Gulaş de criză

Trăim vremuri tulburi ori unde privim sau din ori ce unghi am privii. Nimic şi nimeni nu mai este sigur sau în siguranţă. Nici măcar ce bagi în gură sau ce tragi… în piept. Na! Că era să zic (alt)ceva. Dragostea, cică, trece prin stomac cu un mic ocol prin cămară, frigider. Asta dacă în prealabil am făcut piaţa sau a mai rămas ceva cât de cât din ultimele cumpărături.
După o săptămână de ros „pe uscat” brânză dimineaţa, brânză la prânz şi brânză seara, am spus: bun! înţeleg „io” că dragoste nu mai e, da’ cu stomacu’ ce ai avut?! Sau acesta este încă un caz de împuşcare a doi iepuri deodată? Stop joc, zic eu, şi mai am o vorbă de duh: mâncarea este un lucru prea important să-l laşi pe mâna femeii. Şi nu, nu sunt misogin. Spăl vase din plăcere. Eliberaţi-l pe Willy! Pardon, Gigi… Ha ha ha! 😛
Buuuuun! Când ai resturi faci un… gulaş. E simplu ca reţeta de varză a la Cluj a unui prieten de-al meu născut la… Cluj: bagi varza la cuptor, scoţi buletinu’ şi aştepţi. Ha ha ha! 😛
Dacă dreptate nu pot să-mi fac singur, mâncare, de bine, de rău, tot îmi fac. Gulaşul nu are reţetă. Câte case, atâtea obiceiuri. Întrebarea de 3 puncte de pensie sau de cât valorează toate sporurile tăiate bugetarilor este: gulaşul este o supă sau o mâncare? Răspunsul – evaziv – este: e groasă fraţilor, ca – să comit şi o cacofonie gravă – criza. Ha ha ha! 😛 Îmi spunea cineva că trec toate. Perfect! Fiind un bătrân libidinos, sper să treacă bătrâneţea şi să rămân doar libidinos! Ha ha ha! 😛 Mi-a zis o fată, râd cam mult…. 🙂
„Resturile” de care m-am împiedicat „io” în incursiunea din cămară, frigider şi congelator au fost: cartofi, carne de vită, bulion, ceapă, usturoi, morcovi, pătrunjel şi ardei congelaţi toamna trecută. Pe raft am mereu rezerve de condimente şi cu foamea în ciuda aparenţelor, stau bine. Adică tot timpu’ mor. Ha ha ha! 😛

Gulaşul se face după posibilităţi, inspiraţie de moment şi…gust. Eu am pus cartofi, da’ se poate folosii şi fasole, sau lângă cartofi să mai adaugi şi puţină fasole. Am mâncat şi o combinaţie de cartofi cu paste (melci). A fost bun şi acela. 🙂 Am avut pulpă de vită, da’ este şi mai bun dacă pui şi carne de porc, puţină afumătură, un os de gust… adică tot ce ai la îndemână. Cel mai bun gulaş e cel pregătit la ceaun şi în cantitate cât mai mare… n-a fost cazul.
Am avut cam 700 gr de carne şi 1 kg de cartofi. Carnea am tăiat-o cubuleţe şi am pus-o la fiert la foc mic cu puţină sare. Cu o linguriţă am tot curăţat spuma şi când n-a mai făcut spumă, am adăugat şi o ceapă şi ceva usturoi. Am pus şi cartofii bine spălaţi la fiert în coajă într-o oală separată. Focul dat încet, am plecat să mă plimb pe blog. Să nu faceţi ca mine!
gulas_001gulas_002
Andruska m-a dat gata din prima: „Rătăcind într-o noapte pe străzile Budapestei…” N-am mai hoinărit pe malul Dunării de imediat nouă ani… La Praga n-am fost – şi mă oftic! – dar cei 3 ani petrecuţi în capitala Ungariei nu se pot uita… Şi ce potriveală! Gulaşul fierbe la foc mocnit pe aragaz şi prima pagină pe care o deschid e cu Budapesta. Hm…nimic nu este întâmplător.
Pe BlueAngel am găsit-o la ţigară, apoi încremenită-n bancă, cum spune ea: „până şi musca se lipise de tavan…”. „Rezolvarea” o găsiţi la ea.
La Tudor am primit palma de trezire din visat: spinosul subiect al ajutorului umanitar. „(…) primesc tot mai multe mesaje prin care mi se cere ajutorul în legătură cu diverse cazuri umanitare. Momentan, tot ce pot face este să public aceste mesaje pe blog. Dar trebuie să înţelegeţi că nu pot monopoliza blogul cu astfel de subiecte.” De la eşecul meu personal în cazul Erika, m-am cam „acrit” de subiect. Atunci, la prima licitaţie organizată nu s-a prezentat nici un cumpărător… Mi-am mai revenit când la concertul Paraziţii/Viţa de Vie am văzut casa plină la Fabrika, da’ gustul amar din carii, a rămas. Şi atunci, şi acum spun acelaşi lucru: e frumos ca omul să fie bun,  e sănătos să fim sufletişti şi să ne pese de alţii, nu, nu la modul dizgraţios de bulevard şi sticlă, ci pur şi simplu uman, e bine când societatea civilă şi/sau organizaţiile non-guvernamentale se implică în astfel de cazuri, dar nu pot să nu mă revolt când constat constant că statul numai ne bagă mâna-n buzunar şi zi de zi mor oameni, copii, tineri şi bătrâni, de nepăsarea statului, stat fantomă, stat fără faţă şi fără… obraz.
Criză morală, criză economică, criză de idei, criză de inspirţie, criză de… ultima urmă de umanitate.
Şi eu am mess-ul, mail-boxul, modemul plin cu astfel de strigăte disperate… sunt aşa de multe că mai-mai nu le mai aud. Asta e o altă problemă: sunt multe falsuri şi uneori se pierd printre ele cele adevărate. Lumea s-a săturat. Şi staul… stă.
Merg să văd de gulaş…
gulas_003gulas_004
(Mâncarea) e bine. 🙂
Nimic nou la blondina. Blogul cu mozolitu’ unei tipe de o altă tipă e fain, da’ a rămas povestea din noiembrie-n aer şi n-a venit… orgasmul.
„Cati era blondă cu picioare lungi, frumoase şi cu un zâmbet exact ca al Cristinei Cioran.” Nu ştiu cine e Cristina, da’ îmi curg deja balele şi aş pupa-o şi eu! Ha ha ha! 😛 Condimentele din gulaş o fi de vină…
Curvette sărbătoreşte cu Gina şi cu vin roşu. Nu m-am dumirit ce: „Este vino procede de una seleccion de los mejores tempranillos de la Rioja alta y Alavesa.Los largos tiempios de maceration lo han dotado de un contenido tanico poderoso y estable. La crianza prolongada en barricas de roble, le confiere la estructura que precisa para una larga estancia en botella y una evolucion sostenida. Entre 18 y 20 C, se aprecian su robustez y complejidad” – ha ha ha! – da’ vinul roşu se brodeşte perfect cu gulaşul meu. Ne combinăm? 🙂 Bine… La Mulţi Ani, ai milionul? 🙂
La Flavius am dat de Nichita Stănescu – de care sincer am uitat. „Nichita Stănescu ar fi împlinit 76 de ani… O vârstă deplină de creaţie şi lauri pentru un poet viu. Un alt prag al nemuririi…” Merci Flavius!
S-a brodit şi trecerea la Andreea. Mi-a intrat o melodie melancolică numai bună de o seară liniştită şi am citit (din nou) cu plăcere printre bobi: „Ştiu ce ne face mai corecţi. Egalitatea salvatoare. Care ne tot promite că nu se comportă ca o indulgenţă. Dar ce te faci când ea nu se luptă cu diferenţele, ci cu comparaţiile. Care pălesc înfăţişările  ca verdeaţa sub o mătură din paie, desconsiderată, primenită, îngrămădită. Dar chiar ştiu ce ne face mai corecţi.” Hm… decât să zic o prostie, mai bine învârt lingura de lemn prin fiertura mea.
gulas_005gulas_006
Răbdare şi tutun. Fotografii şi amintiri. „atunci când fotograful are atâta grijă de tine şi te face să râzi şi îţi curăţă locul de gunoaie, pentru ca tu să stai cât mai comod, şi ştii că în mod sigur nu o să cazi în cap de pe gard, pentru că stă pe poziţie, gata să te prindă, tot ce e urât dispare şi rămâne doar plăcerea unei experienţe frumoase.” Aşa povesteşte Iren şi aşa am ajuns şi eu pe pagina lui Alex Galmaeanu. Mi-a plăcut.
Dacă vreţi să vă dezmorţiţi niţel, la Moretta vă aşteaptă Tangou-ul. În patru.
Anna schimbă ritmul, dă cu capu’ (sau dă din cap, sper!) şi ne îmbie cu Deep Purple. Acum două-trei zile am descărcat The Doors remixat şi re-editat stereo. Uneori ne agăţăm de parfumuri uitate-n raft şi prăfuite. Anna! Te ciufulesc! „Dacă m-ar întreba acum cineva de-oi mai vrea să scriu ceva vreodată, şi in general, dacă mai vreau ceva pe lumea asta, aş răspunde că NU. Norocul meu că nu mă-ntreabă nimeni.”
Anestesia adulmecă sărbătorile ce bat la uşă. Şi ridică probleme „grave”: „Io din cate stiu, fiecare are o zi de nastere si una cand da coltu’, nu? Eh, de Paste ce se sarbatoreste? Invierea, nu? Invierea dupa cele trei zile de cand a murit Iisus, da? Bunnn…si-atunci, de ce in fiecare an trebuie sa fie in alta zi? De ce neaparat sa fie Duminica?” He he he… ce ne-am face dacă n-am fi cârcotaşi?
Probabil voi fi urecheat pentru gulaşul meu în plin post, da’ nu sunt „celebru” pentru ortodoxismul meu şi cred în alimentaţia echilibrată. Mănânc ce şi când am poftă!
gulas_007gulas_008
Nu sunt de acord cu Roxana: „Ceea ce s-a petrecut azi la Strasbourg în timpul summitului NATO demonstrează, din nou, vulnerabilitatea democraţiei faţă de ea însăşi. Democraţia devine sinucigaşă atunci când se uită că fundamentul care o face posibilă este statul de drept şi când, deci, guvernul democratic permite, neprevenind, atentate anarhiste sau extremiste la adresa statului de drept.” Am mai pomenit de asta, da’ la 20 de ani de la „revoluţie” regret că n-am fost mai radical (şi mai violent) atunci. Nu zic că violenţa este soluţia, dar constat că democraţia e doar o iluzie, nu funcţionează şi totul merge până în punctul în care nu deranjezi (foarte tare) puterea. Ori cum suntem monitorizaţi 100% şi ca să revin la „oile noastre” (nu neapărat şi la ciobanii noştri), la noi dacă eşti incomod, statul „democratic” îţi fabrică rapid un dosar în două mişcări şi… un sfert. În ceea ce priveşte titlul articolului scris de Roxana: „ROMÂNIA A AVUT DREPTATE OPRIND BORFAŞII ANTI-NATO” chiar m-a enervat! „Borfaşii” despre care vorbeşte, erau nişte tineri într-un hambar şi făceau un exerciţiu (democratic) de creaţie. Au venit jandarmii şi i-au căsăpit. Ca să păstrăm proporţiile, azi la Strasburg autorităţile ar fi trebuit să dea măcar cu Napalm în demonstranţii violenţi… Puţin spirit liberal n-ar strica. Părerea mea. Chit că – tot părerea mea – ne întoarcem tiptil-tiptil la… fascism.
La „blondele gânditoare” am aflat că atunci când nu gândesc, citesc Tangou-ul… Ha ha ha! 😛 Serios vorbind, subiectul este „despărţirea cu iubire”. Dau copy/paste: „Există oameni care se despart iubindu-se. Şi există oameni care se despart crezând că nu se mai iubesc. Însă după o săptămână de coafor şi bere cu băieţii, luciditatea îşi face loc printre obişnuinţa confundată cu nepăsare. Dar de săptămâna asta de triumf şi destrăbălare n-are noroc orice nefericit. Că nu e pentru toţi norocul.” Este simplu: ne despărţim de iubit/iubită, nu de iubire. Ha ha ha! Sunt blonduţ şi prostuţ, da’ acum ceva vreme am realizat că nu iubim omu’ ci ceea credem că este el, imaginea pe care ne-am creat-o despre el, iubim o „fantomă”, o închipuire, o fată Morgana. Când ne trezim din acest vis sau dăm cu capu’ sau…cu piciorul. Uneori şi la noroc.
La fix s-a potrivit cu text găsit la Thanata. Poate prea fain, poate prea tulburător. „Prizonieri ai aceluiaşi trecut trăiau încă din dobânda primei promisiuni, cu iluzia unui viitor împreună. Declarativ îşi erau indiferenţi unul altuia, trupurile şi le amanetaseră altora pentru o stea fară noroc.” Norocu’ acesta domne! Cică ţi-l mai faci şi singur. Schimb mâna… 😛
gulas_009gulas_010
Unicornu’ are probleme „administrative”… sau cu administraţia. Problema asta e pe toate site-urile cu administraţie autohtonă: pică serverul, se blochează nu ştiu ce, etc. E mai palpitant aşa, mi-am amintit de vremurile „dial-up” când dura 10 minute să deschizi un jpg amărât şi astfel…fumam mult mai mult.
Mă iubesc şi mă urăsc. Simultan. Vorbesc verzi şi uscate. După Tango şi Rock a venit momentul unui Hip Hop de bâţâială relaxantă.

