M-a tras de mânecă prieteneşte Flavius : „vezi ce spui, ce scrii, ce clipuri postezi, că te iau ăştia la ochi cu prejudicierea intereselor naţionale şi cu incitarea la alea-alea…” Astfel am aflat via Flavius, via Gardianul despre noul proiect de lege al Ministerul Justiţiei ce prevede incriminarea mai multor fapte comise prin utilizarea internetului, vizându-i pe cei care publică ziare online sau bloguri, postează pe forumuri sau folosesc chatul, posedă sau administrează site-uri de internet ori pur şi simplu accesează unele pagini.
Partea proastă este că proiectul este o lege specială ce astfel ocoleşte noul cod penal. Altfel spus, toată vâlva în jurul noilor coduri este din nou mai mult praf în ochi atâta timp cât guvernanţii vor introduce de câte ori li se năzăreşte câte o idee, alte prevederi prin legi speciale. Acestea sunt în fapt echivalente ale ordonanţelor de urgenţă prin care guvernul ocoleşte legislativul de câte ori pofteşte.
Sunt de acord cu prevederile legate de pornografie, rasism, etc, dar acestea, părerea mea, îşi aveau locul în codul penal. În rest, să închidă gura internauţilor incomozi, dar şi a cititorilor, pare ireal. Dar nu este. Am spus-o nu o dată: ne îndreptăm cu paşi siguri înapoi la totalitarism. O ambalează ca pe o acadea şi o sugem.
Mereu am privit cu scepticism pluripartidismul cu doar 2 partide, un fel de „poliţist bun, poliţist rău” jucat strict pentru prostirea electoratului şi menit să menţină iluzia democraţiei şi a opţiunii…
Opţiuni? The land of choice… Cum bine observa ieri Un Soricel: „deci totul iară e campanie electorală să vă convingă pe voi ca România e un land of choice şi acu e şi pe muzică!… cred că traducerea ne-formală în română din engleză spune de la ce frază s-a plecat în română… şi evident e o frază menită să moară de când s-a născut .. sau în câteva luni!… Oricum o a dai the land of choice nu sună chiar bine nici în engleză…” Mda, ţara alegerilor, nu a opţiunilor: vin europarlamentarele, vin prezidenţialele. Turismul nu de imn avea nevoie ci de infrastructură. Atâta timp cât un turist naiv ajuns în România este jecmănit de la aeroport până la restaurant de taximetrist, portar şi ospătar sau de prostituata care brusc schimbă şi ea tariful, suntem şi rămânem alegerea proastă. Unde mai pui faptul că un concediu în Spania sau Italia a devenit mai ieftin ca un sejur la Costineşti, de Bulgaria, Grecia sau Turcia nici nu se mai pune problema: imediat e mai ieftin să mergi în concediu în Antalia decât să rămâi acasă 2 săptămâni… De exemplu 1 kg de roşii în Italia costă 2 RON, la noi este 7 RON… şi vorbim de aceleaşi roşii turceşti cu gust „fără de gust”.
Am văzut la televizor şi circul din Parlament. Am impresia că da, sunt români care nu au fost afectaţi de criză… Şi am văzut şi un reportaj despre „inspectorii guvernamentali” plătiţi cu un salariu de bază ce sare de 1000 de euro pe lună, inspectori care au sarcina să măsoare gropile din asfalt. În fiecare zi. Başca, sunt funcţionari publici, nu pot fi concediaţi. Sau să vorbim despre Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie care lua şpagă să te facă preot? Sau despre salariile profesorilor: de ce statul Român se încăpăţânează să plătească preoţi pentru orele de religie (fapt unic cel puţin în Europa, dacă nu în lume), dar bani pentru profesori nu au fost, nu sunt şi nici nu vor fi?
Mă gândeam eu aşa, ca prostu’ cu gura căscată: dacă toţi banii risipiţi în ultimii 20 de ani ar fi fost folosiţi corect, dacă nu se jecmănea ţara şi bugetul statului în interes personal, unde eram acum, cum făceam faţă crizei?
Poate că sunt monitorizat, azi mai pot spune asta, mâine eventual voi fi săltat. Dar nu eu am distrus agricultura, nu am falimentat cu bună ştiinţă industria, n-am pus pe butuci sistemul sanitar, n-am făcut praf educaţia, nu sunt angajat la stat şi nu primesc şpagă…
Am o părere proastă? Nu cu puşcăria am să mi-o schimb.
Conform tendinţei, nu de imn avem nevoie ci de odă. Aş spune, da’ n-am voie: o dă-te-n p*la mea. Băsescu, Antonescu, Geoană, Boc, Tăriceanu, Verestoy, Vadim, Becali, Năstase, Iliescu, Udrea, Berceanu, Andronescu… Cu cântec înainte marş!
Cum unde? La puşcărie… De ce eu ci nu ei?
“Just victims of the in-house drive-by
They say jump, you say how high…”
Mai păstrez în două-trei borcane pietricele adunate de la mare. Am tot într-un borcan câteva pietricele dintr-un pârâu de munte dintr-un concediu îndepărtat. Apa de mare am aruncat-o, pun apă proaspătă de la chiuvetă, pietricelele au culoare mult mai sclipitoare păstrate în apă. Mai am şi o scoică undeva. Aveam şi nisip de pe plajă dar cu atâtea mutaturi…
La Berlin cu 4 euro poţi să-ţi cumperi o conservă cu „aer de Berlin, original, cu un parfum deosebit”. Dacă s-ar pune astfel de conserve în vânzare cu iz de Bucureşti, probabil pe etichetă ar ajunge Casa Poporului. Cu ce suveniruri poate pleca un turist din Bucureşti? Ce “gust” are Bucureştiul?
S-a mai vorbit despre brandul de ţară, s-au mai aruncat sume fabuloase pe fereastră pentru clipuri ce teoretic ar fi fost menite să promoveze turismul, dar s-au dovedit doar ţepe fabuloase trase bugetului de stat. Şi poate mai ţineţi minte şi episodul nici acum clarificat în faţa justiţiei cu „Eterna şi fascinanta Românie”…
De 1 mai pe litoral s-a lansat „imnul turistic al României”, o piesă compusă de inevitabilul Marius Moga şi interpretată de adunătura de pseudo-all stars: Loredana Groza, Smiley, Felicia Filip şi Aurelian Temişan. Iniţial figura cu un intro de nai şi maestrul Zamfir, dar din lipsă de fonduri în urma unui mini scandal, a fost exclus. Piesa sub mediocră a costat 10.000 de Euro. Puţin dacă mă gândesc că ultimul album Guns’N’Roses a costat aproape 16 milioane de dolari, foarte mult dacă ascult ce a ieşit.
