A început ploaia (este duminică după-masa). Îmi place ploaia, uneori chiar rece şi mohorâtă. Ploaia mereu îmi dă senzaţia că spală mizeria, curăţă nu doar străzile, dar şi gândurile, uneori tulburi şi spală mizeria, o împinge în canale şi rămâne la suprafaţă doar ceea ce este curat, esenţa. Este o iluzie, un fir de pai de care stau uneori atârnat conştient că dedesubt nu este nici o plasă de protecţie şi prăbuşirea este iminentă.
Se lasă bezna peste cartier – de vreo două săptămâni nu mai funcţionează iluminatul public din spatele blocurilor – şi privesc reflexia luminilor din blocul de vis a vis în băltoace.
Elvis tocmai a părăsit clădirea… 🙂
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=lzHwRcOsDNw&feature=related]
Discuri multe înseamnă – din fericire – şi discuri bune. Am avut deja câteva albume de excepţie anul acesta şi suntem abia în februarie.
These New Puritans – Hidden (2010)
Primul album These New Puritans, „Beat Pyramid” (2008), este un disc interesant, dar – să mă exprim aşa – ciudat. Etichetaţi Art Rock, băieţii britanici fac o muzică desprinsă din Psihedelicul anilor ’70 şi condimentată cu tot felul elemente de la Synth Pop la abordări orchestrale simfonice rămânând însă în zona experimentală şi deloc comercială.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GIfKqgWPVvk]
Trupa îi are la bază pe gemenii Jack Barnett (compozitor, producător, vocal, multi-instrumentist) şi George Barnett (tobe, loop-uri), completaţi de Thomas Hein (bas, samplere, tobe), şi Sophie Sleigh-Johnson (clape, samplere). La noul material, acest „Hidden” lansat în Anglia pe 18 ianuarie a participat şi o mică „armată” de invitaţi: un cor de copii, un mic ansamblu de suflători, percuţionişti japoneze şi Heather Marlatt, vocea formaţiei Salem. Rezultatul este un disc în care momentele experimentale, uneori bizare se îmbină cu un sound aerisit şi pasaje relaxante. La prima vedere (ascultare) este un disc mai prietenos ca precedentul, dar nicidecum mai comercial.
Jack Barnett declara într-un interviu legat de acest album că „este foarte 1970, dar şi 1610, 1950, 1979, 1989, 2005 şi… 2070″ – şi ceva-ceva este în spusele lui, este o muzică fără timp şi o călătorie colorată, incitantă. 43 de minute împărţite în 10 piese, una sare de 7 minute („We Want War”), alta abia depăşeşte 1 minut („Canticle”), o alternanţă de piese şi momente gândită şi aşezată în aşa fel să facă experienţa cât mai cursivă. TNP nu se încadrează în şabloane, fac o muzică destul de sumbră, atipică, recurg la sonorităţi şi soluţii diametral opuse, dar reuşesc să omogenizeze toate aceste abordări, au consistenţă şi amprentă proprie. Nu o să producă vânzări de „n” milioane, nu cred că vor primii Grammy nici anul acesta, dar fac muzică.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=AWoQf7-AZ7k&feature=related]
Los Campesinos! – Romance Is Boring (2010)
Gaşca britanică ce adună nu mai puţin de 7 membrii (magnifici 😀 ) activează din 2006 şi au ajuns la al 3-lea album după „Hold on Now, Youngster…” şi „We Are Beautiful, We Are Doomed”, ambele lansate în 2008.
Mie îmi amintesc de o gaşcă mai obscură, New Yorkezii Black 47, însă Los Campesinos! parcă nu sunt atât de multi-dimensionali, coloraţi şi incisivi ca americanii, însă fac tot o muzică colorată, au aceleaşi rădăcini Celtice, amestecă sonorităţi diferite într-un amalgam catalogat Pop Rock Indie.
[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=6dbs9nzErz4]
Setul proaspăt de 13 piese (plus 2 interlude-uri) sunt perfecte pentru party-uri (studenţeşti) şi cluburi. Este o muzică antrenantă şi veselă, ceva diametral opus cu These New Puritans, motiv în plus să-i combin. 🙂
Los Campesinos! Au o energie debordantă, muzica lor este ca un zâmbet larg, elemente Celtice se amestecă cu faze Pop, Rock şi Ska, au refrene pregnante, degajă optimism.
Mi-au plăcut: „These Are Listed Buildings”, „We’ve Got You Back”, „I Just Sighed, I Just Sighed, Just So You Know” şi „The Sea Is a Good Place to Think of the Future”, dar tot discul are un puls bun, se lasă şi se face ascultat.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8auuEDedkKo&feature=channel]
These New Puritans, suna interesant. mi-a placut mult “We Want War”, Marte, zeul razboinic o fi de vina! 😆
fain video.
pentru Ruby – da, îmi place şi piesa şi clip-ul. şi tot discul.
şi mi-a picat bine şi veselia celor din Los Campesinos! 🙂