Compromiterea unei generaţii

Posted on July 7, 2009 by brushvox — 24 Comments ↓

Multă vreme am mai sperat că „garda veche” se va stinge şi odată cu ea şi un mod de gândire, un comportament, o atitudine şi o abordare pe care mi-o doream de mult îngropată.
N-a fost să fie! Ştacheta (invizibilă) a fost predată, tinerii implicaţi politic – indiferent de partid – şi-au făcut ucenicia sub aripa şi acoperirea vulpilor bătrâne şi se pare că şi-au însuşit cu prisosinţă toate…apucăturile.
Nu vreau să intru în valsul, tangoul, ţurca sau hora Ridzi. Ca cetăţean Român şi (relativ bun) plătitor de taxe, mă interesează şi pe mine unde se duc, cum sunt cheltuiţi banii.
Nu cred că există sumă prea mare care poate fi cheltuită pentru tineret. Sau sport. Dacă nu investim în copii, în tineri, nu avem viitor. De sintagma „cine nu are bătrâni, să-şi cumpere”, cu tot respectul pentru cei în vârstă, m-am cam săturat. Şi eu sunt (deja) un bătrân, a avut şi generaţia mea şansa sa şi – de ce să nu avem onestitatea să recunoaştem? – am ratat-o. Dacă nu speranţa ci prostul este cel ce moare ultimul, şi dacă totuşi există speranţă, aceea este generaţia tânără.

Depinde însă de noi. Măcar atât am putea să facem: să nu le ratăm şi lor şansa şi ocazia. Cum spuneam şi ieri în primul rând este nevoie de reformă radicală în învăţământ. Nu din clasa a I-a ci începând cu grădiniţa. (Educaţia nu este tot una cu învăţământul, educaţia se face acasă de către părinţi.) Cu problema aceasta s-au confruntat şi alte ţări. În Polonia de exemplu după tentative repetate şi eşuate de a reforma învăţământul, într-un final s-a tăiat răul (sistemul) de la rădăcină şi s-a introdus un model total diferit împrumutat din Finlanda. Nu ştiu dacă este modelul perfect, dar ce am văzut, citit, mi-a plăcut. Era o abordare relaxată şi liberală în care în centrul învăţământului se află copilul cu personalitatea şi aptitudinile, abilităţile sale. În funcţie de aceste elemente, copilul este educat şi îndrumat într-o direcţie sau alta. În şcoala elementară copii trebuie să acumuleze cunoştinţe generale, învăţatul trebuie să fie o joacă. Specializarea trebuie să vină mai târziu, pe o treaptă superioară şi aceea chiar trebuie să fie o specializare. Am făcut această mică paranteză să lămuresc puţin discuţia de ieri. Nu poţi reforma doar învăţământul superior dacă la bază ai un învăţământ învechit şi ineficient.
Tot de învăţământ ţine şi sportul. Mă îngrozeşte câţi copii obezi şi diformi văd la tot pasul. Sportul nu mai este ceva „interesant” pentru marea majoritate a copiilor de astăzi şi asta se reflectă şi în rezultatele sportivilor de performanţă. Dintr-o ţară cu performanţe am ajuns şi la acest capitol codaşi.

Avem obligaţia să investim în tineret. Şi încredere, dar şi bani.

Şi să revin la doamna Ridzi. M-am bucurat când am văzut că pe lista Guvernului Boc sunt şi persoane tinere. Theodor Paleologu are 36 de ani, la fel şi Elena Udrea şi Monica Iacob Ridzi are 32 de ani. Faţă de o babă îmbâcsită – nici măcar scuze nu-mi cer – ca Ecaterina Andronescu la 61 de ani sau un personaj compromis şi controversat ca Marian Sârbu la 51 de ani, feţele tinere, personajele proaspete (nu este cazul Elenei Udrea) dădeau o oarecare rază de speranţă. Tot am vorbit despre învăţământ, păi la ce reformă să te aştepţi de la Ecaterina Andronescu? Cunosc persoane active şi dezgheţate şi la 50 şi la 60 de ani, să nu mă înţelegeţi (iar) greşit, dar nu este cazul Andronescu cu siguranţă!
Despre doamna Ridzi nu ştiam absolut nimic.

Monica Iacob Ridzi

monicaiacobridzi

Date personale
Data şi locul naşterii: 30 iunie 1977, Petroşani, jud. Hunedoara
Starea civila: casatorita

Studii
Doctor în ştiinţe inginereşti, Universitatea din Petroşani (2007)
Licenţiată în ştiinţe juridice, Universitatea 1 Decembrie, Alba Iulia, Facultatea de drept (2003)
Licenţiată în ştiinţe economice, Universitatea din Petroşani, Facultatea de Ştiinţe, Specializarea Finanţe-Bănci (2000)
Curs de formare parlamentară, Şcoala Naţională de Administraţie (ENA), Strasbourg (organizat de Ministerul Afacerilor Externe, Franţa – 2006)
Cursuri de specializare în domeniile administraţiei locale, al ştiinţelor politice şi al campaniilor electorale

Cariera politică la nivel naţional:
Preşedinte al Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat-Liberal (din feb. 2008)
Deputat în Parlamentul României (dec 2004 – prezent)

Experienţă profesională:
Director General – Euro Riva Serv (ianuarie-decembrie 2004)
Director Resurse Umane, Marketing, Prognoze, Dezvoltare – Euro Riva Serv (2000-2004)
Sef birou contabilitate – Euro Riva Serv (1997-1999)
Contabil – Euro Riva Serv (1995-1997)

Limbi straine:
engleză
franceză

(sursă: Guvernul României)

Acţiunea organizată de 1, respectiv 2 mai a iscat un mare-mare scandal, acum se caută justificări pentru cheltuirea unei sume considerabile: 750.000 euro.
Nu am toate datele problemei, nu mă pot substituii DNA-ului şi Justiţiei, n-am să mă pronunţ dacă doamna Ridzi este sau nu vinovată. S-a constituit o comisie de anchetă parlamentară, DNA-ul s-a autosesizat şi a fost sesizat, a început o anchetă. Chiar dacă Justiţia n-a dat dovadă de eficienţă, este sarcina ei să se pronunţe şi să ia măsurile ce se impun.
Cum spuneam, nu ştiu în ce măsură ministrul ştie toate datele din contractele încheiate de minister sau – cum s-a şi spus – semnează „ca primarul”. Nici dacă este la zi ministrul cu preţurile pieţei în ceea ce priveşte costurile unei scene sau onorariile plătite unor artişti, nu ştiu. Şi nici dacă asta intră în sarcinile şi competenţele sale. Tind să cred că doamna Ridzi nu este totuşi o toantă de vreme ce a fost contabilă şi contabilă şefă la o firmă privată timp de patru ani şi a ocupat ulterior şi alte posturi de conducere în cadrul acelei firme şi nu în ultimul rând are nu mai puţin de trei diplome de studii superioare.
Eu pun problema altfel: doamna Ridzi sau a fost „făcută” de subalterni sau de… superiori. Tind să cred că a doua variantă este mai probabilă, dar în final, este doar un detaliu. Aş vrea să ştiu cine a avut interesul ca doamna Ridzi şi odată cu ea o întreagă generaţie să fie compromisă definitiv şi dacă scopul a meritat… preţul.

Ce mă doare este că prin doamna Ridzi a fost compromisă şi imaginea oricum incertă a unei tinere generaţii. De câte generaţii „de sacrificiu” mai este nevoie să se apuce cineva de reformă? Şi dacă nu ne apucăm noi, cine?

