilea lor album şi mai au un disc cu remixuri, trupa funcţionează de imediat un deceniu, mai exact din 2001.
Cei trei – Matt Foran aka. Pancho Ripchord – voce, programare; Dan Raphael aka. Ninja Turtle Liberace – programare, chitară şi Matt Nodland – bas, programare se declară influenţaţi de precursori ca KMFDM, NIN, Skinny Puppy, Front Line Assembly, Dimmu Borgir, Faith No More, Mr. Bungle, Ministry, GWAR, Billy Idol, Beck, Moby, Pink Floyd, Johnny Cash, Slipknot, Sepultura, Marilyn Manson, Fear Factory, Green Jelly (Jello), Cradle of Filth, Alice in Chains, The Kovenant, Peter Gabriel şi Crash Test Dummies, adică o paletă largă şi colorată de muzică şi câte ceva din toate acestea se şi regăseşte în muzica lor, în ciuda riff-urilor tăioase, a ritmurilor alerte şi al tonalităţilor predominant grave, strecoară armonii, teme minimale melodice şi frânturi de secveţe ce amintesc de desenele animate sau muzica Read more Circus Of Dead Squirrels – Operation Satan (2010) ›

My Chemical Romance – Danger Days The True Lives Of The Fabulous Killjoys (2010)

Posted on by — 7 Comments ↓

Pe scurt: veselie mare pe noul My Chemical Romance, al patrulea album al băieţilor americani care făceau ravagii în 2004 cu al doilea lor album „Three Cheers for Sweet Revenge” şi în mare parte au pus temelia la faima controversatul val Emo.
Albumul concept din 2006, „The Black Parade” s-a dovedit încă un succes şi între numeroase premii acumulate, solistul Gerard Way în 2007 a primit şi distincţia de „Eroul Anului” în cadrul NME Awards. Dar nu toată presa le-a fost favorabilă, băieţii sunt într-un război deschis mai ales cu tabloidele din Regatul Unit, The Sun şi The Daily Mail, publicaţii care le-au adus o serie de acuze vis a vis de sinuciderea unor adolescenţi etichetaţi a fi emo şi conexiunea lor cu muzica celor din My Chemical Romance.
Dar cum spuneam, „Danger Days The True Lives Of The Fabulous Killjoys” este un material exploziv, dinamic, nici urmă de depresie şi deprimare, chiar dacă textele ating şi subiectele controversate amintite, abordarea este incisivă, muzica are vână Post-Punk, sclipiri Pop şi Alternativ, chitarele ţipă şi completările aduse de clape şi electronică la olaltă constituie un (Punk) Rock modern, solid şi colorat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8bbTtPL1jRs]

Ştiu, e la modă – şi uşor – să facem mişto de „generaţia emo”. Aş spune că Read more My Chemical Romance – Danger Days The True Lives Of The Fabulous Killjoys (2010) ›

Nouvelle Vague – Couleurs sur Paris (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Dacă e să reduc la un singur cuvânt ceea ce fac Nouvelle Vague (am scris despre ei şi anul trecut), acel cuvânt ar fi şic. Resuscitarea unor piese clasice, altele obscure din anii optzeci al valului New Wave cu iterpretări acustice şi infuzia de Bossa Nova are un şarm aparte, Marc Collin şi Olivier Libaux susţinuţi de un colectiv creativ în mişcare, din 2004 furnizează discuri cochete şi show-uri incendiare.
După vizita din 2008 revin şi-n toamna aceasta la Bucureşti, în data de 22 noiembrie în seria evenimentelor Fusion Nights, la Sala Palatului, preţul biletelor fiind între 65 şi 185 RON.
Dacă pe anterioarele trei albume – „Nouvelle Vague” (2004), „Bande à Part” (2006) şi „3” (2009) – s-au focalizat primordial asupra scenei britanice şi americane, a unor artişti ca XTC, Modern English, The Clash, Joy Division, Tuxedomoon, The Cure, Killing Joke, Dead Kennedys, The Sisters of Mercy, The Undertones, Buzzcocks, New Order, Echo & the Bunnymen, Yazoo, Blondie, Depeche Mode, The Specials, Magazine, etc, noua colecţie de cover-uri a fost culeasă exclusiv din zona scenei franceze al anilor şaptezeci-optzeci şi continuând reţeta anteriorului material, la fiecare piesă au adus invitaţi de seamă, dar de data aceasta nu din trupa al cărei piese au reinterpretat-o, ci din rândul artiştilor din prima scenă franceză actuală. Astfel îşi fac apariţia Vanessa Paradis, Helena Noguerra, Louis-Ronan Choisy, Camille, Adrienne Pauly, Julien Doré, Yelle, Soko, Olivia Ruiz, Emily Loizeau, Mélanie Pain, Nadeah Miranda, etc. Totuşi sunt şi trei piese Read more Nouvelle Vague – Couleurs sur Paris (2010) ›

