Ieri a „explodat” sondajul CURS comandat şi publicat de obscurul site Politico.ro. Adversarii lui Băsescu îşi freacă mâinile bucuroşi: marinarul s-a scufundat la 32%! Deja unii calculau că în acest ritm, nu va prinde nici turul doi la alegeri. Eu zic să nu mai bea gaz pe stomacu’ gol că li se urcă la cap. Este evident că Băsescu pierde procente simţitor în ultima vreme, dar am fi cel puţin naivi să credem că a pierdut peste 20%. Altă cifră disonantă din acelaşi tabel este plasarea lui Geonă cu 23% pe locul doi. Să fim serioşi! Mai plauzibilă pare înflorirea lui Becali la 10%, dar şi aici, dacă adunăm cifrele, cu cele 9% ale lui Vadim, avem un 19% uşor exaltat în condiţiile în care la întrebarea „cu ce partid intenţionaţi să votaţi la alegerile europarlamentare” PRM a „obţinut” doar 2.7% iar PNG 1.3%.
Este dubios şi faptul că actuala guvernare se erodează unilateral: PDL-ul pierde procente, în timp ce – aparent – PSD-ul stagnează şi astfel ajunge în frunte. Este drept, Geonă critică guvernul ca şi cum ar fi leader de partid din opoziţie, dar oare populaţia chiar îl ia în serios?
Marea majoritate a sondajelor au fost efectuate în perioada 8-16aprilie 2009, dar există şi 2 sondaje efectuate în perioada 1-10 februarue 2009. Aceste date diferite explică necorcondanţa în cazul Vadim/Becali dintre 19% şi sub 5%. Dar dacă la ora actuală avem la modul real un Vadim/Becali de 19%… avem o problemă.
Pe site este un sondaj online care are cu totul alte cifre:
PNL 36.98%, PD-L 23.35%, PSD 17.51%, PRM 6.25% şi UDMR 3.11% (datele se modifică la fiecare vot înregistrat).
Procentele lipsă de la PD-L la europarlamentare se regăsesc la Elena Băsescu, acest fapt poate fi o explicaţie pentru „picarea” partidului, dar nu explică în nici un fel picarea lui Băsescu.
Pe de altă parte evident, „intenţia” exprimată la un sondaj cu votul din urnă nu sunt acelaşi lucru. Dacă în ziua alegerilor este vreme frumoasă, românul preferă un grătar şi se pişă în ea de urnă.
Mie mi se pare uşor suspect acest sondaj, şchiopătă pe alocuri şi coordonat cu suspecta acalmie de la Cotroceni din ultima perioadă, pare încă „un os de ros” aruncat în primul rând presei şi opiniei publice, dar probabil menit şi să adoarmă concurenţa lui Băsescu.
Aici iar sunt nevoit să spun că este aberant că se caută un candidat „contracandidat” menit să-l bată pe Băsescu şi nu un viitor bun preşedinte…
Nu ştiu în ce măsură sondajul CURS este unul corect şi ne-manipulat. CURS au mai dat-o în bară cu eleganţă şi nu este nici un secret, un sondaj poate fi uşor direcţionat de specialişti. Întrebarea cine ar putea fi la modul real în spatele acestui sondaj, având în vedere brambureala din rezultate, rămâne deschisă.
Mi-a plăcut în schimb întrebarea şi răspunsurile la: „Credeţi că în România lucrurile merg într-o direcţie bună sau într-o directie greşită?
Lucrurile merg într-o direcţie bună – 15%
Lucrurile merg într-o direcţie greşită – 75%
Nu ştiu/Nu răspund – 10%”
Nici eu nu răspund! Ha ha ha! 😛
Pe mine mă mai roade un subiect: PNL-ul. Pe de o parte, este tot mai clar că partidul nu se simte deloc confortabil în opoziţie şi unicul motiv pentru schimbarea din fruntea conducerii a lui Tăriceanu a fost refuzul alianţei cu PSD, pe de altă parte toate declaraţiile, toate mişcările celor de la PSD şi PNL sunt la unison, parcă trase la indigo.
Faptul că PD-L-ul auto-declarat de „dreapta” a făcut alianţă de guvernare cu stânga, nu a fost un fapt atât de strident, provin din aceeaşi mare familie FSN, dar o eventuală (re)uniune oficială a PSD-ului cu PNL-ul o să îngroapă definitiv ideea de liberalism şi de „dreapta” din România.
Cutremurul. Partea amuzantă este cea cu „v-am spus io!”. Oprescu, Istrate, toate mamele omida, toţi nefericiţii şi toţi preafericiţii fanatici religioşi sau pur şi simplu duşi, acum se umflă-n pene. Şi eu zic: fraţilor, o să fie cutremure, o să plouă, o să fie inundaţii, o să fie căldură toridă şi o să fie secetă şi blocaje-n trafic o să avem şi v-a mai creşte şomajul. Să nu ziceţi că nu v-am spus.
Partea ne-amuzantă a cutremurului este că ne-a prins nepregătiţi cum ne prinde şi ninsoarea în decembrie. Nu avem nici educaţie, nu s-a făcut nici instrucţie pentru astfel de situaţii: liniile telefonice au fost blocate instantaneu, lumea s-a înghesuit pe casa scărilor – locul cel mai nesigur în astfel de situaţii, furnizarea gazelor şi a curentului electric nu s-a întrerupt. În cazul unui seism specialiştii sfătuiesc populaţia să se adăpostească în colţurile camerelor şi zonele de lângă stâlpii de rezistenţă al clădirii. Locurile periculoase pot fi bucătăria, zonele de lângă ferestre sau oglinzi şi scările blocurilor. Nu e nicio ruşine nici să te bagi sub un birou mai solid sau în şifonierul de nuc de la bunica.
Realitatea este că un cutremur mai zdravăn o să ne facă zob. Partea proastă este că nu o să cadă doar clădirile vechi, dar şi blocurile mai noi, sigure din construcţie, dar modificate de locatari fără cap: câţi cretini n-au dărâmat zidurile de rezistenţă să-şi facă sufrageria cu 2 metri pătraţi mai mare? Conform datelor, în Bucureşti sunt circa 2000 de clădiri care oricum stau să cadă. Şi de adie vântul ceva mai tare…
După boala vacilor nebune şi gripa aviară, acum ne-am procopsit şi cu gripa porcină. Sunt curios când se molipsesc de tuse şi legumele şi fructele…să nu zic de porumb. Poate mămăliga virusată explodează.
Ieri, autorităţile medicale au declarat stare de urgenţă sanitară în Statele Unite, unde au fost înregistrate 20 de cazuri de îmbolnăvire. Experţii epidemiologi şi de boli infecţioase din România şi din Europa au ajuns la concluzia că, în acest moment, în ţara noastră nu există un pericol iminent privind gripa porcină la om, dar autorităţile române au primit o atenţionare privind un risc potenţial în următoarele săptămâni. Altă predicţie din aceeaşi categorie: „v-am spus io!”.
