Îmi vând sufletul. Pe bucăţi.

Azi am o reţetă specială, ceva tentant. Sper. Vă invit la o cafea. Nu cafea cu sex ci cafea cu îngheţată. Am citit pe undeva azi dimineaţă, conform unui studiu realizat la nivel naţional,  pe timp de caniculă, cele mai multe femei, 63%, preferă un profiterol, decât să facă dragoste. Există şi excepţii: ieşencele. Mereu există excepţii – aviz amatorilor! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5PFu0bnc8Gw]

Cafeaua îmbunătăţeşte timpul de reacţie şi accentuează vigilenţa, favorizează digestia şi poate crea buna dispoziţie.
Cafeaua conţine antioxidanţi (fenol, arome volatile) care împiedică distrugerea celulelor şi, implicit, declanşarea unor boli, iar acidul colorgenic reduce concentraţia de glucoză. Un consum de până la 3 ceşti de cafea pe zi se pare că reduce riscul afecţiunilor cardiovasculare.
Acţionează asupra tubului respirator şi este un  bun remediu împotriva durerilor de cap şi a migrenelor pentru că dilatează vasele de sânge.
Am ceva dureri de cap, dar nu ştiu dacă-mi trec cu ţigări şi cafea… 😆

Dar nu despre cafea, nu despre îngheţată şi nici măcar despre sex sau ieşence nu vreau să vă povestesc. Sunt prea cinic să mai fiu şi libidinos! 😆
Îmi vând sufletul. 🙂 M-a întrebat odată cineva cum pot să-mi vând tablourile, dacă nu mă ataşez de ele şi nu este dificilă despărţirea… Uneori poate fi, dar este vorba despre creaţie, în mod normal treci la o altă idee, la un nou tablou şi mereu noul este mai fascinant, te acaparează. Cred că asta este explicaţia pentru care aceste despărţiri nu sunt chiar aşa dramatice, chiar dacă evident, am tablouri preferate şi de care uneori îmi este dor.
Celălalt aspect este, evident, foamea, setea şi facturile. 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=wGPlkcltTqA]

Cu alte cuvinte: cine-mi dă un pahar cu apă că-mi e o foame de nu ştiu unde dorm la noapte! 😆 😆 😆
Am trei tablouri care stau să se prăfuiască, poate cineva undeva are nişte pereţi goi. 🙂
Am citit cândva undeva despre „legea necesităţii”, ceva de genul că dacă eu am pictat nişte tablouri, cu siguranţă cineva-n univers are nevoie de ele. Fac şi eu un experiment, sunt curios dacă măcar universul mai funcţionează cât de cât normal şi la necesităţile mele există rezonanţă undeva… 🙂

„Illusions” (Iluzii) are dimensiunile de 30/30 cm, ulei pe pânză, ne-înrămat. Maci… după o perioadă în care m-au obsedat trandafirii, am prins „gustul” macilor… Este pictat în 2009.

ILLUSIONS

„The Birth of the Balance” (Naşterea echilibrului), are dimensiunile de 45/40 cm, ulei pe lemn (pal) cu aplicaţie de textilă şi ramă pictată. Este mai mult decât un simplu tablou, este o lucrare suprarealistă tridimensională, pictat în 2005.

THE BIRTH OF THE BALANCE

„The Missing Frames of a Dream Randomly Re-rendered into Another Vision” ( 😆 Cadrele lipsă dintr-un vis reaşezate la întâmplare într-o viziune nouă) are dimensiunile de 50/70 cm, ulei pe hârtie de pictură cu bumbac, pictat în 2006.

THE MISSING FRAMES (...)

Oferta e „pe bune”, chiar vreau să le vând. Ştiu… nici dracul nu cumpără suflete, da’ tablouri?! 😆 M-am tot uitat prin casă, da’ altceva nu prea am găsit bun de valorificat… Asta, după ce am încercat să vând tot… 😆

Muzica din noile clipuleţe sunt de pe primul album the spoileD Jerks din 2005, un proiect de-al meu unde am folosit tehnica de colaj în combinaţie cu creaţie proprie, ceva ce fac şi KOOP… 🙂

Bun. 🙂 Le-am pus şi pe ocazii.ro:

ocazii.ro

Iluzii

Naşterea Echilibrului

Cadre lipsă dint-un vis…

în definitiv se licitează şi virginitatea mai nou… 😆

Cât costă? (tablourile, nu virginitatea! 😆 )
Acum ceva vreme, o prietenă, escortă, m-a întrebat cât am lucrat la un tablou. I-am zis cam 4-5 zile. Apoi m-a întrebat „şi cât costă?” I-am zis 250 Euro. Se uită mirată la mine şi-mi zice: „Doar atât? Două futinguri?” 😆 😆 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EFTGItX95tc]

6 august

În zori zilei de 6 august 1945, de pe insula Tinian a decolat bombardierul American „Enola Gay”, la bord cu o bombă cu uraniu de 4.400 kg botezat „Little Boy” (Băieţelul). Destinaţia a fost orăşelul Hiroshima din delta insulei Honshu şi detonarea a avut loc în jurul orei 8 şi un sfert. În doar 10 minute 9 din 10 oameni aflaţi pe o rază de 800 de metri de la “zona zero” erau morţi.

enola gay crew 1enola gayhiroshima 1Hiroshima aftermathmother with child

Nu se ştie cu exactitate câţi oameni au murit în urma exploziei. Se ştie că 70.000 de persoane au murit imediat, ca urmare a deflagraţiei, căldurii şi iradierii. Până la sfârşitul lui 1945, numărul morţilor s-a ridicat la 100.000. În următorii cinci ani, trecuse de 200.000, pe măsură ce au început să se instaleze cancerul şi alte afecţiuni.
Pe scurt – şi sec – cam acesta a fost începutul erei nucleare.
Încheierea rapidă a celui de-al doilea Război Mondial a fost justificare oficială pentru folosirea armei nucleare, dar America era nerăbdătoare să testeze „pe viu” noua armă şi să arate lumii ce puternică este şi ce armă nimicitoare deţine. Aşa a început cursa nebună de înarmare nucleară, o cursă costisitoare şi… în final inutilă.
Potrivit Tratatului de Neptroliferare Nucleară, doar Statele Unite, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi China sunt considerate puteri nucleare, India şi Pakistanul sunt însă şi ele puteri nucleare de facto. Corea de Nord şi Iran-ul sunt foarte aproape să intre şi ele în rândul ţărilor care şi-au dezvoltat tehnologia nucleară şi sunt capabile de construcţia bombei nucleare şi se presupune că şi Israel-ul deţine tehnologia necesară.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WZ_X43zcXcU]

Vorbeam ieri despre faptul că mai există speranţe – resurse – atâta timp cât ne folosim doar 3% din capacitatea celebrară… Problema este cum şi la ce o folosim. Ieşirea din actualul impas nu cred că se va realiza cu un salt tehnologic ci mai degrabă prin revenirea la resursele originale, la re-descoperirea propriilor noastre capacităţi şi o re-armonizare cu mediul înconjurător.
Cred că generaţiile noi sunt mai sensibile şi mai conştiente, dar depinde în mare măsură de noi să le creăm condiţii, să nu le ridicăm aceleaşi bariere stupide în care – tradiţional – am crescut şi trăit şi noi.
Este motivul pentru care tot insist şi pe tema reformei în educaţie, dar cum am mai spus-o, nu cred că se poate face reformă doar într-un singur sens, trebuie regândit şi restructurat tot sistemul în ansamblu. Tot aud că „da, dar cum?”, nu avem „mari gânditori”, nu există nicio teorie nouă gata aplicabilă. Nici nu cred că este necesar, cred că pentru început o reformă structurală ar fi suficientă. Restul – sunt convins – o să vină pe parcurs fiindcă – şi aici iar sunt convins – este nevoie de un flux creativ, orientat spre intuiţie ci nu… tehnologie.
Viitorul o să sune bine dacă o să ştim să-i ascultăm muzica. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Xpd6LKTDa6s]