The Stranglers – Decades Apart (2010)

Posted on by — 4 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kFeykueEZNI]

The Stranglers au fost prea Punk pentru muzica Electronică şi prea Electronici – şi intelectuali – pentru Punk. Prin „Golden Brown” de pe albumul „La Folie” din 1981 au devenit extrem de cunoscuţi, unda lor a lovit şi marii noştri artişti – cu ghilimelele de rigoare 😀 – şi Sfinx s-au grăbit să ne seducă cu „Într-un Cer Violet”, ciordeala o avem în sânge… Dar şi alţii s-au „inspirat” din creaţia lor – mă refer la The Stranglers, evident. 😀
Evit să scriu despre compilaţii, dar „sugrumătorii” merită mai mult decât un simplu review. „Decades Apart” este un CD dublu lansat în februarie, conţine măcar o piesă de pe fiecare album (sunt 16) şi are şi două piese absolut proaspete: „Retro Rockets” şi „I Don’t See The World Like You Do”.
Eu am avut bulan, un prieten cumpărase albumele „The Raven” (1979) şi „The Gospel According to the Meninblack” (1981), „coadă” – adică la pachet, obligatoriu – la nişte discuri Progresiv şi nu i-au plăcut, mi le-a vândut. Asta undeva prin anii ’80. Aveam salariul de 1250 Lei, un vinil original în stare bună costa 300, uneori chiar şi 500 Lei… 🙂 Pe mine m-au marcat definitiv piese ca „Dead Loss Angeles”, „Baroque Bordello”, „Nuclear Device”,  „Duchess” şi „Waltzinblack”, „Just Like Nothing on Earth”, „Second Coming”, „Waiting for the Meninblack” sau „Two Sunspots”, „The Gospel…” este un album absolut genial. Read more The Stranglers – Decades Apart (2010) ›

Monster Magnet – Mastermind (2010)

Posted on by — 3 Comments ↓

Monster Magnet par o gaşcă teleportată din anii ’70. Este aproape ne-naturală muzica lor absolut naturală, Rock-ul primitiv-primordial a la The Cult sau Danzig-ul primelor albume cu inflexiuni Hawkwind (trupa în care şi-a făcut ucenicia şi tataie Lemmy), „americanismele” Southern şi Stoner după tiparele Corrosion Of Conformity care n-au nici vlaga, nici autenticitate decât la trupele americane.
21 de ani de muncă stau la baza acestui material, albumul cu numărul opt din carierea trupei, disc ce vine la mai bine de trei ani după anteriorul „4-Way Diablo”.
Ca şi în cazul multor alte formaţii, „blestemul” băieţilor din New Jersey a fost valul Grunge care a măturat media şi prin ricoşeu scena anilor ’90 trimiţând sau ţintuind multe formaţii la subsol. Ceva-ceva din spiritul Grunge s-a infiltrat şi-n sonorităţile Monster Magnet, şi pe noul disc în piesa „100 Million Miles” de exemplu se aud reverberaţii Soundgarden, trupă cu care de altfel au şi fost în turneu în 1991.
După debutul „Spine of God” din 1992 şi câteva EP-uri scoase sub egida independenţilor Caroline Records, magneţii se mută la multinaţionala A&M Records, dar în ciuda succesului single-ului „Negasonic Teenage Warhead”, albumul „Dopes to Infinity” din 1995 nu face vânzările scontate.
„Powertrip”, albumul din 1998 reuşeşte să penetreze a tot puternicul Billboard, discul primeşte şi certificatul de Aur pentru vânzări şi turneele alături de nume ca Aerosmith, Metallica, Rob Zombie şi Marilyn Manson le ridică statutul, lucrurile par să intre pe făgaşul dorit.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ByCXe3rrSY8]

„God Says No” din 2001 nu mai are acelaşi impact comercial Read more Monster Magnet – Mastermind (2010) ›

Triptykon – Eparistera Daimones (2010)