Reţeta. Când carnea a fiert suficient, s-a înmuiat, am pus ceapă, puţin usturoi, rădăcină de pătrunjel şi morcovi tăiaţi mărunt la călit. Când ceapa a prins o uşoară nuanţă aurie, am turnat carnea şi zeama peste şi am adăugat două-trei foi de dafini şi câteva boabe colorate de piper. Am verde, roşu, alb şi negru. Am pus peste şi ardeii de la congelator, tăiaţi tot cubuleţe mărunte. Merge şi un strop de vin roşu. Focul l-am lăsat tot mic, graba strică gulaşul. Am luat cartofii de la fiert, nu trebuie să fie fierţi complet, mai urmează să fiarbă şi cu carnea, i-am decojit şi tăiat cubuleţe. După încă aproximativ jumătate de ceas am adăugat cartofii şi cam două linguri de bulion. Am mai pus puţină pastă de ardei iute şi tot felu’ de condimente, ce mi-a picat la mână. De exemplu am presărat şi puţin busuioc. Mie-mi place aroma pe care o dă. La foc foarte mic m mai lăsat toată combinaţia să mai fiarbă şi să se omogenizeze. La final am mai decorat oala cu puţin usturoi şi ceapă verde, am omis să iau o legătură de pătrunjel verde, dar… asta e! Criză frate! Ha ha ha!  😛
gulas_011gulas_012

Şifonărie: în fundu’ curţii, în spatele sifonăriei

Nebunie, mare nebunie: Gigi Becali a fost arestat. Parcă ieri şi compostorul din tramvai asta „ciripea” şi ieri n-am fost cu tramvaiul. În schimb la televizor numai pe Cartoon Network nu s-a vorbit de Becali. Cu toate că filmul evenimentelor se încadrează perfect în cel al desenelor animate. Gigi în papuci şi halat la şapte dimineaţa, apoi la prânz plecând la volanul maşinii personale, vorbind la telefon şi însoţit de trei mascaţi… Numai a justiţie nu arată tot acest film. Cum nici celelalte n-au fost decât acte de… şifonare publică. M-am săturat să văd diferite personaje aduse cu multe bliţuri şi camere la DNA, la Parchet sau la Judecătorie, cu sau fără cătuşe ca a doua zi respectivii să iasă pe fereastră, uşa din dos sau gura de canal şi toată afacerea să rămână în coadă de peşte. Gigi Becali a dat nu una şi o mie de motive şi ocazii să fie arestat şi n-a fost arestat. Povestea Mercedesului a relatat-o chiar el în ianuarie şi cel puţin aparent, nu s-a întâmplat nimic. A avut cineva interesul să ţină acest scandal-spectacol la sertar până la momentul oportun? În lipsă de date şi informaţii exacte, scenarita loveşte necruţător şi evident fiecare speculează subiectul conform simpatiilor şi intereselor sale. Mulţi s-au grăbit să-l arate cu degetul pe Băsescu în timp ce alţii vorbesc despre o confruntare Becali-Popoviciu. Ori care ar fi adevărul cred că şi pâinea şi cuţitul este-n altă parte iar nouă ni se serveşte doar ceva circ. Nu ştiu de ce, dar de fiecare dată dispare cireaşa de pe tort…