Privesc şi eu în jur…

„All the tension in the world today
all the little girls fillin’ up the world today
when the good comes to bad the bad comes to good
but I’m a live my life like i should (like i should)
now all the critics wanna hit it
shit can ever did it
just because they don’t get it
but I’ll stay fitted
knew there commited
now this red cap gets a wrap from these critics
do we always gotta cry (gotta cry)
do we always gotta live inside a lie (live inside a lie)
lifes just a blast
its movin really fast
better stay on top
or life will kick you in the ass
follow me into a solo
remember that,kid
so what you wanna do
and where you gonna run
when your starin down the cable of my
might put it at your grill like gun
Limp Bizkit is rockin the set
it’s like russian roulette
when your placin your bet
so dont be upset
when your broke
and your done
cuz I’m a be the one til i jet(I’m a be the one til I jet)
I know why you wanna hate me…
cause hate is all the world has even seen lately
I know why you wanna hate me
I know why you wanna hate me
now I know why you wanna hate me
cause hate is all the world has even seen lately
why you wanna hate me
cause hate is all the world has even seen lately
why you wanna hate me
cause hate is all the world has even seen lately
does anybody really know the secret
or the combination for this life
and where they keep it
it’s kinda sad when u dont know the meanin
but everything happens for a reason
(everything happens for a reason)
I don’t even know what I should say
cause I’m an idiot
a loser, microphone abuser
I analyze every second I exist

beatin on my mind every second with my fists
and everybody wanna run (wanna run)
everybody wanna hide from the gun (hide from the gun)
you can take a ride through this life if you want
but you can’t take the edge off the knife (no sir)
and now you want your money back (money back)
but your denied cause your brains fried from the sack
and there aint nothin I can do
cause life is a lesson
you learn it when your through

I know why you wanna hate me (wanna hate me)
I know why you wanna hate me (know why you wanna hate me)
cause hate is all the world has even seen lately” (Limp Bizkit – Take A Look Around)

Sinusuri şi minusuri

Criză? M-am săturat de criză!
Toată lumea vorbeşte despre criză, la televizor, la radio, în tramvai şi la piaţă, pe terasă la bere, poate chiar şi-n patul conjugal… Criză despre care anul trecut se spunea că e imaginară, ba, unii şi acum afirmă acelaşi lucru. Întrebarea este cum s-a ajuns aici.
Am mai vorbit despre asta, despre moartea capitalismului. Nu vreau să vă plictisesc. 🙂
În mod aparent accidental, sistemul socialist şi cel capitalist au ajuns într-un punct mort concomitent. Asta a făcut practic posibilă căderea Zidului de la Berlin. Nu argumentele ideologice au condus la aşa-zisa democratizare, ci strict factorii economici: capitalismul se împotmolise (ca şi socialismul) şi avea nevoie de noi pieţe de desfacere. Da, suntem nişte termite, consumăm, epuizăm şi strategia este expansionistă. Nu cred că nimeni n-a preconizat criza, doar nu s-a calculat dimensiunea ei exactă şi nu s-au luat măsuri eficiente.
Practic măsurile au fost două: prima, amintita expansiune, a doua, scăderea calităţii produselor şi astfel creşterea consumului. Un Mercedes de acum 20-30 de ani era o maşină aproape garantată pe viaţă, un Mercedes fabricat acum, funcţionează impecabil exact cât are garanţia, adică undeva la 5 ani, respectiv la x mii kilometri parcurşi. Admit, nu le am cu maşinile, m-am referit la Mercedes şi în ideea că este un brand care vindea exact pe acest criteriu al calităţii.
Strategiile aplicate n-au condus la evitarea crizei ci doar la amânarea ei.
Am mai spus şi asta, nu ne confruntăm cu o criză (strict) economică şi financiară ci cu una morală şi etică. Partea economică a crizei este – în opinia mea – doar vârful icebergului, altfel spus, degeaba tratăm strănutatul, dacă răceala rămâne netratată în adâncuri.
Nu vreau să mă pierd în teorii economice – nici nu sunt punctul meu forte – dar schema oricărui produs este sinusoidală: fiecare produs nou lansat pe piaţă are într-o primă fază o linie ascendentă, îşi atinge apogeul de creştere apoi urmează căderea. Unele produse se menţin pe o anumită linie relativ constantă: margarina se va vinde oricând ca şi săpunul sau alte câteva produse alimentare şi de larg consum, predominant casnice, dar majoritatea produselor după un timp dispar de pe piaţă şi sunt înlocuite cu altele noi. Multe produse au ajuns la acel punct mort simultan. Mai grav este că sistemul de bază, sistemul de funcţionare, capitalismul, a expirat şi el: şi-a epuizat toate resursele, nu mai are nimic de oferit, nu mai funcţionează şi nu are nicio perspectivă. Însă – cel puţin deocamdată – nu s-a găsit nicio alternativă viabilă pentru schimbarea ei. Aşa numitul „consumism” este doar o extensie către… extincţie.

sinewave

– Dar unde sunt banii? – se pune întrebarea. Înainte să discutăm despre bani, trebuie să avem în vedere evoluţia preţului. Teoretic, criza a plecat din sectorul imobiliar. Ce s-a întâmplat în America, s-a întâmplat şi la noi. Practic o ne-concordanţă între valoare şi preţ. Preţul şi valoare unui teren era de 1 leu şi primul cumpărător la achiziţionat la acest preţ. Fără să-i aducă nicio îmbunătăţire, a vândut după un timp x aceeaşi proprietate cu 2 lei unui cumpărător care ne având banii, s-a împrumutat de la o bancă. După încă două-trei astfel de tranzacţii s-a ajuns cu preţul la 10 lei, valoarea reală a terenului însă a rămas neschimbată. În final, ultimul cumpărător ajunge să nu-şi mai poată achita ratele iar banca – creditorul – se alege cu proprietatea care pe hârtie valorează 10 lei, dar în realitate tot  leu şi nu mai poate să-l valorifice, nu mai există cumpărător. Este pe de o parte aceeaşi schemă piramidală care caracteristică multor afaceri, pe de altă parte, avem de a face cu bani virtuali, inexistenţi, fără acoperire reală.
Există şi contra exemplu: bricheta care se vinde la ultima mână la preţul de 1 leu cu amănuntul şi nici acest 1 leu nu cred că acoperă costul de producţie…
Ar merita o analiză amănunţită fenomenului China, cel mai mare furnizor de damping şi cu o creştere economică artificială subvenţionată paradoxal exact de Vest şi capitalism din raţionamente politice şi economice, dar şi din perspective mai obscure, dar intrăm într-o zonă mult mai complexă. Ca factor însă China este unul extrem de important în actuala ecuaţie economico-financiară.
La noi (dar nu numai) se resimte foarte puternic şi sistemul de creditare scăpat de sub control – credit doar cu buletinul – cu alte cuvinte sume importante de bani virtuali, inexistenţi, neproduşi puşi în circulaţie.
Nu s-a diminuat suma banilor, doar cash-flow-ul şi a ieşit la suprafaţă gaura creată de banii virtuali.
Cei care au bani acum au anumite oportunităţi. Căderea bursei le permite să cumpere acţiuni la companiile importante la preţuri mult diminuate sau chiar cumpărarea integrală a unor companii. Dacă o acţiune valora 10 lei, acum preţul lui este în multe cazuri sub jumătate. Chiar dacă continuă căderea, stric teoretic, la redresarea pieţei şi al economiei, aceste acţiuni şi companii ar trebuii să revină la valoarea lor anterioară.
Însă aici – cred eu – ajungem încet-încet la miezul problemei: sistemul s-a auto-devorat, trebuie înlocuit, este momentul schimbărilor în profunzime ci nu a soluţiilor de suprafaţă.