Dar nici măcar nu asta e problema. Mi-am amintit de fostul meu loc de muncă, unde şefu’ era un mic Napoleon şi un mare Ceauşescu: se pricepe la toate. Numele brandului este total neinspirat şi contra-lucrativ, sigla a realizat-o la indicaţiile lui preţioase un arhitect în 3D Max şi este combinaţia perfectă a kitchului capitalist cu socialismul primitiv ca expresie vizuală şi a fost o mică aventură transformarea ei în imagine vectorială. Dar nici asta nu e subiectul discuţiei ci ideea este de abordare: când vine vorba despre branding sau re-brandig trebuie respectaţi anumiţi paşi, lucrurile se fac într-o anumită ordine şi etapele nu pot fi nici sărite, nici înlocuite ulterior.
Ţara nu este foarte diferită de o firmă oarecare: ai nevoie în primul rând de un concept solid pe baza căruia să construieşti aşa numitul „manual de identitate”. Brandul – numele – este dat. Apare inevitabil referirea la Transilvania, Dracula, vampiri, dar trebuie să recunoaştem că Hollywoodul a explorat şi stors subiectul la maxim.
Am auzit vorbindu-se şi despre turismul sexual, dar să fim serioşi! „Fetiţe dulci ca-n Bucureşti” găseşti şi la Budapesta, Praga sau Varşovia şi pe lângă fetiţe, găseşti şi multe alte atracţii şi tentaţii…
Dar noi avem un material bun, nu doar fetiţe dulci: avem mare, munte, deltă, un turism teoretic potent în fiecare sezon, lucru pentru care putem fi invidiaţi oricând şi de oricine. Ne lipseşte conceptul, ne lipseşte exploatarea eficientă a resurselor şi a potenţialului. Doamna Udrea s-a apucat şi ea de scărpinat invers: am început cu sfârşitul: imnul turismului, atâta timp cât subiectul, turismul propriu zis este praf.
Mânat şi de gândul unor concursuri foto găsite pe net, ieri am luat la picior Bucureştiul cu aparatul foto atârnat de gât. Am câteva sute de fotografii cu Bucureştiul şi zilele următoare am să mai fac. Despre concursuri am mai spus: cred că prima oară se desemnează câştigătorii, apoi se organizează concursul, suntem atât de previzibili şi transparenţi! Ha ha ha! 😛
Dar fotografiatul mă rupe de griul care s-a înşurubat în retinele şi sufletul meu în ultima vreme, mă relaxează şi… vă invit să descoperiţi Bucureştiul. Şi cu alţi ochi. 🙂
„Fă şi tu o pagină cu ce TE-AR FACE fericit !… ah e greu.. doar nefericirea ştim aşa de bine să o rostim!” – mi-a spus Un Soricel acum câteva zile. I-am răspuns că sună prost, pare primitiv, dar banii m-ar face fericit.
Nu ştiu câţi bani mi-ar trebuii, presupun că mulţi, dar lipsa grijilor cotidiene plus independenţa – implicit libertatea – m-ar face fericit. N-am nici măcar o garsonieră la bloc pe care să vreau să o schimb pe o vilă cu patru etaje şi 12 garaje, n-am nici o Dacie ruginită pe care să o dau pe un Ferrari, adică n-am fantasme erotico-financiare disproporţionale şi rupte de realitate: nu ştiu ce vreau sau ce aş face concret, dar mă vreau înapoi. Indiferent ce înseamnă asta, indiferent… cât costă.
Reportul la 6 din 49 de 40.725.029,56 RON n-a fost câştigat nici duminica aceasta, este luni dimineaţa, dau cafeaua pe aragazul spălat ieri, înjur printre dinţi, deschid fereastra. Oraşul se trezeşte mârâind, umbrele se dezlipesc de clădirile încremenite şi primele sirene sfâşie cerul.
Răsună alarma inimii de sub opincă. Neliniştea unei balade de dor, pe care codrul n-o mai suportă. Răcneşte azvârlită pacea sedată într-un sarcofag. Nestăvilita noastră poftă e o inflamabilă lăcomie. Ce şterpeleşte suma însuşirilor pozitive de la alţi pungaşi, îmbogăţiţi prin furt. E foamete afară.
De ce nu putem trăi şi fără muncă? Aici, creaţionismul şi evoluţionismul îşi dau mâna frăţeşte: ambele preamăresc presupusele calităţi ale muncii. Dacă munca este iniţial o pedeapsă a lui Dumnezeu, Adam şi Eva nu mai trăiesc în Rai – unde îşi ocupau toată ziulica mâncând fructe şi făcând sex – ci pe pământ trebuie să muncească pentru a trăi. Cât despre evoluţionism, el vede capacitatea omului de a munci direct legată de dezvoltarea capacităţilor cognitive.
Mă gândeam eu aşa că din moment ce totul e iubire, motorul vieţii, secretul fericirii, salvarea noastră aici pe pământ – toate legate de iubire, atunci Dumnezeu, sau Universul, sau cine “se joacă” cu vieţile noastre, ar trebui să aibă o inima mare-mare, să ne cuprindă pe toţi… Un gest surprinzător care să ne transmită afecţiune chiar şi din partea unui străin ne poate aduce un zâmbet în viaţa noastră. 🙂
Impulsuri ne-născute, emoţii avortate, gânduri care nu ştiu să iasă, gesturi oprite undeva de digurile gândirii ce rar reuşesc să ţâşnească afară prin vreo cărămidă lipsă. Am obosit să le adun şi să mă îmbăt.
Clişeele. Ne hrănesc în fiecare zi. Şi ne ling rănile uitate de vreme. Ne motivează fragmentar şi ne inspiră termporar. Până ne revenim de sub efectul retard. Clişeul e puţină vorbă, puţin duh, o parte credinţă şi oarecum o alinare. Dar scuză? Un motiv înnăscut în conştiinţa noastră colectivă care furnizează combustibil pentru arderea propriilor greşeli pe altarul uitării. Sau al iertării.
Ne ciocnim, ricoşăm, căutăm şi adunăm cioburi… le îmbrăţişăm, ne tăiem, sângerăm, mergem mai departe… Cine are perechea cioburilor mele în care să-mi zăresc sufletul?
Cerul crăpat uşor ca o roche cochetă joacă în nuanţe gri şi mov. Printre norii pliaţi se întrezăreşte un colţ de soare ca un genunchi sfios. Un zâmbet rece, atingerea vântului şi o picătură de ploaie marchează începutul unei noi zile. Zile trase la indigo într-un oraş rigid, încremenit într-un colţ abandonat…
„O ladă de bere şi o tavă de mici, azi, nu mă duc la servici’” cântau Blazzaj acum ceva ani în urmă. Încă nu se vedea criza cu toate că ea era prezentă de multă vreme. Ziua Muncii s-a transformat în „1 Mai Românesc” în Parcul Izvor, s-au dat lupte grele pentru bonurile ce-ţi asigurau “moca” 4 mici şi un suc sau un pahar cu bere. Despre muncă s-a vorbit şi anul acesta. Mai mult la… televizor. La muncă, fotbal şi internet, ne pricepem toţi, vorbim cu drag. Unii recunosc că de muncit, nu prea se munceşte, nu cât şi cum ar fi normal, dar dincolo de vorbe nu prea se găseşte nimic. Poate o bere, poate un mic… Dincolo de discursuri rămâne masa tot mai mare de şomeri şi oameni disperaţi. Cu 4 mici nu se face primăvară şi gustul amar al berii diluate nu va umfla urna nimănui la următoarele alegeri. Patru mici şi o bere: muştar cât cuprinde!