Sindromul Spiru Haret şi învăţământul

Posted on July 6, 2009 by brushvox — 54 Comments ↓

Învăţământul suferă, nu este nicio noutate. Profesorii sunt sub-salarizaţi, şcolile n-au suficiente fonduri nici pentru întreţinerea clădirilor, nici pentru dezvoltare, modernizare. La oraşe mai este cum este, dar la ţară în multe locuri este dezastru şi sunt încă localităţi care nici măcar şcoală nu au sau dacă clădirea există, nu sunt profesori. Dincolo de aceste aspecte deloc minore, problema fundamentală este reforma învăţământului. Despre reformă vorbeşte toată lumea, dar nu s-a găsit nimeni să facă ceva. Problema cea mai mare cred că este Programa Şcolară depăşită, metodologia de învăţământ învechită şi ineficientă. La întrebarea „la ce-mi foloseşte şcoala?” nu există un răspuns ferm. Modelele de succes din societatea post-decembristă n-au ieşit în evidenţă nici prin studii superioare, nici prin cunoştinţe vaste, nici prin aplecarea spre cultură sau minime gesturi de bun simţ. Modelul de succes este ciobanul, borfaşul, fotbalistul, şmecherul. În acest context, la ce bun şcoala?

„Rata de ocupare a românilor cu vârste între 15 şi 64 de ani a fost de 57,4% în primul trimestru al acestui an, în scădere uşoară faţă de aceeaşi perioadă din 2008, potrivit Institutului naţional de Statistică. (…)În aceste condiţii, rata şomajului, (…) a fost de 6,9% în primele trei luni din acest an.” (sursa Money.ro)
Statisticile sunt tot mai alarmante. „Persoanele cu studii superioare au disponibile 334 locuri de muncă. (…)Pentru persoanele cu studii medii şi profesionale, ANOFM are înregistrate 10.434 de locuri vacante. (…).Comisia Naţională de Prognoză (CNP) se aşteaptă ca, la finalul acestui an, să fie 620.000 de şomeri, rata şomajului urmând să urce în acest an la 6,8%, de la 4,4%. (sursa Money.ro)
Concluzia este şi mai alarmantă: cele mai puţine locuri de muncă disponibile sunt pentru persoanele cu studii superioare.
În aceste condiţii, învăţământul superior din România a devenit în ultimii 20 de ani o industrie înfloritoare care an de an scoate pe bandă rulantă mii de posesori de diplome. De-a lungul timpului presa a dezvăluit o serie de nereguli şi nenumărate scandaluri în care au fost implicate diferite instituţii de învăţământ. Sunt celebre cazurile studenţilor străin care au dobândit diplome cu „magna cum laude” şi implicit dreptul de a profesa fără să fi ştiut o boabă limba Română şi cu atât mai puţin materia şcolară.
Cazurile de corupţie, scandalurile de plagiat zguduie doar în mass-media învăţământul, lucrurile în instituţiile cu pricina merg înainte nestingherit şi…”totul rămâne cum am stabilit!”.

Sunt student la F.R. anul I la „Jurnalism, Comunicare, Relaţii Publice” la Spiru Haret în Bucureşti. Încă nu m-am lămurit: este sau nu acreditată această formă de învăţământ la această instituţie cu (mari) pretenţii.
Nu-mi permit să discut învăţământul la alte Catedre, dar constat cu amărăciune că în primul an n-am învăţat absolut nimic. M-am uitat şi peste câteva cursuri din anii următori, dar mare lucru nici acolo n-am găsit. Programa şcolară se dovedeşte extrem de teoretizată şi depăşită. Studentul este îndopat cu date (multe din acestea nerelevante) şi cu aproape nimic aplicabil în practică. Majoritatea profesorilor sunt trecuţi de floarea vârstei, predau în fugă la mai multe instituţii de învăţământ. La Radio – de exemplu – în primul semestru am învăţat despre banda de magnetofon. La examenul „grilă” profesorul a chemat secretara: nu ştia nici să pornească computerele. Nu este de râs, este trist. O discuţie despre diferenţa dintre web 1.0 şi web 2.0 nu-şi are rostul în condiţiile în care cei meniţi să te înveţe tainele meseriei, habar n-au ce reprezintă termenul de „new media” şi despre „blog” au auzit doar la televizor. Lucrurile se schimbă aproape de la minut la minut, urmează aplicaţiile web 3.0, informaţiile vin în flux masiv predominant via internet iar la şcoală am dat de termeni în limba Latină şi informaţii „vitale” gen cine a fost redactorul sportiv la Adevărul în 1936…

Şi revin la ce spuneam mai devreme: în condiţiile în care sunt tot mai puţine locuri de muncă pentru oameni cu pregătire superioară, ce sens are să scoţi pe bandă rulantă oameni prost pregătiţi? Diploma a devenit un moft, un act de snobism, o hârtie în plus de atârnat pe uşa de la baie, o carte de vizită ataşată la C.V. cu înflorituri frumoase, dar fără valoare.
În scurt timp o să ajungem ţara cu cei mai mulţi analfabeţi cu studii superioare, în mare majoritate şomeri.

Învăţământul trebuie reformat, şcoala trebuie să-şi recâştige demnitatea şi rolul educaţional. Programa şcolară trebuie revizuită, în secolul XXI este nevoie de un învăţământ pragmatic, teoria trebuie să fie aplicabilă, să aibă veleităţi practice.
O diplomă nu-ţi mai asigură nici statut privilegiat, nici…viitor luminos. Cunoştinţele reale da.

Mai este un aspect. Dacă cineva tot optează pentru o formă de învăţământ particulară şi implicit plătită, cred că instituţia respectivă este cu atât mai mult obligată să asigure învăţământ de calitate ci nu doar o diplomă trasă la xerox…

Criza. Moartea capitalismului?