Momentan creşterile le au afacerile legate de internet şi telecomunicaţii, în special telefonia mobilă. Este oarecum ciudat, dar explicabil: lumea iluziilor şi virtualitatea reprezintă o fugă la fel de „salvatoare”, dar comodă şi la îndemâna ca şi credinţa…  Pe termen scurt – vorbind de 10 ani – aceste afaceri sunt şi vor fi extrem de profitabile, dar nu cred că vor scoate omenirea din criză ci este doar încă o amânare, o prelungire a agoniei.

Din acest motiv cred şi afirm că înfruntăm în primul şi-n primul rând o criză morală şi etică, partea financiară şi economică este doar vârful de lance.
Suntem în punctul minus al sinusului, creşterea vine, dar depinde şi de noi. Am interferat în mod negativ cu natura, am perturbat circuitele naturale…

Încerc să gândesc pozitiv. Admit că nu sunt deşteptu’ pământului şi n-am soluţia minune nici în buzunar, nici undeva în întortocheatul labirint al creierului. Sau – mai exact – încă n-am ajuns acolo. Unii spun că ne folosim numai 3 % din creier, speranţe (resurse) ar mai fi… 🙂 Deocamdată mă simt doar prins undeva la mijloc…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EC76b0VZQog&feature=related]

Adevărul

Mă trezesc buimac, cu oprirea obligatorie la baie, apoi bâjbâi drumul până-n bucătărie şi pun ibricul cu apă şi puţin zahăr la fiert să-mi fac cafeaua. Tot obligatorie. Mă abţin să-mi aprind prima ţigară, pornesc computerul, bag o boabă de strugure-n gură, muşc dintr-un biscuite. Totul este puţin automatism şi puţin haos, un film fragmentat şi ireal:

unicul adevăr este durerea.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=cefrrdRUid4]

Tastez mecanic, sorb din cafea, deschid câte o fereastră şi caut ceva…. În fiecare dimineaţă ceva, altceva, nu ştiu ce, uneori nici de ce, dar caut. Mă caut.
Ups! De unde ai căpătat aşa un link? Cauţi ceva ce nu există. 🙂

ups...404

404 Not Found.
Răspuns corect. 🙂 Modemul pâlpâie cu încăpăţânare, computerul bârâie enervant, sap prin el după ceva muzică, dar nu-mi place nimic la ora asta, n-am chef de nimic, las monitorul baltă şi merg în bucătărie să mai fumez o ţigară. Apuc din mers telecomanda şi dau pe VH1…Pink: Please Don’t Leave Me.

labirint 1

Funcţia primordială a jurnalismului este să informeze. Parcă ceva de genul acesta este formularea corectă din ce s-a lipit de mine din incursiunea (scurtă) în Jurnalism la Spiru Haret F.R.  …

Cui îi pasă întradevăr de adevăr?

Ieri am încercat să discut dintr-o altă perspectivă despre crima de la Timişoara, nu mă interesa nici sângele şi nici sexul din poveste, nu sunt nici jurnalist, nu fac nici presă, nu mă face nici mai fericit traficul, nici mai trist lipsa de interes… BlogRank: locul 1752… 1+7=8, 5+2=7, 8+7=15… 6. Poziţia mea în Zelist: 6342 6+3=9, 4+2=6, 9+6=15… 6 😆 Încă un 6, vă rog, să fiu bestial! Ştiam că am circa 6 cititori… 😆 😆 😆

trafic

Ok, care este adevărul legat de aceşti tineri? În prima zi s-a vorbit despre faptul că fata era un student eminent, a intrat la facultate cu 9.90, ieri am auzit că din 14 examene a obţinut notă de trecere doar la 6. Prima zi s-a spus că întâlnirea de la cămin a fost prima de acest fel, ieri se vorbea despre faptul că se prostitua de ceva vreme… Unde este adevărul?
Cum funcţionează presa dacă se discută despre senzaţional şi n-am auzit pe nimeni discutând cauzele ci nu doar efectele?
Da, nu se prostituează toate studentele, nici chiar toate tinerele nevoiaşe, dar multe o fac. Sunt împinse în faţă tragediile, prezentate faptele mai mult sau mai puţin obiectiv, dar ignorăm cauzele. Nu revin la disecarea sistemului, dar puroiul, infecţia este acolo.

Vorbeam cu o cunoştinţă despre cazul azilului pentru câini din comuna Băneasa. Îmi spunea că Iulia a adunat câini foarte bolnavi de pe străzi şi a încercat să-i pună pe picioare. Că nu are sponsori, nu are bani şi se luptă cu morile de vânt iar presa a prezentat cazul extrem de abrupt şi unilateral. Aleg să cred ce-mi spune un om ci nu ce văd la televizor şi ce citesc în presă… Şi – pentru a nu ştiu câta oară – ajung înapoi la sistem, la Stat-u care nu funcţionează. Fiindcă nu un om, nu ONG-urile au datoria să facă curat după gunoiul lăsat cu indolenţă de Stat. Nu sunt un anarhist, (încă) nu sunt nici suficient de fascist, dar indiferent de subiectul despre care discutăm, problemele pleacă mereu de la lipsa de reacţie a Statului, delăsarea şi superficiala formalitate cu care „rezolvă” orice problemă. Şi tot vorba prietenei: nimeni n-a zis, hai oameni (buni?) să facem ceva pentru câinii aceştia…
Statul tocmai prin faptul că nu are o faţă precisă, tocmai prin noţiune generală în spatele căreia se ascunde îşi ascunde şi ne-funcţionalitatea. Când ceva nu merge, mai pică câte un funcţionar împins în faţă, dar mecanismul rămâne neatins, se schimbă uneori câte o rotiţă, dar nu şi mecanismul de funcţionare.
Statul este invizibil şi această „calitate” face ca noi să spunem adesea: „dar ce pot să fac? Nu pot să fac nimic…”
Însă nu pot să nu văd câinii comunitari care se înmulţesc, mor de foame, se mănâncă între ei sau ne atacă, nu pot să nu văd bătrânii abandonaţi, nu pot să nu văd copii care mor prin spitale, nu pot să nu văd tinerele care ajung să se prostitueze. Fiecare individ este un mic univers, o poveste şi o tragedie, dar până una-alta trăim în societate, plătim taxe şi pentru asta merităm să primim ceva, să fim într-un fel… trataţi.

Nu ştiu care este „adevărul”, ştiu că de 7 luni nu-mi găsesc slujbă, ştiu că de 7 ani îmi neglijez dantura şi îmi cad dinţii, le ştiu pe ale mele, probleme adevărate sau false, reale sau imaginare… Şi ştiu că în final sunt singur.
Nu cred nici în Secretul, nici în Codul lu’ Moise, nici în Dumnezeu şi nici în Stat fiindcă ambii sunt la fel de prezenţi… Ca şi adevărul. Adevărul este dincolo de… no(r)i. 🙂

the_truth_is_out_there

Ca şi vina, adevărul îl vedem şi-l căutăm mereu în exterior…

Încă mai cred în mine şi că dincolo de lumini şi umbre, dincolo de labirint (poate) este ceva. Dincolo de imaginile din oglindă suntem tot noi. Goi.

labirint 2

Adevărul este exact ca un chestionar din Caţavencu de acum mulţi ani. Răspundeţi cu DA sau NU:
Iliescu este un preşedinte bun şi porcul un animal comestibil. 😆

[polldaddy poll=1838845]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=SmVAWKfJ4Go&feature=related]

ADEVẮR, adevăruri, s.n. 1. Concordanţă între cunoştinţele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realităţii în gândire; ceea ce corespunde realităţii, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. Adevăr obiectiv = conţinutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realităţii, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realităţii. Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 2. Justeţe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum.
(FILOZ.) real, realitate. (Noţiunea de ~.) 2. realitate, veridicitate, (livr.) veracitate, (înv.) veritate. (Există mult ~ în acest roman.) 3. autenticitate, exactitate, exactitudine, justețe. (S-a confirmat ~ul celor spuse de el.)
adevăr (adevắruri), s.n. Concordanţă între cunoştinţele noastre și realitatea obiectivă, veridicitate. – Mr. (aver). < Lat. vērum, probabil într-un compus de tipul *ad de vērum (Philippide, Principii, 96; DAR); cf. it. davvero (‹ *de ad vērum), sp. de veras. Puşcariu 24 (și REW 9262, Scriban) indică *ad ad vērum, care de asemenea ar fi posibil. Candrea se gândeşte la o formaţiune post-verbală, plecând de la *addevērāre; iar Pascu, I, 183, presupune direct un lat. *addeverum puțin probabil; ambele soluții fuseseră indicate de Candrea, Éléments, 169. La origine, adevăr a fost un adv., folosit și ca adj., uz care s-a păstrat până în sec. XVII; atuncea adevăr afla-ne-vom bogați (Coresi) (uz adv.), faţă de închinătorii cei adeveri (Varlaam) (uz adj.). În limba actuală, uzul adj. nu este posibil. Ca adv., se păstrează numai în expresia sacră adevăr zic vouă. Cuv. mr. provine dintr-un lat. ad verum. – Der. neadevăr, s.n. (minciună). Cf. adevăra.