După înjurăturile de tramvai genul „să te văd în coşciug lângă Elodia” sau „să te salte mascaţii ca pe Gigi” acum mai putem adăuga şi „vedea-te-aş gripat! Porcule…”
Gluma-i glumă, tot a fost şi ziua pământului, m-am tot gândit la defrişările de la noi şi mi-a picat fisa! Ştiţi de ce a defrişat Verestoy pădurile? Fiindcă a auzit că românul e frate cu codrul! Ha ha ha! 😛
În parcurile bucureştene a fost interzisă intrarea cu bicicletele. Oprescu vorbeşte despre „un periferic interior” ca la Paris pentru biciclişti. E drept, vorbeşte pe malul Senei despre asta ci nu pe malul Dâmboviţei.
În paralel, la Timişoara s-a desfăşurat sâmbăta o acţiune de sensibilizare a cetăţenilor faţă de mersul cu bicicleta. Avem o ţară, două roţi şi nimeni la ghidon.
Tot sâmbăta, tot pe două roţi: Asociaţia Motocicliştilor a organizat un miting, prin care şi-au exprimat nemulţumirea legată de neatenţia automobiliştilor din trafic.
În paralel cu protestul din Piaţa Constituţiei, în principalele oraşe ale ţării s-au organizate manifestaţii similare. Tot la civilizaţie, educaţie şi bun simţ ajungem: adică nicăieri.
Revine şi scandalul de la Plaza Mall. Potrivit imaginilor prezentate de ziarul Gardianul ieri, şeful clanului Preda, Eugen Preda, a fost ţinut de către poliţişti şi bătut în Plaza Mall. Propun ca data viitoare când mai năvăleşte cu sabia, să fie întâmpinat cu flori.
Nu ştiu de unde pasiunea aceasta de a face din golani eroi şi din borfaşi victime…
Premiul la extragerea Loto 6/49, în valoare de peste 8,8 milioane de euro, nu a fost câştigat nici ieri, futui! Şi mă bazam pe banii aceştia, vroiam să-mi cumpăr o casă-n Vrancea şi să deschid o fermă de porci!
Citeam undeva că pirateria în România depăşeşte 90%. În condiţiile crizei, dar şi a „tradiţiei”, cifra nu mă miră. „Moca” e mottoul întipărit în mintea multora. Pe de o parte nu avem tradiţia cumpărării materialelor originale – multă vreme ne având acces la aşa ceva – pe de altă parte internetul şi posibilitatea descărcării ilegale s-a răspândit rapid în lumea întreagă. Dacă industria cinematografică suferă simţitor de pe urma acestui fenomen, în industria muzicală lucrurile merg (încă) ceva mai bine: artiştii s-au pus pe cântat, se fac banii – mulţi, puţini, câţi sunt de la caz la caz – din cântări. Şi aici avem o problemă: lumea s-a cam obişnuit cu cântările „câmpeneşti” şi corporatiste, adică evenimente gratuite cu mici şi bere, plus mulţi încă mai mizează pe strecuratul la concerte gratis… dar asta e deja o altă poveste!
Mereu am dat bani pe muzică. Mi-am cumpărat CD-uri originale, mi-am cumpărat bilete la concerte. Nu îmi permit să-mi cumpăr tot ce-mi doresc, dar produsele artiştilor favoriţi le cumpăr şi materialele artiştilor autohtoni care-mi plac, le cumpăr şi nu le copiez. Ştiu, sunt cam idiot. Ha ha ha! PM3-urile omoară vedetele de MTV … ha ha ha! 😛 Cred că în câţiva ani prefabricatele, „vedetele” de duzină create artificial o să dispară şi asta, sincer, mă bucură. Cei care nu sunt capabili să cânte live, n-au nici public adevărat şi eventual doar câte un „şlagăr” de o vară, nu vor rezista. Sper. 😛
Faptul că România a fost inclusă în programul turneelor se datorează în primul rând acestui fenomen de piraterie. Dacă banii ies din concerte – inclusiv tricourile, accesoriile şi CD-urile care se mai vând la astfel de evenimente – trupele care trec prin zonă nu ratează ocazia să ne onoreze şi pe noi cu un spectacol. Chiar dacă nu au mare lucru de câştigat, nici n-au nimic de pierdut.
Acum privind agenda din vara asta, constat că ai nevoie de un portofel gros şi mult timp liber să vezi tot ce ar fi de văzut. Încă suntem o piaţă de mâna a doua (sau a treia?), devin „tradiţionale” spectacolele de luni seara, concertele de joi, etc, ha ha ha! Nu am găsit încă formula portofelului burduşit cu bancnote şi de a avea şi mult-mult timp liber, dar nimeni nu este perfect! Momentan am un portofel subţire şi timp de bătut câmpii… ha ha ha!
Sunt totuşi câteva evenimente ce ar fi păcat să le ratăm. Nine Inch Nails sunt unii din artiştii sold-out permanent dincolo de ocean şi vin relativ rar în Europa (chiar dacă acum doi ani au mai făcut un mini-turneu), Kraftwerk sunt mai mult decât o legendă, Madonna sau Depeche Mode reprezintă vârfuri din mainstream şi prezenţa unor artişti ca Placebo, Moby, Motorhead, The Prodigy, Limp Bizkit sau Manowar sunt evenimente aşteptate de mii de fani…
Şi dacă tot am amintit de Fred Durst: „dacă cineva chiar cunoaşte secretul, combinaţia pentru această viaţă şi unde este el păstrat”…să mă anunţe şi pe mine.
Pe 26 aprilie la Hala, în Bucureşti vin NAZARETH. Preţul biletului este de 90 RON. Nazareth sunt una din formaţiile importante ale Rock-ului, dacă tot a fost ţeapă AC/DC şi Guns’N’Roses, aceşti veterani merită respect şi ca o mică observaţie:trupa lui Axl Rose fără ei n-ar fi existat.
afişul unui vis de-o seară...
La Sala Palatului, miercuri, 29 aprilie de la ora 20:00, avem concertul trupei ANATHEMA reunită în formula completă .În deschidere vor cânta Celelalte Cuvinte iar preţul biletelor este de 60, 80, 100 şi 120 RON.
La doar o zi distanţă, pe 30 aprilie, la The Silver Church, tot în Bucureşti, cântă legenda Thrash Metal Germană DESTRUCTION. Preţul biletului este între 66 şi 100 RON.
În perioda 15-17 mai se desfăşoara Festivalul Dark River Rock Fest ajuns la cea de-a treia ediţie. Evenimentul va avea la Valea Întunecată (lângă Sf.Gheorghe). Încă nu s-au anunţat participanţii…
Pe 16 mai în Parcul Izvor, dacă ne permite şi dom’ Vanghelie, avem DEPECHE MODE în cadrul turneului mondial „Tour of the Universe 2009″. Biletele pentru Gazon A s-au epuizat, zona din faţa scenei fiind sold-out.
Joi, 21 mai la ora 21:00 în Club Control din Bucureşti concertează THE LEGENDARY PINK DOTS. O legendă pentru…cunoscători.
Vineri, 12 iunie, trupa Germană KRAFTWERK, pionerii muzicii electronice vin la Bucureşti pentru un spectacol la Sala Palatului. Biletele, în funcţie de categorie, costă 100, 150, 220, 300 şi 500 RON.
