Cum se întâmplă mereu în preajma sărbătorilor, am revăzut toate filmele despre ci nu cu Isus, Moise, Apostolii, Fecioara Maria şi Maria Magdalena, am văzut o serie de documentare despre secretele, misterele şi enigmele creştinismului, adică acelaşi clişee gen fetiţele-n roz, băieţeii în albastru cu care an de an suntem bombardaţi şi ne auto pedepsim în ideea că „aşa e bine”, „aşa trebuie”, „aşa se face”. Nu ne place mielul, da’ Paşte fără friptură de miel?

Ei, ieri seară avem poftă de puţină caterincă, de ceva cancan, de un orice absolut nedefinit, de acel ceva care poate este chiar enigmaticul Dumnezeu sau cel puţin este la fel de intangibil şi de nedefinit.
Tolănit pe canapea, cu un deget până la cot scobindu-mă în nas şi în mâna cealaltă cu telecomanda, butonam în disperare să găsesc acel ceva sau să mă regăsesc în ceva. Pe OTV nicio şansă: se discuta la modul tehnico-ştinţific despre cutremur, adică nu era nici un lunatic, nicio vrăjitoare ci chiar doi domni respectabili de la Institutul Seismologic, pe Realitatea era fostul şi actualul ministru de finanţe şi se certau pe marginea bugetului şi deficitului iar eu cum am numai deficit şi nici urmă de buget, eram uşor depăşit de discuţie… aşa că mi-am încercat norocul pe Antena 3. Sinteza Zilei lu’ Gâdea, dacă ai baftă de Vali Stan şi ceva „audio failuri” bate orice Divertis Mall. N-a fost să fie: în studio era Gâdea cu Mircea Diaconu, Tudor Chirilă, Mircea Radu şi unicul potenţial salvator de situaţii tragi-comice: Mircea Badea. Şi mai mare mi-a fost dezamăgirea când am constatat că vorbeau despre Dumnezeu. La draq, ca să nu zic la naiba! Mi-a plăcut Mircea Diaconu care a vorbit foarte firesc şi interiorizat despre credinţă, m-a surprins Tudor Chirilă care a vorbit uşor expansiv despre Isus, Mircea Radu a confirmat: este un prostănac şi Mircea Badea la început părea stânjenit de sacou, subiect şi situaţie/discuţie, da’ şi-a intrat în rol şi a spus exact ce se aştepta de la el să spună. Constat constant confuzia unor oameni între Dumnezeu şi Isus, dar depăşesc acest aspect.  Tudor Chirilă şi-a lansat şi noul videoclip cum anunţa şi pe blog şi mi-a plăcut o frază de acolo: „Sunt Tudor Chirilă şi încerc să fac lucruri frumoase.” N-am fost fan Vama Veche, nici Trupa Veche şi nici trupa Vama nu mă dau pe spate, nici piesa aceasta „Dumnezeu nu apare la ştiri” nu m-a convins, dar ideea îmi este simpatică…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yXSp4g_9SjI]

Cine e, unde este şi cum arată Dumnezeu? La ştiri nu e, dacă merg pe mâna lui Tudor. Să rămân în zona profană a muzicii, mie îmi place o formaţie obscură, The The şi Matt Johnson spune într-o piesă:
„But if you think that Jesus Christ is coming
Honey you’ve got another thing coming
If he ever finds out who’s hi-jacked his name
He’ll cut out his heart and turn in his grave

Islam is rising
The Christians mobilising
The world is on its elbows and knees
It’s forgotten the message and worships the creeds

If the real Jesus Christ were to stand up today
He’d be gunned down cold by the C.I.A.
Oh, the lights that now burn brightest behind stained glass
Will cast the darkest shadows upon the human heart
But God didn’t build himself that throne
God doesn’t live in Israel or Rome
God doesn’t belong to the yankee dollar
God doesn’t plant the bombs for Hezbollah
God doesn’t even go to church
And God won’t send us down to Allah to burn
No, God will remind us what we already know
That the human race is about to reap what it’s sown”
(Armageddon days are here again)

Adică ce mi-am amintit este că „Dumnezeu nu merge la biserică”. E uşor usturătoare şi partea cu „dacă adevăratul Isus s-ar ridica astăzi ar fi împuşcat cu sânge rece de C.I.A.” dar asta deja este o altă poveste…
La ştiri nu, la biserică nu, atunci unde?

Unde este Dumnezeu când se petrec tragedii? Când moare un copilaş de câteva luni de o boală incurabilă, când vine un tsuami, un cutremur devastator sau se petrece o catastrofă aviatică? Există Dumnezeu? Cu tot scepticismul meu, zic că totuşi există şi Dumnezeu este peste tot. Nu ştiu de unde au unii ideea că Dumnezeu este numai bun şi numai frumos… Eu din tot ce am citit, n-am dedus aşa ceva şi nu mi s-a indus de nicăieri ideea aceasta. Şi fiind catolic, e drept, ne-practicant de mult prea multă vreme, totuşi mi-am dat toate „examenele” la şcoala de duminică… Dar tot drept este, nu mă mai duc la biserică şi n-am mai discutat cu un preot de vreo 25 de ani… N-am pus la socoteală micile clinciuri cu tot felu’ de preoţi şi teologi mai mult sau mai puţin auto-declaraţi. Poate că nici nu mai am cea mai bună relaţie cu Dumnezeu, dar asta este iar o chestiune mult prea intimă ca să o pun pe tapet. Şi nu are nicio legătură cu existenţa sau inexistenţa lui Dumnezeu. Doar credinţa mea şchiopătă rău de tot uneori…
Mi-am amintit de păgâni. Mereu încerc să sap înapoi până la rădăcini. Omul primitiv trăia în armonie cu natura şi cu universul. Cel puţin asta este imaginea noastră idilică despre el şi aşa pare să fie din tot ce am găsit dovezi arheologice legate de viaţa şi credinţa lui. În vremurile în care încă nici nume nu i-am dat lui Dumnezeu cred că omul a fost cel mai aproape de el. Nu, nu numele e problema, dar am senzaţia că esenţa s-a pierdut în translaţie…
Mi-a plăcut o „chestie” ieri pe care a spus-o Badea când discuţia a ajuns la ce i-am cere lui Dumnezeu dacă l-am întâlnii: Dumnezeu nu este Peştişorul de Aur…

Ieri seară Dumnezeu a fost pe Lipscani, la Hanul lui Manuc, a fost în Unirii… L-am surprins (din nou 🙂 ) cu aparatul foto, dar i-am simţit atingerea cu sufletul şi a avut bunăvoinţa să-mi arate încă o dată faţa sa. Cea frumoasă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=vzKe2gTx-EA]