Am fost, am văzut, am ronţăit nişte covrigi aduşi de acasă, mi-am clătit lentila aparatului foto şi am plecat înainte ca ploaia să pună pe fugă mulţimea… 🙂
„Cu fotomodelele ne-am mai gândit, am făcut o analiză asupra lor şi să vedem dacă pot, dacă au posibilitatea să care, sunt cereri la un moment dat din zona sindicală. Zona sindicală zice: “Vrem 400 de mici!” şi atunci sunt unele fotomodele care au 69-96-69- am zis bine? (foarte bine! după…posibilitate!) şi nu ştiu dacă vor avea posibilitatea. Dar, poate după 1 Mai, găsim posibilitatea să gândim o acţiune şi cu fotomodele”, a afirmat Vanghelie. 😛 😛 😛
Eu vreau mici cu parfum de femeie!
În altă parte am citit altceva: „1 Mai e românesc, nu putem să-l schimbăm. Lumea ne întreabă dacă nu vindem chifteluţe, dacă nu vindem banane. Dacă este românesc – nu. Am stabilit că vindem numai mici. Va fi un miting, plecăm de la Hilton şi ajungem în Parcul Izvor, după care va fi concert până seara, multă bere, mici, şi cred că şi fotomodelele trebuie să fie prezente acolo, fie că vând, fie că vor cumpăra mici”, ar fi spus Vanghelie. Acum cu chifteluţele ce are omu’? Şi mie îmi plac şi bananele… Bine că măcar s-a mai lămurit cu fotomodelele. Mai există o speranţă. 🙂
– La sărbătorile mari, Willis, se obişnuieşte ca stăpânul casei…
– Să ofere resturi săracilor.
100.000 de mititei vor fi serviţi pe bază de cartelă de la partid. Cartelă de partid ioc, „io”, „io” cu ce mă aleg? N-am nici bilet la Depeche Mode şi da, domnu’ Vanghelie, n-am să votez, cu stânga niciodată în nici un caz. Măcar la principii să mai ţin. Că-n rest, praful a rămas din mine… şi privitul. Prin fumul înţepător.
– Ce eşti, muritor de vreo boală ciudată?
– Nu, sunt…Sunt aici.
LuciaT îşi închide blogul. „Aproximativ trei ani. Fără câteva săptămâni. Atât a durat blogul ăsta. L-aş mai fi ţinut încă vreo zece-douăzeci de ani, probabil, că-mi plăcea. Dar nu e chiar aşa de uşor să ţii un blog despre cărţi. Iriţi, enervezi, stârneşti ură şi pofte de răzbunare, ţi se declară război (nu glumesc, acesta e cuvântul, repetat şi pe messenger şi pe mail de unul dintre oamenii care mă citesc!). Hărţuială, jigniri, ameninţări, calomnii. Aşa funcţionează unii, ştiu. Şi n-am ce să fac, nu pot sa mă apuc să mă lupt cu unul şi cu altul, să atac la rândul meu – nu pentru asta sânt făcută şi nu cu asta vreau să-mi ocup timpul. Vreau cărţi frumoase şi oameni decenţi în viaţa mea.
Ştiu cum se termină cam toate poveştile cu personaje care vor atât de puţin şi atât de mult în acelaşi timp. Aşa cum se termină şi povestea blogului meu. Cu lehamite.”
Văd oamenii din jurul meu, văd trotuarul plin de scuipat, văd gunoaiele purtate de vânt, văd tristeţe, supărare, invidie şi ură în ochii şi în comportamentul… oamenilor. În spaţiul virtual este şi mai rău, toţi vrem faimă, trafic mare, nu doar „to be number one”, dar dacă ar fi posibil să fim „the only one”. Dar nu se poate.
Văd (şi fotografiez) şi flori, şi lumini şi umbre, şi răsărituri sau apusuri magice, lumea zice „o, da! vai ce frumos!”, dar în momentul imediat următor cineva scuipă din nou, cineva şuieră printre dinţi un „bă!” băţos, cineva rupe florile, calcă iarba, se pişă pe gard.
A avea o opinie invariabil conduce la conflict. Şi nici lupta, nici victoria nu înseamnă totul pe lumea aceasta. Nu pentru toată lumea.
– Suntem noi împotriva lor, întotdeauna.
Noi…. Noi? Fiecare individ o minoritate, cum spunea Un Soricel. Câte o lume izolată care nu reprezintă nimic în marea ecuaţie a celorlalte lumi la fel de mici şi izolate, dar pe care ca indivizi le vedem ca mase. Ciudată spirală, dubioasă alunecare, întortocheate cărări şi în final naufragiul glorios.
– Nu sunt bun de nimic… şi niciodată nu am fost.
Bun… Nu vreau, nu pot să fiu bun şi nici nu este cazul. Nu că ar fi greu, dar pare nefiresc uneori. Pare sau poate chiar este. Puţin, mult, sunt doar tot ceea ce sunt.
– Sunt anumite lucruri pe care nu le poţi face. Eu, eu, eu nu pot…
– Vei avea mari greutăţi în această lume, Charlie.
Soarele este dincolo de geam, de frunze şi de blocuri. Răsare la mine, apune la tine, se ascunde după norii răsfiraţi sau îşi împrospătează faţa într-o băltoacă tăcută de după colţ. Aştept să înflorească teii, îmi este dor de parfumul lor.
– Îmi vine un miros de săpun cu apă de mai jos.
– O femeie…
– Femeie?
Ne amintim numele sau dilema lui Charles Simms? Ne gândim la tragedia colonelului Frank Slade? Nu… nu cred. Avem imaginea spatelui aproape gol al Donnei, ne amintim de Al Pacino şi de… tangou.
Ha ha ha! Puţină curte nu mi-ar strica, aş avea unde să-mi ţin stolul de păsărele, păsărici. Da’ vreau la mansardă şi loc la geam dacă se poate!
Vreau lumină. Lumină vie, lumină… „adevărată”. Lumina vibrantă, lumina tangibilă, lumina vieţii. Nu, nu veţi găsii aşa ceva nici la Ierusalim şi nici în… felinare. Poate doar în acelea roşii. Lumina tabu ascunsă de ochii lumii. Lumina ne-alterată ideologic, ne-prelucrată teologic, lumina pură, ne-filtrată. Lumina din noi, umbra noastră în oglindă… Culoarea luminii. Lumina de lângă noi.