Posted on July 4, 2009 by brushvox — 21 Comments ↓

A durat 12 ani până când Statele Unite au identificat un nou „inamic public” numărul unu după căderea Zidului de la Berlin şi democratizarea Europei de Est. S-a încercat cu Saddam, dar a fost nevoie de Bin Laden. Sfârşitul războiului rece, „dispariţia” (în principiu) al duşmanului „Roşu”, i-a cam lăsat în off-side pe Americani. Pentru a justifica cheltuielile masive din zona militară, era nevoie de un nou duşman şi s-a găsit această formulă a „terorismului mondial”. Un duşman incert, nedefinit, fără faţă şi locaţie, un inamic perfect. Mai este şi ideea: „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”… Sau abordarea abrupt simplistă: democraţie versus terorism.
Evenimentul de la 11 septembrie 2001 şi tot ce a urmat, au justificat şi cheltuielile masive în industria militară şi în acţiuni militare, a servit premisă şi pentru legalizarea şi aducerea la lumină a unor fapte de mult ştiute şi vehiculate cum este şi intensa supraveghere electronică sau stocarea şi analizarea datelor şi informaţiilor personale.
Mai este un aspect economic despre care nu se cade să vorbim: Vestul suferea de o supra-producţie masivă, o producţie pe stoc ce risca să înece economia capitalistă de acum 20-30 de ani. Să nu fim naiv: nu dragostea de democraţie, nu denunţurile ideologice sau adeziunea la anumite valori morale au condus la căderea Zidului de la Berlin, ci raţiuni strict economice: nevoia de expansiune şi foamea soră cu moartea pentru noi pieţe de desfacere.
Acuzăm guvernul (guvernele) nostru de lipsă de profesionalism şi de urmărirea strictă a intereselor personale, dar nici la nivel global nu reuşesc să identific o viziune coerentă, o strategie globală menită să scoată lumea din actuala criză. Fiecare ţară, fiecare guvern încearcă să-şi rezolve propriile probleme, nu există un plan comun, nu s-a ajuns la nici un numitor comun, nu s-a găsit nicio soluţie.
Refuz să cred că Occidentul a omorât economia din Est din pură rea voinţă, tind să cred că a făcut-o inconştient în urmărirea intereselor de moment şi în lipsa unei viziuni de perspectivă. În definitiv nici nu contează foarte mult, doar sub aspect al impresiei artistice… În fine!
Aşa am ajuns groapa de gunoi al Occidentului, ruda săracă cu agricultura şi industria pusă pe butuci, dar importatoare de marfă second şi first hand. Fără producţie, fără a exporta mare lucru, cu ce bani să cumperi? Păi ne-au împrumutat, ne-au creditat tot ei. Drăgălaşii!
Mai ales în America, dar nu numai, mulţi bani au fost înghiţiţi de presupusul război împotriva terorismului global, administraţia cretină a lui Bush junior a pus pe butuci toate realizările considerabile ale administraţiei Clinton. În paralel s-a aglomerat, s-a supra-saturat şi piaţa din Est, nu poţi să imporţi fără să exporti la nesfârşit.
Am importat şi criza imobiliară de la Americani. La noi schema a fost simplă: cumpărai un teren cu 1 Leu, îl vindeai cu 2. Nu creşte valoarea terenului ci doar preţul. Diferenţa predominant provenea din împrumuturile bancare. Astfel preţurile au tot crescut şi crescut până când ultimul cumpărător nu mai poate nici să vândă terenul sau bunul imobiliar cu pricina cuiva, nu mai este capabil nici să-şi achite rata la bancă şi în finalul finalului, banca se alege cu un teren sau bun care costă până şi de 100 de ori mai mult decât valorează efectiv şi cu care nici banca nu are ce să facă…
Am mai vorbit parcă şi despre asta şi despre cumpărarea de bunuri cu „buletinul”, în rate şi cu bani virtuali, ne-munciţi şi astfel inexistenţi. Nu cred că era nevoie de studii economice să prevezi blocajul. Dar nu l-a prevăzut nimeni sau nu a vrut să-l prevadă, să ţină cont de el.
Şi încet-încet am ajuns unde suntem. Unii spun că este fundul gropii, alţii că mai e (puţin) până acolo.
Optimiştii vorbesc despre revigorarea economiei globale începând cu anul viitor. Pe Euronews transmit în fiecare dimineaţă deschiderea bursei de la New York şi în ultima vreme, bursa porneşte constant în cădere. Şomajul creşte alarmant şi în Europa, şi în America. Nu ştiu pe ce se bazează prognozele optimiste, am senzaţia că sunt menite doar să evite panicarea populaţiei pe întreaga planetă ci nu pe date concrete. Eu nu văd semne de revigorare nici în America unde au existat şi resurse masive, există şi o economie funcţională.
Noi am împrumutat deja o cârcă de lovele şi guvernul vrea să facă un nou împrumut. Nu 3 ci nici 33 de generaţii nu ştiu din ce şi cum ar putea rambursa aceşti bani atâta timp cât ei se duc constant pe cheltuieli şi în buzunare obscure, nu se regăseşte nici un bănuţ în investiţii, în spatele vorbelor, nu se întrezăreşte nici cea mai vagă urmă de raţiune, de idee, de plan şi perspectivă.

Nu vreau să par nici pesimist, nici alarmist, dar cred că la noi criza nici nu a început… În definitiv este încă un an electoral, tot ce face guvernul este să amâne inevitabilul. Este week-end: poftă mare la grătare!

(La Mulţi Ani America! 🙂 )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PhjvpGt4r44]

B’estfest: lume bună, muzică bună, festivaluri, snobi

Posted on July 3, 2009 by brushvox — 17 Comments ↓

Este peste mână să scrii despre un eveniment la cald. Lucrurile nu sunt încă foarte aşezate, rişti să uiţi ceva, mai e şi mahmureala… ok!
Să amesteci sarea cu zahărul nu este cea mai bună idee. Dacă la „Rock the City” Queensryche şi Limp Bizkit au încăput pe aceeaşi scenă şi afiş, în fapt, un Metalist conservator niciodată nu o să meargă la un concert de Rap Metal. La un festival cum este B’estfest, treburile sunt şi mai complicate. Mă agăţ de un gând de-a lui Berti Barbera din suplimentul revistei „Sunete”: lumea bună are legătură cu muzica bună? Nu cred. „Lumea bună” cu mici excepţii înseamnă-n fapt snobi. Sunt feţele care apar la toate concertele pe locurile scumpe de VIP nu de dragul muzicii ci de dragul imaginii. Concertele au devenit un fel de Mall-uri culturale unde „dă bine” să te afişezi şi să fi văzut. Dar ce înseamnă muzica bună? Nimic. Pentru fiecare din noi altceva. Şi revin la B’estfest: este un cocktail şi dacă „barmanul” nu se pricepe, te alegi cu durere de cap.
Trebuie să o contrazic pe Laura Coroianu: n-am văzut fan Marilyn Manson sărind la Wu-Tang Clan şi nici raperi dând din cap la Manson. Ba, chiar s-au împărţit pumni şi picioare şi puţin a lipsit de la o bătaie generală. Am fost acolo.
Afişul de anul acesta este parcă şi mai pestriţ. Patrice, Snails, White Lies, The Killers, Les Elephants Bizarres, Ayo, Polarkreis 18, Motorhead, Moby, AB4, Funkstar de Luxe, Gabriela Cilmi, Alternosfera, Oceana, Orbital, Klaxons, Franz Ferdinand, Persoana, The Mood, Gravity Co., Looptroop Rockers, The Ting Tings, The Charlatans, Santana… Brrrrrrr! Are cineva un Antinevralgic?

2009_bestfest

Se puteau împărţii cât de cât artiştii pe căprării, dar probabil ideea era de a atrage un public cât mai larg, deci şi…pestriţ. Cred că organizatorii au încercat să facă profit cât mai mare cu o investiţie cât mai mică…

Bun. Să vă povestesc în linii mari ce a fost ieri, 2 iulie, la B’estfest.
Am ajuns când a urcat pe scenă Ayo. Nu cântă rău, seamănă mult cu Tracy Chapman, se potrivea într-un club, nu pe scena mare a unui festival.
Polarkreis 18 cică cuceresc topurile cu piesa „Allein Allein”, eu nu i-am văzut, nu i-am auzit până ieri seară şi n-am pierdut nimic. În program scria despre „ritmuri distorsionate, riff-uri de chitară şi sonorităţi electronice”, ce am auzit eu, a fost o trupă Disco/New Wave cu sound de anii ’80. Poate tot într-un club, într-o sâmbătă seara dansantă, se potrivesc, dar am rezerve.
Motorhead au început cu „Iron Fist” şi au încheiat după o oră cu trio-ul criminal „Killed By Death”, „Ace Of Spades” şi „Overkill”. Între, Motorhead a funcţionat impecabil, a mers ca un accelerat. Au fost piese din toate perioadele: de la „Stay Clean”, „Metropolis” sau „Just Another Perfect Day” la „Going To Brazil”. Ştiu, sunt eu conservator în anumite privinţe, ador era „Ace Of Spades” şi formula de atunci, dar Phil Campbell şi Mikkey Dee au fost parteneri perfecţi pentru veteranul Lemmy. Despre Mikkey a spus Lemmy că este cel mai bun baterist din lume şi la ce a bătut pe „Overkill”, pot spune că este un tobar rapid, precis şi cu mult nerv. A fost solo de tobe, de chitară, un show Rock tradiţional, poate uşor de uzură. Lemmy evident nu are entuziasmul de acum 40 de ani, dar vizibil se simte încă bine pe scenă.
Nici nu se stinsese ultimul acord de chitară din „Overkill” când pe scena alăturată a pornit primul acord din programul Moby.
Moby a venit cu o trupă beton, a sunat brici şi a avut un program care a acoperit toată gama de sonorităţi şi stiluri pe care artistul le-a abordat de-a lungul timpului. De la piesele cu notă lirică, la Rock, Funk şi Disco, Moby şi trupa lui au cântat impecabil. A fost „Pale Horses”, „Extreme Ways”, „It’s Raining Again”, „In My Heart”, „We Are All Made of Stars”, „Natural Blues”, „Bodyrock”, „Why Does My Heart Feels so Bad” şi „Lift Me Up”. La „Bodyrock” Moby la salutat pe Lemmy, a afirmat că este o onoare să fie pe aceeaşi scenă cu Motorhead.