Sistemul naşte monştrii, sistemul hrăneşte monştrii

Crima din camera 52 al căminului 2 Medicină din Timişoara a şocat opinia publică. O fată de 20 de ani, studentă în anul doi la facultatea Medicină şi prietenul ei, tot de 20 de ani şi student la Medicină au ucis şi tranşat un bărbat de 65 de ani. Dincolo de oroare faptelor – peste 50 de lovituri cu un cuţit cu o lamă de 17 cm şi tranşarea cadavrului – cazul ridică semne de întrebare asupra sistemului social şi nu numai.

Cât de normală, cât de funcţională este o societate în care o studentă este nevoită să se prostitueze pentru a se întreţine? Nu discut acum stric cazul de la Timişoara unde lucrurile încă nu sunt complet lămurite şi cercetările se află în plină desfăşurare ci despre un fenomen cunoscut şi tot mai răspândit. Văd în toate acestea – încă o dată – eşecul sistemului.

Nu ce au făcut copii este de discutat ci ce facem noi pentru copii.

Putem discuta despre cât de caraghios de mică este bursa, putem vorbii despre faptul că un loc la căminul studenţesc se obţine cu şpagă şi chiar şi-n condiţiile acestea sunt mii de demnitari care locuiesc în apartamente de lux sau case cu chirii mult-mult mai mici, putem vorbii despre educaţia propriu-zisă şi despre faptul că şcoala nu reprezintă nicio garanţie în obţinerea unui loc de muncă decent, puteam ajunge înapoi până la structura învăţământului şi putem discuta despre programa şcolară care de mult nu mai are nicio legătură cu realitatea din societate, cu cerinţele şi necesităţile pe care le înfrunţi la terminarea şcolii.
Putem discuta lipsa modelelor reale, lipsa reperelor morale sau lipsa soluţiilor viabile.
Putem să ne punem mii şi mii de întrebări legate de eşecul tuturor sistemelor din administraţia Statului, putem găsii şi anumite răspunsuri şi soluţii, problemele rămân: Statul de mult nu mai funcţionează în interesul cetăţenilor ci funcţionează pe seama lor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Ca6ERTxUCGw&feature=related]

Doamna Andronescu începe reforma la mijlocul sistemului: toţi absolvenţii de clasa a XII-a vor susţine un test de cunoştinţe informatice. Mi-am amintit că în ’90 când am dat admitere la Arte Plastice, secţia pictură la Cluj, primul examen eliminatoriu a fost la… limba şi literatura Română. Nu conta dacă ştii sau nu să desenezi, nu conta talentul ci literatura. Doar o babă ca Andronescu pentru care computerul este încă un mister şi o minune putea să gândească introducere testării cunoştinţelor de informatică.
În loc să se facă finalmente mult trâmbiţa reformă a învăţământului cu regândirea structurii programei şcolare şi introducerea unui nou sistem care să-l aibă în centru pe copil ci nu programa, abilităţile acestuia şi educarea şi dezvoltarea lui pe baza acestor calităţi ci nu o programă rigidă şi supra-încărcată, doamna Andronescu continuă să trateze cu sindicatele care evident au interesul să menţină actuala structură şi programă care le asigură pe de o parte un loc de muncă, pe de altă parte menţine pe posturi un număr semnificativ de profesori încremeniţi. Materii multe, număr mare de ore (adică programă încărcată) înseamnă o pâine de mâncat pentru un număr mai mare de persoane şi într-un an electoral doamna Andronescu nu-şi permite să devină şi mai antipatică decât este, aplecarea dânsei spre sindicate şi nu spre interesele copiilor este explicabilă, dar nu scuzabilă.
Cunoştinţele de informatică nu te pun la adăpost de la posibilitatea şomajului. Dacă pentru doamna Andronescu computerul încă este o minune, pentru majoritatea tinerilor din ziua de azi, nu reprezintă o curiozitate mai mare ca apa la robinet. Ca aceşti copii de astăzi să beneficieze de un viitor mâine, este nevoie de reforme reale, de o abordare nouă, de schimbarea completă a sistemului. Nu doamna Andronescu o să facă reformă şi – revin – nu este prima oară când constat că Statul nu serveşte interesul cetăţenilor ci reprezentanţii Statului îşi urmăresc propriile interese.

Tratarea efectelor şi ignorarea cauzelor ne caracterizează, face parte din cultura populară. Te doare măseaua: iei un calmant, da’ doamne fereşte să te duci la un stomatolog. Cam asta văd şi constat pentru a nu ştiu câta oară şi în ce se petrece în jurul nostru.
A fost săptămâna „bătăii rupte din rai”. Apar una după alta înregistrările cu bone care „aplică corecţii” copiilor pe care îi au în grijă. Imaginile au revoltat opinia publică, dar uităm că bătăile ca măsură „educativă” face parte din cultura noastră, este o metodă aplicată şi la care recurgem fără ezitare.
Am mai vorbit despre mituri şi mitocănii, despre cum vorbele se bat cap în cap cu faptele, cum poezia este totalmente ruptă de realitate. Ne place, nu ne place, suntem aşa cum suntem şi măturatul gunoiului sub preş şi ascunsul după vorbe, nu ne foloseşte la nimic. Nu cred că putem pretinde unei bone – necalificate – să se comporte altfel decât o facem şi noi. Pedepsele ca statul în colţ – eventual în genunchi şi cu mâinile ridicate – sau trasul de urechi, bătaia cu făcăleţul au făcut parte din arsenalul părinţilor, bunicilor noştri şi le-am moştenit inevitabil. Nu ne miră când vedem pe stradă o mamă sau bunică care ţipa sau îşi mai lovea copilul. Numai cine nu este părinte nu ştie cât de obositor este un copil şi doar ipocriţii nu recunosc că s-au mai pierdut cu firea. Legislaţia nici în acest caz nu funcţionează, nu ţine cont nimeni de ea, tradiţia şi obişnuinţa au câştig de cauză. Soluţia? Educaţia, evident. Educaţia care în continuare rămâne-n aer…

Şi putem discuta corupţia. Nu doar Spiru Haret este o fabrică de diplome: şi în învăţământul de stat se dau şpăgi pentru promovarea examenelor, se dau şpăgi la obţinerea diplomei sau licenţei. Vrei o slujbă bună: dai şpagă. Sistemele interferează, sunt toate corupte şi avem în faţa noastră un balaur cu mii de capete, este inutil şi ineficient să tai un singur cap fiindcă cresc alte două în locul lui…

Agricultură nu se mai face, industria este pe patul de moarte şi din perfuzii sug tot lipitoarele, asistenţa socială este mai mult pe hârtie decât în fapt, şcoala nu formează ci deformează caractere…

Nimeni din cei responsabili nu-şi asumă nicio responsabilitate şi mereu cei din înaintea lor poartă toată vina. Este un carusel din care nu vor să iasă şi atâta timp cât mai este un ciolan cât de mic de ros, nici nu o să iasă. Dar ce ne facem când chiar nu o să mai fie nimic de făcut?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PynWTLeUJRA]

The Dead Weather – Horehound

Recunosc, nu sunt un mare consumator de Blues. Cred că suntem genetic dotaţi cu „ceva” care ne face sensibili sau insensibili la anumite lucruri. Gusturile muzicale se (mai) şi cultivă, eşti sau te educi, dar sunt lucruri la care vibrezi din prima, sunt altele care te lasă rece şi iarăşi altele care-ţi displac. Puţine „chestii” din Blues m-au prins, dar şi mai puţine s-au lipit de mine. Ei, am şi eu ciudăţeniile mele, predominant însă sunt chestii la care consumatorii ortodocşi de Blues, strâmbă din nas.