Pe data de 17 iunie, la Arenele Romane, revin după doi ani, conglomeratul multi-etnic şi polifonic: GOGOL BORDELLO. Preţul biletelor este de 75, 100, respectiv 125 RON.
PLACEBO concertează la Bucureşti pe 21 iunie la Romexpo, în cadrul turneului de promovare al viitorului lor album, pe care îl vor lansa in 2009.
28 iunie este o dată cu probleme la Arenele Romane. Şi situl oficial al celor de la QUEENSRYCHE, şi situl oficial LIMP BIZKIT anunţă spectacol. Queensryche îşi promovează doar la un an de la concertul anterior, noul album „American Soldier” iar gaşca lui Fred Durst (Wes Borland, Sam Rivers, John Otto şi DJ Lethal) sunt în turneul „Unicorns N`Rainbows Tour 2009”. Ştiu că Limp Bizkit naşte discuţii aprinse şi multe controverse, dar mie îmi plac. Cred că se prefigurează iar un mini-scandal la minunaţii noştrii organizatori… după “gluma” AC/DC nimic nu ne mai poate surprinde.
2 iulie la Bestfest avem în aceeaşi seară MOTORHEAD şi MOBY iar pe data de 5 la Bestfest Aftershock MANOWAR.
Hardcore nu este un termen folosit exclusiv în pornografie. Greii din Brooklyn, BIOHAZARD şi Comeback Kid vor cânta la a II-a ediţie My Metal Festival în perioada 10-11 iulie la Arenele Romane.
„I question not me, it only happens to others
I cant deny reality as lite gets smothered
If the lines can be read between
Maybe you can tell me then what it all means
Cause he who paints the big picture runs the whole scene
Locked down, I gotta get it out
Impending doom, a cloud above my head
Why me ? my faith has been devout
Blasphemous ? am I better off dead ?
Punishment, for all my sins
A burning thought inside my mind
Has me full of pity for all of human kind
As we move forth, we fall further behind
Fear of death, will my life go on ?
Controlled fate ? on the corner rolling dice
Punishment, but Ive done nothing wrong
In my eyes, who really pays the price
My lament, for the human race
Guilty, punishment for all my sins
Dread the day that brings the truth
Punishment for what Ive done
Sentence me for all my sins
Bound in fear for what Ive got
Though not much it seems a lot
Life is death and no one wins
Bustin my ass, another day another dollar, as I kneel down and i
Confess to the father that Im suffering a burning question of
The truth, whether or not to pull the trigger or to jump right
Off the roof, cause I did things normal and just like all my friends
But now Im positive and life it all ends
Punishment, for all my sins, I repent
In reality, we all must face the fact that the majority
Of the people are out there smoking crack, getting doped up,
Shooting that shit into their veins, the question must be asked if
We have any brains left, or right or wrong in this song,
A question we all ask and must answer before long, cause no one
Is safe in this world, whats the deal, the sentence is death and to
What court do I appeal ?
Punishment, for all my sins, I repent
Punishment!”
17-19 Iulie la Sibiu avem ARTMANIA 2009. Preţul biletelor este de: 90, 110, 160, 180 ROn şi vor evolua: NIGHTWISH, OPETH, MY DYING BRIDE şi TRISTANIA.
În perioada 23-26 iulie cap de afiş la Peninsula (Felsziget), Târgu Mureş, anul acesta, sunt THE PRODIGY şi NINE INCH NAILS. Dacă The Prodigy au mai fost în România, Nine Inch Nails este un eveniment şi având în vedere show-urile lor, o să fie un spectacol cu siguranţă incendiar!
În perioada 20-23 august, la Feteşti se desfăşoară Rock City Open Air Festival. Preţul biletului este de 270 RON la presale şi 400 RON la intrare. O listă impresionantă de artişti, din care merită evidenţiaţi IMMORTAL (Norvegia), MAYHEM (Norvegia), LAKE OF TEARS (Suedia), PRIMAL FEAR (Germania), SINNER (Germania), dar şi foştii vocali de la IRON MAIDEN, veteranul PAUL DI ANNO şi înlocuitorul temporal al lui Bruce Dickinson, BLAZE BAILEY.
Lista celorlalţi participanţi: Agathodaimon (Germania), Amon Amarth (Suedia), Ancient Rites (Belgia), Betrayer (Romania), Blood Red Throne (Norvegia), Brainstorm (Germania), Bucovina (Romania), Cirith Gorgor (Olanda), Claymore (Bulgaria), Crossover (Grecia), Dawn Of Destiny (Germania), De Profundis (Marea Britanie), Dew-Scented (Germania), Eastern Front (Marea Britanie), Einherjer (Norvegia), Euphobia (Bulgaria), Ghamorean (Suedia), Hanzel Und Gretyl (SUA), Hollenthon (Austria), Infected Rain (Rep Moldova), Lacrimas Profundere (Germania), Macbeth (Italia), Moribund Oblivion (Turcia), Nothnegal (Insulele Maldive), Onslaught (Marea Britanie), Overgarven (Grecia), Sirenia (Norvegia), Stormlord (Italia), Symbolic (Bulgaria), The Cold Existence (Suedia), The Revenge Project (Bulgaria), Theatres Des Vampires (Italia), Trail Of Tears (Norvegia),Trooper (Romania) şi Vendetta (Germania).
Pe lângă aceste evenimente majore, cluburile sunt pline, underground-ul pulsează şi el cu încăpăţânare demnă de admiraţie. Bani să avem, distracţie este din belşug!
Ştirea anului, pentru mine cel puţin sunt headlinerii de la Peninsula (Felsziget), Târgu Mureş, anul acesta, în perioada 23-26 iulie: The Prodigy şi Nine Inch Nails. Nu-mi venea să cred, aşa că am dat fuga pe siturile oficiale ale formaţiilor: la The Prodigy deocamdată nimic, dar situl Nine Inch Nails confirmă! Holly shit!
Rockul Industrial este rezultatul fuziunii dintre muzica electronică şi paleta largă de tendinţe muzicale din zona Post Punk. Unii critici separă Rockul şi Metalul Industrial, eu cred că este doar o chestiune de expresie şi mai puţin relevantă în contextul efectiv muzical. Numele importante din perioada de pionierat sunt: Chrome, Killing Joke, The Swan şi Big Black urmate de Young Gods, Swamp Terrorist, Godflesh, KMFDM, Skinny Puppy, Ministry şi… Nine Inch Nails.
Michael Trent Reznor s-a născut la 17 mai 1965, în Mercer, Pennsylvania, (Statele Uninite). Cu toate că a absolvit facultatea de inginerie I.T., Reznor a studiat muzica – din copilărie pianul, apoi saxofon, tubă, etc – şi este un multi instrumentist. Prima s-a formaţie, încă din liceu, a fost Option 30, apoi s-a alăturat formaţiei The Innocent cu care au editat un singur album “Livin’ in the Street”, în 1986 s-a alăturat formaţiei Exotic Birds ca în final, din 1988 să pună bazele propriului său proiect: NINE INCH NAILS. Oficial, numele nu are nicio semnificaţie deosebită, neoficial…se vorbeşte despre degetele lui Freddy Kruger din Nightmare on Elm Street, despre cuiele cu care ar fi fost crucificat Isus sau despre dimensiunea optimă a penisului actorilor din filmele pentru adulţi. Reznor susţine că i-a plăcut abrevierea numelui cu al doilea “N” scris în oglindă, logo creat de Reznor în colaborare cu Gary Talpas şi inspirată de scrisul creat de Tibor Kalman pentru coperta discului “Remain in Light” al celor de la Talking Heads.