M-a inspirat – şi bine dispus – Anna cu un comentariu, mea culpa, am subtilizat fraza şi am folosit-o în titlu.
În lipsă de altă inspiraţie o iau agale prin virtualia, fac un bricolaj-tricotaj din postările ce-mi ies în browser. Dau în cap “vecinilor” să mulg caprele altora…. ha ha ha! 😛
Subiectu’ top: gripa porcină. „Iată în fine revanşa porcului asupra exploatatorului său de veacuri….Ignatul acesta blajin şi inofensiv a pritocit el ce a pritocit şi, acum, a aruncat în luptă o armă biologică redutabilă care loveşte iată în inima puterii umane mondiale: SUA.” Ne introduce cu umor în subiect drweather. In pigs we trust! După statisticile consultate de mine, suntem circa 6,7 miliarde de suflete momentan şi se preconizează să se ajungă la 9,2 miliarde până-n 2050. Cam mult pentru gusturile mele vădit sociofobe.
Hai că azi îmi plac cifrele! 2% din populaţia globului deţine peste jumătate din averea mondială şi jumătate din populaţia globului riscă să rămână fără apă până în 2030. Cu toate acestea jumătate din populaţia planetei are cel puţin un telefon mobil… Să continui? Dacă iau în calcul şi numărul crescător de şomeri – categorie în care mă includ şi pe mine – moartea – strict mistic vorbind – înseamnă schimbare şi astfel reprezintă o scăpare onorabilă.
Suntem o specie de căcat, câte un virus HIV, câte o gripă, nu strică. Sunt sau nu artificiale aceste boli – se zice – incurabile, habar n-am şi sunt sociofob, dar nu şi paranoic să încep să-mi dau cu presupusul. Murim, murim. Mare pagubă! Sper să nu se găsească un prost să ne cloneze… ha ha ha! 😛
Dacă tot e gripă porcină pe glob, pe când şi pe…blog? Poate mai dispar din… porci.
Sucks are aceeaşi problemă: „Combinând material genetic de la porcine, păsări şi om, într-un mod pe care cercetătorii nu l-au mai văzut până acum, gripa porcină este prognozată a deveni pandemia mileniului, boala ce va determina măsuri extreme la nivel mondial.” Sucks – strict pamfletăreşte vorbind – de felul său este un hibrid cu cap de găină, piele de porc şi impresii de om. Dacă scapă lumea de voi, nicio măsură nu mi se pare excesiv de extremă. Îmi donez toţi viruşii şi bacteriile din dotare! De 2-3 ani sunt răcit ca… porcu’. Porcu’ prăjit. Însfâr…shit. Se întâmplă. Mă oftic doar că poate mor şi ratez cutremurul mortal. Făceam nişte fotografii… mortale! Ha ha ha! 😛 Cine plm a stins lumina?
Iustinian piroman o ţine pe a lui: „Noi avem cea dintâi sarcină, ca să luăm atitudine, noi slujitorii Bisericii, slujitorii altarelor, să luăm atitudine împotriva tuturor relelor, a tuturor faptelor şi actelor care se îndreaptă spre libertăţi, ca să desfiinţeze, să dispreţuiască drepturile la libertate a omului. Ori aceasta (n.n. documentele cu cip) atentează împotriva libertăţii noastre. Încearcă pe altă cale… prin calea care a început în anii trecuţi, ca să domine lumea prin comunism, se încearcă acuma pe altă cale. “Aceeaşi Marie, cu altă pălărie”. Poporul poate intuieşte ceva… începutul unui incendiu. Atuncea trebuie să se ia măsuri; şi omul ia măsuri până când nu i-a ars casa. Şi ia atitudine când i-a pus numai, vrăjmaşul, scânteia la temelia casei. Şi-atunci omul îşi apără casă. E un drept şi o datorie a noastră tuturor! Dar nu avem voie să ne neliniştim (n.n. tulburăm). Nelinştea este un semn al slăbiciunii.” Am o mare slăbiciune pentru voi: v-aş da faiăr să nu mai suferiţi cum prăjeaţi voi “vrăjitoarele”. Vedenii. Pe voi nu vă paşte pericolul să rămâneţi fără apă fiindcă nu consumaţi aşa ceva. Nu vă mai drogaţi demenţilor că ajungeţi să confundaţi dracu’ cu caii verzi de pe pereţi!
Răstigniţii din tramvai! „întâmplarea face ca vis-a-vis de staţia de tramvai pe care o frecventez dimineaţă de dimineaţă să se afle o biserică.
well, în 8 cazuri din 10, când dau şi eu să mă urc, scările sunt ocupate cu pasageri de toate vârstele, sexele, culorile şi condiţiile sociale care îşi fac cruce de zor.
n-am înţeles de ce trebuie s-o facă răstigniţi pe buza scării, se simt mai aproape de Gizas? evlavia ostentativă aduce mai multe puncte la poarta Raiului?
Doamne-Doamne vă vrea smeriţi, nu imbecili, mişcaţi-vă la o parte, futui!”
Ei, mie-mi place în tramvai. Bunu’ creştin citeşte cancan, libertatea sau click! şi îşi face cruce pe lângă fiecare biserică cu ochii beliţi în ţâţa nu ştiu cărei fufe „hat” şi on faiăr… ha ha ha! Ba, îşi face cruce şi cu mobilu’ la ureche, cu degetu’ în nas sau cu chebabu’ în bot şi muştaru’ scurs pe cămaşă. Evlavioşi, evlavioşi… vorba ta: futui! Sau pur şi simplu au cipul defect. Ha ha ha! 😛
Şi mai e o treabă: paşaportul – cu sau fără cip – nu ţine loc nici de bilet, nici de abonament. Nici spre iad, nici în tramvai.
„Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) organizează un concurs de fotografii artistice cu tema „Bucureştiul în tranziţie”. Adresăm participanţilor invitaţia de a surprinde personalitatea unui Bucureşti mai degrabă cald şi uman, paradoxal şi cu un farmec încărcat adesea de umor involuntar. Cele mai valoroase fotografii vor fi incluse în expoziţia „Luna Bucureştiului” organizată în luna septembrie la Praga de Institutul Cultural Român.
Concursul se adresează atât amatorilor, cât şi profesioniştilor. Un juriu de specialitate va acorda următoarele premii:
– PREMIUL I – 1500 euro
– PREMIUL II – 1000 euro
– PREMIUL III – 500 euro
Fotografiile acceptate în concurs vor fi în mod obligatoriu inedite şi exclusiv în format electronic, având următoarele caracteristici:
– format: jpg (fine) sau RAW (în diferitele formate specifice), eventual TIFF.
– dimensiuni: peste 8 megapixeli (nu se acceptă resamplarea fotografiilor mici).
