Home › Posts tagged rock › Page 34

rock

The Fall – Your Future Our Clutter (2010)

Posted on by — 4 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=M660GZSS3E8]

Mark Edward Smith are respectabila vârstă de 53 de ani, probabil nu este la fel de celebru şi faimos ca John Joseph Lydon aka. Johnny Rotten, dar a înfiinţat trupa sa The Fall la vârsta de 19 ani astfel dând cu piciorul la o frumoasă carieră de muncitor în docurile Salford din Manchester, asta acum mai bine de 30 de ani, mai exact în 1976.
Mark are cam acelaşi stil flegmatic ca Rotten, trupa The Fall abordează un Punk-Rock zgomotos cu mici infuzii Psihedelice şi cu timpul şi-au făcut loc şi nuanţe de Rock Alternativ, însă în esenţă este un Rock murdar, neşlefuit, zgomotos, basul bârâie, toba bubuie obsesiv, chitarele distorsionează prin staţiile date cu blana la maxim şi suprasaturate, The Fall cu siguranţă nu sunt o trupă foarte complicată, dar dacă termenul „Rock de garaj” poate fi atribuită unei formaţii, The Fall o merită cu desăvârşire.
Mr. Smith pare pilit tot timpul şi n-aş băga mâna-n foc că lucrurile nu stau exact aşa, însă sictirul acesta britanic cu abordarea frontal-zgomotoasă are un şarm aparte, ceva autentic care în cazul celor din The Fall pare şi absolut natural şi autentic, acel ceva pe care mulţi încearcă să-l copieze şi implementeze, dar dacă nu vine de la sine, dă în penibil. Bollocks ai sau n-ai. Şi vorba unui prieten: „ce credeaţi băi, e uşor să fi vedetă?!” 😆
Matoli sau nu, The Fall n-au pierdut deceniile degeaba, începând cu 1979 au scos 28 de albume, eu i-am cunoscut abia cu „Bend Sinister”-ul Read more The Fall – Your Future Our Clutter (2010) ›

Black 47 – Bankers and Gangsters (2010)

Posted on by — No Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GFsTrvJGiDc]

Fanii serialului „Sons Of Anarchy” au remarcat piesa „The Big Fellah” al celor din Black 47 la începutul episodului „Lochan Mor” (episodul 34 – respectiv 8 din sezonul 3). Eu am avut bulanul să dau peste CD-ul „Home of the Brave” (1994) prin 1996 în consignaţia de la Braşov unde o pensionară a adus la vânzare la un preţ derizoriu un morman de CD-uri originale – promtional use only – primite – cum am aflat ulterior – de la băiatul dânsei, radio DJ în Canada. Mi-am pus labele atunci pe o grămadă de discuri interesante ale unor formaţii absolut anonime, am cumpărat aproape tot, pe neauzite.
„Hey big fella, where the hell are you now, when we need you the most?”
Albumul poate fi ascultat on-line AICI. The Big Fellah, Different Drummer, Paul Robeson (Born to be Free), Losin’ It, Who Killed Bobby Fuller?, Oh Maureen sau American Wake sunt câteva din piesele colorate ale celor din Black 47 care amestecă rădăcinile tradiţionale irlandeze cu Raggae, Hip Hop, Rock, Punk şi ceva Jazz.
Pentru mulţi această abordare multi-culturală şi extrem de colorată n-a fost pe plac, critica şi consumatorul este obişnuit cu standardele, cu tradiţionalul, cu lucrurile clare şi etichetabile, convenţionale. Şi tot majoritatea asimilează zona Celtic-Punk exclusiv cu numele celor din The Pogues.
Povestea celor din Black 47 se leagă şi de The Pogues, Frank Murray Read more Black 47 – Bankers and Gangsters (2010) ›