Până una alta, ultima ştire: BECALI arestat pentru 29 de zile. Avocaţii au făcut recurs…

În toată nebunia asta şi-a anunţat Geoană candidatura pentru fotoliul de la Cotroceni. Cineva l-a sfătuit tare prost din nou pe şefu’ paiaţă al Social-Democraţilor. Anunţul a fost patetic, formal şi optimismul afişat stângaci şi transmis cu jumătate de gură m-a convins de un singur lucru: după pierderea încă o dată a cursei pentru preşedinţie, urmează debarcarea lui Geoană şi implicit sfârşitul carierei sale politice. Şi la ce faţă avea Geonă ieri, ştie şi el foarte bine acest lucru. Până una-alta şi lui Geoană i se pregăteşte crema de ghete: şi el se vrea Obama de Dâmboviţa.

Şi-a anunţat candidatura şi Vadim. S-o fi plictisit de apariţiile exclusive la OTV…

Piţurcă şi-a anunţat demisia şi a jurat răzbunare pe Dumitru Dragomir. Piţurcă nu pleacă cu mâna goală, din clauza de reziliere din contract de 600.000 euro, se pare că s-a înţeles cu federaţia la 300.000. Merită toţi banii Piţi! Ha ha ha! 😛
Noii favoriţi la ocuparea cârmei de la echipa Naţională sunt Răzvan Lucescu, Cosmin Olăroiu şi Gheorghe Hagi.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LjpEpJkGP6c&feature=related]

Şi dacă tot e week-end precoce cu premeditare, am tras o tură pe la Playboy unde am dat peste nuci greu de spart…

„Prietena mea are o fantasmă care a devenit enervantă: visează să fie violată, dar, în acelaşi timp, nu vrea să fie violată pe bune. Am încercat diverse scenarii, însă calităţile mele de actor lasă mult de dorit. Nu reuşesc să intru în starea de ferocitate şi erecţie care ar mulţumi-o pe prietena mea care, de fiecare dată, îmi recomandă să mă port mai brutal cu ea, să nu o menajez. Eu nu ştiu cum să procedez, pentru că, pe măsură ce devin mai brutal, îmi scade erecţia, lucru care o înfurie pe prietena mea care mă face prostănac şi începe să plângă. Care este soluţia?
CONSILIERUL RASPUNDE
Aşa sunt toate femeile: vor bărbaţi pu­ternici, dar, când aceştia îşi dovedesc forţa în registrul biologic (aceea de a însămânţa mai multe femele), nu le convine. Eternul feminin conţine foarte multe astfel de paradoxuri: vor să fie violate, dar, de fapt, nu vor. E foarte simplu, ce nu înţelegi?”

„Prietena mea refuza sexul oral, însă îl practică fără rezerve pe cel anal. De fapt, de când ne-am cunoscut, mi-a dat de înţeles că ar vrea să facem sex, dar anal. Am acceptat cu bucurie. Sex normal am făcut abia după ce ne-am cunoscut mai bine, la câteva săptămâni. Am observat că sexul normal este ţinut de prietena mea la loc de cinste, în timp ce pe cel anal îl practicăm în orice împrejurare, uneori ca preludiu. Cât despre sexul oral, prietena mea e cât se poate de categorică: este o practică murdară pentru care mama ei, dacă ar afla că o face, ar dez­moş­teni-o pe loc. Nici nu ştiu ce să fac: un ochi plânge şi celălalt râde.
CONSILIERUL RASPUNDE
În fapt, dacă stai mai bine să te gân­­deş­ti, plânge un ochi şi râd doi. Al doilea de la tine şi al treilea de la ea. Iată cum, în mod democratic, sexuali­tatea prie­tenei tale a întrunit mai mulţi ochi pentru decât contra.”

Râd şi eu ca prostu’: atelier de deflorărie, în fundu’ curţii, în spatele florăriei. 😛

tot din cartierul Rahova...
tot din cartierul Rahova...

de la una la alta

Păcăleala cea mai mare pe ziua de ieri a tras-o selecţionerul Piţurcă prin jocul Naţionalei de fotbal. Omu’ cu faţă acră constantă, se pare că are totuşi umor: „Nu s-a întâmplat nimic deosebit în afara faptului că am pierdut jocul.”  😛 Ce nu ştiu este dacă a fost o farsă sau bătaie de joc.

Şi guvernul pare glumeţ. De 1 aprilie a crescut punctul de pensie cu 3%. Conform datelor statistice, abia în 2008 salariul mediu a revenit la valoarea de cumpărare din 1990 iar pensiile (teoretic) vor revenii anul acesta. Şi aşa datele sunt triste, dar dacă ne gândim şi la faptul că aceste calcule au fost făcute pe un salariu şi o pensie medie, adică-n calcul au fost incluse şi salariile şi pensiile foarte-foarte mari, realitatea din „teren” este alta. Ca să nu mai amintim faptul că în ’90 prăpastia dintre salarii, respectiv pensii era infimă.

Tot de glumă proastă ţine şi mărirea accizelor la tutun şi alcool. Nu este prima oară când afirm că aceste măsuri nu vor aduce venituri suplimentare la buget ci vor încuraja contrabanda.
Confirmarea vine chiar de la Guvern. Potrivit execuţiei publicate de ministerul Finanţelor, bugetul general consolidat a înregistrat în primele două luni un deficit de 3,3 miliarde lei, respectiv 0,63% din PIB, pe fondul unor venituri totale de 25,98 miliarde lei, în scădere cu 6,8%, şi al unor cheltuieli de 29,32 miliarde lei, în creştere cu 10,1%. Pe partea de venituri se mai observă reduceri semnificative la încasările din TVA, cu 7,6%, de la 7,21 miliarde lei la 6,66 miliarde lei, şi din impozitul pe profit, de 13,4%, de la 2,29 miliarde lei la 1,99 miliarde lei. Cu toate acestea, guvernanţii iau în calcul o majorarea a veniturilor prognozate cu 0,25%, adică sunt cu pluta.

Simbolul capitalismului din anii ’90, fast-food-ul Sheriff’s de la Unirii, închiriază jumătate din spaţiul restaurantului. Între timp la Londra circa 4000 de manifestanţi au atacat Banca Angliei şi sediile Royal Bank of Scotland (RBS). Este clar că şi capitalismul este pe ducă, ce nu ştiu însă este ce punem în loc? Tendinţa este revenirea la  diferite forme mai mult sau mai puţin mascate de dictatură…

sursa: mediafax
sursa: mediafax

În urma unor probleme cardiace, actriţa Marga Barbu în vârstă de 80 de ani, a încetat din viaţă ieri la Spitalul Floreasca.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=rO8JWbG6bVw]

Sinéad O’Connor o să concerteze la Arenele Romane, pe 11 iunie, informează organizatorul concertului, Events. Biletele au fost puse în vânzare la preţul de 79 de lei, până pe data de 17 aprilie. Între 17 aprilie şi 10 iunie, acestea vor putea fi cumpărate la preţul de 109 de lei, urmând ca în ziua spectacolului să coste 129 de lei şi pot fi achiziţionate şi on-line prin Ticketpoint.
Artista a debutat în 1986 cu single-ul „Heroin”, o colaborare cu chitaristul U2 The Edge şi probabil cel mai de succes album al ei este „I Do Not Want What I Haven’t Got” din 1990, disc ce include celebra preluare după Prince „Nothing Compares to U”, dar şi piesele „The Emperor’s New Clothes” şi „Three Babies” şi vândut în peste 7 milione de exemplare.
Foarte temperamentală şi controversată, artista a fost în centrul multor scandaluri culminând cu un conflict intens mediatizat cu Biserica Catolică. Chiar dacă a intrat într-un oarecare corn de umbră, artista a rămas activă, ultimul ei disc fiind „Theology” din 2007.

