Şi dacă tot e duminică – şi implicit week-end – şi tot am luat-o de dimineaţă pe poteca (Post) Punk, merită ascultat şi acest „Sport”, albumul de debut al trio-ului american Weekend. Din însorita Californie, Shaun Durkan, Kevin Johnson şi Abe Pedroza ne propun un Post-Punk murdar, un Sonic Youth mai puţin stufos, excentric şi experimental, au ceva din aroma Joy Division, eventual un The Jesus and Mary Chain amestecat cu The Cure de pe la începuturi, ce atâta tura-bura, abordează un Post Punk cu sound de garaj, disonanţe şi distorsiuni, nu foarte încărcat, nici prea complicat, dar zemos, galopant.
Vocea aduce suficiente armonii şi căldură, instrumentaţia este minimalistă şi gălăgioasă, dar îmbinarea aşază lucrurile echilibrat şi ansamblul sună mai mult decât satisfăcător, e cam ceea ce ar trebui să fie fiecare trupă de Punk. Read more Weekend – Sports (2010)
not trandy
The Ex – Catch My Shoe (2010)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dTZvPSKAnWI]
Pilotul pilotează, chiloţii… Distanţa dintre defect şi funcţional uneori poate fi insesizabilă şi sunt şi lucruri care defecte fiind, totuşi funcţionează. Sistemul, societatea, showbizz-ul… „All the pilots gets rich, all the passengers pay for it!” (Toţi piloţii se îmbogăţesc, toţi pasagerii plătesc pentru asta) cântă Arnold de Boer în piese „Maybe I Was The Pilot” ce deschide noul album The Ex, şi evident n-are nimic cu piloţii, ci cu… cei care ne „chilotează”.
Showbizz-ul deşii profund defect, funcţionează perfect şi ne recomandă, ne vinde orice produs „sănătos” şi ignoră, elimină – de pe piaţă – orice „anomalie”. Cine cu cine se trage de şireturi (sau aţa de la chiloţi?) ?
Pentru cei care nu-s familiarizaţi cu The Ex, sunt o gaşcă olandeză de pe felia Anarcho-Punk cu infuzii de Jazz, Folk, muzică africană şi alte căutări, experimente avangardiste şi activează din 1979.
Au pornit în formula G.W. Sok – voce, Terrie Hessels – chitară, Geurt – tobe şi basistul René, în cele trei decenii scurse de la înfiinţare s-au produs mai multe schimbări pe parcurs, au avut şi diferite colaborări cu alţi artişti, între alţii în anii ’90 au lucrat cu violoncelistul Tom Cora, anul trecut solistul G.W. Sok a decis să se retragă din activitatea muzicală şi să se concentreze exclusiv asupra scrisului şi designului astfel lăsând locul solistului din formaţia Zea, trupă cu care The Ex a efectuat o serie de turnee. Din membrii fondatori singurul supravieţuitor este chitaristul Terrie Hessels, celălalt chitarist, Andy Moor este-n trupă din 1990 iar bateristul Katherina Bornefeld s-a alăturat formaţiei în 1984. Arnold de Boer pe lângă voce cântă şi la chitară şi manevrează şi samplerele.
Ştiu puţine trupe care au supravieţuit Read more The Ex – Catch My Shoe (2010)
Judgement Day – Peacocks/Pink Monsters (2010)
[bandcamp track=550440077 bgcol=a02746 linkcol=e7e5e4 size=venti]
Când vine vorba de violoncel şi Metal, toată lumea asociază îmbinarea cu finlandezii din Apocalyptica. Însă băieţii din Helsinki nu sunt singurii care experimentează menajul între muzica şi instrumentele clasice şi Metal-ul. Fraţii Patzner – Anton – vioară şi Lewis – violoncel – împreună cu bateristul Jon Bush au înfiinţat trupa Judgement Day în 2002 la San Francisco un oraş celebru pentru multiculturalitatea sa şi viaţa artistică – şi nu numai – extrem de diversificată.
În 2003 lansează un prim EP Acustic ce conţine 7 plus 1 piese urmat un an mai târziu şi de albumul de debut „Dark Opus” – puteţi asculta toate materialele pe pagina lor Bandcamp.