Dar să revin la poveste, în 1988 NIN cântă în deschiderea showurilor celor de la Skinny Puppy, Reznor fiind acompaniat de diverşi instrumentişti “de ocazie” şi oferind un spectacol care nu rare ori sfârşea prin distrugerea instrumentelor. În acelaşi an Reznor se angajează ca asistent la studioul Right Track (ulterior transformat în Midtown Recording) unde şi imprimă un prim demo de unul singur după modelul lui Prince, cântând la toate instrumentele. Din acele imprimări în 1994 a apărut un disc neoficial ce conţine nouă piese, “The Purest Feeling” . Aceste înregistrări au o amprentă pregnantă de New Wave şi este sesizabilă influenţa lui Gary Numan asupra lui Reznor, dar important este că prin acest demo Reznor obţine un contract ferm de la casa de discuri TVT Records şi astfel în 1989 apare şi primul single “Down in It” urmat de album de debut “Pretty Hate Machine”. Norocul este de partea învingătorilor, MTV-ul îndrăgeşte şi difuzează clipul şi astfel trupa ajunge din underground relativ rapid în focusul unui public mult mai larg. Albumul conţine în mare parte piesele imprimate anterior pentru demouri, dar sunetul New Wave este şters aproape complet şi înlocuit cu o interpretare mult mai zgomotoasă şi tensionată.
Poate ar fi locul şi momentul să amintesc că între două albume proaspete Reznor ne-a obişnuit cu câte un disc “remix”, remixuri ce de cele mai multe ori sunt reinterpretări extrem de diferite ale pieselor de pe album şi de multe ori conţin şi piese inedite. Astfel în 1992 apare “Fixed”, în 1995 “Further Down the Spiral”, în 2000 “Things Falling Apart” şi în 2007 “Y34RZ3R0R3M1X3D”. La fel, singleurile dinaintea şi după lansarea albumelor mereu conţin piese exclusive sau variante inedite ale pieselor de pe albumele respective. Poate este una din caracteristicile esenţiale ale lui Reznor: mereu reuşeşte să surprindă şi să “iasă pe tarabă” cu altceva. Poate uneori este greu de urmărit evoluţia muzicii sale, dar cu siguranţă tot timpul este fascinant!
Anul 1992 aduce albumul numărul doi “Broken”. De dragul cârcotaşilor, aici poate putem sesiza o trecere de la Rock Industrial la Metal Industrial: chitarele devin mult mai grele şi apăsate ca prezenţă şi sunetul este mai distorsionat, dar mult mai puţin sintetic. Discul include şi un autentic imn furios: „Wish”.
“The Downward Spiral” din 1994, multă vreme am crezut că este şi rămâne capodopera de nedepăşit a formaţie. De la piese aerisite până la adevărate maşini de tocat, albumul conţine o gamă largă de sonorităţi şi aşează vocea lui Reznor într-o ambianţă mecanică dar pulsantă, sintetică dar extrem de vie, dând o nouă definiţie Industrialului şi impunând un standard greu de egalat. Discul porneşte cu sunetele răstignirii lui Isus şi cu violenta “Mr. Self Destruct” iar finalul discului ascunde “şlagărul durerii” “Hurt”, compusă de Reznor şi împrumutată (şi) de Johnny Cash, ci nu invers. Între cele două extreme Reznor explorează şi expune căutările unui suflet chinuit şi biciuit de întrebări existenţiale şi personale, foarte intime. Versurile au o importanţă deosebită în toată construcţia NIN şi ar merita o amplă analiză separată. De la acide formulări ce amintesc de Nietzsche cum ar fi “Your God is dead/ and no one’s care/ if there is a Hell/ I’ll see you there” până la “I focus on the pain/ The only thing that’s real/ The needle tears a hole/ The old familiar sting/ Try to kill it all away/ But I remember everything…” Durere, droguri şi un Dumnezeu pierdut, pus la zid şi renegat.
Îmi place că Reznor nu încearcă să se facă simpatic şi nu cerşeşte milă: el este furios şi prin distrugere şi autodistrugere caută calea spre împăcare şi reconstrucţie. Nu a ales nici calea bătută, nici drumul uşor, dar a avut răbdarea şi talentul să-şi exprime trăirile în mod original şi să nu ţină cont de tendinţe, ci de propriul său spirit. Într-o Americă albă şi făţarnic creştină, e greu să te menţii în mainstreem cu un asemenea produs, dar lui Reznor i-a reuşit şi acest lucru. Din nefericire artişti autentici ca Reznor sunt foarte puţini. Sau cei care sunt, de obicei rămân agăţaţi undeva la marginea undergroundului. Nu e de mirare că Reznor s-a implicat în producerea ucenicului său rebel Marilyn Manson, dar a câştigat şi admiraţia unui alt mare artist, David Bowie (naşul fiului meu ha, ha, ha ), rezultatul fiind “I’m Afraid of Americans”.
1999 aduce albumul dublu “The Fragile” şi 23 de piese una şi una. La vremea respectivă, prietenul meu de la Metal Hammer-ul din Ungaria, Uzseka Norbert a scris despre album şi l-a notat cu 9 menţionând că l-a ascultat o singură dată şi cu siguranţă peste 2-3 săptămâni v-a regreta profund nota acordată. Ne-am întâlnit după câteva luni şi nu ne ajungeau berile să ne povestim reciproc fascinaţia trăită la re-ascultările discului. Poate ar fi bine să vă spun că NIN în căşti performante este o experienţă unică. “The Fragile” este o adevărată operă complexă, o călătorie simfonică deosebită, construită pe straturi subtile de sunete şi trăiri, oscilează cu naturaleţe între explozii sonore agresive şi interiorizări rafinate ca “La Mer” cu trimitere evidentă la Debussy. Indiscutabil nu este un disc cu care să te împrieteneşti din prima, dar dacă ai răbdarea să o faci, dragostea va fi profundă şi definitivă. Este un album greu de egalat, cum nici Pink Floyd nu o să mai facă vreodată un “The Wall”, nici Reznor nu cred că o să poată împletii încă un asemenea disc şi din fericire nici nu încearcă.