Siteul formaţiei americane Limp Bizkit anunţă revenirea formaţiei în formula originală, un noul album şi datele turneului care includ şi Bucureştiul, Arenele Romane pe 28 iunie.
Trupa lui Fred Durst a debutat în 1997 şi până în prezent din cele 5 albume de studio au vândut peste 50 de milioane de copii. Ultimul produs, „The Unquestionable Truth, part 1” datează din 2005.

limp_bizkit_tour_2009

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bPD6YiBFG1Q]

Ieri am “scris” un prea frumos blog…  Am păstrat spiritul lunii martie şi v-am oferit încă un rând de flori.  🙂

N-a fost o farsă de 1 aprilie, fotografiile au fost făcute ieri dimineaţă în Rahova… Ai tendinţa să crezi că este un colţ de rai… 🙂 Da’ nu e.

Cumetria, ştruţo-cămila şi nesimţirea srl

Nici nu ştiu de unde să încep să nu vă plictisesc, dar să nici nu omit ceva.
Mă întreabă lumea ce am cu Iliescu, Minculescu, Bălaşa sau mai ştiu eu cine… Păi am, adică n-am. N-am nimic cu ei personal, am cu sistemul, am cu ceea ce reprezintă.
Într-o altă discuţie glumeam pe seama faptului că am şi uitat de ce am ieşit în stradă în decembrie ’89. Aaaa….pentru libertate! Parcă, parcă îmi mai amintesc ceva vag. Ha ha ha!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=q_Dg-uzcUIY]

Pe 22 decembrie (’89), la TVR Ion Iliescu ne explica cu nonşalanţă faptul că nu partidul comunist a fost rău şi nici comunismul sau comuniştii ci doar clica lui Ceauşescu care şi-a însuşit partidul şi la folosit în scopuri personale. Tentativa de a prelua nu doar conducerea ţării, dar şi a partidului (unic) şi al sistemului, aproape că a reuşit. Chiar dacă eram proşti şi naivi, eram prea furioşi pe Ceauşescu şi comunismul pe care-l reprezenta ca o astfel de încercare să reuşească pe faţă. Iliescu a revenit ulterior, a vorbit despre „comunismul cu faţă umană” şi-n final forţat de împrejurări, despre un sistem pluripartidic. Am mai spus asta, preţul de a accede la conducere a fost salvarea sistemului şi mai ales a oamenilor din vechiul sistem. Şi Iliescu s-a achitat onorabil de datorii. Poate că nu el este singurul vinovat, dar cu siguranţă este principalul.
Legat de proaspătul scandal Popoviciu am spus şi faptul că nimeni de pe stradă nu s-a trezit peste noapte nici cu spaţii comerciale, nici cu fabrici, nici cu clădiri sau hectare de teren sau cu alte afaceri la cheie. Nu, toate acestea au fost privilegiul celor din vechiul sistem şi al rudelor acestora. „Democraţia originală” – cum a numit-o acelaşi Ion Iliescu – a fost o cumetrie al activiştilor care au preluat controlul. S-a profitat de necunoaşterea şi naivitatea noastră, am fost păcăliţi şi manipulaţi după cum le-a fost interesul. Iliescu şi noua putere a mimat reforma şi a asigurat tranziţia vechiului sistem într-o conjunctură nouă. Sub sloganul ingenios „nu ne vindem ţara” şi-au împărţit bunurile sub nasul nostru.
În ’90 habar nu aveam nici ce înseamnă democraţia, nici ce este şi cum funcţionează capitalismul sau ce implicaţii are. Majoritatea a crezut că libertatea este tot, se termină cu „raţionalizarea” alimentelor şi al resurselor, în rest lucrurile rămân cum au fost, adică o să persiste siguranţa locului de muncă, în continuare o să mergem la muncă şi o să ne facem că muncim şi viaţa o să fie numai lapte şi miere, câinii vor alerga cu covrigii în coadă iar gardul o să fie din cârnaţi şi salam. Repet, nu vreau să plictisesc pe nimeni, dar tot ce s-a întâmplat în perioada regimului Iliescu, practic ne-a compromis în mare măsură viitorul şi asta doar pentru a asigura un viitor confortabil aceleaşi nomenclaturi „reformate”.
Este suficient să ne uităm la marii îmbogăţiţi de după ’90 şi cine sunt ei, ce au făcut înainte. Oameni ca Popoviciu sunt peste tot, mai bogaţi sau mai săraci, mai discreţi sau mai exhuberanţi.
Dar vechea nomenclatură şi cei apropiaţi de ea, precum şi securiştii, nu s-au reorganizat doar în FSN ci s-au înfiltrat în toate partidele politice, au preluat controlul şi conducerea peste tot. Şi politicul nu poate fi disociat de economic. Am mai spus şi acest lucru: chiar dacă de dragul spectacolului se mai ceartă-n Parlament un PSD-ist cu un PNL-ist, asta nu înseamnă că oamenii n-au afaceri împreună, nu au interese comune şi nu îşi fac treaba departe de ochiul public. Avem un balaur cu mai multe capete care de dragul spectacolului se mai muşcă uneori şi singur. Cei incomozi au fost şi sunt înlăturaţi sau pur şi simplu nu au acces în poziţii importante. A fost aproape haios Băsescu când într-un moment mai mult sau mai puţin regizat de sinceritate a recunoscut că tot comuniştii sunt la putere. Dar avem exemple şi mult mai recente: simpatia reciprocă între Crin Antonescu şi Iliescu sau tovărăşia dintre Antonescu şi Oprescu. Ce alte dovezi sau confirmări ale marii cumetrii mai doriţi?
Este trist ca la 20 de ani după evenimentele din decembrie ’89 să ajungem să regretăm faptul că ne-am dorit o schimbare fără violenţă, să regretăm că n-am fost mult mai determinaţi şi radicali atunci. Pe 22 decembrie întâmplarea a făcut să mă întâlnesc cu 2 din securiştii care m-au arestat şi anchetat cu un an în urmă şi i-am lăsat în pace. În nebunia de atunci un strigăt gen „securiştii!” era suficient ca respectivii să fie linşaţi de mase. Dar nu căutam răzbunarea.

Vorbeam despre falsificarea istorie… se face sub nasul şi cu acordul nostru tacit.

iliescu

Sabin Bălaşa. Nu discut despre pictura sa, nu mă interesează şi nu sunt critic de artă să mă pronunţ despre valoarea sau non-valoarea lucrărilor sale. Bălaşa a fost pictorul de curte al familiei Ceauşescu, un pupincurist notoriu şi implicit unul din marii profitori de pe urma sistemului.
Am o singură întrebare: chiar nu există şi alţi artişti valoroşi care ar merita atenţie şi promovare?
Şi la uniunea artiştilor de plastic şi plastilină a existat o mare cumetrie şi acea cumetrie s-a conservat şi s-a perpetuat.