„Dark Opus” conţine 12 piese, sunetul trupei devine mai agresiv, compoziţiile sunt dinamice, băieţii îmbine ingenios elementele din muzica clasică cu structurile Metal/Rock şi Punk. Ce fac americanii nu seamănă deloc cu muzica finlandezilor, Judgement Day sunt mult mai coloraţi, au o paletă mai largă de sonorităţi, elementele se îmbină diferit în muzica lor, este un experimet avangardist cu rădăcini clasice, un produs de fuziune extrem de intens şi dinamic. Read more Judgement Day – Peacocks/Pink Monsters (2010)
Sodom – In War And Pieces (2010)
Thomas Such la 18 ani avea în faţa sa o perspectivă sumbră şi gri de a-şi trăi viaţa în subteran ca miner în oraşul său natal Gelsenkirchen din Germania. Inspirat de Motorhead şi Venom, alege un nume de scenă mai răsunător: Tom Angelripper, pune mâna pe bas şi se poziţionează în faţa microfonului şi împreună cu chitaristul Frank “Aggressor” Testegen şi bateristul Rainer “Bloody Monster” pun bazele formaţiei Sodom în 1981.
În scurt timp Rainer este înlocuit de Chris “Witchhunter” Dudek şi începe un şir lung de schimbări şi pe postul de chitarist, până-n prezent trupa „consumând” circa 10 chitarişti şi 3 baterişti.
Primul EP „In the Sign of Evil” din 1984 şi albumul de debut „Obsessed by Cruelty” din 1986 sunt compuse sub semnul Black Metal-ului cu infuzii de Thrah Teuton, critica considerând trupa o simplă copie de mâna a doua a celor din Venom.
Lucrurile se schimbă odată cu venirea în trupă Read more Sodom – In War And Pieces (2010)
Circus Of Dead Squirrels – Operation Satan (2010)
Dubioşi băieţii aceştia din Tucson, Arizona, imaginaţi-vă un Ministry amestecat cu Green Jelly, Cradle of Filth contopit cu KMFDM sau un Slipknot stâlcit cu umorul lui Frank Zappa, eventual un Zappa bolnav. Grav.
I-am pescuit de curând, deşii „Operation Satan” este al treilea lor album şi mai au un disc cu remixuri, trupa funcţionează de imediat un deceniu, mai exact din 2001.
Cei trei – Matt Foran aka. Pancho Ripchord – voce, programare; Dan Raphael aka. Ninja Turtle Liberace – programare, chitară şi Matt Nodland – bas, programare se declară influenţaţi de precursori ca KMFDM, NIN, Skinny Puppy, Front Line Assembly, Dimmu Borgir, Faith No More, Mr. Bungle, Ministry, GWAR, Billy Idol, Beck, Moby, Pink Floyd, Johnny Cash, Slipknot, Sepultura, Marilyn Manson, Fear Factory, Green Jelly (Jello), Cradle of Filth, Alice in Chains, The Kovenant, Peter Gabriel şi Crash Test Dummies, adică o paletă largă şi colorată de muzică şi câte ceva din toate acestea se şi regăseşte în muzica lor, în ciuda riff-urilor tăioase, a ritmurilor alerte şi al tonalităţilor predominant grave, strecoară armonii, teme minimale melodice şi frânturi de secveţe ce amintesc de desenele animate sau muzica Read more Circus Of Dead Squirrels – Operation Satan (2010)
Nouvelle Vague – Couleurs sur Paris (2010)
Dacă e să reduc la un singur cuvânt ceea ce fac Nouvelle Vague (am scris despre ei şi anul trecut), acel cuvânt ar fi şic. Resuscitarea unor piese clasice, altele obscure din anii optzeci al valului New Wave cu iterpretări acustice şi infuzia de Bossa Nova are un şarm aparte, Marc Collin şi Olivier Libaux susţinuţi de un colectiv creativ în mişcare, din 2004 furnizează discuri cochete şi show-uri incendiare.