După 6 ani de aşteptare presărate cu remixuri şi un live deosebit, “And All That Could Have Been” (2002), 2005 aduce “With Teeth” şi 13 piese proaspete. Este un album în care Reznor ne povesteşte mai mult despre el şi trăirile sale într-un mod “obiectiv” şi cu cinismul cu care s-a consacrat. Piesa “Every day is exactly the same” m-a urmărit şi obsedat pentru multă vreme. Şi o mai face…
” I believe I can see the future
Cause I repeat the same routine
I think I used to have a purpose
But then again
That might have been a dream
I think I used to have a voice
Now I never make a sound
I just do what I’ve been told
I really don’t want them to come around
Oh, no
[Chorus:]
Every day is exactly the same
Every day is exactly the same
There is no love here and there is no pain
Every day is exactly the same
I can feel their eyes are watching
In case I lose myself again
Sometimes I think I’m happy here
Sometimes, yet I still pretend
I can’t remember how this got started
But I can tell you exactly how it will end
I’m writing on a little piece of paper
I’m hoping someday you might find
Well I’ll hide it behind something
They won’t look behind
I’m still inside here
A little bit comes bleeding through
I wish this could have been any other way
But I just don’t know, I don’t know what else I can do”
Multă lume a fost uşor dezamăgită de acest disc, eu îl ador. Vârsta…ha ha ha! 😛 Uneori simt şi trăiesc acelaşi rahat cu Reznor sau unul asemănător… 🙂
2007 aduce în mod neaşteptat de repede un nou album complet “Year Zero”. Nici acum nu ştiu dacă m-am împrietenit cu acest disc sau nu. Îmi place, nu este vorba despre asta, nu pot să-i reproşez absolut nimic domnului Reznor, totuşi am un sentiment ciudat că s-a grăbit puţin. Ulterior cred că am găsit şi motivul sau explicaţia: avea datorie contractuală cu casa de discuri pentru încă un album şi a vrut să scape cât mai repede. Ha ha ha. Nu pot însă să nu observ o reaşezare a sunetului, întoarcerea la rădăcinile primitive, dar într-o prezentare autentică şi re-evaluată. Mă repet eu şi vă spun că în mod miraculos Reznor şi când se repetă, nu se repetă. Ha ha ha! 😛
“Shame on us
doomed from the start
may god have mercy
on our dirty little hearts
shame on us
for all we have done
and all we ever were
just zeros and ones”
Era digitală: (prea multe!) zerouri şi unu… Lasăr, frate!
Scăpat de povara oricărui contract cu vreo casă de discuri, în 2008 apare cel mai “ciudat” produs NIN, CD-urile ce conţin muzică instrumentală adunate sub titlul “Ghost I-IV”, material ce putea fi descărcat gratuit de pe situl oficial, dara apărut şi în format tradiţional. . Absenţa vocii face discul mai greu de mestecat cu urechile, dar dacă închizi ochii îţi poţi imagina un film… Sincer, nici nu am apucat să diger bine materialul, că Reznor şi compania au livrat şi produsul următor: “The Slip” , material ce poate fi descărcat tot gratuit de pe situl oficial al formaţiei după o scurtă şi simplă formalitate de înregistrare.
Este un album colorat, greu de digerat, mai viu, se înscrie pe linia trasată de “With Teeth” şi „Year Zero”, combină mult sunetele electronice cu uşoară amprentă retro cu interpretarea live a formaţiei.
Una peste alta, dacă este ceva ce merită văzut şi ascultat, este un concert Nine Inch Nails. 🙂
Acum o săptămână m-a anunţat Alin: au scos Queensrÿche album nou. Şi pe mine m-a luat prin surprindere evenimentul şi am dat repede iama pe internet să văd despre ce este vorba.
Şi încă o surpriză: după concertul din vara trecută de la Arenele Romane, pe 28 iunie, trupa revine din nou la Bucureşti tot la Arene, dată confirmată şi de site-ul oficial al formaţiei! (De când cu ţeapa AC/DC, verificatul pe site-ul oficial, a devenit obligatoriu! 😛 )
Spre surprinderea mea plouă cu materiale Heavy Metal ale veteranilor: Yngwie Malmsteen, Saxon sau mai tinerii Black Label Society şi Hammerfall sunt doar câteva din numele care s-au prezentat cu albume noi.
Bun, dar să rămânem deocamdată la Queensrÿche şi s-o luăm de la începuturi. Trupa a fost înfiinţată în 1981 la Bellevue, Washington (o suburbie al Seattle-ului) de chitaristul Michael Wilton şi bateristul Scott Rockenfield sub titulatura The Mob după o perioadă de rodare într-o formaţie care cânta prelucrări Cross + Fire. Lor li s-a alăturat chitaristul Chris DeGarmo şi basistul Eddie Jackson. Neavând vocal, au apelat la serviciile lui Geoff Tate, la aceea vreme membru al formaţiei Babylon. În această formulă este imprimat un demo ce conţinea patru piese şi trimis la casele de discuri însă fără nici un succes. Trupa Babylon se destramă, dar Tate care nu dorea să cânte Heavy Metal se alătură formaţiei Myth. Restul formaţiei decide schimbarea numelui din The Mob în Queensrÿche după titlul primei piese de pe demo, „Queen of the Reich” şi în urma unei recenzii extrem de pozitive din prestigioasa revistă Kerrang! scot demoul în formă de E:P. pe cheltuială proprie în 1983. În final primesc şi mult doritul contract de disc de la E.M.I. şi reuşesc să-l convingă şi pe Tate să se alăture grupului. Read more Queensrÿche şi eşecul soldatului American ›
Conform site-ului Ecomagazin „peste 4.000 de organizaţii neguvernamentale şi 700 de milioane de oameni din 170 de ţări sunt implicaţi în acţiuni de protejare a resurselor naturale ale planetei.”
„Ziua Pământului” a fost sărbătorită pe 22 aprilie, prin diverse acţiuni ecologice. A fost şi „Ora Pământului” pe 28 Martie 2009 intre 20:30-21:30, acţiune în care toţi am fost invitaţi să stingem lumina pentru o oră. Greenpeace a lansat miercuri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Pământului, un nou videoclip impresionant despre suferinţele planetei Terra şi despre cum am putea să o salvăm şi să ne salvăm şi pe noi, implicit.
Greenpeace are nevoie de trei milioane de oameni ca să devină activişti climatici. “Este un număr mare întrucât Pământul are nevoie de acţiuni imense anul acesta”, spune asociaţia într-un comunicat.
Mereu în urma diferitelor discuţii pe diferite subiecte aici pe blog sau aiurea-n tramvai finalul inevitabil a fost acelaşi: ce putem face?
De multe ori habar n-am sau soluţiile mele pe de o parte sunt prea radicale, pe de altă parte inevitabil „a face” ceva implică acţiune iar din toată experienţa mea, a acţiona nu a fost, nu este şi nici nu cred că o să fie nici în viitor ceva caracteristic nouă. Şi am spus nouă fiindcă nu intenţionez să mă exclud.
Pesimism?Citez din blogul unei prietene: „Cercetători din întreaga lume prevăd un viitor sumbru pentru omenire mai curând decât bănuiam.
Studii recente au arătat că până în 2100 nivelul oceanului planetar va creşte cu până la 1 metru, deşi acum doi ani, ONU anunţa o creştere maximă de 59 cm. Această descoperire aduce estimări alarmante cu privire la efectele resimţite atât de oameni cât şi de natură.
Anual, nivelul apelor creşte cu până la 3 milimetri, ceea ce reprezintă dublul faţă de media secolului 20. Numai Groenlanda pierde între 200- 300 kilometri cub de gheaţă în fiecare an, fapt ce contribuie la creşterea nivelului apelor cu peste 1 milimetru.