Tactus A – ByDesign (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Tactus A sunt dovada că sunt mii de muzicieni talentaţi, mii – poate „N” – trupe excelente şi pe cât de bune, pe atât de anonime sau cunoscute doar unui public restrâns. Trioul Tactus A sunt din Regatele Unite, s-au înfiinţat prin 2008 şi albumul lor de debut „Mechanical Demons” poate fi descărcat gratuit via Rapidshare cu consimţământul dat de trupă pe pagina lor MySpace. Materialul a fost lansat în 2009, conţine circa 41 de minute de muzică împărţită în 6 piese, muzica celor din Tactus A fiind un amestec de Heavy şi Death cu nuanţe Progresiv şi Post-Hardcore în maniera actuală de Metal Alternativ, respectiv Mathcore. Trupa era compusă la aceea vreme din Jory Griffin – chitară, Dave Kersh – bas şi solistul Raayl care faţă de colegii săi locuia în State şi colaborau via internet.
Interesant materialul lor de debut, chiar promiţător, dar cu atât mai bună este continuarea, acest „ByDesign” lansat de curând.
Cam abandonată pagina lor MySpace, acolo figurează încă doar albumul de debut însă ca solist este pomenit un oarecare Liam, ascultând cele două materiale nu pare una şi aceeaşi persoană, presupun că pentru a putea activa şi live băieţii au fost nevoiţi să-şi găsească un solist mai aproape de casă. Cred că şi-au găsit şi un tobar, în orice caz cel care a bătut pielile pe noul disc a făcut o treabă excelentă!
Fără informaţii de „fundal”, rămâne muzica, respectiv cele 7 piese proaspete. Read more Tactus A – ByDesign (2010) ›

Radio Friendly FM and…MF

Posted on by — 2 Comments ↓

[soundcloud url=”http://api.soundcloud.com/tracks/7406977″]

Asta este rezultatul primei confruntări dintre trupa Oedip Piaf şi mine, eveniment desfăşurat sâmbăta trecută. Doar ca o consemnare pentru istorie, n-am băut decât cafea şi ceai, n-am fumat decât tutun. “Piesa” originală are peste 17 minute – să fie realmente… Mother Friendly 😀 -, am tăiat-o la 4.30. 😀 Ce-i mai rău abia urmează, promitem. 😀

TehnoLogik, Club A – Hoisan şi (avan)garda

Posted on by — 4 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ppiU76be8eY]

Citez de pe pagina Club A: “Conceptul Tehnologic este prima dată prezentat în Club A în 2006 sub titulatura: TehnoLogik. Tehnologie din epoca Revoluţiei Industriale de la Maşini-Unelte până la Arme Secrete. O prezentare în vizunea lui Liviu Hoisan prin muzică şi visuals a luptei umanităţii către perfecţionarea tehnicii şi tehnologiei.

Chitară Bass Live, Visuals Midi, Drum Machine, PC-uri şi Avangardă. 25 noeimbrie 2010 TehnoLogik-Die LUft- Kamikaze. Un spectacol care urmăreşte aviaţia cu imagini spectaculoase ale atacurilor kamikaze. Invitat: MAX (2).

Intrare liberă.” Read more TehnoLogik, Club A – Hoisan şi (avan)garda ›

Motorhead – The World Is Yours (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

You know I’m born to lose, and gambling’s for fools,
But that’s the way I like it baby,
I don’t wanna live forever,
And don’t forget the joker!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1iwC2QljLn4]

Dacă n-ai urlat din toţi plămânii – de fapt stomacul – versurile acestea niciodată, poţi să uiţi că ai fi rocker. Şi faptul că noul album Motörhead porneşte cu piesa intitulată „Born To Lose” spune tot: au trecut 30 de ani de la „Ace of Spades”, Lemmy este acelaşi.
Dacă Lemmy nu s-a schimbat, lumea a făcut-o, parcă nimic nu mai este ca acum două-trei decenii, ba, nici măcar ca acum doi-trei ani şi asta spune şi Lemmy:

„A heavy heart like a bag of nails, Stand up!
Show your face, another victim of the cold embrace.
Before too long, no more singers, no more songs.
Oh no, last call, you had a chance, you lost it all.
Got some, bad news, never learned to dance, born to lose!”