Organizarea a fost bună, lucrurile au mers şnur. Sunetul a fost foarte tare – mai ales la Motorhead – dar nu şi foarte bun. La Motorhead chiar a sunat înghesuit, aglomerat, inexplicabil având în vedere că era vorba despre un trio, adică bas, tobă, chitară şi două voci. Sunetistul lui Moby a dat volumul general mai jos şi a sunat mult-mult mai bine. Nu mi-a plăcut că în timp ce cântau Polarkreis 18, pe scena alăturată se regla chitara pentru Motorhead. Denotă lipsă de respect şi bun simţ. Am înţeles că totul era calculat la minut, dar parcă 10-15 minute de respiro între programe era bine venit. Cum spuneam, nu se terminase ultimul acord din Motorhead şi s-a suprapus primul acord din programul Moby.
Motorhead au cântat corect, dar nu se compară cu prestaţia lui Alice Cooper de acum doi ani.
Moby a fost extraordinar, păcat că mulţi rockeri au plecat sau au luat în derâdere show-ul, dar asta se întâmplă când faci astfel de evenimente amestecate şi încerci să le legi cursiv, nu delimitezi spectacolele.

Alt aspect enervant este durata show-urilor: au fost spectacole „de buzunar”, de carte de vizită, nişte preview-uri ci nu concerte adevărate. Motorhead au cântat o oră şi cinici minute, Moby o oră şi zece minute. La „Rock the City” – de exemplu – am avut o oră jumătate de Limp Bizkit cum scrie la carte. Gustul acesta amar l-am simţit şi acum doi ani la Manson… care tot o oră a cântat. Ar fi de preferat show-uri complete şi artişti mai puţini. Părerea mea. Din fericire, nici Motorhead, nici Moby nu s-au jucat de-a bis-ul şi au profitat la maxim de ora avută la dispoziţie…

Dincolo este altfel: mergi la un festival, vezi 10-20 de formaţii, vezi ce-ţi place apoi când vine turneul oficial, mergi şi vezi show-ul complet… La noi festivalurile ţin loc de show-uri şi rămânem doar cu aperitivul…

Publicul pestriţ… nu mi-a plăcut atitudinea unora de a fluiera la Polarkreis 18 şi a scanda “Motorhead!”. Nu-ţi place ceva, mergi şi bei o bere. Sau un suc. 😛 Eu asta am făcut. Am băut 3 sau 4… (beri) ha ha ha! 😛 (nu înţeleg nici pe cei care vin la un concert sau festival şi se îmbată crâncen… ce rost mai are să dai banii şi pe un bilet dacă tot nu apuci să vezi/asculţi nimic? [ “mahmureala” mea vine din oboseală, nu mai am 18 ani şi 12 ore de stat în “zgomot” m-a cam terminat…] )

Despre amestecul de genuri muzicale: nu amestecul este ceea ce m-a intrigat cel mai tare ci calitatea unor artişti selectaţi.

Mulţi rockeri s-au supărat pe Moby fiindcă Motorhead a cântat în “deschidere”… Aşa sunt festivalurile de acest gen. Alice Cooper nu s-a simţit jignit acum doi ani fiindcă a cântat înainte de Wu-Tang Clan şi Marilyn Manson… Cum nici săracii Polarkreis 18 nu au ales ei să cânte înainte de Lemmy…

Mai este o chestie: am auzit un zvon conform căruia anul acesta artiştii români nu sunt plătiţi. Motivul este… criza. Eu zic că asta e o mare porcărie!

Preţul biletului poate că este cel mai mic în comparaţie cu alte festivaluri din Europa, în schimb să dai 10 RON pe 3 mici, 2 felii de pâine şi o lingură de muştar, parcă e cam mult. Sau 5 RON pe o clătită mică, 10 pe una mare… sau un pahar cu suc (cald) pe jumătate gol tot 5 RON… Berea era rece, dar parcă uşor acrişoară… tot 5 RON evident.

Cu toate că am plecat înainte de 11, n-am mai prins nicio maşină, am dat banii pe taxi. Degeaba organizare bună în interior dacă nu se leagă şi de infrastructură urbană. Într-un oraş mare şi împrăştiat cum este Bucureştiul, nu poţi lăsa mii de oameni în stradă să se descurce… Părerea mea.

După Fred Durst şi Lemmy şi Moby au spus că avem o ţară frumoasă, suntem un public minunat şi că vor revenii. Eu nu zic nu! Un prieten îmi spunea că la anu’ sigur va fi Limp Bizkit la B’estfest… 🙂 Prefer să-i văd într-un show individual. Pe fiecare din ei.

Am fost şi-n Suburbia la after-party-ul neoficial. Muzica a bubuit, barmanii au fost foarte amabili, rockerii cam puţini. Am ascultat de la Soulfly, Pantera, Metallica sau Motorhead trecând prin Judas Priest, Iron Maiden, Manowar, Type ’O Negative până la Whitesnake, Scorpions, Guns’N’Roses, Twisted Sisters şi… Rammstein. La trei dimineaţa se zguduia podeaua de la „Cowboys from Hell”, la 5 fără un sfert când am părăsit clubul, mai erau doar 4 rockeri dintre care 2 dormeau… Program încărcat, concert după concert şi mai e şi Aftershock-ul cu Manowar, Holyhell, Thunder Storm, Nexsus, Trooper şi Ulytau.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=N_UGFLT0VMY]

P.S.

N-am făcut poze fiindcă mi-am lăsat aparatul foto acasă după experienţa neplăcută de la “Rock the City”.

Despre prima zi a festivalului – numită în mod idiot ziua zero – găsiţi un blog fain şi fotografii la Roxanne.

Motörhead şi Moby

Posted on July 2, 2009 by brushvox — 4 Comments ↓

Ziua de 2 iulie, a 2-a zi a festivalului Bestfest 2009 ne rezervă două nume importante: Motörhead şi Moby. Lemmy este programat să ia în primire scena “Ciuc” la ora 20.30 iar Moby scena “Romtelecom” la ora 21.30.

Ian Fraser Kilmister împlineşte 63 de ani pe data de 24 decembrie şi de 34 de ani viaţa lui este legată de Motörhead, o lume întreagă îl cunoaşte ca Lemmy. S-a apucat de muzică la 17 ani la Stockport, urmând modelul lui John Lennon. A cântat prin cluburi cu formaţiile The Rainmakers şi The Motown Sect. Mutat la Manchester, s-a alăturat trupei The Rockin’ Vickers care avea contract de disc cu CBS-ul şi au fost prima formaţie britanică care a concertat în fosta Iugoslavie.
În 1967 se mută la Londra şi prinde o slujbă ca rodie la The Jimi Hendrix Experience. În 1968 se alătură formaţiei de Rock Psyhedelic Sam Gopal (cunoscută şi sub numele de Sam Gopal’s Dream) şi scot împreună albumul „Escalator” şi single-ul „Horse”. Urmează în 1969 o trecere prin trupa Opal Butterfly ca în 1971 să se alăture ca basist formaţiei de Space Rock Hawkwind. Stilul specific de a cânta la bas al lui Lemmy, stopajele, folosirea acordurilor ca la chitara ritmică în locul notelor pe o singură coardă, a contribuit substanţial la sunetul formaţiei. Lemmy primeşte şi partitura vocală a mai multor piese, „Silver Machine” de exemplu ajungând pe poziţia a 3-a în topurile britanice şi astfel este cel mai mare succes al formaţiei. Contribuţia lui Lemmy la hawkwind poate fi ascultată pe albumele „Hall of the Mountain Grill” 1974 şi „Warrior on the Edge of Time” 1975 şi pe discurile înregistrate live „Greasy Truckers Party” şi „Space Ritual”, probabil cel mai important disc al formaţiei Hawkwind.
În 1975 Lemmy este arestat şi întemniţat pentru 5 zile la graniţa Canadei pentru posesie de droguri şi ca să nu aducă necazuri şi formaţiei, se auto-exclude din trupă. Acest incident nefericit practic conduce la înfiinţarea formaţiei Motörhead.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=b6ah5OKrDNw&feature=PlayList&p=EC794C454A514BD0&index=4]