sabin_balasa

Să vedem puţin şi cum stă treaba cu Rock-ul. Mergeam la concerte Iris fiindcă mai cântau un „Back in Black” şi un „Living After Midnight”, Holograf mai scăpau un „Jump” şi Compact un “You Give Love  A Bad Name”. Cine neagă acest lucru este un mincinos sau nici n-a trăit epoca.
Am tot auzit şi basmul cu disidenţa. Să fim serioşi! Iris – de exemplu – au activat sub aripa protectoare a poetului de curte Adrian Păunescu, erau cap de afiş la Cenaclul Flacăra. Aveau contract de disc la Electrecord, de bine, de rău erau difuzaţi la radio şi la televizor. Sau să vorbim despre cum cântau Iris an de an pe litoral la cârciumă pe bani frumoşi şi nu ori unde şi la Neptun, locul de reşedinţă al familiei Ceauşescu? Disidenţă ziceţi? Să râd sau să mă piş direct? Ei, a fost un mic incident cu Iris la Miercurea Ciuc, dar a intervenit şi aplanat problema… Adrian Păunescu.
Şi toate formaţiile acestea au activat ba sub aripa UTC-ului, ba sub aripa sindicatelor sau la o casă studenţească… Se găsea un sistem de amplificare, mai venea măcar un amplificator Vermona.  Am tot auzit poveşti despre sacrificiile făcute şi iar nu pot decât să… râd. Să nu discutăm despre valoarea sau non-valoarea muzicii făcute de unii sau de alţii, gusturile nu se discută, faptul că-ţi plac sau nu-ţi plac manelele – de exemplu – nu face nici genul, nici pe unul ca Salam un artist mai valoros sau mai puţin valoros. Poate că ce am făcut nu valorează nici o ceapă degerată, dar cu trupele mele am repetat încă din 1987 în spaţii particulare unde ne plăteam singuri curentul şi atât echipamentul cât şi instrumentele ni le-am cumpărat exclusiv din banii proprii. Am cântat de plăcere, n-am cerşit şi n-am pupat în cur pe nimeni niciodată. E o chestiune de principiu.
Mai este un aspect: mass-media. Mulţi se trezesc vorbind despre tot felul de lucruri, dar habar n-au despre ce vorbesc. După ’90 nici în media sau la Electrecord nu s-a schimbat nimic. Cineva neavizat sau neinteresat, neimplicat în mod direct în fenomen, nu are de unde să ştie, dar pun şi eu întrebarea ca prostul, cum de 30 de ani avem numai Iris, Compact şi Holograf? Adică alte formaţii nu s-au mai găsit să facă ceva? La ce se difuzează la majoritatea posturilor de radio şi televiziune, la ce poţi citii în presă, ai tendinţa să crezi că altceva nu a existat şi nici nu există.

Întâmplător, da la una din mineriade, la asaltul televiziunii exact arhiva emisiunii lui Magdin şi înregistrările cu formaţiile româneşti de la începutul anilor ’90 a ars.  Ce a scăpat atunci, a fost şters ulterior: s-au refolosit casetele. 🙂

Gusturile nu se discută, dar ar putea fi educate. Nu este cazul. Suntem bombardaţi cu aceleaşi “valori”: nişte ramoliţi şi nişte fufe care pecesc şi play-backul. Uneori ai senzaţia că avem doar 2 compozitori: Moga şi Moculescu… şi manelele curg şi din robinet. Şi nu doar manelele ci o grămadă de sunete dubioase sau ciordite…
Şi aici au rămas aceeaşi oameni în sistem şi evident s-au păstrat legăturile, relaţiile şi cumetria. Acelaşi set de artişti este difuzat la radio, la televizor, aceeaşi artişti cântă la evenimentele corporatiste şi în deschidere la concertele artiştilor de dincolo. Este un sistem cu circuit închis la fel ca în politică: la vremuri noi, tot noi.  Unde e rost de ceva bani, cărţile sunt făcute între aceeaşi jucători.

Pentru o scurtă perioadă, anii 1990-1994, sistemul a fost uşor scurtcircuitat şi nume noi au pătruns şi spart puţin tiparele, dar „minunea” nici aici n-a ţinut mult şi am ajuns înapoi de unde am plecat.

http://viewmorepics.myspace.com/index.cfm?fuseaction=albumPrintPreview&friendID=83074918&albumID=109419
http://viewmorepics.myspace.com/index.cfm?fuseaction=albumPrintPreview&friendID=83074918&albumID=109419

De ce mă enervează Cristi Minculescu? Păi vă explic şi asta. Omu’ e alcoolic, şi-a distrus sănătatea de bună voie şi cu bună ştire, ce să zic? Să fie sănătos! Corect şi de bun simţ ar fi fost să-şi rezolve problema tot aşa, discret şi pe… barba lui. Dar nu, ştiţi vorba cu fudulia… Cu un ingenios artificiu, alcoolismul s-a transformat în boală ereditară şi astfel Cristi a obţinut sponsorizare naţională pentru intervenţia chirurgicală. Nu s-a mai apelat la mila publică, la chetă fiindcă acestea nu-s soluţii garantate 100% ci s-a scurtcircuitat frumos sistemul şi pe banii noştri, dar fără să mai fim întrebaţi, s-a înfăptuit minunea. Ingenios şi simplu. Şi tot… cumetrie. Nu contează nici cine contribuie sau nu la fondul de sănătate, nu contează nici câtă lume se află pe lista de aşteptare, nu contează nici gravitatea cazurilor, cunoşti pe cine trebuie, îţi rezolvi treaba. Poate n-ar fi aşa enervantă toată faza dacă oamenii după ce s-au mânjit cu căcat, nu şi-ar fi făcut şi mediatizare pe măsură. Dar când eşti artist, publicitatea este totul, nu?
Ştiu alţi artişti mult mai grav bolnavi care suferă în tăcere. Sunt foşti sportivi de performanţă uitaţi şi ajunşi la prăpastia sub-existenţei sau bătrâni, bolnavi şi abandonaţi. Sunt oamenii simplii, oameni care muncesc şi îşi plătesc dările şi doamne fereşte să ajungă vreodată la mâna sistemului!

Şi dacă am amintit de relaţia Iris – Păunescu, să revin la Păunescu. Poet, poet, da’….vă mai amintiţi accidentul soţiei poetului (senator)? Trei morţi şi un rănit grav. Sentinţa? Doi ani de închisoare cu suspendare. Păi sunt oameni care au luat 2 ani fără suspendare fiindcă au plecat cu bicicleta vecinului beţi de la cârciuma din sat seara şi au fost condamnaţi pentru furt chit că dimineaţa au returnat…vehiculul. Asta să nu amintesc de octogenarii băgaţi la zdup pentru smulsul de ţăruşi…

Adică asta-i buba cumetriei. Nu poţi închide un ochi aici şi să dai cu pietre dincolo… Rectific: sunt eu un idiot imbecil şi nu pot. Alţii pot.
Văd că sunt persoane care îşi asumă veleităţi divine şi cu gura plină strigă că omul acesta merită mai mult ca omul celălalt.

Sau să vorbim despre copii bolnavi care n-au nici vină, dar nici şansă şi se sting din viaţă zilnic în umbra nepăsării sistemului obosiţi de aşteptarea unei decizii… nu fac parte din marea cumetrie, nu le vine rândul niciodată.

Este un teren cam alunecos…
Este subiectul unei alte discuţii ce ar fi menit statul să facă pentru oamenii de valoare care ne-au reprezentat sau ne mai reprezintă şi care din terţe motive ajung la în situaţii dificile. Dar deocamdată nu există un astfel de cadru legislativ bine definit şi ori ce intervenţie este profund subiectivă.

Lucrurile interferează, sistemele nu funcţionează în paralele ci se suprapun. Nu poţi reforma clasa politică fără să investeşti în agricultură, nu poţi reforma sistemul sanitar fără să susţii învăţământul, etc.

(Ce-i de făcut? Habar n-am… ne rămâne vorbitul… măcar atât sper că am câştigat în decembrie ’89. Şi puteţi să mă înjuraţi cât poftiţi. Din câte se vede, accept şi comentariile anonime, n-am şters nici înjurăturile primite şi nici nu am blocat accesul nimănui (pe bază de IP pot face asta pe WordPress).)

Petecitul nu duce nicăieri şi dacă faci un compromis, inevitabil urmează şi altele şi în final ajungi să spui ca fostul preşedinte Constantinescu: ne-a înfrânt sistemul. Ăla ticăloşit, vorba altui preşedinte….
şi încă o dată, rămânem cu vorbitul.ill_be_back

Cuplul perfect

Într-o lume a evoluţiei fără evoluţionism, al E-urilor prin excelenţă, e-mail, Explorer (opt) şi emoticoane, o lume cu cât mai globalizată cu atât mai străină, dar unde mereu tot şi orice este la „doar un click îndepărtare”, lumea în care banii dezlănţuie cele mai fierbinte sentimente şi totul pare de vânzare sau de cumpărat,  o lume a ratelor la bancă, al leasingului şi al uzurii, o lume în care omul îi ţine locul lui Dumnezeu, dar maşinile create de om nu reuşesc să înlocuiască omul, o lume în care căsătoria înseamnă nuntă cu dar şi divorţul scandal şi partaj, o lume în care s-a erodat chiar şi erosul, ore mai există iubire şi dragoste dezinteresată? Oare există încă un cuplu fericit şi nepătat?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=S6fVhYTRVp8]

Ea, o suedeză blondă, cu pielea catifelată, sâni perfecţi, epilată şi mereu disponibilă, el un tip tăcut, viril, nu sforăie niciodată, nu bea, nu fumează şi nu urmăreşte nicio transmisiune sportivă.
Cuplul perfect?