După vizita din 2008 revin şi-n toamna aceasta la Bucureşti, în data de 22 noiembrie în seria evenimentelor Fusion Nights, la Sala Palatului, preţul biletelor fiind între 65 şi 185 RON.
Dacă pe anterioarele trei albume – „Nouvelle Vague” (2004), „Bande à Part” (2006) şi „3” (2009) – s-au focalizat primordial asupra scenei britanice şi americane, a unor artişti ca XTC, Modern English, The Clash, Joy Division, Tuxedomoon, The Cure, Killing Joke, Dead Kennedys, The Sisters of Mercy, The Undertones, Buzzcocks, New Order, Echo & the Bunnymen, Yazoo, Blondie, Depeche Mode, The Specials, Magazine, etc, noua colecţie de cover-uri a fost culeasă exclusiv din zona scenei franceze al anilor şaptezeci-optzeci şi continuând reţeta anteriorului material, la fiecare piesă au adus invitaţi de seamă, dar de data aceasta nu din trupa al cărei piese au reinterpretat-o, ci din rândul artiştilor din prima scenă franceză actuală. Astfel îşi fac apariţia Vanessa Paradis, Helena Noguerra, Louis-Ronan Choisy, Camille, Adrienne Pauly, Julien Doré, Yelle, Soko, Olivia Ruiz, Emily Loizeau, Mélanie Pain, Nadeah Miranda, etc. Totuşi sunt şi trei piese Read more Nouvelle Vague – Couleurs sur Paris (2010)
The Stranglers – Decades Apart (2010)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kFeykueEZNI]
The Stranglers au fost prea Punk pentru muzica Electronică şi prea Electronici – şi intelectuali – pentru Punk. Prin „Golden Brown” de pe albumul „La Folie” din 1981 au devenit extrem de cunoscuţi, unda lor a lovit şi marii noştri artişti – cu ghilimelele de rigoare 😀 – şi Sfinx s-au grăbit să ne seducă cu „Într-un Cer Violet”, ciordeala o avem în sânge… Dar şi alţii s-au „inspirat” din creaţia lor – mă refer la The Stranglers, evident. 😀
Evit să scriu despre compilaţii, dar „sugrumătorii” merită mai mult decât un simplu review. „Decades Apart” este un CD dublu lansat în februarie, conţine măcar o piesă de pe fiecare album (sunt 16) şi are şi două piese absolut proaspete: „Retro Rockets” şi „I Don’t See The World Like You Do”.
Eu am avut bulan, un prieten cumpărase albumele „The Raven” (1979) şi „The Gospel According to the Meninblack” (1981), „coadă” – adică la pachet, obligatoriu – la nişte discuri Progresiv şi nu i-au plăcut, mi le-a vândut. Asta undeva prin anii ’80. Aveam salariul de 1250 Lei, un vinil original în stare bună costa 300, uneori chiar şi 500 Lei… 🙂 Pe mine m-au marcat definitiv piese ca „Dead Loss Angeles”, „Baroque Bordello”, „Nuclear Device”, „Duchess” şi „Waltzinblack”, „Just Like Nothing on Earth”, „Second Coming”, „Waiting for the Meninblack” sau „Two Sunspots”, „The Gospel…” este un album absolut genial. Read more The Stranglers – Decades Apart (2010)
Înapoi în beci
Acum 23 de ani, 15 noiembrie a fost tot o zi deosebit de blândă şi caldă, cu aromă de septembrie mai de grabă decât o zi obişnuită de noiembrie.
Revolta muncitorilor de la Întreprinderea de Autocamioane Braşov a luat prin surprindere nu doar regimul de atunci, dar şi Braşovul, braşovenii.
Acum se spune că acela a fost începutul sfârşitului, dar atunci, anii ’87-’89 au fost probabil cei mai gri şi deprimanţi ani ai sfârşitului de comunism, admitem sau nu, nu mulţi speram măcar că acel regim, aceea dictatură se va sfârşi vreodată.
Am neplăcuta senzaţie că au trecut 23 de ani şi am uitat gustul libertăţii.
„Alegi salam ori libertate” este un vers din piesa „N-am să aştept”, piesa cu care formaţia Pansament a debutat în 1990 la TVR. Răspunsul are gust (damf) de… soia.
