Dacă numele Street Sweeper Social Club nu vă spune nimic, numele chitaristului Tom Morello cu siguranţă vă trezeşte amintiri legate de Rage Against the Machine. Sau Audioslave. După patru albume excepţionale, ultimul fiind „Ranagedes” din 2000, un disc ce conţine prelucrări, drumurile celor din R.A.T.M. s-au despărţit.
Se pare că solistul vocal Zack de la Rocha şi Tom Morello au revenit la un numitor comun în 2007 şi formaţia s-a reunit, dar deocamdată au fost doar concerte şi turnee, însă un eventual nou album deocamdată nu a fost luat în calcul.
În 2002 Morello s-a alăturat formaţiei Audioslave al fostului solist vocal din Soundgarden, Chris Cornell şi au lansat trei albume în perioada 2002 – 2006. De notat, ar fi concertul gratuit din Havana, Cuba din data de 6 mai 2005 în faţa a 50.000 de spectatori, Audioslave devenind astfel prima formaţia americană care a concertat în Cuba comunistă.
Aşa ajungem şi la castana fierbinte al orientării politice a domnului Morello: Marxismul. Orientarea de stânga şi critica societăţii şi mai ales al guvernării Americane au fost drapel şi-n R.A.T.M. Audioslave (teoretic) nu s-a implicat politic şi Morello n-a putut sta mai mult de un an departe de subiectele fierbinţi care-l frământau. Aşa s-a născut proiectul The Nightwatchman în 2003. Proiectul s-a dorit un Bob Dylan modern, Morello cântă la chitară, muzicuţă, banjo şi cu o voce bariton plăcută şi s-a auto-definit ca un Robin Hood al muzicii din secolul XXI. Cele două albume, „One Man Revolution” (2007) şi „The Fabled City” (2008) sună proaspăt şi în ciuda faptului că nu sunt consumator de Folk, s-au dovedit a fi o audiţie plăcută. În una din concertele lui Morello l-a cunoscut pe (emcee) Boots Riley solistul trupei The Cupe, o trupă Hip Hop cu aceeaşi orientare politică de stânga şi axată pe militantism şi după mai multe cântări împreună s-a născut şi proiectul-formaţie Street Sweeper Social Club, conform declaraţiilor lui Morello, mai mult un club social, decât o trupă. Celor doi li s-a alăturat bateristul Stanton Moore, profesor de percuţie din New Orleans, membru fondator al formaţiei Galactic, colaborator cu mulţi artişti de la clăparul Robert Walter la formaţiile Garage A Trois şi Corrosion Of Conformity.
Albumul auto-intitulat S.S.S.C. a fost lansat pe 16 iunie de casa de discuri Warner Music şi conţine 11 piese într-o manieră Funk şi Hip Hop amestecate cu Rock. Nu are nici explozia, nici intensitatea R.A.T.M., dar este un material energic şi colorat. Boots Riley nu are agresivitatea lui Zack de la Rocha, este chiar monotonă interpretarea sa şi Morello este mai cuminte ca pe discurile R.A.T.M., sunetul este predominant mai „moale”, iar în centru sunt mesajele politice şi sociale. În lipsa unui basist, Morello a prestat şi la instrumentul cu patru corzi. Preferam un material nou cu R.A.T.M., dar probabil toate la timpul lor.
„Fight! Smash! Win!” deschide albumul, poate fi ascultată şi pe site-ul oficial precum şi pe pagina MySpace. Începe cu un riff uşor Retro trecut prin fazer, apoi basul cu toba preia prim planul, chitara punctează doar la refren, dublează basul pe alocuri. Boots Riley parcă scuipă versurile, Morello vine cu un scurt solo, dar lipsesc „găselniţele” care-l făceau special pe albumele R.A.T.M.