Le plastique c’est fantastique!

Bang bang, t’as le cœur à l’envers
Juste avant de te rouler les mécaniques
Tu sais que pour lui faire l’affaire
Il vaudrait mieux sortir les élastiques…

Le plastique, c’est fantastique
Le caoutchouc, super doux
Nous l’affirmons sans complexe
Nous sommes adeptes du latex
Le plastique, c’est fantastique
Le caoutchouc, super doux
C’est une question de réflexe
Nous sommes adeptes du latex... 🙂

realdoll and pussypall

Ea este femeia cu scheletul perfect, flexibilă şi naturală, siliconată şi cu carnea fragedă şi proaspătă, pielea moale şi fină, mereu zâmbitoare. Nu te plictiseşti de ea niciodată: are 16 feţe şi poate fi adaptată conform cerinţelor.
El? O minune a tehnicii, cum s-ar spune. Ştie să facă de toate. Şi ce nu ştie, învaţă. Are un iepuraş vibrator adăugat la baza jucăriei şi este poziţionat în aşa măsură încât să ofere clitorisului cea mai puternică excitaţie pe care a avut-o vreodată. Oferă o stimulare delicată părţii exterioare a vaginului numită labia minoră folosind o serie de bile gen perle. Acestea se rotesc uşor în timp ce dispozitivul funcţionează masând această zona a vaginului. Deşi Punctul G este o zonă misterioasă a vaginului este conceput în aşa fel încât să-l găsească de fiecare dată. Capătul vibratorului se roteşte de jur împrejur masând Punctul G prin lovituri uşoare şi delicate astfel încât el nu provoacă durere precum alte jucării.

„El a fost creat de o femeie pentru femei şi testat de mii de ori pentru a se asigura plăcerea maximă.” Ha ha ha ha!

Nu-mi rămâne decât să le urez: “Casă de…plastic!”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=eHkanM4TVn8&feature=related]

Avem sex, da’ ce facem cu el?

Puteam să pun problema şi altfel: avem sex, la ce să ne mai folosească şi un creier?
Când ai o problemă, o rezolvi sau te adresezi unui specialist. Sau postezi întrebarea pe un forum
Povestea e veche, dar de tăvăleală!

“Vă salut pe toţi.
Am şi eu o întrebare, mai „specială” şi poate ciudată dar la care aş vrea să îmi daţi un răspuns cât se poate de serios.
Eu şi prietena mea ne-am „jucat” (frecat unul de altul), îmbrăcaţi amândoi cu pantaloni pe noi şi chiloţi. Eu am ejaculat, am simţit că vine, i-am spus să se dea la o parte, s-a dat iar eu am ejaculat în chiloţi. A curs un pic pe pantaloni când mă ţineam cu mâna. Amândoi eram tare transpiraţi, este posibil, sau este vre-un risc să fi ajuns un pic de spermă prin pantalonii noştri (eu trening ea blugi)?
Din catâ ştim nu a avut nici o pată pe pantaloni, dar ne gândim că fiind aşa transpiraţi …
Vă rog foarte mult .. dacă se poate un răspuns serios!
Mulţumesc anticipat!”

Comentarii:

– „oare cât timp mai trece până voi găsi şi întrebarea “eu eram la mare, ea la munte, am ejaculat gândindu-mă la ea, aşa-i că-i al meu copilu’?”

– „am făcut sex in 3 cu iubita şi prietena ei. am ejaculat în gura iubitei care i-a făcut sex oral prietenei ei. copilul o să fie al meu sau a lor?”

– „e posibil să rămână însărcinată, de la distanţă, dacă te masturbezi, şi ea e la nudişti, la plajă. apoi restul de treabă o fac muştele.”

– „Am si eu o problema asemănătoare, acum o lună eram la ski cu prietena şi am început să ne jucăm în zăpadă şi am alunecat peste ea şi am avut o erecţie şi un orgasm spontan în chiloţi, ţin să precizez că pe lângă salopeta de iarnă aveam şi izmene pe mine, ea fiind îmbrăcată la fel (salopeta de iarnă şi ştrampi numa’ că avea 2 perechi de chiloţi). Dezamăgirea a venit acum după o lună când am aflat că ea nu a rămăs însărcinată după acea experienţă deşi era la ovulaţie când s-a produs incidentul (vreau să vă spun că ne dorim mult un copil). Întrebările mele sunt următoarele: Avem vreo şansă să ducem o viaţă normala şi să avem şi noi un copil al nostru? Puteţi să-mi recomandaţi nişte medicamente cu care să o îndop pe prietena mea ca să fie mai fertilă? Este cazul să o părăsesc şi să caut altceva? Oare dacă n-ar fi avut 2 perechi de chiloţi rezultatul ar fi fost altul? Am multe nedumeriri şi sincer nu ştiu ce să mai fac…Vă rog din suflet să-mi răspundeţi cu cea mai mare seriozitate la aceste întrebări.”

– „tot masturbarea rămâne cea mai sigură soluţie. cu terminare în zăpadă. apoi, cu un bulgăre bine ţintit, şansele cresc!”

– „Şi totuşi dacă bulgărele respectiv nu poate ţinti una bucată ştrampi pe sub care sunt îndesate 2 buc perechi chiloţi tip gogoşar (a la bunica ?)  . Ne masturbăm degeaba ?”

Mi-am amintit de povestea glonţului magic care a perforat testiculul unui soldat sudist şi s-a oprit în pântecul unei femei aflată la câţiva metri… 🙂 (Varianta Tom Waits 🙂 )

Părerea mea, serios vorbind, acum că m-am adunat cu greu de sub birou este că sunt şanse mari să rămâi gravidă pe această cale şi să dai naştere unui copil perfect sănătos şi apt să te urmeze, ba chiar să te şi depăşească, DACĂ blugii sunt turceşti, nu americani originali şi chiloţii chinezeşti din en-gros-ul Europa…

Dar sunt absolut deschis la orice altă sugestie ce ar putea ajuta copii…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qzfo4txaQJA&feature=PlayList&p=6BA5E31D52FABC1C&playnext=1&playnext_from=PL&index=38]

P.S. andreeako şi BlueAngel m-au convins. Chiar dacă într-o primă fază ne amuzăm, subiectul este alarmant. Avem – dacă mai era nevoie – încă o dovadă a educaţiei defectuoase, a abordării greşite care se face cu atâta încăpăţânare în şcoli, dar şi un semn de alarmă pentru părinţi în ceea ce priveşte comunicarea şi relaţionarea cu proprii lor copii.
Exemplele sunt elocvente. Din păcate.

„Nu mi-am dorit acest copil”. Aceasta a fost declaratia unui copil de numai 12 ani, care in noaptea de 2 spre 3 august 2007 a nascut la Maternitatea Cuza Voda din Iasi o frumusete de fetita perfect sanatoasa. Deocamdata, micuta de 3,5 kilograme nu are un nume si mama inca nu si-a vazut pruncul. Deja a renuntat la copil inca din prima zi de viata a acestuia. Tatal fetitei are 14 ani.” (BZI )

„Alfie Patten, un băiat în vârstă de 13 ani din Marea Britanie, a devenit tată, după ce prietena sa, în vârstă de 15 ani, a născut o fetiţă.” (MEDIAFAX )

Săptămâna-n retrovizor

Asta-i fierbinte! Bute şi-a apărat titlul în faţa columbianului Zuniga fără multă bătaie (de cap sau la cap) prin K.O. în runda a IV-a.