The Dead Weather este un nou super-grup. Sub acest camuflaj îi regăsim pe Jack White (celebru din The White Stripes şi The Raconteurs), Alison Mosshart (din The Kills şi Discount), Dean Fertita (din Queens of the Stone Age) şi pe Jack Lawrence (din The Raconteurs şi The Greenhornes). „Cununia” s-a desfăşurat sub egida Third Man Records şi pe 11 maritie 2009 au cântat pe scenă pentru prima oară la Nashville. Oraş predestinat… isn’t it?
Materialul albumului de debut „Horehound” a fost imprimat anul acesta în ianuarie şi discul a fost lansat la începutul lunii iulie. 11 piese uşor zgomotoase, puţin murdare, un Blues alternativ ambalat ingenios într-un pachet de sunet modern şi condimentat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=M7QSkI6My1g]

White Stripes am ascultat ultima oară la concertul Limp Bizkit: cu un fragment din „Seven Nation Army” şi-au încheiat showul. „Get Behind Me Stan”-ul din 2005 cu siguranţă l-am ascultat, dar ultimul „Icky Thump” nu mai ştiu sigur… În schimb piesa din ultimul filmul Bond, „Another Way to Die” a lu’ Jack cu Alicia Keys mi-a plăcut. De dragul piesei m-am uitat şi la film… 😆 Mi-am băgat nasul (de fapt urechea) prin The Raconteurs, nu suna rău, dar nici n-am dat pe spate. Queens of the Stone Age au impresionat la debut, dar mie îmi lipsea din ei cam tot ce-mi plăcea la Kyuss… iar Alison Mosshart este o noutate absolută pentru mine. Nu mă aşteptam la nimic de la The Dead Weather şi am avut surpriza plăcută să descopăr un disc viu, energic şi zgomotos.

The Dead Weather - Front

„60 Feet Tall” deschide discul cu sunete tensionate ca totul să se aşeze într-un Blues zgomotos şi agitat. Sunetul este brut, pe alocuri distorsionat, toba are greutate, basul vibrează gros, chitara schimbă tonul de la ciupelile obscure la explozii ce în intensitate amintesc de Hendrix. Vocea lui Alison Mosshart este puternică, uşor încălzită de amplificatorul pe lămpi, poate şi de un mic distors. Piesa are groove, pare o joacă, un jam-session sănătos şi dezinvolt. Te pierzi în obscuritatea unei săli de repetiţii slab iluminate şi valul de sunete te ia cu el.
„Hang You from the Heavens” este singel-ul lansat şi susţinut şi de un video-clip pentru promovarea discului. Este o piesă mai Heavy, trece de limitele Blues-ului, dar păstrează parfumul prin abordare şi sunetul de garaj, totul simplificat la maxim îi conferă un aer proaspăt. Toba loveşte tare, basul este distorsionat, chitara zgârie şi Alison Mosshart are ceva din Polly Jean Harvey (PJ Harvey, evident). Compoziţie simplă, aproape lineară, dar de efect maxim. Ruperile, pauzele de tras aer în piept sunt la fix, nebunia se dezlănţuie din nou şi dă peste tine.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=scJ8ITsZsl4]

„I Cut Like a Buffalo” este îmbibată cu fum de Jamaica mai ales prin orga uşor schizoidă, dar şi ritmica importă ceva frunze de Reggae. „I love like a woman, but I cut like a Buffalo…” Piesa este uşor nevrotică, vocile isterice, toată construcţia mi-a amintit de trupe de mult uitate de la sfârşitul anilor ’70, începutul anilor ’80, experimente la limita Punk şi New Wave-ului când muzica încă nu era nici Post, nici Retro ci… muzică. Piesa asta este doar nebunie.
„So Far from Your Weapon” temperează atmosfera, piesa creşte lent, sunetele se lipesc de covorul de orgă mârâită-n fundal, basul pulsează într-un colţ şi dialogul dintre voci are primplanul. E mai mult  atmosferă şi feeling decât o compoziţie în termeni clasici, cele aproape 4 minute te leagănă apoi te scutură câte puţin la refrenuri. Eşti ameţit, nu poţi să te ridici şi arma este prea departe… laşi muzica să curgă.
„Treat Me Like Your Mother” este al doilea single, o altă piesă mai Rock, mai incisivă, plină de zgomote şi din primele acorduri îţi explodează-n faţă ca un uragan. Este un amestec exotic de Rock Alternativ cu elementele tradiţionale, condimentat cu răsturnări zgomotoase. Aici se îndepărtează simţitor de zona Blues, dar o fac natural şi cu degajare, au energie şi au nerv, nu este nicio păcăleală la mijloc ci doar suflet şi instinct.
„Rocking Horse” începe cu un bas şi o temă ce inevitabil te aruncă înapoi la deja amintitul „Seven Nation Army”, dar abordarea este mai Mexicană şi mai Blues, construcţia mai misterioasă, dar la fel de bine ritmată şi tentantă. Balans şi balansoar, puţin Blues şi multă adrenalină.
„New Pony” aminteşte în egală măsură de ultimele piese The White Stripes ca şi cum s-ar fi combinat într-un jam-session cu PJ Harvey undeva la jumătatea distanţei dintre Rock-ul anilor ’70 şi Blues-ul din zona Fusion din anii ’90. Un cocktail energic, electrizant.
„Bone House” detensionează puţin atmosfera, are un strop de psihedelic aruncat peste fundamentul solid de Rock amestecat cu Blues cum numai The Dead Weather se pare că ştiu să combine. Percuţiile cu chitara creează atmosferă, abordarea este foarte modernă chiar dacă tema de bază nu se rupe foarte tare de rădăcinile Blues Rock-ului. Orga are greutate, vocile nerv, trupa creează o magie aparte care te copleşeşte şi inevitabil te scufunzi cu ei în vârtej sau te balansezi pe ritmul care şerpuieşte hipnotic.
„3 Birds” este o piesă mai liniştită, cu aer de muzică de film, aproape 4 minute instrumentale ce îţi dau ocol încet-încet, sunetele uneori zgârie, alteori doar te ating uşor, te ţin în gardă ca apoi să te ameţească uşor cu câte un pasaj aerisit.
„No Hassle Night” porneşte eclectic, dar se aşează repede într-un tempo mediu cu sound de anii ’70 şi groove modern. Puţin zgomot, puţină melodie, lucrurile par extrem de simple, poate chiar sunt, dar funcţionează impecabil.
„Will There Be Enough Water?” este cu cele peste 6 minute, cea mai lungă piesă de pe album, are o atmosferă de New Orleans, aminteşte puţin şi de momentele mai Blues ale celor din Down („Learn from This Mistake” sau „Lies I Don’t Know What They say But…” de pe albumul 2, „A Bustle In Your Hedgerow” din 2002 – un alt album obligatoriu!). Piesa închide discul într-o atmosferă mai sumbră, uşor Southern, îmbibat cu note de Blues autentic.