„100 Little Curses” este singleul care promovează albumul, secţia ritmică aminteşte de R.A.T.M., piesa are balans Funk, refrenul crescendo şi cor de susţinere, soloul lui Morello este mai zemos, este una din piesele mai bine nimerite. Constanta comparaţie cu R.A.T.M. este inevitabilă.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bjIvyk24kFM]
„The Oath” este una din favoritele mele de pe disc. Începe cu o temă Bluesy foarte plăcută apoi chitara intră tăios, tempoul creşte uşor, este un Funk mai lent, dar balansat şi apăsat, revenirile la tema iniţială conferă dinamică şi încă un cor „lălăit” dau culoare. S.S.S.C. este undeva la mijloc între R.A.T.M. şi The Nightwatchman, Morello încearcă să-şi recâştige şi fanii pierduţi în urma escapadei în zona Folk fără să se folosească în mod flagrant de stilul şi abordarea din R.A.T.M. „The Oath” este o piesă excelentă şi o îmbinare a celor două direcţii foarte reuşită.
„The Squeeze” este cea mai R.A.T.M. piesă de pe album chiar dacă chitara nu are nervul de pe albumele vechi şi încă o dată trebuie spus şi faptul că nici Boots Riley nu are violenţa şi energia lui Zack. Un moment mai Rock însă era obligatoriu şi inevitabil.
„Clap for the Killers” este o „predică” Rap a lui Boots Riley pe o temă Funky abordată lent şi cu un solo de chitară excelent al lui Morello, m-a deranjat doar fade-out-ul care a venit parcă prea repede.
„Somewhere in the World It’s Midnight” are un bas genial, piesa rămâne tot în zona relativ lentă a Funk-ului, refrenul este mai apăsat, ceva mai Rock, doar vocea lui Boots Riley se dovedeşte – încă o dată – prea moale, uşor fără vlagă şi astfel neconvingătoare. Morello are un solo ca pe vremuri, sunetul acela schizofrenic care-l caracterizează, face toţi banii!
„Shock You Again” este un alt moment mai zgomotos, mai a la R.A.T.M., îmi lipsesc puţin riff-urile mai groase, Morello pe strofe riffează cu basul, o face ireproşabil, dar parcă tot lipseşte chitara… în schimb are încă un scurt solo foarte bun.
„Good Morning, Mrs. Smith” începe ca un Led Zeppelin cu un raper la microfon, rifful şi chitările acustice au amprenta lui Page, ritmul uşor sacadat, balansul Funk au vigoare, prospeţime.
„Megablast” sună ceva mai modern şi mai nervos, este un Funk Rock apăsat, chitara cu basul fac pereche la riffaj, chiar dacă ritmul rămâne în zona medie, piesa are apăsare, dat volumul la maxim sună greu.
„Promenade” este o incursiune în Rap cu garnitură Rock mai ales pe refrenul reuşit, condimentat de Morello cu un solo reuşit. O piesă simpluţă, dar drăguţă.
„Nobody Moves (Til We Say Go)” închide albumul pe un ton mai energic, amestecul Funk, Rap şi Rock reflectă cu exactitate orientarea formaţiei şi conţinutul albumului de debut.
Este un disc reuşit, consider unicul minus prestaţia destul de plată a vocalului Boots Riley: cu un solist mai „viu”, mai colorat şi mai nervos, discul putea fi mult-mult mai bun.
N-am vorbit intenţionat despre texte şi mesaje: pentru mine epoca socialistă sub oblăduirea Partidului Comunist Român şi a iubitului conducător, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, este încă mult prea vie. Pentru cei sub 30 de ani acestea sunt doar poveşti, poate chiar minunate în care pe vremea „împuşcatului” partidul ne „dădea” casă şi nu exista şomaj, munca era obligatorie, dar eu am cu totul alte amintiri din perioada cu pricina… Pot să înţeleg şi revolta faţă de sistem şi societate a lui Morello şi înţeleg şi viziunea lui idealistă legată de ideologia comunist-marxistă, dar n-am să subscriu niciodată. Noi cu Revoluţia ne-am fript nu o dată… Pare totuşi ciudat într-o lume în care Putin îi spune lui Obama până unde se extinde N.A.T.O. (şi U.E.) şi unde se trage linia de marcaj. Vezi cazul Moldova sau Iran…
Trupa se află-n turneul Ninja Tour şi de pe site poate fi descărcat gratuit şi E.P.-ul promoţional cu piesele formaţiilor participante: Nine Inch Nails, Jane’s Addiction şi Street Sweeper Social Club.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=joFO1tWQrrc&feature=related]
Site Oficial
Pagină MySpace (sunt 4 piese de pe album)
Pagină Facebook