Buuuun!

aphrodite's veil
Am avut 8 martie şi flori pentru doamne şi domnişoare dar am şi dat sau luat plase. Era să mi-o ia gura înainte şi să zic…mu…  mh… 🙂
Plasa cea mai mare este cea legată de prostituţie: un fel de ia-ţi-o, dă-mi-o, să nu o zic pe aia dreaptă – muie. Sau cum spunea o prietenă „mă întreabă o gagică dacă vreau puţină muie şi i-am zis să o ţină ea pe toată…” Ha ha ha! Aşa cu gura plină (sau pungă?) nici nu-mi dau seama unde-i marfa… Treaba este în felul următor: prostituţia nu se mai pedepseşte cu închisoare, dar a rămas infracţiune contravenţională. Adică nu vor fi impozitate ci amendate fetele! Când vine vorba cum să ne ia banii şi pielea de pe noi, guvernanţii se dovedesc mereu „băieţi deştepţi”! N-au legalizat prostituţia să nu-şi pună biserica în cap şi probabil s-au gândit că le este imposibil să contorizeze traficul făcut de fete, dar aşa, nu le scot nici din trafic, dar cu amenzile le iau şi banii! Bravo stimabililor, jos…nu pălăria, nici chiloţii ci guvernul!
Dar şi curvele ne-au tras-o din nou pe stomacul gol şi l-au scos pe tataia Iliescu cu batistuţa şi unghiuţele curate.
Şi dacă copii noştri sunt tot mai obezi, de ce n-ar fi şi proşti? Dacă ba-l scot, ba-l bagă pe Darwin în programa şcolară, dacă tot reduc orele de sport, eu zic să scoată şi orele de istorie. Nu istoria se repetă ci repetăm noi aceleaşi greşeli şi nici nu poate fi altfel atâta timp cât istoria este re-scrisă şi falsificată constant sub nasul nostru. Este exact aşa cum scria la gazetă prin 1996 : „răspundeţi cu da sau nu: Iliescu este un preşedinte bun şi porcul un animal comestibil”. Ha ha ha!
Ei da, şi am avut şi RoBlog…Fâs unde cea mai populară microbloggeriţă a fost nu BadPitzi cum aţi fi tentaţi să credeţi ci mama lu’ VisUrât aclamată la scenă deschisă! Dacă despre mama lu’ Ştefan Cel Mare de bine, de rău mai ştim câte ceva, mama lu’ VisUrât e o tânără speranţă-n devenire. La sugestia unei alte prietene încă-i caut pe cei 500 de votanţi a lu’ VisUrât, dar deocamdată numa’ vorbe “dulci” am găsit pe tot internetu’… Şi tot la prietena amintită găsiţi şi un contra-concurs ca să nu-l numesc chiar cum a făcut-o ea cu tandreţe… ha ha ha!
Cum n-am nimic mai bun de făcut, aştept bătaia-n noroi între blonda Elena Udrea şi bruneta Magda Bistriceanu.

Update-uri.

F.M.I. cere mărirea fondului de şomaj şi reanalizarea domeniului asistenţei sociale. Adică ne-am aşteptat să fie rău, da’ o să fie şi mai rău! Sper să vină primăvara mai repede, apar urzicile, ştevia şi trecem şi peste criză. Nu avem de ales.
Gigi Becali a anunţat că este sărac şi că averea lui s-a dus. Dacă vine cu oile peste urzicile mele, chit că n-am avut relaţii foarte bune cu Miliţia, îmi pun fular alb/roşu şi dau drumul la câini! Ha ha ha!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=F58P1QTmBC4&feature=related]

Dreptul la plasă

Nu-mi place definiţia aceia de “pitzipoancă” . Sună vulgar. Eu o numesc “cosmopolitană”.
Sunt fete naive sau prostuţe care-n dorinţa lor de afirmare îşi pun poze mai deocheate pe diferite site-uri. Nu neapărat deocheate, uneori doar de prost gust. Ştiţi despre ce vorbesc! Poză cu cracii în raftul de la biblioteca ticsită nu cu cărţi ci cu ursuleţi sau bibelouri…
Şi este tipul de fată cu zâmbet perfect şi decolteu asortat. Este studentă sau a terminat ASE sau Drept. Sau a terminat una şi este la Master sau a doua facultate. Jurnalismul nu mai este aşa la modă, dar mai sunt şi fete de modă veche. Acum se poartă Relaţii Publice şi Comunicare.
Nu se dau în spectacol, dar ştiu să se facă remarcate. Sunt conştiente de avantajul conferit de aspectul fizic şi suficient de inteligente să nu vorbească prea mult, să-şi cântărească cu grijă vorbele. Cochetează cu ideea unei cariere politice sau vrea o slujbă cu “funcţie”. Se orientează sau spre o corporaţie sau spre zona administrativă, eventual un job la un minister. Îi plac bărbaţii cu prestanţă, cu aură, genul care „dă bine”. Nu se acceptă rataţii, cei fără maşină, fără studii superioare şi un venit sigur. Nu contează de unde este acel venit. Vorbesc la mişto despre Bamboo şi celelalte locaţii de fiţe şi fente, dar din când în când le place să se afişeze acolo, contează să se ştie văzute.
Sunt fete emancipate, dar în mod paradoxal, consevatoare. Îşi urmăresc cu consecvenţă interesul.

Ce a însemnat emanciparea femeii în fapt? Femeile au câştigat dreptul la PLASĂ. Da, la plasă: să care plasa şi să ia plasă.

plasa

Multă vreme femeile au trăit într-o lume guvernată de bărbaţi, în totală supunere, neavând drepturi,ci numai obligaţii. Femeia avea datoria să fie soţie şi mamă bună, să satisfacă mofturile bărbatului şi să se îngrijească de acesta şi de gospodărie.
Pornind chiar de la povestea biblică a creării omului, femeile au fost considerate fiinţe secundare, menite să servească şi deservească bărbatul. Această mentalitate nu a dispărut nici acum şi este greu de crezut că o să dispară vreodată.

Volumul Simonei de Beauvoir Al doilea sex (Le Deuxième sexe, 1949) este prima încercare de structurare teoretică exhaustivă a tematicii feministe. Cartea, o riguroasă analiză istorică, antropo-sociologică şi tipologică a condiţiilor sociale şi psihologice de inferioritate la care femeia este constrânsă.
Primele structurări ale mişcărilor feministe apar în suita ideilor Revoluţiei franceze. Textele feministe fondatoare reiau principiile iluministe ale dreptului natural şi ale egalităţii în drepturi şi libertăţi. Scriitoarea revoluţionară Olympe de Gouges, inspirată de Declaraţia drepturilor omului, proclamă în Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne (1791) principiile umaniste ale emancipării femeii, afirmînd egalitatea ei juridică.

“În timpul vieţii oamenii învata să reacţioneze şi sunt condiţionaţi de diferiţi factori […] La o anumită vârstă băieţii suferă o schimbare atunci când cunosc „modelul masculin” în care încrederea în sine, curajul şi independenţa sunt condiţii esenţiale pentru succes. Femeile sunt încurajate să fie dependente si emotive, pe când bărbaţilor li se cere să se comporte raţional şi independent. (Claudia Ana Moarcas, Comunicarea si comportamentul in negocierea contractelor)

Acest mod de gândire şi educare face imposibilă schimbarea în esenţă a situaţiei femeii. Sunt automatisme de care nu o să scăpăm niciodată: fetiţele bluziţe roz, băieţeii bluziţe albastre.
Femeia la…cratiţă.

“Ce înseamnă să fii femeie emancipată?

Să ai un job bun, un salariu motivant.
Să ai o familie, copii, să fii gospodină şi menajeră în casă.
Să ai viaţă socială, să ai prieteni, să ieşi în lume, să frecventezi cercuri exclusiviste.
Să te îmbraci bine, să te îngrijeşti, să te respecţi.
Să călătoreşti, să vezi lumea, să-ţi trăieşti viaţa.

Credeţi că e posibil să le faci pe toate?” (cocochannel)

Cred că ideea e să respectăm femeia şi să acceptăm faptul că ea este cea care alege. Şi ne alege, ne acceptă. Asta cred că este esenţa emancipării. Emanciparea femeii fără emanciparea bărbatului nu este posibilă.