Un disc reuşit, un proiect interesant, o audiţie şi o experienţă ce a meritat savurată. Sunt convins că live sunt şi mai explozivi, dar şi discul sună foarte viu, are energie şi consistenţă, vibraţia pe care mulţi doar pe scenă sau în sala de repetiţie o au. Nu contează ce stil abordezi, ce contează este să-ţi laşi amprenta, să adaugi o notă personală şi The Dead Weather au reuşit să dea un suflu proaspăt şi original unor teme care în abordarea altora poate nu aveau nici energia, nici pregnanţa lor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KEvTfIyOLEk&feature=related]

Orele strănutului pe blog: deschis 24 din 24

Mă amuză cum ajung unii la mine căutând „orele strănutului”, wisterol sau diabonal, dame de compania sau te miri ce altceva. Blogul ca o farmacie. 🙂 Mai aveţi compensate? Cauţi ceva şi dai – mai tot timpul – de cu totul altceva. Aspirina care nu te face să transpiri. Sau – dimpotrivă – transpiri fără să mai iei aspirina şi să-ţi găurească stomacul. Tamponată? Zici tu? Şifonat, prietene, doar şifonat. Toate au un capăt undeva şi vine momentul să pui punctul unde îi este locul. Cauţi un ciocan, îţi baţi bine cuiul în cap şi agăţi blogul de el. Eşti ecologist – dă atât de bine! – stingi lumina şi pleci la un picnic cu maşina la marginea drumului… şi laşi în urma ta un morman de deşeuri nereciclabile. Plastic.
Blog de călător, turist rătăcit într-o lume „All Inclusive” dar mai ales exclusiv… Margini şi marginalizaţi. Neînţelesul din noi şi-a înghiţit limba şi stă pitit în debara atârnat de scheletele ascunse. Cred că n-a rămas nimic nespus.
N-a mai rămas nici un sentiment împăturit în batista parfumată, n-a rămas nimic neatins, n-a rămas nici un strop de vis la fundul paharului. Îmi vreau banii înapoi: nu-mi place spectacolul.
Am obosit. Am muşcat şi mi-am rupt dinţii. Mă învârt în cerculeţele mele de fum până ameţesc. Îmi amintesc vag de copilărie, de ochii daţi peste cap urmărind un punct undeva-n urmă, fascinaţia de a te vedea din exterior. Dar acum parcă nimic nu mai fascinează. Dansezi pe sfoara invizibilă din cuvinte răsucite şi te arunci în gol. Adică nu văd unde aş putea ajunge şi nici nu mai înţeleg de ce aş vrea să ajung acolo sau oriunde aiurea altundeva? Gânduri împrumutate şi atârnate de etichete prefabricate în umbra unui blogroll politicos. „Vreau şi io un comment, please!” Sau: „votaţi-mi şi mie motanul!”
Blogul toaletă unde verşi totul din tine şi laşi uşa întredeschisă să vadă şi publicul ceva. Puţin pornO TV, puţin senzaţional, 10% adevărat şi mult playback, ceva copy/paste. Sex fiindcă vinde orice.
Blogul corporatist, militant, subliminal. „Pentru o dantură sexy, beţi Cola şi mult Pepsi!” 😆
Blogul xerox: iei puţin din toate şi faci o ciorbă. Un puzzle… fiindcă eşti deşteptu’ blogului. Croşetezi frumos. Succes garantat. Celebrii anonimi al digitalului cenuşiu. Şi blogul văr: cel de împroşcat noroi.
Blogul de breşă sau blogul elitist. De obicei un loc unde doi se ceartă şi al treilea se bagă ca musca-n lapte.
Blogurile hi-hi-hi şi ha-ha-ha unde totul este roz, poate să ningă, poate să plouă, nimeni nu ne zice nouă!
Blogurile cu copii. Da, da, da, acestea sunt cele mai simpatice: ah, îl doare burtica, ce să fac? Nu, al meu este cel mai frumos! Ba al meu este un geniu: la şase ani îşi schimbă singur pampersul! 😆

Blogul Emo: daţi-mi vă rog un blog, vreau să-mi tai venele! 😆

Blog diluat, blog diletant, blog disident, blog disonant, blog diminuat, blog minat, blog mimat, blog mono, blog bi, blog de blog… Blog de artist: fiţe. Blog de moft. Blog de tras pe nas, de spart vena. Blog să fie, blog de umplutură… Plictiseală mare monşer! Blog de dat cu (cu 😆 ) mucii-n fasole, cu băţul în baltă sau blog de dat cu capul sau în cap cu bâta. Undeva ceva tot crapă… Rock’N’Roll.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IaCXxqRNNcc]

Rabla şi maşina nouă

Am un vecin, de când a dat căldura, meştereşte la maşină. În timpul săptămânii cum vine de la muncă, se schimbă, probabil bagă la repezeală ceva-n gură apoi fuga jos la maşină şi până se lasă bezna, nu-l mai scoţi de sub ea. În week-end-uri de cum dădea soarele şi până apunea, vecinul era la datorie, sub capotă sau sub maşină. Omul are nevastă, acum a născut femeia şi al doilea copil, dar maşina e pe primul loc. Şi mereu se găseşte ceva de reparat la ea, deh, nu e nouă.

Acum câteva săptămâni a dispărut maşina veche şi omul şi-a cumpărat o maşină nou-nouţă. Mi-am zis, gata cu chinuiala, s-a terminat cu meşteritul la maşină, deh, nevastă, copil plus noul venit bebeluş, sunt şi alte lucruri pe lumea aceasta decât maşina şi iar maşina.
M-am înşelat. Câteva zile stătea şi o privea, mai dădea câte o frunză căzută pe ea şi discuta înfocat cu vecinii ce super afacere a făcut, ce chilipir a fost şi ce super vehicul şi-a tras la doar câteva mii de euro. Apoi încet-încet a început cu ştersul maşinii seară de seară, a spălat-o, a lustruit-o, a frecat-o. Îi pune husa – rămasă de la maşina veche şi cam mică pentru cea nouă – apoi o dă jos şi mai şterge undeva ceva numai de el văzut. Şi aşa merge de atunci. Ba o spală, ba o şterge, ba o lustruieşte, mai reglează ceva la uşi sau la geamuri, mai spală o dată plăcuţa de înmatriculare. Şi acum e la maşină şi freacă portierele cu o periuţă de dinţi.

Nu s-a schimbat nimic.
Şi să nu-mi spuneţi că adulţii nu se joacă!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-9JuAx_CB6o]

Animal Rights şi alte povestiri din pădurea gri

Între toate poveştile una mai cutremurătoare ca cealaltă, aproape că a trecut neobservată cazul câinilor lăsaţi să moară de foame în comuna Băneasa, judeţul Giurgiu. În anul 2009, secolul XXI, la doi paşi de o pretinsă capitală europeană, câinii sunt lăsaţi să moară de foame, se mănâncă între ei. Şi nu în stradă, la gena din spatele blocului sau pe câmp ci în cadru organizat, într-un pretins adăpost, sub patronajul unei asociaţii declarate pentru protecţia animalelor. Nu ştiu în ce măsură Iulia Căpăţână poate fi numit om…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ITO2zFpB__o]

Ce este poate şi mai şocant – în condiţiile în care ceva ne mai poate şoca sau surprinde – este faptul că asociaţia cu pricina, „Zdreanţă”, anul trecut a mai fost implicat într-un scandal similar la un adăpost din localitatea Jilava. Cumva mă depăşeşte cum mai poate funcţiona o asemenea asociaţie şi această persoană încă este-n libertate?
Pare inexplicabil şi faptul că aparent în noul caz apărut la Băneasa nimeni nu ştia nimic despre adăpostul ilegal amenajat pe un teren care nu are proprietar. Cât de mare este haosul şi până unde se întinde indolenţa umană?