Statele şi porţiunile de uscat cu altitudine mică ar putea vedea cum o mare suprafaţă din ele este acoperită de ape. Insule precum Maldive ar putea dispărea complet. Astfel, omenirea ar putea fi martora unor migratii în masă, deoarece toate zonele de coastă vor fi inundate. 600 milioane de oameni vor fi afectaţi şi peste o treime din speciile de plante şi animale ar putea dispărea.
În faţa unor asemenea probleme, marile puteri ale lumii ar putea intra în conflict pentru resursele necesare existenţei. Creşterea temperaturii, din cauza efectului de seră, ar putea aduce apariţia unor boli tropicale, cum e malaria. Specialiştii spun că mai exista şanse de 50 % ca până în 2050 să reducem efectul de seră prin scăderea emisiilor poluante cu 3%, şi astfel să prevenim o parte din dezastrele iminente.”
Din punctul meu de vedere 50% şanse înseamnă şanse zero.
Vorbim despre sărbătorile religioase, vorbim despre manifestările ecologice, cred că în toate este prea mult artificiu, formalism excesiv şi mult prea puţini oameni mai au credinţă, prea puţini oameni sunt dispuşi să facă ceva efectiv dincolo de declaraţiile pompoase, de datul din cap, de a subscrie la anumite idei fiindcă este „trandy”, e la modă, dă bine…
Dovadă stau mormanele de gunoi din colţul blocului, din pădurile devenite loc de pelerinaj pentru grătarele de week-end, trotuarul pe care călcăm şi unde ne golim buzunarele cu nonşalanţă.
Ajungem mereu la aceleaşi discuţii: educaţie, bun simţ… eventual conştiinţă.
s-au făcut locuri de parcare...dar...tot zona verde e de bază!
„Perturbarea factorilor de mediu într-o manieră drastică are efect direct asupra evoluţiei fiinţelor vii, iniţial asupra capacităţii acestora de adaptare şi ulterior asupra capacităţii de supravieţuire, putând constitui, în cazuri extreme, factori de eliminare a anumitor specii din reţelele trofice cu consecinţe drastice asupra evoluţiei biodiversităţii la nivel local şi cu impact la nivel general”, susţine Ministerul Mediului în ghidul său.
Natura rezistă şi se împotriveşte în binele nostru agresiunilor la care o supunem conştient sau inconştient zi de zi. Dar nu ştiu cât o să mai reziste… Hai să mai dăm puţin din umeri.
Ce înseamnă comercial? Am mai vorbit despre asta, în opinia mea totul este comercial. Şi cea mai extremă formă de muzică – să zicem Grindcore, Noise sau Death Metal – este comercială atâta timp cât există cerinţă pentru ea, sunt consumatori. Mulţi cred că doar muzica Pop, adică muzica populară consumată de mase mari, este comercială, dar adevărul este că se fabrică – şi contra-fabrică – şi muzică Rock. Să ne amintim de „bum-ul” Grunge şi câte copii de Nirvana sau Pearl Jam au apărut, să privim spre aşa zisul curent Emo, care nu este altceva decât o schemă de marketing, un ambalaj pentru a da o identitate (falsă) unei noi generaţii şi a vinde un produs reîncălzit. Dar aşa s-a întâmplat şi cu Punk-ul şi cu orice unde cineva influent a mirosit şi cea mai mică urmă de profit. Nu cred nici în ideea că cineva se apucă să „facă” muzică doar pentru sine şi nu vrea să împartă produsul cu cineva… Acum dacă acest produs îşi găseşte drumul, rezonanţa în 10 oameni, 100 sau 1 milion depinde de mulţi-mulţi factori.
Noul meu proiect se numeşte HOTRIDERS ON ICE şi sper ca albumul „Seeds And Stains” să fie gata în următoarele luni. Când anterioara mea formaţie, NATION’S SLUM a naufragiat după o carieră frumuşică în 1998, efectiv n-am mai găsit oameni cu care să încerc să construiesc sau să reconstruiesc ceva. Am traversat şi atunci – ca şi acum – o perioadă mai dificilă, dar am avut câţiva prieteni adevăraţi care au fost lângă mine. Datorită lor – Marius şi Cipango – m-am apropiat de computer şi de muzica digitală. Am fost şi voi rămâne un fan Nine Inch Nails, cum din copilărie ascult şi Kraftwerk, adică eram familiarizat cu sunetul electronic, dar una e să asculţi, alta e să produci. Nu odată am auzit opinia că astfel de produse sunt „fără suflet”, sunt pur sintetice sau simple coloane sonore. Cred că cei care spun asta, nu ştiu despre ce vorbesc.
E la fel ca şi cum ai spune despre Hendrix că a fost un zero barat, a contat doar chitara Fender şi Marshall-ul pe lămpi forjat la maxim.
Habar n-am ce impact (comercial) o să aibă HOTRIDERS ON ICE, n-am făcut nici un calcul şiret anterior să mă apuc de el. Cum nici cu PANSAMENT n-am făcut în beciul lui Ernst în 1988 şi am cântat pur şi simplu. Muzica nu este chirurgie, este energie.
Găsiţi video-clipul promoţional pe YouTube şi pe MySpace am încărcat pentru descărcare cinci piese. Nu cred că voi avea un milion de accesări nici de data aceasta, da’ nici nu consider că aş fi în concurs pentru ceva. 🙂
Ce să spun despre propriul meu rahat altceva decât, e tare! Ha ha ha! 😛
Nu o să vedeţi clipul pe MTV, nici înainte şi după ştiri cum am văzut că se promovează mai nou anumite produse, nu ştiu cât o să reziste şi pe YouTube şi piesa probabil nu o să fie difuzată la radio. Dar toate acestea nu au nicio relevanţă.
Vorba Unui Şoricel: „oricum o dai, viaţa omului e încă mai largă decât politica sau religia!”
În rest, totul este „normal”: leul cade simţitor, criza ca criza (ha ha ha!), dar s-au vândut şi anul acesta 150 de milioane de ouă şi 60 milioane litri de vin, conducerea bisericii ortodoxe a descoperit adevărata şi falsa lumină a învierii adusă de la Ierusalim, sărăcia împinge o femeie să-ţi vândă copii, ea o să ajungă-n puşcărie, dar sistemul ineficient dis-funcţionează în continuare, Becali a fost eliberat, oamenii lui nu şi…Vanghelie dă dovadă de faptul că nici „almanahele” nu le-a citit: „Cine-i Depeche Mode?! Ăştia care vin la concert nici nu ies la vot…” 😛
Ne îngropăm întunericul… ne ascundem de noi înşine, nu ne acceptăm, dar vrem iertare, ne dorim iubire. Revelaţia că nu există salvare şi că drumul către lumină trece mereu prin întuneric, frica de a nu ajunge afară doar prin traversarea hăului din noi. Uşurinţa cu care aruncăm cuvinte sau pietre şi pretindem mângâiere şi înţelegere. Decupăm convenientul şi-l tălmăcim preferenţial după necesitatea situaţiei. Plecăm capul, dar ni se cuvine tot… S-a pierdut Dumnezeu în translaţie… sau noi în detaliile în care se ascunde dracul?