Se acceptă şi fotografii provenind din scanarea clişeelor, la o rezoluţie de 300 dpi, mărite de cel puţin 10 ori (clişee 24-36) sau 6-8 ori (clişee mai mari).
În cazul fotografiilor digitale, MNLR solicită prezenţa EXIF, prin care imaginile se autentifică.
Imaginile vor putea fi expediate pe adresa [email protected] sau [email protected]. Ele pot fi de asemenea trimise pe CD sau DVD pe adresa MNLR, B-dul Dacia 12, sector 1, Bucureşti (cu menţiunea – pentru concurs foto). Imaginile trimise vor fi însoţite de un scurt CV şi de datele de contact.
Fiecare participant este acceptat în concurs cu un număr de minim 5 şi maxim 15 fotografii. Data limita de înscriere în concurs este 31 mai a.c. Rezultatele vor fi date publicităţii în data de 15 iunie.
Fotografiile premiate intră în proprietatea MNLR. Celelalte fotografii vor fi deţinute în coproprietate cu autorii pe o durată de 2 ani, orice eventuală tranzacţionare a acestora urmând a face obiectul unui contract separat.”
Bucureştiul rămâne o tranziţie eternă, totul e să surprinzi momentul! Ha ha ha!
Păcat că de obicei concursurile sunt mereu măsluite şi prima oară se stabilesc câştigătorii, după aceea se organizează concursul! Ha ha ha! Baftă frate!
Bahmu a concediat-o pe Andreea Tonciu în direct. De asta nu mai dorm eu noaptea! Ha ha ha! 😛
Sunt varză. Mai varză decât 99,19%… Sting lumina şi…gău! ha ha ha! 😛 M-am distrat şi astăzi. 🙂
sunt mai slab decât 99.19% din blogeri şi mă mândresc cu asta!
Soarele se caţără anevoios prin spatele blocurilor spre cer. Faţa nerasă din oglinda de la baie încearcă să se identifice cu privitorul, dar suntem doi străini legaţi ireparabil unul de celălalt. Ne tolerăm la cafea, împărţim ţigara. Împărţim totul frăţeşte. Dar eu nu vreau să-mi împart tristeţea cu nimeni. Nici măcar cu mine.
mircea badea s-a luat de Liviu Mihaiu. Nu e cazul să fac pe avocatul nimănui, dar mircea la 35 de ani se încăpăţânează să se comporte ca un puşti frustrat şi rebel (fără cauză) la 16 şi sau la tâmpit slujba sau fişa postului şi motanu’ felix îi impune să se ia la trânte ba cu unul, ba cu altul. Mi-am amintit de ce spunea vc tudor despre Mihaiu: „pe năpârstocul cu sârme-n nas l-am călcat în picioare. Haimanaua de la Caţavencu poate să zică bogdaposte că nu i-am tras şi două palme în direct.” S-a întâmplat anul trecut după o emisiune la TVR în campania electorală la care tribunul s-a dus fără să-şi fi luat medicamentaţia. Na, acum i-a sărit în sprijin şi ninja badea. Mihaiu s-a implicat în blocarea distrugerii de la Vama Veche, prin ong-ul „Salvaţi Delta” de ani de zile încearcă să facă ceva acolo. Guvernul Tăriceanu, mai exact ministrul mediului, Attila Korodi, i-a oficializat activitatea numind-ul „Guvernatorul” Deltei. Nu ştiu cât de formală sau nu a fost această funcţie, nu ştiu ce pârghii a avut Mihaiu prin funcţia primită, treaba e că după 8 luni, cu schimbarea guvernului, a zburat şi Mihaiu. Întâmplător am cunoscut şi foşti miniştrii, şi foşti şefi de cabinet. Schema e simplă: vine un ministru cu un cabinet şi program propriu, aruncă pe geam tot ce a făcut predecesorul său şi se apucă de proiectele sale. După o lună, opt, sau douăzeci, este schimbat şi vine un nou ministru cu un nou cabinet şi o i-a de la capăt cu „ciclul magic”. Ce vreau să spun este că în nici un minister sau funcţie decizională nu se fac progrese fiindcă nu există un plan de perspectivă, nu există consecvenţă, în câteva luni este practic imposibil să faci ceva, practic nici nu ai cum să-ţi dai seama de cele mai multe ori dacă un ministru a avut sau nu idei bune sau proaste. Nu ştiu dacă Mihaiu este un tip ok ori ba, ce ştiu este că încearcă să facă ceva şi ce văd este că oamenii care încearcă să facă ceva sunt huliţi şi daţi la o parte.
badea a preluat de la naşu’ audienţelor, irecuperabilul diaconescu, cititul şi comparatul tabelelor de audienţă: bucuria mare a şefului este că bat audienţa postului patronat de Vântu. Aha, măcar am înţeles de ce atacurile la cei care au într-un fel sau altul legătură cu trustul Realitatea-Caţavencu.
Bravo badea, good dog, good dog, să-ţi trăiască ciocu’ şi să-ţi mărească felix osu’!
zoso s-a supărat pe Mircea Toma şi pe Stuffstock. Într-o oare care măsură are dreptate: festivalul aduce cu sine şi o grămadă de tineri şi mormanele lor de gunoaie. Pe de altă parte, demersul celor de la Caţavencu în final a reuşit blocarea construcţiilor fără cap din Vamă, ce-i drept uşor cam târziu. Nu-s „vamaiot”: am fost o singură dată-n Vamă acum doi ani. Prietenii mei care acum 20 de ani mergeau în Vamă s-au refugiat ba-n 2 Mai, ba… pe insule obscure din Grecia.
În ceea ce priveşte Stuffstockul, este un festival la care de bine, de rău au şansa să prindă scena şi formaţii autohtone care altfel se îneacă în fumul cluburilor obscure. Dacă înainte de 90 în toată ţara erau festivaluri unde şi formaşiile tinere aveau şansa să se prezinte publicului, acum acestea au dispărut aproape în totalitate. Iar cap de afiş au fost aduşi artişti „de dincolo” care meritau văzuţi. Să pomenesc doar de belgienii de la dEUS. În ceea ce priveşte sobrietatea, din tot ce am citit, nici Woodstock n-a devenit celebră pentru asta.
Uite cum îmi fut şi eu timpul şi blogul şi în loc să scriu ceva, habar n-am ce, mă iau şi „io” în gură cu alţi deştepţi.
Noroc că nu prea mă citeşte nimeni, dar mi-am dat seama că e de bine. Nu merg sâmbăta să incendiez peluze sau să bat ziarişti pe lângă stadion, duminică nu merg la grătare-n pădure, nu am mâncat seminţe în viaţa mea şi nu ascult manele, călătoresc mereu cu bilet sau abonament pe mijloacele de transport în comun, nu scuip pe trotuar, nu-mi parchez maşina aiurea că n-am, ba, mai mult, nici carnetul nu mi-l ia nimeni că nici carnet n-am, viaţa mea nu e blogul, nu sunt porno, nici şmecher ninja, adică nu fac parte din majoritate şi – implicit – nu o reprezint. Şi nici nu vreau.