Este aproape firesc să afirmi despre o femei sexy şi tânără, care se dă jos dintr-o maşină scumpă, că este curvă. O femeie ajunsă într-o funcţie de conducere, tot o curvă este.
Bărbaţii nu concep succesul femeilor, altfel decât prin performanţe şi prestaţii sexuale.
Aceasta este lumea în care trăim. Acestea sunt mentalităţile care ne guvernează subconştientul şi acţionăm, reacţionăm ca atare. Prejudecăţile acestea, nouă bărbaţilor, ne rezervă privilegii deosebite. Posibilitatea de a abuza.
Când un bărbat spune despre o femeie că ar fi „curvă” în 99% din cazuri asta înseamnă că femeia respectivă n-a vrut să şi-o tragă cu el.

NUP pentru Iliescu şi gaşca

Vorbeam ieri despre istorie, viaţă, fapte şi inerţie, despre implicare şi comoditate… Vorbeam. Flavius – şi nu numai el – au dreptate când spun că teoretizăm prea mult, că simplul fapt de a scrie, discuta despre anumite subiecte nu ne serveşte la mare lucru. Nu odată m-am întrebat sau am fost întrebat ce-i de făcut?
Paradoxal, cu toată mizeria, cu toată criza şi tot impasul în care ne-am scufundat şi-n care cred că ne complacem, sunt tot mai puţini oameni dispuşi să se întoarcă la… cocktailurile Molotov.

O ordonanţă DIICOT i-a scos pe Ion Iliescu, Virgil Măgureanu şi alte 30 de persoane de sub urmărire penală pentru infracţiuni precum subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi comunicare de informaţii false, la mineriada din 13-15 iunie 1990 şi a decis, de asemenea, declinarea competenţei în favoarea Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General pentru soluţionarea cauzei cu privire la alte infracţiuni.
În cauza declinată către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General, Ion Iliescu şi ceilalţi urmează să fie cercetaţi pentru genocid, tratamente neomenoase, distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri şi distrugerea unor obiective şi însuşirea unor valori culturale, pentru care Secţia Parchetelor Militare a dispus începerea urmăririi penale la datele de 9 iunie 2005, 12 iunie 2006 şi 28 mai 2007.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GCzK-8WjeXw]

La 19 ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, Ion Iliescu poate fi tot mai zâmbitor. O serie de factori combinaţi ai ultimei perioade de anchetă au făcut ca munca procurorilor militari să fie practic ştearsă cu buretele de către procurorii civili şi Ion Iliescu a fost scos proaspăt spălat şi pieptănat din anchetă.
Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România are toate motivele să fie nemulţumită atâta timp cât nu s-a cercetat cauza aşa cum a fost formulată, încă din 1997, de către asociaţie, privind acuzaţiile de genocid, rele tratamente, instigare la război civil, fapte imprescriptibile, atât în codul penal român cât şi cel internaţional.
Dar încă o dată, nu contează adevărul, nu contează faptele, istoria este re-scrisă şi fardată conform intereselor celor care au preluat puterea în decembrie 1989 şi de atunci, mai la vedere sau mai din umbră, controlează România.
Şi nu doar A.V.M.R.-ul are dreptul să fie nemulţumită ci noi toţi. Asistăm încă o dată la falsificarea istoriei la cel mai ordinar mod posibil, Ion Iliescu, unul din personajele cheie al evenimentelor din decembrie 1989 şi a tot ce s-a întâmplat ulterior, este scos cu basma curată pas cu pas din toate anchetele care-l vizează şi nu mai e mult până când maşinăria propagandistică o să-l prezinte pe fostul şef al statului ca pe un adevărat erou al revoluţiei şi democraţiei.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=a3odUFGqne4]

Nu vreau să par mai paranoic decât sunt, dar şi momentul ales este perfect. Ieri seară la ştiri pe Realitatea 2 titluri din 3 includeau cuvântul magic „criză” şi toată media s-a concentrat asupra posibilului acord cu F.M.I.-ul. Ştirea despre Iliescu astfel a fost strecurată ca un eveniment secundar, de importanţă minoră.
Iliescu n-ar trebuii lăsat să zâmbească, locul lui este de multă vreme după gratii. Şi tare mă tem că nu doar a lui ci dacă am trăii într-o ţară obişnuită şi instituţiile statului ar funcţiona, toată spuma clasei politice s-ar afla nu la Casa Poporului ci în Rahova sau Jilava.
Iliescu este responsabil pentru desfăşurarea sângeroasă a schimbării la putere de după 22 decembrie şi fuga lui Ceauşescu, este personajul din spatele mineriadelor, Iliescu este maestrul păpuşar al distrugerii întregului sistem economic al României de după 1990 şi pare mai simplu să întocmeşti o listă cu faptele în care nu a fost implicat într-un fel sau altul tovarăşul Iliescu decât să faci inventarul “meritelor” sale.
Nicio ţară fost-socialistă n-a beneficiat de un potenţial atât de bun cum l-am avut noi şi pare inexplicabil cum de am ajuns în dezastrul în care suntem. Şi toate acestea în mare măsură se datorează acestui activist nesimţit, Ion Iliescu.
Istorie? Îmi mai sună-n cap lozinca pseudo-patriotică „Nu ne vindem ţara” lansată cu festivismul fesenist al momentului tot de acest Ion Iliescu şi ţin minte cum rând pe rând investitorii cu greutate, marile companii occidentale au fost îndepărtate din ţară. Nu ne-am vândut ţara, doar am dezmembrat-o, dezasamblat-o şi bucăţile s-au împărţit între noii ciocoi politici care ulterior le-au valorificat în interes personal. Nimic din toate acestea n-ar fi fost posibile fără acordul lui Ion Iliescu.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KUwU14UIpjA]

Nu ştiu dacă mai este poza lui Esca în manualul de istorie şi mi-e groază să mă gândesc ce o să scrie peste 10 ani despre revoluţie, mineriade şi tranziţie în aceste manuale.
Probabil cititorii mei mai tineri acum se uită cruciş la acest text şi nu înţeleg nimic din furia mea. Şi au dreptate. Eu sunt de vină. N-am împuşcat pe cine trebuie când trebuia.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TvV7wwVQ9Oc]

Ora de istorie

Am citit acum câteva zile la Flavius un blog în care făcea referire la o declaraţie a istoricului Florin Constantiniu: „Trăim o perioadă în care istoria naţională este lichidată cu bună ştiinţă”. Mi-a rămas ideea cumva-n cap şi peste asta s-a suprapus ce a spus astăzi Traian Băsescu la Radio: „să nu ne amanetăm viitorul”. Creierul face conexiuni ciudate uneori.
Şi mie mi-a plăcut istoria, dar nici eu n-am mai pus mâna de ceva vreme pe un manual de istorie. Şi eu îl cred pe cuvânt pe domnul Academician când afirmă că în manualul de Istorie modernă şi contemporană de clasa a VII-a, „Al Doilea Război Mondial este o lecţie facultativă, în timp ce manualul include un studiu de caz consacrat muzicii tinere”. Îmi place şi muzica, nu tânără ci contemporană, dar cu toate acestea nu aş introduce-o în manualul de istorie. Acum mi-a venit ideea, cred că-n manualul de muzică s-ar putea să găsim chestii interesante! Ha ha ha!
Ziceam că trăim vremuri ciudate, Flavius mi-a răspuns că „Trăim întâmplări stupide”. Istoria o facem noi, şi iar mi-am amintit de nepăsarea şi superficialitatea cu care tratăm tot şi toate, lejeritatea cu care ne tolănim zi de zi în aceeaşi mocirlă a „las că merge şi aşa”-ului, comoditatea dezolantă cu care dăm din umeri şi niciodată nimic nu pare să fie treaba sau responsabilitatea noastră.
Apoi mi-am amintit de Gheorghe Lala – oare câţi mai ştiu despre cine vorbesc? – şi de mii anonimi care se trezesc în fiecare dimineaţă şi îşi fac treaba pur şi simplu, firesc, în normalitate, fără zarvă, fără obişnuitul senzaţional şi fără gălăgioasele lumini de rampă ale lumii tabloidizate în care trăim.
Dar tot din normalitate aruncăm peturile de plastic după golire la colţul blocului sau tăiem pădurile fără nicio jenă.
Istoria o facem noi. Şi când facem ceva şi când nu facem nimic. Dar ce o să le povestim nepoţilor?