Iniţial Lemmy intenţiona să dea numele de „Bastard” noului său grup, dar impresarul Doug Smith l-a sfătuit să găsească un alt nume fiindcă este greu de crezut că având un astfel de nume vreodată va ajunge în „Top of the Pops”… ha ha ha!
Prima formulă i-a avut alături de Lemmy pe chitaristul Larry Wallis (ex-Pink Fairies) şi bateristul Lucas Fox. Au cântat în deschiderea concertelor Blue Öyster Cult şi alături de Pink Fairies, The Damned şi The Adverts. În 1977 apare şi o primă schimbare importantă: înlocuirea bateristului cu Phil “Philthy Animal” Taylor urmată şi de înlocuirea chitaristului cu “Fast” Eddie Clarke. Aceasta este şi formula de aur a formaţiei şi este imprimat şi lansat primul album auto-intitulat „Motörhead”.
Urmează „Overkill” 1979, „Bomber” 1979 şi probabil cel mai important album al formaţiei, genialul „Ace of Spades” 1980 şi albumul live „No Sleep ’til Hammersmith” din 1981, două discuri care mi-au pecetluit şi mie preferinţele muzicale.
Motörhead lansează 19 albume de studio şi 5 discuri în concert.

Ace_of_Spades

Discografie:

1977    Motörhead
1979    Overkill
1979    Bomber
1980    Ace of Spades
1981     No Sleep ’til Hammersmith (live)
1982    Iron Fist
1983    Another Perfect Day
1986    Orgasmatron
1987    Rock ‘n’ Roll
1988     Nö Sleep at All (live)
1991    1916
1992    March ör Die
1993    Bastards
1995    Sacrifice
1996    Overnight Sensation
1998    Snake Bite Love
1999     Everything Louder than Everyone Else (live)
2000    We Are Motörhead
2002    Hammered
2003     Live at Brixton Academy (live)
2004    Inferno
2006    Kiss of Death
2007     Better Motörhead than Dead: Live at Hammersmith (live)
2008    Motörizer

motorizer_Front

„Motörizer” lansat anul trecut conţine 11 piese în aceeaşi manieră deja clasică a formaţiei, un Rock’N’Roll zgomotos şi zemos, cu riff-uri Heavy, o muzică directă şi fără compromisuri, marcată de vocea răguşită a lui Lemmy.
Formula de trio funcţionează ireproşabil: “Lemmy” Kilmister – bas, voce, Phil Campbell (membru din 1984) – chitară şi Mikkey Dee (membru din 1992) – tobe.
Am avut plăcerea să-i văd live de câteva ori, so…we are the Road Crew!

„Playing for the high one, dancing with the devil,
Going with the flow, it’s all a game to me,
Seven or Eleven, snake eyes watching you,
Double up or quit, double stakes or split,
The Ace Of Spades
The Ace Of Spades

You know I’m born to lose, and gambling’s for fools,
But that’s the way I like it baby,
I don’t wanna live forever,
And don’t forget the joker!” (Ace of Spades)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iyPRjf9Drh4&feature=related]

Richard Melville Hall s-a născut pe 11 septembrie 1965 în Harlem, New York şi de la vârsta de 9 ani s-a apucat de muzică, devenind cunoscut sub numele de Moby, poreclă care provine dintr-o presupusă rudenie cu autorul celebrei cărţi „Moby Dick”, Herman Melville.
Şi-a început activitatea în diferite formaţii de Hardcore şi Punk: Voodoo Child, Schaumgummi, Caeli Seoul şi Gin Train. În perioada 1982 – 1985 a cântat în formaţia Vatican Commandos cu care au lansat EP-ul „Hit Squad for God” în 1983. Tot în 1983 înregistrează cu trupa AWOL un album Post Punk în maniera Joy Division.
În 1990 optează pentru o carieră solo şi după single-ul „Mobility”,al doilea single, „Go” în octombrie 1991 intră în Top Ten-ul britanic şi îi facitilează apariţia la… „Top of the Pops”.
Albumul „Moby” este lansat în 1992, urmate de „Ambient” 1993, „Everything Is Wrong” 1995 şi de genialul „Animal Rights” din 1996.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ITO2zFpB__o]

Discul conţine piese grele: „Come On Baby”, „Someone To Love”, „Heavy Flow”, „You” sau „That’s When I Reach For My Revolver”, este practic ultimul material Moby cu amprentă Post Punk şi Hardcore, cu chitară multă şi distorsionată, cu o abordare vocală în forţă.

„Play” din 1999 prezintă un Moby axat pe Electro, dispar elementele Hardcore şi Punk, sunt introduse abordări Blues, Soul, Funk şi Rock, un amestec colorat, dinamic, de calitate. Piesele „Find My Baby”, „Porcelain”, „Why Does My Heart Feel So Bad”, „Bodyrock” sau „Natural Blues” cuceresc pe rând topurile.
Moby se menţine în această zonă şi cu următoarele discuri: „18” 2002, „Hotel” 2005 şi rămâne prezenţă constantă în fruntea clasamentelor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Dw17-BEFb3Y]

2008 aduce albumul „Last Night”, un material cu uşor parfum Retro, apar mai multe elemente Funky şi Hip Hop. Este un material diversificat, Moby combină, amestecă stilurile şi ritmurile cu o uşurinţă, naturaleţe şi flexibilitate de invidiat, orchestraţiile sale fine sunt remarcabile.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Kd9VEcrtUG0]

Noul album, „Wait For Me” a fost lansat pe 30 iunie şi promovat cu single-ul „Shot in the Back of the Head” regizat de David Lynch. Cele 52 de minute împărţite pe 16 piese ale noului disc sunt impregnate cu o atmosferă mai melancolică, mai apăsată, este un material mai lent, mai întunecat, mai interiorizat.

Sunt curios cu ce o să ne distreze Mister Moby în această seară, ştiu că epoca Punk/Hardcore a apus (pentru Moby evident!) şi nu cred că o să se mai întoarcă vreodată, dar sper să avem parte de un show dinamic.

Conform sitului Metalhead dacă după concert nu vă cheamă căldura plăpumii şi confortul pernei (şi nu o să fim uzi leoarcă), clubul Suburbia ne aşteaptă să ne tragem „suflul pe nişte muzică de voie bună! Intrarea e liberă, barmanii de treabă, bodyguarzii invizibili (şi ninja), aerul condiţionat (ca de obicei) pus pe modul Polul Nord (South of Heaven), sunetul indubitabil şi toate cele!”

afterparty

A murit Michael

Posted on June 26, 2009 by brushvox — 10 Comments ↓

Acum vreo două zile aminteam de el şi na, că s-a dus! La 50 de ani, se pare că starul (mai exact fostul star) american a murit la Los Angeles, aparent în urma unui stop cardiac.
Jackson se pregătea intens pentru un nou şir de concerte, forţat oarecum de datoriile tot mai mari pe care le-a acumulat…
Am văzut ştirea de dimineaţă, da’ am evitat subiectul. Văd la televizor iar imagini de la concertele vechi unde leşinau adolescentele numai la vederea lui, văd imagini actuale cu oameni care-l plâng pe aşa numitul „Rege al Pop-ului”. Acum se stârneşte probabil un nou val de manie-Jackson, vor creşte vânzările şi cineva o să profite din plin de pe urma lui exact cum s-a întâmplat cu adevăratul Rege, Elvis Presley.