Dacă Isus a murit pentru păcatele noastre, nouă ce ne-a mai rămas de făcut? Păcătuim liniştiţi… se drege cu o spovedanie, Isus ne aşteaptă-n rai cu braţele deschise?
Trebuie să alegem între carne şi spirit sau le putem avea pe amândouă? Tradiţie sau… Twitter? Ha ha ha! 😛 Între trecut şi viitor, între om şi Dumnezeu, ce ne facem fiecare din noi , în prezent, când rămânem singuri şi stingem lumina?
Paştele este o sărbătoare religioasă ce se regăseşte atât în creştinism cât şi în iudaism, dar unele obiceiuri de Paşti se regăsesc şi în antichitatea anterioară religiilor biblice.
Pesah (Paştele evreiesc) este o sărbătoare religioasă celebrată de evrei în amintirea eliberării din robia egipteană şi ieşirii lor din Egipt (Exodul), sub conducerea lui Moise.
Paştele evreiesc este o sărbătoare anuală fixă din calendarul iudaic, care începe în ziua de 14 Nisan. Spre deosebire de Paştele creştin, care începe obligatoriu într-o duminică, data de început a Paştelui evreiesc poate pica în orice zi a săptămânii. Nisan este a şaptea lună a calendarului civil evreiesc. Calendarul religios ebraic nu coincide însă cu cel civil. În calendarul religios, Nisan, care durează de la luna nouă din martie până la luna nouă din aprilie, este prima lună a anului ecleziastic ebraic, conform poruncii divine:
”Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului.” (Exodul 12,2).
Conform tradiţiei ebraice, sărbătoarea Paştelui trebuie să cadă primăvara. Calendarul ebraic este însă un calendar lunar, de aceea luna Nisan ar trebui să înceapă cu 11 zile mai devreme în fiecare an solar. Pentru ca Nisan şi Paştele să cadă primăvara, şi nu în alt anotimp, se adaugă câte o lună suplimentară (numita Adar II) în anumiţi ani. Dintr-un ciclu de nouăsprezece ani, anii 3, 6, 8, 11, 14, 17 şi 19 au câte 13 luni lunare, în loc de 12 luni. Acest calendar stabil, folosit şi în prezent, a fost introdus în secolul al IV-lea, pentru a se asigura corelarea cu calendarul solar şi anotimpurile.
Pastele se celebrează timp de opt zile, în perioada 15-22 Nisan. Dintre acestea primele şi ultimele două zile impun respectarea strictă a regulilor religioase. Intrarea evreilor în Pesah este marcată printr-o masă rituală, Seder.
La creştini Paştele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale care comemorează evenimentul fundamental al creştinismului, Învierea lui Isus în a treia zi după răstignirea sa din Vinerea Mare.
Paştele sunt sărbători a căror dată este variabilă, pentru că nu corespunde unei date fixe din calendarul gregorian. După primul sinod de la Niceea din 325, s-a decis ca Paştile să fie sărbătorite duminica de după a 14-a zi din prima lună lunară din primăvară. Toate Bisericile creştine acceptă metoda de la Alexandria, care plasează echinocţiul din emisfera nordică pe 21 martie, cu o diferenţă de două zile, data lunii pline fiind determinată după ciclul metonic. O problemă care a apărut mai târziu este diferenţa de practică dintre Bisericile apusene şi răsăritene. Primele au adoptat calendarul gregorian pentru a calcula data Paştelor, iar ultimele calendarul iulian. A fost propusă o reformă pentru metodologia de calculare a datei Paştilor prin summitul de la Alep, (Siria), din 1997. Aceasta ar fi permis eliminarea diferenţelor de dată între bisericile occidentale şi orientale; reforma ar fi trebuit să intre în vigoare în 2001, dar a eşuat.
Indiferent de epocă sau gradul de civilizaţie, oamenii mereu au sărbătorit într-o formă sau alta „învierea”, începutul primăverii.
Cum am ajuns de la o sărbătoare menită să celebreze primăvara şi natura la împins preaslăvitul cărucior de cumpărături în supermarket, nici noi nu mai ştim. Traseul deturnării, denaturării este la fel de misterios ca şi calea Domnului.
În Săptămâna Mare ne-a interesat mai mult dacă „săracu’ Gigi” o să petreacă Paştele în arest sau liber. „Victorie pentru Gigi Becali în Vinerea Mare!” sau… „Vinerea mică a justiţiei române”? Gigi, şefu’, a fost eliberat, oamenii lui, fraierii, au rămas în arest. Familia regală a luat parte la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, preşedintele Traian Băsescu, soţia sa şi fiica cea mică, Elena, la Mănăstirea Humorului şi am văzut-o pe Elena Udrea, pe bicicletă, în ie şi cu traistă bucovineană.
Mii de credincioşi au participat la slujba de Înviere de la Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române din Bucureşti, milioane de români s-au călcat în picioare în hipermarketuri…
Nici politicienii, nici clericii nu privesc spre individ ci spre o turmă şi o tratează ca atare.
An de an se repetă aceeaşi poveste şi nu ne este ruşine să afirmăm că suntem buni, suntem miloşi, suntem creştini de nici nu mai ştim să calculăm câte mii de ani. După beţiile de azi noapte urmează ştirile cu intoxicaţiile alimentare, imaginile cu mormanele de gunoaie şi tone de plastic lăsate-n pădure sau la marginea drumului.
Pe cine interesează într-o zi ca cea de astăzi că mesajele spam emit în fiecare an o cantitate de dioxid de carbon la fel de mare cu cea eliberată în atmosferă de 3,1 milioane de automobile sau faptul că o persoană se sinucide la fiecare 40 de secunde?
Şi totuşi… creştini sau nu, măcar să ne amintim că suntem oameni, facem parte dintr-un ecosistem fragil pe care-l dezechilibrăm cu bună ştire şi lumina pe care am luat-o e bine să o economisim şi s-o împărţim…
Acum hai fuga, se ard micii pe grătar, se încălzeşte berea la… plastic.
N-am să fiu mai bun nici de Paşte, nici de Crăciun… Vă doresc Sărbători Fericite! În fiecare zi… 🙂
Mi-a intrat în cap o chestie: mirosul cozonacilor la televizor. Nu are nici o noimă, dar ce are sens? Mă tot gândeam zilele acestea la iconografie. „Icoana este fereastra către cer” a spus Sfântul Ioan Damaschin. Priveam ieri cerul, acel apus de soare şi nu era o icoană, era vie, vibra şi parcă acel cer m-a mângâiat. Nu, nu iau substanţe niciodată. Oraşul te face să o iei razna oricum… Evadez cum şi unde poţi într-o lume… o lume nu neapărat sacră, dar magică. Iluzia unui nou răsărit, a unei noi zile, a… învierii.
Mă gândeam la toate tablourile pe care le-am văzut legate de Isus şi tematica Paştelui. Toate prezintă suferinţa şi moartea. Vă amintiţi de o imagine cu învierea lui Isus? Sunt eu defect, dar am imaginea cuielor, a sângelui, a crucii, a lacrimilor… Se perindă imagini stridente sau sumbre, violente, văd durere şi moarte. Există ceva ce ne leagă de macabru şi de senzaţional… Lumina din neon.