Macaroanele de criză cu (mare) brânză.
Am fiert în apă cu puţină sare şi un strop de ulei (să nu se lipească) nişte macaroane.
Am tăiat ceapă şi usturoi mărunt, le-am călit în puţin ulei apoi am adăugat bulion, apă, două linguriţe de zahăr, piper, boia şi curry şi le-am lăsat la fiert la foc mic. După circa 10-15 minute am adăugat ingredientul secret: busuioc. Am pisat nişte brânză cu furculiţa şi am adăugat la sos ca în final să mai presar peste amestecul omogenizat puţină ceapă şi usturoi verde tocat, plus piper măcinat fin. Am amestecat sosul cu macaroanele şi am mâncat tot. Ha ha ha! 😛
Ieri a „explodat” sondajul CURS comandat şi publicat de obscurul site Politico.ro. Adversarii lui Băsescu îşi freacă mâinile bucuroşi: marinarul s-a scufundat la 32%! Deja unii calculau că în acest ritm, nu va prinde nici turul doi la alegeri. Eu zic să nu mai bea gaz pe stomacu’ gol că li se urcă la cap. Este evident că Băsescu pierde procente simţitor în ultima vreme, dar am fi cel puţin naivi să credem că a pierdut peste 20%. Altă cifră disonantă din acelaşi tabel este plasarea lui Geonă cu 23% pe locul doi. Să fim serioşi! Mai plauzibilă pare înflorirea lui Becali la 10%, dar şi aici, dacă adunăm cifrele, cu cele 9% ale lui Vadim, avem un 19% uşor exaltat în condiţiile în care la întrebarea „cu ce partid intenţionaţi să votaţi la alegerile europarlamentare” PRM a „obţinut” doar 2.7% iar PNG 1.3%.
Este dubios şi faptul că actuala guvernare se erodează unilateral: PDL-ul pierde procente, în timp ce – aparent – PSD-ul stagnează şi astfel ajunge în frunte. Este drept, Geonă critică guvernul ca şi cum ar fi leader de partid din opoziţie, dar oare populaţia chiar îl ia în serios?
Marea majoritate a sondajelor au fost efectuate în perioada 8-16aprilie 2009, dar există şi 2 sondaje efectuate în perioada 1-10 februarue 2009. Aceste date diferite explică necorcondanţa în cazul Vadim/Becali dintre 19% şi sub 5%. Dar dacă la ora actuală avem la modul real un Vadim/Becali de 19%… avem o problemă.
Pe site este un sondaj online care are cu totul alte cifre:
PNL 36.98%, PD-L 23.35%, PSD 17.51%, PRM 6.25% şi UDMR 3.11% (datele se modifică la fiecare vot înregistrat).
Procentele lipsă de la PD-L la europarlamentare se regăsesc la Elena Băsescu, acest fapt poate fi o explicaţie pentru „picarea” partidului, dar nu explică în nici un fel picarea lui Băsescu.
Pe de altă parte evident, „intenţia” exprimată la un sondaj cu votul din urnă nu sunt acelaşi lucru. Dacă în ziua alegerilor este vreme frumoasă, românul preferă un grătar şi se pişă în ea de urnă.
Mie mi se pare uşor suspect acest sondaj, şchiopătă pe alocuri şi coordonat cu suspecta acalmie de la Cotroceni din ultima perioadă, pare încă „un os de ros” aruncat în primul rând presei şi opiniei publice, dar probabil menit şi să adoarmă concurenţa lui Băsescu.
Aici iar sunt nevoit să spun că este aberant că se caută un candidat „contracandidat” menit să-l bată pe Băsescu şi nu un viitor bun preşedinte…
Nu ştiu în ce măsură sondajul CURS este unul corect şi ne-manipulat. CURS au mai dat-o în bară cu eleganţă şi nu este nici un secret, un sondaj poate fi uşor direcţionat de specialişti. Întrebarea cine ar putea fi la modul real în spatele acestui sondaj, având în vedere brambureala din rezultate, rămâne deschisă.
Mi-a plăcut în schimb întrebarea şi răspunsurile la: „Credeţi că în România lucrurile merg într-o direcţie bună sau într-o directie greşită?
Lucrurile merg într-o direcţie bună – 15%
Lucrurile merg într-o direcţie greşită – 75%
Nu ştiu/Nu răspund – 10%”
Nici eu nu răspund! Ha ha ha! 😛
Pe mine mă mai roade un subiect: PNL-ul. Pe de o parte, este tot mai clar că partidul nu se simte deloc confortabil în opoziţie şi unicul motiv pentru schimbarea din fruntea conducerii a lui Tăriceanu a fost refuzul alianţei cu PSD, pe de altă parte toate declaraţiile, toate mişcările celor de la PSD şi PNL sunt la unison, parcă trase la indigo.
Faptul că PD-L-ul auto-declarat de „dreapta” a făcut alianţă de guvernare cu stânga, nu a fost un fapt atât de strident, provin din aceeaşi mare familie FSN, dar o eventuală (re)uniune oficială a PSD-ului cu PNL-ul o să îngroapă definitiv ideea de liberalism şi de „dreapta” din România.
Cutremurul. Partea amuzantă este cea cu „v-am spus io!”. Oprescu, Istrate, toate mamele omida, toţi nefericiţii şi toţi preafericiţii fanatici religioşi sau pur şi simplu duşi, acum se umflă-n pene. Şi eu zic: fraţilor, o să fie cutremure, o să plouă, o să fie inundaţii, o să fie căldură toridă şi o să fie secetă şi blocaje-n trafic o să avem şi v-a mai creşte şomajul. Să nu ziceţi că nu v-am spus.
Partea ne-amuzantă a cutremurului este că ne-a prins nepregătiţi cum ne prinde şi ninsoarea în decembrie. Nu avem nici educaţie, nu s-a făcut nici instrucţie pentru astfel de situaţii: liniile telefonice au fost blocate instantaneu, lumea s-a înghesuit pe casa scărilor – locul cel mai nesigur în astfel de situaţii, furnizarea gazelor şi a curentului electric nu s-a întrerupt. În cazul unui seism specialiştii sfătuiesc populaţia să se adăpostească în colţurile camerelor şi zonele de lângă stâlpii de rezistenţă al clădirii. Locurile periculoase pot fi bucătăria, zonele de lângă ferestre sau oglinzi şi scările blocurilor. Nu e nicio ruşine nici să te bagi sub un birou mai solid sau în şifonierul de nuc de la bunica.