Posted on by — No Comments ↓

La auzul numelui Triptykon nu ştiu câte beculeţe ipotetice se aprind, probabil altfel stau lucrurile dacă spun Thomas Gabriel Fischer aka Tom Gabriel Warrior sau Celtic Frost, deşii inventivul elveţian parcă nu s-a bucurat niciodată din plin de recunoaşterea pe care o merita.
Dacă are vre-un sens, vre-o noimă termenul de Avantgard Metal se datorează unor tipi ca Tom Fischer, mereu cu un (doi, trei 😀 ) pas înaintea timpului, mereu dornic să experimenteze, să creeze, să se exprime într-un mod unic.
Acum doi-trei ani am re-ascultat clasicul Venom „At War with Satan” (1983) şi sincer nu m-a impresionat la fel ca-n anii ’80 – fapt ce nu le ştirbeşte cu nimic nici valoarea nici aportul incontestabil la evoluţia scenei Metal – , însă piese ca „Into the Crypts of Rays”, „Procreation (Of the Wicked)” sau „Circle of the Tyrants” şi acum sună proaspăt şi incisiv, moştenirea lăsată-n urmă de Celtic Frost este vie.
Thomas Fischer împreună cu Bruce Day şi Steve Warrior au pus bazele formaţiei Hellhammer în 1982 influenţaţi de nume ca Black Sabbath, Venom, Raven şi Motörhead. Celor trei li s-a alăturat un an mai târziu şi Martin Eric Ain şi în această formulă a fost imprimat EP-ul cultic „Apocalyptic Raids”. În 1984 trupa se desfiinţează şi Thomas cu Martin pun bazele unui nou grup: Celtic Frost.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=L5prpJMrWhs]

După două EP-uri absolut geniale – „Morbid Tales” (1984) şi „Emperor’s Return” (1985) -, în 1985 este lansat Read more Triptykon – Eparistera Daimones (2010) ›

The Young Gods – Everybody Knows (2010)

Posted on by — 17 Comments ↓

David Bowie întrebat fiind în 1995 dacă albumul său „Outside” a fost influenţat de muzica lui Trent Reznor (Nine Inch Nails), a răspuns că nu, a fost influenţată de elveţienii din The Young Gods. Şi trupa înfiinţată în 1985 de către Franz Treichler – voce, Cesare Pizzi – samplere şi Frank Bagnoud – tobe, sunt pomeniţi ca determinanţi ca influenţă şi de Mike Patton, Sepultura, The Edge (chitaristul din U2), Devin Townsend, Econoline Crush, etc.
Muzica lor este catalogată la modul general ca fiind Post-Industrial, însă au un filon solid de Rock, reverberaţii Nu Wave şi Post-Punk/Dark/New Wave şi evidente infuzii Ambientale. Vocea lui Treichler are aceeaşi tonalitate caldă şi foloseşte aceleaşi inflexiuni ca Bono (U2), muzica are baze solide de Rock peste care construiesc o împletitură colorată pe o paletă extinsă de sonorităţi de la Industrial la sonorităţi avangardiste, secvenţe acustice sau texturi ambientale.
În 1987 este lansat albumul auto-intitulat sub emblema Wax Trax! – casa unor nume semnificativă al scenei Industrial cum sunt Ministry (şi Revolting Cocks), Front 242, Luc Van Acker, Front Line Assembly, My Life With the Thrill Kill Kult, PIG, etc. Numele şi l-au ales după titlul EP-ului semnat de Swans în 1984, trupă de referinţă şi statut cultic pe segmentul No Wave, Noise şi Rock Experimental. Albumul a fost produs de Roli Mosimann, muzician, baterist, producător care a colaborat şi cu pomeniţii Swans, dar şi cu nume ca The The, Celtic Frost, New Order, The Hair and Skin Trading Company, That Petrol Emotion,  Faith No More, Skinny Puppy şi Marilyn Manson.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NhxJp4kVEAs]

În ciuda albumelor de calitate Read more The Young Gods – Everybody Knows (2010) ›

Oblivion Machine – Viewpoint Collector (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Din Saratov, Rusia aceşti Oblivion Machine surprind cu un material foarte profesionist, propun publicului un Death Metal condimentat cu infuzii Electro şi Industrial ce amintesc într-o oarecare măsură de Fear Factory din era 1991-1994, perioada marcată de albumul „Soul of a New Machine”, lipsesc doar escapadele melodice furnizate de Burton C. Bell, Alex rămâne exclusiv la tradiţionala abordare brutală a la Max Cavalera.
Trupa a fost înfiinţată de cei doi fraţi Alex şi Konstantin, ambii chitarişti în primăvara lui 2003 şi lor li s-a alăturat basistul E_X_I_L_E.
Trupa şi-a păstrat componenţa şi formula de trio ţi în 2008 debutează cu albumul „Unnatural & Wrong” sub egida Irond Records. Cele 10 piese sunt un Metal brutal cu rădăcini Death şi beneficiază de suportul samplerelor şi coloraturilor Electro. Un mix incisiv şi interesant, elementele brutale şi tehnice sunt îmbinate organic şi inventiv cu sonorităţile Industrial.

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=w2EUcX7hEBw]

Cele 7 piese colectate pe „Viewpoint Collector” Read more Oblivion Machine – Viewpoint Collector (2010) ›