Despre Mr. Kilmister şi trupa Motörhead am scris pe larg înainte de concertul din Bucureşti în cadrul Bestfest-ul din 2009, vezi AICI.
„The Wörld Is Yours” este al douăzecilea album de studio Read more Motorhead – The World Is Yours (2010) ›

The Smashing Pumpkins – Teargarden By Kaleidyscope Vol. 1 and 2 (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Billy Corgan a fost o faţă – mutră 😀 – semnificativă a scenei Indie/Alternativ al anilor ’90 şi cu Pumpkins au furnizat câteva discuri interesante, pe mine m-au prins cu „Siamese Dream” din 1993, dar mi-a plăcut şi următorul „Mellon Collie and the Infinite Sadness” din 1995 şi chiar dacă treptat s-au îndepărtat de gusturile mele – sau m-am îndepărtat eu de acel spirit – , Pumpkins până la auto-dizolvarea lor din 2000 au avut o influenţă semnificativă asupra muzicii. Ultimul lor produs din aceea epocă, „Machina II/The Friends & Enemies of Modern Music” a fost scos de Corgan la propria sa casă de discuri după ce Virgin a refuzat să-l „comercializeze” sub forma descărcării sale gratuite via internet, astfel discul a fost scos în formă de vinil şi doar în 25 de exemplare numerotate şi oferite unor prieteni cu instrucţiuni precise pentru a fi copiate şi puse pe internet pentru descărcare gratuită.
După diferite experimente în 2005 Corgan sună goarnele şi repune-n mişcare Pumpkins-ul cu prietenul de nădejde, bateristul Jimmy Chamberlin şi astfel este scos albumul „Zeitgeist” în 2007 la o lună după lansarea filmului cu acelaşi titlu al lui Peter Joseph. Albumul – muzical – a fost o tentativă de penetrare a scenei Mainstream Rock, a debutat pe poziţia a 2-a în Billboard, dar a produs o cădere spectaculoasă. În ceea ce priveşte conceptul, toată faza „Zeitgeist” din punctul meu de vedere este un semi-bullshit pe băţ. Argumentaţia Read more The Smashing Pumpkins – Teargarden By Kaleidyscope Vol. 1 and 2 (2010) ›

After The Burial – In Dreams (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Am fost urecheat – prieteneşte – că „am trădat cauza” ( 😆 ) – a se citi Metal/Punk/etc – şi-mi caut „inspiraţia” în altă parte. Eu ascult muzică şi mă inspir din Soare. 😉 Prietenul meu glumea, dar cu siguranţă mulţi gândesc aşa la modul cel mai serios. Urmând principiul „ia de la…” – ştiţi voi cine -, îi scot pe tapet pe After The Burial şi acest al treilea lor album lansat ieri.
Băieţii din Minnesota au intrat în scenă în 2004 şi propun un amestec de Heavy Metal Progresiv, Hardcore şi Death Metal iar una din inovaţiile aduse este folosirea chitarei cu 8 corzi. Au construcţii complexe, cântă foarte tehnic, dacă vocea este brutală şi ritmurile alerte, incisive, chitarele aduc pe lângă riff-uri tăioase şi teme, pasaje armonice, melodioase.
Albumul de debut „Forging A Future Self” a fost lansat în 2006 pe cheltuială proprie, din 2008 au semnat pentru casa de discuri Sumerian şi sub sigla lor au scos următoarele albume: „Rareform” (2008), respectiv versiunea re-editată din 2009 „Rareform (Re-Issue)”.
În 2009 este adus un nou solist, Anthony Notarmaso, care este la fel de brutal şi consistent ca predecesorii săi, dar introduce şi pasaje mai melodioase (screamo), baza formaţiei constă în cei doi chitarişti Justin Lowe şi Trent Hafdahl şi basistul Lerichard “Lee” Foral iar la tobe îl avem pe Dan Carle.
Au fost în turnee alături de nume ca Disturbed, Killswitch Engage, Necrophagist şi Hatebreed, noul material este promovat în cadrul turneului american „December Decimation Tour” alături de Winds of Plague şi Carnifex.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EhYwTeRHNlw]