Mereu m-a distrat piesa “Black or White” şi refrenul piesei “But, If You’re Thinkin’ About My Baby, It Don’t Matter If You’re Black Or White…” şi disperarea cu care săracu’ încerca să se transforme din cine era în altcineva… Din negru în alb. Dar până la urmă toţi fugim de cine suntem şi credem că dacă am fi altcineva, ar fi mai bine…

Jackson a avut şi momente, piese bune. „Dirty Diana”, „Beat It” sau “Give In to Me”… Dar a fost şi un personaj excentric şi controversat, nu pot să trec cu vederea acuzaţiile legate de pedofilie… sau licitarea împotriva celui pe care-l considera prieten, Paul McCartey şi faptul că i-a suflat drepturile de autor asupra unor piese The Beatles care i-au aparţinut lui Lennon. E drept, în această “fază” şi Yoko bitch Ono are partea ei de vină… Se zvoneşte că prin testament Mike i-a lăsat copywrite-urile lui McCartney. Rămâne de văzut.

Mie îmi place mult „Man in the Mirror”, piesă scrisă de Glen Ballard şi Siedah Garrett (este trecut şi Jackson co-autor, dar ştim cum e cu vedetele…). Piesa este pe albumul “Bad” din 1987.

Realitatea TV a ridicat la repezeală un zid al plângerii la Universitate… Să-mi explice şi mie cineva de ce transformă media românească moartea unui cântăreţ american (era să zic altceva!), în tragedie naţională?

Scot batistuţa. De hârtie şi unică folosinţă. E gripă porcină, ce plm! R.I.P.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1zpTQCQEFhg]

“I’m Gonna Make A Change,
For Once In My Life
It’s Gonna Feel Real Good,
Gonna Make A Difference
Gonna Make It Right . . .

As I, Turn Up The Collar On My
Favourite Winter Coat
This Wind Is Blowin’ My Mind
I See The Kids In The Street,
With Not Enough To Eat
Who Am I, To Be Blind?
Pretending Not To See
Their Needs
A Summer’s Disregard,
A Broken Bottle Top
And A One Man’s Soul
They Follow Each Other On
The Wind Ya’ Know
‘Cause They Got Nowhere
To Go
That’s Why I Want You To
Know

I’m Starting With The Man In
The Mirror
I’m Asking Him To Change
His Ways
And No Message Could Have
Been Any Clearer
If You Wanna Make The World
A Better Place
(If You Wanna Make The
World A Better Place)
Take A Look At Yourself, And
Then Make A Change
(Take A Look At Yourself, And
Then Make A Change)
(Na Na Na, Na Na Na, Na Na,
Na Nah)

I’ve Been A Victim Of A Selfish
Kind Of Love
It’s Time That I Realize
That There Are Some With No
Home, Not A Nickel To Loan
Could It Be Really Me,
Pretending That They’re Not
Alone?

A Willow Deeply Scarred,
Somebody’s Broken Heart
And A Washed-Out Dream
(Washed-Out Dream)
They Follow The Pattern Of
The Wind, Ya’ See
Cause They Got No Place
To Be
That’s Why I’m Starting With
Me
(Starting With Me!)

I’m Starting With The Man In
The Mirror
(Ooh!)
I’m Asking Him To Change
His Ways
(Ooh!)
And No Message Could Have
Been Any Clearer
If You Wanna Make The World
A Better Place
(If You Wanna Make The
World A Better Place)
Take A Look At Yourself And
Then Make A Change
(Take A Look At Yourself And
Then Make A Change)

I’m Starting With The Man In
The Mirror
(Ooh!)
I’m Asking Him To Change His
Ways
(Change His Ways-Ooh!)
And No Message Could’ve
Been Any Clearer
If You Wanna Make The World
A Better Place
(If You Wanna Make The
World A Better Place)
Take A Look At Yourself And
Then Make That . . .
(Take A Look At Yourself And
Then Make That . . .)
Change!

I’m Starting With The Man In
The Mirror,
(Man In The Mirror-Oh
Yeah!)
I’m Asking Him To Change
His Ways
(Better Change!)
No Message Could Have
Been Any Clearer
(If You Wanna Make The
World A Better Place)
(Take A Look At Yourself And
Then Make The Change)
(You Gotta Get It Right, While
You Got The Time)
(‘Cause When You Close Your
Heart)
You Can’t Close Your . . .Your
Mind!
(Then You Close Your . . .
Mind!)
That Man, That Man, That
Man, That Man
With That Man In The Mirror
(Man In The Mirror, Oh Yeah!)
That Man, That Man, That Man
I’m Asking Him To Change
His Ways
(Better Change!)
You Know . . .That Man
No Message Could Have
Been Any Clearer
If You Wanna Make The World
A Better Place
(If You Wanna Make The
World A Better Place)
Take A Look At Yourself And
Then Make A Change
(Take A Look At Yourself And
Then Make A Change)
Hoo! Hoo! Hoo! Hoo! Hoo!
Na Na Na, Na Na Na, Na Na,
Na Nah
(Oh Yeah!)
Gonna Feel Real Good Now!
Yeah Yeah! Yeah Yeah!
Yeah Yeah!
Na Na Na, Na Na Na, Na Na,
Na Nah
(Ooooh . . .)
Oh No, No No . . .
I’m Gonna Make A Change
It’s Gonna Feel Real Good!
Come On!
(Change . . .)
Just Lift Yourself
You Know
You’ve Got To Stop It.
Yourself!
(Yeah!-Make That Change!)
I’ve Got To Make That Change,
Today!
Hoo!
(Man In The Mirror)
You Got To
You Got To Not Let Yourself . . .
Brother . . .
Hoo!
(Yeah!-Make That Change!)
You Know-I’ve Got To Get
That Man, That Man . . .
(Man In The Mirror)
You’ve Got To
You’ve Got To Move! Come
On! Come On!
You Got To . . .
Stand Up! Stand Up!
Stand Up!
(Yeah-Make That Change)
Stand Up And Lift
Yourself, Now!
(Man In The Mirror)
Hoo! Hoo! Hoo!
Aaow!
(Yeah-Make That Change)
Gonna Make That Change . . .
Come On!
(Man In The Mirror)
You Know It!
You Know It!
You Know It!
You Know . . .
(Change . . .)
Make That Change.”

Mituri şi mitocănii

Posted on June 25, 2009 by brushvox — 18 Comments ↓

Unul (din cei presupuşi 2 – ha ha ha! 😛 ) cititori fideli ai mei, Un Şoricel, mi-a atras atenţia asupra acestui aspect: cum pică miturile. „Un alt mit al romanului …ca ar fi ospitalier …cred ca trebe pus in perspectiva…” spunea el legat de faptul că povesteam despre Göynük şi cum se intersectează acolo mutele şi marea, cum ai la o distanţă de doar câteva sute de metrii plajă şi în vârf de munte loc de schiat.
Povesteam în raportul despre concediu că m-a surprins Turcia nu doar prin peisaj ci mai ales prin abordarea oamenilor, prin modul lor natural prietenos de a fi.