Ştirea prezentată de Realitatea însă nu este un caz singular. Vrem – nu vrem, ajungem înapoi cu discuţia la Stat, la legislaţie şi la totalul eşec al sistemului.
Avem încă o dovadă a unui sistem de stat supra-dimensionat, greoi şi ineficient, a unei legislaţii cu multe lacune şi chiar şi aşa, bună/proastă, o legislaţie care în cele mai multe cazuri nu se aplică.
În ceea ce priveşte capitala, constat că programul de sterilizare al câinilor comunitari a dat rateu absolut.
Citeam în Cotidianul din martie: „Maidanezii de pe strada mea cu cât sunt castraţi mai des, cu atât se înmulţesc mai cu spor.” La prima vedere pare o ştire amuzantă, dar lucrurile chiar aşa se petrec! Eu mă gândeam să încercăm şi invers: să castrăm oficialităţile şi politicienii! 😆
În jurul blocului din Rahova unde vieţuiesc cu stoicism, cred că numărul câinilor şi al pisicilor a crescut cu cel puţin 10 ori doar în ultimele luni. Animalele sunt pline de paraziţi şi… mor de foame sub ochii noştri…

000100020003000400060007

Aproape paradoxal, pe un alt post de televiziune, PRO TV am văzut o altă ştire cum Garda de Mediu a intervenit şi confiscat nişte urşi crescuţi într-o casă din Pantelimon. Chiar dacă condiţiile în care aceste animale erau crescute nu se ridicau la cerinţele şi necesităţile impuse de lege, erau crescuţi şi îngrijiţi cu dragoste…
Uneori sistemul intervine parcă anapoda, alteori închide ochii, întoarce spatele când ar fi nevoie de măsuri ferme. Animalele trebuie ocrotite de pericolul pe care-l reprezintă oamenii…

Vorbeam despre aparatul de stat ineficient, supradimensionat şi încremenit. Despre acest sistem a vorbit ieri şi preşedintele Băsescu şi a spus că trebuie redus cu 20%. Clasa politică, presa şi sindicatele au reacţionat zgomotos, dar Băsescu are dreptate: nu profesorii, asistentele sau (micii) funcţionari de la ghişee sunt vizaţi ci frecangii de birou din aparatul guvernamental. Ceea ce nu a luat preşedintele în calcul, este că aceştia s-au baricadat şi s-au blindat cu tot felul de clauze de reziliere şi trimiterea lor în şomaj pe lângă şomajul legal înseamnă şi o serie de plăţi compensatorii de care statul în condiţiile actuale este incapabil. Cumetriile păguboase trebuiau eliminate cu mult timp în urmă, dar – nu-i aşa? – asta ar fi însemnat reformă reală ci nu doar simpla mimare care se petrece şi perpetuă de 20 de ani în România. Securişti am fost, securişti mai suntem! Şi-mi amintesc acum de ce spunea Un Şoricel, arătăm cu degetul spre Moldova, dar n-am fost capabili să ne facem curat în propria ogradă şi suntem conduşi de aceeaşi foşti activişti care acum au ifose democratice şi spirit capitalist.
FMI-ul însă este mai indulgent: dacă se realizează măcar o scădere de 2% a cheltuielilor şi scăderea economică nu o să depăşească 8%, ei consideră că ne aflăm încă-n grafic. Dacă mă gândesc că guvernul boc a plecat de la premiza unei creşteri economice de 2% şi că mulţi experţi consideră şi scăderea ci doar 8% o ţintă mult prea optimistă şi vorbesc despre o scădere reală cu două cifre… mă apucă ameţeala.

Din ciclul „Am întâlnit şi români fericiţi” astăzi: Dinu Patriciu. „Criza nu există” afirmă acesta în paginile ziarului Adevărul , din care-mi permit să citez:
”Citeam zilele trecute „Confesiunile unui bancher  toxic“ (de fapt, în original „pourri“, adică „putred“). Cărticica e o alcătuire repezită a cuiva după ce a primit un şut în fund din partea sistemului a cărui rotiţă a fost o viaţă întreagă. O astfel de întâmplare e întotdeauna un pas înainte către lupta de clasă. Omul dezvăluie toate relele din interiorul marilor instituţii financiare vinovate de criză prin inconştienţă şi lăcomie. Dincolo de oameni, caractere şi vorbe, se ascunde un mare adevăr.
Darwin n-avea dreptate. Nu funcţia dezvoltă organul, organismele birocratice îşi găsesc noi şi noi funcţii. Creşterea e scop în sine. (…)
Sprijinită pe modele statistice, matematica înăbuşă viaţa. Baloanele instituţionale plutesc agăţate de cer. Pierd legătura cu realitatea. Atunci când imprevizibilul se produce, revenirea pe pământ e brutală.”
Frumoase gânduri, frumoasă formulare, treaba este că sună totuşi ciudat din gura unui individ care s-a îmbogăţit dubios de repede şi inexplicabil de mult tocmai pe seama afacerilor încheiate în mod extrem de păgubos pentru Stat… Şi un alt sistem teoretic independent – Justiţia – îl scpală şi-l scoate sistematic cu basmaua curată.

Sper să-l citească şi să-l aprobe (aplaude) şi cei peste 1.800 de angajaţi ale unor firme din judeţul Prahova care vor fi disponibilizate în trimestrul al treilea al acestui an…
Cinism?

Pomeneam în titlu de „pădurea gri”, de oraşul în care trăim şi ne sufocăm. Citeam undeva că acum 20 de ani 60% din suprafaţa României era acoperită de păduri iar acum suprafeţele împădurite sunt sub 30%…
Suntem o specie minunată! Sper că pe cale de dispariţie…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gzMu6ugTNfA&feature=related]

Ajutor în sprijinul scriitorului Leonard Oprea

În data de 14 iulie am prezentat situaţia în care se află scriitorul Leonard Oprea în Statele Unite ale Americii.
Am spus şi atunci, mă repet, nu vreau să discut nici faptele, nici omul Leonard Oprea, faptele nu le cunosc mai mult de cât ce am citit în presă şi din ce relatează (evident subiectiv) Nardi, pe omul Leonard Oprea îl cunosc – zic eu – destul de bine, dar părerea mea n-are nicio relevanţă în situaţia de faţă. Nu vreau să discut nici acuzele aduse de Nardi autorităţilor, cred că pentru nici un om nu este o experienţă plăcută detenţia, cu atât mai puţin la o anumită vârstă şi atât de departe de casă… Cred că Nardi se simte foarte singur şi abandonat, nu pot să nu scuip încă o dată pe prietenii făţarnici care sunt aproape doar la bine şi nu doar în cazul lui Nardi ci în general… Încă mă mir cum de nimeni din cei care îi lăudau talentul şi îi ridicau statui de cuvinte, acum tac… Nu mă miră, doar îmi măreşte scârba faţă de pretinsa intelectualitate, pretinşii disidenţi… pretinsele modele morale. Să le fie ruşine – cu toate că ştiu că nu le este.

Nu pot dorii nimănui să ajungă la mâna milei publice…

Bun. Între timp am primit o scrisoare de la el prin intermediul unei doamne (Aura) şi am primit de asemenea două numere de cont, unul în lei, unul în Dolari, conturi deschise pentru ajutorarea lui Nardi. În scrisoare Nardi explică situaţia şi posibilităţile, din ce am înţeles, important ar fi achitarea cauţiunii de 1.200 Dolari. Nu-i o sumă aşa fabuloasă, nu ştiu de ce familia şi prietenii n-au capacitatea să pună aceşti bani de la mână la mână, dar poate că o chetă publică o să rezolve problema. Cum spune cea care a lăsat datele bancare: „Leonard are nevoie de orice ajutor posibil. Deja s-au adunat ceva bani, dar nu suficenţi ca să facă faţă tuturor necesităţilor! Orice contribuţie e bine venita.”

„ARISEANU GENIU – Braşov Str. Al. I. Cuza Nr. 19BANCA TRANSILVANIA, str. 13 Decembrie nr. 17 – BRASOV Cod IBAN: RO72 BTRL 0080 1201 H 617 39XX (cont in lei)RO96 BTRL 0080 2201 H 617 39XX (cont in US$)SWIFT BTRL RO 22 BVA.
Cine este interesat sa dea un ajutor, are aici conturile deschise.”