Încercăm să îngropăm întunericul din noi în loc să-l scoatem la lumină…
Şi totuşi liliacul are parfum şi la oraş.
Şi cineva mereu o să ne întindă o mână invizibilă… Chiar dacă liliacul nu are parfum prin monitor… 🙂
Cum se întâmplă mereu în preajma sărbătorilor, am revăzut toate filmele despre ci nu cu Isus, Moise, Apostolii, Fecioara Maria şi Maria Magdalena, am văzut o serie de documentare despre secretele, misterele şi enigmele creştinismului, adică acelaşi clişee gen fetiţele-n roz, băieţeii în albastru cu care an de an suntem bombardaţi şi ne auto pedepsim în ideea că „aşa e bine”, „aşa trebuie”, „aşa se face”. Nu ne place mielul, da’ Paşte fără friptură de miel?
miel sau... ce a mai rămas din el...
Ei, ieri seară avem poftă de puţină caterincă, de ceva cancan, de un orice absolut nedefinit, de acel ceva care poate este chiar enigmaticul Dumnezeu sau cel puţin este la fel de intangibil şi de nedefinit.
Tolănit pe canapea, cu un deget până la cot scobindu-mă în nas şi în mâna cealaltă cu telecomanda, butonam în disperare să găsesc acel ceva sau să mă regăsesc în ceva. Pe OTV nicio şansă: se discuta la modul tehnico-ştinţific despre cutremur, adică nu era nici un lunatic, nicio vrăjitoare ci chiar doi domni respectabili de la Institutul Seismologic, pe Realitatea era fostul şi actualul ministru de finanţe şi se certau pe marginea bugetului şi deficitului iar eu cum am numai deficit şi nici urmă de buget, eram uşor depăşit de discuţie… aşa că mi-am încercat norocul pe Antena 3. Sinteza Zilei lu’ Gâdea, dacă ai baftă de Vali Stan şi ceva „audio failuri” bate orice Divertis Mall. N-a fost să fie: în studio era Gâdea cu Mircea Diaconu, Tudor Chirilă, Mircea Radu şi unicul potenţial salvator de situaţii tragi-comice: Mircea Badea. Şi mai mare mi-a fost dezamăgirea când am constatat că vorbeau despre Dumnezeu. La draq, ca să nu zic la naiba! Mi-a plăcut Mircea Diaconu care a vorbit foarte firesc şi interiorizat despre credinţă, m-a surprins Tudor Chirilă care a vorbit uşor expansiv despre Isus, Mircea Radu a confirmat: este un prostănac şi Mircea Badea la început părea stânjenit de sacou, subiect şi situaţie/discuţie, da’ şi-a intrat în rol şi a spus exact ce se aştepta de la el să spună. Constat constant confuzia unor oameni între Dumnezeu şi Isus, dar depăşesc acest aspect. Tudor Chirilă şi-a lansat şi noul videoclip cum anunţa şi pe blog şi mi-a plăcut o frază de acolo: „Sunt Tudor Chirilă şi încerc să fac lucruri frumoase.” N-am fost fan Vama Veche, nici Trupa Veche şi nici trupa Vama nu mă dau pe spate, nici piesa aceasta „Dumnezeu nu apare la ştiri” nu m-a convins, dar ideea îmi este simpatică…
Cine e, unde este şi cum arată Dumnezeu? La ştiri nu e, dacă merg pe mâna lui Tudor. Să rămân în zona profană a muzicii, mie îmi place o formaţie obscură, The The şi Matt Johnson spune într-o piesă:
„But if you think that Jesus Christ is coming
Honey you’ve got another thing coming
If he ever finds out who’s hi-jacked his name
He’ll cut out his heart and turn in his grave
Islam is rising
The Christians mobilising
The world is on its elbows and knees
It’s forgotten the message and worships the creeds
If the real Jesus Christ were to stand up today
He’d be gunned down cold by the C.I.A.
Oh, the lights that now burn brightest behind stained glass
Will cast the darkest shadows upon the human heart
But God didn’t build himself that throne
God doesn’t live in Israel or Rome
God doesn’t belong to the yankee dollar
God doesn’t plant the bombs for Hezbollah
God doesn’t even go to church
And God won’t send us down to Allah to burn
No, God will remind us what we already know
That the human race is about to reap what it’s sown”
(Armageddon days are here again)
Adică ce mi-am amintit este că „Dumnezeu nu merge la biserică”. E uşor usturătoare şi partea cu „dacă adevăratul Isus s-ar ridica astăzi ar fi împuşcat cu sânge rece de C.I.A.” dar asta deja este o altă poveste…
La ştiri nu, la biserică nu, atunci unde?
unde este Dumnezeu? (1)unde este Dumnezeu? (2)
Unde este Dumnezeu când se petrec tragedii? Când moare un copilaş de câteva luni de o boală incurabilă, când vine un tsuami, un cutremur devastator sau se petrece o catastrofă aviatică? Există Dumnezeu? Cu tot scepticismul meu, zic că totuşi există şi Dumnezeu este peste tot. Nu ştiu de unde au unii ideea că Dumnezeu este numai bun şi numai frumos… Eu din tot ce am citit, n-am dedus aşa ceva şi nu mi s-a indus de nicăieri ideea aceasta. Şi fiind catolic, e drept, ne-practicant de mult prea multă vreme, totuşi mi-am dat toate „examenele” la şcoala de duminică… Dar tot drept este, nu mă mai duc la biserică şi n-am mai discutat cu un preot de vreo 25 de ani… N-am pus la socoteală micile clinciuri cu tot felu’ de preoţi şi teologi mai mult sau mai puţin auto-declaraţi. Poate că nici nu mai am cea mai bună relaţie cu Dumnezeu, dar asta este iar o chestiune mult prea intimă ca să o pun pe tapet. Şi nu are nicio legătură cu existenţa sau inexistenţa lui Dumnezeu. Doar credinţa mea şchiopătă rău de tot uneori…
Mi-am amintit de păgâni. Mereu încerc să sap înapoi până la rădăcini. Omul primitiv trăia în armonie cu natura şi cu universul. Cel puţin asta este imaginea noastră idilică despre el şi aşa pare să fie din tot ce am găsit dovezi arheologice legate de viaţa şi credinţa lui. În vremurile în care încă nici nume nu i-am dat lui Dumnezeu cred că omul a fost cel mai aproape de el. Nu, nu numele e problema, dar am senzaţia că esenţa s-a pierdut în translaţie…
Mi-a plăcut o „chestie” ieri pe care a spus-o Badea când discuţia a ajuns la ce i-am cere lui Dumnezeu dacă l-am întâlnii: Dumnezeu nu este Peştişorul de Aur…
unde este Dumnezeu? (3)unde este Dumnezeu? (4)
Ieri seară Dumnezeu a fost pe Lipscani, la Hanul lui Manuc, a fost în Unirii… L-am surprins (din nou 🙂 ) cu aparatul foto, dar i-am simţit atingerea cu sufletul şi a avut bunăvoinţa să-mi arate încă o dată faţa sa. Cea frumoasă.
Acum o săptămână m-a anunţat 