“Fetiţe dulci ca-n Bucureşti”… în Antalia m-am lecuit şi de asta! Ha ha ha! 😛

Doamne fereşte să aterizeze la Otopeni (Henri Coandă) un cetăţean străin şi naiv! De la taximetristul care-l duce la hotel, până la chelnerul care-i umflă nota, toată lumea o să-l fraierească şi o să-i fure şi ultimul cent posibil. Foamea este parcă nejustificat de mare, nesimţirea nu are nicio limită şi ciordim orice de parcă ar fi ultimul lucru pe care mai apucăm să punem mâna pe lumea asta! Asta este realitatea, ne tot ascundem după vorbe meşteşugite, după sintagme inventate mai cu seamă în era mincinos-comunistă, dar pe care le-am salvat din fals patriotism de promenadă şi le susţinem în continuare cu înverşunare nejustificată.
Noi suntem isteţi, frumoşi, ospitalieri, talentaţi şi trăim într-o ţare neasemuit de frumoasă şi bogată iar, vorba fostului premier, economia duduie. Mă lăsaţi?
V-am povestit şi cum se muncea zi şi noapte în Turcia şi v-am amintit şi de ce pustiu şi dezolant a fost peisajul din Bulgaria. Noi mimăm munca, dar în ritmul acesta nu avem mult şi vom ajunge la fel de dărâmaţi şi goliţi ca vecinii noştri din sud. Este inevitabil.
Înjurăm conducerea ţării, vârfurile pentru faptul că fură, dar uităm că sunt exact ca noi şi noi suntem exact ca ei: aceeaşi apă şi pământ. Dacă nu avem demnitatea de a ne aşeza în faţa oglinzii virtuale şi de a privii obiectiv realitatea-n faţă, ne încăpăţânăm în continuare să ne îmbătăm cu jumătatea goală a paharului cu apă rece şi ne ameţim cu ideograme goale gen „suntem creştini”, „suntem buni”, „suntem harnici” şi „ne-am născut poeţi”, se duce de râpă şi puţinul rămas dintr-o ţară care în 1990 a pornit cu prima şansă spre un orizont mai bun, dar a ajuns în câţiva ani codaşă de pluton.
Aminteam cum în anii ’80 Guvernul Turc cu un împrumut de la Banca Mondială a investit masiv în Kemer şi în doar câţiva ani a transformat o zonă rurală dezavantajată şi fără mari perspective într-o adevărată rivieră. La noi, cu banii de la F.N.I. susţinem o stare de fapt dezastruoasă, doar fiindcă este încă un an electoral şi nimeni nu pare să se gândească la ziua de mâine. Banii se termină, vor trebuii restituiţi şi în spatele vorbelor şi hârtiilor cu care guvernanţii iar se acoperă cu eleganţă nu se întrevede nimic.
Optimiştii preconizează o uşoară creştere economică începând de anul viitor, dar semnalele nu sunt chiar atât de clare. Bursa fluctuează şi cotaţiile sunt mai mult în coborâre, chiar şi America dă semnale difuze, cu bani mulţi şi o economie funcţională nu reuşesc să o scoată la liman. Obama riscă ceea ce am prevăzut înainte de a fi ales: din salvator să se transforme-n oaia neagră, ţapul ispăşitor.
Am „copilărit” şi ne-am eschivat de la a face ceva aproape 20 de ani, dar dacă nu ne trezim acum, mă tem că nu ne mai trezim niciodată. Prea târziu nu există.

urna cheamă turma

Posted on June 5, 2009 by brushvox — 1 Comment ↓

Duminică suntem invitaţi (insistent) la urne. „Urna cheamă turma!” Ha ha ha! 😛 Cu toate că am consumat doar vreo trei căni de cafea, ameţeala electorală persistă: da’ „io”, „io” cu cine votez?
Pe de o parte simt nevoia să mai lămuresc odată o „chichiţă” de principiu: dreptul de a alege cu dreptul la vot nu sunt una şi acelaşi lucru, chiar dacă mulţi, mai ales aceia care folosesc neadecvat „decât” în loc de „numai” şi “doar”, vor să vă convingă că sunt una şi acelaşi lucru şi este o obligaţie cetăţenească. Ideea că „nu votezi, nu comentezi” este aberantă. Atâta timp cât plătesc taxe, înjur pe cine vreau când vine vorba despre cum cheltuieşte (şi) banii mei. Statul, prin reprezentanţii ei, teoretic umili funcţionari, mă serveşte pe mine cetăţean ci nu eu pe el. Dacă plătesc taxele, respect legea, am tot dreptul să mă intereseze ce face Statul – administratorul banilor noştri comuni – cu şi pentru mine.
Bun. Dacă partidele îmi vor votul, să mă oferteze cu ceva. Nu sunt pomanagiu, nu ţip după mituire ci mă refer la programe, la soluţii, la ceva, orice care m-ar putea tenta. Păi n-au. N-au avut şi nu au nicio ofertă.
Ok. Partidele acestea sunt afiliate grupurilor, familiilor mari ale partidelor europene. Am tot căutat, n-am găsit nicio referire la ce soluţii, ce proiecte, ce planuri propun acestea. Am senzaţia ciudată că nici partidele de pe la noi nu ştiu şi – poate şi mai nasol – nici nu-i interesează. Şi chiar dacă i-ar interesa, nu ştiu în ce limbă ar putea un Becali – de exemplu – să lege un dialog cu vre-un alt parlamentar european pe holurile de la Bruxelles. De vre-un eventual lobby nici nu poate fi vorba!
Iarăşi bun. Da’, repet întrebarea ca prostu’: „io” cu cine votez? Şi reformulez: de ce să votez?

Reformarea clasei politice.

Am tot auzit treaba asta, au spus “băieţii deştepţi” că o fac ei din interior singuri. Am văzut cum o fuck: la computer în faţa web-camului.

Am o idee: alegerile să fie validate doar dacă prezenţa la urne este de 50% plus 1. Şi votul să nu fie obligatoriu. 😛 🙂 😛 Eu merg în continuare pe ideea de BOICOT TOTAL!

09-05-31_8027

Am citit în Gândul ce spun „vedetele” despre mersul la vot…

Teo Trandafir: „Trebuie să mergem la vot, ca să avem de ce înjura, că pe cine, oricum avem. Românii, oricum, sunt obişnuiţi să înjure la toate colţurile. Măcar să aibă şi motiv. Că altfel, dacă procedăm ca la loto, pe sistemul «Mama lor, că n-am câştigat, da’ nici n-am jucat», n-are niciun haz. Eu voi merge şi voi vota.”

– Cum spuneam, asta cu dreptul la înjurat la pachet cu mersu’ la vot, nu ţine. Poţi înjura liniştit. Şi – chit că-i confidenţial votul – totuşi aşi întreba-o pe Teo, cu cine votează?

Andreea Esca: „Eu votez, aşa sunt eu construită, mi-a păsat, îmi pasă. E adevărat, de multe ori cei pe care i-am votat n-au făcut ce-au promis şi din cauza asta sunt foarte dezamăgită.”

– Aha. Am înţeles, sunt defect din construcţie. Şi de când stau în sectoru’ 5, asta cu „îmi pasă” îmi produce alergie. Aveam o variantă să nu am aşteptări să evit dezamăgirea, dar la vot: NU mă duc nici dacă vine urna la mine!

Stela Popescu : „Mă duc la vot duminică, dar nu m-a convins nimeni, pentru că n-au făcut altceva decât să se înjure, să-şi spună cât de tâmpit şi de escroc e fiecare.”

– Bun. Stela ne sfătuieşte să votăm escroci neconvingători. E glumă, nu?

Alexandru Arşinel : „Pe mine nu mă mai impresionează de mult nicio campanie. Sunt numai angajamente şi acuzaţii. N-am văzut niciun proiect. Aşa, de promis şi de scos ochii unul altuia e uşor. Totuşi, eu o să mă duc la vot. E un drept pentru care şi eu, cu modestele mele puteri, am luptat”.

– Şi Arşinel confundă dreptul de a alege, cu dreptul la vot. Eu am luptat să pot să aleg, că n-am pe cine, nu mai ţine de mine.

Tudor Chirilă: „Nu ştiu, încă analizez dacă am cu cine vota sau nu. Dacă e, o să-i dau votul cuiva care poate să deschidă gura, să bâiguie câteva cuvinte pe holurile de la bufetul Parlamentului European”.

– Bun. Pe bune. Dacă-l identifică pe „el”, să posteze repede pe blog… ha ha ha! 😛
Florin Chilian: „Nu mă duc, că nu pot să trimit să mă reprezinte în Europa nişte primate, nişte nevorbitori de limba română, cu atât mai puţin de limbi străine. Dar ce zic eu primate? Jignesc regnul. Oamenii ăştia sunt, înainte de primate, uşor nevertebrate. Mă iubesc prea mult ca să-i trimit pe ăştia să mă reprezinte”.

