Proptită între marţi şi joi, alegerile de miercuri sunt o invenţie menite să asigure victoria comuniştilor de la Chişinău. Este o victorie pe cât de previzibilă, pe atât de logică. Şi nu spun asta cu cinism ci cu un realism rece şi analitic. Ne-am obişnuit să ne ascundem după degete, vorbe umflate şi gesturi de paradă, să ne pierdem în sentimente şi formalităţi cu iz patriotic, în abordări romantice şi de duminică, dar refuzăm realitatea crudă: dincolo de podul de flori nu s-a făcut absolut nimic, în spatele cuvintelor n-a existat nicio acţiune concretă şi coerentă, nu reuşim să ne rezolvăm propriile noastre probleme, nici gând să putem întinde o mână Moldovei.
Criza a atins inevitabil şi ţara de peste Prut, o vecină săracă şi sărăcită, înghesuită între o Românie fragilă social şi economic şi o Ucraina dependentă de Mama Rusia. Tatonările UE au fost mai mult de curtoazie, ora exactă se dă la Moscova. Nici măcar nu trebuie să urmăreşti ştirile să ştii că la întâlnirea Obama-Putin s-a desenat noua hartă a Europei, s-au determinat zonele de influenţă şi noua hartă nu este cu nimic mai nouă ca harta de acum 20 de ani, chiar dacă la noi nici acest subiect nu se discută, ţările nordice, Polonia, Cehia sau Ungaria simt şi resimt un oarecare abandon din partea Americii şifonate, dar trebuie să privim realist şi rece şi ineficienţa de care dă dovadă UE, lipsa unei politici comune şi coerente, este timpul să recunoaştem adevărata faţă a UE, un UE în care ţările mari şi puternice îşi urmăresc şi impun propriile interese şi eventuala – şi previzibila – falimentare a „rudelor sărace” este trecută cu lejeritate la pierderile colaterale.

În aceste condiţii, întâmplător sau nu, înaintea alegerilor de astăzi, ajutorul financiar fără de care Chişinăul nu are cum să se menţină măcar pe o linie de plutire, a venit de la Moscova şi China. 500 de milioane de dolari vin din Rusia în sprijinul guvernului Moldovenesc şi un miliard de dolari din China. L-am văzut ieri pe Emil Hurezeanu – pe care-l respect sincer – vorbind despre Moldova şi la un moment dat a spus că noi suntem în „tabăra bună”, Moldova… Se referea că noi suntem în UE iar Moldova cu siguranţă rămâne în zona de influenţă Rusă. Pe de o parte cred că este o abordare uşor nostalgică, uşor pueril-idealistă împărţirea lumii din nou în buni şi răi, Vestul fiind albul „by default” şi cel bun incontestabil iar Rusia eternul bau-bau. Eu văd un Occident în convalescenţă, într-o tranziţie ratată de la o societate de consum post-capitalistă spre un orizont incert şi nedefinit şi un Est revigorat, determinat şi potent. Atât Rusia cât şi China înfloresc dincolo de evidentele exagerări propagandistice şi tot atât de evident este că Occidentul şi-a consumat toate resursele economice şi ideologice şi se află într-o căutare prelungită ce deocamdată nu dă roade. Asta oarecum explică – dar nu scuză – şi incapacitatea noastră de a tranzita de la sistemul socialist abandonat la ceva ce nu există. Dar revenind la Moldova şi la situaţia ei actuală, lăsând pseudo-patosul la o parte, nu cred că opţiune mai viabilă ca cea pro-rusă există. Cât de „bine” e să fi membru UE şi cât de „rău” este să ai sprijinul Moscovei şi al Chinei, rămâne de văzut, timpul o să ne arate.
Nici România, nici UE nu au dat dovadă nici de interes, nici de susţinere reală în sprijinul dorinţei de apropriere a moldovenilor de Occident, aceasta este realitatea crudă pe care nimeni nu vrea să o pronunţe.
Divagând uşor de la subiect, cine mai crede că există „un plan”, că suntem martorii unei conspiraţii şi cineva din umbră controlează criza sau orice altceva, citeşte doar literatură şi… maculatură.