Nu a precizat, sper să intuiesc corect, este vorba despre Banca Transilvania. Am mai încercat să sprijin chete publice şi am aminiri uşor amare în ceea ce priveşte bunăvoinţa publică, miloşenia cu care ne tot fălim, dar…

Scrisoarea o public având în vedere că fiind deja postată ca un comentariu, este în fapt deja publică şi cam asta cred că-şi şi dorea cititoarea:

„Vă fac publică doleanţa lui Nardi din ultimul email pe care l-am primit de la el, astăzi, iulie 25, 2009:”

“Situaţia mea acum este aceasta:

1. Din punct de vedere medical sunt:
– pshihiatric O.K. – doar un sindrom post-traumatic datorat celor patimite in 12 ani de disidenta anti-comunista plus posiblitiatea de a panica in momente de mare stress sau agresiune verbala si fizica – se recomanda sa vad un psihiatru si sa iau ceva anti-depresive /// extrem de important: SUNT CONSIDERAT INOFENSIV;

– medical – diagnosticul ramine acelasi cu speranta de viata de 3-5 // trebuie reverificate analizele intr-o clinica specializata;
– diabetul descoperit in acest spital-inchisoare.
——–
2. Din punct de vedere al detentiei si acuzatiilor de “Domestic Violence” :
– daca dupa evaluarea forensica din acest spital ma intorc in inchisoare pina la proces – risc foarte SERIOS sa fiu INJUGHIAT si torturat de gardieni (asa am fost amnintat, ti-am scris despre asta) FAPTUL A FOST CONFIRMAT DE AVOCATUL LUI INTR-O DISCUTIE PE CARE AM AVUT-O IERI LA TELEFON
– in acest spital inchisoare zilnic mi-e viata in primejdie, caci sunt practic inconjurat de indivizi adusi spre evaluare psihiatrica, indivizi care si-au UCIS:
parintii, fratii, prietenii, si-au violat copiii etc. De fapt, am si fost agresat deja de doua ori.
————–
– avocatul meu a declarat in public ca sunt in aceasta situatie complicat fiindca NU sunt cetatean american si sunt a Roamnian VIP…
——————–
– in statul Maine inchisoarea si spitalul-inchisoare este un business grozav: per detinut in inchisoare se rimesc citeva sute de dolari pe ZI, iar in spitalul-inchisoare se primesc 1000 dolari pe detinut-pacient ZILNIC
———————
3. Din punctul de vedere al Brigittei:
– procurorul acuzarii a convins-o clar ca cel mai bine este sa divorteze, altfel viata ii este pusa in primejdie
– Brigitte actioneaza in consecinta.
——————–
4. Din punctul de vedere TRAGEDIEI:
– PE AMINDOI, Brigitte si pe mine ne ameninta DEPORTAREA (Brigitte a inceput sa fie anchetata ca malpractice medical impotriva mea, la cererea procurorului in vederea apararii mele, desi eu NU, eu NU am cerut asta)
– GROAZNIC si TRAGIC IN ACEL MAI INALT GRAD este faptul ca se discuta la modul serios ca Anna-Maria sa fie data in grija unui GARDIAN LEGAL, adica sa ne fie luata si data intr-o Foster Home, noi doi fiind considerati INCAPABILI sa-i oferim un climat familial sanatos.
Imagineaza-ti ce va fi daca vom fi deportati, iar Anna-Maria va ramine aici in grjia unui gardian legal, pina cind va fi adulta… copila fiind cetatean american.
——————————–

5. SOLUTII:

Prima solutie:
– sa se discute cu Brigitte sa intelega ca:
PUTEM SALAVA TOTUL DACA:
a./ se plateste urgent bail-ul
b./ se platesc ceva bani sa am unde sta pina la proces, deoarece exista acel ordin de interdicitie sa nu am contact cu Brigitte
c./ Brigitte isi retrage declaratia impotriva mea – drop charges! – sub motivul ca a dat declaratie sub presiunea evenimentelor si convinsa de politie, de procuror etc.
d./ sa fiu eliberat si si imediat Brigitte sa ceara retragerea ordinul de restrictie al contactului cu ea si copilul
***
A doua solutie:
1./ pe cale diplomatica sau prin ajutorul diasporei sau al unor sponsori sa mi se plateasca bail-ul
2./ tot astfel ca mai sus sa mi se asigure un loc unde sa stau pina la proces
3./ PE CALE DIPLOMATICA sau PRIN PROTEST DISAPORA sa mi se schimbe acuzatia din “Domestic Violence”, sa se schimbe in “DISTURBANCE OF PUBLIC PEACE”,
si astfel sunt eliberat fara probleme, poate doar plata unei amenzi, insa poate nici aceea fiindca:
– am 55 de ani si NU am nici un cazire/ record
– sunt cine sunt
– nu sunt cetatean amrican
Personaele care pot rezolva asta, deci care trebuie contactate:
– guverantorul stat Maine, JOHN BALDACCI
– senatorul de Maine, SUSAN COLLINS
– procurorul, NORMAN CROTEAU, DA of Androscoggin County Court
– avocatul Donald S. Hornblower
——————————————————
Draga Aura,
Brigitte parca este speriata de bombe, pur si simplu nu o mai inteleg… NU INCAPE IN MINE ca 20 de ani de iubire swi casnicie magica POT FI STERSI CU BURETELE ASTFEL… Pur si simplu nu incape in mine… BRIGITTE ESTE CREATIA MEA si acum ma decapiteaza… IMI DATOREAZA TOTUL, DAR MAI ALES CARIERA EI MEDICALA si acum ma arunca in strada… AVEM DIN DRAGOSTE ACEST COPIL PE CARE EU L-AM CRESCUT si acum vrea sa-mi ia copilul… N-am vazut-o pe Anna-Maria de 3 luni de zile si nici macar o fotografie a ei nu am…
….
I-am promis ca ii acord divortul fara nici un fel de probleme, Doar sa o vad fericita pe Brigitte.
….
Singurul lucuru pe care i l-am cerut a fost ca – in virtutea unui minimum de omenie – sa ma lase cit mai am de trait, vreo trei, cinci ani:
– sa am grija de Anna-Maria ca un tata bun asa cum am fost mereu
– sa am un acoperis acolo, chiar in cabana din curte
– sa am ceva de micare
– sa am ce imbraca
– sa am un computer sa mai scriu macar 1-2 carti
Atit si nimic mai mult – apoi pot sa mor impacat.
….
Draga Aura – NU EXISTA MOTIVE ca Brigitter sa se terama de mine: TOTI DOCTORII AU CONCLUZIOANT CA SUNT ABSOLUT INOFENSIV.
….
Draga Aura,
simt ca NU MAI REZIST.
….
*
Daca ma intorc in inchisoare pina la proces, atunci voi fi injunghiat si torturat…
*
Aici in spitalul inchisoare incojurat de criminali cu omucideri groaznice…
*
PERICOLUL TRAGEDIEI ca Anna-Maria sa fie data unui gardian legal si sa fie trimisa intr-o FOster HOme…
*
Brigtte vrea divortul…
*
speranta de viata de 3-5 ani
*
cartile mele ramase nescrise
*
finaciar un cersetor
*
dupa 20 de ani daruiti intru TOTUL familei pe care am ctitorit-o in America, Brigittei care fara mine NU ar fi fost in veci cine este acum, Annei-Maria pe care eu, nimeni altul a crescut-o – acum sunt alungat si aruncat pe strazi, un cersetor
*
pericolul deportarii, iar in Romania nu ma pot intoarce, nu pot fi povara nimanui…
in concluzie:
daca nu imi iau zilele acum, aici – atunci, in cazul in care se pune problema deoprtarii si a Annei-Maria sa ajunga intr-o Foster Home, nu-mi ramine decit, de indata ce voi fi afara sa ma duc la Dumnezeu, astfel incit Brigitte si Anna-Maria sa fie fericite.
————-
Asta este.
Perspectiva mortii inevitabila ma face sa fiu cit se poate senin si lucid.
***
Daca ma puteti ajuta ar fi totusi ceva de salvat, dar in primul rind Anna-Maria.

***