– Corect!

Politicienii… Băsescu ne “ia” de proşti grămadă: „Fiecare român este responsabil faţă de cum va fi etichetat ataşamentul faţă de UE. Este o responsabilitate mare, a noastră, a tuturor, împreună.” Ataşament faţă de ce, frate? Le-am servit drept groapă de gunoi 20 de ani şi să le zicem şi sărut-mâna! Nu zic că nu ne-am îngropat şi singuri, dar dacă nu o făceam, ne îngropau oricum. Credeţi că fermierii francezi s-ar bucura dacă am exporta roşii? Să fim serioşi! Nu se va întâmpla asta niciodată. Noi suntem servitori, când boierii zic „da”, spunem şi noi „da” şi atât. Care din candidaţii la fotoliul de euro-parlamentar credeţi că are sânge în instalaţie să se adreseze grupului din care o să facă parte şi să aibă o opinie contrară de cea impusă de grup? Să mi-l arătaţi vă rog pe acela care o să reprezinte vreodată interesul naţional în Parlamentul de la Bruxelles şi nu se duce acolo doar pentru diurnă şi pe post de căţeluş…
Vreau să-l văd şi eu pe acela. O să mai fie alegeri, eu am răbdare. Încă-mi aştept Cenuşăreasa şi poate mergem la kilometrul 15 să-i vedem pe AC/DC… 🙂

Audienţe şi trafic

Posted on June 2, 2009 by brushvox — 14 Comments ↓

Nu am obiceiul, da’ nu ştiu ce-mi venii, m-am uitat pe tabelul de audienţe Radio/TV şi la traficul de pe internet. În ceea ce priveşte televiziunile, lideri sunt în continuare Pro TV şi Antena 1, Pro cu peste 300 de mii de telespectatori iar Antena cu circa 250 de mii. Asta, în raport cu TVR Cultural cu o medie de 7 mii de telespectatori şi clasată în topul general undeva pe poziţia 35.
Cred că aceste măsurători de audienţă spun mai mult despre noi decât toate sondajele posibile şi imposibile.
Nici în rândul ascultătorilor Radio, Radio Cultural nu ocupă o poziţie fruntaşă cu cei 83 de mii de ascultători faţă de Europa FM sau Kiss FM cu peste 180 de mii de ascultători.
În Bucureşti, City FM care difuzează muzică Rock are doar o medie de 12 mii de ascultători faţă de radio ZU cu peste 260 de mii de ascultători.
În ceea ce priveşte blogurile, este greu să baţi traficul de 2,465 vizitatori zilnici al unui site ca Pitzipedia, Cocalari şi Pitzipoance cu peste 2000 de vizitatori zilnici sau deja „clasicul” Pitipoance cu peste 1000 de vizitatori.
Ce urmărim, ce ascultăm, ce citim spune totul despre noi.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DUmq1cpcglQ]

Vreau droguri!

Posted on June 1, 2009 by brushvox — 8 Comments ↓

Dacă ai tupeul să deschizi vre-un ziar sau doamne fereşte televizorul, o iei razna cu siguranţă. De multă vreme nu mă mai aştept la absolut nimic din partea clasei politice, dar parcă ceea ce ne oferă împotriva voinţei noastre, este mult prea mult. Să aplic limbajul lui Geoană: „decât” gafe.
Elena Băsescu a vorbit cu indolenţă despre droguri şi – cred – brusc a devenit simpatică multor tineri care nu intenţionau să voteze, apoi a venit Crin Antonescu furibund şi a vorbit despre „piţipoance”, Elena a cotit-o şi unicul lucru interesant din toată campania s-a transformat într-un spectacol de râsul plânsului din care în final toată lumea cred că a mai pierdut nişte voturi. Antonescu cu siguranţă.
„Elena Băsescu le promite românilor legalizarea drogurilor, asta le lipseşte românilor. Asta trebuie să facă românii fără „servicii”, să ia nişte droguri uşoare, asta ne mai lipsea în România!” – urla Antonescu parcă ieşit din sine. Asta cu „servicii” e bună. În ceea ce priveşte ce ne lipseşte şi ce nu, mă abţin. Nu consum substanţe, nici grele, nici uşoare, m-am născut gata drogat, mie ideile îmi vin şi nu mai pleacă, uneori n-am loc de ele, „decât” drogurile nu-mi lipsesc! Ha ha ha!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OQKJJDD6s8g]

Dar decât să ne îmbătăm cu jumătatea goală a paharului cu apă rece pe care clasa politică ni-l serveşte de 20 de ani pe post de înlocuitor artificial şi fără zahăr în lipsa ideilor, proiectelor şi a unei platforme politice, ideea poate că nu este chiar aşa rea cum poate să pară la prima vedere!
Pe de o parte ar fi un răspuns la „daţi-ne ceva!”, asta ca şi o paralelă la spotul cu fotbaliştii ameţiţi din vestiar, pe de altă parte, serios vorbind, şi cu drogurile este aceeaşi schemă ca şi cu prostituţia: mai bine să fie controlată şi impozitată, decât să se îmbogăţească unii pe seama prostimii. Problema este că acei „unii” sunt fix clasa politică şi cei apropiaţi de ea, cei care o susţin. Din ce o susţin? Păi din contracte păguboase cu statul, din evaziune fiscală, din contrabandă, din afaceri cu droguri, din prostituţie… Aaaaaa! Clar.

09-05-31_7821

Am citit pe fugă ce spun politicienii. Macovei: „Severin avocat al anchetaţilor din PSD.” Năstase despre Macovei: „Justiţiar mincinos”… şi cam la astfel de „dialoguri” se rezumă toată campania.
Vreau droguri frate! Aşa nu se mai poate, vreau ceva la naiba!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fIj68W0yWJ0&feature=related]

Am eu drogurile mele…
Mic extras de spectacole din programul lunii iunie.

09-05-31_7881

Joi, 4 iunie:
SepticFlesh, Inactive Messiah si W.E.B. – Live metal Club
Otros Aires – Club Fratelli
Silent Strike – lansare de album în clubul Fabrica
Urma – clubul Silver Church
Al & the Black Cats – clubul Control
Omul cu Şobolani – clubul Pirahna

09-05-31_8027

Vineri, 5 iunie:
Al Jawala – Silver Church

Sâmbătă, 6 iulie:
The Spirit of Pink Floyd – amfiteatrul “Mihai Eminescu”
Ţapinarii – Green Hours

09-05-31_8030

Duminică, 7 iunie:

Tito & Tarantula – Hala de muzică

Joi, 11 iunie:
Sinead O’Connor – Arenele Romane

Vineri, 12 iunie:
Kraftwerk – Sala Palatului

09-05-31_8089

Duminică, 14 iunie:
Recycle Bin, Howling Saints – clubul Fire
Patricia Kaas – Sala Palatului

Luni, 15 iunie:
Ioan Gyuri Pascu – Cinema Patria

09-05-31_7983

Miercuri, 17 iunie:
Gogol Bordello – Arenele Romane
The Amsterdams – Bookfest
Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Fanfara Zece Prăjini – amfiteatrul “Mihai Eminescu”

09-05-31_8484 09-05-31_8530

Duminică, 21 iunie:
Placebo (Expatriate în deschidere) – Romexpo
Grimus – Bookfest

Luni, 22 iunie:
Tarja Turunen – Sala Palatului

09-05-31_8532 09-05-31_8541 09-05-31_8538

Joi, 25 iunie:
Voltaj – Sala Polivalentă

Vineri, 26 iunie:
Igor Cavalera (ex-Sepultura) şi Mixhell – Fabrica

09-05-31_8522 09-05-31_8499 09-05-31_8500 09-05-31_8478 09-05-31_8508 09-05-31_8517
Sâmbătă, 27 iunie:
Basement Jaxx, Moderat, Aeroplane – Arenele Romane