Republica Moldova şi-a declarat pentru prima oară suveranitatea la data de 21 noiembrie 1917 iar la 27 martie 1918 s-a unit cu România. La data de 28 Iunie 1940, România a fost obligată să cedeze Basarabia Uniunii Sovietice şi a redevenit parte a României între vara anului 1941 şi vara anului 1944 apoi din nou republică sovietică în perioada 1944-1991. Odată cu dezmembrarea Uniunii Sovietice, Republica Moldova a devenit stat independent la data de 27 august 1991 şi membru al ONU.
După proclamarea independenţei, au ieşit la suprafaţă două orientări: o mişcare care sprijinea reunificarea cu România şi cele care sprijineau fie unirea cu Rusia, fie cu Ucraina. Conform statisticilor, populaţia ţării este de 70% moldovenească, 11% ucraineană şi 10% rusă, restul populaţiei fiind găgăuzi, români (?), bulgari şi alte naţionalităţi.
Politica proastă dusă la Bucureşti atât în ceea ce priveşte Moscova, cât şi Chişinăul, gesturile formale şi lipsite de conţinut şi consistenţă, lipsa unei politici coerente şi eficiente, au răcit şi treptat înrăutăţit relaţiile dintre cele două state. Nu pot să nu-l văd pe Ion Iliescu ca principal vinovat şi pentru ratarea startului spre democratizare şi o economie de piaţă reală şi sănătoasă, să nu-i văd zâmbetul formal în spatele dezastrului economic şi să nu-l învinuiesc pentru ratarea tuturor oportunităţilor ivite la începutul anilor ’90, între care a fost şi şansa unificării cu Moldova. Au fost momente favorabile în care Moscova era incapabilă să se opună mai mult decât formal iar Occidentul se arăta favorabilă oricărei mişcări spre democratizare. Istoria nu se repetă niciodată, noi repetăm greşelile cum şi momentele ratate se răzbună aproape tot timpul.
Indiferent de culoarea guvernelor aflate la putere la Bucureşti şi de orientarea mai pro-europeană sau mai pro-rusă a conducerilor de la Chişinău, relaţiile dintre statele noastre s-a înrăutăţit simţitor şi constant până s-a ajuns la deja celebrele scandaluri diplomatice de după alegerile anterioare din data de 5 aprilie 2009 şi manifestările de stradă care contestau victoria comuniştilor. România a fost acuzată de implicare directă în organizarea şi desfăşurarea protestelor de la Chişinău, diplomaţii români au fost expulzaţi ca şi majoritatea reprezentanţilor presei din România, s-a introdus unilateral obligativitatea vizei pentru intrarea în Moldova a cetăţenilor români, cursa feroviară între Moldova şi România a fost anulată şi scandalul diplomatic a culminat cu filmul în care consulul Ion Nuică a apărut întreţinând relaţii intime cu o tânără, film postat pe internet cu un ambalaj vădit propagandistic.
În prag de alegeri, apar noi dezvăluiri pe marginea subiectului: publicaţia Jurnal de Chişinău a venit cu noi dezvăluiri în acest caz ieri. Tânăra implicată se numeşte Cristina Ursol,are 23 de ani şi anul trecut a ocupat locul doi la concursul de Miss desfăşurat la Sighişoara „Lady Dracula”. În ceea ce priveşte filmul specialiştii afirmă că scandalul a fost o comandă a regimului Voronin, concretizată prin intermediul agenţilor de la SIS, cu ajutorul unei unelte folosite în cazurile clasice de spionaj, „amanta”, pentru a fi utilizată în scop politic în campania electorală.
Acest scandal a ţinut prima pagină a presei mai mult pentru conotaţiile sale sexuale şi în mod ciudat ştirile despre şi din Chişinău nu au stârnit prea multă vâlvă în presa românească. Este bizar şi amuzant că este scos pe tapet din nou povestea cu o zi înaintea alegerilor şi astfel interesul este canalizat din nou în zona porno şi implicit, distrasă de la alegerile în desfăşurare.
Apatia şi liniştea de la Bucureşti este încă o dovadă a lipsei de interes şi capacitatea României de a se implica în destinul ţării vecine la fel cum şi UE tratează evoluţia Moldovei cu indiferenţă.

Alegerile de astăzi probabil vor legitima un nou guvern comunist pro-rus în ciuda afirmaţiei majoritatea tinerilor: „mai bine să fii vacă în UE decât tânăr în Republica Moldova”.
Organizare într-o zi lucrătoare la mijlocul săptămânii a alegerilor anticipate face parte dintr-un complex plan pus la cale de regimul Voronin. În plină vacanţă, studenţii nu pot vota decât în centrele universitare unde studiază, deci nu acasă. Diaspora moldovenească care vota masiv împotriva comuniştilor practic este pusă în imposibilitatea de a-şi exercita votul, de exemplu la Paris unde există o comunitate moldovenească considerabilă, consulatul a fost închis iar cetăţenii moldoveni îndrumaţi să voteze la… Bucureşti. Potrivit cifrelor oficiale, circa 500.000 de moldoveni trăiesc în prezent în străinătate. Neoficial însă, se presupune că peste un milion de moldoveni au emigrat, ce reprezintă un sfert din populaţia totală a ţării.
Şi nu în ultimul rând, 87 de observatori europeni au fost refuzaţi pentru alegerile ce se desfăşoară astăzi… Sergiu Răcilă, vicepreşedintele Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti,  susţine că Partidul Comunist va încerca din nou să fraudeze alegerile prin mai multe măsuri anticonstituţionale. „Măsurile” sunt cele tradiţionale: trecerea pe liste a persoanelor decedate, dar şi aducerea la urne a persoanelor cu dezabilităţi psihice şi fără discernământ. Conform unor estimări doar 11% din listele electorale verificate sunt şi corecte.
Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, totul pare foarte bine pus la punct. Potrivit sondajelor, comuniştii sunt creditaţi miercuri drept favoriţi, dar vor întâmpina dificultăţi în întrunirea majorităţii necesare pentru a alege singuri, în Parlament, viitorul preşedinte.

La Bucureşti continuă menaj a trois-ul pe bani grei, clasa politică rămâne orbită de obsesia de al înlătura pe Băsescu de la Cotroceni şi nimic altceva nu contează.

Moldova nu este a noastră ci a ruşilor şi chinezilor.
Veci pururi?