Realitatea este că un cutremur mai zdravăn o să ne facă zob. Partea proastă este că nu o să cadă doar clădirile vechi, dar şi blocurile mai noi, sigure din construcţie, dar modificate de locatari fără cap: câţi cretini n-au dărâmat zidurile de rezistenţă să-şi facă sufrageria cu 2 metri pătraţi mai mare? Conform datelor, în Bucureşti sunt circa 2000 de clădiri care oricum stau să cadă. Şi de adie vântul ceva mai tare…
După boala vacilor nebune şi gripa aviară, acum ne-am procopsit şi cu gripa porcină. Sunt curios când se molipsesc de tuse şi legumele şi fructele…să nu zic de porumb. Poate mămăliga virusată explodează.
Ieri, autorităţile medicale au declarat stare de urgenţă sanitară în Statele Unite, unde au fost înregistrate 20 de cazuri de îmbolnăvire. Experţii epidemiologi şi de boli infecţioase din România şi din Europa au ajuns la concluzia că, în acest moment, în ţara noastră nu există un pericol iminent privind gripa porcină la om, dar autorităţile române au primit o atenţionare privind un risc potenţial în următoarele săptămâni. Altă predicţie din aceeaşi categorie: „v-am spus io!”.
După înjurăturile de tramvai genul „să te văd în coşciug lângă Elodia” sau „să te salte mascaţii ca pe Gigi” acum mai putem adăuga şi „vedea-te-aş gripat! Porcule…”
Gluma-i glumă, tot a fost şi ziua pământului, m-am tot gândit la defrişările de la noi şi mi-a picat fisa! Ştiţi de ce a defrişat Verestoy pădurile? Fiindcă a auzit că românul e frate cu codrul! Ha ha ha! 😛
În parcurile bucureştene a fost interzisă intrarea cu bicicletele. Oprescu vorbeşte despre „un periferic interior” ca la Paris pentru biciclişti. E drept, vorbeşte pe malul Senei despre asta ci nu pe malul Dâmboviţei.
În paralel, la Timişoara s-a desfăşurat sâmbăta o acţiune de sensibilizare a cetăţenilor faţă de mersul cu bicicleta. Avem o ţară, două roţi şi nimeni la ghidon.
Tot sâmbăta, tot pe două roţi: Asociaţia Motocicliştilor a organizat un miting, prin care şi-au exprimat nemulţumirea legată de neatenţia automobiliştilor din trafic.
În paralel cu protestul din Piaţa Constituţiei, în principalele oraşe ale ţării s-au organizate manifestaţii similare. Tot la civilizaţie, educaţie şi bun simţ ajungem: adică nicăieri.
Revine şi scandalul de la Plaza Mall. Potrivit imaginilor prezentate de ziarul Gardianul ieri, şeful clanului Preda, Eugen Preda, a fost ţinut de către poliţişti şi bătut în Plaza Mall. Propun ca data viitoare când mai năvăleşte cu sabia, să fie întâmpinat cu flori.
Nu ştiu de unde pasiunea aceasta de a face din golani eroi şi din borfaşi victime…
Premiul la extragerea Loto 6/49, în valoare de peste 8,8 milioane de euro, nu a fost câştigat nici ieri, futui! Şi mă bazam pe banii aceştia, vroiam să-mi cumpăr o casă-n Vrancea şi să deschid o fermă de porci!
Citeam undeva că pirateria în România depăşeşte 90%. În condiţiile crizei, dar şi a „tradiţiei”, cifra nu mă miră. „Moca” e mottoul întipărit în mintea multora. Pe de o parte nu avem tradiţia cumpărării materialelor originale – multă vreme ne având acces la aşa ceva – pe de altă parte internetul şi posibilitatea descărcării ilegale s-a răspândit rapid în lumea întreagă. Dacă industria cinematografică suferă simţitor de pe urma acestui fenomen, în industria muzicală lucrurile merg (încă) ceva mai bine: artiştii s-au pus pe cântat, se fac banii – mulţi, puţini, câţi sunt de la caz la caz – din cântări. Şi aici avem o problemă: lumea s-a cam obişnuit cu cântările „câmpeneşti” şi corporatiste, adică evenimente gratuite cu mici şi bere, plus mulţi încă mai mizează pe strecuratul la concerte gratis… dar asta e deja o altă poveste!
Mereu am dat bani pe muzică. Mi-am cumpărat CD-uri originale, mi-am cumpărat bilete la concerte. Nu îmi permit să-mi cumpăr tot ce-mi doresc, dar produsele artiştilor favoriţi le cumpăr şi materialele artiştilor autohtoni care-mi plac, le cumpăr şi nu le copiez. Ştiu, sunt cam idiot. Ha ha ha! PM3-urile omoară vedetele de MTV … ha ha ha! 😛 Cred că în câţiva ani prefabricatele, „vedetele” de duzină create artificial o să dispară şi asta, sincer, mă bucură. Cei care nu sunt capabili să cânte live, n-au nici public adevărat şi eventual doar câte un „şlagăr” de o vară, nu vor rezista. Sper. 😛
Faptul că România a fost inclusă în programul turneelor se datorează în primul rând acestui fenomen de piraterie. Dacă banii ies din concerte – inclusiv tricourile, accesoriile şi CD-urile care se mai vând la astfel de evenimente – trupele care trec prin zonă nu ratează ocazia să ne onoreze şi pe noi cu un spectacol. Chiar dacă nu au mare lucru de câştigat, nici n-au nimic de pierdut.
Acum privind agenda din vara asta, constat că ai nevoie de un portofel gros şi mult timp liber să vezi tot ce ar fi de văzut. Încă suntem o piaţă de mâna a doua (sau a treia?), devin „tradiţionale” spectacolele de luni seara, concertele de joi, etc, ha ha ha! Nu am găsit încă formula portofelului burduşit cu bancnote şi de a avea şi mult-mult timp liber, dar nimeni nu este perfect! Momentan am un portofel subţire şi timp de bătut câmpii… ha ha ha!
Sunt totuşi câteva evenimente ce ar fi păcat să le ratăm. Nine Inch Nails sunt unii din artiştii sold-out permanent dincolo de ocean şi vin relativ rar în Europa (chiar dacă acum doi ani au mai făcut un mini-turneu), Kraftwerk sunt mai mult decât o legendă, Madonna sau Depeche Mode reprezintă vârfuri din mainstream şi prezenţa unor artişti ca Placebo, Moby, Motorhead, The Prodigy, Limp Bizkit sau Manowar sunt evenimente aşteptate de mii de fani…
Şi dacă tot am amintit de Fred Durst: „dacă cineva chiar cunoaşte secretul, combinaţia pentru această viaţă şi unde este el păstrat”…să mă anunţe şi pe mine.
Pe 26 aprilie la Hala, în Bucureşti vin NAZARETH. Preţul biletului este de 90 RON. Nazareth sunt una din formaţiile importante ale Rock-ului, dacă tot a fost ţeapă AC/DC şi Guns’N’Roses, aceşti veterani merită respect şi ca o mică observaţie:trupa lui Axl Rose fără ei n-ar fi existat.
afişul unui vis de-o seară...