[bandcamp track=1096456345 size=venti bgcol=020303 linkcol=4285BB]
Alin a reuşit ce noi Read more Înapoi în beci
Monster Magnet – Mastermind (2010)
Monster Magnet par o gaşcă teleportată din anii ’70. Este aproape ne-naturală muzica lor absolut naturală, Rock-ul primitiv-primordial a la The Cult sau Danzig-ul primelor albume cu inflexiuni Hawkwind (trupa în care şi-a făcut ucenicia şi tataie Lemmy), „americanismele” Southern şi Stoner după tiparele Corrosion Of Conformity care n-au nici vlaga, nici autenticitate decât la trupele americane.
21 de ani de muncă stau la baza acestui material, albumul cu numărul opt din carierea trupei, disc ce vine la mai bine de trei ani după anteriorul „4-Way Diablo”.
Ca şi în cazul multor alte formaţii, „blestemul” băieţilor din New Jersey a fost valul Grunge care a măturat media şi prin ricoşeu scena anilor ’90 trimiţând sau ţintuind multe formaţii la subsol. Ceva-ceva din spiritul Grunge s-a infiltrat şi-n sonorităţile Monster Magnet, şi pe noul disc în piesa „100 Million Miles” de exemplu se aud reverberaţii Soundgarden, trupă cu care de altfel au şi fost în turneu în 1991.
După debutul „Spine of God” din 1992 şi câteva EP-uri scoase sub egida independenţilor Caroline Records, magneţii se mută la multinaţionala A&M Records, dar în ciuda succesului single-ului „Negasonic Teenage Warhead”, albumul „Dopes to Infinity” din 1995 nu face vânzările scontate.
„Powertrip”, albumul din 1998 reuşeşte să penetreze a tot puternicul Billboard, discul primeşte şi certificatul de Aur pentru vânzări şi turneele alături de nume ca Aerosmith, Metallica, Rob Zombie şi Marilyn Manson le ridică statutul, lucrurile par să intre pe făgaşul dorit.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ByCXe3rrSY8]
„God Says No” din 2001 nu mai are acelaşi impact comercial Read more Monster Magnet – Mastermind (2010)
Triptykon – Eparistera Daimones (2010)
La auzul numelui Triptykon nu ştiu câte beculeţe ipotetice se aprind, probabil altfel stau lucrurile dacă spun Thomas Gabriel Fischer aka Tom Gabriel Warrior sau Celtic Frost, deşii inventivul elveţian parcă nu s-a bucurat niciodată din plin de recunoaşterea pe care o merita.
Dacă are vre-un sens, vre-o noimă termenul de Avantgard Metal se datorează unor tipi ca Tom Fischer, mereu cu un (doi, trei 😀 ) pas înaintea timpului, mereu dornic să experimenteze, să creeze, să se exprime într-un mod unic.
Acum doi-trei ani am re-ascultat clasicul Venom „At War with Satan” (1983) şi sincer nu m-a impresionat la fel ca-n anii ’80 – fapt ce nu le ştirbeşte cu nimic nici valoarea nici aportul incontestabil la evoluţia scenei Metal – , însă piese ca „Into the Crypts of Rays”, „Procreation (Of the Wicked)” sau „Circle of the Tyrants” şi acum sună proaspăt şi incisiv, moştenirea lăsată-n urmă de Celtic Frost este vie.
Thomas Fischer împreună cu Bruce Day şi Steve Warrior au pus bazele formaţiei Hellhammer în 1982 influenţaţi de nume ca Black Sabbath, Venom, Raven şi Motörhead. Celor trei li s-a alăturat un an mai târziu şi Martin Eric Ain şi în această formulă a fost imprimat EP-ul cultic „Apocalyptic Raids”. În 1984 trupa se desfiinţează şi Thomas cu Martin pun bazele unui nou grup: Celtic Frost.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=L5prpJMrWhs]
După două EP-uri absolut geniale – „Morbid Tales” (1984) şi „Emperor’s Return” (1985) -, în 1985 este lansat Read more Triptykon – Eparistera Daimones (2010)