Combinaţia aceasta de Heavy Progresiv cu elemente brutale Death Metal/Hardcore sună revigorant, dar are Read more After The Burial – In Dreams (2010) ›

Weekend – Sports (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Şi dacă tot e duminică – şi implicit week-end – şi tot am luat-o de dimineaţă pe poteca (Post) Punk, merită ascultat şi acest „Sport”, albumul de debut al trio-ului american Weekend. Din însorita Californie, Shaun Durkan, Kevin Johnson şi Abe Pedroza ne propun un Post-Punk murdar, un Sonic Youth mai puţin stufos, excentric şi experimental, au ceva din aroma  Joy Division, eventual un The Jesus and Mary Chain amestecat cu The Cure de pe la începuturi, ce atâta tura-bura, abordează un Post Punk cu sound de garaj, disonanţe şi distorsiuni, nu foarte încărcat, nici prea complicat, dar zemos, galopant.
Vocea aduce suficiente armonii şi căldură, instrumentaţia este minimalistă şi gălăgioasă, dar îmbinarea aşază lucrurile echilibrat şi ansamblul sună mai mult decât satisfăcător, e cam ceea ce ar trebui să fie fiecare trupă de Punk. Read more Weekend – Sports (2010) ›

The Ex – Catch My Shoe (2010)

Posted on by — No Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dTZvPSKAnWI]

Pilotul pilotează, chiloţii… Distanţa dintre defect şi funcţional uneori poate fi insesizabilă şi sunt şi lucruri care defecte fiind, totuşi funcţionează. Sistemul, societatea, showbizz-ul… „All the pilots gets rich, all the passengers pay for it!” (Toţi piloţii se îmbogăţesc, toţi pasagerii plătesc pentru asta) cântă Arnold de Boer în piese „Maybe I Was The Pilot” ce deschide noul album The Ex,  şi evident n-are nimic cu piloţii, ci cu… cei care ne „chilotează”.
Showbizz-ul deşii profund defect, funcţionează perfect şi ne recomandă, ne vinde orice produs „sănătos” şi ignoră, elimină – de pe piaţă – orice „anomalie”.  Cine cu cine se trage de şireturi (sau aţa de la chiloţi?) ?
Pentru cei care nu-s familiarizaţi cu The Ex, sunt o gaşcă olandeză de pe felia Anarcho-Punk cu infuzii de Jazz, Folk, muzică africană şi alte căutări, experimente avangardiste şi activează din 1979.
Au pornit în formula G.W. Sok – voce, Terrie Hessels – chitară, Geurt – tobe şi basistul René, în cele trei decenii scurse de la înfiinţare s-au produs mai multe schimbări pe parcurs, au avut şi diferite colaborări cu alţi artişti, între alţii în anii ’90 au lucrat cu violoncelistul Tom Cora, anul trecut solistul G.W. Sok a decis să se retragă din activitatea muzicală şi să se concentreze exclusiv asupra scrisului şi designului astfel lăsând locul solistului din formaţia Zea, trupă cu care The Ex a efectuat o serie de turnee. Din membrii fondatori singurul supravieţuitor este chitaristul Terrie Hessels, celălalt chitarist, Andy Moor este-n trupă din 1990 iar bateristul Katherina Bornefeld s-a alăturat formaţiei în 1984. Arnold de Boer pe lângă voce cântă şi la chitară şi manevrează şi samplerele.
Ştiu puţine trupe care au supravieţuit Read more The Ex – Catch My Shoe (2010) ›