La Sala Palatului, miercuri, 29 aprilie de la ora 20:00, avem concertul trupei ANATHEMA reunită în formula completă .În deschidere vor cânta Celelalte Cuvinte iar preţul biletelor este de 60, 80, 100 şi 120 RON.
La doar o zi distanţă, pe 30 aprilie, la The Silver Church, tot în Bucureşti, cântă legenda Thrash Metal Germană DESTRUCTION. Preţul biletului este între 66 şi 100 RON.
În perioda 15-17 mai se desfăşoara Festivalul Dark River Rock Fest ajuns la cea de-a treia ediţie. Evenimentul va avea la Valea Întunecată (lângă Sf.Gheorghe). Încă nu s-au anunţat participanţii…
Pe 16 mai în Parcul Izvor, dacă ne permite şi dom’ Vanghelie, avem DEPECHE MODE în cadrul turneului mondial „Tour of the Universe 2009″. Biletele pentru Gazon A s-au epuizat, zona din faţa scenei fiind sold-out.
Joi, 21 mai la ora 21:00 în Club Control din Bucureşti concertează THE LEGENDARY PINK DOTS. O legendă pentru…cunoscători.
Vineri, 12 iunie, trupa Germană KRAFTWERK, pionerii muzicii electronice vin la Bucureşti pentru un spectacol la Sala Palatului. Biletele, în funcţie de categorie, costă 100, 150, 220, 300 şi 500 RON.
Pe data de 17 iunie, la Arenele Romane, revin după doi ani, conglomeratul multi-etnic şi polifonic: GOGOL BORDELLO. Preţul biletelor este de 75, 100, respectiv 125 RON.
PLACEBO concertează la Bucureşti pe 21 iunie la Romexpo, în cadrul turneului de promovare al viitorului lor album, pe care îl vor lansa in 2009.
28 iunie este o dată cu probleme la Arenele Romane. Şi situl oficial al celor de la QUEENSRYCHE, şi situl oficial LIMP BIZKIT anunţă spectacol. Queensryche îşi promovează doar la un an de la concertul anterior, noul album „American Soldier” iar gaşca lui Fred Durst (Wes Borland, Sam Rivers, John Otto şi DJ Lethal) sunt în turneul „Unicorns N`Rainbows Tour 2009”. Ştiu că Limp Bizkit naşte discuţii aprinse şi multe controverse, dar mie îmi plac. Cred că se prefigurează iar un mini-scandal la minunaţii noştrii organizatori… după “gluma” AC/DC nimic nu ne mai poate surprinde.
2 iulie la Bestfest avem în aceeaşi seară MOTORHEAD şi MOBY iar pe data de 5 la Bestfest Aftershock MANOWAR.
Hardcore nu este un termen folosit exclusiv în pornografie. Greii din Brooklyn, BIOHAZARD şi Comeback Kid vor cânta la a II-a ediţie My Metal Festival în perioada 10-11 iulie la Arenele Romane.
„I question not me, it only happens to others
I cant deny reality as lite gets smothered
If the lines can be read between
Maybe you can tell me then what it all means
Cause he who paints the big picture runs the whole scene
Locked down, I gotta get it out
Impending doom, a cloud above my head
Why me ? my faith has been devout
Blasphemous ? am I better off dead ?
Punishment, for all my sins
A burning thought inside my mind
Has me full of pity for all of human kind
As we move forth, we fall further behind
Fear of death, will my life go on ?
Controlled fate ? on the corner rolling dice
Punishment, but Ive done nothing wrong
In my eyes, who really pays the price
My lament, for the human race
Guilty, punishment for all my sins
Dread the day that brings the truth
Punishment for what Ive done
Sentence me for all my sins
Bound in fear for what Ive got
Though not much it seems a lot
Life is death and no one wins
Bustin my ass, another day another dollar, as I kneel down and i
Confess to the father that Im suffering a burning question of
The truth, whether or not to pull the trigger or to jump right
Off the roof, cause I did things normal and just like all my friends
But now Im positive and life it all ends
Punishment, for all my sins, I repent
In reality, we all must face the fact that the majority
Of the people are out there smoking crack, getting doped up,
Shooting that shit into their veins, the question must be asked if
We have any brains left, or right or wrong in this song,
A question we all ask and must answer before long, cause no one
Is safe in this world, whats the deal, the sentence is death and to
What court do I appeal ?
Punishment, for all my sins, I repent
Punishment!”
17-19 Iulie la Sibiu avem ARTMANIA 2009. Preţul biletelor este de: 90, 110, 160, 180 ROn şi vor evolua: NIGHTWISH, OPETH, MY DYING BRIDE şi TRISTANIA.
În perioada 23-26 iulie cap de afiş la Peninsula (Felsziget), Târgu Mureş, anul acesta, sunt THE PRODIGY şi NINE INCH NAILS. Dacă The Prodigy au mai fost în România, Nine Inch Nails este un eveniment şi având în vedere show-urile lor, o să fie un spectacol cu siguranţă incendiar!
În perioada 20-23 august, la Feteşti se desfăşoară Rock City Open Air Festival. Preţul biletului este de 270 RON la presale şi 400 RON la intrare. O listă impresionantă de artişti, din care merită evidenţiaţi IMMORTAL (Norvegia), MAYHEM (Norvegia), LAKE OF TEARS (Suedia), PRIMAL FEAR (Germania), SINNER (Germania), dar şi foştii vocali de la IRON MAIDEN, veteranul PAUL DI ANNO şi înlocuitorul temporal al lui Bruce Dickinson, BLAZE BAILEY.
Lista celorlalţi participanţi: Agathodaimon (Germania), Amon Amarth (Suedia), Ancient Rites (Belgia), Betrayer (Romania), Blood Red Throne (Norvegia), Brainstorm (Germania), Bucovina (Romania), Cirith Gorgor (Olanda), Claymore (Bulgaria), Crossover (Grecia), Dawn Of Destiny (Germania), De Profundis (Marea Britanie), Dew-Scented (Germania), Eastern Front (Marea Britanie), Einherjer (Norvegia), Euphobia (Bulgaria), Ghamorean (Suedia), Hanzel Und Gretyl (SUA), Hollenthon (Austria), Infected Rain (Rep Moldova), Lacrimas Profundere (Germania), Macbeth (Italia), Moribund Oblivion (Turcia), Nothnegal (Insulele Maldive), Onslaught (Marea Britanie), Overgarven (Grecia), Sirenia (Norvegia), Stormlord (Italia), Symbolic (Bulgaria), The Cold Existence (Suedia), The Revenge Project (Bulgaria), Theatres Des Vampires (Italia), Trail Of Tears (Norvegia),Trooper (Romania) şi Vendetta (Germania).
Pe lângă aceste evenimente majore, cluburile sunt pline, underground-ul pulsează şi el cu încăpăţânare demnă de admiraţie. Bani să avem, distracţie este din belşug!
